“ Nu din vorbe, ci din fapte se cunoaşte omul virtuos” Sf. Vasile cel Mare

Prietenul nostru

Editura Neutrino

Puteţi citi: - Pe drumul Crucii - Viaţa - cel mai de preţ lucru dat de sus ! - Povestea numelor - Despre nefiinţă şi omul de nimic - Numele copiilor noştri - Cum văd tinerii postul creştin ? - Viaţa noastră - Naşterea Maicii Domnului - Revelaţie şi cunoaştere desăvârşită... - Sfânta Cuvioasa Paraschiva - Apostolii Petru şi Pavel , sfinţii ocrotitori ai Reşiţei - Poezii uitate - Texte vechi pentru tinerii de azi - Informaţii utile - Serviciile religioase în Septembrie şi Octombrie

Anul V, Nr. 48/ Septembrie-Octombrie 2008 Periodic editat de Parohia Ort. Română “SF. APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL, GOVÂNDARI

Pe drumul crucii Dintr-un ţinut pustiu umbrit de Stejarului Mamvri, de unde Avraam sădise o dumbravă şi săpase

răcoroasa Fântână Beer-Şeba ce dădea un oarecare farmec vieţii nomade a prinţului păstor, pornesc într-o “via crucis” doi bărbaţi, unul trecut de 100 de ani, Avraam, iar celălalt abia intrat în adolescenţă, Isac.

Pe acest drum ei aveau chemare, Avraam pentru că îngăduise nedreptatea izgonirii fiului său Ismael din casa sa, iar Isac pen-tru că urma să-i fie sacrificată viaţa nevinovată ca pedeapsă pentru fărădelegile părinţilor săi.

După trei zile de mers, au ajuns în pământul Moria, la Salem, unde pe o culme urmau să clădească altarul de jertfă. « Atunci a grăit Isac lui Avraam, tatăl său, şi a zis : « Tată ! » Iar acesta a răspuns : « Ce este, fiul meu ? » Zis-a Isac : « Iată, foc şi lemne avem : dar unde este oaia pentru jertfă ? » Avraam însă a răspuns : « Fiul meu, se va îngriji Dumnezeu de oaia jertfei Sale ! » Şi s-au dus mai departe amândoi împreună (Facere 22 : 7-8).

Şi cum mergeau aşa, Isac, purtând pe umeri o legătură de surcele uscate pentru arderea de tot, părea că duce în spate o cruce. Ajunşi la locul rânduit, au clădit altarul, au aşezat surcelele, şi prinzând Avraam pe fiul său Isac, l-a legat de mâini, l-a aşezat pe lemne şi « a luat cuţitul, ca să junghie pe fiul său » ( versetul 10), dar Dumnezeu l-a oprit şi i-a oferit un berbec ca dar de jertfă, căci n-a voit jertfa pe care a propus-o lui Avraam, ci prin această propunere i-a arătat pedeapsa şi i-a probat credinţa.

Cele petrecute atunci, rămân până astăzi semn şi chip al jertfei celei mântuitoare pe care Domnul Iisus Hristos a suferit-o « pentru fărădelegile poporului » (Isaia 53 : 8) Ca şi Avraam cu Isac, Dumnezeu, Cel vechi de zile, cu fiul omului, cel tânăr, au călătorit prin milenii, din preajma grădinii celei din Eden, numită Rai, către cetatea Ierusalimului, în pământul Moria unde pe o colină, spre care Iisus a purtat lemnele crucii, s-a pregătit altar pentru « Adam cel de pe urmă » (1 Corinteni 15 : 45). Nu mai stătea nici un berbec cu coarnele încâlcite în boscheturi, ci sta Fiul, « ca un miel spre junghiere adus şi ca o oaie fără de glas » (Isaia 53 : 7) răspunzând chemării Tatălui, ca pedeapsă pentru fărădelegile poporului, pentru ştergerea ei şi pentru întărirea credinţei.

S-a arătat încă odată că Noul Testament se ascunde în cel vechi, că cel vechi este pedagog spre Hristos, că Hristos este ţinta, plinirea sau scopul Vechiului Testament. Cele ce acolo au fost închipuite, acum sunt lucrate.

Prin jertfa Sa, Iisus şterge pedeapsa păcatului strămoşesc, surpă zidul clădit de oameni prin păcate personale, omagiază dreptatea, dumnezeiescul Tată, jignită de om, deschide uşa comuniunii cu Dumnezeu, a dragostei părinteşti, (Efeseni 2) a buneivoiri între oameni, a bucuriei, exprimată patristic triumfător pri cuvintele : « unde-ţi este moarte boldul, unde-ţi este iadule biruinţa ? »

Pentru aceasta şi Crucea are un lemn vertical, semn al plecării cerului şi semn de urcare a pământului, al comunicării şi comuniunii dintre Cer şi pământ şi dintre pământ şi cer prin jertfa lui Hristos şi un lemn orizontal, semn al cuprinderii poporului, cu braţele, în pieptul iubirii dumnezeieşti.

Iubite creştine, ia-ţi crucea mică şi du-o alături de marea Cruce a Fiului lui Dumnezeu, urcând prin virtuţi (gânduri, cuvinte şi fapte bune) pe urmele Mântuitorului tău, ca şi-ntru tine, ca-ntr-un munte să se unească pământul cu cerul şi să fii templu Dumnezeului Celui viu (2 Corinteni 6 : 16). Nu mai adăposti în tine moartea, ci viaţa şi cântă cu bucurie şi pace « Hristos a înviat ! »

Pr. Conf. Univ. Dr. Ştefan Pomian

Povestea numelor www.crestinortodox.ro

3

Antim - Pe 3 septembrie e pomenit în calendarul ortodox Sf. Sfinţit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei, iar în 27 septembrie îl prăznuim pe Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul (întemeietorul mânăstirii bucureştene care-i poartă numele, gruzin de origine, dar deplin românizat). Numele Antim, astăzi foarte rar ca nume de botez, este de origine grecească şi înseamnă "înfloritor" (de la ánthos, "floare", ori poate de la anthó, "a înflori") sau, în sens figurat, "prosper". Anthemios era un nume frecvent în greaca veche (devenit în neogreacă Anthemis şi Anthimos), iar Anthemia ("Cea înfloritoare") - cu varianta Antheia - era supranumele unor zeităţi feminine (Afrodita, Hera). Antipa - Pe 10 ianuarie e pomenit în calendarul ortodox Cuviosul Antipa de la Calapodeşti. Nu-mele, de oarecare răspândire la începuturile creştinismului (vezi regele Irod Antipa sau Sf. An-tipa, episcop al Pergamului), se întâlneşte astăzi extrem de rar ca nume de botez. Originea lui este grecească, constituind o prescurtare din Antipátros, "[cel ce este] împotriva tatălui" (dar şi cu semnificaţia de "opus" sau "potrivnic" în general). La noi este întâlnit mai ales ca nume monahal. Ca nume laic, cunoaşte şi varianta Antip. De la Antip[a] provin rarele diminutive Tipa, Tipan, Tipei, Tipel, Tipelea, Tiplea etc.

E părerea mea… şi-o scriu ! de Alina Fetescu alinutza19res@yahoo.com

Viaţa - cel mai de preţ lucru dat de sus ! Cauza pentru care am ales această temă în articolul de luna aceasta este : fenomenul EMO. Problema este că mulţi tineri adepţi ai acestui fenomen – pentru că nu-l pot numi altfel – îşi iau viaţa , o viaţa care merită trăită şi cu rele şi cu bune. Nu pot să găsesc un alt lucru mai de preţ decât VIAŢA . Trebuie luat în calcul că nu avem niciun drept asupra sufletului nostru, adică avem obligaţii dar nu şi drepturi, în sensul că avem obligaţia de a-l face mai bun pentru ca după ce acesta va părăsi trupul să poată ajunge în Rai. Nu avem dreptul de a-i lua acest privilegiu, ori, prin sinucidere nu se face altceva decât că i se ia sufletului acest drept, deoarece sinucigaşii ajung în Iad, fără dubiu. Pentru cei care nu cred că există Dumnezeu, nici Rai, nici Iad, am o ,,vorbă’’ : Dacă nu există nimic dincolo, şi tu crezi, nu ai pierdut nimic, dar dacă există şi nu ai crezut, ai pierdut totul. Sper totuşi că Emo este doar un fenomen trecător şi că tinerii care vor urma nu vor face astfel de păcate care nu pot fi iertate sub nici o formă. E adevărat că în viaţă trecem prin multe, bune şi rele, dar nu trebuie să uităm că Dumnezeu nu a dat nimănui mai mult decât poate duce. Trebuie să fim recunoscători pentru fiecare clipă pe care Dumnezeu ne-o dă în dar, pentru că atunci când sfârşitul va fi aproape ne vom dori să mai trăim măcar câteva clipe, fie ele şi nefericite, doar să nu plecăm de lângă cei dragi. Singurul sfat pe care îl pot da oricui este : PREŢUIŢI VIAŢA ORICUM AR FI EA, PENTRU CĂ NICIODATĂ NU ŞTIM CÂND VINE SFÂRŞITUL ...

Diac. Emil Varga - prof. de Religie

“ VOX POPULI VOX DEI ” “Zic vouă: Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga.” Lc. 19, 40

4

Despre nefiinţă şi omul de nimic

,,Cine face-un bine, e un om bun iar cine face rău, e un om rău;

Cine nimic nu face, eu un om de nimic...’’ (Arhim. Teofil Părăian)

În vremurile actuale pe care le străbatem, preocupările multora dintre noi se axează în principal pe grija faţă de trup, a risipei de tot soiul, pe activităţiile extra-sufleteşti şi mai puţin se ghidează spre cele spirituale. Şi nu e de mirare atunci faptul că unii cu care vrei să discuţi întâmplător despre credinţă, viaţă ori existenţa de după moarte, par nesiguri şi indiferenţi, ba chiar reduc aceste subiecte la forma unor idei fără noimă şi fără existenţă. Aşa se face că, deschizând întâmplător un ziar la rubrica anunţuri-decese, putem afla uimiţi precum că cineva drag a trecut ,, în nefiinţă’’(!)... Probabil că cel care dă un astfel de anunţ, fie e inconştient de înţelesul unui astfel de mesaj ( fiindcă ,, a trece în nefiinţă’’ înseamnă a înceta pentru orice formă de existenţă) ori o face pur şi simplu dintr-un snobism verbal, înţelegându-se cu totul altceva (căci în viziunea creştină, după moarte sufletul ajunge la Dumnezeu, nicidecum nu trece ,,în nimic’’) deşi poate dorea ca unui astfel de anunţ să-i imprime un înţeles creştin, dar nu ştia cum. Aşadar, nefiinţa nu-i locul de întâlnire al sufletului cu Dumnezeu, cum afirmă alţii, ci este o stare contrară fiinţării, existenţei, este mai bine zis lipsa de existenţă, o lipsă a binelui şi-a lui Dumnezeu, pe scurt nu-i decât o formă a iadului. Raportată la viaţa omului zilelor noastre, starea menţionată mai sus poate fi uşor identificată în indiferenţă (ca formă a morţii sufleteşti), cât şi în modul unei vieţuiri în chip dedublat,( ,,cu două feţe’’) lucru ce poate cauza un grav dezechilibru între propriul suflet, Dumnezeu şi semeni. Dacă nefiinţa ca stare duhovnicească este asemănată cu nimicul, aceasta se poate extinde şi în alt context, a celui ,,căldicel’’ ce preferă o viaţă de compromis între bine şi rău, iar un astfel de om neputând fi catalogat decât un om de ,,nimic’’. Portretul unui astfel de om poate fi schiţat cu ajutorul Scripturii, care-l prezintă în umbra propriului eşec ca fiind acela ce-L laudă pe Dumnezeu cu buzele nu şi cu inima, tip din seria celor ,,iubitori de sine, trufaşi, lipsiţi de dragoste, clevetitori, neînfrânaţi...având înfăţişarea adevăratei credinţe dar tăgăduind puterea ei...(II Tim.3,2-5). Iar avertismentul Domnului pentru o astfel de vieţuire laxă nu poate fi decât unul înfricoşător: ,,astfel, fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura mea’’ (Apocalipsa 3,16). Contrar omului înclinat spre nefiinţă, e acela al faptelor, al omului ce lasă în urma sa ceva util pentru ceilalţi, şi îşi adună în suflet liniştea dumnezeiască. Fiecare dintre noi poate ajunge la un moment dat în postura omului de nimic, dar Dumnezeu vrea să ne apropiem de El aşa cum suntem, să ,,privim’’ mai des spre cer, şi-atunci ne vom simţi nu ,,în nimic’’, ci vecini cu binele şi cu veşnicia.

5

NUMELE COPIILOR NOŞTRI ? Am hotărât să abordez acest subiect pornind de la experienţa proprie precum şi de la cele ce se întâmplă în ultimi ani din acest punct de vedere, realităţi ce-mi confirmă că suntem extrem de uşor influenţabili atunci când e vorba de numele urmaşilor noştri. Ca să fiu mai pe înţeles, suntem contrariati de numele pe care le primesc cei pe care-i botezăm cum şi de faptul că românii dau mai multe nume copiilor lor. Şi ca de fiecare dată iau ca suport ce-lor scrise pe părintele prof. dr. Nicolae Necula şi cartea Biserică şi cult pe înţelesul tuturor, precum şi diferite luări de poziţie sau păreri apărute pe internet. Înţelepciune iudaică spune că fiecare om are trei nume: un nume este cel pe care-l primeşte de la părinţi, al doilea nume este cel după care îl cheamă alţii, şi al treilea nume este cel pe care şi-l face singur. Dar aceste nume nu sunt trecute toate în acte! Cât de important este ce nume dăm copilului nostru? Face oare vreo diferenţă între oameni numele primit la botez ? În Biblie, vorbindu-se despre Nabal, se spune: “….căci cum îi este numele, aşa va fi şi el…” deci un nume nu este numai descriptiv, dar este şi profetic. Numele a fost dintotdeauna important pentru om. Principala lui funcţie este cea de identificare unică. Nu-mele vorbeşte apoi despre predecesorii noştri, despre arborele nostru genealogic: pentru unii motiv de mândrie, pentru alţii o cruce. Poate fi dat numele la întâmplare? Cu siguranţă că nu. Este o responsabilitate a da un nume copilului tău, şi tocmai de aceea merită reflectat asupra problemei înaintea unei decizii. Pentru noi, creştinii, cu atât mai mult nu-mele are o importanţă deosebită. Prin tradiţie, se caută ca numele să fie al unui sfânt, ales fie după sfântul sărbă-torit în ziua naşterii copilului, fie după un sfânt sub a cărui purtare de grijă se doreşte a fi pus copilul. Un alt criteriu de alegere a numelui este semnificaţia lui, pornind de la etimologia lui. Desigur, există numeroase alte tradiţii de alegere a numelor pentru copii, printre cele mai răspândite fiind de exemplu folosirea numelui bunicului sau al naşului. Ce se întâmplă în realitate? În ultimii 27 de ani am botezat foarte mulţi copii, dar dacă până în 1989 doar o anumită populaţie minoritară folosea nume neobişnuite, după evenimentele din acea iarna sângeroasă numele deo-sebite au devenit aproape o obişnuinţă. Mi s-a întâmplat să botez copii cu numele Lămâia sau Pardalian ( aşa scris în acte!), Vandame, Zita sau Vandana dar acestea erau doar excepţii. Din momentul în care românii au început să aibă mai multe programe la televizor şi mai multe filme ( îndeosebi telenovele), au început să apară şi alte nume registrele botezaţilor de pe la parohii. Am botezat astfel copii cu numele Diego, Jessica, Vanessa, Orlando, Kevin, Patric, Nikolas, Ronaldinio, Fernando dar şi Rambo, Jose Armando, Sclava Isaura, Mercedes, Salome sau Bruce Lee. Există deci o dorinţă snoabă de a pune copiilor nume străine în funcţie de fotbalistul preferat sau actriţa ce place mamei şi mai nou, după ţara în care se naşte copilul sau trăiesc părinţii. Nimeni nu gândeşte însă ce ridicolă alăturare de nume se crează. Vă dau câteva exemple: Popescu Ronaldinio, Ursu Fernando sau Busuioc Stephanie - Melanie - Ariadna sau chiar Urzică Brendon. Bineînţeles că persistă şi practica de a pune două sau mai multe nume aceluiaş copil, ceea ce este complet neindicat şi incomod, pentru că, în realitate, aceştia sunt chemaţi cu un singur nume de către cei din jur. Şi mă în-treb cu tristeţe când îşi serbează ziua numelui aceşti copii? Sub oblăduirea cărui sfânt se află? Întrebat asupra acestui aspect al vieţii noastre, un preot pe internet, dădea următoarele explicaţii:”Cu privire la numele pe care trebuie să-l dăm copiilor la botez, vă sfătuiesc să botezaţi copii voştri cu un singur nume. Să aibă grijă preotul să rostească un singur nume la botez şi acela să fie unul creştinesc, chiar dacă părinţii co-pilului au apucat să treacă în certificatul de naştere mai multe nume. Romanii acum 2000 de ani când au venit în Dacia, puneau mai multe nume copiilor, după credinţa lor politeistă, credeau în mai mulţi zei. Ei se credeau în-dreptăţiţi să facă astfel pentru a-i împăca pe zei. Noi, credem într-un singur Dumnezeu şi aşa cum spune acolo :” …un Domn, o credinţă şi un botez” ( Efes. 4,5), tot aşa trebuie să fie şi un singur nume dat copiilor noştri când îi botezăm, iar numele să fie cel creştinesc, nume de sfânt, ales din calendar, pentru ca acel copil să aibă un protec-tor şi un sfânt mijlocitor în viaţa lui.” Numele este cadoul care părinţii îl dau copiilor şi care există toată viaţa şi chiar după plecarea din această lume, pentru că numele rămâne scris pe crucea mormântului. Averea nu merge cu nimeni în mormânt, dar numele da. De aceea părinţii trebuie să aibe mare grijă când pun nume copiilor. Alegerea numelor este şi o dovadă de ataşament la credinţa strămoşească, aşa că vă îndemnăm să puneţi urma-şilor nume româneşti, creştineşti şi inteligibile. Ca să nu ajungă copiii noştri să se ruşineze de numele lor! Pr. Petru BERBENTIA

6

CUM VĂD TINERII POSTUL CREŞTIN ?

De nenumărate ori, în calitate de profesor de religie, am avut ocazia de a discuta despre

diverse teme de religie şi totodată de a pune anumite întrebări legate de problemele actuale ale lumii . Una dintre aceste probleme este şi cea a postului creştin .

Majoritatea tinerilor consideră că postul este bine să fie ţinut , deoarece îţi oferă o linişte sufletească şi o stare de bine . Ceea ce este interesant e faptul că tinerii îl scot din cadrul postului pe Dumnezeu . Foarte puţini au mărturisit faptul că, postul trebuie ţinut pentru curăţirea de păcate şi pentru apropierea de lumea cerească, în care viaţa noastră primeşte sens. Aşadar, pentru mulţi dintre tineri, postul se poate confunda cu o dietă .

Or postul, din punct de vedere creştin, nu este o dietă, ci este mai degrabă un mijloc de îndreptare a vieţii , de ridicare a sufletului din mocirla păcatelor şi de înălţare la cele cereşti. Dacă s-ar pune problema să privim postul din punctul de vedere al altor religii, putem spune că acesta este un efort ascetico-duhovnicesc, care urmăreşte restaurarea condiţiei umane – aceea de a fi dumnezeu cu Dumnezeu şi în Dumnezeu - , condiţie pierdută prin încălcarea poruncii lui Dumnezeu de către Adam .

Importanţa postului creştin pentru tineri ar trebui să conste în următoarele idei : - postul este un mijloc de îndreptare spirituală şi nu o banală dietă ; - postul este totodată şi un mijloc de apropiere de Dumnezeu şi nu o magie sau un lucru

care trebuie făcut din superstiţie ; - postul este un efort spiritual intens, care vizează depăşirea cenzurii transcendente,

impusă de către păcat şi unirea cu lumea lui Dumnezeu, într-o pregustare a bunătăţilor Împărăţiei Sale ;

A nu se uita faptul că postul este şi o poruncă a Bisericii şi trebuie respectat ca atare. Nu se poate ca tinerii noştri să se lase amăgiţi de curentul secularisto-globalist, care este ca un cancer pentru suflete şi să piardă Împărăţia lui Dumnezeu . De aceea, noi, profesorii şi dumneavoastră, părinţii, trebuie să ne reapropiem de tineri şi să le resădim în suflete adevăratele valori creştine, pentru că riscăm să-i pierdem şi atunci vom fi nevoiţi să ne gândim cu înfrigurare la ceea ce îi vom spune lui Dumnezeu.

Ce ziceţi ? Vă implicaţi ? Prof. Nicolae-Adrian PĂUNESCU

VIAŢA NOASTRĂ După cum stim, Dumnezeu ne-a lăsat pe acest pământ pentru a duce la bun sfârşit experienţa sufletească în trup, şi cred că fiecare a înţeles cât de important este să te îngrijeşti de suflet dar şi de trup, dar mai ales, cât de greu este - uneori chiar imposibil - de-a "ţine în frâu" şi-a corela necesităţile sufletului cu cele ale trupului, de a nu permite ca materia să-şi impună "pretenţiile" în detrimentul sufletului. Uşor de vorbit, dar greu de făcut! Am recurs la a scrie acest articol, recitind pasaje din "Confesiunile" Fer. Augustin. Ca oricare dintre noi, iniţial el şi-a petrecut o bună vreme viaţa de om obişnuit, cu pasiunile şi talentele sale, păcatele şi grijile oricărui om. Experienţa de viaţă l-a adus pe calea lui Dumnezeu, şi din această perspectivă, şi-a revizuit întreaga viaţă, încercând să-şi explice greşelile, eşecurile, neştiinţa, dar mai ales marea dragoste faţă de Dumnezeu, Suprema Valoare. Asemenea lui, fiecare dintre noi avem viaţa noastră, problemele şi remuşcările noastre, într-un cuvânt, experienţa fiecăruia este specifică şi unică. Ceea ce vreau să subliniez este că, din moment ce viaţa este o experienţă, înseamnă că înaintăm învăţând din greşelile noastre - şi bine ar fi să luăm lecţii şi din greşelile altora. Din punctul meu de vedere trebuie să privim mereu înainte, să fim încrezători, optimişti, să respectăm Poruncile şi să nu tot reedităm trecutul şi greşelile. Trebuie să ne direcţionăm spre viitor cu întreaga noastră capacitate. Viaţa dată de Dumnezeu în dar este infinită în timp, este un cerc imens, pe care îl parcurgem "finisându-ne". Şi închei cu câteva vorbe din Confesiunile Fer.Augustin: "Toţi te întreabă ceea ce doresc să Te întrebe, dar răspunsul nu este întotdeauna acela pe care vor să-l audă. Cel mai bun slujitor al Tău este acela care nu se aşteaptă să audă de la tine ceea ce doreşte, ci mai degrabă ceea ce i se potriveşte....." Prof. Stela Şerban

7

În data de 8 septembrie, în fiecare an, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuieşte naşterea Sfintei Fecioare Maria. Ioachim şi Ana, doreau din toată inima să aibă un copil. Timpul trecea iar ei îşi pierduseră orice speranţă în împlinirea acestei dorinţe. Dumnezeu le-a îndeplinit-o însă tocmai când se aşteptau mai puţin, iar ei drept răsplată, au închinat lui Dumnezeu încă de la început pe fiica sa Maria, ducând-o de la vârsta de 3 ani la t emplu . Aceas ta însemna că viaţa celui închinat lui Dumnezeu nu va fi una obişnuită. În Mineiul lunii septembrie, la Utrenia din data de 8 septembrie, se spune: "Ioachim şi Ana, cu dumnezeiesc gând v i e ţ u i n d , s - a u învrednicit a naşte în chip luminat, uşa cea purtătoare de lumină, ce a răsărit de sus spre îndreptarea celor rătăciţi"./cântarea a 5-a/ Într-adevăr, ea a fost cea aleasă să-L aducă pe lume ca fiinţă omenească pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, să traiască printre oameni, să fie înţeles de aceştia, şi prin El să se-mplinească Cuvântul Scripturii. Adam şi Eva greşiseră, neamul omenesc era întinat, iar acum era prima ocazie ca oamenii să se izbăvească, să se mântuiască. Sfânta Fecioară este comparată cu Eva, dar Eva a fost cea care a adus căderea omului în păcat, pe când Sfânta Fecioară reprezintă reabilitarea omului, reabilitarea femeii. Dumnezeu, în marea Sa dragoste faţă de Creaţie, a fost de acord cu sacrificiul suprem al Fiului. În felul acesta, păcatul lui Adam şi al Evei este contrabalansat de Maica Domnului şi Iisus Hristos care este de drept răscumpărătorul neamului omenesc. Sărbătorile Sfintei Fecioare Maria sunt cele

mai cunoscute şi iubite, ea fiind considerată mama universală, şi ca o adevărată mamă, ne ascultă păsurile şi este într-o permanentă stare de rugîciune pentru noi, susţinându-ne cauza în faţa Fiului său şi Mântuitorul nostru. Pe lângă toate cele pe care le ştim şi le înţelegem în legătură cu acest subiect, aş mai

adăuga ceva care poate fi tradus în atitudinea omenească în felul următor: nimic nu se obţine în această lume fără efort şi sacrificiu. Rugăciunile oamenilor către Maica Domnului sunt mai simple sau mai complexe, dar toate exprimă acelaş lucru : dragostea faţă de ea precum şi marea încredere că ea va rezolva cea ce noi nu putem pentru că are acces acolo unde noi nu ajungem. În semn de preţuire, numeroase Biserici ortodoxe

româneşti au hramul Naşterii Maicii Domnului, sau “Sfânta Marie mică”. Nu închei această scurtă pledoarie despre Sfânta Fecioară, fără să amintesc o mică rugăciune, închinata ei, rugăciune din Acatistul Maicii Domnului, condacul 1: "Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din veşnica moarte, prin darul Celui ce S-a născut din tine, Hristos Dumnezeul nostru, şi prin mijlocirea ta cea de maică înaintea Lui, aducem ţie, noi, robii tăi........care strigăm ţie: Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria celor necăjiţi! " Prof. Stela Şerban

NAŞTEREA MAICII DOMNULUI

8

Revelaţie şi cunoaştere desăvârşită în viaţa şi asupra Maici Domnului

Pr. Conf. Univ. Dr. Ştefan Pomian

Şef la Catedra de Teologie Ortodoxă şi Asistenţă Socială, Facultatea de Litere, Universitatea de Nord din Baia Mare

În temeiul revelaţiei, mărturisim că persoane alese care în timpul vieţii lor pământeşti au dus o viaţă religioasă şi morală desăvârşită, după moartea lor, duc o viaţă fericită şi în cer unde, împreună cu îngerii, formează ceata sfinţilor, dintre care cea mai vrednică de cinstire este Maria, Maica Domnului, căreia Biserica îi aduce un cult de supracinstire sau supravenerare căci Dumnezeu, în nemăsurata Sa bunătate şi dragoste de omenirea căzută în păcat, prin ea, “pe fiul Său Cel unul Născut L-a dat, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3: 16).

Din Fecioara Maria, Fiul lui Dumnezeu a luat trup omenesc ca să-l elibereze pe om din robia păcatului şi să-l ridice din nou la Dumnezeu, astfel Fecioara Maria a fost rânduită de Dumnezeu pentru un scop mare şi excepţional, căci ce poate fi mai mare decât Dumnezeu să se întrupeze din ea. I s-a dăruit ei, de către Dumnezeu, un mare dar, darul de a nu face vreodată păcate proprii, ca una ce a luat plinirea darurilor ca să fie, după trup, Maica lui Dumnezeu Cuvântul, şi prin aceasta, să fie socotită mai cinstită şi mai slăvită decât toată făptura nevăzută şi văzută, mai onorată decât heruvimii şi mai slăvită decât serafimii şi fericită de către toate neamurile.

Această importanţă deosebită stă în strânsă legătură cu slăbiciunea întregului neam omenesc care nu se poate ridica, fără darul dumnezeiesc, la starea pe care iniţial a avut-o în acel illo tempore de dinaintea accidentului cosmic pricinuit de păcat şi în planul iconomiei divine ce, preexistând în Dumnezeu, a început să se contureze în lume încă de la primele ore ale căderii, protoevanhghelia vechitestamentară arătând cine, cum şi cu ce preţ va aduce mântuirea (Facere 3: 15).

Mai mult decât un avatar ce poartă, mai mult decât un vas ce cuprinde, mai mult decât o candelă ce transmite, mai mult decât o masă care oferă, mai mult decât o scară ce mijloceşte, Fecioara primeşte ca să ofere parte din sine, şi în această parte se cuprinde întreaga natură umană prin însuşirea omniprezenţei personale a Cuvântului ipostatic, de la Care, mărturiseşte Sfântul Simeon Noul Teolog, “s-au născut şi se nasc toţi sfinţii. El îi naşte în fiecare zi pe aceea care cu credinţă îi păzesc poruncile. Şi întrucât S-a născut El Însuşi întru Duhul Sfânt de la Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi din El toţi sfinţii, atunci Maica Domnului este şi Mama tuturor sfinţilor şi, împreună cu ei, Maica Domnului lor, Împărăteasă şi Stăpână”.

Cuvintele îngereşti comunică aceasta: „pentru aceea şi Sfântul care se va naşte din tine Fiu lui Dumnezeu se va chema” – „c’est pourquoi on appellera saint et Fils de Dieu l’enfant qui doit naître” – „idioque et quod nascetur ex te Sanctum, vocabitur Filius Dei” – „διο και το γεννωμενον αγιον κληθησεται υιος Θεου” (Luca 1: 35).

Lipsa de păcat la Fiul lui Dumnezeu impunea ca şi aceea din care El urma să se întrupeze să fie lipsită de păcate proprii pentru a fi vrednică a adăposti în pântecele ei fire şi persoană divină şi a oferi fire omenească fără de păcat, ceea ce-i conferă, ca prerogative faţă de întregul neam omenesc, două daruri: maternitatea divină şi pururi fecioria prin care „singură, şezând între Dumnezeu şi oameni, pe Dumnezeu l-a făcut Fiul Omului şi pe oameni i-a făcut fiii lui Dumnezeu”.

În nucleul învăţăturii creştine s-a dezvoltat un capitol aparte, dar parte din întregul doctrinar, mariologia care de-monstrează deosebita cinstire pe care Biserica o acordă Sfintei Fecioare Maria, arătând izvoarele şi fundamentând biblic şi patristic învăţătura că Sfânta Fecioară Maria este: Născătoarea de Dumnezeu; curată trupeşte şi sufleteşte sau lipsită de păcate personale; preacinstită Maică şi mijlocitoare pe lângă Domnul Iisus Hristos.

În consens cu acestea i s-a dat şi numele de Maria, care se tâlcuieşte tainic şi cu înţelesuri simbolice: „cea bine mirositoare; cea plăcută; Doamnă, Stăpână; steaua mării, că a luat puterea de la Tatăl ca fiică a Lui, ca să săvârşea-scă pe pământ ca Maică, ceea ce Dumnezeu săvârşeşte în cer ca Tată; a luat înţelepciunea de la Fiul, ca Maică a Lui, ca să găsească calea de a împăca cerul cu pământul pe Dumnezeu cu omul; a luat bunătatea şi harul de la Duhul Sfânt, ca Mireasă a Lui, ca să împartă tuturor creaturilor cereşti şi pământeşti darurile şi harurile ei duhovniceşti; că într-nsa se arată atotputernicia dumnezeiască ca să unească înălţimea şi adâncul, pe Dumnezeu cu omul; atotînţelep-ciunea dumnezeiască prin care s-a găsit calea unirii a două naturi într-un ipostas, fără a amesteca însuşirile lor; atot-bunătatea dumnezeiască sau harul, ca putere care a îndumnezeit firea omenească şi a înălţat-o mai presus de puterile cele cereşti. _________________________________________________ Isidor Todoran ~ Ioan Zăgrean, Teologie Dogmatică Ortodoxă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1991, pag. 286 Sfântul Simeon Noul Teolog, Despre scopul vieţii creştine, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2006, pag. 31-32, traducera Episcop Veniamin Milcov Le Nouveau Testament, Aliance Biblique Universalle, Paris, 1973 Novum Testamentul Graece et Latine, United Bible Societies, London, 1969 Sfântul Nicodim Aghioritul, cf.: Constantinos Karaisaridis, Sfântul Nicodim Agioritul şi activitatea sa în domeniul liturgic, în „Studii teologice” , nr. 2 / 1987, pag. 60 Mircea Ioan, Dicţionar al Noului Testament, A-Z, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1984, pag. 286 (URMAREA ÎN NUMĂRUL VIITOR)

9

SFÂNTA CUVIOASĂ PARASCHEVA 14 octombrie Sfânta Cuvioasă Maica noastră Parascheva se trage din neamul nostru, născându-se într-o familie de vlahi înstăriţi la Epivat (azi Boiados) în Tracia, localitate aşezată pe malul Mării Marmara. Din copilarie, prin comportamentul său, îndeletnicindu-se cu rugăciunea, postul şi privegherea, şi săvârşind numeroase acte de milostenie, ajutând pe săraci şi nevoiaşi, a urmat lui Hristos. Se spune că pe când avea zece ani a auzit citindu-se într-o biserică cuvintele Mântuitorului: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte au impresionat-o atât de mult, încât şi-a împărţit toate hainele săracilor. Ace-lasi lucru l-a facut şi în alte împrejurări, fără să ţină seama de mustrările părinţilor ei. Chemarea ei spre desăvârşire i-a îndreptat paşii spre locurile sfinte din Constantinopol, capitala Imperiului Bizan-tin şi mai apoi spre o mânăstire de maici de pe malul râului Iordan, unde a petrecut mult timp în nevoinţe şi încercări, slăvind măreţia dumnezeiască. Mitropolitul Varlaam al Mol-dovei în Cazania sa, tipărită la Iaşi în 1643, spune că acum nu mai avea grija “nici de veşminte şi de aşternuturi, nici de mâncări şi de mese, nici de casă sau slujnice, ci numai de cu-răţia sufletului şi de răspuns judeţului (judecăţii) ce va sa fie”. Ea “pururea suspina şi nepărăsit tânjea cumu-şi va în-frumuseţa sufletul, cum se va logodi pe sine Mirelui ceresc, lui Iisus Hristos, cum se va îndulci la vederea Mirelui său, de slava şi de lumina şi de bucuria cea fericită. De aceasta … ochii de lacrimi îi erau întunecaţi pururea”. Cu gândul la locurile sale natale, s-a întors acasă, a ridicat o mânăstire în Epivat şi şi-a dedicat în-treaga viaţă lui Hristos. A murit şi fost îngropată ca o străină, nimeni neştiind cine era. Printr-o minune dumnezeiască, la câteva sute de ani după trecerea ei la cele veşnice, trup ei a fost descoperit şi aşezat la loc de cinste în biserica ridicată chiar în casa unde s-a născut. Sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva, moaşte făcătoare de minuni şi aducătoare de alinare su-fletelor încercate de boli, necazuri şi năluciri diavoleşti, au fost depuse pe timpul împăratului Ioniţă Asan, cu mare cinste în biserica mitropoliei din Târnovo - Bulgaria. La Târnovo moaştele Cuvioasei Parascheva au rămas timp de 160 de ani. In 1393 turcii au cucerit partea rasariteana a imperiului valaho-bulgar, împreună cu capitala Târnovo, iar peste trei ani şi partea apuseană, încât acest stat şi-a încetat existenţa. În astfel de împrejurari dramatice pentru creştini, moaştele Cuvioasei Parascheva au fost mutate la Belgrad. Acolo au stat până în anul 1521, când turcii au cucerit şi acest oraş, iar Serbia a fost transformată în paşalâc. Acum moaştele au fost solicitate de patriarhul ecumenic Ieremia I sultanului, care a acceptat să i le dea în schimbul unor daruri. Patriarhul a hotărât ca ele se fie aduse in Constantinopol, fosta capitală a Imperiului Bizantin şi aşezate în biserica patriarhală de acolo. După 120 de ani ele au cunoscut ultima strămutare, de data aceasta spre pământul românesc. Domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, în anul 1641 le-a răscumpărat pe 300 de pungi cu aur şi cu mare evlavie le-a aşezat în biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, ca apoi în anul 1889 să fie depuse în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Numeroase biserici de pe cuprinsul ţării îi poartă numele, având-o drept patroană. Sursa: Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, "Sfinţi daco-romani şi români", Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1994, pag. 163-168.

10

APOSTOLII PETRU ŞI PAVEL, SFINŢII OCROTITORI AI REŞIŢEI Pr. Petru Berbentia În buna şi frumoasa tradiţie românească fiecare om are un sfânt ocrotitor şi fiecare familie ţine un praznic al casei în ziua de pomenire a unui sfânt sau la o sărbătoare a Bisericii. Sunt însă şi oraşe care au ca patroni ocrotitori sfinţi ai Bisericii noastre ortodoxe. Între ele, Reşiţa prăznuieşte pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, „verhovnicii apostoli” aşa cum sunt numiţi în cântările închinate lor. De altfel, în oraşul Reşiţa din Banatul de Munte sunt trei biserici care au ca patroni tot pe aceşti doi mari apostoli: Biserica din Microraionul III al cartierului Lunca Bârzavei – Govândari, Biserica de la parohia Lend şi Biserica din cartierul Câlnic. În acest an Episcopia de Caransebeş a voit şi a reuşit să adune sub cupola cerească, în centrul civic al municipiului, preoţi şi credincioşi de la toate parohiile din oraş şi din împrejurimi la săvârşirea Sfintei Liturghii arhiereşti. Au fost prezenţi Prea Sfinţia Sa Lucian, episcopul Caransebeşului, 30 de preoţi şi trei diaconi, precum şi mulţime de credincioşi ce au înfruntat soarele dogoritor. Nu au lipsit oficialităţi ale urbei, adică primarul Mihai Stepanescu ( aflat la prima lui experienţă de acest fel), preşedintele Consiliului Judeţean Sorin Frunzăverde, miniştrii secretari de stat, parlamentari, consilieri locali şi judeţeni, presă scrisă, de radio sau televiziune.

Bucuria a fost şi mai mare pentru că între preoţii slujitori s-a aflat şi părintele IOAN BUN. Zic că a fost bucurie mai mare, pentru că părintele Bun este preotul slujitor al Bisericii Ortodoxe Române din MICHERECHI – UNGARIA. Prezenţa cucerniciei sale nu a fost întâmplătoare pentru că parohia din Micherechi este în relaţie de bună frăţietate cu parohia din Govândari, precum şi cu parohia din Toracu Mare –Serbia, cei trei preoţi-parohi, Ioan Bun ( din Ungaria), prot. Petru Drăghicescu ( din Serbia) şi Petru Berbentia ( din Reşiţa) au stabilit o „trilaterală ortodoxă” pe partea de vest a ţării. În baza acestei legături frăţeşti, preoţii şi credincioşii celor trei parohii ROMÂNEŞTI găsesc momente de întâlnire şi împreună rugăciune la marile sărbători sau evenimente ale comunităţilor lor. Astfel, la Biserica din Govândari, încă din seara zilei de 28 iunie s-a săvârşit Vecernia cu litie de către pr. Ioan Bun şi pr. Petru Berbentia, iar la sfârşitul slujbei părintele Ioan

a transmis salutul său din partea Episcopiei de Ghiula şi, bineînţeles din partea credincioşilor ortodocşi din Micherechi. Mai trebuie să amintesc aici – şi mă bucur să fac acest lucru – că prezenţa părintelui Bun a fost posibilă cu binecuvântarea Prea Sfinţiei Sale Siluan, episcopul românilor din Ungaria care sprijină dorinţa noastră de bună-frăţietate, cum şi faptul că Prea Sfinţia Sa Lucian, episcopul nostru, susţine aceaşi dorinţă de cunoaştere şi bună înţelegere, oferindu-ne tot sprijinul pentru ceea ce facem întru cinstea şi mărirea lui Dumnezeu. Celor doi Păstori ai Bisericii Strămoşeşti, le mulţumim! Şi ne rugăm să putem face mai mult pentru românii de pretutindeni. (urmare în pag.11)

11

( urmare din pa. 10)

APOSTOLII PETRU SI PAVEL, SFINŢII OCROTITORI AI REŞIŢEI

După seara zilei de înainte-prăznuire, a urmat Sfânta Liturghie arhierească din piaţa centrală a oraşului.

Am fost din nou împreună în rugăciune şi slujire, muţumind lui Dumnezeu pentru toate şi ne-am împărtăşit din acelaşi Potir cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. Părintele Ioan Bun a exprimat în discuţia cu Prea Sfinţitul Lucian bucuria de a fi împreună şi speranţa că anul viitor, Dumnezeu ne va îngădui să îl avem în mijlocul nostru şi pe Prea Sfinţitul Siluan şi pe alţi ierarhi ai Biserici Ortodoxe Române, ca „bucuria să fie deplină”. După o zi obositoare dar frumoasă, îmbărbătaţi de Hristos Domnul, părintele din Ungaria a plecat spre casa îndepărtată de peste frontierele omeneşti, dar atât de apropiată sufletului nostru, ducând cu sine binecuvântarea Prea Sfinţitului Lucian pentru credincioşii trăitori de cealaltă parte a

fruntariilor. Astfel, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, înfăţişaţi în icoane îmbrăţişându-se, ne-au oferit şi nouă prilejul să rostim: „Hristos în mijlocul nostru este şi va fi totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!” Pr. Petru Berbentia

ÎN CENTRUL CIVIC LA “RUGA” DE LA REŞIŢA

Texte vechi pentru tinerii de azi “Biserica trebuie respectată şi îngrijită ca o garanţie a vieţii sufleteşti a neamului, pentru că religia este aspectul lui cel mai solid şi mai durabil, fiind aspectul lui spiritual. Spiritul este mai mare şi, mai puternic decât orice formă materială. Omul trăieşte câteva decenii, ideea trăieşte secole şi milenii, sau poate cât pământul. Biserica este afirmarea noastră spirituală, de aceea siguranţa continuităţii şi a permanenţei noastre, aş zice a veşniciei noastre. Biserica naţională este neamul românesc sub specie aeternitatis, ceea ce evident nu este statul . Căci dacă, prin vreo catastrofă politică, statul ar dispărea, Biserica i-ar supraveţui şi ar dura cât poporul însuşi.” Teodor M. Popescu, Misiunea creştină a statului , Bucureşti, 8 Martie 1934 Culegere Pr. P.B.

…

12

….Şi să ne ierţi……

Pr. Radu Botiş

Se ‘nalţă nori şi pacea e departe În suflet zbucium cade neîncetat,

N-am luat prinosul care ne-a fost dat; Păcatul, fericirea o împarte.

Nu ştim ce-i pacea, Doamne, ne învaţă Şi lăcrimând să ne cunoaştem vina, Să mulţumim vindecători, de tina Recunoştinţei raiului pe pleoape.

Să înălţăm din zbucium şi poveri

Un sentiment de slavă creştinească Şi Duhul Nemuririi să umbrească În trecerea spre veşnici primăveri. ………………………………….. Şi să ne ierti, şi să ne ierţi mereu

Prin Duhul şi prin Fiul - Tată Dumnezeu.

VORBEŞTE , CLIPELE SE SCURG

de Pr. Radu Botiş

Vorbeşte Doamne, clipele se scurg Şi cerul parcă-i mai sărac de stele,

Par zilele adeseori mai grele Cînd totul se înveşmîntă în amurg. Vorbeşte Doamne, vremea e puţină Cărarea se îngustează tot mai mult-

Aş vrea cât mai e timp s-ascult Cereasca simfonie în surdină.

Şi de-aş mai vrea să mă răsfăţ o vreme Cu lumea pironită-n pământesc,

Adu-mi aminte de-un tărîm ceresc Lipsit de înguste, sumbre teoreme. Nu înceta Prea Bune să-mi vorbeşti

În astă lume atât de trecătoare, Cuprinsă-n cea din urmă încercare

Pierzaniei, în lucruri nefireşti.

/ poezie premiată în cadrul Concursului Internaţional de Poezie Starpress, ed.I (concursul românilor de pretudindeni)/

Dezmăţ e întreaga lume ce-o trăim Cu rele cât cuprinde, uneori cu bune Şi parcă nu vrea nimeni a ne spune Ce înseamnă, necuprinsul, să iubim. Stau adunate lungi zile, grămadă Iar strălucirea lor parc-a apus Privind în urmă vremea ce s-a dus Nu mai e nimeni, unul, să o vadă.

Trec vremi, iar alte vremi se norocesc Scăldate într-o lumină prea confuză, Prezent este momentul ce ne scuză Petrecerii prin spaţial lumesc. Trec vremile, copiii noştrii cresc N-au timp să ne înţeleagă întristarea, Noi gârboviţi, ne mai urmăm cărarea Alunecând, pe rând, în pământesc.

Trec zilele tăcute rând pe rând Iar taina lor se pierde-n departare, Umil aşteaptă clipa de împăcare Iisus, cu gestul încă blând. Pr. Radu Botiş

Aşteptare

13

VEŞMÂNTUL

În drumul plin de sânge şi noroi, Ţi-am auzit, Stăpâne, paşii moi.

Ca raza coborâtă din senin,

Pluteai uşor, cu mlădieri de crin.

În jurul Tău, mulţime de norod, Te pângărea cu sânge şi cu glod.

Şi cum mergeam în urma Ta mereu, Stropi şi-asupra mea cu lutul greu.

Ci când norodul, Doamne, Te-a lăsat,

Întreg veşmântul alb Ţi-era pătat.

Aş fi căzut cu sufletul învins, Ci-n mila Ta o mână mi-ai întins.

Genuni adânci, ca-n vis s-au luminat.

Atunci privii veşmântul întinat,

Ca-n inul alb vedeam cum înflorea Din fiecare pată câte-o stea.

ZORICA LASCU - MAICA TEODOSIA -

Primãvara mea

Crescut-au ghiocei în fulgi de nea?... Atât de albă-i primăvara mea! Mi-i sufletul de patimi neatins Şi cerul floare peste el a nins; Aleasă floare de mătăsuri moi

A nins în noapte peste pomii goi Şi i-a învelit în borangic uşor.

A prins o boare, caldă ca un dor, S-adie rar miresmele din Raiu.

Al fluturilor măiestrit alaiu A curs în suflet, liniştit şi blând,

Pe cai de taină, din adânc de gând. Şi sus, deasupra albei năluciri, Pluteşte raza Sfintelor iubiri.

Dă primăverii-n duhul meu lumini Şi se răsfrânge-n ochii tăi senini.

Frumuseţe

Şi-mi zise Domnul: Eu sunt frumuseţe; În Mine-i cald sălaş de primăveri; La Mine zorile sunt fără de seri, Şi duhul înfloreşte-n mii de feţe.

Psaltirea negrăitei învieri Din glasul Meu se toarce cu mândreţe,

La Mine arde patima-n blândeţe Şi cântă desfătarea din dureri. Am tainice isvoare de culori,

Am şopot plin de dulce glăsuire. Şi Eu revărs din veşnice comori, Peste aleşi puteri de plăzmuire, Şi-i fac să-mi fie asemănători

În duh, prin arzătoarea lor iubire...

AŞTEPTARE

Mai vii şi astăzi? Mila iar Te poartă, De sus, spre staulul din Bethleem? Din lume n-ai cules destul blestem? Iubirea Ta nici astăzi nu e moartă?

Spre duhuri vii, cu îngeri de lumină, Spre inimi vii cu strălucit alai, Şi-n iesle nu e nici un fir de pai,

E numai piatră goală, numai tină. În tainiţe de inimi nu e pace,

Şi frig ca-n duhuri nici în peşteri nu-i. Noi n-avem, Doamne, piei de oaie-n cui Şi scutece noi n-avem din ce-Ţi face. Tu vii...Pogori în noi ca-ntr-o pustie. Te-mpiedici în nisip din loc în loc,

Dar nu găseşti nici apă-n noi, nici foc, Nici albe dobitoace ca să-Ţi fie

Tovarăşi buni în drumuri tăinuite Şi nici ciobani cu gluga de blândeţi.

În noaptea noastră fără dimineţi Nu sunt cărări de raze prăfuite.

Nu şi-ar găsi în noi, ca să-i îndrepte, Nici magii steaua lor cu lung fuior, Arhanghelii, venind din cerul lor,

Ar îngheţa pe nevăzute trepte. Ci, Doamne-al meu, au dragostea putea-va

Să dea viaţa golului din noi? Aştept...În duh sunt gânduri cu noroi Şi moartea-şi vântura în inimi pleavă.

Informaţii utile

COLECTIVUL DE REDACŢIE

Pr. Petru Berbentia Prof. Stela Şerban Prof. Nicolae Păunescu Prof. Diac. Varga Emil Fetescu Alina Dalea Sergiu - teolog

Tehnoredactare: Pr. Petru Berbentia

NU SE FAC PARASTASE 1. În Sărbătorile Împărăteşti 2. Între Crăciun şi Bobotează 3. În Săptămâna Patimilor 4. În Săptămâna Luminată 5. În Duminica Tomii 6. Între Duminica lăsatului sec de carne şi sâmbăta a doua din Postul Mare.

NU SE FAC NUNŢI -În zilele miercuri şi vineri de peste an -În Postul Mare: 10 martie -26 aprilie -în săptămâna brânzei:3 - 9 martie -în săpt. Luminată:27 aprilie-3 mai -în Postul Sf. Apostoli: 23 - 28 iunie -în Postul Sfintei Marii: 1 - 15 august -în Postul Crăciunului:15 nov.- 24 dec. -în preziua Praznicelor Împărăteşti -în ziua Praznicelor Împărăteşti -de la Naştere până la Bobotează

PROGRAMUL EMISIUNILOR RELIGIOASE ÎN FIECARE ZI: 5,30 Tatăl Nostru 7,50 Ziua creştină 12,00 Bat clopotele 20,55 “Înger, îngeraşul meu”

LUNI: 23,05 Popasuri duhovniceşti

MARŢI: 16,20 Vetre monahale 20,15 Povestioare biblice pentru copii 21,05 Biserica ieri şi azi ( de la Mitropolia Banatului )

MIERCURI: 21,25 Dicţionar de cunoştinţe religioase 23,10 Mărgăritarele credinţei

JOI: 22,30 Din înţelepciunea marilor duhovnici SÂMBĂTĂ: 11,00 Biserica ieri şi azi DUMINICĂ: 11,45 Predica duminicală

14

7 septembrie Duminica dinaintea Înălţării Sf. Cruci Ioan 3, 13 - 17 14 septembrie Duminica Înălţării Sf. Cruci Ioan 19, 6 - 11 ş.u. 21 septembrie Duminica după Înălţarea Sf. Cruci Marcu 8, 34 - 38 ş.u. 28 septembrie Duminica a 18-a după Rusalii Luca 5, 1 - 11 5 octombrie Duminica a 19-a după Rusalii Luca 6, 31 - 36 12 octombrie Duminica a 21-a după Rusalii Luca 8, 5 - 15 19 octombrie Duminica a 20-a după Rusalii Luca 7, 11 - 16 26 octombrie Duminica a 23-a după Rusalii Luca 8, 26 - 39

SERVICII RELIGIOASE ÎN SEPTEMBRIE ŞI OCTOMBRIE În duminici şi sărbători: UTRENIA ora 8,30; SF. LITURGHIE ora 10; VECERNIA ora 19 Miercurea : ora 8 PARACLISUL MAICII DOMNULUI; ora 19 VECERNIA Vinerea : ora 8 ACATIST; ora 19: VECERNIA În fiecare sâmbătă la ora 9 : Pomenirea morţilor Luni 8 septembrie - NAŞTEREA MAICII DOMNULUI - toate ale praznicului Duminică 14 septembrie - ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI - toate ale Praznicului Luni 15 septembrie - SF. IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ - toate ale Praznicului Vineri 26 septembrie la ora 9 - Taina Sfântului Maslu pentru luna Septembrie Marţi 14 octombrie - CUVIOASA PARASCHIVA - toate ale Praznicului Duminica 26 octombrie - SF. MARE MUCENIC DIMITRIE - toate ale Praznicului Vineri 31 octombrie la ora 9, Taina Sfântului Maslu pentru luna Octombrie

Evangheliile din

Septembrie şi

Octombrie

15

ISSN 1842 - 6522

Acest număr al revistei apare cu sprijinul total al firmei SC. CALOR GRUP S.R.L.

La sărbătoarea

Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel,

Hramul oraşului Reşiţa