pelerinajul in iasi

Surse ale pelerinajului în municipiul Iaşi. Impactul asupra vieţii urbane

CUPRINS

CAPITOLUL I. INTRODUCERE......................................................................................2

I.1. MOTIVAŢIA LUCRĂRII........................................................................................2

I.2. METODOLOGIA LUCRĂRII..................................................................................4

CAPITOLUL II. PELERIN. PELERINAJE.......................................................................7

II. 1. CONSIDERAŢII GENERALE ALE EVOLUŢIEI PELERINAJULUI.................7

II. 2. MOTIVELE PELERINAJULUI...........................................................................12

II. 3. PELERINAJUL LA NIVEL INTERNAŢIONAL................................................15

II. 4. PELERINAJUL ÎN SPAŢIUL ROMÂNESC.......................................................23

CAPITOLUL III. ASPECTE ISTORICE ŞI CULTURALE – IAŞI................................30

III. 1. TOPONIMIA IAŞILOR.....................................................................................30

III. 2. EVOLUŢIA CULTURAL – ISTORICĂ A ORAŞULUI IAŞI..........................32

III. 3. IAŞI – ORAŞUL BISERICILOR.......................................................................35

CAPITOLUL IV. STUDIU DE CAZ. PELERIN ÎN IAŞI...............................................39

IV. 1. BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ................................................................39

IV. 1. ADUCEREA MOAŞTELOR SFINTEI PARASCHEVA ÎN MOLDOVA.......43

IV. 2. BISERICA “SFINŢII TREI IERARHI” – REPERE ISTORICE.......................46

IV. 3. CATEDRALA MITROPOLITANĂ IAŞI – LOCAŞ SFÂNT DE PELERINAJ...................................................................................................................48

IV. 4. DOUĂ PELERINAJE CU MOAŞTELE SFINTEI PARASCHEVA................50

IV. 5. ANALIZA CHESTIONARULUI.......................................................................53

IV. 6. PELERINAJUL – IMPACTUL ASUPRA VIEŢII URBANE A IAŞULUI......66

CAPITOLUL V..................................................................................................................79

V. 1. CONCLUZII.........................................................................................................79

V. 2. ANEXE................................................................................................................81

V. 3. BIBLIOGRAFIE..................................................................................................83

2


CAPITOLUL I. INTRODUCERE

I.1. MOTIVAŢIA LUCRĂRII

Este un lucru cert faptul că Iaşii, capitală a Moldovei, reprezintă unul

dintre cele mai importante centre de pelerinaj de pe teritoriul României, şi poate,

de pe întreg teritoriul Europei. Drept dovadă, în anul 2000, considerat an

internaţional de pelerinaj, municipiul Iaşi a fost inclus în rândul celor cinci oraşe

internaţionale de pelerinaj din Europa, alături de Tesalonic – Grecia, Trondheim –

Norvegia, Edinburgh – Marea Britanie şi Praga – Cehia, primind astfel titlul de

oraş internaţional de pelerinaj. Cu această ocazie Iaşii au avut drept oaspeţi de

onoare patru întâistătători de biserici: Prea Fericitul Hristodoulos, Arhiepiscop al

Atenei şi Primat1 al Greciei, Prea Fericitul Sava, Mitropolit al Varşoviei şi Primat

al Poloniei, Excelenţa Sa Cardinal Christoph Von Schönborn, Arhiepiscop al

Vienei şi Primat al Austriei, şi Excelenţa Sa Cardinal Adrianus Simonis,

Arhiepiscop de Utrecht şi Primat al Olandei, dar şi multe alte personalităţi

bisericeşti, politice şi culturale.

În fiecare an, la Iaşi sosesc mii sau chiar sute de mii de pelerini. Printre

aceştia se numără pelerinii ortodocşi, care trec pe la moaştele Sfintei Cuvioase

Parascheva din convingere religioasă, după ce au străbătut ţara şi chiar lumea

pentru un asemenea sacrificiu, şi care îndură zile la rând, înfometaţi, însetaţi,

nedormiţi, stând la coadă, doar cu speranţa că vor ajunge să se roage la racla

sfintei, îndeplinindu-li-se astfel cine ştie ce dorinţă. Pe lângă aceştia sunt prezenţi

şi pelerinii politici, care încearcă astfel să-şi îmbunătăţească imaginea, dar şi

pelerinii negustori care pentru câteva zile împânzesc centrul oraşului,

transformându-l într-un adevărat bâlci.

Hramul Sfintei Parascheva coincide cu Sărbătorile Iaşului şi, deşi ar

trebuie să fie o sărbătoare strict religioasă, aceasta se transformă într-o suită de

manifestări culturale, umanitare, comerciale şi de divertisment, manifestări care

1 Cel mai înalt grad în vechea ierarhie a bisericii ortodoxe şi catolice; Mitropolit primat – ( în trecut ) titlu dat primului mitropolit al unei ţări; patriarh

3


au loc doar în centrul oraşului, cartierele sale mărginaşe păstrând acelaşi aer de

pustiu şi gri. Observăm astfel că, preţ de câteva zile zona centrală a Iaşiului

reprezintă principala arie polarizatoare a acestuia. În această perioadă Iaşul devine

unul dintre cele mai aglomerate oraşe ale României, populaţia acestuia fiind de

două sau chiar de trei ori mai mare decât de obicei, iar dulcele târg al Ieşilor se

îmbibă cu miros de mici, hamsii şi nu numai.

Chiar dacă acestea ar trebui să fie sărbătorile ieşenilor, care le aşteaptă

an de an, începând din 1992, acestea aparţin de fapt celor care au cel mai mult de

câştigat de pe urma acestora, printre care se numără diverse instituţii, autorităţi, ce

percep numeroase taxe şi amenzi de la negustorii prezenţi la această sărbătoare.

Dat fiind faptul că în această perioadă oraşul Iaşi este cuprins de cea mai

mare zarvă ce poate fi resimţită pe parcursul întregului an, dar şi datorită

autorităţilor care fac tot posibilul pentru a transforma aceste zile de sărbătoare

într-un adevărat festin, aducând an de an fel de fel de noutăţi, am putea afirma că

aceste sărbători ale Iaşului au devenit un minibrand sau poate chiar un brand al

Iaşului. Chiar dacă oraşul Iaşi îşi aşteaptă oaspeţii în toate zilele anului, doar în

perioada Sărbătorilor Iaşului, pelerinii veniţi să se închine la moaştele Sfintei

Parascheva au parte de o atmosferă specială, atmosferă datorată în mare parte

importanţei deosebite a evenimentului. Doar în această perioadă cei care sosesc la

Iaşi sunt întâmpinaţi de sumedenia de manifestări organizate cu această ocazie de

către autorităţile ieşene cu foarte mult fast, de tradiţionalul Festival al Vinului, dar

şi de obişnuitul Târg al Meşteşugarilor. Drept urmare, renumitul hram al Sfintei

Parascheva împreună cu Sărbătorile Iaşului pot constitui într-adevăr un brand

pentru oraşul Iaşi.

Dar oare numărul mare de persoane poate fi explicat doar prin importanţa

religioasă a fenomenului, sau mai bine prin dorinţa de a-i imita pe ceilalţi?

4


I.2. METODOLOGIA LUCRĂRII

La fel ca în orice lucrare dedicată analizei repartiţiei unui anumit

fenomen, şi în prezenta lucrare au fost utilizate diverse metode care au dus la

realizarea acesteia.

Principala metodă folosită a fost ancheta directă în teren, datorită

numeroaselor avantaje de care se poate beneficia utilizând această metodă. Pe de o

parte am putut înregistra realităţile referitoare la pelerinajul organizat cu ocazia

hramului Sfintei Cuvioase Parascheva direct de la cei aflaţi la faţa locului. Pe de

altă parte această metodă ne-a fost de folos în obţinerea anumitor date, a unor

detalii, care dealtfel nu pot fi găsite în literatura de specialitate. Această metodă a

fost transpusă în realitate prin intermediul unui chestionar ( vezi anexa ).

Dintre toate mijloacele folosite în cadrul anchetei directe în teren a fost

ales chestionarul deoarece acesta este considerat de specialişti a fi cel mai eficient

instrument de investigare, astfel justificându-se şi utilizarea lui frecventă.

Chestionarul reprezintă un instrument de cercetare flexibil, care permite culegerea

datelor primare prin intermediul unor întrebări, structurate după principii bine

definite, astfel încât să trezească interesul şi să antreneze subiecţii pentru a

răspunde cât mai sincer şi cât mai clar la întrebările care le sunt adresate prin

intermediul lui.

Aşadar, printre avantajele utilizării sale în cercetare se pot enumera:

bogăţia tematică a datelor ce pot fi recoltate cu ajutorul lui, manevrarea şi

prelucrarea accesibilă, posibilitatea administrării lui în mod repetat la aceiaşi

subiecţi sau la subiecţi diferiţi. De asemenea, chestionarul are capacitatea de a

culege atât informaţii de natură cantitativă, cât şi de ordin calitativ.

Astfel, prin intermediul chestionarului utilizat, din cuprinsul căruia fac

parte opt întrebări cu forme de răspuns diferite, au putut fi colectate o serie de

informaţii, după cum am menţionat mai sus, atât cantitative, cât şi calitative. Drept

urmare, pe baza eşantionului pe care a fost aplicat respectivul chestionar, am putut

afla spre exemplu localitatea de provenienţă a turiştilor, dacă sunt veniţi de pe

teritoriul României sau din afara acestuia, dar şi ce anume i-a determinat pe

5

http://www.referat-e.ro/cauta/referate/cercetare.html


aceştia să viziteze această zonă şi de ce în perioada ce corespunde hramului

Sfintei Cuvioase Parascheva şi totodată Sărbătorilor Iaşului.

O altă metodă de colectare a informaţiilor folosită în cadrul acestei lucrări

este reprezentată de studiul diferitelor documente, lucrări de specialitate,

dicţionare dar şi a site-urilor Internet. Datorită acesteia am putut realiza o sinteză

asupra conceptului de pelerinaj şi a evoluţiei acestuia de-a lungul timpului,

începând încă din perioada vechilor egipteni şi continuând până în zilele noastre.

De un real folos în conturarea acestei lucrări au fost şi metodele de

interpretare a realităţilor geografice colectate, principala metodă abordată fiind

metoda informatică, care se bazează pe utilizarea atât a calculatorului, cât şi a

diferitelor softuri care permit, cu ajutorul şi a altor metode ( de exemplu, metoda

statistică ) analizarea anumitor realităţi geografice în zona studiată. Astfel, această

metodă a fost utilizată în elaborarea hărţii prin care s-a încercat surprinderea

fluxului de turişti care se suprapune săptămânii în care este sărbătorită Sfânta

Parascheva, ocrotitoarea Iaşului şi a întregii Moldove. Aplicarea acestei metode a

fost realizabilă cu ajutorul programului Philcarto2.

2 Program elaborat de Philippe Waniez6


CAPITOLUL II. PELERIN. PELERINAJE

II. 1. CONSIDERAŢII GENERALE ALE EVOLUŢIEI

PELERINAJULUI

Pelerinajul, înțeles ca şi călătorie privată sau colectivă spre un loc sacru,

este o formă de cult foarte răspândită în religiile antice, practicată şi azi cu

intensitate. Chiar dacă fiecare religie în parte prezintă diferențe importante în ceea

ce priveşte timpul, modalitatea şi semnificația pelerinajului, ideea de bază este

comună şi scoate în evidență necesitatea de a vizita locuri considerate ca fiind

“locuite” de divinitate, sub diverse forme, obiecte sacre ale unor fondatori de

religii, relicve ale sfinților şi martirilor sau chiar unele locuri legate de evenimente

particulare. Se pare ca această practică a pelerinajului local, destul de răspândită

în lumea antică, are ca motiv principal distanța dintre localitatea în care locuieşte

pelerinul şi popasul final. Acest element ne aminteşte de originea latină a

termenului peregrinus, transmisă în multe limbi europene. Etimologic cuvântul se

referă la cineva care se îndepărtează de propriul ținut şi trăieşte ca străin în alt loc.

Uneori termenul de peregrinus era considerat ca şi sinomim pentru cuvântul

exilat.

Începând chiar cu antichitatea, cuvântul latin suferă încet o transformare

semantică în direcția actualei semnificații: călător spre locuri sfinte, cu scop

devoțional. La această mutație semantică şi-a adus contribuția şi concepția

prezentă în Vechiul şi Noul Testament şi, în special, în Epistola către Diognet3

( secolul II ), potrivit căreia creştinul este un străin pe acest pământ, mereu în

pelerinaj spre adevărata patrie cerească. În noua accepție, de călător spre locurile

3 Epistolă editată pentru prima dată la Paris în 1952 de Henri Estienne, după singurul şi unicul manuscris care a transmis textul, codicele Argentoratensis 9, din secolul XIII-XIV, care reproducea un text probabil din secolul VII. Autorul acestei epistole este necunoscut la fel ca şi Diognet cel căruia necunoscutul autor îi adresează epistola, deşi a fost identificat cu filosoful stoic Diognet, unul din preceptorii împăratului Marc Aurelius, cu împăratul Adrian sau procuratorul din Alexandria, Claudios Diognetos.

7


sfinte cu scop devoțional, termenul este atestat începând cu secolul al VII-lea, în

patru reprezentații găsite pe pereții lăcaşului Sf. Mihail din Gargano ( Italia ).

În ceea ce priveşte practicarea pelerinajului înainte de venirea

Mântuitorului, ştim că vechii egipteni îl practicau în masă, spre exemplu

deplasându-se spre localitatea Bubast4i, după spusele lui Herodot. Indienii, din

timpuri străvechi ca şi astăzi, se îndreptau spre râul sacru Gange, în timp ce

japonezii aveau printre locurile preferate templul lui Amaterasu. În lumea clasică

păgână, pelerinajul nu avea numai un caracter devoțional, ci avea ca obiectiv şi

realizarea unor scopuri determinate cum ar fi: de a obține răspunsuri de la oracole

sau vindecări miraculoase. În Grecia, centre de pelerinaj erau templele şi

mormintele eroilor, în epoca romană, pelerinii se îndreptau spre sanctuarele unor

divinități ca Zeus şi Diana.

Referitor la pelerinajul creştinismului primar, în comparație cu alte forme

culturale şi devoționale, acesta se fondează inițial pe tradiția ebraică şi biblică şi

se îmbogațeşte de motivații ulterioare, dezvoltându-se dupa cerințe, modalități şi

forme noi, legate strâns de specificul creştin şi de modul în care acest specific s-a

implantat în diverse realități sociale.

În consecință, în pelerinaj se întrunesc şi conviețuiesc motive de natură

diversă, de la cele religioase la cele culturale şi până la cele spirituale, motive

culturale, psihologice, sociologice, topografice şi economice, care reuşesc să

mențină un fenomen mereu viu într-o revoluție constantă.

Înrădăcinată în Vechiu şi Noul Testament, simpla vizită la Ierusalim şi la

alte locuri sfinte, reprezintă fundamentul cultural şi istoric al pelerinajului creştin,

care, după cum este cunoscut, a avut ca prima arie de desfăşurare partea orientală

şi în special Ierusalimul.

Un moment crucial în istoria pelerinajului creştin îl reprezintă, fără

îndoială, Edictul de la Milan (313), prin care se recunoaşte libertatea de cult a

creştinilor şi se schimbă statutul Bisericii în societatea epocii. După ce fusese

numită Augusta, şi după construirea Constantinopolului, Sf. Elena, mama

4 Oraş egiptean antic, capitală a celui de-al XVIII-lea district din Egiptul de Jos. Oraşul a fost sediul cultului zeiţei Bastet, pe care vechii greci o identifică cu zeiţa Artemis. Ruinele templului

din Bubasti se află în partea de sud-est a oraşului modern Zagazig.

8

http://64.233.179.104/translate_c?hl=ro&sl=it&u=http://it.wikipedia.org/wiki/Zagazig&prev=/search%3Fq%3Dbubasti%26gbv%3D2%26hl%3Dro%26lr%3D%26sa%3DG


împăratului Constantin, întreprinde o călătorie la Locurile Sfinte, dorind să vadă

locurile Noului Testament

După părerea unui specialist ( Giorgio Otranto5 ), naşterea şi difuzarea

pelerinajului creştin se datorează în primul rând schimbării condițiilor istorice

decât unei noi mentalități. Acesta argumentează amintind faptul că, orice

schimbare a mentalității necesită un timp mai îndelungat pentru asimilarea unor

concepții determinate. În schimb, pelerinajul creştin se dezvoltă imediat după

pacea Bisericii, ca răspuns la necesitatea de mult alimentată de lecturile biblice, de

a vizita locurile în care a trăit şi a activat Mântuitorul Hristos.

În lucrarea sa „Demonstratio evangelica”, Eusebiu6 afirma, că toți

credincioşii la Hristos veneau, din toate părțile pământului, în Cetatea Sfântă, însă

nu ca înainte, doar să admire frumusețea şi practicarea cultului la templu, ci

pentru a se ruga la Muntele Măslinilor, unde a poposit şi s-a rugat Mântuitorul.

Numeroasele informații ale lui Eusebiu în legătură cu pelerinajul creştin,

demonstrează un flux moderat de pelerini spre Ierusalim şi alte locuri sfinte din

Palestina, la jumătatea secolului al IV-lea.

Pelerinajul la Ierusalim, la sfârşitul secolului al IV-lea devenise o realitate

bogată şi elevată spiritual, care se alimenta din Sfânta Scriptură, din credință, din

rugăciune, din practicile cultice şi care, după părerea celor care-l practicau, aducea

perfecțiunea creştinilor în credință şi în ştiință. Pe lângă persoanele care

reprezentau “spuma” societății, întâlnim şi meseriaşi, comercianți şi chiar sclavi

evadați, care întreprind pelerinaje la Locurile Sfinte.

O altă etapă importantă a pelerinajului în Ţara Sfântă, îl reprezintă

Betleemul, unde totul vorbea cu o simplicitate rustică despre Hristos şi se putea

vizita peştera şi ieslea în care L-au găsit păstorii şi L-au adorat magii. În apropiere

de Betleem mai sunt amintite şi alte locuri legate de viața Mântuitorului Hristos,

care au devenit locuri de pelerinaj, printre care Betania, Nazaretul, Cana, Muntele

Tabor, Naimul şi Capernaumul.

Informațiile asupra pelerinajului creştin şi toate itinerariile din secolul al

IV-lea evidențiază formarea unei geografii sfinte ( geografia sacră ), care nu

5 Giorgio Otranto, născut în 1940 în Corigliano Calabro (Cosenza), este profesor de istorie a crestinismului si bisericii la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din Bari.6 Eusebiu din Cezareea sau Eusebiu de Cezareea ( aprox. 275 – 30 mai 339 ) a fost episcop de Cezareea în Palestina, teolog, apologet şi istoric al Bisericii creştine.

9

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cezareea&action=edit&redlink=1


cuprinde doar locurile sfinte din Ierusalim şi Palestina, ci şi multe alte locuri atât

din Orientul Bizantin cât şi din Occident. Acestea ne permit să observăm alte

aspecte ale creştinismului primar, care sunt din ce în ce mai legate de fenomenul

pelerinajului: monahismul şi cultul sfinților.

Pelerinii creştini, după ce inițial au vizitat Locurile Sfinte de tradiție

biblică şi, în mod special, cele consacrate de viața, patimile, moartea şi învierea

Domnului, încep să se îndrepte spre mormintele martirilor şi spre locurile unde

locuiau personajele care se bucurau de mare stimă şi prestigiu în comunități, la

început mai ales monahii.

Astfel, unele locuri cenobitice7 sau eremitice8 deveneau centre de pelerinaj

datorită sfințeniei vieții celor care le locuiau sau le locuiseră. Începând cu anul

370, pelerinajul devine din ce în ce mai mult monastic, fie prin faptul că asemenea

călătorii erau coroborate cu vizita la unii călugări pe care vox populi îi declarară

sfinți, fie prin faptul că pelerinii erau ei înşişi călugări.

În concluzie, putem afirma că pelerinajul creştin a cunoscut o dezvoltare

rapidă, aproape o explozie, în prima jumătate a secolului al IV-lea. Motivele

principale pentru care erau întreprinse aceste călătorii erau două: a vizita aceste

locuri şi a se ruga acolo.

Începând cu a doua parte a secolului al IV-lea pelerinajul s-a combinat

direct cu alte aspecte creştine, cum ar fi cultul sfinților şi monahismul, şi s-a

îmbogățit apoi cu noi elemente: căutarea relicvelor, a minunilor, a vindecărilor

miraculoase, unele practici liturgice şi culturale.

În secolele următoare practica pelerinajului continuă neîntreruptă şi fără

mari noutăți, cu faze alternative de difuzare, legate de diversele schimbări

culturale, sociale şi politice.

Circulația persoanelor înspre centrele religioase importante a continuat pe

întreaga perioadă medievală, pelerinajele devenind practici din ce în ce mai

extinse şi mai profitabile pentru locuitorii ale căror teritorii erau traversate

( metafora “pâraielor de aur” utilizată pentru a defini traseele urmate de aceşti

pelerini este sugestivă pentru a sublinia eficiența deplasărilor respective ) pe

măsura consolidării principalelor religii mondiale ( creştinismul, islamismul,

7 Cenobit - Călugăr care trăieşte într-o mănăstire sau într-o comunitate monahală.8 Eremit - Călugăr care s-a retras într-un loc ferit de lume, petrecându-şi viaţa în post şi rugăciuni; pustnic; sihastru; ascet; schimnic.

10


budismul ). Ca urmare, creştinii se orientează spre Roma, Ierusalim,

Constantinopol, Santiago de Compostella, musulmanii spre Mecca şi Medina,

budiştii spre templele din Tibet, Câmpia Indogangetică şi din Indochina.

II. 2. MOTIVELE PELERINAJULUI

11


A vedea

Pelerinul se duce undeva, se deplasează spre un loc unde “vede ceva”, cum

spunea Eusebiu din Cezareea. Pelerinul poate vedea un loc, moaştele unui sfânt, o

persoană deosebită. Nu este vorba numai de curiozitate. Pe de o parte este un

interes istoric pentru a cunoaşte locurile speciale legate de istoria mântuirii, la care

se adaugă o curiozitate mai puțin pioasă pentru a vedea minunatele şi

impunătoarele construcții care transformau Ierusalimul, precum Roma de astăzi,

într-un oraş populat de biserici. Pe de altă parte este un interes spiritual, care

legitimează pelerinajul: vederea locurilor sfinte trebuie să conducă la

contemplarea realităților spirituale şi la creşterea sentimentului de dragoste

creştină.

Pelerinul vizitează aceste locuri pentru a-şi hrăni nu numai ochii sufletului,

ci şi vederea, care se bucură prin credință de plăcerea spirituală.

Spre sfârşitul Evului Mediu occidental, nevoia de a vedea moaştele o

înlocuieşte pe aceea de a le atinge. Pietatea pelerinilor devine tot mai mult vizuală.

Corolarul acestei situatii este înmulțirea icoanelor sfinților în altare şi biserici.

Sunt amenajate locuri speciale pentru expunerea moaştelor sfinților.

A se ruga, a adora, a venera

Rugăciunea este tovarăşul nedespărțit de drum al călătorului în căutarea

lui Dumnezeu. Bisericile întâlnite în drum, capelele, troițele, sunt tot atâtea

îndemnuri spre rugăciune. Din tot timpul, contemplarea locurilor sfinte este

însoțită de rugăciune, fie individuală, fie colectivă. Vizitarea locurilor sfinte este

una din cauzele rugăciunii profunde a pelerinului. Pentru Sf. Ioan Damaschin

aceste locuri sfinte, unde adesea se regăsesc moaştele sfinților, sunt locuri de

adorare şi venerare pentru că au fost “receptacole ale energiei divine şi pentru că

Dumnezeu prin ei şi în ei a dorit să ne mântuim.” ( Cuvântări la sfintele icoane,

III )

A împlini un legământ

Un pelerinaj este şi un act de mulțumire sau de pocăință, o rugăciune de

mulțumire sau de căință pentru ispăşirea unui păcat. Drumul anevoios al călătoriei

12


este un semn al legământului făcut lui Dumnezeu în cazul rezolvării favorabile a

unei cereri. Când este vorba de pocăință, oamenii sunt de obicei îmbrăcați în

veşminte cernite. În cronicile timpului sunt descrise astfel de pelerinaje cu scop

penitențial. În Occident această practică apare începând cu secolul al VI-lea.

A rămâne să locuiască, până la moarte, într-un loc sfânt

Aceasta este şi motivarea care îi inspiră pe unii oameni să aleagă viața

monastică.

A obține o favoare

Rugăciunea pelerinului are şi un alt motiv. Ea este un demers, o cerere

pentru împlinirea unui lucru oarecare, cel mai adesea vindecarea de o boală

deosebit de gravă. Multe locuri sfinte şi-au aflat renumele tocmai datorită

minunilor împlinite acolo în vindecarea bolnavilor. La mormântul Sf. Ioan

Botezătorul erau duşi demonizații. Grigorie de Tours povesteşte despre leproşii

duşi la fântâna lui Moise pentru a se vindeca. În zilele noastre, atât în lumea

catolică, cât şi în cea ortodoxă credincioşii merg în pelerinaj la locuri sfinte

pentru a obține binecuvântare şi vindecare, sufletească şi trupească. Merită

menționate pelerinajele în insula Tinos ( Grecia ), la Ars şi Lourdes ( Franța )

sau în țara noastră la Iaşi, Bucureşti, Curtea de Argeş.

A procura moaşte sau obiecte purtătoare de sfințenie, a oferi daruri

Pelerinul venit într-un loc sfânt, vrea să ia cu el, să ducă acasă ceva din

sfințenia locului. El caută să materializeze într-un fel amintirea timpului petrecut

în aceste locuri.

Moaştele erau cele mai indicate. Ele puteau fi directe ( lemn din Sfânta

Cruce, bucăți din moaştele sfinților ) sau indirecte ( evlogiile, adică

binecuvântarea locului sfânt pe care pelerinul doreşte s-o ia cu el sub forma

icoanelor sau altor obiecte ).

Astăzi oamenii cumpără diferite obiecte pentru a le oferi părinților,

prietenilor, cunoscuților: iconițe, statuete, metanii, apă sfințită. Astfel pelerinii de

la Santiago de Compostella agățau la pălărie sau la haină o scoică din metal, pe

13


care oamenii întalniți în drum o puteau săruta contra unui mic obol9. În Evul

Mediu, aceste amintiri permiteau pelerinului afilierea la o confrerie10 pelerină ai

cărei membri petrecuseră mulți ani pe drumurile spre locurile sfinte. În zilele

noastre, aceste amintiri care se regăsesc în casele oamenilor continuă aceeaşi

veche tradiție.

9 Sumă modestă cu care cineva contribuie la o acţiune; contribuţie de orice natură; veche monedă grecească, egală cu a şasea parte dintr-o drahmă – din fr. obole, lat. obolus.10 ( Franţuzism ) Asociaţie constituită în vederea unor obiective religioase sau caritabile; grup de oameni uniţi prin aceleaşi idei sau prin legături de alt ordin; confraternitate.

14


II. 3. PELERINAJUL LA NIVEL INTERNAŢIONAL

Din punct de vedere al turismului, putem privi religia ca o formă veche de

călătorie practicată de adepţi către diferite puncte considerate sfinte. În timp, pe

măsura dezvoltării infrastructurii, a transporturilor, a comunicaţiilor dar şi a

creşterii numărului populaţiei, aceste locuri au început să fie vizitate de cât mai

mulţi turişti. Pe lângă adepţii a diferitelor religii, sunt numeroase persoane care

merg în scop cultural, de lărgire a orizontului în diferite zone ale lumii pentru a

vedea şi participa la evenimente care ţin de alte religii decât a lor.

Extinderea turismului religios ţine în principal de promovarea sa în

rândurile credincioşilor de către conducătorii cultelor dar şi realizarea unor

produse turistice pe această temă. O problemă a acestei forme de turism ţine de

concentrarea maselor de persoane în jurul unor evenimente din calendarele

religioase. Atunci apare o suprapopulare a zonelor şi a obiectivelor care pot genera

perturbarea activităţii obişnuite desfăşurate la lăcaşurile de cult, dar şi

suprasolicitarea bazei tehnico-materiale sau deteriorarea resurselor turistice.

În lume există o mulţime de locuri considerate sacre. Ele au fie caracter

natural, fie antropic. Prin valoarea lor ambele sunt considerate ca destinaţii pentru

turismul religios. Din categoria celor naturale remarcăm în special masivele

muntoase cum ar fi Kailas ( Tibet ), Sinai ( Egipt ), Fuji ( Japonia ), Olimp

( Grecia ) sau ape ca Indus sau Gange ( Asia ). Multe locuri sunt legate de numele

unor zei veneraţi în special în perioadele îndepărtate ale istoriei.

Din grupa edificiilor turistice cu funcţie religioasă fac parte: sanctuarele,

templele, bisericile, catedralele, ( moscheile, sinagogile, mănăstirile, mausoleele şi

cimitirele ). Pe lângă aceste aşezăminte specifice cultelor, există o serie de alte

locuri pline de mister, atribuite însă practicilor religioase ( de exemplu

piramidele egiptene ).

În timp, unele locuri au căpătat o rezonanţă mondială, consacrându-se ca

puncte de pelerinaj majore. Ca loc de convergenţă a trei religii, Ierusalimul este

poate, cel mai celebru şi recunoscut în întreaga lume. Istoria sa zbuciumată,

fragmentată de numeroase cuceriri, luptele nesfârşite nu au ştirbit cu nimic

15


importanţa sa. De-a lungul secolelor, el a adunat noi valori fundamentale ale

patrimoniului universal. Pentru evrei, locul principal de pelerinaj este Zidul

Plângerii rămas din perioada distrugerii Celui De-al Doilea Templu ( 70 î.Hr ). De

peste 2000 de ani, evreii din întreaga lume vin să se roage aici. Alte asemenea

locuri sunt mormintele lui David, Rachela, Zaharia. Datorită rolului incontestabil

al Israelului în istoria mondială a religiilor, a frecvenţei siturilor istorice el a primit

denumirea de “Ţara Sfântă”.

Pentru musulmani, moscheea construită în secolul VII d.Hr. ( Cupola

Stâncii ) este sfântă. Ea adăposteşte multe moaşte legate de evenimente biblice,

inclusiv piatra pe care Abraham era pregătit să-şi sacrifice fiul. Cupola este de aur

iar mozaicurile şi sculpturile desăvârşesc interiorul.

Pentru creştini există mai multe locuri menţionate în Noul Testament,

dintre care amintim: Mormântul Maicii Domnului din Grădina Ghetsimani, ruinele

cetăţii Antonia unde a fost judecat Iisus de către romanul Pilat, Drumul Crucii

( Via Dolorosa ), Biserica Sfântului Mormânt. Acestea sunt vizitate în special cu

ocazia sărbătoririi Paştelui, când numeroşi credincioşi se adună aici pentru a lua

lumină şi alte lucruri sfinţite.

Cu peste un miliard de adepţi, islamismul deţine recordul referitor la

activitatea de pelerinaj anual la Mecca ( Arabia Saudită ), cu ocazia desfăşurării

călătoriei numite haji, se adună peste două milioane de musulmani. Mecca este

centrul spiritual al lumii islamice, aici fiind locul de naştere al lui Mohamed,

fondatorul religiei. Pelerinajul este unul dintre cei cinci stâlpi ce trebuie respectaţi

de credincioşi. El prevede înfăptuirea călătoriei cel puţin o dată în viaţă.

Ceremoniile durează câteva zile ( dintre care una este cea mai importantă ), însă

datorită numărului mare de persoane, sosirile de turişiti se întind pe două luni de

zile. Destinaţia centrală a pelerinajului este Moscheea Sfântă cu nouă minarete

( unică în lume ) şi Ka’abah – “piatra sfântă”,o clădire cubică construită din

piatră, fără geamuri.

Creşterea numărului de pelerini de la an la an determină autorităţile să

adopte măsuri cum ar fi permiterea instalării corturilor care sunt rezistente la foc

( 343 de persoane au murit în 1997 într-un cort obişnuit ), efectuarea unui singur

pelerinaj la cinci ani de către populaţia rezidentă, prezenţa unui număr considerabil

de cadre medicale. Pe de altă parte, cererea de alimente, spaţii de cazare, servicii

16


de igienă este în creştere masivă, iar infrastructura trebuie să permită desfăşurarea

în bune condiţii a festivităţilor.

Alte locuri de pelerinaj pentru lumea musulmană sunt: moscheea Sfântă

Sofia din Istanbul ( Turcia ), moscheea din Medina ( Arabia Saudită ), moscheea

Omeiazilor din Damasc ( Siria ) şi Marea Moschee din Kairouan ( Tunisia ).

Fosta catedrală, ridicată în cinstea împăratului Iustinian, Sfânta Sofia era

cel mai impunător monument din secolul al VI-lea. Cupola de 55 de metri

înălţime, cele 40 de ferestre şi 107 de coloane policrome îi dăduseră faimă dincolo

de graniţele Imperiului Bizantin. În 1453 este transformată în moschee prin

ridicarea a patru minerate. Medina este locul profetului Mohamed iar moscheea

adăposteşte mormântul acestuia. Prin reamenajare, oraşul poate găzdui peste

250.000 de pelerini. În curtea moscheei din Damasc se află cupola Tezaurului şi

trei minerate în stiluri diferite. Pentru pelerini ea mai are o valoare: aici se află

sarcofagul în care se crede ca ar fi depus capul Sfântului Ioan Botezătorul.

Localitatea Kairouan este a doua Mecca pentru credincioşi, aici făcându-se

pelerinaje pentru cei care din diferite motive nu pot ajunge în Arabia Saudită.

Centrul creştinismului catolic este considerat Roma cu Vaticanul, devenit

stat independent în 1929. El este legat indisolubil de persoana Papei care este

conducătorul statului şi şeful bisericii romano-catolice. Şi aici, cu ocazia unor

sărbători cunoscute, se adună o mulţime de credincioşi veniţi din toată lumea

pentru a asculta cuvântările celor cu ranguri bisericeşti înalte. Dintre locurile pe

care le vizitează pelerinii amintim: Biserica Sf. Petru - cea mai mare din lume,

Capela Sixtină pictată de Michelangelo cu celebra “Judecată de Apoi” şi cu bolta

cu 343 de figuri.

Lourdes, un oraş situat la poalele Munţilor Pirinei, în sudul Franţei, este

unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj din Europa. Catolicii cred că

Fecioara Maria a apărut aici în anul 1858, iar apele unui izvor subteran aflat în

apropiere au dobândit de atunci puteri tămăduitoare. Acesta este exemplul de loc

care a devenit sacru deoarece s-a crezut că o divinitate şi-a făcut apariţia aici.

Influenţa acestui loc sacru s-a extins şi asupra comunităţii locale - oraşul s-a

dezvoltat rapid, prin costruirea de noi hoteluri, restaurante şi facilități destinate

pelerinilor.

17


Santiago de Compostella ( Spania ) este un loc devenit simbol al luptei

contra marilor cotropitori. De-a lungul timpului mii de oameni au lăsat urme ale

degetelor pe statuia Sf. Iacob, în semn de recunoştinţă pentru că au ajuns cu bine la

destinaţie. În interiorul catedralei, lângă racla Sf. Iacob, are loc anual o slujbă

aparte în luna iulie.

Unul dintre punctele de reper ale spiritualităţii ortodoxe este Muntele

Athos, supranumit “Grădina Maicii Domnului”, situat în partea nordică a Greciei.

Aici se găsesc 20 de mănăstiri istorice înfiinţate cu permisiunea împăratului

bizantin şi confirmate de către Patriarhul Constantinopolului. Numărul lor a rămas

fix de-a lungul timpului şi nu poate fi schimbat. Monahi greci, ruşi, români, sârbi,

bulgari şi ciprioţi locuiesc aici de sute de ani. Merită amintite şi mânăstirile de la

Meteora, amplasate în coloanele de gresie şi conglomerate erodate în diferite

forme. Grecia mai are o serie de temple închinate marilor zei ai antichităţii, temple

care fac în prezent obiectul turismului cultural decât al celui religios în sens strict:

Acropole ( închinate Atenei ), templele lui Zeus şi Hera din oraşul Olimpia, insula

Salamina cu templul Afroditei.

Un loc aparte în religie revine Masivului Sinai din Egipt. Moise, evreul

crescut la curtea faraonului, decide că este timpul să se întoarcă spre pământul

făgăduinţei ( Israel ). Însoţit de numeroase persoane, el traversează Marea Roşie şi

ajunge în pustiu. Dumnezeu se arată lui Moise pe muntele Sinai şi îi adresează cele

zece porunci, pe care acesta le spune poporului adunat. Ulterior, el le va scrie pe

“Tabelele Legii”. Moise rămâne astfel în istorie ca un mare iniţiat, organizator al

monoteismului. Pelerinii din zona arabă vin aici şi pentru Mănăstirea Sfânta

Ecaterina construită de împaratul Iustinian în 536.

India, locul de naştere a două mari religii ( hinduismul şi budismul ) are o

serie de locuri considerate sacre. Cel mai important este, fără îndoială, Varanasi

( Benares ), un loc ancestral, vizitat de pelerini din întreaga lume. Mulţimile se

adună pe malul Gangelui, de-a lungul debarcaderelor unde se găsesc ruguri

funerare. Credincioşii cred că baia în apele fluviului îi izbăveşte de păcate. Oraşul

are mai mult de 1500 de locuri sfinte dintre care cele mai cunoscute sunt Templul

de Aur şi Moscheea Aurangzeb. Construcţiile budiste sunt de două feluri: stupa şi

templul rupestru. Cea mai veche şi impunătoare stupă este Sanchi ( sec II î.e.n.)

având o înălţime de 13 metri şi un diametru de 32 de metri. Ca temple rupestre

18


amintim: Complexul de la Ajanta si cel de la Ellora ( în jur de 30 de temple şi

mănăstiri în incinta fiecăruia ). Alte amplasamente sacre pentru budişti sunt

Kelanya Vikar ( sau “Locurile Sfinte - Sri Lanka” ) pe unde se spune că a trecut

Budha, munţii Emei şi Wutai, oraşul Lhasa din China central – sudică ( primul are

peste 100 de temple şi mănăstiri ).

O lume fascinantă o constituie lumea religioasă tribală păstrată până în

zilele noastre. Astfel populaţia Hopi din America de Nord face pelerinaje la vârful

San Francisco pentru a invoca spiritul Katsina, aducător de ploaie, văzută ca

element fundamental al existenţei lor. În Peru, vârfurile ce străjuiesc cetatea

Cuzco, capitala imperiului incaş timp de mai multe secole, sunt locuri sacre

relaţionate cu diferite sărbători religioase. În mai multe sate andine sunt venerate

încă zeităţi ale pământului sau ale apei. Triburile aborigene ale Australiei cred în

continuare în măreţia Pământului şi în necesitatea proslăvirii lui. Pământul capătă

astfel sens dublu : de organizare dar şi religios. Astfel îi sunt atribuite diferite

nume simbolice. Cel mai renumit dintre acestea este muntele de granit roşu numit

Ayers Rock, cunoscut şi sub numele de Uluru, situat în inima continentului

australian. La baza lui, în peşteri sunt cioplituri şi picturi considerate sacre de

aborigeni.

Alte locuri importante de pelerinaj mai sunt şi :

• Mormântul Our Lady of Guadalupe din Mexico City ( Mexic ) - se spune că

Fecioara Maria i-a apărut în anul 1531 unui țăran sărac pe nume Juan Diego pe un

deal în Tepeyac, la nord - vest de locul unde se găseşte acum Mexico City;

credincioşii susțin că imaginea Fecioarei s-a imprimat pe mantaua lui Juan. Acum

ea se află deasupra altarului dintr-o bazilică construită pe locul unde Diego a avut

viziunea. În ciuda controverselor care au apărut în urma legendei, Diego a fost

canonizat de Papa Ioan Paul al II - lea în 2002.

• Mormântul lui Imam Reza din Mashad ( Iran ) - numele celui mai sfânt oraş din

Iran se traduce ca “loc al martirilor”, după al VIII - lea şiit Imam Reza, un

descendent direct al lui Mohamed. Mormântul lui Imam este cel mai important loc

şiit din Iran.

• Locurile sfinte şi căile de pelerinaj din Munții Kii din Range ( Japonia ) -

conform World Heritage Center “trei locuri sacre - Yoshino şi Omine, Kumano

Sanzan, Koyasan - legate de vechile oraşe - capitală Nara şi Kyoto prin drumuri

19


de pelerinaj reflectă contopirea religiei native a Japoniei, shinto, care îşi are

rădăcinile în tradiția cultului naturii din Japonia, şi budismul, care vine din China

şi Peninsula Coreea”.

• Catedrala Notre Dame din Paris ( Franța ) – catedrala a fost ridicată în cinstea

Fecioarei Maria de către Episcopul Parisului în secolul XII. Monumentul construit

în stil gotic a fost în centrul unor evenimente istorice: cruciații s-au rugat aici

înainte de a părăsi razboaiele sfinte, biserica a fost jefuită în timpul revoluției

franceze, iar Napoleon a fost încoronat chiar aici ca împărat.

• Sabarimala din Kerala ( India ) – acest centru hindus de pelerinaj din muntele

vestic Ghat al Indiei adăposteşte templul Sastha. Perioada de pelerinaj este din

noiembrie până în ianuarie.

• Aparecida do Norte din Brazilia - Aparecida este oraşul care adăposteşte cel mai

mare sanctuar în cinstea Fecioarei Maria din lume. Sanctuarul a fost ridicat în

secolul XVIII, când nişte pescari au scos la suprafață o statuie a Fecioarei Maria

fără cap. În 1955 o a doua bazilică a fost construită, care poate primi 45 000 de

persoane, a doua cea mai mare bazilică din lume, după Sf. Petru.

• Mormântul lui Padre Pio din Rotonda San Giovanni ( Italia ) – conform New

York Times, Padre Pio, un călugăr catolic capucin “a ieşit în evidență în 1918

când au început să îi sângereze mâinile, picioarele şi fruntea. Este primul preot

care a avut stigmata de la Sf. Francis în secolul XIII. Unele persoane cred că avea

şi alte daruri supranaturale, inclusiv abilitatea de a se afla în două locuri deodată

sau a emite un miros strident de flori”.

• Catedrala Cologne din Germania – catedrala construită în stil gotic este una

dintre cele mai mari biserici ale lumii şi a fost construită pe locul unde primii

creştini s-au reunit în Cologne, în vremurile romane vechi. Conform web-site-ului

catedralei “când episcopul Rainaldi von Dassel a adus relicvele magilor la

Cologne, în 1164, catedrala a devenit una dintre cele mai importante locuri de

pelerinaj din Europa”.

• Bazilica Sf Francis din Assisi ( Italia ) - oraşul medieval este şi locul de naştere

al Sf. Francis. Două milioane de pelerini au vizitat Assisi în 1926 pentru al

şaptelea centenar de la moartea Sf. Francis.

• Jasna Gora din Czestochowa ( Polonia ) – mănăstirea din centrul Poloniei

adăposteşte Madonna Neagră, o icoană care se presupune că are puteri

20


miraculoase. Jasna Gora este un loc de pelerinaj reînnoit, iar mulți dintre vizitatori

vin pe jos până aici.

• Fatima din Portugalia - în 1917, trei copii ciobani au susținut că au văzut-o pe

Fecioara Maria, care se pare că le-a împărtăşit trei secrete: o viziune a iadului,

începerea celui de-al Doilea Război Mondial, iar a treia a rămas necunoscută. Ea a

cerut să i se construiască o capelă. Capela Viziunilor se află pe locul revelațiilor.

Pentru mulţi adepţi ai pelerinajului religios, vizitarea unui anumit loc sacru

reprezintă scopul pelerinajului. Dar pentru alţii, călătoria în sine este o experienţă

spirituală personală. De aceea odată ajunşi într-o zonă recunoscută din punct de

vedere religios, ei fac o serie de deplasări pentru a vedea şi alte locuri sfinte. Astfel

s-au creat anumite circuite, un exemplu fiind circuitul celor 88 de temple budiste

din insula Shikoku ( Japonia ). Legenda spune că acest circuit a fost stabilit în

timpul secolului al IX-lea de către Koo Daishi, fondatorul sectei japoneze Shingon.

Pelerinii cred că acesta îi însoţeşte în călătorie iar prezenţa lui sanctifică

pelerinajul. Destinaţia pelerinajului nu este reprezentată de un singur punct final, ci

de o reţea de locuri sacre ce acoperă întreaga insulă.

Turismul religios s-a transformat într-o industrie cu dezvoltare rapidă, care

atrage în jur de 300 de milioane de călători şi produce anual 18 miliarde de dolari.

În India şi Arabia Saudită, lanţurile hoteliere construiesc masiv, în aşteptarea

fluxului de turişti; touroperatorii nord-americani se ocupă acum de ceea ce cândva

reprezenta o piaţă de nişă. Surplusul de venituri, costurile tot mai scăzute şi dorinţa

de a găsi un scop călătoriilor alimentează interesul diferitelor religii atât faţă de

destinaţiile tradiţionale, cât şi de cele mai puţin cunoscute – afirmă Kevin J.

Wright, preşedintele Asociaţiei Mondiale a Turismului Religios. Uneori, locul

sfânt e unul nou – mormântul de la Vatican al papei Ioan Paul al II-lea. Altele se

află în regiuni până de curând inaccesibile – Tibetul, de exemplu. Pelerinii

contemporani caută ceea ce căutau predecesorii lor din toate timpurile – spune

specialistul în turism religios David Gitlitz -, « punţi între uman şi divin », în

locuri în care simt că rugăciunile lor ar putea avea rezonanţă mai mare.11

11 Cole, D. – Drumurile pelerinilor, National Geographic, iunie 2008, pag. 2421


Sursa: National Geographic, iunie 200822


II. 4. PELERINAJUL ÎN SPAŢIUL ROMÂNESC

Momentul Decembrist 1989 a marcat, totodată, “deblocarea” unui drum

spre Biserică pentru toți românii. De la o orientare timidă a credincioşilor sau

curioşilor la început, s-a ajuns în timp la desfăşurarea sub formă organizată şi

neorganizată, a unei practici de vizitare, de închinare la locurile religioase,

individual şi/sau în grup restrâns sau lărgit, cei implicați fiind motivați de dorința

puternică de cunoaştere şi de apropiere de Dumnezeu.

Unii teologi consideră că a fi pelerin, a participa la un pelerinaj se

deosebeşte de a fi un simplu excursionist, turist care vizitează anumite locuri

religioase având scopul de a cunoaşte, a admira şi a se recreea; pelerinul

urmăreşte un scop sublime, acela de a se închina, de a se ruga simțindu-se mai

aproape de Dumnezeu.

Această practică sau formă de turism religios nu este una nouă pentru

români, sfârşitul secolului XX aducând consolidarea şi amploarea acesteia.

Vârstele, starea socială, gradul de cultură, intensitatea credinței, toate sunt diferite

în pelerinaj. Această diversitate adunată laolaltă se vede mai ales la pelerinajele

legate de hramurile locurilor sfinte sau la sărbătorile sfinților patroni spirituali ai

unor locuri.

Într-o perioadă a schimbărilor pe plan social, economic, politic amploarea

turismului religios este bine venită, apărând ca o datorie a noastră față de Biserică,

față de noi înşine, față de ceea ce suntem.

Printre motivațiile principale în desfăşurarea pelerinajelor se numără:

valoarea istorico – culturală ridicată a unor locaşe de cult, gradul de accesibilitate

( dat de căile şi mijloacele de transport ), unele sărbători religioase şi obiceiuri

aferente ( hramul, sărbătoarea locaşului de cult, sărbătorirea prin alese manifestări

a unui sfânt, ocrotitor spiritual al unui oraş mare sau al unei provincii istorice,

ciclul sărbătorilor de iarnă şi al sărbătorilor pascale, alte sărbători religioase ).

Există de asemenea si câteva motivații psihologice precum: apropierea de Biserică

şi de întărire a credinței în Dumnezeu, înnoirea şi îmbogățirea vieții spirituale,

23


dorința de a primi vindecarea bolilor sufletului şi ale trupului, dar şi reculegere şi

întărire duhovnicească.

Autoritatea Națională pentru Turism, interesată de modul şi gradul de

desfăşurare a turismului religios, în lucrarea editată Turismul religios, se opreşte

deocamdată, criterial, la circa 40 de destinații religioase. Harta pe care sunt

consemnate locaşurile de cult ( Biserici şi ansambluri mănăstireşti – locuri

renumite de pelerinaj ) designează o repartiție teritorială inegală la nivelul țării,

unele zone, ca Bucovina cu ctitoriile lui Ştefan cel Mare, Oltenia şi Muntenia

subcarpatică, Bucureşti cu împrejurimile, prin densitatea sporită a lor dau

încărcătură spirituală şi duhovnicească acestora.

Cele mai multe aparțin cultului creştin – ortodox şi se dispun pe axa

timpului din primele veacuri creştine, aşa cum este Peştera Sf. Apostol Andrei din

Dobrogea şi până la începutul secolului al XX – lea, când a fost construită ( în anii

1921 – 1922, după planurile arhitectului Gh. Ştefănescu ), în amintirea unui mare

eveniment istoric, Catedrala Ortodoxă Română de la Alba Iulia sau Catedrala

Întregirii Neamului. Trebuie precizat că ultimul locaş de cult, deşi are hramul Sf.

Treimi, cunoaşte un impresionant pelerinaj, în fiecare an, de 1 Decembrie.

Unele destinații religioase, măsoară fluxuri turistice mari, multe sub forma

pelerinajelor, fie de-a lungul unui an, şi aici este cazul de evidențiat cele din

Bucovina care au atins cel mai înalt grad de cultură în timpul domniei lui Ştefan

cel Mare, fie în perioada unei sărbători religioase, care uneori corespunde cu

hramul bisericii.

De exemplu, în calendarul ortodox, în ziua de 15 august, se prăznuieşte

Adormirea Maicii Domnului sau Sântămăria Mare, cum mai este numită de

popor, această sărbătoare, fiind socotită şi zi a pelerinajelor. Sunt cuprinse de

febra pelerinajelor mai ales mănăstirile Putna şi Humor din județul Suceava,

Tismana şi Polovragi din județul Gorj, Bistrița şi Govora din județul Vâlcea,

Văratic şi Bistrița din ținuturile Nemțului. mulți credincioşi merg să se închine,

de asemenea, la Celic Deré in județul Tulcea şi la Rohia în Maramureş.12

De asemenea mii de credincioşi din vestul țării, dar şi din Ungaria şi

Austria, vin să se reculeagă, de Sântămăria Mare, la Mănăstirea Hodoş Bodrog,

12 Soare I. – Turism. Tipologii şi destinaţii, Editura Transversal, Târgovişte, 2007, pag. 386 – 389, 390

24


cel mai vechi lăcaş de cult de pe teritoriul României cu viață monahală

neîntreruptă.

În fiecare an, pelerini din județele Arad, Timiş, Bihor şi Hunedoara, dar şi

din Ungaria, participă la slujbele religioase de la mănăstirea din satul Bodrog, care

în data de 15 august îşi sărbătoreşte hramul. Praznicul Sfintei Mării de la

Mănăstirea Hodoş Bodrog are o semnificație aparte, mai ales că lăcaşul de cult

este considerat Grădina Maicii Domnului, iar mii de credincioşi asistă la slujbele

care au loc în zilele de 14 şi 15 august.

În urmă cu peste 300 de ani, Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea

Nicula a lăcrimat timp de mai multe săptămâni. Prezente în documente, mărturiile

celor care au văzut întâmplarea acreditează existența unui miracol. Că este

adevărat, o dovedeşte şi fervoarea cu care, an de an, în preajma marii sărbători a

Adormirii Maicii Domnului, pe drumurile Transilvaniei curg râuri de oameni,

pelerini ai credinței, ce se îndreaptă către Nicula, un sat aflat la marginea județului

Cluj.

În marea zi a prăznuirii Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Putna îşi

sărbătoreşte hramul. De-a lungul timpului, Mănăstirea Putna a fost un important

centru cultural, aici funcționând şcoli de copişti, precum şi şcoli în care se

pregăteau cronicarii şi clericii moldoveni. De asemenea, la Mănăstirea Putna se

află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, icoană care, an de an, la 15

august adună zeci de mii de credincioşi, care vin şi se roagă Fecioarei Maria.

Peste zece mii de pelerini din țară şi străinătate vin la Mănăstirea Putna pentru a

participa la hramul Sfintei Maria, mulți dintre cei ce vin special la marea

sărbătoare purtând costume populare specifice zonei din care provin. La slujba

religioasă vin de asemenea în număr mare şi preoți din Bucovina de Nord şi

Basarabia.

Tot de sărbătoarea Sfintei Mării, pe 15 august, mii de credincioşi, români

şi ucraineni, participă la slujbele religioase care au loc la mănăstirea Rohia. De

asemenea, la mănăstirea Rohia vin credincioşi din Maramureş, dar şi din județele

Bistrița-Năsăud, Sălaj şi Satu Mare. Mănăstirea Rohia – construită în 1923, este

mai ales cunoscută pentru Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, pentru

muzeul de icoane pe sticlă şi lemn din sec. XVIII – XX şi biblioteca cu peste

40.000 volume.

25


Mănăstirea Tismana este unul dintre cele mai căutate şi mai preţuite locuri

de reculegere din România. La Tismana vin pelerini din toate colţurile ţării,

oameni care caută şi reuşesc să-şi găsească liniştea sufletească de care au nevoie.

Lăcaşul de cult de la Tismana a fost ridicat de către Sfântul Nicodim, care a fost

întemeietorul vieţii mănăstireşti în Ţara Românească. Sfântul Nicodim a întemeiat

mai multe lăcaşuri de cult ortodox, iar înainte de anul 1377, a ctitorit Mănăstirea

voievodală Tismana cu hramul „Adormirea Maicii Domnului".

Aflată pe valea râului Sâmbăta, la poalele Munților Făgăras, Mănăstirea

Brâncoveanu este renumită ca loc de reculegere, mângâiere şi întărire sufletească

pentru credincioşii şi vizitatorii ce se roagă ori poposesc în acest locaş sfânt. În

ziua de 15 august, de Sântămăria Mare, la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta

de Sus, comuna Voila, județul Braşov, se adună numeroşi pelerini din toate

colțurile țării să comemoreze, să se reculeagă, să se roage la icoana Maicii

Domnului şi să participe la slujbe.

O altă sărbătoare importantă dedicată Maicii Domnului este “Izvorul

Tămăduirii” prăznuit în fiecare an în vinerea din Săptămâna Luminată. Mii de

pelerini din Dobrogea, dar şi din alte zone ale țării se adună în această zi la

Mănăstirea Dervent din județul Constanța. Aici, la mică distanță de sfântul lăcaş

se află un izvor despre care se crede că are puteri tămăduitoare. Mănăstirea este

recunoscută pentru darurile sale, un reper de spiritualitate pentru întreaga țară şi

chiar pentru străinii ce caută izvoarele crestinişmului românesc. Dervent este

preferat de pelerini şi pentru icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni. La

Mănăstirea Dervent, miile de credinciosi participă la slujbele prilejuite de această

mare sărbătoare a creştinătății, Izvorul Tămăduirii.

În fiecare an, în zilele de 12 – 15 octombrie după calendarul ortodox,

Iaşul, vechea capitală a Moldovei, este asaltat de aproape un million de oameni

care vin să se închine, în ziua de 14 octombrie, la moaştele Sf. Parascheva, aflate

în Catedrala Mitropolitană13, astfel încât pentru câteva zile el devine cel mai mare

centru de pelerinaj din ţară şi unul dintre cele mai mari din Europa. Iaşul se arată

astfel a fi cel mai important loc de pelerinaj din România deşi numărul unor astfel

de locuri este destul de mare. Importanța sa se datorează în mare parte rolului

asumat pentru scurtă vreme în secolul al XVII - lea, de cel mai important oraş al

13 Soare I. – Turism. Tipologii şi destinaţii, Editura Transversal, Târgovişte, 2007, pag. 39026


ortodoxiei. Aducerea moaştelor Sfintei Parascheva a fost un gest prin care

monahii greci recunoşteau rolul acestui oraş. Pelerinajul în Iaşi la moaştele sfintei,

care este una dintre figurile centrale ale ortodoxiei, are o istorie de peste trei

secole. Moaştele ei, cred oamenii, au puteri tămăduitoare miraculoase, de aceea la

catedrală, vin nu numai români din toate colțurile țării, ci şi din Republica

Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia şi Muntenegru sau alte țări.14

Fenomenul, îngrădit în timpul comunismului, s-a reafirmat după 1990 şi

capătă o amploare din ce în ce mai mare. Paralel cu manifestările religioase, în

aceste zile, în capitala Moldovei se desfăşoară diferite activități laice menite să

marcheze Sărbătorile Iaşului, care au loc între 6 şi 14 octombrie. Sărbătoarea

Cuvioasei Parascheva adună în fiecare an sute de mii de pelerini din toate colțurile

țării, mai ales că, din anul 2000, Iaşul este oraş internațional de pelerinaj.

Pelerinajul de la Iaşi, prilejuit de hramul Cuvioasei Parascheva, este unul dintre

cele mai mari pelerinaje ale ortodoxiei.

Sf. Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir este prăznuit în fiecare an la 26

octombrie după calendarul creştin – ortodox. În Biserica Patriarhală din Bucureşti,

cu hramul Sf. Împărați Constantin şi Elena, se află racla cu moaştele făcătoare de

minuni ale Sf. Dimitrie cel Nou din Basarabi, sărbătorit pe 27 octombrie. La

această sărbătoare credincioşii din toată țara vin aici în pelerinaj la moaştele

sfântului, fără ca biserica să fie o zidire aparte.

“Ziua Crucii” , sărbătoare fixată în calendarul creştin – ortodox pe 14

septembrie, este legată de Crucea Domnului descoperită la Ierusalim de Elena,

mama Împăratului Constantin cel Mare. Sărbătoarea a generat inițiative din partea

Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti de a organiza “Târgul Lemnului”.

Fluxurile turistice converg spre acest muzeu din diverse locuri ale țării.

Rusaliile ( sau sâmbăta Rusaliilor ) este ziua pe care secuimea catolică şi

ceangăii din Moldova, dar şi alți catolici din țară şi de peste hotare o prăznuiesc.

În această zi a fiecărui an, biserica Sfintei Fecioare Maria a mănăstirii

franciscanilor din Şumuleu – Ciuc devine un important loc de pelerinaj. Biserica

şi mănăstirea franciscanilor din Şumuleu sunt un străvechi loc de pelerinaj, încă

din secolul al XV – lea credincioşii adunându-se la Şumuleu cu ocazia sărbătorii

Sf. Maria. Aici, după 1990-1991 sosesc în fiecare an mii de pelerini. Pelerinajul

14 Soare I. – Turism. Tipologii şi destinaţii, Editura Transversal, Târgovişte, 2007, pag. 39127


este şi un semn de exprimare a recunoştinței față de Dumnezeu şi Fecioara Maria

pentru obținerea victoriei credincioşilor în anul 1567, adunați la Şumuleu şi

porniți în luptă împotriva principelui Transilvaniei, Ioan Sigismund, care a

încercat să impună credincioşilor din scaunele Ciuc, Gheorgheni şi Caşin religia

unitariană.15 La acest pelerinaj participă credincioşi catolici români şi maghiari din

țară, dar vin pelerini şi din Ungaria şi chiar şi din Statele Unite ale Americii.

O altă sărbătoare importantă pentru credincioşii catolici generează

pelerinajul la sanctuarul din Cacica, care reprezintă, pe de o parte, un loc unde

este posibilă detaşarea de obligațiile cotidiene, iar pe de altă parte un spațiu

favorabil climatului de linişte, de rugă, de reflecție. Catedrala din Cacica a fost

sfințită în 1904, iar de atunci a devenit loc de pelerinaj pentru credincioşii catolici

din întreaga Europă. Catedrala Romano - Catolică impresionează prin arhitectură,

dimensiuni şi importanța religioasă. Aici are loc în fiecare an, la 15 august, cel

mai mare pelerinaj al catolicilor din Moldova. Până în 1949, o garnitură de tren a

circulat pe ruta Viena - Cacica în preajma zilei de 15 august. În 1996, biserica a

fost declarată sanctuar diecezan, iar în 1997 a primit titlul de “sanctuar național”.

Papa Ioan Paul al II-lea a acordat catedralei din Cacica, pe 14 martie 2000, titlul

de "Basilica Minor", fiind primul lăcaş de cult catolic din Moldova ce primeşte

acest titlu. Anual, mii de pelerini merg la Cacica, anul 2004 fiind declarat an

jubiliar, deoarece la 10 octombrie 2004 s-au împlinit 100 de ani de la stabilirea ca

hram a sărbătorii Adormirii Maicii Domnului şi de la instituirea pelerinajului.

Prăznuit în fiecare an în ziua de 30 noiembrie, creştinătorul românilor se

bucură de o evlavie deosebită în rândul credincioşilor. Istoriografia, bazată pe

izvoare literare, arată că, după tragerea la sorți, Sf. Apostol Andrei a primit

misiunea de a predica Evanghelia Mântuitorului Hristos şi în vechea provincie a

Dobrogei. După cum ne încredințează cercetătorii, locul în care a sălăşluit şi s-a

rugat a fost peştera unde, actualmente există o mănăstire. Locaşul de cult este

unicat în spațiul monastic, incluzând primul altar creştin de pe teritoriul românesc.

În apropierea mănăstirii se află un izvor, care, asemeni celui de la mănăstirea

Dervent, este făcut de Sf. Apostol Andrei, lovind cu toiagul în piatră. În

săptămâna acestei mari sărbători mii de pelerini din întreaga țară îşi îndreaptă

paşii spre Peştera Sf. Apostol Andrei, locul în care a viețuit şi s-a rugat în

15 Soare I. – Turism. Tipologii şi destinaţii, Editura Transversal, Târgovişte, 2007, pag. 393 – 395 28


perioada în care a predicat Cuvântul Evangheliei înaintaşilor noştri. Anual,

pelerini din întreaga țară poposesc la această mănăstire pentru a sta preț de câteva

minute în peştera sfântului şi pentru a se închina în fața relicvariului ce conține o

parte din moaştele Sf. Apostol Andrei, dăruite în anul 2003 de către Mitropolia

Kefaloniei din Grecia.

29


CAPITOLUL III. ASPECTE ISTORICE ŞI CULTURALE – IAŞI

III. 1. TOPONIMIA IAŞILOR

Vechea cetate moldavă este situată în nord – estul țării, în partea central –

estică a Platformei Moldoveneşti, în marginea sudică a Depresiunii Prutului

mijlociu, pe şesul şi terasele Bahluiului, la intersecția paralelei 47o8’46” cu

meridianul 27o32’15” ( în zona Palatului Culturii ).

Încă înainte de a deveni capitala Moldovei, Iaşul, datorită poziției

geografice, era un important centru comercial cu dezvoltare urbană. Situat în zona

de contact dintre regiunea joasă a Depresiunii Prutului, care apare ca o insulă de

stepă, a cărei înălțime medie, în valea Bahluiului, este cuprinsă între 150 – 180 de

metri şi rama înaltă a dealurilor înconjurătoare care fac parte din Podişul Central

Moldovenesc, a cărui înalțime este cuprinsă între 350 – 400 de metri, Iaşul era

locul unde se intersectau drumurile ce veneau dinspre țara de sus spre țara de jos,

drumurile de legătură dintre Polonia şi porturile Chilia şi Cetatea Albă ( drumul

comercial al Cracoviei şi Lipovului cu Constantinopolul ), precum şi drumurile

comerciale dintre Asia şi centrul Europei, între care se făcea un intens schimb de

mărfuri.

Existența pe acest traseu a două obstacole, lunca inundabilă a Prutului şi

coasta Repedea ( un mare accident morfologic ), făceau din Iaşi un loc de popas şi

odihnă atât pentru oameni cât şi pentru animale, înainte de a traversa curmătura de

la Mogoşeşti – Bârnova, care juca rolul unei “porți de cetate”.

Drumurile ce veneau dinspre țara de sus, dinspre munte, spre “Basarabia”,

adica țara de jos, aveau de trecut lunca largă şi inundabilă a Prutului. Aceasta –

alături de coasta Repedea – formau un al doilea obstacol însemnat, căci în dreptul

Iaşilor, lunca Prutului se uneşte cu a Jijiei şi a Bahluiului, dând o adevărată

“Baltă”, care se poate asemăna, în lărgime, doar cu a Dunării ( 6 – 8 kilometri ).

Acest obstacol – “capăt de pod” – impunea o oprire: ea se făcea în Iaşi. Tot aşa

30


era celălalt obstacol: coasta Repedea, al cărei nume reprezintă intuiția exactă, pe

care a avut-o poporul urcând această pantă, ce se înalță pieptiş, cu peste 300 de

metri deasupra văii Bahluiului. Deci, două puternice obstacole, care încercuind

din trei părți Iaşul, impuneau un popas, o reînnoire a forțelor, reaprovizionare:

aceasta se făcea la Iaşi.

În modul acesta, devine centru de gravitație al Moldovei, astfel că, în cele

din urmă, domnitorii au trebuit sa părăsească Suceava, cu o poziție excentrică

țării, şi să formeze la Iaşi capitala ei ( V. Tufescu, 1932 ).

Deşi, timp de trei secole a fost capitala Principatului Moldovei, până la

unirea cu Principatul Munteniei ( 24 ianuarie – 5 februarie 1859 ), când s-au pus

bazele statului național român modern, oraşul Iaşi până în secolul al XV – lea,

datorită condițiilor naturale ( balta Bahluiului, zonele de alunecare, pădurile

înconjurătoare ), ocupa, ca întindere, o suprafață redusă în partea de sud – est a

dealului Copou, pe promontoriul terasei de 20 de metri de pe stânga Bahluiului, în

zona unde era Curtea Domnească, iar în prezent este Palatul Culturii.

Cu timpul, suprafața oraşului se extinde an de an, atât datorită dezvoltării

şi diversificării mesteşugului şi comerțului, cât şi al fluxului de populație din

mediul rural, ambele având ca efect apariția, dezvoltarea şi creşterea în suprafață

a zonelor funcționale din componența oraşului.16

16 Erhan, V. – Mănăstiri şi biserici din oraşul Iaşi şi împrejurimi, Editura Tehnopress, Iaşi, 2003, pag. 7 – 8

31


III. 2. EVOLUŢIA CULTURAL – ISTORICĂ A

ORAŞULUI IAŞI

Cine a fost o dată la Iaşi, cine a cutreierat pe străzile acestuia care

păstrează în amintirea lor paşi de poeți şi domnitori, cine a atins zidurile sale

arhaice ce spun povestea lui, dacă ochiul şi inima i-au fost inundate de lumina

tomnatică răsfirată prin teii îngălbeniți ai Copoului, atunci va simți mereu

chemarea acestui oraş plin de spiritualitate şi, asemeni marelui poet transilvănean

Lucian Blaga, va spune cu nostalgie: “Ce n-aş da să vin încă o dată la Iaşi, în

această vatră de lumină românească”. Iaşul nu se lasă uitat pentru că el e străbătut

de un farmec nedesluşit care îi este însăşi seva vitală ce curge necontenit pe

străzile lui cele vechi şi noi, prin grădinile şi parcurile lui, prin case de poeți şi

ziduri de biserici, prin statui ce vorbesc în tăcere, prin solemne săli de muzeu, prin

glasuri de actori romantici şi prin corzi de viori.

Pământul pe care se întinde oraşul Iaşi se destăinuie, revelând vestigii care

arată că acest teritoriu a fost locuit neîntrerupt încă din paleolitic. Nicolae Iorga

spunea despre Iaşi că “spiritul trecutului nostru … trăieşte în acest loc mai viu şi

mai bogat decât oriunde aiurea.”

Asemeni majorității oraşelor româneşti, oraşul Iaşi este rezultatul unei

evoluții îndelungate şi, ca urmare, nu se poate vorbi despre o dată de întemeiere.

Epoca întemeierii oraşului Iaşi, ca şi a mai tuturor oraşelor vechi din lume, se

pierde în timp. Nimeni şi nimic nu poate spune cu siguranță când şi prin ce

împrejurări a fost fondat, întemeiat şi mărit. Există însă documente care atestă

existența oraşului Iaşi începând cu o anumită perioadă. Cel mai vechi document

scris datează din anul 1408 şi menționează Iaşul ca punct de vamă.

Tot cuvântul scris aminteşte Iaşul ca oraş în anii 1415 şi 1434, când exista

aici o curte domnească, semn că oraşul devenise un centru economic şi militar. De

la cronicarul Ion Neculce, care a scris chiar aici, la Iaşi, Letopisețul Ţării

Moldovei, aflăm că “de la a doua domnie a lui Alexandru Vodă Lăpuşneanul au

început domnii a se aşedza mai cu temei în scaon la Iaşi.” Alexandru Lăpuşneanu

32


a domnit peste Ţara Moldovei între anii 1552 – 1561 şi apoi între 1564 şi 1568.

Rezultă aşadar că, începând cu a doua jumătate a secolului al XVI – lea, Iaşul a

devenit reşedința domnească principală, cu alte cuvinte capitală a Moldovei.

El a continuat să îşi trăiască istoria în această onorabilă calitate timp de

trei secole, mai precis până în anul 1859, când Moldova şi Ţara Românească s-au

unit prin alegerea aceluiaşi domnitor, Alexandru Ioan Cuza, formând Principatele

Române Unite.

Există un loc în Iaşi unde, când cineva se opreşte şi ascultă, alungând

zgomotul tramvaielor şi al oamenilor grăbiți, poate auzi ca venind de departe

glasuri de români cântând cu însuflețire şi îi va simți învârtindu-se în jurul său

într-un dans simbolic şi frățesc, numit simplu “Hora Unirii”. În acest loc s-au

adunat românii în 1859 pentru a sărbători înfăptuirea Unirii. Ei s-au prins în horă

şi au cântat “Hai să dăm mână cu mână / Cei cu inima română.” Locul acesta

poartă numele de Piața Unirii şi este străjuit de statuia în bronz a domnitorului

Alexandru Ioan Cuza, aşezată aici în anul 1912 ca semn de recunoştință din partea

neamului românesc.

După Unire, guvernul s-a stabilit la Bucureşti, şi astfel Iaşul a încetat a mai

fi capitală, dar cei ce au privilegiul de a fi ieşeni vorbesc şi astăzi cu mândrie

despre oraşul lor, “capitala Moldovei”.

Tot la Iaşi s-a realizat formal Unirea cea Mare din anul 1918, în condițiile

în care Iaşul devenise, pentru perioada refugiului din primul război mondial,

capitala României. Şi din nou, în aceeaşi Piață, s-a dansat simbolica Horă a Unirii

cu bucovinenii, basarabenii şi transilvănenii.

Dacă din punct de vedere organizatoric Iaşul nu mai deține de mult

statutul de capitală, el este înnobilat cu un alt titlu pe care îl merită pe deplin şi

care însumează esența sa: oraşul Iaşi este considerat a fi “capitala culturală a

României”.

Cu secole în urmă, minți luminate de cărturari au aprins aici scânteia vieții

culturale care a devenit o flacără nestinsă ce dăruieşte căldură şi lumină sufletului

şi minții româneşti.

Primele cronici ale Ţării Moldovei au fost scrise aici, la Iaşi, de trei

cronicari, Grigore Ureche, Miron Costin şi Ion Neculce, fără de care viețile şi

33


domniile atâtor voievozi moldoveni, viața însăşi a Moldovei acelor vremuri ar fi

ajuns până la noi doar sub formă de legende.

Un mare cărturar, Dosoftei, Mitropolit al Moldovei şi Sucevei în perioada

1671 – 1686, despre care Ion Neculce spunea că era “prea învățat, multe limbi

ştia… În țara noastră pe această vreme nu era om ca acela”, a înființat la Iaşi una

din primele tipografii şi una din cele mai renumite şcoli din Moldova.

Şcoala şi cuvântul tipărit au creat aşadar la Iaşi, încă din vremuri vechi, un

mediu propice culturii. Înaintăm puțin în timp şi amintim un eveniment cultural

de mare însemnătate care a avut loc în anul 1860, când s-a inaugurat la Iaşi prima

universitate din țară. Sediul acesteia s-a mutat în anul 1897 în impunătoarea

clădire de pe Bulevardul Copou.

O altă întâietate culturală care a avut loc la Iaşi, de astă dată în planul

cuvântului tipărit, a fost apariția în 1840 a primei reviste, intitulată “Dacia

Literară”, editată de marele om de cultură şi politician Mihail Kogălniceanu,

revistă care îşi propunea a fi “un repertoriu general al literaturii româneşti în

carele ca într-o oglindă se vor vedea scriitorii moldoveni, munteni, ardeleni,

bănățeni…”

Una din paginile cele mai reprezentative din istoria culturii româneşti a

fost perioada “Junimii” ieşene ( 1863 – 1885 ), societate literară care a reunit

nume de mare prestigiu, printre care Titu Maiorescu ( critic literar şi filosof, unul

din membrii fondatori ai societății ), Mihai Eminescu, Ion Creangă.

Bojdeuca lui Creangă, expresie a unei filosofii de simplitate, a devenit în

anul 1918 prima casă memorială din țară şi îşi aşteaptă şi acum, neschimbată şi

tăcută, dar plină de poveşti, vizitatorii.

Însă, ieşeanul care invită, plin de ospitalitate, să vii în “dulcele târg al

Ieşilor” îți va vorbi cu siguranță despre bisericile oraşului său. Nicolae Iorga

spunea că “Iaşul e înainte de toate o Biserică, biserica bisericilor pentru trecutul

nostru”.17

17 Chistrugă L. – Iaşi, Editura Institutul European, Iaşi, 2004, pag. 1 – 5

34


III. 3. IAŞI – ORAŞUL BISERICILOR

Asemeni marilor oraşe ale lumii, județul Iaşi are particularități

inconfundabile, simboluri şi efigii care i-au definit prin timp personalitatea.

Varietatea blândă a reliefului şi aşezarea geografică, evenimentele istorice

care i-au înscris numele în cronici, parfumul arhaic de veche capitală, vestit loc de

pelerinaj, oraş al culturii şi renaşterii naționale, punct de răscruce între Orient şi

Occident, cu viața universitară care îi conferă o tinerețe perpetuă… Toate acestea

contribuie la identitatea dinamică a oraşului în care îşi are reşedința de patru

secole Mitropolia Ţării Moldovei.

Dar spiritul adânc, imperceptibil la prima vedere şi inexprimabil prin

cuvinte, constă în vocația oraşului de chintesență a sufletului românului

moldovean de oriunde s-ar afla: contemplativ, dar atent la mersul istoriei,

melancolic, însă plin de speranță, tradiționalist, dar receptiv la noul care

înnobilează. Nicolae Iorga scria în 1935: “Oraşul acesta a fost creat nu din

capriciul unui domn sau dintr-un hazard al dezvoltării istoriei moldoveneşti…

Oraşul acesta este o creație organică a vechii Moldove, care ea însăşi este o

creație a poporului românesc”.

Oricine doreşte să cunoască sufletul oraşului trebuie să intre în bisericile

lui. Bisericile îi marchează vârstele, idealurile, bucuriile şi suferințele, marile

înfăptuiri şi neresemnatele eşecuri.

Simbolic este faptul că, din cetatea medievală de odinioară au rămas doar

câteva ruine, însă biserici din veacurile XV – XVII străjuiesc şi astăzi fruntariile

vechii capitale. Toată istoria vremurilor trecute ( spirituală, culturală, politică,

economică, administrativă ), poate fi înfățişată prin biserici. Oraş al “cărții

româneşti de învățătură”, al academiilor domneşti, al primei şcoli secundare şi al

primei universități din țară, Iaşii sunt totodată loc al confluențelor între cultura

greacă şi cea slavă, al prezențelor culturale armene şi iudaice. Expresie superbă a

sintezei culturale şi artistice înfăptuite la Iaşi este giuvaierul de piatră al Trei

Ierarhilor.

35


Regi, patriarhi, mari conducători politici şi personalități culturale din

întrega lume au trecut prin Iaşi, exprimându-şi admirația pentru frumoasele

biserici de aici.

Episcopul Marcus Bandinus, sosind la Iaşi pe la 1644, nota cu surprindere

că oraşul îi apărea “ca o nouă Romă”. Cărturarii veacului trecut erau încredințați

că Iaşii, “oraşul celor şapte coline”, este aşezat pe temelii romane şi că în solul său

au existat necropole clandestine ale primilor creştini, catacombe şi columbarii18,

întocmai ca în antica Romă. În ultimele decenii arheologii au spulberat însă acest

mit romantic.

O altă legendă din veacul XVII, consemnată de Evlia Celebi19, aminteşte

de un călugăr matusalemic, pe nume Iaşica, de la care s-ar trage şi numele Iaşilor.

Acesta fusese contemporan cu Iisus, dar mai trăia, încă, în veacul VII ( în vremea

profetului Mahomed ). Peste mormântul lui ar fi înălțat Ştefan cel Mare şi Sfânt

biserica Sf. Nicolae Domnesc care a fost zidită în anul 1492.

Deşi Iaşii nu păstrează mărturii ale unei vieți creştine de vechimea celor

din Dobrogea ( Scythia Minor ), creştinismul are, totuşi, o vechime venerabilă şi

pe locul binecuvântat al acestui oraş. Cea mai veche descoperire de acest gen este,

se pare, un vas fragmentar, de lut, pe care sunt incizate mai multe cruci, datând

din secolele IV – V. La Muzeul de Istorie a oraşului poate fi văzută o relicvă cu

valoare de unicat: o “eulogia” ( ampullia ) bizantină, un mic vas din plumb, având

încrustată crucea dublă, patriarhală, care se purta la piept şi în care se păstra

untdelemn sfințit. Piesa, descoperită chiar pe teritoriul oraşului, lângă Colegiul

Național, a fost datată, recent, ca fiind din secolul XII.

Iaşii au dobândit un statut urban pe la sfârşitul veacului XIV, fiind atestat

ca oraş, în mod cert, la anul 1408. În 1415, în fața acestui oraş a întâmpinat

Alexandru cel Bun, cu întreaga sa curte, moaştele Sf. Ioan cel Nou, aduse pentru

Mitropolia de la Suceava, capitala de atunci a Ţării Moldovei. La 1434 este

amintită în documente, pentru prima oară, curtea domnească de la Iaşi, dar abia

după 1564, în a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanu, acest oraş a devenit

capitală. De atunci domnii Moldovei au fost, cu puține excepții, unşi şi încoronați

18 Columbar - construcţie funerară pe lângă un crematoriu, sub formă de perete cu nişe, în care se zidesc urnele cu cenuşă după incinerare19 Evliya Çelebi ( cunoscut şi sub numele de Derviş Mehmed Zilli ) ( 25 martie 1611 - 1682 ) a fost un istoric, geograf, scriitor şi unul din cei mai cunoscuţi călători otomani, care a colindat timp de 40 de ani teritoriile Imperiului Otoman şi regiunile vecine.

36

http://ro.wikipedia.org/wiki/Imperiul_Otoman


http://ro.wikipedia.org/wiki/1682


http://ro.wikipedia.org/wiki/25_martie


în biserica Sf. Nicolae de lângă curtea domnească, ctitoria voievodului Ştefan cel

Mare şi Sfânt. Din acelaşi veac XVII Mitropolia se mută la Iaşi, având ca sediu,

pe la 1677, aceeaşi biserică Sf. Nicolae.

Spre deosebire de vechea capitală, Suceava, Iaşii s-au bazat mai puțin pe

aria fortificațiilor de piatră, fiind, în primul rând, un oraş al mănăstirilor. Deoarece

era un oraş deschis, neînconjurat de ziduri, doar incintele de piatră ale mănăstirilor

de aici ofereau adăpost locuitorilor în vremuri de primejdie. Tot în jurul bisericilor

s-au organizat, începând din secolul XVI, şi breslele meşteşugăreşti, care aveau la

bază nu doar criteriul profesional, ci şi pe cel confesional.

În mănăstirile din oraş şi împrejurimi s-au instalat numeroşi călugări din

răsăritul ortodox care au apelat la generozitatea şi protecția domnilor Moldovei.

Sprijinirea Locurilor Sfinte, aflate sub dominație otomană, prin sistemul de

“închinare” a mănăstirilor locale, a creat aici, cu timpul, un sistem de

reprezentanțe permanente ale Sf. Mormânt de la Ierusalim, Athosului şi Muntelui

Sinai, domnii Moldovei preluând de la împărații bizantini rolul de protectori ai

creştinilor de pe teritoriul fostului Imperiu Roman de Răsărit. Prin aceasta, Iaşii au

fost nu doar capitala Moldovei, ci şi un foarte însemnat centru pe harta

creştinătății ortodoxe.

Domnii şi mitropoliții moldoveni au încercat în mai multe rânduri să

obțină statutul de Patriarhie pentru Mitropolia de la Iaşi. În acest scop a adus şi

Vasile Lupu Vodă, în 1641, din cămara relicvelor sfinte ale Patriahiei de la

Constantinopol, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva cea Nouă, din Epivata,

pentru a le depune la ctitoria sa, Trei Ierarhi. Această biserică – unicat uimeşte şi

astăzi prin broderia de piatră care îi acoperă în întregime fațada, inclusiv turlele.

Sunt îmbinate elegant, elemente gotice şi renascentiste cu motive decorative

persane, georgiene şi armene.

Moaştele Sfintei Parascheva s-au bucurat de mare prețuire în întreaga arie

balcanică. De-a lungul secolelor, au stat la Tarnovo, în Bulgaria ( 1235 – 1393 ),

la Belgrad, în Serbia ( 1393 – 1521 ), la Patriarhia de la Constantinopol ( 1521 –

1641 ) şi, în cele din urmă, la Iaşi, la Mănăstirea Trei Ierarhi ( 1641 – 1888 ).

Astăzi moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva se află la Catedrala Mitropolitană

din Iaşi. Fiind considerată şi protectoarea spirituală a localității, pelerinajul anual,

la 14 octombrie, prilejuieşte organizarea zilelor oraşului Iaşi.

37


Un important eveniment petrecut la Trei Ierarhi a fost aşa numitul Sinod

de la Iaşi, din 1642. Cu acest prilej, reprezentanți ai celor trei ramuri ale

ortodoxiei, greacă, slavă şi română, au aprobat “Mărturisirea Ortodoxă”, a

mitropolitului de Kiev, Petru Movilă, un mare erudit, provenit din cunoscuta

familie voievodală românească. Atunci s-au perfectat variantele în limbile latină şi

greacă ale acestei lucrări, care a devenit apoi cunoscută în întreaga lume ortodoxă.

Cu ocazia hramului Sf. Cuvioase Parascheva din 1996 au fost aduse din

oraşul Patras ( Grecia ), pentru o săptămână, moaştele Sf. Apostol Andrei.

Evenimentul a avut mare răsunet şi este trecut în calendarul Mitropoliei la data de

13 octombrie.

Acestea sunt câteva aspecte din istoria oraşului european răsăritean care a

fost desemnat a fi centru de pelerinaj internațional pentru anul 2000.

Astăzi, bisericile şi mănăstirile ieşene reprezintă mai mult decât o mărturie

a credinței înaintaşilor, sau o notă de culoare pentru trecutul oraşului. Evlavia

locuitorilor Iaşilor, cu liniştitele ei expresii şi jertfelnicele ei împliniri, însuflețeşte

zidurile mai vechi sau mai noi ale sfintelor lăcaşuri. Ospitalier şi cald, învăluit de

bucuria sărbătorii Sf. Parascheva, la 14 octombrie, oraşul bisericilor respiră şi

inspiră zi de zi frumusețea tainică a rugăciunii, rememorând la răscrucea

mileniilor gloria dreptmăritoare a Bizanțului de altădată.

Pelerinii vor descoperi în bisericile Iasilor, nu doar istoria unui oraş sau a

unei comunități umane, ci vor culege încă ceva din lumina pelerinajului nostru pe

acest pământ.20

20 Dascălu N., Iftimi S. – Pelerin în Iaşi, Editura Trinitas, Iaşi, 2000, pag. 2 – 7 38


CAPITOLUL IV. STUDIU DE CAZ. PELERIN ÎN IAŞI

IV. 1. BISERICA ORTODOXǍ ROMÂNǍ

Biserica Ortodoxă Română este autocefală21 începând cu anul 1885 şi

organizată ca Patriarhie din anul 1925, cu titulatura Patriarhia Română.

Cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe Române pentru toate

problemele dogmatice şi canonice, precum şi pentru cele bisericeşti de orice

natură este Sfântul Sinod, format din ierarhii în funcţiune ( mitropoliţi,

arhiepiscopi, episcopi, episcopi vicari şi arhierei vicari22 ). Între sesiunile Sfântului

Sinod funcţionează Sinodul Permanent, alcătuit din Patriarh, mitropoliţii în

funcţiune şi secretarul Sfântului Sinod.

Organismul reprezentativ central al Bisericii Ortodoxe Române, pentru

toate problemele administrative şi economice şi pentru cele care nu sunt de

competenţa Sfântului Sinod este Adunarea Naţională Bisericească, formată din

membrii Sfântului Sinod şi din câte trei reprezentaţi ai fiecărei eparhii23 ( un cleric

şi doi mireni24 ), desemnaţi de adunările eparhiale respective pe termen de patru

ani.

Organismul suprem administrativ, atât al Sfântului Sinod, cât şi al

Adunării Naţionale Bisericeşti este Consiliul Naţional Bisericesc, alcătuit din trei

clerici şi şase mireni, aleşi de Adunarea Naţională Bisericească pe termen de patru

ani şi din consilierii administrativi patriarhali ca membri permanenţi. Patriarhul

este preşedintele acestor organisme de conducere ale Bisericii Ortodoxe Române.

Ca organizare administrativă, Patriarhia Română cuprinde şase mitropolii

în ţară cu 10 arhiepiscopii şi 16 episcopii, 170 de protopopiate, 11 146 de parohii

şi 2351 filii şi un număr de 14 035 preoţi şi diaconi.

21 Care se conduce singur, independent22 Preot sau episcop care ţine locul unui demnitar bisericesc de rang mai înalt23 Diviziune administrativă bisericească, condusă de un episcop; episcopie, dieceză24 (Persoană) care nu aparţine clerului; laic

39


În jurul graniţelor României şi în Diaspora, în jurisdicţia Patriarhiei

Române funcţionează 3 mitropolii ( Mitropolia Basarabiei, Mitropolia Ortodoxă

Română pentru Germania, Europa Centrală şi de Nord şi Mitropolia Ortodoxă

Română a Europei Occidentale şi Meridionale ), 1 arhiepiscopie ( Arhiepiscopia

Ortodoxă Română în America şi Canada ) şi 2 episcopii ( Episcopia Ortodoxă

Română din Ungaria cu sediul la Gyula şi Episcopia Ortodoxă Română a

Vârşeţului ).

În ceea ce priveşte viaţa monahală, în cuprinsul Patriarhiei Române

funcţionează 434 mânăstiri, 190 schituri şi 7 metocuri, în care vieţuiesc peste

8059 de călugări.

Viaţa religioasă în România se desfăşoară conform principiului libertăţii

credinţelor religioase alături de libertatea gândirii şi a opiniilor. Pe teritoriul

României, în Transilvania mai exact, prin Edictul de la Turda25 a fost enunţată

pentru prima oară în Europa, în 1568 declaraţia privitoare la toleranţa religioasă.

Chiar dacă nu se defineşte explicit ca stat laic, România nu are nici o religie

naţională, respectând principiul de secularitate: autorităţile publice sunt obligate la

neutralitate faţă de asociaţiile şi cultele religioase. Cetăţenii sunt egali în faţa legii

şi în faţa autorităţilor publice, indiferent de convingerile religioase sau părerile

despre lume şi viaţă pe care le au.

Pe parcursul a zeci de ani România a cunoscut multe frământări

geopolitice. De altfel, formarea statului român modern a avut loc începând cu a

doua jumătate a secolului al XIX-lea. Aceste frământări în plan politic au fost

vizibile şi în ceea ce priveşte structura confesională. Un element motivaţional al

acestor mutaţii structurale l-a constituit influenţa factorului etnic. Desele shimbări

ale formei şi mărimii teritoriului naţional au influenţat, de asemenea, structura

populaţiei din punct de vedere al apartenenţei religioase, dar şi migraţia este un alt

factor care trebuie luat în calcul.

Majoritatea românilor sunt membri ai Bisericii Ortodoxe Române. Până la

unirea din 1918, circa 40% dintre românii din Transilvania făceau parte din

Biserica Greco-Catolică. În timpul regimului comunist însă, aceasta a fost

interzisă, iar greco-catolicii au fost nevoiţi să aleagă între ortodoxie şi romano-

25 Este un decret emis în 1568 de către Dieta de la Turda prin care se proclama libertatea conştiinţei şi a toleranţei religioase pentru cetăţenii Transilvaniei. A fost promovat de către Ioan Sigismund Zápolya, principele Transilvaniei. Este primul de acest fel din istoria Europei moderne.

40

http://ro.wikipedia.org/wiki/Romano-catolicism

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ortodoxie

http://ro.wikipedia.org/wiki/Greco-catolic

http://ro.wikipedia.org/wiki/Comunismul_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia

http://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Rom%C3%A2n%C4%83_Unit%C4%83_cu_Roma


http://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Ortodox%C4%83_Rom%C3%A2n%C4%83

http://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia

http://ro.wikipedia.org/wiki/Edictul_de_la_Turda

http://ro.wikipedia.org/wiki/Europa

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Sigismund_Z%C3%A1polya

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Sigismund_Z%C3%A1polya

http://ro.wikipedia.org/wiki/Turda



catolicism. Cei mai mulţi au ales să devină ortodocşi, iar opţiunea şi-au păstrat-o

şi după schimbările de la sfârşitul lui 1989. Catolicismul şi protestantismul sunt

prezente mai ales în Transilvania şi Crişana, acest lucru fiind vizibil şi prin

proporţia însemnată a adepţilor acestui cult şi proporţia relativ mică a numărului

de credincioşi ortodocşi în aceste regiuni ( vezi harta Proporţia populaţiei

ortodoxe şi organiyarea administrativă a Bisericii Ortodoxe Române ) . În judeţul

Bihor se află centrul cultului baptist din România, catedrala baptistă de aici fiind

impresionantă. De asemenea, în România există şi alte culte precum ortodocşii pe

stil vechi26, evrei mozaici, cultul armean şi altele, care, deşi au un număr mic de

credincioşi au o mare vechime şi o prezenţă semnificativă în istoria statului

român. În Dobrogea, există chiar o mică populaţie musulmană, rămasă de pe

vremea colonizării otomane din trecut.

În România postbelică libertatea religioasă a dus, ca şi în cazul libertăţii

politice, la o explozie de confesiuni declarate. La recensământul din 2002, 98,8%

din populaţie şi-a declarat apartenenţa la o confesiune, credincioşii ortodocşi

continuând să aibă o majoritate covârşitoare ( aproape 87% ).

Pe regiuni geografice se constată o configurare diferită a structurii

populaţiei după religii spre deosebire de cea prezentă la nivelul întregii ţări, astfel

ponderea religiilor fiind diferită de la o regiune la alta. Dintre toate, regiunea

Moldovei îşi păstrează asemănarea cu nivelul total pe ţară, în această zonă o

proporţie însemnată înregistrînd atât adepţii catolicismului cât şi adepţii culturilor

neoprotestante. Spre deosebire de aceasta, regiunea Munteniei şi a Olteniei, mai

precis zona de sud a ţării dispune de cel mai mare procent al populaţiei ortodoxe

de pe teritoriul României. În rest, se păstrează specificitatea provinciilor istorice,

musulmani în sud-est, greco-catolici în Transilvania, catolici şi reformaţi în

central ţării, menţinându-se astfel o strânsă concordanţă între naţionalitate şi

religie.

26 Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România a luat fiinţă în anul 1924, când Biserica Ortodoxă Română a introdus calendarul gregorian, fapt care a determinat un grup de preoţi şi credincioşi să serbeze în continuare sărbătorile după vechiul calendar (iulian), astfel luând naştere mişcarea stilistă în rândul românilor.

41


http://ro.wikipedia.org/wiki/Musulman

http://ro.wikipedia.org/wiki/Dobrogea

http://ro.wikipedia.org/wiki/Cultul_armean

http://ro.wikipedia.org/wiki/Mozaism

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ortodoc%C5%9Fii_pe_stil_vechi

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ortodoc%C5%9Fii_pe_stil_vechi

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cultul_baptist&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C5%A3ul_Bihor

http://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C5%A3ul_Bihor

http://ro.wikipedia.org/wiki/Cri%C5%9Fana

http://ro.wikipedia.org/wiki/Transilvania

http://ro.wikipedia.org/wiki/Protestantism

http://ro.wikipedia.org/wiki/Catolicism

http://ro.wikipedia.org/wiki/Romano-catolicism

http://ro.wikipedia.org/wiki/Calendarul_iulian

http://ro.wikipedia.org/wiki/Calendarul_gregorian





42


IV. 1. ADUCEREA MOAŞTELOR SFINTEI PARASCHEVA

ÎN MOLDOVA

După căderea Constantinopolului sub turci ( 1453 ) pentru Patriarhia

Ecumenică începe o perioadă foarte dificilă. Popoarele ortodoxe din Balcani sunt

sub stăpânirea turcilor, plătind tributuri mari. Datoriile Patriarhiei cresc astfel

necontenit. În această perioadă, în Moldova domnea Vasile Lupu ( 1634 – 1653 ),

în cursul domniei sale, Biserica Ortodoxă de aici ajungând la o mare strălucire.

Aşa cum au făcut şi înaintaşii săi, Vasile Lupu a ajutat Locurile Sfinte, achitând

datoriile Patriarhiei de Ierusalim. De asemenea, a achitat şi datoriile Patriarhiei

Ecumenice în mai multe rânduri.

În luna mai 1641 Patriarhul Partenie al Constantinopolului împreună cu

membrii Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice semnau un act de mulțumire

către Vasile Lupu pentru ajutorul acordat până atunci, hotărând ca moaştele

Sfintei Parascheva să îi fie date în “semn de mulțumire față de dânsul şi pentru

sfințirea țării lui”.

În biblioteca “Sfântului Mormânt” din Constantinopol se păstrează mai

multe documente referitoare la momentul aducerii sfintelor moaşte: tomul27

sinodicesc şi patriarhicesc, în care sunt amintite şi condițiile lui Vasile Lupu,

originalul hrisovului lui Vasile Lupu din 20 august 1641 în care se vorbeşte

despre datoriile Patriarhiei Ecumenice şi condițiile puse de domnitor Patriarhiei

pentru ca şi în continuare să o poată ajuta, dar şi alte acte domneşti şi

patriarhiceşti referitoare la achitarea datoriilor Patriarhiei Ecumenice de către

domnitorul moldovean.

Moaştele Sfintei Parascheva au fost aduse la Iaşi în 13 iunie 1641, însoțite

de trei ierarhi greci, de un Kapugi – Başa28 şi de ostaşi. Până la Galaţi au venit cu

o corabie, la Iaşi au fost întâmpinate de Vasile Lupu şi familia sa, de Mitropolitul

27 Fiecare dintre părţile unei lucrări, ale unei opere de proporţii mai întinse, formând adesea o unitate independentă şi purtând, de cele mai multe ori, un număr de ordine; volum; carte; operă, lucrare.28 Kapugi – başa ( sau capugibaşa ) – capul portarilor Seraiului, marele şambelean al Por ții Otomane

43


Varlaam, de alţi episcopi moldoveni, de stareţi, preoţi şi mulţi credincioşi. Sfintele

moaşte au fost aşezate în biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi.

În 1884 încep lucrările de restaurare a bisericii Trei Ierarhi, conduse de

Lecomte de Noüy. În 1888 moaştele sunt mutate în sala gotică, într-o raclă de

lemn, îmbrăcată cu argint şi cu un capac care se încuia, fiind acoperită cu un

acoperământ din stofă. În noaptea dintre 26 şi 27 decembrie 1888 paraclisul a luat

foc de la lumânarea din sfeşnicul de lângă raclă. Incendiul a fost observat a doua

zi dimineaţă de către elevii de la Şcoala Normală de la Mănăstire. După ce au

intrat în Paraclis cu toţii au observat că datorită temperaturii ridicate s-a topit

sticla de la tablourile ctitorilor care erau atârnate pe un perete iar policandrul era

înfierbântat până aproape de topire chiar dacă era situat la o mare distanţă de

centrul incendiului şi anume locul unde se aflau sfintele moaşte. Sfintele moaşte

au fost neatinse de incendiu.

La faţa locului s-au prezentat Mitropolitul Varlaam şi oficialităţile

oraşului, printre care prefectul Leon Negruzzi şi procurorul general care au

întocmit un proces verbal pentru a confirma minunea salvării în mod minunat a

sfintelor moaşte. În 28 decembrie a poposit la Trei Ierarhi şi Theodor Rosseti,

preşedintele Consiliului de Miniştri.

Într-o scrisoare din 7 ianuarie 1889 adresată de un prieten episcopului

Melchisedec Ştefănescu al Romanului, aflăm că a ars toată lemnăria sicriului, de

la pereţi până la hainele Sfintei. “Capacul s-a lăsat pe corpul Sfintei şi flăcările au

cuprins capacul, care se vede foarte ars, dar netopit. Focul a mistuit şi partea de

dedesubt a raclei şi a ajuns la o salteluţă umplută cu bumbac, pe care sta corpul

Sfintei. Această salteluţă se vede arsă la partea de dedesubt până la bumbac, care

este pârlit puţin”. Chiar dacă jăratecul stătea pe hainele Cuvioasei Parascheva,

aceastea nici măcar nu miroseau a fum. Peceţile de ceară de la veşmintele ei ( care

proveneau din timpul lui Vasile Lupu ) nu se topiseră.

Ridicate din jar, Sfintele moaşte au fost puse în racla din lemn în care au

fost aduse iniţial din Constantinopol, şi aşezate în altarul aceleeaşi capele, care nu

fusese cuprins de incendiu. După puţin timp, au fost mutate în Catedrala

Mitropolitană, recent construită, unde se află până astăzi. Actualmente sfintele

moaşte sunt depuse într-o raclă nouă, din lemn de chiparos, acoperită cu argint.29

29 Mitropolia Moldovei şi Bucovinei – Sfânta Parascheva – călăuza pelerinilor, Editura Trinitas, Iasi, 2000, pag. 65 – 67, 69 – 70

44


IV. 2. BISERICA “SFINŢII TREI IERARHI” –

REPERE ISTORICE

45


Biserica Mănăstirii “Sf. Trei Ierarhi” din Iaşi a fost sfințită la data de 6 mai

1639. Ea este ctitoria marelui voievod Vasile Lupu şi are o semnificație spirituală

deosebită pentru evlavia din Moldova, dar şi pentru evlavia românească şi

ortodoxă, în general.

Ea a fost numită o broderie în piatră sau o bijuterie arhitecturală, la pu țin

timp după sfințirea ei, nu numai de către credincioşii de aici, din Moldova, ci şi de

către vizitatorii străini. Prin sinteza paşnică a multor stiluri arhitectonice şi prin

felul cum este zidită, din toate colțurile ei, din toate părțile ei, această biserică

îndeamnă la căutarea frumuseții sufleteşti.

Biserica “Sf. Trei Ierarhi” din Iaşi este pusă sub ocrotirea Sf. Trei Ierarhi

Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, dar ea, la rândul ei,

ocroteşte mormintele a trei domnitori. Prin faptul că aici se află osemintele

domnitorului – ctitor Vasile Lupu, osemintele domnitorului Dimitrie Cantemir şi

osemintele domnitorului Alexandru Ioan Cuza, biserica este un sanctuar al

demnității sufletului românesc.

În această biserică s-au săvârşit lucruri minunate de-a lungul istoriei. În ea

au intrat chiar regi şi împărați de alte neamuri decât români. Aici au fost venerate

între anii 1641 – 1889 moaştele Sfintei Parascheva. În această biserică au intrat

regi catolici ai Poloniei, precum şi împăratul Rusiei, Petru I. Tot în această

biserică a fost hirotonit, în 1646, Patriarhul Ierusalimului, Paisie, care a fost

anterior starețul Mănăstirii Galata din Iaşi.

Această biserică a fost admirată, la puțin timp după zidirea ei, de către

străini. Aşa se face că, în 1647, Paul din Alep a descris în amănunt toată

înfățişarea acestei biserici. Podoabele de aur şi de argint care se aflau în această

biserică, piatra sculptată şi aurită în culori diferite, în exterior, zidurile mari şi

frumoase ale mănăstirii care înconjurau această biserică, turnul imens în care se

afla un ceasornic deosebit, toate acestea sunt descrise de către Paul de Alep care

spune: “Vizitatorul se minunează văzând această biserică. Niciunde nu se mai

întâlneşte o biserică mai frumoasă decât aceasta”.30

30 Daniel, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Cuvânt înainte, Mănăstirea Sf. Trei Ierarhi, Ed. Trinitas, Iaşi, România 1999

46


47


IV. 3. CATEDRALA MITROPOLITANĂ IAŞI

~ LOCAŞ SFÂNT DE PELERINAJ ~

Actuala Catedrală Mitropolitană, construcţie monumentală din secolul al

XIX-lea este situată într-un perimetru plin de mărturii privind reşedința

mitropoliților Moldovei. “Maică a bisericilor” şi “maică a Patriei”, după numirea

ce i-a fost dată de primii ctitori, Mitropolia de azi, are trei hramuri: Sfânta

Cuvioasă Parascheva, Întâmpinarea Domnului şi Sfântul Mucenic Gheorghe.

Catedrala a fost construită pe locul unde s-au aflat temeliile a două biserici mai

vechi: Biserica Albă ( secolul XV ) şi Biserica Stratenia ( secolul XVII ).

Actul de naştere al edificiului este decretul domnitorului Ioan Sandu

Sturdza ( 8 august 1826 ), însă piatra de temelie şi construcția propriu-zisă se

datorează râvnei şi eforturilor mitropolitului Veniamin Costachi.

Lucrările au început în anul 1833 sub conducerea arhitecților vienezi

Johann şi Gustav Freiwald. S-a lucrat intens până în anul 1841, în ultimii ani sub

conducerea arhitectului rus Sungurov. În 1842 mitropolitul Veniamin este silit să

se retragă din scaun, astfel lucrările fiind întrerupte. Totodată apar şi probleme

serioase în legătură cu rezistența bolții centrale, încercându-se diferite soluții, însă

anii trec iar biserica rămâne neterminată timp de aproape 40 de ani.

La insistențele mitropolitului Iosif Naniescu autoritățile statului român

independent hotărăsc reluarea lucrărilor, la 15 aprilie 1880 punându-se ce-a de-a

doua piatră fundamentală. Refacerea planurilor bisericii este încredințată

arhitectului Alexandru Orăscu.

Sfințirea Catedralei, la 23 aprilie 1887, a fost o sărbătoare pentru întreaga

națiune, familia primului rege al României, Carol I, legându-şi numele de acest

locaş prin donații de mare valoare, ca semn al recunoştinței neamului pentru

jertfele fostei capitale a Ţării Moldovei, “a doua mea capitală“, cum o numea

suveranul.

48


Odor de sfințenie, izvor de speranță şi mângâiere sufletească, moaştele

Sfintei Parascheva, aduse aici de la Mănăstirea Trei Ierarhi în anul 1889, sunt un

dar de mare preț pentru toți credincioşii.31

31 Mitropolia Moldovei şi Bucovinei – Sfânta Parascheva – călăuza pelerinilor, Editura Trinitas, Iasi, 2000, pag. 76 – 78

49


IV. 4. DOUĂ PELERINAJE CU MOAŞTELE SFINTEI

PARASCHEVA

Din anul 1641 şi până astăzi, moaştele Sfintei Parascheva au părăsit oraşul

Iaşi numai de două ori.

În primăvara anului 1944, când la Iaşi se pregătea evacuarea datorită

războiului, s-a pus problema ducerii sfintelor moaşte la Mănăstirea Turnu din

Eparhia Râmnicului, acolo unde se aflau la adăpost şi moaştele Sfântului Ioan cel

Nou de la Suceava. De ce n-au ajuns acolo, nu se ştie exact. Se ştie doar că racla

cu moaştele Cuvioasei Parascheva a poposit la Mănăstirea Sămurcăşeşti

( Ciorogârla ), de lângă Bucureşti, în perioada 10 aprilie - sfârşitul lunii octombrie

1944. Sfintele moaşte au fost însoţite de o escortă militară şi de preoţi de la

Caderala Mitropolitană din Iaşi. În perioada 27 octombrie - 13 noiembrie 1944 au

fost duse în Catedrala Patriarhală din Bucureşti. Pe drumul de întoarcere au trecut

prin următoarele localităţi: Ploieşti, Buzău, Râmnicu Sărat, Focşani, Bacău, Piatra

Neamţ, mănăstirile Văratec, Agapia şi Neamţ. Ajung la Iaşi în 26 noiembrie, unde

sunt întâmpinate de Mitropolitul Irineu Mihălcescu şi numeroşi clerici şi mireni.

O altă perioadă de absenţă a sfintelor moaşte din Iaşi a fost în vara anului

1947. O vară fierbinte care odată cu problemele de pe urma războiului aducea şi o

secetă nemiloasă care înrăutăţea şi mai mult viaţa. Pentru ca mila lui Dumnezeu să

se arate din nou peste poporul său, mulţi preoţi şi credincioşi cereau insistent o

procesiune cu Sfintele Moaşte ale Cuvioasei Parascheva prin Moldova. Atunci s-a

desfăşurat cea mai mare procesiune religioasă din Moldova.

Ea s-a derulat în două etape. Mai întâi în judeţul Iaşi ( sfârşitul lunii mai -

10 iunie ), iar apoi în judeţele Vaslui, Roman, Bacău, Neamţ şi Baia - până la

sfârşitul lunii august. La procesiune au luat parte mulţi clerici de la Catedrala

Mitropolitană din Iaşi şi de la parohii, în fruntea lor aflându-se Arhimandritul

Teoctist Arăpaşu, fostul Patriarh al bisericii ortodoxe.

Nu vom enumera toate localităţile pe unde a trecut procesiunea în acele

zile, dar, vom aminti de: Roman, Piatra Neamţ, Târgu Neamţ, Mănăstirea Neamţ

50


( unde au rămas două zile ), Pipirig, Vânători, Neamţ, Râşca, Fălticeni, Rădăşeni,

Mălini, Mănăstirea Slatina.

Bătrânii satului Rădăşeni povestesc cum s-a oprit procesiunea cu Sfintele

Moaşte şi pe imaşul satului. Acolo au ieşit toţi sătenii, îmbrăcaţi în haine de

sărbătoare, cu prapori şi flori pentru a întâmpina pe ocrotitoarea Moldovei. După

ce s-au făcut rugăciuni şi sfintele moaşte au plecat spre Slatina, deasupra satului s-

au adunat nori de ploaie şi a plouat. Era cu adevărat o minune, căci de mai multe

luni de zile nici un strop de ploaie nu mai udase pământul satului, iar efectele

secetei erau deja dezastruoase.32

Din vremea domnitorului Vasile Lupu şi până astăzi moaştele Cuvioasei

Parascheva au atras nenumărați pelerini veniți din toată țara şi din străinătate.

Clerici şi mireni, demnitari sau oameni de rând au văzut în Sfânta Parascheva o

protectoare şi un sprijin în problemele vieții. Alături de moaştele Sfântului Ioan

cel Nou de la Suceava, moaştele Sfintei Parascheva au fost permanent dovadă vie

a sfințeniei şi a adevăratei iubiri de oameni.

În anii de libertate de după revoluția din 1989, evlavioşii creştini ortodocşi

au continuat să se adune într-un număr tot mai sporit în jurul Sfintei Parascheva,

în special de sărbătoarea ei. Evlaviei populare seculare față de Sfânta Parascheva

se adauga noi elemente care reprezintă motive pentru ca prezența credincioşilor să

fie într-o permanentă ascensiune: personalitatea marcantă şi spiritul organizatoric

al Prea Fericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, mitropolit al

Moldovei si Bucovinei până la data de 28 noiembrie 2007, înalții ierarhi şi

demnitari din țară şi din străinătate invitați la hram, căutarea de noi soluții pentru

îmbunătățirea condițiilor oferite pelerinilor veniți la Iasi.

În fiecare an din partea Mitropoliei se împart alimente pentru sute de

persoane, icoane, cărți cu viața Sfintei Parascheva şi alte obiecte bisericeşti. Timp

de mai multe zile, înainte şi după 14 octombrie, au loc manifestări religioase şi

culturale, în cadrul programului “Sărbătorile Iaşilor”. În ultima vreme unele

instituții publice, cum ar fi Primăria Municipiului Iaşi, oferă gratuit sute de

pachete cu mâncare pelerinilor care aşteaptă uneori mai mult de 15 ore pentru a se

închina la sfintele moaşte. 33

32 Mitropolia Moldovei şi Bucovinei – Sfânta Parascheva – călăuza pelerinilor, Editura Trinitas, Iasi, 2000, pag. 120 – 121 33 Mitropolia Moldovei şi Bucovinei – Sfânta Parascheva – călăuza pelerinilor, Editura Trinitas, Iasi, 2000, pag. 82 – 83

51


IV. 5. ANALIZA CHESTIONARULUI

52


Elementul principal al acestei lucrări şi care a şi stat la baza realizării

acesteia este reprezentat de un chestionar privind tipul de turism practicat, în cazul

acestei lucrări, turismul religios. După cum am precizat anterior, printre avantajele

chestionarului, în general, se numără: bogăţia tematică a datelor ce pot fi recoltate

cu ajutorul lui, manevrarea şi prelucrarea accesibilă, posibilitatea administrării lui

în mod repetat la aceiaşi subiecţi sau la subiecţi diferiţi, dar şi capacitatea de a

culege atât informaţii de natură cantitativă, cât şi de natură calitativă.

Prezentul chestionar a fost aplicat pe un eşantion de 550 de persoane în

perioada Sărbătorilor Iaşului, mai anume între 8 octombrie şi 14 octombrie, în

zona Catedralei Mitropolitane Iaşi, cât şi în împrejurimile acesteia.

Chestionarul este alcătuit din 8 întrebări ce vizează în special provenienţa

turiştilor, motivele care i-au determinat să viziteze această zonă, dar şi dacă

impresia rămasă în urma acestei vizite a fost într-atât de bună încât să reprezinte

motivul unei noi vizite.

Totuşi, datele obţinute în urma aplicării prezentului chestionar nu trebuie

luate ca atare ( chiar dacă acestea nu fac altceva decât să prezinte anumite

realităţi ), deoarece acestea pot fi distorsionate într-o oarecare măsură.

ÎNTREBAREA NR. 1

Provenienţa turiştilor:

- externă ( de precizat ţara )

- internă ( judeţ, localitate ).

53


Această întrebare poate fi deosebit de relevantă în elaborarea unei

concluzii, şi anume, dacă acest eveniment religios atât de important pentru

întreaga lume creştină se bucură de aceeaşi atenţie şi în afara teritoriului

românesc, şi cât e de cunoscut el în afara graniţelor ţării, şi nu cetăţenilor români

stabiliţi peste hotare, ci celor care nu împărtăşesc aceeaşi limbă, aceeaşi cultură cu

noi.

Pentru eşantionul de 500 de persoane pe care a fost aplicat acest

chestionar, provenienţa turiştilor este în totalitate internă. Surprinzător este faptul

că majoritatea celor chestionaţi provin din localităţi situate în partea de sud a ţării,

la o distanţă apreciabilă faţă de oraşul Iaşi. Astfel, peste 3/4 din cei cărora le-a fost

aplicat chestionarul erau veniţi din jumătatea sudică a României.

Pe primul loc se află turiştii care au ca localitate de provenienţă capitala

Moldovei, Iaşi. Aceştia, chiar dacă însumează 91 de persoane nu servesc la

crearea unei idei referitoare la provenineţa turiştilor, deoarece deşi nu sunt

rezidenţi ai municipiului, ci ai împrejurimilor Iaşului, pot avea alte motive prin

care să se justifice, prezenţa acestora aici putând fi doar tranzitorie.

Al II-lea loc din ierarhie este ocupat de această dată de capitala ţării

Bucureşti ( 89 de persoane ), fiind urmat de judeţul Galaţi, ai cărui locuitori au

venit, fie pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva fie pentru a se bucura

de atmosfera creată de Sărbătorile Iaşului ( 65 de persoane ). Următoarele judeţe

care au avut o “contribuţie” semnificativă sunt Constanţa, Buzău şi Vrancea.

Printre judeţele care şi-au făcut simţită prezenţa la hramul Sfintei

Parascheva de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi prin intermediul locuitorii lor se

numără şi: Ialomiţa, Prahova, Braşov ( cu aproximativ 20 de persoane fiecare ),

Brăila, Damboviţa ( 17 ), Bacău ( 31 ), Tulcea ( 10 ), Neamţ, Cluj, Bistriţa -

Năsăud, Suceava, Argeş, Ilfov ( 7 ), Mehedinţi, Maramureş ( 3 ), dar nu trebuie

omise nici judeţele Vaslui şi Botoşani.

În consecinţă putem afirma că proximitatea joacă un rol important,

observându-se atât prezenţa relativ însemnată a pelerinilor din toate judeţele

Moldovei, cât şi cvaziabsenţa acestora din partea de vest, de sud-vest şi cea de sud

a ţării.

54


55


56


În urma analizei graficelor de mai sus, putem preciza deasemenea că un rol

mult mai important îl reprezintă dimensiunea judeţelor furnizoare de pelerini, mai

precis proporţia populaţiei ortodoxe a acestora. Pentru a susţine această afirmaţie

un bun argument îl reprezintă absenţa pelerinilor, în acest caz, din judeţele în care

majoritatea este deţinută de populaţia catolică. Aşadar un element decisiv în

57


alegerea participării la pelerinajul organizat cu ocazia sărbătoririi hramului Sfintei

Parascheva este apartenenţa la un cult religios, a cărei importanţă este

primordială.

În acelaşi timp se poate observa faptul că rolul distanţei este relativ redus,

pentru cei care aleg să fie prezenţi la acest eveniment aceasta nereprezentând un

impediment.

ÎNTREBAREA NR. 2

Vizita dmneavoastră în regiune a fost determinată de motive:

→ profesionale: → personale:

· reuniune, conferinţă, congres · recreere

· misiune – organism internaţionale · pelerinaj

religios/cultural

· afaceri · vizită la rude

· acţiune organizată ( şcoală, facultate) · însoţirea prietenilor

· informare profesională · altele …………………..

După cum se observă şi în graficul de mai jos, motivele pentru care

subiecţii chestionarului au ales pentru vizită această regiune sunt de natură

personală. Dar bineînţeles că, principalul motiv a fost determinat de pelerinajul

organizat cu ocazia hramului Sfintei Parascheva. Aşadar, turiştii veniţi aici în

perioada sărbătorilor, vin în general din convingere religioasă, deoarece puţini ar

străbate ţara pentru un asemenea sacrificiu. Unii dintre cei care ajung în Iaşi la

sfântă, aleg să se şi recreeze, să îşi viziteze şi rudele, iar alţii vin fie printr-o

acţiune organizată ( de şcoală, de facultate, de o anumită instituţie ) fie îşi însoţesc

prietenii.

58


ÎNTREBAREA NR. 3

Sunteţi în tranzit sau aţi venit să vizitaţi numai această zonă?

Făcând referire şi la întrebarea anterioară, unde majoritatea turiştilor au

ales drept locaţie pentru vizită această regiune în special datorită pelerinajului

religios/cultural, nu este deloc surprinzător faptul că majoritatea celor chestionaţi

au afirmat că au venit să viziteze în special această zonă. Chiar şi cei care au ales

să vină în această zonă fie pentru a-şi vizita rudele, pentru a-şi însoţi prietenii sau

în urma unei acţiuni organizate, au avut ca motiv secundar pelerinajul organizat la

Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

Într-o proporţie redusă sunt prezente la acest pelerinaj şi persoane care

sunt în tranzi şi care au ales ca obiectiv turistic pelerinajul şi Catedrala

Mitropolitană.

59


ÎNTREBAREA NR. 4

Dacă sunteţi în tranzit, din ce direcţie veniţi şi încotro vă deplasaţi?

Proporţia subiecţilor cărora le-a fost aplicat chestionarul şi care au răspuns

că se află în tranzit a fost relativ redusă, în schimb nici un ˝chestionat˝ nu a dorit

să precizeze oraşul sau regiunea pe care o avea drept destinaţie. Printre cei care au

afirmat că se află în tranzit au fost prezente şi persoane din împrejurimile Iaşului.

ÎNTREBAREA NR. 5

Ce obiective turistice preferaţi traversând zona?

- grădini sau parcuri botanice ( dendrologice )

- grădini zoologice

- muzee, monumente, case memoriale

- mănăstiri, schituri, alte lăcaşuri de cult

- altele ( specificaţi care )

Datorită faptului că turiştii vin cu un singur scop, şi anume acela de a

participa la hramul Sfintei Parascheva, ei aleg să viziteze obiective turistice care

se află în aceeaşi sferă de influenţă. Astfel, sunt majoritari cei care preferă să

viziteze mănăstiri, schituri sau alte lăcaşuri de cult, proporţia acestora fiind de

aproximativ 89%.

60


Printre alte obiective turistice vizate de pelerini se numără şi muzeele,

monumentele şi casele memoriale, fiind bine cunoscută tradiţia pe care o are

oraşul Iaşi în acest domeniu, din acest punct de vedere acesta putându-se lăuda cu

prima casă memorială din ţara noastră, şi anume Bojdeuca lui Creangă de pe

Dealul Ţicăului. Turiştii care aleg acest tip de obiective turistice ( aproximativ 43

% ) îi depăşesc numeric pe cei care preferă totuşi şi grădinile sau parcurile

botanice ( circa 14 % ).

ÎNTREBAREA NR. 6

La traversarea zonei poposiţi pentru a lua masa?

- Da

- Nu

Dacă poposiţi, unde ( tipul unităţii de alimentaţie publică )?

- hotel, motel

- han

- popas turistic

- mănăstire, schit

61


- pensiune sau casă agroturistică

- altele ( specificaţi care )

Din totalul subiecţilor aproximativ 73% aleg să poposească pentru a lua

masa, în timp ce circa 23% preferă să parcurgă întregul traseu fără nici un popas.

Pentru a doua parte a întrebării, majoritatea celor chestionaţi, în proporţie

de aproximativ 43%, aleg ca unitate de alimentaţie publică pentru a poposi,

hotelul sau motelul. Următoarea unitate de acest gen preferată de turişti o

reprezintă popasul turistic, aceştia însumând circa 28,5%. Printre alte unităţi de

alimentaţie publică care pot reprezenta o opţiune pentru turişti se numără: hanul

( aproximativ 10% ), mănăstirile sau schiturile ( circa 11% ) şi pensiunile sau

casele agroturistice ( 5% ), în timp ce alţii ( circa 3% ) preferă să ia în calcul

varianta rudelor sau a prietenilor care îşi au domiciliul pe ruta acestora.

62


ÎNTREBAREA NR. 7

Ce anume v-a determinat să vizitaţi această zonă?

- obiectivele turistice antropice

- cadrul natural ( peisajul )

Dacă ne gândim puţin la perioada în care are loc acest important

eveniment, este foarte uşor de dedus care dintre cele două variante reprezintă un

motiv întemeiat pentru vizita în capital Moldovei. Aşadar, turiştii care sunt atraşi

de această regiune pentru obiectivele sale antropice deţin întâietatea, chiar dacă

nici numărul celor care preferă oraşul Iaşi pentru cadrul său natural nu este de

neglijat. Astfel, aproximativ 68,5% dintre turişti aleg să viziteze obiectivele

turistice antropice ale capitalei culturale a României, în timp ce circa 44% preferă

cadrul natural. Observăm că există o proportie însemnată, de aproape 25%, şi a

celor care aleg această zonă nu numai pentru obiectivele sale turistice antropice ci

şi pentru cadrul natural.

63


ÎNTREBAREA NR. 8

Aţi mai reveni în Iaşi şi în altă perioadă a anului?

- Da ( când anume )

- Nu

Chiar dacă hramul Sfintei Parascheva adună în capitala Moldovei mii,

poate chiar milioane de credincioşi din toate colţurile ţării, dar si de peste

graniţele acesteia, puţini sunt cei care ar mai reveni în Iaşi şi în altă perioadă a

anului, şi care să nu corespundă cu acest eveniment ( aproximativ 35,5% ). Printre

aceştia se numără fie cei care au rude, prieteni sau care sunt originari din această

zonă, fie cei care au rămas impresionaţi de acesta. Astfel, aceştia sunt depăşiţi

numeric de cei care nu preferă să mai revină în oraşul Iasi în nici o altă perioadă a

anului ( circa 64,5% ).

64


Ca o concluzie la răspunsurile date de subiecţii chestionarului putem

afirma că, într-o oarecare măsură sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva,

împreună cu toate manifestările prilejuite cu această ocazie reprezintă un

minibrand, poate chiar un brand pentru oraşul Iaşi, în mare parte datorită

numărului impresionant de persoane care vin an de an în capitala Moldovei pentru

a lua parte la acest important eveniment religios şi cultural totodată, număr care

creşte în fiecare an, dar şi a răsunetului resimţit în întreaga lume a ortodoxiei.

IV. 6. PELERINAJUL –

IMPACTUL ASUPRA VIEŢII URBANE A IAŞULUI

65


Sărbătoarea Sfintei Parascheva este un moment important în fiecare an

pentru capitala Moldovei, Iaşul fiind oraşul care deţine moaştele sfintei, Catedrala

Mitropolitană Iaşi fiind astfel un important loc de pelerinaj pentru ortodocşii din

România, dar şi unul important pentru întreaga ortodoxie.

Sute de mii de români se strâng pe 14 octombrie la Iaşi pentru a atinge

moaştele Sfintei Parascheva. Iaşul se arată astfel a fi cel mai important loc de

pelerinaj din Romania deşi numărul unor astfel de locuri este destul de mare.

Importanţa sa se datorează în mare parte rolului asumat pentru scurta vreme în

secolul al XVII-lea, de cel mai important oraş al ortodoxiei. Aducerea moaştelor

Sfintei Parascheva a fost un gest prin care monahii greci recunoşteau rolul acestui

oraş.

Pelerinajul în Iaşi la moaştele sfintei, care este una dintre figurile centrale

ale ortodoxiei, are o istorie de peste trei secole. Fenomenul, îngrădit în timpul

comunismului, s-a reafirmat după 1990 şi capătă o amploare din ce în ce mai

mare. Prin urmare pelerinajul de la Iaşi, prilejuit de hramul Sfintei Parascheva, de

pe 14 octombrie, este unul dintre cele mai mari pelerinaje ale ortodoxiei, capitala

Moldovei devenind în aceste zile cel mai mare centru de pelerinaj din ţară şi unul

dintre cele mai mari din Europa.

Paralel cu manifestările religioase, în aceste zile, în capitala Moldovei se

desfăşoară diferite activităţi laice menite să marcheze Sărbătorile Iaşului, care au

loc cu o săptămână înainte de ziua în care este sărbătorită Sfânta Parascheva.

Astfel, organizate sub patronajul municipalităţii ieşene, acestea includ spectacole

de teatru, de muzică uşoară şi populară, parade a costumelor de epocă, concursuri

sportive, concursuri artistice, sărbătoarea vinului, saloane de carte, dar şi târguri

de meşteri populari.

Întreaga suită de manifestări organizate de municipalitate cu cel mai mare

fast, se desfăşoară într-un perimetru destul de larg dacă ne referim la zona

metropolitană a Iaşului, ocupând doar partea centrală a oraşului, dar în acelaşi

timp destul de restrâns dacă facem referire la suprafaţa totală a judeţului.

Principala zonă în care au loc aceste activităţi este cunoscută în circuitul

turistic drept Platoul de Aur ( Ansamblul Mitropolitan – Mănăstirea Sf. Trei

Ierarhi – Mănăstirea Sf. Nicolae Domnesc – Palatul Culturii ). Bineînţeles că

manifestările nu sunt restrânse doar la această arie, ele extinzându-se si de-a

66


lungul altor căi de acces cu o importanţă deosebită. Printre acestea se numără:

Strada Lăpuşneanu, Str. Costache Negri, Str. Anastasie Panu, Str. Palat, Str.

Ipsilanti sau Splai Bahlui.

Sursa: www.sărbătorileiaşului.ro

În fiecare an pentru o mai bună desfăşurarea a evenimentelor autorităţile

ieşene stabilesc anumite zone ce vor fi închise circulaţiei pe parcursul Sărbătorilor

Iaşului, zone care în general se înscriu în acelaşi perimetru an de an. Dacă uneori

municipalitatea analizează dacă să oprească sau nu traficul auto în unele arii

apropiate de locul desfăşurării evenimentelor sau în ariile în care sunt amenajate

corturile comercianţilor, singurele străzi care sunt în permanenţă închise

circulaţiei, în fiecare an, sunt Bulevardul Ştefan cel Mare şi Costache Negri.

67


De-a lungul străzilor Costache Negri şi Armeană sunt dispuse, la fiecare

ediţie a Sărbătorilor Iaşului, corturi ale comercianţilor printre ale căror mărfuri

expuse se află haine de piele, blănuri şi căciuli, şi nu numai.


În schimb pe bulevardul Ştefan cel Mare, pe lângă obişnuitul târg al

colecţionarilor, turiştii, dar şi locuitori ai Iaşului pot găsi nenumărate suveniruri:

icoane, cărţi bisericeşti, fel de fel de mascote, iar mai nou un adevărat aer boem

prin intermediul tinerilor în straie de epocă.

Strada Lăpuşneanu retrăieşte, pe parcursul zilelor ce se suprapun marelui

eveniment, atmosfera boemă a vremurilor trecute. Pe aleea ce porneşte din piaţa în

care acum câteva zeci de ani se dansa şi se auzeau ritmurile celebrei “Hora

Unirii”, şi până la noua statuie a lui Alexandru Lăpuşneanu, amplasată în faţa

sediului Romtelecom, sunt amplasate de către municipalitate standuri care

amintesc de timpurile de odinioară pline de savoare. Trecătorii care traversează

această zonă au ocazia să descopere celebrele saloane orientale sau cele boiereşti,

68


costumele aferente acestor epoci trecute, dar şi tradiţiile culinare din secolul al

XIX-lea. Toate acestea au loc pe un fond muzical al anilor trecuţi, toate acestea

auzindu-se de la un gramofon de o vârstă cu acele cântece.


69



Din cadrul Sărbătorilor Iaşului nu lipseşte tradiţionalul Festival al

Vinului, care îşi păstrează locaţia iniţială în fiecare an, şi anume pe Esplanada

Halei Centrale, şi căruia în ultimii ani i s-a alăturat Festivalul Tinerelor Gospodine

şi a produselor gastronomic tradiţionale moldoveneşti, această din urmă

manifestare desfăşurându-se în Parcarea Romtelecom.

Deasemenea, nelipsit de la acest eveniment este şi Târgul Meşterilor

Populari, manifestare organizată de Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul

Complexului Muzeal Naţional "Moldova" ce se desfăşoară pe esplanada din faţa

Palatului Culturii, manifestare ce reuneşte peste 100 de meşteri şi creatori

populari. La această sărbătoare a tradiţiilor din străbuni, participă meşteri populari

veniţi din toate colţurile ţării, precum şi din Republica Moldova, care ilustrează

domenii precum: prelucrarea lemnului, prelucrarea fierului, industrie casnică,

împletituri, cojocărit, olărit, măşti, ouă încondeiate, icoane pe lemn şi pe sticlă,

instrumente muzicale, podoabe.

70


Sursa: www. gândul.info


71



Pe strada Palat pot fi găsiţi obişnuiţii comercianţi de suveniruri şi bijuterii,

comercianţi care se bat în fiecare an să închirieze spaţiile puse la dispoziţie de

municipalitate, transformând centrul Iaşului într-un veritabil şi uriaş iarmaroc. La

aceştia se pot cumpăra de la icoane sau mănunchiuri de busuioc şi crizanteme,

castane prăjite, oale, până la alte articole de uz casnic.

Sursa: www.gândul.info

72



O altă acţiune de mare anvergură ce se desfăşoară cu ocazia Sărbătorilor

Iaşului este Masa şi Ceaiul Pelerinilor, acţiune destul de cunoscută la nivel

naţional. Tradiţia mesei pelerinilor a început odată cu Sărbătorile Iaşului, însă, de

la an la an, celebrele sarmale au fost mai multe şi competiţia mai mare între cei

care le prepară. Masa pelerinilor se organizează la cantina socială, iar printre cei

care le prepară se numără reprezentanţi ale unor cunoscute firme şi restaurant

ieşene.


Aceeaşi tendinţă de creştere se observă şi în cazul numărului pelerinilor,

care de la an la an devine tot mai mare. Sute de mii de pelerini îndură, în fiecare

an, ore în şir oboseala şi frigul, aştepând la rând pentru a ajunge doar câteva

secunde lângă moaştele Sfintei Parascheva. În ultimii ani, datorită iniţiativei, dar

73


şi eforturilor depuse de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei de a conferi acestui

eveniment o şi mai mare încărcătură spirituală, a devenit tradiţie ca la hramul

Cuvioasei Parascheva, în Catedrala Mitropolitană să fie aduse fragmente din

moaştele altor sfinţi. Astfel, în anii anteriori au fost aduse fragmente din moaştele

sfinţilor Andrei, Pavel, Gheorghe, Ioan Casian, Dimitrie Izvorâtorul de Mir, un

fragment din Sfânta Cruce şi Brâul Maicii Domnului. Acesta ar putea fi unul

dintre motivele pentru care numărul pelerinilor veniţi la Iaşi creşte în mod

constant anual. Prin urmare, autorităţile locale, în calitate de principal organizator,

au mărit perioada Sărbătorilor de la an la an.


74




În fiecare an, ziua de 14 octombrie, hramul Sfintei Parascheva, se deschide

cu Sfânta Liturghie oficiată de un înalt sobor de preoţi în Catedrala Mitropolitană,

şi se încheie cu un splendid foc de artificii oferit tuturor participanţilor la

Sărbătorile Iaşului de către municipalităţi.

75



Dar oare numărul mare de persoane poate fi explicat doar prin importanţa

religioasă a fenomenului, sau mai bine prin dorinţa de a-i imita pe ceilalţi?

Fie că vin din convingere religioasă sau din dorinţa de a fi ca ceilalţi, acest

eveniment strânge cu fiecare an tot mai mulţi turişti. Acest fenomen are drept

efect major creşterea din punct de vedere numeric a populaţiei oraşului Iaşi, iar

acest lucru are la rândul său multiple consecinţe.

Îmbulzeala, care este caracteristică în această perioadă în special pentru

împrejurimile Catedralei Mitropolitane, reprezintă şi o urmare a faptului că în

aceste zile vin pentru a participa la pelerinajul Sfintei Parascheva nu numai sute

de mii de pelerine din toate colţurile ţării şi chiar de peste hotare, ci şi sute de

localnici care au posibilitatea ca în fiecare zi de peste an să atingă moaştele

Sfintei, şi care vin şi se aşează la rând în ziua hramului. Unii poate vin din

obişnuinţă, însă alţii vin numai pentru că ceva le spune să vină, vin din credinţă.

Pe de o parte, în centrul urbei circulaţia auto este încremenită datorită

fluxului mare de turişti, creându-se astfel coloane interminabile. Totuşi

municipalitatea găseşte fel de fel de modalităţi pentru ca traficul să nu fie un

adevărat infern. Astfel, o modalitate de restricţionare a circulaţiei în zona în care

76


se desfăşoară Sărbătorile Iaşului, astfel încât să se elimine blocajele din trafic este

ca, unele străzi cu sens unic să aibă în această sens dublu. Acelaşi lucru se

întâmplă şi cu trotuarele acestuia, care sunt practic blocate fie cu buticuri, fie de

miile de maşini înghesuite ale comercianţilor veniţi din toate colţurile ţării, o altă

consecinţă a acestui eveniment fiind reprezentată de creşterea bruscă a parcului

auto al oraşului.

Tot cu ocazia acestui eveniment centrul Iaşului beneficiază de o adevărată

armată de forţe de ordine care să îi asigure securitatea. Zilnic pe perioada

sărbătorilor, sute de jandarmi, poliţişti şi pompieri asigură desfăşurarea, în cadrul

unui climat de ordine şi siguranţă publică, a manifestărilor prilejuite de

Sărbătorilor Iaşului şi a Hramului ”Sfintei Cuvioase Parascheva”. Astfel, sute de

jandarmi asigură ordinea şi siguranţa publică în locul de desfăşurare a

ceremoniilor religioase, în zonele limitrofe şi pe traseele care converg către zona

Mitropoliei, urmărind cu precădere desfăşurarea normală a activităţilor

programate, prevenind aglomerările de persoane şi crearea busculadelor de

moment. Deasemenea ei i-au măsuri suplimentare de ordine publică şi în gări şi pe

magistralele mijloacelor de transport. Acestora li se alătură sute de poliţisti ce

acţionează pentru menţinerea ordinii publice pe traseele de afluire şi defluire ale

publicului, precum şi pentru prevenirea anumitor infracţiuni (furturi din buzunare,

genţi, de sau din autoturisme, etc.) în zonele adiacente Mitropoliei, gărilor şi

staţiilor mijloacelor de transport. Totodată, lucrătorii din Poliţia Rutieră asigura

fluidizarea traficului rutier, precum şi decongestionarea căilor de acces, dar şi

fluidizarea traficului rutier pe rutele de deplasare ale coloanelor oficiale ale

demnitarilor români, participanţi la procesiune. Pentru ca echipa să fie completă,

şi câţiva pompieri asigură măsurile de prevenire şi la nevoie de stingere a

incendiilor la obiectivele cuprinse în programul manifestărilor, precum şi pentru

intervenţia în cazuri de urgenţă.

De fiecare dată, Sărbătorile Iaşului au fost onorate de prezenţa unor

oameni deosebiţi - înalte feţe bisericeşti care, alături de Patriarhul Daniel, au

oficiat slujbele ţinute cu această ocazie. Sărbătorile Iaşului au adunat, însă, şi

mulţi politicieni - în fiecare dintre ultimii ani, aceştia s-au dovedit nelipsiţi. Dacă

în 1997, la hramul Sfintei Parascheva au venit doar Regele Mihai şi Regina Ana,

în 1999, anul premergător campaniei electorale, sărbătorile au fost pline de

77


reprezentantii majorităţii formaţiunilor politice, împreună cu mulţi alţi colegi de

partid şi o mulţime de deputaţi şi senatori. Specialiştii subliniază că importanţa

acordată pelerinajului întăreşte încă o dată ceea ce relevă sondajele, faptul că

Biserica este instituţia care se bucură de cea mai mare încredere la români şi că ea

joacă un rol foarte mare în societatea românească. Tocmai acesta pare a fi motivul

pentru care oamenii politici sunt nelipsiţi în aceste zile de la Iaşi.

Pentru următoarea ediţie a Sărbătorilor Iaşului, care a primit numele de

“Sărbătorile Iaşului – IAŞI 600” şi care va avea loc în perioada 06 – 14 octombrie

2008, municipalitatea a început deja pregătirile, primul pas în acest sens fiind

organizarea unei licitaţii pentru achiziţionarea mai multor corturi destinate

comercianţilor. Măcar din acest punct de vedere, centrul Iaşului va arăta în această

perioadă puţin mai organizat, având un aspect mult mai uniform al standurilor de

prezentare.

Spre deosebire de ediţiile anterioare, următoare se doreşte să reprezinte

apogeul programului “Iaşi 600”, deoarece documentul de atestare a Iaşului a fost

emis pe data de 6 octombrie, dată ce se suprapune cu Sărbătorile Iaşului.

În cele câteva zile de sărbătoare, Iaşul se schimbă deodată, iar rutina

obişnuită se transformă într-o atmosferă aparte, de credinţă şi bucurie. Pe de o

parte, modificarea are loc pentru că oraşul se umple de oameni, iar pe de altă

parte, datorită aspectului străzilor, care iau aer de sărbătoare. Iar peste toate,

mireasma de busuioc, ce devine stăpână, face ca Iaşul să devină o catedrală

enormă, în care oamenii ajung să creadă în minunile înfăptuite de moaştele Sfintei

Parascheva, în bunătatea semenilor şi să înţeleagă că, devenind mai buni, au parte

de mai multe bucurii şi de mai multă înţelepciune.

78


CAPITOLUL V

V. 1. CONCLUZII

În fiecare an, pe 14 octombrie, Iaşul devine un adevărat centru al

creştinătăţii, reunind sute de mii de credincioşi, înalte feţe bisericeşti şi oameni

politici, veniţi pentru a se ruga, dar şi pentru a-şi crea o imagine publică. Iar

pentru că în acea zi Iaşul este polul ce atrage oameni din întreaga ţară, autorităţile

au decis să-l sărbătorească aşa cum merită, ca pe un oraş al credinţei şi al culturii.

Cuvioasa Parascheva aduce în fiecare toamnă la Iaşi o mare imensă de

oameni care vin să se roage aici pentru întărirea în credinţă, pentru iertarea

păcatelor, pentru a se înnobila sufleteşte. Pe acei cu adevărat evlavioşi îi aduce la

Iaşi credinţa, pe acei care vor să-şi facă imagine îi aduce spiritul mercantil,

negustoresc.

Zilele Iaşului au loc în fiecare an în săptămâna premergătoare zilei în care

este sărbătorită de întreaga ortodoxie Cuvioasa Parascheva, punctul central al

manifestărilor organizate în această direcţie fiind Hramul Sfintei Parascheva.

Acesta este un mare eveniment spiritual care se consumă în fiecare toamnă în

cetatea Iaşului.

Cu toate că autorităţile locale organizează acest fastuos eveniment

acordând atenţie tututror detaliilor, Sărbătorile Iaşului nu s-au ridicat până acum

mai sus de nivelul unei serbări câmpeneşti, a căror scenă este reprezentată în loc

de tradiţionalul islaz, de străzile pe care se înghesuie toată lumea. Mai nou,

programul concertelor în cartiere, concertul care are loc la Palatul Culturii,

celebrul foc de artificii, sarmalele sau tonetele de pe străzi completează imaginea

unei aglomerări mai degrabă „balcanice” decât religioase.

În această mare imensă de persoane se află totuşi şi mici insule de

religiozitate: bătrânii care stau ore în şir în picioare în faţa Catedralei

Mitropolitane, pelerinii care dorm prin corturi şi mănâncă pe apucate, ţelul

79

http://ad2.arbocontext.ro/please/redirect/367/1/1/32/!hash=2321379962;h4r=29984067;p4r=305433208;uwi=800;uhe=600;uce=1;param=1313/20317_5?

http://tbn0.google.com/images?q=tbn:RFJnExVj4P3X3M:http://www.myplace.ro/resurse-ortodoxe.ro/Predici/Predici%2520mp3/Evanghelii%2520si%2520predici/catedrala%2520mitropolitana%2520iasi.jpg

http://tbn0.google.com/images?q=tbn:2d71s8KTXZiyZM:http://www.aoai.ro/images/iasi.jpg

http://tbn0.google.com/images?q=tbn:E83VOl0RQA3a6M:http://portal-isj.is.edu.ro/onm2006/images/iasi.jpg


acestora fiind unul singur şi care se află centrat în jurul Mitropoliei. În schimb

tinerii, chiar dacă nu toţi, percep sărbătorile Iaşului ca o petrecere.

Dacă privim manifestările religioase ale sărbătorilor, simţim că le lipseşte

ceva, poate o dimensiune generală, un pachet de „programe” care să înglobeze şi

monotonia repetată an de an. Se ştie ziua când este scoasă racla cu moaştele

Sfintei Parascheva şi are loc bine cunoscuta procesiune, se ştie când şi dacă se

aduc la Iaşi moaştele altui sfânt, se ştie când are loc Sfânta Liturghie, şi atât. Dacă

Iaşul are totuşi o minimă pretenţie de oraş cultural şi spiritual, ar trebui să ofere

mult mai multe manifestări religioase. În fond întregul fenomen numit

“Sărbătorile Iaşului” are loc în mare parte datorită existenţei renumitului pelerinaj

ocazionat de hramul Sfintei Parascheva.

Până şi manifestările laice ale acestor Sărbători lasă de dorit. Concerte prin

anumite cartiere, concert în centrul oraşului, kurtoş, recepţie la Primărie,

obişnuitele târguri şi festivaluri şi lista poate continua la nesfârşit. Sărbătorile

laice ale Iaşului se amestecă şi totul capătă un aspect comercial, acest lucru

diminuând însemnătatea actului spiritual. Faţă de unele manifestări ocazionate de

alte evenimente, singura diferenţă este dată de amploarea concertelor.

Dar până la urmă, Iaşul are o sărbătoare religioasă sau una laică? Din

păcate, organizatorii încearcă în fiecare an să le îmbine într-un mod nefericit, iar

rezultatul este un kitsch din ce în ce mai greu de acceptat.

80


V. 2. ANEXE

CHESTIONAR PRIVIND TIPUL DE TURISM PRACTICAT

ÎN IASI34

1. Provenienţa turiştilor

- externă (de precizat ţara) .............................................................

- internă (judeţ, localitate) ...............................................................

2. Vizita dumneavoastră în regiune a fost determinată de motive:

- profesionale: - personale:

- reuniune , conferinţă, congres - recreere

- misiune – organisme internaţionale - pelerinaj religios/cultural

- afaceri - vizită la rude

- acţiune organizată (şcoală, facultate) - însoţirea prietenilor

- informare profesională -

altele: ....................................

3. Sunteţi în tranzit sau aţi venit să vizitaţi numai această zonă?

4. Dacă sunteţi în tranzit, din ce direcţie veniţi şi încotro vă deplasaţi?

............................................................................................................................

5. Ce obiective turistice preferaţi traversând zona?

- grădini sau parcuri botanice (dendrologice)

- grădini zoologice

- muzee, monumente, case memoriale

- mănăstiri, schituri, alte lăcaşuri de cult

- altele (specificaţi care)

6. La traversarea zonei poposiţi pentru a lua masa?

34 Se va specifica aria geografică în care se realizează documentarea. Chestionarul este adaptat, în colaborare cu specialiştii de la Parcul Natural Vânători-Neamţ, după un model realizat de InfoTurism Iaşi

81


- Da

- Nu

Dacă poposiţi, unde (tipul unităţii de alimentaţie publică)?

- Hotel, motel

- Han

- Popas turistic

- Mănăstire, schit

- Pensiune sau casă agroturistică

- Altele (specificaţi care)

7. Ce anume v-a determinat să vizitaţi această zonă?

- obiectivele turistice antropice

- cadrul natural (peisajul)

8. Ati mai reveni in Iasi si in alta perioada a anului?

- Da ( cand anume )

- Nu

V. 3. BIBLIOGRAFIE

82


Bădărău, D., Caproşu, I. – Iaşii vechilor zidiri, Casa Editorială Demiurg,

Iaşi, 2007

Bălan, I. – Pelerinaj la mormântul Domnului, ediţia a III-a, Editura

Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1994

Bogdan, N. A. – Oraşul Iaşi. Monografie istorică şi socială ilustrată,

Editura Tehnopress , Iaşi, 2004

Cândea, M., Erdeli, G., Simon, T. – România. Potenţial turistic şi turism,

Editura Universităţii din Bucureşti, 2000

Chistrugă, L. – Iaşi, Editura Institutul European, Iaşi, 2004

Dascălu,N., Iftimi, S. – Pelerin în Iaşi, Editura Trinitas, Iaşi, 2000

Dezsi, Ş. – Patrimoniu şi valorificare turistică, Editura Presa Universitară

Clujeană, Cluj, 2006

Duby, G. – Anul 1000, Editura Polirom, Iasi, 1996

Ernout, A., Meillet, A. – Dictionnaire etymologique de la langue latine,

Editura Klincksieck, Paris, 1959

Evdochimov, M. – Pelerini ruşi şi vagabonzi mistici, Editura Pandora,

Târgovişte, 1999

Glăvan, V. – Turismul în România, Editura Economică, Bucureşti, 2000

Ielenicz, M. ( coordinator ) – România. Enciclopedie turistică, Editura

Corint, Bucureşti, 2003

Ielenicz, M., Comănescu, L. – România. Potenţial turistic, Editura

Universitară, Bucureşti, 2006

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei – Sfânta Parascheva – călăuza

pelerinilor, Editura Trinitas, Iasi, 2000

Pascu, M., I. – România. Dicţionar turistic, Editura C.N.I. Coresi,

Bucureşti, 2005

Păcurariu, M. – Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Manual pentru

seminariile teologice liceale, ediţia a IV-a, Editura Episcopiei “Dunării de Jos”,

Galaţi, 1996

Ray, V., Groza, O. – Atlasul României, Editura Rao Books, Bucureşti,

2006

83


Soare, I. – Turism. Tipologii şi destinaţii, Editura Transversal,

Târgovişte, 2007

Şandru, I., Băcăuanu, V., Ungureanu, A. – Judeţele patriei. Judeţul Iaşi,

Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1972

Todiraş, A. D. – Dicţionar de geografie, Editura A.D. Todiraş, Iaşi, 1999

Vasilescu, L. – Pelerinajul, dimensiuni semantice şi sintactice, Anuarul

Facultăţii de Teologie Oetodoxă, Editura Universităţii din Bucureşti, 2000

*** Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Editura Academiei, 1975

*** Encyclopedia Universalis, Paris, 1985

*** Partir en pelerinage, Les Editions du Cerf, 1999

*** Rugăciuni şi învăţături de credinţă ortodoxă, Editura Arhiepiscopiei

Bucureştilor, 1984

*** Turism religios. România mereu surprinzătoare, Autoritatea

Naţională pentru Turism

www.centruldeplerinaj.ro

www.wikipedia.com

www.creştinortodox.ro

www.bor.ro

www.york.ac.uk/projects/pilgrimage

www.sacred-destinations.com

84

http://www.sacred-destinations.com/

http://www.york.ac.uk/projects/pilgrimage

http://www.bor.ro/

http://www.wikipedia.com/

http://www.centruldeplerinaj.ro/

pelerinajul in iasi

Documents