Ce este politica in domeniul concurentei? Concurenta este denumirea specifica data relatiilor dintre toti cei care actioneaza pe aceeasi piata pentru realizarea propriilor interese in conditii de libertate economica. Aceasta exprima rivalitatea, disputa, dintre entitatile economice respective care urmaresc acelasi scop si de aceea interesele lor devin contradictorii. In cautarile lor, unitatile economice realizeaza inovatii tehnico-stiintifice, isi perfectioneaza activitatile si pregatirea, elaboreaza solutii pentru rezolvarea problemelor cu care se confrunta, dezvolta si diversifica productia, contribuind astfel la progresul societatii. Prin natura sa, concurenta este considerata principalul factor al progresului economic si tehnico-stiintific. Principalul beneficiar al acestui progres este consumatorul, care receptioneaza efectul benefic al concurentei prin costuri mai scazute, cantitatea, calitatea si diversitatea bunurilor, promtitudinea cu care acestea ii sunt oferite, facilitatile care i se acorda, in conditii de rationalitate economica, pentru a-si maximiza satisfactia. Datorita acestor consecinte, concurenta reprezinta o conditie fundamentala a economiei de piata. Obiectivul principal al politicii concurentei, indeosebi al legislatiei in domeniu, il constituie protectia, mentinerea si stimularea concurentei si a unui mediu concurential care sa solicite agentii economici in directia eficientizarii activitatii lor economice si sa promoveze interesele consumatorilor pentru asigurarea bunastarii acestora.Istoria Concurentei

Istoria masurilor in domeniul concurentei poate fi urmarita inca de la sfarsitul secolului al XIX- lea. Legislatia moderna antitrust a inceput in 1890 prin Actul Scherman, prima lege federala din SUA impotriva monopolului. In 1914, urmeaza Actul Clayton, prima lege americana in vederea acoperirii controlului concentrarilor economice. In timp ce in SUA Actul Scherman a prevazut o lege speciala antitrust, legislatia specifica nu a fost adoptata in Europa inainte de Primul Razboi Mondial. In Europa, la inceputul secolului XX reglementarile in domeniul concurentei au cautat sa asigure un echilibru intre beneficiile economice generate intre colaborarea dintre firme si riscurile politice si economice pe care aceasta le implica. In Marea Britanie existau practici restrictive si o atitudine de toleranta fata de carteluri si concentrari economice, insa experienta britanica se bazeaza pe ideea ca nu era necesara o politica clara in domeniul concurentei. Experiena german are la baz un anumit context istoric legat de socialismul naional i crearea cartelurilor n Germania. Ca urmare, dup cel de-al doilea rzboi mondial, s-a fcut simit influena gndirii americane n domeniul legislaiei concureniale. Este evident c regulile concureniale adoptate n Germania la sfritul anilor 1950 au fost n mare parte un rspuns la politica Statelor Unite. Astfel, Germania cunoate o puternic decartelizare a industriei. La nceputul anului 1948, un proiect de lege, denumit proiectul Josten, condamna extrem de dur practicile anticoncureniale, dar pn n anul 1957, cnd el a fost legiferat a fost substanial atenuat. Legea mpotriva restriciilor competitive a nsemnat, de fapt, o versiune mai blnd a modelului american, devenind un instrument al eficienei economice. Alte ri, cum ar fi Belgia i Luxemburg nu aveau nici o legislaie n domeniu, n timp ce n Olanda exista un Act al Concurenei Economice, elaborat n anul 1956. n Italia, monopolurile i practicile restrictive erau guvernate de Codul Civil, iar n Frana aceste practici erau reglementate foarte puin.

Concurenta in spatiul comunitar

Politica concurentiala este esentiala pentru realizarea si mentinerea Pietei Unice. Aceasta nu denota un scop in sine (desi mentinerea si incurajarea concurentei este un obiectiv al Tratatelor), ci reprezinta un mijloc catre scopurile fundamentale prevazute in Tratatul de la Roma: instituirea unei piete interne, expansiunea economica si un standart ridicat de viata pentru consumatori. Concurenta intruchipeaza principiul esential al unei piete libere capitaliste. Inca de la inceputul anilor '50 s-a conturat dorinta a statelor membre de a asigura extinderea economica in spatiul european, cresterea nivelului de trai, crearea de noi locuri de munca in statele membre, eliminarea barierelor vamale, indepartarea obstacolelor din cale liberei circulatii a marfurilor, persoanelor, capitalurilor si serviciilor etc. Politica in domeniul concurentei urmareste sa asigure: - Oportunitati mai mari de alegere a bunurilor si serviciilor de catre consumatori inovatia tehnologica ce promoveaza cresterea eficientei pietei concurenta efectiva a preturilor dintre furnizori investigarea acuzatiilor de comportament anti-concurential in cadrul pietelor, ce ar putea avea un efect negativ asupra bunastarii consumatorilor Piata interna presupune crearea unor conditii egale intre state, care sa incurajeze eficenta economica si sa protejeze interesele consumatorilor, prin oferirea posibilitatii de a cumpara produse si servicii in conditii optime Politica concurenial are la baz urmtoarele principii: transparena n privina deciziilor adoptate referitor la comportamentele anticoncureniale; nediscriminarea nici unui agent economic participant la schimburile economice internaionale; stabilitatea unui cadru competitiv internaional; cooperarea ntre diferitele autoriti ale concurenei naionale i internaionale n privina aplicrii legislaiei n domeniu. Controlul concurentei intre companii este un domeniu in care UE este deosebit de puternica in cazul in care deciziile sale sunt resimtite in mod clar de catre cetateni in viata de zi cu zi. UE a fost capabila sa dezvolte reglementari importante in domeniul concurentei, subiect de importanta majora ce a fost preluat de tratatele Comunitatii. Trebuie sublinit faptul ca primele reglementari in acest sens sunt prevazute inca din Tratatul CECO. Tratatul CECO contine clauze explicite antitrust privind practicile din domeniul carbunelui, otelului si a concentrarilor economice :

Articolul 65 prevede acorduri si practici in scopul de a preveni, restrictiona sau denatura functionarea naturala a concurentei in cadrul Comunitatii ; Articolul 66 a interzis concentratii neautorizate si a permis Inaltei Autoritati sa combata abuzurile comise de intreprinderile ce detin o pozitie dominanta pe piata. Astfel, pentru prima oara- cel putin in teorie- a fost adoptata o politica in domeniul concurentei transnationale in domeniul comertului. Aceasta se axeaza in primul rand pe lupta impotrva cartelurilor siderurgice si, in special, impotriva celui din zona Ruhr-ului. . Acesta este motivul pentru care Tratatul de la Paris va introduce dispozitii specifice cu privire la concentrarile de intreprinderi. In ceea ce priveste Tratatul instituind Euratom, acesta, din motive diametral opuse, este mai retinut in ceea ce priveste imperativele concurentei. Componentele politicii concurentiale

1. Interzicerea acordurilor dintre firme ce afecteaza comertul intracomunitar si manifestarea libera a concurentei (art.85 CEE, 81 TCE);2. Interzicerea abuzului de pozitie dominanta (art.86 CEE, 82 TCE);3. Controlul fuziunilor ce genereaza pozitii dominante (reg. nr. 4064/89);4. Impiedicarea interventiilor guvernelor nationale care pot falsifica regulile jocului liber al pietei prin discriminari in favoarea intreprinderilor de stat sau prin acordarea de ajutoare catre anumite firme din sectorul privat (art. 92, 93 CEE 87, 88 TCE) . 5. Liberalizarea masurilor de catre state pentru a favoriza utilitatile locale si infrastructura industriei; privatizarea utilitatilor (art. 37,85 CEE, 31,86TCE) Ca urmare a intrarii in vigoare a Tratatului de la Roma, fiecare dintre statele membre a adoptat o forma a dreptului concurentei.Cu exceptia Germaniei,care avea o legislatie articulata in domeniul concurentei, statele membre aveau reglementari mult mai putin riguroase decat cele mentionate in tratat. Prin Tratatul de la Roma se subliniaza infiintarea unui regim care sa asigure faptul ca, in cadrul pietei unice, concurenta nu este distorsionata.Tratatul de la Roma a conturat un process complex de echilibrare la nivel economic. Prevederile din cadrul CECO privind concurenta au fost ulterior preluate in articolele 85 si 86 ale acestui tratat : Articolul 85 interzice toate cartelurile si practicile restrictive denaturate ale concurentei, in vederea imbunatatirii productiei sau distributiei de marfuri sau promovarii interesului tehnic ori economic. Articolul 86 interzice abuzul de pozitie dominant. Articolul 90 vizeaza controlul monopolurilor de stat. Articolul 92 vizeaza control ajutorului de stat ce ameninta denaturarea concurentei. Neloialitatea nu este, totusi, justitiabila dreptului comunitar (conform Tratatului de la Roma), decat atunci cand rezulta din intelegerile sau din exploatarile abuzive ale pozitiilor dominante care efectueaza concurenta pe piata. Tratatul de la Roma, articolul 87, devenit 83, permitea Consiliului sa adopte regulamente care sa excluda anumite sectoare de la aplicarea regulilor comune ale concurentei. Consiliul, insa, nu a dat curs acestei dispozitii. Dispozitiile din preambulul Tratatului de la Roma, ca si cele din articolele 2 si 3, sunt destul de imprecise pentru a lasa posibilitatea autoritatilor nationale responsabile sa precizeze continutul politicii concurentiale, dar si de a face sa varieze contururile in functie de evolutia economica si sociala a Comunitatii Regulamentul 17 / 1962 prevede un rol puternic al Comisiei Europene de a aplica dreptul concurentei in cadrul CEE. Competentele includ investigatii, amendarea sau consultarea cu guvernele nationale. Atitudinea Comisiei fata de incalcarile anticoncurentiale a fost una dura. Interactiuni precum fixarea preturilor, cotele si acordurile de impartire a pietei au fast judecate in cazul in care au afectat piata comuna. Totodata, Comisia s-a impotrivit acordurilor vertical intre producatori sau importatori si distribuitori. ntrucat economia de piata punctul de referinta al politicii economice a Uniunii si a statelor membre plaseaza concurenta printre factorii determinanti ai succesului economic, acceptarea prevederilor acestei politici nseamna atat cea mai buna modalitate de indeplinire a nevoilor consumatorilor, cat si cea mai buna cale de asigurare a competitivitatii operatorilor economici, produselor si serviciilor europene pe piata internationala. In primii cincisprezece ani de existenta (1958-1972), PDC a avut o dezvoltare cumulativa si coerenta a unui set de prioritati politice, ce au permis promovarea unei atitudini ofensive a Comisiei. In prima parte a anilor 60, PDC reprezenta o politica ce facea referire la practicile restrictive(cartelurile), ajutoarele de stat si monopolurile fiind practic neglijate. Pana la jumatatea anilor 60, obiectivul Comisiei a fost de a ncuraja marile companii europene, pentru a promova competitivitatea industriei europene. La jumatatea anilor 60 politica in domeniul concurentei este in mod direct legata de realizarea Pietei Unice folosind un mecanism de inlaturare a barierelor comerciale dintre statele membre, pentru creearea unor premize favorabile necesare integrarii pe piata. Catre sfarsitul anilor 60, o data cu inlaturarea cotelor si taxelor vamale din schimburile comerciale intracomunitare, interesul Comisiei s-a mutat catre barierele nontarifare (fizice, tehnice, fiscale).

La mijlocul anilor 70, Comisia si-a relaxat atitudinea privind acordarea ajutoarelor de stat, ca modalitate de combatere a somajului si de sprijin a sectoarelor aflate in declin. In anii 80 principalul punct de referinta al politicii in domeniul concurentei este reprezentat de controlul asupra ajutoarelor oferite de stat. Totodata privatizarea industriilor de stat si liberalizarea pietelor financiare internationale au schimbat structura pietelor de capital europene precum si numarul, dar si domeniul de aplicare al fuziunii a crescut. Procesul de reformare a politicii de concurenta europeana a trebuit sa faca fata noilor evolutii. Un alt aspect important al anilor 80 il constituie crizele masive ale productiei de otel, industri chimica si textile. In aceasta situatie restructurarea politicii concurentiale a devenit inevitabila. In anul 1985, in Cartea Alba a Comisiei Europene este stipulat faptul ca pe masura ce se vor face pasi semnificativi pe calea realizarii pietei unice, va trebui sa se actioneze astfel incat practicile anti-concurentiale sa nu ia forma unor noi barire protectioniste care sa contribuie la reimpartirea pietelor. In acest context anul 1992 are o importanta esentiala. Tratatul de la Maastricht Articolul 81, privind practicile restrictive; Articolul 82, privind poziia dominant pe pia; Articolul 86, privind ntreprinderile publice; Articolele 87-89 privind ajutorul de stat. Eliminarea acordurilor restrictive ale concurentei si abuzurilor de pozitie dominanta ( intelegri incheiate intre intreprinderi concurente pentru fixarea anumitor preturi ) .Exemplu de actiune a Comisiei privind acordurile antipreferentiale: in octombrie,1998, Comisia a desfiinta un cartel al conducatorilor de conducte pentru sistemele de transport al energiei termice urbane, care fixase preturile de comun accord si conditiile de licitare catre autoritatile publice. Cartelul fusese stabilit in Danemarca la finele anilor 90 , extinzandu-se apoi in Germania si alte tari membre. Incepand cu 94 acesta acoperise intreaga piata europeana. In Danemarca si Germania, firmele pusesera la punct un sistem de frauda a procedurilor de licitatie: stabileau favoritul care urma sa castige fiecare contract.Cumparatorii conductelor, mai ales autoritatile locale, erau obligati sa cumpere de acelasi furnizor, fara sa aiba posibilitatea de a face o alegere reala , intre oferte si preturi competitive. Comisia Europeana a aplicat amenzi care s-au ridicat la aproximativ 92 milioane Euro tuturor membrilor cartelurilor. Articolul 81 prevede insa, ca unele intelegeri individuale intre firme pot face exceptie de la regula. Pentru a obtine o exceptare individuala, firmele trebuie sa informeze Comisia Europeana in legatura cu acordurile pe care le-au incheiat. O alta prevedere a Tratatului se refera la controlul fuziunii firmelor ( o fuziune intre doua grupuri mari va duce la pozitia dominanta pe piata acestora ). Tratatul interzice fuziunile ce intaresc pozitiile dominante, pentru a preveni cazurile de abuz. Finalizarea procesului de realizare a Pietei Unice a produs mutatii importante in planul concurentei, fapt ce a impus realizarea unui control strict al fuziunilor ce nu fusese prevazut in Tratatul de la Roma. Pentru a exercita un control asupra fuziunilor pe scara larga, tarile membre au considerat ca este necesar crearea unui birou unic si de Control. Exemplu de actiune a Comisiei in acest sens : detinatorii de polite de asigurare si investitorii, mai ales cei din Italia, sunt avantajati de solutiile propuse de firme, mai ales in contextual in care INA a fast achizitionata de Generalli. Ambele sunt firme internationale importante pe piata asigurarilor. Analiza initiala a preluarii a ridicat indoieli serioase in cadrul comisiei referitoare la compatibilitatea acestu process cu legislatia comunitara. Fuziunea ar fi dat firmei nou create , segmente importante de pe piata italiana a politelor de asigurare de viata. In plus, investigatia a scos la iveala legaturile existente intre cele doua firme si principalilor concurenti. In ianuarie 2000, Comisia a autorizat desfasurarea procesului de preluare planificat, cu conditia ca cele doua parti implicate sa puna in aplicare propunerea de a-si vinde actiunile detinute la anumite filial si astfel sa-si reduca segmental de piata la mai putin de 30 %.Interzicerea abuzului de pozitie dominanta: Articolul 82 al Tratatului UE , interzice firmelor sa abuzeze de pozitiile lor dominante . Comisia Europeana poate emite o decizie care sa interzica abuzul si sa amendeze intreprinderile care au comis aceste abuzuri. Comisia i Curtea de Justitie au identificat o serie de alte forme de practici abuzive pe lnga cele principale, enunate chiar n Tratatul CE: discriminarea prin preuri stabilite pe zone geografice; returnarea unor sume pentru fidelitate ce mpiedic clientii s obtin produse de la furnizori concureni; reducerea preurilor n scopul eliminrii concurenei; refuzarea nejustificat a furnizarii ce poate duce la eliminarea concurenei; refuzarea acordrii de licene. Exemplu: La 20 iulie 1999, comisia a adoptat o decizie formala impotriva comitetului francez care a organizat Campionatul Mondial de Fotbal, desfasurat in Franta 98.Comitetul de organizare a Campionatului Mondial detinde monopolul organizarii evenimentului, inclusive vanzarea biletelor. Comisia a descoperit ca aranjamentele vizand vanzarea de bilete pentru meciurile finalelor erau discriminatorii si constituiau un abuz exercitat datorita unei pozitii domninante. Aranjamentele facute pentru vanzarea de bilete ii favorizau pe consumatorii care puteau da o adresa in Franta, in detrimental consumatorilor care erau rezidenti ai altor tari.Persoanele nerizdente in Franta, care doreau sa urmareasca meciurile finale, erau puternic dezavantajati in comparative cu rezidentii francezi. Liberalizarea sectoarelor economice sub forma de monopol ( ex: deschiderea pentru concurenta a sectorului de telecomunicatii ) ; Liberalizarea presupune ca autoritatile publice din tarile membre UE pot acorda drepturi speciale, mai ales drepturi de monopol, anumitor intreprinderi de stat sau particulare pentru a desfasura activitati de servicii de interes economic general. Articolul 86 al Tratatului UE mentioneaza ca Comisia verifica daca tarile membre,atunci cand acorda drepturi speciale sau exclusive, respecta regulile privind concurenta care sunt in vigoare in spatiul comunitar Sectoare precum energie electrica, telecomunicatii, transport feroviar sunt sectoare importante ale economiei europene, monopolizate de catre intreprinderile de stat ce se confrunta cu o concurenta redusa. Exemplu: serviciile de telefonie mobila au fost liberalizate in Europa in 1996, ceea ce permitea deschiderea pietelor de comunicatii mobile si personale pentru concurenta. La sfarsitul lui 96 comisia a descoperit ca cel de-al doilea operator de telefonie mobile din Spania, Airtel Movil, i se ceruse sa plateasca aproximativ 510 milioane Euro pentru a I se acorda dreptul de operare pe piata spaniola, in timp ce operatorului de stat Telefonica , i se permisese sa ofere servicii de telefonie mobile fara sa i se ceara plata niciunei taxe. Comisia a cerut guvernului spaniol sa returneze suma de 510 milioane Euro firmei Airtel Movil sau sa propuna masuri collective echivalente. In 1997, comisia accepta masurile propuse de guvernul spaniel, in scopul inlaturarii obstaculelor din calea unei concurente libere. Monitorizarea subventiilor acordate de catre stat ( interzicerea acordarii de imprumuturi nerambrusabile de catre stat menite sa mentina in activitate firme deficitare fara perspective de rdresare ); Reglementarile presupun impiedicarea subventiilor ce distorsioneaza piata si impiedica o concurenta loiala. Reglementarile ajutorului de stat au fost oarecum slabe pe parcursul primilor ani ai Comunitatii, ales lucru fiind inlaturat prin Tratatul de la Maastricht. Se poate spune totusi ca interzicerea ajutorului de stat este mai mult o exceptie decat regula, avand in vedere ca mai putin de 4% din totalul cazurilor de ajutoare sunt considerate negative sau partial negative. Articolul 87 din Tratatul UE, stabileste ca ajutoarele acordate de catre state sau prin intermediul resurselor de stat, care distorsioneaza sau ameninta concurenta sunt incompatibile cu legislatia comunitara.Ajutorul este permis sub anumite forme cum ar fi promovarea dezvoltarii economice in anumite zone. Comisia a reusit sa aprobe criteriile pe care trebuiau sa le indeplineasca ajutoarele de stat acordate ramurilor grav afectate de recesiune. n interpretarea Comisiei i a instanelor comunitare, exist patru condiii cumulative n care o msur sau tranzacie economic n care este implicat statul poate fi considerat ca implicnd ajutor de stat. Aceste condiii sunt: s implice utilizarea resurselor statului; s confere un avantaj firmei/firmelor beneficiare; s fie selectiv; s distorsioneze sau s amenine cu distorsionarea concurenei la nivel transfrontalier. Exemplu: subventii regionale pentru dezvoltarea intreprinderilor mici : in februarie 89 comisia a aprobat un ajutor de 1,89 milioane Euro pentru dezvoltarea unor mici afaceri in turism, in regiunea Donana, in Sudul Spaniei. Scopul principal a fast oferirea de stimulente pentru investitii in crearea de noi afaceri in turism si noi locuri de munca. Exemplu de amendare a Comisiei: Autoritatile germane aveau intentia de a acorda firmei Volkswagen un ajutor in valoare de 398 mil. Euro pentru a face investitii in doua unitati de productie, aflate in Germania. Acest ajutor se suprapunea unui alt ajutor deja oferit de Comisia Europeana. Aceasata a considerat ca o parte din ajutorul suplimentar va duce la perturbarea concurentei intracomunitare, adoptand astfel o decizie partial negativa pentru suma de 123 mil euro. Principalii actori implicati in politica in domeniul concurenteiInstitutia responsabila la nivel comunitar de modul in care este implementata PDC este Comisia Europeana. Aceasta ia deciziile formale prin majoritate simpla, asemenea unui organism colectiv. Aceste decizii sunt pregatite de Directia Generala pentru Concurenta, DG COMP (anterior cunoscuta sub numele de DG IV), care raporteaza comisarului responsabil cu PDC. Comisia poate fi sesizata intr-o problema privind concurenta fie prin notificare, fie urmare a unei plangeri inaintate de o firma sau un stat, fie poate actiona din proprie initiativa (ex officio) pentru a investiga anumite situatii specifice sau chiar un intreg sector economic. Comisia poate penaliza orice incalcari ale regulilor privind concurenta, penalizarile putand reprezenta pana la 10% din veniturile companiei incriminate.Ultimul arbitru, si cel care poate decide daca actiunea Comisiei a fost in limitele puterilor stabilite in mod legal este Curtea Europeana de Justitie In afara Comisiei, in cadrul PDC actioneaza si autoritatile nationale investite cu competente in acest domeniu. Ca urmare a propunerilor venite din partea Comisiei, de descentralizare a PDC, rolul autoritatilor nationale din domeniul concurentei va creste in mod semnificativ. Acordurile incheiate intre firme care pot intra in conflict cu clauzele Tratatului de la Roma si Taratatului de la Maastricht, trebuie anuntate mai intai Comisiei. Cererile pot fi de derogare negativa , libera concurenta nu este amenintata, sau de scutire, scuteste un acord restrictiv de interzicere totala, daca se poate demonstra ca acesta aduce beneficii publice.Tratatul de la Lisabona nu schimba rolul central al Politicii de Concurenta in cadrul UE. Art.3(g) a TCE specifica faptul ca activitatile comunitare trebuie sa includa un sistem care sa garanteze ca concurenta pe piata interna nu este distorsionata. Tratatul de la Lisabona elimina acest articol insa prevede ca piata interna include un sistem care sa garanteze ca nu se denatureaza concurenta. In ultimii ani, UE a intreprins o suma substantiala de initiative si reforme in domeniul politicii de concurenta. Reformele politice cheie au fost intreprinse in domeniul controlului concentrarilor si antitrust. In plus, Comisia, conform art.86 al Tratatului, a liberalizat industrii precum telecomunicatii, energie, transport si servicii postale. In zona de control a ajutoarelor de stat a fost introdus asa-numitul testul comparativ al efectelor pozitive (beneficii aduse) si negative (denaturari ale concurentei) pe baza carora sunt evaluate ajutoarele de stat. Un reper important il constituie anul 2008, an in care Comisia a adoptat Cartea alba privind actiunile in despagubire pentru cazurile de incalcare a normelor antitrust, pentru a stimula si a concentra in mai mare masur discutiile privind aceste actiuni n despagubire prin prezentarea de recomandari concrete pentru un sistem eficient de despagubire a persoanelor care au suferit prejudicii in urma incalcarii normelor antitrust in Europa. In cursul anului 2009, Uniunea Europeana, la fel ca restul lumii, s-a confruntat cu o criza financiara si economica deosebit de grava. De la inceputul crizei, obiectivele urmarite de Comisie in ceea ce priveste aplicarea normelor n domeniul concurentei au urmat doua directii: in primul rand, sprijinirea stabilitatii financiare prin conferirea, cat mai rapid posibil, a certitudinii juridice pentru masurile de salvare luate de catre statele membre ale UE; in al doilea rand, mentinerea unor conditii de egalitate in Europa si garantarea faptului ca masurile nationale nu vor crea probleme altor state membre. Intre octombrie 2008 si august 2009, Comisia a adoptat patru comunicari prin care indica modul in care va aplica normele privind ajutoarele de stat in cazul masurilor guvernamentale de sprijinire a sectorului financiar in contextul crizei actuale. Comisia s-a confruntat cu numeroase notificri de masuri de ajutor de urgenta din partea statelor membre si a reactionat intr-un timp extrem de scurt, realocnd angajati extrem de dedicati si recrutand temporar noi resurse umane. Intre octombrie 2008 si sfarsitul anului 2009 Comisia a aprobat masuri de ajutor de stat pentru institutiile financiare in valoare de aproximativ 3,63 de mii de miliarde de euro (echivalentul a 29 % din PIB-ul UE-27). Reforma politicii in domeniul concurentei: Politica in domeniul concurentei, ale carei obiective si proceduri au ramas in linii mari nemodificate de la inceputul procesului de integrare, se afla acum in proces de modernizare si descentralizare. Au fost infaptuite doua mari reforme adoptarea Regulamentului 1/2003 ce presupune ca, pentru prima data in istoria UE, sunt imputernicite autoritatile nationale, inclusiv tribunalele nationale, sa aplice exceptarile conforme cu Art.81(3) impreuna cu interdictiile prevazute de Art.81(1) si 82. Acordarea exceptarilor a reprezentat intotdeauna o prerogativa a Comisiei.Pentru prima oara, autoritatile nationale au obligatia sa aplice legislatia comunitara n locul celei nationale ori de cate ori comertul frontalier este afectat reforma privind concentrarile ce vizeaza cresterea transparentei procesului de decizie, va intari sistemul de verificare si control, precum si dreptul partilor implicare in concentrare de a fi ascultate pe parcursul investigatiilor. Pe masura ce se afirma constructia europeana, noi obiective au fost integrate in interpretarea regulilor de concurenta, In special dupa Tratatul de la Maastricht: protectia si interesele consumatorilor, progresul tehnic, protectia mediului sau promovarea intreprinderilor mici si mijlocii. O data cu Tratatul de la Lisabona sunt mai vizibile preocuparile asupra cresterii durabile a nivelului de ocupare a fortei de munca si un grad ridicat al protectiei sociale. Concluzii: Politica in domeniul concurentei a UE este una de succes, cu drepturi si indatoriri foarte bine precizate, respectate sau corectate, caracterizata prin elasticitate si capacitate de auto-reformare. Pe parcursul a 50 de ani Comisia Europeana si-a exercitat competentele in domeniu si s-a instituit tot mai puternic in scopul eficientei economice europene. De la Tratatul de la Roma si pana astazi concurenta europeana si-a castigat eficienta imbunatatind standardul de viata al publicului european si a dus la cresterea puterii sale de cumparare. Efectele politicii concurentei a UE se resimte in viata de zi cu zi a cetateanului european fotbal, automobile, TV, cosmetice etc. Politicile concurentiale promovate de Comisie nu se limiteaz la protejarea consumatorilor de primejdiile care il pandesc. In acelasi timp, ele cauta sa pastreze si sa stimuleze abilitatea acestora de a se descurca pe piata de asemenea maniera incat sa contribuie la procesul dezvoltarii competitivitatii. Asigurarea ca toti consumatorii sunt liberi sa aleaga produsele dorite influentand astfel comportamentul firmelor, este un alt mijloc de a garanta ca pietele functioneaza pe baza de competitivitate.Bibliografie Resch, Andreas, Vienna University of Economics and Business Administration, Phases of Competition Policy in Europe, Publication date: 04-01-2005, Permalink: http://escholarship.org/uc/item/7wr2g49j; Laurent, Warlouzet, Robert Schuman Centre for Advanced Studies, The Rise of European Competition Policy:1950-1991: a Cross-Disciplinary Survey of a Contested Policy Sphere, October 2010, EUI Working Papers; Comisia Europeana, Biroul pentru publicaii oficiale al Comunitilor Europene, L-2985 Luxembourg Politica de concurenta in Europa si cetateanul, Raportul Anual al Politicilor Concureniale 2010; Laurent, Warlouzet , Historical institutionalism and Competition Policy: the Regulation 17/62 (1962-2002) , EUI Working Papers, 2004; Pedro, Pita, Barrosa, Looking behind the curtaineffects frommodernization of European Union competition policy , European Economic Review 47 (2003) pp. 613 624, Permalink: www.elsevier.com/locate/econbase Anna, Gwiazda, Europeanisation, EU accession conditionality and domestic policy structures. Isomorphism of Polish competition policy, Department of Political Science Trinity College Dublin, Mai, 2002 Dr Magorzata, Krasnodbska-Tomkiel, Changes in Competition Policyover the Last Two Decades, Office of Competition and Consumer Protection, 00-950 Warsaw, Poland, Plac Powstacw Warszawy 1, 2010 Surse electronice (data accesarii6.05.2011): http://www.ier.ro/documente/formare/Politica_concurenta.pdf http://ec.europa.eu/competition/publications/annual_report/2009/ro.pdf http://europa.eu/pol/comp/index_ro.htm http://europedia.moussis.eu/books/Book_2/5/15/index.tkl?all=1&pos=183 http://www.civitas.org.uk/eufacts/FSECON/EC11.htm Acest proiect a fost realizat de: Nedelciu Claudia Petre Laura-Maria Rusu Mirela Stoica Alina-Ioana Grupa II RISE