Paralizia cerebrala infantila

Evaluarea functii motorii grosiera in paralizia cerebrala infantila

 

Ce este paralizia cerebrală infantilă? Sub termenul de PCI (altă denumire –InfirmitateaMotorie Cerebrală) se subînţeleg un şir de stări în care copilul din frageda copilărie se confruntă cu probleme în menţinerea poziţiei, mişcare şi coordonare. PCI nu este o boală cronică în sensul obişnuit al cuvântului ci o dizabilitate care nu progresează dar rămâne pentru toată viaţă.

Paralizia spastica cerebrala infantila este o entitate gnosologica cunoscuta de multa vreme.Aspectul clinic al formei spastice predominante a fost descris de LITTLE inca din secolul trecut. Desi se foloseste notiunea de ‘paralizie’,dupa BOBATH se considera a fi ‘mai degraba expresia unor modalitati anormale de postura si miscare’, decat o lipsa de functionare a unei activitati neuromusculare. TARDIEU, pentru a deosebi din grupul paraliziilor spastice cerebrale acele cazuri care au un intelect normal sau cel putin suficient,ceea ce creeaza alte posibilitati de recuperare si de reintegrare sociala, a introdus termenul de‘infirmitate motorie cerebrala’,. In literature germana a aparut termenul de ‘tulburarea miscarii de origine cerebrala’. Indiferent de termenul folosit, boala apare de la nastere sau in primii ani de viata si reprezinta o atingere netumorala si nedegenerativa a creierului, survenind in cursul dezvoltarii sale normale, inainte, in timpul, sau dupa nastere. Leziunea cerebrala insa nu are efecte numai asupra motricitatii ci si asupra intelectului, expresiei caracteriale si senzorialitatii. Deficientele asociate paraliziilor spastice cerebrale pot fi sub forma de:

Deficit intelectual 70% Deficit vizual 15-45% Deficit auditiv 3-22% Deficit de vorbire 60-70% Deficit de sensibilitate sau perceptie 40-45% Stari convulsive 30% din cazuri la copii mici si aproximativ 60% din hemi-si

tetra plegii

Care sunt cauze ale PCI? Cauzele apariţiei PCI pot fi diverse.Toţi copiii cu PCI au probleme în creier şi este importantă înţelegerea faptului că dacă copilul nu este în stare să şadă, să meargă atunci sunt de vină nu muşchii slabi ci creierul. Afectarea lui poate avea loc până la naştere, în timpul sau după naştere.

Cauzele care duc la paralizie cerebrala:

infecţia intrauterină a bebeluşului funcţionarea neadecvată a placentei, care alimentează fătul cu oxigen naşterea îndelungată şi dificilă, când copilaş suferă de neajunsul 

oxigenului traume natale infecţii după naştere, cum ar fi meningită sau encefalită etc. rubeola infectia cu citomegalovirus Toxoplasmoza

Chiar daca este prezenta inca de la nastere, paralizia cerebrala poate deveni evidenta abia intre unu si trei ani de viata. Acest lucru se datoreaza modalitatii de crestere si dezvoltare a copiilor. Simptomele unei paralizii cerebrale severe sunt evidente imediat dupa nastere:-dificultati la supt si inghitit-planset slab sau ascutit-pozitii anormale ale corpului

În majoritatea cazurilor determinarea cauzei precise, care a dus la PCI, este imposibilă. În pofida faptului că simptomele de afectare a sistemului nervos sunt, de obicei, prezente deja la naştere, diagnosticul de cele mai multe ori se stabileşte după 10-12 luni, deoarece există anumite dificultăţi în diferenţierea acestei patologii de alte maladii neurologice. Diagnosticul paraliziei cerebrale se face in principal prin evaluarea modului in care se misca bebelusul sau copilul mic. Medicul evalueaza tonusul muscular al copilului, care poate parea moale. Alti copii au un tonus marit ceea ce ii face sa para tepeni sau un tonus variabil (marit uneori si redus alteori).

Rezonanta magnetica nucleara (RMN) sau computer tomografia (CT) pot ajuta uneori la identificarea cauzei paraliziei cerebrale.

Ecografia este adesea recomandata bebelusilor prematuri despre care se considera ca sunt expusi riscului de paralizie cerebrala, pentru a ajuta la diagnosticarea anomaliilor creierului care sunt asociate frecvent cu aceasta afectiune.

Evaluarea de functiei motorii grosiere la copiii (GFMM-gross motor function measure)

Acest instrument a fost creat ca o metoda de evaluare a copiilor cu Paralizie Cerebrală Infantila (PCI) şi Sindromul Down.

Există:

GMFM-88, folosită atât pentru copiii cu PCI cât şi pentru cei cu Sindrom Down;

GMFM-66, folosită doar pentru copiii cu PCI.

Tipul testului.Evaluarea observaţională bazată pe criterii.

Conţinutul testului.Testul include 88 itemi, care evaluează funcţia motorie. Dimensiunile testului:

Decubit orizontal si rostogolire Şezutul Târârea si poziţia în genunchi Poziţia bipedă Mersul, Alergarea şi Săritul.

Administrarea/Punctarea.Itemii sunt grupaţi conform unei scale, ce reflectă consecutivitatea dezvoltării motorii a copilului. Fiecare dintre itemii testului sunt punctaţi conform scării

Likert, compuse din 4 nivele. Valorile de 0/1/2/3 corespund fiecărei din următoarele categorii:

0 – nu iniţiază acţiunea; 1 – iniţiază; 2 – efectuează acţiunea parţial; 3 – efectuează acţiunea complet; NT – noţiunea netestat.

Interpretarea.Pentru fiecare dimensiune se calculează un scor procentual. Fiecare din cele 5 dimensiuni contribuie, în mod egal, la calcularea scorului total, care este obţinut prin adăugarea scorurilor procentuale ale tuturor dimensiunilor împărţite ulterior la 5.

Sistemul de clasificare a functiei motrii grosiere in paralizia cerebrala infantila

Sistemul de clasificare a funcþiei motorii grosiere (Gross Motor Function Classification System) este bazat pe aprecierea miscãrilor active de sine stãtãtoare, în special a abilitãtii de a sedea (controlul trunchiului) si a merge. Divizarea acestui sistem în 5 grade este bazatã pe diferente clinic semnificativeîntre deprinderile motorii însusite. Cele 5 grade de posesie a functiilor motorii se deosebesc prin nivelul de insuficientã functionalã, necesitatea tehnologiilor de sustinere, inclusiv a dispozitivelor de sustinerea functiei motorii (premergãtoare, cârje, bastoane) si scaunelor cu rotile; calitatea deprinderilor motorii efectuate fiind de o importanþã mult mai redusã. Gradul I include copiii cu infirmitate neuromotorie cu limitãri funcþionale mai usoare decât cele tipice asociate cu paraliziacerebralã infantilã, precum si copiii traditional diagnosticaþi cu „disfunctie cerebralã minimã” sau „paralizie cerebralã infantilã, forma usoarã”. Este de mentionat cã în special la copiii mai mici de 2 ani, diferentele intre gradul I si II nu sunt într-atât de evidente ca între alte grade.

Scopul principal este de a determina cel mai potrivit grad care maximal ar reflecta abilitãtile si disabilitãtile (limitãrile, insuficienþa) motorii ale copilului. Atentia primordialã este acordatã deprinderilor motorii habituale (apartinând activitãtii zi de zi) acasã, la scoalã si în locurile publice. Este foarte importantã aprecierea functiilor motorii ordinare si nu a capacitãþilor motorii de performantã, fãrã a trage concluzii referitor la pronostic. Retineti, cã scopul principal este determinarea functiilor motorii de bazã prezente la copil si nu aprecierea calitãtii mișcãrilor sau a potentialului motoriu.

Descrierea celor 5 grade este generalã si nu elucideazã toate aspectele functiei motorii individuale la copil. Spre exemplu, un sugar cu hemiplegie care nu se poate deplasa în pozitie geno-palmarã („în patru labe”), dar în rest corespunde gradului I de abilitate motorie trebuie clasificat ca gradul I. Acest scor este ordinal ceea ce nicidecum nu înseamnã cã distantele si diferentele între grade sunt egale sau copiii cu paralizie cerebralã infantilã trebuie distribuiti egal între cele 5 grade. Sumarul diferentelor între fiecare pereche de grade este furnizat pentru a facilita determinarea gradului care cel mai aproape corespunde funcþiilor motorii de bazã curente ale copilului.

Titlul fiecãrui grad de abilitate motorie reprezintã nivelul superior de mobilitate pe care copilul îl poate atinge între vârsta de 6-12 ani. Recunoastem, cã clasificarea functiilor motorii grosiere este dependentã de vârstã, în special la sugari si copiii de vârstã fragedã. Astfel pentru fiecare grad de abilitate motorie sunt specificate descrieri separate pentru copiii de diferite vârste. Abilitãtile si disabilitãtile functionale prezentate pentru fiecare vârstã sunt de caracter orientativ si nu reprezintã variantele normei.Copiii nãscuti prematuri, pânã la vârsta de 2 ani vor fi considerati de vârstã corectatã si nu realã (vârsta se va calcula nu de la naºtere ci de la termenul asteptat al nasterii mature).

Considerãm important ca în aprecierea functiilor motorii ale copilului accentul sã fie pus pe abilitãtile lui motorii grosiere si nu pe disabilitãti. Asadar principiul general sunã astfel: un copil care îndeplineste functiile motorii de bazã descrise pentru un anumit grad de abilitate motorie grosierã va fi clasificat ca apartinând acestui grad sau unui mai superior, si vice-versa: un copil care nu poate îndeplini functiile motorii de bazã descrise pentru un anumit grad de abilitate motorie va fi clasificat la un grad mai inferior.

Sistemul de Clasificare a Functiilor Motorii de BazãGradul I: Merge fãrã restrictii, poate sa urce scari fara a folosi dispozitive ajutatoare; poate face anumite activitati, precum ar fi alergatul si saritul; are viteza, balansul si coordonarea scazute ; dificultãti în miscãrile grosiere mai avansate.

Pânã la vârsta de 2 ani: Copiii trec de sine stãtãtor din pozitie culcatã în pozitie sezândã pe podea si invers si îsi mentin pozitia, ambele mâni fiind libere pentru manipularea obiectelor. Copilul se deplaseazã „în patru labe”, trece în pozitie bipedã si face pasi sprijinindu-se de mobilã. Începe a merge între vârstele 18 luni si 2 ani fãrã a necesita careva dispozitive de susþinere.

De la 2 la 4 ani: Copiii sed pe podea cu ambele mâini libere pentru manipularea obiectelor. Se aseazã si se scoalã fãrã ajutorul adultului. Modul preferential de deplasare este mersul fãrã a necesita dispozitive de sustinere.

De la 4 la 6 ani: Copiii se aseazã si se scoalã de pe scaun si îsi mentin pozitia sezândã fãrã a se sprijini pe mâini. Se scoalã de pe scaun sau podea în pozitie bipedã fãrã a necesita obiecte de sprijin. Merg în inainte si la aer liber, ridicã scãrile. Apare abilitatea de a alerga si a sãri.

De la 6 la 12 ani: Copiii merg în incinte si în afara casei, ridicã scãrile fãrã careva dificultãti. Exercitã funcþiile motorii de bazã inclusiv alergatul si sãriturile, dar viteza, echilibrul si coordonarea sunt reduse.Gradul II: Are abilitatea de a merge, urca scari cu dispozitive de asistentã; dificultati ale mersului în afara casei si în locurile publice; are capacitate minima in alergare sau saritura;

Pânã la vârsta de 2 ani: Copiii îsi mentin echilibrul în pozitia sezândã pe podea dar uneori se sprijinã pe ambele mâini. Se târãsc pe abdomen sau se deplaseazã în „patru labe”. Se ridica în pozitie bipedã si merge tinându-se de mobilã.

De la 2 la 4 ani: Copiii sed pe podea, dar pot avea dificultãti în mentinerea echilibrului când ambele mâini sunt libere pentru manipularea obiectelor. Asezarea si culcarea este efectuatã fãrã ajutorul adultului. Pe suprafete stabile încearcã sã treacã în poziþie bipedã. Modurile preferentiale de deplasare sunt mersul „în patru labe” într-un patern reciproc alternativ, sprijinindu-se de mobilã, sau în pozitie bipedã fiind asistat de un dispozitiv de susþinere.

De la 4 al 6 ani: Copiii sed pe scaun cu ambele mâini libere pentru manipularea obiectelor. Se scoalã de pe podea sau scaun în poziþie bipedã, dar pentru aceasta frecvent necesitã o suprafaþã stabilã pentru a se împinge sau

sprijini cu mâinile. Merg în pozitie bipedã fãrã careva dispozitive de asistenþã în casã si pe distanþe scurte pe suprafeþe drepte în afara casei. Ridicã scãrile tinându-se de balustradã, nu sunt în stare sã alerge sau sarã.

De la 6 la 12 ani: Copiii se deplaseazã în poziþie bipedã în casã si la aer liber, ridicã scãrile tinându-se de balustradã, dar întâmpinã dificultãti în timpul mersului pe suprafete cu relief neregulat si înclinat, în spatii aglomerate si înguste. Abilitãsile de a alerga sau sãri sunt în cel mai bun caz minimal dezvoltate.Gradul III: Merge cu dispozitive de asistentã; dificultãti ale mersului în afara casei si în locurile publice; prezinta posibiltatea de a urca scarile cu dispozitive ajutatoare; prezinta nevoia de a folosi scaun cu rotile si asistenta pentru distante mai lungi de parcurs sau suprafete inclinate

Pânã la vârsta de 2 ani: Copiii îsi mentin pozitia sezândã pe podea doar fiind sprijiniti în regiunea lombarã. Se rostogolesc si se târãsc pe abdomen.

De la 2 la 4 ani: Copiii sed frecvent în „pozitie-W” (sedere între coapsele si genunchii în flexie si rotatie internã), deseori pentru a se aseza necesitã asistentã din partea adultului. Ca metode primare de mobilizare servesc târâtul pe abdomen sau deplasarea „în patru labe” (frecvent fãrã miscãri alternative ale picioarelor). Se pot scula în pozitie bipedã pe suprafete stabile si merge lângã mobilã distante scurte. Pot merge distante scurte prin casã utilizând dispozitive de asistentã si fiind asistaþi de adulti în schimbarea directiei si întoarcere.

De la 4 la 6 ani: Copiii sed pe scaun obisnuit dar pot necesita un suport pelvian sau pentru trunchi pentru a facilita la maxim functia mâinilor. Se scoalã si se aseazã pe scaun utilizând o suprafatã stabilã pentru a se împinge sau sprijini cu mâinile. Merg cu ajutorul dispozitivelor de asistentã pe suprafete drepte si urca scãrile cu asistenta adultului. Frecvent necesitã transportare în timpul deplasãrii pe distante mari si peste suprafetele cu relief neregulat.

De la 6 la 12 ani: Copiii se deplaseazã în pozitie bipedã în casã si în afara ei cu ajutorul dispozitivelor de asistentã motorie. Sunt capabili de a urca scãrile tinându-se de balustradã. În dependentã de functia membrelor superioare, sunt capabili de a conduce cãruciorul sau sunt transportati pasiv pe distante mari sau suprafete cu relief neregulat.Gradul IV: Deplasare de sine stãtãtoare limitat, în afara casei si în locuri publice; copiii sunt transportati sau se deplaseazã de sine stãtãtor utilizând scaunul cu rotile electric; schimbari de pozitii cu sau fara asistenta

Pânã la vârsta de 2 ani: Copiii deþin controlul asupra capului, dar pentru a ºedea necesitã suport al trunchiului. Se pot întoarce de pe spate pe abdomen si de pe abdomen pe spate.

De la 2 la 4 ani: Copiii fiind asezaþi îsi mentin pozitia sezândã, dar nu sunt capabili sã-si mentinã alinierea si echilibrul corpului fãrã ajutorul mâinilor. Pentru mentinerea pozitiei sezânde si bipede frecvent necesitã echipament de adaptare. Deplasarea de sine stãtãtoare pe distante scurte (în limitele unei camere) este obtinutã prin rostogolire, târâre pe abdomen, sau deplasãrii „în patru labe” fãrã miscãri alternative ale picioarelor.

De la 4 al 6 ani: Copiii sunt capabili de a sedea pe scaun, dar necesitã un scaun special pentru asigurarea controlului trunchiului si facilitarea miºcãrilor mâinilor. Se aseazã si se scoalã de pe scaun cu ajutorul adultului sau utilizând o suprafatã stabilã pentru a se împinge sau sprijini cu mâinile. Cea mai bunã performantã o constituie abilitatea de a merge distante scurte cu ajutorul mergãtorului sub supravegherea adultului, fiind dificile schimbarea directiei si deplasarea pe suprafete cu relief neregulat. Sunt transportati pasiv în locurile publice. Unica posibilitate de deplasare de sine stãtãtoare este optiunea de a se deplasa în scaun cu rotile electric..

De la 6 la 12 ani: Copiii îºi pot pãstra gradul de abilitate motorie grosierã obtinut pânã la vârsta de 6 ani si conta pe deplasarea în scaun cu rotile acasã, la scoalã si în locurile publice. Deplasarea de sine stãtãtoare este posibilã utilizând scaun cu rotile electric.Gradul V: Deplasarea de sine stãtãtoare este sever limitatã, fiind utilizate tehnologii de asistentã; nu poate sa isi mentina capul si gatul singur; nu poate sta si sedea independent, avand nevoie de asistenta; nu poate merge singur cu scaunul ajutator si are nevoie de a folosi scaun cu rotile electric

Pânã la vârsta de 2 ani: Insuficienta motorie severã limiteazã considerabil controlul voluntar al miscãrilor. Copiii sunt incapabili de asi tine capul si controla trunchiul în pozitie culcat pe abdomen si sezândã. Pentru a se rostogoli de pe abdomen pe spate si vice-versa necesitã asistenta adultului.

De la 2 la 12 ani: Insuficienþa motorie severã limiteazã considerabil controlul voluntar al miscãrilor si abilitatea de a tine capul si controla trunchiul. Toate functiile motorii sunt limitate. Limitarea functiei de sedere si a pozitiei bipede nu poate fi complet compensatã prin utilizarea echipamentului de adaptare si a tehnologiilor de asistentã. Copii care au fost apreciate cu gradul V nu pot conta pe obtinerea capacitãtii de a se deplasa de sine stãtãtor si sunt transportati. Unii copii însusesc modalitatea de a se deplasa de sine stãtãtor cu ajutorul cãruciorului electric completat cu echipament sofisticat de adaptare.

Care este tratamentul paralizei cerebrala la copii?

Terapia fizica reprezinta o parte importanta a tratamentului paraliziei cerebrale la copil. Aceasta incepe imediat dupa punerea diagnosticului si poate continua de-a lungul vietii pacientului. Acest tratament poate incepe inainte ca un diagnostic de certitudine sa fie pus, in functie de simptomele copilului.

Terapia medicamentoasa poate controla o parte dintre simptomele paraliziei cerebrale si poate preveni complicatiile. Se pot administra antispastice injectabile pentru imbunatatirea relaxarii musculaturii si imbunatatirea ratei miscarii.

Pentru a preveni paralizia cerebrala la copil, inainte si in timpul sarcinii, se pot adopta si mentine o serie de obiceiuri sanatoase de viata, precum:-consumarea de alimente sanatoase-evitarea fumatului-evitarea expunerii la substante nocive-control medical regulat