paragripei

Virusul

Virusurile paragripale apartin familiei Paramixoridae si cuprind genul Paramyxorus. Virusurile paragripale au diametrul cuprins intre 150 si 250 nm, prezinta anvelopa si contin un genom de ARN monocatenar. La exterior, prezinta doua glicoproteine care formeaza anvelopa, ce inconjoara nucleocapsida, formata din 8 sau 9 proteine virale specifice.

Morfologie si structura

Exista 4 serotipuri(tip 1,2,3,4) distincte de virusuri paragripale, care prezinta caracteristici antigenice comune cu alte virusuri din familia paramyxoviridae, cum ar fi virusul urlian, care este responsabil de aparitia oreionului.

Ele conţin acid ribonucleinic şi asemănător cu virusul gripal au hemaglutinine şi neuraminidaze. Totodată aceste virusuri nu dispun de activitate hemolitica.

Structura antigenica si factori de patogenitate

Aceşti agenţi patogeni se cultivă pe culturi de rinichi de om, maimuţă sau pe ou embrionat.

În mediul ambiant ei nu sunt rezistenţi. Timp de 2-4 ore virusurile îşi pierd infecţiozitatea la temperatura de cameră şi se inactivează completament la timp de 30-60 min. la temperatura de +50°C. De menţionat, că tipul 3 de virus paragripal este mai virulent

Cultivare si sensibilitate

Paragripa este o maladie infecţioasă acută din grupul infecţiilor antroponoze şi respiratorii provocată de virusuri, care se transmit de la omul bolnav la cel sănătos mai des pe calea aero-picături şi se caracterizeză clinic prin simptome de afectare preponderentă a laringelui şi bronşilor, însoţite de febră şi intoxicaţie moderată.

Sursa de infecţie este omul bolnav. De la el virusul paragripal se elimină din mucoasa nazofaringiană în perioada acută a maladiei. Infecţia se transmite de la bolnavi la cei sănătoşi pe calea de aero-picături, adică prin intermediul tusei, strănutului, graiului, sărutului

Epidemiologie

Perioada de incubatie variaza intre 3 si 6 zile, iar in unele cazuri poate fi mai redusa.Serotipul 4 de virus paragripal este intalnit mai rar si se cultiva mai greu pe culturi celulare.

Infectia cu tipurile 1, 2 sau 3 apare la majoritatea copiilor, astfel ca pana la varsta de 8 ani cei mai multi prezinta anticorpi impotriva acestor virusuri.

Virusurile 1 si 2 pot produce epidemii, mai ales toamna.

Tipul 3 produce epidemii mai ales primavara

Imunitatea fata de virusurile paragripale nu este inca pe deplin inteleasa, insa ar exista do sugestive ca imunitatea fata de infectiile cu serotipurile 1 si 2 este mediata la nivelul tractului respirator de anticorpi locali IgA. Anticorpii serici neutralizanti dobanditi pasiv pot oferi de asemenea o anumita protectie impotriva infectiei cu tipurile 1 si 2, si, intr-o mai mica masura, impotriva tipului 3. Studiile pe modele animale experimentale si la pacientii imunodeprimati sugereaza ca imunitatea mediata celular poate fi, de asemenea, importanta in infectia cu rusul paragripal.

PATOGENEZA

Infectiile cu virus paragripal apar cel mai frecvent la copii. Infectia initiala cu tipurile 1, 2 si 3 se manifesta prin febra

Pot fi prezente de asemenea: durere in gat, tuse, raguseala. In formele severe de crup, febra este persistenta, cu durere faringiana agravata. Uneori poate fi prezenta o tuse latratoare sau ascutita.

Remisiunea se instaleaza de obicei in 1 - 2 zile, dar poate de asemenea sa apara obstructia progresiva a cailor aeriene.

Daca infectia coboara catre plamani, cu aparitia bronsiolitei sau pneumoniei, tuse ,tahipnee si o crestere moderata a secretiei de sputa.

MANIFESTARI CLINICE

In afectarea tractului respirator superior, tratamentul este simptomatic.

Tratamentul antibiotic este indicat doar in prezenta complicatiilor, cum ar fi otita, sinuzita sau bronsita suprainfectata bacterian.

Cazurile mai severe necesita spitalizare si supraveghere atenta. Cazurile care evolueaza cu insuficienta respiratorie necesita administrarea de oxigen, glucocorticoizi, etc.

Nu exista un tratament etiologic. Nu a fost realizat inca un vaccin eficient impotriva virusului paragripal.

TRATAMENT

 Diagnosticul presupune identificarea virusurilor in secretiile tractului respirator, in exudatul faringian sau in scurgerile nasofaringiene.Virusul poate fi identificat prin insamantare pe linii celulare sau prin teste de imunofluorescenta care identifica antigenele virale in celulele exfoliate din tractul respirator.

Diagnosticul serologic poate fi pus prin evidentierea cresterii de 4 ori sau mai mult a titrului de anticorpi in probele de ser din faza de convalescenta a bolii in comparatie cu faza acuta, precum si prin teste de neutralizare, de inhibare a hemaglutinarii sau de fixare a complementului.

DIAOGNOSTICUL DE LABORATOR