ParadisParadisParadisParadis

[1]

INTRODUCERE

Proiectul “Paradis” a cunoscut in cei doi ani de existenta stadii de gandire variate. De la mici modificari ale titlului pana la modificari semnificative de viziune, intelegere si structura, pot vorbi despre tendinta acestei lucrari de masterat spre schimbare si clarificare. De la bun inceput, intentiile temei si subiectul sau au fost subordonate unei forme de impartire triptica {trecut/prezent/Paradis}, care in ultima etapa a inceput sa isi altereze sensul, proportia celor trei segmente de temporalitate modificandu-se in favoarea prezentului. Proiectul “Paradis” este construit narativ, in jurul unui personaj unic, o batrana avand aproape 90 de ani si suferind de maladia Alzheimer. Ea locuieste intr-un spatiu perfect limitat, pe care datorita bolii nu il poate parasi, fara a fi singura, insa complet

influentata de singuratatea produsa de boala. Principala explicatie pe care am gasit-o pentru a-mi clarifica mie insami necesitatea unei astfel de arhivari de imagini consta in nevoia de documentare a apropiatului – o tendinta neorealista, in stransa legatura cu locul comun, interesul pentru ritmul normal si obscur al vietilor altora. Nu am inceput proiectul prin a ma intreba “Oare cum isi petrece un om anii dinaintea mortii?”, dimpotriva, sensul initial afirmat si notat in textele prezentate in fata comisiei de admitere era unul samanic, de invocare prin imagini a lucrurilor bune, care puteau sa croiasca (in mintea mea si cu un simbolism destul de rudimentar), un fel de cale sigura spre Paradis. Vedeam demersul meu sub doua aspecte: cel de rugaciune si unul de restaurare a fiintei, in ambele sensuri un exercitiu de creator. Acest unghi de abordare s-a schimbat. Am cedat curiozitatii si faptului comun, fara a spiona dar si fara a regiza, subordonand munca mea unui exercitiu de observatie si adunare de date.

[2]

DESPRE SUPRAVEGHERE

In cazul dementei Alzheimer supravegherea trebuie sa fie aproape continua si orice activitate si functie a trupului este necesar sa fie controlata. De obicei, patologia indica tendinta spre evadare, fuga, intentia de intoarcere catre un loc sau un moment cvasi imaginar, creat din fragmente de amintiri distorsionate si contexte produse de boala. Bolnavul nu trebuie contrazis, nici incurajat. Este exclusa modificarea comportamentala prin argumentare, se poate spera numai la transformarea comportamentala in bine prin concursul unor factori externi, greu sau imposibil de controlat de catre supraveghetor. Bolnavul poate lua cea mai complexa fictiune drept realitate si pe cei mai apropiati membri ai familiei drept straini sau chiar dusmani, influentand si modificand raporturile comportamentale si familiale din jurul sau.

[3]

RECURSUL LA FOTOGRAFIE

In forma sa initiala, proiectul mentiona pictura ca mediu de baza al temei, ajutata si documentata de imagine fotografica si video, ca mijloace suplimentare dar cu prezenta de sine statatoare. Totusi, proiectul “Paradis” asa cum va fi el expus acum, nu contine pictura ci imagine digitala, sub forma de printuri si proiectii. De regasit in mai toate stadiile lucrarii, pictura a cautat prin toate mijloacele sa isi pastreze locul, pierzand insa teren in fata necesitatii de a nara, in fata curiozitatii si nevoii de observatie care au ajuns sa fie constitutive proiectului, nevoi pe care imaginea fotografica digitala le deserveste in totalitate. Munca mea in domeniul fotografiei a facut cu atat mai logic recursul la acest mijloc de expresie, inca specific modului contemporan de a percepe viata – prin intermediul stirilor media, a interesului cvasijurnalistic care este starnit in oricine despre orice – toate subordonabile unui fel de “sindrom Big Brother”, caracterizat prin nevoia de a supraveghea nediscursiv, neintelectualizat si neconclusiv vietile altora. Cu atat mai mult eu, supraveghetor al bolii bunicii mele,

am avut timp sa privesc si sa inteleg din ce se contureaza ritmul searbad al actiunilor pe care am ales sa le arat in imagini.

[4]

[5]

DESPRE PREZENT

In Prezent este vorba despre patternuri, in forma de actiuni marunte care se repeta cu variatiuni infime. Aceste variatiuni tin de acuitatea si aciditatea asferica a falselor amintiri. Cred ca din inregistrarea principalelor actiuni in repetate randuri pot intelege daca este mai mult identic sau mai mult diferit in interiorul fiecarei actiuni, iar asta ma va ajuta, pentru ca unul din scopurile prezentului proiect este realizarea unui portret. Daca reusesc sa conturez un portret, inseamna ca este inca vorba despre o persoana. Ca are o identitate. Dificultate: cum sa obtin aceasta identitate? Intr-un fel, simt ca am de refacut un cod numeric personal sau un lant ADN – un lant incomplet si plutitor de semnificatie(R. Barthes). Observarea neutra a gesturilor simple este importanta pentru a colecta material cat mai obiectiv.

[6]

INSTANTANEU SI CONTEMPLARE

Tendinta spre narare se manifesta prin recursul la instantaneitate(specifica faptului fotografic sau filmic), fie ca reactie la contemplare(care rezulta in fapt pictural), fie, intr-o acceptiune mai noua a termenului, ca produs vizual “scurt” al contemplarii “lungi”. In timpul celor patru ani de facultate, “starea de contemplare”, era asociata prin insasi durata sa picturii, care sub multe dintre formele sale ii este produs. Cele cinci cadre pe secunda sau mai multe pe care aparatele de fotografiat digitale de nivel profesionist le pot inregistra, fac adesea contemplarea superflua, trimitand mai degraba spre instantaneu, viteza de observare, scenarii scrise in timp ce se produc si se inregistreaza pe mari carduri de memorie. Acest mod de gandire si actionare intra in reflex, nu eliminand ci transformand contemplarea in ceva specific imaginii digitale mai mult decat oricui altcuiva. Modificarea esentiala se produce la nivelul momentelor producerii imaginii: daca pictura este o dezvoltare in raport 1/1 a contemplarii, iar progresia faptului pictural si a

exercitiului de contemplare este in spirala, imaginea digitala incepe exact acolo unde contemplarea se incheie. Un produs fotografic bun, este rezultatul unei contemplari incheiate cu un minut inainte sau cu zile sau luni, pentru ca momentul ca atare al realizarii faptului fotografic este al instantaneitatii. Existenta contemplarii inaintea apasarii pe declansator se reflecta in imaginea tiparita sau proiectata: ea este atunci monumentala, rezumativa si contine stimuli contemplativi specifici picturii, putandu-i-se aplica aceleasi exigente vizuale. Proiectul “Paradis” lucreaza din punct de vedere vizual cu doua concepte: contemplarea(in sens fotografic) si instantaneitatea. Expunerea finala contine atat imagini-tablou, gandite sa functioneze de sine-statator, rezumativ, cat si secvente de imagini care nareaza un fapt mic, un gest, sau un portret. In amadoua cazurile, solutia vizuala fuge de set-up-uri si trucuri regizorale, din nevoie de simplu si concret. Dincolo de aceasta lucrare de masterat, atingerea unui “clar vizual” este pentru mine o intentie general valabila, pe care prezentul proiect a generat-o, fara sa o satisfaca in totalitate.

[7]

REPETITIE SI SECVENTIALITATE

Repetitia si secventarea sunt o necesitate logica a narativului fotografic, dar si o urmare fireasca a folosirii tehnicii de fotografiere digitala, care trimite cu mare usurinta spre suprafotografiere, in sens cantitativ. Nu au nici o legatura cu serializarea, in sensul warholian al termenului. Sunt mai degraba intelese sub aceeasi necesitate cu care sunt ele folosite de Roni Horn sau Eadweard Muybridge : o necesitate in mare masura documentara. In cazul personajului meu, bunica repeta de cativa ani de zile aceleasi putine actiuni: doarme, mananca, priveste la televizor, se misca dintr-un colt in altul al camerei sale sau al casei. Martor prietenos al acestor nesfarsite repetitii, le aproprii cumva, in acelasi timp simtind ca nu le pot percepe ritmul decat prin fotografiere. Asa ca privesc, apoi decid sa declansez, cand situatia reflecta cel mai limpede pentru mine esenta actiunii. Ce este exact acea actiune, ce este personajul meu in ea, numai imaginile care desfac actiunea in bucati par ca pot sa arate. De aceea le folosesc in proiect.

[8]

DESPRE TRECUT

Locul referential:acolo are mormintele. Acolo vrea sa revina, se prega- teste de plecare. Acolo crede ca o asteapta totul, o casa si o familie. Nu-i asa, din pacate. Am incercat sa reconstitui din fotografii locuri frumoase, caut sa ajung la un peisaj-conventie care sa semene in aparenta cu impresiile cele mai simple si mai necultivate despre “paradisul terestru”. Imaginile rezultate sunt o tentativa de a ancora memoria, incerc sa ofer un echivalent pentru locul referential. Traiesc senzatia unui exercitiu scenografic, dar voi continua dupa incheierea masteratului si aceasta parte a proiectului, acumuland locatii posibile pentru povesti create cu ajutorul a ceea ce am ajuns sa consider mecanismele de baza ale mintii (care raman inca functionale pana in ultimele stagii ale maladiei Alzheimer). Raportate la felul in care lucrarea “Paradis” tinde sa evolueze, cred ca de acest pseudotrecut este cea mai mare nevoie, pentru ca trebuie sa sustina vizual ideea unor locuri imposibile, catre care nu se poate calatori decat prin filtrul dementei Alzheimer.

[9]

REAL SI SIMBOLIC

Proiectul “Paradis” a evoluat de la simbolic spre real, in mare parte datorita imaginii digitale. Mijloacele sale, diferite de cele in sens strict fotografice, descarca produsul final de orice valori estetice traditionale si il incarca de real, cotidian si pasager. Complet detasata de preocuparile fizice ale mediului, imaginea digitala ramane sa se preocupe cel mai firesc si direct de tematica pe care o documenteaza. In acest sens, mai mult decat prezenta tiparita, ii este specifica prezenta-lumina: a proiectiilor, a vizionarii pe Internet. Privita cronologic, lucrarea mea de masterat a inceput cu sfarsitul,

pentru ca fotocolajele apartinand etapei a treia (“Paradis”) a lucrarii, au fost realizate cele dintai, ele generand tema. Prin ele, una din nevoile initiale esentiale ale proiectului, cea numita de mine “samanica”, se pastreaza. Imi explic drumul lucrarii mele dinspre simbolic spre real astfel: am inceput prin a cauta sa traduc in imagini ceva ce nu intelegeam (trecerea spre moarte), folosind, evident, simboluri si elemente vizuale familiare personajului meu, alaturate ca intr-un soi de rugaciune. Apoi am inceput sa documentez si am gasit nu comori de traire chiar microscopice, pe care le-as fi crezut restaurabile, ci fapte si locuri ale banalului pur.

[10]

DESPRE PARADIS

Nu stiu ce atribute sunt necesare celui care ajunge in Paradis. Nu prea stiu cum trebuie sa fii ca sa ramai acolo. Nu stiu unde va ajunge bunica mea dupa moarte, dar sper sa fie in Paradis. E o naivitate sa crezi ca niste imagini o pot ajuta sa parcurga drumul pana acolo, iar gandul ca un colaj e o incantatie, o procedura samanica sau chiar o metafora pentru ceva doar intuit nu mai face parte din proiect. Altarul plin de obiecte religioase de portelan e o preocupare constanta, elementul central al camerei bunicii. De cati ingeri de portelan poate fi nevoie ca sa te duca in Paradis? Nu stiu, dar la fiecare Craciun ii cumpar mereu altii noi. Ii plac si, in fond, asta conteaza.

[11]

[12]

[13]

CONCLUZIE

Din punctul meu de vedere, acest proiect nu este nici incheiat si nici, probabil, in cel mai bun stadiu pe care il va cunoaste vreodata. Ceea ce prezint la capatul celor doi ani de masterat este o munca de observatie, dar un work in progress, pentru ca oricine poate intui ca lucrarea mea se va opri probabil numai la moartea bunicii. Desi vorbesc despre maladia Alzheimer si datorita internetului sunt bogata in date si fapte legate de aceasta forma a

dementei, proiectul nu isi doreste sa devina o documentare despre simptomele acestei boli. Incearca cel mult sa fie o reactie speriata si un reflex de intelegere fata de cea mai complexa forma de eroziune lenta a mintii si trupului pe care natura o cunoaste. Este si ramane un proiect despre singuratate, ca potentator si efect al bolii, despre lipsa unei povesti si despre o existenta care nu ar putea niciodata genera un scenariu de film.