Palatul Vechi

Palatul Vechi al Băncii Naţionale, considerat de arhitectul IonMincu „cea mai frumoasă clădire din Bucureşti”, impresioneazăprin monumentalitate, regularitate, distincţie și masivitate, cărorale corespunde la interior, prin contrast, „o amplă şi spectaculoasădezvoltare foarte bine stăpânită” (Nicolae Lascu), adecvatănecesităţilor estetice și funcţionale ale unei bănci centrale de lasfârșitul secolului al XIX-lea. Este prima clădire bancarăimportantă a Bucureştiului, cea mai impunătoare clădire a uneiinstituţii din domeniul financiar, ce poate fi comparată cu marileconstrucţii bancare ale epocii din metropolele europene.

Contrastul dintre caracterul sever şi neostentativ al arhitecturiifaţadelor și bogăţia decorativă a interioarelor este uşor deobservat. Astfel, atât spaţiile publice de la parter, cât și spaţiile dereprezentare de la primul etaj, surprind printr-o tratare plastică șidecorativă de o calitate remarcabilă.

Un secol mai târziu, modernizarea şi dezvoltarea activităţii bancareau făcut improprie activităţii funcţionarilor destinaţia iniţială aspaţiilor ample și fastuos decorate de la parterul vechiului palat.Astfel, valoarea artistică și simbolică a impus redarea lor publiculuilarg, prin amenajarea ca spaţii de muzeu. Pășind printr-un vestibullarg, bogat decorat și încadrat de coloane și pilaștri angajaţi,vizitatorul descoperă un spaţiu neașteptat de generos, în care esteamenajat în prezent Muzeul Băncii Naţionale a României.

Banca Naţională aRomâniei dispune de un patrimoniuarhitectural valoros,cele două palate în carebanca îşi desfăşoarăactivitatea la nivelcentral fiind incluse înlista monumenteloristorice.

Muzeul are ca element central fosta sală a ghișeelor, cunoscutăastăzi ca Sala de Marmură, spaţiul cu cele mai mari dimensiuni aleclădirii, desfăşurată pe două registre, parterul şi etajul întâi.Parterul prezintă o succesiune de pilaștri masivi de zidărie, întrecare erau amenajate odinioară ghișeele pentru lucrul cu publicul.În fiecare pilastru esteîncastrată câte o casăde bani, folosită defuncţionarii bănciipentru activitateacurentă. Etajul întâiprezintă coloane duble,unite prin mici logii decomunicare cu galeriaetajului, de unde puteaufi observate direct şidiscret activităţilecomerciale cotidiene dinsală şi de la ghișee.

Arhitectura sălii ghișeeloreste subordonatădestinaţiei sale și estecaracteristică sediilorbăncilor europene de lasfârșitul secolului al XIX-lea. Astfel, spaţiulamintește de imagineabăncilor și burselor dinsecolele XVI-XVII, prinorganizarea zonei deschimb bancar în jurulunui spaţiu dreptunghiular,descoperit, de tip piazzetă,delimitat de cele douăniveluri ale clădirii (parter și etajul unu).

O menţiune aparte secuvine acordată acusticiizonei, spartă în centrulsălii și clară pe laterale,proiectată anume pentru arăspunde unei cerinţeimpuse de păstrareasecretului operaţiunilor cupublicul, precursorullimitei de discreţie dinactualele băncicomerciale. Ecoul creatanume în sală facilitadiscreţia discuţiilorfuncţionarilor bancari cuclienţii lor la ghişee.

Organizarea expoziţieinumismatice în alveolelelaterale ale Sălii deMarmură a urmărit ointervenţie minimală înamenajare, pentrupăstrarea autenticităţiiconstrucţiei şi oarmonizare echilibratăîntre opera arhitecturală șiexponatele prezentate.Zona centrală a sălii îşipăstrează astfel propriulsău discurs.

Expoziţia Istoria circulaţieimonetare în România

Istoria circulaţiei monetare în România, organizată cronologic înzece vitrine cu plan dublu de expunere, este amplasată în celedouă nave laterale ale Sălii de Marmură, reunind o gamă foartevariată de tipuri monetare reprezentative pentru istoria naţionalăşi universală, din antichitate şi până în secolul al XIX-lea.

Casele de bani încastrate în pilaştrii sălii sunt surpriza neaşteptatăpentru vizitator, imposibil de identificat în alte muzee din ţară.Utilizarea acestora ca vitrine aduce un plus de originalitate şivaloare amenajării muzeale și contribuie la redarea unor momenteale istoriei activităţii bancare româneşti.

Expoziţia numismaticăeste organizată în douămari teme: Istoriacirculaţiei monetare înRomânia și Istoria leului,reconstituind istorianaţională dinperspectiva circulaţieimonetare. Organizareaspaţială asigură oautonomie relativă acelor două secţiuni,permiţând realizareaunor variante de circuitmuzeal, impuse dearhitectura clădirii șiderivată din tematicaexpunerilor.

Expoziţia debutează în prezentare cumonedele Histriei, oraşul de pe ţărmulvestic al Mării Negre care emite,începând cu anul 480 î.Chr., didrahmede argint, primele monede bătute peteritoriul actual al României. Pe lângăacestea, sunt expuse şi monededivizionare: oboli, hemioboli,trihemioboli. Expunerea continuă cumonedele celorlalte cetăţi de pe litoraluldobrogean, Callatis şi Tomis, exemplareinteresante ale acestor emisiuni fiinddezvăluite vizitatorului.

Dintre monedele greceşti, suntexpuse, printre altele,emisiunile oraşelor Thassos,Dyrrhachium, Apollonia. Odată cu creşterea influenţeipolitice a regilor macedoneni înzona bazinului Dunării Inferioare, înaceste teritorii pătrund şi monedele lor. Este vorbaîn special de stateri de aur, tetradrahme de argintşi monede de bronz emise de Filip II şi Alexandrucel Mare.

Moneda romană, şi în special denarul de argint, îşiface simţită prezenţa în nordul Dunării începândcu secolele II-I î.Chr., odată cu creşterea influenţeiRomei în regiunea Balcanilor. Ea înlocuieşte treptat

din circulaţie moneda de tip greco-macedonean, după cucerirea Daciei

istoria monetară a regiunilor nord-dunărenedevenind sinonimă cu istoria monedeiromane. Procesul pătrunderii monedeiimperiale romane în Dacia a continuat şi

după retragerea administraţiei romane dinDacia (aproximativ 275 d.Chr.).

Au fost selecţionate cu prioritate monede emise de împăraţii careau avut intervenţii importante în destinele provinciei Dacia.Vizitatorii vor putea admira monede emise pentru provincia Daciade Filip Arabul și diverse tipuri monetare emise de Traian, Hadrian,Antoninus Pius sau Septimius Severus. Din punct de vederetipologic, pe lângă monedele de argint (cele mai numeroase) suntexpuse valoroase monede de aur (aurei) şi de bronz (sesterţi,dupondii, ași, quadranși).

Dintre monedele dacice, ceamai cunoscută este cusiguranţă staterul de tipKoson. În expoziţia MuzeuluiBNR sunt prezentate și variantede kosoni din argint.

Monedele bizantine circulă începândcu reforma monetară a luiAnastasius, din anul 498, care aîncercat să dea valoare stabilămonedei din bronz numită follis. Ele auavut o largă răspândire pe teritoriulromânesc până în secolul al XV-lea.

Cea de-a doua parte a Istoriei circulaţiei monetare înRomânia este dedicată monedelor medievale șimoderne, începând cu secolul al XIV-lea și până încea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea,fiecare etapă importantă fiind reflectată de pieseleexpuse.

Primele monede ale Ţării Româneşti sunt ducaţii şi baniilui Vladislav I Vlaicu (1364–1377). Monetăria ŢăriiRomâneşti a atins apogeul sub Mircea cel Bătrân şi aîncetat aproape în totalitate la sfârşitul secolului alXV-lea, din cauza creşterii puterii politice şi economicea Imperiului Otoman în regiune. De atunci, încercărisporadice de a emite monedă mai au Mihnea III (în anul 1658)

şi Constantin Brâncoveanu, carecomandă o serie de monede-

medalii din aur şi argint,cu ocazia celebrării

a 25 de ani dedomnie.

Sistemul monetar moldovenescdatează din timpul lui Petru I Muşat(1375–1391), fiind alcătuit din groşişi jumătăţi de gros din argint, la carese adaugă ulterior şi dubli groşi.Monetăria moldovenească funcţionează o

perioadă mai îndelungată. Una dintre pieselevaloroase din această vitrină este acceaua lui

Ioan Vodă cel Cumplit (1572–1574), omonedă mare din bronz, consideratăprima emisiune cu legendă înlimba română.

Circulaţia monetară din Transilvania a reflectatevoluţia statutului pe care l-a avut provincia de-alungul timpului: parte a Regatului Maghiar, principatautonom sub suzeranitate otomană şi, ulterior,habsburgică. Așadar, cât s-au aflat sub suzeranitateturcească, principii transilvăneni au emis monedă înnume propriu, de preferinţă monede cu valoareridicată: ducaţi și multipli dinaur, taleri din argint,dubli taleri. După ceTransilvania a intratsub stăpânirehabsburgică, înmonetăriile deaici au fostemise monede însistem austriacsau maghiar.

Paralel cu monedele proprii sauîn lipsa acestora, în Ţara Românească şi Moldovapătrund masiv monedele altor state. Începând cusecolul al XV-lea sunt folosiţi în mod frecvent aspriiotomani, alături de ţechinul veneţian şi florinulmaghiar. Începând cu ultimele două decenii alesecolului al XVI-lea, economia monetară a ŢărilorRomâne este dominată de diversele nominaluri deargint, dintre care se remarcă talerul-leu, emis deProvinciile Unite ale Ţărilor de Jos. La sfârşitulsecolului al XVII-lea, circulaţia talerilor-leu a scăzutmult, piaţa monetară din Ţările Române fiind deschisăcătre o multitudine de monede emise în întreagaEuropă și Imperiul Otoman.

Expoziţia Istoria leului

Începând din anul 1880, statul român a conferit Băncii Naţionale aRomâniei privilegiul exclusiv de a emite bilete de bancă la purtător(bancnote). Din acest moment, istoria leului nu mai poate fiseparată de aceea a băncii centrale.

O incursiune în lumea banilor este, desigur, un demers captivant.Este ceea ce își propune expoziţia Istoria leului, organizată în navalaterală vestică a sălii de legătură dintre cele două palate alesediului băncii. Scopul ei este de cunoaştere a istoriei noastrebăneşti și de evocare a rolului băncii de emisiune în susţinereamonedei naţionale.

Vizitatorul poate admira seria completă de monede emise de statulromân, începând cu anul 1867 și până la denominarea leului dinanul 2005, precum și principalele tipuri de bancnote.

Sunt expuse primele monede românești – monedele divizionaredin bronz de 1, 2, 5 și 10 bani, cele din argint de 50 bani, 1 leu și 2 lei, dar și „polii” din aur ai lui Carol I.

Leul a devenit moneda naţională aRomâniei prin Legea pentru înfiinţareaunui nou sistem monetar şi pentrufabricarea monedelornaţionale, adoptată în 1867.

Biletele ipotecare sunt realizate în 1877, cu un design deinspiraţie franceză, care aducea în prim-plan afirmarealatinităţii poporului român. Stilul acestor bilete estecontinuat pe bancnotele tipărite de Banca Naţională,începând cu anul 1881.

Vitrina dedicată circulaţiei bănești în timpul PrimuluiRăzboi Mondial reflectă schimbările produse în structuramonetară. Moneda metalică dispare aproape complet din cauzainflaţiei, dar și a tendinţei populaţiei de a tezauriza monedele dinargint, considerate mai sigure. Lipsa lor este compensată de BancaNaţională, care pune în circulaţie bancnote cu valori nominale mici(1, 2 și 5 lei). Tot aici, privirile sunt atrasede „monedele de hârtie” ale MinisteruluiFinanţelor, considerate a fi unele dintrecele mai mici bancnote din lume.

După război și depășirea efectelor crizei economice mondiale,România traversează o perioadă de înflorire economică. Graficabancnotelor devine tot mai bogată și apar teme noi, referirile ladinastia regală și unitatea naţională fiind tot mai evidente.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, monedele din nichel aufost retrase din circulaţie și topite, metalul rezultat fiind folosit înindustria de armament. Locul lor a fost luat de monedele din zinc.Pentru scurtă vreme, ca şi în alte ţări ocupate, armata sovietică aemis propriii „lei”, circulaţia acestora fiind limitată la perioadatrecerii trupelor sovietice pe teritoriul României.

Profundele transformări prin care a trecut societatea româneascădupă instaurarea regimului comunist sunt de asemenea oglindite înexpunere. Trecută sub tutela Ministerului Finanţelor, BancaNaţională a fost pusă în situaţia de a accepta pentru însemnelemonetare valori care nu aveau nimic de-a face cu tradiţiaromânească. Designul bancnotelor cu reprezentările regaliste șilatine este modificat pentru a include simbolurile vremii, reflectândnoua putere populară şi ideea de revoluţie.

Ultima vitrină din cadrul expoziţiei este dedicată perioadei de după decembrie 1989. Prima emisiune de bancnote lansatădupă schimbarea regimului politic a fost pusă în circulaţie deBanca Naţională în ianuarie 1991 și dedicată lui ConstantinBrâncuşi. Ulterior, pe bancnotele românești au fost figuratenumeroase personalităţi româneşti: Grigore Antipa, MihaiEminescu, Lucian Blaga, Nicolae Iorga, George Enescu, NicolaeGrigorescu, Aurel Vlaicu, I.L. Caragiale.

În anul 1999, a fost pusă în circulaţie prima bancnotă din polimer –2000 lei – Eclipsa totală de soare din 11 august 1999. Acest tip dematerial reprezintă vârful tehnologiei de fabricaţie a biletelor debancă contemporane şi prezintă mai multe avantaje princomparaţie cu suportul tradiţional de hârtie: pot fi introduseelemente de siguranţă mult mai performante, iar bancnotele au orezistenţă crescută în circulaţie (fiind de patru ori mai durabile),sunt mai curate, nu absorb umezeala, bacteriile sau alte impurităţişi sunt reciclabile.

În anii care au urmat, bancnotele de hârtie au fost înlocuiteprogresiv, astfel încât, odată cu denominarea leului din anul 2005,întreaga cantitate de bancnote aflată în circulaţie este fabricatăexclusiv din polimer.

Expoziţia dedicată monedei naţionale este completată deemisiunile jubiliare sau comemorative românești din aur, emise înperioada 1906–1944, cărora le este dedicată o secţiune aparte.Tirajul mic în care au fost bătute le face să fie şi mai valoroase,Muzeul BNR reunind cel mai mare număr de piese de acest tip dinRomânia.

Medalia jubiliară Ardealul Nostru, cunoscută și sub denumireapopulară de „cocoșel”, a fost bătută în anul 1944, într-un tiraj deun milion de exemplare, fiind emisă în cadrulÎmprumutului Refacerii Naţionale. Deşi nu aregravată nicio valoare nominală, piesa sealiniază sistemului monetar european,prezentând aproape toate caracteristicilemonedelor franceze de 20 franci.

Emisiunea jubiliară Centenarul naşterii RegeluiCarol I (1939) cuprinde trei valori: 20 şi 100 lei, dar şi o piesămare, cu diametrul de 41 mm şi greutatea de 42 grame,echivalentul a 12 ducaţi şi denumită „galben de podoabă”.Interesant de menţionat este faptul că emisiunea nu a avut uncaracter oficial, fiind oferită de Carol al II-al doar apropiaţilor săi şiunor înalţi demnitari ai statului.

Expoziţia tezAur

Aurul, metal nobil cu calităţi deosebite, a suscitat dintotdeaunainteresul și imaginaţia oamenilor care i-au atribuit valoare desimbol al perfecţiunii și eternităţii. Aurul turnat sub formă delingouri, o comoară adăpostită în tezaurele băncilor centrale șirareori expusă publicului, este asociat în mentalul colectiv cuprosperitatea, încrederea și stabilitatea.

Expoziţia noastră permanentă, în secţiunea dedicată aurului,alătură fascinaţia provocată de acest metal cu importanţaeconomică pe care o deţine.

Cea mai nou amenajatăsecţiune a expuneriipermanente esteorganizată într-unspaţiu special,securizat, cu uşă detezaur.

Proiectând un conceptmodern și original, carepornește de la imagineaPământului ca depozitar alzăcămintelor de aur,muzeul și-a propus săprovoace curiozitateavizitatorilor săi de adescoperi informaţiiinedite despre aur și de aadmira lingouri autenticeşi monede din aur.

Prin generozitatea unormuzee prietene, MuzeulNaţional de Istorie Naturală„Grigore Antipa” şi MuzeulJudeţean de Mineralogie„Victor Gorduza” BaiaMare, completămexpunerea cu exemple detipuri de zăcăminteaurifere – un filon auriferşi flori de mină conţinândelemente native de aur pematrice de cuarţ.

Galeria Guvernatorilorși Sala Consiliului de Administraţie

Spaţiile de la etajîndeplineau în trecut unrol de reprezentare, aiciaflându-se birourileconducerii şi spaţiileoficiale ale băncii: Holulde Onoare şi Sala deConsiliu. Datorităacestor funcţiuni,spaţiile sunt tratatefastuos, cu o decoraţieabundentă.

De-a lungul timpului, la conducerea Băncii Naţionale s-au succedatnu numai profesionişti de elită, ci şi personalităţi remarcabile,animate de un puternic şi sincer patriotism.

Pentru a le cinsti memoria, pe laturile care înconjoară golul Săliide Marmură de la parter, este amenajată Galeria Guvernatorilor, încare sunt expuse portretele celor 25 de guvernatori care aucondus banca până în 1990, precum şi două portrete înfăţişându-lpe Eugeniu Carada, fondatorul BNR. Aici, vizitatorul are ocazia sădescopere amănunte mai puţin cunoscute despre conducătoriibăncii şi despre faptele care le-au marcat activitatea.

Vizita continuă în fastuoasa Sală a Consiliului de Administraţie, ceamai bogat decorată încăpere a băncii, într-un stil eclectic cuputernice accente baroce. Ceea ce conferă unicitate acestui spaţiusunt cele patru opere de artă care o decorează.

Intrarea principală este flancată de două tablouri de maridimensiuni. În partea stângă se află compoziţia lui NicolaeGrigorescu, pictată în tehnica ulei pe pânză, intitulată Rodica – lasecerat şi realizată în anul 1894. Tabloul face parte din perioadatârzie a creaţiei artistului, înfăţişând o scenă din munca la câmp.

În partea dreaptă este amplasată o pictură cu temă marină semnatăde Eugen Voinescu, realizată în ulei pe pânză, tot în 1894,reprezentând probabil o scenă din portul Constanţa. Diplomat decarieră (a fost consul la Budapesta, Constantinopol, Odessa),Voinescu se dedică mai târziu pasiunii sale pentru pictură,remarcându-se în special prin peisaje marine.

Pe pereţii laterali ai Sălii de Consiliu sunt amplasate două panouridecorative semnate de G.D. Mirea. Compuse pe suporturi de formăovală, operele înfăţişează scene mitologice reprezentându-i pe zeiiMercur şi Prometeu. Tablourile sunt realizate într-o manieră aca de -mică de influenţă barocă, foarte apreciată în România acelor vremuri.

Mobilierul sălii a fost comandat la Paris, fiind realizat în stil Ludovical XVI-lea.

Palatul Nou

Proiectul noului palat a fost realizat în Serviciul de Arhitectură albăncii, în cadrul unui colectiv condus de arhitectul Radu Dudescu,care exprima convingerea că noua clădire va trebui să satisfacănevoile băncii „pentru un timp nelimitat”. Pentru pregătireaproiectului, dar şi pentru realizarea ulterioară a instalaţiilor şifinisajelor interioare, arhitectul efectuează călătorii dedocumentare la Geneva, Paris şi Berlin.

Încă din anul 1933 s-aridicat problemaextinderii spaţiilor delucru ale băncii,necesare buneifuncţionări şi dictate deextindereaprerogativelor bănciireferitoare laorganizarea şisupraveghereacomerţului cu devize,organizarea șisupraveghereacirculaţiei metalelorpreţioase, precum şipentru extinderea şimodernizarea tezauruluiexistent prin creştereagradului de siguranţă.

Radu Dudescu preia ca model faţada principală a Palatului Vechi şiîl dezvoltă, repetând coloane de aceeaşi înălţime la aceeaşidistanţă faţă de ax. Transformările succesive conduc la un motivarhitectural nou, cu o faţadă complet diferită, rezultatul fiind oconstrucţie impunătoare, de expresie clasicizantă, încadratăarhitectural în curentul monumental al anilor ‘30.

Clădirea corespunde noilor necesităţi de spaţiu ale activităţii bănciiprin distribuţia funcţiunilor, flexibilitatea spaţiilor de birouri,noutăţile tehnice ale instalaţiilor, finisajele exterioare şi interioare.Urmare marelui cutremur din noiembrie 1940, proiectul structuriide rezistenţă a palatului este refăcut, astfel încât să respecte celemai noi normative de protecţie antiseismică europene.

Demarată în anul 1940, construcţia palatului s-a întins pe durata apeste 10 ani, din cauza dificultăţilor apărute în obţinerea materialelorde construcţie şi a lipsei mâinii de lucru din perioada războiului.

Cu toate acestea, sunt de remarcat calitatea de excepţie aexecuţiei şi a materialelor, precum şi grija pentru detaliu cu care afost realizată construcţia. Toate acestea s-au întâmplat şi datorităatenţiei şi exigenţei pe care guvernatorii băncii din acea perioadăle-au arătat.

Sobrietatea clădirii şi aspectul său clasic sunt accentuate defaţadele placate cu piatră de Vraţa. Trepteleample şi soclul de la intrarea principalădin strada Doamnei sunt placatecu granit de Măcin.

Spaţiile dela parterulpalatuluisunt spaţiipublice, derepre zen -tare, alcăror unicmaterial definisaj estemarmura deRuşchiţa.Utilizarea acesteiapune în valoarecalităţile pietrei şi maipuţin ornamentaţiainterioară, plăcile fiindaşezate astfel încât desenulcreat să constituie decorulspaţiilor. Se remarcă, totuși, rotonda dinholul central, a cărui parapet este decorat cuelemente geometrice, tavanul aceluiași spaţiu central fiind pictat.

Sălile Mitiţă Constantinescu şi Alexandru Ottulescu (înguvernările cărora s-au desfăşurat lucrările de construcţieale palatului) sunt destinate conferinţelor şi evenimentelorspecifice activităţilor băncii centrale. În restul clădirii îşidesfăşoară astăzi activitatea conducerea şi angajaţii Băncii Naţionale a României.