PAGINI ROMANESTI IN NOUA ZEELANDANR 64 - OCTOmbrie 2010 - ANUL VI - REVISTA ROMANILOR DIN NOUA ZEELANDA - AUCKLAND - ISSN 1176 3523

FESTIVALUL TRANDAFIRILORPARNELL, AUCKLAND, NOUA ZEELANDA

COMENTARIU

EDITORI

Adina si Cristi Dumitrache

ROMANIA

Irina Margareta Nistor

Calin Hera, Radu Naum

Liviu Antonesei

Rodica Elena Lupu

Pr. Vasile Raduca

George Petrovai

Catalin Paduraru

Adela Marinescu

SPANIA

Gabriela Sonnenberg

FRANTA

Adrian Irvin Rozei

GERMANIA

Adalbert Gyuris

ISRAEL

Roni Caciularu

STATELE UNITE

Octavian Curpas,

Elena Buica

BRAZILIA

Franco Alejandro

Vlad Radu Poenaru

AUSTRALIA

George Roca

NOUA ZEELANDA

Pr. Mircea Corpodean,

Lucia Davis, Marian Ioan,

Pr. Emanuel Crainic,

Mihaela Orlandea

LAYOUT/PUBLISHING

Adina si Cristi Dumitrache

PARTENERI PRNZ

Radio Romania Actualitati,

Romanian Global News,

TVR Intl, PROTV Intl,

Evenimentul Zilei,

Capital Online, Lumina,

www.romanialibera.com,

www.romanianvoice.com,

www.liternet.ro,

www.roeanz.com.au,

www.patriarhie.ro

Altermedia, Romanian Vip,

Dilema Veche,

Fereastra, Curierul Suedia,

Romanul Australian,

Spirit Romanesc,

Familia Romana,

Aripi Romanesti Australia,

Clipa USA, Citadela,

Phoenix Magazine USA,

Literaria Craiova,

Oglinda Literara.

ABONAMENTE

romanianpages@yahoo.co.nz

Materialele si fotografiile

din revista pot fi reproduse

cu conditia de a cita sursa

ISSN 1174 - 4847 © PRNZ

2

Extremele culinare ale vietii - frugalitatea si desfriul - le-am trait in doua ocazii apropiate in timp si intr-un mod perfect paradoxal: in anii ‘80, cel mai sumar prinz l-am experimentat intr-o tara a opulentei (Germania), iar cea mai baroca cina, intr-o tara a „mizeriei” - Romania.

EXTREMELE CULINARE ALE VIETII

tarul scaunului, parca doborit de opulenta prinzului, si, cu miinile la ceafa, a rostit satisfacut: „Ich könnte sagen, wir haben wunderbar gegessen!” „Und denke nur, Schätzchen - ii raspunse doamna -, daß du Furcht hattest ein Kilo Fleisch wäre nicht genug. Wir haben noch was für morgen.” („As zice c-am mincat excelent!” „Si cind te gindesti, ca te temeai ca n-o sa ne-ajunga un kilogram de carne. A mai ramas si pentru miine”. Peste citeva luni eram in tara. In casa chirur-gului, colectionar impatimit de pictura si bun prieten cu prietenul nostru, pictorul Horia Bernea. De bucuria revenirii noastre in tara, Bernea ne propune sa facem un salt pina la Brad si sa sarbatorim asa cum se cuvine revederea. „N-ati trait voi asa ceva de cind v-ati nascut!” ne-a asigurat el, si ne-am urcat in Käfer-ul lui. Seara, catre ora 7, eram in casa doctorului. Era o casa cu un singur nivel, cu camere multe si o curte mare. Separat, un „atelier”-pinacoteca, in care doctorul isi rinduise cu grija comorile. Bernea ne-a prevenit de pe drum ca la masa nu vor sta decit barbatii: tatal doctorului, doctorul si noi, cei veniti din Bucuresti. Si ca, in timpul mesei, sotia doc-torului, purtind, special pentru acest eveniment, peruca alba, se va afla in spatele scaunului invitatilor, urmarind ca totul sa decurga cum trebuie. Si intr-adevar, la putina vreme dupa ce am ajuns, am fost poftiti la masa intr-o spatioasa sufragerie. Nu inainte, insa, de a ni se prezenta bucataria - un adevarat laborator cu peretii tapetati de rafturi pline cu cratite stralucitoare - si camara, din care mi-au ramas in minte siragurile de cirnati si sunci afumate atirnind din tavan, brinzeturile in coaja si bor-canele mari, din acelea pentru muraturi, pline cu oua. Masa a inceput cu gustari: pateuri cu carne si cu brinza, buseuri cu ciuperci, platouri cu chiftelute, ru-louri de sunca umplute cu salata de boeuf si alte platouri cu diferite soiuri de cirnati. Toate stropite cu o palinca de pere. A venit apoi un bors de perisoare cu smintina. Bernea avusese dreptate: sotia domnului doctor, impodo-bita cu o peruca alba, trecea prin spatele fiecarui scaun si se oprea cind la unul, cind la altul dintre musafiri, preluind, oarecum, perspectiva acestuia asupra mesei si urmarind, totodata, daca ii lipseste ceva. Ma incerca o oarecare neliniste cind ii simteam miinile stringindu-se pe spatarul scaunului meu si cind o voce soptita ma intreba daca totul este in ordine. Totul era, desigur, in ordine, dar cina ameninta sa ia o turnura ucigasa. Au urmat sarmalute in foi de stevie, apoi caprioara la tava cu sos de capere. Prietenii mei erau in extaz. Incepusem sa gifii. Trecuse de miezul noptii, cind a aparut un urias tort, alb ca neaua si ornat cu felii de portocala proaspata. Dupa ce Bernea, gurmand si bautor de nadejde, ca sa mai bea „citeva sprituri rosé”, a revenit scurt la cirnaciorii de la inceputul mesei, ne-am retras, mai corect spus ne-am tirit, in dormitoarele noastre. Si a venit a doua zi, pe care aveam sa o petre-cem tot la Brad. Programul era deja facut: dupa micul dejun, urma sa facem o excursie pina la «gorunul lui Horia», apoi, pentru a vedea cruci de piatra din Secolul al XIV-lea, in cimitirul vechi din Brad. Pe la ora 11 dimineata eram apti pentru «micul dejun», daca acest nume se potriveste cu ceea ce a urmat. Am fost pusi la masa, de asta data in spatioasa bucatarie-laborator. Masa era mare, asa incit in mijlocul ei incapeau (cu greu,

Articol din Bucuresti de GABRIEL LIICEANU

In 1984, eram la Heidelberg cu Andrei Plesu, in ultimele luni ale bursei Humboldt. Suntem invitati de o priete-na comuna din Germania la o reuniune de familie, in vila parintilor ei dintr-un orasel de pe malul lacului Konstanz. Tatal prietenei era directorul Institutului

Max Planck din München, iar vila unde am fost invitati avea o superba gradina care dadea spre lac. Cind am ajuns, masa era deja intinsa intr-un chiosc si toti membrii familiei - gazdele (generatia trecuta de 60 de ani), copiii lor, adunati de prin diferite tari ale Europei unde-si aveau jobul, si copiii acestora - ne asteptau in gradina. Eram, parca, adulti si copii, vreo 12 persoane. Plesu, cu gindul la ospatul care urma sa-nceapa, era destul de trist, pentru ca invitatia il prinsese in prima saptamina a dietei Scarsdale: in ziua aceea, la prinz, avea pui cu salata si, extrem de constiincios, venise, intr-un pachetel, cu portia de pui, spunindu-si ca din partea gazdelor va exista o deplina intelegere pentru rigoarea lui alimentara. Si masa a inceput. A fost adus un castron mare, plin cu salata verde. Trecindu-l din mina in mina, fiecare si-a pus in farfurie doua-trei frunze de salata. Dupa ce a facut turul mesei, castronul s-a golit si am inceput cu totii, cu un aer oarecum pios si preocupat, sa mincam, pe-ndelete, frunzele de salata. Episodul nu a durat, totusi, cu conversatie cu tot, mai mult de citeva minute. Apoi am asteptat cuminti pina cind doamna casei a aparut din bucatarie cu o bucata de pulpa de porc la cuptor, nu mai mare de 1 kilogram. „Kurt, i s-a adresat ea sotului ei, am sa te rog sa tai tu friptura... apoi, catre noi: Se pricepe grozav la taiat friptura!”. Directorul Institutului Max Planck din München s-a sculat in picioare, a luat platoul in fata si cu un cutit cu lama lunga a inceput sa taie carnea in felii nu mai groase de citiva milimetri. Era un adevarat maestru: nu am vazut niciodata o friptura de porc taiata atit de subtire. Pe masura ce taia, fiecare isi primea in farfurie felia de carne cit coala de hirtie. O bucata cam de doua degete a ramas mai departe, netaiata, pe platou si a poposit, stinghera, in mijlocul mesei. In timp ce unul dintre copii umplea constiincios paharele dintr-o carafa cu apa de la robinet, un castron cu cartofi a facut turul mesei si fiecare ne-am pomenit cu o jumatate de cartof alaturi de pojghita de carne. Cu un Guten Appetit! rostit voios de directorul Institutului, s-a dat semnalul pentru atacarea felului al doilea. Tin minte ca am terminat carnea si jumatatea de cartof din trei inghitituri, fara sa manifest, insa, vreo forma de lacomie. Apoi, am simtit cum urca in mine, devastatoare, foamea. Plesu, care statea la masa linga mine, a vazut pesemne disperarea care-mi aparuse pe chip. Cu gesturi delicate, sub masa, a desfacut pachetelul cu carnea de pui si mi-a strecurat o bucatica. „Bai, maninca si asta, mi-a soptit, c-o sa ti se faca rau. Esti livid”. Am aruncat in gura, pe furis, bucatica de pui, zimbind intre timp politicos si avind aerul ca sint interesat de conversatie. Masa nu durase, cu taiatul fripturii cu tot, mai mult de zece minute. Farfuriile goale straluceau acum in fata noastra. Si-atunci s-a-ntimplat ceva de necrezut. Directorul Institutului Max Planck s-a lasat pe spa-

3

STIRIGrupaj de stiri realizat de CRISTI DUMITRACHE

ce-i drept) „gustarile”, aliniate pe caprarii, destinate micului dejun: rinduri de brinzeturi, rinduri de cirnati, altele de pateuri, rinduri de dulceturi si miere, lapte dulce si lapte batut, iaurturi, oua fierte si... palinci. Dar, inainte de a ne decide noi pe unde sa atacam deasa padure de mincaruri de pe masa, ne-am pomenit in farfurii cu doua perechi de «visle», crenvursti ardelenesti facuti din carne de capra. Plesu a continuat cu o cana cu lapte si un toi de palinca, o intrare lichida destul de ambigua, care avea, insa, avantajul ca era des-chiderea si catre partea mai angelica a micului dejun - dulceturile - si catre cea draceasca - branzeturile tari si cirnataria. Episodul alimentar matinal nu a durat mai mult de o ora si jumatate, asa incit, spre ora 1, ne-am inceput excursia. Insa, nu inainte ca, tocmai cind eram pe punctul de a tranti portierele masinii, mama doctorului sa tasneasca din casa cu o valijoara in mina. “V-o pun in portbagaj, ne-a spus, daca vi se face cumva foame pe drum. Sunt niste snitele de pui. Si mura-turi. Si sa veniti repede la masa!”. Exista citeva poze pe care Bernea ni le-a facut, lui Plesu si mie, in cimitirul de la Brad, din profil, stind jos, rezemati fiecare de-o parte si de alta a unei vechi cruci de piatra. Amandoi aveam ae-rul unor oameni rapusi de mincare, cu burtile profilate in prim-plan. Din poza razbate parca geamatul celor doi, iar in urechi imi staruie si acum risul fericit al lui Horia Bernea, care-si degusta reusita ispravii puse la cale cu atita drag in cinstea intoarcerii noastre in tara. Dar nu trecuseram inca de ju-matatea incercarii. Catre 5 dupa-amiaza, am ajuns acasa, unde eram asteptati, desigur, cu „masa de prinz”. Nu mai tin minte ce am min-cat. Stiu doar ca, spre orele 7 seara, am fost poftiti de gazda noastra sa-i admiram colectia de pictura. Si, in timp ce ziceam ba una, ba alta despre panzele care, scoase cu mandrie din rasteluri, ne treceau prin fata, mama doc-torului a intrat radioasa, cu o tava de placinte cu brinza tocmai scoase din cuptor. “Luati, ne-a zis, cat sunt calde, iar peste o ora mancam de seara”. S-a petrecut atunci un fenomen ciudat, pe care nu-l inteleg nici pina in ziua de azi. E limpede ca nici unul dintre noi „nu mai putea”. Exista, insa, pesemne, o logica si-o psihologie pentru la „grande bouffe”, care, odata declansate, nu mai pot fi oprite decit prin moarte. De altfel, in filmul din 1973 al lui Marco Ferreri, in care se pune la cale un suicid gastronomic in patru, totul se petrece intr-un weekend, asadar pe parcursul a doua zile. Noi ne apropiam de sfarsitul acestei perioade. Ca la un semn, ne-am aruncat toti asupra placintelor calde si le-am devorat in citeva clipe. Peste o ora, eram reinstalati la masa si retraiam, intr-o noua formula culinara (din care nu-mi mai amintesc decit de o mincare de gutui cu pulpe de curcan), ritualul cu peruca de cu o seara inainte. Eram, totusi, foarte tineri. Nu am alta explicatie pentru faptul ca am ramas vii! Fragment din brosura “Intalnire cu un necunoscut” - Editura Humanitas 2010.

“Trei saptamani magnifice pentru delega-tia Romaniei la acest CM si pentru noi cei de aici care am fost in fiecare zi alaturi de ei si i-am ajutat cat am putut mai bine in toate problemele aparute pe parcursul sederii lor aici si nu au fost putine”, ne-a spus Marian Ioan, prietenul nostru de la Centrul Cultural Roman din Hamilton.Iata in continuare si compo-nenta lotului care a facut deplasarea la Campionatele Mondiale de anul acesta din Noua Zeelanda, desfasurate la Lake Karapiro din Insula de Nord: Barca 8+: Mironcic Eniko (strock), Lupascu Camelia, Albu Nicoleta, Cojocariu Adelina, Craciun Ioana, Bursuc Diana, Zaharia Ionelia, Cogianu Roxana si Stoica Talida (carmaci). Barca 2: Albu Nicoleta si Lupascu Camelia. Barca 4: Ilie Cristina, Dobreanu Irina, Boghian Andreea si Grigoras Cris-tina. Antrenor emerit: Mihai Roman. Antrenori Secunzi: Vasile Mastacan si Marlena Zagoni. Medic: Voneafca Ventel. Maseuri: Vasile si Laura. “Lotul a fost unul tanar, de perspectiva, si din cauza asta nu s-au ridicat la asteptarile antrenorului pentru ca emotiile si-au spus

CANOTORII ROMANI IN NOUA ZEELANDA

cuvantul dar as mai adauga ca si presiunea rezultatelor din partea Federatiei si-a spus cuvantul”, ne-a spus Narcis Gherca din Cambridge, cel care ne-a si trimis aceste fotografii.Ca un element de noutate, standul ro-manesc de la National Bank din Cam-bridge, a fost amenajat cu trei costume nationale romanesti, o masuta ornamen-tata national, o barca cu steaguri si harti ale Romaniei. In difuzoare a cantat, in toata perioada concursului, muzica lui Gheorghe Zamfir. De mentionat ca barca de 8+ a obtinut medalia de bronz.Antrenorul emerit Mircea Roman ne-a declarat: “Nu m-am asteptat la o primire ca asta din partea romanilor de aici. Nu vom uita niciodata aceasta deplasare spe-ciala si pe cei care ne-au insotit aici.” Geta Andronache, multipla campioana olim-pica, a venit sa vada concursul si ne-a declarat ca “a trebuit sa vin pana la capa-tul lumii pentru ca sa sa intalnesc romani adevarati.” Multumim intregii delegatii si ii mai asteptam si cu alte ocazii. Dupa concurs a avut loc si o petrecere ca la romani - cu gratar si focuri de artificii - la ferma lui Cosmina si Daniel Gabor.

STIRI

4

x

Grupaj de stiri realizat de CRISTI DUMITRACHE

Iubiti si cucernici credinciosi, frati romani, va rugam sa primiti aceasta Scrisoare de Mul-tumire pe care v-o adresam, in numele Parohiei Ortodoxe Romane Sfantul Ignatie Teoforul din Auckland, pentru tot sprijinul pe care l-ati acordat, prin biserica, familiilor indoliate Paladuta (parintii lui Victor, 27 ani) si Alexiuc (parintii Alinei Elena 28 ani), dansii expri-mandu-si, la randul dumnealor, multumirea pentru tot sprijinul primit din partea voastra. Donatiile dumneavoastra, cele facute in contul parohiei sau direct, in numerar, s-au consti-tuit intr-un real si substantial ajutor. Suma adunata din donatiile facute de 71 de familii, intr-un timp extrem de scurt, este de NZ$ 4,460.00. Cu ajutorul dumneavoastra, s-au putut achita, integral, costurile serviciului funerar, in valoare de aproximativ NZ$ 12,000.00 (parohia noastra nu a perceput nici un fel de taxa sau onorariu pentru savarsirea acestui serviciu religios). Prin bunavointa si dragostea frateasca pe care le-ati daruit familiilor greu incercate, am reusit a savarsi toate cele dupa randuiala crestineasca de inmormantare, masa de pomana organizata la biserica, joi seara, fiind tot din prinosul si jertfa pe care voi, frati-lor, ati facut-o. Bunul Dumnezeu sa va rasplateasca toata jertfa si sa va inmulteasca darul, pazindu-va in calea mantuirii in toate zilele vietii voastre, si binecuvantandu-va pe voi, pe toti. Fie ca ne-ati ajutat financiar, fie prin pomana cu bucate, fie prin prezenta la slujba inmormantarii, fie printr-un gand bun si o rugaciune pentru odihna sufletului celor adormiti si intarirea celor ramasi, Dumnezeu sa va rasplateasca si sa va fie pomana bine-primita! Cu multa multumire pentru dragostea frateasca ce ati impartasit-o unii fata de altii, al vostru rugator catre Hristos Domnul, Pr. Mircea Corpodean

STRANGERE DE FONDURI

ZIUA NATIONALA IN 2010Asociatia Doina va invita sa sarbatorim impreuna Ziua Nationala a Romaniei in Cornwall Park, zona de BBQ de langa “Flag Pole”, Hugh Latimer Drive, sambata 4 decembrie 2010, incepand cu ora 12. Daca sambata va ploua intalni-rea se va amana pentru ziua urmatoare, duminica 5 decembrie, aceeasi ora si aceeasi locatie.

Asa cum v-am obisnuit in ultimii ani, va punem la dispozitie si in acest an un DVD al Revelionului, care va va face sa treceti in noul an plini de veselie. Este un dvd care contine multe surprize si care are o durata de 8 ore. Daca anul trecut Dvd-ul Reve-lionului a continut muzica populara si momente vesele clasice, anul acesta ne-am axat pe muzica romaneasca moderna, pe umoristi de exceptie si grupuri de umor. Pentru cei care doresc sa afle

DVD-UL REVELIONULUI 2011

continutul acestui dvd si care doresc sa il comande din timp, va rugam sa ne scrieti un mesaj de email pe adresa noastra: romanianpages@yahoo.co.nz. Daca nu aveti ac-ces la internet, ne puteti scrie pe adresa: 1/2 Browns Avenue, Pakuranga, Auckland, New Zealand. Reamintim ca acest Dvd poate fi trimis in orice locatie din Noua Zee-landa, dar si in Australia (plus taxele postale). Putem asigura, de asemenea, si Dvd-ul Revelionului trecut, pentru cei ce nu l-au putut procura in 2010. Va multumim!

“Toamna Romaneasca pe Meleaguri de Primavara Neo-Zeelandeza”, acesta a fost genericul sub care s-a organizat prima functie sociala de strangere de fonduri de la Parohia Ortodoxa Sfantul Ignatie Teoforul din Auckland. Aceasta seara cu credinciosii a fost organizata in data de 24 octombrie 2010, la Bay View Community Centre. Acorduri si arpegii de toamna, gus-tari si bucate traditionale, toate asortate cu cate o cupa de vin pentru ca impreuna, prin gand, prin miresme, prin ritmuri si cram-peie de armonii ruginii sa retrezim si sa mangaiem nostalgii si amintiri tomnatice, in zile primavaratece, in Noua Zeelanda, in suflet de roman. Intrarea a fost libera.

SCRISOARE DE MULTUMIRE

Iata ce comunicat am primit la redactie din partea organizatorilor acestei tabere, Adina si Cristi Giurgiu: “Vara aceasta tabara pentru copiii romani din Auckland va avea loc intre 24-28 Ianuarie 2011 la Marsden Point, langa Whangarei (http://www.marsden-bayyouthcamp.com/). Vor fi primiti in tabara copiii cu varste intre 6 si 16 ani, din comu-nitatea romana din Auckland si intreaga Noua Zeelanda (daca exista doritori). Termenul limita de inscriere a copiilor este 15 Decembrie dupa care lista se inchide. Tot 15 Decembrie este si data limita a achitarii integrale a pretului taberei. Inscrierea se face prin depunerea unui depozit de $25/copil (cat mai repede) sau prin achitarea integrala a pretului taberei in contul Asociatiei Doina. Pentru cazuri speciale va rugam sa luati legatura cu organizatorii la adresa de email: asociatia.doina@gmail.com. Mentionam ca Asociatia Doina a achi-tat deja depozitul pentru tabara si am aprecia daca ati achita si dumneavoastra depozitul pentru tabara cat mai curand pentru a ne acoperi cheltuiala. Multumim celor care au facut-o. Pretul taberei este $200 de copil si include: transportul dus Auckland, cazare, mancare, activitati (anul acesta toate activitatile taberei sunt incluse in pret). Transportul “return” Tabara – Auckland, vineri seara, pentru copiii ai caror parinti nu vor veni sa-i ia sau sa stea in Tabara Familiilor va fi platit separat si va fi in jurul sumei de $25-30/copil. Important:toti copiii/adolescentii cu varste cuprinse intre 11 si 16 ani – Grupa Galbena (Intermediate School si High School/College) vor avea un interviu de 15-20 min cu organizatorii taberei in care vor prezenta o mica scrisoare de intentie (max o pagina), de preferat in limba romana dar nu obligatoriu, cu motivele pentru care doreste sa participe la aceasta tabara, ce activitati ar dori sa fie organizate si in ce activitate ar dori sa fie implicat in mod special.”

TABARA COPIILOR ROMANI

In timpul petrecerii, a fost organizat un moment in care, cei doritori, au putut sa faca donatii catre parohia romaneasca din Auckland, intr-o expresie a milosteniei si darniciei din prinosul binecuvantarii celei ceresti, revarsate de Bunul Dumnezeu asupra noastra, a fiecaruia.

5

PRNZ IN LUMEDe la editor

Iata in continuare si interventia tele-fonica a editorului revistei, realizata in timpul acestei emisiuni:

Marius Dobrescu: Suntem acum la telefon cu Cristi Dumitrache, editorul revistei “Pagini Romanesti in Noua Zeelanda”. Buna dimineata Cristi... Cristi Dumitrache: Buna dimineata Marius, te invidiez pentru rolul de moderator al emisiunii din aceasta seara, este foarte interesanta...

MD: Sper ca romanii din diaspora sa inteleaga ca in aceasta seara incercam sa gasim cateva solutii pentru sistemul educational din afara Romaniei. Vroiam sa te intreb daca exista vreo scoala roma-neasca in Noua Zeelanda?

CD: Da, exista o scoala romaneasca. Eu as fi inceput printr-o alta alatu-rare de cuvinte si as fi vrut sa le spun invitatilor din emisiunea dumnea-voastra ca “noi nu vrem pamant, noi vrem manuale”, avand o nevoie foarte mare de carti in limba romana la scoala romaneasca din Noua Zeelan-da. Scoala noastra este infiintat la initiativa Asociatiei Doina si este o scoala mica, de diaspora, la care vin aproximativ 50 de copii in fiecare saptamana. Chiria salii este finantata de Departamentul Romanilor de

SCOALA SI REVISTA LA TVR INTERNATIONALUna dintre ultimele editii ale emisiunii “Romani despre romani” moderata de catre realizatorul TVR International Marius Dobrescu, a avut drept tema “Scolile romanesti din diaspora”. Marius i-a avut invitati in emisiune pe vicepresedintele Comisi-ei de politica Externa din Senatul Romaniei, senatorul Viorel Badea (Partidul Democrat Liberal) si presedintele Partidului Social Democrat - Diaspora, deputatul Cristian Rizea.

Pretutindeni si le multumim pen-tru acest lucru. De asemenea, avem mare nevoie de orice alte materiale scolare in limba romana. La Scoala Romaneasca din Auckland se pune accent mai ales pe vorbirea cat mai corecta a limbii romane si pe cu-noasterea personalitatilor care au influentat istoria Romaniei.

MD: Spune-mi te rog Cristi, care este diferenta dintre sistemul de educatie din Romania si cel de acolo? Cat de usor le-a fost copiilor romani sa se adapteze la sistemul neo-zeelandez?

CD: Anticipam aceasta intrebare si nu cred ca avem timp destul pen-tru a va descrie aceste diferente. Nu inseamna neaparat ca sistemul din Romania este unul care nu este valoros ci din contra, in schimb in

Noua Zeelanda se pune foarte mult accentul pe creativitatea copiiilor, pe personalitatea fiecarui copil. Profeso-rii, spre deosebire de Romania, sunt foarte apreciati, iar educatia – ca si sanatatea - sunt domenii absolut pri-oritare, indiferent de culoarea politica a guvernului din Noua Zeelanda. Copiii nostri se adapteaza foarte bine, pentru ca sunt copii de romani deci sunt destepti. Ei reusesc foarte rapid sa se adapteze si in limba engleza, dar pastreaza in suflete – prin Scoala Ro-maneasca si prin voluntarii de acolo – si limba romana.

MD: As vrea sa te mai intreb un singur lucru, Cristi. Cati profesori romani pre-dau la aceasta Scoala Romaneasca din Auckland?

CD: La scoala romaneasca sunt chiar profesori romani care predau si copiilor din Noua Zeelanda, in limba engleza. Sunt cativa, voluntari cu totii, care fac aceste cursuri din pasiune si care bineinteles nu castiga financiar de pe urma acestei pasiuni. Ca sa raspund punctual cred ca sunt in jur de 6-7 profesori.

MD: Multumesc mult pentru aceasta interventie. CD: Si noi va multumim.

6

VOCEA ROMANILORArticole din Bucuresti de la CORNEL NISTORESCU si DAN PURIC

CUM VORBESTE “BINEFACATORUL”

Mereu auzi propozitii care te crucesc. Si intamp-lari care te lasa cu gura cascata. Traian Basescu, convins fiind ca se afla pe o punte sau intr-un birt portuar, i-a zis unui constructor ca daca nu-si respecta promisiunea “ne luam de ciuf ”. Adevarul e ca am intra in antologia umorului universal daca un maistru s-ar trage de par cu seful statului. Si i-ar striga, ma, imputitule, asta-i pentru halul in care ai adus tara. Si presedintele i-ar zice, ma, boule, asta-i pentru ca n-ai terminat lucrarile la termenul promis. Ce ziceti? Comic sau grotesc? Pacat ca Traian Basescu n-a lansat o asemenea invitatie ceva mai demult. Parerea mea este ca daca romanii ar fi trecut de la atitudinea cand reverentioasa, cand vulgara la asemenea sanctiuni, cu siguranta ca lucrurile nu s-ar fi degradat intr-un asemenea hal. Ba am fi inregistrat si cate un succes. Amenintarea lansata de Traian Basescu ar fi prins si in alte tari europene si ar fi ajutat cu siguranta la rezolvarea unor dispute intrate in impas. Trebuie sa recunoasteti ca, in ciuda primi-tivismului, tehnica este extrem de simpla. Cine nu-si facea datoria era scuturat rapid de ciuf. In primul rand, Traian Basescu ar fi ajuns sa semene cu Sebastian Bodu sau cu Razvan Theodorescu. Il zgaltaiam de podoaba capilara si pe Emil Boc (suc-cesele istorice au inceput sa-i contureze deja che-lia!). Puteam sa-i apucam de barbuta si pe Berceanu si pe Vladescu, mai ales pentru licitatiile aranjate pentru sosele si autostrazi (in cazul primului) si pentru initiativele periculoase pentru viata oameni-lor, in cazul amorezului de la Finante. Cu o asemenea sanctiune brevetata in politica am fi putut sa-i stricam frizura de vitrina (Cooperativa Igiena) si lui Adriean Videanu. Sigur, unii s-ar fi putut gandi la luatul de ciuf si in cazul doamnelor intepate. Adica Elena Udrea, Roberta Anastase, Monica Ridzi sau Elena Basescu. Numai ca asta ne-ar plasa imediat in afara spatiului europe-an. Oricat de primitiv este comportamentul politic al acestor cucoane, nici prin gand nu ne este permis sa scapam din haturi aceasta imagine de sfarsit de betie, lansata de Traian Basescu pe un santier de la inundatii. Nu stiu daca luatul de par ne scoate din criza in care ne aflam. In schimb, ne fixeaza un diagnostic: “Buni de inchis intr-o cusca de nebuni”!CORNEL NISTORESCU

Limbajul politic romanesc evolueaza spectaculos. Con-comitent cu comportamentul politicienilor. Adica limba romana tine pasul cu realitatea. Merg impreuna brat la brat. Si mahalaua fascinata de balciul televizat se adapteaza si ea.

“Ca se asculta telefoanele in Romania nu este o noutate, eu cred ca este o traditie mostenita, de la securist la securist si de la curios la curios. Atunci se tragea cu urechea, acuma se trage cu ochiul... Ce sa le facem? E un lucru de care sigur ca se jeneaza. Este un atac la intimitate. Sigur ca pe de alta parte o sa-ti spuna ca acest atac la intimitate este bun pentru ca el previne infractiuni si ca e vorba de securitatea nationala. Dar securitatea nationala nu sta in ascultarea telefoanelor particulare ale oamenilor din clasa medie. Dar ce poti sa faci?! Aste e. Te revolti si asta e. Oricum, nu sunt decat zvonuri... Pe mine oricat de mult m-ar asculta, pana si telefonul asta pe care vorbesc acum, nu e decat o posibilitate de a invata anumite lucruri. Despre faptul ca e un atac la intimitate, ca ei sunt vanduti. Ar avea posibilitatea sa invete... In rest ce sa asculte? Ca am secrete de stat? Ca vreau sa dau vreo lovitura? Dar intrebarea e: «Aveti siguranta ca ele sunt ascultate?». Aici e toata problema. Ca e asa, o loterie. In Romania se merge foarte mult pe «se aude ca...». Poti sa acuzi pe nedrept servi-ciile secrete. In clipa in care aveti dovezi clare, atunci devine un cap de acuzare, pentru ca e un act de spargere a unei intimitati. N-ai cum sa stii sigur. Dar, repet, daca s-ar intampla asta ar fi comentariul meu, ca este un atac la intimitate. Si ar fi ceva ilegal. Neconstitutional. Iar ce se intampla acum in Romania, cu stenograme si alte cele. Astea tin nu de siguranta nationala, ci de NE-siguranta nationala. Statul Roman nu mai are o siguranta, o certitudine si o au-toritate. E o lupta intre diferite aripi, care se denunta reciproc in numele adevarului. Dar sa nu facem un caz ca asta nu se intampla numai in Romania. Peste tot, si mai ales in state care si-au facut din ascultarea telefoanelor o lege statala. Dar ceea ce se intampla in Romania, lipsa de coagulare, ele sunt simptomatice, iar faptul ca se denunta reciproc cu ce salarii infer-nale au iarasi e o chestie simptomatica si nu serveste nimanui, pentru ca nici una din aceste alternative nu exista. Este o situatie in care in piata publica se parasc reciproc. Cand spune academicianul Moisil zice asa: «Cand se cearta doi academicieni nu afla nimeni, dar cand se cearta doua florarese afla tot orasul». Asa si astia. Isi ridica poalele in sus, merg pe boicot, dar e simptomatic, peste cativa ani uita toata lumea. Important este insa ca tara se erodeaza si ca cei interesati sa distruga aceasta tara se bucura de asta. De-aia si sunt folositi papagalii astia in lupta asta intestinala intre ei, sunt instrumente. Romania nu poate fi salvata de clasa politica. In primul rand clasa politica nu trebuie salvata. Clasa politica trebuie sa isi traiasca decesul. E ca si cum ai salva un virus de la moarte. Ceea ce se poate salva e poporul roman, iar poporul roman se poate salva prin atitu-dine, iar aceasta atitudine vine de la niste oameni care sunt constienti... Intr-un fel poate si criza este buna pentru ca lovind putin asa poate mai constientizeaza, iar o populatie constientizata devine popor. Nu mai e masa de manevra. Daca nu se va intampla asta avem toate sansele sa disparem. Nu ne salveaza azi in Romania nici Fondul Monetar Inter-national, nici Banca Mondiala. Ne salveaza o atitudine demna la nivel de popor. Astia fac experiente pe noi. Ordinul, la momentul asta, este SUSPICIUNEA. Ordinul este sa se creeze haos. Haos economic, distrugerea liderilor spirituali. Inainte era cooperativizarea, acum e privatizarea fortata care a dus la pauperi-zare, distrugerea invatamantului si a culturii. Astea sunt facute pe un program. Si daca la asta adaugi chestia asta si le distrugi oamenilor intimitatea, posibilitatea de a-si crea o lume intima, nu e decat finalul... Ei pot sa asculte telefonul, dar nu pot sa asculte inima oamenilor. Cand o sa-l asculte si pe Dumnezeu atunci ma predau. Cand gandurile unui om fata de Dumnezeu vor fi ascultate atunci eu vin si ma predau si zic ca pentru poporul asta nu se mai poate face nimic. Pana atunci raman pe baricade.” DAN PURIC

SUSPICIUNEA

7

MOVIE NIGHTS

SHREK FOREVER AFTER2 stele din 5SUA, 2010Regia: Mike MitchelVoci: Mike Myers, Eddie Murphy, Cameron Diaz, Antonio Banderas, Julie Andrews, Walt DohrnDurata: 93 min.

„Shrek” a ajuns la episodul 4 si auto-rii lui se jura ca va fi si cel din urma, supranumindu-l chiar „Capitolul fi-nal” initial, si facandu-i premiera cu o zi mai devreme decat in Statele Unite in Rusia, pe 20 mai si abia pe 2 iulie, in Marea Britanie. La cate comentarii rautacioase s-au scris despre el, ar fi relativ logic. Desi stapan e doar publicul. Partile bune raman Motanul incaltat si „multilateral dezvoltat” (ca tot i-a apucat pe unii nostalgia comu-nista) si Magarusul, la fel de ironic si aparent nesuferit. Nu-i vorba ca vocile lor si in realitate sunt cele mai,

Articol din Bucuresti de la criticul de film IRINA MARGARETA NISTOR

daca schimbi ceva, se duce totul de rapa, este si el unul tot mai prezent in ultimul an. Daca e sa ne amintim doar de recentul „Teleportati in adoles-centa” / „Hot Tub Time Machine”. Ar mai fi de discutat tortul de aniversare, pe care ma tem ca multi parinti, la indemnul copiilor, vor in-cerca sa-l reproduca. Va asigur ca e de un kitsch perfect, cu curcubeul lui cu tot, pe care se reped cei trei purcelusi, extrem de nereusit desenati. Autografele pe care le da Shrek pe furci si torte sunt ce-i drept o chestie originala, iar scena de repro-suri dintre el si nevasta-sa, aminteste de serialele cu nesfarsitele scanda-luri conjugale. Perucile vrajitorului inciudat, care-si doreste la propriu ca Shrek sa nu se fi nascut vreodata, ca sa puna el mana pe intreaga impara-tie, sunt alese in functie de starile prin care trece mititelul, vesnic pus pe harta si disperat, care mai face din cand in cand cate o sedinta de consiliu cu cotoroantele, care-l stiu de frica. Miscarea de Rezistenta a capcaunilor, care brusc se inmultesc, e o idee de prost gust si cu siguranta ca i-a suparat pe francezi, care au un adevarat cult pentru cuvantul in sine. Sarutul care ar trebui sa rezolve totul, nu se da asa cu una, cu doua, de catre Fiona care a devenit un fel de „Xena, Printesa Razboinica”. Cel mai reusit este genericul de la DreamWorks Pictures inventat de insusi Steven Spielberg si care aminteste de fiecare data de bicicleta fermecata din „E.T.”, dand de inteles ca, e de fapt din aceeasi samanta geniala, cinematografica, precum inaintasul sau, inegalabilul totusi, Walt Disney.

sa le zicem... radiogenice, respectiv Antonio Banderas si Eddie Murphy. Cameron Diaz si Mike Myers, Fiona si Shrek, reusesc sa agaseze inclusiv prin ton. Ceilalti capcauni fiind net mult mai draguti. Pentru ca sunt la moda magicienii de la „Harry Pot-ter” incoace, non-stop, in acest nou mileniu, apare si aici unul, personaj exclusiv negativ, cu un nume greu de pronuntat si de neretinut: Rum-pelstilskin, caruia ii da glas Walt Dohrn, uneori si dialoghist. El ii propune monstrului verde, exasperat ca nu mai este temut de nimeni, sa-i schimbe, pen-tru o vreme soarta, fireste atragan-du-l intr-o capcana, pe care capcau-nul cu un IQ destul de limitat, n-o banuieste. Smecherul este secondat de vrajitoare calare pe matura care fireste ca amintesc de „Vrajitorul din Oz”, de unde s-a copiat fara mila. Shrek are 24 de ore sa-si regaseasca nevasta cu tripleti cu tot (doua fete si un baiat), plus prietenii, dintre care Magarusul, intre timp, s-a in-surat cu o balaurita, care scuipa foc. Prin urmare, plozii sai fiind un altfel de struto-camile. De-a lungul intregii aventu-ri, apare chiar si un anunt televizat, culmea dintr-o oglinda, (nu e OTV-ul, ci cea a mamei vitrege din „Alba ca Zapada”). In continuare, soacra lui Shrek, Regina Lillian, chiar daca apare foarte putin, are vocea lui Julie Andrews, neuitata Mary Poppins sau guvernanta din „Sunetul muzicii”. Ceea ce sporeste curiozitatea pentru acest nou capitol este faptul ca e produs in 3D, ba chiar si pe IMAX, ceea ce-i da ceva prospetime. Jocul cu calatoria in timp, in care

SHREK PENTRU TOTDEAUNA

8

INTALNIRI CU DESTINE

Chiar daca nu sunt roman gandesc si simt romaneste.Cand ascult muzica populara din Banatul meu drag tresar de fiecare data si ma visez in poiana cu flori de la marginea satului copilariei mele: Izgar, judetul Caras-Severin. Aproape sufletului meu este frumoasa, talentata si inteligenta Andreea Voica, interpreta de muzica populara din Banat.

INTERVIU CU ANDREEA VOICA

De aceea ma bucur nespus de mult ca in-dragita interpreta mi-a acordat interviul care urmeaza si am aflat astfel lucruri in-teresante despre mama sa, Nicoleta Voica si despre sotul sau Deian Galetin.

Andreea, te rog pentru inceput sa imi spui cateva date despre tine. M-am nascut pe 16 august 1975 la Resita, unde am si trait pana la varsta de 15 ani cand am plecat in Statele Unite. Tot la Resita am urmat cursurile Liceului de Matematica-Fizica din clasa intai pana in clasa a noua inclusiv, apoi am conti-nuat liceul la New York, unde am facut si facultatea. Sunt absolventa a Universitatii St. John’s University profilul “business-management”si mandra sa recunosc ca am terminat facultatea cu titlul onorific de “summa cum laude”. Cand si cum ai inceput sa canti? Am inceput sa cant la varsta de 6 ani, uimind pe toata lumea dar mai ales pe mama care nu stia ca eu imi doresc acest lucru si nu ma auzise cantand niciodata. Contrar a ceea ce crede multa lume mama nu m-a impins niciodata pe drumul cantecului popular; a fost drumul pe care mi l-am ales singura in viata si pe care l-as alege chiar daca m-as mai naste o data. Prima mea aparitie pe scena a fost la varsta de 6 ani si s-a petrecut pe scena Casei de Cultura din Resita. Mama avea acolo un spectacol iar inainte de acel spectacol i-am spus mamei ca vreau si eu sa cant. Bineinteles ca nu m-a luat in seama si mi-a spus sa o las in pace ca nu are timp de joaca. Atunci mi-am castigat membrii orchestrei de partea mea facandu-le o mica demonstratie si convingandu-i ca eu chiar pot sa cant. Impreuna cu ei am abordat-o din nou pe mama si am rugat-o sa ma lase totusi sa cant in acel spectacol. Pana la urma mama s-a lasat cu greu convinsa si mi-a improvizat un costum national de-al ei care imi era foarte mare, mi-a explicat putin ce inseamna sa canti cu orchestra pentru ca era o premiera pentru mine (aceasta a fost prima si ultima lectie de muzica pe care am primit-o vreodata de la mama), si am intrat in scena. Mama a ramas in culise extrem de emotionata si cu ochii in lacrimi, iar eu am intrat in scena fara pic de emotii si atat de dezinvolta de parca acesta era cel mai

totul altceva sa fii artist decat in vremu-rile de acum. Mergeam in acele turnee legendare care tineau si cate doua luni, in care jucam intr-un oras mare precum Clujul doua zile la rand, doua spectacole pe zi cu salile arhipline. Lumea te venera pe vremea aceea si te respecta ca pe un artist ad-evarat. Nu mai amintesc de faptul ca eu la varsta aceea de 12-14 ani ani castgam intr-o zi de turneu cat castiga un mun-citor intr-o luna. Au fost vremuri de poveste... O.K. La varsta de 14 ani, chiar inainte de a pleca in Statele Unite am inregistrat primul meu album. In prezent sunt noua din care unul in duet cu mama, mai sunt cateva colective, plus un mate-rial Electrecord. Prima aparitie tv s-a intamplat tot la varsta de 6 ani, evident la Televiziunea Romana pentru ca era singura pe vremea aceea. Primul realiza-tor din televiziune cu care am lucrat este acelasi cu care colaborez cel mai bine si astazi: Elise Stan. Apoi au urmat Tudor Vornicu, Florentina Satmari, Marioara Murarescu, Eugenia Florea, Simona Patraulea (i-am enumerat doar pe cei care conteaza pt. mine, cei care fac emisiuni de gen, restul sunt cu sutele). In anii petrecuti la New York, nu m-am indepar-tat deloc nici de muzica si nici de publicul meu. Am cantat si acolo pentru romanii din diaspora, iar vacantele scolare le-am petrecut in Romania cantand banatenilor mei si inregistrand noi albume pentru ca lumea sa nu ma uite. Intotdeauna am stiut ca ma voi intoarce acasa si ca voi canta pentru ca asta iubesc cel mai mult pe lume: cantecul. Intr-una din vacantele petrecute in tara l-am cunoscut si pe cel care avea sa-mi devina sot, acordeonistul Deian Galetin.

firesc lucru din lume pentru mine. Nu stiam decat trei cantece pe care am fost nevoita sa le repet pentru ca publicul m-a iubit din prima clipa si aproape ca nu am putut sa ies de pe scena. Mama plangand de bucurie imi facea semne din culise sa ies din scena, iar eu ii aratam ca nu pot pentru ca ma vrea publicul, de la care primisem flori si ciocolata. Zambesc si acum cand imi aduc aminte de acele momente care s-au petrecu cu mai bine de 25 de ani in urma. Dupa acel spectacol mama m-a dus la Casa Pionierilor de pe vremea aceea, unde am inceput sa activez in ansamblul folcloric atat ca solista cat si ca dansa-toare. De dansuri a trebuit sa ma las cativa ani mai tarziu, cand m-am mutat la Ateneul Tineretului la un alt ansam-blu. Au urmat apoi colaborari cu multe ansambluri de profesionisti si amatori, cu care am avut turnee atat in tara cat si peste granita. Fiind copilul unei mari artiste mi-a fost facilitata colaborarea cu nume mari ale muzicii populare de la o varsta destul de frageda; spre exem-plu pe la 12-13 ani eram colaborator permanent al ansamblului profesionist “Doina Banatului” din Resita alaturi de Nicoleta Voica, Petrica Moise, Dumitru Chepetan, Ileana Maciovan si George Rotaru. Bineinteles, mai colaboram si cu ansambluri din tara ca “Junii Sibiului” de exemplu, si am avut privilegiul de a lucra cu unii din cei mai mari coregrafi pe care i-a avut Romania: Ioan Macrea, Afilon Latcu, Ion Munteanu. Am fost o norocoasa pentru ca incepand sa cant atat de devreme am prins acele vremuri dinaintea Revolutiei cand insemna cu

Articol din Germania de la ADALBERT GYURIS

9

INTALNIRI CU DESTINE

Cand l-am cunoscut pe Deian aveam doar 17 ani, dar am stiut din prima clipa ca el este jumatatea mea, omul cu care imi voi petrece tot restul vietii. Ne-am casatorit 5 ani mai tarziu, in 1997, cand eu am terminat facultatea si m-am intors acasa. Doar ca acasa n-a mai fost Resita ci Timisoara, orasul natal al lui Deian. In acelasi an s-au intors in tara mama si fratele meu, el este cu patru ani mai mic decat mine. De atunci locuim toti in Timisoara. Deian este cu 5 ani mai mare decat mine; s-a nascut la Timisoara pe 11 mai 1970. A urmat cursurile liceului de muzica “Ion Vidu”, sectia pian, apoi Facultatea de Muzica din cadrul Univer-sitatii de Vest din Timisoara sectia peda-gogie muzicala, devenind astfel profesor de muzica. In prezent este doctorand la Academia de Muzica din Bucuresti, ur-mand sa-si ia doctoratul in folclor. A fost profesor de muzica la Scoala Populara de Arta a Centrului de Cultura si Creatie al judetului Timis, apoi secretar muzical al Ansamblului Profesionist Banatul din Timisoara. Astazi este dirijor al ansam-blului “Timisul” ce apartine primariei municipiului Timisoara. Dar cel mai important, este unul dintre cei mai buni instrumentisti din tara si totodata cel mai bun acordeonist al Banatului la ora actua-la. Iar pentru mine este cel mai minunat om din lume, spun asta dupa zece ani de casnicie fericita. Despre artista Nicoleta Voica chiar nu stiu ce as putea spune ce nu stie o lume intreaga: este un etalon, o moda, o legenda vie a muzicii populare banatene. Pentru mine este unul din foarte putinii oameni pe care ii respect ca artisti.

Crezi ca familia poate juca un rol in formarea unui artist? Cu siguranta familia joaca un rol important in formarea unei persoane indiferent ce doreste sa ajunga in viata acea persoana, atata timp cat alegerea apartine persoanei in cauza. Daca vorbim despre formarea unui artist, atunci rolul familiei ar trebui sa fie unul de sprijin si incurajare. Din pacate in ziua de azi prea multi vor sa fie “artisti”, si prea multi parinti fara simtul realitatii isi incurajea-za odraslele sa devina “artisti” chiar daca le lipseste elementul principal: talentul. Cu talentul ori te nasti ori nu te nasti, ori il ai, ori nu il ai. E simplu si contrar a ceea ce cred unii nu se poate cumpara, nu se poate invata, nu se poate dobandi in nici un fel. Nu de putine ori am fost abordata de parinti cu copii care mi-au spus: Doamna Andreea platesc oricat ca

sa-mi invatati copilul sa cante cum v-a invatat mama dumneavoastra. Degeaba le explic eu ca atunci cand nu ai fost da-ruit cu talent nu se poate invata nimic, si ca pe mine mama nici nu m-a invatat si nici nu m-a impins vreodata pe drumul muzicii populare. Iar eu la randul meu nu as alege niciodata pentru copiii mei; nu inseamna ca daca eu si Deian cantam si copii nostri ar fi neaparat talentati si ar trebui sa faca acelasi lucru. Insa acolo unde exista intr-adevar talent, familia si parintii mai ales ar trebui sa recunoas-ca acest lucru si sa faca tot ce le sta in putinta ca acel talent sa nu se iroseasca.

Ce ai mostenit de la mama ta si cu cat de ajuta sotul tau? Cred ca este evident ce am mo-stenit de la mama: vocea. I-am mostenit vocea dar niciodata, absolut niciodata nu am incercat sa o copiez. Avem timbre vocale si stiluri interpretative diferite, si mai ales personalitati scenice diferite.

textele, liinile melodice mi le compune Deian sau le compunem impreuna, iar aranjamentele muzicale ale pieselor mele ii apartin fireste lui Deian. Faptul ca sun-tem impreuna si acasa si pe scena ne face sa ne intelegem perfect unul pe celalalt, si sa respectam unul munca celuilalt cum nu am face-o daca unul din noi ar avea o alta meserie. Oricum, credeti-ma, artistii au o doza de nebunie pe care un om “normal” nu ar intelege-o.

Romanii din Statele Unite se deose-besc cu cei de acasa? Acei sapte ani in care am locuit la New-York am cantat mai mult banate-nilor proveniti din Banatul sarbesc. Am fost uimita sa constat ca sunt mai banateni decat noi, ca nu si-au uitat graiul si portul, datinile si obiceiurile. Chiar daca s-au nascut acolo copiii lor canta si danseaza banateneste, iar ei asculta tot doinele batrane ale lui Achim Nica si Flo-rentin Iosif in timp ce noi ascultam... Au un club al lor, Clubul Banatul, unde se tin toate petrecerile lor si o data pe an Festi-valul Banatenilor, care este echivalentul rugii banatene de acasa. De altfel acest festival se tine in mai multe metropole americane unde locuiesc romani: Chi-cago, Detroit, Phoenix. Datorita acestor oameni minunati dorul de casa a fost un pic mai usor de suportat.

Esti o femeie frumoasa, inteligenta, cu o voce placuta, ce mai ascunzi ce noi nu vedem? “Frumoasa, inteligenta, voce placuta”... cate complimente! Multumesc! As fi ipocrita daca as spune ca nu sunt constienta de toate calitatile, dar si de defectele mele, ca din pacate am ca fiecare om. Lucrul cel mai de pret pe care mi l-a dat Dumnezeu este glasul meu. Si pentru ca Dumnezeu m-a inzestrat cu acest glas, am o viata frumoasa. Sunt norocoasa ca fac exact ceea ce-mi doresc si n-as schimba nimic in viata mea. Cel mai mult pe lumea asta imi place sa cant, iar cei care m-au vazut cantand stiu despre ce vorbesc; atunci cand cant sunt cel mai fericit om de pe pamant. Am langa mine un om minunat, un om care ma iubeste, ma intelege si ma rasfata, care imi da tot ce-mi doresc. Si-i mai am pe toti cei dragi langa mine.

Eu iti multumesc din suflet pentru acest interviu si permite-mi sa fac o adanca reverenta in fata ta in numele celor ce te iubesc. Va doresc tuturor sanatate, impliniri si succese.

Spuneam mai devreme ca mama a lansat o moda in muzica populara banateana, tocmai de aceea multe interprete din generatiile mai tinere au incercat sa o imite, drept pentru care au fost criti-cate de catre specialisti. Mie niciodata nu mi s-a intamplat sa mi se spuna: O imiti pe mama ta. Din contra, oamenii de muzica mi-au spus intotdeauna ca eu cant ca mine, ca am un stil propriu de interpretare. De fapt asta am si vrut intotdeauna, sa fiu Andreea Voica si nu fiica Nicoletei Voica. In ceea ce priveste muzica am avut si mai am multe de invatat de la Deian. De fapt daca stau si ma gandesc este singurul om de la care am invatat ceva, vorbind desigur despre muzica. Cred ca este absolut fantastic faptul ca avem amandoi aceasi meserie pentru ca ne completam perfect. De foarte multi ani eu imi compun singura

Articol din Germania de la ADALBERT GYURIS

10

Multe mi-au mai trecut pe dinaintea ochilor in anii de scoala ai nepoatei mele Mara-Elena. Ca om care am slujit invatamantul romanesc pana la limita admisa, venind in Canada si avand contact cu scoala prin fiica mea ca profesoara si mai apoi directoare la un liceu, dar si prin nepoata la dreapta careia am stat de cand a pus intai piciorul in scoala, era firesc sa-mi treaca prin creanga mintii diferentele ce se succedau inaintea mea. Multe sunt acestea intre cele doua sisteme de invatamant, chiar daca in ultima vreme au fost schimbari si in scoala romaneasca. Cele mai mari si mai multe noutati mi-au oferit sansele absolventilor de liceu de a urma cursurile universitare. Am luat distanta fata de parerile preconcepute care ii stapaneau pe multi romani – invatamantul romanesc este excelent, a dat olimpici si etc, etc, iar in-vatamantul din America si Canada e la pamant – si fiecare punand pe masa aspecte vehement argumentate.

DRUMUL SPRE UNIVERSITATE

Un aspect care face diferenta intre cele doua sisteme de invatamant este acela ca in Canada nu se intra la facultate pe baza de examen-concurs. Selectia este facuta de notele primite in tim-pul ultimului an de liceu. Sistemul de notare al elevilor este in asa fel alcatuit, incat parintii si elevii nu pot influen-ta notarea pe care o face profesorul. Programa elevilor liceeni este alcatuita din cursuri obligatorii – cele de cultura generala si cursuri la alegere, dupa aptitudini, preferinte si intentie de vi-itor. Anul scolar este compus din doua semestre care se incheie cu examene si elevii primesc credite care vor decide daca vor fi acceptati sau nu la facultate. Daca aceste credite nu sunt suficiente pentru facultatea dorita sau notele sunt prea mici, absolventul poate sa faca completare partiala in urma-torul an scolar, continuand la liceu doar cursurile de care are nevoie. Alegerea facultatii este iarasi un aspect mult deosebit fata de ceea ce cunosteam eu. Dupa sistemul canadian, referitor la importanta pe care o are aici munca voluntara, si elevii sunt cuprinsi in acest sistem. Mara-Elena a voluntariat in mai multe locuri, dar cel mai mare succes l-a avut voluntariind pentru pregatirea alegerilor. Asa si-a descoperit vocatia de „diplomat” si a luat hotararea sa urmeze cursurile de Stiinte politice de pe cand era inca in clasa a 10 de liceu. In anul urmator, m-am alaturat parintilor ei si impreuna cu ea am vizitat mai multe universitati din provincia Ontario, inclusiv capitala tarii, Ottawa, cu atractie deosebita pentru Parlamentul care ii suradea ca o mare promisiune. Vizitele, apoi participarea la intalniri cu profesorii diferitelor facultati au fost deosebit de

VOCEA ROMANILOR

folositoare. Nepoata mea si-a schim-bat de cateva ori deciziile. Erau multe motive sa incline balanta cand spre o facultate cand spre alta. In final s-a descis pentru Ottawa. Acolo era o sectie de Conflict Studies (studii ale conflictului) care o interesa pe ea in mod deosebit. Avea posibilitatea de coop. Asta inseamna ca din anul 3 merge la scoala 4 luni si apoi lucreaza 4 luni. Si tot asa se roteste programul pana la sfarsitul universitatii. Din cauza asta face mai mult cu aproape un an decat cei care fac doar studii teoretice, dar la sfarsitul universitatii are deja experienta de munca, stie mai clar ce vrea, iar sansele sa-si gaseasca de lucru in domeniu cresc. Ca sa nu mai vorbim ca si banutii facuti in acele 4 luni ajuta. Acceptarea la aceasta universitate cerea ridicarea stachetei notelor, concurenta fiind foarte mare, selectia foarte riguroasa, asa ca a avut o motivatie foarte serioasa ca in ul-timul an sa renunte la multe distractii specifice varstei ca sa stea mai mult aplecata asupra studiului. Si i-a fost de folos. Imediat dupa vacanta de iarna a clasei a 12-a, ca si ceilalti elevi, Mara-Elena a trimis aplicatii (cereri) optand pentru trei universitati, prima fiind cea din Ottawa. Pana in luna februa-rie a stat cu inima cat un purice. Cam semana cu starea pe care o aveam noi dupa ce dadeam examenul si asteptam afisarea rezultatelor. Aici raspunsul iti vine oficial prin posta. Prima univer-sitate, Brock, din St. Catherines i-a trimis un plic cu raspunsul afirmativ. Plicul greu de documente, cuprindea instructiunile pentru inceperea anului universitar. I-am admirat pentru modul organizat de a lucra. La acesta admiratie s-a adaugat si un moment

emotionant starnit de un frumos si elegant gest de aleasa stima si curtoazie fata de viitorul student. Plicul continea o frumoasa si calda felicitare fiindca a fost acceptata, la care au adaugat multumiri ca „ne-ai ales pe noi. Te as-teptam cu bucurie” mai apoi au adaugat: „Citeste instructiunile. Alaturi ai un plic cu confetti. Cheama-ti prietenii, deschide-ti punga si arunca-le in sus ca sa sarbatoriti acest insemnat eveniment din viata ta”. Mara-Elena a prins aripi, parca zbura, dar mai avea intr-un colt al inimii nadejdea ca ar putea fi accep-tata la Ottawa. Si nu mult dupa asta, ea a primit un mesaj text pe telefonul celu-lar. Era in ora de istorie a lumii si nu avea voie sa foloseasca telefonul. Profe-sorul a vazut ca Mara-Elena s-a schim-bat la fata, si pentru ca si profesorul participa la trairile elevilor sai, i-a spus: „Iti dau voie sa mergi afara sa primesti raspunsul pe care il astepti”. Cei de la Ottawa spuneau: “Stim ca esti la ore, dar am vrut sa iti facem o bucurie ime-diat ce ne este in putinta. Tocmai ai fost acceptata la facultatea noastra. Ti-am trimis rezultatul si prin email, ai sa-l

Articol din Canada de ELENA BUICA

VOCEA ROMANILOR

11

gasesti acasa, si prin posta, dar am vrut sa te bucuri cat se poate de repede”. Revenind in clasa, colegii si profesorul au aplaudat-o si au imbratisat-o, caci pe fata ei citisera rezultatul. Apoi a urmat cu aceleasi calda culoare si raspunsul pozitiv la cea de a treia facultate, cea din Toronto. Alaturi de Mara-Elena si noi am trait zile deosebit de frumoase care s-au inscris in sirul celor pe care le ducem cu noi toata viata, uneori cu cele mai mici detalii. Pana la sfarsitul anului scolar, nepoata mea avea toate probleme aranjate pentru deschiderea anului universitar. Stia chiar si numa-rul camerei de la caminul din frumosul si efervescentul campus universitar. Am fost cu totii si am vazut-o, am foto-grafiat-o, am participat la intocmirea formalitatilor necesare bunului mers, incat deschiderea anului universitar urma sa se faca fara niciun impediment. Vara care a urmat a fost una dintre cele mai fericite purtand in ea promisiunea zilelor studentiei cu aura lor. Cand s-a apropiat septembrie, Mara-Elena isi avea bagajele facute cu multa paricipare suleteasca. Acum imparte un apartament de doua camere, bucatarie si baie cu Yvonne, prietena ei de acasa, studenta si ea dar la arta. Parintii lor le-au cumparat cate un abonament de masa care le permite sa manance la orice magazin, restaurant, bufet, cafenea din campus, dar isi mai pregatesc si ele in bucataria lor ce le mai pofteste inima cand nu vor sa iasa din casa. Au inceput cursurile si merg sfaraindu-le calcaiele. Noi, acasa suspi-nam simtind golul pe care l-au lasat, dar ele, privesc inainte. Ne dam tele-foane, vorbim prin skype, ne trimitem emailuri. Imi vin in minte parintii mei, ramasi in satul lor, cum ne priveau cu lacrimi in ochi cand si-au vazut copiii si nepotii pasind pe acest drum mur-murand: „Sa va ajute Dumnezeu!” Mai apoi m-am regasit pe mine in locul lor, iar acum o vad pe fiica mea, la randul ei strabatuta de acelasi fior atat de special in felul lui. Privirea aceea spre viitorul caruia nu-i poti zari celalat capat iti creaza o stare unica. Abia pe la 30 de ani omul incepe sa simta gustul amar al limitelor omenesti, dar pana atunci el nu are decat aripi de zbor si viitor nelimitat. Acum nu putem decat sa-i uram nepoatei sa aiba un zbor cat mai inalt tot cu ajutorul Celui Netarmurit.

PULSUL PARISULUI IN SEPTEMBRIE

Articol din Franta de ALEXANDRU JURCAN

Sintagma “gara botanica” vi se pare bizara? O sa explic imediat. Toate calatoriile mele incep intre romani, in autocare ticsite, chinuite, dar si pline de speranta. Nu vreau sa ma privez de pulsul initial al plecarilor. In spatele meu se afla un baietel de patru ani, guraliv nevoie mare, rasfatat sistematic de maica-sa. Ce asteapta el? Sa-si revada tatal la Paris. Maica-sa nu-i spune ca autocarul va opri la Jardin des Plantes, ci la... Gradina Botanica (ceea ce e acelasi lucru). Astfel pustiul intreaba in nestire, repeti-tiv, obositor: “Cand ajungem la Gara Botanica? Iata, macar m-am ales cu un titlu pe vremuri de criza!” Daca in tara e somaj, la frontiere se lucreaza asiduu. Inceput de septembrie. Controale de acte si bagaje. Ba chiar si noaptea la austrieci, control. In Germania, la toaleta, gasim sapun si...muzica simfonica. La noi in Romania inca suntem deficitari la acest capitol, chiar daca in ultimul timp am vazut cateva toalete exemplare. Controalele continua. Vama franceza scotoceste toate pachetele. Parca ne-am reintors cu ani in urma. Din cauza cui? Doar a tiganilor? Sau a noastra, a tuturor? De ce ascundem mereu tigari si tuici? Ma doare sufletul cand se spune ironic: “Un autocar cu romani!” Paris de luni dimineata. Ploua in cartierul Belleville. Imi incep plimbarile de la Hotel de Ville. Inca se curata strazile. Orasul e umed si mohorat.Ca sa ajung la biserica Saint- Eustache trec pe aleea Saint John Perse. E chiar frig. Ma asez pe scarile din fata bisericii. Caini scosi la plimbare, porumbei uzi, ciori care croncane scurmand in gazonul rece. Nu mai sunt singur, incepe miscarea cotidiana ramificata. Un chinez vorbeste in nestire la telefon in fata bisericii, ridicand gutural tonul. Doi indragostiti stau imbratisati intr-o tandra imobilitate. Citesc din “La cor-rectrice” de David Nahmias, un roman cu priviri multiple si pline de umor inspre nasterile scriiturilor fictionale. Toamna literara asteapta cartea lui Michel Houellebecq “Harta si teritoriul” in care se renunta la eternul cinism , asumandu-se o oarecare emotie. Coetzee va fi prezent cu “Vara vietii”, roman cu un personaj idealist, riguros si sever. Langa biserica Saint-Sulpice se vand carti cu pret redus. Cumpar cartea lui Almodovar “Patty Diphusa”, dar si “Circumcizia” de Schlink. La teatrul Huchette se joaca fara intrerupere, din anul 1957, piesele lui Eugen Ionesco. In apropiere e fantana Saint-Michel , unde niste adolescenti fac poze nostime sub jetul de apa. Pe strada Jean de Beauvais e biserica romaneasca, dar si statuia lui Eminescu. Acolo e un punct de in-talnire al romanilor nostalgici, care mi se par prea galagiosi in exuberanta revederilor. Un automobilist a sarit in Sena, in urma unui accident rutier. Un politist se ineaca, incercand sa-l salveze. Un elicopter si 30 de inotatori cauta corpul politistului. Aflu ca a murit Chabrol la 80 de ani, dupa ce a realizat 80 de filme. In Faubourg du Temple a izbucnit un incendiu. Viata continua vertiginos. O tiganca ma saluta ostentativ: “Bonjour, Mosio!!” Vrea bani, desigur. Un baiat din Craiova confectioneaza un fel de scrumiere din cutii de bere. Una costa un euro. Macar nu cerseste omul, are o demnitate a lui. M-am dat... francez. Dintr-o conversatie chinuita inteleg ca are doi copii mici, ca doarme afara, ca il doare spatele... In 7 septembrie a fost “martea neagra”, adica o greva de proportii. Personalul din Educatia Nationala se mobilizeaza contra reformei pensiilor. Traficul e vizibil perturbat.In squarul Jean 23, o fata citeste dintr-o carte cu voce tare pentru iubitul ei culcat pe gazon. O chinezoaica face mereu poze. Langa Beaubourg, in fata vitrinei cu sortimente de inghetata, publicitatea e nostima si directa: “Orgasm de gheata”. Da, a iubi un oras inseamna a-l intelege in tot. O batrana de 78 de ani, locuind in Haute-Savoie, a cazut intr-o prapastie din padure. A rezistat 7 zile si 6 nopti cu doi biscuiti si apa de ploaie. Au fost mobilizate 60 de persoane – pompieri, jandarmi si locuitori- plus un elicopter. Femeia gasita a fost dusa la spital. De ce... de ce imi trece prin minte, oare, ca la noi nu s-ar fi deranjat atatia pentru o persoana de 78 de ani? Chiar daca e septembrie, la Luvru e inghesuiala, de parca turismul nu are limite. Din spatele Comediei Franceze, de la un colegiu, iese o coloana de elevi. Proful grizonat poarta adidas, pantaloni rosii scurti, un tricou si un rucsac. Nu se intoarce, nu striga. Coloana il urmeaza civilizata. Ma “enerveaza” disciplina liber-consimtita a elevilor. La noi, m-as fi intors anxios de cateva ori, plus ca nu ma puteam imbraca astfel. Barfa sau mentalitatea? Trec pe langa Liceul Turgot. Pe o placa scrie ca intre 1942-1944 au fost deportati din Franta 11.000 copii evrei. De catre nazisti. Cinci sute dintre acestia frecventau acest liceu. Soare, acordeon, musuroi uman de elita, lacatele indragostitilor prinse de metalul de la Pont des Arts, caini, porumbei, ambar-catiuni, sperante...

12

VOCEA ROMANILOR

ANODINAArticol din Romania de GHEORGHE NEAGU

Sar scuturat din pat de frica acestei Anodine. Parca m-ar fi lovit fulgerator. Titir poate fi si pentru mine omul acelor mlastini, care sta cocotat pe patul moale si cu ochii stinsi de somn. Anodino` Si ce s-ar intampla daca as incerca sa nu-i mai spun c-o iubesc. Am spus atatora te iubesc, incat e dureros s-o mai spun si Ei. Cand jocul incepuse, era patos, iar mai apoi, cand n-avea nume, era frica, frica stupida a carnii ce nu se vroia bolnava, dar se daruia placerii, acolo, pe marginea aceea de pat, cu ochii atintiti prin geamul surei taranesti, sa vada, sa vada bine cand vor sosi tatal sau mama necunoscutei, de vizavi, de la nunta. Iar mai tarziu, geamatul ma rapuse, ma regaseam cu fraza in ochii nume-lui Ei, care-am uitat cum o cheama. Frugal, pe alt pat, cand mama ei gemea asisderea bolnava, pe un alt pat, sub alt tavan, cand ea tacea si eu voiam sa geama, si cand ma auzisem gemand, spunandu-i si ei te iubesc .Si s-a putut. Si mai apoi, cand ea ma ruga sa-i fac sfarleaza copi-lului sau si cand imi incalzise mana rebegita intre picioarele primitoare, si apoi sa-i intreb barbatul, de Damian, preotul din Damian Lep-rosul, si cand ea mi-l arata acolo, in capul scarii de la intrarea blocului, pecetluindu-mi buzele cu un preludiu al uscarii carpei pe becul incalzit dupa miezul noptii. Si apoi, cand salbatic la 19 ani, sarisem sa pecetluiesc la randu-i buzele. Si cand gemea de durerea sacrificiului si cand ii spuneam mirat si nervos te iubesc. Si mai apoi, cand de multe ori mai spusesem astfel, pentru ca in cele din urma sa ajung in fata altarului, pentru ca in sfarsit sa dispar. Sau poate ca l-am spus in toate limbile pamantului, sau poate pentru ca l-am spus cand trebuia intarita regula si cand nu trebuia. Ce rost mai avea?! De ce sa-i spun te iubesc ? Pentru ce? Si apoi stiu bine ca nu-mi place sa aud, ca m-am saturat de vorbe si ca sunt iritat, cand imi spui si-mi recunosti mer-itele pentru care te-ai lasat convinsa sa te iubesc. Sunt dificil? Te cred si eu. Cand eram mic, imi placea sa dorm cu mama, pentru ca mai apoi sa-mi placa sa dorm cu tine, oricare ai fi tu, dar ma bucur ca esti asa cum esti Tu si nu alta. Si tot din lumea amintirilor mele ma mai surprind ca-mi placea sa vorbesc si sa ma asculte lumea aceea, ca o multime indobitocita de vorbe si ca acum as vrea sa va adun pe toate in tine si sa vorbesc, pentru ca toate aveti acelasi temei si totusi alte si alte forme si pentru ca pe toate le vreau in tine. Anodina?! E poate pentru altii, dar pentru ca eu ma cred langa ceea ce poate fi insasi ziua de ieri sau de maine, pentru mine, nu. Si cand istovit ma reasez in patul verde,

Titir ma fulgera cu aripile lui de om care sta sprijinit intr-o undita si nu prinde nimic. Pe cand eu ma sprijin in Te iubesc si nu prind nimic. S-au poate imi ceri sa-ti spun aceste vorbe, doar asa pentru ca tu sa fii multumita, cand nimeni nu doreste de fapt sa spuna decat intr-un tarziu, dupa ultimul geamat, cand iti trebuie apa cu sau fara sapun, dar mai intot-deauna cu. Sau cand pleci cu sperantele toate si ma lasi cu un pol si un pateu de ficat pentru doua saptamani, stiind ca in drum voi fi oprit de coloanele negre, luxos de negre si negru de negre, ale Mercedes-urilor, cand chiar daca voi intarzia, ele tot vor trece, implacabil sirag, oprindu-ma la intersectia plina de nervii celor ce mereu sunt alegatorii ce niciodata n-aleg.Anodin. Cand plec si ma strigi sa-mi spui ca am uitat noaptea trecuta sa-ti spun te iubesc si eu stiam ca n-am spus-o de sete sau de placere sau de foame. Si cand caii mureau de alta foame in Buzau, iar in Sageata, Minzu si Galbinasi oamenii beau apa sarata, injurand cand nu mai aveau coceni, dand cailor apa sarata ca lacrima pamantului. Si parca tot nisipul adunat atunci in mine il framantam intre buci zgaraindu-ma, in timp ce dintii imi crataneau painea plina cu acelasi nisip, cumparata cu o saptamana in urma de la un vanzator prapadit, cu palmele crapate si un-ghiile negre. Si stiam ca atunci cand am sa ma intorc, toate cucoanele acelea care-mi spuneau Ce bine arati, domnule!, caci eram bronzat, doreau si ele acelasi te iubesc, dar nu de la mine si mie-mi era sila sa le-o spun. Sau ca ma intindeam din nou cu o femeie, care ma irita aratandu-mi piciorul pana aproape de dosul aramiu, parjolit de soare si de dorinta, care vroia si tot nu de la mine, acelasi te iubesc. Anodin?! Anodin, cand tocmai plecam spre scoala si mi se parea ca mi-am uitat pantofii cu tocurile nefacute, iar tu imi spuneai TU, fiind o EA de atunci, sau eventual mama, ca abia in armata voi fi om si ca eu am aflat ca acolo nu poate fi vorba de asa ceva. Cand ma sculam cu trupul mirosind a sudoare de sub tun si-mi explicau despre avantajul modernizarii armatei, apoi mai faceau sute de metri de alergari cu masca pe figura si tarasuri combinate, sau poate mii. Iar EA ma iubea si-mi spunea lucrul acesta, dar bani nu mi-a dat decat o singura, data cand i-am spus c-o voi lua de sotie. Anodin. Cand TU nu mi-ai dat niciodata. Si nici telefon nu vrei sa-mi dai pentru ca te costa si nu au ce manca ai tai, care traiesc numai cu pensia batranului tata ce nu mai poate munci. Sau pentru ca vrei sa vii in Bucuresti si nu poti sa repeti jocul pentru faptul ca pur si simplu nu te-ai culcat cu soferul unui ministru sau pentru ca rudele tale inca n-au venit sa-ti puna o pila. Si-atunci sa-ti spun te iubesc. Pentru ce? Asa, ca sa ma aflu in treaba? De ce zambiti? Nu eu am facut carari pentru furnici si nici nu ma nascusem cand voi erati. Ati ucis atunci, pentru

mai binele de mai tarziu, cand ne ucidem doar pentru a trai. Si-atunci pentru ce sa-ti spun te iubesc?! Pentru ce? Eram copil, cand tata imi aducea carne si peste proaspat, acolo, intr-o co-muna uitata-n Moldova. Si erau bune. Anodin. Si tu vrei sa-ti spun ca te iubesc. Nu-ti ajunge ca te cuprind in bratele mele si te ocrotesc cu trupul meu si ca fara sa vreau ma topesc de betie. Oare nu e deajuns? Si Titir isi va aduce copiii. Un milion de copii, un milion de undite, care nu vor prinde nimic, pentru ca pur si simplu apele sunt poluate. Dar ei stiu si nu cred ca i-ar deranja daca le-as striga dintr-o caruta plina cu peste, ca acolo nu este nimic. Nu. Ar sta mai departe in undita si din nou ar vota fara sa ceara nimic sau... Iar Titir?! De ce ma intrerupi? E numele lui. De unde stii tu? Are undite, are. Sta si asteapta, stiind dinainte ca nu vor prinde nimic. Sta, si ce daca? In orice caz, eu sa fiu ca el, n-as cere sa-mi spuna te iubesc, le-as crede pe cuvant. Pe toate le-am crezut si pe Ana si pe Rodica si pe Tatiana si pe Tania, Bertha si pe Jeane si pe ` ajunge, stiu! Si tocmai de aceea n-am sa pot spune inca odata Te iubesc! Anodin. Profanarea nu o vreau cu tine. Cu tine vreau muschiul verde al padurii cu frunza vesteda, cazuta, si cu cerul albastru sau inrourat de lacrima ochilor tai scaldati de pla-cere. Sau cand gemi nebuna pe cuvertura mamei sau a tatei, nu stiu precis, cuvertura verde, data mostenire. Acolo vreau ziua zilei de maine. Ano-din. E dreptul lor sa-si spuna de cate ori simt placerea sa se convinga prin auz, te iubesc! Eu nu am nevoie de asa ceva! Imi spui ca am pieptul paros, dar nu stii ca am coastele rupte asa de tare, incat de doi ani se straduiesc sa-l gaseasca pe faptas, si n-au dat de el, asa ca nu ma mai strange in brate asa de tare! Iti aduci aminte cand ti-am adus flori in gara? Cred ca eram stupid. Tu nu stiai ca eu, cu cinci garoafe traiam doua zile. Acuma stii, dar iti place camera mea cu cinci sute de lei si nu-ti place ca nu am acces si la baie. Mie nu numai ca nu-mi place, dar mi-e si frica. Daca o sa ai un copil? Pleci pe naiba in lume! Anodin. N-ai unde pleca. Sa-ti spuna te iubesc , un oarecare care-ti aduce seara parale si tu sa-i spui ca esti fericita? De-aceea Titir sta cu un milion de copii sa prinda peste si iarasi voteaza. Nu-mi stoarce cosii, stii ca nu-mi place! A, nu! Nu pentru ca ma doare si ca n-as fi barbat. Dar pentru ce sa ma doara? Foloseste cuiva? Despre femei si dragoste, despre cosi si durere. Anodin. Al milionulea am sa fiu eu, adica nu, Titir. Eu voi fi celalalt. Si mlastina din fata lui va fi si-n fata mea, iar atunci cand te vei culca pe florile pajistei mele, ai sa te uzi de-a lungul spinarii si n-are sa-ti placa. Titir stie ce face cand si-a luat scaun de-acasa. Am sa-mi iau si eu, poate un balansoar. E dreptul meu, anodin, dar exista! Si undita. Da, undita sa-mi cumperi tu. Cu ea n-am sa prind nimic, nici macar acel Te iubesc. Te asigur! Si totusi vreau sau mai bine zis am nevoie de un balansoar si-o undita, Anodin...

13

FIAT VOLUNTAS TUA

CEAIURI SI INHALATII PENTRU TRATAREA ASTMULUI

Dr. CORIOLAN DRAGOMIR/GEORGE PETROVAI din Romania

1. Salvia (Folium salviae) Infuzie preparata din 2 lin-gurite de planta la 100 ml apa, plus o lingurita de musetel si o lingurita de coada soricelui, combinatia avand actiune antialergica, antiinflamatorie si antispastica. Se administreaza 2 cani pe zi, pretandu-se sub forma de ceai, gargara si inhalatie. Sub forma de inhalatii se pot folosi si uleiurile de isop, brad, pin, molid, cimbru, bu-suioc, cu efect antiinlamator, antisep-tic, bronhodilatator. Se inspira adanc vaporii degajati din cele 4-5 picaturi de ulei, turnati in apa clocotita dintr-un vas emailat. Se fac doua sedinte pe zi- dimineata si seara;2. Musetelul (Matricaria chamommilla) Infuzia preparata din 3 linguri planta la o cana de apa. Dupa racire se strecoara, adaugandu-se 4 grame de acid boric, folosindu-se pentru gargara. Cand se foloseste pentru inhalatii, este recomandat preparatul seara si dimineata.

Cu predilectie in astmul aler-gic trebuie sa folosim:

1. Jebghiul de munte (Lobaria pulmonaria) Se beau 2-3 cani pe zi dintr-o infuzie 2-5%;

2. Mesteacanul (Betula pendula si Betula verrucosa) Mugurii au proprietati anti-biotice. Se beau 2-3 cani pe zi dintr-o infuzie cu 1 lingurita la 200 ml apa;

Va recomandam in continuare cele mai importante plante cu principii activi, care contribuie la terapia cailor respiratorii (astm, bronsite astmatiforme), precum si modul lor de preparare, respectiv de administrare:

3. Plop negru (Populus nigra) Are actiune puternica anti-septica, antiinflamatoare, antibiotica fata de 10 tulpini bacteriene care ataca si caile respiratorii. Pe langa aceasta are si actiune antifungica. Se beau 2 ceaiuri pe zi dintr-o infuzie de 1-2 lingurite de muguri la 200 ml apa;

4. Vascul (Viscum album) Se recomanda in cazul in care astmul este însotit de hiperten-siune arteriala. Modul de adminis-trate: Sub forma de macerat la rece, cu 2 lingurite de palnta la 250 ml apa (la temperatura camerei). Se lasa 8-12 ore la macerat. Se bea in 2 reprize, jumatate dimineata, celalta jumatate seara la culcare. Se va fo-losi numai vascul de mar, par, brad si stejar. Cel de salcie este contraindi-cat, fiind toxic! Cura cu vasc dureaza 25 de zile.

5. Usturoiul (Allium sativum) Este un puternic antibiotic cu actiune antimicrobiana. Mod de preparare: 80 grame catei pisati se pun în 250 ml apa in clocot, într-un vas emailat, bine acoperit. Dupa un minut se ia de pe foc si se lasa tot acoperit pana la racire. Toata canti-tatea se bea in cursul unei zile, cate o lingura din cand in cand. Se face o cura de 20-30 de zile;

6. Ceapa (Allium cepa) Are de asemenea actiune puternic antibiotica, antiseptica, emolienta, pretandu-se cailor respi-ratorii în tusa rebela, catar bronsic,

RETETA NUMARULUI400 grame smantana400 grame untura nesarata400 grame unt de vaca8 galbenusuri de ou100 grame cacao Se mixeaza 20-30 min, dup care se fierbe amestecul intr-o oala emailata timp de 5 minute, se pune la racit pana ajunge la temperatura de 37 grade, apoi se amesteca 400 grame miere de albine (de preferinta de tei). Mierea nu se fierbe, intrucat la peste 37 grade poate deveni toxica! Dupa racire, se pastreaza la frigider, adminis-trandu-se 3 linguri de trei ori pe zi. Recomandam ca preparatul sa fie mentinut mult timp in gura, nicidecum sa fie inghitit dintr-o data.

gripe, raceli. Se administreaza sub forma de suc, 100-200 grame pe zi, sau sub forma de decoct cu 2 lingurite de ceapa tocata la 200 ml apa. Se beau 2 cani pe zi. Ceapa zdrobita, pusa in pahar, se preteaza la inhalatii;

Pentru astmul cu emfizem pulmonar trebuie sa ne orientam spre:

1. Flori si frunze de Podbal (Tusi-lago farfarae) Infuzie 2-3 cani pe zi, cu 1-2 lingurite la o cana sau 2-3 linguri de palnta la o cana, din care se ia o lingura la fiecare 2 ore;

2. Alunul (Corillus avelana) Mugurii de alun au acti-une antisclezoranta, restabilind elasticitatea tesutului pulmonar. Se administreaza 1-2 lingurite pe zi din infuzie 1-2 lingurite la 200 ml apa. In tratamentul general al astmului se va urmari echilibrarea sistemului nervos vegetativ, intrucat astmul este insotit de o parasimpaticotomie, favorizata si de o alcaloza (modificare a echilibru-lui electrolitic).

14

SECANTE ROMANESTI

Nu demult, un prieten imi atragea atentia ca exista locuitori ai Bucovinei care, fara sa fi parasit vreodata casa in care s-au nascut, si-ar fi putut schimba cetatenia de sase ori, in 80 ani! Am intalnit, nu demult, in Bucovina romaneasca, o persoana care a trait tot atatea schimbari de identitate, presarate in plus cu nenumarate aventuri demne de un roman in genul “Orei 25”. L-am cunoscut pe Dl. Carol Ludovic Lemne multumita prietenilor mei care locuiesc in acelasi bloc cu el la Suceava. E drept ca citisem un articol care vorbea, acum un an, despre acordarea titlului de cetatean de onoare al orasului cu ocazia implinirii varstei de o suta de ani. Insa, cu greu mi-as fi putut imagina ca un secol de viata poate fi presarat cu atatea evenimente tragice sau comice. Iata in continuare, episodul al doilea al conversatiei pe care am avut-o cu domnul Carol Ludovic Lemne.

DE LA OPAIT LA CELULAR... (2)

Am ajuns pe malul marii, la localitatea Lustdorf**, un orasel care fusese locuit de rusi germani. Da’ erau dusi in Sibe-ria! Ne-au tinut acolo fara munca, man-care buna... Ne puneau doar sa facem florarie, sa caram apa, dar eram liberi.Intr-o buna zi, vine un ofiter sovietic, invalid de picior si-l roaga pe coman-dant sa-i dea niste oameni pentru ca avea un teren unde voia sa sadeasca o vie. Noi ne-am dus, ca era frumos. Am lucrat vreo doua – trei zile. Pe noi ne pazea ordonanta lui. Intr-o buna zi, vine ordonanta si-mi zice: “Asculta, mai! Iti spun ceva: comandantul a primit ordin, maine dimineata plecati! Sa nu spui la nimeni!” Da’ ce, am putut sa rezist?Dimineata au venit masinile, ne-au incarcat si ne-au dus la gara la Odessa. Mergem inapoi, escortati de ofiteri so-vietici. Si am trecut frontiera pe nu stiu unde, ca era noaptea. Noaptea Pastelui! Sunau clopotele! Cativa de-ai nostri, infometati, s-au dus pana-n oras. Intre timp trenul a plecat. Dupa o vreme se face iar nu-maratoarea si comandantul a ordonat: “Trenul... nazad!” Ca, dupa cateva statii... ce vedem? Veneau aia pe jos!Eram in 1948. Cand am ajuns la Brasov, in gara, s-a oprit trenul. Se auzise prin tara ca vin deportatii si o doamna, cu un copil in brate, a venit la vagon. Intreaba de sotul ei si copilul imi sare de gat si nu se mai dezlipeste. Suna plecarea trenului si copilul, nimic! Cu mare durere l-am smuls de pe mine si l-am dat inapoi.Fiecare se dadea jos unde voia. Eu am coborat la Ploiesti, c-am plecat de la Moroieni. Eram flamand, nu mancasem de o zi si ceva. Era ora 3 noaptea. Pun geamantanul langa un stalp si-mi vine un miros de ou si de mamaliga. Ma trezesc langa mine cu un cetatean cu servetul desfacut, cu oua si... Eu, imb-racat ruseste! Si-i spun: “Nu te supara, da-mi si mie... Nu te speria, nu sunt rus, sunt roman!” Mi-a dat vreo doua oua si o bucata de mamaliga, am baut apa. El a plecat, i-am multumit, l-am sarutat. M-am culcat, ca era inca noapte.

bagat toate lucrurile. Asa ca am avut tot necesarul. M-am angajat, a venit Cornel, a venit mama. Pe parcurs, m-am recasa-torit, am venit la Suceava si sunt aici.M-am casatorit in ’50, in ’51 a venit pe lume odrasla asta (fiica Gerlinde Maria, care asista la discutia noastra n.n.), in ’97 am pierdut-o pe sotie. Intre timp s-a facut SOVROM, eram de mare ajutor consilierului sovi-etic pentru ca stiam limba rusa si m-au pus sef peste un atelier SOVROM, ca asa se chema atunci. Astia, sovromistii au strans toate atelierele mecanice si electrice in anumite locuri, au facut cen-tre si m-au pus sef pentru ca stiam rus-este. In ’64 am plecat si m-am transferat la Suceava la combinatul de celuloza si hartie ca maistru. In ’71 m-am pensionat si de atunci sunt pensionar.

Dintre toate experientele pe care le-ati trait, care vi s-a parut cea mai dificila? N-as putea spune ca plecarea. Eram obisnuit inca din copilarie cu economia si cu multumirea de putin. Cred ca astea au avut inraurire asupra situatiei sanatatii. Probabil ca daca nu mananci prea mult... este o treaba aicea! Asa zic eu... Dar vreau sa spun ca am avut o mama eroina. A ramas in 1919 singura cu copiii; eu de 10 ani, cel mai mic in leagan. Si ne-a crescut pe toti! Am avut noroc c-a avut o masina de cusut si ne-a putut coase cate ceva. Si asa am dus-o; iaca asta-i dle.! Cu tristete, cu bucurii, cu mahnire... si ma bucur astazi ca pot sa redau aceste intamplari si altora! * * *In continuare, am ascultat cateva din pa-sionantele anecdote din viata Dlui. Carol Ludovic Lemne. Mult prea numeroase pentru a fi mentionate intr-un simpu ar-ticol, ele ar merita sa faca obiectul unui volum de memorii. Nu pot insa rezista tentatiei de a va impartasi cateva dintre aceste momente de viata care ne amin-tesc sau ne dezvaluie atmosfera unei lumi de mult apuse.

Cand ma trezesc, soarele sus! Ce fac acum? Aveam vreo 800 ruble la mine, documente n-aveam, ca mi le luasera ei. Iau geamantanul, stiam unde este directia Concordiei. Acolo dau de doi tovarasi de la Moroieni. “Cum a fost?” “Va spun, dar dati-mi sa mananc, ca mi-e o foame...” Mi-au dat niste paine cu miere si cu unt. Am mancat, am baut. Ei acum au spus: “Ce faci acu-ma?” “Ma duc la Moroieni.” “Nu mai e nimeni acolo! Nici mama, nici copilul. Doar o sora.” Ma uitam pe unde-s autobuzele. Intre timp apare un prieten al meu, sofer cu masina tocmai de la Gura Ocnitei. “Mai Vasile, uite care-i treaba: ma iei?” “Da, te iau!” M-a luat si m-a dus. M-am dat jos, m-am dus la cumnata-meu care statea langa uzina electrica. Era la poarta. Si la un mo-ment dat zice: “Bunica, a venit Carol!” Si se invartea ca o gasca beata! Sora mea a dat imediat telegrama la mama la Suceava si, dupa cateva zile, a venit mama cu Cornel! Nu pot sa va explic revederea cu Cornel si cu mama! Oamenii de acolo, de la fosta Concordie, m-au angajat imediat, mi-au dat locuinta. Un inginer foarte cumsecade - cand am plecat eu, au dat-o afara pe mama - ii daduse o camera libera, alaturi de sora mea, unde si-a

Articol din Franta de ADRIAN IRVIN ROZEI

15

SECANTE ROMANESTI

Carol Ludovic Lemne: Sa-ti spun o mica intamplare. Locuiam alaturi de bunici. Vine bunicul si spune: “Lasa-l pe Carol sa vina cu mine, sa va cumpar lemne.” Bunicul era taran, avea caruta, cal, pamant. Mergem in piata de lemne. Tot mergeam noi din caruta in caruta. Era primavara, sau poate toamna, si era lapovita. Trec niste soldati cu bocanci in spate, cu mole-tiere si desculti in lapovita aceasta. Noi eram la o caruta cu un taran cu plete. Si striga: “Ia te uita! Baietul meu!” Si fuge acolo, il baga-n caruta, ii pune cojocul. Zice: “Mai oameni buni! Asa face Regele nostru cu noi? Eu, cand am fost soldat la Imparatul nostru (a spus “Imparatul nostru” si asta mi-a ramas) veneam acasa in “conced” imbra-cat ca un ofiter, cu haine de duminica sihainele de toate zilele impaturite fru-mos. Si uite! Baiatul meu umbla descult”Nu pot sa uit ca un taran roman a spus “Imparatul nostru”!

Alta amintire: Eram acasa cu mama, patru co-pii, bunica... Era un obicei: lumea trecea la Burdujeni; era un loc unde cumparau fel de fel de lucruri, alimente care erau mai ieftine acolo. Cumparau si halva. Dar granicerul roman nu dadea voie sa treci cu halva peste drum. Atunci bunica a cumparat o paine proaspata, i-a taiat fundul, a scos miezul si a umplut-o cu halva. Venea acasa, noi eram patru copii, mai era tanti Elsi, tanti Stefi, tanti Olga si unchiul Frantz, tanti Helen... erau o gramada de copii asa. Si toti la painea asta! Pastrez si astazi gustul ala de halva... era ceva! Am avut un bunic care a crescut o casa de copii. Era taran, avea cal, avea vaca, totdeauna era un vitel, un manz, porci, gaini, gaste... Avea pamant in afara orasului, langa al nostru... Si a crescut copiii! Noi ne lafaim acum!

Cand ati cunoscut lumina electrica? Lumina electrica? Dupa ce a murit tata, dupa ani de zile, o sora de-a lui mama era casatorita cu unu’ Leszcin-ski si ala era angajat la uzina electrica. Asa ca, intr-o zi a venit si ne-a instalat lumina electrica la Suceava. Ne-a inscris acolo si plateam pentru un bec de 25W. Dar, nu stiu de unde, ne-a facut rost de un bec de 100W. Vine intr-o zi casierul - era un evreu, cum il chema?- si ne prinde cu becul asta. Amenda! Vachtel il chema! Mama: “Dl. Vachtel! N-avem

venea sa manance carne de porc si noi de Paste mancam “matzes” la el. Aici erau romani, austrieci, polonezi, lipo-veni, ucrainieni si evrei. Nu exista ca tu esti cutare sau cutare. Evreii veneau la noi la biserica; noi mergeam la ei. Era o prietenie, o omenie intreaga.

Va spun un caz: Intr-o zi spune unu’: “Hai, ca mergem in oras, nu stiu unde.” Si mer-gem pe Karl Marx de acum. Acolo, pe partea dreapta si pe partea stanga erau numai magazine evreiesti. Era un maga-zin, mai pe scari, sus... Statea un evreu, Spiegel il chema. Noi trecem si el: “Dl. Lemne, buna dimineata! Da’ unde mer-geti? Stiti ce? Amandoi sunteti negri, veniti sa va servesc cu o cafea ca dupa Dvs. o sa am vanzare!” Ne-am dus, ne-am asezat, a venit si sotia lui, am stat de vorba. El se uita la mine. “Fiul dvs. are nevoie de un costum!” Hainele mele erau cam roase. “O avea nevoie, dar nu sunt bani!” Se duce in raft si ia un sul. Mama zice: “Dl. Spiegel, sa nu faci ceva, ca eu n-am bani!” “Da’ ce, te-am intrebat eu de bani?” Atunci ia sulul, il pune inapoi si aduce altul si chiar pune mana pe foarf-eca si taie. Mama: “Dle. Spiegel, ce faci acolo?” Se ridica sa plece. Spiegel face pachetul cu ce mai trebuie acolo si zice: “La care croitor lucrezi?” Mama stia ca tata-si lucra la un croitor langa liceul de fete “Doamna Maria”, un evreu. Mama-i spune: “La ala.” “Te duci acolo si-i spui ca te-am trimis eu.” Mergem acolo, ala ia masura, mai trec cateva zile... m-a si imbracat! Si apoi, cand a platit mama croitorului nu stiu, da’ eram cineva! Ca aveam costum frumos! Era mare

altul ! N-am bani! Imediat ce fac rost...” Da’ evreul de colo: “Fii pe pace! Da’ de maine sa-l scoti, ca-mi faci mie rau.” Evreii au fost niste oameni cumsecade, niste oameni nemaipome-niti. Tot centrul erau evrei. Si la noi pe strada era o pravalie Goldenberg. Dadea pe datorie. Ma trimetea mama: “Du-te la Goldenberg si cere sa-ti dea pe datorie doua bucatele de zahar.” Fa-cea un ceaun de terci, umplea strachina si punea o bucatica de zahar. Sora-mea manca mai intai zaharul, eu il lasam la urma, ca sa raman cu gustul... Au fost perioade! Noaptea, ingheta apa in galeata! Aveam in bu-catarie o soba care avea cuptor, pentru gatit, deasupra un loc unde dormeam noi, pentru ca era cald, si mai deasupra un cazan cu apa calda. De cu seara se pregateau surcele si cioflege (ciocalai de porumb n.n.) si dimineata era dis-cutie cine se scoala, ca era frig, sa faca focul. Apoi eu ma sculam, dar de cele mai multe ori se scula mama. Pe urma, mancam mamaliga cu lapte... in fiecare zi. Nu era paine! Facea mama in cuptor, cand si cand mai facea paine, da’ era sarbatoare mare! Apoi cu carnea, aici era o prob-lema! In fiecare iarna, de Craciun, se taia porcul si se punea acolo carne in pod, la afumat, carnatii la fum. Fumul din sobe nu putea sa iasa din pod, ca era “o ursoaica” pentru ca sa afume. Noapte a intrat o pisica si a ros proba-bil sfoara de au cazut carnatii. Mama s-a suit in pod. Ce sa prinzi pisica! Stiu ca de Paste era mare sarbatoare: sunca si carnati. Cand eram la liceu, aveam un prieten evreu. Era baiatul lui Polack, care avea magazin de manu-factura si eram foarte buni prieteni. El

Articol din Franta de ADRIAN IRVIN ROZEI

16

lucru pe timpul acela, da’ acum! Cand il dezbracam, il puneam asa frumos; ca sa nu fie mult de calcat pe duminica, il puneam sub saltea, ca sa stea bine pliat.

Alta povestioara: Cand eram la Moinesti, apare un articol in ziar: “Institutul normal de electrotehnica*** pe rue du Havre 126, Paris, da lectii prin corespondenta.” Si ma inscriu. Am facut cursurile de maistru si cursuri de subinginer. Cand era vorba de examene, trimetea intre-barile unui inginer pe care-l anuntasem. Cursurile erau pe intelesul tuturor, in romaneste. Asta se intampla in anii ’26-’31. Cand am plecat in U.R.S.S., am luat buletinul, livretul militar si diploma asta. Si mi-a servit, ca am fost numit sef de santier. Dar la un moment dat mi-au luat toate actele! Ca unii fugeau. Asa ca nu mai am nicio dovada!

* * *Mult timp dupa ce am terminat discu-tia cu Dl. Carol Ludovic Lemne m-am intrebat care este motivarea ce poate duce, in ciuda traversarii atator mo-mente tragice, la implinirea unui secol de existenta. O fi oare, dupa cum afirma naratorul, regimul frugal cu care era obisnuit din copilarie? Sau viata spar-tana, comuna unor categorii ale popu-latiei acum o suta de ani? Nu cumva obisnuinta de a trai intr-o societate “puzzle”, unde fiecare isi aduce pietricica sa pentru realizarea tabloului comun?In ultima instanta, cred ca adevarata explicatie este un optimism fara hotare. Nici o secunda, nici un moment, in tim-pul descrierilor incercarilor traversate, eroul acestui secol de trairi zbuciumate nu se plange, nu e nemultumit de soarta sa, nu da vina pe nimeni pentru ceea ce a suferit. Si aceasta incredere netarmu-rita in ziua de maine il poarta din di-mineata in dimineata, de mai bine de un secol. Nu putem, impreuna cu expresia admiratiei noastre, decat sa-i uram sa continue in acest fel, multa vreme. *”Concordia” - societate petrolifera belgiana creata in 1924 in scopul exploatarii petrolului. **”Lustdorf ” - orasel aflat pe malul marii Negre, la 20 km de Odessa, fondat de o populatie de ori-gina germana la inceputul secolului XIX. ***”Institut normal d’électotechnique” a func-tionat intre 1924 si 1978 in Paris, Bruxelles si Liége. Cursurile policopiate, utilizate de elevi in anii ’30, sunt astazi vandute la licitatie ca obiecte de muzeu!

VOCEA ROMANILORArticol din Romania de NICOLAE BALASA

OMUL DE CULTURA, CINZACA SI NOUA ORDINE UNIVERSALA

Oricat de mari am avea dioptriile, mai pe romaneste, oricat de chiori am fi, nu se poate sa nu vedem cum, clipa de clipa, cand statul (la noi vesnica gasca cu puterea la indemana), cand mai stiu eu care din „desteptii” neamului, geniali in prezen-tul, la romani, destramat, isi dau cu parerea, manipuland, dupa interes, fiecare cat si cum poate. In caz contrar, te situezi, ca omul in apele lui, si iti spui un punct de vedere menit, in ultima instanta, sa limpezeasca, daca se poate, vremurile.

Bunaoara, daca as vrea sa va vorbesc despre comunism, v-as recomanda o carte a mea ,,Puntea franta si caderea spre nici-unde” sau v-as spune, in cateva cuvinte, ca m-am nascut atunci, am trait acolo vreo 30 de ani, sub el (nu e de colea!) si, daca m-ar intreba cineva: ,,ce este comunis-mul?”, nu cred ca as fi in stare sa formulez o defintie, dupa toate rigorile definitiei (gen proxim si diferenta specifica - de la Aristotel citire). Nici macar despre totalita-rism nu pot spune mare lucru. Una era perspectiva de dinaintea lui `89, cand ma raportam la valorile Occidentu-lui (prezentate poleit, in fel si chip. De, propaganda trebuia sa-ti ia cumva ochii!), si alta e acum, cand valorile respective au ramas doar in carti si, eventual, o formula a dorintelor din inconstient pulsate, fie si numai intamplator, in constientul meu si cel colectiv. Dar sa lasam comunismul! Traim, spunem noi, chiar ne place sa si credem, de 20 de ani, in democratie. E, nici despre democratie nu stiu cine stie ce. Una am citit in manuale (nu degeaba le vad unii teorii sterile!), si alta se misca in jurul meu, sau chiar in lumea cu pretentii, din vestul european. Si atunci, ca sa am o perspectiva completa, m-am gandit ca, daca as mai prinde cativa ani sub inchizitie, una mod-erna, demna de mileniul III si zilele no-astre, cu politicienii in sutane si diplome de popi (daca s-ar cere, sunt de vanzare mai ceva decat la taraba, in dughenele mai nou infintate), imaginea mea despre lume ar capata un fel de rotund. (Doamne, fereste!), E, ce ziceti? Desi, cu o usoara ironie, m-am postat, zic eu, pe pozitia omului dezinteresat, a celui care nu isi doreste nimic mai mult in afara sugestiei conform careia lucrurile pot fi si altfel. Nu aceleasi chestiuni v-as fi spus daca voiam o manevra sociala, voiam sa fac bani, sau, mai grav, sa va re-impart (ca de impartit au facut-o deja altii), sa va reinvrajbesc si, bineinteles, sa va domin. Cel putin cu iluzii, ca tot v-au obsnuit cei desemnati, „oamenii de cultura” sa tot cascati gura („oamenii

de cultura” cu opere nu gluma si soclul in USR, inainte de a se naste, de pe vremea lui Stalin, rezervat. As, cultura toiului turnat pe gat in zorii zilei pana nu-i apuca sevra-jul). Si ca sa am succes, dupa ce am tras litra pe gat, dis de dimi-nea-ta, v-as vorbi despre viata, despre eleganta si valori, ca doar trebuie sa visati si voi, nu? Ce dracu, doar oameni suntem! Apoi, despre eventuale dezastre, despre cutremure catastrofale, despre un alt potop, despre musca tete, despre tantarul care musca mai ceva decat nu mai stiu care dihanie din primordii, despre apocalipsa si, in sfarsit, despre moarte. Pana aci v-a fost! In cateva zile, daca ma ajuta si televizorul, bag in sperieti poporul! „Scopul scuza mijloacele...”, era o vorba pe vremea lui Ceasca imparat. E, Niccolo` Macheavelli altceva a spus, dar, ... scopul scuza mijloacele. Ma scuza si pe mine cata vreme toiul sta gol si mi se tulbura mintea de-mi vine sa-mi trag un glont in cap. Nu prea rimeaza, dar ce sa ma fac?!... Si atunci, de la tribuna: moartea e... si sa vezi ce e! Din cand in cand, cu mana tremu-rand (abstinenta fir-ar sa fie, pana stang iar de-o rachie!), imi fac sfanta cruce si vand... matanii bombanind ceva despre cum ca o fi si o pati... Apoi, cu poporul, tot poporul in USR o sa intrati si inca o pensioara o sa luati... Promisiuni, de, se poarta! Poporul si iar poporul ca tot beleste ochii la televizorul. Ce sa fac, da-o Doamne, iarta-ma, de gramatica! E sar-cina sa rimeze! E, domnilor, ca pentru mine, domni sunteti, uite ca mi-ati umplut deja iar toiul... Multumesc! V-am baut si astazi! Iar spaga ati dat! Nu-i nimic, s-a legiferat! Si ce-i drept, sunt genial! Buricul univesului! Ce zic eu?! Daca mai dau cinzaca asta pe gat, fac ordine si-n cer si pe pamant. Hoo! Nu dati buzna, cotizati civi-lizat! Ca iluzii, ehe, de pe vremea lui Ceasca imparat, cules-am si voua, la fiecare, am de dat. Mare comedie! Cine dracu ar fi gandit ca saracia imi face bogatia?! Doar eu, „omul de cultura”, vesnic cu toiul la gura! Inspiratie! In plus, ce-i drept, sunt genial! Buricul univesului! Ce zic?... Daca mai dau si cinzaca asta pe gat, fac iar ordine si-n cer si pe pamant!

17

ARISTOCRATIA LECTURIIArticol din Romania de GEORGE PETROVAI

PAUL JOHNSON: EMANCIPAREA SI HOLOCAUSTULPartea a cincea a cartii poarta numele “Emanciparea”si ea este dedicata unor faimoase familii de evrei precum familia de bancheri Rothschild, ori unor celebri intelectuali de origine ebraica, fie ca acestia isi recunosteau originea si neamul, fie ca nu si-o mai recunosteau dupa botez, ba mai mult, ei chiar dobandeau apucaturi antisemite, fie ca printr-un curios si inexplicabil proces de natura ideologico-morala, ei se transformau in evrei neevrei, adica deveneau niste automate nesimtitoare de care se servea revolutia socialista.

Din prima categorie i-am putea aminti pe Disraeli, Marcel Proust, Anatole France, capitanul Alfred Dreyfus, Teodor Herzl- parintele sionismului, Sigmund Freud, Albert Einstein si Franz Kafka; in cea de-a doua categorie intra poetul H. Heine si Karl Marx, cu faimoasele lui rabufniri de ura im-potriva unor evrei (pe socialistul Ferdinand Lassalle il poreclise “baronul Itic” si “ne-groteiul evreu”, iar despre evreii polonezi spunea ca sunt “cea mai scarboasa dintre toate semintiile”); in sfarsit, in cea de-a treia categorie autorul include pe Rosa Luxem-burg, Leon Trotki (nascut Lev Davidovici Bronstein) si pe scriitorul comunist Isaac Babel, cel care in povestirile sale isi dorea sa dobandeasca “cea mai simpla dintre in-demanari, anume capacitatea de a-mi omori semenii”. Nu se stie prea bine in ce masura si-a implinit aceasta “nobila” aspiratie, insa se stie ca a reusit sa zgandare antisemitis-mul al lui Stalin si ca acesta n-a ezitat sa-l lichideze, de altfel ca pe multi alti evrei de mai aproape si de mai departe. Fireste ca ar merita sa insistam mult mai mult asupra unora dintre ei. Insa cum marele nostru interes se indreapta spre urmatoarea parte a cartii, unde autorul pur si simplu incrimineaza Romania, ma grabesc sa mentionez anul 1881 drept anul exodului masiv al evreilor din Rusia tarista inspre vest, din cauza pogromurilor si a legilor cu un pronuntat caracter antievreiesc, si – desigur – sa amintesc acea picatura care a varsat paharul si a contribuit la nasterea sionismului – cazul Dreyfus, sau cum spune autorul, “victima arhetipala din noul ghe-tou”! Sionismul a fost demarat de Herzl, iar dupa moartea acestuia problema a fost preluata si continuata de Weizmann pe langa guvernul Marii Britanii, pana cand, prin Declaratia Balfour, se consfintea, ta-man la sfarsitul primului razboi mondial, nasterea unui stat sionist in Palestina. Declaratia de independenta a statului Israel a fost citita de Ben Gurion in ziua de 14 mai 1948. Partea a sasea a cartii, intitulata “Holocaustul”, se ocupa pe larg de conditiile care i-au permis lui Hitler ascensiunea spre putere si apoi sa-si puna in aplicare odioasa sa politica indreptata evreilor, cu toate ca: 1)Germania era cea mai mare putere economica, militara si culturala a Europei; 2)Germania se prezenta ca cea mai educata natiune din lume, ea fiind prima tara din lume a carei populatie adulta era aproape in intregime alfabetizata; 3)Intre 1870-1933, universitatile germane erau cele mai bine

cotate in cam toate domeniile; 4)Cei mai capabili dintre evrei iubeau Germania toc-mai pentru ca pe-atunci se dovedea a fi cel mai bun loc din lume unde puteau munci; 5)Germania a cistigat mai multe premii Nobel decit oricare tara (aproximativ 30% din totalul lor), iar evreii au contribuit cu aproape o treime (in domeniul medicinii chiar cu jumatate din premiile adjudecate de nemti la aceasta disciplina). Insa aceste impresionante realitati nu au avut puterea sa alunge urmele lasate de primul razboi mondial in mintea si sufletul germanului: Pe de o parte durerea si furia pentru pierderea razboiului, rani deschise care nu vroiau sa se inchida decat dupa eventuala gasire a unui tap ispasitor, pe de alta parte violenta cu care oamenii de peste tot se obisnuisera, in Germania – ne informeaza autorul – ea luand aspectul “violentei din disperare”. Ei bine, dupa venirea la putere in ianuarie 1933, Hitler a unit cele doua consecinte ale razboiului si astfel a rezultat monstruoasa sa politica impotriva evreilor. Dupa parerea lui Paul Johnson, ura nutrita de Hitler impotriva evreilor era atat de fe-roce, incat el a dorit razboiul numai pentru a-i putea distruge pe evrei! “Si nu numai pe evreii germani”, continua autorul, “ci pe evreii din toata Europa, oferind astfel o solutie internationala si finala in ceea ce Hitler sustinuse intotdeauna a fi o prob-lema internationala”. Argumentul mi se pare fortat. Nu cred ca cineva isi poate inchipui ca va avea prea multe sanse sa vaneze iepuri tragand cu pusca de cum iese pe poarta casei si asmutindu-si haitele de caini la intamplare spre cele patru puncte cardi-nale. Ceea ce, de altminteri s-a si intam-plat. Speriati de atata zgomot, iepurii de pret au izbutit sa fuga chiar de sub botul bestiilor, necum cei aflati mai departe... Razboiul a pornit nu numai dintr-o nevoie acuta de revansa resimtita de aproape toata suflarea teutonica dupa umilinta suferita in primul razboi mondial, ci si din necesitati practice, dictate de economia germana:a)Redobandirea teritoriilor pierdute dupa prima conflagratie mondiala, ceea ce in-semna nu doar refacerea imperiului sau co-lonial, ci chiar sporirea lui prin infrangerea Angliei si prabusirea imensiului imperiu al acesteia; b)Formidabilul avant al economiei germane (mai putin in perioada uriasei crize din 1929-1933) i-a convins pe cei mai multi dintre nemti ca ei au dreptul la mult mai mult spatiu de manevra in centrul Eu-

ropei si mai departe spre rasarit (faimosul “spatiu arian” pe marginea caruia batea atata moneda insidioasa propaganda nazista), intrucat ei au misiunea sacra de-a raspandi cultura si civilizatia superioara chiar printr-o germanizare fortata, ceea ce – fireste – poarta numele de cotropire; c)Conflictul aparut intre agresivul misionarism practicat de Germania ajunsa in fruntea natiunilor si mesianismul pragmatic al evreilor, exprimat indirect dar cat se poate de clar in succesele obtinute de acestia in cam toate sferele de activitate: finante, industrie, afaceri, cultura, politica. Si oricat de integrati se vor fi simtit evreii in mediul nemtesc, ca unii care vorbeau si scriau intr-o germana fara cusur, totusi, prezenta lor continua in capul mesel-or incarcate cu performante rasunatoare, nu putea sa nu raneasca orgoliul teutonic al nemtilor get-beget. De aici pana la acuzatia de dictatura culturala evreiasca nu a fost de-cat un pas. Restul a fost infaptuit de Hitler, caci prin politica promovata, el dovedeste ca a inteles la perfectiune ostilitatea in crestere a nemtilor impotriva evreilor, pe care a sanctionat-o prompt si a alimentat-o necon-tenit cu incapatanarea specifica posedatului, pe traseul conform planului inspre ceea ce el considera a fi un imperativ al istoriei – distrugerea conspiratiei iudeo-bolsevica! Este de la sine inteles ca fara acest fond german de ostilitate impotriva unor alogeni carora toate le mergeau din plin, Hitler n-ar fi reusit sa infaptuiasca nici macar procesul de arianizare, respectiv de expropriere a evreilor. Dar unii nemti, din randul carora nu lipseau intelectuali de mare calibru, s-au lasat intr-o asemenea masura fanatizati de delirul propagandei hitleriste incat au acceptat sa faca parte din acele batalioane ale mortii, pe care pana si armata germana le antipatiza. De aici se mai desprinde o importanta lectie pentru viito-rime: Se pare ca niciodata omul nu este su-ficient de cult si credincios, indeosebi omul din care se compun masele, incat sa omoare pentru totdeauna bestia ce dormiteaza in fiecare dintre noi... Ajunsi aici, merita sa ne amintim de cuvintele lui Nikolai Berdiaev in legatura cu acuzele aduse evreilor de catre neevrei: “Pai daca evreilor li se datoreaza si cele bune si cele rele din istoria umanitatii (crestinis-mul si refuzul de a-l recunoaste pe Iisus, faptele de cultura si bolsevismul, organiza-rea finantelor si camataria, nota mea), noua celorlalti ce ne mai ramane?” se intreba cu vadita ironie ganditorul rus... VA URMA

CLUBUL DE POEZIE PINECOTA

18

ADRIAN PAUNESCU20 Iulie 1943 – 5 Noiembrie 2010

Selectie de poezii

REPETABILA POVARA

Cine are parinti, pe pamant nu in gandMai aude si-n somn ochii lumii plangand

Ca am fost, ca n-am fost,ori ca suntem cuminti,

Astazi imbatranind ne e dor de parinti.

Ce parinti? Niste oameni ce nu mai au loc

De atatia copii si de-atat nenorocNiste cruci, inca vii,

respirand tot mai greu,Sunt parintii acestia ce ofteaza mereu.

Ce parinti? Niste oameni, acolo si ei,Care stiu dureros ce e suta de lei.

De sunt tineri sau nu, dupa actele lor,Nu conteaza deloc, ei albira de dor

Sa le fie copilul c-o treapta mai domn,Cata munca in plus, si ce chin, cat nesomn!

Chiar acuma, cand scriu,ca si cand as urla,

Eu ii stiu si ii simt, patimind undeva.Ne-amintim, si de ei,dupa lungi saptamani

Fii batrani ce suntem, cu parintii batraniDaca lemne si-au luat, daca oasele-i dor,

Daca nu au murit tristi in casele lor...Intre ei si copii e-o prasila de caini,

Si e umbra de plumb a preazilnicei paini.

Cine are parinti, pe pamant nu in gand,Mai aude si-n somn ochii lumii plangand.Ca din toate ce sunt, cel mai greu e sa fii

Nu copil de parinti, ci parinte de fii.

Ochii lumii plangand, lacrimi multe s-au plans

Insa pentru potop, inca nu-i de ajuns.Mai avem noi parinti?Mai au dansii copii?

Pe pamantul de cruci, numai om sa nu fii,

Umiliti de nevoi si cu capul plecat,Intr-un biet orasel, intr-o zare de sat,

Mai asteapta si-acum,semne de la stramosi

Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,Si ca niste stafii, ies arare la porti

Despre noi povestind,ca de mosii lor morti.

Cine are parinti, inca nu e pierdut,Cine are parinti are inca trecut.

Ne-au facut, ne-au crescut,

ne-au adus pana-aci,Unde-avem si noi insine ai nostri copii.

Enervanti pot parea, cand n-ai ce sa-i mai rogi,

Si in genere sunt si nitel pisalogi.Ba nu vad, ba n-aud,ba fac pasii prea mici,Ba-i nevoie prea mult

sa le spui si explici,

Cocosati, cocarjati,intr-un ritm infernal,

Te intreaba de stii pe vreun sef de spital.

Nu-i asa ca te-apuca o mila de tot,Mai cu seama de faptul

ca ei nu mai pot?Ca povara ii simti si ei stiu ca-i asa

Si se uita la tine ca si cand te-ar ruga...

Mai avem, mai avemscurta vreme de dus

Pe constiinta povara acestui apusSi pe urma vom fi foarte liberi sub cer,Se vor imputina cei ce n-au si ne cer.Iar cand vom incepe si noi a simti

Ca povara suntem, pentru-ai nostri copii,

Si abia intr-un trist si departe tarziu,Cand vom sti disperati vesti,

ce azi nu se stiu,Vom pricepe de ce fiii uita curand,

Si nu vad nici un ochide pe lume plangand,

Si de ce inca nu e potop pe cuprins,Desi ploua mereu, desi pururi a nins,

Desi lumea in care parinti am ajunsDe-o vecie-i mereu zguduita de plans.

CE FRUMOASA ESTI

Ce frumoasa esti in prag de iarna,Ninge disperat asupra ta,

Cerul peste tine se rastoarna,Turturii in plete vor suna.

Hai sa fim doi oameni de zapadaRidicati de brate de copii,

Care-n frig si ger mai stiu sa creadaCa se pot iubi, se pot iubi.

Ce frumoasa esti in prag de vara,Cand mirosi a mere ce se coc,

Cerul in fiinta ta coboaraTrupul meu din trupul tau ia foc.

Focurile noastre se cununa,Focurile noastre se-nteleg,

Suntem baza lumii impreunaSuntem vara focului intreg.

Ce frumoasa esti in prag de toamna,Ca o zi egala intre nopti,

Cand iubirea noastra te condamnaSa ai soarta strugurilor copti.

Sa inveti, iubito, sa te bucuriCa ti-am dat din jertfa un destin,Si ca via asurzand de struguri,

Va trai definitiv in vin.

Ce frumoasa esti in primavara,Cea mai minunata-ntre femei,Iezii pasc naframa ta usoara,

Tu, cu muguri, bluza ti-o inchei.

Sigilat de taine nepatrunseCerul bate drumul tau ingust,

Trupul tau de muguri si de frunzeDe la cine sa invat sa-l gust?

ANTIPRIMAVARA

Ce daca vine primavaraAtata iarna e in noi

Ca martie se poate duceCu toti cocorii inapoi

In noi e loc numai de iarnaVom ingheta sub ultim ger

Orbecaind pe copci de gheataCa un stingher spre alt stingher.

Si vin din patriile caldeCocorii toamnei ce trecu

Si cuiburi si-au facut la stresiniSi langa mine nu esti tu

Ninsori mai grave decat moarteaAu fost si sunt si vor mai fiLa mine-n suflet este viforSi vin nebuni sa faca schi.

Si ninge pana la praseleNinsoarea-mi intra-n in trupul tot

Un dans de oameni de zapadaCe imbratisarea n-o mai pot

La noi e iarna pe vecieDoi fosti nefericiti amantiIa-ti inflorirea, primavaraSi toti cocorii emigranti.

Primavara, care-ai fostNu veni, n-ai nici un rostPoti sa pleci suntem reci

Iarna ni-i pe veci.

19

Selectie de poezii

ADRIAN PAUNESCU20 Iulie 1943 – 5 Noiembrie 2010

DOR DE CLUJ

Sfios vin la tine Ca-n templul Ardealului,

Eu, fiu de tarani din fierbintele sud,Si Clujul e, tot,

Hohotire de clopote,Si pasii lui Blaga pe strazi se aud.

Ca Iancu as vrea pe suisul FeleaculuiSa cad furtunos peste Cluj ca un cal,Dar astazi e liniste dulce in inima

Prea mult patimitului nostru Ardeal.

Acelasi e Clujul, Aceiasi sunt oamenii,

Mereu nascatori si mereu muritori,Dar si de-as avea

Tot o singura nastereAici as muri de o mie de ori.

Mereu catre dealul ciudat al FeleaculuiAtras mi-a fost neamul batran de oltean,

Aici invatara ai mei, Toate rudele,

Dumitru si Ana si Tina si Ioan.

Cand noaptea se lasa tresar amintirileSi trec literati spre un magic castel,

Ce seamana Clujul in noapte cu creierul,Un creier cu ganduri aprinse in el.

Si ce n-a fost voie, Si clipele libere,

Si ce-i multumire, Si ce e repros

Se-aduna nostalgic la cumpana noptilorCand Blaga isi murmura pasii sfiosi.

El trece spre moarte, in marea lui trecereSi e printre noi si din nou printre dusi,

Sfios intr-un ClujCa in templul Ardealului,

Ce dor mi-e de Blaga, Ce dor mi-e de Cluj.

Ros-galben-albastre sunt razele Clujului,Furtuna din veac mai de pret le facu,

Batrani inteleptiPpoarta grija gradinilor,

Cei tineri pe pieptAu insigne cu “U”.

Atat de senin se transcriu tragediile,Legendele iarta momentul cel crud,

Ce simplu cantam: “Blaga-i mut ca o lebada”

Si pasii lui Blaga prin Cluj se aud.

CLUBUL DE POEZIE PINECOTA

POETUL

As sta, asa cu fata-n sus,Lovit piezis de vreme

Si-ncet ca un izvor supusTi-as murmura poeme.

Si patul de sub sira mea,Podeaua care-l tine,

Cu timpul s-ar darapanaSi-n casa-ar fi ruine

Si peste molcomul prapadPeste privirea-mi oarbaCu gura incepand sa vad

Eu, napadit de iarba,Din somnul ca un trist magnet

Ce stie doar sa cheme,Ti-as mai incredinta incet

Mistere si poeme.

Albitul firii mele os,Schiloada chiparoasa,Lovit de pietre durerosSi maruntit de-o coasa.Ar face gura si-ar soptiDespre ce e si nu mi-i

In veacul de schizofreniiPan-la sfarsitul lumii

Si daca varul cel nestins,Ce-i una cu folosul,

Cu cinic urlet dinadinsMi-ar inghiti si osul,

Eu, tainic, bland si tutelar,Calcand taceri postume,

Din toti peretii dati cu varM-as reintoarce-n lume,

Catre o casa, unde-acumSi moartea mai asteapta,

Pana sa-nceapa tristul drumDe dincolo de soapta.

Sa-ti spun ca inca nu-i tarziu.Ruina e departe,

Iar eu cu inima te stiuPe viata si pe moarte.

As sta aici, pe-acest prundisPe care-mi este bine,

Ca vremii, pus hotar piezis,Sa-mbatranesc de tine.

Sa-mi suga oasele-n pamantDe parca oase-as plange,

Sa fiu doar calcar si cuvantSi-un ultim strop de sange.

ANALFABETILOR

V-am spus ca sunt un om periculosSi nu mi-ati luat avertismentu-n seama.V-am spus s-aveti pentru persoana mea

Un plus de-ngrijorare si de teama.

V-am spus ca fac teribil de uratDe sunt calcat putin pe libertate.

V-am spus ca sunt osteanul credinciosDar care doar cu inamici se bate.

V-am spus sa va astamparati si voi,Cenzori capriciosi ai vremii mele,

C-o sa va coste scump maruntul moft,De a ne face noua zile grele.

V-am spus sa puneti mana sa munciti.Sa nu mai tot panditi zelosi din umbra,

V-am spus ca n-o sa placa nimanuiPornirea voastra, Tulbure si sumbra.

V-am spus ca vremurile s-au schimbatSi ca situatia e mai complexa,Nu-i intelectualul - servitor.Cultura nu-i ceva ca o anexa.

Si lumea nu se poate cuceriUmfland la cifre si mimind tumulturiCu aroganti si trindavi doctoranzi,Cu papagali care tin loc de vulturi.

V-am spus si am puterea sa mai spunCa nu incape muntele in sera

Ca prea-i scurt drumul de la rai la iadSi de la caprioara la pantera.

V-am spus sa nu-l fetisizati pe Marx,Sa nu-i pastrati in spirt invatatura

Si voi intr-una fara sa-l cititiIl pomeniti pana va doare gura.

V-am spus ca batalia pentru omNu iarta astazi nici o dezertareSi voi v-ati decorat voi intre voiCand lupta este in desfasurare.

V-am spus ca muzica nu-i un microbCare ameninta civilizatii

E-a omului pentru a fi mai bun,V-am spus: ceva care sa-i placa dati-i.

V-am spus, Concetateni analfabeti,

Si luati aminte si sa tineti minte.Dar nu stiam ca v-ati nascut si surziSi scoateti arma cand vedeti cuvinte.

20

PRNZ AJUTA

PRNZ LA SCOALA ROMANEASCA DIN AUCKLANDAm fost invitati la Scoala Romaneas-ca din Auckland, pentru a le vorbi copiilor despre jurnalism, despre revista noastra si despre cum se scriu stirile si articolele. Principala tema de discutie a fost deci comunicarea intre oameni si modul in care jurnalistii co-munica lumii informatii si evenimente

ce au loc in comunitatile din care provenim. Un moment interesant al prezentarii a fost discutia despre cum se face o stire, apoi ce fac jur-nalistii de televiziune, cum se scrie la ziar sau la revista, cum se face jurnalism de radio si, la final, cum trebuie sa arate stirea despre partici-

parea noastra la lectia din 6 noiem-brie. Copiii au dovedit pe parcursul lectiei interactive multa receptivitate si interes, reusind sa fie atenti la acest subiect dificil pentru aproape o ora. Le multumim lor si voluntarilor de la Scoala Romaneasca pentru aceasta oportunitate.

UNICEF NEW ZEALAND AJUTA COPIII INSULELOR SOLOMONRevista “Pagini Romanesti in Noua Zeelanda“ sprijina proiectele comu-nitare care aduc lucruri pozitive in colectivitatile nevoiase ale planetei. Cu concursul Unicef New Zealand incepem o scurta prezentare a reusi-

educatie, egalitate si protectie. Mul-tumim doamnei Clare Bunt, legacy adviser Unicef New Zealand, iar celor care doresc sa sprijine cauza le anuntam website-ul unde pot obtine toate datele: www.unicef.org.nz

telor acestei organizatii, ce lupta pentru drepturile copiilor din lumea intreaga. Proiectul vorbeste despre Insulele Solomon, Fiji, Vanuatu si Kiribati, iar cand vorbim de dreptu-rile copiilor ne referim la sanatate,

DEVENITI SPONSOR AL UNUI ANIMAL LA KEIRA ANIMAL CENTERAdapostul pentru animale Keira se afla in Kaiwaka, Northland si are drept obi-ectiv principal asigurarea de ingrijire si adapost, atentie si nevoi esentiale, pen-tru animale care au fost tratate incorect, animale bolnave, parasite, abuzate sau care nu mai au stapan. Pentru acestea din urma, dupa moartea stapanului, viata devine cu atat mai grea, cu cat isi para-sesc mediul in care au trait o viata dar si persoana iubita. Daca doriti

sa adoptati o asemenea fiinta parasita, trebuie sa o contactati pe Julie la ada-post la telefon 09 430 0402 sau la email: keiratrust@hotmail.com. Daca doriti sa faceti o vizita, sa faceti o donatie (oricat de mica), daca doriti sa trimiteti paturi sau doriti sa deveniti sponsorul unuia dintre locatarii adapostului, puteti sa o contactati pe Lynn la 09 422 6189 sau la telefonul mobil 021 874 847 (se asigura chitante pentru donatii). Multumim!

VIATA SPIRITUALA

ISTORICUL BISERICII ORTODOXE ROMANE

21

Articol din Romania de la Patriarhia Romana

In secolul al XVIII-lea, deci in timpul regimului “fanariot” (1711/1515 - 1821), s-au ridicat putine ctitorii domnesti: Vacaresti a lui Nicolae Ma-vrocordat (demolata in 1986), Sfantul Pantelimon (demolata tot atunci), Sfantul Spiridon Nou, toate in Bucur-esti, Precista si Proorocul Samuil din Focsani. In schimb, numarul biseri-cilor de mir si al manastirilor ctito-rite de boieri a fost in crestere. Altele au fost ctitorite de ierarhi, preoti de mir, calugari si calugarite ca Pocrov, Sihastria, Hore-cea, Varatec in Moldova, Harbovat, Harjauca, Saharna, Cindruta, Curciri, Japca, Surnceni, Dobrusa, dincolo de Prut: manastirile Stavropoleos (in Bucuresti), Lainici, Pasarea, Ghighiu in Tara Romaneasca; unele erau zi-dite de calugarii ardeleni, ca Suzana, Pedeal, Cheia, Stanisoara, in Tara Romaneasca, Cocos in Dobrogea. In toate aceste manastiri s-a desfasurat o intensa activitate cultural-artistica. Sunt cunoscute “scolile de copisti” din secolul al XV-lea de la manastirile Neamt (cu Gavriil Uric si Teodor Marasescu) si Putna, iar la inceputul secolului al XVI-lea “scoala” de la Dragomirna, indrumata de Mitropolitul Anastasie Crimca. In incinta manastirilor si a centrelor eparhiale au fost scrise primele letopisete si cronici de la noi: Pomelnicul de la Bistrita Moldovei (secolul al XV-lea), Letopisetul de la

Putna (prima jumatate a secolului al XVI-lea), Cronicile episcopilor Macarie al Romanului si Eftimie al Radaautilor si a calugarului Azarie (secolul al XVI-lea), toate in limba slavona, apoi Cronica universala a calugarului Mihai Moxa din Tara Romaneasca (prima jumatate a sec-olului al XVII-lea) in romaneste. Primele tipografii de la noi (Dealu, Targoviste, Colentina-Bu-curesti, Govora, Campulung, Iasi, apoi la Bucuresti, Buzau, Snagov, Ramnic, Manastirea Neamt) au lucrat in incinta unor manastiri sau la centrele eparhiale, iar primii mesteri tipografi au facut parte din cler: ieromonahul Macarie, diaconul Coresi din Targoviste, stabilit in Brasov, ieromonahul Mitrofan, viitor episcop la Husi si la Buzau, Antim Ivireanul, viitorul mitropolit si altii. Primele scoli slavone si ro-manesti au luat fiinta in incinta ma-nastirilor, apoi a bisericilor de mir, pregatind dieci pentru cancelariile domnesti sau copisti de manuscrise; la fel si primele scoli medii (Colegiul de la Manastirea Sfintii Trei Ierarhi din Iasi) si superioare (Academia de la Sfantul Sava din Bucuresti). In secolul al XVIII-lea au luat fiinta scoli noi, la toate centrele eparhiale,

dar si pe langa manastiri si biserici: Coltea, Sfantul Gheorghe Vechi, Antim si Domnita Balasa din Pitesti, Barnovschi, Sfanta Vineri si Sfantul Nicolae din Iasi. In cateva manastiri s-au infiintat scoli speciale pentru pregatirea clerului, la Putna, Obedea-nu din Craiova, Antim din Bucuresti, iar in 1803 s-a infiintat Seminarul de la Socola-Iasi. In toate manastirile mari s-au desfasurat si insemnate activitati artistice, concretizate in confectionarea de vesminte si vase liturgice, broderii, sculpturi in lemn, icoane, chiar in pictarea unor biserici si trapeze de catre calugari etc. Multe manastiri au indeplinit un insemnat rol social-umanitar. Inca din secolul al XV-lea, manastirile mari dispuneau de “bolnite”, in care erau ingrijiti calugarii batrani si bolnavi, dar si unii credinciosi: Putna (secolul al XV-lea), Arges, Bistrita din Oltenia, Cozia (secolul al XVI-lea), Dragomirna, Sadova, Hurezi (secolul al XVII-lea), Coltea si Antim din Bucuresti, Sfantul Pantelimon, langa Bucuresti, Sfantul Spiridon din Iasi, Proorocul Samuil din Focsani, Precista Mare din Roman, Neamt, Cernica (secolul al XVIII-lea) si altele. Toate au desfa-surat o frumoasa activitate filantropi-ca. VA URMA

In Moldova, numarul ctitoriilor a fost mai redus, dar mai valoroase sub raport arhitectonic-artistic: Secu, ctitoria parintilor cronicarului Grigorie Ureche, Dragomirna mitropolitului Anastasie Crimca, Barnova din Iasi si Buhalnita ale lui Miron Barnovschi, Sfintii Trei Ierarhi si Golia din Iasi si cateva biserici de mir, ale lui Vasile Voda Lupu, Cetatuia din Iasi a lui Gheorghe Duca, precum si cateva ctitorii boieresti.

MANASTIREA DRAGOMIRNA

ACADEMIA SFANTUL SAVA DIN BUCURESTI

QUE PASA?

MAXIMA VACANTA

Exista, fireste si concedii peste rand, dar intre noi fie vorba, nimeni nu ia cu adevarat in serios un minirepaus de Craciun sau de Paste, un weekend prelungit sau o punte de 1 Mai. Ra-masita atavica de pe vremea copila-riei, cand “venea vacanta/ cu trenul din Franta”, vara ne da impresia de libertate fara margini. Cum anul laboral a fost intens si obositor, orele de program lungi si istovitoare, dupa ce am dat totul, e logic ca nici vacanta sa nu se lase mai prejos. Chiar daca traim vremuri de criza, sau poate tocmai de aceea. Doar n-o sa renuntam la concediu; suntem oameni! Asa ca, vrem sau nu vrem, ne dedam ocupatiei planificatului, ca sa iasa totul bine. Rezervari, provizii, trasee, harti, cordonate controlabile din satelit, saci de dormit, vaccinuri. In mileniul locomotiei accelerate e bine sa fim rapizi si eficienti chiar dinainte de a face primul pas. Nimic nu e mai neplacut decat surpriza unei omisiuni grave, un hotel complet ocu-pat, un pasaport uitat acasa, un zbor platit mai scump decat a dat turistul de pe scaunul de alaturi. Cam la momentul acesta incepe sa ne impunga imperceptibil, ca un spin ratacit sub o unghie, teama de esec, banuiala nefondata ca am putea rata unica sansa de peste an de a ne simti liberi. Dar nu sunt prob-leme, avem totul sub control, ca si la munca, locul de unde cunoastem sen-zatia aceasta de incertitudine surda. Odata depasita etapa planifi-carii – e ea laborioasa, dar totusi con-tine bucuria anticipatiei – ne dedicam cu trup si suflet bagajelor. Alegerea „ingredientelor” e facila doar la prima vedere. In mod paradoxal, sejurul perfect, vidul de decizii importante, intotdeauna vine precedat de o etapa doldora de blestemate minidecizii, la fel de importante. Istovitoare si numeroase, sunt indispensabile

Suntem in plin sezon de concedii. Banala activitate de relaxare aproape ca se transforma acum intr-o obligatie. E cazul sa ne premiem pentru un an de eforturi si de renuntari. Traind in plina era a mobilitatii, se cade sa intreprindem ceva major. Am-bitiilor nu le sunt puse granite: putem merge mai departe, mai sus sau, pentru initiati, mai adanc. E bine sa storci maximul din pretioasa oportunitate repartizata zgarcit, odata pe an.

oricarui bun voiaj. Minora alegere a garderobei, adecvate oricarei impre-jurari meteorologice imaginabile, implica un calcul minutios. Depinde, in primul rand, de numarul de piese intersanjabile pe care le detinem. In privinta imbracamintii, mai nimeni dintre noi nu se poate plange. Sunt posibile asocieri pe colectii, eventual dupa culori. In nici un caz nu putem lasa acasa pantalonii scurti moderni si scumpi, cumparati special in acest scop. Oricum, numai in concediu ne incumetam sa-i purtam, caci nu sunt adecvati orasului in care traim. Probabil o sa-i imbracam o sin-gura data, pentru ca ne vom simti neobisnuit de “nenaturali” in ei. Mai mult ca sigur vom petrece tot concediul in bermudele de acum doi ani, in care ne simtim comozi si … „vintage” (adica demodati reveniti la moda). La planificarea bagajelor, ne straduim sa tinem seama de capaci-tatea mijlocului nostru de transport. Nu putem muta dulapul pe capota! Apoi, depinde cat lipsim: una e sa iei un pullover si o pereche de sosete pentru weekend, alta e sa decizi care din sandale e la rand anul acesta, cand stii ca vei lipsi toata vara. Daca intreprinzi un circuit continental cu

rulota, te simti tentat sa-ti iei si tigaia preferata. Nici nu vreau sa ma gan-desc ce-as pune in valiza pentru un concediu sabbatical pe un an intreg, daca mi-as pune-n cap sa bat planeta in lung si-n lat (cu piciorul). Sa nu mai vorbim de impa-chetatul pentru o emigrare definitiva peste ocean! Orice am face, e clar din start ca aproape jumatate din ce luam se va dovedi inutil si se va ramane nefolosit. Dar cum aflam care e ju-matatatea de prisos? Nu e cazul sa disperam: cel tarziu la intoarcere vom fi complet edificati. Pacatul mare e ca distanta pana la concediul urmator e atat de mare incat vom uita ce-am invatat si vom repeta aceleasi greseli. Nu sunt de ignorat nici considerentele de natura sentimen-tala, singurele care pot explica decizii stranii precum insistenta mea de a lua la plecarea din tara cinci piepteni, desi in fapt mi-ar fi ajuns unul singur sau chiar as fi putut cumpara unul nou la destinatie. Ca doar nu ardea tara, nici chiar pentru o baba surda! Nu-i de mirare ca de la un punct incolo re-fuzam sa mai reflectam. Optam doar pentru strictul necesar. Ca-n poezia soresciana, “ce-ai lua cu tine daca ar fi sa faci zilnic naveta intre Pamant si Luna?” O carte, o sticla de vin si o femeie, suna a alegere optima, dupa parerea mea. Dar sunt si alte pareri: un pelegrin spre Santiago de Compostela se jura deunazi ca bagajul sau cel mai util e portofelul doldora de carduri de credit. Nu pot sa-l contrazic. Sa zicem ca am depasit cu bine etapa bagajelor si, mai mult sau mai putin istoviti, inchidem usa in urma noastra si invartim cheia incetisor. Putini sunt cei care nu simt o strangere de inima la intrebarea daca au luat cu adevarat tot ce le trebuie, daca au stins lumina si au inchis gazul, daca nu cumva

22

Articol din Spania de GABRIELA CALUTIU SONNENBERG

QUE PASA?

pisica va deveni depresiva. Fals! Nu nimicurile astea ne strica cheful, ci senzatia de vid lasat in urma, la para-sirea “cuibusorului cald”, chiar daca doar pentru o scurta perioda de timp. “Partir c`est mourir un peu” spune francezul si va sti el ce spune, ca nu degeaba ii atribuiam noi pe vremuri raspunderea pentru trenul vacantei. Un tren care nu trebuie ratat. Gata, am plecat! Ce mai tura-vura, acum ca zarurile sunt aruncate, n-avem alta solutie decat sa cascam bine ochii ca sa captam cat mai mult din destinatiile atat de interesante, pe care ni le-am ales si sa ne ferim in stanga si-n dreapta de smecherii care stau la panda pe la colturi, vanatori de victime inocente, de turisti naivi, nu de calatori profesionisti ca noi. Sigur vom avea noroc de vreme buna, cu exceptia celor cat-eva zile in care va ploua putin, insignifiant. O sa vizitam obiective interesante, poate cu exceptia ca-torva adrese care ne vor dezamagi. Dezamagirile intra la riscuri calcu-late, pe post de inevitabile dovezi cum ca regula pomului laudat e realmente universal valabila. Ne vom intoarce teferi si dolora de suveniruri si de amintiri pe care le vom plasa prin casa sau le vom stoca pe diverse suporturi multime-diale. Ne vom fi ingrasat impercep-tibil, gratie interesului culinar firesc, acordat bucatariei altor popoare, in speta tot o forma de foame de cuno-astere. Doar nu se cade sa faci cura de slabire in concediu, asta cine a mai auzit?! E OK si daca ne simtim mai obositi la intoarcere decat la plecare. In definitiv, avem timp berechet sa dormim acasa. N-ar fi pacat sa ratam toate atractiile turistice doar pe motiv ca am dormit? Ce-am mai avea de poves-tit acasa vecinului care a binevoit sa hraneasca pisica? Sau colegilor de serviciu care, neavand copii, au ghinionul de a fi la rand cu conce-diul abia la toamna? Le vom spune ca am dormit cum n-am dormit de mult si am visat frumos pe Insulele Maldive sau in Galapagos? Asta nu

23

se face! Mai bine povestim cu lux de amanunte ce frumos a fost si ment-ionam in treacat, cu vadita toleranta condescendenta, ca peretii hotelului erau de proasta calitate, de se auzeau zgomote jenante din camera vecina, ca apa de la robinet era plina de bilibistroci si cocomarle si ca tantarii sunt un blestem in tarile astea calde. Dar ce ne pasa noua?! Astea sunt nimicuri pe care le maturam cu mana stanga, in doi timpi si trei miscari! Ba le-am mai si dat local-nicilor cateva sfaturi pretioase, care vor contribui masiv la optimizarea conditiilor lor de viata. Am facut noi fata si la belele mai mari, nu ca astea! De pilda acum doi ani, cand a facut praslea diaree si a trebuit sa-l inter-nam in spital pentru doua zile, de ne-a dat peste cap toata programarea rezervarilor pe la hoteluri. Una peste alta, odata intorsi acasa vom fi multumiti cu ce am realizat si vom declara “proiectul concediu” bifat cu brio. Nu inainte de a dedica un efort final, cu ultimul strop de putere, dereticatului casei si revizuitului corespondentei acumu-late in decursul absentei prelungite, desfacutului bagajelor, spalatului si calcatului rufelor, aprovizionarii cu strictul necesar pentru dotarea frigiderului, bucatariei, camarii si pivnitei. Apoi putem pleca linistiti la munca, lasand amintirile clasate cronologic in fisiere cu titluri nostal-gice. Dintre impresiile cele mai vii se vor distinge peste ani doar doua-trei care ne-au impresionat in mod deosebit, ca de exemplu amabilitatea iesita din comun a mecanicului auto cu defect de vorbire care ne-a reparat geamul de la masina, sau fabuloasele cizme albe, lungi pana la solduri, cu talpa de o jumatate de metru, pe care le purta femeia aceea incredibil de frumoasa la barul de noapte de langa plaja, femeie care de fapt s-a dovedit ulterior a fi un barbat deghizat. Putem spune fara teama de a gresi ca ne-am scos parleala cu varf si-ndesat din concediul pe anul acesta. Ramane de stabilit unde mer-gem la anul.

CANTEC DE BUZUNARde Mircea Dinescu

Moartea era mai tanara ca mineunii insa îi faceau jucarele

si-o invatau sa creasca mai repede.Stiu ca sunt locuri comune

ce ingrasa omenirea,cunosc si eu tocilariile

unde se ascut principiile,dar cand madam Dior

viseaza gulere de blanataigaua se umple inevitabil

de capcane si sange.

Dumneavoastracare v-ati obisnuit

sa cautati hreanul pustniculuiin supermarketul de la colt

am impresia ca veniti cu portocalein vizita la patul unui mort,

fiindca pe strada astaDumnezeu iubeste

numai pana la numarul 24,unde incep musulmanii

si cei cu nationalitate incerta:românii, bulgarii, albanezii

ba chiar si cavaleria polonezacu sabiile scoase

in fata magazinului Aldi.

Ce profesor ar putea sa ne predeaclinchetul monedelor marunte,

sa-l invatam pe de rostascunsi in fundul buzunarului,

cu speranta ca istorianu-si numara niciodata maruntisul.

JUPANU’de Mircea Dinescu

Intr-o vineri, pe la pranzul mare,rapita se-mbolnavi de galbinare,

cainele se scoroji sub masasi-ncepu sa ploua din mireasa.

Nu mai chiuiti ca nu-i a bine,vine cineva dar nu stiu cine,

merge undeva dar nu stiu unde,stati si voi prin santuri ca va tunde.

Biv-vel-Vierme-i,chiar Jupanu’ nostru,

ne-a tocit in miini la popa-prostusi acum prin aerul de-amiaza

ca pe-o chinta sparta ne fileaza.

24

VOCEA ROMANILORArticol de ADALBERT GYURIS

ACASA LA BUNICI

Soarele s-a ridicat de mult peste varfurile nucilor uriasi din spatele casei, strecurand acum fuioare de raze printre ramurile de un verde crud cu frunzele neimplinite inca, incalzind cu harnicie totul.

In aceasta liniste, cantecul pasarelelor, zumzetul albinelor ce se-ngramadesc la urdinisul catorva stupi aflati in gradina, covorul crud al ierburilor, mireasma florilor de salcam, fac un colt de lume in care ar fi bine

ca timpul sa se opreasca in loc. Portita gradinii se deschide cu un scartait scurt, lasand sa intre doi copii tinandu-se de mana si un batran ducand

pe umar o sapa. Deodata fetita lasa mana fratiorului sau mai mic, se opreste pe loc, plecandu-si ochii spre pamant.

- Bunicule, bunicutule...- Ce este Casiana?

- S-a intamplat ceva?- Bunicutule, as vrea sa-mi dai si mie o sapa, eu stiu sa lucrez...- Bine Casiana, dar copii mici-mici nu trebuie sa lucreze inca...

- Eu nu sunt chiar mica-mica, doar Catalin este. Eu sunt in clasa a doua si la scoala am invatat...

Ochii batranului sunt inundati de lacrimi, toata dragostea lui, bucuria anilor sai multi e aici in fata sa. Se intoarce spre curte, de unde revine curand cu o sapaliga micuta, pe care o intinde cu fata luminata

de acelasi zambet bun, fetitei.

- Poftim Casiana, vei ,,lucra” la straturile de ceapa.

Casiana apuca sapaliga cu seriozitate si-ncepe munca, privind cu atentie spre tulpinile ierburilor aratate de bunic. Foarte curand insa, fetita se opreste, priveste spre micutul Catalin care se juca cu niste insecte vaca-domnului prin troscotul de pe carare, apoi ridica ochii spre soarele ce-i infierbantase crestetul, imbrobodindu-i fruntea cu cateva picaturi curate ce straluceau in lumina. Priveste apoi spre bunicul care lucreaza ceva mai departe, mai taie cateva

buruieni, dupa care intorcandu-se din nou spre bunic intreaba:

- Bunicule, o sa lucram mult?- Desigur Casiana, vom lucra mai mult.

Mainile mici apuca cu greutate unealta, soarele amiezii e fierbinte, necrutator. Bobitele de sudoare sunt tot mai multe ca si gesturile fetitei de a sterge cu dosul mainii. In iarba cararii, Catalin a adormit, sprijinindu-si capsorul

pe palma mainii stangi, asa cum dorm copii mici. Bunicul se indreapta spre el, il ia in brate, ia manuta Casianei care a lasat sapaliga fara nici un protest macar, indreptandu-se cu ei spre curtea casei. Copilul din brate deschide ochii.

- Nu mai lucram, bunicutule? - Nu puiul bunicului, am lucrat indeajuns.

Sub marul din curtea casei, la masuta cu trei picioare sta bunica avand o tava pe care se afla o farfurie plina cu cap-suni, doua lingurite, zahar si langa ei Rexi, cainele ce seamana cu o vulpe, dand din coada neincetat,

uitandu-se pe rand la fiecare...

- Cine a muncit in gradina, va primi... uitati-va!, se aude glasul cald al bunicii.- Eu, eu, se aud glasurile copiilor, iar privirile lor imbratiseaza lacom bunatatile din mana bunicii.

O clipa doar dupa ce bunica a presarat zaharul peste capsuni, linguritele copiilor vor incepe cu regularitate un du-te-vino de la farfurie spre gura. Uneori o suvita subtire de zeama de fructe se prelinge din coltul gurii spre barbie, insa nu prea este timp pentru a o sterge... Farfuria se goleste curand. Apoi Catalin se-ndreapta cu pasi lenesi spre bunicul, ce-i urmarise cu lacrimi in ochi, mai tot timpul. Palmele mari si puternice il ridica pe genunchi. Casiana a ales dinainte poala bunicii. Bunicul povesteste cu glas scazut o-ntamplare de demult, cu niste cai si niste copii

ce trebuiau sa-i pazeasca, dar copiii i-au scapat in porumb si caii rupeau cu gurile lor puternice stiuletii... rap, rap, rap... parca se auzeau... Si apoi, apoi... Cei doi batrani se duc spre casa, purtand pe bratele ostenite, trupurile micute

ale celor doi nepotei, comori nepretuite castigate acum la apusul vremii lor.