paces.ro nr.4 - iunie 2011

Nr. 4, Iunie 2011Nr. 4, Iunie 2011

PACES

Str. Andrei Mureşanu, nr. 20,

sector 1, Bucureşti

Tel: 0372-770.126, Fax: 021-224.46.95www.patmedin.ro

Publicaţie a Patronatului Medicinei IntegrativePublicaţie a Patronatului Medicinei Integrative

Noi credem în fericirea voastrã!

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale

1 IUNIE1 IUNIEDesen realizat de către Desen realizat de către un grup de copii interna i un grup de copii interna i la Spitalul M.S. CURIEla Spitalul M.S. CURIE

Echipa de redacţie

Redactor-şef: dr. Aurel Storin [email protected]

Redactori: Florin Condurăţeanu fl [email protected] Octavian Andronic [email protected] Irina Ghiţă-Cioroba [email protected] Cornelius Popa [email protected] Anca Moraru [email protected] Larisa Toader [email protected] imagine foto Silvia Mandler [email protected] Iancu Elena Cătălina [email protected] WEB Mihai Breahnă [email protected]ător engleză: George Wainer [email protected]: Gabriel Ionescu gabi@etipografi e.ro

ISSN-L 2247 – 0565

EDITURA SCRIB, 2011

Tipărit în România de SC SIMPLU PRINT SRLGHEŢA ROBERT • 0743-027955 • contact@tipografi e-off set.ro

Răspunderea legală pentru conţinutul acestei publicaţii aparţine Patronatului Medicinei Integrative

© PMI, 2011

Publicaţie a Publicaţie a PatronatuluiPatronatului MedicineiMedicinei IntegrativeIntegrativeStr. Andrei Mureşanu, nr. 20, sector 1, BucureştiStr. Andrei Mureşanu, nr. 20, sector 1, BucureştiTel: 0372-770.126, Fax: 021-224.46.95Tel: 0372-770.126, Fax: 021-224.46.95www.patmedin.rowww.patmedin.ro

3Noi credem în fericirea voastrã!

Medicina Integrativã în folosul societãåii

Aurel Storin: Sper că sunteţi de acord cu mine, domnule preşedinte Liviu Mandler, să începem cu în-ceputul. Cum aţi ajuns la ideea Patronatului Medicinei Integrative?

Liviu Mandler: Totul a început în 1974, când am absolvit, în străinătate, Facultatea de Psiholo-gie şi Ştiinţele Educaţiei, secţia Pedagogie. Psiholo-gia şi Pedagogia m-au ajutat să-i înţeleg mai bine pe semenii mei şi să nu subestimez pe nimeni, nici măcar pe aceia care nu gândesc ca mine.

După 4 ani de activitate de consiliere cu per-soane vulnerabile (copii cu retard mental şi evoluţie în şcoli speciale, femei maltratate şi fel de fel de alte cazuri), m-am reprofi lat: am devenit economist fi -nanciar.

A.S.: Şi cui s-a datorat acest salt dintr-o profesie într-alta?

L.M.: Unui sfat primit, în prima tinereţe, de la părinţii mei. Ei au încercat să mă convingă că „tre-buie să ai şi tu o meserie, să poţi câştiga un ban ca lumea, pentru că din psihologie şi pedagogie nu se poate întreţine o familie”. Am absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice şi Financiare. Am fost timp de 25 de ani economist fi nanciar şi am ocupat funcţii destul de importante în acest domeniu, unde te asigur că părinţii mei aveau deplină dreptate: „am câştigat un ban ca lumea”.

Dar pe mine mă atrăgea „prima dragoste”, pe-dagogia şi psihologia. Acum doi ani am decis să mă întorc la ea.

A.S.: Acesta a fost începutul?L.M.: Exact. Am înfi inţat, pe lângă clinica pe

care o aveam şi o am încă, Patronatul Medicinei

Integrative, un sprĳ in de excelenţă în medicina integrativă şi în mediul social. Împreună cu un tânăr şi distins coleg care lucrează cu mine de peste opt ani, o minte sclipitoare şi un sufl et mare, am început acest drum care nu e uşor, cu pasiune, cu dăruire şi cu ambiţia de a veni în ajutorul acelora care au nevoie de noi.

A.S.: În cele trei editoriale pe care le-aţi scris pentru revista „Paces” aţi amintit despre aceste eforturi...

L.M.: Şi nu reneg nimic din ce am scris. Mă tem că societatea în care trăim a devenit din ce în ce mai egoistă şi indiferentă faţă de oamenii afl aţi în suferinţă. P.M.I. vine în ajutorul fi inţei umane. Medicina integrativă nu tratează pacientul numai ca bolnav, ci ca fi inţă umană. Medicina integrativă tratează corpul, mintea, sufl etul, spiritul, mediul înconjurător. Mă gândesc că, uneori, boala este un fenomen care provine şi dintr-o neîmplinire sufl etească. Pe de altă parte, noi încercăm să-i pre-gătim pe pacienţi pentru starea psihologică cea mai nimerită tratamentului medical pe care-l primesc.

A.S.: Când a început Medicina Integrativă în România?

L.M.: Nu demult. Acum câţiva ani. Şi a început timid. În alte ţări a fost oarecum altfel. De pildă, astăzi, în SUA sunt 39 de universităţi (printre care Harvard, precum şi universităţile din Pennsylva-nia şi San Francisco) în cadrul cărora funcţionează Catedre de Medicină Integrativă.

A.S.: Cunoaşteţi vreo defi niţie convingătoare a Me dicinei Integrative?

L.M.: Cunosc mai multe. Dar voi cita acum defi niţia profesorului Berman din SUA, de la Uni-versitatea din Maryland, directorul Centrului de Medicină Complementară şi Integrativă: „Medicina Integrativă explorează modalităţile de a trata min-tea, corpul şi spiritul omului, dar toate acestea în acelaşi timp.”

A.S.: În Europa „funcţionează” Medicina Inte-grativă?

L.M.: Da. Şi bine. În Spania, Italia, Anglia, Sue-dia, Centrele de Medicină Integrativă s-au dezvol-tat, inclusiv în cadrul Universităţilor şi Facultăţilor cu profi l de Medicină.

A.S.: P.M.I. colaborează cu aceste Centre de Medicină Integrativă?

L.M.: Da. Colaborează, atât cu Centrele din SUA, cât şi din Europa. Sper ca Primul Congres Internaţional al Medicinei Integrative, ce va avea loc în această toamnă la Bucureşti, să ne ofere prile-jul de a avea ca oaspeţi personalităţi şi profesori de

Un interviu cu Liviu Mandler, preşedintele P.M.I.

4 Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 4/Iunie 2011

Handicapul – între amendã æi mentalitate

Există în tradiţia românească un tip de atitudi-ne faţă de semenii noştri mai puţin norocoşi, cărora viaţa le-a oferit cu zgârcenie abilităţile,

sau li le-a răpit cu cruzime: handicapaţii sunt, în-tr-un fel, rebutul nostru din producţia curentă de fi inţe umane. Pe care simţim nevoia să-i protejăm în primul rând ascunzându-i de ochii celorlalţi, limitându-le universul existenţial la cei patru pereţi ai unei încăperi ce se transformă într-o închisoare pe viaţă.

Nu s-a schimbat prea mult acest tip de per-cepţie în cei 20 de ani în care, deschizându-ne spre un Occident care tratează într-un registru net diferit handicapul, ar fi trebuit să receptăm şi acele impulsuri menite să ne modifi ce înţelegerea faţă de necesitatea unei integrări depline a acestei catego-rii. Rămân întipărite în subconştient reacţii şi ati-tudini pe care nu reuşim să le corectăm, indiferent cât de mult am dori acest lucru.

Mentalităţile se schimbă greu. Şi nu doar sub presiunea educaţiei. Există instrumente a căror efi cienţă s-a verifi cat în practică. Nu vei vedea în Occident un loc de parcare rezervat celor cu handi-cap pe care să se tolănească unul care n-a găsit altă soluţie. Amenda este atât de mare – şi se plăteşte! – încât nimănui nu-i vine să repete experienţa. Amen-zi se aplică şi în cazul folosirii cabinelor de WC rezervate pentru cei cu handicap. Sunt sancţionate drastic instituţiile care nu amenajază rampe – chiar dacă e puţin probabil ca vreun cărucior să le

calce pragul. La noi, toate aceste lucruri sunt încă privite ca nişte exagerări sau ca manifestări osten-tative.

Dacă acţiunea ca atare se poate corĳ a – inclusiv prin intermediul sancţiunilor – mai difi cil este cu mentalitatea. M-am surprins recent, pe parcursul unei vizite făcute în San Francisco, la un mare târg de turism, având o reacţie nefi rească: la autobuzul care urma să ne ducă într-o călătorie documentară de câteva zile aştepta un cetăţean într-un cărucior electric.

M-am gândit, aproape ca un automatism, că grupul nostru are ghinion şi că prezenţa acestui om ne va îngreuna mişcările şi ne va întârzia şi, în general, ne va produce neplăceri. Într-adevăr, ur-carea sa în autobuz a fost difi cilă, iar operaţiunea plasării căruciorului în compartimentul pentru bagaje a luat timp. Dar, spre surprinderea generală, personajul s-a dovedit a fi o persoană agreabilă, mereu dispus să facă tot ce poate pentru a ţine pasul cu restul lumii. Practic, handicapul propriu nu s-a transformat într-unul pentru ceilalţi, iar existenţa amenajărilor speciale, afl ate practic pre-tutindeni, l-au ajutat să se poată integra cu succes în colectivul din care făcea parte temporar şi care nu-i refuza în nici un fel dreptul de a se considera egalul lor.

Octavian ANDRONIC

renume mondial din domeniul Medicinei Integra-tive. De asemenea, vom organiza, împreună cu partenerii noştri, cursuri de specializare în acest do-meniu.

Omule, tu eşti unica fi inţă de pe această planetă care îşi cunoaşte propriul organism şi care îşi poate alege modul optim de a trăi!

Medicina Integrativă oferă o abordare completă şi complexă a sănătăţii tale.

A.S.: Există în Bucureşti vreun Centru de Excelenţă în domeniu, unde pacienţii se pot adresa?

L.M.: Da. Le recomand Centrul de Excelenţă în Medicina Integrativă Diperia Vita Med, care funcţio nează pe lângă P.M.I., unde echipa noastră de specialişti îi va consilia cu toată dăruirea şi atenţia necesare.

A.S.: Sper că nu e totul. Sunt sigur că veţi conti-nua...

L.M.: Bineînţeles. Şi sper că vom avea şi alte probleme de discutat...

A.S.: Sunt oricând gata să vă ascult, domnule pre-şedinte Liviu Mandler şi vă mulţumesc pentru convorbi-rea pe care mi-aţi acordat-o.

A consemnatDr. Aurel STORIN


FERENTARI FASHION YEAR

Cred că nu sunt singura care invidiază mane-chinele. Fetele sunt slabe, înalte, frumoa-se, bărbaţii au picioarele lungi şi umeri

impresionanţi, dinţi strălucitori şi o musculatură de te ia cu ameţeală. Câte fete nu fac foamea… câţi băieţi nu fac compromisuri doar pentru a ajunge să prezinte moda pe un podium în lumina refl ectoare-lor! Moda – o pasiune mistuitoare pentru mici şi mari, tineri sau în fl oarea vârstei.

Am primit cândva un pps despre pălăriile-vedetă cu care se lasă admirate arbitrele eleganţei feminine la celebra cursă de cai de la Ascot.

Nu am crezut în viaţa mea că nişte pălării pot fi atât de frumoase încât să-ţi taie respiraţia. Fantezie, culoare, eleganţă, personalitate şi mai ales CLASĂ.

Recentul spectacol mediatic al nunţii regale a ţinut planeta într-un suspin de admiraţie. Mireasa – frumoasă şi… din popor, mirele – prinţ, suplu, chipeş şi îndrăgostit, suspansul fără egal generat de culoarea pălăriei reginei, generator de pariuri ne-au făcut pe toţi oaspeţii unui basm modern.

M-a distrat la nebunie când am citit că o rochiţică a prinţesucăi de la Curtea Angliei care a luat aerul… şi faţa, evident, tuturor Caselor de modă din lume… a fost făcută la noi, în Românica, la o Casă de modă din Ferentari!!

Desigur că mi-a fost foarte simpatică frumoasa Catherine, proaspăta Ducesă de Cambridge a Marii Britanii. Mi s-a părut, pentru o clipă, un stilat carti-er bucureştean.

Chiar dacă Ferentariul nostru dă tonul mo-dei în lume, tot n-ar fi însemnat mare lucru pen-

tru mine Fashion-show-ul Models of Diversity Styled&Frocked, desfăşurat în capitala Angliei, la Londra, dacă nu aş fi afl at că vedeta show-ului era un român – Vasile Onică – cu două cârje şi un curaj fără seamăn. Trăieşte şi munceşte în Anglia, ca in-vestigator fi nanciar al unei bănci importante şi anul trecut a urcat pe Kilimanjaro!!!

Oameni buni, vă daţi seama, cu muşchii unui picior atrofi aţi din cauza virusului poliomielitei, acest român, în cârje, urcă pe Kilimanjaro, primul om cu dizabilităţi din lume care cucereşte cel mai râvnit trofeu alpin?!

Nu i-a fost de ajuns… s-a înscris la o selecţie pentru o paradă a modei pentru cei cu dizabilităţi şi acum, după ce a strălucit pe podium, a fost ales ca Ambasador al modelelor cu dizabilităţi din Marea Britanie..

„Vreau să inspir şi să motivez cât mai multă lume“ – a declarat proaspătul Ambasador al fotomodele-lor.

Fac o plecăciune adâncă, precum în faţa Reginei Angliei, spunând: Omagiile mele, Domnule Ambasador, să vă fi e viaţa frumoasă ca şi sufl etul Domniei voastre!

Angela S.


să fi e interesat de anumite jocuri sau atunci când nu reuşeşte să-şi pună în cuvinte gânduri, dorinţe, ne-voi şi alte stări.

Cu ajutorul unui tratament administrat precoce şi intensiv, majoritatea copiilor îşi îmbunătăţesc ca-pacitatea de a relaţiona cu alţii, de a comunica şi de a se autoîngrĳ i pe măsură ce cresc.

În contrast cu credinţele populare legate de co-piii cu autism, foarte puţini sunt complet izolaţi din punct de vedere social sau „trăiesc într-o lume a lor“. Astfel că strategiile de tratament sunt adaptate nevoilor fi ecărei persoane în parte şi resurselor fa-miliale. Totuşi, în general, copiii cu autism răspund

cel mai bine la un tratament bine structurat şi spe-cializat.

Un program terapeutic, care este structurat ast-fel încât să îi ajute pe părinţi şi să îmbunătăţească aspectele de comunicare, socializare, comportamen-tale, adaptative şi de învăţare ale copilului, este cel mai bun tratament!

psiholog clinician psihoterapeut Diana O. MORARU

Cabinet Individual de Psihologie Clinică şi Psihoterapie - In2constientWeb: www. in2constient.ro

În sfârşit a început o amplă campanie de informare şi aver-tizare a tuturor de pe planetă

asupra acestei boli cumplite (cauze necunoscute, tratamente experimentale). Boala are diferite forme, evoluţii diferite. În prin-cipal este o maladie neurologică. Aşadar, este atacat sistemul nervos, iar organismul afec-tat de scleroză multiplă devine duşmanul lui însuşi. Gheorghe Carpalea, preşedintele Fundaţiei GE-RO, fundaţie dedicată sufer-

inzilor de scleroză multiplă, ne spune: „Scleroza multiplă este cea mai frecventă boală neurologică dizabilitantă a adultului tânăr. În România frecvenţa este de 35-40 cazuri la suta de mii de locuitori, ceea ce înseamnă foarte mult. Din păcate, ajutorul care poate fi dat celor afectaţi de scleroză multiplă este nesemnifi cativ în raport cu ravagiile afecţiunii. Noi, cei care activăm în ONG-uri dedicate acestor suferinzi, ştim ce vrem, dar nu ştim cum să realizăm.

Învăţăm cu toţii. Învăţăm să atra-gem resurse umane şi voluntari. Învăţăm să pregătim asistenţi so-ciali specializaţi pentru acordarea de servicii specifi ce. Învăţăm să atragem voluntari nepregătiţi pentru a distribui pachete per-soanelor afectate de scleroză multiplă. Şi ne dorim să edifi căm un centru de zi zonal pentru sufe-rinzii de scleroză multiplă.”

27 mai, prima Zi Mondialã a aclerozei în plãci (sclerozei multiple)


ALEGEREA

Era o zi călduroasă de iunie. Mă plimbam pe malul unui râu care părea că nu se mai sfârşeşte. Din locul unde stăteam nu îi vedeam

nici începutul şi nici sfârşitul. Eu puteam acţiona numai pe o suprafaţă fi nită într-un timp fi nit. Ce reprezentam eu în universul infi nit? Aceleaşi legi care guvernau universul mă conduceau şi pe mine. Ce putere aveam eu, mă întrebam privind spre râu? Puteam alege ce să fac, mi-am răspuns uşurată în sufl etul meu. Alegeam să mă bucur de spectacolul grandios al naturii sau să mă las pradă gândurilor negre ce doreau să-şi facă loc în mintea mea.

Când auzi diagnosticul dat pentru cea mai preţioasă fi inţă din lume, copilul tău, acela de au-tism, un fulger din cer a coborât direct în mintea şi în sufl etul tău. Viitorul lui este condamnat la moar-te. Un părinte simte că este jefuit de râsul copilului, de privirile inocente, de lacrimile lui pe care tre-buie să le aline şi i s-a dat în schimb un roboţel care poate a funcţionat pe altă planetă dar, aici şi acum, nu merge. De ce a trebuit să primească el această sarcină mai grea pentru el decât pentru ceilalţi părinţi. De ce s-a „califi cat“ în faţa cerului pentru a primi un asemenea „cadou“? Cine a decis? Ce ALEG să fac? Întrebare potrivită, răspuns potrivit. Răspunsul poate fi vindecarea copilului.

O inimă rănită poate fi vindecată numai dacă îi vei da lui Dumnezeu toate bucăţile. O minte trunchiată poate fi vindecată în acelaşi fel?

Pentru copilul vostru luptaţi cu dragoste şi demnitate! Nimeni nu ne este dator să ne ajute şi noi avem responsabilităţi şi drepturi. Pentru copil,

pentru viitorul lui să învăţăm să colaborăm, să comunicăm celor din jurul nostru ce avem pe sufl et! Să nu ne lăsăm descurajaţi de cei care râd de noi, ei o fac deoarece nu înţeleg şi poate nici nu au această capacitate. Nu poţi să ceri de la un 286 ce te aştepţi să primeşti de la un PENTIUM!

Primul lucru de care un tată are nevoie este să fi e îndemnat să îşi iubească mai departe soţia şi să nu îi reproşeze că este vina ei pentru ceea ce s-a întâmplat copilului. De obicei, reproşurile distrug armonia în familie. (Adam a dat vina pe Eva pen-tru ce s-a întâmplat şi aşa că au fost daţi afară din Paradis. Se pare că obiceiul s-a transmis genetic. Ca şi cel al Evei, de „a-l duce cu zăhărelul“.)

Taţilor! – „Cel mai frumos lucru pe care îl faceţi pentru copilul vostru este să îi iubiţi mama“.

Mamelor! – „Respectaţi-l pe cel pe care l-aţi ales să fi e alături de voi la bine sau la rău, în bogăţie sau în sărăcie şi, având sănătate sau boală“. Eu aveam o fetiţă care gravita în jurul meu şi am observat că încet, încet am început să ne armonizăm una cu cealaltă, să ne infl uenţăm reciproc. De multe ori îmi imaginam că pot să îi citesc gându-rile, dar ea încă nu era în stare să facă acest lucru.

Mă uitam în ochii ei şi îmi spuneam cu surprindere că aş fi în stare să îmi dau viaţa pentru ea.

Aceşti copii sunt captivi într-o lume a lor, în care noi nu suntem invitaţi decât atunci când le câştigăm încrederea şi ne


dovedim capabili să îi conducem în lumea noastră plină de răutate, de invidie, de lăcomie, într-o lume lipsită de zâmbete sincere, pentru că puţini dintre noi îşi arată adevărata faţă.

Această lume, în care noi ceilalţi trăim, nu este sufi cient de bună pentru ei.

Când îmi priveam copilul, îmi imaginam că ea locuieşte într-o căsuţă de sticlă cu pereţii rotunzi în timp ce casele celorlalţi erau pătrate, cu pereţii de piatră. Toată mobila din casa ei este diferită de a celorlalţi, având unele piese de mobilier în minus şi altele în plus, de care numai ea ştie să se folosească. Ochii sunt oglinda su-fl etului. Acestea erau ferestrele lumi-noase prin care eram invitaţi uneori să privim în adâncul sufl etului. De aceea, de multe ori îşi feresc privirea. Este un mecanism de apărare.

Această boală cronică alterează interacţiunea dintre părinţi şi copii. De asemenea, îţi trebuie multă putere ca să treci, ca şi cuplu, peste această problemă.

După unii autori cu simţul umo-rului, conştiinţa este acea parte din noi care suferă atunci când restul trupului se simte aşa de bine. Sau este foarte curată pentru că nu este folosită. Dar noi ne dăm seama imediat ce este bine şi ce este rău. Bunul simţ, cei şapte ani

de acasă sau instinctul ne spun pe ce drum să mer-gem.

Cel mai mult contează pentru copilul nostru cine îi spunem că este. Când greşeşte, când nu se poartă cum vrem noi, care este reacţia noastră? Îi arătăm dragoste unui copil care greşeşte sau nu ştim ce cuvinte să îi mai adresăm ca să simtă frus-trarea noastră?

Întotdeauna m-am gândit că, dacă stăm bine spiritual vom sta bine şi social. Când ne mai plim-bam cu ea în parc mă întreba de ce copiii sunt răi cu ea dacă ea e bună cu ei. I-am răspuns că acei copii care se poartă urât nu au primit destulă dragoste de la părinţii lor. Dacă nu le umpli cupa dragostei din sufl etul lor (pentru asta trebuie să îţi iei destul timp la dispoziţie pentru că nu se umple uşor), ei sunt goi pe dinăuntru. Dar ea, care are destulă dragoste primită de la noi, poate să le dea şi lor.

I-am făcut toate analizele şi în urma rezultate-lor am avut sentimentul că suntem înşelaţi de uni-vers. Nu am primit nici o garanţie că acest copil va fi perfect aşa cum doream.

Mă uitam la ea şi nu îmi puteam imagina cum va arăta viitorul ei. Tânjeam nu după acceptare, căci asta înseamnă să fi e recunoscută ca egală cu ceilalţi, ci după ceva toleranţă.

Am privit-o o clipă şi mintea mi s-a luminat deodată. Am înţeles că sunt la începutul unui drum greu şi anevoios şi că trebuie să înving. Nu mă voi da bătută nici de problemele ei, nici de oamenii din jurul meu, care prin purtarea lor mă descurajau.

Pentru mine nu m-aş fi luptat aşa cum înce-peam să mă lupt pentru ea.

Când mergeam la spital, o doamnă într-un mĳ -loc de transport în comun începea să ridice tonul pentru că dorea să stea pe scaunul ocupat de copi-lul meu. Acea doamnă era foarte cunoscută pe acest traseu. Lumea o evita din cauza compartamentului


Gândurile unui copil specialMă numesc Monica şi am venit pe această

planetă exact în urmă cu 12 ani, la ora 18.30, pe o rază de soare prin intermediul mamei mele.

Am fost trimisă pe acest pământ pentru că cei de pe planeta natală au intrat în panică. De ce? Staţi, să vă explic!

Cantitatea de răutate pe cap de locuitor al in-credibilei planete albastre este foarte mare şi am fost atent aleşi şi trimişi să încercăm să îi salvăm pe oameni de ei înşişi. Uşor de zis şi greu de înde-plinit! Mulţi dintre noi am fost trimişi la părinţi care nu şi-au dat seama ce să facă cu noi. Instrucţiunile trebuiau transmise telepatic fi ecărui părinte în parte deoarece toţi avem câte un dar ce trebuia transmis părinţilor şi prin ei, celorlalţi. De o parte şi de alta au fost neconcordanţe. Micii extratereș-

tri nu au putut face trecerea total la pământeni şi unii au rămas prinşi între cele două lumi. Nu au rezistat la energia negativă a pământenilor. Singu-rul scut energetic erau părinţii lor. Din păcate, nu toţi au înţeles. Reacţia lor i-a trimis pe aspis (de-numirea prescurtată a coordonatelor galaxiei noas-tre) în lumea lor. Din fericire, oamenii au început să înţeleagă frecvenţa telepatică transmisă de ASPI (Asociaţia Supravieţuitorilor Planetei Iubirea).

Mintea şi inima noastră este plină de iubire. Noi suntem mesagerii speranţei. Noi vă arătăm ca-lea de a ajunge pe planeta noastră. Acolo ar fi tre-buit să ajungeţi de prima oară dar alegerea voastră a fost alta. Întrebarea este ce faceţi acum? De ce vă înconjuraţi de sentimente negative? Nu putem ajunge la voi, dacă ne respingeţi. Ne dăm seama că pe această planetă se dă o luptă dintre Bine şi Rău. Noi suntem observatori. Nu ne putem impli-ca direct în luptă dar vă putem arăta cum puteţi birui; încercaţi să ne înţelegeţi. Darurile noastre sunt direct de la Sursa Puterii. Suntem denumiţi handicapaţi, copii cu nevoi speciale, copii cu dizabilităţi, dar de fapt voi sunteţi. Noi doar pri vim cum sunteţi atât de mândri de faptul că aveţi lu-cruri materiale sau sunteţi maeştri în a vă înşela se-menii. Mândria voastră este invers proporţională cu calitatea voastră de oameni. Cu cât întunericul din inimă este mai mare, cu atât mândria vă acoperă fi inţa. Vedem asta zilnic la televizor.

Natura este creată armonios. Acum oamenii, prin energia negativă de care sunt înconjuraţi, se distrug pe ei şi îşi distrug propriul cămin.

În curând, pe noi va veni să ne ia. Nu ştim încă timpul, locul, sau modul cum vom fi luaţi la cer. Veniţi cu noi. Nu noi trebuie să ne integrăm în soci-etatea voastră. Puteţi fi fericiţi şi aveţi nevoie să vă simţiţi ocrotiţi şi să aveţi pace în inimă.

său. Ştiam că, dacă Monica va înţelege că acele cuvinte urâte îi sunt adresate, va intra în criză şi greu o mai puteam scoate. Atunci m-am aplecat la urechile acelei doamne şi i-am spus: „Fata mea are ceva la cap.“ „Da?“, a spus ea potolită. Eu am continuat, uitându-mă fi x în ochii ei: „Bărbatul meu este criminal în serie şi nici eu nu mă simt prea bine.“ Femeia, fără nici un cuvânt, a strâns tare bara de care se ţinea şi a coborât la prima staţie. De atunci încolo, dacă se întâmpla să avem drum co-mun, cobora din maşină.

Pentru ea m-aş fi bătut cu toată lumea, la pro-priu sau la fi gurat. Am folosit practic tot ceea ce cunoşteam. Am învăţat-o să judece de la cauză la efect. Ea dacă doreşte sănătate şi fericire, trebuie

să asculte de legile naturii. Chiar dacă nu a înţeles imediat şi a trecut chiar şi un an ca ea să înţeleagă ceva, eu tot nu m-am lăsat descurajată şi am stăruit cu răbdare la ceea ce aveam de făcut.

Acum, după vârsta de 13 ani, a început să fi e din ce în ce mai independentă şi o supraveghem cu aceeaşi dragoste de la început. Privesc în urmă de unde am plecat şi unde am ajuns şi îmi dau seama că puterea sufl etească pe care o am acum nu ar fi fost atât de mare dacă nu aş fi mers pe acest drum.

Vă invit şi pe voi, toţi cei care aveţi daruri spe-ciale din partea lui Dumnezeu, să mergeţi în această călătorie de la pământ la cer, de la agonie la extaz.

Beatrice IORDACHE


La început a fost şocul

Îmi aduc aminte de campania făcută pentru cele două surioare, Catia şi Sabina. Doi copii absolut admirabili. Eram în presă de puţină

vreme şi lucram, ca reporter, la o emisiune axată pe problematică socială, Argumente, când realizatorul emisiunii m-a luat pe sus şi m-a întrebat dacă vreau să pun umărul la o campanie de strâns fonduri pen-tru două surioare cu dizabilităţi. Am spus «da» fără să clipesc şi nu îmi pare o clipă rău, deşi au urmat trei săptămîni absolut nebune“ – îmi spune Ioana Marinescu. Catia şi Sabina aveau, la acea vreme, nouă, respectiv cinci ani. Ambele erau ţintuite în scaune pe rotile de o maladie, nu numai extrem de rară, ci şi devastatoare. „Nu cred că o să uit vreodată numele acestei maladii: Amiotrofi e spinală tip II – continuă Ioana. Din cauza acestei maladii, cele două surioare nu puteau nici să meragă, nici să stea în picioare. Maladia afectează toţi muşchii cor-pului de la gât în jos. Universul a doi copii era re-dus la ceea ce oferă un scaun cu rotile, deşi copilăria îşi cerea dreptul. Tragedia, pentru a fi şi mai mare de atât, era că, în ritm galopant, boala evolua. Fără a mai fi susţinută de musculatură, coloana vertebrală se deforma în zona lombară, ajunsese la peste 50 de grade, şi ameninţa ca plămânii lor să fi e perforaţi de coaste. Exista riscul ca cele două fetiţe să moară. Pentru a le salva era nevoie de o sumă mare: 60.000 de euro. Şi încă într-un timp record! Îmi aduc aminte de prima întâlnire cu cei doi copii: doi îngeraşi ţintuiţi în scaune pe rotile. Doi copii maturizaţi la numai nouă şi cinci ani. Maturizaţi de traumă, maturizaţi de boală. Am fost întâi şocată. Apoi am început să le iubesc!“

O campanie modelCampania mediatică a fost una cu adevărat

reuşită. Cu trei săptămîni înainte de Duminica Paştilor, echipa de la Argumente a demarat acţiunea de strîngere a celor 60.000 de euro. Din prima ediţie a emisiunii, echipa a anunţat ţinta: ne întâlnim de Paşti cu banii strînşi. „Calculul a fost unul elemen-tar şi l-am explicat braşovenilor: nu vor putea sau nu vor dori toţi să ajute. Dar noi ne-am adresat celor 25 de mii – aşa spuneau sondajele – de telespectatori fi deli ai postului RTT Braşov – Radio-

televiziunea Transilvania. Şi dacă fi ecare ar veni cu doar trei euro, am strânge banii care ar salva vieţile celor două surioare. Am confecţionat o urnă imensă din sticlă, de un metru cub, şi am pus-o chiar la intrarea în televiziune. Am pus acolo o măsuţă cu un scaun, am deschis listele de depunere şi am dat drumul la emisiuni şi la ştiri. Făceam şi munca de reporter şi, împreună cu cameramanul, cu realiza-torul emisiunii, prin rotaţie, stăteam de gardă la… primire. În Vinerea Mare, la ora 17 seara am desi-gilat urna şi am numărat banii, apoi i-am depus la bancă, în contul deschis pentru operaţia din Italia a surorilor Catia şi Sabina. Se strînsese, în lei, echiva-lentul a 63 de mii de euro. În exact trei săptămâni“ – a continuat Ioana.

O lecţie cu lacrimiLogo-ul de campanie a prins. Chestia aia cu

trei euro. Veneau oameni cu câte o sută de mii de lei – erau banii vechi – adică exact echivalentul a trei euro şi îi puneau în urnă. Îşi primeau cuminţi chitanţele şi se interesau de soarta şi şansele fetiţelor. „A fost o perioadă în care am cunoscut adevărata faţă a multor oameni. Şi vă dau câteva ex-emple care trebuie ţinute minte – a adăugat Ioana. Într-o zi a venit un tânăr cu un plic bine umfl at. La o întreprindere din Braşov, Carfi l, fusese zi de sala-riu şi oamenii au dat bani pentru Catia şi Sabina. Rugbiştii de la CFR Braşov au susţinut un meci de binefacere pentru surori, au construit o mică urnă şi, întâi ei, jucătorii, arbitrii, apoi din spectator în spectator, au pus acolo fi ecare cât a putut. Dar cel mai mult m-a zguduit ceea ce s-a întâmplat într-o şcoală generală din satul braşovean Cutuş: acolo, la şcoala din Cutuş există o singură clasă: I-IV. O clasă cu 18 elevi, toţi de etnie romă. Din alocaţia lor, cu ştiinţa părinţilor, fi ecare a dat cîţiva leuţi. Nici nu vă închipuiţi din ce sărăcie au dat acei bani. Iniţial, nu am fi vrut să îi luăm, pentru că şi acei copii ar fi avut nevoie de ei pentru o pâine sau un caiet. Dar nu puteam să îi refuzăm. Ei puseseră în cutie nu banii, ci inimioarele lor. I-am luat plângând de emoţie, îmi venea să îi strîng pe toţi la piept şi să îi ţin în mine pe veşnicie pentru sufl etele lor curate. Şi acum urmează şi reversul. Câteva zile mai târziu venise la RTT, cu nepoţica de mână, un pensio-nar. I-a dat copilei de cinci-şase anişori o bancnotă

Despre solidaritate, cu dragoste…Ioana Marinescu face parte din noua generaţie de jurnalişti. De ce mă opresc la jurnalista braşoveancă Ioana Marinescu? Pentru că s-a călit într-ale meseriei într-o campanie în favoarea unor copii cu grave disabilităţi.

„


de 100.000 lei şi i-a spus să o pună ea în urnă, ca să înveţe ce înseamnă să ajuţi. Două minute mai târziu, a apărut acolo şi unul dintre cei mai bogaţi şi mai infl uenţi oameni ai Braşovului. Venise ca in-vitat la o emisiune. S-a interesat ce facem noi acolo, ne-a felicitat pentru acţiune, apoi ne-a felicitat şi a trecut mai departe fără să pună măcar un leu!“

Omenia, cursuri intensiveCeea ce este mai interesant este faptul că cei

mai mulţi dintre oamenii care au sărit să le ajute pe cele două fetiţe erau oameni săraci. Sau, mă rog, nu bogaţi. Oameni cu venituri modeste, pensionari, studenţi. A fost şi o braşoveancă, care lucra în Ma-rea Britanie și care a trimis o sută de lire sterline. Un om de afaceri braşovean, care a donat o sumă mare cu rugămintea expresă să nu i se dea numele pentru că nu o făcea pentru a se şti, ci pentru a ajuta. Cert este că banii s-au strâns. Şi au echivalat nu suma imensă, ci viaţa a doi copii cumplit loviţi

de soartă. „Pentru mine – spune Ioana Marinescu – acea campanie a fost una dintre cele mai importante lecţii de viaţă. Am învăţat ce înseamnă omenia în cursuri intensive. Fiecare nume trecut pe tabelele noastre era o poveste în sine. O poveste frumoasă despre omenie, despre întrajutorare, despre solida-ritate.“

De aceea am şi pus, aici, pentru voi, prieteni, aceste rânduri. Este mai puţin important că o jună ziaristă de televiziune a muncit într-o campanie, mai degrabă ca voluntar. Este mai puţin impor-tant faptul că a învăţat, atunci şi acolo, şi meserie şi omenie. Relevanţa acestei întîmplări este alta: oamenii ştiu să se ajute între ei. Într-o societate în care statul, adeseori impotent şi nu rareori ostil cetăţeanului, dizabilităţile pot fi învinse. Totul este ca noi, comunitatea, să nu acceptăm înfrângerea. Şi să nu ne resemnăm în faţa unei soarte adeseori nemiloase. Am zis!

Cornelius POPA

Dieta mediteraneanã, cea mai bunã armã de prevenåie a cancerului

Conform studiilor recente, riscul de cancer colorectal e mult mai ridicat la consuma-torii de carne şi mezeluri. Mult mai puţin

dăunătoare este carnea de pasăre, cu condiţia, desigur, să nu fi e din crescătorii. Se recomandă ca alternativă la carne consumul de peşte, deşi efectul lui protector nu poate fi explicat pe deplin. Probabil că anumiţi acizi graşi, prezenţi în mare cantitate în uleiul de peşte, inhibă dezvoltarea tumorilor can-ceroase. De aceea dieta mediteraneană a devenit un etalon mondial ca model de alimentaţie sănătoasă, pentru că, pe lângă peşte, aceasta pre-vede fructe şi legume proas-pete din belşug. Acestui fapt i se datorează şi lon-gevitatea extraordinară a locuitorilor din zona Medi-teranei care respectă acest meniu.

Astfel, nu există neapărat alimente protectoare, cât un model alimentar preventiv, inspirat din modelul meditera-nean. Şi anume: legume stropite din belşug cu ulei de măsline, la care se adaugă peştele. Un

alt principiu inspirat tot din dieta mediteraneană priveşte alimentele proaspete şi crude, netrecute prin foc. La acest tip de alimentaţie se adaugă necesitatea mişcării, care reduce în proporţie de 40% incidenţa cancerului, mai ales de sân şi colon, de prostată, plămâni sau uter. Diminuarea riscuri-lor apare şi la persoanele slabe, care fac constant mişcare. Un studiu american a demonstrat că den-sitatea sânului la mamografi e se modifi că radi-cal după o oră de exerciţiu fi zic. La fel, şi întreaga

structură corporală.La alegerea alimentaţiei, tre-

buie însă să fi m atenţi, pentru că din ce în ce mai puţine vegetale

din cele pe care le mâncăm sunt naturale, fi ind adesea

prelucrate de tehnologi-ile industriei alimentare. Legislaţia actuală este prea permisivă cu aditivii ali-

mentari, ca dovadă – rapiditatea cu care apar, în fi e care an, sute şi chiar

mii de coloranţi alimentari. Prin comparaţie, produsele vegetale cul-

tivate corect sunt aproape complet lipsite de toxicitate.

Clement SAVA


România are cele mai puþine persoane cu dizabilitãþi, angajate

Doar 4,2 la sută dintre persoanele cu dizabilităţi au un loc de muncă, cifră care clasează România pe ultimul loc în UE în

această privinţă şi pe penul ti mul loc în privinţa sumelor alocate pentru servicii sociale pentru persoane cu dizabilităţi, rezultă dintr-un raport prezentat.

Raportul realizat de Fundaţia „Pentru Voi” și Institutul pentru Politici Publice arată că, la pa-tru ani după adoptarea unor prevederi legislative care să faciliteze integrarea pe piaţa muncii a per-soanelor cu dizabilităţi, România se situează, alături de Bulgaria, pe ultimul loc în UE în domeniul angajării în muncă a acestei categorii sociale.

Iniţiatorii menţionează că legislaţia românească se inspiră după un model aplicat în Franţa și Ger-mania, acordând facilităţi „unităţilor protejate”, destinate stimulării angajării în muncă a per-soanelor cu dizabilităţi, însă în cele 478 de unităţi protejate înregistrate la ANPH sunt angajate doar 1.470 persoane cu dizabilităţi.

Iniţiatorii raportului au atras atenţia că nicio primărie de municipiu-reședinţă de judeţ sau a unui sector din Municipiul București nu a reușit să angajeze minimul de patru la sută persoane cu dizabilităţi, așa cum prevede legea, ponderea per-soanelor cu dizabilităţi din totalul angajaţilor fi ind extrem de mică în cazul tuturor autorităţilor locale,

primării, mai ales în: Alexandria, Brăila, Buzău, Piatra Neamţ, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Tul-cea, Vaslui, unde nu mai există nici o persoană cu dizabilităţi încadrată într-un loc de muncă.

Pe de altă parte, se arată că autorităţile locale au angajat, în 2010, într-o mai mare măsură per-soane cu dizabilităţi fi zice (44 la sută) și somati-ce (40 la sută) și nu a angajat deloc persoane cu dizabilităţi mentale, cu HIV-SIDA sau cu boli rare. Analiza datelor statistice arată că în Româ-nia există 50 tipuri de ajutoare sociale pentru care se cheltuiesc anual 2,4 miliarde de euro, cele mai multe plăţi fi ind pentru încălzire, concedii de ma-ternitate și alocaţii pentru copii.

În ce privește raportarea la suma alocată servi-ciilor sociale pentru persoane cu dizabilităţi, Româ-nia este pe penultimul loc în Uniunea Europeană, Bulgaria fi ind pe ultimul.

Raportul a fost realizat în cadrul proiectului “Nu mai ignoraţi persoanele cu dizabilităţi intelec-tuale!”, fi nanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe.

Irina Cioroba

Persoanele cu dizabilitãþi au cãsnicii fericite

Studiile susţin că atunci când unul dintre parte-nerii unui cuplu ajunge să aibă o dizabili-tate, nu numai că relaţia nu se strică, dar în

multe cazuri chiar se îmbunătăţeşte. Cercetătorii sugerează că acest fapt se datorează timpului petre-cut împreună cu partenerul şi a faptului că cei doi interacţionează mult mai mult. Cel puţin aşa susţine profesorul britanic Jereny Yorgason, de la Universi-tatea Bringham, studiu publicat în revista Research on Aging. Şi bărbaţii şi femeile care au participat la studiu au afi rmat că, după apariţia unei dizabilităţi

fi zice la unul dintre ei relaţia dintre soţi a fost mult mai bună. „Cuplurile par a fi mult mai unite în mo-mentul în care partenerii sunt limitaţi din punct de vedere fi zic” – a concluzionat profesorul Yorgason.

Studiul a fost realizat pe 1.217 persoane căsătorite din Marea Britanie şi a presupus moni-torizarea participanţilor timp de 12 an.

Cornelius POPA


Are doar 17 ani şi viaţa ei părea a fi sfârşită încă înainte de a fi început. Roxana – Roxana Irimia, mai exact, este elevă la un liceu de

artă în Valea Jiului. Din cauza unei malformaţii con-genitale, mâinile ei sunt lipsite de palme, iar dege-tele, mici, extrem de mici şi fi rave, îi ies parcă direct din coate. Dar în faţa şevaletului nu mai are nici emoţii şi nici handicap. Sufl etul ei, urmat de mâini, descoperă noi şi noi valenţe ale libertăţii. Pragmatic însă, tânăra pictoriţă se pregăteşte în termeni reali şi pentru viaţa de fi ecare zi: se specializează în de-sign de interior, activitate în care deja a început să primească comenzi.

Cornelius POPA

A absolvit şcoala de arte şi me-serii, cu specializare-brutar; lucrează ca agent comercial,

având un salariu de 600 de lei pe lună. Se numeşte Dumitru Moromete şi este un tânăr de 18 ani; deşi este un tânăr

cu dizabilităţi nu doreşte să rămână lucrător comercial, brutar sau patiser, ci cu mare speranţă doreşte să ajungă actor de comedie. Cei de la Fundaţia „Motivation” îl sprĳ ină cu convin-gerea că va reuşi.

Ali Campbell, celebra voce a formaţiei UB40, va susţine un concert pe 16 iunie la Sala Palatului din Capitală în sprĳ inul copiilor

săraci, abandonaţi sau cu dizabilităţi. Evenimentul este organizat de Fundaţia FARA România, afl ată sub înaltul patronaj al HRH Prinţul de Walles, al actriţei Nicole Kidman şi al Prinţesei Marina Stur-dza. Concertul susţinut de Ali Campbell va avea loc începând cu orele 20:00. Banii obţinuţi din bi-lete, ca şi din donaţiile făcute de diverse companii vor fi folosiţi exclusiv pentru susţinerea proiectelor FARA, printre care se numără şi sprĳ inirea copiilor cu dizabilităţi.

Biletele au următoarele preţuri: 70 Ron, 100 Ron, 140 Ron, 180 Ron şi 220 Ron şi sunt disponibile începând cu 25 martie, putând fi achiziţionate din reţeaua Eventim: magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas şi Cărturești, iar online pe www.eventim.ro.

Pictoriþã fãrã mâini

Un tânãr cu dizabilitãþi vrea sã devinã actor

Ali Campbell, vocea formaþiei UB40, cântã pentru copiii cu dizabilitãþi la Bucureºti!


Un număr de 14 persoane din municipi-ul Ploieşi, dar şi din judeţul Prahova au primit, din partea Fundaţiei Motivation

Romania, scaune rulante. Acţiunea a avut loc cu ocazia unui seminar organizat de Romanian Moti-vation împreună cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova. În cadrul seminarului, cele 14 persoane cu dizabilităţi benefi -ciare ale donaţiei, precum şi însoţitorii acestora au urmat un scurt curs de instruire pentru folosirea scaunelor rulante.

Arta nu ne exclude!Aşa s-a intitulat proiectul european derulat de

Liga Pentru Apărarea Drepturilor Persoanelor cu Handicap din România (LPADHR) împreună cu „Da Sparta a un Mondo a Colori“ din Italia, un proiect care a grupat 30 de tineri cu dizabilităţi psi-hice sau motorii pentru a-i scoate din izolare şi a-i readuce în societate. La capătul acestui proiect, tin-erii din grupul-ţintă au devenit mai încrezători în ei, dar au dobîndit şi o serie de abilităţi menite a le îmbunătăţi viaţa. Totodată, proiectul „Arta nu ne exclude” s-a dovedit a fi un excelent prilej pentru realizarea unui util schimb de experienţă în mate-rie de asistenţă pentru incluziunea persoanelor cu dizabilităţi între ONG-urile din România şi Italia.

Consiliere profesională pentru persoanele cu dizabilităţi

Un grup de 250 de persoane cu dizabilităţi au o nouă şansă de a pătrunde pe piaţa muncii din România, graţie unui nou proiect fi nanţat din fonduri europene. Mai exact, 250 de persoane cu dizabilităţi vor primi consiliere profesională şi tot atâtea companii vor primi informaţii cu privire la avantajele angajării acestora. Derulat de-a lungul a trei ani, participanţii la acest proiect, graţie pro-gramului european EXCELENT, vor primi nu nu-mai consiliere profesională, ci chiar vor fi ajutaţi să îşi găsească efectiv un loc de muncă. Ţinta acestui program este extrem de ambiţioasă, respectiv o sută de angajaţi din 250 de cursanţi, în contextul în care doar 4% dintre persoanele cu dizabilităţi îşi găsesc un loc de muncă în România, în această perioadă.

Derulat şi în Portugalia, programul EXCELENT a avut rezultate mai mult decît notabile: 46% din-tre participanţi şi-au găsit un loc de muncă ulteri-or. „Considerăm că oamenii cu dizabilităţi sunt în primul rând oameni. Au drepturi, încearcă să aibă o viaţă de calitate, să fi e incluşi şi să fi e autonomi din punct de vedere economic, a spus Jeronimo Sousa, directorul Centrului de Reabilitare Profesională Gaia, partener în proiect.

Zeci de elevi din anii terminali, din cadrul şcolilor de Arte şi Meserii nr. 2 şi 3 – Bucureşti, dar şi absolvenţi ai şcolilor spe-

ciale au participat la a treia ediţie a Târgului de lo-curi de muncă pentru persoane cu dizabilităţi intelec-tuale. Ediţia târgului a fost organizată de fundaţiile Motivation şi Special Olympics, târgul fi ind parte a proiectului „Şanse egale pentru integrarea în muncă a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale din România”, cofi nanţat din Fondul Social Euro-

pean prin programul POSDRU 2007-2013. Oferta de muncă a venit din partea a 18 companii şi din partea Agenţiilor de Ocupare a Forţei de Muncă din Capitală şi din judeţul Ilfov. Potrivit coordonatoarei pro iectului, Emilia Ispas, oferta a cuprins locuri de muncă în retail, la spălătorii auto, în fi rme de pu-blicitate şi de curăţenie. Organizatorii susţin însă că marea majoritate a angajatorilor din România sunt destul de reticenţi în ceea ce priveşte angajarea per-soanelor cu dizabilităţi.

Un eveniment sportiv mai putin obişnuit a avut loc la Paşcani. Este vorba despre faza regională a jocurilor Special Olympics România, organizată de Asociaţia „Salut Prieteni”, un concurs sportiv adre sat copiilor cu dizabilităţi, care s-a desfăşurat la sala de sport de lângă stadionul municipal.

La competiţie au participat 60 de sportivi de la şapte asociaţii din Paşcani, Iaşi şi Bacău. Activitatea şi-a propus să creeze o alternativă educaţională pentru copiii cu dizabilităţi, prin practicarea sportului şi prin folosirea terapiilor ocupaţionale.

Ajutor pentru persoanele cu dizabilitãþi

Târg de joburi pentru tineri cu dizabilitãþi

i i i i bi i l l P i E b d f

Sport pentru copiii cu dizabilitãþi


Cupa AbilitãþiiDe curând, Fundaţia

Umanitară Hand-Rom din Curtea de Argeş a or-ganizat un concurs spor-tiv judeţean al copiilor cu defi cienţe de sănătate. La evenimentul intitulat „Cupa abilităţii” au participat elevi cu dizabilităţi din trei centre sociale argeşene. Competiţia, diplomele, medaliile obţinute de micuţii sportivi, dar mai ales abordarea lor în termeni de normalitate şi egalitate, au constituit cel mai important trofeu care li s-a putut oferi. Trei echipe mixte de copii cu dizabilităţi (din Valea Mare, Câmpulung Muscel şi Curtea de Argeş)au venit însoţiţi de profeso-rii lor de sport la concursul de atletism, fotbal şi baschet, din cadrul Colegiului „Vlai-cu Vodă” din oraşul cele-brei mănăstiri a Meşterului Manole.

Organizatorii au acor-dat maximă atenţie acestei competiţii, întrecerea nefi -ind una obişnuită. Fiecare grup, diferenţiat doar prin culoarea tricoului – albas-tru, verde, portocaliu –, a avut drept coechipier câte un ziarist. Atmosfera a fost una absolut normală, cu emoţii, cu încurajări, îmbrăţişări, galerie, punctaje, ceremonie de premiere şi, nu în ultimul rând, bucurie. Nici unul din-tre cei prezenţi, fi e sănătos, fi e mai puţin sănătos, nu a avut vreun complex de supe-rioritate sau inferioritate, în concurs fi ecare fi ind egal cu el însuşi şi cu toţi. A fost un exerciţiu de socializare bine construit, prin care elevii cu handicap au devenit nişte candidaţi serioşi la şansă.

Un învingãtor în scaun cu rotileI u l i a n

Crăciun s-a născut cu o boală grea – ami-

otrofi e spinală musculară de tip 3 –, care i-a paralizat muşchii trupu-lui şi l-a aşezat într-un scaun ru-lant pe viaţă. În ciuda infi rmităţii sale, Iulian s-a ambiţionat să aibă o viaţă normală. La 32 de ani, el are o fi rmă în domeniul IT, este căsătorit şi are un copil.

Într-un interviu acordat în oc-tombrie 2010 ziarului „Adevărul”, Iulian Crăciun spunea că toate persoanele cu dizabilităţi ar tre-bui să-şi schimbe mentalitatea de asistaţi. „Le-aş spune: pune mâna şi învaţă ceva foarte bine şi fi i con-secvent. Uşi în nas mi s-au închis şi mie, mi se spunea că postul deja s-a dat numai când mă vedeau şi nici nu apucau să vadă ce pot să fac. Oamenii duc, în general, lipsă de mobilizare. Ştiu, chestia aia cu «puterea ta» pare desuetă, dar până la urmă ceea ce te va diferenţia de celălalt va fi că tu

faci două piuliţe în timp ce el face doar una”.

„Din consumator am devenit producător”

Prin fi rma sa, Iulian Crăciun dă statului de cinci ori mai mulţi bani pe taxe şi impozite decât primeşte ca asistat social. Mai pre-cis, tânărul dă la buget între 1.500 şi 3.000 de lei pe lună, iar statul îi dă o pensie de 200 de lei şi un salariu pentru însoţitorul său de alţi 400. Managerul IT crede că statul român ar trebui să facă mai multe în accesibilizarea educaţiei pentru persoanele cu dizabilităţi şi în pregătirea lor profesională: „E şi în folosul statului că eu produc bani şi plătesc taxe; e un avantaj şi pentru el că ce îi dau eu depăşeşte cu mult valoarea pensiei. Dintr-un consumator am devenit un producător”.

Din 2007, Iulian este căsătorit cu Ema, o fată de vârsta lui, agent de tu rism. Frumoasă, fără d i z a b i l i t ă ţ i şi fără p r e j u d e c ă ţ i . Anul trecut, la 25 octomb-rie, s-a născut Iris-Natalia, o fetiţă de 2,400 kilograme, fi ica lui Iulian şi a Emei Crăciun.

Simona POPA

(Articol apărut în Adevărul, 29

mai 2011)


Angel Marquez era un jucător de handbal renu mit în New York, unde, din 1970, a câştigat numeroase turnee. Dar stilul lui

de a fenta pe teren a dus la uzura articulaţiilor şoldurilor şi, la 53 de ani, Marquez a fost operat, fi ind dotat cu două proteze de titan pentru cape-

tele de femur. „În nici un caz nu o sa las acest epi-sod să îmi termine cariera. Eu sunt cel care decide când o să părăsesc acest sport!” Mâinile lui sunt atât de roase de prinderea mingii şi asprite ca o hârtie abrazivă, încât le poartă învelite în bandă izo-latoare. După câteva luni în care nu a putut juca,

Angel Marquez e din nou pe teren-ul de sport. Joacă de la 8 ani, iar la 13 ani era selecţionat într-o echipă. Trebuie să ştiţi că, în New York, sunt 2 000 de terenuri publice de handbal, considerat ca un „sport al străzii”, sportul oamenilor săraci. În deceni-ile 8 şi 9, Marquez era unul din cei numai 30 de hanbalişti consideraţi de categorie A. Dar, în SUA, handballul nu este sportul de echipă pe care îl cunoaştem noi, ci o competiţie între doi indivizi care îşi aruncă mingea sau, mai clar, care lovesc cu mingea unul în celălalt.

Andrei BANC

Copiii cu sindrom Down din cadrul asociaţiei „Dai o şansă” şi-au expus fotografi ile la Cen-trul de Promovare a Economiei Sociale din

cadrul Asociaţiei Catalactica. Fotografi ile au fost re-alizate de copii pe parcursul a patru luni, în cadrul proiectului „Lumea văzută de noi”, proiect imple-mentat de Asociaţia „Euro Teleorman”, din pro-gramul „Tineret în Acţiune”, fi nanţat de Comisia

Europeană. Obiecti vul proiectului îl reprezintă in-cluderea copiilor cu dizabilităţi în societate prin for-marea şi dezvoltarea deprinderii de a socializa, de a lucra în echipă şi de a fi cooperant. Proiectul a con-stat în activităţi de socializare, comunicare şi docu-mentare, iar copiii cu sindrom Down au avut posi-bilitatea să meargă în excursii şi să facă fotografi i.

C. POPA

Conceptul de economie socială începe să prindă din ce în ce mai mult viaţă şi în Româ-nia, încercând să transforme o bună parte din

persoanele cu dizabilităţi din asistaţi de la buget în persoane active, producătoare de bucurii şi servicii, de plus-valoare şi de… buget. Reinserţia socială în-cepe să nu mai fi e o vorbă goală, ci o realitate.

Recent, la Timişoara, în organizarea Minis-terului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, s-a defășurat seminarul „Rolul parteneriatului în dez-voltarea economiei sociale” şi Târgul Naţional de Economie Socială, în cadrul proiectului „Econo-mia socială – model inovator pentru promovarea

incluzi unii active a persoanelor defavorizate”.Conferinţa a reunit aproximativ 200 de repre-

zentanţi ai organizaţiilor guvernamentale şi negu-vernamentale, iniţiatori şi promotori de activităţi de economie socială. Manifestarea a punctat ro-lul economiei sociale în dezvoltarea comunităţii. Totodată, târgul a găzduit 40 de expozanţi – între-prinderi româneşti de economie socială: coopera-tive, instituţii de micro-fi nanţare, furnizori de ser-vicii sociale şi altele, organizaţii active în producţia şi distribuţia de bunuri, cu şi fără componente de incluziune socială.

Cornelius POPA

Expoziþie foto Sindrom Down

Târg naþional de economie socialã

Cu articulaåii ale æoldurilor din titan


A învins cancerul… æi schia la 83 de ani

Era o mână de om, toată viaţa nu atârnase pe cântar mai mult de 55 de kilograme, dar clo-cotea de viaţă. A trăit până la 92 de ani şi

până în ultima zi a consultat bolnavii şi le-a ali-nat suferinţele: profesor dr. Gheorghe Bungeţianu. Îl tachinam cu nişte vorbe care-l amuzau: „Când intraţi pe uşă trebuie să închid geamul, să nu cum-va să vă sufl e curentul afară“. La 79 de ani l-am văzut pe pârtia de schi de la Predeal, unduindu-se în cristiane elegante, coborând şi iarăşi coborând pe partea cea mai abruptă a pârtiei.

Profesorul Bungeţianu a cercetat şi a pus la punct timp de zeci de ani programele naţionale de luptă împotriva bolilor de plămâni, în special îm-potriva tuberculozei. Era unul dintre savanţii de la Institutul de Pneumologie „Marius Nasta“, cunos-cut ca spitalul de mare tradiţie Filaret.

Dar nu îi era de ajuns spiritului său viu, scor moitor şi a înfi inţat în paralel cu medicina plămânului şi Societatea Română de Homeopatie. Acea ştiinţă tulburătoare în care se mizează pe me-moria lichidelor, remediile homeopatice fi ind ex-tracte de plante, din venin de şarpe şi alte substanţe din regnul animal, ba chiar şi extracte din roci, toate la o diluare extraordinar de avansată. Practic, în biluţele homeopatiei extractul de plante, animale, roci este în cantităţi teribil de mici. Însă lichidul în care a fost diluat ţine minte calităţile acestor ex-tracte atunci când nu fuseseră atât de diluate.

L-am avut într-o emisiune de televiziune

pe omul de ştiinţă, pe marele medic Gheorghe Bungeţianu. Avea venerabila vârstă de 85 de ani. Şi, în timpul emisiunii, marele profesor de medicină face o dezvăluire cu ton egal ca şi când ar comu-nica că afară fusese o răpăială scurtă de ploaie. „Acum 35 de ani, celebrul profesor de chirurgie Ju-vara mi-a tăiat o jumătate de metru de colon fi indcă aveam cancer. A tăiat bine marele cihirurg şi iată că aproape am uitat că acum 35 de ani apăruse în abdomen pe intestinul gros o tumoră atât de mare, încât eu fi ind slab, mi-am palpat-o cu mâna. Am descoperit-o prin pipăirea burţii. După acest episod care pe alţii îi face neoameni şi îi îngenunchează psihic eu m-am ambiţionat să fac pe lângă medi-cina plămânului şi acea terapie fascinantă prin ho-meopatie. Probabil că va deveni una din laturile medicinei viitorului“.

Profesorul doctor Gheorghe Bungeţianu a în-vins cancerul. A dat o bătălie decisivă cu el acum 35 de ani şi a gonit practic căpcăunul cancer, şi-a dublat volumul de muncă şi, în loc de convalescenţă, a alăturat ştiinţei plămânului tratamentele homeo-patice, terapii de mare noutate şi curajoase. L-am întrebat pe prof. Gheorghe Bungeţianu de ce nu l-am mai văzut pe schiuri. „Pe la 82 de ani am simţit că mă doare unul din genunchi şi a trebuit să renunţ la schiuri. Dar n-aveam eu tăria să renunţ la sport, aşa că la 86 de ani m-am dat cu parapanta“.

Florin CONDURĂŢEANU

Destine

Fundaţia „Reforma Justiţiei Penale”, împreună cu Conducerea Penitenciarului pentru Mi-nori şi Tineri Craiova au demarat progra mul-

pilot pentru dezvoltarea serviciilor comunitare de sănătate mintală şi dezinstituţionalizare a per-soanelor cu probleme de sănătate mintală. „Acest proiect urmăreşte acordarea asistenţei în domeniul sănătăţii mintale, în unităţile penitenciare. Are în vedere creşterea capacităţii acestora de a asigura

servicii de sănătate mintală pentru grupul vulnera-bil de persoane private de libertate”, a precizat Do-rina Preduţ, purtător de cuvânt al Penitenciarului pentru Minori şi Tineri Craiova. Pe toată durata pro-gramului, mai mulţi medici craioveni, specializaţi în tratarea afecţiunilor psihiatrice acordă tratament celor 15 tineri care au probleme de acest fel.

Cornelius POPA

Program-pilot în penitenciare


Frida Kahlo este una din cele mai interesante şi originale artiste din lume. Ea a reuşit să folosească durerile fi zice de care a suferit în-

treaga viaţă ca sursă de inspiraţie pentru pictu -rile ei.

Născută în 1907 la Covoacan în Mexic, la Casa Azul, azi loc de pelerinaj pentru iubitorii operei ei, Frida Kahlo se trăgea dintr-un tată german şi o mamă mexicană care avea şi sânge indian. Frida a susţinut că tatăl ei era evreu ungur, dar cercetări ulterioare au dovedit că acesta fusese de religie luterană şi se născuse în Pforz (Germania), de unde a emigrat în Mexic. La vârsta de şase ani, Frida se îmbolnăveşte de poliomielită, rămânând cu o dizabilitate: piciorul ei drept devenise mult mai subţire decât cel stâng. Dar acesta nu a fost singu-rul ei handicap. A avut în permanenţă probleme de sănătate, mari dureri în urma unui accident de circulaţie din adolescenţă. Atunci, şi-a rupt şira spinării, câteva coaste, pelvisul, a avut 11 fracturi ale piciorului drept, iar abdomenul i-a fost pătruns de o şină din fi er. Acest ultim accident i-a afectat uterul şi a împiedicat-o să poată purta o sarcină până la capăt. A urmat o recuperare dureroasă de trei luni. Deşi a reînvăţat să meargă, nu s-a vindecat niciodată total.

Mama ei i-a comandat un şevalet special ca să poată picta stând în pat iar tatăl ei i-a dat ulei şi pensule. Kahlo a spus că a început să picteze, ca să treacă timpul, cât a fost imobilizată în pat. Până la urmă a renunţat la studiile de medicină pe care se pregătea să le urmeze şi s-a dedicat picturii. O mare parte din tablourile ei sunt autoportrete, aceasta deoarece din cauza accidentului, a trebuit adesea să petreacă mult timp în pat. Ea a declarat: „Mă

reprezint deoarece sunt atât de mult singură şi este subiectul pe care-l cunosc cel mai bine”.

Din cele 143 de picturi, 55 sunt autoportrete în care a încorporat adesea în mod simbolic rănile ei fi zice şi psihice. Opera ei a fost elogiată în Mexic, considerată emblematică pentru tradiţia naţională mexicană şi amerindiană – culorile vii şi simbolismul dramatic, un motiv frecvent utilizat fi ind maimuţa, care este prezentă în mitologia mexicană. De multe ori opera ei a fost caracterizată drept artă nativă sau

populară, uneori ca suprarealistă. În picturile ei se regăsesc teme creştine şi evreieşti.

S-a căsătorit cu faimosul artist mexican Diego Rivera, care a îndrumat-o la începutul carierei ei. A murit tânără, la 47 de ani, după ce cu un an în urmă i-a fost amputat piciorul până la genunchi.

Astăzi, Frieda Kahlo şi opera ei sunt cu-noscute şi apreciate în toată lumea. La cea de 100-a aniversare a naşterii ei, în Mexic a fost organizată o expoziţie a creaţiilor ei, cea mai mare expoziţie dedicată operei pictoriţei. Frida Kahlo a fost o luptătoare. Nu s-a lăsat copleşită de dizabilităţile şi durerile de care suferea. Dimpotrivă, acestea au reprezentat pentru ea o importantă sursă de inspiraţie.

Eva Galambos

MARI PERSONALITĂŢI ALE LUMII, CU DIZABILITĂŢI

FRIDA KAHLO – O PICTORIÅÃ GENIALÃ


Despre noiMisiune

Promovarea, dezvoltarea, adoptarea și implementarea medi cinei integrative în practica medi ca lă din România.

Conceptul Medicinei In-tegrative plasează pacientul în centrul echipei medicale și utilizează toate terapiile de-monstrate ca fi ind si gure și efi -ciente, indiferent de sistemul de gândire medicală din care aceste terapii provin.

ViziuneViziunea noastră este ca

medicina integrativă să fi e soluţia comună și locul de întâl-nire pentru medici, educatori și cercetători în benefi ciul omului.

Patronatul Medicinei Inte-grative – P.M.I. va acţiona ca punct de referinţă central și ca factor de reprezentare, comu-nicare, educare și colaborare cu autorităţile pu blice și pri-vate care reglementează și/ sau coordonează acest domeniu pe plan intern sau extern, identi-fi când problemele specifi ce ale prestatorilor de servicii de medicină integrativă și soluţiile optime de rezolvare a acestora.

Proiecte în deru-lare● Susţinerea persoanelor

deza van tajateReţea regională pentru

promovarea şi aplicarea con-ceptelor economiei sociale, în vederea creşterii şanselor de reinserţie socială a persoanelor cu dizabilităţi.• Susţinerea pacienţilor onco-

logiciReţea multiregională pentru

terapie integrativă, consiliere şi reintegrare socială a persoanelor diagnosticate cu cancer.• Patronatul Medicinei Integra-

tive – P.M.I. Site-ul www.patmedin.ro

unde găsiţi mai multe infor ma ţii despre activităţile în desfășurare.

OBIECTIVE• Să reprezinte și să protejeze interesele prestatorilor de medicină integrativă din România atât pe plan naţional cât și pe plan internaţional.• Să furnizeze un cadru unde membrii asociaţi pot dis-cuta și către care aceștia pot adresa întrebări, sesizări, propuneri privind aspecte de interes comun și să ajute la crearea și dezvoltarea unor strategii unitare de susţinere și soluţionare a acestora.• Să prezinte şi să pledeze în susţinerea strategiilor Patro-natului în faţa Parlamentului, a Guvernului, a oricăror alte autorităţi şi/sau instituţii constituite la nivel naţional şi/sau local, precum şi în faţa mĳ loacelor de informare în masă (mass-media) şi a oricăror alte entităţi relevante, atât din România cât şi din străinătate.• Să promoveze cele mai bune practici între membri, asi-gurând modalităţi etice şi responsabile de organizare şi funcţionare a medicinei integrative, care să corespundă aşteptărilor comunităţii la cele mai înalte standarde de in-tegritate.• Să întreprindă toate acţiunile permise de lege în ve-derea conturării unui cadru normativ adecvat desfăşurării, organizării şi funcţionării medicinei integrative şi care să refl ecte în manieră optimă compatibilizarea necesităţilor acestui segment economic cu necesităţile societăţii. În acest sens, Patronatul va putea să iniţieze contacte cu autorităţile având competenţe în adoptarea proiectelor de acte normative vizate, să participe în mod activ, dar cu respectarea limitelor impuse de lege, la redactarea, avizarea, dezbaterea publică şi adoptarea proiectelor de acte normative în domeniul vizat sau în domeniile conexe.• Să se afi lieze sau, după caz, să adere la acele organizaţii sau asociaţii internaţionale care activează în domeniul organizării şi funcţionării medicinei integrative, în vederea reprezentării la nivel internaţional a intereselor medici-nei integrative din România, dar şi a corelării modului în care se organizează şi funcţionează aceasta în România cu standardele internaţionale în domeniu.• Să organizeze întruniri, conferinţe, expoziţii, work-shop-uri pentru schimb de experienţă cu asociaţii, fundaţii sau instituţii cu profi l asemănător. Să încheie parteneriate cu instituţii medicale sau nemedicale, fundaţii sau asociaţii care au obiectiv comun sau apropiat cu al Patronatului.

Adrese importante:Adrese importante:www.paces.rowww.paces.ro

www.informatiicancer.rowww.informatiicancer.ro

paces.ro nr.4 - iunie 2011

Documents