Calust Gulbenkian inginer petrolist, om de afaceri, colecţionar şi mare filantrop armean

23.03.1869, Űsküdar-20.07.1955, Lisabona,

(la 86 de ani)

G.Kümbetlian.

Calust Gulbenkian s-a născut la Scutari (Űsküdar), Istanbul, ca fiu al lui Sarkis şi al Diruhi.

Tatăl lui a fost trezorier al sultanului şi afacerist petrolier [5]. Ambii părinţi au fost descendenţi ai unor renumite familii armene, ale căror rădăcini pot fi urmărite în urmă, până în secolul al IV-lea [3]. Strămoşii lui au fost prinţii Rijduni, ale căror teritorii se aflau în jurul lacului Van.

Lacul Van

În secolul al XI-lea, în timpul domniei regelui Hovanes Vaspurakan, membrii familiei Rijduni au migrat în Cesaria (Kayseri), atribuindu-şi numele de Vart Badrik, un titlu de nobleţe bizantin.

Cesaria (Kayseri)

Cu timpul, Vart Badrik s-a transformat în Vart-ben-k-ian şi care, peste ani, a devenit Gül-ben-k-ian, deci Gulbenkian [1]. Gulbenkienii s-au evidenţiat în Ierusalim şi împrejurimile lui, ca filantropi.

Ierusalim

Printre altele, ei au finanţat şi construirea bisericii Surp-Asvadzadzin din Talas (astăzi o moschee), apoi a şcolii Vart Badrikian pentru băieţi, ca şi a unei şcoli de fete. După războiul Crimeii, familia s-a mutat la Smyrna (Izmir).

Smyrna (Izmir)

Smyrna

şi mai târziu, la Constantinopol

Calust Gulbenkian a fost trimis la Marsilia, pentru a-şi însuşi limba şi cultura franceză

şi apoi la King’s College din Londra, unde a urmat şi absolvit cursurile de inginerie în domeniul industriei petroliere, în anul 1887.

În anul 1891, la vârsta de 22 de ani, călătoreşte în Transcaucazia şi vizitează

câmpurile petroliere de la Baku

Cu acest prilej îşi publică notele de călătorie “La Transcaucasie et la Péninsule d’Apchéron-Souvenirs de Voyage”, din care apar lungi extrase în “Revue des Deux Mondes”, sub titlul “Le pétrole, source d’énergie”. Lucrarea sa atrage atenţia guvernului imperiului otoman, care-l însărcinează cu elaborarea unui raport amănunţit asupra câmpurilor de petrol din Mesopotamia. În anul 1892 Calust se căsătoreşte cu Năvart Essayan, iar în anul 1896 li se naşte primul lor copil, un băiat numit Nubar.

În acelaşi an, la 26 august 1896, câţiva patrioţi armeni pun stăpânire vremelnică pe Banca Turciei. Regimul otoman sub conducerea lui Abdul Hamid, reacţionează cu un masacru asupra populaţiei armene a Istanbulului.

Gulbenkian reuşeşte să fugă, la bordul unui Yacht al unui prieten. Cu acest prilej reuşeşte să-l cunoască pe milionarul petrolist armean Alexander Mantuhov din Baku, al cărui secretar particular devine, familiarizându-se cu practicile comerciale ale afacerilor petroliere.

În anul 1896, Calust Gulbenkian este acreditat să reprezinte la Londra,interesele Rusiei în domeniul

petrolier.

În anii care urmează, Calust devine un partener de afaceri avizat în domeniul industriei petroliere, iniţiază concesiuni pentru extracţii petroliere şi îşi măreşte neîncetat averea.

În anul 1900 se naşte fiica sa, Rita Sirvart, iar în anul 1902, Calust dobândeşte cetăţenia britanică.

În perioada anilor 1903 şi 1904, Calust Gulbenkian participă ca intermediar şi reprezentant al intereselor ruseşti, în negocierile dintre Marcus Samuel (din partea “The Shell Transport and Trading Company, London) şi Henri Deterding (din partea N.V. Koninklijke Nederlandse Petroleum Maatschappy”, den Hag).

Marcus Samuel Henri Deterding

După revoluţia junilor turci din 1908, Calust devine în anul 1910 consilier şi sfătuitor, al nou-înfiinţatei Bănci Naţionale a Turciei. În această calitate, în perioada anilor 1912-1914, C. Gulbenkian joacă un rol de frunte la înfiinţarea “Turkish Petroleum Company” (TPC).

În anul 1915 Calust Gulbenkian se stabileşte la Paris,

Henri Bérenger unde printre altele,

iniţiază înfiinţarea “Comité Général du

Pétrol” (CGP), sprijinindu-l cu acest

prilej pe Henri Bérenger, pentru a deveni preşedintele

CGP.

În anul 1920, la Conferinţa de la Sanremo,

Deutsche Bank Calust Gulbenkian a

susţinut ca Franţa să fie despăgubită, ca urmare a daunelor suferite în război, cu partea deţinută de Deutsche Bank din “Turkish Petroleum Company”, şi care se afla la acea dată în posesia guvernului britanic.

În acelaşi an (1920), britanicii au anexat regatului lor unele provincii ale fostului Imperiu Otoman, ca Mosul,

Bagdad şi Basra,

unindu-le în ceeace s-a numit Irak.

Gulbenkian transformă în consecinţă societatea “TPC” într-una nouă, “Iraq Petroleum Company” (“IPC”), jucând un rol important în ce priveşte dezvoltarea şi valorificarea resurselor de petrol din noua ţară.

Kevork Essayan Tot în acelaşi an 1920, fiica lui s-a căsătorit cu diplomatul iranian de origine armeană Kevork Essayan, în anul 1927 născându-se fiul lor Mikhael.

În anul 1929, la acţionarii englezi şi Deutsche Bank, care deţineau fiecare câte 23,7% din acţiunile “Iraq Petroleum Company” (IPC), se adaugă şi Calust Gulbenkian, cu 5% din acţiuni.

Întrucât Gulbenkian şi-a menţinut această participaţie şi în societăţile şi concernele petroliere internaţionale ca Exxon, BP şi Shell, a fost poreclit “Mister Five Percent”.

Între anii 1930 şi 1932, Gulbenkian a

fost al doilea preşedinte al

“Armenian General Benevolent Union” (AGBU), societate

nonprofit de ajutorare a

armenilor de pretutindeni.

În afara preocupărilor sale profesionale, Gulbenkian a fost un mare amator şi colecţionar de artă. Graţie averii sale, Calust Gulbenkian a adunat o mulţime de tablouri, sculpturi şi alte obiecte de artă, de valori nepreţuite. Calust G. şi-a expus valoroasa sa colecţie, în “casa” sa din Paris.

Casa sa din Avenue d’Iéna era de fapt un adevărat palat, cu patru etaje şi alte trei la subsol.

În anul 1936, Calust a donat 30 de tablouri lui “British National Gallery”şi o mulţime de sculpturi egiptene lui “British Museum”.

În anul 1938, înaintea începerii celui de-al doilea război mondial, Gulbenkian a trecut compania sa “Participations and Explorations Corporations” (“Partex”) sub protecţia statului Panama. Ea este cunoscută în prezent sub numele “Partex Oil and Gas (Holdings) Corporation” şi aparţine fundaţiei Calust Gulbenkian din Lisabona.

La începutul celui de-al doilea război mondial, Gulbenkian a dobândit imunitate diplomatică din partea guvernului francez de la Vichy, a lui Pétain,

în calitatea de ambasador al Irak-ului, la Paris.

În anul 1942, cu sprijinul puternic şi susţinut al guvernului britanic, Calust Gulbenkian părăseşte împreună cu întreaga sa colecţie Parisul, stabilindu-se în Portugalia neutră, unde a rămas până la sfârşitul vieţii sale.

În Lisabona,

Calust G. a locuit la Hotel Aviz, dedicându-se în totalitate colecţiei sale de obiecte de artă şi înfiinţării unei Fundaţii, care este condusă în prezent de nepotul lui.

După al doilea război mondial, Marea Britanie i-a confiscat toate proprietăţile sale de pe teritoriul ei, datorită colaborării sale, în timpul războiului, cu guvernul de la Vichy; şi acest lucru, în ciuda donaţiilor amintite muzeelor din Londra şi catedralei St. Sarkis, construită de el (în anul 1923) acolo, în amintirea părinţilor lui.

Calust Gulbenkian a murit în anul 1955 la Lisabona, la vârsta de 86 de ani. La acea dată, averea lui Calust era estimată la o valoare cuprinsă între 280 şi 840 milioane de dolari. În conformitate cu una din prevederile testamentare, o mare parte a averii sale, ca şi întreaga sa colecţie de artă, a fost donată fundaţiei sale “Fundação Caluste Gulbenkian”,

cu menţiunea ca, 300.000-400.000 de dolari să fie folosiţi pentru restaurarea catedralei de la Ecimiazin.

Capitalul iniţial al fundaţiei a fost de 67 milioane de dolari şi care, după 20 de ani, a ajuns la 433 milioane. Banii fundaţiei sunt destinaţi actelor de caritate, proiectelor artistice şi ştiinţifice, muzeelor, teatrelor, sălilor de concerte, bibliotecilor, institutelor de cercetare, şcolilor şi universităţilor, inclusiv bursierilor.

José de Azeredo Perdigão

Ca persoane care să ducă la îndeplinire aceste acţiuni, au fost numite prietenul său, baronul Radcliffe of Werneth, juristul José de Azeredo Perdigão din Lisabona şi ginerele său, Kevork Loris Essayan (care a murit, între timp, în anul 1987, la Paris). Fundaţia a hotărât, ca întrega sa colecţie de artă să fie expusă într-un muzeu care să se numească “Museu Calouste Gulbenkian”.

Muzeul a fost construit, fiind inaugurat în anul 1969. În el sunt cuprinse peste 6000 de exponate în cadrul a 17 secţiuni, printre care, cele de artă orientală şi europeană dintre secolele XI şi XIX.

Friedrich Dürrenmatt Celebra piesă de

teatru “Vizita bătrânei doamne” a lui Friedrich Dürrenmatt a fost inspirată şi ea, de marea personalitate a lui Calust Gulbenkian.

Ingrid Bergmann. Numele personajului

principal al piesei, Claire (Karla) Zachanassian (adică Zacha-nass-ian) a fost compus de autor, din trei părţi ale numelor magnaţilor: Basil Zacha(roff), Aristotele (O)nass(is) şi Calust (Gulbenk)ian. În filmul cu acelaşi nume, rolul Karlei a fost interpretat de inegalabila Ingrid Bergmann.

Calust Gulbenkian îşi doarme somnul de veci la Châteauneuf-Grasse, pe riviera din

sud-estul Franţei.

Calust GulbenkianSă nu-l uităm.