DEZVOLTAREA ASISTENŢEI COMUNITARE ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂŢII MINTALE

PENTRU PERSOANELE PRIVATE DE LIBERTATE

ASISTENŢĂ PSIHOSOCIALĂ ÎN PENITENCIARE

P R O G R A M specific de asistenţă psihosocială

destinatPERSOANELOR CU AFECŢIUNI PSIHICE

dr. Cristina PRIPPdr. Alina ZAMOŞTEANU

BUCUREŞTI2009

2

Autorii şi coordonatorii lucrării:psiholog dr. Cristina PRIPP - Administraţia Naţională a Penitenciarelorpsiholog dr. Alina ZAMOŞTEANU - CR Buziaş

Colectivul de pilotare:

Penitenciarul-Spital Poarta AlbăSimona DUMITRESCU - psihologElena ICHIM - asistent medical Florin LEONTE - personal supraveghereVeronica LIPAN - asistent medical Renata OLTEANU - medic psihiatru

Penitenciarul GalaţiIonuţ BĂNEŞANU - medic Mihai LUPUŢOC - agent tehnicAtena PAPATRAIAN - psihologLucian VARLAM - psiholog

I S B N 978-973-0-06937-2

Tipărit de

B-dul N. Bălcescu nr. 15,Râmnicu Sărat

3

CUPRINS

I. JUSTIFICARE 7II. SCOPUL PROGRAMULUI 8III. OBIECTIVELE PROGRAMULUI 8IV. GRUPUL ŢINTĂ 9V. PLANIFICAREA ŞEDINŢELOR 10VI. RESURSELE UMANE IMPLICATE 10VII. METODOLOGIA INTERVENŢIEI 12VIII. CONŢINUTURI 14

1. MODULUL I 232. MODULUL II 59

IX. FUNCŢIONAREA ECHIPEI MULTIDISCIPLINARE 82

X. EVALUAREA PROGRAMULUI 84XI. REGULILE DE UTILIZARE A MAPEI

PROGRAMULUI 87

BIBLIOGRAFIE 91

ANEXE 93

MAPA PROGRAMULUI 95

Anexe metodologice 97

Fişe de lucru 117

4

5

CUVÂNT ÎNAINTE

Despre Programul de asistenţă psihosocială destinat persoanelor cu afecţiuni psihice putem să spunem că este consecinţa firească a unui efort de echipă. Cu atât mai dificil, cu cât se impunea proiectarea unui ansamblu structurat pentru orientarea demersurilor de specialitate, dar care, în acelaşi timp, să permită specialiştilor libertatea de a utiliza intervenţiile verificate în practică. Forma finală înglobează aceste două cerinţe. Temele (se regăsesc sub numele de conţinuturi), jocurile de rol, modalităţile în sine de realizare a activităţilor vor fi organizate şi adaptate la profilul grupului, dar, sub îndrumarea demersului structurat.

Elaborarea programului a fost urmată de pilotare, etapă deloc uşoară şi suplimentară sarcinilor curente. Specialiştii colectivului de pilotare, cărora le mulţumim şi pe această cale, au identificat „punctele tari” şi „punctele slabe” ale procedurii, au adus propuneri concrete de ameliorare şi de îmbunătăţire a acestora. Iar la final, după o analiză temeinică, s-a realizat adaptarea materialului la cerinţele practice.

Dorim ca programul să constituie un instrument de lucru facil, logic şi pragmatic pentru personalul de penitenciar implicat în asistarea şi îngrijirea persoanelor private de libertate diagnosticate cu patologie medico-psihiatrică. În consecinţă, dacă demersurile structurate vor veni în sprijinul specialiştilor, aşa cum ne-am propus, vom aprecia că ne-am atins scopul.

COORDONATORII PROGRAMULUI

6

7

I. JUSTIFICARE Abordarea de tip psihoterapeutic a tulburărilor psihice şi

prevenirea recăderilor necesită un concept de tratament multimodal în care măsurile terapeutice multidimensionale, socioterapia, terapia persoanei private de libertate sunt asociate cu un tratament psihofarmacologic adecvat. Toate aceste eforturi au un efect optimal asupra persoanei private de libertate numai dacă echipa multidisciplinară formulează o planificare a terapiei pe termen scurt, mediu sau lung. Programul psihoterapeutic trebuie să vizeze, pe de o parte, tulburările de atenţie / percepţie şi cognitive tipice persoanelor private de libertate diagnosticate cu tulburări psihice şi, pe de altă parte, deficitele specifice observabile în conduita socială.

Programul urmăreşte să ofere specialiştilor un ansamblu structurat şi ierarhizat de intervenţii psihologice, destinat să diminueze alteraţiile cognitive, comportamentale şi emoţionale de care suferă persoanele private de libertate diagnosticate cu tulburări psihice, să susţină eforturile de reabilitare şi să prevină decompensările.

Cantitativ, datele statistice ne indică o diminuare progresivă a numărului persoanelor private de libertate diagnosticate cu tulburări psihice, de la 8.973, în anul 2006, la 4.810, în 2007 şi la 3.278, în anul 2008.

8

II. SCOPUL PROGRAMULUIProgramul depăşeşte modelul teoretic în abordarea afecţiunilor

psihice şi structurează un ghid practic de asistare specializată a persoanelor private de libertate diagnosticate cu tulburări psihice, util atât specialiştilor, cât şi întregului personal care desfăşoară activităţi directe cu acestea.

III. OBIECTIVELE PROGRAMULUI Obiectivul general este cel de reducere a riscului de

periculozitate prin asistarea specializată a persoanelor private de libertate diagnosticate cu afecţiuni psihice. În funcţie de gravitatea afecţiunilor psihice, proiectarea şi derularea intervenţiei de tip psihoterapeutic se diferenţiază în două module, cu rol de:

- suport sau întreţinere pentru persoanele diagnosticate cu patologie medico-psihiatrică gravă şi cu lungă durată de la debutul bolii,

- compensare sau echilibrare în plan psihocomportamental pentru persoanele disgnosticate cu afecţiuni psihice.

Obiectivele specifice

În funcţie de caracteristicile individuale ale persoanelor care au un diagnostic psihiatric se stabilesc obiectivele specifice care vizează:

- inventarierea şi stabilirea ponderii persoanelor private de libertate cu patologie psihiatrică, raportată la populaţia unităţii penitenciare,

- diminuarea ponderii incidentelor negative provocate sau în care se implică persoanele cu afecţiuni psihice,

- diminuarea alteraţiilor cognitive, comportamentale şi emoţionale de care suferă persoanele private de libertate cu tulburări psihice.

Obiectivele operaţionale fac referire la activităţile specializate:

- combaterea ideilor iraţionale, modificarea percepţiilor şi a reprezentărilor negative,

9

- analizarea raţională a problemelor fiecărui beneficiar, a locului şi a rolului său în împrejurările specifice de viaţă,

- dezvoltarea unei imagini realiste despre sine, despre viaţă, despre mediul în care persoana privată de libertate se află,

- dezvoltarea de abilităţi pentru a putea lupta împotriva anxietăţii,

- creşterea posibilităţilor de rezistenţă în faţa greutăţilor,

- sprijinirea persoanei în descoperirea strategiilor de rezolvare a propriilor probleme,

- încurajarea şi sprijinirea persoanei pentru a găsi noi sensuri ale existenţei sale, atât în perioada detenţiei cât şi după liberare,

- prevenirea decompensărilor.

IV. GRUPUL ŢINTĂ Grupul ţintă este constituit din persoanele diagnosticate cu

afecţiuni psihice aflate în stare privativă de libertate

Modulul I se adresează persoanelor private de libertate care prezintă una sau mai multe dintre caracteristicile următoare:

- retardul psihic (uşor şi mediu),

- tulburări cognitive pronunţate,

- schizofrenii (fază de remisie),

- sindroame paranoide (fază de remisie)

- anxietate socială importantă,

- simptomatologie negativă preponderentă,

- slabă motivaţie pentru terapie,

- lungă durată de la debutul bolii.

Modulul II se adresează persoanelor private de libertate cu următoarele caracteristici:

- tulburări de personalitate (paranoidă, schizoidă, antisocială, borderline, histrionică, obsesiv - compulsivă, anxioasă, dependentă, pasiv-agresivă),

10

- tulburări afective (episoade maniacale, episoade depresive, tulburări bipolare, tulburări depresive),

- nevroze (tulburări fobice, tulburări obsesiv - compulsive, tulburări disociative, tulburări somatoforme),

- cu dificultăţi de relaţionare socială,

- sub 35 de ani şi cu dificultăţi de comunicare motivate pentru psihoterapie.

În cazul intervenţiilor de grup, numărul participanţilor poate varia între 4 şi 12 persoane, în funcţie de patologie şi este recomandată diminuarea numărului acestora în cazul tulburărilor psihice mai grave. Recomandăm respectarea, pe cât posibil, a unei omogenităţi în compoziţia grupelor, referitoare la capacitatea intelectuală şi patologia psihiatrică.

V. PLANIFICAREA ŞEDINŢELORa) Componenta psihoterapeutică a programului face referire

atât la intervenţiile individuale – şedinţe de consiliere, cu durata de 50’ şi frecvenţă bisăptămânală, cu un minimum de 3 luni de zile şi posibilitate de prelungire până la un an, cât şi la intervenţiile în grup – cu respectarea caracteristicilor de durată şi de periodicitate a şedinţelor în grup (specificate anterior) şi cu accent pe interacţiunile dintre membri.

b) Componenta educaţională, la persoanele a căror sănătate permite, prin activităţile de grup recomandate, de tip formativ-educaţionale – hobby, culturale, sportive, de susţinere moral-religioasă, recreative etc. – însoţeşte intervenţia de tip psihoterapeutic, conform metodologiei standard, pornind de la minimum trei luni de zile ca durată şi frecvenţa săptămânală. Foarte importantă această componentă, cu atât mai mult cu cât oferă posibilitatea integrării persoanei vulnerabile în grupuri cu simptomatologie nondepresivă care desfăşoară activităţi educaţionale şi constituie o modalitate detensionantă şi aparent non-formală de monitorizare a acesteia.

VI. RESURSELE UMANE IMPLICATEEchipa multidisciplinară este constituită din totalitatea

profesioniştilor implicaţi în asigurarea sănătăţii mintale, în asistarea şi îngrijirea unei persoane cu tulburări psihice, după cum urmează:

11

- personal specializat în asistenţă psihosocială şi educaţie - psiholog, asistent social, educator, preot, monitor sportiv,

- personal medical specializat - medic psihiatru, medic generalist, asistent medical,

- personal care asigură siguranţa deţinerii - şef secţie, personal de supraveghere.

Participarea specialiştilor la funcţionarea echipei multi-disciplinare se realizează diferit, în funcţie de necesităţile fiecărei etape a programului.

Coordonatorul programului şi al echipei multidisicplinare este psihologul, specialist care asigură constituirea echipei şi organizarea tuturor activităţilor desfăşurate în cadrul programului.

Competenţele şi răspunderea profesională ce revin fiecărui specialist se completează, acoperind toate nevoile de asistenţă specializată.

Psihologul intervine în mod specific în urmărirea evoluţiei cazurilor selecţionate, în colaborare cu medicul generalist / psihiatrul din penitenciar, aşa cum se precizează în metodologia programului.

Toate anexele metodologice vor fi stocate în Mapa programului şi vor putea fi accesate de coordonatorul activităţilor de asistenţă psihosocială.

În cazul aplicării unor instrumente psihologice (interviuri, scale, chestionare etc.), acestea se vor păstra în fondul documentar, în aceeaşi Mapă a programului.

În cazul în care se constituite mai mult de 5 grupuri-ţintă, atribuţiile coordonatorului cresc proporţional şi venim cu recomandarea ca activităţile specializate ale psihologului-coordonator de program să fie suplinite de un co-terapeut (psiholog).

Asistentul social are rolul de mediator între individ şi mediul său de suport social (familia sa, instituţiile sociale care îi pot oferi sprijin) sau alte persoane din exterior care îl susţin, încurajând sau împiedicând contactele şi oferindu-le acestora informaţiile şi sprijinul necesar.

Educatorul are rolul fundamental de a facilita integrarea persoanei vulnerabile în activităţile educative, de formare profesională, sportive, de ocupare a timpului, productive etc. atunci când starea emoţională a acesteia îi permite.

12

Personalul medical, medic / asistent medical (în funcţie de atribuţiile diferenţiate) identifică, monitorizează şi evaluează persoanele diagnosticate cu afecţiuni psihice. Persoanele private de libertate ce prezintă aceste manifestări morbide au prioritate la consultaţii, tratament şi includerea lor în program.

Psihiatrul stabileşte diagnosticul, tratamentul şi durata acestuia, după caz. Psihiatrul sau personalul medical decide cu privire la internarea persoanei vulnerabile, în situaţia în care necesită asistenţă şi control specializat. Colaborarea psihiatrului cu psihologul coordonator de caz este esenţială pentru evoluţia pacientului.

Supraveghetorul are misiunea fundamentală de a asigura monitorizarea persoanei incluse în program, acordându-i o atenţie sporită în timpul orelor nocturne. Pe lângă aceasta, asigură schimbul de date cu ceilalţi membri ai echipei.

Şeful secţiei unde este cazată persoana vulnerabilă analizează toate datele referitoare la evoluţia acesteia, menţinând deschis canalul de informare cu personalul echipei.

Este necesar ca echipei să i se adauge reprezentanţi ai altor instituţii publice (de exemplu: servicii locale de sănătate mentală) şi voluntari ai organizaţiilor neguvernamentale, specializaţi în domeniul asistenţei psihosociale.

În cazul în care unitatea nu dispune de specialiştii necesari, se va încerca, pe cât posibil, ca activităţile specifice să fie susţinute de către parteneri care deja desfăşoară activităţi în unitatea penitenciară – reprezentanţi ai instituţiilor publice sau ai organizaţiilor neguvernamentale (asociaţii şi fundaţii) cu atribuţii în domeniul sănătăţii mentale.

În afara echipei multidisciplinare, constituită administrativ, apreciem ca fiind foarte importantă implicarea persoanelor private de libertate de sprijin (încredere). Formată în urma unui program de selecţie şi pregătire, persoana de sprijin va fi în măsură să se implice în susţinerea colegului de cameră şi să informeze specialiştii implicaţi în program despre starea acestuia.

VII. METODOLOGIA INTERVENŢIEIÎn cazurile susceptibile, recomandăm pentru o evaluare iniţială

orientativă realizată de psiholog, Chestionarele din Interviul Clinic Structurat pentru Tulburările Clinice de pe Axa I a DSM (SCID I), SCID II, KID-SCID şi Sistemul de evaluare clinică (SEC)

13

Susţinem utilizarea Scalei de Evaluare Globală a Funcţionării alături de alte interviuri clinice sau scale care au în vedere identificarea şi evaluarea simptomatologiei psihice.

Identificarea persoanelor private de libertate cu tulburări de personalitate, în urma diagnosticului stabilit de medicul psihiatru (al unităţii penitenciare sau al instituţiei spitaliceşti din comunitate) este urmată de discutarea cazului cu membri echipei. Acordul asupra includerii persoanei în program va fi urmat de menţionarea acestui lucru, de către coordonator, în Planul Individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică.

Modulul I utilizează intervenţia de tip psihoterapeutic cu rol de suport sau întreţinere pentru persoanele diagnosticate cu patologie medico-psihiatrică gravă şi cu lungă durată de la debutul bolii şi vizează:

• consilierea psihologică (realizată de psiholog),

• optimizarea şi dezvoltarea personală, autocunoaşterea (realizată de psiholog),

• terapiile ocupaţionale - ergoterapia (prestarea unor munci uşoare, realizarea unor activităţi manuale simple), ludoterapia, artterapia (realizată de psiholog),

• consilierea socială (realizată de asistent social),

• dezvoltarea mediului de suport (de asistent social),

• intervenţia educaţională - activităţi de tip formativ-educaţionale - hobby, culturale, sportive, de susţinere moral-religioasă (în funcţie de specific, realizată de educator / preot / monitor sportiv),

• asistenţa medicală - tratament medicamentos de suport, consult periodic (realizată de personalul medical specializat),

• educaţia pentru sănătate - promovarea sănătăţii şi a unui stil de viaţă sănătos (realizată de personalul medical specializat şi de personalul de educaţie).

14

Modulul II se bazează pe intervenţia de tip psihoterapeutic cu rol de compensare sau echilibrare pentru persoanele diagnosticate cu afecţiuni psihice şi urmăreşte:

• consilierea psihologică (realizată de psiholog),

• optimizarea şi dezvoltarea personală, autocunoaşterea (realizată de psiholog),

• consilierea socială (realizată de asistent social),

• dezvoltarea mediului de suport (de asistent social),

• intervenţia educaţională - activităţi de tip formativ-educaţionale - hobby, culturale, sportive, de susţinere moral-religioasă (în funcţie de specific, realizată de educator / preot / monitor sportiv),

• asistenţa medicală - tratament medicamentos de suport, consult periodic (realizată de personalul medical specializat),

• educaţia pentru sănătate - promovarea sănătăţii şi a unui stil de viaţă sănătos (realizată de personalul medical specializat şi de personalul de educaţie).

• consiliere de grup (prin tehnici comportamentale, cognitiv - comportamentale).

VIII. CONŢINUTURIProgramul are în componenţă două module. Primul este

destinat persoanelor private de libertate cu tulburări psihice grave, cel de-al doilea are în vedere simptomatologia psihică de intensitate medie şi scăzută. Structurarea celor două module are în vedere aceeaşi secvenţialitate, cu deosebirea că, în primul caz, secvenţele de intervenţie nu sunt solicitante din punct de vedere afectiv, prezintă un grad ridicat de neutralitate, iar în al doilea modul exerciţiile sunt mai complexe, cu un grad mai mare de solicitare pentru beneficiari.

Modulul I este în mod particular adaptat persoanelor private de libertate care prezintă una sau mai multe dintre caracteristicile următoare: tulburări cognitive pronunţate, anxietate socială importantă, simptomatologie negativă preponderentă, slabă motivaţie pentru terapie, lungă durată de la debutul bolii. Puternica structurare şi încărcătura emoţională minimă a acestor secvenţe oferă persoanelor private de libertate o primă posibilitate de a se angaja în interacţiuni sociale în interiorul unui cadru therapeutic, nu foarte stimulativ.

15

Modulul II se adresează persoanelor private de libertate cu următoarele caracteristici: dificultăţi de relaţionare socială, persoane private de libertate cu vârste sub 35 ani şi motivate pentru terapie.

Prima parte a programului, în oricare dintre module, regrupează secvenţe care au ca obiectiv comun o ameliorare a funcţionării cognitive de bază.

Acestea presupun un antrenament structurat cu ajutorul exerciţiilor specifice, care vizează înlăturarea, într-o manieră organizată, a deficitelor cognitive. Programul încearcă să reducă factorii cognitivi de vulnerabilitate care reprezintă adesea un stres suplimentar adăugat exigenţelor vieţii curente.

A doua parte a programului regrupează secvenţe care vizează antrenarea şi dezvoltarea capacităţii de coordonare într-o manieră constructivă a trăirilor emoţionale şi relaţionale, la fel şi a dificultăţilor personale şi sociale. O analiză funcţională cognitivo-comportamentală a problemelor combinată cu teste, metode de auto şi hetero-evaluare va servi pentru planificarea într-o manieră precisă a abordării terapeutice.

În cadrul fiecărui modul, dificultăţile cresc progresiv atât pentru individ, cât şi pentru participanţi: materialul, exerciţiile şi situaţiile de lucru devin din ce în ce mai complexe. Contextul terapeutic global trece de la o formă orientată pe sarcini la o formă în care interacţiunile în cadrul grupului sunt accentuate. Atitudinea directivă a terapeutului cedează locul unui stil mai permisiv şi retras.

Gestionarea adecvată a emoţiilor joacă un rol particular în cadrul fiecărui sub-program. Este demonstrat că tulburările psihice se intensifică dacă persoanele sunt expuse la situaţii afective încărcate. Exerciţiile secvenţelor trebuie realizate într-o manieră progresivă, debutând printr-un material terapeutic neutru şi obiectiv care să nu prezinte o încărcătură afectivă. În cursul psihoterapiei, conţinuturile şi conotaţiile afective sunt introduse gradual, în particular, în secvenţele mai avansate.

Programul demarează cu o analiză completă a problemelor şi a comportamentelor, putând utiliza în acest scop instrumente standardizate pentru măsurarea parametrilor cognitivi şi sociali. Tabelul următor oferă o privire globală asupra produselor şi a conţinutului unei astfel de analize, urmată de planificarea intervenţiei.

16

Reprezentarea schematică a programului

(preluată după Brenner şi colaboratorii )

17

Analiza problemelor şi planificarea terapiei

A. Analiza problemelor1. Descrierea domeniilor problematice 1.1. Comportamente observabile 1.2. Cogniţia 1.3. Emoţii 1.4. Elemente particulare2. Analiza condiţiilor care menţin comportamentul problematic şi formularea ipotezelor 2.1. Antecedente 2.2. Consecinţe 2.3. Ipoteze3. Analiza motivaţiei 3.1. În raport cu problemele 3.1.1. Discrepanţe între auto şi hetero-descriere 3.1.2. Dorinţa de schimbare din partea persoanei private de libertate 3.2. În general 3.2.1. Obiective de reabilitare individuală 3.2.2. Întăriri posibile4. Trăiri şi comportamente ne-problematice (resurse)5. Relaţii sociale actuale 5.1. În interiorul penitenciarului 5.2. În exteriorul penitenciarului, înaintea depunerii în penitenciar

B. Condiţiile mediului socio-familial6. Analiza dezvoltării

(Particularităţile în relaţie cu problema, începând din copilărie şi adolescenţă, în special pe plan familial)

7. Modificări recente în constelaţia existenţială (De exemplu: pierderea partenerului, a locului de muncă etc.)

C. Clasificarea diagnostică8. Psihodiagnostic9. Psihopatologie (DSM IV R etc.)10. Status somatic (Particularităţi organice în raport eventual cu problema)

D. Istoria problemei şi a tratamentului11. Programe psiho- şi socio-terapeutice12. Tratamente medicamentoase

E. Planificarea terapiei13. Selecţia metodelor terapeutice14. Conţinutul şi planificarea procedeelor

18

Prin analiza problemelor avem în vedere diferenţierea şi descripţia pe mai multe niveluri (comportamental, cognitiv şi emoţional) a dificultăţilor actuale ale persoanelor private de libertate. Cu ajutorul unei analize a condiţiilor care pun în evidenţă antecedentele şi consecinţele unei probleme specifice, se pot elabora ipotezele care ajută la clarificarea relaţiilor funcţionale între aceste elemente.

Urmează o analiză a motivaţiilor care vizează două aspecte:

1) posibilităţile de schimbare în domeniul problematic observat,

2) factori stimulanţi de bază pentru persoana privată de libertate.

Analiza problemelor se termină printr-o descriere a trăirii şi a comportamentelor neproblematice, precum şi a realităţilor sociale actuale.

Examenul condiţiilor socio-culturale are ca obiectiv principal înţelegerea problemelor şi a dificultăţilor actuale ale persoanei private de libertate, dar, pornind de la istoria sa personală şi abordând treptat elemente ce indică modificările recente petrecute în viaţa sa.

În cazul clasificărilor diagnostice se încearcă stabilirea cu ajutorul mijloacelor psihodiagnostice a variabilelor importante, precum şi a caracteristicilor comportamentului social, în măsură a furniza indicaţii cheie în selectarea metodelor psihoterapeutice.

Pe baza acestor aspecte se formulează un plan de tip psihoterapeutic, ce va fi supus ajustărilor pe parcursul etapelor programului.

Elaborarea concretă a unui astfel de plan se efectuează în două etape.

În prima etapă sunt argumentate metodele de tip psihoterapeutic specifice fiecărui domeniu problematic. Cum nu se poate interveni simultan, trebuie realizată o alegere adecvată, focalizată pe priorităţi, în funcţie de:

- motivaţia persoanei private de libertate pentru schimbarea unui aspect particular,

- probabilitatea succesului şi

- exigenţele vieţii cotidiene.

19

În a doua etapă se stabileşte un plan al procesului de tip psihoterapeutic, structurat pe tematici de intervenţie, organizate sub formă de module şi secvenţe pe perioade de timp. Se diferenţiază obiective pe termen lung şi scurt. Se aleg, în fiecare etapă, metodele de tip psihoterapeutic în funcţie de problemele abordate. Astfel, după gradul complexităţii, fiecare domeniu problematic va fi prelucrat în faze succesive (de la scopuri simple spre obiective mai dificil de atins).

Recomandăm pregătirea pentru utilizarea în cadrul programului a Tehnicilor de minimizare a rezistenţei, şi anume:

- „Tehnica paradoxului” porneşte de la principiul că în situaţia în care se încearcă blocarea unui comportament pozitiv, atunci acesta îşi va creşte frecvenţa; de exemplu: dacă subiectului care suferă de o depresie uşoară i se cere să experimenteze o depresie severă, este posibil ca acesta să nu mai experimenteze o simptomatologie depresivă,

- „Tehnica de stimulare a controlului” îndrumă pacientul să-şi exagereze simptomatologia (fie în sensul reducerii), doar la momentul când aceasta se află sub control,

- „Tehnica reinterpretării”, conform principiului că orice manifestare în cadrul psihoterapeutic este interpretată într-un sens favorabil pentru terapie; de exemplu: când pacientul cască în timpul şedinţei i se spune că este pregătit pentru relaxare sau că este relaxat, în nici un caz nu îi transmitem că este plictisit.

Alegerea instrumentelor diagnostice se realizează în funcţie de analiza problemelor şi a fiecărui caz în parte, evitându-se astfel utilizarea rutinieră a multiplelor instrumente. Informaţiile obţinute pe parcursul demersului de tip psihoterapeutic completează apoi, într-o manieră permanentă şi economică, evaluarea iniţială, în sensul unui control continuu al evoluţiei procesului.

Durata globală a programului, frecvenţa, durata şi periodicitatea şedinţelor depind de patologia participanţilor.

O atenţie specială vom acorda şedinţelor iniţiale de construcţie a grupului. Exerciţiile de încălzire şi de familiarizare a subiecţilor în grup sunt foarte importante.

Se recomandă ca numărul mediu de şedinţe de grup să fie de 25.

20

Construirea programului terapeutic sub formă de module şi secvenţe oferă suficientă supleţe pentru a permite persoanelor private de libertate să se integreze adecvat şi să adopte un ritm personal de lucru.

Persoanele private de libertate care prezintă tulburări cognitive mai puţin accentuate vor avansa mai rapid spre secvenţele terminale, pe când, cele diagnosticate cu grave tulburări cognitive vor lucra mult mai mult pe secvenţele iniţiale, putând ca fiecare să beneficieze de program în funcţie de nevoile personale specifice.

Programul se aplică pe grupe de participanţi, animate, de preferat, de doi terapeuţi, dintre care unul în mod obligatoriu psihologul echipei multidisciplinare, ceilalţi membri fiind: asistentul social, educatorul, preotul, monitorul sportiv, personalul medical, precum şi personalul de supraveghere.

Modalitatea de construire a unui grup terapeutic presupune mai multe variante generate de orientarea terapeutică, în special în ceea ce priveşte numărul participanţilor. De exemplu, în psihoterapia cognitiv-comportamentală numărul maxim al membrilor grupului este de 8.

Recomandăm ca numărul participanţilor să varieze între minimum 4 şi maximum 12, în funcţie de patologie. Cu cât tulburările psihice sunt mai grave, se recomandă ca numărul participanţilor să se diminueze. Este indicat să se respecte o anumită omogenitate în compoziţia grupelor, referitoare la capacitatea intelectuală şi patologia psihiatrică.

Construirea unui grup psihoterapeutic în mediul penitenciar trebuie să respecte următoarele principii:

- subiectul trebuie să beneficieze din formarea grupului, iar grupul de la subiect,

- nu se introduc în grup subiecţi extrem de agresivi, deoarece va fi afectată funcţionarea grupului – pentru început, acestora le este recomandată consilierea individuală,

- un număr prea mare de subiecţi poate afecta negativ dinamica grupului,

- vor fi respectate grupele mari de vârstă (minori, tineri, adulţi), de sex (bărbaţi, femei) şi regimurile de executare a pedepselor.

21

În cadrul acestui program, psihologii vor utiliza tehnicile de intervenţie psihoterapeutică recomandate de orientarea în care s-au specializat şi, bineînţeles, care se adaptează cazuisticii medico-psihiatrice existente în mediul penitenciar.

În funcţie de obiectivele specifice ale programului, de competenţele psihoterapeutice ale psihologilor şi de problematica existentă în mediul penitenciar, am selectat strategiile psihoterapeutice adecvate pe care le recomandăm în lucrul cu persoanele diagnosticate cu afecţiuni psihice:

• psihoterapii cognitiv-comportamentale – psihoterapie raţional-emotivă şi comportamentală, psihoterapie cognitivă, psihoterapie comportamentală,

• psihoterapii scurte – terapia non-directivă, terapia scurtă focalizată pe soluţie, orientarea pe competenţe şi resurse.

Aceste tehnici de intervenţie psihoterapeutică pot fi utilizate individual sau în grupuri terapeutice, cu precizarea că aplicarea acestora la nivelul grupului nu implică modificări semnificative.

Mecanismele intervenţiei psihoterapeutice se desfăşoară pe cele două paliere:

- individuală, recomandată în cazuri mai severe şi

- în grup, recomandată în cazuri mai puţin severe, adesea cu rol educativ şi profilactic.

Derularea programului impune respectarea principiilor de bază ale intervenţiei psihoterapeutice individuale (consiliere):

- evaluarea nevoilor/problemelor persoanei private de libertate vulnerabilă,

- conceptualizarea psihologică şi medicală a problemelor persoanei,

- relaţia de consiliere,

- intervenţia psihologică individuală,

- intervenţia socială individuală,

- intervenţia medicală individuală,

- intervenţia educaţională în grup,

- evaluarea procesului de consiliere psihologică şi a rezultatelor acestuia.

22

În psihoterapia individuală factorii principali ai reuşitei intervenţiei sunt:

- relaţia terapeutică eficientă,

- diagnosticul corect,

- conceptualizarea clinică realizată corect.

Desfăşurarea programului impune utilizarea principiilor de bază ale intervenţiei psihoterapeutice în grup:

- evaluarea nevoilor / problemelor persoanelor private de libertate vulnerabile,

- conceptualizarea psihologică şi medicală a problemelor subiecţilor,

- relaţia de psihoterapeutică în grup,

- intervenţia psihologică în grup,

- intervenţia socială în grup,

- intervenţia medicală individuală

- intervenţia medicală în grup,

- intervenţia educaţională în grup,

- evaluarea procesului terapeutic şi a rezultatelor acestuia.

Pentru psihoterapia în grup factorii principali ai reuşitei intervenţiei sunt:

- accesul la un număr mare de informaţii terapeutice,

- învăţarea prin modelare şi imitaţie,

- sprijinul social al grupului,

- instalarea speranţei – exemplul de reuşită al celorlalţi este stimulativ,

- universalitatea – problema pe care o are nu îl vizează doar pe el, ci apare şi la alţi colegi de grup.

Persoanelor private de libertate selecţionate pentru a fi incluse în program li se vor furniza toate informaţiile necesare. Datele privitoare la program pot fi transmise în cursul unor şedinţe individuale, la finalul evaluării iniţiale sau în cadrul unei şedinţe de grup, special prevăzută pentru acest scop. Informaţiile trebuie să fie clare, simple şi să stabilească un raport între anumite tulburări ale persoanei private

23

de libertate şi secvenţele pe care programul le are în vedere, fiind precizate următoarele aspecte:

• cui se adresează programul,

• care este scopul acestuia,

• care sunt exigenţele minimale pentru participare la grup,

• care sunt demersurile necesare înainte de începerea programului, respectiv, întrevederea iniţială de evaluare, semnarea unui contract terapeutic prin care persoana este informată asupra condiţiilor de participare, cât şi despre criteriile de excludere din program,

• informaţii logistice legate de frecvenţa şedinţelor, locul de desfăşurare, numărul minim şi maxim de participanţi etc.,

• utilitatea demonstrată a programului.

MODULUL I - Intervenţie de tip psihoterapeutic cu rol de suport pentru persoanele private de libertate diagnosticate cu patologie medico-psihiatrică gravă

Grup ţintă pentru modulul I

Se adresează persoanelor private de libertate care prezintă una sau mai multe dintre caracteristicile următoare: retard psihic (uşor şi mediu), tulburări cognitive pronunţate, schizofrenie (fază de remisie), sindroame paranoide (fază de remisie), anxietate socială importantă, simptomatologie negativă preponderentă, slabă motivaţie pentru terapie, lungă durată de la debutul bolii.

Planificarea terapiei

- succesiunea secvenţelor va fi stabilită după finalizarea procesului de evaluare individualizat, ce va sta la baza constituirii grupului, astfel încât parcurgerea etapelor 6, 7 şi 8 să fie condiţionată de datele descriptive ale profilului individual şi de evidenţierea unor reuşite ale demersurilor psihoterapeutice iniţiale,

24

- etapele de mijloc şi cele de final pot fi aplicate şi alternativ, corelat cu durata programului şi progresele înregistrate în cadrul grupului,

- medicul specialist va analiza periodic impactul tratamentului medicamentos de suport asupra evoluţiei subiectului, adecvarea şi posibilităţile de schimbare sau de diversificare ale acestuia.

•Secvenţa 1Obiective:

- stabilirea relaţiei terapeutice,

- asigurarea spaţiului de lucru,

- respectarea cadrului normativ de aplicare a intervenţiei de tip psihoterapeutic şi a confideţialităţii.

Conţinut:

Informarea cu privire la:

- calendarul activităţilor,

- regulile psihoterapiei de grup,

- motivarea persoanelor private de libertate,

- condiţiile de încetare a participării (se va sublinia în mod expres necesitatea respectării administrării tratamentului medicamentos de suport, în caz contrar persoana fiind exclusă din grup).

Încheierea unui contract terapeutic şi respectarea principiilor de confidenţailitate ale actului psihologic. Fiecare membru al grupului, liber de orice constrângere, va fi informat complet, printr-un limbaj accesibil, cu privire la păstrarea conficenţialităţii, la procedurile de diagnostic şi intervenţie de care va beneficia, precum şi asupra avantajelor, a dezavantajelor şi a posibilelor alternative. În aceste condiţii, consecinţa firească este obţinerea, din partea persoanei private de libertate, a consimţământului la intervenţia psecializată.

Această secvenţă are în vedere următoarele aspecte:

1. prezentarea participanţilor,

2. explicarea programului, a scopului, a obiectivelor, a utilităţii etc.,

25

3. fixarea regulilor de funcţionare: orar, punctualitate, necesitatea de a participa cu regularitate,

4. prezentarea situaţiilor de excludere a participanţilor din cadrul grupului.

De asemenea, trebuie să fie făcute cunoscute normele de bază ale convieţuirii în grup:

* regulile sociale uzuale, cum ar fi, a nu întrerupe, a-i respecta pe ceilalţi, a sosi la timp la şedinţă etc.

* detaliile practice, dacă este cazul: ieşirea la toaletă, în pauze, la fumat etc.

* importanţa confidenţialităţii, în aşa fel, încât membri grupului să se poată simţi în siguranţă,

* aşteptările coordonatorului echipei - este vital să li se prezinte participanţilor ce anume se aşteaptă de la ei,

* precizarea limitei de timp,

* intervenţiile concrete din partea participanţilor pe parcursul activităţii,

* responsabilitatea grupului - să se decidă ce presupune aceasta exact, poate însemna că fiecare este responsabil pentru propriile sentimente sau că toată lumea se implică în discuţie ori că fiecare ajută la alegerea unei teme de discuţie, respectiv, că fiecare ajută la „curăţare”!

•Secvenţa 2Obiective:

- consolidarea grupului,

- creşterea aderenţei la consiliere.

Conţinut:

Utilizarea diverselor jocuri de grup.

În faza iniţială de cunoaştere a grupului şi de acomodare pot fi folosite exerciţii simple, precum cele specifice terapiei prin mişcare. Mişcarea, sportul şi jocul au un rol aparte în cadrul conceptelor terapeutice, importantă fiind înţelegerea relaţiei între activitate şi trăirile psihice, precum şi modul de organizare al contextului psihodinamic.

26

În cazul diferitelor tulburări, cum ar fi: schizofrenia, depresia, tulburările de nutriţie, au fost elaborate metode de tip psihoterapeutic bazate pe mişcare sau sport, care trebuie a fi completate cu alte metode.

Scopurile activităţii prin mişcare

Scopul principal este de a păstra şi de a îmbunătăţi capacitatea de activitate şi de acţiune a participanţilor în terapia prin mişcare, dar pe lângă comportamentul motric sunt vizate şi componentele afectiv-emoţionale, cognitive şi sociale.

Alte scopuri vizate prin terapia mişcării:

• dezvoltarea, îmbunătăţirea trăirilor corporale, a mişcării, a senzaţiei de bine,

• dezvoltarea capacităţii de relaxare, de percepţie şi de coordonare,

• dezvoltarea flexibilităţii, dezvoltarea persistenţei în efort.

• scopuri care rezultă în mod indirect şi care nu vizează concret activitatea, mişcarea:

• stabilirea contactului cu ceilalţi participanţi,

• exprimarea dorinţelor, a sentimentelor, a criticii sau a expectanţelor,

• adaptarea şi coordonarea modalităţilor de creaţie şi decizie în grup,

• percepţia propriei persoane şi a celorlalţi,

• acceptarea responsabilităţii pentru sine şi pentru ceilalţi,

• înţelegerea faţă de comportamentul şi randamentul celorlalţi membrii ai grupului,

• rezolvarea situaţiilor de conflict şi a sarcinilor comune,

• activitatea creativă.

În cadrul terapiei prin mişcare se urmăreşte stabilirea unei atmosfere libere de orice constrângere, în care să nu fie încurajat comportamentul concurent, creându-se condiţiile situative care stimulează participanţii să acţioneze independent, să-şi exprime curiozitatea, să trăiască plăcerea şi bucuria mişcării prin joc. Prin intermediul spaţiului acţional deschis al jocului participanţii experimentează multiplu: corporal, emoţional, social. Sarcinile vor

27

fi în aşa fel formulate încât să ofere posibilitatea experimentării succesului.

Comportamentul terapeutului trebuie să fie direcţionat spre participanţi prin adresare personalizată, prin încurajare şi laudă, construind o atmosferă de încredere şi valorizare pozitivă. Va permite, de asemenea, dezvoltarea în grup a iniţiativelor şi a trăirilor personale, a impresiilor şi a percepţiilor vizavi de dinamica grupului, prin acest model comportamental urmărindu-se depăşirea temerilor şi a inhibiţiilor participanţilor faţă de noutatea situaţiei - psihoterapia prin mişcare.

Conţinuturi tematice ale activităţii terapeutice prin mişcare

Din punct de vedere didactic se descriu următoarele tipuri de activităţi psihoterapeutice:

1. jocuri de comunicare şi de interacţiune, în cadrul cărora scopul principal este acela de depăşire a anxietăţii şi a inhibiţiilor în ceea ce priveşte stabilirea contactului, prin construirea coeziunii grupului şi integrarea rapidă a noilor veniţi,

2. jocuri de recreere şi sportive - prin modificarea liberă a regulilor, a timpului, a numărului de jucători, a gradului de dificultate se urmăreşte ca tot grupul să ia parte la activitate şi să experimenteze succesul,

3. exerciţii de relaxare pentru dezvoltarea percepţiei corporale şi a capacităţii de relaxare, relevante în mod special pentru pacientul cu tulburări psihice, dat fiind faptul că multe tulburări şi deficite îşi au originea în propria percepţie corporală,

4. educarea perceperii propriului corp şi a mişcărilor proprii prin muzică şi dans, prin experimentarea propriului corp.

În continuare, vom prezenta câteva exemple de jocuri.

a) Jocuri care facilitează relaţionarea (a stabili contacte)

• Mişcare pe muzică - când muzica este oprită se salută doi câte doi în două moduri diferite: înclinarea corpului, strângerea mâinilor, atingere pe umăr etc.,

• Mişcare pe muzică - la oprirea muzicii, două persoane se regăsesc alături şi îşi scriu numele cu degetul una pe spatele celeilalte,

• Şezând în cerc - participanţii îşi trec unul altuia o minge, se prezintă şi descriu totodată propriul hobby (prin conexiunea

28

dintre nume şi activitate preferată este stimulată o mai bună cunoaştere),

• Jocul cu balonul stând în cerc - balonul trebuie susţinut cât mai mult în aer, jucătorul care loveşte balonul strigă prenumele celui care trebuie să îl prindă.

b) Jocuri pentru dezvoltarea încrederii

Acest tip de jocuri stimulează atât încrederea în sine şi în ceilalţi participanţi, cât şi un comportament responsabil din partea membrilor grupului.

• „Păpuşa rigidă” - un participant se întinde pe podea cu braţele întinse, ceilalţi participanţi îl ridică cu grijă, îl leagănă încet apoi îl transportă pe o anumită distanţă (exersarea percepţiei corporale),

• „ Cercul încrederii” - jucătorii stau în picioare în cerc, foarte apropiaţi unul de celălalt, în timp ce participantul din mijloc se lasă rigid în faţă şi în spate, în stânga şi în dreapta; „cercul” îl prinde cu grijă şi îl balansează printr-o mişcare fină.

c) Jocuri „de-a prinsa”

Servesc în special la îmbunătăţirea capacităţii de cooperare şi la stimularea perceptivă.

• „Ajută-mă frate” - jucătorul urmărit de persoana care doreşte să îl atingă se poate salva luând de mână un alt jucător, construind o pereche; imediat ce persoana „prinsă” se îndepărtează de pereche cei doi trebuie să dea drumul mâinilor. Cel care nu reuşeşte să-şi găsească la timp o pereche şi va fi atins, devine „prinsa” (unul dintre avantajele acestui joc este că participanţii se percep ca fiind o potenţială sursă de ajutor, cerând şi oferind sprijinul celorlalţi membrii ai grupului),

• „Împreună vom fi mai puternici” - conducătorul jocului strigă un număr; se vor constitui grupe în funcţie de numărul strigat, care vor „scăpa” prinzându-se de mână. Cel care nu va reuşi să intre într-un grup (conform numărului spus de conducătorul jocului) devine „prinsa”.

29

d) Jocuri de recreere

Importanţa acestor jocuri de timp liber rezidă în faptul că toate cele învăţate pe parcursul orelor de terapie se regăsesc şi se sedimentează în timpul acestor activităţi.

• „ Jocul cu mingea uşoară sau cu balonul” - doi jucători se aşează faţă în faţă şi lovind concomitent balonul încearcă să îl păstreze cât mai mult timp în aer. Ceilalţi participanţi pot urmări jocul, observând motivaţia jucătorilor şi sentimentul de succes pe care cei doi îl resimt - ca variaţie, la joc pot participa două perechi cu două baloane, urmărindu-se care pereche poate menţine mai mult balonul în aer.

e) Mici jocuri sportive

Scopul principal este promovarea şi stimularea jocurilor de echipă, a celor orientate pe proces, în condiţiile în care scorul delimitează câştigătorul. Concurenţa are o foarte mică importanţă şi se insistă pe plăcerea efectivă a jocului. Modificările care ar putea surveni în joc se referă la numărul jucătorilor, felul de acumulare al punctelor, spaţiul de joc, reguli, în scopul unei mai bune orientări a jucătorilor şi pentru a le oferi acestora trăiri pozitive.

• „Jocul de baschet” - două echipe a câte patru persoane joacă la coş - punctele se acumulează nu numai din lovitura la coş (2 puncte) ci şi din lovirea panoului suport (1 punct); înainte de încheierea jocului, mingea trebuie să fi trecut prin mâna fiecărui participant.

Concluzii

Ideea centrală a acestor jocuri are în vedere interacţiunea socială, urmărindu-se aspecte precum:

• perceperea celorlalţi membri ai grupului,

• capacitatea de adaptare la noi reguli,

• realizarea unor acţiuni responsabile şi cooperante.

Jocurile urmăresc activarea participanţilor, construind încrederea în propria persoană şi întărirea eului. Observarea reacţiilor emoţionale ale participanţilor în timpul jocului ajută la adunarea informaţiilor asupra dificultăţilor individuale ale membrilor grupului.

Particularizarea terapiei prin mişcare asupra unor tulburări psihice

30

Schizofrenia şi alte tulburări psihotice

Pe lângă simptomele psihice specifice acestei tulburări, apar o serie de modificări în sfera motrică şi psiho-motrică: hipo- sau hiperkinezie, stereotipii, mişcări sacadate, nelinişte motorie, pierderea unor automatisme motorii. La acestea se adaugă o redusă capacitate de rezistenţă la efort, precum şi o serie de tulburări de natură vegetativă.

H. Scharfetter stabileşte existenţa a cinci componente ale eului. Raportate la terapia mişcării, aceste componente fundamentale reflectă simptomele psihopatologice şi oferă indicaţii preţioase pentru terapie, respectiv:

• vitalitate;

• activitate;

• consistenţă;

• demarcaţie;

• identitate.

De exemplu, tulburările de demarcaţie ale eului se relevă în pierderea capacităţii de percepere a schemei corporale, astfel încât nu este diferenţiată nici percepţia exteriorului şi nici propria persoană. Intervenţia terapeutică în ceea ce priveşte mişcarea se referă la dezvoltarea şi experimentarea schemei corporale prin sarcini de stimulare tactilă (masaj) şi exerciţii de percepere a apropierii şi a depărtării de un obiect dat.

Exerciţiile pentru stabilirea vitalităţii eului se regăsesc în conştientizarea proceselor psihice inconştiente, ca de exemplu: respiraţia, bătăile inimii, energia care se consumă în timpul unei mişcări.

Exerciţiile care se recomandă pentru această tulburare sunt cele care nu implică în mod obligatoriu contactul direct (datorită deficitului social pe care îl manifestă aceşti pacienţi), dar care presupun comunicarea în relaţie, bazată pe încredere.

De exemplu:

„Doi participanţi sunt despărţiţi de o minge sau un balon foarte mare, care îi împiedică să stabilească un contact direct faţă în faţă, având ca sarcină să se conducă reciproc prin încăpere. Se formează grupe de câte doi; unul dintre cei doi stă aşezat pe o minge mare relaxat, iar cel de al doilea îl leagănă încet având grijă să nu cadă” -

31

ambele exerciţii au la bază stabilirea unei relaţii de încredere, bazată pe comunicare indirectă şi nonverbală.

Raportat la schizofrenie, cercetările arată că prin intermediul terapiei prin mişcare sunt îmbunătăţite capacitatea de coordonare a pacientului, percepţia schemei corporale, sensibilitatea şi comportamentul său social. În cadrul terapiei, un rol deosebit de important îl joacă reţeaua de suport social care, în cea mai parte a cazurilor, este reprezentată de ceilalţi participanţi ai grupului.

Tulburarea depresivă

În cadrul tulburării depresive se constată o pierdere a dorinţei de activitate şi a interesului faţă de diferite lucruri. Pe lângă tulburarea emoţională bazală, apar o serie de tulburări psihomotorii - nelinişte sau agitaţie psihomotorie, inhibiţia mişcării, pasivitatea. Activitatea terapeutică prin mişcare se axează pe fazele timpurii ale bolii, urmărind stimularea somatică (masaj, exerciţii ale respiraţiei, activare). Cercetările au relevat influenţa pozitivă a unor activităţi moderate de alergare, prin stimularea rezistenţei, având efecte pozitive în cazul depresiilor uşoare, ducând la creşterea capacităţii de implicare în activităţi. Din punctul de vedere al psihoterapiei prin mişcare un rol important se acordă unor teme, precum educarea şi activarea energiei proprii, controlul furiei şi agresivităţii, acceptarea unei anumite nevoi.

Exerciţiile nu sunt foarte stimulante, accentul este pus pe relaxare, de cele mai multe ori răspunsurile minore din partea persoanei reprezintă un progres terapeutic.

De exemplu: pacienţii se plimbă pe ritm de vals, la o bătaie de mâini trebuie să schimbe direcţia. La început cel care coordonează este terapeutul, pentru ca ulterior oricare dintre participanţi să poată prelua controlul (să bată din palme).

„Prezentarea celuilalt” - Participanţii se grupează doi câte doi (persoane care nu se cunosc), urmând ca timp de 10 minute, fiecare să se prezinte celuilalt spunând despre el ceea ce crede că este important, calităţile şi defectele prin care vrea să fie cunoscut de cealaltă persoană, dacă este posibil, cu scurte referiri la familia din care provine. După expirarea timpului, participanţii se adună în grup, fiecare prezentându-l pe celălalt, vorbind la persoana I singular: „Eu sunt…”. După terminarea prezentării, cel care a fost prezentat poate să aducă unele completări, să spună cu ce este de acord şi cu ce nu este de acord.

Această modalitate de prezentare prin intermediul unei alte persoane implică un nivel scăzut al stimulării emoţionale, fiind adecvată participanţilor diagnosticaţi cu tulburări psihice grave.

32

•Secvenţa 3Obiective: - antrenarea mecanismelor psihice primare,

- exersarea abilităţilor de manipulare, de ordonare şi de organizare într-un întreg, cu sens, a elementelor date,

- stimularea atenţiei.

Conţinut:

Constituirea unor grupuri mici de lucru (3-4 persoane). Fiecare grup va avea de îndeplinit sarcini manuale simple.

De exemplu: Sarcina 1: aranjarea puzzle,

Sarcina 2: asamblarea lego,Sarcina 3: aşezarea cuburilor,Sarcina 4: jocul de pioneze etc.• Secvenţa 4Obiective: - stimularea şi dezvoltarea aptitudinilor tehnico-artistice,

- valorificarea abilităţilor personale prin crearea de produse finite,

- stimularea atenţiei.

Conţinut:

Activităţi de terapie ocupaţională: se formează grupuri mici de lucru, în funcţie de interesul şi aptitudinile participanţilor.

De exemplu:

Sarcina 1: confecţionarea de rechizite (plicuri, caiete etc.),Sarcina 2: confecţionarea unor obiecte decorative,Sarcina 3: realizarea unor împletituri din fire,Sarcina 4: întreţinerea şi repararea unor obiecte.Sarcina 5: artterapieScopurile grupurilor de artterapie se încadrează în două

domenii:

- personal şi

- social.

33

Scopurile personale generale vizează următorii parametrii:

1. stimularea creativităţii şi a spontaneităţii,

2. construirea încrederii, autovalidării, realizarea propriului potenţial,

3. creşterea autonomiei şi a motivaţiei personale, dezvoltarea de sine ca individ,

4. dezvoltarea libertăţii de a lua decizii, de a experimenta şi testa idei,

5. exprimarea sentimentelor, a emoţiilor, a conflictelor,

6. stimularea fanteziei şi a inconştientului,

7. deblocarea insight-ului, conştientizării de sine, reflecţiei,

8. ordonarea experienţei vizuale şi verbale,

9. stimularea relaxării.

Scopurile sociale generale urmăresc dezvoltarea următorilor parametri:

1. conştientizarea, recunoaşterea şi aprecierea celorlalţi,

2. cooperarea, implicarea în activitatea grupului,

3. comunicarea cu membri grupului,

4. împărtăşirea problemelor, a experienţelor şi a insight-urilor,

5. descoperirea universalităţii experienţei şi a unicităţii individului,

6. relaţionarea cu toţi membri grupului, înţelegerea efectelor pe care propria persoană le poate avea asupra celorlalţi şi stabilirea de relaţii,

7. stabilirea suportului social şi a încrederii,

8. coeziunea grupului.

Utilitatea artei

• Fiecare poate să se bucure de activitate în acelaşi timp, la nivelul propriu de dezvoltare - procesul activităţii este atât de important, încât şi o mâzgălitură poate semnifica la fel de mult ca şi o pictură finalizată.

34

• Arta poate fi o cale importantă de comunicare şi de expresie, mai ales atunci când cuvintele nu mai pot fi folosite - caracterul spaţial al desenelor poate descrie, simultan, numeroase aspecte ale experienţei.

• Arta facilitează creativitatea.

• Arta este folositoare în desfăşurarea muncii terapeutice cu fantasmele şi inconştientul.

• Produsele artistice sunt tangibile şi pot fi examinate şi într-un moment ulterior producerii lor.

• Pentru a rezuma, artterapia sau grupurile personale de artă pot reprezenta o combinaţie de experienţe individuale şi de grup care se realizează conform regulilor muncii de grup.

Mărimea grupului

Multe grupuri de artterapie şi grupuri personalizate de artă au o componenţă cuprinsă între 6 şi 12 membri, deşi pot fi realizate, ocazional, cu succes şi grupuri mai mari. Volumul grupului este dependent de spaţiul disponibil, astfel încât să putem realiza următoarele aspecte:

1. menţinerea contactului vizual şi verbal între toţi participanţii la grup,

2. realizarea coeziunii grupului,

3. împărţirea egală a timpului de discuţie pentru fiecare persoană,

4. încurajarea interacţiunii şi a liberei circulaţii a ideilor în vederea realizării proiectelor grupului.

35

Structura grupului

Grupurile de artterapie constituite din persoanele private de libertate pot avea diverse grade de organizare, de la formele total nestructurate, până la cele care funcţionează ca un „tot structural”. În continuare, prezentăm posibilităţile de structurare ale grupurilor de artterapie:

A B C DÎntotdeauna structurat

Sarcină precizată, scop

comun

De obicei structurat

De obicei ca A, dar ocazional

persoanele din grup se decid

să lucreze individual

De obicei nestructurat

De obicei ca D, dar ocazional

o temă emerge din partea grupului, în

timp ce membrii grupului lucrează individual

Întotdeauna nestructurat

Grupul se întâlneşte,

dar fiecare îşi urmează calea

să lucreze individual

A lucra în mod „structurat” poate avea o serie de semnificaţii. Poate însemna folosirea doar a unei simple reguli limitative, cum ar fi „pictaţi ce doriţi, dar folosiţi doar trei culori”, sau poate însemna o activitate mai riguros prescrisă, cum ar fi „alegeţi un creion şi realizaţi o conversaţie nonverbală cu o altă persoană pe aceeaşi foaie de hârtie”. Alte formule introductive care pot fi utilizate:

• folosiţi o foaie mare de hârtie şi cele trei culori favorite ale dumneavoastră, pentru a face un desen cu orice doriţi,

• începeţi cu ……….. şi vedeţi dacă se transformă în altceva,

• pictaţi un incident din copilărie,

• pictaţi un incident din copilărie care a constituit un punct de răscruce în viaţa dumneavoastră,

• pictaţi prima dumneavoastră experienţă de separare,

• pictaţi prima dumneavoastră zi la şcoală.

• etc.

Mai jos, vom enumera motivele pentru utilizarea temelor, structurilor, exerciţiilor, tehnicilor şi jocurilor cu grupurile de artă.

36

• Mulţi oameni au dificultăţi în a începe, iar o temă poate constitui un punct de pornire.

• Unele teme iniţiale pot ajuta grupurile să înţeleagă despre ce este vorba în artterapie, mai ales când membrii grupului nu sunt familiarizaţi cu această abordare şi percep echipa ca pe o lecţie de artă în şcoală.

• Unele grupuri sunt foarte nesigure şi au nevoie de structură pentru a deveni operaţionale.

• Sub presiunea timpului, grupurile, cursurile pentru training, grupul de artă pot avea durată limitativă de doar o şedinţă, o zi sau maximum două; astfel, un grup poate ajunge la esenţă mai repede dacă se centrează pe o temă potrivită.

• Acordul cu privire la o temă poate menţine un grup împreună.

• Temele şi exerciţiile pot fi interpretate la mai multe niveluri şi folosite flexibil pentru a veni în întâmpinarea unor nevoi diferite. Grupul poate fi implicat în alegerea temei, dacă acest lucru este potrivit.

• Anumite teme pot fi folositoare în sensul că îi ajută pe membri grupului să relaţioneze unii cu ceilalţi.

• Anumite teme îi pot ajuta pe participanţi să renunţe la mecanismele defensive, facilitându-le o activitate şi o discuţie care, altfel, nu se pot realiza.

Activitatea cu un grup

Scopul principal al grupului este de a asigura un mediu cald, de încredere, în care participanţii se pot simţi în siguranţă pentru a-şi dezvălui propriile probleme. Grija şi respectul pentru alţi oameni, ca şi pentru sentimentele şi punctele lor de vedere constituie o prioritate.

Există câteva puncte de care trebuie să se ţină cont în activitatea cu grupul:

a) cadrele de organizare ale grupului,

b) factorii exteriori care pot afecta grupul,

c) ţintele şi scopurile,

d) rolul terapeutului şi al co-terapeutului,

e) modelul obişnuit pentru şedinţă,

37

f) introducerile şi „încălzirile”,

g) alegerea unei activităţi sau a unei teme,

h) activitatea,

i) discutarea,

j) interpretarea,

k) încheierea şedinţei.

a) Cadrele de organizare ale grupului Terapeutul

Sunt indicaţi terapeuţi cu experienţă pentru activitatea cu grupul, precum şi co-terapeuţi.

Locul de desfăşurare

Camera trebuie să fie suficient de mare, luminată natural, să existe posibilitatea de acces la o chiuvetă şi la apă, scaune şi mese, o porţiune suficientă de podea pentru eventualele lucrări efectuate în această zonă, un spaţiu care să permită uscarea picturilor şi un spaţiu care să faciliteze purtarea discuţiilor despre activitatea realizată.

Timpul

Este indicat ca, în orarul instituţiei penitenciare, să existe un spaţiu suficient alocat pentru grup.

Materiale

Următoarele materiale pot fi incluse în activitatea cu grupul:

• vopsele - pudră sau lichide,• ustensile pentru folosirea vopselelor, cum ar fi bureţi pentru

vopselele pudră, • palete pe care se ţin culorile şi pe care acestea se

amestecă,• vase pentru apă,• pensule - mari şi mici,• materiale uscate - creioane. • hârtie - albă, liniată, hârtie fotografică de culori şi mărimi

diferite,• cărţi de joc - subţiri sau groase - pentru activităţile

tridimensionale,

38

• lut şi scânduri (şi ceva materiale care să ţină lutul umed şi rece),

• materiale pentru colaje - reviste, materiale textile, ţesături, • cuţit, foarfece, • adezivi - lipici pentru colaj şi activitatea tridimensională,• cârpe şi şerveţele de hârtie pentru curăţire, • coli de hârtie sau polietilenă pentru a acoperi mesele sau pe

care să fie puse picturile la uscat. Membrii grupului

Regula de bază este să se aleagă persoane care ar pot obţine un beneficiu terapeutic de pe urma artterapiei.

b) Factorii exteriori care pot afecta grupulEste vorba despre factorii care nu pot fi controlaţi, dar care pot

afecta grupul.

Factori instituţionali

Grupul va fi limitat de către programul unităţii, cum ar fi: programul de masă, realizarea transferurilor, momentele de odihnă etc. Uneori, pot exista probleme dacă scopurile grupului diferă de scopurile instituţiei sau dacă membri grupului primesc mesaje diferite de la diferiţi terapeuţi sau membri ai personalului.

Factori fizici

Un grup de artă poate fi foarte influenţat de spaţiul de care dispune. Grupurile care trebuie să-şi desfăşoare activitatea în spaţii mici, întunecoase, claustrofobice, obţin beneficii mici de pe urma terapiei (de exemplu: echipele care lucrează în spaţii care constituie „căi de acces” către alte camere, sunt supuse la frecvente întreruperi). Zgomotul din camerele alăturate, lipsa unor mese potrivite şi prezenţa unor covoare nepotrivite pot inhiba şi mai mult grupul. Prin contrast, o cameră liniştită, luminoasă, cu o suprafaţă pentru pictat adecvată şi cu un spaţiu de discuţie confortabil, poate influenţa mult grupul în sensul sporirii experienţei sale.

Participanţii

Acesta va fi factorul cel important care determină la ce ne putem aştepta de la un grup. Evident, grupurile diferite vor avea nevoi variate şi vor fi capabile să rezolve în mod diferit anumite activităţi. Vor exista niveluri diferite ale insight-ului şi ale conştientizării. Există riscul ca prezenţa unor persoane nepotrivite să perturbe activitatea grupului.

39

Sentimentele

Este bine să se verifice cum se simt participanţii la începutul şedinţei - acest lucru poate influenţa în alegerea activităţii sau îl poate ajuta pe terapeut să realizeze care sunt oportunităţile sau limitările pe care le va întâlni în şedinţă. Dacă o şedinţă de artterapie nu funcţionează optim, acest lucru poate să nu fie rezultatul a ceea ce se întâmplă în grup, ci al altor evenimente din exterior.

c) Ţintele şi scopurile Trebuie să fie structurate foarte clar în minte ţintele şi scopurile

propuse. De exemplu, crearea coeziunii de grup, dezvoltarea personală etc.

d) Rolul terapeutului şi al co-terapeutuluiPrezenţa unui co-lider

Acest lucru poate fi foarte valoros, în primul rând pentru că există doi oameni care să discute despre modul de organizare a grupului, ceea ce poate duce la consolidarea încrederii beneficiarilor, precum şi la evitarea multor capcane. În cadrul şedinţei propriu-zise, un co-lider poate constitui „un model” pentru membrii grupului, îl poate sprijini pe lider.

Participarea terapeutului

Mulţi terapeuţi participă la pictură sau la alte activităţi din cadrul şedinţei, deoarece ei simt că dacă aşteaptă de la ceilalţi să participe şi să fie deschişi, atunci ei înşişi trebuie să constituie un exemplu. Există numeroase şi puternice motive care pledează pentru neimplicare, cum ar fi: concentrarea pe organizarea materialelor destinate membrilor grupului, disponibilitatea pentru problemele acestora în sensul unei abordări individuale sau focalizarea pe activitatea de observare.

Implicarea grupului

Unele grupuri sunt foarte dependente de terapeut şi, de multe ori, acest lucru este foarte dăunător. Terapeutul iniţiază şedinţele şi multe dintre discuţii îi sunt adresate. În alte grupuri, terapeutul încearcă în mod conştient să implice grupul într-un mod cât mai democratic. Iniţial, aceasta poate însemna încurajarea membrilor, pe parcursul discuţiei, să pună întrebări şi să adreseze comentarii în mod direct celorlalţi membri. O dată cu progresarea în munca de grup, membrii pot ajuta la alegerea temelor şi pot fi mai implicaţi în mersul general al grupului.

40

e) Modelul obişnuit pentru şedinţăMajoritatea şedinţelor au un format similar:

•introducerea şi „încălzirea”: 10-30 minute,• alegerea unei activităţi / teme şi derularea acesteia: 20-45

minute, •discutarea şi încheierea întâlnirii: 30-45 minute. f) Introducerea şi „încălzirea”Introduceri

Scopul principal al fazei iniţiale a şedinţei grupului este de a-i aduna pe participanţi împreună, de a-i ajuta să se relaxeze înainte de a începe o experienţă care poate fi nouă, dificilă sau foarte intensă.

Dacă şedinţa este una dintr-o serie, ar putea fi necesar să se prezinte noii veniţi şi să li se explice acestora ce se petrece în grup.

Activităţile „de încălzire”

Acestea pot fi sub forma unei activităţi fizice sau a unei activităţi de pictură introductivă.

Activităţile fizice „de încălzire” includ: mişcarea umerilor, rotirea braţelor şi strângerea pumnilor, dansuri în cerc etc., care permit eliberarea energiei.

Activităţile „de încălzire” prin pictură includ: trecerea de la unul la altul a unei foi de hârtie, pe care fiecare trebuie să facă un semn, o desenare rapidă a ceea ce are fiecare în minte, introducerea propriei persoane într-un desen.

g) Alegerea unei activităţi sau a unei temePentru a începe activitatea în grup, este necesară realizarea

unei teme generale, cu scopul de a-i ajuta pe participanţi să se cunoască între ei şi să reuşească să se familiarizeze cu preocupările celorlalţi. Câteva teme de început ar putea fi:

a. principiile prioritare ale vieţii, b. cum vă simţiţi, preocupările curente. Modalităţi de rezolvare a problemei privind alegerea temei de

la o şedinţă la alta:− între şedinţe, se stabileşte ce s-ar potrivi cel mai bine în

continuare şi se caută o temă potrivită (de exemplu - la finalul unei şedinţe, discuţiile au fost despre singurătate,

41

artterapeutul poate propune o serie de discuţii pe tema prieteniei),

− se pot privi picturile din şedinţa anterioară (de obicei, realizate la ultima şedinţă) pentru a vedea dacă membrii grupului au vreo idee nouă privitoare la acestea - urmărind temele ce rezultă în urma acestor discuţii,

− dacă există o problemă în relaţiile de grup ce pare a împiedica progresul, o pictură de grup poate adesea să evidenţieze această problemă, aşa încât ea să poată fi discutată,

− dacă pare necesară o schimbare de direcţie, se poate alege o temă cu totul diferită de cea din şedinţa precedentă,

− „hora sentimentelor” se poate baza pe ceea ce simt participanţii după şedinţa din săptămâna anterioară şi acest lucru poate conduce la tema următoare.

h) Activitatea Acesta este momentul în care, de obicei, toţi participanţii sunt

absorbiţi de ceea ce fac. O regulă de tipul „nu se vorbeşte” poate intensifica această experienţă, care poate fi foarte profundă. Uneori, acest lucru se realizează natural, mai ales la grupurile cu experienţă. Terapeuţii trebuie să se asigure că nu vor fi întreruperi pe parcursul acestei perioade (de exemplu: întârzieri la şedinţă, întrebări despre activităţi curente, cum ar fi masa etc.), întreruperi care pot fi foarte perturbatoare. Orice limite de timp trebuie anunţate la început.

Activitatea este şi un moment în care controlul este preluat de procesele nonverbale şi participanţii se exprimă prin materialele pe care le au la dispoziţie - vopsele, lut etc.

Începutul activităţii poate fi un moment foarte dificil pentru unii participanţi. Există persoane care au dificultăţi în acest sens, iar terapeuţii trebuie să fie pregătiţi să acorde ajutor în această etapă. După ce fiecare participant a depăşit acest moment şi activitatea se stabilizează, identificăm, de obicei, o perioadă scurtă de ezitare. Oricum, ocazional, există participanţi care sunt într-adevăr „blocaţi”. Terapeutul trebuie să faciliteze în această fază, de multe ori prin intermediul întrebărilor, exprimarea prin desen a sentimentelor pe care persoana la are în raport cu tema. Dacă toată lumea este blocată, acest lucru se poate datora faptului că tema nu a fost bine explicată sau perioada de introducere a fost prea repede depăşită. Singurul lucru care se poate face în această situaţie este reluarea temei, poate cu mai multe discuţii de grup.

42

i) DiscuţiaAranjarea în spaţiu pentru discuţie este importantă. Fiecare

trebuie să poată vedea ce anume se discută şi, dacă fiecare poate avea contact vizual cu celălalt, sunt facilitate coeziunea şi interacţiunea în grup. Este indicat ca toţi membrii să poată sta în cerc, cu picturile şi alte produse aflate în mijloc, pe podea.

Munca de grup

Stabilirea unei discuţii pe marginea lucrărilor realizate constituie o altă şedinţă. Există trei modele uzuale folosite cu grupurile de artă personală sau de artterapie pe care le vom prezenta.

A) Fiecare pe rând

Acesta este cel mai uzual model de împărtăşire a rezultatelor unei şedinţe şi poate fi foarte eficient. Este important să se precizeze dacă se aşteaptă ca fiecare să-şi prezinte picturile sau dacă acest lucru nu este obligatoriu. Psihologul întreabă dacă doreşte cineva să înceapă şi, în continuare, se merge în cerc, în sensul acelor de ceasornic sau prima persoană o alege pe următoarea ori fiecare intervine când se simte pregătit. Dacă mai rămâne timp la sfârşit, poate fi dezvoltată o discuţie generală.

Dacă timpul expiră înainte ca unul sau doi dintre membri să-şi fi prezentat munca, ei pot trăi un sentiment de „incomplet” raportat la propria persoană în raport cu şedinţa. Uneori, nu toţi membri grupului solicită un timp egal şi temporizarea se realizează de la sine, alteori, este necesar un formal „cinci minute pentru fiecare”.

Terapeutul poate încuraja participarea grupului întrebând ce cred ceilalţi despre o anumită situaţie, astfel încât nu toate comentariile să fie direcţionate direct către lider. Dacă terapeutul a luat activ parte la activitate, se aşteaptă din partea grupului ca să-şi prezinte munca, dacă timpul nu expiră.

Vom prezenta existenţa câtorva avantaje ale acestui mod de discuţie.

1. Pentru persoanele care nu au mai făcut aşa ceva, a vorbi despre picturile sau produsele lor (care pot conţine informaţii foarte personale) poate fi o experienţă de expunere, de demascare. Faptul că fiecare prezintă pe rând îi ajută pe participanţi să simtă că nu sunt singuri şi că „spargerea gheţii” este un efort de grup (este indicat să se respecte hotărârea acelor membri ai grupului care, din diverse motive, nu doresc

43

să-şi prezinte picturile).

2. Într-un grup nou, faptul că fiecare prezintă îi ajută pe membri să se cunoască prin intermediul produselor lor.

3. Într-un grup care funcţionează, securitatea pe care o oferă prezentarea pe rând îi poate ajuta pe participanţi să construiască încrederea, să devină mai îndrăzneţi în legătură cu ceea ce vor să dezvăluie în picturile şi în discuţiile lor.

4. Este un mod de a le asigura celor mai tăcuţi membri ai grupului posibilitatea de a avea timpul propriu de prezentare şi de a nu permite ca unii membri ai grupului să domine discuţia.

5. Aspectul privind „împărţirea egală” din această metodă este atrăgător pentru multe grupuri de egali şi multe grupuri de autoajutorare.

Dar, cu siguranţă că există şi dezavantaje.

1. Fiecare persoană are la dispoziţie doar o perioadă scurtă de timp (cu excepţia cazului în care grupul este mic) şi acest lucru poate fi frustrant (folositoare poate fi prezentarea în perechi sau subgrupuri).

2. Discuţia face dificilă, de obicei, o apropiere completă, o abordare adecvată a produselor şi, uneori, aceasta poate fi superficială.

3. Structurarea discuţiei poate fi văzută ca artificială, prin faptul că elimină o parte din „asociaţia liberă” prezentă în interacţiunea de grup. Siguranţa structurii este văzută ca un obstacol în explorarea conflictelor care pot apărea.

B) Centrarea pe una sau două picturi

Unii psihologi simt că prezentarea pe rând este artificială şi poate conduce la superficialitate. Aceştia consideră că se obţine mai mult dacă se acordă unuia sau a maxim doi dintre membri mai mult timp decât celorlalţi sau folosind tot timpul de discuţie pentru una sau două dintre produse. Persoanele pot fi alese sau se pot propune ele însele, deoarece nevoia lor este cea mai puternică în acel moment. Uneori, prezentarea unui singur material poate conduce la o discuţie foarte profundă, care-i poate implica pe toţi membri grupului.

C) Centrarea pe dinamica de grup

În acest tip de discuţii, grupul este disponibil, deschis pentru orice s-ar putea întâmpla. Rezultatul acestei situaţii poate fi o discuţie

44

generală sau, sub conducerea unui terapeut foarte abil, o psihoterapie bazată pe picturi. Terapeutul poate întreba dacă cineva ar dori să vorbească despre pictura sa şi apoi aşteaptă să vadă ce se întâmplă, încurajându-se astfel exprimarea sentimentelor reale şi a conflictelor.

Terapeuţii care conduc asemenea grupuri au nevoie de o experienţă considerabilă, care să poată fi sporită prin antrenament sau prin îndeplinirea rolului de co-lider al unui grup similar, cu un alt lider care are deja experienţă.

j) InterpretareaExistă una sau două prezumţii larg răspândite, care pot fi destul

de înşelătoare. Una este aceea potrivit căreia misiunea terapeutului este de a interpreta picturile membrilor grupului.

Această prezumţie îşi are originile în una dintre primele utilizări ale artterapiei, ca un adjuvant al psihanalizei. Pacienţii realizau picturi pentru ca acestea să fie folosite ca material pentru analiză.

Acest tip de interpretare îşi are locul întotdeauna într-un cadru teoretic particular (sau şcoală psihanalitică) şi cere o pregătire şi o experienţă considerabile.

A doua prezumţie larg răspândită este aceea că interpretarea se bazează pe o cunoaştere a simbolurilor într-o echivalenţă exactă a sensurilor. Acest lucru se întâmplă foarte rar. Cel mai adesea, simbolurile au o gamă largă de sensuri, fundamentate social (de exemplu soarele poate indica vară, lumină, căldură sau arşiţă). Cele mai multe simboluri au şi o semnificaţie subiectivă, care poate varia de la persoană la persoană, de obicei în cadrul unei scale de sensuri acceptate, dar, uneori, în întregime în afara unei asemenea scale, în funcţie de experienţa persoanei. În acest sens, este necesară evitarea unor extrapolări prea facile de la un context la altul.

Terapeutul împreună cu membrii grupului îl pot ajuta pe un participant să scoată la iveală „probleme ascunse” şi pentru el, dar acestea trebuie mai degrabă sugerate decât prezentate ca atare. O interpretare anume poate avea de-a face mai degrabă cu vorbitorul, decât cu pictorul, iar autorul picturii poate să nu fie pregătit să audă ce îi este sugerat. Trebuie să existe o anume relativitate a oricărei interpretări, dar şi o acceptanţă din partea celui care-o primeşte.

Modalităţile posibile de a privi picturile unui grup:

a) fiecare persoană vorbeşte despre munca sa, fără nici un comentariu şi fără a primi întrebări din partea celorlalţi,

45

b) în completare la primul punct a), ceilalţi adresează întrebări şi fac comentarii - acestea trebuie făcute într-un mod foarte sensibil, iar dacă un comentariu nu este acceptat de către autor, aceasta se poate datora faptului că nu este pregătit sau comentariul este nepotrivit,

c) oamenii reflectează şi conştientizează dacă picturile lor „vorbesc dincolo de ei”,

d) revizuirea activităţii artistice - poate fi eficient să privim în urmă la picturile realizate pe parcursul unei anumite perioade de timp pentru a constata dacă există în ele modele sau teme care să se repete, iar de cele mai multe ori, persoanele pot vedea picturile pe care le-au făcut cu ceva timp în urmă într-o altă lumină,

e) tehnica gestaltistă poate fi folosită cu orice produs artistic - pictorul este încurajat să vorbească despre pictură la persoana întâi şi să devină fiecare parte din pictură pe rând, pornind de la presupunerea care stă la baza acestei tehnici, şi anume, aceea că diferite componente (părţi) ale picturii pot reprezenta faţete ale personalităţii unei persoane.

k) Încheierea şedinţeiEste bine să se încerce încheierea şedinţei într-o notă pozitivă,

poate cu un comentariu care să rezume „conţinutul” şedinţei sau prin mulţumiri adresate participanţilor pentru că au venit. Unii psihologi preferă să includă în final un ritual sau un exerciţiu.

O modalitate de a încheia şedinţa este ca fiecare dintre participanţi să adreseze câteva cuvinte de încheiere, ca de exemplu: „Cel mai bun lucru în şedinţa de astăzi a fost….” etc.

Terapeutul trebuie să se asigure că nimeni nu părăseşte grupul cu o problemă sau cu griji care să-l împiedice să se descurce bine în viaţa curentă.

46

•Secvenţa 5Obiective:

- diminuarea stărilor de anxietate generalizată,

- exersarea unor tehnici de control al părţilor organismului,

- conştientizarea trăirilor senzitive „aici şi acum”,

- sensibilizarea faţă de aspectele concrete ale mediului.

Conţinut:

Exerciţii de relaxare (relaxarea progresivă a diverselor grupe de muşchi şi ritmarea respiraţiei, traning autogen Schultz).

Înaintea realizării antrenamentului de relaxare se poate efectua un exerciţiu simplu de conectare „aici şi acum”: se cere participanţilor la grup să se plimbe prin încăpere şi să răspundă mental la următoarele întrebări: „Ce vezi?”, „Ce auzi?”, „Ce simţi?”. Întrebările se repetă succesiv, timp de 5-10 minute (nu se recomandă în cazul persoanelor cu anumite afecţiuni psihice, spre exemplu, în schizofrenia paranoidă).

Prezentăm în continuare un model de antrenament autogen, ciclul inferior (model adaptat după tehnica lui Schultz).

a. Inducerea senzaţiei de greutate la nivelul braţului drept:

„Sunt în întregime liniştit şi calm”

„O linişte plăcută mă înconjoară”

„Simt o pace şi o linişte interioară profunde”

„Sunt în întregime liniştit şi calm”

„Braţul meu drept e greu…, greu…”

„ O greutate ca de plumb îmi cuprinde umărul, braţul, mâna şi ajunge până la degete”

„Braţul meu drept este greu…, greu…”

„Simt linişte şi greutate”

Ulterior se induce progresiv senzaţia de greutate la nivelul braţului stâng, piciorului drept şi apoi a celui stâng.

b. Generalizarea senzaţiei de greutate:

47

„O linişte plăcută mă împresoară”

„Calmul mă inundă tot mai mult”

„Simt o linişte şi o pace interioară”

„Sunt complet calm”

„Întregul meu corp este destins şi relaxat”

„Umerii, braţele, mâinile, picioarele sunt grele…, grele…”

„Întregul meu corp este foarte greu”

„Întregul meu corp este cuprins de o greutate foarte mare”

„Corpul meu este greu, greu ca de plumb”

„Sunt foarte calm şi liniştit”

c. Inducerea senzaţiei de căldură la nivelul braţului drept:

„O căldură plăcută îmi cuprinde braţul drept”

„ O căldură plăcută îmi cuprinde braţul drept, mâna dreaptă şi ajunge până la degete”

„Vasele se dilată şi simt căldură în braţul drept”

„O căldură plăcută îmi cuprinde braţul şi mâna dreaptă”

„ Braţul meu drept devine cald, ca şi cum ar fi cufundat într-o baie caldă”

„Braţul meu drept este învăluit într-o căldură odihnitoare”

„Linişte, greutate, căldură”

„Liniştea şi echilibrul mă împresoară”

Comenzi asemănătoare se folosesc şi pentru inducerea senzaţiei de căldură în braţul stâng, piciorul drept, piciorul stâng.

d. Generalizarea senzaţiei de căldură:

„Întregul meu corp este relaxat, perfect liniştit”

„ O căldură plăcută îmi cuprinde umerii, braţele, mâinile, picioarele”

„O căldură plăcută îmi cuprinde tot corpul”

„Întregul meu corp este învăluit într-o căldură plăcută”

„ Întregul meu corp este cuprins de o căldură plăcută, ca într-o

48

baie caldă”

„Sunt liniştit şi relaxat”

„Liniştea şi echilibrul mă împresoară”

„Mă las cuprins de tihna senină şi necontenitul echilibru”

„Sunt în întregime liniştit”

„Sunt cu desăvârşire calm”

„Întregul meu corp este relaxat, destins, inert”

„Întregul meu corp este greu”

„Simt în tot corpul o greutate copleşitoare”

„Corpul este greu şi destins ca un arc în repaus”

„O căldură agreabilă îmi cuprinde tot corpul”

„ Tot corpul meu este învăluit într-o căldură plăcută şi liniştitoare”

„Simt o căldură plăcută care-mi cuprinde tot corpul”

e. Exerciţii pentru liniştirea bătăilor inimii:„Inima mea bate liniştit, foarte liniştit”

„Inima mea bate liniştit şi egal, împrăştiind tot sângele în corp”

„Inima mea bate liniştit şi egal”

„Inima parcă lucrează de la sine”

„Inima bate liniştit, calm şi egal”

„Sunt perfect liniştit şi relaxat”

f. Exerciţii pentru calmarea respiraţiei:

„Respiraţia mea devine liniştită şi rară”

„Respir liber şi aproape de la sine aerul din jurul meu”

„Respir calm şi liniştit, fără efort”

„Respir foarte calm şi liniştit”

g. Exerciţii pentru trăirea senzaţiei de căldură în zona plexului solar:

„Sunt perfect calm şi relaxat”

49

„Sunt perfect liniştit”

„Abdomenul meu este foarte relaxat”

„Muşchii abdomenului sunt destinşi, orice tensiune dispare”

„Plexul solar este cuprins de o căldură plăcută”

„Plexul solar e cald şi relaxat”

h. Exerciţii pentru inducerea vasoconstricţiei în zona frunţii:

„Îmi simt capul liber şi uşor”

„Muşchii feţei sunt relaxaţi”

„Bărbia este destinsă şi relaxată”

„Fruntea devine rece şi tot mai destinsă”

„Simt cum aerul rece îmi împresoară tâmplele”

„Simt răcoare în zona frunţii”

„Creierul îmi este limpede ca un izvor de munte”

„Îmi simt capul foarte limpede”

„Sunt perfect liniştit şi relaxat”

Relaxare musculară progresivă (model adaptat după tehnica Jacobson).

− Instalează-te confortabil pe un fotoliu sau un scaun. După ce ai găsit poziţia cea mai confortabilă închide ochii.

− Concentrează-ţi atenţia asupra respiraţiei.

− Respiră de câteva ori profund; în timp ce expiri, încet, spune în gând: „Mă relaxez“.

− Concentrează-ţi atenţia asupra feţei pentru a simţi orice concentrare a musculaturii acesteia. Imaginează-ţi această încordare… Îţi poţi reprezenta un arc comprimat… sau un elastic întins… sau poate un pumn strâns… Iar acum imaginează-ţi cum te relaxezi… plăcut… ca arcul eliberat de forţa care îl comprimă… sau ca elasticul ce zace inert pe jos….

− Poţi simţi cum faţa şi ochii ţi se relaxează… şi cum valul plăcut al relaxării… al destinderii ţi se risipeşte în tot corpul….

50

− Strânge pleoapele cât poţi de tare… simte încordarea muşchilor feţei în jurul ochilor… imaginează-ţi arcul comprimat, pumnul strâns sau elasticul întins… Relaxează din nou musculatura feţei… Simte cum relaxarea dizolvă încordarea de mai înainte, răspândindu-se în tot corpul….

− Repetă acest procedeu şi în cazul celorlalte segmente ale corpului. Coboară încet, fără grabă… continuă cu maxilarul… strânge maxilarul cât poţi de tare… simte încordarea… şi apoi relaxează… şi simte cum relaxarea se răspândeşte în tot corpul… Continuă cu gâtul… încordează muşchii gâtului cât poţi de tare… simte încordarea… imaginează-ţi arcul comprimat sau elasticul întins… şi relaxează din nou musculatura gâtului… şi simte cum relaxarea se răspândeşte în tot corpul… Acum cu umerii… încordează-ţi umerii cât poţi de tare… simte această încordare… imaginează-ţi arcul comprimat sau elasticul întins… şi apoi relaxează… şi simte cum relaxarea se răspândeşte în tot corpul… Continuă cu spatele… încordează-ţi spatele cât poţi de tare… simte încordarea… şi apoi relaxează… şi simte cum relaxarea se răspândeşte în tot corpul… Continuă cu antebraţele… strânge antebraţele cât poţi de tare… simte încordarea… şi relaxează… şi simte cum relaxarea se răspândeşte în tot corpul… Continuă cu mâinile… strânge cât poţi de tare… simte încordarea… şi acum relaxează… şi simte cum relaxarea se răspândeşte în tot corpul… Continuă acum cu pieptul… încordează-ţi pieptul cât poţi de tare… simte această încordare… imaginează-ţi arcul comprimat sau elasticul întins… şi relaxează… şi simte cum relaxarea se răspândeşte în tot corpul… Continuă cu abdomenul… încordează-ţi abdomenul cât poţi de tare… simte această încordare… imaginează-ţi arcul comprimat sau elasticul întins… şi relaxează… şi simte cum relaxarea se răspândeşte plăcut în tot corpul… Continuă cu coapsele… strânge coapsele cât poţi de tare… simte această încordare… şi relaxează… şi simte cum relaxarea se răspândeşte în tot corpul… Continuă cu picioarele… încordează-ţi picioarele cât poţi de tare… simte această încordare… imaginează-ţi arcul comprimat sau elasticul întins… şi relaxează… şi simte cum relaxarea se răspândeşte în tot corpul… Continuă cu labele picioarelor… încordează-ţi labele picioarelor cât poţi de tare… simte această încordare… şi relaxează… simte cum relaxarea

51

se răspândeşte în tot corpul… până când tot corpul ţi se relaxează… Imaginează-ţi în cazul fiecărui segment de corp încordarea… şi reprezintă-ţi apoi destinderea, relaxarea… Contractă mai întâi musculatura diferitelor segmente de corp… şi relaxează din nou muşchii.

− După ce ţi-ai relaxat toţi muşchii, fiecare segment al corpului, rămâi astfel, în această plăcută stare de relaxare, timp de două până la cinci minute.

− Pregăteşte-te acum pentru a deschide ochii şi pentru a percepe din nou încăperea în care te afli.

− Deschide ochii acum şi pregăteşte-te să îţi reiei activităţile obişnuite.

•Secvenţa 6

Obiective:

- conectarea la realitatea cotidiană,

- conştientizarea legăturilor de cauzalitate (de tipul stimul / comportament),

- deprinderea unor modalităţi adecvate de comunicare şi exprimare a gândurilor / emoţiilor.

Conţinut:

Consilierea psihologică (ascultarea, reflectarea sentimentelor, rezumarea, încurajarea): se formează cel mult 4 grupuri mici, constituite din maximum 4-6 persoane. Terapeutul petrece aproximativ 30 de minute cu fiecare grup, timp în care celorlalte 3 grupuri le prescrie anumite sarcini (realizarea unui desen tematic, a unui aranjament floral sau din frunze, modelaj din plastilină, oregami etc.). În cursul celor 30 de minute se conduce o discuţie focalizată pe o problematică clar definită, la alegerea terapeutului sau la propunerea unei persoane private de libertate de sprijin (de exemplu: un aspect al relaţiei cu familia, un incident petrecut de curând în penitenciar etc.). Beneficiarii se vor orienta pe fapte concrete de viaţă, întâmplări trăite.

Comportamentul de asistare se bazează pe patru dimensiuni fundamentale:

- contactul vizual,

- limbajul corporal,

52

- vocea,

- urmărirea mesajului verbal.

Încurajarea şi parafrazarea

Comportamentul de asistare şi tehnica întrebărilor au rolul de a stimula persoana pentru a începe să vorbească, iar încurajarea şi parafrazarea stimulează conversaţia.

Încurajarea minimală şi parafrazarea se focalizează pe utilizarea cuvintelor cheie ale beneficiarului, retransmit acestuia lucrurile importante pe care el le-a comunicat anterior.

Încurajarea

Încurajarea minimală are în vedere o serie de comportamente verbale şi nonverbale, prin care i se comunică beneficiarului că terapeutul este alături de el.

Încurajări minimale nonverbale: contact vizual adecvat cultural, o uşoară înclinare a corpului înainte, gestică deschisă, scurte încuviinţări prin mişcări ale capului, evitarea ritmului rapid al vorbirii.

Încurajările minimale verbale: sunt scurte afirmaţii, care pot ajuta beneficiarul să-şi analizeze problema:

- „Deci?”, „Apoi?”, „Şi?”

- „Îhîm…”

- „Spune-mi mai mult…”

- repetarea unuia sau a două cuvinte cheie.

- reformulări simple ale ultimei propoziţii enunţate de beneficiar, exact cu cuvintele acestuia.

În anumite situaţii, cea mai potrivită încurajare minimală este tăcerea. Unul dintre cele mai facile moduri de a obţine informaţii şi opinii de la beneficiari este de a repeta unul, două cuvinte cheie, o frază scurtă enunţată de aceştia, dar exact cu cuvintele lor; de regulă, vor răspunde prin elaborarea detaliată a cuvântului cheie.

Parafrazarea

Prin parafrazare demonstrăm beneficiarului că suntem capabili să îi comunicăm ceea ce ne-a relatat anterior, că suntem interesaţi de cazul lui; se folosesc cuvintele cheie ale acestuia pentru a-i recomunica esenţa spuselor sale.

53

Încurajarea minimală tinde să conducă relatarea acestuia spre explorarea detaliată a unui eveniment, iar parafrazarea îi oferă un feed-back în legătură cu ceea ce a afirmat şi îi indică faptul că a fost într-adevăr ascultat.

Structura parafrazării:

1. numele acestuia, prenumele, „tu”, „dumneavoastră”; personalizarea parafrazării o face să fie mai eficientă,

2. cuvintele cele mai importante ale beneficiarului,

3. o propoziţie simplă, scurtă, clară, care să cuprindă esenţa celor comunicate de beneficiar.

Prin parafrazare şi încurajare minimală determinăm beneficiarul să îşi spună povestea cu o minimă influenţă din partea consilierului.

Parafrazarea are în vedere trei scopuri:

1. exprimă beneficiarului faptul că terapeutul, cel care îl consiliază este alături de el, încearcă să îl înţeleagă,

2. cristalizează comentariul beneficiarului, făcându-l mai concis, direcţionând interviul,

3. oferă posibilitatea de verificare a corectitudinii percepţiilor terapeutului („Este corect?”, „Asta ai vrut să spui?”).

Reflectarea sentimentelor şi a emoţiilor

Reflectarea sentimentelor se realizează ţinând cont de tonalitatea afectivă a beneficiarului şi nu de conţinutul mesajului. În reflectarea sentimentelor sunt esenţiali următorii paşi:

1. sentimentele trebuie denumite prin cuvinte folosite de beneficiar, prin metafore sau prin observarea comunicării non-verbale,

2. se poate folosi o structură de tipul: „Pari să te simţi…”, „Se pare că te simţi…”, la care se adaugă emoţia,

3. contextul poate fi parafrazat astfel: „Se pare că te simţi …. când …”, „Te simţi …. deoarece …” - combinaţie de parafrazare şi reflectare a sentimentelor,

4. se poate verifica dacă emoţia reflectată este corectă: „Este acesta felul în care te simţi …?”

În anumite situaţii, reflectarea sentimentelor nu este oportună, dar poate fi realizată o apreciere rapidă asupra sentimentelor: „Se pare

54

că acest lucru te-a marcat. Ce s-a întâmplat apoi?”, „Te-a durut atunci. Ce s-a întâmplat înainte?” - terapeutul apreciază rapid sentimentele şi trece mai departe.

Sumarizarea

Sumarizarea este similară cu parafrazarea şi reflectarea sentimentelor, însă necesită o concentrare mai amplă asupra frazelor beneficiarului, pe o perioadă mai lungă de timp. Necesită utilizarea într-un întreg a unui număr de afirmaţii ale acestuia.

Una dintre sarcinile terapeutului este de a-i ajuta pe beneficiari să se organizeze, să îşi clarifice gândurile şi sentimentele şi să se privească pe sine într-un mod mai clar.

Deprinderea de sumarizare implică ascultarea beneficiarului terapiei o perioadă de timp (de la 3 minute la o sesiune completă sau mai multe), descoperirea relaţiilor dintre problemele-cheie şi reformularea lor corectă înapoi către acesta.

Prin intermediul sumarizării putem verifica percepţiile noastre, beneficiarul află cât de corect a fost înţeles, în consecinţă îşi poate observa propriile distorsiuni personale.

Scopul cheie al sumarizării este de a-l ajuta pe beneficiar să îşi integreze comportamentele, gândurile şi sentimentele.

Deşi sunt aproape similare, între sumarizare, parafrazare şi reflectarea sentimentelor există anumite diferenţe. Faţă de reflectarea sentimentelor, sumarizarea acoperă o perioadă mai lungă de timp şi implică un şir mai lung de „stări” pe care beneficiarul le-a exprimat anterior. Faţă de parafrazare, sumarizarea conţinutului acoperă o perioadă mai mare de timp; parafrazarea are în vedere ultimele propoziţii ale beneficiarului, pe când sumarizarea uneşte un număr de parafrazări, o şedinţă întreagă sau probleme exprimate de-a lungul mai multor şedinţe.

Sumarizarea este o deprindere ce poate ajuta grupurile să îşi construiască relaţii mai armonioase şi să ajungă la înţelegere. Sumarizarea poate fi utilizată în următoarele situaţii specifice terapiei de grup:

1. începutul şi sfârşitul şedinţei – se poate realiza o sumarizarea a ceea ce s-a discutat în cursul ultimei sesiuni, oferindu-se posibilitatea de a include fiecare membru, de a face observaţii despre interacţiunea grupului şi de a pune în lumină problemele importante,

55

2. sumarizarea secvenţelor de conversaţie sau comportament – se punctează secvenţa de comunicare şi se explică cine începe, cine este folosit ca şi mediator etc.,

3. sumarizarea diversifică punctele de vedere sau aspectele conflictului – în cazul în care se sumarizează spusele fiecărui membru al grupului se demonstrează participanţilor că sunt ascultaţi în mod egal şi oferă neutralitate terapeutului,

4. sumarizarea ca proces de grup – se referă la surprinderea relaţiilor şi a ceea ce se întâmplă între membri.

•Secvenţa 7

Obiective:

- diminuarea stărilor de anxietate,

- reglarea tonusului nervos vegetativ.

Conţinut:

Exerciţii de relaxare (relaxarea progresivă a diverselor grupe de muşchi şi ritmarea respiraţiei, traning autogen Schultz).

Activităţi de audiţie: se supun spre audiţie bucăţi muzicale (de preferinţă clasice), după care se conduce o discuţie referitoare la emoţiile şi gândurile provocate de ascultarea acestora.

Audiţia poate fi utilizată şi ca tehnică de lucru complementară, în timp ce beneficiarul intervenţiei participă la activităţi ocupaţionale sau de consiliere. Situaţie în care se observă influenţa fondului muzical.

•Secvenţa 8

Obiective:

- însuşirea unor modalităţi alternative de exprimare,

- exersarea capacităţilor de exprimare şi recunoaştere a trărilor emoţionale,

- ameliorarea percepţiei vizuale a situaţiilor sociale (corectarea tulburărilor de atenţie care determină supra-stimularea şi distragerea),

- înţelegerea adecvată a diferitelor situaţii sociale având la bază schemele de interpretare influenţate de experienţele trecute.

56

Conţinut:

Se vor utiliza tehnici de lucru expresive.

Se poate folosi următorul instructaj: „Imaginează-ţi că eşti un copac! Desenează cu ajutorul creioanelor colorate copacul care crezi că eşti tu”. Terapeutul sprijină persoanele private de libertate în elaborarea lucrărilor (a reprezentărilor grafice) prin intermediul cât mai multor întrebări (Se insistă asupra activării celor cinci simţuri, de exemplu: „Ce anotimp este?”, „Cum este vremea?”, „Cum te simţi?”, „Ce vezi în jurul tău?”, „Ce auzi?” etc.).

Se poate folosi şi lutul sau plastilina ca modalitate de exprimare artistică a emoţiilor sau a gândurilor participanţilor la grup.

În comunicarea interpersonală este foarte important să evaluăm şi să verificăm ceea ce vedem şi ne imaginăm. Exerciţiile propuse nu pot fi realizate dacă participanţii au fost diagnosticaţi cu tulburare de personalitate paranoidă.

Un exerciţiu ne permite să înţelegem ceea ce se întâmplă în jurul nostru: participanţii grupului se repartizează doi câte doi şi unul îi spune celuilalt: „ceea ce văd este ..... ceea ce îmi imaginez despre tine este ….” şi fiecare trebuie să completeze fraza. Cel din faţă, răspunde dacă este adevărat sau fals. De exemplu, „eu văd degete fine şi lungi, deci îmi imaginez că tu cânţi la pian”. Celălalt răspunde dacă este adevărat sau fals. Aceasta permite verificarea proiecţiilor sau mai bine spus „cernerea” percepţiei celuilalt. Există o congruenţă dacă realităţile celor doi parteneri coincid. Dacă ceea ce vede sau îşi imaginează unul dintre parteneri este în neconcordanţă cu realitatea celuilalt partener, atunci cei doi sunt în incongruenţă, adică într-o poziţie de conflict inevitabil.

Un alt exerciţiu permite verificarea altor aspecte. Se grupează doi câte doi participanţi, primul spune celuilalt: „ceea ce gândeşti tu despre mine este …. “ şi celălalt răspunde dacă este adevărat sau fals. De exemplu, ceea ce tu gândeşti despre mine este că eu sunt autoritar. Celălalt poate găsi că este adevărat sau fals. Şi aceasta este, de asemenea, o proiecţie, o lectură a gândirii.

Semnificaţia atribuită cuvintelor

Când vorbim despre comunicare, educaţie sau spiritualitate ştim ce înseamnă acestea. Mai puţin însă le gândim. În fapt, definiţiile din dicţionar sunt aceleaşi pentru toată lumea.

57

Exerciţiu

Participanţii grupului se împart în sub-grupuri de 4 persoane, având o hârtie şi un creion. Membrii acestor sub-grupuri primesc sarcina de a scrie 10 cuvinte, pe care să le asocieze cuvântului „educaţie” sau „dragoste”.

De exemplu: „educaţie: şcoală, carte, părinţi, elevi, respect, obedienţă, supunere, disciplină, pedeapsă, frică”. Cuvintele care sunt cel mai des asociate cuvântului „dragoste”, sunt: sexualitate, tandreţe, partener, soţ, copil, Dumnezeu, sacrificiu, ofrandă, partener etc. Se stabileşte apoi dacă unul dintre aceste cuvinte este comun pentru 4 parteneri şi apoi pentru grupuri.

Aceasta înseamnă că fiecare dintre noi avem un dicţionar diferit pentru a vorbi despre „educaţie” şi „dragoste”. La fel se întâmplă în cazul tuturor cuvintelor pe care le utilizăm. Se produce deci o diferenţă între ceea ce persoana vrea să spună, cuvântul pe care îl găseşte, ceea ce spune, ceea ce celălalt aude şi ceea ce înţelege. La fiecare nivel apare o deformare a mesajului. Acelaşi aspect poate fi întâlnit la nivelul mimicii şi al gesturilor.

Exerciţiu

Ca material sunt necesare imagini reprezentând diferite situaţii sociale, care vor fi prezentate participanţilor în următoarea succesiune (pot fi utilizate unele dintre planşele T.A.T.):

• imagini simple şi neutre emoţional,• imagini complexe cu o slabă încărcătură emoţională,• imagini simple, dar cu mare încărcătură emoţională,• imagini complexe şi cu mare încărcătură emoţională.Imaginile se prezintă pe rând, fiecare dintre participanţi având

sarcina:• de a identifica detaliile prezente în imagine,• de a interpreta aceste detalii, de a le da un sens, de a alcătui

o poveste în legătură cu imaginea prezentată (Cine este personajul principal?, Ce face acesta?, Cum se simte?, Ce gândeşte? etc.),

• de a găsi un titlu imaginii sau poveştii realizate.Fiecare participant prezintă povestea realizată şi titlul găsit.

Terapetul poate conveni în a se opri la acest nivel sau în a antrena o discuţie între membri grupului referitor la poveştile acestora, similitudini şi diferenţe, şedinţa finalizându-se prin alegerea unui titlu al imaginii prin acord comun al tuturor participanţilor.

58

• Secvenţa 9

Obiective:

- antrenarea aptitudinilor sociale,

- exersarea rolurilor sociale într-un mediu securizant,

- însuşirea prin imitaţie a comportamentelor prosociale, dezirabile.

Conţinut:

Antrenamentul social sub forma jocurilor de rol - punere în scenă a rolurilor / situaţiilor sociale.

De exemplu:

Jocuri din viaţă („Alcoolicul”, „Datornicul”, „Cerşetorul”, „Uite ce-am făcut din cauza ta” etc.),

Jocuri de căsnicie („Tribunalul”, „Dacă n-ai fi fost tu” etc.),

Jocuri de viaţă în mediul de detenţie („Victima”, „Persecutorul”, „Hoţii şi vardiştii” etc.)

Recomandăm ca foarte utile exerciţiile din volumul lui E. Berne, Jocuri pentru adulţi (capitolul Bibliografie).

Situaţiile alese vor fi simple. În alegerea şi punerea în scenă a jocurilor de rol urmărindu-se cu prioritate exersarea rolurilor sociale şi crearea unui cadru adecvat exprimării emoţiilor. Analiza şi resemnificarea informaţiilor se va face cu precauţie, exclusiv în cazul în care profilul individual al majorităţii persoanelor private de libertate permite acest lucru şi este recomandată şi posibilă o intervenţie în profunzime.

59

MODULUL II – Intervenţie de tip psihoterapeutic cu rol de echilibrare pentru persoanele private de libertate diagnosticate cu afecţiuni psihice

Grup ţintă pentru modulul II

Se adresează persoanelor private de libertate cu următoarele caracteristici: tulburări de personalitate (paranoidă, schizoidă, antisocială, borderline, histrionică, obsesiv - compulsivă, anxioasă, dependentă, pasiv-agresivă), tulburări afective (episoade maniacale, episoade depresive, tulburări bipolare, tulburări depresive), nevroze (tulburări fobice, tulburări obsesiv - compulsive, tulburări disociative, tulburări somatoforme), dificultăţi de relaţionare socială, cu vârsta între 20-35 ani şi motivate pentru terapie.

Planificarea terapiei

- succesiunea conţinuturilor va fi stabilită în urma finalizării unui proces de evaluare individualizat, ce va sta la baza constituirii grupului,

- de preferinţă, se va opta pentru o componenţă eterogenă a grupului (din punct de vedere al tipului de afecţiune psihică),

- în grupurile cu prevalenţă a pacienţilor care prezintă tulburări de personalitate se va accentua analiza comportamentului actual,

- în grupurile cu prevalenţă a nevrozelor se va insista asupra reconstrucţiei evenimentelor trecute,

- mobilierul din sala de lucru va fi dispus în cerc, cu păstrarea unei distanţe de aproximativ 1 m între articole,

- terapeutul va ocupa o poziţie egală cu cea a celorlalţi membri ai grupului.

•Secvenţa 1

Obiective:

- stabilirea relaţiei terapeutice,

- asigurarea spaţiului de lucru,

60

- respectarea cadrului normativ de aplicare a intervenţiei de tip psihoterapeutic şi a confideţialităţii.

Conţinut:

Informarea cu privire la:

- calendarul activităţilor,

- regulile psihoterapiei de grup,

- motivarea persoanelor private de libertate,

- condiţiile de încetare a participării (se va sublinia în mod expres necesitatea respectării administrării tratamentului medicamentos de suport, în caz contrar persoana fiind exclusă din grup).

Încheierea unui contract terapeutic şi respectarea principiilor de confidenţialitate ale actului psihologic. Fiecare membru al grupului, liber de orice constrângere, va fi informat complet, printr-un limbaj accesibil, cu privire la păstrarea conficenţialităţii, la procedurile de diagnostic şi intervenţie de care va beneficia, precum şi asupra avantajelor, a dezavantajelor şi a posibilelor alternative. În aceste condiţii, consecinţa firească este obţinerea, din partea persoanei private de libertate, a consimţământului la intervenţia psecializată.

Această secvenţă are în vedere următoarele aspecte:

1. prezentarea participanţilor,

2. explicarea programului, a scopului, a obiectivelor, a utilităţii etc.,

3. fixarea regulilor de funcţionare: orar, punctualitate, necesitatea de a participa cu regularitate,

4. prezentarea situaţiilor de excludere a participanţilor din cadrul grupului.

De asemenea, sunt menţionate normele de bază ale convieţuirii în grup:

* regulile sociale uzuale, cum ar fi, a nu întrerupe, a-i respecta pe ceilalţi, a sosi la timp la şedinţă etc.

* detaliile practice, dacă este cazul: ieşirea la toaletă, în pauze, la fumat etc.

* importanţa confidenţialităţii, în aşa fel, încât membri grupului să se poată simţi în siguranţă,

61

* aşteptările coordonatorului echipei - este vital să li se prezinte participanţilor ce anume se aşteaptă de la ei,

* precizarea limitei de timp,

* intervenţiile concrete din partea participanţilor pe parcursul activităţii,

* responsabilitatea grupului - să se decidă ce presupune aceasta exact, poate însemna că fiecare este responsabil pentru propriile sentimente sau că toată lumea se implică în discuţie ori că fiecare ajută la alegerea unei teme de discuţie, respectiv, că fiecare ajută la „curăţare”!

•Secvenţa 2

Obiective: - facilitarea acomodării cu mediul şi crearea premiselor de

lucru în grup,- exersarea capacităţilor de prezentare şi de autoprezentare,- obiectivarea pattern-urilor comportamentale specifice (de

raportare şi poziţionare în grup).Conţinut:

Intercunoaştere şi familiarizare cu spaţiul de lucru

Terapeutul încurajează persoanele private de libertate să se deplaseze prin încăpere şi să examineze componentele acesteia. După aproximativ 5 minute, subiecţii vor primi instructajul ca, de fiecare dată când se întâlnesc cu un coleg, să adreseze acestuia un cuvânt (de salut, încurajare etc.). La un anumit interval de timp, stabilit de terapeut, cuvântul de întâlnire va fi înlocuit printr-un gest (comunicare nonverbală).

După familiarizarea cu mediul, fiecare participant la grup se va prezenta într-o manieră succintă şi va numi obiectul care i-a plăcut cel mai mult din sală, precum şi salutul / gestul care l-a impresionat, indicând totodată autorul acestuia.

O altă modalitate de prezentare constă în aşezarea în cerc a participanţilor, fiecare urmând a-şi spune prenumele asociat cu un gest care îl reprezintă. După ce fiecare participant s-a prezentat în acest mod, terapeutul se va situa în mijlocul cercului, repetând gestul unuia dintre participanţi. Cel care se va recunoaşte după gestul imitat, îl va înlocui pe terapeut şi la rândul său va repeta gestul unui alt participant etc.

62

•Secvenţa 3

Obiective: - exersarea capacităţilor de prezentare şi autoprezentare,- ponderarea şi echilibrarea reprezentărilor sociale,- stimularea coeziunii grupului.Conţinut:

Interrelaţionarea la nivelul grupului terapeutic

Participanţii vor primi instructajul de a-şi nota, pe o foaie de hârtie, 3 calităţi şi 3 defecte. Acestea vor fi împărtăşite grupului, urmând ca terapeutul să conducă o dezbatere pe tema trăsăturilor care apar cel mai frecvent în descrierile lor.

Grupul ţintă se împarte în echipe formate din câte două persoane private de libertate. Fiecare va avea sarcina de a realiza (independent) două caracterizări simbolice (printr-un cuvânt sau o reprezentare grafică): una a sa şi cealaltă a colegului de echipă. După finalizare, cei doi îşi vor confrunta portretele elaborate, identificând asemănările şi deosebirile apărute. Acestea pot fi înfăţişate şi la nivelul grupului. Sunt evidenţiate persoanele ale căror reprezentări coincid cu datele reale de identificare.

Terapeutul va media în permanenţă relaţiile dintre coechipieri şi va sintetiza în ultima parte a întâlnirii concluziile exerciţiului, cu relevanţă în plan interpersonal.

Exerciţiu de autocunoaştere

Participanţii formează grupe de câte trei şi vor fi urmaţi paşii:• fiecare se gândeşte 2-3 minute la modul în care vrea să se

prezinte celorlalţi doi participanţi,• fiecare vorbeşte, pe rând, timp de 5 minute despre propria

persoană, cum se caracterizează din punct de vedere familial, profesional etc.,

• ceilalţi doi notează tot ce spune persoana care se prezintă, urmărind şi reacţiile acesteia (dacă se emoţionează, în ce moment anume, despre ce vorbea în momentul respectiv, dacă este absent etc.),

• fiecare din cei doi, pe baza relatărilor celuilalt membru al grupului, stabilesc pentru acesta o metaforă, care poate descrie o plantă, un animal, o poveste, un personaj etc.,

• metaforele se comunică în final, după ce fiecare s-a prezentat celorlalţi doi, motivând alegerea metaforei respective.

63

Grupul reunit

• o persoană aflată în unul din grupurile de trei acceptă să fie prezentată de ceilalţi membri ai grupului reunit,

• terapeutul sau co-terapeutul alege cine începe să prezinte metafora, adresând întrebări pentru clarificarea metaforei (descriptiv, afectiv: „cum este peisajul?“, „cum se simte personajul?“),

• fiecare dintre cei care prezintă metafora primeşte o „baghetă magică“ şi spune ce ar dori să schimbe, dacă ar putea, în metafora sa - bagheta magică reprezintă proiecţia în viitor, eventual o soluţie a problemei (văzută de cei doi), posibilitatea de schimbare,

• terapeutul întreabă pe fiecare dintre cei doi care au prezentat metafora, dacă găsesc note comune între metaforele lor, fie aspecte pozitive şi negative,

• cel care a fost prezentat repetă în faţa grupului ceea ce le-a spus despre sine celorlalţi doi participanţi, după care aminteşte cu ce este de acord şi cu ce nu, în metaforele care au fost atribuite şi în descrierea acestora; de asemenea, trebuie să menţioneze dacă este de acord cu modificările făcute în metaforă prin intermediul „baghetei magice“ şi este întrebat dacă a fost surprins sau dacă s-a regăsit în cele două metafore,

• terapeutul spune ce a simţit când fiecare dintre cei doi a povestit,

• se concluzionează.

Ghemul de lână

Participanţii sunt aşezaţi în cerc. Terapeutul şi co-terapeutul sunt integraţi în cerc, poziţionaţi faţă în faţă pentru a observa grupul. Terapeutul aruncă ghemul (ţinând capătul ghemului) primei persoane din gup (aleasă aleatoriu), aceasta urmând să se prezinte în câteva cuvinte grupului. La rândul ei, persoana care s-a prezentat menţine firul şi aruncă ghemul altei persoane, care va trebui să se prezinte. După ce fiecare membru al grupului s-a prezentat, reţeaua formată din lână va fi aşezată pe podea, urmărindu-se preferinţele în grup. Se recomandă discuţii asupra acestui aspect sau se poate să rămână la nivel de analogie.

64

•Secvenţa 4

Obiective: - sondarea imaginii de sine şi evaluarea gradului de adecvare

a acesteia,

- conştientizarea şi reorganizarea semnificaţiei bolii psihice.

Conţinut:

Cunoaşterea de sine

Se utilizează tehnici de lucru expresive (vezi secvenţa 8, modulul I), analiza realizându-se pe următoarele coordonate:

- identificarea şi descrierea elementelor componente ale construcţiei,

- desprinderea semnificaţiei acestora în plan personal,

- identificarea formei simbolice prin care este reprezentată boala psihică în cadrul secvenţei de lucru şi autodistanţarea de percepţia subiectivă a acesteia, în scopul analizării (de exemplu: fobia de animale mici este simbolizată printr-un nor de culoare închisă),

- identificarea de către participanţi a unor posibile modalităţi de intervenţie asupra reprezentării simbolice a simptomului, cu accent în plan imaginativ (de exemplu: norul de culoare închisă poate fi alungat de soare, vânt etc.),

- echivalarea resurselor metaforice cu elemente din lumea reală (de exemplu: soarele reprezintă tatăl sau un alt model masculin autoritar apreciat din familie).

Prima parte a sesiunii va urmări ca participanţii să înţeleagă ce reprezintă stima de sine, cum se formează aceasta. Terapeutul va ţine cont de primele trei obiective operaţionale formulate, în acord cu modelul teoretic furnizat şi va realiza o prezentare în acest sens.

A doua parte a sesiunii se va axa pe asimilarea de către participanţi a componentelor stimei de sine (raportate la propria persoană), prin intermediul exerciţiului numit Roata Stimei de Sine (Fişa 1).

Fiecare participant va primi o foaie de hârtie pe care este prezentată grafic Roata Stimei de Sine. După ce completează individual Formularul de răspunsuri, participanţii vor fi capabili să conştientizeze ceea ce simt în legătură cu variatele aspecte ale sinelui.

65

•Secvenţa 5

Obiective:

- exersarea capacităţilor nonverbale de exprimare şi recunoaştere a trăirilor emoţionale,

- sensibilizarea asupra consecinţelor exprimării emoţiilor,

- însuşirea unor modalităţi dezirabile de exprimare şi de control al emoţiilor.

Conţinut:

Exprimarea şi echilibrarea emoţiilor

Vor fi utile tehnicile de lucru corporal. Se va conduce un joc de mimă, în care terapeutul cere fiecărui membru al grupului să exprime, cu ajutorul mijloacelor nonverbale, o anumită emoţie (furie, bucurie, uimire, tristeţe etc.). Treptat, trăirile prezentate vor fi nuanţate, luând forme complexe, de tipul: gelozie, respect, neputinţă, nesiguranţă, neîncredere, suspiciune etc.

Se vor pune în scenă jocuri de rol, pornind de la incidente reale din viaţa participanţilor, evenimente în care au experimentat trăiri emoţionale puternice, incontrolabile. Sunt identificate posibilităţi alternative de acţiune (la sugestia actorilor, observatorilor sau a terapeutului).

Exerciţiu propus a se desfăşura pe parcursul a 5-6 şedinţe.

Se selecţionează un număr de 5-6 secvenţe din filme (fiecare cu durata de 15-20 minute), în care protagoniştii sunt implicaţii în situaţii de viaţă care generează anumite afecte, emoţii, sentimente. În selecţionarea secvenţelor din film trebuie respectat principiul gradualităţii, începând de la cele cu o încărcătură emoţională slabă, până la cele cu o încărcătură emoţională puternică. Primele secvenţe trebuie să aibă o încărcătură pozitivă, rămânând la latitudinea terapeutului (în funcţie de componenţa grupului, de particularităţile psiho-individuale ale participanţilor) să opteze sau nu pentru introducerea unei secvenţe cu încărcătură negativă.

Exemple de teme care pot fi luate în calcul în selectarea secvenţelor din filme: viaţă de cuplu, relaţia cu copiii, relaţia cu prietenii, bucurie, consolare, supărare, dragoste, însingurare (izolare) etc.

Fiecare dintre participanţi, după vizionarea fiecărei secvenţe, va avea ca sarcină:

66

- identificarea emoţiilor personajelor din secvenţa de film,

- identificarea unor emoţii similare trăite de participanţii la grup (fiecare individual), precum şi situaţia generatoare,

- analizarea modului în care au fost gestionate emoţiile în situaţia respectivă şi reacţiile comportamentale,

- identificarea unor reacţii, manifestări comportamentale alternative, care ar fi putut fi dezvoltate în situaţia respectivă,

- analizarea şi selecţionarea din alternativele găsite pe acelea care se pot dovedi eficiente în plan personal,

- interpretarea unui joc de rol în funcţie de situaţia selecţionată, implicând strategiile alese, pentru a le verifica eficienţa.

Terapeutul va urmări ca toţi participanţii să înţeleagă faptul că o strategie găsită într-o situaţie anume de către o persoană are un caracter individual şi nu este necesar ca fiecare să fie de acord cu aceasta.

•Secvenţa 6

Obiective:

- identificarea erorilor logice comise în aprecierea situaţiilor de viaţă şi a bolii psihice,

- conştientizarea şi schimbarea schemelor cognitive eronate.

Conţinut:

Abordarea rezistenţelor şi a convingerilor iraţionale

Se utilizează tehnici de lucru specifice terapiei cognitive: un voluntar îşi descrie judecăţile şi temerile referitoare la un anumit fapt de viaţă (de exemplu: relaţia cu familia, percepţia sa asupra bolii, relaţia cu colegii din camera de deţinere sau cu personalul penitenciarului etc.). În principal, se urmăreşte:

- identificarea ideilor / credinţelor iraţionale ale subiectului (de exemplu: „Nu doresc să-mi las familia să mă viziteze pentru că dacă m-ar vedea aici m-ar respinge şi nu ar dori să mai aibă de-a face cu mine niciodată!” – introducem întrebările ajutătoare: „Ce s-ar întâmpla dacă ar trebui să-i primeşti la vizită?”, „Ce te-a făcut să crezi (care sunt motivele care

67

te-au determinat să crezi) că ei te-ar respinge dacă te-ar vedea aici?”, „Care sunt argumentele care susţin faptul că nu vor mai vrea să ştie de tine după vizită?”),

- modificarea acestora prin furnizarea de informaţii, căutarea bazelor logice ale gândurilor şi evidenţierea erorilor logice comise (de exemplu: generalizare eronată pornind de la un exemplu particular: „Aşa a păţit colegul cu care am fost în faptă!”, ignorarea argumentelor care infirmă credinţa iraţională: „Familia îmi scrie, îmi telefonează şi îmi trimite pachete în mod constant”, „Părinţii m-au rugat în repetate rânduri să îi primesc la vizită” etc.).

Terapia cognitivă poate fi aplicată şi în intervenţia directă asupra schemelor de gândire specifice afecţiunii psihice de care suferă subiecţii (de exemplu: temeri iraţionale ale subiectului fobic, idei pesimiste ale persoanei private de libertate etc.).

Exerciţiu

1. Descrieţi circumstanţele indispoziţiei. „Gândiţi-vă la un eveniment recent care v-a indispus şi pe care să îl descrieţi cât puteţi de bine pe o foaie de hârtie”. Se lucrează în grupe de 3-4 persoane, în care o persoană descrie evenimentul, ceilalţi membri ai grupului ajutându-l în fazele următoare.

2. Enumeraţi-vă sentimentele negative. Este vorba despre întocmirea unei liste a sentimentelor negative pe care le-a trăit persoana respectivă, folosind cuvinte ca: „trist”, „frustrat”, „ruşinat” etc. Fiecărei emoţii i se atribuie o cotă cuprinsă între 1 şi 100, care reprezintă intensitatea emoţiei încercate. Această etapă ajută la o mai bună înţelegere a problemei şi la estimarea importanţei acesteia.

3. Notaţi gândurile negative. Se are în vedere identificarea gândurilor care sunt asociate sentimentelor negative descrise mai sus. Aceste „gânduri automate” sunt interpretările date evenimentului, fiind de natură subiectivă („tot pe mine cade treaba”, „m-am simţit trist şi disperat”, „viitorul meu este fără speranţă” etc.). Acordaţi fiecărui gând gradul de încredere pe care i-l atribuiţi (1-100).

4. Găsiţi distorsiunile. Identificaţi distorsiunile cognitive asociate gândurilor automate pe care le-aţi notat.

5. Reevaluaţi gândurile şi sentimentele. Renunţaţi la creditul pe care l-aţi acordat fiecăruia dintre gândurile automate şi atribuiţi-le un nou punctaj între 1 şi 100. Renunţaţi la nivelul de intensitate al fiecăreia dintre emoţiile pe care le-aţi notat anterior şi acordaţi-le o altă

68

cotă corespunzătoare noului mod de a vă simţi.

Utilizarea modelului ABC (Terapia Cognitiv Comportamentală)

Eveniment activator (A): stai noaptea în pat şi auzi un zgomot.

Credinţă, convingere (B): este pisica.

Consecinţe (C):

- emoţii - eşti neutru

- comportament - adormi.

Modelul ABC (în tulburările psihotice)

Eveniment activator (A): o maşină necunoscută este parcată în faşa casei

Credinţă, convingere (B): este cineva care mă urmăreşte.

Consecinţe (C):

- emoţii - eşti stăpânit de frică

- comportament - nu mai părăseşti casa.

Scopul psihoterapiei prin utilizarea acestui model este acela ca beneficiarii să realizeze că un eveniment în sine este neutru şi învaţă să ia în considerare explicaţii multiple pentru un eveniment, înainte de a trage concluzii. (Cum putem testa daca avem o concluzie veridică?)

Grila de automonitorizare a simptomelor şi a gândurilor (poate fi utilizată pentru ca participanţii să îşi poată „controla” simptomele şi gândurile, urmând ca fişele completate să fie discutate în cadrul şedinţei) (Fişa 2).

Instructaj destinat beneficiarului intervenţiei: vă rugăm să completaţi în rubricile tabelului Grila de automonitorizare, în fiecare zi, situaţiile în care apar senzaţiile sau simptomele dificile (disfuncţionale). Notaţi severitatea senzaţiilor pe o scală de la 0 la 10 (0 - nici o experienţă neplăcută, 5 - nivel moderat şi limita maximă, 10 - experienţă foarte neplăcută).

69

•Secvenţa 7

Obiective:

- creşterea toleranţei la frustrare,

- condiţionarea negativă a modelelor comportamentale bazate pe coping-ul violenţei,

- adoptarea unor modele de conduită asertive.

În cazul patologiei severe – menţionate astfel în DSM IV 2000 – activităţile se vor derula pe parcursul mai multor şedinţe, cel mult 10.

Conţinut:

Reducerea agresivităţii / creşterea asertivităţii

Se pune în scenă un joc de rol, la sugestia terapeutului, în care să fie expuse succesiv cele trei modele posibile de comportament: asertiv, agresiv şi pasiv.

De exemplu, o posibilă temă: contactarea unui funcţionar din administraţia publică în vederea obţinerii ajutorului social.

Primul personaj adoptă o atitudine agresivă, cauzată de faptul că a aşteptat mult timp la rând, iar funcţionarul îl tratează distant, răspunzând lacunar la întrebările sale.

Al doilea personaj, deşi nemulţumit, nu îşi exprimă frustrarea, mulţumindu-se cu puţinele informaţii furnizate de către funcţionar şi renunţând să afle altele, suplimentare.

Al treilea abordează o atitudine respectuoasă, dar categorică faţă de funcţionar, obţinând toate datele de care are nevoie.

Se analizează comparativ cele trei situaţii şi sunt desprinse elementele definitorii. Sunt discutate consecinţele, avantajele, dezavantajele fiecărui tip de comportament.

În vederea dezvoltării comportamentului asertiv, fiecărui participant la joc i se vor trasa anumite reguli de conversaţie, pe care să le respecte.

1. Intervenţia vorbitorului:

• prezintă problema dintr-o perspectivă personală subiectivă,

• divulgă sentimentele asociate problemei prezentate,

• oferă exemple specifice evenimentelor sau comportamentelor

70

relatate vizavi de problemă - nu se vor face aprecieri generale, mai ales despre caracterul ascultătorului,

• spune ascultătorului de ce contează ceea ce vorbitorul exprimă, care sunt calităţile pozitive preferate în relaţie,

• formulează cereri către ascultător, îl informează despre schimbările de comportament care ar putea să îndrepte relaţiile interpersonale în direcţia dorită de vorbitor.

Într-o situaţie conflictuală, apare acuzarea celuilalt, ajungându-se până la criticarea acestuia. Într-o comunicare asertivă se descrie comportamentul, fără referire la persoana interlocutorului, dar cu menţionarea efectelor pe care modificarea comportamentului le-ar avea asupra vorbitorului.

2. Intervenţia ascultătorului:

• suspendă propriile gânduri şi sentimente şi se concentrează asupra a ceea ce spune vorbitorul,

• încearcă să înţeleagă, să fie empatic,

• parafrazează ceea ce vorbitorul spune pentru a confirma dacă a înţeles realmente ceea ce a spus acesta,

• răspunde după ce vorbitorul a încheiat şi îl priveşte pe acesta în timp ce parafrazează.

3. Intervenţia terapeutului:

• este atent cu cei doi, vorbitor şi ascultător, pentru a se respecta regulile,

• intervine şi corectează atunci când regulile nu sunt respectate,

• este atent ca fiecare dintre cei doi parteneri de discuţie să treacă prin rolul de vorbitor şi de ascultător.

Rolurile între vorbitor şi ascultător se pot inversa pentru ca fiecare să conştientizeze ce simte în oricare dintre cele două situaţii. Ceilalţi membrii ai grupului asistă în calitate de observatori, la finalul jocului putând să îşi exprime părerile.

71

•Secvenţa 8

Obiective:

- învăţarea unor tehnici de autocontrol al emoţiilor şi al comportamentului,

- susţinerea schimbărilor în plan comportamental.

Conţinut:

Antrenamentul autocontrolului

Analiza comportamentală: terapeutul sprijină membrii grupului în identificarea comportamentelor indezirabile (circumscrise bolii). Acestea vor fi analizate în profunzime (când apar, care sunt consecinţele, care sunt posibilii factori inhibitori etc.).

Se întocmeşte un „plan de acţiune”, astfel încât factorii favorizanţi ai comportamentelor negative să fie reduşi la maximum, iar comportamentele pozitive să fie întărite prin recompensare / autorecompensare.

Se prescriu sarcini de observare (consemnarea momentelor în care s-a manifestat comportamentul indezirabil şi al celor în care acesta a fost evitat).

Sarcina de observare. Se solicită beneficiarului intervenţiei de tip psihoterapeutic să noteze pe o foaie de hârtie, sub forma unui tabel, momentele când s-au manifestat simptomele. Scopul acestei strategii este de a-i oferi beneficiarului sentimentul că deţine controlul, cel puţin parţial, asupra situaţiei. Exerciţiul acesta, cunoscut sub numele de Antrenamentul autocontrolului, constituie un material de lucru şi se în Fişa 3.

Se pot organiza echipe colaterale de suport, alcătuite din colegi de cameră ai beneficiarilor terapiei sau personal de penitenciar, cu rol în monitorizarea comportamentelor şi în stimularea apariţiei modificărilor.

Căutarea excepţiilor de la producerea simptomului

Excepţiile se referă la momentele în care simptomul nu se produce sau este mult mai diminuat. Căutarea excepţiilor este o intervenţie foarte utilă, considerată de Steve de Shazer (1988) drept una dintre tehnicile principale în terapia de scurtă durată (de exemplu, se poate întreba: „În ce moment al zilei nu vă mai simţiţi atât de trist?, Ce faceţi atunci?“, „Când v-aţi simţit ultima dată mai puţin trist?“).

72

Excepţia este exemplul unui tip de soluţie deja prezentă. Este, de asemenea, o probă referitoare la faptul că persoana are încă posibilitatea de a face alegeri. Orice simptom, chiar dacă pare că se produce cu o frecvenţă constantă, chiar dacă pare cu totul necontrolabil şi irezistibil, devine uneori mai slab sau chiar dispare (de exemplu, o persoană care are gânduri negre toată ziua, se opreşte la un moment dat pentru a deschide uşa etc.)

Excepţia poate fi totală sau parţială. La o persoană deprimată care uită în timpul filmului preferat să rumineze asupra aspectelor negative ale vieţii, vorbim despre o excepţie totală. O excepţie parţială corespunde modulaţiilor existente în derularea secvenţelor simptomatice. Beneficiarul nu admite întotdeauna existenţa acestor variaţii (modulaţii), rolul terapeutului fiind acela de a le pune în evidenţă. Căutarea excepţiilor se poate face în timpul şedinţei sau între două şedinţe, prin prescrierea unei sarcini de observare.

După ce prezenţa excepţiilor a fost stabilită, este necesar ca cei doi, terapeut şi beneficiar, să convină asupra modalităţilor de apariţie ale acestora. Ele pot să apară spontan, fără un motiv aparent, fără să „vadă” cum ar putea să le provoace, nu are control asupra lor sau apariţia lor poate să fie legată de un anumit context: de exemplu, o persoană depresivă nu mai este la fel de tristă când vorbeşte de nepoţelul ei; o persoană privată de libertate cu halucinaţii auditive nu mai aude vocile care îl critică când comunică cu cineva drag. În funcţie de aceste diferite modalităţi de apariţie a excepţiilor sunt indicate diverse modalităţi de intervenţie.

În momentul în care beneficiarul realizează că poate produce excepţiile, trebuie încurajat şi ajutat să poată extinde aceste excepţii şi în alte momente sau domenii. În a doua situaţie, terapeutul examinează împreună cu beneficiarul cum acesta poate să suscite cât mai frecvent contextul care să favorizeze apariţia excepţiilor – persoana are astfel modalitatea de a influenţa indirect simptomul.

Scale terapeutice

Aceste scale, spre deosebire de cele din psihopatologie (de exemplu Hamilton, Beck etc.) nu îşi propun să măsoare cu obiectivitate o variabilă, ci urmăresc facilitarea curei terapeutice, semnificaţia unei cifre fiind întotdeauna personală, raportată la beneficiar şi în relaţie cu celelalte cifre de pe scală. În plus, scalele sunt utilizate nu numai pentru a măsura percepţia acestuia, ci şi pentru a motiva, încuraja şi pentru a descoperi obiectivele şi soluţiile importante pentru viitor. Cifra figurată pe scală nu este o măsură, ci o metaforă adusă de client în

73

relaţia terapeutică, fiind atât un angajament, cât şi o constatare. „Mă situez la 3 în acest moment“ semnifică „în acest moment al terapiei, în relaţia pe care o am cu dumneavoastră ca terapeut, îmi asum responsabilitatea de a mă situa la 3; mă angajez să colaborez cu dumneavoastră şi situez efectele acestei colaborări la 3; fac alegerea de a mă situa la 3“.

Cifra oferită de beneficiar indică nu numai o stare statistică, ci mai ales un angajament dinamic: „Sunt în curs de schimbare; am ajuns la 3“. Când terapeutul întreabă: „Ce reprezintă 3? Ce anume vă permite să spuneţi că vă situaţi la 3?“ îi cere de fapt beneficiarului să descrie un obiectiv concret şi parţial atins deja. Pasul următor constă în a-l întreba pe acesta în legătură cu ce este pregătit să facă în continuare, ce obiectiv minimal se angajează să atingă: „Să presupunem că începând de la următoarea sesiune îmi puteţi spune că sunteţi la 3,5. Care ar fi o mică schimbare pe care aţi putea să o faceţi pentru a progresa?“ În avansarea pe scală, de la o gradaţie la alta, terapeutul trebuie să urmărească ca această avansare să fie realistă, mai degrabă prudentă decât optimistă. Alegerea direcţiei, dar şi rapiditatea schimbărilor rămân la latitudinea beneficiarului.

În terapie, există o varietate de aspecte ce pot fi raportate la o scală. În continuare vom prezenta câteva dintre scalele cu o frecvenţă mare de utilizare:

•Scale de progres

Zero (0) este definit ca fiind „cel mai prost moment pe care l-aţi trăit în ultimele şase luni“, „momentul dificil în care aţi făcut tentativa de suicid“, în general ceea ce l-a adus pe beneficiar la terapie. Zece (10) este definit ca „momentul în care problemele pentru care aţi venit se vor rezolva“, în general momentul în care lucrurile vor fi suficient de bine rezolvate.

Nu este nici util şi nici necesar ca terapia să se desfăşoare până ce beneficiarul intervenţiilor terapeutice ajunge la numărul maxim pe scală, 10: „Cum ar trebui să fie pentru ca să îmi puteţi spune să încheiem terapia?“

•Scale de speranţă

„Dacă la zero spuneţi: sunt sigur că nu voi putea atinge niciodată obiectivul pe care mi l-am propus, iar la zece spuneţi: sunt sigur că îl voi putea atinge, unde vă situaţi acum între zero şi zece? Ce speranţe aveţi că veţi putea reuşi?“

Scala de speranţă reprezintă o autosugestie de reuşită: dacă

74

persoana se situează la cinci, spre exemplu, ne comunică faptul că el estimează că are 50% şanse de succes. Îl putem întreba pe ce aspect se bazează această speranţă şi cum ar putea urca la 5,5.

•Scale de motivaţie

„Dacă la zero spuneţi: nu mai am nici cea mai mică poftă să fac ceva, orice pentru a atinge obiectivul, iar la zece spuneţi: sunt gata să fac orice pentru a-l atinge, la cât vă situaţi acum?“ Prin răspunsul la această scală, persoana oferă o măsură a angajamentului său.

În general, este preferabil de a preceda scalele de motivaţie, cu o scală de speranţă. Dacă persoana nu se declară motivată decât pentru unu sau doi, acest aspect poate fi interpretat ca un refuz de a se angaja într-un proces terapeutic. Dar, dacă în scala anterioară a indicat un nivel scăzut al speranţei în a-şi atinge obiectivele, este de înţeles să se declare slab motivat. În acest caz, relaţia terapeutică nu este afectată.

•Scale „D“

Cum s-a descurcat beneficiarul intervenţiilor de tip terapeutic? „V-aţi confruntat cu dificultăţi teribile. Mă întreb cum aţi putut rezista până acum? Pe o scală de la -10 la 0, dacă -10 este cel mai rău moment pe care l-aţi trăit în cursul acestor ultime luni, iar 0 corespunde momentului în care problemele vor fi suficient rezolvate pentru a putea să respiraţi liniştit din nou, unde vă situaţi acum pe scală?“

Această abordare este utilă, în mod particular, pentru persoanele simulante care au venit pentru a se plânge şi nu pentru a schimba ceva în raport cu dificultatea pe care o prezintă. Prin această scală, beneficiarii se vor putea percepe ca persoane capabile, care au supravieţuit unei situaţii dificile şi au făcut faţă greutăţilor. Scala negativă (-10 la 0) este adaptată atitudinii lor pesimiste: să urce până la 0 este mult mai acceptabil decât să urce până la 10.

Întrebarea miracol

Întrebarea miracol cere persoanelor private de libertate să nu ţină cont de dificultăţile lor actuale (cele pentru care se află în terapie) pentru un moment şi să îşi imagineze cum va fi viaţa lor în viitor în această situaţie. Faptul de a cere cuiva să îşi imagineze „că un miracol a avut loc şi problema s-a rezolvat“ are un impact terapeutic extrem de puternic. Se creează apoi o imagine vie sau o viziune asupra modului în care se va desfăşura viaţa acestuia atunci când problema va fi rezolvată, beneficiarul putând să întrevadă cu o anumită speranţă faptul că viaţa sa ar putea fi diferită.

75

Întrebarea va fi prezentată astfel: „Să presupunem că pe timpul nopţii, când dormiţi, are loc un miracol, iar problema (dificultatea, situaţia) pentru care participaţi la terapie se va rezolva, va dispărea. Pentru că dormeaţi nu veţi şti că acest miracol a avut loc şi că situaţia dumneavoastră s-a rezolvat. Ce veţi observa diferit în dimineaţa următoare când vă veţi trezi, astfel încât să vă daţi seama că problema a fost rezolvată?“

Termenul „problemă“ nu este foarte indicat, motiv pentru care poate fi înlocuit în funcţie de fiecare caz în parte cu: dificultate, situaţie; se poate face o nuanţare în funcţie de simptomatologia prezentată de pacient, dar fără a o eticheta în termeni diagnostici (de exemplu, „starea de tristeţe“, şi nu „depresia“).

Modalităţile în care „întrebarea miracol“ poate fi formulată sunt multiple, important este ca aceasta să fie adaptată situaţiei şi să fie adresată la momentul potrivit (nu la începutul terapiei, ci atunci când relaţia cu psihologul este bine consolidată).

Yvonne Dolan (2004) propune următoarea formulă, adresată la finalul şedinţei (în terapia de grup): „Imaginaţi-vă că este finalul şedinţei noastre şi că dumneavoastră părăsiţi această sală. În timp ce vă îndreptaţi spre cameră veţi realiza că aţi primit de la acest grup exact ceea ce doreaţi şi că şedinţa nu a fost o pierdere de timp. Ce anume vă va face să realizaţi că aţi primit ceva util? Cei din jurul dumneavoastră ce vor remarca modificat la dumneavoastră, dându-şi astfel seama că acest grup a fost util?“

76

•Secvenţa 9

Obiective:

- conştientizarea dimensiunii sociale a responsabilităţii

- condiţionarea pozitivă a modelelor comportamentale responsabile în raport cu sine şi cu ceilalţi.

Conţinut:

Asumarea responsabilităţii

Experimentăm un joc de rol.

Se alcătuiesc subgrupe formate din câte trei participanţi. Vor fi distribuite aleatoriu rolurile A, B şi C, înainte de a fi detaliată semnificaţia acestora: A va fi conducătorul grupului (de exemplu: şeful, doctorul, părintele, profesorul etc.), B şi C vor fi persoanele coordonate, într-un anume fel beneficiare / „dependente” (de exemplu: subordonaţii, pacienţii, copiii, elevii etc.). În alegerea rolurilor / sarcinilor se va opta pentru cele cu grad sporit de responsabilitate pentru conducător în comparaţie cu ceilalţi doi membri.

Fiecare subgrup va primi câte un bileţel în care este prescrisă sarcina de lucru (ex.: A este părintele, iar B şi C sunt copiii minori, cărora A trebuie să le organizeze programul pentru o zi întreagă – ore de masă, de odihnă, de şcoală, de lectură, de recreare-deconectare etc.).

În grup se vor schimba rolurile, fiecare îndeplinind rolul de coordonator (se vor schimba bileţelele cu sarcini de la un grup la altul). În final se va conduce o discuţie referitoare la modalitatea în care participanţii şi-au îndeplinit atribuţiile, trăirile experimentate, dificultăţile, rolul preferat dintre cele două posibile (pe cât posibil, variantele să fie motivate) etc.

Se poate organiza o analiză aprofundată a unei anume situaţii, expusă de către un membru al grupului, în care acesta a avut dificultăţi de asumare a responsabilităţii / eşec în asumarea responsabilităţii.

77

•Secvenţa 10

Obiective:

- conştientizarea scenariului propriu de viaţă,

- învăţarea şi exersarea etapelor specifice procesului rezolutiv-decizional,

- adoptarea unor soluţii dezirabile pentru rezolvarea situaţiilor problematice.

Conţinut:

Script (scenariu de viaţă). Analiza şi schimbarea script-ului

Analiza script-ului

•Ce poveste ţi-a plăcut cel mai mult în copilărie?•Ce parte anume ţi-a plăcut? Povesteşte-o!• Dacă ar trebui să împarţi roluri membrilor familiei, atunci cine

şi ce rol ar avea, cine ar fi prinţul, prinţesa etc.?• Dacă ar trebui acum să distribui fiecăruia un rol, ce rol ar primi

fiecare din membrii familiei tale?

Schimbarea script-ului

• se identifică mesajele (drive, injoncţiuni) şi jocurile psihologice pe care le joacă persoana respectivă,

• se schimbă decizia iniţială: Adultul rămâne distant, observă Copilul discutând cu Părintele (joc de rol).

• se înlocuiesc mesajele parentale eronate cu mesajele actuale corecte.

Analiza scenariului (după un model de Jim McKenna)

•Alege-ţi eroul preferat Povesteşte de ce l-ai ales, motivând calităţile la persoana I:

„Sunt Superman, îmi place să salvez oamenii etc.”•Alege-ţi povestea, fabula, filmul preferat Povesteşte-l sau povesteşte-o.•Alege un vis frecventPovesteşte ce faci în vis, cum te simţi, cum este atmosfera etc.

– pot interveni cu întrebări ajutătoare cei din grup.

78

•Alege un obiect din cameră.

Motivează de ce l-ai ales. De exmplu: „Sunt o uşă. Sunt dură şi inflexibilă; uneori stau în calea oamenilor; mă enervează când dau cu piciorul în mine.”

•Alege teatrul

Eşti la teatru şi urmează să se joace pe scenă viaţa ta. Închide ochii şi descrie cum te simţi, ce este în jurul tău: linişte / gălăgie, oameni muţi / puţini, culori / nu, atmosfera, sentimentele tale / ale celorlalţi etc.

Rezolvarea de probleme

Ca metodă de tip terapeutic se utilizează psihodrama.

Este supusă atenţiei participanţilor o situaţie problematică de viaţă, pe care aceştia trebuie să o joace. La punerea în scenă vor lua parte toţi beneficiarii grupului, începând cu alegerea câte unui personaj dintre cele enumerate de către terapeut (de exemplu: „Pe un vapor sunt 10 persoane: căpitanul, doi marinari, o bunică cu un copil, un cerşetor, un nebun, un poliţist, un om de afaceri, un hoţ;; vaporul trece printr-o furtună puternică şi este în pericol să se scufunde; trebuie identificată o soluţie pentru rezolvarea problemei”.).

Sunt analizate comportamentele participanţilor: fiecare prezintă motivele care au stat la baza alegerii respectivului personaj, ce i-a plăcut şi ce dificultăţi a întâmpinat în interpretarea acestuia. Sunt evidenţiate şi cuantificate atitudinile şi aportul fiecărui personaj la găsirea soluţiei finale.

Este definit conceptul de problemă şi sunt expuse etapele procesului rezolutiv-decizional:

- identificarea problemei,- definirea problemei,- generarea unor soluţii alternative,- luarea deciziei,- punerea în aplicare a soluţiei pentru care s-a optat,- evaluarea consecinţelor.Exerciţiul „supravieţuirea în deşert”

Situaţia este una de mare dificultate.

• Este ora zece dimineaţa, într-o zi de iulie. Tocmai aţi aterizat de urgenţă în deşertul Sonora, în sud-vestul Statelor Unite ale

79

Americii. Avionul vostru este complet distrus, iar cei doi piloţi au murit.

• Piloţii nu au reuşit să precizeze coordonatele avionului. Au stabilit, însă, înainte de prăbuşire, că avionul este la 70 mile sud-vest de un câmp minat. Acest câmp este cel mai apropiat contact faţă de lumea civilizată. În afara acestui lucru, piloţii au menţionat înainte de prăbuşire că avionul avea încă 65 mile până la destinaţie şi că se înscria în planul de zbor.

• Terenul pe care sunteţi acum este un deşert, unde sunt doar câţiva cactuşi. Temperatura aerului urcă în timpul zilei până la 40 grade Celsius, ceea ce înseamnă că, la nivelul solului, temperatura va urca până la 50 grade. Sunteţi îmbrăcaţi în haine de vară (tricou, pantaloni scurţi, şosete şi pantofi). Fiecare are o batistă şi împreună aveţi în buzunar 300 RON şi un pachet de ţigări.

Intervenţie asupra problemei:

• supravieţuirea voastră depinde de modul în care grupul este capabil să colaboreze, în aşa fel încât să combine cunoştinţele pe care fiecare le deţine pentru a lua deciziile salvatoare ca grupul să reziste cât mai mult.

• presupuneţi că numărul supravieţuitorilor este egal cu numărul membrilor din grupul vostru, iar grupul a decis să rămâneţi împreună.

• înainte ca avionul să ia foc aţi reuşit să salvaţi 15 lucruri, care vor fi prezentate într-o pagină alăturată (Fişa 4).

Instrucţiuni:

- pasul 1 - fiecare realizează o clasificare personală, fără a discuta cu membrii grupului.

- pasul 2 discuţii în grup, timp de 20 de minute, pentru a realiza o clasificare a lucrurilor.

Exerciţiul urmăreşte modul în care participanţii se organizează, colaborează între ei, stabilesc ierarhii, este preluată conducerea grupului (cine anume), modul în care se negociază (cine renunţă, în ce situaţii, frecvent / rar), gradul de implicare în soluţionarea problemei, poziţia personală în raport cu problema prezentată etc.

De altfel, nu este important dacă participanţii au ierarhizat corect obiectele, ci procesul care a avut ca finalitate această ierarhizare. Psihologului revenindu-i rolul de mediator.

80

Grila de corectură a Fişei de lucru 4 „Lucruri salvate”

Lucrurisalvate

Clasificarea personală

Clasificareaechipei

Clasificarea experţilor

1. Lanternă de buzunar 42. Briceag 63. Hartă 124. Busolă 115. Trusă de prim ajutor 106. Armă încărcată 87. Paraşută deschis

colorată5

8. 100 tablete de sare 159. 1 litru apă pentru

fiecare persoană3

10. O carte despre animalele comestibile din deşert

13

11. O pereche ochelari de soare pentru fiecare persoană

9

12. 2 litri de vodka 1413. O manta pentru fiecare

persoană2

14. O oglindă mică 115. O manta de ploaie din

plastic7

•Secvenţa 11

Obiective: - dezvoltarea aptitudinilor sociale,- adoptarea comportamentelor dezirabile din punct de vedere

social,- exersarea rolurilor sub controlul grupului.Conţinut:

Dezvoltarea aptitudinilor sociale prin experimentarea unor situaţii problematice:

- „Eu în penitenciar”,

81

- „Eu în familie”,- „Eu în societate”.Terapeutul va monitoriza şi analiza modul în care participanţii

îşi aleg rolurile, interpretează situaţiile, trăiesc emoţiile, îşi adaptează comportamentele etc.

Exerciţiu

Scopul exerciţiului este ca fiecare participant să reuşească să „scoată la lumină” repertoriul adecvat al competenţelor sociale.

Pentru aceasta vor fi utilizate situaţii sociale problematice în care participanţii sunt implicaţi în viaţa curentă: relaţii cu colegii de cameră, participare la activităţi, vizita familiei. Ca şi regulă generală, vor fi prezentate situaţii simple cu o slabă încărcătură emoţională, urmând ca ulterior să se realizeze trecerea spre situaţii complexe cu mare încărcătură emoţională.

Exerciţiul presupune două etape: prima etapă este cea în care este pregătit jocul de rol, iar în a doua etapă avem în vedere derularea concretă a jocului.

Prima etapă cuprinde următoarele secvenţe:• prezentarea situaţiei problematice,• stabilirea obiectivelor,• pregătirea dialogului,• anticiparea dificultăţilor care pot să apară în derularea

jocului de rol.A doua etapă cuprinde secvenţele:• exersarea jocului de rol de către terapeut şi de către co-

terapeut, care nu trebuie să fie interpretat într-o manieră perfectă de către cei doi,

• discutarea jocului de rol împreună cu participanţii, analizarea acestuia în termeni de răspunsuri adecvate sau neadecvate,

• interpretarea jocului de rol de către participanţi, implicând iniţial pe aceia care nu prezintă dificultăţi majore în raport cu situaţia prezentată,

• rediscutarea jocului de rol şi analizarea strategiilor găsite de către participanţi,

• în cazul în care este posibil, jocul de rol se poate înregistra, pentru ca în faza de discuţii să poată fi vizionate anumite secvenţe ale acestuia,

82

• transferarea achiziţiilor din cadrul sesiunii în viaţa reală prin atribuirea de sarcini terapeutice, prin care competenţele dobândite să fie aplicate în exteriorul sesiunii de terapie, urmând ca modul de îndeplinire al acestora să fie discutat la următoarea şedinţă.

IX. FUNCŢIONAREA ECHIPEI MULTIDISCIPLINARE

Coordonatorul programului şi, implicit, al echipei multidisciplinare este psihologul. Dar, la eficienţa realizării programului vor contribui, în egală măsură, toţi membri echipei.

Datele despre evoluţia persoanelor private de libertate diagnosticate cu patologie medico-psihiatrică, incluse în programul specific, vor fi menţionate în Fişa VII - Desfăşurarea intervenţiei specifice din Dosarul de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială, de către coordonatorul echipei sau co-terapeutul implicat în activitate. Documentele de evaluare (iniţială, de parcurs şi finală) se vor ataşa la Mapa programului.

Directorul adjunct / şeful serviciului educaţie şi asistenţă psihosocială va strânge rapoartele specialiştilor care au realizat programul în vederea evaluării oportunităţii de a prelungi sau nu aplicarea acestuia şi a posibilităţii de a menţine sau de a modifica măsurile, în funcţie de evoluţia persoanei private de libertate.

Propunerea de prelungire a termenului de participare la program, împreună cu măsurile aplicabile pe durata prelungirii, va fi înaintată conducerii penitenciarului şi, în caz de aprobare, se va concretiza. Propunerea se face în termen de maximum zece zile de la finalizarea ultimului termen.

În Mapa programului vor fi colectate toate documentele completate pe parcursul derulării activităţilor, prin adăugarea:

- anexelor metodologice,- fişelor de lucru, realizate ca teme de către beneficiarii

programului.

Mapa programului se păstrează într-un loc stabilit de directorul adjunct / şeful serviciului educaţie şi asistenţă psihosocială, atâta timp cât persoana participă la program. Odată cu ieşirea din program a persoanei private de libertate, mapa se va păstra în locul stabilit de regulamentele în vigoare.

83

Atât în Mapa programului, cât şi în Fişa VII - Desfăşurarea intervenţiei specifice, din Dosarul de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială, se va menţiona motivul întreruperii participării acestuia la program - la solicitarea subiectului, datorită neprezentării ori excluderii. În cazul transferului persoanei, în perioada în care aceasta participă la program (deşi nu se recomandă, este posibilă această variantă), se vor consemna în Fişa VII - Desfăşurarea intervenţiei specifice datele relevante ale ultimei şedinţe (tematica) la care a participat şi câteva observaţii semnificative ca o evaluare globală a aşteptărilor şi a rezultatelor (în rubrica Observaţii).

Intervenţia echipei multidisciplinare se concretizează prin participarea fiecărui specialist care aplică metode specifice şi, în acelaşi timp îşi asumă sarcinile şi responsabilităţile în domeniul său de activitate. În acet sens, devin absolut necesare stabilirea şi menţinerea fluxului informaţional între membri echipei (ai serviciilor de specialitate implicate).

Durata intervenţiei nu este mai mică de trei luni de zile, dar dependentă de patologia psihiatrică asociată şi de capacitatea intelectuală a persoanei private de libertate.

Având în vedere că programul este multidisciplinar şi solicită intervenţia multor specialişti (din serviciile de asistenţă psihosocială şi educaţie, medical, siguranţă) este necesară o bună coordonare realizată de psiholog şi o implicare eficientă a întregului grup. În cadrul echipei multidisciplinare se discută evoluţia persoanei, rapoartele de urmărire şi evaluare completate de fiecare specialist implicat, toate consemnările existente, dar şi aspectele mai puţin formale.

În scopul monitorizării evoluţiei persoanelor cu afecţiuni psihice incluse în program, membri echipei multidisciplinare se vor întruni o dată pe lună. Excepţii în acest sens vor constitui următoarele situaţii care pot necesita modificarea numărului de întâlniri, în special suplimentarea:

- apariţia unor elemente de risc care afectează evoluţia persoanei,

- imposibilitatea desfăşurării activităţilor în locurile stabilite,

- identificarea propunerilor de excludere din grup şi / sau de recompensare a membrilor.

Periodicitatea acestor întâlniri nu elimină discuţiile ce se impun între specialişti şi chiar „îndesirea” atunci când situaţia o impune.

84

Fiecare întâlnire necesită completarea Fişei de lucru a echipei multidisciplinare, document metodologic specific, care se va anexa la Mapa programului.

Imediat ce persoana privată de libertate a fost inclusă în Programul specific de asistenţă psihosocială destinat persoanelor cu afecţiuni psihice, se consemnează acest aspect în Fişa V - Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică, din DEAP, precum şi în toate celelalte documente care impun, cu scopul de a facilita transmiterea informaţiilor legate de evoluţia persoanei, în special, pentru eventualele cazuri de transfer în alte unităţi.

X. EVALUAREA PROGRAMULUI

Evaluarea iniţială indică ponderea incidentelor negative generate de persoanele diagnosticate cu afecţiuni psihice şi riscul de periculozitate al acestora, pe fondul manifestărilor patologice în plan comportamental.

Evaluarea de parcurs / finală măsoară schimbările survenite în ponderea incidentelor negative şi în evoluţia riscului de periculozitate.

Pentru o evaluare finală corectă, se va urmări, în detaliu, fiecare obiectiv în parte. Este necesară întâlnirea anuală a specialiştilor implicaţi, pentru a analiza rezultatele programului. Totodată, se va stabili baza de optimizare a resurselor şi îmbunătăţirile necesare, în funcţie de rezultatele obţinute.

Se consideră eşecuri:

- neidentificarea persoanelor cu afecţiuni psihice (sau percepute ca fiind simulante) şi care provoacă sau se implică în incidente negative,

- cazurile în care persoanele private de libertate incluse în program menţin riscul de periculozitate,

- blocarea canalului de informare stabilit de specialiştii care intervin în program - va produce daune serioase persoanei şi procesului său de reabilitare.

Se consideră reuşită dacă obiectivele specifice ale programului sunt atinse, ceea ce se măsoară prin diminuarea ponderii incidentelor negative şi a riscului de periculozitate, la o limită dezirabilă de 50% din inventarul iniţial.

85

În vederea pregătirii demersurilor cantitative şi calitative ale evaluărilor de final trebuie să luăm în calcul existenţa indicatorilor calitativi şi ai riscurilor.

Indicatori calitativi

Indicatori generali:

- gradul de menţinere / ameliorare / îmbunătăţire a stării psihosomatice a persoanelor private de libertate diagnosticate cu afecţiuni psihice,

- capacitatea de reechilibrare în plan psihocomportamental (cognitiv, comportamental, emoţional).

Indicatori specifici:

- capacitatea de implicare în şedinţele programului a persoanelor private de libertate cu patologie medico-psihiatrică (ex.: refuză să participe la şedinţe, întârzie în mod sistematic la şedinţe, boicotează şedinţele printr-o atitudine necorespunzătoare, perturbă desfăşurarea activităţilor, participă pasiv sau activ etc.),

- gradul de coeziune a grupului terapeutic (ex.: dacă a rezistat sau nu componenţa grupului, pe parcursul derulării programului, şi ce anume a susţinut / a blocat?, dacă au apărut conflicte în grup, cum au fost acestea gestionate?, care a fost ponderea înlocuirilor sau excluderilor din grupul terapeutic?, dacă au existat dinaintea constituirii grupului terapeutic animozităţi / conflicte?, alte motive personale persistente / nou apărute între membrii care să perturbe buna desfăşurare a activităţilor etc.),

- nivelul de comunicare intra- şi interpersonală la nivelul grupului terapeutic,

- capacitatea de autonomie individuală (ex.: deprinderi personale, rezolvare de probleme etc.),

- gradul de adaptabilitate la mediu (ex.: reducerea / creşterea numărului / intensităţii incidentelor de tip negativ, capacitatea de a se implica şi finaliza anumite activităţi, acţiuni, probleme, situaţii de viaţă etc.),

- nivelul ameliorărilor în plan dispoziţional, emoţional, afectiv (ex.: echilibrarea, diminuarea stării de neîncredere, nesiguranţă, suspiciune, controlul emoţiilor etc.);

86

- nivelul ameliorărilor în plan voliţional, motivaţional, perceptual (ex.: identificarea unor nuclee motivaţionale / centre de greutate care să îl susţină pe individ, normalizarea capacităţii de interiorizare şi exteriorizare a propriilor percepţii etc.),

- acceptarea imaginii de sine şi a conceptului de boala psihică (ex.: să aibă conştiinţa bolii, să îşi accepte propria persoană, imagine în corelaţie cu conştiinţa bolii etc.).

Riscuri

- părăsirea grupului (abandon / plecare la cerere / excludere din program),

- menţinerea ponderii crescute a incidentelor negative (chiar şi la nivelul grupului terapeutic),

- staţionarea stării psihice în planul unor nesemnificative ameliorări (măsurate prin utilizarea indicatorilor specifici).

EVALUAREA CANTITATIVĂ utilizează indicatori de evoluţie negativă şi pozitivă.

Indicatorii de evoluţie negativă vizează:

- numărul persoanelor private de libertate care nu au fost identificate şi incluse în program,

- numărul celor care, fiind incluşi în program, menţin ponderea incidentelor negative şi a riscului de periculozitate.

Indicatori de evoluţie pozitivă:

- numărul persoanelor private de libertate care au finalizat programul fără evoluţii negative,

- numărul persoanelor (cifră în creştere, menţinere, scădere) care nu recidivează prin comportamente de risc şi incidente negative pe parcursul unui an de zile.

EVALUAREA CALITATIVĂ ia în considerare mai mulţi factori:

- coordonarea între specialiştii implicaţi,

- fluenţa canalelor de informare,

- calitatea intervenţiilor,

- timpul acordat intervenţiei.

87

XI. REGULILE DE UTILIZARE A MAPEI PROGRAMULUI

Mapa programului va conţine:

• justificarea iniţierii programului, material care, bine fundamentat, constituie motivaţia procedurii de demarare a programului; documentul va sintetiza, într-o pagină, maximum două, toate datele care argumentează ponderea afecţiunilor psihice ale populaţiei din unitatea penitenciară, ca o consecinţă firească a diagnosticării şi a selecţionării subiecţilor în grupurile ţintă,

• anexe metodologice:

- Coperta mapei programului – Anexa 1,

- Anunţul programului – Anexa 2,

- Contractul terapeutic – Anexa 3,

- Criteriile de excludere din program – Anexa 4,

- Atribuţiile echipei multidisciplinare – Anexa 5,

- Orarul programului – Anexa 6,

- Tabelul nominal – Anexa 7,

- Fişa de lucru a echipei multidisciplinare – Anexa 8,

- Fişa individuală pentru consiliere – Anexa 9,

- Protocolul de activitate – Anexa 10,

- Prezenţa persoanelor private de libertate la componenta terapeutică a programului – Anexa11,

- Prezenţa persoanelor private de libertate la componenta educaţională a programului – Anexa 12.

• fişele de lucru completate de membri grupului în cadrul temelor:

- Exerciţiul Roata Stimei de Sine – Fişa 1,

- Exerciţiul Grila de automonitorizare – Fişa 2,

- Exerciţiul Antrenamentul autocontrolului – Fişa 3,

- Exerciţiul „Lucruri salvate” – Fişa 4.

88

Metodologia întocmirii şi completării

Mapei programului

Procedura de demarare a programului necesită completarea mapei cu următoarele materiale documentare şi înaintarea spre aprobare directorului unităţii:

- Coperta mapei programului – Anexa 1,

- Justificarea programului

După aprobarea derulării programului, se vor completa sau utiliza următoarele documente necesare constituirii echipei multidisciplinare şi selecţionării persoanelor vulnerabile:

- Anunţul programului – Anexa 2,

- Contractul terapeutic – Anexa 3,

- Criteriile de excludere din program – Anexa 4,

- Atribuţiile echipei multidisciplinare – Anexa 5,

- Orarul programului – Anexa 6,

- Tabelul nominal – Anexa 7.

* Documentele se vor completa în etapa de selecţie.

Desfăşurarea propriu-zisă a programului impune utilizarea, completarea şi monitorizarea următoarelor documente:

- Contractul terapeutic – Anexa 3,

- Criteriile de excludere din program – Anexa 4,

- Atribuţiile echipei multidisciplinare – Anexa 5,

- Orarul programului – Anexa 6,

- Tabelul nominal – Anexa 7,

- Fişa de lucru a echipei multidisciplinare – Anexa 8,

- Fişa individuală pentru consiliere – Anexa 9,

- Protocolul de activitate – Anexa 10,

- Prezenţa persoanelor private de libertate la componenta terapeutică a programului – Anexa11,

- Prezenţa persoanelor private de libertate la componenta educaţională a programului – Anexa 12.

89

- Exerciţiul Roata Stimei de Sine – Fişa 1,

- Exerciţiul Grila de automonitorizare – Fişa 2,

- Exerciţiul Antrenamentul autocontrolului – Fişa 3,

- Exerciţiul „Lucruri salvate” – Fişa 4.

* Unele documente, şi anume: Contractul terapeutic, Criteriile de excludere din program, Atribuţiile echipei multidisciplinare produc efecte pe parcursul desfăşurării programului, chiar dacă nu necesită deloc sau doar completarea iniţială.

* Celelalte documente impun completări periodice:

- Orarul programului se realizează lunar sau ori de câte ori apar modificări în planificarea activităţilor,

- Tabelul nominal se reface de câte ori se schimbă componenţa grupului în sensul adăugării de participanţi, iar în cazul diminuării (prin transfer, excludere, abandon) modificarea se realizează doar în tabelul iniţial, consemnându-se motivul,

- Fişa de lucru a echipei multidisciplinare se completează la fiecare întrunire a grupului,

- Fişa individuală pentru consiliere se completează pentru fiecare persoană care beneficiază de consiliere psihologică şi / sau socială.

- Protocolul programului, se completează la fiecare şedinţă a grupului terapeutic şi permite evaluarea progreselor fiecărui participant, prin măsurarea atitudinilor, implicării, rezistenţelor pe care le dezvoltă, dinamicii grupului, mobilităţii ierarhiilor, măsurării obiectivelor etc.

- Prezenţa persoanelor private de libertate (la componenta psihoterapeutică şi la componenta educaţională) se completează similar - rubricile referitoare la prezenţa şi absenţa participanţilor vor fi completate în cadrul fiecărei întâlniri, iar la finalul programului, cele două rubrici, numărul orelor de prezenţă şi numărul orelor prevăzute,

- Fişele de lucru (de la 1 la 4) vor fi parcurse ca exerciţii / teme pe măsură ce programul se realizează.

În anexe, programul a fost redenumit ECHILIBRARE PERSONALĂ pentru a evita situaţia frecvent întâlnită, şi anume: refuzul persoanelor private de libertate de a participa, sub motivul că nu suferă de o afecţiune psihică.

90

91

BIBLIOGRAFIE1. Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România şi American Psychiatric

Association, (2003), Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale, Ediţia a IV-a revizuită, DSM – IV – TR, Bucureşti, Editura Asociaţiei Psihiatrilor Liberi din România.

2. Băban, A., (2001), Consiliere educaţională, Cluj-Napoca, Imprimeria Ardealul.

3. Berne, E., (2002), Jocuri pentru adulţi, Bucureşti, Editura Amaltea.

4. Brinster, P., (1997), Terapia cognitivă, Bucureşti, Editura Teora.

5. Holdevici, I., (2000), Psihoterapii scurte, Bucureşti, Editura Ceres.

6. Holdevici, I., Vasilescu, I.P., (1993) Psihoterapia. Tratament fără medicamente, Bucureşti, Editura Ceres.

7. Gelder, M., Gath, D., Mayou, R., (1994), Tratat de psihiatrie Oxford, Ediţia a II-a, Bucureşti, Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România şi Geneva Initiative on Psychiatry.

8. Moreau, A., (2000), Incursiune în autoterapia asistată, Iaşi, Editura Polirom.

9. Legea nr. 487 / 2002 a sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice.

10. Pomini, V., Neis, L., Brenner, H.D., Hodel, B., Roder, V., (1998), Therapie pszchologique des schizophrenies, Berne, Editura Mardaga.

11. Stewart, I., Jones, V., (2004), AT astăzi. O nouă introducere în analiza tranzacţională, Timişoara, Editura Mirton.

12. Ivey, A.E., Gluckstern, N, Bradford Ivey, M., Abilităţile consilierului. Abordare din perspectiva microconsilierii, (2002), Oradea, Editura Universităţii din Oradea.

13. Shazer S., 2002, Explorer les solutions en therapie breve, Bruxelles, Edition Satas.

92

93

ANEXE

94

95

MAPA PROGRAMULUI

96

97

Anexe metodologice

98

99

Anexa 1PENITENCIARUL _____________________________

Aprobat,Director unitate

Avizat, Director adjunct / Şef ServiciuEducaţie şi Asistenţă Psihosocială

MAPAPROGRAMULUI SPECIFIC DE ASISTENŢĂ PSIHOSOCIALĂ

„ECHILIBRARE PERSONALĂ”

Coordonatorul programului

________________________________________

Avizat,Şef serviciu Asistenţă Psihosocială

100

Anexa 2

Avizat,Director adjunct / Şef Serviciu

Educaţie şi Asistenţă Psihosocială

ANUNŢ

În Penitenciarul / secţia (numele unităţii / numărul secţiei,

după caz) ________________ începe Programul specific de asistenţă psihosocială ECHILIBRARE PERSONALĂ. Şedinţele vor avea loc în (locul desfăşurării) _________________, în perioada _______________.

Persoanele private de libertate care doresc să se înscrie la acest program se vor adresa educatorului / psihologului secţiei.

Întocmit,Coordonatorul programului

____________________________________

Data afişării anunţului ____________

101

Anexa 3CONTRACTUL TERAPEUTIC1∗

de participare la

Programul ECHILIBRARE PERSONALĂ

Nume: _____________________ Prenume: _______________Data naşterii _______ Părinţii ____________ / _____________ Prin prezentul document, declar că am fost informat despre

caracteristicile, obiectivele, regulile şi criteriile de participare / excludere din program şi sunt de acord cu respectarea acestora.

Concret, accept voluntar următoarele reguli:1. să particip la activităţile programului, la toate şi fiecare din

domeniile de intervenţie şi să realizez temele stabilite de specialişti,Activităţi:

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

2. să nu provoc niciun fel de incident care ar putea afecta buna derulare a activităţilor,

3. să fiu de acord ca, în perioada includerii în program, specialiştii care intervin în procesul meu terapeutic să aibă acces la datele personale cuprinse în Fişa medicală, Dosarul individual, Dosarul de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică, cele privind regimul penitenciar şi orice alte informaţii de interes pentru desfăşurarea activităţilor specifice,

4. să respect regulile de desfăşurare a programului, iar în cazul în care le încalc voi fi exclus temporar / definitiv din program şi sancţionat conform reglementărilor în vigoare.

După ce am primit aceste informaţii, am avut posibilitatea de a lămuri orice neclaritate despre drepturile şi obligaţiile legate de program şi de aceea accept voluntar regulile.

Data şi locul: _________________

Semnătura beneficiarului: Semnătura coordonatorului de program___________________ _______________________

1 ∗ Modelul poate fi particularizat în funcţie de necesităţile identificate. Se va semna la sfârşitul primei întâlniri din program, de către fiecare participant.

102

Anexa 4

CRITERIILE DE EXCLUDERE din Programul ECHILIBRARE PERSONALĂ

1. Vor fi eliminate obligatoriu din program persoanele private de libertate care, în perioada derulării acestuia, au săvârşit următoarele abateri foarte grave:

• atac cadre, tentativă de evadare, agresarea sexuală a altei persoane private de libertate, agresarea fizică a altei persoane private de libertate cu consecinţe grave.

2. Vor fi excluse din program persoanele private de libertate care săvârşesc o singură dată, una dintre următoarele abateri:

• lovituri violente cu obiecte dure, înjunghieri, tăieturi (asupra altor persoane private de libertate).

3. Vor fi excluse din program persoanele private de libertate care săvârşesc de două ori, abateri de tipul:

• loviri (cu palma, pumnul, piciorul), acţiuni cu rol de provocare care duc la violenţă (piedică, scuipat, înjurături, îmbrâncire).

4. Vor fi excluse din program persoanele private de libertate care ameninţă sau îi intimidează pe membrii echipei multidisciplinare.

5. Vor fi excluse din program persoanele private de libertate care nu manifestă interes faţă de temele cursului sau încalcă regulile de grup şi se măsoară prin:

- acumularea a trei absenţe nemotivate de la întâlniri, - neefectuarea temelor de trei ori la rând, - neimplicarea în activităţile desfăşurate individual sau în

grup, - ironizarea colegilor / participanţilor la activităţi, - descurajarea schimbărilor pe care membri grupului

încearcă să le facă.Aceste reguli vor fi discutate cu fiecare participant (atât individual

cât şi în grup) şi vor fi incluse în contractul terapeutic pe care acesta îl va semna. Regulile nu vor mai fi negociate după intrarea în grup, ci vor fi periodic reamintite, iar la fiecare încălcare a acestora vor fi luate măsurile corespunzătoare.

Membri echipei multidisciplinare

103

Anexa 5La prima întâlnire a echipei multidisciplinare sunt prezentate

atribuţiile şi responsabilităţile membrilor

Acestea pot suferi modificări şi pot fi particularizate ţinând cont de condiţiile de personal din fiecare penitenciar

ATRIBUŢIILE ECHIPEI MULTIDISCIPLINARE

din

Programul ECHILIBRARE PERSONALĂ

- identifică monitorizează şi evaluează persoanele cu afecţiuni psihice care vor fi incluse în program,

- stabileşte activităţile terapeutice şi educaţionale în care vor fi incluse persoanele vulnerabile,

- planifică periodicitatea întâlnirilor şi respectă orarul stabilit,- asigură cadrul general pentru derularea optimă a activităţilor

programului (identifică şi stabileşte spaţii, resurse umane şi materiale),

- completează documentele necesare constituirii mapei programului (fişe de lucru, anexe metodologice etc.), fişele Dosarului de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială (care impun acest lucru), precum şi cele specifice celorlalte servicii de specialitate,

- menţine imparţialitatea în raport cu persoanele private de libertate şi aplicarea unitară a criteriile de excludere, în cazul în care acest lucru se impune,

- analizează propunerile de intrare / excludere formulate de oricare dintre membri grupului şi decide includerea de noi participanţi sau excluderea celor care nu respectă obligaţiile stabilite prin Contractul terapeutic,

- sprijină persoanele private de libertate beneficiare ale intervenţiei şi le oferă susţinerea necesară atunci când este cazul,

- asigură buna desfăşurare a activităţilor şi încurajează participanţii la un comportament corespunzător,

- identifică soluţii la diferitele schimbări / probleme care apar,- respectă principiile confidenţialităţii.

104

Responsabilităţile coordonatorului de program (psihologul):- gestionează desfăşurarea activităţilor programului, - monitorizează aspectele legate de calitatea serviciilor oferite

prin programul Echilibrare personală,- evaluează rezultatele obţinute în Componenta terapeutică şi

în Componenta educaţională a programului, - organizează întâlnirile echipei multidisciplinare, atunci când

acest lucru se impune şi completează Procesul verbal al şedinţei,

- asigură managementul administrativ al materialelor şi al consumabilelor necesare,

- planifică şi întocmeşte Orarul activităţilor programului,- colaborează cu toţi membri echipei multidisciplinare prin

oferirea de informaţii relevante, din perspectiva scopului programului, referitoare la persoanele private de libertate beneficiare.(ceilalţi psihologi implicaţi)

- realizează evaluări (iniţială, de parcurs, finală) şi participă la selecţia persoanelor private de libertate în vederea includerii în program,

- stabileşte obligaţiile din Contractul terapeutic şi le aduce la cunoştinţa fiecărui participant, spre a fi semnate,

- organizează activităţile modulului terapeutic, - planifică şi asigură consilierea individuală a participanţilor la

program,- planifică şi asigură intervenţiile de tip terapeutic – în cazul

constituirii mai multor grupuri, parte dintre acestea vor fi preluate de un alt psiholog, pentru a-l degreva de sarcini pe coordonatorul programului,

- completează documentele din mapa program care îi revin (Tabelul nominal al participanţilor, Fişa individuală, Protocolul de activitate, Prezenţa participanţilor la modulul terapeutic),

- colaborează cu toţi membri echipei multidisciplinare prin oferirea de informaţii relevante, din perspectiva scopului programului, referitoare la persoanele private de libertate beneficiare.

Responsabilităţile asistentului social:- planifică şi asigură consilierea socială individuală a persoanelor

vulnerabile care necesită acest tip de intervenţie,- completează documentele din mapa program care îi revin

(Fişa individuală),

105

- colaborează cu toţi membri echipei multidisciplinare prin oferirea de informaţii relevante, din perspectiva scopului programului, referitoare la persoanele private de libertate beneficiare.

Responsabilităţile educatorului:- planifică şi susţine activităţile educaţionale în care sunt incluse

şi persoanele vulnerabile selecţionate în cadrul programului Echilibrare personală,

- completează documentele din mapa program care îi revin (Prezenţa participanţilor la activităţile educaţionale),

- colaborează cu toţi membri echipei multidisciplinare prin oferirea de informaţii relevante, din perspectiva scopului programului, referitoare la persoanele private de libertate beneficiare.

Responsabilităţile preotului:- planifică şi susţine activităţile moral-spirituale cu persoanele

vulnerabile incluse în program,- completează documentele din mapa program care îi revin

(Prezenţa participanţilor la modulul educaţional),- colaborează cu toţi membri echipei multidisciplinare prin

oferirea de informaţii relevante, din perspectiva scopului programului, referitoare la persoanele private de libertate beneficiare.

Responsabilităţile monitorului sportiv:- planifică şi susţine activităţile sportive cu participanţii din

program care sunt apţi pentru a fi incluşi în acest tip de activităţi,

- completează documentele din mapa program care îi revin (Prezenţa participanţilor la modulul educaţional),

- colaborează cu toţi membri echipei multidisciplinare prin oferirea de informaţii relevante, din perspectiva scopului programului, referitoare la persoanele private de libertate beneficiare.

106

Responsabilităţile personalului medical (medic psihiatru, medic generalist, asistent medical):

- identifică, monitorizează, evaluează persoanele cu afecţiuni psihice - cu precizarea că psihiatrul stabileşte diagnosticul, tratamentul şi durata acestuia,

- colaborează cu toţi membri echipei multidisciplinare prin oferirea de informaţii relevante, din perspectiva scopului programului, referitoare la persoanele private de libertate beneficiare.

Responsabilităţile personalului din cadrul serviciului siguranţa deţinerii şi regim penitenciar

- colaborează cu toţi membri echipei multidisciplinare prin oferirea de informaţii relevante, din perspectiva scopului programului, referitoare la persoanele private de libertate beneficiare.

Am fost informaţi,Semnături:Coordonator program ___________________________Alt psiholog ___________________________Asistent social ___________________________Educator ___________________________Preot ___________________________Monitor sportiv ___________________________Medic psihiatru ___________________________Medic generalist ___________________________Asistent medical ___________________________Personal administrativ şi de supraveghere ______________ ______________ ______________

107

Ane

xa 6

Aviz

at,

Dire

ctor

adj

unct

/ Şe

f Ser

vici

u Ed

ucaţ

ie ş

i Asi

sten

ţă p

siho

soci

ală

OR

AR

UL

Pro

gram

ului

EC

HIL

IBR

AR

E P

ER

SO

NA

LĂ d

esfă

şura

t cu

grup

ul d

e lu

cru

____

__ în

per

ioad

a __

____

__ la

___

____

indi

vidu

al _

___

în p

erio

ada

____

____

____

_ la

___

____

____

__

ASI

STEN

ŢĂ P

SIH

OSO

CIA

LĂ d

e gr

upPa

rtic

ipan

ţiZi

uaO

raSp

aţiu

l de

desf

ăşur

are

Susţ

ine

Gru

p 3

Luni

9.00

-10.

00C

lub

secţ

ia …

.P

siho

log

Vine

riM

arţi

Joi

CO

NSI

LIER

E PS

IHO

LOG

ICĂ

Indi

vidu

al

Mar

ţi10

.00-

11.0

0C

abin

et p

siho

logi

cP

siho

log

CO

NSI

LIER

E SO

CIA

LĂIn

divi

dual

Mar

ţi11

.00-

12.0

0C

abin

et p

siho

logi

cA

sist

ent s

ocia

lA

CTI

VITĂ

ŢI E

DU

CA

ŢIO

NA

LEG

rup

1 co

nfec

ţiona

re o

rigam

iM

ierc

uri

13.0

0 - 1

4.00

Clu

b S

ecţia

…E

duca

tor

Gru

p 2

Vine

riE

duca

tor

AC

TIVI

TĂŢI

MO

RA

L-R

ELIG

IOA

SEIn

divi

dual

Vi

neri

10.0

0-11

.00

Clu

b se

cţia

…P

reot

A

CTI

VITĂ

ŢI S

POR

TIVE

Gru

p 1

Mar

ţi15

.00

- 16.

00C

urte

de

plim

bare

Mon

itor s

porti

vJo

iG

rup

2Lu

niM

onito

r spo

rtiv

Vine

ri A

LTE

AC

TIVI

TĂŢI

REA

LIZA

TE D

E C

OLA

BO

RAT

OR

I IN

TER

NI /

EXT

ERN

IG

rup

4M

ierc

uri

14.0

0 - 1

5.00

Sal

a …

Vine

riÎn

tocm

it:

Coo

rdon

ator

pro

gram

___

____

____

____

____

__

* Avi

zul d

irect

orul

ui a

djun

ct e

ste

nece

sar p

entru

a in

clud

e ac

tivită

ţile

prog

ram

ului

în O

raru

l act

ivită

ţilor

şi n

u va

mai

fi n

eces

ară

apro

bare

a co

nduc

erii

unită

ţii.

Ora

rul s

e va

înto

cmi l

unar

(şi c

hiar

săp

tăm

ânal

cân

d co

ndiţi

ile im

pun)

în fu

ncţie

de

posi

bilit

ăţile

de

plan

ifica

re /a

ntic

ipar

e al

e co

ordo

nato

rulu

i de

prog

ram

.

108

Ane

xa 7

Apr

ob,

Dire

ctor

uni

tate

TAB

EL N

OM

INA

L*cu

par

ticip

anţii

la P

rogr

amul

EC

HIL

IBR

AR

E P

ER

SO

NA

LĂ

Com

pone

nta

tera

peut

ică

/ Com

pone

nta

educ

aţio

nală

, în

per

ioad

a __

____

____

____

_ G

rupu

l de

lucr

u __

____

____

__

Nr.

crt

Num

e şi

pre

num

eD

ata

naşt

erii

Con

dam

nare

şi f

aptă

Cam

era

- reg

imul

- se

cţia

Obs

erva

ţii

Înto

cmit,

Coo

rdon

ator

pro

gram

Avi

zat,

Aviz

at,

Ver

ifica

t,

Dire

ctor

adj

unct

D

irect

or a

djun

ct

Ş

ef S

ervi

ciu

Sigu

ranţ

a D

eţin

erii

şi R

egim

Pen

itenc

iar

E

duca

ţie ş

i Asi

sten

ţă P

siho

soci

ală

Asi

sten

ţă P

siho

soci

ală

* Tab

elul

va

ave

a v

alab

ilita

te p

ână

la fi

nalu

l pro

gram

ului

, cu

exc

epţia

situ

aţie

i în

care

în g

rup

vor fi

incl

use

noi p

erso

ane,

cee

a ce

im

plic

ă re

face

rea

aces

tuia

, în

sens

ul a

dăug

ării

noilo

r par

ticip

anţi.

Dim

inua

rea

grup

ului

(exc

lude

re/tr

ansf

er/a

band

on)n

eces

ită d

oar m

odifi

cări

în ta

belu

l ini

ţial.

109

Anexa 8

FIŞA DE LUCRU A ECHIPEI MULTIDISCIPLINAREProgramul ECHILIBRARE PERSONALĂ

Data_____________________

Componenţa echipei multidisciplinare:● psiholog, coordonatorul programului - Nume _________ Prenume _________● alt psiholog, Nume __________ Prenume ____________● asistent social Nume __________ Prenume ____________● educator Nume __________ Prenume ____________● preot Nume __________ Prenume ____________● monitor sportiv Nume __________ Prenume ____________● medic psihiatru Nume __________ Prenume ____________● medic generalist Nume __________ Prenume ____________● asistent medical Nume __________ Prenume ____________● personal administrativ şi de supraveghere

- Nume _________________ Prenume ____________- Nume _________________ Prenume ____________- Nume _________________ Prenume ____________

Perioada de desfăşurare a activităţilor programului __________Locul de desfăşurare a activităţilor Activităţi în grup ____________________________________________________________________________________________________________Activităţi individuale__________________________________________________________________________________________________________Numărul participanţilor identificaţi:_______________Probleme discutate *_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________* cu privire la includerea / excluderea membrilor din grup, schimbarea locului de desfăşurare a activităţilor, modificări în structura echipei, evaluarea rezultatelor, alte probleme apărute pe parcursul derulării programului care necesită analiza şi decizia echipei etc.

110

Soluţii identificate:

_________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Echipa multidisciplinară:● psiholog, coordonatorul programuluisemnătura___________________________________● alt psiholog, semnătura___________________________________● asistent social semnătura___________________________________● educator semnătura___________________________________● preot semnătura___________________________________● monitor sportiv semnătura___________________________________● medic psihiatru semnătura___________________________________● medic generalist semnătura_____________________________________● asistent medical semnătura_____________________________________● personal administrativ şi de supraveghere semnătura_____________________________________semnătura_____________________________________semnătura_____________________________________

În scopul monitorizării evoluţiei persoanelor cu tulburări psihice, membri echipei multidisciplinare se vor întruni o dată pe lună. Excepţii în acest sens vor constitui următoarele situaţii care pot interveni şi implică diminuarea numărului de întâlniri (imposibilitatea desfăşurării activităţilor în locurile stabilite) sau, în cele mai multe cazuri, suplimentarea numărului de întâlniri:

- apariţia unor elemente de risc în măsură a afecta evoluţia persoanei private de libertate,

- identificarea propunerilor de excludere din grup şi / sau de recompensare a membrilor.

111

Anexa 9FIŞA INDIVIDUALĂ

CONSILIERE INDIVIDUALĂ

Programul ECHILIBRARE PERSONALĂ

Nume _________________________ Prenume _______________Data intrării în program ____________Data consilierii: __________________Motivaţia întâlnirii:________________________________________

A. Aspecte relevante din perspectiva intervenţiei sociale:

B. Aspecte relevante din perspectiva intervenţiei psihologice:

indicatori de suport la evaluarea comunicării non-verbale:

- privirea -

- vocea -

- distanţa fizică -

- gesturile -

- postura (poziţia corpului, mersul) -

- ţinuta -

- atitudinea şi comportamentul -

- limbajul -

- etc.

Nume Prenume Semnătura asistent social__________________________________

Semnătura psiholog (coordonatorul de program) ___________________________

* Se completează pentru persoanele incluse în program care beneficiază de consiliere psihologică sau socială.

112

Data consilierii: ____________________Motivaţia întâlnirii:________________________________________

A. Aspecte relevante din perspectiva intervenţiei sociale:

B. Aspecte relevante din perspectiva intervenţiei psihologice:

indicatori de suport la evaluarea comunicării non-verbale:- privirea -- vocea -- distanţa fizică -- gesturile -- postura (poziţia corpului, mersul) -- ţinuta -- atitudinea şi comportamentul -- limbajul -- etc.

Nume Prenume Semnătura asistent social__________________________________

Semnătura psiholog (coordonatorul de program) ___________________________

113

Data consilierii: ____________________Motivaţia întâlnirii:________________________________________

Nume Prenume Semnătura asistent social__________________________________

Semnătura psiholog (coordonatorul de program)__________________________________

A. Aspecte relevante din perspectiva intervenţiei sociale:

B. Aspecte relevante din perspectiva intervenţiei psihologice:

cu / fără indicatori de suport la evaluarea comunicării non-verbale:

114

Ane

xa 1

0PR

OTO

CO

LUL

DE

AC

TIVI

TATE

*Pr

ogra

mul

EC

HIL

IBR

AR

E PE

RSO

NA

LĂ (m

odul

tera

peut

ic)

Dat

a __

____

____

____

gru

pul _

____

____

___

întâ

lnire

a nr

. ___

____

____

____

____

_

Part

icip

anţi

(se

trec,

nom

inal

, par

ticip

anţii

la în

tâln

ire):

Abs

enţi

(eve

ntua

l şi m

otiv

aţia

):

AC

TIVI

TATE

A(s

e vo

r con

sem

na ş

i ins

trum

ente

le u

tiliz

ate,

ex:

joc

de ro

l, fiş

a de

lucr

u __

__ )

ASP

ECTE

PSI

HO

LOG

ICE

REL

EVA

NTE

(

efec

tele

din

per

spec

tiva

atin

gerii

sco

pulu

i pro

pus,

rezi

sten

ţe

activ

ate

etc.

)

OB

SER

VAŢI

I

Sec

venţ

a 1:

Act

ivita

tea

1

Sec

venţ

a 1:

Act

ivita

tea

2

Sec

venţ

a 1:

Act

ivita

tea

3

Con

cluz

iile

întâ

lniri

i (s

e va

men

ţiona

şi d

ata

urm

ătoa

rei î

ntâl

niri,

pen

tru p

erso

anel

e ca

re p

artic

ipă

la c

onsi

liere

indi

vidu

ală)

Psih

olog

:(c

oord

onat

or e

chip

ă m

ultid

isci

plin

ară)

____

____

____

____

____

____

__

* se

va

com

plet

a la

fiec

are

întâ

lnire

de

grup

din

cad

rul p

rogr

amul

ui (

fie în

tim

pul ş

edin

ţei,

fie im

edia

t dup

ă în

chei

erea

ace

stei

a, c

ât in

form

aţiil

e su

nt p

roas

pete

).

115

Ane

xa 1

1

Prez

enţa

par

ticip

anţil

orla

com

pone

nta

tera

peut

ică

a Pr

ogra

mul

ui E

CH

ILIB

RA

RE

PER

SON

ALĂ

Nr.

crt

Num

ele

şi

pren

umel

e

Perio

ada

desf

ăşur

ării

activ

ităţil

or d

e tip

tera

peut

ic d

e gr

up(_

____

____

____

___-

___

____

____

___)

Nr. ore prezenţă

Nr. ore revăzute

data

data

data

data

data

data

data

data

data

data

data

data

data

data

data

data

data

data

data

data

data

data

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 …

Înto

cmit,

Coo

rdon

ator

ul e

chip

ei /

alt p

siho

log

____

____

____

__N

OTĂ

: Rub

rica

Per

ioad

a de

sfăş

urăr

ii ac

tivită

ţilor

pro

gram

ului

va

conţ

ine

un n

umăr

de

spaţ

ii ec

hiva

lent

num

ărul

ui d

e şe

dinţ

e cu

prin

se în

pro

gram

. La

fieca

re în

tâln

ire,

coor

dona

toru

l ech

ipei

/ al

t psi

holo

g im

plic

at în

pro

gram

va

men

ţiona

dat

a şi

va

bifa

, în

drep

tul fi

ecăr

ui p

artic

ipan

t, pr

ezen

ţa (P

) sau

abs

enţa

(A) l

a ac

tivita

te. A

bsen

ţa

mot

ivat

ă se

va

nota

AM

. În

cazu

l în

care

un

parti

cipa

nt n

u m

ai fa

ce p

arte

din

gru

pul d

e lu

cru,

se

va n

ota

mot

ivul

pe

rând

ul c

ores

punz

ător

num

elui

său

.La

sfâ

rşitu

l pro

gram

ului

se

vor c

ompl

eta

colo

anel

e: N

r. or

e pr

ezen

ţă –

num

ărân

d da

tele

la c

are

fieca

re p

erso

ană

a fo

st p

reze

ntă

la p

rogr

am -

şi N

r. or

e pr

evăz

ute

– nu

măr

ul ş

edin

ţelo

r pre

văzu

te în

pro

gram

.

116

Ane

xa 1

2

Prez

enţa

par

ticip

anţil

orla

com

pone

nta

educ

aţio

nală

a P

rogr

amul

ui E

CH

ILIB

RA

RE

PER

SON

ALĂ

Nr.

crt

Num

ele

şi

pren

umel

e

Perio

ada

desf

ăşur

ării

activ

ităţil

or e

duca

ţiona

le d

e gr

up(_

____

____

____

___-

___

____

____

___)

Nr. ore prezenţă

Nr. ore revăzute

data

data

data

data

data

data

data

data

data

data

data

data

data

data

data

data

data

data

data

data

data

data

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 …

Înto

cmit,

Edu

cato

r __

____

____

____

NO

TĂ: Rub

rica

Per

ioad

a de

sfăş

urăr

ii ac

tivită

ţilor

pro

gram

ului

va

conţ

ine

un n

umăr

de

spaţ

ii ec

hiva

lent

num

ărul

ui d

e în

tâln

iri c

uprin

se în

pro

gram

. La

fieca

re în

tâln

ire,

educ

ator

ul v

a m

enţio

na d

ata

şi v

a bi

fa, î

n dr

eptu

l fiec

ărui

par

ticip

ant,

prez

enţa

(P) s

au a

bsen

ţa (A

) la

activ

itate

. Abs

enţa

mot

ivat

ă se

va

nota

AM

. În

cazu

l în

care

un

parti

cipa

nt n

u m

ai fa

ce p

arte

din

gru

pul d

e lu

cru,

se

va n

ota

mot

ivul

pe

rând

ul c

ores

punz

ător

num

elui

său

.La

sfâ

rşitu

l pro

gram

ului

se

vor c

ompl

eta

colo

anel

e: N

r. or

e pr

ezen

ţă –

num

ărân

d da

tele

la c

are

fieca

re p

erso

ană

a fo

st p

reze

ntă

la p

rogr

am -

şi N

r. or

e pr

evăz

ute

– nu

măr

ul ş

edin

ţelo

r pre

văzu

te în

pro

gram

.

117

Fişe de lucru

118

119

Fişa 1Fişa de lucru:

Exerciţiul Roata Stimei de Sine

Roata Stimei de Sine

Fiecare participant va primi o foaie de hârtie pe care este desenată roata prezentată în imaginea de mai sus. După ce completează exerciţiul Roata Stimei de Sine, participanţii vor fi capabili să conştientizeze ceea ce simt în legătură cu variate aspecte ale sinelui.

Activitate

Haşuraţi în fiecare suprafaţă, dinspre centru spre exterior, pentru a indica ceea ce simţiţi în legătură cu fiecare aspect al persoanei dumneavoastră.

De exemplu: dacă nu simţiţi pozitiv imaginea corpului dumneavoastră trebuie să haşuraţi doar o mică porţiune din felia „Imagine corporală”, dar dacă vă simţiţi foarte încrezător, trebuie să haşuraţi aproape toată felia „Încredere”. Păstraţi în minte următoarele întrebări sau aserţiuni (structurate pe tematică) pe măsură ce realizaţi acest exerciţiu.

Sinele social

• Am câţiva prieteni apropiaţi cu care pot face lucruri împreună

120

şi pot să-mi împărtăşesc sentimentele?

• Îmi fac prieteni uşor? Pot să-i păstrez?

• Există cineva în viaţa mea pe care pot conta?

Realizări

• Mi-am fixat nişte obiective şi le-am atins?

• În mod obişnuit, termin proiectele pe care le încep?

• Sunt lucruri pe care le-am făcut şi de care sunt mândru?

Încredere

• Când mă decid să fac ceva, simt că pot să fac aproape orice, dacă mă străduiesc suficient?

• Cele mai multe dintre lucruri?

• Îmi plac provocările.

Asumarea riscului

• Încerc lucruri noi?

• Încerc să fac lucruri în care s-ar putea să nu am succes?

• Dacă mă lupt, încerc în continuare sau caut o nouă cale spre succes?

Competenţă

• Sunt câteva lucruri pe care le pot face într-adevăr bine.

• Sunt lucruri despre care îmi place să cred că pot să le fac bine.

• Sunt abilităţi pe care le-am dobândit cu dificultate, dar pe care le stăpânesc bine acum.

121

Imagine corporală

• În majoritatea timpului îmi place felul în care arăt.

• Am mare grijă de corpul meu.

• Mă simt bine când mă compar cu alţii.

• Am încredere şi această încredere mă face să mă simt bine în legătură cu felul în care arăt.

• Nu mi-e frică să devin prea gras sau slab.

După ce roata este completă

• Cât de încet ar trebui să se rostogolească?

• Priveşte roata. Cât de echilibrată este?

• Contează dacă roata este echilibrată sau nu? Discutaţi cu grupul ce merge bine pentru dumneavoastră.

În final, discutaţi ce schimbări v-ar place să faceţi şi cum trebuie să faceţi aceasta.

122

FORMULAR DE RĂSPUNSURI

Nume __________________ Prenume ________________

Data _________

Sinele social____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Realizări____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Încredere____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Asumarea riscului____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Competenţă____________________________________________________________________________________________________________

123

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Imagine corporală____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

După ce roata este completă____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

În final, discutaţi ce schimbări v-ar place să faceţi şi cum trebuie să faceţi aceasta.

124

Fişa

2Fi

şa d

e lu

cru:

Exer

ciţiu

l Gril

a de

aut

omon

itoriz

are

Num

e __

____

____

____

____

____

____

Pre

num

e __

____

____

____

____

____

Dat

a

____

____

____

____

____

_G

rupu

l ___

____

____

____

____

__Te

mă

prop

usă

în c

adru

l şed

inţe

i nr.

____

____

____

____

____

____

____

____

Dat

aO

ra

Eval

uare

a se

verit

ăţii

situ

aţie

i(0

-10)

Des

crie

rea

senz

aţiil

or

fizic

e şi

a

seve

rităţ

ii lo

r(0

-10)

Stăr

i em

oţio

nale

Inte

nsita

tea

lor

(0-1

0)

Situ

aţia

: ce

făce

aţi î

n ac

el

mom

ent?

La c

e vă

gân

deaţ

i în

ace

l mom

ent?

Ce

aţi f

ăcut

în

acel

mom

ent?

Car

e es

te

răsp

unsu

l ra

ţiona

l?

Eval

uaţi

din

nou

seve

ritat

ea

situ

aţie

i(0

-10)

125

126

Fişa

3Fi

şa d

e lu

cru:

Ex

erci

ţiul A

ntre

nam

entu

l aut

ocon

trol

ului

Num

e __

____

____

____

____

____

____

Pre

num

e __

____

____

____

____

____

Dat

a

____

____

____

____

____

____

Gru

pul _

____

____

____

____

____

Tem

ă pr

opus

ă în

cad

rul ş

edin

ţei n

r. __

____

____

___

ZiO

răIn

tens

itate

(0-1

0)U

nde?

Ce

a si

mţit

?C

e a

gând

it?C

um s

-a o

prit?

127

128

Fişa 4

Fişa de lucru:Exerciţiul „Lucruri salvate”

Nume ___________________Prenume __________________Data ______________________

Grupul _____________________

Temă propusă în cadrul şedinţei nr. _____________

Aranjaţi cele 15 lucruri pe care le-aţi salvat, în ordinea importanţei, de la cel mai important până la cel mai nesemnificativ pentru supravieţuire.

Lucrurisalvate

Clasificarea personală

Clasificareaechipei

Clasificarea experţilor

1. Lanternă de buzunar2. Briceag3. Hartă4. Busolă5. Trusă de prim ajutor6. Armă încărcată7. Paraşută deschis colorată8. 100 tablete de sare 9. 1 litru apă pentru fiecare persoană10. O carte despre animalele comestibile din deşert11. O pereche ochelari de soare pentru fiecare persoană

12. 2 litri de vodka

13. O manta pentru fiecare persoană14. O oglindă mică15. O manta de ploaie din plastic