p 93 harta militara ofensiva iasi-chisinau

7/25/2019 p 93 Harta Militara Ofensiva Iasi-Chisinau

http://slidepdf.com/reader/full/p-93-harta-militara-ofensiva-iasi-chisinau 1/134

ACADEMIA OAMENILOR DE ŞTIINŢĂ DIN ROMÂNIA Secţia de Ştiinţe Militare



General de brigadă (r) prof. univ. dr. Nicolae CIOBANU Locotenent-colonel dr. Viorel BRAT

MAREA

CONFLAGRAŢIE A SECOLULUIXX

PITEŞTI – 2010



Despre cel de Al Doilea Război Mondial s-au scris

până în prezent mii şi mii de tomuri, în toate lim-bile ţărilor participante la această mare conflagraţie a Se-colului XX.

Broşura prezentă se vrea a prezenta, acum la cei 65 deani de la încheierea acestui pustiitor flagel, generat de oa-

meni, într-un mod concis, preliminariile care au dus la de-clanşarea războiului şi locul acestora în economiagenerală a marii conflagraţii, dar şi principalele măsuripolitico-militare care au dus la închegarea coaliţiei statelorantihitleriste.

În lucrare principalele acţiuni militare sunt grupate,

cronologic vorbind, în trei perioade distincte. Prima pe- rioadă cuprinde acţiunile forţelor germane din momentuldeclanşării războiului, până la 1 septembrie 1939 şi până

CUVÂNT ÎNAINTE

M a r e a c o n f l a g r a ţ i e a s e c o l u l u i X X 5



la începutul anului 1943, perioadă în care forţele agre-soare s-au găsit într-o continuă ofensivă. Cea de-a doua pe-

rioadă cuprinde acţiunile desfăşurate în cursul anului1943 şi până în cea de-a doua jumătate a anului 1944, mar-cată de operaţia de debarcare din Normandia. Este pe-rioada marii cotituri în desfăşurarea Războiului DoiMondial când forţele coaliţiei antihitleriste au smuls defi-

nitiv iniţiativa strategică pe toate teatrele de operaţii mi-litare. Cea de a treia perioadă cuprinde acţiunile din anii1944-1945 până la încheierea războiului la 9 mai 1945 peteatrele de operaţii europene, respectiv 2 septembrie1945, când a avut loc capitularea necondiţionată a Japo-niei.

Ne-am angajat la acest demers, pentru a oferi cititoriloro sinteză, un compendiu privind acest conflict mondial,dat fiind că timpul cititorului dornic de a afla ce a însem-nat cel de Al Doilea Război Mondial este în zilele noastrelimitat.

Sigur, nu avem pretenţia de a fi spus totul despreaceastă mare conflagraţie, dar considerăm că broşura con-ţine ceea ce a fost esenţial în pregătirea şi desfăşurareaRăzboiului Doi Mondial.

Autorii

N I C O L A E C I O B A N U , V I O R E L B R A T 6



Preliminarii ale izbucnirii celui de Al DoileaRăzboi Mondial 9

Prima perioadă a războiului 17Cea de-a doua perioadă a războiului 68Cea de-a treia perioadă a războiului 92Note 120

Bibliografie selectivă 126 Al Doilea Război Mondial – cea mai mare conflagra-

ţie a secolului XX. Referat ştiinţific 131

CUPRINS





Lista planşelor

Fig. 1 – Cotropirea Poloniei, 1939 21Fig. 2 – Ofensiva germană în vest 24 Fig. 3 – Cotropirea Iugoslaviei şi Greciei 32 Fig. 4 – Schimbări succesive ale situaţiei militare în nordul

Africii în perioada septembrie 1940 - iunie 1942 39 Fig. 5 – Planul Barbarosa 45 Fig. 6 – Ofensiva armatelor Germaniei şi ale aliaţilor ei

în 1941 47 Fig. 7 – Contraofensiva sovietică la Moscova 49 Fig. 8 – Operaţiile militare din Pacific din anii 1941- 1943 53 Fig. 9 – Bătălia de la Midway 58 Fig. 10 – Ofensiva armatelor sovietice în perioada decembrie

1941 - mai 1942 59 Fig. 11 – Ofensiva forţelor germane în 1942 61

Fig. 12 – Bătălia de la Stalingrad 63 Fig. 13 – Contraofensiva sovietică de la Stalingrad şidin Caucaz 64

Fig. 14 – Bătălia de la Kursk 71Fig. 15 – Ofensiva armatelor anglo-americane din

nordul Africii, Sicilia şi sudul Italiei 79 Fig. 16 – Debarcarea în Normandia 87

Fig. 17 – Ofensiva forţelor aliate în Pacific (1943-1945) 90 Fig. 18 – Ofensiva fsovietică de la Iaşi-Chişinău 93 Fig. 19 – Operaţia „Budapesta“ 98 Fig. 20 – Luptele pentru eliberarea completă a teritoriului

României (1 septembrie - 25 octombrie 1944) 99 Fig. 21 – Acţiunile militare de pe frontul sovieto-german

în perioada ianuarie-august 1944 103

Fig. 22 – Ofensiva armatelor aliate în anii 1944-1945 107 Fig. 23 – Ofensiva forţelor anglo-franco-americane în Italia 111Fig. 24 – Cucerirea Okinawei 112 Fig. 25 – Bătălia Berlinului 116



Declanşată în urmă cu peste şapte decenii, aceastămare conflagraţie a cauzat omenirii pierderi incal-

culabile în vieţi omeneşti şi valori materiale şi spirituale.Între principalele cauze care au determinat acest înspăi-mântător măcel vom aminti doar câteva. Mai întâi trebuiesă ţinem seama de faptul că tratatele de pace încheiate la

sfârşitul Primului Război Mondial nu au satisfăcut dolean-ţele tuturor actorilor participanţi la această primă mareconflagraţie a Secolului al XX-lea. De aici, chiar imediat după semnarea acestor tratate, mai de voie – mai de ne- voie, de către reprezentanţii statelor învinse, acestea aupromovat imediat o atitudine politică revanşardă, vindica-

tivă în scopul satisfacerii doleanţelor lor economice, poli-tice, dar mai ales teritoriale. Totodată, politica conciliatoare a unor mari puteri eu-

ropene1, Marea Britanie şi Franţa, faţă de politica de în-

PRELIMINARII ALE IZBUCNIRII CELUIDE A L DOILEA R ĂZBOI MONDIAL




armare a unor state învinse şi promovarea de către aces-tea a unei politici agresive de expansiune teritorială, în

frunte cu Germania, au generat un climat de încurajare astatelor revanşarde. Astfel, la 11 decembrie 1932, Anglia,Franţa, Italia şi S.U.A. „au recunoscut egalitatea în drep-turi a Germaniei în privinţa înarmărilor“2, ca, puţin maitârziu, la 15 iulie 1933 (după ce în Germania se instau-rase, la 30 ianuarie 1933, regimul nazist în frunte cu Adolf

Hitler) să se semneze la Roma „Pactul de înţelegere şi co-laborare a celor patru puteri Anglia, Franţa, Germania şiItalia“. La puţin timp (14 octombrie 1933), în semn de „lo-ialitate“ faţă de Pactul de Înţelegere şi Colaborare,Germania a părăsit Liga Naţiunilor iar delegaţia sa s-a re-tras de la lucrările Conferinţei Internaţionale de Dezar-

mare de la Geneva. Cu toate acestea, doi ani mai târziuare loc semnarea la 18 iunie 1935, a Convenţiei navaleanglo-germane prin care se permitea Reichului să-şicreeze o puternică flotă de război, inclusiv submarine, in-terzise Germaniei prin Tratatul de la Versailles, după cela 16 martie – acelaşi an – guvernul german a adoptat ho-tărârea cu privire la introducerea serviciului militar obli-gatoriu3 şi crearea unei armate de o jumătate de milionde oameni. Încurajat în demersul său, Hitler ocupă regiu-nea renană (încălcând cu bună ştiinţă prevederile Confe-rinţei Internaţionale de la Locarno, desfăşurată între 5-16 octombrie 1925 ), la 7 martie 1936 . La scurt timp (25 octombrie 1936 )4, s-au pus bazele Axei Roma-Berlin prin în-ţelegerea survenită între Hitler şi Mussolini, ca o lună maitârziu să se încheie „Pactul Anticomintern“ între Germa-




nia şi Japonia. Are loc, apoi, aderarea Italiei la „Pactul An-ticomintern“ (6 noiembrie 1937 ), astfel constituindu-se

„triunghiul Berlin-Roma-Tokio.“ Toţi aceşti „paşi“ făcuţi de conducerea Germaniei na-

ziste demonstrau cum nu se poate mai clar faptul căaceasta este ferm hotărâtă să aplice în practică principiilefalsei geopolitici naziste a „Spaţiului vital pentru poporulgerman.“

Acţiunea conciliantă a Marii Britanii, incapacitateaFranţei de a se opune acţiunilor agresive şi de a-şi men-ţine poziţiile au provocat o puternică nelinişte în rândulstatelor din centrul şi sud-estul Europei, care îşi funda-mentaseră politica lor de securitate şi integritate terito-rială pe alianţa cu Franţa şi Marea Britanie. Referindu-se

la această situaţie istoricul francez Maurice Baumant con-sidera că: „Angajamentele diplomaţiei franceze în aceastăparte a Europei nu erau susţinute de o concepţie militarăşi de măsuri militare adecvate, Franţa nedispunând de ar-mata politicii sale“5. Completând aprecierile acestuia, is-toricul britanic Arnold J. Toynbee afirma „când Franţa şiMarea Britanie au fost în mod tacit de acord cu reocupa-rea militară a Renaniei de către Hitler în 1936, ele au lăsat în felul acesta Europa de răsărit în mâinile lui Hitler.“6

Cu bine cunoscuta sa luciditate politică marele diplo-mat român Nicolae Titulescu, referindu-se la atitudineaconciliatoare a Franţei şi Marii Britanii faţă de măsurileagresive ale Germaniei, mai ales, faţă de ocuparea regiuniiRenane aprecia: „Cred că datoria noastră este să vedemlimpede situaţia când Franţa şi Anglia au înghiţit faptele




împlinite ale Germaniei; este riscant a ne aştepta din par-tea lor la ceva mai mult decât condamnarea morală a re-

pudierii militare a tratatelor şi iniţiativa la negocieri.“7

Mai mult, mergând pe linia toleranţei faţă de cerinţelerevanşarde, revizioniste, ale unor state din Europa, cer-curile guvernamentale britanice şi franceze au continuat să alunece pe panta concesiilor sfătuind stăruitor stateleMicii Înţelegeri (Cehoslovacia, Iugoslavia, România), să

procedeze asemănător, inclusiv faţă de Ungaria, în pri- vinţa revizuirii clauzelor militare ale Tratatului de la Trianon.

Doctrinele lui Hitler scoteau în evidenţă planul nazist de constituire a unui nou imperiu (Reich) german, al trei-lea din istoria Germaniei. Conform concepţiei Führerului,

cel de-al Treilea Reich urma să conducă lumea şi să durezeo mie de ani. Austria germană trebuia să revină la mareapatrie germană.8 Împlinirea acestui destin presupunea capoporul german să dispună de Lebensraum (spaţiu în caresă-şi ducă existenţa). Aşadar naţiunea trebuia să se ex-tindă.

În aceste condiţii expansiunea germană continuă nes-tingherită. Astfel, în zilele de 11 şi 12 martie 1938Germania a invadat Austria. „Anschluss-ul“ apropia agre-siunea germană spre estul şi sud-estul Europei sporindconsiderabil primejdia pentru integritatea teritorială aCehoslovaciei, armatele Reichului german concentrându-se (în luna mai 1938 ) la graniţele Cehoslovaciei, act carea generat „criza din mai“ în problema cehoslovacă. Lascurt timp, în data de 12 septembrie 1938, la un congres




al partidului nazist, Hitler a dat un ultimatum Cehoslova-ciei, cerându-i ca în opt ore să părăsească teritoriile cu po-

pulaţie germană. Are loc în zilele de 29-30 septembrie Conferinţa de la

München a şefilor guvernelor Angliei, Franţei, Italiei şiGermaniei (Chamberlain, Daladier, Mussolini şi Hitler),care a impus Cehoslovaciei să cedeze Germaniei nazisteregiunea sudetă. În negocierile de la München cei patru

au convenit rapid asupra unei soluţii simple. Ei au oferit lui Hitler tot ce-şi dorea, care a acceptat „în dar“ zona Su-deţilor cu fortificaţiile sale9. Ei credeau că înţelegerea îlsatisfăcea deplin pe Hitler, care primea ultimul teritoriueuropean cu populaţie majoritar germană. Dar, la mijlocullunii martie 1939, la mai puţin de şase luni după Confe-

rinţa de la München, Germania a ocupat întregul teritoriuceh.

Pretenţii cerând unele cedări teritoriale faţă deCehoslovacia au şi Polonia care a şi ocupat, începând cu2 octombrie oraşul Teschen, zona cu acelaşi nume şi re-giunea Friestadt, dar şi Ungaria care a smuls din teritoriulcehoslovac o suprafaţă de circa 12 000 km2 cu aproximativ 1 000 000 de locuitori. În zilele de 1-10 octombrie 1938 trupele germane au ocupat regiunea sudetă.

Acţiunile revizioniste continuă. Astfel Germania ridicăpretenţii teritoriale faţă de Polonia, punând pe tapet pro-blema zonei Danzigului, iar la 2 noiembrie 1938 (în urmaPrimului arbitraj de la Viena), Ungaria a anexat regiunilede sud ale Ucrainei Subcarpatice şi Slovaciei, ca apoi la15 martie 1939 să ocupe întreaga Ucraină Subcarpatică10.




Concomitent, la aceeaşi dată, Germania a ocupat întreagaCehoslovacie. Actele de agresiune ce au precedat declan-

şarea celui de-Al Doilea Război Mondial au continuat. Ast-fel, la 22 martie 1939, Germania cere să i se cedeze zonaşi oraşul Danzig, iar în ziua următoare (23 martie) a ocu-pat oraşul Memel (Klaipeda). În scurt timp Italia a ocupat la 7 aprilie 1939 , Albania.

Un ultim pas în declanşarea Războiului Doi Mondial a

fost făcut la data de 23 august 1939 , când la Moscova s-asemnat Tratatul de neagresiune sovieto-german (TratatulRibbentrop-Molotov) care în anexele sale strict secretestabilea de fapt împărţirea sferelor de influenţă în Europade Răsărit. Prin acest tratat Germania recunoştea intere-sele Uniunii Sovietice faţă de o serie de teritorii de la fron-

tiera de Vest a U.R.S.S. (teritoriile Letoniei, Estoniei,Lituaniei, Bucovinei de Nord şi Basarabiei).

Atât dictatorul german cât şi cel sovietic şi-au dat seama că nu aveau decât de câştigat dacă un timp făceauabstracţie de ideologiile lor opuse şi cădeau la înţelegere.Germania şi Uniunea Sovietică voiau să-şi recapete teri-toriile cedate Poloniei la sfârşitul Primului RăzboiMondial. Ele puteau să şi le recupereze printr-o acţiuneconcertată. Dacă se opuneau una alteia, riscau un războicostisitor şi-şi reduceau şansele unor câştiguri teritoriale.

Stalin considera că un acord cu Hitler mai prezenta şiun alt avantaj. El se aştepta ca mai devreme sau mai târziuGermania să atace Uniunea Sovietică, însă voia să amânemomentul cât mai mult posibil, pentru a-şi pregăti apăra-rea. Astfel că la 24 septembrie 1939, ministrul de externe




german Joachim von Ribbentrop şi cel sovietic Vlaceslav Molotov, au anunţat semnarea unui tratat de neagresiune

valabil pe zece ani11. Acest tratat a îndepărtat şi ultimul obstacol în calea

atacării Poloniei de către Hitler. Orele de pace ale Europeierau numărate.

În aceste condiţii când Germania se asigurase prin Pac-tul de neagresiune cu U.R.S.S. că aceasta nu va interveni

împotriva sa în cazul unor noi cuceriri în estul Europei,Reichul a dat un ultimatum guvernului Poloniei cu privirela cedarea Danzigului, la 30 august 1939, iar la 1 septembrie acelaşi an a invadat prin surprindere Polonia. Astfels-a declanşat cea mai mare conflagraţie a Secolului al XX-lea şi probabil a Mileniului Doi.

Odată cu invazia Poloniei, Franţa şi Marea Britanie au declarat război Germaniei 12, neintervenind în nici un felîn sprijinul Poloniei. Singura măsură luată a fost de a„bombarda“ Berlinul cu afişe ce cuprindeau ameninţări laadresa guvernului german. Acest fapt l-a convins mai mult pe Hitler că cele două mari puteri europene nu vor veniîn nici un fel în sprijinul Poloniei victima agresiunii ger-mane. Rămasă singură într-un război disproporţionat caforţe şi mijloace şi lovită şi dinspre est la 17 septembrie prin invazia în Polonia a Armatei Roşii, Polonia a fost în-frântă în scurt timp, capitala ţării oraşul Varşovia capitu-lând la data de 27 septembrie 1939. În aceste condiţiiRomânia a acordat sprijinul său necondiţionat guvernuluipolonez, Comandamentului Suprem al armatei polonezecare s-au refugiat pe teritoriul României, bucurându-se de




primirea călduroasă şi compasiunea poporului român. Teritoriul Poloniei era cât se poate de favorabil pentru

experimentarea Blitzkrieg-ului (războiul fulger), întrucât frontierele ţării aveau o lungime de aproximativ 5 600 km13, iar zona de frontieră cu Germania de circa2 000 km, fusese extinsă prin ocuparea Cehoslovaciei laaproximativ 2 800 km, astfel că invaziei germane erau ex-puse atât sudul ţării cât şi nordul orientat spre Prusia

Orientală. Vestul Poloniei ajunsese un promontoriu uriaş azvârlit între fălcile Germaniei 14.

Războiul declanşat împotriva Poloniei ca urmare a agre-siunii armatelor germane şi sovietice s-a transformat, înscurt timp, într-un Război Mondial prin constituirea,aproape imediat, a două coaliţii de forţe. Pe de o parte

coaliţia forţelor hitleriste constituită din Germania, Italia, Japonia, Ungaria, Finlanda, Slovenia, România etc. şi coa-liţia forţelor Antihitleriste formată din U.R.S.S., MareaBritanie, S.U.A., Franţa, Canada ş.a. În scurt timp în or-bita celui de Al Doilea Război Mondial au fost angajate deo parte şi de alta peste 60 de ţări.

În desfăşurarea sa, după aprecierile celor mai mulţispecialişti militari, istorici militari, sociologi, polemologişi politologi a cuprins trei perioade bine distincte.




Oprimă perioadă cuprinde acţiunile dintre 1 septembrie 1939 (marcată de invazia armatelor We-

hrmachtului în Polonia, completată cu invazia dinspre est

a Armatei Roşii) şi începutul anului 1943 (încheierea Bă-tăliei de la Stalingrad).Principalele operaţii strategice militare şi evenimente

politice deosebite din această perioadă s-au desfăşurat ini-ţial pe Teatrul de acţiuni militare Est European şi Nord African, iar, ulterior şi pe Teatrul de operaţii din Pacific.

O primă operaţie ofensivă declanşată prin surprindereade armatele germane a fost operaţia ofensivă cu numelede cod „Planul Alb“, pentru care Wehrmachtul a concen-trat 63 de divizii dintre care 6 de tancuri15 cu un efectiv de circa 1 500 000 de oameni, care aveau la dispoziţie

10 500 guri de foc de artilerie din care 4 500 erau tunuriantitanc, 2 700 de tancuri şi circa 2 000 de avioane.Forţele poloneze aveau concentrate aproximativ 35 de

divizii bazându-se şi pe faptul că dinspre vest armata ger-

PRIMA PERIOADĂ A RĂZBOIULUI




mană va fi atacată de forţele anglo-franceze. La cele 35 dedivizii se adăugau două brigăzi motorizate şi 12 brigăzi de

cavalerie, însumând aproximativ 1 000 000 de militaricare dispuneau de 900 de tancuri şi 1 000 de avioane.

Agresiunea germană s-a declanşat prin înscenarea unui„atac polonez“ asupra postului de radio german de laGleiwitz, atac executat de trupe SS16, care au lăsat pe

teren cadavrele câtorva deţinuţi de drept comun îmbrăcaţiîn uniformele armatei poloneze. Atacul declanşat de germani la 1 septembrie ora 4 şi

40 de minute a fost executat cu două grupuri de armatecare trebuia să acţioneze astfel: Grupul de „Nord“ dispusîn Pomerania şi Prusia Orientală spre Varşovia şi Grupul

de „Sud“ care era dispus în Silezia şi Cehoslovacia, pe di-recţia Varşovia unde urma a se realiza joncţiunea scoţândarmata poloneză din luptă.

Acţiunile s-au desfăşurat printr-o lovitură a aviaţiei ger-mane asupra aerodromurilor poloneze combinată cu oofensivă terestră. Binomul tanc-avion a fost cheia succe-sului armatei germane care într-o primă etapă (1-7 septembrie 1939) a cucerit principalele regiuni economicedin vestul Poloniei. În cea de-a doua etapă (8-14 septembrie), forţele germane au încercuit la vest de Vistula prin-cipalele forţe poloneze. În cea de-a treia etapă (15-22

septembrie), trupele germane au nimicit sau capturat tru-pele poloneze încercuite în diferite raioane. Concomitent,în 17 septembrie se produce invazia dinspre Est a Armatei




Roşii, care în scurt timp a realizat joncţiunea cu trupelegermane de-a lungul râului Saan şi Bugul de Vest.

La 28 septembrie 1939, Comandamentul militar alPoloniei a dat ordinul pentru încetarea focului, resturi alearmatei poloneze, guvernul polonez şi Comandamentularmatei poloneze, cu o parte din armată, s-au refugiat peteritoriul României17. De asemenea tezaurul Băncii

Poloniei (82 403 kg aur) a tranzitat teritoriul României cutoate protestele germane şi la 13 septembrie a plecat spreOccident, România a adăpostit 51 casete cu aur şi alte va-lori materiale (totalizând 3 057,450 kg), care au fost de-pozitate la Banca Naţională a României, fiind restituitepoporului polonez la 17 septembrie 1947.

În cursul războiului germano-polon, armata polonezăa pierdut 66 000 de militari morţi, 135 000 răniţi şi350 000 prizonieri în timp ce armata germană a pierdut 16 343 militari morţi, 27 640 răniţi, 320 dispăruţi18. Înurma înfrângerii, Polonia a fost desfiinţată ca stat, parteade vest a fost anexată de Germania, iar cea de est de cătreU.R.S.S.

În ceea ce priveşte pierderile celor doi beligeranţi,există şi alte cifre. Astfel francezul Henri Michel indicăpentru armata poloneză ca pierderi 450 000 de oameniluaţi prizonieri de armata germană şi 200 000 de către Ar-

mata Roşie. În timp ce armata germană a pierdut 8 400militari, 28 000 prizonieri şi 3 000 dispăruţi. FrancezulR. Cartier precizează că pierderile Poloniei s-au ridicat la




694 000 prizonieri luaţi de armata germană şi 217 000 dearmata sovietică, în timp ce armata germană a pierdut

10 572 militari morţi, 30 322 răniţi şi 3 409 dispăruţi. Maiapropiate de adevăr considerăm datele furnizate de ana-listul Kurt Tippelskirch care arată că armata germană apierdut: 10 600 militari morţi, 30 300 răniţi şi 340 dispă-ruţi. În timp ce armata Poloniei a avut 66 300 militari

morţi, 133 700 răniţi, 420 000 prizonieri19

.În aceste condiţii critice ale Poloniei, România a acor-dat sprijinul său necondiţionat refugiaţilor polonezi. Ast-fel, pe teritoriul României şi-au găsit salvarea guvernulPoloniei în frunte cu preşedintele ţării, ComandantulSuprem al armatei poloneze, cât şi un mare număr de mi-

litari polonezi.Celelalte regiuni (Lublin, Cracovia, Kielce, Lodz) şi

parte din zona Varşoviei au constituit „Guvernământul ge-neral al Varşoviei“, considerat colonie germană.

Războiul dintre Finlanda şi Uniunea Sovietică s-a des-făşurat între 30 noiembrie 1939 (odată cu invadareaFinlandei de către Armata Roşie)20 şi 12 aprilie 1940(odată cu semnarea armistiţiului de încetare a focului),având cauză refuzul Finlandei de a ceda părţi din teritoriulsău pe o adâncime de 20-25 km la nord de Leningrad şi abazei navale de la Hangö.

Iniţial partea sovietică voia doar unele ajustări terito-riale încât, graniţa cu Finlanda să poată fi mai bine apă-rată. Astfel, „Uniunea Sovietică se oferea să-i cedeze





Fig. 1 Cotropirea Poloniei, 1939



Finlandei ţinuturile Repola şi Párajárpi – schimb princare, potrivit Cărţii Albe Finlandeze, aceasta ar fi primit

o suprafaţă de 5 530 km2 drept compensaţie pentru ceda-rea unor teritorii însumând 2 760 km2.21“

După o rezistenţă eroică Finlanda este obligată să ce-deze Uniunii Sovietice Istmul Karelia, oraşul Vipuri(Vâborg), parte din Peninsula Râbaci, insulele de la nord

de lacul Ladoga şi a „concesiona“ portul Hangö cătreU.R.S.S. pe timp de 30 de ani.Cucerirea Poloniei şi lipsa oricărei riposte din partea

Franţei şi Angliei l-au încurajat pe Hitler în politica sa ex-pansionistă. Plănuind o acţiune ofensivă în centrul şi ves-tul Europei, el şi-a propus mai întâi asigurarea flancului

nordic al dispozitivului său strategic. Astfel, a luat naşterecampania fulgerătoare împotriva Danemarcei şi Norvegiei,declanşată la 9 aprilie 1940. Cucerirea Danemarcei a fost încheiată în aceeaşi zi prin ocuparea întregii ţări de cătretrupele generalului Von Falkenhorst. Concomitent, Wehrmachtul a întreprins o amplă operaţie aeriană şi na- vală combinată cu acţiunile forţelor terestre debarcate peţărmurile Norvegiei la Narvik, Trandheim, Bergen şi Oslo,pentru cucerirea Norvegiei.

Intervenţia tardivă a forţelor expediţionare anglo-fran-ceze, la 14 aprilie 1940, nu a schimbat cu nimic soarta

Norvegiei care, la 10 iunie 1940, a capitulat. Ultimeletrupe ale Corpului expediţionar anglo-francez s-au retrasdin Norvegia la 8 iunie 1940. În Norvegia s-a constituit un




guvern al trădării naţionale Guvernul Quisling – ministrude război care a trădat interesele ţării.

Având de acum flancul drept asigurat, Hitler a declan-şat, la 10 mai 1940, o amplă ofensivă în centrul Europeiîmpotriva Belgiei, Olandei şi Franţei în care scop a con-centrat 137 mari unităţi de tip divizie (dintre care 10 divi-zii de tancuri, 6 mecanizate şi una de cavalerie) forţe care

dispuneau de 2 800 tancuri şi 4 000 de avioane22

. Forţelealiate (olandeze, belgiene, franceze şi britanice) aveau larândul lor 158 mari unităţi diferite având în dotare 2 280tancuri şi 1 350 avioane de luptă23. Dacă din punct de ve-dere al raportului de forţe acesta era sensibil egal, sub as-pect calitativ, al tehnicii de luptă şi concepţiei strategice

superioritatea era de partea Comandamentului german.Sub aspectul concepţiei acţiunilor de luptă, partea ger-mană considera că numai acţiunile ofensive desfăşuratecu forţe blindate mobile pot asigura ruperea apărării pefronturi înguste şi pătrunderea în adâncimea apărării adverse pe mari distanţe. Acţiunile forţelor terestre urmânda se desfăşura în strânsă cooperare cu aviaţia de luptă.

Führerul decide că ofensiva de rupere a frontului tre-buie să se situeze în punctul cel mai slab al apărării fran-ceze. Acest plan se baza pe o acţiune rapidă a diviziilor deblindate care urmau să traverseze Munţii Ardeni străpun-

gând apărarea franceză spre Sedan şi apoi, printr-o largămişcare de învăluire să înainteze spre Marea Mânecii pen-tru a rupe forţele aliate din Nord de cele din Sud24.





Fig. 2 Ofensiva germană în vest



Concepţia franceză era una pasivă, considerând că oapărare puternic fortificată putea duce la zădărnicirea

ofensivei adverse în care scop a acordat o mare atenţie li-niilor fortificate Maginot şi Daladier.

Pentru ofensiva din 10 mai Înaltul Comandament ger-man a constituit trei grupuri de armate astfel: Grupul de armate „B“ comandat de generalul von Bock dispus între

Marea Nordului şi localitatea Aachen, Grupul de armate „A“, comandant Rundstedt în continuare până la localita-tea Saarbrüken şi Grupul de armate „C“, comandat de vonLeeb, între Saarbrüken şi graniţa cu Elveţia.

În ce priveşte forţele franco-engleze au constituit Grupul 1 armate dispus în apărare între linia fortificată

Maginot şi Dunkerque în lungul frontierei franco-belgiene.Grupul 2 armate a ocupat fortificaţiile Maginot (de la gra-niţa cu Elveţia până la cea cu Luxemburg). Concomitent,Grupul 3 armate s-a dispus în lungul graniţei cu Elveţia şiItalia şi în partea de sud a Franţei.

Ofensiva pentru cucerirea Franţei s-a executat în douăetape bine distincte, astfel, între 10 mai şi 4 iunie 1940,în cursul căreia forţele germane au rupt apărarea adversăşi executând o amplă manevră strategică în lungul ţărmu-rilor mărilor Nordului şi Mânecii au întors apărarea ad- versă. În scurt timp apărarea franceză a fost ruptă în

sectorul Sedan (la 13 mai 1940 ), a doua zi (14 mai ) Olandaa capitulat, iar la 18 mai Hitler a decretat alipirea laReichul german a unei părţi din teritoriul Belgiei, a cărei




armată capitulase fără condiţii la data de 28 mai 1940 . Înscurt timp, forţele germane ating ţărmul Mării Mânecii

reuşind ca în regiunea Flandra în zona Dunkerque să în-cercuiască forţe din Armatele 1, 7 şi 9 franceze, Armataengleză şi Armata belgiană cu un efectiv de circa1 000 000 de oameni.

Rămâne şi acum o enigmă de ce forţele germane s-au

oprit încercuind o mare cantitate de forţe adverse într-o„pungă“ cu dimensiunile de 40 × 60 km. Cu acest prilej s-a remarcat efortul de-a dreptul eroic al populaţiei engleze,în special al marinei militare şi civile de a salva prin eva-cuare sub pustiitorul bombardament al aviaţiei germaneo parte din trupele aflate în încercuire (au fost salvaţi între

27 mai şi 4 iunie 1940, 337 000 de oameni, dintre care112 000 francezi). Alte lucrări indică cifre diferite. Astfelîn lucrarea Istoria Secolului XX, 1900-1945, vol. I, Sfârşitul„lumii europene“, autorii indică următoarele cifre:200 000 de militari britanici şi 130 000 militari francezisunt salvaţi de la Dunkerque25. În această acţiune aviaţiaengleză a reuşit să doboare în lupte aeriene 603 avioanegermane pierzând la rândul său 130 de aparate. Pierderilealiaţilor în tehnică de luptă au fost enorme: 2 400 de tu-nuri, 700 avioane şi 130 000 autovehicule26.

În cursul celei de-a doua etape (desfăşurate între 5-25

iunie 1940 ), forţele germane au întreprins o amplă mane- vră pe două direcţii convergente, având ca obiectiv stra-tegic ocuparea Parisului. Armatele franceze au fost




repliate pe aliniamentul cursurilor de apă Sena-Marna şizona Parisului.

La 10 iunie, armata italiană a invadat sud-estul Franţei,pe axa generală Torino-Grenoble, acţiune respinsă de ar-mata franceză, trupele italiene fiind alungate dincolo defrontieră.

La data de 14 iunie, Parisul a fost declarat „oraş des-

chis“, iar trei zile mai târziu mareşalul Pè

tain (şeful guvernului francez) a cerut armistiţiu, care s-a semnat la22 iunie 1940 , la Rethondes lângă Compiegne, unde la 11noiembrie 1918 Germania capitulase fără condiţii sem-nând armistiţiul. Două zile mai târziu, Franţa a semnat ar-mistiţiul şi cu Italia. Teritoriul Franţei în proporţie de

aproape două treimi din suprafaţa ţării devenea zonă deocupaţie germană. Franţa urma să întreţină pe teritoriulsău o armată germană de ocupaţie de circa 400 000 demilitari, iar 1 500 000 de francezi urmau să fie menţinuţiîn prizonierat până la sfârşitul războiului.

În acest context, viitorul general Charles de Gaulle alansat din Londra un apel către poporul francez în vedereacontinuării luptei până la victoria finală.

Înfrângerea Franţei şi declanşarea „bătăliei pentru An-glia“ printr-o amplă ofensivă a aviaţiei Reichului germanîncepând cu 13 august 1940 , s-au repercutat negativ asu-

pra situaţiei ţărilor din sud-estul Europei care aveau tra-tate de alianţă şi asistenţă mutuală cu Franţa şi MareaBritanie.




Odată înfrântă Franţa, Hitler pune la punct pe 16 iulie1940, operaţia cu numele de cod Seelöwe de debarcare

dincolo de Marea Mânecii. Operaţia este condiţionată decucerirea supremaţiei aeriene de către Luftwaffe (forţeleaeriene germane) a căror misiune era să deschidă caleaunei debarcări pe coastele britanice a nu mai puţin de 13divizii germane de elită masate în porturile franceze de la

Marea Mânecii. Aproape lipsită de lucrări defensive acoastei sale dar şi de mijloace de apărare antiaeriană cutotul insuficiente Anglia dispunea la începutul declanşăriiofensivei germane de doar 900 de avioane de luptă faţăde cele 1 200 bombardiere şi 1 000 de avioane de vână-toare germane27.

În ceea ce priveşte România, aceasta este supusă unorpresiuni politice şi nu numai de către Germania, UniuneaSovietică, dar şi de către Italia, Ungaria şi Bulgaria şi estesilită să accepte ultimatumul dat de Uniunea Sovietică la26 iunie 1940 privind cedarea de către România a terito-riului dintre Prut şi Nistru cât şi partea de Nord a Buco- vinei şi ţinutul Herţei, ca apoi prin odiosul Dictat de la Viena din 30 august 1940 , prin care partea de nord a Tran-silvaniei este încorporată Ungariei, iar la 7 septembrie acelaşi an prin Tratatul de la Craiova România a cedat Bul-gariei partea de sud a Dobrogei (Judeţele Durostor şi

Caliacra).Prin rapturile teritoriale săvârşite de forţele revan-

şarde (Uniunea Sovietică, Ungaria horthystă şi Bulgaria)




cu asentimentul tacit al lui Stalin, Hitler şi Mussolini, Ro-mânia a pierdut teritoriul Basarabiei cu o suprafaţă de

44 500 km2 şi un număr de 3 200 000 locuitori, Bucovineide Nord şi Ţinutul Herţei cu o suprafaţă de 6 000 km2 şi500 000 locuitori, partea de Nord-Vest a Transilvaniei cuo suprafaţă de 43 492 km2 şi 2 667 000 locuitori şi sudulDobrogei (judeţele Durostor şi Caliacra) cu o suprafaţă de

6 921 km2

şi 41 000 de locuitori.În total România a pierdut o suprafaţă de 100 913 km2,ceea ce însemna mai mult de o treime din teritoriul naţio-nal cu un număr de 6 777 000 locuitori, în marea lor majoritate români28.

Tăvălugul războiului se extinde cu repeziciune deschi-

zând noi teatre de operaţii militare. Astfel, Italia trece laofensivă în Africa Orientală prin atacarea forţelor anglo-egiptene din Eritreea la 15 iulie 1940 , iar la 13 septembrie(acelaşi an) armatele italiene au trecut la ofensivă în Libia.La scurt timp (6 noiembrie) forţele italiene sunt respinseprin puternica ofensivă a armatei engleze în Eritreea. ÎnEuropa, Uniunea Sovietică instaurează puterea sa în Le-tonia, Lituania şi Estonia între 21 şi 22 iulie 1940.

În extremul Orient, China a început la 20 august 1940,ofensiva Armatei 8 populare de eliberare împotriva ocu-panţilor japonezi în provinciile Şensi, Hubei, Şandun sub

denumirea de Campania celor 100 de regimente , operaţieofensivă desfăşurată de-a lungul a 5 600 km, lupte încursul cărora au pierit circa 40 000 militari japonezi29.




În plan politic lucrurile se agită, astfel, la 2 septembrie1940, Marea Britanie şi S.U.A. au semnat Acordul de co-

operare în lupta împotriva Germaniei hitleriste . Anglia aînchiriat Statelor Unite ale Americii importante baze ma-ritime în Oceanul Atlantic, primind în schimb, un numărde nave de război şi alte tipuri de armament. În acest con-text general, la 6 septembrie 1940 , regele Carol al II-lea

al României a abdicat în favoarea fiului său Mihai, genera-lul Ion Antonescu fiind investit cu puteri depline pentruconducerea statului român. De acum România este practicsubordonată intereselor războinic-agresive ale celui de-alIII-lea Reich. La 14 septembrie 1940 în România s-a con-stituit un nou guvern cu majoritate legionară şi militară,

ţara fiind proclamată „Stat naţional-legionar“.În partea de sud a Europei, se deschide un nou front

ca urmare a agresiunii Italiei împotriva Greciei la data de28 octombrie 1940.

La 27 septembrie 1940, la Berlin s-a semnat PactulTripartit 30 pe o durată de zece ani între Germania, Italiaşi Japonia, astfel sunt puse bazele unei largi coaliţii revan-şarde, vindicative, având drept obiectiv cucerirea de noiteritorii şi o nouă împărţire a sferelor de influenţă, pieţe-lor de desfacere etc.

Noul an 1941 cunoaşte noi evenimente politico-militare

care vor avea ca rezultat deschiderea de noi teatre de ac-ţiuni militare şi generalizarea războiului pe întregul ma-pamond terestru, aerian şi maritim. Principalele




evenimente politico-militare au fost următoarele: a conti-nuat ofensiva aeriană germană asupra Marii Britanii, vi-

zând într-o primă etapă (10 iunie – 7 august 1940 )distrugerea porturilor şi navelor engleze, ca în etapa ur-mătoare (8 – 18 august )31, distrugerea bazelor maritime,aerodromurilor, uzinelor de armament şi avioane, a „sis-temelor de radiolocaţie“. În cea de-a treia etapă (19 august

– 7 septembrie ) a continuat lovirea principalelor centre,întreprinderi militare, noduri de comunicaţie, aerodro-muri; cea de-a patra etapă (7 septembrie – 12 octombrie )efortul aviaţiei germane s-a concentrat asupra Londrei,reuşind să producă distrugeri importante. Ultima etapă aofensivei germane desfăşurată între 12 octombrie 1940 şi

11 mai 1941, cuprinde executarea unor acţiuni aerienegermane prin executarea unor bombardamente de supra- veghere a teritoriului Marii Britanii.

Nereuşind să scoată din luptă aviaţia britanică (în tim-pul ofensivei aeriene asupra Angliei, Germania a pierdut 2 375 avioane de luptă, în timp ce Anglia a pierdut 733 avioane 32, echipajele de luptă britanice fiind recuperateîn mare măsură) şi să cucerească supremaţia aeriană,Hitler a renunţat (la 12 octombrie 1940) la planul său deinvadare a insulelor britanice – „Planul Seelöve“, iar la 18decembrie 1940 a aprobat „Planul Barbarossa“ de atacare

a Uniunii Sovietice.În legătură cu pierderile suferite de cei doi beligeranţi

în cursul ofensivei aeriene germane asupra Angliei, ac-





Fig. 3 Cotropirea Iugoslaviei şi Greciei



ţiune cunoscută şi sub numele de „Bătălia pentru Anglia“,datele sunt deosebit de diferite. Analistul militar Liddel

Hart, ajunge la concluzia că „În timpul Bătăliei pentru An-glia, din iulie până la sfârşitul lui octombrie (1940 n.a.)nemţii au pierdut 1 733 aparate de zbor, nu 2 698 cum aupretins englezii. Pierderile RAF (forţelor aeriene militareengleze n.a.) s-au cifrat la 915 avioane de vânătoare, şi nu

3 058 cât a pretins inamicul“33

, cifre ce le considerăm maiaproape de realitate. De fapt în anul 1940 W. Churchill în„Al Doilea Război Mondial“ precizează că Marea Britanieavea 1 558 bombardiere şi 1 290 avioane de vânătoare.

Nevoind a se lăsa mai prejos, Italia fascistă invadeazăla 28 octombrie 1940 Grecia, reuşeşte să pătrundă

40-60 km în teritoriul Greciei, dar ofensiva italiană esteoprită de forţele greceşti şi Corpul expediţionar englezsprijinite de aviaţia britanică. Situaţia dificilă a Italieipunea în lumină proastă „Pactul Tripartit“ aşa că Germa-nia se hotărăşte să intervină în Balcani, iar la 6 aprilie 1941, forţele germane, ungare şi italiene trec la ofensivăpe direcţii convergente spre centrul Iugoslaviei, care, înscurt timp, este cucerită, dar nu supusă în întregime. Peteritoriul ţării se iniţiază o puternică luptă de rezistenţăsub conducerea lui Iosif Broz Tito care a obligat ocupantulsă menţină aici, pe întreaga durată a Războiului Doi Mon-

dial zeci de divizii. La scurt timp după ocuparea Iugoslaviei şiîmpărţirea teritoriului acesteia între Germania, Ungaria,Italia şi Bulgaria, mişcarea de rezistenţă este tot mai bine




organizată, trupele de ocupaţie germane fiind nevoite caîn anii 1941 – 1942 să desfăşoare ample operaţii ofensive

împotriva partizanilor al căror centru de rezistenţă a fost,în anul 1942 în zona muntelui Kozara34.

Dar iată cum este apreciată această situaţie în lucrarea„Churchill, o viaţă de rebel“: „Pe 6 aprilie, trupele ger-mane au invadat Iugoslavia şi Grecia. Armatele aliaţilor

au dat înapoi, pradă derutei. Trei săptămâni mai târziu,svastica flutura pe Acropole, iar numărul soldaţilor căzuţiprizonieri se ridica la zece mii. Înainte de sfârşitul lui mai(anul 1941 n.a.) trupele germane de paraşutişti luaserăcu asalt Creta, iar aviaţia produsese pagube masive forţe-lor navale a Marii Britanii staţionate în regiune.“35

De remarcat poziţia fermă a României care deşi invi-tată să participe la invazia Iugoslaviei (promiţându-i-se te-ritoriile locuite de români) a refuzat categoric a lua partela agresiune.

Urmare a acestor evenimente, în Europa, asistăm la oserie de hotărâri politico-militare. Astfel, România a re-nunţat la garanţiile anglo-franceze (1 iunie 1940), iar înscurt timp, la 12 octombrie 1940, trupele germane, cuasentimentul guvernului român au pătruns în România,sub pretextul instruirii armatei române. Puţin mai târziula 20 – 24 noiembrie guvernele Slovaciei, Ungariei şi Ro-

mâniei au aderat la „Pactul Tripartit“. În România are locîn zilele de 22 – 23 ianuarie 1941 rebeliunea legionară în-frântă de conducătorul statului cu ajutorul armatei36.




Un eveniment important pe plan politic general are locla data de 13 aprilie 1941 când la Moscova a fost semnat

de către reprezentanţii Uniunii Sovietice şi Japoniei „Tra-tatul de neutralitate“ pe timp de zece ani. Act de impor-tanţă deosebită întrucât Japonia nu a atacat UniuneaSovietică, fapt ce a permis ca Armata Roşie să nu fie an-gajată simultan pe două fronturi diametral opuse.

Pe Teatrul de operaţii din Europa, armatele germaneocupă Atena şi întreaga regiune a Peloponezului. Astfel,Germania şi aliatul său Italia sunt stăpâne pe întreagaEuropă de Nord, Centrală şi de Sud.

La 10 mai 1941, Rudolf Hess locţiitorul lui Hitler la con-ducerea partidului nazist, a aterizat în Anglia prezentând

unui delegat al guvernului britanic „dorinţa“ lui Hitler dea pune capăt războiului, lăsând de înţeles că, în curând,Germania va ataca Uniunea Sovietică.

La 20 mai 1941, a început asaltul forţelor germane asupraforţelor engleze din insula Creta care este cucerită în întregimela 31 mai 1941. Ultimele trupe engleze s-au retras în Egipt.

Concomitent, pe Teatrul de Operaţii din Africa de Nordîntre 10 iunie 1940 şi 18 noiembrie 1941 s-au angajat pu-ternice lupte. Mai întâi, au loc lupte grele pentru stăpâni-rea bazinului Mediteranei unde Marea Britanie stăpâneaGibraltarul şi strâmtorea omonimă, Canalul de Suez, in-

sulele Malta şi Cipru.În urma ofensivei Italiei din 15 iulie 1940, din Africa

de Nord, armatele italiene au ocupat, pornind din




Abisinia, teritoriile Somaliei engleze, parte din Kenya şiparte din Sudan, dar, lipsită de o susţinere logistică ar-

mata italiană este lovită de contraofensiva engleză declan-şată în ianuarie 1941, iar în cursul zilelor de 22 şi 23ianuarie englezii cuceresc oraşul Tobruk. Pierderile Italieiîn urma contraofensivei engleze s-au ridicat la circa130 000 de prizonieri, 1 300 de tunuri şi 400 tancuri cap-

turi sau distruse37

.În pericol de a fi alungaţi de pe Teatrul de acţiuni mili-tare nord african italienii se adresează aliatului germancare, în data de 19 februarie 1941, începe debarcarea„Africa Korps“ sub comanda generalului E. Rommel peţărmul de nord al Africii. La 12 martie „Africa Korps“

trece la ofensivă recucerind oraşul Benghazi. La 31 martieforţele germane au înaintat de-a lungul ţărmului africanal Mediteranei, au cucerit oraşul Dierna (la 8 aprilie 1941)iar după două zile au blocat oraşul Tobruk, au continuat ofensiva, iar la 15 aprilie au fost oprite pe aliniamentul de-fileului Halfaya. Garnizoana engleză ce apăra oraşul To-bruk formată din două divizii, aprovizionată de pe mare şisprijinită de artileria forţelor navale a rezistat presiuniiforţelor germane respingând toate atacurile forţelor ad- verse38. Forţele engleze au reuşit să realizeze joncţiuneacu cele blocate în portul Tobruk la 7 decembrie 1941. Suc-

cesele lui Rommel încurajează naţionaliştii din Irak caredeclanşează o răscoală anti-engleză, revolta este repedeînfrântă, spatele forţelor engleze fiind asigurat. Situaţia




pe acest front a rămas neschimbată până în toamna anului1941, când „Africa Korps“ a mai primit o divizie de tancuri

şi una motorizată.La 18 noiembrie 1941 Armata 8 britanică trece la ofen-

sivă, face joncţiunea cu garnizoana asediată de la Tobrukşi respinge forţele germane până pe aliniamentul de pecare plecaseră la ofensivă (El Agheila).

Regrupându-şi forţele „Africa Korps“ declanşează la 26mai 1942 o nouă ofensivă spre graniţa Egiptului situată lacirca 1 000 de km de la baza de plecare la ofensivă. Ofen-siva înaintează, forţele germane cuceresc oraşul port Tobruk, capturând două divizii britanice (21 iunie 1942 )39.În scurt timp ofensiva germano-italiană este oprită pe ali-

niamentul general fortificat de la El Alamein (circa200 km vest de canalul de Suez).

În noaptea de 30/31 august 1942 forţele britanice co-mandate de generalul Bernard Montgomery au fost ata-cate de forţele germano-italiene, atac respins de forţelebritanice, generalul Rommel („Vulpea deşertului“) ordo-nând trecerea la apărare.

La 23 octombrie 1942 Armata 8 engleză, după ce pri-mise noi forţe a declanşat la orele 21 40 Operaţia ofensivăde la „El Alamein“ care s-a încheiat la 4 noiembrie 1942cu înfrângerea completă a forţelor germano-italiene.

Operaţia ofensivă de la El Alamein a constituit una dinoperaţiile ofensive care au contribuit la producerea coti-turii în desfăşurarea celui de Al Doilea Război Mondial.




La 10 august 1942, premierul britanic W. Churchill ordonăcomandantului Armatei 8 engleze (generalul Bernard

Montgómery) să captureze sau distrugă forţele germano-italiene de sub comanda generalului Erwin Rommel. În vederea trecerii la ofensivă forţele engleze dispuneau de1 000 de tancuri, 300 avioane de luptă, 500 tunuri decâmp şi 440 tunuri antitanc40. Forţele adverse dispuneau

de 500 de tancuri mijlocii şi uşoare şi de 300 tunuri. Înnoaptea de 30/31 august 1942 generalul E. Rommel a în-cercat printr-un atac, ruperea poziţiilor engleze de la El Alamein atac soldat cu un eşec.

La 23 octombrie 1942 s-a declanşat ofensiva forţelorengleze. La această dată cei doi adversari dispuneau de

următoarele forţe şi mijloace. Trupele germano-italieneaveau 6 divizii de infanterie, 4 divizii blindate şi 2 motori-zate cu un total de 600 tancuri. Forţele engleze dispuneaude 6 divizii de infanterie, 3 divizii blindate şi o brigadă deinfanterie franceză, cu un total de 1 000 de tancuri41.

Ofensiva engleză declanşată la 23 octombrie, orele21 40 în urma unei puternice lovituri de artilerie (circa1 200 piese) s-a dezvoltat lent până la 2 noiembrie. Înce-pând cu 3 noiembrie generalul E. Rommel a început re-tragerea pe întregul front. La 4 noiembrie a avut loc oultimă confruntare în zona Ghozal. Pierzând circa 10 000

de militari, 15 000 răniţi şi 30 000 prizonieri. Forţele bri-tanice au avut circa 15 000 de oameni morţi, răniţi saudispăruţi. Bătălia de la El Alamein a durat 11 zile (24 oc-





Fig. 4 Schimbări succesive ale situaţiei militare în nordul Africiiîn perioada septembrie 1940 - iunie 1942



tombrie – 4 noiembrie 1942). Ea a fost preludiul altor bă-tălii soldate în final cu alungarea forţelor italo-germane

din Africa de Nord.În scurt timp, la 8 noiembrie 1942 are loc debarcarea

trupelor americane şi engleze la Alger, Oran, Casablanca,acţiune desfăşurată sub numele de cod Operaţia „Torch“.

Evenimentele cele mai importante din această pe-

rioadă au loc tot pe teatrele de operaţii din Europa. Astfella 22 iunie 194142, fără declaraţie de război armatele Rei-chului german şi aliaţii acestuia au invadat teritoriul Uni-unii Sovietice, Germania încălcând prevederile Tratatuluide neagresiune sovieto-german din 23 august 1939.

În vederea invaziei, Germania a concentrat contra Uni-

unii Sovietice 5 500 000 de militari (din care 4 600 000germani) însumând aproximativ 190 de divizii (din care29 de divizii şi 16 brigăzi erau finlandeze, române şi un-gare), forţe ce aveau la dispoziţie 47 000 guri de foc de ar-tilerie, circa 3 140 de tancuri, 4 950 avioane şi 193 navede luptă43.

Acestor forţe U.R.S.S. le opunea aproximativ 5 000 000 de militari din care dispuşi la frontiera de vest aproximativ 2 900 000 de oameni încadraţi în 170 diviziide Infanterie, Cavalerie şi ulterior tancuri, având la dispo-ziţie 34 695 tunuri şi aruncătoare, 1 540 avioane de luptă

noi şi aproximativ 1 800 de tancuri.Lărgimea fâşiei de dispunere a forţelor sovietice avea

o dezvoltare frontală de circa 4 500 km de la Marea




Barenţ la Marea Neagră.Conform prevederilor Planului „Barbarossa“ forţele de

invazie urmau a pătrunde pe următoarele direcţii odatăcu declanşarea ofensivei. De pe teritoriul Finlandei Armata de „Norvegia“ urma să înainteze tăind legăturaportului Murmansk cu restul teritoriului sovietic, iar Armata de „Finlanda“ să concure la cucerirea oraşului

Leningrad. Cele două armate însumau 21 divizii şi 3 bri-găzi diferite sprijinite de Flota 5 aeriană (1 000 de avioanedin care 500 finlandeze).

De pe teritoriul Prusiei Orientale urma să treacă laofensivă Grupul de armate „Nord“ (comandant feldmare-şalul von Leeb), cu 29 divizii (dintre care 6 de tancuri şi

motorizate) sprijinit de Flota 1 aeriană (1 070 avioane) cumisiunea de a cuceri Leningradul.

De pe teritoriul Poloniei, urma să atace Grupul de armate „Centru“ 44 (comandant feldmareşal von Bock) com-pus din 52 mari unităţi diferite (dintre care 15 divizii detancuri şi motorizate) sprijinit de Flota 2 aeriană (1 680avioane de luptă) cu efortul principal pe direcţia Varşovia– Smolensk – Moscova.

Între Lublin şi gurile Dunării, s-a concentrat Grupul de armate „Sud“ (comandant generalul von Rundstdet), com-pus din 57 de divizii şi 13 brigăzi diferite (dintre care 9 de

tancuri) sprijinit de Flota 4 aeriană germană cu 800 deavioane, la care se adăuga aviaţia română cu 672 avioanediferite45. Efortul principal al Grupului de armate urma să




fie pe direcţia generală Kiev, apoi să înainteze în lungulNiprului. În cadrul acestui grup a acţionat şi armata ro-

mână, iniţial cu 12 divizii şi 6 brigăzi (de munte şi cavale-rie).

Forţele sovietice erau dispuse în următoarele eşaloanestrategice: Frontul „Leningrad“, Frontul de „Nord“, Fron- tul de „Nord-Vest“, Frontul de „Vest“, Frontul de

„Sud-Vest“ şi Frontul de „Sud“ eşalonate de la nord spresud.Concepţia Înaltului Comandament German (O.K.W.)

prevedea trecerea la ofensivă simultan pe toate direcţiile,nimicirea forţelor sovietice din „Rusia Occidentală“, şi ie-şirea în cel mai scurt timp pe aliniamentul Volga –

Arhanghelsk, cucerind Moscova. Baza industrială din zonaMunţilor Urali trebuia distrusă de către aviaţie46.

Ofensiva forţelor de invazie a reuşit, într-o primă etapă(desfăşurată între 22 iunie şi 8 iulie 1941), să pătrundăadânc pe teritoriul sovietic între 400 şi 600 de km47, ieşindpe aliniamentul general Pskov, Ostrov, Vitebsk, Moghilev,Prescurov. În timpul acesta, forţele române au reuşit încooperare cu cele germane să iasă pe aliniamentul gene-ral al fluviului Nistru la sfârşitul lunii iulie. Comunicatuloficial al Marelui Cartier General român preciza: „Luptapentru dezrobirea brazdei româneşti de la răsărit s-a ter-

minat. Din Carpaţi până la mare suntem din nou stăpânipe hotarele străbune.“48 La acţiunile pentru eliberareaBasarabiei şi Bucovinei de Nord au participat 473 103 mi-




litari români dintre care 24 396 de militari au căzut la da-torie (morţi, răniţi, bolnavi, dispăruţi – până la 31 iulie

1941).Depăşirea hotarului de răsărit al României odată cu tre-

cerea trupelor române la est de marele fluviu, cât şi con-tinuarea operaţiilor militare în adâncimea teritoriuluisovietic, a scindat atitudinea opiniei publice româneşti faţă

de război. Dacă la intrarea în război la 22 iunie 1941, în-treaga ţară îl susţinea pe conducătorul statului generalulIon Antonescu, după eliberarea Basarabiei şi nordului Bu-covinei, continuarea războiului a fost criticată mai ales decătre liderii Partidului Naţional Ţărănesc şi PartiduluiNaţional Liberal, Iuliu Maniu şi, respectiv Dinu Brătianu.

O altă etapă a ofensivei germane a cuprins luptele între10 iulie şi 30 septembrie 1941 în cursul căreia forţele ger-mane şi-au concentrat efortul pe direcţia loviturii princi-pale având ca obiectiv cucerirea Moscovei (Grupul de armate „Centru“ ), în timp ce forţele Armatei de Norvegiaşi forţele finlandeze au fost oprite pe aliniamentul vest Murmansk, ţărmul de vest al lacului Onega, lacul Ladoga,iar Grupul de „Nord“ a fost oprit în faţa oraşului Leningrad(la 8 septembrie 1941), forţele sovietice rezistând 900 dezile asediului armatelor germane.

În cadrul Grupului de armate „Sud“ armata a IV ro-

mână (17 divizii de infanterie, 3 brigăzi de cavalerie, 1 bri-gadă blindată şi Brigada de Fortificaţii) a executat operaţiaofensivă pentru cucerirea Odessei, care a căzut la 16 oc-




tombrie 1941. În cursul acestei operaţii pierderile armateiromâne s-au ridicat la 92 545 militari din care 17 729

morţi, 63 345 răniţi şi mari mutilaţi, 11 471 dispăruţi49.La sfârşitul acestei etape, ofensiva germană a fost

oprită (e drept pentru o scurtă perioadă) pe aliniamentul:Leningrad, Staraia Rusa, Smolensk, ţărmul vestic al Mării de Azov. De pe acest aliniament, Înaltul Comandament al

Wehrmachtului a declanşat cu Grupul de armate „Centru“operaţia ofensivă cu numele de cod Operaţia „Taifun“ des-făşurată între 30 septembrie şi 5 decembrie 194150, avândca obiectiv cucerirea Moscovei. Concentrând aproximativ 80 de divizii (dintre care 14 de tancuri şi 9 motorizate) cuun efectiv total de circa 1 000 000 de oameni care dispu-

neau de 14 000 de tunuri şi aruncătoare, 2 000 tancuri şi900 avioane, comandamentul german făcea deja planul de-filării forţelor germane în Piaţa Roşie.

Comandamentul sovietic a concentrat în vederea apă-rării Moscovei forţele a trei fronturi (Frontul de Vest,Frontul Briansk şi Frontul de Rezervă ), în total 96 diviziidiferite (dintre care 5 divizii de infanterie motorizată şi 9de cavalerie) şi 13 brigăzi de tancuri, însumând aproxima-tiv 800 000 de oameni care aveau la dispoziţie 6 806 tu-nuri (inclusiv „Katiuşa“), 782 tancuri şi 545 avioane,organizând o apărare adânc eşalonată pe direcţia Moscova.

Operaţia ofensivă „Taifun“ s-a desfăşurat în două etapedistincte. Etapa întâi s-a derulat între 30 septembrie şi 7 noiembrie 1941, forţele germane înaintând pe trei di-





Fig. 5 Planul Barbarosa



recţii astfel: Gruparea compusă din Armata 2 şi Armata 2 tancuri pe direcţia Briansk, Tula, Moscova; Gruparea for-

mată din Armata 4 şi Armata 4 tancuri pe direcţia lovituriiprincipale: Smolensk, Viasma, Moscova; Gruparea com- pusă din Armata 9 şi Armata 3 tancuri pe direcţia Rîjev,Kalinin, Moscova.

Suferind pierderi importante atât din cauza apărării so-

vietice din ce în ce mai tenace dar şi a temperaturilor tot mai scăzute, ofensiva germană a fost oprită la aproximativ 100-150 km vest de Moscova. La 7 noiembrie, în PiaţaRoşie a avut loc parada militară a Armatei Roşii dedicatăcelei de a XXIV-a aniversări a „Marii Revoluţii Socialistedin Octombrie“. I.V.Stalin (Comandantul Suprem al Arma-

tei Roşii din 8 august 1941), a primit onorul unităţilor cedefilau care plecau direct pe front 51. Cu tot efortul aviaţieigermane, asupra Moscovei nu a pătruns, în ziua de 7 no-iembrie, nici un avion german.

După o pauză operativă de circa o săptămână, la 15 no-iembrie ofensiva Grupului „Centru“ a fost reluată consti-tuind două grupări blindate care să execute o manevrădublu învăluitoare pe la nord şi sud de Moscova, realizând joncţiunea înapoia capitalei sovietice în raionul localităţiiNoghinsk. Astfel, Armata 2 Tancuri a trecut la ofensivă pedirecţia Stalinogorsk, Kaşina, Noghinsk, iar Gruparea

formată din Grupul 3 şi Grupul 4 tancuri pe direcţiaVolocolamsk, Klin, Noghinsc 52.





Fig. 6 Ofensiva armatelor Germaniei şi ale aliaţilor ei în 1941



Până la 5 decembrie trupele germane suferind maripierderi, atât cauzate de rezistenţa sovietică, dar mai ales,

de generalul „Ger“, au ajuns, unele subunităţi, aproapede cartierele mărginaşe ale Moscovei. Un ofiţer germannota: „prin binoclu zăream, foarte clar, impozantele turleale bisericilor oraşului“.

În apărarea Moscovei, pe lângă eroismul ostaşilor so-

vietici, care trebuia să moară pe poziţie fără gând de re-tragere, gerul a jucat un rol important. La 19 noiembrie1941 în rândul trupelor germane au apărut primele dege-rături grave, iar la 4 decembrie în faţa Moscovei se înre-gistrau –31° C.

Referindu-se la aceasta ziaristul Alexander Werth, ci-

tând din jurnalul zilnic al generalului german Guderianarată: „La 7 noiembrie (1941 n.a.) s-au ivit primele cazuride degerături grave, ca la 4 decembrie, temperatura scă-zuse până la –31° C, iar la 5 decembrie – până la –68° C(sic).“53 Aceasta trebuie, fireşte considerat drept pură fan-tezie, care se explică prin străduinţa lui Guderian de apune totul pe seama climei.

Fără a pierde timp, la 6 decembrie, forţele sovieticeproaspete, mai ales divizii de siberieni, au trecut la con-traofensivă, pe mai multe direcţii. În scurt timp, operaţiilefronturilor sovietice s-au unit într-o ofensivă generalizată

care până în primăvara anului 1942 a respins forţele ger-mane pe o adâncime de 250 – 400 km vest de Moscova.





Fig. 7 Contraofensiva sovietică la Moscova



Sub aspect politic trebuie remarcate declaraţiile din zi-lele de 22 şi 23 iunie 1941 ale premierului englez

W. Churchill, respectiv a preşedintelui S.U.A. de „ajuto-rare şi sprijinire a Uniunii Sovietice în războiul dus cu Ger-mania nazistă“, iar la scurt timp (12 iulie 1941)54 s-aîncheiat acordul sovieto-englez privind lupta comună îm-potriva Germaniei naziste, ca între 29 septembrie şi 1 oc-

tombrie să aibă loc Conferinţa reprezentanţilor S.U.A.,Marii Britanii şi Uniunii Sovietice care a pus bazele lupteicomune împotriva Germaniei naziste. Ca urmare, în ul-tima zi a Conferinţei s-a semnat un acord prin care Angliaşi S.U.A. se angajau să livreze Uniunii Sovietice până ladata de 1 iunie 1942, un număr de 400 avioane de ultimă

generaţie, 500 tancuri, 30 000 autovehicule şi 100 000 t de carburanţi.

Referitor la sprijinul material dat de către S.U.A. Uni-unii Sovietice, şeful misiunii militare americane la Mos-cova, în anii 1943 – 1945, generalul John R. Deane arătacă: „între 1 octombrie 1941 şi 31 mai 1945 în Uniunea So- vietică au sosit 15 239 791 tone de mărfuri expediate dinS.U.A., în valoare de 11 miliarde de dolari.“

Concomitent cu operaţiile militare de pe teatrele deoperaţii est-european şi nord-african ample bătălii terestreşi aeronavale au loc în Oceanul Pacific şi în sud-estul Asiei.

Unul dintre cele mai importante evenimente politico-militare, petrecut aproape simultan cu contraofensiva so- vietica de la Moscova, ale acestei perioade l-a constituit




atacul forţelor maritime şi aeriene japoneze, executat „prin surprindere“ asupra bazei militare şi flotei ameri-

cane din Oceanul Pacific, unde staţionau 12 nave de linie,3 portavioane (220 avioane), 28 crucişătoare, 83 distru-gătoare şi 21 submarine, principalele forţe găsindu-se înbaza militară de la Pearl Harbor din Hawai55.

Forţele nipone constituind o impresionantă escadră,

sub comanda amiralului Nagumo, erau compuse din douănave de linie, 6 portavioane (393 avioane), un crucişătoruşor, 4 crucişătoare grele, 11 distrugătoare şi 31 de sub-marine, au reuşit să producă pierderi forţelor navale ame-ricane care s-au ridicat la 3 nave de linie scufundate şi 5avariate, 3 crucişătoare şi 3 distrugătoare avariate, 188

avioane distruse şi alte 159 avariate din cele 8 nave delinie, 9 crucişătoare, 20 de distrugătoare, o navă de linieţintă, 5 submarine, 48 nave mai mici, ancorate aici, iar peaerodromurile din insula Oahu erau 387 avioane nepregă-tite pentru luptă. Dar cele mai mari pierderi au fost celeîn vieţi omeneşti. Americanii au avut 2 403 militari morţi56

şi 1 178 răniţi. Pierderile japoneze fiind infime (29avioane, 5 submarine mici şi 64 militari).

A doua zi, Congresul american a aprobat intrarea ţăriiîn război contra Japoniei, iar pe 11 decembrie 1941,Germania şi Italia au declarat război S.U.A. Cu aceste ul-

time evenimente războiul se mondializează, la 1 ianuarie1942 semnându-se la Washington Declaraţia luptei comune împotriva ţărilor axei de către reprezentanţii a 26




de state care au constituit Coaliţia Antihitleristă .Concomitent cu atacul flotei americane de la Pearl

Harbor, armata japoneză a declanşat ofensiva pentru cu-cerirea Filipinelor. În scurt timp armata japoneză a înfrânt forţele generalului D Mac Arthur, iar la 2 ianuarie 1942 au ocupat oraşul Manila57, capitala Filipinelor. Continuândofensiva, japonezii au ocupat celelalte insule ale Filipine-

lor cucerind bazele americane de la Guam, Marcus şi Wake, generalul D. Mac Arthur evitând să fie capturat s-aretras cu parte din forţe în Australia. Simultan cu luptelepentru cucerirea Filipinelor, japonezii au ocupat baza ma-ritimă militară engleză de la Hong-Kong (25 decembrie 1941). În acest timp alte forţe japoneze au atacat Thai-

landa, iar la 8 decembrie 1941 au ocupat oraşul Bangkok, Thailanda fiind obligată să încheie o alianţă militară cu Ja-ponia (21 decembrie 1941), iar în luna ianuarie 1942 a de-clarat război S.U.A. şi Angliei.

În ianuarie 1942, Japonia atacă Birmania, iar la 7 mar-

tie a cucerit oraşul Rangon, capitala Birmaniei, trupeleengleze părăsind teritoriul ţării. Concomitent, Armata 25 Japoneză a început operaţiile pentru cucerirea Malayei şia portului Singapore, acţiune declanşată prin debarcareaforţelor japoneze în Peninsula Malaca. În scurt timp, tru-pele engleze au început retragerea spre Singapore, pier-

zând baza aeriană Victoria, iar în Marea Chinei de Sudaviaţia torpiloare japoneză a scufundat nava de linie„Prince of Walles“ (o adevărată bază de foc antiaerian care





Fig. 8 Operaţiile militare din Pacific din anii 1941- 1943



cu cele 175 tunuri ale sale putea trimite contra aviaţiei adverse 60 000 de lovituri/minut) şi crucişătorul greu „Re-

pulse“58, iar la 10 decembrie 1941 o escadră navalăengleză a fost scoasă din luptă de aviaţia japoneză. În urmaacestui succes Japonia şi-a asigurat dominaţia totală în ves-tul Oceanului Pacific, în Mările Chinei şi în apele Indone-ziei.

În scurt timp, la 15 februarie 1942 59

, armata niponă acucerit baza aeronavală britanică Singapore, cea mai pu-ternică bază aeronavală din Asia. Blocate şi lipsite de apă,trupele engleze (circa 130 000 de oameni) asediate la Sin-gapore, s-au predat.

Concomitent cu luptele din Malaya, Armata 16

Japoneză a invadat arhipelagul indonezian ocupând, înurma înfrângerii trupelor coloniale olandeze, insulele Bor- neo, Celebes, Sumatra. În timpul bătăliei navale din Javadin zilele de 27 şi 28 februarie 1942 flota olandezo-ameri-cană a fost distrusă. La 7 martie japonezii încheie operaţiade cucerire a insulei Java. Războiul dezlănţuit în OceanulPacific şi Asia a atras în orbita sa: China, Birmania, Ma- laya, Indonezia, Filipine, Indochina, Thailanda, Australia60.Prin aceste cuceriri Japonia şi-a împrăştiat forţele pe în-tinderile nesfârşite ale Pacificului, acestea devenind foarte vulnerabile, lucru ce se va dovedi în anii următori.

Concomitent în China Armata Populară de Eliberare şidetaşamentele de partizani dădeau lovituri puternice tru-pelor japoneze. Totodată asistăm la începerea mişcării de




rezistenţă a popoarelor ocupate de japonezi în Coreea,Vietnam, Laos, Malaya, Indonezia, Filipine, Birmania, fapt

ce a avut un rol important în crearea condiţiilor pentruschimbarea treptată a raportului de forţe în perioada ime-diat următoare.

O importantă bătălie s-a desfăşurat între 4 şi 8 mai 1942 în Marea Coralilor, terminată nedecis, fiecare dintre

cele două grupări pierzând câte un portavion. Bătălia s-aterminat nedecis, dar, fiecare parte a anunţat obţinerea victoriei. Această bătălie a marcat punctul culminant al cu-ceririlor japoneze, ameninţarea Australiei a fost îndepăr-tată, niponii fiind determinaţi să renunţe la cucerireadinspre mare a oraşului Port Moresby.

Un eveniment avertisment pentru Japonia, a fost ra-idul aerian american condus de locotenent colonelul deaviaţie american Doolitte asupra oraşului Tokyo (15 aprilie 1942 )61. Acţiunea a determinat pe amiralul Nagumo –şeful statului major al marinei să decidă invadarea bazei

aero-navale americane de la Midway. Pentru mascareaatacului la 3 iunie 1942 japonezii au atacat insulele Aleu-tine, americanii sesizând simularea au consolidat baza dela Midway unde se găseau 3 portavioane, 7 crucişătoaregrele şi 17 distrugătoare. Efectivele aflate pe insulă se ri-dicau la 3 027 militari care aveau la dispoziţie 121

avioane. Japonezii aveau la dispoziţia 180 de nave de di-ferite tonaje între care 8 portavioane, 11 crucişătoare şi700 avioane.




În ziua de 4 iunie japonezii au executat un atac cu avia-ţia (circa 700 de avioane) în insulele Midway fără a afecta

prea mult aviaţia americană. Descoperind primii poziţiaflotei japoneze americanii au atacat de cinci ori fără a ob-ţine rezultate deosebite, dar pierzând majoritatea avioa-nelor. A intervenit însă aviaţia americană debombardament în picaj de pe portavionul „Enterprise“

scufundând trei portavioane japoneze. Ripostând japoneziiau lovit şi scufundat portavionul „Yorktown“ al flotei ame-ricane. În cursul zilei de 4 iunie a fost scufundat şi ultimulportavion japonez. Aflând despre înfrângerea flotei japo-neze comandată de amiralul Nagumo la Midway, amiralul Yamamoto care se găsea la 700 de mile de Midway având

în flota sa şi cuirasatul „Yamoto“ de 65 000 de tone (unadintre cele mai puternice nave din lume) a hotărât să asi-gure retragerea forţelor lui Nagumo, astfel cea mai puter-nică navă a rămas nefolosită62.

În luptele din zilele de 4 şi 6 iunie 1942, au fost scu-

fundate 4 portavioane japoneze („Acagi“, „Kaga“, „Saryu“şi „Hiryu“), dar şi un crucişător greu, un distrugător şi332 avioane; americanii pierzând portavionul „Yorktown“,un distrugător şi 147 avioane63.

Victoria de la Midway a marcat producerea cotiturii îndesfăşurarea războiului în Pacific şi începutul acţiunilor

ofensive aliate pe acest imens teatru de acţiuni militare.La 7 august 1942, forţele americane şi aliate au atacat

şi cucerit insulele Tulagi, Gavutu şi Tanambogo64 pregă-




tind asaltul pentru cucerirea insulei Guadalcanal. În zilelede 12 la 15 noiembrie 1942 s-a desfăşurat, în zona insulei,

o mare bătălie aeronavală câştigată de forţele aliate, aces-tea ocupând insula Guadalcanal în cea mai mare parte. Ul-timele rămăşiţe nipone au fost evacuate din insulă înnoapte de 7/8 februarie 1943.

Revenind pe teatrul de operaţii est-european, în vara

anului 1942, aici s-a desfăşurat Operaţia de la Stalingraduna dintre cele mai mari bătălii din cursul celui de AlDoilea Război Mondial. Obiectivul strategic al ofensiveigermane consta în cucerirea regiunilor bogate în hidro-carburi şi cereale din sudul Uniunii Sovietice şi intercep-tarea cursului fluviului Volga, tăind astfel legăturile

Moscovei cu zonele sale principale de aprovizionare.Pentru Campania din vara anului 1942, Înaltul Coman-

dament al Wehrmachtului a mutat efortul său principal înpartea de sud a Uniunii Sovietice, plănuind executarea adouă lovituri: una pe direcţia Rostov, Baku (lovitura prin-

cipală) şi alta pe direcţia Kursk, Stalingrad, concentrândîn cele două Grupuri de armate 80 de mari unităţi tacticede tip divizie. Operaţia de la Stalingrad, cu nume de codOperaţia „Albastru“ s-a desfăşurat în două perioade dis-tincte. Prima perioadă între 17 iulie şi 18 noiembrie 1942 şi cuprinde ofensiva forţelor germane. Această ofen-

sivă a cunoscut, în derularea sa, trei etape astfel: între 17 iulie şi 17 august s-au desfăşurat luptele pe căile de accesîndepărtate spre Stalingrad; cea de-a doua etapă a cu-





Fig. 9 Bătălia de la Midway




Fig. 10 Ofensiva armatelor sovietice în perioadadecembrie 1941 - mai 1942



prins luptele pentru ruperea aliniamentelor de apărarea Stalingradului (4 la număr) şi s-a desfăşurat între 18 au-

gust şi 12 septembrie 1942. Cea de-a treia etapă desfăşu-rată între 13 septembrie şi 18 noiembrie 1942 a cuprinsluptele desfăşurate în interiorul oraşului Stalingrad. Lasfârşitul acestei perioade ofensiva germană s-a dovedit uneşec forţele germane deşi au pătruns în dispozitivul celor

sovietice pe o mare adâncime nu şi-au atins obiectivelepropuse suferind pierderi însemnate.La acţiunile din zona Stalingrad au fost angajate şi două

armate române Armata 3, în sectorul de pe Don şi Armata4 în sectorul de la sud de Stalingrad în Stepa Kalmukă. Întotal, forţele române se ridicau la 18 divizii diferite (de in-

fanterie, cavalerie şi tancuri).Cea de-a doua perioadă a Operaţiei de la Stalingrad

s-a desfăşurat între 19 noiembrie 1942 65 şi 2 februarie 1943 şi cuprinde contraofensiva forţelor sovietice şi tre-cerea la o amplă ofensivă în partea central-sudică a fron-tului de către Armata Roşie. Ca şi în prima perioadă,acţiunile sovietice s-au desfăşurat în trei etape. Astfel, prima etapă derulată între 19 noiembrie şi 11 decembrie 1942 a cuprins contraofensiva cu numele de cod „Uran“66,în timpul căreia apărarea trupelor germane şi române afost ruptă, forţele sovietice trecând la ofensivă pe două di-

recţii convergente au realizat convergenţa în sectorulSoveţki – Kalaci, încercuind în zona Stalingrad o gruparede circa 22 mari unităţi dintre care aproximativ 4 divizii





Fig. 11 Ofensiva forţelor germane în 1942



române. În total aproximativ 330 000 de oameni. A douaetapă a ofensivei sovietice s-a desfăşurat între 12 decem-

brie şi 9 ianuarie 1941 şi a cuprins dezvoltarea ofensiveisovietice pentru strângerea inelului interior al încercuirii,lichidarea încercării de despresurare a Grupării Hott-Manştain şi dezvoltarea ofensivei îndepărtând forţele adverse de gruparea încercuită la Stalingrad. Cea de-a treia

etapă s-a desfăşurat între 10 ianuarie şi 2 februarie 1943 şi cuprinde lichidarea grupării încercuite la Stalingrad şidezvoltarea ofensivei spre vest pe un front larg de cătrearmatele sovietice.

În timpul marii bătălii de la Stalingrad trupele germaneau pierdut circa 250 000 de oameni morţi şi aproximativ

580 000 de militari răniţi sau duşi în prizonierat. Refe-rindu-se la pierderile suferite de trupele germane înmarea bătălie de la Stalingrad mareşalul Jucov apreciazăcă: „Pierderile totale ale trupelor inamicului în raionulDon, Volga, Stalingrad au totalizat 1 500 000 de oameni,până la 3 500 de tancuri şi tunuri de asalt (autotunurin.a.), 12 000 de tunuri şi aruncătoare de mine, până la3 000 de avioane şi o mare cantitate de alt material.“67

Armata română a pierdut în această confruntare155 010 oameni (morţi şi dispăruţi - inclusiv prizonieri)între care 6 generali68.

Rezultatul contraofensivei de la Stalingrad a marcat începutul marii cotituri în desfăşurarea războiului în Eu-ropa, cotitură desăvârşită în vara anului 1943 prin Bătălia





Fig. 12 Bătălia de la Stalingrad




Fig. 13 Contraofensiva sovietică de la Stalingrad şi din Caucaz



de la Kursk. Întrucât frontul sovieto-german a constituit cel mai important teatru de acţiuni militare al celui de Al

Doilea Război Mondial, victoria de la Stalingrad s-a reper-cutat asupra desfăşurării marii conflagraţii, în ansamblulei. Referindu-se la aceasta istoricul şi analistul militar P.A. Jilin considera că: „La Stalingrad, Germania fascistă a su-ferit cea mai mare înfrângere din toate înfrângerile sufe-

rite în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Aici nunumai că au fost măcinate trupele sale de elită, ci,sleindu-se elanul ofensiv al inamicului, a fost zdrobit şimoralul său. Toate acestea au schimbat radical situaţiastrategică militară, nu numai pe principalul teatru de răz-boi – frontul sovieto-german – ci şi pe celelalte teatre de

luptă.“69

La încheierea acestei perioade în urma ofensivei gene-ralizate a Armatei Roşii din iarna anilor 1942-1943, forţelegermane au fost aruncate spre vest pe o mare adâncimeşi au trecut la apărare pe aliniamentul general: sud Lenin- grad, lacul Ilmen, Velikie Luki, Dorogobny, Kirov, Maloar- hanghelsk, Râlsk, Sumi, Belgorod, Volociansk, malul estic al Doneţului, Marea de Azov.

Principalele evenimente politico-militare din aceastăperioadă au avut loc la 26 mai 1942, când la Londra s-asemnat Tratatul dintre Uniunea Sovietică şi Marea Brita-

nie cu privire la alianţa în războiul împotriva Germanieinaziste şi colaborarea şi asistenţa mutuală în război. Puţinmai târziu (la 11 iunie 1942) la Washington a fost semnat




acordul dintre guvernele S.U.A. şi U.R.S.S. cu privire laprincipiile ce urmează a fi aplicate în domeniul asistenţei

mutuale în războiul împotriva agresiunii. Dar cel mai im-portant eveniment politic a avut loc între 14 şi 24 ianuarie 1943 când la Casablanca s-au desfăşurat lucrărileConferinţei la care au luat parte preşedintele S.U.A.,F.D. Roosvelt, şi premierul englez W. Churchill care au

decis acţiunile militare comune în anul 1943.Concluzionând, considerăm că această perioadă s-a ca-racterizat prin câteva trăsături distincte. Astfel, coaliţiahitleristă s-a găsit într-o continuă ofensivă pe toate teatrelede operaţii militare. Luptele s-au desfăşurat atât pe conti-nentul european (care rămâne principalul teatru de ac-

ţiuni militare) cât şi de pe teatrele de operaţii nordafrican, din Pacific şi de pe continentul asiatic. În acest timp s-au pus bazele coaliţiei forţelor antihitleriste înfrunte cu Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii şiMarea Britanie.

Totodată în ţările ocupate de către forţele coaliţiei hit-leriste începe să se organizeze o puternică rezistenţă îm-potriva ocupanţilor, fapt ce va juca un rol din ce în ce maimare în subminarea spatelui forţelor coaliţiei hitleriste.

Victoriile obţinute de Armata Roşie în cursul bătăliilorpentru cucerirea Moscovei (prima înfrângere suferită de

armata germană de la declanşarea războiului) şi Stalin-grad au conturat posibilitatea smulgerii iniţiativei strate-gice de către coaliţia antihitleristă.




Pierderile enorme suferite de Armata Roşie, maiales în principalele săptămâni ale invaziei germane, au

putut fi compensate, în scurt timp, ca urmare a aduce-rii unor forţe importante din extremul Orient, unde Ja-ponia nu intenţiona să atace Uniunea Sovietică.




Cea de-a doua perioadă a desfăşurării celui de Al

Doilea Război Mondial cuprinde acţiunile militareduse pe diferitele teatre de operaţii în anul 1943 şi înprima parte a anului 1944, marcată de Operaţia de debar-care din Normandia (operaţie cu numele de codOverlord ).

În această perioadă, teatrul de operaţii est europeancontinuă să fie principalul spaţiu unde au loc confruntăriimportante. Aici, forţele sovietice extinzând ofensiva dela Stalingrad într-una generalizată pe întregul front. S-audesfăşurat astfel operaţiile ofensive din Caucaz şi de pe Donul mijlociu care au dus în final la eliberarea Caucazului

de Nord (2 – 28 februarie 1943 ), a oraşului Voronej (25 ianuarie 1943 ), a oraşelor Kursk (8 februarie 1943 ), Kras-nodar, Voroşilovgrad şi Rostov pe Don şi unei importante

CEA DE- A DOUA PERIOADĂ A RĂZBOIULUI




părţi din bazinul Doneţului (8-14 februarie 1942 ).Forţele sovietice au făcut însă faţă destul de greu con-

traofensivei germane desfăşurate între Nipru şi Doneţ (22 februarie – 26 martie 1943 ) pe care Armata Roşie reu-şeşte în final să o oprească. În cursul lunii martie forţelesovietice au cucerit oraşul Harkov.

La 5 iulie s-a declanşat marea bătălie de la Kursk –

Orel – Belgorod 70

care a durat până la 23 august 1943. În vara anului 1943, pe frontul sovietic, la începutul operaţieide la Kursk, armata germană avea angajate 236 divizii şibrigăzi dintre care 196 divizii germane (din care 26 de tan-curi şi motorizate), 15 divizii şi 6 brigăzi finlandeze, 5 divizii şi două brigăzi maghiare, 9 divizii româneşti, 2 divizii

slovace şi o divizie spaniolă, însumând peste 5 200 000 deoameni care aveau la dispoziţie 54 300 guri de foc de ar-tilerie, 5 850 tancuri şi autotunuri şi 2 980 avioane71.

În ceea ce priveşte Comandamentul sovietic dispuneala aceeaşi dată de un efectiv sub arme de circa 6 400 000de oameni care aveau la dispoziţie 28 790 de tunuri şiaruncătoare, 2 170 aruncătoare cu reacţie, 9 580 tancurişi autotunuri, 8 293 avioane de luptă şi 314 nave de război.

În cursul Bătăliei de la Kursk-Orel, ultima zvâcnireofensivă de mari proporţii, prin care O.K.W. încerca săsmulgă iniţiativa strategică pe frontul de est, au fost con-

centrate forţe care se ridicau la circa 900 000 de militari care dispuneau de 10 000 tunuri, 2 000 avioane şi 2 700 tancuri. Acestor forţe Armata Roşie le opunea 1 300 000




de militari, 20.000 de tunuri şi aruncătoare de mine,3 600 de tancuri dintre care 2 535 grele şi mijlocii , pre-

cum şi circa 2 000 de avioane încadrate în 76 divizii dife-rite, 4 brigăzi de infanterie, un corp motomecanizat şi 4corpuri de tancuri. Aceste forţe grupate în Frontul „Central“ şi Frontul „Voronej“ apărau ieşindul de la Kursk cu o dezvoltare frontală de circa 550 km.

Apărarea sovietică era organizată pe o adâncime stra-tegică mare atingând aproximativ 250 – 300 km.Operaţia de la Kursk s-a desfăşurat în două etape.

Prima între 5 şi 12 iulie 1943 când au fost zdrobite forţelegermane trecute la ofensivă pe două direcţii convergent spre Kursk pentru a încercui forţele sovietice din ieşindul

de la Kursk. Suferind pierderi deosebit de mari, mai alesîn zona Prohorovka unde s-au înfruntat 1 200 de tancuride ambele părţi, forţele germane au început retragereaurmărite de cele sovietice care au reuşit să atingă la 23iulie aliniamentul pe care îl ocupaseră la data de 5 iulie.

În ziua de 12 iulie (1943) Comandamentul Suprem sovietic a executat o puternică contralovitură în sectorulProhorovka cu forţele a 3 armate (Armata 5 gardă, Ar-mata 5 tancuri de gardă72 şi parte din forţele Armatei 1tancuri). În cursul zilei aici a avut loc o mare bătălie detancuri fiind considerată cea mai mare bătălie de blindate

cunoscută până în prezent în istoria războaielor. La ea auparticipat de ambele părţi peste 1 200 de tancuri, spriji-nite din aer de un număr însemnat de avioane. În ansam-





Fig. 14 Bătălia de la Kursk



blu raportul de forţe în tancuri a fost sensibil egal. Armata5 tancuri de gardă sovietică a câştigat bătălia. Pierzând

într-o singură zi peste 350 tancuri şi peste 10.000 de sol-daţi şi ofiţeri, trupele germane au fost nevoite să treacăla apărare în seara zilei de 12 iulie 1943, iar la 16 iulie co-mandamentul german a început retragerea spre alinia-mentul de pe care trecuseră la ofensivă în dimineaţa zilei

de 12 iulie.Etapa a doua, desfăşurată între 12 iulie şi 23 august 1943,încheindu-se o dată cu eliberarea în noaptea de 23/24 august 1943 a oraşului Harkov. Contraofensiva sovietică s-a exe-cutat cu două grupări de fronturi astfel, din zona Orel aacţionat gruparea de fronturi compusă din Frontul „Central“,

Frontul „Briansk“ şi aripa stângă a Frontului de „Vest“ ,iar pe direcţia Belgorod, Harkov a acţionat gruparea de fronturi formată din Frontul „de Stepă“, Frontului „Voro- nej“ şi aripa dreaptă a Frontului de „Sud-Vest“ .

Urmarea cea mai importantă a Contraofensivei de laKursk a constat în hotărârea Înaltului Comandament al Wehrmactului de a renunţa definitiv la ofensiva strategică şi a trece la apărare pe întregul aliniament al frontului sovieto-german73.

După victoria de la Kursk situaţia strategică a UniuniiSovietice s-a îmbunătăţit considerabil astfel că, în vara anu-

lui 1943 Comandamentul Suprem Sovietic a putut să de-clanşeze ofensiva generală pe un front cu o dezvoltare depeste 2 000 km de pe aliniamentul Velikie Luki, Peninsula




Taman.Ca urmare a ofensivei din vara şi toamna anului 1943,

la care au luat parte 9 fronturi sovietice, a fost eliberatăîntreaga Ucraină din stânga Niprului (cu excepţia terito-riului aflat la Vest de râul Molocinaia), a fost atins fluviulNipru pe un front de circa 750 km, reuşindu-se să secreeze trei capete de pod în sectoarele Kiev, Kremenciug

şi Dnepropetrovsk, de importanţă strategică, iar la 6 noiembrie 1943 a fost eliberat oraşul Kiev capitala Ucrainei.În timpul acestei ofensive generale Armata Roşie a în-

aintat spre Vest cu aproximativ 500 – 1 300 km şi a cauzat trupelor adverse pierderi care s-au ridicat la circa 118 divizii cu un efectiv de aproximativ 1 400 000 de militari.

Au fost distruse sau capturate 3 200 tancuri, 10 000avioane, 26 000 de tunuri ale inamicului .

La sfârşitul anului 1943, Armata Roşie, beneficiind şide ajutorul tehnico-material al aliaţilor săi, în specialS.U.A., Marea Britanie şi Canada dar şi conjuncturii favo-rabile a nedeschiderii unui nou front în Extremul Orient de către Japonia care şi-a respectat obligaţiile asumateprin Tratatul de neutralitate cu Uniunea Sovietică (semnat la Moscova în 13 aprilie 1941)74, a reuşit să elibereze o su-prafaţă de circa 1 000 000 de km pătraţi din teritoriul său,iar economia sa trecuse la economia de război.

Ca rezultat al luptelor desfăşurate în anul 1943, frontulsovieto-german la începutul anului 1944, trecea pe alinia-mentul sud-vest Leningrad, lacul Ilmen, vest Vitebsk, vest




Kiev, Cerkassî, est Krivoirog, ţărmul Mării Negre în dreptul oraşului Hersan.

În prima parte a anului 1944 Comandamentul SupremSovietic a hotărât să lichideze blocada Leningradului şi ul-

terior, să elibereze Ucraina de Vest şi Crimeea. Operaţia

ofensivă de la Leningrad s-a executat în lunile ianuarie-fe-

bruarie 1944, de către fronturile: „Leningrad“, „Volhov“

şi parte din forţele Frontului „2 Baltic“ , care au reuşit sărupă apărarea oraşului şi să încercuiască şi nimicească

Armata 18 germană ieşind pe aliniamentului Pskov –

Narva unde au trecut în apărare. La 27 ianuarie 1944, a

fost lichidată definitiv blocada oraşului Leningrad75, după

un asediu de 900 de zile. Îndurând suferinţe cumplite cau-

zate de lipsa alimentelor dar şi de loviturile puternice ale

aviaţiei şi artileriei germane leningrădenii au plătit un

enorm tribut de sânge, aproximativ 650 000 de oameni au

pierit sub loviturile aviaţiei adverse. Cu toate aceste greu-

tăţi locuitorii Leningradului au produs pentru front 2 000

de tancuri, 150 de avioane, mii de tunuri, vase de război,225 000 arme automate etc.

Bătălia Leningradului a fost o etapă importantă a isto-

riei „marelui război pentru apărarea patriei.“ După şase

săptămâni de lupte Grupul german de armate „Nord“ , su-

ferise o înfrângere zdrobitoare şi se retrăsese între 190 şi280 km. Armata Roşie eliberase oraşul şi regiunea Lenin-

grad, ca şi o parte a regiunii Kalinin76.




Pentru eliberarea întregii Ucraine, Comandamentul Su-

prem Sovietic a concentrat efective care însumau

2 300 000 de oameni (constituiţi în fronturile 1, 2, 3 şi 4ucrainene şi 1 bielorus) în total 168 divizii de infanterie

şi 9 de cavalerie care aveau la dispoziţie 28 000 de tunuri,

2 000 de tancuri şi peste 2 300 de avioane. În faţa lor

O.K.W. dispunea de forţele Grupurilor de armate „Sud“

şi „A“ , cu un efectiv de circa 1 700 000 de militari înca-draţi în 93 de divizii şi două brigăzi care aveau în dotare

16 800 de tunuri, 2 200 de tancuri şi autotunuri şi 1 460

avioane.

Ofensiva pentru eliberarea întregii Ucraine s-a declan-

şat la 24 decembrie 1943 o dată cu trecerea la ofensivă a

Frontului 1 „Ucrainean“, apoi, succesiv, au trecut la ofen-

sivă şi celelalte fronturi într-o fâşie cu o dezvoltare frontală

de circa 1 200 km. Au fost cucerite o serie de centre ur-

bane ca Jitomir, Vinniţa, Krivoirog şi multe altele. La 17

aprilie 1944, Frontul 1 „Ucrainean“ a ajuns pe aliniamen-

tul Vladimir – Volînsk, est Cernăuţi, iar la începutul luniiaprilie frontul a atins frontiera de est a României. La 12

aprilie 1944 este cucerită întreaga Peninsulă Crimeea.

Evacuarea Crimeii de către comandamentul german s-a

făcut în condiţii deosebit de grele. Totuşi din decembrie

1943 până în aprilie 1944 au fost evacuaţi pe căile mari-time şi aeriene 60 643 de germani şi 42 190 de români.

Rezultă că pierderile armatei germane în luptele din




Crimeea s-au ridicat la 59 000 de oameni iar ale armatei

române la 23 000 de oameni.

Pe plan politico-militar o mare importanţă a avut Con-ferinţa de la Moscova din 19 – 20 octombrie 1943 a mi-niştrilor de externe ai U.R.S.S., S.U.A. şi Angliei (Molotov,Hill, Eden). Cu acest prilej s-au pus bazele OrganizaţieiNaţiunilor Unite. De asemenea s-au adoptat hotărâri cu

privire la organizarea viitoare a Italiei şi a Austriei, pre-cum şi asupra răspunderii hitleriştilor pentru atrocităţilecomise.77

La Conferinţă s-au dezbătut probleme privind desfăşu-rarea războiului şi organizarea lumii postbelice după în-frângerea puterilor axei. A fost, din nou, pusă problema

deschiderii celui de-al doilea front în vestul Europei fărăa se stabili ceva precis. S-au discutat problemele privindsituaţia ţărilor ce vor părăsi coaliţia hitleristă. S-a elaborat o declaraţie a celor 4 state (S.U.A., Marea Britanie,U.R.S.S. şi reprezentantului Chinei) intitulată „Declaraţia

celor patru state cu privire la securitatea generală“.La Cairo între 22 – 26 noiembrie 1943 a avut loc întâl-nirea dintre preşedintele S.U.A. şi premierul englez, undecei doi s-au pus de acord în vederea adoptării unei plat-forme comune în ceea ce priveşte problemele ce figuraua fi dezbătute la Conferinţa ce urma a se ţine la Teheran.

Între 28 noiembrie şi 1 decembrie 1943 78, s-a desfăşu-rat la Teheran prima conferinţă a conducătorilor guverne-lor celor trei mari puteri aliate (Stalin, Roosvelt şi




Churchill). La Conferinţa de la Teheran s-a discutat şi s-auluat hotărâri cu privire la probleme esenţiale ale desfăşu-

rării războiului şi organizarea lumii postbelice. Pe primplan s-au pus totuşi probleme militare, prioritar, deschi-derea celui de-al doilea front în Vestul Europei, stabilindcă acesta să se deschidă în luna mai 1944, aşa cum se pu-seseră de acord reprezentanţii S.U.A. şi Marii Britanii în

Conferinţa de la Quebec din luna august 1943.Conferinţa a constituit cel mai important act politic alanului 1943, atât prin consecinţele favorabile desfăşurării ul-terioare a războiului pe toate teatrele de acţiuni din Europaşi Asia, cât şi pe plan politico-economic şi social privindperioada postbelică, când se impunea conservarea păcii

şi securităţii generale. Cei „trei mari“ şi-au exprimat des-eori convingerea că întâlnirea lor trebuie să aibă drept scop stabilirea viitorului omenirii, fapt ce relevă marearesponsabilitate ce şi-o asumau.

Totodată, s-a adoptat ca principiu de bază în tratativelecu cele trei mari puteri adverse (Germania, Japonia şi Italia)„capitularea fără condiţii“.

În ceea ce priveşte acţiunile militare pe Teatrul deoperaţii din Africa de Nord, după operaţia „Torch“79 şi înbaza unor hotărâri luate în cadrul Conferinţei de la Casa-blanca (14-24 ianuarie 1943), Armata 8 engleză a trecut

sub ordinele Comandamentului suprem al generalului D.Eisenhower. Totodată, s-a înfiinţat şi un Cartier Generalal grupului de armate format din forţele S.U.A., Marii Bri-




tanii şi Franţei sub comanda generalului Alexander, carea primit numele de Grupul 18 armate. Prin Directiva din

17 februarie 1943 a generalului Eisenhower se stabileamisiunea Grupului 18 armate „de a distruge rapid forţele Axei din Tunisia“. Ofensiva forţelor aliate, declanşatăprintr-un atac la 21 februarie 1943, s-a încheiat cu respin-gerea trupelor germano-italiene pe poziţiile de pe care

plecaseră la ofensivă. În sudul Tunisiei Armata 8 britanicăa desfăşurat bătălia de la Mareth (20 – 30 martie 1943 ),apoi înaintând spre nord a realizat, la 7 aprilie 1943, în ra-ionul El-Guetar, joncţiunea cu forţele americano-englezece acţionau în Vestul Tunisiei. La 7 mai, armatele aliateau intrat în Bizerta şi Tunis. Operaţiile militare pe Teatrul

de operaţii nord-african s-au încheiat la 12 mai 1943 o datăcu alungarea forţelor germano-italiene din Africa, prilejcu care forţele aliate au capturat circa 250 000 de prizo-nieri80.

Pe teatrul de acţiuni militare din Africa de nord, arma-tele germane şi italiene au pierdut aproximativ 950 000de oameni (morţi, răniţi sau prizonieri). În afara acestorpierderi au fost scufundate nave cu un tonaj de 2 400 000tone şi au fost distruse 8 000 de avioane. De asemeneaau fost distruse sau capturate 6 200 tunuri de diferite ca-libre, 2 550 care de luptă şi 70 000 de autocamioane.81

Alungarea trupelor germano-italiene de pe ţărmul denord al Africii a reactivat acţiunile pe Teatrul de Operaţiidin Mediterană şi sudul Europei. Astfel, de teama de a nu





Fig. 15 Ofensiva armatelor anglo-americane din nordul Africii,Sicilia şi sudul Italiei



pierde Italia, Hitler a trimis un număr de patru divizii pecare le-a dislocat în luna martie 1943 în Sardinia, în îm-

prejurimile Genovei şi în zona marelui oraş Milano.Încheind operaţiile din Tunisia, Grupul de armate

anglo-american de sub comanda generalului H. Alexandera primit misiunea să execute Operaţia cu nume de codHusky al cărei conţinut consta în debarcarea forţelor aliate

iniţial în Sicilia. Forţele germano-italiene se ridicau la 12divizii diferite dintre care trei divizii blindate germane.Grupul 18 armate avea 13 divizii dintre care 10 de infan-terie, două aeropurtate şi una blindată. Operaţia Husky aînceput prin cucerirea insulei Pantelleria la 12 iunie 1943.Un rol important l-au deţinut forţele navale aliate (4 cru-

cişătoare, două portavioane, 4 cuirasate, 18 contratorpi-loare). Debarcarea în Sicilia a avut loc la 10 iulie 1943 82

când Armata 7 americană (comandant general Patton) adebarcat pe coasta de vest a insulei, iar Armata 8 engleză(general Montgomery) a debarcat între Cap Passero şiSiracuza.

La 22 iulie a fost cucerit oraşul Palermo, cele două ar-mate realizând joncţiunea, în scurt timp Sicilia a fost cu-cerită.

La 3 septembrie 1943 Armata 8 britanică a traversat strâmtoarea Messina şi a debarcat la Regio, iar la 9 sep-

tembrie Armata 5 americană a debarcat la Salermo. Astfel,după aproape două luni de la debarcare, toată partea desud a Italiei se găsea în mâna forţelor anglo-americane,




iar în luptele dintre 10 septembrie şi 5 octombrie 1943 forţele aliate au cucerit Insula Corsica.

Concomitent, în Italia au loc evenimente politice de-osebite. Astfel, la 25 iulie 1943, Mussolini a fost demis,şef al guvernului a fost numit generalul Pietro Badoglio83,apoi, la 3 septembrie 1943, Italia încheie armistiţiu cu Na-ţiunile Unite. Ieşirea Italiei din „Axă“ a marcat începutul

destrămării coaliţiei hitleriste.Ofensiva Grupului 15 armată comandat de generalulH. Alexander a continuat spre nord, având ca obiectiv cu-cerirea capitalei Italiei, oraşul Roma. Condiţiile atmosfe-rice grele şi rezistenţa trupelor germane (Grupul dearmate „C“ compus din 10 divizii diferite), tot mai tenace

au determinat oprirea forţelor aliate pe aliniamentul for-tificat „Gustav“ organizat înapoia râurilor Sangro şiGarigliano, la 31 decembrie 1943.

În vederea trecerii la ofensivă, Grupul 15 armate (Ar-mata 5 americană, 8 engleză, Corpul expediţionar francez– comandat de generalul Juin – şi Corpul 2 armată polo-nez – comandat de generalul Anders), a făcut ample pre-gătiri. Ofensiva pentru eliberarea oraşului Roma s-adeclanşat la 17 ianuarie 1944, executând debarcarea unuiputernic desant maritim în sectorul localităţii Anzio (22 ianuarie 1944 ). A fost apoi angajată bătălia pentru ruperea

fortificaţiilor de la Cassino (1 – 12 februarie 1944 ) ca, înlunile următoare, până spre sfârşitul lunii mai 1944 să seducă lupte deosebit de dure în sectorul fortificat Monte




Cassino, oraşul Cassino fiind ocupat de trupele anglo-ame-ricane la 17 mai 1944. Rezistenţele germane au cedat, iar

la 2 iunie 1944 Armata 14 germană a început retragereape întregul front, urmărită de forţele aliate care, la 4 iunie 1944, au cucerit oraşul Roma. Armatele germane s-au re-tras spre nordul Italiei ocupând aliniamentul fortificat „Linia Gotică“ situat la circa 225 km nord de oraşul Roma.

Concomitent cu aceste lupte, forţele franceze coman-date de generalul Lattre de Tassigny au debarcat la 19iunie 1944 în insulele Elba pe care în scurt timp au cură-ţit-o de rezistenţele germane.

Simultan cu luptele din Italia s-a desfăşurat ofensiva de vară a forţelor germane din lunile mai-iunie împotriva for-

ţelor care eliberaseră teritorii însemnate din suprafaţa Al-baniei.

Odată cu acţiunile din Marea Mediterană şi sudul Eu-ropei, continuă „ofensiva aeriană“ asupra Vestului Europei. Astfel, la 5 aprilie 1943, are loc lovirea masivă a oraşului Anvers, iar între 4 şi 23 mai oraşul Dortmund şi împreju-rimi este bombardat de aviaţia anglo-americană, ca în zi-lele de 24, 27 şi 29 iulie Hamburgul să fie bombardat masiv. Nici Berlinul nu scapă de loviturile distrugătoareale aviaţiei aliate fiind lovit zile întregi (23 august, 18, 22,23, 26 noiembrie 1943) de bombardierele americane şi

engleze.În tabelul de mai jos se dau cantităţile de bombe (în

tone) lansate de aviaţia anglo-americană şi de cea germană




în anii 1940-1944, pe teritoriul Europei, inclusiv România.

Pe teritoriul Iugoslaviei, armatele germane sunt nevoite să dezlănţuie mai multe acţiuni ofensive împotriva Armatei de Eliberare Iugoslave. Astfel are loc cea de-a

patra ofensivă (3 ianuarie 1943 ), a cincea ofensivă ger-mană (mai-iunie 1943 ) şi a şasea ofensivă germană în te-ritoriu din care s-au retras trupele italiene. Forţelegermane au ieşit pe ţărmul Mării Adriatice, consolidându-lîn vederea unor acţiuni ale forţelor aliate deja debarcateîn Sicilia.

Deschiderea celui de-al doilea front în Europa, în varaanului 1944, constituie una dintre principalele operaţii mi-litare decisive desfăşurate de aliaţi în cursul celui de AlDoilea Război Mondial. Eşecul raidului forţelor britaniceşi canadiene în încercarea de debarcare de la Dieppe

(19 august 1942 ), a determinat comandamentul aliat anglo-american să facă o pregătire până în cele mai micidetalii a operaţiei de debarcare din nord-vestul Franţei cu-


Anul

Aviaţia germană

asupra teritoriuluiMarii Britanii

Aviaţia anglo-americană

asupra teritoriuluiGermaniei şi sateliţilor săi

1940 36.844 14.631

1941 21.858 35.509

1942 3.260 53.755

1944 9.151 1.188.577Total 71.113 1.292.472



noscută sub numele de Operaţia „Overlord“, în care scopau constituit o grupare de 86 divizii (americane, engleze,

canadiene, franceze şi poloneze), în total 1 600 000 de mi-litari care aveau la dispoziţie 15 000 guri de foc de artile-rie, 6 000 de tancuri şi autotunuri, peste 10.800 avioanede luptă şi 2 000 avioane de transport şi 847 planoare, 114nave de luptă şi 4 600 nave auxiliare84.

Încercarea de debarcare la Dieppe a fost un eşec totaldin cei 5 000 de militari canadieni au căzut în luptă sauau fost răniţi 3 369 din care circa 900 au fost ucişi pe plajele de la Dieppe85. Din această acţiune generalii engleziau ajuns la concluzia că orice debarcare de anvergură tre-buie să evite porturile naturale, care sunt bine apărate.

Din contră, generalii germani au ajuns la convingereacă acest tip de debarcare nu poate avea loc decât într-unport natural sau în imediata lui apropiere. Acest fapt îi de-termină să întărească apărarea pe coasta Atlanticului, în jurul porturilor Brest, Cherbourg şi Le Havre86.

În faţa acestor forţe faimosul zid al Atlanticului era apă-rat de circa 526 000 militari germani care dispuneau deun sofisticat sistem de fortificaţii şi lucrări de baraje atât pe plajele oceanului, cât şi subacvatice combinate cu ob-stacole de tot felul, 6 700 tunuri şi aruncătoare, 2 000 tan-curi, 54 nave de luptă şi 160 de avioane.

În vederea debarcării Comandamentului Suprem alForţelor Aliate în frunte cu generalul Dwigh Eisenhovera constituit Grupul 21 armate (comandat de mareşalul V.




Montgomery) care urma să debarce într-un sector cu odezvoltare frontală de circa 80 km, pe cinci plaje („Gold“,

„Sword“, „Juno“, „Utah“, „Omaha“ ) şi după realizareaunui larg cap de pod să dezvolte ofensiva în scopul pătrun-derii în adâncimea apărării germane87.

Operaţia de debarcare a început în zorii zilei de 6 iunie 1944, după ce în prealabil a fost lansat şi debarcat un des-

ant aerian de valoarea a 3 divizii de desant aerian, fiindprecedată de o puternică pregătire de foc executată de ar-tileria de pe nave şi aviaţia de bombardament. Operaţiade debarcare a constituit o reuşită. În seara zilei de 6 iunie 1944, pe plajele de debarcare se găseau 5 divizii de infan-terie şi 3 divizii de desant aerian, fiecare divizie de infan-

terie având realizat câte un cap de pod adânc deaproximativ 10 km. Pierderile forţelor aliate au fost enorme, pe plaje au căzut circa 10 000 de militari (morţi,răniţi sau dispăruţi). Ofensiva aliaţilor de pe plajele de de-barcare s-a desfăşurat în trei etape. Prima etapă s-a desfă-şurat între 6 iunie şi 25 iunie şi cuprinde „Bătălia capului de pod“. La sfârşitul etapei a fost atins aliniamentul Caen,St. Lö, baza Peninsulei Cotentin. În cea de-a doua etapă (25 iulie-7 august 1944 ) ofensiva aliată a înaintat spre Avranches, desăvârşind eliberarea Peninsulei Normandia.Etapa a treia desfăşurată între 6 şi 17 august 1944 a avut

ca obiectiv nimicirea unei puternice contralovituri ger-mane de pe direcţia generală imediat nord Mortain. Etapas-a încheiat cu nimicirea contraloviturii germane şi dez-




voltarea ofensivei forţelor aliate pe front larg spre inimaFranţei.

La scurt timp, după executarea Operaţiei „Overlord“,forţele aliate de sub comanda generalului A. Paton, Ar-mata 7 americană (compusă din Corpul 6 american şi Cor-pul 2 francez, în total 10 divizii), au executat operaţia dedebarcare cu numele de cod „Anvil-Dragon“ pe ţărmul de

sud al Franţei la 15 august 1944, în sectorul St. Rafael, St.Tropez 88.În cea de-a doua jumătate a anului 1944 forţele aliate

debarcate în Normandia şi sudul Franţei vor continuaampla lor ofensivă spre frontiera Germaniei, problemă decare ne vom ocupa în cea de-a treia perioadă a Războiului

Doi Mondial.Concomitent cu acţiunile militare desfăşurate pe Tea-

trul de operaţii est european, în nordul Africii, pe Teatrulde operaţii din Marea Mediterană şi sudul Europei, cât şide pe Teatrul de operaţii din vestul Europei, în anul 1943şi în prima parte a anului 1944, pe Teatrele de operaţiidin Oceanul Pacific forţele aliate au trecut la ample ope-raţii ofensive. Aici, la sfârşitul anului 1943, s-au constituit din forţele anglo-americane trei comandamente: Coman- damentul Pacificului de Sud (comandat de amiralul Ches-ter W. Nimitz), Comandamentul Pacificului de Sud-Vest

(comandat de generalul D. Mac Arthur) şi Comandamen- tul din Asia de Sud-Est (comandat de amiralul lord LouisMountbatten) a căror activitate era coordonată de către





Fig. 16 Debarcarea în Normandia



„Comitetul unificat anglo-american al şefilor de state-majore“ 89.

Pe aceste întinderi ale Pacificului iniţiativa aparţineaforţelor aliate care, la 6 februarie 1943, au alungat ulti-

mele trupe japoneze de pe insula Guadalcanal trecând

apoi la strategia „saltului de purice“90 a amiralului Halsey

de „a sări“ peste poziţiile mai temeinic apărate şi a le

ataca pe cele următoare. Astfel, o dată cu cucerirea insulei Vella Lavella (6 octombrie 1943 ), întregul arhipelag al in-

sulelor Solomon a fost eliberat. A urmat apoi (la 1 noiem-

brie 1943 ) debarcarea unui desant pe insula Baungainville,

ca în 26 decembrie 1943 aliaţii să debarce în insula Noua

Britanie, iar, în ianuarie 1944, aliaţii au cucerit oraşul

Rabaul, cea mai mare şi mai puternică bază niponă de

peste mări.

Concomitent cu aceste acţiuni, amiralul Nimitz a trecut

la atacarea japonezilor din arhipelagurile Pacificului

Central. Prima operaţie cu numele de cod „Galvanic“ ur-

mărea cucerirea arhipelagului Gilbert. În noaptea de19/20 noiembrie 1943 a început ofensiva prin debarcarea

forţelor aliate pe atolul Tarawa, iar după trei zile insulele

Gilbert erau cucerite, aliaţii suferind însă mari pierderi

umane (3 300 militari). Stăpân pe insulele Gilbert, amiralul

Nimitz a declanşat Operaţia „Flintlock“ pentru cucerireaarhipelagului Marshall, lung de circa 1 000 km. La 29 ia-

nuarie 1944, aviaţia aliată începe bombardarea forţelor ni-




pone de pe diferite insule cucerind apoi cu forţele de des-

ant atol după atol; ultimele lupte din 19 – 23 februarie

1944 încheie cucerirea arhipelagului Marshall.Un puternic obiectiv nipon era baza militară pe de ma-

rele atol Truk (Torroku) situat în arhipelagul Carolinelor

care a fost cucerit în urma ofensivei aliate din zilele de

29 – 30 aprilie 1944. O amplă acţiune ofensivă s-a declan-

şat la 15 iunie 1944 (Operaţia „Forager“ ) pentru cucerireainsulelor Mariane. Primul obiectiv a fost cucerirea insulei

Saipan, acţiune ce s-a încheiat la 10 iulie 1944.

Un eveniment de mare importanţă are loc la 15 iunie

1944 când o flotă aeriană americană (69 superbombar-

diere B-29) a decolat de pe teritoriul Chinei (baza aerianăde la Ohengtu) executând primul bombardament asupra

Japoniei (lovind uzinele siderurgice de pe insula Kyushu).

A doua perioadă a celui de Al Doilea Război Mondial

denumită „perioada marii cotituri“ în desfăşurarea celei

mai mari conflagraţii, a fost posibilă datorită victoriilor

obţinute în cei aproape doi ani de confruntări sângeroasepe diferitele teatre de acţiuni militare de către forţele

coaliţiei Naţiunilor Unite împotriva forţelor Axei. Coti-

tura în desfăşurarea războiului a fost rezultatul însumat

al victoriilor obţinute în urma desfăşurării Bătăliei de la

Stalingrad (17 iulie 1942 – 2 februarie 1943), Bătăliei de la El-Alamein (23 octombrie – 3 noiembrie 1942) pe Tea-

trul de operaţii nord african şi Bătăliei aero-navale de la





Fig. 17 Ofensiva forţelor aliate în Pacific (1943-1945)



Mydway (4 – 7 iunie 1942) de pe Teatrul de operaţii

din Pacific.

În urma acestor victorii, iniţiativa strategică a fost smulsă de către coaliţia forţelor Naţiunilor Unite.„Cotitura“ va fi accentuată de marea victorie obţinutăpe Teatrul est-european în urma Bătăliei de laKursk – Orel (5 iulie – 23 august 1943).

În această perioadă au loc Conferinţele reprezen-tanţilor S.U.A., U.R.S.S. şi Marii Britanii de la Moscovaşi Teheran ce au elaborat hotărâri majore pentru cursulcelui de Al Doilea Război Mondial, iar lupta de rezis-tenţă a popoarelor împotriva ocupanţilor statelor fas-ciste devine tot mai activă trecând de la lupta

detaşamentelor de partizani la adevărate fronturi deeliberare naţională.




Cea de-a treia perioadă a celui de Al Doilea Război

Mondial cuprinde acţiunile militare desfăşurate înanii 1944 (a doua jumătate a anului) şi 9 mai 1945, înche-ierea războiului pe Teatrele de operaţii militare europene,respectiv 2 septembrie (capitularea necondiţionată a Ja-poniei) pe Teatrul de operaţii din Extremul Orient şi Pa-

cific.Şi în această perioadă principalul Teatru de operaţii mi-litare rămâne cel din Europa de Est. Aici începând cu ceade-a doua jumătate a anului 1944 s-au dezvoltat încă şapteoperaţii ofensive, din cele „zece lovituri staliniste“ executatede Armata Roşie în anul 1944. Astfel între 10 iunie şi 25 au-

gust 1944 s-a desfăşurat Operaţia ofensivă din Carelia încursul căreia a fost rupt aliniamentul fortificat „Manerheim“ organizat de armata finlandeză, Finlanda fiind obligată săsolicite armistiţiu (la 25 august 1944 ), semnat de Uniunea

CEA DE- A TREIA PERIOADĂ A RĂZBOIULUI





Fig. 18 Ofensiva fsovietică de la Iaşi-Chişinău



Sovietică la 19 septembrie 1944. Aproximativ în aceeaşiperioadă s-a executat de către Fronturile 1 „Baltic“, 1 şi 2

„Bieloruse“, Operaţia din Bielorusia (având numele codi-ficat de Operaţia „Bagration“ ) pe un front de circa 1 000km şi o adâncime de 600 km. Forţele adverse opuneaucelor trei fronturi sovietice aproximativ 800 000 de mili-tari care aveau în înzestrare 9 500 de tunuri şi aruncă-

toare, 900 tancuri şi autotunuri şi circa 1 300 avioane deluptă, iar apărarea era organizată pe o adâncime de circa250 – 270 km91. La încheierea acesteia forţele sovieticeau ieşit pe aliniamentul general Riga, est Varşovia, deţi-nând două capete de pod peste Vistula în sectoareleMagnszewo şi Pulwy. Operaţia din Ucraina Apuseană s-

a desfăşurat de către Frontul 1 „Ucrainean“ între13 iunie şi 31 august 1944. La încheierea acesteia forţelesovietice au ieşit pe aliniamentul fluviului Vistula realizândun cap de pod în sectorul Sandomir.

Una dintre amplele operaţii din această campanie a fost Operaţia Iaşi – Chişinău (20 – 29 august 1944 ), executatăde către Fronturile 2 şi 3 Ucrainene care, într-o primăetapă au rupt apărarea Grupului de armate „Ucraina de Sud“ (50 de divizii dintre care 17 române) şi au încercuit în zona Iaşi, Chişinău o mare grupare de forţe germano-române. În etapa următoare forţele sovietice au trecut la

capturarea grupării încercuite şi pătrunderea prin alinia-mentul Focşani, Nămoloasa, Galaţi, lăsat deschis ca ur-mare a întoarcerii armelor de către România şi alăturarea




ei cu întregul potenţial economic şi militar coaliţiei forţelor Naţiunilor Unite. Deşi România a întors armele la 23 au-

gust 1944, armistiţiul cu Naţiunile Unite a fost semnat laMoscova abia la 12 septembrie acelaşi an.

Până la 31 august 1944, armata română a curăţit întregulteritoriu al ţării, aflat sub jurisdicţia statului român, de tru-pele germano-ungare, făcând „să cadă bariera Carpaţilor“,

iar frontul sovietic a făcut brusc un salt de circa 600 km, te-ritoriul României unităţile sovietice străbătându-l în marş.Între 23 şi 31 august trupele române au cauzat inamiculuipierderi care s-au ridicat la circa 5 000 de oameni morţidin cei 60 000 capturaţi. Au fost capturate 222 avioane,438 nave fluviale şi maritime, o mare cantitate de arma-

ment, tehnică de luptă şi mijloace de transport. Pierderileforţelor române s-au ridicat la circa 9 000 de militari(morţi, răniţi, prizonieri sau dispăruţi)92.

Prin actul din august 1944, armata română a încheiat campania desfăşurată în Est în cursul celui de Al DoileaRăzboi Mondial, suferind pierderi care s-au ridicat la624 740 militari (din care 71 585 morţi pe câmpul de luptă,243 622 răniţi şi bolnavi şi 309 533 priyonieri şi dispăruţi).

Prin actul din august 1944, România a deschis direcţiastrategică din lungul fluviului Dunărea, „drumul spreBulgaria, Iugoslavia şi Ungaria este deschis“...“pierderea

României înseamnă, probabil, dispariţia rapidă a tuturor vestigiilor dominaţiei axei în Balcani“ – după cum apre-cia presa străină.




Într-un raport către Hitler mareşalul Keitel şi generalulGuderian, referindu-se la alăturarea României Naţiunilor

Unite arătau că evenimentele din România din august 1944 „pe lângă consecinţele imediate de ordin militar, auprodus în acelaşi timp o răsturnare de fronturi extrem depericuloasă, care va duce la pierderea nu numai a terito-riului României, ci şi al Bulgariei, Iugoslaviei şi Greciei,

punând în pericol toată armata germană din Balcani. De-osebit de pierderea poziţiilor din Carpaţi, pierderea grâ-narului şi petrolului românesc constituie o altă mare şigrea lovitură, în urma căreia armatele ruse vor puteaajunge în câteva săptămâni în faţa Budapestei.“93

Cea de-a opta operaţie ofensivă executată cu un grup de

fronturi format din Frontul „Leningrad“, Fronturile 1, 2, 3 „Baltice“ şi Flota Mării Baltice s-a încheiat odată cu cuceri-rea Estoniei, Lituaniei şi cea mai mare parte a Letoniei. Oamplă operaţie ofensivă (cea de-a noua ofensivă sovietică )s-a desfăşurat între 6 octombrie 1944 şi 13 februarie 1945,acţiunile militare desfăşurându-se pe teritoriul nord tran-silvănean, Ungariei şi Iugoslaviei. Operaţia s-a desfăşurat de către Fronturile 2, 3 şi 4 Ucrainene. În cadrul Frontului 2 „Ucrainean“ acţionând şi Armatele 1 şi 4 române. În cur-sul acestor lupte a fost cucerită partea de nord-vest a Tran-silvaniei (la 25 octombrie 1944 fiind eliberată de sub jugul

horthyst, ultima brazdă din teritoriul transilvan), estul Iu-goslaviei şi parte din teritoriul Ungariei.

Ultima operaţie din această campanie a fost Operaţia




din Pecenga (Extremul Orient) desfăşurată între 7 octombrie şi 1 noiembrie 1944, de către Frontul „Carelian“ şi

Flota din Oceanul Îngheţat de Nord.Ca urmare a acestor operaţii, frontul sovieto-german a

fost împins spre Vest pe o adâncime de 600 – 800 km, te-ritoriul Uniunii Sovietice fiind curăţat de rezistenţele in-amice, linia frontului trecând din Golful Finic, pe ţărmul

Mării Baltice, est Varşovia, vest Budapesta, vest Belgrad.În toamna anului 1944 Comandamentul Suprem sovie-tic a elaborat şi executat Operaţia ofensivă „Debreţin“ (6 – 28 octombrie ) al cărei obiectiv principal a fost de-săvârşirea nimicirii forţelor hitleristo-horthyste de pe te-ritoriul României, părţii de est a Ungariei şi estului

Iugoslaviei. Operaţia „Debreţin“ a fost executată de cătreFrontul 2 „Ucrainean“ (în cadrul căruia au fost incluse for-ţele române participante la războiul antihitlerist: Armatele1 şi 4, Corpul Aerian Român şi două brigăzi de artilerieantiaeriană). La încheierea acestei operaţii linia frontuluisovieto-german trecea pe aliniamentul situat în lungul râu-lui Tisa. Trupele române cu un efectiv de peste 182 000de oameni au luptat cu deosebit elan aflându-se pe direc-ţiile de efort ale Frontului 2 „Ucrainean“ astfel: pe direc-ţia Carei – Dombród 8 divizii, iar pe direcţia Arad,Debreţin, Nyiregyhaza (direcţia loviturii principale) 5 di-

vizii, în timp ce 4 divizii au luptat pe Tisa mijlocie la aripastângă a frontului. În luptele pentru eliberarea părţii denord-vest a României, între 1 septembrie şi 25 octom-





Fig. 19 Operaţia „Budapesta“




Fig. 20 Luptele pentru eliberarea completă a teritoriului României(1 septembrie - 25 octombrie 1944)



brie 1944 Armata română a participat cu 18 divizii de in-fanterie, 5 divizii de munte şi 5 divizii de cavalerie, un

corp motomecanizat şi alte 31 de unităţi corp aparte, pre-cum şi cu Corpul 1 aerian, brigăzile 1 şi 2 artilerie antiae-riană şi unităţi ale marinei. Efectivele totale s-au cifrat laaproape 275 000 de oameni, iar pierderile suferite s-au ri-dicat la circa 50 000 de militari (morţi, răniţi sau dispă-

ruţi)94

.La 25 octombrie 1944 primele unităţi ale armatei ro-mâne au trecut frontiera româno-ungară, desăvârşind ast-fel eliberarea întregului teritoriu naţional al României.Ziua de 25 octombrie este zi de sărbătoare pentru poporulromân „Ziua Forţelor sale Armate“.

Menţinerea teritoriului Ungariei prezenta o mare im-portanţă pentru germani deoarece asigura flancul grupăriicare apăra direcţia strategică Varşovia-Berlin şi interzice-rea direcţiei strategice, Budapesta-Viena.

O ultimă operaţie ofensivă strategică executată peFrontul de Est în toamna anului 1944 şi primele luni aleanului 1945 a fost Operaţia „Budapesta“ (29 octombrie1944 – 13 februarie 1945) executată de către Fronturile 2 şi 3 „Ucrainene“ şi aripa stângă a Frontului 4 „Ucrainean“.În cadrul Frontului 2 „Ucrainean“ au acţionat în conti-nuare forţele române participante la război, în total 17 di-

vizii diferite (de infanterie, cavalerie şi munte), un corpaerian, două brigăzi de artilerie antiaeriană, o brigadă decăi ferate şi numeroase alte unităţi şi formaţiuni, totali-




zând peste 210 000 de oameni. În această perioadă, tru-pele române au cucerit 3 masive muntoase, au forţat 4

cursuri mari de apă şi au eliberat 1 237 localităţi, dintrecare 14 oraşe. Pierderile trupelor române în aceste luptes-au ridicat la 42 700 militari morţi, răniţi sau dispăruţi95.

Obiectivul strategic al operaţiei Budapesta consta în ni-micirea forţelor inamice şi cucerirea oraşului Budapesta.

Pentru menţinerea teritoriului ungar din zona central-ves-tică a ţării Comandamentul german a pregătit trei alinia-mente de apărare ( primul pe malul drept al râurile Tisa,al doilea se sprijinea pe munţii Hegyalja, Bükk şi Mátra,Budapesta pe malul drept al fluviului ). Cel de-al treilea ali-niament – cunoscut sub denumirea de poziţia „Margarita“

era amenajat pe aliniamentul lacurilor Velenze, Balaton şi râul Drava.

Ofensiva Frontului 2 „Ucrainean“ s-a declanşat la 29 oc-tombrie dând lovitura principală pe direcţia Polgar, Miskolc.Concomitent, Frontul 3 „Ucrainean“ urma să înaintezespre zona petroliferă de la Nagykanizsa, iar Frontul 4 „Ucrainean“ spre Ko ŝice. Ofensiva declanşată la 29 octom-brie, a respins contraloviturile adverse, iar la 26 noiembrie,a luat contact cu prima centură de apărare a Budapestei,care în cursul lunii decembrie 1944 a fost ruptă, forţeleprincipale ale Frontului 2 „Ucrainean“ realizând joncţiunea

cu cele ale Frontului 3 „Ucrainean“ (care înaintaseră pedirecţia Baja, Sźekesfehérvár ), la Esztergom.

La Operaţia Budapesta a participat şi Corpul 7 armată




(comandant generalul Nicolae Şova)96, pe direcţia de efort a Armatei 7 de gardă sovietice. Corpul de armată român

a luptat până în interiorul oraşului când a fost scos de pefront şi trimis pe teritoriul Cehoslovaciei.

În prima jumătate a anului 1944 Armata de EliberareIugoslavă a rezistat celei de a şaptea ofensive germane(ultima) pe teritoriul Iugoslav. La 29 septembrie 1944 for-

ţele Armatei 57 sovietice au ajuns la frontiera Iugoslavieifăcând joncţiunea cu Armata de Eliberare Iugoslavă, co-operând în executarea Operaţiei „Belgrad“ 97. Prin efortulcelor două armate oraşul Belgrad a fost eliberat la 20 octombrie 1944. La sfârşitul anului 1944 Serbia, Muntene-gru şi Macedonia erau eliberate în întregime, iar în

Bosnia, Herţegovina, Croaţia şi Slovenia continuau luptele Armatei de eliberare.

La începutul anului 1945 forţele armate iugoslave(aproximativ 500 000 de oameni) s-au reorganizat cu aju-torul aliaţilor constituind 4 armate. La 12 aprilie 1945, Armatele 1 şi 3 iugoslave au trecut la ofensivă, au eliberat regiunea Srem şi apoi au pătruns în Slovenia şi Croaţia.

Operaţiile pe teritoriul Iugoslaviei au continuat pânăla 15 mai 1945 când au capitulat forţele germane din Slo- venia.

Concomitent cu acţiunile de pe Frontul de Est, pe

Frontul de Vest forţele aliate au dezvoltat ofensiva spreestul Franţei. La 20 august Grupul 21 armate debarcat înNormandia a forţat fluviul Sena în mai multe sectoare la





Fig. 21 Acţiunile militare de pe frontul sovieto-germanîn perioada ianuarie-august 1944



nord şi sud de Paris. La 19 august 1944 a izbucnit la Parisinsurecţia. La 25 august forţele franceze şi aliate au intrat

în „Oraşul luminii“.Dezvoltând ofensiva dinspre sud Armata 7 americană

a realizat joncţiunea cu Armata 3 americană ce înaintadinspre vest la Djon (16 septembrie 1944 ). La 16 septem-brie 1944 s-a constituit Grupul 6 armate (Armatele 7

S.U.A. şi 1 franceză). Continuând ofensiva cele trei gru-puri de armate aliate au atins la mijlocul lunii septembrie1944 aliniamentul Belfort (Grupul 6 armate), Nancy,Metz, Louxemburg (Grupul 12 armate), Liege, Anvers (Grupul 21 armate).

La 17 septembrie 1944 Grupul 21 armate a declanşat

Operaţia „Market Garden“ de pe aliniamentul canalului Albert, pe direcţia Eindhoven, Arnhem, în cooperare cudiviziile 82, 101 şi 1 desant aerian, lansate la Eindhoven,Nijmegen, respectiv Arnhem în scopul ocupării trecerilorde peste Rin, eliberarea Olandei şi întoarcerea aliniamen-tului „Siegfried“. Suferind pierderi foarte mari acţiuneade întoarcerea aliniamentului „Siegfried“ nu a reuşit. Ope-raţia „Market Garden“ s-a încheiat la 27 septembrie 1944.

Forţele aliate din Grupul 6 armate a trecut la nimicireaforţelor germane din provincia Lorena. Acţiunile s-au în-cheiat la 15 noiembrie 1944 odată cu căderea oraşului for-

tificat Metz.La 30 octombrie 1944, au început luptele pentru alun-

garea trupelor germane din provincia Alsacia şi s-au ter-




minat la 24 noiembrie 1944, odată cu cucerirea oraşuluiStrasbourg. Spre sfârşitul lunii noiembrie trupele ger-

mane deţineau localitatea Colomar ultimul lor bastion la vest de Rin.

Ofensiva forţelor aliate a continuat, iar la 15 decembrie 1944 au ajuns pe aliniamentul graniţa cu Elveţia, Saarbru-ken (Grupul 6 armate), Aachen (Grupul 12 armate), în

continuare până la ţărmul mării (Grupul 21 armate). Laaceastă dată forţele aliate pe frontul din Vestul Europeiînsumau 87 de divizii diferite, 6 000 tancuri şi 10 000avioane.

Profitând de slăbiciunea forţelor aliate în faţa masivilor Ardeni (4 divizii pe un front de 115 km), Comandamentul

german care avea angajate pe Frontul de Vest 76 diviziidiferite a constituit o grupare de tăria a 25 – 30 divizii cucare a rupt apărarea Grupului 12 armate la 16 decembrie,între Monschou şi Echternach, dând lovitura principalăpe direcţia Nnamur, Anver despicând dispozitivul aliat.Concomitent a întrebuinţat desantul aerian în raioaneleMalmedy şi Verviers 98.

Până la 20 decembrie, contraofensiva germană, profi-tând şi de faptul că norii erau la joasă înălţime, fapt ce nupermitea intervenţia aviaţiei forţelor aliate, a pătruns peo adâncime de circa 80 km. După 20 decembrie, efortul

aliat s-a concentrat pentru oprirea şi apoi respingerea con-traofensivei, acţiune în care aviaţia aliată, circa 5 000 deavioane de luptă, a intervenit masiv. La 30 ianuarie 1945,




forţele germane suferind mari pierderi au fost respinsepe aliniamentul de pe care trecuseră la contraofensivă la

16 decembrie 1944. Ofensiva forţelor aliate a pătruns apoiîn partea de vest a Germaniei, înaintând într-un ritm ridi-cat.

În luna aprilie, începând cu 6 aprilie 1945, forţele aliateau rupt aliniamentul fortificat Linia „Siegfried“ şi au forţat

fluviul Rin în mai multe sectoare. Prima operaţie ofensivăspre Rin a început la 8 februarie 1945 cu Grupul 21 ar-mate de pe aliniamentul Aachen, Nijmegen, care a rupt fortificaţiile germane (Linia „Siegfried“ ) şi a realizat la10 martie 1945 un cap de pod peste marele fluviu.

Aproximativ în acelaşi timp, Grupul 12 armate aliate

trece la ofensivă de pe aliniamentul Saarbruken, Aachenşi la 7 martie 1945 forţe din Armata 1 americană sur-prinde intact şi-l cucereşte podul de la Remagen99.

Concomitent, Grupul 6 armate a eliberat în întregime Alsacia şi Lorena, a „lichidat“ punga de la Colomar (la 2 fe-bruarie 1945), iar la 25 martie forţează Rinul întreMannheim şi Karlsruhe.

Continuând luptele pe teritoriul Germaniei, Grupul 21armate a executat Operaţia „Pluder“ (la nord de BazinulRhur), în timp ce Grupul 12 armate a curăţit BazinulRhur-ului de „rezistenţele“ germane, reuşind să încercu-

iască, în final Grupul de armate „B“ şi parţial Grupul de armate „H“, ambele germane.

La 13 aprilie (1945 n.a.) simptomele de dezorganizare





Fig. 22 Ofensiva armatelor aliate în anii 1944-1945



a armatei germane au apărut clar, rezistenţa se dispersaşi inamicul se preda în număr atât de mare, încât cazarea

prizonierilor punea probleme dificile. Principalele oraşedin nord erau curăţite de rezistenţele germane iar, la 14aprilie punga din Ruhr era secţionată în două tronsoanela Hagen. Partea răsăriteană s-a prăbuşit la 16 aprilie,unde au fost făcuţi 80 000 de prizonieri în 24 de ore, şi la

18 aprilie punga a fost, în sfârşit, lichidată. Lotul complet al prizonierilor s-a ridicat la cifra enormă de 325 000, cu-prinzând şi 30 de generali… 21 de divizii (germane n.a.)erau exterminate, dintre care 3 blindate, 1 de grenadieriblindaţi şi 3 de paraşutişti, şi o cantitate enormă de cap-tură a căzut în mâinile aliaţilor. Această fortăreaţă, pe care

Hitler o constituise pentru a ne ţine departe de centrulGermaniei, abandonase lupta după 18 zile şi din acel mo-ment frontul s-a deplasat la peste 160 km mai la est 100-aprecia generalul D.D. Eisenhover.

În continuare acţiunile forţelor aliate urmăresc pe front larg trupele germane spre fluvial Elba („goana către Elba“ ) unde între 19 – 25 aprilie s-a realizat joncţiunea cuforţele sovietice.

O ultimă operaţie de amploare a aliaţilor s-a încheiat la 4 mai 1945 când forţele germane blocate în Olanda,Danemarca şi nord-vestul Germaniei au capitulat, aliaţii

capturând 1 000 000 de prizonieri.Pe Frontul din Italia, forţele aliate (Grupul 15 armate)

au reluat ofensiva la 9 aprilie 1945 pentru ruperea alinia-




mentului fortificat Linia „Gotică“ , apărat de Grupul de armate „C“ (german), au rupt apărarea germană la 11 aprilie

1945 şi au pătruns în Câmpia Padului, realizând la 2 mai 1945 joncţiunea cu Armata 7 americană din Grupul 12 ar-mate ce înainta dinspre Vest. Cu această ultimă acţiuneforţele germane de pe teritoriul Italiei sunt lichidate.

În anul 1944, situaţia militară în Oceanul Pacific şi

Extremul Orient se prezenta astfel: Japonia dispunea de18 portavioane în timp ce S.U.A. aveau 100 portavioanede diferite tipuri, ceea ce demonstra superioritatea forţe-lor aliate în Pacific. În aceste condiţii în noaptea de 8/9ianuarie 1945 forţele americane au debarcat în golfulLingayen din partea de nord a insulei Luxor iar o altă gru-

pare a debarcat în golful Subig. Oraşul Manila a fost cuce-rit în februarie 1945. Întregul Arhipelag al Filipinelor vafi cucerit la 5 iulie 1945 101.

În drumul lor spre Japonia trebuia cucerite insulele Vulcano şi Iwo Jima, ultima puternic fortificată (avea adă-posturi acoperite cu un strat de beton armat gros de 3metri ce nu putea fi distrus) de către forţele americanecare timp de 72 de zile au lovit cu aviaţia fortificaţiile depe insulă, apărată de o garnizoană de circa 21 000 de ja-ponezi.

Luptele pentru cucerirea insulei Iwo Jima au început

la 19 februarie 1945 şi au durat 37 de zile, până în lunamartie, când a încetat rezistenţa niponă. Au fost capturaţi220 militari răniţi, cât mai rămăsese în viaţă din garni-




zoana de 21 000 de militari. Forţele americane au pierdut 6 000 de militari morţi şi 17 000 de răniţi. Bătălia de la

Iwo Jima a fost una dintre cele mai sângeroase confruntărialiate din Pacific.

Cucerirea insulei Okinawa, una dintre marile insule ja-poneze lungă dintre de 107 km şi lată de 5 şi maxim 16 kmera apărată de Armata 32 niponă (circa 85 000 de militari)

şi 20 000 de cetăţeni încadraţi în gărzile teritoriale. Pen-tru cucerirea Okinawei forţele aliate au destinat Armata10 americană cu un efectiv de 180 000 de oameni spriji-nită de 1 320 nave diferite ale marinei. La acţiune a parti-cipat şi Marea Britanie (pentru prima dată la operaţiiledin Pacific) cu o escadră formată din 2 cuirasate, 5 cruci-

şătoare, 10 distrugătoare şi 4 portavioane.Ofensiva aliată a început la 1 aprilie 1945 şi s-a încheiat

la 19 iunie 102 acelaşi an cu foarte mari pierderi pentru am-bele părţi (S.U.A. au pierdut 49 145 militari morţi şi răniţi,768 avioane, 36 nave dintre care 3 portavioane şi alte 368nave avariate; Japonia a avut 110 000 militari morţi, 783avioane doborâte, 16 nave scufundate), insula fiind cuce-rită de forţele aliate.

Anul 1945 a marcat desfăşurarea unor ample operaţiistrategice pe Teatrul de acţiuni militare Est-European. Acum alături de Armata Roşie luptau 4 armate iugoslave,

15 divizii române, 6 divizii bulgare, 5 divizii poloneze şi 3 brigăzi cehoslovace. Operaţiile de pe acest teatru de răz-boi s-au desfăşurat în trei etape. Prima a cuprins Operaţia





Fig. 23 Ofensiva forţelor anglo-franco-americane în Italia




Fig. 24 Cucerirea Okinawei



dintre Vistula şi Oder (12 ianuarie – 03 februarie 1945)când, Fronturile 1 „Bielorus“, 1 şi 4 „Ucrainean“ au trecut

la ofensivă de pe aliniamentul fluviului Vistula pe direcţiagenerală Varşovia-Berlin. La încheierea acestei acţiuni for-ţele sovietice au respins trupele germane din Grupul de armate „Centru“ pe adâncimi cuprinse între 200 km şi570 km, şi au realizat un cap de pod peste Oder în sectorul

Küstrin.Cea de-a doua operaţie a fost Operaţia ofensivă dinPrusia Orientală (13 ianuarie-25 aprilie 1945), ofensivăexecutată de Fronturile 2 şi 3 „Bieloruse“, al cărei rezultat principal a constat în încercuirea forţelor principale ger-mane din Prusia Orientală.

Tot în această perioadă se înscrie şi ultima parte aOperaţiei Budapesta în cursul căreia au luptat şi forţeleromâne, atât în interiorul Budapestei cât şi în MunţiiHegyalja, Bükk, Matra cât şi în partea de vest a Ungarieipentru a ieşi pe frontiera ungaro-cehoslovacă.

A doua etapă a cuprins Operaţia din Pomerania (10 fe-bruarie-4 aprilie 1945).

În cursul acestei operaţii Fronturile 1 şi 2 „Bieloruse“au respins forţele principale ale Grupului de armate „Vis- tula“, au lichidat gruparea germană din Pomerania şi aupus stăpânire pe porturile Gdansk şi Gdynia. În această

perioadă a continuat lichidarea grupării germane dinPrusia Orientală, mai ales din zona Könisberg. A urmatăOperaţia ofensivă din Silezia (8-24 februarie 1945) în




cursul căreia Frontul 1 „Ucrainean“ a dezvoltat ofensivape direcţia Breslau-Kotbuz a forţat fluvial Oder şi a ieşit

pe cursul râului Neisse. Penultima operaţie strategică peacest teatru de operaţii militare a fost Operaţia „Viena“ (16 martie-15 aprilie) în cadrul căreia au luptat şi trupeleromâne. Executată de Fronturile 2 şi 3 „Ucrainene“, careiniţial au zădărnicit contralovitura germană de la Balaton

(6-15 martie 1945), au pătruns adânc pe teritoriul Aus-triei, iar în final la 15 aprilie au cucerit oraşul Viena.Cea de-a treia etapă a acţiunilor ofensive din anul 1945

pe Frontul sovieto-german a cuprins Operaţia Berlin(16 aprilie – 2 mai 1945 ), care a fost una din cele mai maribătălii din cursul întregului război în care forţele sovietice

au concentrat 2 500 000 de oameni (faţă de 1 000 000 detrupe germane), 42 000 guri de foc (10 000), 6 200 detancuri (1 500), 9 000 de avioane (3 300) în total 140 demari unităţi sovietice faţă de 63 divizii germane103.

Având experienţa Bătăliei de la Stalingrad,Comandamentul Suprem sovietic a hotărât să rupă apăra-rea din faţa marelui oraş în două sectoare şi printr-o ma-nevră dublu învăluitoare să încercuiască gruparea adversă,să o fracţioneze şi nimicească pe părţi, concomitent cu în-aintarea spre fluvial Elba pentru realizarea joncţiunii cuforţele aliate. Operaţia ofensivă s-a desfăşurat în 3 etape.

Prima etapă (16 – 19 aprilie 1945 ) a avut drept conţinut ruperea apărării adverse de pe Oder – Neisse. În cea de-a doua etapă (20 – 25 aprilie ) s-a realizat încercuirea gru-





Fig. 25 Bătălia Berlinului



pării germane din Berlin, concomitent cu dezvoltareaofensivei spre Elba, la 25 aprilie 1945 forţele sovietice îna-

intate au realizat joncţiunea cu cele americane pe podulde la Torgau. În cea de-a treia etapă (26 aprilie – 2 mai ),a fost nimicită gruparea germană din Berlin, forţele sovie-tice ieşind pe un front larg pe fluvial Elba.

Ultima operaţie ofensivă din această etapă a acţiunilor

ofensive din anul 1945 a fost Operaţia Praga (6 – 12 mai 1945 ), desfăşurată pe teritoriul Cehoslovaciei la care auluat parte şi forţele române participante la războiul anti-hitlerist.

Pe frontul de Vest, după eliberarea teritoriului na-ţional (25 octombrie 1944) forţele române au luat parte

la luptele duse pe teritoriul Ungariei, apoi pe teritoriulCehoslovaciei şi Austriei executând mai multe operaţiiofensive.

Capitularea necondiţionată a Germaniei naziste a în-cheiat acţiunile militare pe teatrele de operaţii din Eu-ropa. La 8 mai 1945, la Berlin s-a semnat actul decapitulare necondiţionată a Germaniei. În numele Coman-damentului Suprem german actul capitulării a fost semnat de generalii Keitel, Stumpf şi amiralul Friedeburg. El afost, de asemenea, semnat din partea Comandamentu-lui Suprem sovietic de mareşalul G.K. Jukov, din partea

Comandamentelor Supreme englez, nord-american şifrancez, de mareşalul Arthur B. Tadder, generalulK. Spaatz respectiv generalul J. de Lattre de Tassigny. O




zi mai târziu popoarele întregii lumi au sărbătorit „ZiuaVictoriei“, eveniment de însemnătate istorică104.

Războiul a continuat însă în Oceanul Pacific şi ExtremulOrient. Aici bombardamentele distrugătoare ale aviaţieialiate au făcut ravagii. Astfel în timpul raidurilor aerienedin iulie 1945 din cele 69 oraşe nipone atacate 42 au fost distruse într-o proporţie mai mare de 50%: Tokyo era ras

de pe suprafaţa pământului în proporţie de 80%, oraşul Toyama 97%, etc. În aceste condiţii Înaltul Comandament aliat a pregătit Operaţia „Olimpic“ (cucerirea insuleiKyushu – fixată pentru luna noiembrie 1945) şi Operaţia„Coronet“ (o debarcare masivă în sectorul Honshu – re-giunea Tokyo stabilită pentru luna martie 1946).

În ceea ce priveşte acţiunile de pe teritoriul Chinei, guvernul japonez a hotărât, după capitularea Germaniei, să-şi restrângă aria de acţiune, retrăgându-şi forţele dintr-oserie de ţinuturi şi mari oraşe. Armatele 8 şi Noua armată4 chineze au continuat contraofensiva astfel că în primă- vara anului 1945 existau 19 teritorii eliberate cu circa100 000 000 de locuitori. În prima parte a anului 1945 for-ţele armate chineze au eliberat provinciile Sansi, Ciahar,Hebei, Şandun şi Henian.

Lucrările Conferinţei de la Potsdam (17 iulie – 2 august 1945 ) au dezbătut o serie de probleme referitoare la răz-

boiul din Pacific. În cursul lucrărilor delegaţia Uniunii So- vietice l-a asigurat pe preşedintele S.U.A. că U.R.S.S. îşi va îndeplini obligaţiile asumate faţă de aliaţi. Totodată gu-




vernele U.R.S.S., S.U.A., Marii Britanii şi Chinei au adop-tat Declaraţia de la Potsdam cu privire la capitularea ne-

condiţionată a Japoniei.La 6 august 1945 a fost lansată asupra oraşului Hiro-

şima105 prima bombă atomică ucigând circa 100 000 de oa-meni în câteva secunde, iar alţi 163 000 au fost răniţi. Treizile mai târziu (9 august 1945 ) s-a lansat cea de-a doua

bombă atomică asupra oraşului Nagasaki, cauzând moar-tea sau rănirea a peste 120 000 de oameni nevinovaţi.Întrucât Japonia nu dădea semne că ar capitula, Uni-

unea Sovietică a declarat război Japoniei (la 8 august 1945). Constituind o grupare de forţe compusă dinFrontul „Transbaikal“ şi Fronturile 1 şi 2 „Extremul

Orient“ (1 577 725 de oameni) au declanşat Operaţia ofen- sivă din Manciuria în zorii zilei de 9 august 1945 şi în timpde 6 zile au respins forţele nipone de la Guandum. Conti-nuând ofensiva, forţele sovietice au cucerit Manciuria şiCoreea de Nord, iar la 22 august armata niponă a încetat orice rezistenţă.

La 2 septembrie 1945 la bordul cuirasatului „Missouri“ reprezentanţii Japoniei au semnat capitularea necondiţio-nată în faţa reprezentanţilor: S.U.A., Marii Britanii, Aus- traliei, Chinei, U.R.S.S., Olandei, Noii Zeelande, Franţei şi Canadei.

Cel de Al Doilea Război Mondial s-a încheiat după2 191 de zile (1 septembrie 1939 – 2 septembrie 1945)106.El a întrunit eforturile uriaşe, umane şi materiale ale unui




număr de 61 state cu o populaţie de 1 700 000 000 de locuitori (adică peste ¾ din populaţia planetei). Operaţiile

militare s-au desfăşurat pe teritoriile a 40 de state dinEuropa, Asia şi Africa, însumând o suprafaţă de22 000 000 km2 . Dintre toate continentele, Europa a fost cea mai afectată, aici s-au dat cele mai mari bătălii, cu dis-trugerile cele mai mari şi cu profunde repercusiuni asupra

sistemului ecologic al Terrei.Forţele militare ce s-au confruntat au atins cifreenorme. Numărul total al celor mobilizaţi sub arme afost de 110 000 000. În cursul războiului S.U.A., Anglia,Germania şi U.R.S.S. au produs 653 000 de avioane,287 000 de tancuri, 1 041 000 de tunuri.

Numărul victimelor din ţările beligerante s-a ridicat la40 – 50 000 000 de oameni, din care circa 20 000 000 lo-cuitori ai Uniunii Sovietice şi circa 13 000 000 ai Germaniei.

Războiul nu a rezolvat nici una din problemele vitaleale omenirii. La scurt timp după încheierea Războiului DoiMondial, lumea a fost scindată în două mari sisteme poli-tice cu obiective politico-militare diferite, între cele douătabere izbucnind „Războiul Rece“, care a durat la rândulsău peste 4 decenii aducând mari suferinţe oamenilor ră-maşi sub influenţa regimului sovietic, constituind „lagă- rul“ socialist.




1Marea conflagraţie a secolului XX. Al Doilea Război Mondial.

Editura Politică, Bucureşti, 1971, p.232Ibidem, p.273Ibidem4Dr. Nicolae Ciobanu, Istoria Artei Militare. Editura Academiei

ehnice Militare, Bucureşti, 1998, p.1685Maurice Baumont. La France et l’Europe danubiene, des ac-

cords de Münich a la fin de second guerre mondiale, comunicareprezentată la Colocviul internaţional de la Budapesta privind is-

toria celui de Al Doilea Război Mondial, octombrie 1966, p.36Prof. Arnold J. oynbee. Postfaţă la lucrarea România şi An-

tanta Balcanică de Christian Popişteanu, Editura Politică Bucu-

reşti, 1971, ediţia II, p.2377

Apud, Marea conflagraţie a Secolului XX. Al Doilea RăzboiMondial, Op.cit., p.29-308Adolf Hitler, Mein Kampf. Lupta mea, ediţie completă, vol.1,

Editura Belodi, Bucureşti, p.33

NOTE




9John R. Barber, Istoria Europei moderne, Editura Lider, Bu-

cureşti, p.437

10Istoria militară a poporului român, vol. VI, Editura Militară,Bucureşti, 1989, p.294

11John R. Barber, Op.cit., p.437-43812Liddel Hart – cel mai mare analist al acestui secol, Istoria

celui de Al Doilea Război mondial, vol. I, Editura Orizonturi, Edi-

tura Lider, Bucureşti, p.4413Ibidem, p.4114Ibidem15Pierre Milza, Serge Berestein, Istoria secolului XX, 1900-

1945. Sfârşitul lumii europene, vol.I, Editura ALL, p.38016Marea Conflagraţie a Secolului XX. Al Doilea Război Mon-

dial, Op.cit., p.8317Liddel Hart, Op.cit., p.4618Apud, Leonida Loghin, Al Doilea Război Mondial. Acţiuni

militare, politice şi diplomatice. Cronologie. Editura politică, Bu-

cureşti, 1984, p.1819Ibidem, p.18-1920Liddel Hart, Op.cit., p.6721Ibidem, p.66

22Marea Conflagraţie a Secolului XX. Al Doilea Război Mon-dial, Op.cit., p.105

23H. Michel, Le seconde guerre mondiale, Vol I, Paris, 1968,

p.101, 10424Pierre Milza, Serge Berestein, Op.cit., p.38525Ibidem, p.38726

Leonida Loghin, Al Doilea Război Mondial..., Op.cit., p.3927Pierre Milza, Serge Berestein, Op.cit., p.38728Istoria militară a poporului român, Op.cit., passim29Marea Conflagraţie a Secolului XX... Op.cit., p.198




30Leonida Loghin, Mari conferinţe internaţionale, 1939-1945,

Editura politică, Bucureşti, 1989, p.182

31Jacques de Launay, Mari decizii ale celui de Al Doilea RăzboiMondial, vol.1, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,

1968, p.17732M. Jullian, Bătălia Angliei, Editura politică, Bucureşti, 1968,

p.21933Liddel Hart, Op.cit., p.15634Apud, Marea Conflagraţie a Secolului XX... Op.cit., p.21935Norman Rose, Churchill o viaţă de rebel (traducere din limba

engleză de Radu Paraschivescu), Editura ALL, Bucureşti, 1998,

p.31736Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român,

Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1997, p.392-39337R. Jars, Les campagnes d’Afrique, Paris, 1957, p.40; 4138Ibidem, p.5339Marea Conflagraţie a Secolului XX... Op.cit., p.25940Winston Churchill, Memoire sur la deuxième guerre mon-

diale. L’Afrique sauvée 4 Juillet 1942 – 5 Juin 1943. Paris, 1951,

p.11441Maréchal Alexander, D’ El-Alamein à unis et à Sicile (1942-

1943), Paris, 1949, p.38-3942G.K. Jukov, Amintiri şi reflecţii, Editura Militară, Bucureşti,

1970, p.276-27743Leonida Loghin, Al Doilea Război Mondial..., Op.cit., p.55444Marea Conflagraţie a Secolului XX... Op.cit., p.16545Arhivele Militare Române (în continuare sursa se va cita sub

sigla AMR), dosar nr.224, f.16946Hitler, Directives de guerre, p.7747Marea Conflagraţie a Secolului XX... Op.cit., p.16748Florin Constantiniu, Op.cit., p.402




49AMR, fond 948, dosar nr.496, f.3550Dr. Nicolae Ciobanu, Istoria Artei Militare, Op.cit., p.176

51G.K. Jukov, Op.cit., p.39452Ibidem, p.40553Alexander Werth, Un corespondent englez pe Frontul de est,

Editura politică, Bucureşti, 1970, p.17954Leonida Loghin, Mari conferinţe internaţionale, 1939-1945,

Op.cit., p.20955Marea Conflagraţie a Secolului XX... Op.cit., p.20256Walter Lórd, Péarl Harbor, Editura Politică, Bucureşti, 1970,

p.25557Liddel Hart, Op.cit., p.29358Ibidem, p.29959Harry Türk, Singapore. Căderea unui bastion, Editura Mili-

tară, Bucureşti, 1974, p.18460Marea Conflagraţie a Secolului XX... Op.cit., p.20761H. Michel, Op.cit., p.41262Bernard Millot, La guerre du Pacifique, vol.1, Paris, 1968,

p.189-19063Ibidem, p.20264Ibidem, p.235

65G.K. Jukov, Op.cit., p.48066Ibidem, p.47567Ibidem, p.50068AMR fond 948, dosar nr.741, f.5869Apud, Istoria militară a poporului român, Op.cit., p.51170Istoria lumii în date, Editura Enciclopedică Română, Bucu-

reşti, 1969, p.43371Marea Conflagraţie a Secolului XX... Op.cit., p.31072G.K Jucov, Op.cit., p.548-54973Marea Conflagraţie a Secolului XX... Op.cit., p.310




74Istoria lumii în date, Op.cit., p.42575Ibidem, p.438

76Valentin Kovalciuk, Leningrad, sfârşitul unui asediu, în Me-morial de război, Editura politică, Bucureşti, 1976, p.343

77Winston Churchill, La seconde guerre mondiale, tome pre-

mier (1), Librairie Plan, Paris, passim78Istoria lumii în date, Op.cit., p.43379Jacques Robichon, Ziua „Z“ în Africa, Editura politică, p.5-1180Winston Churchill, Op.cit., p.38281Ibidem, p.40482Eugen Preda, Săritura de pisică, Editura Militară, 1976, p.12183Ibidem, p.12384Eddy Bauer, Histoire controverse de la deuxieme guerre mon-

diale, Monaco, 1966, p.17185Cornelius Ryan, Ziua cea mai lungă, Editura politică, Bucu-

reşti, 196586Jacques de Launay, Mari decizii ale celui de Al Doilea Război

Mondial, Op.cit., p.41587Dwight D. Eisenhower, Cruciadă în Europa, Editura politică,

Bucureşti, 1957, p.34588Marea Conflagraţie a Secolului XX... Op.cit., p.457

89Winston Churchill, Te Second World War, vol. IX, p.12990Marea Conflagraţie a Secolului XX... Op.cit., p.46991G.K Jucov, Op.cit., p.63092Marea Conflagraţie a Secolului XX... Op.cit., p.40093Apud, Marea Conflagraţie a Secolului XX... Op.cit., p.40894AMR, fond Marele Stat Major, dosar 732/1, filele 37-3795

România în Războiul antihitlerist, Editura Militară, Bucureşti,p.34796General locotenent în rezervă Nicolae Şova, 80 de zile de

luptă pentru eliberarea Budapestei de sub jugul fascist, în Memo-




rial de război, op.cit., p.48097Marea Conflagraţie a Secolului XX... Op.cit., p.416

98Henri Bernard, Roger Gheysens, Bătălia din Ardeni, EdituraMilitară, Bucureşti, 1989, p.76; passim

99Paul Berben, Bernard Iselin, Remagen podul şansei, Editura

Militară, Bucureşti, 1974, p.20100Dwight D. Eisenhower, Operaţiile din Europa ale Forţelor

expediţionare aliate de la 6 iunie 1944 până la 8 mai 1945, în Me-

morial de război, Op.cit., p.531101Pierre Milza, Serge Berstein, Istoria Secolului XX, Op.cit.,

p.418102Marea Conflagraţie a Secolului XX... Op.cit., p.537103Colonel Nicolae Ciobanu, Istoria Artei Militare, Op.cit.,

p.182-183104G.K. Jucov, Amintiri şi reflecţii, Op.cit., p.746-749105Jacques de Launay, Mari decizii ale celui de Al Doilea Război

Mondial, vol.2, Op.cit., p.396




Arhivele Militare Române, fond Marele Stat Major,

dosar nr.224; fond 948, dosar nr.496; fond Marele Stat Major dosar nr.732/1.

Alexander, Marechal, D’El – Alamein á Tunis et a Sicile (1942-1943), Paris, 1949.

Barber R. John, Istoria Europei moderne, Editura

Lider, Bucureşti.Bauer, Eddy, Histoire controverse de la deuxieme guerre modiale, Monaco, 1966.

Baumont, Maurice, La France, et l’Europe danubiene,des acords de Műnich a la fin de second guerre modiale,comunicare prezentată la Colocviul Internaţionale de la

Budapesta privind istoria celui de Al Doilea RăzboiMondial, octombrie 1966.

Berben, Paul; Iselin Benard, Remagen podul şansei,Editura Militară, Bucureşti, 1974.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ




Bernard, Henri; Roger Gheysens, Bătălia din Ardeni,Editura Militară, Bucureşti, 1989.

Bernard, Millot, La guerre du Pacifique, vol.I, Paris,1968.

Blond, Georges, Debarcarea. Agonia Reichului,Bucureşti, 1980.

* * * Supravieţuitorul din Pacific , Editura

Militară, 1976.Buzatu Gheorghe, Trecutul la Judecata Istoriei ,Editura Mica Valahie, Bucureşti, 2006.

Contele Gallazzo Ciano, Jurnal politic, Editura Elit.Churchill, Winston, La seconde guerre modiale, tome

premier, Librairie Plan, Paris.

Ciobanu Nicolae dr., Istoria Artei Militare, Editura Academiei Tehnice Militare, Bucureşti, 1998.

Constantin Florin, Alexandru Duţu, M. Retegan,România în război, 1941-1945, Bucureşti, 1992.

Constantiniu Florin dr., O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1997.

Cinikov, V., I., Început de drum, editura Militară, Bu-cureşti.

Eisenhower, Dwight, Cruciadă în Europa, Bucureşti,1957.

File din istoria militară a poporului român, vol.4,

Bucureşti, 1975, vol.5-6, Bucureşti, 1979.Hart Liddel, Strategia acţiunilor indirecte , Bucureşti,

1973.* * * Istoria celui de Al Doilea Război Mondial,




vol.I, Editura Orizonturi, Bucureşti.Hitler, Adolf, Mein Kampf. Lupta mea, ediţie completă,

Editura Belodi, Bucureşti.Hitler, Adolf, Directive de război , f.d.e.Iakubovski, I.S., Pământul în flăcări , Bucureşti, 1981.Istoria lumii în date , Editura Enciclopedică Română,

Bucureşti, 1969.

Istoria militară a poporului român, vol.VI, EdituraMilitară, Bucureşti, 1989. Jars, R., Les campagnes d’Afrique , Paris, 1957. Jukov, G.K., Amintiri şi reflecţii, Editura Militară,

Bucureşti, 1970. Jullian, M., Bătălia Angliei, Editura Politică, Bucureşti,

1968.Konev, I.S., Anul ’45, Bucureşti, 1970.Kovalciuk, Valentin, Leningrad, sfârşitul unui asediu,

în Memorial de război, Editura Politică, 1976.De Gaulle, Charles, Memoires de guerre , Paris, 1956.Launay, Jacques, Mari decizii ale celui de Al Doilea

Război Mondial, vol.I, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,Bucureşti, 1968.

Leonida, Loghin, Al Doilea Război Mondial. Acţiuni militare, politice şi diplomatice. Cronologie , Editura Politică,Bucureşti, 1984.

* * * Mari conferinţe internaţionale, 1939-1945,Editura Politică, Bucureşti, 1989.

Lord, Walter, Pearl Harbour, Editura Politică , Bucureşti, 1970.




Marea conflagraţie a Secolului XX. Al Doilea Război Mondial, Editura Politică, Bucureşti, 1971.

Memorial de război, Editura politică, bucureşti, 1976.Michel, H., La seconde guerre modiale, vol.1, Paris,

1968.Milza, Pierre, Berestein, Serge, Istoria Secolului XX,

1900-1945. Sfârşitul lumii europene, vol.I, Editura ALL,

Bucureşti. A. Pandea, I. Pavelescu, Al. Duţu, Românii la Stalin- grad, Bucureşti, 1992.

Preda, Eugen, Săritura de pisică, Editura Militară,1976.

Rezistenţa Europeană 1938-1945, Bucureşti, 1973.

Robichon, Jaques, Ziua „Z“ în Africa, Editura Politică,Bucureşti.

România în anii celui de Al Doilea Război Mondial, vol.1, 2 şi 3, Bucureşti, 1989.

Rokossovski, K.K., Datoria ostăşească, Editura Mili-tară, Bucureşti, 1982.

Rose, Narman, Churchill o viaţă de rebel, Editura ALL,Bucureşti, 1998.

Ryan, Cornelius, Un pod preaîndepărtat, Bucureşti,1977.

Ryan, Cornelius, Ziua cea mai lungă, Bucureşti, 1965.

Strategia militară, Bucureşti, 1972.Stemenko, S.M., La Marele Stat Major, Bucureşti, 1973.Şova Nicolae, 80 de zile de luptă pentru eliberarea




Budapestei de sub jugul fascist, în Memorial de război,Editura Politică, Bucureşti, 1976.

Thürk, Harry, Singapore. Căderea unui bastion,Editura Militară, Bucureşti, 1974.

Taynbee, J.Arnold, România şi Antanta Balcanică,Editura Politică, 1971.

Werth, Alexander, Un corespondent englez pe frontul

de est, Editura Politică, Bucureşti, 1970.




A publica o carte privitoare la cel de-al doilea război

mondial, la împlinirea a 65 de ani de la încheiereaacestuia, reprezintă un evident act de cultură. Un demersştiinţific pe o astfel de temă este, totodată, de o stringentănecesitate, pentru că, cititorul român, indiferent de pro-fesie, de vârstă sau de concepţie politică ori religioasă,

trebuie să cunoască, de la autori de certă probitate ştiin-ţifică, condiţiile istorice în care a izbucnit respectiva con-flagraţie mondială, cum s-a desfăşurat ea, dramele şiconsecinţele pe care le-a lăsat în urma sa. În ceea ce pri- veşte cartea de faţă, intitulată expresiv şi inspirat „Al Doi-lea Război Mondial – cea mai mare conflagraţie mondială

a secolului XX“, se înscrie ca o contribuţie ştiinţifică evi-dentă în peisajul istoriografiei româneşti actuale. Lucrareaeste foarte bine structurtă pe capitole, bogat documentată

REFERAT ŞTIINŢIFIC

G e n e r a l d e b r i g a d ă d r . F l o r i a n Tu c ă ,d e ţ i n ă t o r a d o u ă p r e m i i a l e A c a d e m i e i R o m â n e




şi are o valoare ştiinţifică evidentă. Surprinde, în mod cutotul deosebit, capacitatea de sinteză a celor doi autori.

A trata, sub aspecte informative multiple, un război de talia celui de acum 65 de ani şi care s-a întins din anul 1939 până în 1945, într-un număr de doar 60 de pagini de manuscris, este o mare performanţă de ordin ştiinţific.După opiniile noastre, o astfel de treabă o pot face, cu reu-

şite certe, doar autori de marcă, autentici profesionişti,aşa cum pot fi consideraţi, fără nici o reţinere, cei doi au-tori, profesor universitar dr. Nicolae Ciobanu şi ViorelBrat.

În ceea ce ne priveşte, nu avem nici un fel de imputa-ţie de făcut cu privire la conţinutul şi la valoarea scriiturii.

Totul ni se pare o reuşită, o întreprindere ştiinţifică de ne-tăgăduit, ci doar de lăudat. Considerăm necesar să subli-niem, printre multe alte reuşite ale demersului ştiinţificla care ne referim, bogăţia de informaţii şi de surse docu-mentare puse în circulaţie de către cei doi autori. În cele60 de pagini de manuscris, ei au făcut peste 100 de trimi-teri la lucrări şi la autori de excepţie. Este, evident, o certăperformanţă. Socotim potrivit să mai subliniem şi faptulcă cei doi autori de prestigiu au probat o mare putere desinteză, o autentică măiestrie de a spune în cuvinte puţinedar bine gândite şi exprimate, lucruri şi fapte mari, impor-

tante şi de interes istoric major. În sfârşit, dar nu în celedin urmă, se cuvine a se aprecia stilul curat, îngrijit, ex-presiv şi alert în care s-a redactat cartea.




Concluziile cu care cei doi autori îşi încheie fiecare ca-pitol al cărţii sunt clare, expresive, concludente, expresie

a puterii lor de judecată, de exprimare şi de înalt profe-sionalism. Privind cartea în ansamblul ei şi apreciind-o cao realizare nu doar meritorie, ci chiar de excepţie, cu unstudiu conceput după toate rigorile ştiinţifice, noi ne-ammirat de ce autorii ei şi-au definit cartea „ca o broşură“.

În realitate ea nu este o broşură, ci un studiu realizat dupătoate rigorile ştiinţifice, aşa cum ne-am exprimat şi maiînainte.

În concluzie, nu avem de semnalat nereuşite sau ob-servaţii critice la adresa lucrării, ci doar laude. Faptul căautorii au anexat la lucrare şi câteva hărţi, este un câştig

evident al demersului ştiinţific al domniilor lor. Ele audarul să întregească cu brio conţinutul lucrării şi să oferecititorilor osibilitatea de a se orienta pe teren, în acel spa-ţiu de dimensiuni continentale care a fost cuprins de ma-rele război. Pornind însă de la atracţia pe care o produceorice carte cu tematică istorică, atunci când în ea sunt pre-zentate şi unele imagini foto, noi ne-am permite să reco-mandăm autorilor să se străduiască să îmbogăţeascălucrarea domniilor lor şi cu câteva astfel de ilustraţii. Ammai recomanda celor doi prestigioşi autori ca la surselede documentare, la locurile pe care le vor considera po-

trivite, să citeze două lucrări care la vremea apariţiilor lorau fost considerate volume de excepţie. Prima dintre elese numeşte „România şi Marea Victorie. O contribuţie de




seamă la înfrângerea fascismului“, carte semnată de ge-neral-locotenent dr. Ilie Ceauşescu, colonel dr. Florian

Tucă, maior dr. Mihail M. Ionescu şi căpitan AlesandruDuţă, apărută în anul 1985 în Editura Militară. Cea de adoua se intitulează „Rezistenţa Europeană 1938 – 1945“,în două volume, apărută în Editura Militară în anii 1973şi 1974.

La lecturarea manuscrisului ne-am permis să facem peunele pagini mici însemnări, nu de conţinut, ci doar deordin stilistic. Indiferent dacă autorii vor ţine sau nuseamă de ele, cartea rămâne o reuşită certă, o contribuţiela cunoaşterea unor pagini de istorie universală şi româ-nească în cuprinsul cărora s-au aflat românii. Ca urmare,

noi o recomandăm cu căldură să fie cât mai rapid tipărităşi pusă la dispoziţia cititorilor. Avem ferma convingere căcei ce o vor lectura o vor aprecia, ca şi noi, la superlativ.Pentru militari, pentru studenţi, pentru cadrele de profe-sionişti din domeniul istoric, lucrarea rămâne şi o carte

p 93 harta militara ofensiva iasi-chisinau

Documents