aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuala - acord multilateral important al...

ASPECTELE COMERCIALE ALE DREPTURILOR DEPROPRIETATE INTELECTUALĂ- ACORDMULTILATERAL IMPORTANT AL OMC

BUCUREŞTI2005

Aspectele comerciale ale drepturilor deproprietate intelectuală- Acord multilateral important al OMC

INTRODUCERE

Pentru început este extrem de important de afirmat faptul că lucrarea de faţă nu îşi propune o abordare juridică a proprietăţii intelectuale. Fiind scrisă de un economist, interesează, după cum o spune şi titul, doar aspectele comerciale. Bineînţeles că se interseacteză de nenumărate ori cu aspecte şi cu termeni juridici însă numai pentru a facilita înţelegerea noţiunilor, precum şi pentru a trece în revistă legislaţia în domeniu.

Prin urmare, se impune discutarea unei teme care revine ciclic în lucrare, ea apărând atât în primul, cât şi în ultimul capitol: Ar trebui ca Acordul TRIPs să fie guvernat de OMC? A fost justificată negocierea sa în cadrul Rundei Uruguay? Răspunsul la această întrebare nu este simplu, mai ales că există organisme internaţionale create doar pentru a reglementa şi guverna proprietatea intelectuală. Mai mult, părerile specialiştilor sunt împărţite. Probabil că răspunsul poate fi dat şi din punct de vedere temporal. Apartenenţa Acordului la OMC nu era justificată la momentul negocierii, însă în prezent este extrem de dificil de imaginat cadrul negocierilor comerciale multilaterale fără acesta. Principala motivaţie a apartenenţei Acordului TRIPs la OMC este legată de progresele realizate în ultimii ani, atât în domeniile tehnologiilor de vârf, cât şi în cel al industriei farmaceutice.

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Acordul TRIPs nu a fost iniţial decât un compromis, el neinstaurând altceva decât standarde minime de protecţie. În plus, ţările în dezvoltare şi cele mai puţin dezvoltate au fost obligate să-l accepte, în schimb primind concesii în alte domenii de negociere. La fel de adevărat este şi faptul că în spatele poziţiei ţărilor dezvoltate şi mai ales a Statelor Unite ale Americii au stat interesele marilor giganţi din industria farmaceutică. Practic singurul compromis pe care l-au obţinut la vremea respectivă ţările în curs de dezvoltare au fost perioadele de tranziţie în funcţie de gradul de dezvoltare. În realitate, acestea nu au fost suficiente.

Cu toate acestea, trebuie amintite aici şi aspectele pozitive ale protecţiei proprietăţii intelectuale şi ale Acordului TRIPs implicit. Rezultatele numeroaselor studii relevă că aplicarea acestuia şi deci armonizarea legislaţiei în domeniu a statelor membre a dus la reducerea comerţului cu mărfuri contrafăcute şi pirat. Este larg cunoscut faptul că în ţările unde proprietatea intelectuală a fost protejată, inovaţiile sunt mult mai frecvente iar progresul tehnologic evident. Mai mult, numeroase ţări în curs de dezvoltare şi-au aliniat legislaţia în domeniu la prevederile Acordului TRIPs mai repede decât erau obligate să o facă.

Pentru o mai bună înţelegere a prevederilor Acordului se impunea ca punct de plecare stabilirea noţiunilor teoretice. Astfel, primul capitol cuprinde o definire a principalelor drepturi de proprietate intelectuală, precum şi o trecere în revistă a Convenţiilor Internaţionale referitoare la fiecare dintre acestea. Se creează astfel un cadru propice pentru un istoric al negocierilor care au dus la textul Acordului TRIPs, aşa cum a fost el adoptat. Aceste negocieri nu au fost lipsite de dificultăţi iar pentru cine urmăreşte cu atenţie mersul lor este evidentă diferenţa de abordare dintre ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare şi mai puţin dezvoltate. Un rol important l-a jucat în cadrul negocierilor şi participarea reprezentanţilor OMPI. Capitolul se încheie cu prezentarea pe părţi a Acordului TRIPs. Sunt luate în discuţie principalele prevederi ale acestuia, pe subcapitole.


Deoarece unul dintre scopurile principale şi declarate ale Acordului TRIPs a fost reducerea ponderii comerţului internaţional cu mărfuri contrafăcute şi pirat, cel de-al doilea capitol al lucrării încearcă o incursiune în acest domeniu. În acest sens, capitolul cinci îi vine în ajutor cu o serie de date şi analize matematice menite să demonstreze sau nu dacă Acordul TRIPs şi-a atins măcar parţial acest scop. Capitolul al doilea debutează cu descrierea problemelor apărute în cadrul procesului de implementare a prevederilor TRIPs în legislaţiile statelor membre. De asemenea, sunt prezentate şi activitatea şi atribuţiile Consiliului TRIPs. Un rol important îl ocupă descrierea procedurii de soluţionare a disputelor. Acest capitol continuă cu analiza impactului Acordului asupra ţărilor în curs de dezvoltare, prezentând atât avantajele oferite, cât şi costurile implicate. În plus, sunt luate în discuţie şi aspecte legate de acordarea de asistenţă tehnică acestor state.

Cel de-al treilea capitol descrie modul în care a fost aliniată legislaţia ţării noastre pentru a respecta obligaţiile asumate. Pentru început, acest capitol face un scurt istoric al protecţiei proprietăţii intelectuale în România înainte de intrarea în vigoare a Acordului TRIPs. Este de remarcat faptul că ţara noastră a fost una din primele din lume care au introdus legi în domeniul proprietăţii intelectuale. Apoi, capitolul prezintă pe rând legislaţia română pentru cele mai importante forme ale proprietăţii intelectuale. În paralel, sunt prezentate şi notificările făcute de ţara noastră la Consiliul TRIPs, precum şi discuţiile purtate de reprezentanţii României cu membrii Consiliului, cu aceste ocazii. Mai mult, capitolul conţine cele mai recente modificări ale legislaţiei în domeniu.

Ca orice alt acord şi Acordul TRIPs necesită modificări şi completări iar lucrul acesta este cerut de însuşi textul Acordului. Capitolul al patrulea urmăreşte negocierile purtate în cadrul Consiliului TRIPs înainte de Declaraţia de la Doha, cât şi după aceasta. Deşi se pare că în prezent statele membre au căzut de acord asupra viitorului Acordului TRIPs, este foarte greu de afirmat ceva cu certitudine până la încheierea Rundei Mileniului.

Capitolul cinci al acestei lucrări îşi propune o analiză detaliată a impactului Acordului TRIPs asupra evoluţiei ponderii programelor pentru calculator pirat în cadrul cheltuielilor cu instalarea programelor soft. Autorul creează un model matematic care urmăreşte atent aceste avoluţii iar concluziile care se desprind din această analiză sunt extrem de interesante în acest context.

Aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală- Acord multilateral important al OMC

CUPRINS

INTRODUCERE

Capitolul IAcordul privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietateintelectuală

Capitolul IIEfectele Acordului TRIPs asupra comerţului cu mărfuri contrafăcuteşi pirat

Capitolul IIIAplicarea Acordului TRIPs în România

Capitolul IVAcordul TRIPs după Runda Uruguay: perspective şi modificări

Capitolul VModel de analiză a efectelor armonizării legislaţiei în domeniulproprietăţii intelectuale asupra diferitelor grupuri de ţări

CONCLUZII BIBLIOGRAFIE


Capitolul I Acordul privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală

Introducere

1.1 Drepturile de proprietate intelectual ă1.1.1 Brevetele1.1.2 Drepturile de autor1.1.3 Mărcile comerciale şi indicaţiile geografice1.1.4 Alte drepturi de proprietate intelectuală

1.2 Negocierea Acordului privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală

1.2.1 Primele întâlniri ale Grupului pentru negocierea aspectelor comercialeale proprietăţii intelectuale, inclusiv comerţul cu mărfuri contrafăcute1.2.2 Crearea bazelor textului Acordului privind aspectele comerciale aledrepturilor de proprietate intelectuală1.2.3 Încheierea negocierilor

1.3. Acordul TRIPs3.1Preambulul1.3.2Principii1.3.3Norme referitoare la existenţa, aria de aplicabilitate şi exercitareadrepturilor de proprietate intelectuală

1.3.3.1 Drepturile de autor şi drepturile conexe1.3.3.2 Mărcile defabrică sau de comerţ1.3.3.3 Indicaţiile geografice1.3.3.4 Desenele şi modele industriale1.3.3.5 Brevetele1.3.3.6 Schemele de configuraţie (topografii) de circuite integrate1.3.3.7 Protecţia informaţiilor ne-divulgate1.3.3.8 Controlulpracticilor anticoncurenţiale în licenţele contractual

1.3.4 Mijloace de asigurare a respectării drepturilor de proprietateintelectuală

1.3.4.1 Obligaţii generale1.3.4.2 Proceduri şi măsuri corective civile şi administrative

1.3.5 Prevenirea şi reglementarea diferendelor1.3.6 Prevederi tranzitorii1.3.7 Prevederi instituţionale; prevederi finale

Concluzii



Introducere

Capitolul de faţă îşi propune introducerea în lumea proprietăţii intelectuale. Astfel, acesta tratează aspectele de bază care trebuie cunoscute de oricine încearcă să se familiarizeze cu acest vast domeniu.

Subcapitolul 1 începe cu definirea proprietăţii intelectuale în general, pentru ca apoi să abordeze separat cele mai importante forme pe care aceasta le îmbracă în prezent. De asemenea, sunt prezentate şi convenţiile internaţionale care guvernează fiecare astfel de drept. Lucrarea continuă cu detalierea condiţiilor în care s-au desfăşurat negocierile având ca scop încheierea Acordului privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală (TRIPs), acord important atât pentru evoluţiile ulterioare ale cadrului multilateral de negocieri comerciale internaţionale, cât şi pentru asigurarea unei protecţii echitabile şi eficiente a acestor drepturi. Sunt descrise poziţiile principalelor state implicate în cadrul negocierilor şi modalităţile care au dus la finalizarea negocierilor.

Ultima parte conţine o prezentare amănunţită a celor mai importante articole ale acordului, fiecare prevedere cu implicaţii asupra evoluţiilor din comerţul internaţionale fiind analizată şi comentată.


1.1 Drepturile de proprietate intelectuală

Mintea umană este extrem de creativă şi de bogată în descoperirea de noi modalităţi prin care anumite tehnologii pot contribui la dezvoltarea societăţii ca întreg. În ultimii ani, suntem martorii unei expansiuni nemaiîntâlnite a tot ceea ce înseamnă tehnică, tehnologie, etc. Considerând doar zona informaticii, se poate afirma că de la un an la altul aceasta cunoaşte schimbări majore care au menirea de a accentua gradul de dezvoltare. Astăzi, un computer achiziţionat cu un an în urmă are valoarea reziduală cu mult mai mică decât jumătatea preţului său de achiziţie. Cu fiecare zi petrecută în rafturile magazinelor1 un computer îşi pierde din valoare echivalentul unui dolar american. Toate acestea nu sunt noutăţi pentru evoluţia omului, istoria acestuia cunoscând câteva alte perioade de cotitură, Revoluţia Industrială fiind cel mai semnificativ exemplu.

Care este însă modul prin care toate aceste descoperiri contribuie la evoluţia societăţii? "Toate eforturile intelectuale creează tehnologii noi, produse şi servicii, descriu noi modalităţi de a le utiliza, şi extind bogăţia culturală a societăţii. Rezultatele lor sunt activele intelectuale, bucăţi de informaţie care pot avea valoare economică atunci când sunt utilizate pe piaţă. Cu condiţia ca proprietarul lor să fie recunoscut, asemenea active sunt denumite proprietate intelectuală"2. Noţiunea de proprietate intelectuală apare din necesitatea de a evidenţia relaţia dintre ştiinţă şi tehnologie pe de o parte, şi creştere şi dezvoltare economică, pe de alta3. În ultima vreme, economiştii au dedicat o parte importantă a muncii lor studierii strânsei legături dintre proprietatea intelectuală şi creşterea economică. În ciuda numeroaselor exemple care s-au derulat în timp, teoria economică nu a fost până recent obişnuită cu ideea relaţiei evidente dintre creşterea economică şi tehnologie. Totuşi, în prezent este larg acceptată printre economişti această teză. Investiţiile în tehnologie şi în cercetare-dezvoltare sunt o modalitate de a păstra venituri de capital pozitive, pe termen lung. Grossman şi Helpman4 susţin că, creşterea economică pozitivă pe termen lung este posibilă doar atunci când schimbările tehnologice manifestă aşa numitele externalităţi. Prin această noţiune se referă la ideea conform căreia o inovaţie tehnolgică nu este utilă doar inventatorului său, ci şi altor companii din economia respectivă. Tehnologia, prin natura sa, permite ca alte companii, în afara inventatorului său, să o poată folosi (integral sau parţial). În acest punct apare o întrebare extrem de importantă pentru înţelegerea conceptului de proprietate intelectuală: de ce investeşte o companie în cercetare-dezvoltare dacă alte companii îi pot smulge beneficiile investiţiei? Evident, răspunsul la întrebare este existenţa unui sistem bine conturat de drepturi de proprietate intelectuală.

Din punct de vedere juridic, proprietatea intelectuală este inclusă în cadrul proprietăţii personale intangibile. "Aceasta reprezintă o serie de idei şi informaţii aparţinând unui context comercial larg pe care legea le recunoaşte ca având valoare

1 The Economist, vol 359, no. 8227. The Economist Newspaper Ltd, London, 2001.2 Maskus, K. Intellectual Propery Rights in the Global Economy. Institute for International Economics,Washington, 2000.3 Verspagen, B. The Role of Intellectual Property Rights in Techology Transfer. Papre for the WIPOArab Regional Symposium on the Economic Importance of IPRs, Muscat, Sultanate of Oman, febr. 22-24, 1999.4 Grossman, G.M, Helpman, E. Innovation and Growth in the Global Economy. MIT Press, CambridgeMA, 1991.


prin faptul că oferă protecţie"5. De-a lungul evoluţiei în timp a noţiunii de proprietate intelectuală, se pot distinge trei modalităţi diferite de abordare6:

1. Prima modalitate presupune concepţia potrivit căreia drepturile deproprietate intelectuală sunt drepturi naturale, concepţie care îşi are rădăcinile înanumite tradiţii europene, oferind proprietatea creaţiei minţii umane inventatorilor, pebaza ideii că nereuşita garantării acestora reprezintă furtul rezultatelor efortului şiinspiraţiei creatorilor. Mai mult, creatorii trebuie să aibe dreptul de a controla oricereutilizare a ideilor şi expresiilor lor. Acest concept moral asupra drepturilor deproprietate intelectuală există independent de orice idei legate de efectele stimulativesau de costurile şi de beneficiile economice ale reglementării. Această abordare esteevidenţiată astăzi prin intermediul protecţiei puternice a drepturilor morale aleartiştilor în cadrul legislaţiei europene.

2. Cea de-a doua modalitate implică concepţia potrivit căreia drepturile deproprietate intelectuală sunt drepturi publice, fiind opusă celei de mai sus. Informaţiaaparţine domeniului public deoarece accesul liber la informaţie este elementul centralal coeziunii sociale şi al procesului de învăţare. Această abordare şi-a găsit cea maipură aplicare în sistemele socialiste, care nu au recunoscut noţiunea deţinerii private aactivelor intelectuale. Sarcina generării cunoştinţelor îi revine statului; fructeleinvenţiilor sunt oferite doar potenţialilor utilizatori. Acest concept subliniază încăpercepţiile legate de natura informaţiei în unele ţări în curs de dezvoltare.

3. Între aceste poziţii extreme există suficient loc pentru a recunoaştecă drepturile de proprietate intelectuală pot fi oferite şi reglementate în scopuri sociale şi de politică economică. Majoritatea sistemelor juridice adoptă o concepţie utilitară, în care drepturile de proprietate intelectuală realizează un echilibru între nevoile de inovare şi creaţie pe de o parte, şi nevoile de difuzare şi acces, pe de altă parte. Drepturile de proprietate private în domeniul informaţiei au atât beneficii, cât şi costuri, sugerând că ele pot fi create având în vedere stimulentele şi contra-costurile. Acesta este punctul de pornire cel mai acceptat în analiza economică a drepturilor de proprietate intelectuală.

În general este utilizată ideea conform căreia drepturile de proprietate intelectuală reprezintă numele oferit unui pachet de drepturi, exemple comune fiind drepturile de autor, brevetele, mărcile comerciale şi desenele industriale 7. Astfel, atunci când se face referire la proprietatea intelectuală, se presupune prezenţa unei forme pe care aceasta o poate îmbrăca. Cel mai cunoscut drept de proprietate intelectuală este brevetul.

5 Hart, T, Fazzani, LIntellectualPropertyLaw, 2nd Edition. Palgrave Ed, London, 2000.6 Maskus, K. Intellectual Propery Rights in the Global Economy. Institute for International Economics,Washington, 2000.7 Shelby, S. Valuing Creativity in the 21st century. Hong-Kong/Australian Society of CP As, seminarheldon 22 April, 1999.


Tab.1 Instrumente şi acorduri pentru protejarea drepturilor de proprietate intelectuală

Tipul de Instrumente de Obiectul Principale Acorduriproprietate protecţie protecţiei domenii de internaţionaleintelectuală aplicareProprietate Brevete şi modele Invenţii noi, Industrie, Convenţia de laindustrială de utilitate neevidente şi cu agricultură Paris, Tratatul

utilitate privindindustrială Cooperarea în

domeniulbrevetelor,Tratatul de laBudapesta,Acordul de laStrasbourg, TRIPs

Desene industriale Desene Industria Acordul de laornamentale ale automobilelor, Haga, Acordul deproduselor construcţii la Locarno, TRIPs

Mărci comerciale Semne şi Toate industriile Acordul de lasimboluri de Madrid, Acordulidentificare de la Nisa,

Acordul de laViena

Indicaţii Nume de locuri Vinuri, băuturi Acordul de lageografice geografice de alcoolice Lisabona, TRIPs

identificareProprietate Drepturi de autor Exprimări Edituri, Convenţia de laartistică şi literară şi drepturi originale ale divertisment Berna, Convenţia

asemănătoare autorilor electronic, de la Roma,software, difuzare Convenţia de la

Geneva,Convenţia de laBruxelles,Tratatul OMPIprivind Drepturilede Autor, TratatulOMPI privindPerformareaArtistică şiFonogramele,ConvenţiaUniversală asupraDrepturilor deAutor, TRIPs

Protecţie sui Circuite integrate Desene originale Industria cip- Tratatul de lageneris urilor pentru Washington,

computere TRIPsProtecţia bazelor Baze de date Procesare de Directiva CEde date informaţii 96/9/ECDrepturi asupra Varietăţi noi, Agricultură, UPOV, TRIPstipurilor de plante stabile, distincte industria

alimentarăSecrete Legi împotriva Informaţii secrete Toate industriile TRIPscomerciale concurenţei de afaceri

neloiale

Sursa: Maskus, K. Intellectual Propery Rights in the Global Economy. Institute for International Economics, Washington, 2000.


1.1.1 Brevetele

"Brevetul este un drept de monopol oferit de Guvern prin intermediul unui Birou pentru brevetare, unei persoane care a inventat un produs sau un procedeu". 8

Motivaţiile acordării unui astfel de drept sunt informarea publicului prin intermediul publicării detaliilor de aplicare în legătură cu ultimele descoperiri tehnologice, oferirea unui stimulent pentru inovare şi oferirea unei recompense pentru efortul creativ şi inovativ.9 Brevetul conferă deţinătorului său dreptul de a-i exclude pe ceilalţi de la a realiza, vinde, importa sau utiliza produsul sau procesul brevetat, fără autorizare, pe o anumită perioadă de timp.

Brevetarea reprezintă în realitate vârful procesului legal care începe odată cu realizarea unei invenţii.10 Inventatorul are posibilitatea de a câştiga un drept exclusiv pentru invenţia sa, fie prin păstrarea complet secretă a acesteia (de exemplu formula Coca- Cola), fie prin brevetarea acesteia. Brevetarea implică un anumit quid- pro-quo, deoarece inventatorul primeşte dreptul de monopol asupra utilizării invenţiei, în schimb este obligat să plaseze informaţiile legate de procesul realizării invenţiei sale, într-un dosar public.

Pentru a putea fi brevetată, o invenţie trebuie să îndeplinească trei criterii11: (1) să reprezinte o noutate (ceva necunoscut până în acel moment), (2) să conţină un pas inovativ (un pas care nu este evident pentru cineva pregătit în domeniul tehnologic pe care îl reprezintă) şi (3) trebuie să fie utilă sau să aibe aplicabilitate industrială. Se disting două scopuri esenţiale ale procesului de brevetare 12: primul este acela de a proteja un inventator împotriva imitării şi deci stimularea activităţii inovative, iar cel de-al doilea este stimularea diseminării informaţiei tehnologice pentru ca aceasta să poată fi utilizată pentru activităţi inovative ulterioare, mărind astfel rata procesului de inovare. Primul scop este destul de cunoscut, în timp ce cel de-al doilea este mai puţin menţionat în lucrările de specialitate. Faptul că brevetarea reprezintă un stimulent pentru inovare rezultă din aceea că imitarea unei invenţii este deseori mai puţin costisitoare decât invenţia în sine, astfel încât un imitator rapid poate vinde un nou produs mai ieftin decât inovatorul însuşi. Astfel, fără protecţia oferită de brevet, inovarea poate să nu ducă la obţinerea de profit, şi deci, unei companii care acţionează pe piaţă îi va lipsi stimulentul de a investi în cercetare- dezvoltare. Cel de-al doilea scop al procesului de brevetare derivă din noţiunea de externalităţi. În teoria economică, apar externalităţi atunci când costurile sociale (cazul externalităţilor negative) sau beneficiile (cazul externalităţilor pozitive) sunt mai mari decât costurile private. În cazul procesului de inovare, beneficiile private ale unei invenţii pentru inventatorul său sunt profiturile în creştere care rezultă de pe urma acestuia. Conceptul mai larg de beneficii sociale

8 Hart, T, Fazzani, L Intellectual PropertyLaw, 2nd Edition. Palgrave Ed, London, 2000.9 Maskus, K. Intellectual Propery Rights in the Global Economy. Institute for International Economics,Washington, 2000.10 Shelby, S. Valuing Creativity in the 21st century. Hong-Kong/Australian Society of CPAs, seminarheldon 22 April, 1999.11 Maskus, K. Intellectual Propery Rights in the Global Economy. Institute for InternationalEconomics, Washington, 2000.12 Verspagen, B. The Role of Intellectual Property Rights in Techology Transfer. Papre for the WIPOArab Regional Symposium on the Economic Importance of IPRs, Muscat, Sultanate of Oman, febr. 22-24, 1999.


include, de asemenea, şi noţiunea conform căreia invenţia sporeşte nivelul general al cunoştinţelor şi deci măreşte eficienţa activităţii de cercetare a altor inventatori. Astfel, chiar dacă aceştia nu au voie să copieze cunoştinţele brevetate, ei pot să obţină de aici informaţii noi.

Un alt aspect esenţial atunci când se încearcă familiarizarea cu conceptul brevetării este clasificarea acestora. În general, un inventator poate aplica pentru a obţine unul din următoarele tipuri de brevete13, cu toate că nu toate sunt recunoscute în toate ţările lumii:

1. brevete de invenţie (sau simplu, brevete) cer ca procesul sau produsul săreprezinte avansuri tehnologice semnificative. Acest tip de brevete sebucură de protecţia cea mai lungă în timp (standardul global conformTRIPs este de 20 de ani).

2. modele de utilizare sunt oferite invenţiilor care au tendinţa să reprezinteîmbunătăţiri incrementale ale produselor şi tehnologiilor existente,semnificând un progres tehnologic mai puţin important şi primindprotecţie mai mică din punctul de vedere al duratei în timp.

3. desene industriale protejează aspectele estetice sau ornamentale, asemeniformei, ale unui articol comercial utilizat. Desenul trebuie asociatarticolului industrial în sine. TRIPs cere ca desenele să fie protejate pe operioadă de minim 10 ani.

În momentul aplicării, inventatorii doresc să obţină o protecţie cât mai eficientă a muncii lor. Cu toate acestea, examinatorii limitează de cele mai multe ori efectele protecţiei. Astfel, lărgimea unui brevet se referă la aria de aplicabilitate a cererilor. Este o noţiune tehnică, examinatorii neluând în considerare eficienţa economică pe parcursul procesului de acordare a brevetelor. Scopul brevetului cuprinde eficienţa cu care acesta protejează respectiva invenţie. Din punct de vedere economic, alegerea dintre un brevet care oferă o protecţie limitată pe o perioadă lungă de timp sau un brevet care oferă o protecţie maximă într-un timp scurt, depinde de concurenţa aşteptată pe piaţă şi de posibilitatea apariţiei efectelor pozitive ale acestuia.14

În literatura de specialitate15 sunt analizate patru argumente pentru a justifica acordarea puterii de piaţă prin intermediul brevetelor. Brevetele oferă stimulente pentru accentuarea efortului de cercetare şi pentru asumarea costurilor aferente procesului de inovare. Astfel, brevetele reprezintă principala soluţie a problemei asigurării unor venituri din activitatea de cercetare- dezvoltare pentru inventatori, în domeniul invenţiilor industriale. Este important de remarcat faptul că stimulentele trebuie să fie suficiente pentru a sprijini şi comercializarea acestora sau a bunurilor obţinute cu ajutorul lor. Un al doilea argument este cel conform căruia brevetele servesc la extinderea cunoştinţelor tehnice. Este cunoscut faptul că în schimbul obţinerii exclusivităţii pe piaţă prin intermediul unui brevet, societatea cere compensaţii. Din acest motiv, brevetele presupun o cerere de divulgare, potrivit căreia

13 Maskus, K. Intellectual Propery Rights in the Global Economy. Institute for InternationalEconomics, Washington, 2000.14 Klemper, P. How BroadShould the Scope of Patent Protection Be?. RAND Journal of Economics21:113-30,1990.15 Maskus, K. Intellectual Propery Rights in the Global Economy. Institute for InternationalEconomics, Washington, 2000.

10


aspectele tehnice ale brevetului sunt făcute cunoscute, cei interesaţi având astfel posibilitatea de a încorpora informaţia în noi invenţii care să nu încalce protecţia oferită de brevetul iniţial. Faptul că obţinerea puterii de piaţă prin intermediul acordării de brevete poate facilita crearea unor pieţe pentru dezvoltarea şi diseminarea cunoştinţelor, este cea de-a treia justificare în favoarea celor afirmate anterior. Argumentul final este acela conform căruia cererile de acordare de brevete de notorietate încurajează dezvoltarea ulterioară a procesului inovativ, în sensul în care în trecut, dacă un căutător de aur depunea o cerere pentru a obţine autorizaţia de forare, în zona respectivă apăreau imediat şi alţi potenţiali căutători ai metalului preţios. Prin urmare, deţinerea unui brevet cuprinzător (larg) sprijină dezvoltarea invenţiilor paralele. În lipsa unor astfel de drepturi, poate apărea duplicarea procesului de cercetare- dezvoltare.

În mod evident, acordarea unor brevete care conferă deţinătorului monopol pe o anumită piaţă, induce numeroase costuri sociale. Din acest motiv, societatea încearcă să limiteze puterea brevetelor. În multe ţări, acordarea de brevete implică şi obligaţia deţinătorului de a-l utiliza şi de a-l face cunoscut pentru ca şi alţi potenţiali inovatori să poată beneficia de respectiva invenţie, cu condiţia de a nu încălca drepturile deţinătorului. Gradul protecţiei diferă însă de la o ţară la alta. Dacă în ţările dezvoltate procedurile în acest domeniu sunt clare şi uniform definite, aceste ţări reprezentând nucleul dezvoltării noilor tehnologii, cazul ţărilor în curs de dezvoltare este mult mai complicat. Gradul de dezvoltare economică şi socială nu le permite acestor ţări să creeze un sistem coerent de drepturi de proprietate intelectuală. Ele sunt nevoite să deţină un rol pasiv în cadrul transferului de tehnologie, fiind de cele mai multe ori receptori ai inovaţiilor dezvoltate în ţările industrializate. Transferul de tehnologie reprezintă procesul în cadrul căruia cunoştinţele tehnologice obţinute şi aplicate iniţial în ţările dezvoltate sunt transferate (sub aceeaşi formă în care sunt încorporate în procesul de producţie) în ţări cu niveluri mai reduse de cunoştinţe tehnologice.16

În general, sunt luate în considerare patru modalităţi diferite prin care brevetele au impact asupra dezvoltării şi transferului de tehnologie:17

1. acordarea unor brevete care oferă protecţie puternică în ţările în curs dedezvoltare poate spori eforturile de inovare şi poate deci mări rata creşteriieconomice în aceste ţări.

2. brevetele permit licenţierea internaţională astfel încât companiile din ţărileîn curs de dezvoltare pot achiziţiona tehnologie de la companiile din ţărilemai avansate din punct de vedere tehnologic.

3. protecţia mai puternică a inovaţiilor prin intermediul brevetelor poate finecesară pentru a induce companiile din ţările dezvoltate să se angajeze înuna din numeroasele tipuri de tranzacţii economice care pot duce latransferul de tehnologie ( este vorba de exemplu de investiţiile străinedirecte, exporturile de bunuri de capital care încorporează cunoştinţetehnice, crearea de societăţi mixte între companiile din ţările dezvoltate şicele în curs de dezvoltare). În absenţa unei anumite forme de protecţie a

16 Verspagen, B. The Role of Intelllectual Property Rights in Technology Transfer. Paper for the WIPOArab Regional Symposium on the Economic Importance of IPRs, Muscat, Sultanate of Oman, february22-24,1999.17 Van Wijk, J., Junne, G. Intellectual Property Protection of Advanced Technology. Changes in theGlobal Technology System: Implications and Optionsfor Developing Countries. Intech Working Paper10, Maastricht, 1993.

11


cunoştinţelor pe pieţele străine, companiile din ţările dezvoltate pot alege să nu se angajeze în aceste activităţi, datorită riscului copierii cunoştinţelor.

4. ţările în curs de dezvoltare care nu oferă un sistem de protecţie a proprietăţii intelectuale pentru tehnologiile paralele, sunt supuse riscului unor represalii sub forma restricţiilor comerciale.

Având în vedere toate acestea, se evidenţiază două idei esenţiale. În primul rând, capacităţile tehnologice ale companiilor din ţările în curs de dezvoltare sunt prea mici pentru a genera inovaţii importante, în ciuda existenţei unui sistem de brevete. În al doilea rând, transferul de tehnologie dorit între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare nu s-a materializat într-o formă semnificativă până în prezent. 18

În 1975, UNCTAD a publicat un studiu19 care prezenta numeroase dovezi în favoarea acestei poziţii. De exemplu, raportul sublinia orientările statistice care ilustrau rolul marginal al ţărilor în curs de dezvoltare în totalul brevetelor acordate pe plan mondial. Mai mult, demonstra faptul că în ţările în curs de dezvoltare, marea majoritate (în general mai mult de trei sferturi) a brevetelor acordate erau controlate de companii străine. Argumentul conform căruia ţările în curs de dezvoltare pot contribui cu greu la avansul frontierei tehnologice rămâne valabil până în prezent (în subcapitolul 4 se va face o referire mai largă la rolul jucat de ţările în curs de dezvoltare în cadrul acestui proces şi se va demonstra, cu ajutorul datelor, faptul că concluziile raportului UNCTAD din 1975 sunt valabile şi în prezent).

Acordarea unui brevet într-o anumită ţară nu oferă automat protecţie internaţională. Totuşi, cu toate că în prezent nu se poate vorbi despre existenţa unei forme a brevetului unic, există un număr de acorduri şi aranjamente internaţionale care fac posibilă obţinerea protecţiei şi sub alte jurisdicţii.

1) Convenţia de la Paris privind Proprietatea Intelectuală (1883)Cele mai importante rezultate ale acestei convenţii sunt două principii de bază:

principiul reciprocităţii şi sistemul priorităţii. Conform principiului reciprocităţii, oricărei persoane din statele membre i se acordă aceleaşi drepturi în alte state membre care se acordă şi naţionalilor (este vorba aici de o formă incipientă a clauzei tratamentului naţional). Sistemul priorităţii permite datarea anterioară a aplicării făcută într-un stat membru, cu condiţia ca respectiva aplicare să fi fost depusă în alt stat membru, în interiorul unei perioade de 12 luni care precede aplicarea.

2) Acordul privind cooperarea în domeniul brevetelor (1970)Acest acord este administrat de Organizaţia Mondială pentru Proprietatea

Intelectuală, de la Geneva. Obiectivul din spatele acestui sistem este eliminarea obligaţiei conform căreia aplicantul trebuie să depună cereri în fiecare ţară în care doreşte obţinerea brevetului. O persoană provenind dintr-un stat membru poate completa o Aplicaţie Internaţională pentru Brevet într-un anumit birou de brevetare, desemnând ţările în care doreşte înregistrarea. Cererea este apoi transmisă unei Autorităţi Internaţionale pentru Căutare, care va realiza cercetarea primară şi va transmite rezultatele fiecărui birou de brevetare din statele desemnate. Din această

18 Verspagen, B. The Role of Intelllectual Property Rights in Technology Transfer. Paper for the WIPOArab Regional Symposium on the Economic Importance of IPRs, Muscat, Sultanate of Oman, february22-24,1999.19 ***. The Role of the Patent System in the Transfer of Technology to Developing Countries.UNCTAD, United Nations, New- York, 1975.

12


etapă, evoluţia ulterioară din fiecare ţară este urmărită de biroul local de brevetare, conform procedurilor sale uzuale.

3) Convenţia Europeană pentru Brevete (1973)Principiile acestei convenţii sunt similare celor ale Acordului privind cooperarea în

domeniul brevetelor, prin faptul că aplicantul depune o singură cerere, desemnând anumite ţări europene unde doreşte acordarea brevetului.20 Acest acord este însă un pas înainte deoarece atât căutarea, cât şi examinarea sunt centralizate la Biroul European pentru Brevete. Apoi, validitatea fiecărui brevet este analizată conform normelor acestei Convenţii şi nu celor naţionale.

Semnatare ale acestei Convenţii sunt toate ţările membre ale Uniunii Europene, dar şi alte ţări europene. Convenţia este administrată de Biroul European pentru Brevete.

4) Convenţia Comunitară pentru brevete (1975)Statele membre ale Comunităţii Economice Europene au încheiat această

Convenţie pentru a stabili un sistem în cadrul căruia poate fi acordat un brevet unic acceptat în cadrul CEE (în prezent în cadrul UE). Această convenţie este administrată tot de către Biroul European pentru Brevete, având sediul la Munchen. Cu toate că această Convenţie a fost revizuită în 1985 şi în 1989, sistemul nu este operaţional încă.

1.1.2 Drepturile de autor

Dreptul de autor conferă deţinătorului său autoritatea de a împiedica orice altă persoană să îi copieze sau să îi reproducă munca.21 Această formă a proprietăţii intelectuale protejează drepturile creatorilor de lucrări literare şi artistice de a comunica, a expune sau performa respectivele lucrări în anumite medii, precum şi drepturile deţinătorilor de a obţine şi comercializa copii ale acestor lucrări. 22

Dreptul de autor protejează exprimarea unei idei, mai mult decât protejează ideea în sine. În general, ideile literare şi artistice nu au aplicabilitate industrială, ceea ce le face diferite de inovaţiile brevetabile, cu toate că această diferenţiere a fost modificată de către cele mai recente dezvoltări tehnologice.

Majoritatea discuţiilor legate de proprietatea intelectuală au puţine lucruri de spus în legătură cu drepturile de autor. Natura acestora le deosebeşte de alte drepturi de proprietate intelectuală şi prin aceea că dreptul de monopol oferit deţinătorului său este relativ slab: Schultz îl poate desena pe Snoopy şi are drept de autor pentru munca sa.23 Un copil poate şi el să îl deseneze pe Snoopy şi are şi el drept de autor separat pentru lucrarea sa. Nimeni nu poate deţine monopol absolut asupra personajului deoarece acesta reprezintă o idee, desenele fiind doar o formă de exprimare a ideii. Astfel, numai exprimarea ideilor este protejată prin intermediul dreptului de autor, niciodată ideea în sine. În cazul în care o persoană deţine drept de autor asupra unei

20 Hart , T, Fazzani , L Intel lectual Property Law, 2 U Edit ion. Palgrave Ed, London, 2000.21 Hart, T, Fazzani, L Intellectual Property Law, 2nd Edition. Palgrave Ed, London, 2000.22 Maskus, K. Intellectual Propery Rights in the Global Economy. Institute for InternationalEconomics, Washington, 2000.23 Shelby, S. Valuing Creativity in the 21st Century. Presentation for the Hong- Kong/AustralianSociety of CP As, Hong- Kong, 23 April, 1999.

13


expresii scrise a ideii sale, ce poate opri alte persoane să preia ideea? Această persoană poate să interzică oricui să copieze direct sau indirect întreaga muncă sau o parte importantă a acesteia, însă nu poate opri pe nimeni să împrumute ideea şi nici nu poate opri o persoană care, independent şi fără legătură cu munca sa, produce o lucrare asemănătoare sau identică. Concluzia la care se ajunge este aceea că este foarte dificil de subliniat diferenţa dintre protejarea ideilor şi protejarea exprimării acestor idei.

Pentru a primi drept de autor, este nevoie să se demonstreze originalitatea lucrării, însă nu este necesară noutatea în ideea respectivă. Respectiva expresie trebuie să fie fixată într-un mediu, de exemplu într-o carte, software, înregistrare, difuzare electronică sau chiar e- mail. Dreptul de autor este un drept care decurge în mod automat din procesul de creaţie a unei lucrări calificată pentru protecţie, prin intermediul acestei forme de proprietate intelectuală. Nu există un proces de înregistrare şi nici un certificat care să indice deţinătorul dreptului de autor. Pentru a-şi demonstra proprietatea, autorul trebuie să facă uz de suportul original al exprimării ideii. De asemenea, autorul trebuie să demonstreze că este o persoană calificată în domeniul respectiv.

Dreptul de autor conferă lucrării protecţia faţă de copierea ne-autorizată pe perioade lungi de timp, de obicei pe durata de viaţă a autorului plus o perioadă de la 50 la 70 de ani. Drepturile de autor nu pot fi reînnoite iar în momentul în care expiră, lucrările devin de domeniu public.

Obiectivele fundamentale24 ale utilizării dreptului de autor pentru protecţia proprietăţii literare şi artistice sunt asemănătoare cu cele ale utilizării brevetelor pentru protejarea proprietăţii industriale: lucrările creatoare oferă beneficii sociale, culturale şi economice pe care societatea doreşte să le asigure. Aceste lucrări presupun costuri cu investiţiile, inclusiv pregătire, timp, materiale, achiziţionarea de tehnologii, etc. Astfel, dreptul de autor trebuie să realizeze echilibrul dintre toate aceste cheltuieli, pe de o parte, şi nevoile deţinătorului său, pe de altă parte.

Principalele exceptări de la protecţia prin intermediul dreptului de autor provin de pe urma argumentului utilizării echitabile. Termenii acestui argument variază de la o ţară la alta. Conform acestei doctrine, în diferite ţări rezultă activităţi care pot utiliza în mod diferit lucrări protejate în scopul avansului tehnologic, ştiinţific şi educaţional. Mult mai controversat este tratamentul decompilării programelor de computer în scopul dezvoltării unor aplicaţii concurenţiale. De exemplu, în Statele Unite mulţi programatori consideră această formă de inginerie inversată ca fiind liberă.

Conform normelor internaţionale25, protejarea drepturilor de autor este permisă fără a se cere efectuarea unor formalităţi din partea potenţialului deţinător al dreptului. Prin urmare, legile naţionale în domeniu nu pot cere nici înregistrarea acestora, şi nici măsuri adiţionale de protecţie. Necesitatea înregistrării şi a măsurilor de protecţie apare în mod normal din momentul în care lucrarea este adusă la o formă permanentă şi durabilă.

Faptul că drepturile de autor sunt dependente de modă şi de gusturile publicului (ambele fiind cunoscute ca imprevizibile), evoluţia lor este dificil sau chiar imposibil de prevăzut. În acest sens, un element important şi interesant de urmărit este

24 Maskus, K. Intellectual Propery Rights in the Global Economy. Institute for InternationalEconomics, Washington, 2000.25 Shelby, S. Valuing Creativity in the 21st Century. Presentation for the Hong- Kong/AustralianSociety of CP As, Hong- Kong, 23 April, 1999.

14


modul în care respectiva lucrare este ambalată sau promovată, având în vedere faptul că de la showbiz la lumea artei aspectul exterior este cel care impresionează în multe cazuri, şi nu esenţa.

Scopul geografic al protejării dreptului de autor depinde în general de apartenenţa la Convenţia de la Berna. Convenţia de la Berna privind drepturile de autor (1885) oferea protecţie internaţională prin intermediul dreptului de autor, lucrărilor produse de persoane aparţinând statelor semnatare. Tot această Convenţie cerea ca fiecare stat membru să ofere standarde minime de protecţie a persoanelor provenind din toate celelalte state membre. Convenţia de la Berna privind drepturile de autor (1951) cerea ţărilor membre să ofere drepturi morale sau drepturi de autor prin intermediul cărora autorul poate împiedica orice modificare care i-ar prejudicia lucrarea, chiar şi după ce a vândut sau a cedat drepturile economice. 26 Multe ţări oferă drepturi asemănătoare care protejează drepturile acelor persoane care diseminează lucrările unui autor, asemeni performerilor, producătorilor de fonograme şi difuzărilor pentru a împiedica duplicarea ne-autorizată a eforturilor acestora. Legile în domeniu extind în general drepturile autorilor pentru a controla dezvoltarea şi utilizarea de produse derivate, asemeni fixării de caractere pe îmbrăcăminte. Convenţia de la Berna 1951 a adus de asemenea, un număr de amendamente necesare pentru a reflecta avansurile tehnologice, în special în domeniul computerelor şi tehnologiilor micro-cip. Pentru a încuraja dezvoltarea şi comercializarea bazelor de date, acestea pot fi protejate cu ajutorul drepturilor de autor în unele ţări, în timp ce legile din domeniul secretelor comerciale pot ajuta la protejarea informaţiilor aflate în proprietatea diferitelor persoane. Totuşi, atunci când asemenea informaţii sunt transmise, dificultatea excluderii utilizatorilor ne-autorizaţi ridică probleme de politică comercială, cum sunt cele legate de drepturile de difuzare.

Tehnologiile informatice sunt în mod special vulnerabile la copierea ieftină şi masivă, ridicând probleme serioase legate de drepturile de autor. Acestea sunt probleme critice în agenda drepturilor globale de proprietate industrială.27

1.1.3 Mărcile comerciale şi indicaţiile geografice

Mărcile comerciale protejează dreptul de a utiliza un anumit semn sau nume distinctiv pentru a identifica un produs, serviciu sau o companie. 28 Marca reprezintă orice semn capabil a avea o reprezentare din punct de vedere grafic, care diferenţiază bunurile sau serviciile oferite de o companie faţă de bunurile şi serviciile altor companii. 29 Asemeni brevetelor şi drepturilor de autor, mărcile comerciale deţin autoritate din punct de vedere legal, pentru a întări utilizarea exclusivă a unui activ creat de mintea umană. În cazul în care consumatorii privesc marca ca pe un indicator de încredere a caracteristicilor produselor, aceştia vor fi dispuşi să plătească o primă pentru respectivul bun. Această primă compensează compania pentru costul dezvoltării şi publicităţii făcute mărcii. Mărcile comerciale necesită doar formalităţi

26 Maskus, K. Intellectual Propery Rights in the Global Economy. Institute for InternationalEconomics, Washington, 2000.27 Maskus, K. Intellectual Propery Rights in the Global Economy. Institute for InternationalEconomics, Washington, 2000.28 Maskus, K. Intellectual Propery Rights in the Global Economy. Institute for InternationalEconomics, Washington, 2000.29 Hart, T, Fazzani, L Intellectual Property Law, 2nd Edition. Palgrave Ed, London, 2000.

15


de înregistrare, oferind celorlalţi posibilitatea de a protesta împotriva acordării unei anumite mărci, dacă se poate demonstra că respectiva marcă încalcă dreptul unei mărci acordată anterior. Spre deosebire de cazul brevetelor, validitatea mărcii comerciale este potenţial perpetuă.

Mărcile comerciale îndeplinesc un număr de funcţii. Principala funcţie a unei mărci comerciale este aceea de diferenţiere a bunurilor sau serviciilor unei companii faţă de cele ale altor companii. Datorită numărului în creştere de bunuri şi servicii aduse pe piaţă şi datorită sporirii numărului de companii existente pe piaţă, mărcile comerciale permit consumatorilor să facă distincţii între produse similare.

O marcă comercială puternică poate deveni un instrument esenţial pentru a concura pe piaţă. Din acest motiv, valoarea sa este inestimabilă pentru producător. Pe o piaţă atacată de bunuri concurente, marca comercială reprezintă o descriere rapidă şi importantă a produsului. În cazul inexistenţei unei mărci comerciale este necesar ca de fiecare dată consumatorii să compare produsele, ceea ce este extrem de costisitor. Marca comercială este utilă consumatorului deoarece îi permite să utilizeze experienţe anterioare legate de produs, economisind astfel timp şi bani. Aceasta duce la o altă funcţie a mărcii comerciale: funcţia de garantare a calităţii produsului sau serviciului respectiv. Odată ce un consumator a încercat un produs având un anumit nume şi l- a considerat ca satisfăcându-i nevoile, achiziţiile repetate de bunuri având respectivul nume vor garanta repetarea satisfacţiei.

În majoritatea ţărilor, cu excepţia Statelor Unite, mărcile comerciale sunt acordate primei persoane care le înregistrează.30 Acest sistem poate încuraja investiţii excesive pe măsură ce companiile încearcă să înregistreze toate numele şi simbolurile potenţial interesante şi descriptive pentru respectiva linie de produse. În alte ţări, este suficientă prima utilizare comercială pentru ca marca să fie considerată ca fiind acordată. Avantajul acestui sistem este acela că mărcile comerciale oferă puţine beneficii sociale, cu excepţia cazurilor în care sunt utilizate pentru a identifica un bun vândut. Principalul dezavantaj este ambiguitatea legată de locul primei utilizări a mărcii şi extinderea geografică a protecţiei.

Spre deosebire de brevete şi de drepturile de autor, mărcile comerciale nu protejează crearea de cunoştinţe adiţionale, din contră, ele identifică originea unui produs. Specialiştii susţin că această diferenţă face mărcile comerciale mai puţin valabile din punct de vedere social, prin aceea că ele sprijină puterea de piaţă fără a oferi stimulente dinamice pentru crearea de produse noi.

Copierea ne-autorizată a unei mărci sau utilizarea unei mărci similare având ca scop crearea de confuzii, reprezintă încălcarea mărcii comerciale. Principalul domeniu internaţional de dispută este producerea, comercializarea şi importul de bunuri contrafăcute care sunt prezentate ca fiind bunuri legitime. În timp ce contrafacerea poate spori bunăstarea consumatorului oferind alternative de preţuri mai mici, tot aceasta reduce gradul de bunăstare prin mărirea confuziei, prin sporirea costurilor de cercetare, prin reducerea valorii mărcilor comerciale şi prin reducerea stimulentelor de a menţine calitatea ridicată a produselor şi de a dezvolta produse noi. Cel mai grav efect negativ al contrafacerii este periclitarea siguranţei şi sănătăţii consumatorilor.

Asemeni altor drepturi de proprietate intelectuală, mărcile comerciale sunt drepturi naţionale. Aceasta semnifică faptul că o marcă comercială, odată înregistrată, nu oferă protecţie decât împotriva utilizării ne-autorizate de către terţi în interiorul ţării de înregistrare. Spre deosebire de drepturile de autor, nu există extensie automată

30 Maskus, K. Intellectual Propery Rights in the Global Economy. Institute for International Economics, Washington, 2000.

16


a unei mărci comerciale naţionale pe alte pieţe. Există totuşi, un număr de convenţii şi aranjamente internaţionale care oferă un anumit grad de recunoaştere internaţională mărcilor comerciale naţionale.31

Convenţia de la Paris a fost adoptată în 1883 pentru a realiza recunoaşterea în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală între diferite ţări. Aceasta a fost realizată pentru toate drepturile de proprietate intelectuală înregistrabile, cu ajutorul conceptului de prioritate. Prioritatea recunoaşte prima dată de aplicare a cererii pentru obţinerea unui anumit drept de proprietate intelectuală (a se vedea şi subcapitolul 1.1) în orice ţară semnatară ca fiind data de completare pentru orice ţară membră, referitor la acelaşi drept de proprietate intelectuală, de către acelaşi proprietar, în aceeaşi perioadă de timp. Perioada de prioritate diferă de la un drept de proprietate intelectuală la altul- în cazul mărcilor comerciale această perioadă este de 6 luni.

O altă prevedere a Convenţiei de la Paris cu relevanţă pentru mărcile comerciale este stipulată în articolul 6 bis care oferă protecţie internaţională tuturor mărcilor comerciale "cunoscute" (de notorietate). Deţinerea unei mărci comerciale împiedică o parte terţă să aplice pentru înregistrarea aceleiaşi mărci sau a unei mărci similare, în orice altă ţară membră a Convenţiei care a implementat articolul 6 bis în legislaţia naţională şi permite anularea unei înregistrări existente pentru o marcă identică sau similară în primii 5 ani de la înregistrare.

Recunoaşterea internaţională a mărcilor comerciale naţionale care decurge din această Convenţie, are aplicare limitată deoarece priveşte doar mărcile "cunoscute" (de notorietate) în ţările semnatare. Convenţia de la Paris nu oferă nici o definiţie noţiunii de "notorietate", permiţând astfel ţărilor membre să- şi creeze propriile norme de aplicare. OMPI a considerat această prevedere ca fiind nesatisfăcătoare pentru o prevedere având aplicabilitate internaţională.

Acordul de la Madrid a fost semnat în 1891, având ca scop simplificarea procedurilor de aplicare a înregistrării pentru mărcile comerciale. Până în acel moment, oricine dorea să obţină înregistrarea unei mărci comerciale internaţionale, de exemplu în 10 ţări, trebuia să completeze 10 formulare diferite, la 10 birouri naţionale de înregistrare, respectând 10 proceduri diferite.

Acest acord permite oricărei persoane stabilită/domiciliată într-o ţară semnatară, având o marcă comercială înregistrată în ţara de domiciliu, să completeze o aplicaţie internaţională care poate fi extinsă pentru una sau mai multe ţări membre. Aplicaţia internaţională centralizată este completată la OMPI, la Geneva, desemnând ţările în care se poate extinde. Apoi, OMPI preia responsabilitatea trimiterii înregistrării fiecărui birou de înregistrare din ţările desemnate, unde aplicaţia continuă conform legilor naţionale şi procedurilor din fiecare ţară.

Protocolul de la Madrid a apărut datorită faptului că un număr de ţări importante nu au dorit să semneze Acordul de la Madrid. Discuţiile au început la mijlocul anilor '80 (în acelaşi timp cu discuţiile asupra armonizării generale a legilor referitoare la mărcile comerciale în CEE), fiind concentrate asupra modalităţii de lărgire a Acordului de la Madrid. Protocolul are o structură similară celei a Acordului. Se extinde asupra oricărei persoane având o aplicaţie într-o ţară semnatară. Acesta reprezintă primul avantaj al Protocolului faţă de Acordul de la Madrid, şi anume faptul că implică posibilitatea de a completa o aplicaţie şi apoi de a completa cât de

31 Hart, T, Fazzani, L Intellectual Property Law, 2U Edition. Palgrave Ed, London, 2000.

17


repede posibil un Protocol de aplicare la OMPI, pentru a extinde protecţia şi în cazul ţărilor membre desemnate.

Printre alte deosebiri faţă de Acordul de la Madrid se numără faptul că perioada de examinare poate fi extinsă la alegerea fiecărei ţări până la 18 luni şi faptul că, cu toate că se aplică în continuare abordarea centralizată, toate aplicaţiile sau înregistrările anulate pot fi re-completate la nivel naţional cu aceeaşi dată de prioritate ca şi aplicaţia originală.

Sistemul Comunitar al Mărcilor Comerciale operează diferit atât faţă de Acordul de la Madrid, cât şi faţă de Protocolul de la Madrid. Se aseamănă mai degrabă unui sistem naţional prin aceea că este un mijloc de completare a unei aplicaţii pentru o singură marcă comercială la un birou unic pentru mărci comerciale, în scopul obţinerii unei înregistrări unice, sub un set unic de legi şi proceduri. Singura diferenţă reală este aceea că domeniul de înregistrare acoperit este cel format de ţările membre CEE (la momentul respectiv, UE în prezent). Aplicaţia poate fi completată direct la Biroul Comunitar pentru Mărci Comerciale, cu sediul în Alicante, Spania sau la Birourile naţionale pentru mărci comerciale din orice ţară membră, care trimit aplicaţia la Biroul Comunitar. Odată completată, aplicaţia este examinată pentru a se asigura că întruneşte condiţiile de bază pentru înregistrare. Aceste condiţii trebuie să fie similare celor utilizate de către birourile naţionale pentru mărci comerciale din ţările membre.

Indicaţiile geografice sunt drepturile înrudite cu mărcile comerciale 32 care certifică faptul că un anumit bun de consum a fost obţinut într-un anumit loc şi că încorporează caracteristicile fizice ale respectivei locaţii, asemeni condiţiilor de sol, climei, sau că întruneşte condiţiile de calitate implicite reputaţiei locaţiei respective. Cu toate că există variaţii ale modului în care aceste mecanisme operează şi în care ele afectează stimulii economici, acestea au acelaşi scop de bază: să reducă costurile de căutare ale consumatorilor, să protejeze consumatorii de frauda privind originea produselor şi să garanteze reputaţia comercială pentru calitate.

1.1.4 Alte drepturi de proprietate intelectuală

Secretele comerciale reprezintă deţinerea de informaţii legate de procesele de producţie, incluzând articolele valoroase din punct de vedere comercial, asemeni listelor de consumatori şi metodelor organizaţionale. Un secret comercial este protejat de legi standardizate în domeniul obligaţiilor împotriva descoperirii ne -autorizate prin intermediul mijloacelor comerciale necinstite. Secretele comerciale nu pot fi protejate împotriva învăţării prin intermediul mijloacelor cinstite, cum sunt creaţia independentă, ingineria inversată sau citirea documentelor publice. În mod tradiţional, economiştii s-au îndoit de beneficiile economice nete pe care le-ar putea oferi secretele comerciale. Această viziune a fost însă schimbată odată cu recunoaşterea faptului că protejarea secretelor comerciale poate acoperi anumite goluri create de sistemul de brevete şi poate oferi stimulente importante pentru inovare.


18


Avansul tehnologic recent a modificat categoriile clasice de drepturi de proprietate intelectuală, datorită noilor forme de activitate creativă care nu se potrivesc perfect acestor modele. De exemplu, industria software încorporează atât elemente de exprimare literară sub forma codurilor binare, cât şi elemente de utilitate industrială (caracteristice invenţiilor brevetabile), cu condiţia ca programele să fie destinate proceselor de producţie. În primul caz, protecţia se face cu ajutorul drepturilor de autor. Cu toate acestea, programele având utilitate industrială care îndeplinesc condiţiile de noutate şi ne-evidenţă sunt brevetabile în multe sisteme, inclusiv în SUA, UE şi Japonia.

Astfel de criterii sunt aplicabile şi în cazul topografiei semiconductorilor. Aceştia nu se aseamănă cu expresiile literare, dar sunt uşor de copiat. În acelaşi timp, protejarea lor cu ajutorul brevetelor pare excesivă deoarece ele nu îndeplinesc întotdeauna condiţiile de noutate. Ca urmare, acestea au atras propria formă de protecţie, care cere originalitate (asemeni drepturilor de autor), oferind însă drepturi exclusive pe o perioadă de doar 10 ani pentru producţie, comercializare şi import.

O altă formă de protecţie o reprezintă drepturile asupra varietăţilor de plante, care le permit celor care le dezvoltă să le controleze marketingul şi utilizarea. Aceste drepturi acţionează asemeni brevetelor, fiind oferite pe perioade fixe de timp. Totuşi, plantele trebuie să fie nu doar distinctive faţă de varietăţile anterioare, ci şi evidente, fără a fi obligatoriu ca ele să aibă utilitate industrială. Din acest motiv, aceste drepturi sunt foarte controversate în economiile în dezvoltare cu sectoare fermiere importante, dar cu capacitate mică a sectorului privat de inovare în agricultură şi horticultură.

Un domeniu nou care necesită crearea de noi drepturi de proprietate intelectuală este Internet-ul. Problema proprietăţii intelectuale nu este una marginală în acest context. Internet-ul revoluţionează modul în care conceptul de proprietate intelectuală este abordat, legiferat şi standardizat, modul în care efectele sale comerciale afectează dezvoltarea economică. Dezvoltarea tot mai largă a Internet-ului va avea ca efect o protecţie eficientă a drepturilor de proprietate intelectuală, stabilind raportul ideal între gradul protecţiei şi efectele acesteia.3

Pentru ca un computer să acceseze orice material transmis pe Internet, este necesar ca acel computer să producă o copie a respectivului material, cu toate că această copie poate fi tranzitorie. Dacă respectivul material este o lucrare protejată cu ajutorul dreptului de autor, copierea necesită permisiunea deţinătorului dreptului. 34

Datorită faptului că Internet-ul a cunoscut o creştere bruscă, nevoia obţinerii drepturilor de autor a fost deseori trecută cu vederea. Crearea unei pagini de web, conţinutul acesteia atunci când este accesată, precum şi software-ul utilizat pentru a crea şi necesar pentru a accesa respectiva pagină de web, sunt lucrări protejate cu ajutorul dreptului de autor deţinut de o persoană. Atunci când utilizatorii vizitează o pagină de web, aceştia produc o copie a tuturor paginilor relevante pe propriul computer, pentru a viziona respectiva pagină. Mai mult, dacă un vizitator descarcă şi tipăreşte orice parte a paginii, el realizează o copie care are nevoie de acordul deţinătorului dreptului de autor. Practica generală pe Internet a fost nu să se caute obţinerea unei licenţe, ci să presupună existenţa unei licenţe pentru operator. Această licenţă poate fi presupusă a exista în cazul accesului unei pagini de web şi în cazul

33 Gologan, O. Protejarea drepturilor de proprietate intelectuală în perspectiva noii economii. JurnalulEconomic, IV, nr. 8, Bucureşti, 2001.34 Hart, T, Fazzani, L Intellectual Property Law, 2nd Edition. Palgrave Ed, London, 2000.

19


descărcării şi tipăririi anumitor părţi ale paginii (cu toate că se poate presupune în aceeaşi măsură că asemenea licenţă nu este implicată).

De fiecare dată când bunurilor sau serviciilor li se face reclamă sau sunt comercializate pe Internet, apar aceleaşi probleme ca şi în cazul comercializării tradiţionale. Totuşi, un domeniu important este legat de acordarea de nume pentru domenii. Acestea sunt adrese Internet înregistrate de utilizatori pentru a permite mesajelor electronice să le fie transmise lor sau paginilor de web să fie localizate. 35 În general, orice organizaţie doreşte ca numele său de domeniu să-i încorporeze în total sau parţial numele comercial, care de obicei este o marcă comercială. În cazul brevetelor în domeniul Internet-ului, cel mai cunoscut caz este cel al Amazon.com care a brevetat procedura one- click, permiţând consumatorilor să achiziţioneze mult mai uşor produsele dorite ale companiei.

1.2. Negocierea Acordului privind aspectele comerciale ale drepturilor deproprietate intelectuală

Runda Uruguay a reprezentat cea mai importantă rundă de negocieri în cadrul GATT, aducând pe lista discuţiilor o gamă extrem de largă de domenii. La începutul anului 1987, Comitetul pentru Negocierile Comerciale a constituit 15 grupuri specializate de negociere pe domenii, dintre care 8 grupuri vizau domenii care au mai făcut şi altă dată obiectul negocierilor, 3 grupuri vizau domenii care nu şi-au găsit soluţionarea la rundele anterioare şi 4 grupuri vizau domenii care au făcut pentru prima dată obiectul negocierilor în cadrul GATT. 36 Aspectele drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerţ au fost incluse în cadrul celui de-al treilea grup, acest domeniu apărând pentru prima dată pe lista domeniilor de negociere.

Includerea de noi domenii de negociere în cadrul Rundei Uruguay a fost în totalitate o iniţiativă americană, la îndemnul marilor companii multinaţionale. În cazul proprietăţii intelectuale, principalul stimul a venit din partea industriilor software, farmaceutică şi de divertisment. Cu ocazia întâlnirii de la Punta del Este din 1986, mulţi reprezentanţi au fost surprinşi să vadă că prioritatea preşedintelui Reagan era stoparea pirateriei. Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât, spre deosebire de domeniul serviciilor, poziţia Statelor Unite în domeniul proprietăţii intelectuale fusese făcută oficială cu doar câteva luni înainte.

Cu toate că noile domenii nu erau similare (în mod evident negocierile în domeniul telecomunicaţiilor sau al serviciilor financiare diferă de cele în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală), acestea au o caracteristică comună. Astfel, ele nu se referă la barierele în calea comerţului, ci la aspectele de politică internă ale infrastructurii instituţionale a economiei. Barierele apărute în calea ofertanţilor de servicii provin din legile, acţiunile administrative sau reglementările care împiedică comerţul internaţional şi investiţiile. Mai mult, de vreme ce aceste legi şi acţiuni administrative sunt în general invizibile, un element cheie al oricărei negocieri este transparenţa- de exemplu, publicarea tuturor legilor, reglementărilor şi procedurilor administrative relevante. Aceste principii sunt în prezent întruchipate în Acordul General pentru Comerţul cu Servicii (GATS), parte integrantă a noului sistem

35 Gologan, O. Protejarea drepturilor de proprietate intelectuală în perspectiva noii economii. JurnalulEconomic, IV, nr. 8, Bucureşti, 2001.36 Sută, N. Coordonator. Comerţ Internaţional şi Poli t ici Comerciale Contemporane. Ed. Eficient ,Bucureşti, 2000.

20


comercial internaţional găzduit de OMC. În timp ce GATS a fost salutat ca o realizare majoră, mai ales pentru că Statele Unite au încercat începând cu 1970 să includă comerţul cu servicii în cadrul negocierilor GATT, includerea proprietăţii intelectuale în sistemul comercial internaţional a reprezentat o transformare şi mai radicală a conceptului tradiţional de sistem comercial.37 În cazul proprietăţii intelectuale, negocierile au acoperit nu doar standardele referitoare la legislaţiile interne ale statelor membre, ci şi prevederi detaliate în ceea ce priveşte procedurile de întărire şi respectare a acordului. De asemenea, principiul transparenţei a fost şi el subliniat, prin stabilirea unui Consiliu pentru notificarea tuturor reglementărilor şi aranjamentelor administrative. În plus, Consiliul TRIPs este însărcinat cu monitorizarea respectării acordului.

1.2.1 Primele întâlniri ale Grupului pentru negocierea aspectelor comerciale ale proprietăţii intelectuale, inclusiv comerţul cu mărfuri contrafăcute

În cadrul primei întruniri a grupului, din 25 martie 1987, referitoare la aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală, participanţii au subliniat importanţa protejării proprietăţii intelectuale în cadrul comerţului internaţional şi al relaţiilor economice. Comerţul internaţional cu mărfuri presupune schimbul tot mai accentuat de tehnologii, activităţi creative şi alte elemente de proprietate intelectuală. Unii participanţi au remarcat faptul că au apărut tot mai multe probleme comerciale datorită slabei protecţii a proprietăţii intelectuale. Deficienţele în protejarea acesteia au rezultat ca urmare a două categorii de obstacole: insuficienţa disponibilităţii drepturilor de proprietate intelectuală în multe legislaţii naţionale, precum şi lipsa procedurilor şi remediilor eficiente pentru întărirea şi respectarea drepturilor deja existente. De asemenea, s-a afirmat că întărirea drepturilor de proprietate intelectuală este o problemă specială cu care se confruntau micii producători cu resurse financiare limitate.

Un aspect important al discuţiilor a fost evidenţierea faptului că problemele comerciale apărute ca urmare a protecţiei inadecvate şi ineficiente a drepturilor de proprietate intelectuală, implică în mod frecvent mai multe state membre, în fiecare caz în parte. Astfel, aceste probleme comerciale diferă de la un drept de proprietate intelectuală la altul. S-a remarcat necesitatea ca măsurile şi procedurile menite să guverneze aceste drepturi să nu constituie ele însele bariere în calea comerţului.

Unii participanţi au sugerat clarificarea noţiunii de drepturi de proprietate intelectuală legate de comerţ. De asemenea, grupul de negocieri a dezbătut problema referitoare la derularea ulterioară a discuţiilor. Au fost identificate prevederile GATT care au legătură cu domeniul de negociere, precum activităţile derulate de alte organizaţii, în special cele ale OMPI pentru a fi informat în legătură cu domeniile în care sunt necesare activităţi adiţionale şi cu domeniile în care reglementările pot fi preluate ca atare. A fost subliniată importanţa echilibrării intereselor importatorilor şi exportatorilor de tehnologie şi intereselor ţărilor în curs de dezvoltarea faţă de cele ale celor dezvoltate.

Grupul de negocieri a invitat participanţii să-şi facă liste de propuneri în avans. S-a hotărât realizarea unui inventar al problemelor de comerţ internaţional rezultând din politicile şi practicile referitoare la proprietatea intelectuală. În acest inventar

37 Ostry, S. Intellectual Property Protectiona in the WTO: Major Issues in the Millenium Round. Paper for the Fraser Institute Conference, Santiago, Chile, Aprilie 19,1999.

21


urmau să apară şi notificările referitoare la drepturile de proprietate intelectuală deja existente în inventarul barierelor netarifare.

În ceea ce priveşte comerţul cu mărfuri contrafăcute, participanţii au subliniat faptul că în acest domeniu acţiunea multilaterală era mai urgentă decât oricând. Unii participanţi au considerat că propunerea de acord privind măsurile pentru descurajarea importului de bunuri contrafăcute trebuia semnată imediat. Cu toate acestea, alţi participanţi au subliniat faptul că această propunere era nerealistă şi de aceea nu putea servi ca bază de pornire.

Cea dea doua întâlnire a Grupului de negocieri în domeniul proprietăţii intelectuale s-a remarcat prin faptul că, deşi propunerile statelor membre conţineau numeroase opinii comune, era necesară demonstrarea impactului comercial al unora dintre aspectele legate de drepturile de proprietate intelectuală. În plus, se ridicau probleme provenind atât de pe urma protecţiei inadecvate acordată tehnologiilor noi, cât şi ca urmare a lipsei procedurilor eficiente pentru soluţionarea disputelor. Negocierile trebuiau să ţină cont de rolul de motor al dezvoltării, rol pe care protejarea proprietăţii intelectuale îl are în cazul ţărilor în curs de dezvoltare şi să facă referire la distorsiunilor comerciale rezultând de pe urma utilizării abuzive a drepturilor de proprietate intelectuală, cum ar fi restricţiile la export sau cererile suplimentare în cazul importului pentru acordurile de licenţiere care implică şi transferul de drepturi de proprietate intelectuală.

Referindu-se la prevederile GATT, reprezentanţii statelor membre au subliniat importanţa principiilor clauzei naţiunii celei mai favorizate şi a tratamentului naţional, aşa cum sunt ele stipulate de articolele I, III şi XIII ale Acordului. Acestea ar trebui să se aplice şi aspectelor comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală. Astfel, negocierile se doreau a fi soluţionate la nivel multilateral, ţinându-se seama de rolul altor instituţii cu incidenţă în acest domeniu. În consecinţă, grupul a hotărât ca secretariatul să pregătească un raport care să conţină problemele pe care fiecare participant le considera esenţiale pentru realizarea acordului.

În ceea ce priveşte comerţul cu mărfuri contrafăcute, cea de-a doua întâlnire a grupului de negocieri a făcut referire la necesitatea încheierii unui Acord asupra mărfurilor contrafăcute care să permită deţinătorilor de drepturi să ceară autorităţilor naţionale să intervină, nu numai la nivelul importului, dar şi la nivelul exporturilor, precum şi la cel al tranzitului de asemenea mărfuri, dacă este posibil. Deoarece măsurile la frontieră s-au dovedit insuficiente pentru rezolvarea acestor probleme, era necesară întărirea acestei protecţii în cazul multor state membre. S-a ridicat astfel problema negocierii unor standarde minime, având în vedere diferenţa dintre GATT şi alte organisme internaţionale în ceea ce priveşte consecinţele internaţionale ale ne-implementării normelor. Un punct de plecare putea fi propunerea de acord din 1982 care conţinea câteva concepte şi principii care puteau fi păstrate şi dezvoltate mai departe. Prin urmare, toţi participanţii au primit, spre documentare, copii ale respectivei propuneri care urma să devină o bază pentru negocierile ulterioare din acest domeniu.

Următoarea întâlnire a grupului pentru negocieri s-a remarcat prin participarea pentru prima dată a reprezentanţilor Consiliului de Cooperare Vamală şi ai UNCTAD. Grupul a luat în discuţie propunerile Elveţiei în ceea ce priveşte problemele comerciale legate de drepturile de proprietate intelectuală, o notă a secretariatului referitoare la convenţiile internaţionale în domeniu, propunerea de Acord privind descurajarea importului de mărfuri contrafăcute (1982), legislaţia mexicană asupra interzicerii importurilor de bunuri marcate ilegal, precum şi sugestia făcută de reprezentantul Braziliei referitoare la Acordul de la Madrid pentru Reprimarea

22


Indicaţiilor False sau Înşelătoare asupra Provenienţei Bunurilor. În cadrul discuţiilor, un loc important l-a avut încercarea de a defini drepturile de proprietate intelectuală legate de comerţ şi de a evidenţia distorsiunile şi impedimentele în comerţul internaţional apărute în legătură cu drepturile de proprietate intelectuală. Cu toate că au fost semnalate numeroase reţineri din partea unor participanţi în ceea ce priveşte adâncimea măsurilor care ar putea fi luate în cazul realizării unui acord în domeniu, opinia majoritară a fost cea conform căreia mandatul grupului avea în mod evident în vedere depăşirea scopului prevederilor existente GATT, dacă acest lucru era necesar pentru a trata distorsiunile comerciale apărute ca urmare a drepturilor de proprietate intelectuală. Referitor la identificarea prevederilor relevante GATT, s-a căzut de acord că articolele X, XXII şi XXIII au importanţă pentru respectarea şi întărirea drepturilor de proprietate intelectuală.

Reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale au participat pentru prima dată la negocieri cu ocazia celei de-a patra întâlniri a grupului. Reprezentantul Statelor Unite a prezentat poziţia ţării sale conform căreia problemele comerciale apăreau ca urmare a inadvertenţelor sau diferenţelor dintre legislaţiile statelor membre privind promovarea drepturilor de proprietate intelectuală de bază. Propunerea Statelor Unite era menită să reducă aceste diferenţe. În ceea ce priveşte standardele sau normele, poziţia americană sugera încorporarea acelor elemente ale convenţiilor internaţionale deja existente, care ofereau protecţie adecvată a proprietăţii intelectuale, la acestea urmând să fie adăugate altele, dacă se va considera că este necesar sau corespunzător. Astfel, în domeniul brevetelor, SUA considerau că normele prevăzute de convenţiile internaţionale existente nu ofereau standarde adecvate pentru protejarea invenţiilor. Spre deosebire de acest domeniu, în cazul mărcilor comerciale sau de fabrică, opinia presupunea preluarea ca atare a standardelor deja existente în multe ţări. O cerere adiţională a fost includerea mărcilor pentru servicii spre înregistrare şi protecţie. Standardele stipulate în Convenţia de la Berna urmau să fie şi ele preluate de către acord, însă poziţia SUA susţinea importanţa ca unele aspecte să fie clarificate. Astfel de aspecte făceau referire la aplicabilitatea protecţiei drepturilor de autor pentru alte forme de exprimare, cum sunt programele pe calculator şi bazele de date. Protecţia secretelor comerciale urma să fie întărită cu scopul de a asigura ca legislaţiile naţionale vor proteja astfel de informaţii oferite, de exemplu, ca parte integrantă a proiectelor la cheie sau acordurilor de licenţiere. Propunerile referitoare la protecţia schemelor pentru circuitele integrate capturau esenţa poziţiei OMPI în domeniu.

Răspunsul reprezentantului Elveţiei la propunerea americană sublinia importanţa cooperării cu OMPI. Scopul urmărit de acesta nu era dezvoltarea unui sistem nou de protecţie a proprietăţii intelectuale, ci construirea acordului pe baza a ceea ce exista deja la OPMI sau în textul GATT. Prin urmare, soluţia de compromis care a rezultat a fost negocierea unui acord larg, care să conţină standarde minime atât pentru drepturile de proprietate intelectuală, cât şi pentru întărirea acestora, având în vederea dezvoltarea comerţului internaţional. Principiile de bază ale GATT, cum sunt de exemplu clauza naţiunii celei mai favorizate, clauza tratamentului naţional şi principiul transparenţei trebuie clar stipulate în textul acordului. De asemenea, s-a căzut de acord ca textul să conţină prevederi referitoare la brevete, mărci de fabrică şi de comerţ, desene, drepturi de autor şi scheme de configuraţie pentru circuite integrate. Implementarea acordului urma să fie facilitată prin oferirea de supraveghere din partea forurilor internaţionale relevante, asemenea GATT şi prin acordarea de asistenţă tehnică ţărilor în curs de dezvoltare. Probleme adiţionale pe care grupul dorea să le examineze erau considerate a fi condiţiile acordării de licenţe obligatorii şi

23


de licenţe voluntare, în contextul extinderii comerţului şi gradului de utilizare a tehnologiei.

Opiniile care contraziceau propunerea SUA se bazau pe faptul că aceasta părea să pună accent pe aspectele operative ale asigurării unei protecţii eficiente, dar nu se referea şi la asigurarea ca aceste proceduri să nu constituie ele însele obstacole în calea comerţului. A fost subliniată îngrijorarea potrivit căreia poziţia Statelor Unite implica negocierea unui cod GATT. Obiectivele grupului de negocieri nu conţineau angajamentul de a încheia un astfel de cod asupra drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerţ.

Cu ocazia celei de-a cincea întruniri a grupului de negocieri, Comunitatea Economică Europeană şi-a prezentat oficial poziţia prin intermediul reprezentantului său. Propunerea CEE era formulată astfel încât să permită o abordare globală a lucrărilor. Astfel, s-a făcut referire la acoperirea tuturor drepturilor de proprietate intelectuală, la includerea principiilor şi mecanismelor generale GATT, la întărirea acestora atât la nivel intern, cât şi la frontieră şi la importanţa cooperării tehnice în domeniu. Reprezentantul Japoniei a susţinut propunerea ţării sale care susţinea faptul că protecţia ineficientă şi inadecvată a proprietăţii intelectuale avea efecte de distorsionare şi de restricţionare a comerţului internaţional. De aceea, era necesară o abordare mai largă a regulilor şi structurilor menite să protejeze aceste drepturi, pentru a crea condiţii satisfăcătoare pentru dezvoltarea comerţului. În plus, propunerea japoneză ţinea cont de faptul că "negocierile nu trebuiau să prejudicieze alte iniţiative complementare care puteau fi preluate de către OMPI".

De asemenea, cu acest prilej a fost reafirmat sprijinul participanţilor pentru crearea unui mecanism de rezolvare a disputelor în cadrul grupului. Un asemenea mecanism se considera a fi util în încercarea de completarea a lipsurilor legislaţiei internaţionale cu privire la drepturile de proprietate intelectuală. Referitor la comerţul cu mărfuri contrafăcute, discuţiile s-au concentrat pe evidenţierea unor aspecte importante, cum ar fi: viitorul acord ar trebui să respecte şi să completeze activităţile altor foruri internaţionale care guvernează drepturile de proprietate intelectuală, nevoia de a lua în considerare gradul de aplicabilitate şi de acoperire a acestor drepturi, cadrul internaţional existent pentru protecţia proprietăţii intelectuale trebuie să ofere punctul de plecare pentru negocieri, în special definirea noţiunii de contrafăcut şi nevoia de a discuta eventuale modalităţi posibile care nu mai fuseseră examinate în detaliu de către grupul de experţi.

Reprezentantul Norvegiei a prezentat sugestiile ţării sale la următoarea întâlnire a grupului, sugestii care au fost privite de participanţii ca având o contribuţie pozitivă la derularea negocierilor. Acestea făceau referire la necesitatea includerii în textul viitorului acord a principiilor de bază GATT (asemenea principiului ne-discriminării, clauzei tratamentului naţional, a clauzei naţiunii celei mai favorizate, a principiilor transparenţei şi soluţionării disputelor), la clarificarea noţiunii de aspecte comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală, la importanţa acordării asistenţei tehnice, şi la legăturile dintre angajamentele GATT şi munca altor organisme internaţionale referitoare la proprietatea intelectuală.

Grupul a fost informat de către reprezentantul SUA asupra rezultatelor unui studiu efectuat de către Comisia pentru Comerţul Internaţional referitor la Protecţia Străină a Drepturilor de Proprietate Intelectuală şi la Efectul asupra Industriei şi Comerţului SUA. Optzeci şi cinci la sută dintre repondenţi au afirmat că pierderile suferite ca urmare a protecţiei inadecvate a proprietăţii intelectuale în alte ţări erau în creştere. S-a afirmat adeseori că acordul TRIPs a reprezentat în copie fidelă poziţia pe

24


care SUA au susţinut-o în cadrul negocierilor. Recurgerea la acest studiu constituie un argument în plus în favoarea acestei afirmaţii.

În domeniul respectării şi întăririi drepturilor de proprietate intelectuală a fost sugerat faptul că armonizarea practicilor naţionale nu era posibilă. Practicile naţionale variau în funcţie de diferenţele dintre tradiţiile legale şi în conformitate cu resursele disponibile, cu priorităţile existente şi cu experienţa legală a fiecărui stat. Prin urmare, se impunea stabilirea unui set de principii care, cu toate că ar fi trebuit să fie suficient de precise pentru a asigura întărirea acestor drepturi şi că nu deveneau bariere în calea comerţului, trebuiau să fie suficient de flexibile pentru a se acomoda situaţiilor diferite din economiile naţionale ale statelor membre. Acest principiu se regăseşte în spiritul acordului TRIPs, acord care nu este altceva decât un set de reguli şi principii de bază şi generale care guvernează aspectele comerciale ale proprietăţii intelectuale. În ceea ce priveşte mecanismul rezolvării disputelor, a fost evidenţiat faptul conform căruia convenţiile asupra proprietăţii intelectuale existente, conţineau mecanisme limitate pentru rezolvarea disputelor dintre statele membre. Se afirma nevoia asigurării unui mecanism mai eficient şi a unui sistem multilateral care să creeze discipline eficiente ca o modalitate de rezolvare a disputelor asupra problemelor de proprietate intelectuală.

Obiectivele asupra cărora statele membre considerau că era necesar să fie concentrate discuţiile pot fi astfel enumerate: asumarea de către guvernele statelor membre a obligaţiilor de a oferi deţinătorilor de mărci de fabrică sau de comerţ mijloace eficiente pentru protejarea drepturilor acestora, în timp ce bunurile suspecte importate se află sub control vamal, evitarea oferirii de stimulente pentru comerţul cu mărfuri contrafăcute şi asigurarea ca acţiunile având asemenea scopuri nu sporesc problemele pentru comerţul cu bunuri autentice. A fost pentru prima dată adusă în discuţie problema sancţiunilor împotriva comerţului cu mărfuri contrafăcute, sugerându-se ca acestea să fie scoase din circuitul comercial, de preferat prin intermediul distrugerii lor. Discuţiile au avut ca rezultat luarea unei decizii privind sporirea modului de înţelegere a problemelor şi evitarea prejudicierii poziţiei oricărui participant la negocieri. Astfel, grupul pentru negocieri a invitat Secretariatul OMPI să pregătească documentul menit să clarifice aceste aspecte.

Documentul pregătit de către Secretariatul OMPI şi înmânat fiecărui participant a fost luat în discuţie cu ocazia celei de-a şaptea întruniri a grupului pentru negocieri. În primul rând, opinia generală s-a referit la faptul că acesta demonstra atât punctele forte, cât şi punctele slabe ale legislaţiei internaţionale asupra proprietăţii intelectuale. Cea mai mare parte a discuţiilor a fost dedicată primei părţi a documentului, referitoare la brevete. În ceea ce priveşte aplicabilitatea brevetelor, s-a sugerat realizarea unei distincţii a domeniilor excluse de la brevetabilitate pentru care erau disponibile alte forme ale proprietăţii intelectuale şi care în alte situaţii nu ar fi fost protejate, de cele brevetabile. În domeniul scopului dreptului oferit de brevet, participanţii au considerat că brevetele ar trebui să ofere dreptul de a exclude alte persoane de la manufacturarea, utilizarea, vânzarea sau importul unui produs brevetat şi, în cazul brevetării unui proces, de la utilizarea, vânzarea sau importul unui produs obţinut în mod direct prin intermediul respectivului proces. Participanţii nu au reuşit să ajungă la opinii comune asupra duratei drepturilor oferite de acordarea unui brevet. De asemenea, au fost luate în discuţie probleme implicând licenţele obligatorii şi procedurile vizând întărirea drepturilor conferite de brevete. Faptul că negocierile au acordat încă de la început o atenţie atât de mare brevetelor este regăsit şi în textul final al acordului care dedică cea mai mare parte acestei forme a proprietăţii intelectuale.

25


Partea negocierilor orientată spre combaterea comerţului cu mărfuri contrafăcute a reluat problema acţiunilor guvernamentale în acest sens. Astfel, obligaţiile guvernelor trebuie să conţină realizarea unor proceduri eficiente la care deţinătorii dreptului înşişi pot recurge. O altă problemă importantă a fost implicarea sau nu a autorităţilor vamale. Unii participanţi considerau că autorităţile vamale nu deţineau experienţa necesară în acest sens.

1.2.2 Crearea bazelor textului Acordului privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală

Cea de-a opta întâlnire a grupului de negocieri a debutat cu discutarea unei noi propuneri a Eleveţiei, care avea în vedere stabilirea mai clară a obiectivelor viitorului acord. Astfel, se doreau a fi luate în considerare trei aspecte relevante: stabilirea unei legături între comerţ şi proprietatea intelectuală, pentru a oferi modalităţi de reducere a distorsiunilor comerciale rezultând de pe urma drepturilor de proprietate intelectuală, nevoia de a evita conflictele legale dintre GATT şi convenţiile internaţionale existente în domeniu şi diminuarea divergenţelor poziţiilor statelor membre. Propunerea elveţiană avea două obiective majore: facilitarea progresului spre o bază de negociere şi furnizarea unei viziuni ample asupra posibilului rezultat al negocierilor. Pentru realizarea acestora, urmau să fie avute în vedere următoarele principii: obligaţia de a evita sau de a elimina distorsiunile comerciale, principiul ne-discriminării şi obligaţia de a transpune în legislaţiile interne ale ţărilor membre un număr de angajament bazate pe textul articolului X 3 (b) GATT.

A fost luată în discuţie situaţia specifică a ţărilor în curs de dezvoltare. Acestea sunt importatoare nete atât de tehnologie, cât şi de alte elemente care cad sub incidenţa drepturilor de proprietate intelectuală. Toate propunerile făcute până în momentul respectiv erau menite să îmbunătăţească gradul de competitivitate a companiilor şi ţărilor care deţineau majoritatea proprietăţii intelectuale, cu riscul de a înrăutăţi situaţia comercială a ţărilor în curs de dezvoltare şi de a le prejudicia eforturile dezvoltării de tehnologii proprii. De aceea, acest grup de ţări considera că propunerea Elveţiei era inferioară practicilor existente în cadrul GATT. De aceea, a fost exprimat sprijinul pentru angajamente clare în domeniul cooperării în domeniul tehnologiei. Totuşi, la acest nivel al discuţiilor nu s-a putut ajunge la nici un rezultat, deoarece unele state membre şi-au manifestat îndoiala referitoare la implicarea GATT în cooperarea tehnologică pentru dezvoltare.

În continuare, reprezentantul Elveţiei a făcut cunoscut răspunsul ţării sale referitor la prevenirea disputelor. Scopul principal al propunerii era eficientizarea procesului de supraveghere, ca mijloc de prevenire a disputelor. Acesta putea oferi oportunitatea examinării legislaţiei în domeniul proprietăţii intelectuale din punct de vedere comercial. Rolul comitetului propus ca mediator devenea astfel adiţional. Referitor la posibilitatea ca acest comitet să propună norme internaţionale privind aspectele de comerţ internaţional ale proprietăţii intelectuale, se spera ca succesul cooperării cu OMPI să reducă această necesitate. În concluzie, negocierile trebuiau să se concentreze asupra următoarelor aspecte: principiile de bază, conţinutul listelor indicative ale practicilor afectând proprietatea intelectuală şi modalităţile de prevenire a disputelor.

26


Propunerea CEE conţinea aspectele pe care aceasta le considera a avea cel mai mare impact: prevederile asupra standardelor referitoare la comerţ trebuiau să constituie o parte integrantă a viitorului acord; această parte a acordului urma să acopere cel puţin următoarele forme ale proprietăţii intelectuale: brevete, mărci de fabrică şi de comerţ, programe pentru computer, modele şi desene industriale, topografii de circuite integrate, indicaţii geografie care să includă aspecte ale originii şi acţiuni contrare practicilor comerciale; toate părţile erau obligate să adere şi să respecte prevederile Convenţiei de la Paris asupra Protecţiei Proprietăţii Industriale şi ale Convenţiei de la Berna pentru Protejarea Lucrărilor Artistice şi Literare, necesitatea inserării unui număr de principii de bază. Reprezentantul CEE a subliniat faptul că poziţia acesteia avea ca obiectiv promovarea unei acceptări mai largi a Convenţiilor de la Paris şi Berna.

Negocierile privind comerţul cu mărfuri contrafăcute au debutat cu acceptarea generală a propunerii anterioare, care presupunea obligaţia guvernelor de a oferi proceduri şi remedii eficiente, cu ajutorul cărora deţinătorii de drepturi de proprietate intelectuală puteau să acţioneze împotriva celor care le încalcă drepturile. De asemenea, trebuia asigurat faptul că aceste principii nu deveneau ele însele bariere în calea comerţului. Poziţia SUA susţinea opinia conform căreia obligaţia guvernelor urma să fie furnizarea de proceduri adecvate şi eficiente pentru întărirea drepturilor de proprietate intelectuală, atât pe plan intern, cât şi la frontieră. Acestea erau menite să cuprindă nu doar încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală încorporate în bunurile comercializate la nivel internaţional, ci şi utilizarea neautorizată a acestor drepturi. Angajamentele statelor membre se doreau a fi suficient de flexibile pentru a permite ţărilor să facă disponibile în cadrul propriilor sisteme legale, procedurile privind apărarea proprietăţii intelectuale împotriva oricărei alte persoane decât utilizatorul sau deţinătorul de drept. De asemenea, se remarca obligaţia asigurării transparenţei acestor proceduri.

Următoarea reuniune a grupului pentru negocieri a fost deschisă de reprezentantul Elveţiei care a făcut referire la luarea în considerare a listelor indicative menite să furnizeze orientări ale negocierilor internaţionale în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală, atât în interiorul, cât şi în afara GATT, în formularea legislaţiilor naţionale şi pentru rezolvarea disputelor în cadrul GATT. Astfel, acestea vor putea oferi un grad mai mare de previzibilitate. Listele indicative trebuiau să evidenţieze situaţiile de distorsiune a comerţului internaţional, situaţii care se presupuneau a putea fi evitate ca urmare a introducerii acestor liste. Ca răspuns la această propunere, unii dintre participanţi şi-au afirmat nesiguranţa faţă de rolul listelor indicative, de facilitare a încheierii unui acord în domeniu.

Făcând referire la posibilitatea unor conflicte între obligaţiile care decurg din GATT şi cele provenind de pe urma altor acorduri internaţionale, asemeni convenţiilor de la Berna şi Paris, reprezentantul CEE a afirmat că abordarea acesteia se baza în primul rând pe implementarea şi încorporarea în GATT a unor principii privind standardele convenţiilor existente şi în al doilea rând a unor principii menite să acopere ceea ce era perceput ca lacune din punctul de vedere la comerţului internaţional, în aceste convenţii. De aceea, poziţia CEE viza ca rezultatul negocierilor să fie încorporat în GATT. Comitetul propus pentru a rezolva disputele, se dorea a avea un rol important pe parcursul procesului de consultări şi de soluţionare a disputelor, asistat de un grup de experţi.

Documentul oferit de Japonia a adus o nouă completare a posibilului text final al acordului, prin aceea că viza ca mărcile cunoscute nu trebuiau în mod obligatoriu înregistrate. În plus, se avea în vedere protejarea bazelor de date şi programelor pentru

27


computer, conform Convenţiei de la Berna. De asemenea, cu această ocazie a fost subliniată importanţa abordării globale a negocierilor.

În domeniul obiectivelor şi principiilor de bază care trebuiau să monitorizeze evoluţia negocierilor pentru respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, s-a afirmat necesitatea unui echilibru între nevoile deţinătorilor drepturilor şi nevoile comercianţilor de drept. Aceasta trebuia să ceară ajustarea scopurilor concurenţiale, pe de o parte protejând interesele deţinătorilor drepturilor prin prevederea unor măsuri puternice şi facil de administrat şi pe de altă parte, protejând interesele comercianţilor de drept prin asigurarea aplicării într-o manieră corectă, deschisă şi ne-discriminatorie a măsurilor privind respectarea drepturilor, fără ca acestea să afecteze dezvoltarea comerţului internaţional. În plus, opinia general exprimată a fost aceea ca viitorul acord să aibă în vedere toate formele de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală. Astfel, acordul trebuia să acopere activităţi, asemeni vânzării, distribuţiei şi oferirii spre vânzare.

De asemenea, au fost evidenţiate următoarele aspecte legate de măsurile de salvgardare: toate acţiunile privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală trebuiau luate pe baza unui ordin al unei curţi de justiţie, garantând astfel aplicarea unor principii legale bine stabilite şi a unor proceduri transparente şi echitabile, măsurile de salvgardare sunt importante în situaţiile implicării verificării vamale, clauza tratamentului naţional având un rol important.

Cea de-a zecea întrunire a grupului de negocieri a fost deschisă de reprezentantul Norvegiei care a prezentat poziţia ţărilor nordice asupra a cinci puncte de discuţie privind normele substantive. Negocierile au continuat cu afirmaţia reprezentantului Braziliei care a subliniat faptul că ceea ce lipsea în mod evident din propunerile prezentate până în acel moment, era orice referire la legătura dintre acordarea drepturilor de proprietate intelectuală şi promovarea dezvoltării tehnologiilor domestice. Acest lucru era surprinzător nu numai pentru că promovarea dezvoltării şi creşterii era unul dintre obiectivele Rundei Uruguay, ci şi pentru că sprijinirea interesului public este scopul fundamental urmărit de către guverne atunci când acordă drepturi de proprietate intelectuală. Poziţia Braziliei era menită să contribuie la o mai bună înţelegere a acestor aspecte. Delegaţia braziliană considera suficientă protecţia internaţională a proprietăţii intelectuale oferită de Convenţia de la Paris şi de aceea, în viziunea sa, elaborarea unor standarde noi şi mai rigide, avea să favorizeze ţările avansate din punct de vedere tehnologic. Această poziţie a permis şi altor reprezentanţi ai unor state în curs de dezvoltare să-şi manifeste îngrijorarea în legătură cu eventualii beneficiari de pe urma unor standarde care să nu ia în considerare importanţa transferului de tehnologie în scopul dezvoltării. De asemenea, reprezentantul Mexicului a făcut publică declaraţia ţării sale, care prevedea luarea în continuare în considerare a articolelor GATT, pentru a determina dacă acestea contribuie la dezvoltarea eficientă şi adecvată a protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală, crearea de recomandări pentru reducerea distorsiunilor din comerţul internaţional şi a barierelor în calea acestuia, precum şi evitarea situaţiei în care îmbunătăţirea protecţiei acestor drepturi, ar crea bariere suplimentare în calea accesului ţărilor în curs de dezvoltare la tehnologiilor produse în ţările dezvoltate.

Pregătirea raportului către Reuniunea la nivel Ministerial a Comitetului pentru Negocierile Comerciale, de la Montreal a reprezentat scopul principal al celei de-a unsprezecea întâlniri a grupului pentru negocieri privind drepturile de proprietate intelectuală legate de comerţ. Astfel, a fost elaborată o propunere de raport care a fost distribuită tuturor membrilor grupului. Participanţii au exprimat cu această ocazie poziţii divergente, în special asupra părţii a doua a propunerii de raport care avea, în

28


opinia majorităţii, două probleme majore: în primul rând, nu oferea o imagine clară asupra aspectelor de principiu privind protejarea drepturilor de proprietate intelectuală, şi în al doilea rând, crea impresia conform căreia se permitea existenţa unor diferenţe din punctul de vedere al angajamentelor ce urmau a fi asumate.

Următoarea întâlnire a grupului de negocieri a debutat cu afirmarea necesităţii ca lucrările acestuia să aibă posibilitatea de a afecta modalităţile în care politicile naţionale în domeniu urmau să fie elaborate şi dirijate, fiind astfel necesare prezenţa şi acordul tuturor participanţilor la discuţii. Astfel, s-a remarcat ideea conform căreia sistemul drepturilor de proprietate intelectuală serveşte drept instrument care, alături de altele, asemeni politicilor referitoare la transferul de tehnologie şi la investiţiile străine directe, contribuie la dezvoltarea economică şi tehnologică. Standardele protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală trebuie să includă prevederi pentru a asigura: stimularea brevetelor locale, un echilibru între deţinătorii de drepturi de proprietate intelectuală şi obligaţiile pe care aceştia trebuie să le îndeplinească, faptul că tehnologiile, în special cele necesare pentru a acoperi nevoile nutriţionale şi de sănătate de bază, sunt disponibile ţărilor în curs de dezvoltare în termeni echitabili şi rezonabili, precum şi a asigura stoparea abuzurilor din partea deţinătorilor de drepturi de proprietate intelectuală.

Cea de-a treisprezecea întâlnire a grupului de negocieri a luat în discuţie următoarele documente: propunerea Comunităţii Economice Europene privind negocierile asupra respectării şi întăririi drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerţ, principiile da bază ale principalelor acorduri multilaterale în domeniul proprietăţii intelectuale, comunicatul OMPI privind informaţii asupra celor mai recente evoluţii ale activităţii organizaţiei, tabele sinoptice conţinând standardele internaţionale existente şi standardele şi principiile propuse, precum şi tabele sinoptice privind propunerile asupra respectării şi asupra prevederilor corespunzătoare ale acordurilor internaţionale existente. Numeroşi participanţi şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la anumite decizii ale SUA, în special asupra evidenţierii conform secţiunii speciale 301 a ţărilor care nu respectau drepturile de proprietate intelectuală, în viziunea acestora. De asemenea, s-a remarcat opinia conform căreia era necesară aplicarea principiului diferenţierii de tratament în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare. Acest principiu implică niveluri diferite ale obligaţiilor, în funcţie de nivelul de dezvoltare. Aplicarea acestuia este considerată a fi vitală dacă se iau în calcul nevoile de dezvoltare, tehnologice, precum şi alte necesităţi ale ţărilor în curs de dezvoltare.

Introducând propunerea ţării sale, reprezentantul Elveţiei a afirmat cu ocazia următoarei întruniri a grupului de negocieri, câteva principii de bază: normele propuse de ţara sa erau norme minime, menite să asigure un grad minim de protecţie pentru a nu afecta procesul liberalizării comerţului, doar normele adecvate nu erau suficiente pentru a cuprinde aspecte ale tuturor problemelor comerciale, scopul negocierilor nu era crearea unui sistem cuprinzător pentru protejarea proprietăţii intelectuale şi nici înlocuirea lucrărilor altor organisme internaţionale, în special a OMPI. În continuare, grupul a luat în discuţie pe capitole şi paragrafe, cele mai importante aspecte ale drepturilor de autor (definiţii, legăturile cu Convenţia de la Berna, obiectul protecţiei, condiţiile necesare a fi întrunite pentru obţinerea protecţiei, drepturile conferite, limitările, exceptările, licenţierea obligatorie, nivelul protecţiei), ale drepturilor conexe, ale mărcilor comerciale şi de fabrică (definire, derivarea drepturilor, drepturile conferite, protejarea mărcilor de notorietate, sistemele naţionale privind înregistrarea, condiţiile acordării protecţiei, licenţierea şi cedarea drepturilor, tratamentul nediscriminatoriu, sistemele internaţionale de înregistrare), ale indicaţiilor

29


geografice (protecţia împotriva utilizării necinstite, protecţia împotriva utilizării ca termeni generici, protecţia împotriva utilizării ca marcă de comerţ), ale desenelor industriale, ale brevetelor (obiectul brevetelor, condiţiile necesare brevetării, condiţiile acordării protecţiei, drepturile oferite, licenţele obligatorii, cesionarea, licenţele voluntare, principiul ne-discriminării), ale schemelor pentru circuitele integrate şi ale secretelor comerciale. Este pentru prima dată când textul acordului final începe să prindă formă sub aspectul principalelor capitole şi sub aspectul principalelor drepturi conferite şi al caracteristicilor acestora. India s-a remarcat ca un apărător asiduu al poziţiei ţărilor în curs de dezvoltare, intrând deseori în conflicte pe parcursul negocierilor cu poziţia SUA. În acest context, reprezentantul Indiei a fost cel care a enunţat pentru prima dată în acest for necesitatea ca ţările în curs de dezvoltare să adopte treptat prevederile acordului, acordându-se acestora perioade de timp diferite pentru alinierea legislaţiei naţionale în domeniu, în funcţie de gradul de dezvoltare economică.

1.2.3 Încheierea negocierilor

Următoarea întrunire a grupului de negocieri a luat în discuţie câteva documente noi: aplicabilitatea principilor de bază GATT şi a acordurilor internaţionale relevante asupra proprietăţii intelectuale (document înaintat de India), respectarea şi întărirea drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerţ (document înaintat de India), cadrul multilateral al comerţului internaţionale cu mărfuri contrafăcute (document înaintat de India), respectarea şi întărirea drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerţ (document înaintat de Canada) şi respectarea şi întărirea drepturilor de proprietate intelectuală legat de comerţ (document înaintat de Japonia). Prezentând primul document, reprezentantul Indiei a reamintit poziţia ţării sale conform căreia stabilirea unor noi principii şi discipline asupra drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul GATT, nu se potrivea principiilor acestuia. Din acest motiv, delegaţia indiană nu recunoştea existenţa unei legături între principiile de bază în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală şi sistemul GATT. Astfel, au fost identificate principiile de bază ale GATT şi a fost examinată aplicabilitatea acestora faţă de drepturile de proprietate intelectuală. Principiile general recunoscute ale GATT erau clauza naţiunii celei mai favorizate, tratamentul naţional, protecţia prin intermediul taxelor vamale, baze stabile pentru comerţ, transparenţa, precum şi tratamentul diferenţiat şi mai favorabil al ţărilor în curs de dezvoltare. Din punctul de vederea al delegaţiei indiene, doar ultimele două principii GATT erau considerate ca fiind relevante pentru drepturile de proprietate intelectuală.

În ceea ce priveşte principiul tratamentului naţional şi naţiunii celei mai favorizate, s-a afirmat că, cu toate că acestea nu pot fi uşor transpuse drepturilor de proprietate intelectuală, grupul de negocieri trebuia să ia în considerare diferite modalităţi de aplicare a acestora, având în vedere legăturile lor cu alte principii, asemenea reciprocităţii şi ne- reciprocităţii. Principiul transparenţei a fost introdus de Elveţia care a cerut grupului să ia în considerare notificarea anterioară (propunere făcută anterior de această ţară). Astfel, se dorea ca proiectele de lege să circule între statele membre pentru ca acestea să poată aduce îmbunătăţiri şi să poată face comentarii, diminuând riscul apariţiei unor conflicte în acest domeniu. Unii delegaţii au subliniat importanţa acordării unui tratament special şi diferenţiat ţărilor în curs de

30


dezvoltare, ca principiu fundamental aplicat în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală. Principiul interesului public a fost evidenţiat cu această ocazie, ca modalitate pentru state de a echilibra balanţa drepturilor exclusive oferite deţinătorilor, prin intermediul măsurilor de asigurare a interesului public.

Documentele referitoare la oferirea de mijloace eficiente şi corespunzătoare având ca scop respectarea drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerţ au fost furnizate de Canada, India şi Japonia. Propunerea canadiană nu avea ca obiectiv crearea sistemului ideal privind respectarea acestor drepturi, ci dezvoltarea măsurilor şi procedurilor necesare pentru a rezolva eficient impedimentele şi distorsiunile comerciale. Documentul supus discuţiilor de către delegaţia indiană avea ca obiect principal asigurarea protecţiei eficiente la frontieră, în timp ce propunerea Japoniei susţinea poziţia Comunităţii Economice Europene privind luarea în considerare a diferenţelor dintre sistemele şi tradiţiile juridice ale statelor membre. Tot reprezentantul Indiei a înaintat un document privind dezvoltarea unui cadru multilateral de principii, reguli şi discipline pentru comerţul internaţionale cu mărfuri contrafăcute. Principalele obiective ale acestuia erau furnizarea de măsuri, proceduri şi remedii pentru a descuraja comerţul internaţional cu mărfuri contrafăcute, precum şi asigurarea ca aceste măsuri, proceduri şi remedii nu devin ele însele bariere în cale comerţului legitim.

Propunerile din partea Peru, Noua Zeelandă, Canada şi Coreea au fost prezentate în cadrul celei de-a şaisprezecea întruniri a grupului de negocieri. Propunerile menţionate aveau ca obiect prevederea unor standarde şi principii adecvate privind disponibilitatea, scopul şi utilizarea drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerţ, fiind discutate în acest sens toate aspectele importante ale acestor drepturi, precum şi prevederea unor mijloace corespunzătoare şi eficiente pentru respectarea drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerţ, având în vedere diferenţele dintre sistemele legale naţionale ale statelor membre.

Următoarea reuniune a avut înscrise pe ordinea de zi teme de dezbatere referitoare la: prevederea unor proceduri eficiente şi rapide privind împiedicarea multilaterală şi rezolvarea disputelor dintre guverne, inclusiv aplicabilitatea procedurilor GATT (document înaintat de reprezentantul Comunităţii Economice Europene), acordurile tranzitorii având ca obiectiv participarea deplină la rezultatele negocierilor (document înaintat de Comunitatea Economică Europeană), aplicabilitatea principiilor de bază GATT şi a convenţiilor internaţionale relevante asupra proprietăţii intelectuale şi furnizarea de standarde şi principii adecvate privind disponibilitatea, scopul şi utilizarea drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerţ (document prezentat de Hong- Kong).

Cea de-a optsprezecea întrunire a grupului de negocieri a fost deschisă de către reprezentantul Mexicului care a prezentat un document conţinând poziţia ţării sale. Astfel, acesta a subliniat faptul că Mexicul acorda o mare importanţă existenţei unui regim internaţional potrivit pentru protejarea proprietăţii intelectuale, pentru a atrage investiţii străine şi pentru a încuraja dezvoltarea tehnologică. Se remarca nevoia unor discuţii deschise asupra problemelor legate de proprietate intelectuală, avându-se în vedere definirea clară a aspectelor care împiedică comerţul internaţional. În viziunea reprezentantului Mexicului negocierile trebuiau să asigure un echilibru sustenabil între nevoia de a proteja proprietatea intelectuală, pe de o parte şi realizarea obiectivelor economice, tehnologice şi de dezvoltare, pe de altă parte. Documentul înaintat de statul sud- american prezenta poziţia acestuia asupra brevetelor, mărcilor de fabrică şi de comerţ, drepturilor de autor, circuitelor integrate şi asupra secretelor comerciale. Tot cu această ocazie, reprezentantul Chile a făcut publică poziţia ţării

31


sale. În acest sens, au fost subliniate aspectele considerate de ţara sa ca fiind cele mai importante rezultate ale documentului respectiv. În primul rând, acesta asigura respectarea principiilor declaraţiei de la Punta del Este. În al doilea rând, sublinia faptul că neaplicarea unui standard al proprietăţii intelectuale nu trebuia să fie considerată automat ca fiind o violare a principiilor comerţului liber şi nici să fie supusă sancţiunilor comerciale. În al treilea rând, documentul respecta rolul OMPI care era considerată ca fiind forumul potrivit pentru discutarea standardelor proprietăţii intelectuale. În al patrulea rând, acesta asigura că sancţiunile comerciale nu urmau a fi aplicate unilateral sau într-o manieră arbitrară. În cele din urmă, documentul prezentat de Chile propunea stabilirea unui sistem de rezolvare a disputelor în două etape. Propunerea Chile a determinat dezbateri aprinse între participanţi. În continuare, această întrunire a grupului de negocieri a reluat în discuţie unele aspecte care rămăseseră de clarificat ca urmare a întrunirilor anterioare. Aspectele asupra cărora s-a revenit au fost: aplicabilitatea principiilor de bază GATT şi a convenţiilor şi acordurilor relevante din domeniul proprietăţii intelectuale (principiul tratamentului naţional, principiul tratamentului naţiunii celei mai favorizate, principiul transparenţei, alte principii de bază), introducerea unor standarde adecvate şi a principiilor referitoare la disponibilitatea, scopul şi utilizarea drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerţ, introducerea unor proceduri eficiente şi rapide privind rezolvarea pe cale multilaterală a disputelor între guverne, inclusiv aplicabilitatea procedurilor GATT, precum şi acordurile tranzitorii privind participarea integrală la rezultatele negocierilor.

Următoarele două întruniri au reprezentat paşi importanţi spre realizarea formei finale a acordului. Au fost prezentate numeroase propuneri menite să clarifice sau să definitiveze clauze discutate anterior. Reprezentantul CEE a prezentat propunerea care susţinea ca programele de calculator să fie protejate asemenea lucrărilor literare şi pentru aceeaşi perioadă de timp. De asemenea, au fost reluate discuţiile privind principalele forme îmbrăcate de proprietatea intelectuală, fiind revăzute unele puncte de vederea anterioare care apoi urmau a fi îmbunătăţite. Un loc important în cadrul discuţiilor l-a ocupat accesul ţărilor în curs de dezvoltare la tehnologie. În opinia reprezentanţilor acestor ţări, accesul adecvat la tehnologie necesită prevederi satisfăcătoare privind utilizarea brevetelor, dezvăluirea invenţiilor ca o condiţie a brevetabilităţii, precum şi prevenirea practicilor anticoncurenţiale sau restrictive în procesul licenţierii tehnologiei. În plus, a fost sugerat să se acorde o importanţă deosebită rezultatelor negocierilor, pentru ca acestea să nu afecteze dreptul ţărilor în curs de dezvoltare de a acorda asistenţă financiară sau de altă natură pentru a susţine activităţile de cercetare- dezvoltare ale conaţionalilor.

Numeroase ţări au prezentat comentarii privind textul asupră căruia se căzuse de acord până în acel moment. Reprezentantul Hong- Kong a făcut public documentul propus de delegaţiile Australiei, Hong- Kong- ului, Noii Zeelande şi ţărilor nordice în domeniul acordurilor tranzitorii în cadrul acordului TRIPs. Documentul prezenta o bază de discuţii pentru a susţine mai multe opţiuni disponibile în acest domeniu. Numeroşi participanţi au considerat documentul ca reprezentând o contribuţie utilă asupra problemei acordurilor tranzitorii şi ca accentuând importanţa problemei, în special din punctul de vedere al încurajării participării totale la rezultatele negocierilor. Reprezentantul SUA a făcut public un comunicat din partea ţării sale, comunicat care constituia o încercare de a reflecta poziţiile cât mai multor delegaţii cu putinţă. Atât abordarea generală, cât şi structura propunerii SUA au fost întâmpinate pozitiv de către numeroşi participanţi, în ciuda unor divergenţe de opinii asupra unui număr de probleme. Paralelismul dintre această propunere şi cea a CEE a fost de

32


asemenea privit ca un pas înainte, menit să simplifice şi să faciliteze următoarele dezbateri. În acest context, au fost reluate discuţiile asupra principiilor ce urmau să guverneze viitorul acord, asupra legăturilor TRIPs cu celelalte acorduri şi convenţii existente în domeniu, asupra unor forme de protecţie a proprietăţii intelectuale (mărci de fabrică şi de comerţ- domeniul protejat, obţinerea dreptului, drepturile conferite, termenii protecţiei, cerinţele privind utilizarea, alte cerinţe; brevete- domeniul protejat, drepturile acordate, termenii protecţiei, protecţia tranzitorie, licenţierea obligatorie; schemele de configuraţie privind circuitele integrate- legătura cu Tratatul de la Washington; secretele comerciale), precum şi asupra prevederilor privind întărirea şi respectarea drepturilor de proprietate intelectuală (remedii împotriva guvernelor, dreptul la informare, identificarea pârâtului, proceduri penale, confiscarea mărfurilor de către autorităţile vamale).

Cu această ocazie a fost prezentat un document conţinând poziţiile Argentinei, Braziliei, Peru, Chile, Columbiei, Cubei, Egiptului, Indiei, Nigeriei, Tanzaniei şi Uruguayului, cărora li s-au adăugat ulterior Zimbabwe şi Pakistan. Textul documentului pornea de la nevoia de a proteja inventivitatea şi creativitatea, precum şi de la recunoaşterea suveranităţii de drept a statelor de a legifera în acest domeniu, ţinând cont de considerente naţionale, sociale, de dezvoltare, tehnologice, economice şi publice. Se aveau în vedere obligaţiile internaţionale generale, însă guvernele erau cele care aveau să le implementeze, în funcţie de propriile sisteme legale şi de tradiţii. Textul era împărţit în două: prima parte se numea Proprietatea Intelectuală şi Comerţul Internaţional şi conţinea angajamente în domeniul mărfurilor contrafăcute şi pirat, inclusiv aderarea la principiile GATT privind tratamentul naţiunii celei mai favorizate şi tratamentul naţional precum şi la instituirea unor măsuri şi proceduri la frontieră, asigurându-se că acestea nu devin ele însele bariere în calea comerţului; cea de-a doua parte făcea referire la standardele şi principiile privind disponibilitatea, scopul şi utilizarea drepturilor de proprietate intelectuală, filozofia sa de bază fiind prezentată în preambul. Lucrările acestei întruniri s-au încheiat cu exprimarea intenţiei clare a preşedintelui grupului de negocieri de a pregăti pentru următoare întrunire un text comun bazat pe diferitele propuneri şi care urma să ofere o imagine de ansamblu asupra stadiului negocierilor.

Negocierile au continuat în special sub forma consultărilor între membrii grupului. Astfel, fiecare delegaţie a avut posibilitatea să discute propriile opinii, ţinând cont de textul propunerii de acord bazată pe poziţiile comune exprimate până în acel moment. Se poate afirmă că din acest moment negocierile propriu- zise s-au încheiat, membrii lucrând doar pentru a obţine forma finală a acordului, rămânând să se cadă de acord doar asupra aspectele de formă.

1.3. Acordul TRIPs

În anii '80, accelerarea procesului de globalizare în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală prin intermediul comerţului internaţional, investiţiilor străine directe şi licenţierii a dus la crearea unei situaţii conflictuale între standardele protecţiei acestor drepturi la momentul respectiv şi nevoile apărute datorită situaţiei economice a vremii.38 Această situaţie s-a înrăutăţit în anii '90. Astfel, nevoia de a


33


vinde proprietatea intelectuală la nivel internaţional a devenit din ce în ce mai nepotrivită cu drepturile de proprietate intelectuală existente, bazate strict pe legile şi reglementările naţionale sau teritoriale. Statele Unite au susţinut iniţial, cu ocazia conferinţei ministeriale din 1982, crearea unui cod internaţional privind mărfurile contrafăcute, dar iniţiativa nu a fost privită cu prea mult entuziasm de către celelalte state membre.

Negocierile privind lansarea Rundei Uruguay au durat aproape la fel de mult ca şi negocierile în cadrul întregii Runde Tokio.39 Statele Unite au încercat lansarea unei runde de negocieri încă de la începutul anilor '80, datorită rezultatelor nesatisfăcătoare ale Rundei Tokio. Includerea de noi domenii în cadrul Rundei Uruguay a reprezentat în totalitate o iniţiativă americană, fiind impulsionată de interesele companiilor multinaţionale americane. În ceea ce priveşte domeniul proprietăţii intelectuale, principalii stimuli au fost aduşi de industriile farmaceutică, software şi a divertismentului.

TRIPs prezintă standarde minime privind proprietatea intelectuală, standarde cărora trebuie să li se supună toate statele membre OMC. Atunci când va fi implementat pe deplin, acesta va fi suficient pentru a asista fluxurile comerciale internaţionale, dar nu va fi capabil să asigure rolul istoric al proprietăţii intelectuale în stimularea activităţii locale private, în ceea ce priveşte cercetarea şi dezvoltarea deI I " * • • • / v • " 1 • • • 1* 40 T-v

tehnologii inovatorii şi în ceea ce priveşte creaţiile artistice şi literare. De asemenea, a fost afirmat că TRIPs reprezintă cel mai ambiţios acord internaţional în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală.41

Cu toate acestea, acordul prezintă numeroase deficienţe. Cele mai importante diferenţe între prevederile TRIPs şi condiţiile asigurării unei protecţii eficiente a drepturilor de proprietate intelectuală, implică abilitatea instituţiilor unui stat de a facilita întărirea eficientă şi de durată a drepturilor de proprietate intelectuală private. Un mare număr de ţări în tranziţie şi în curs de dezvoltare nu deţin sistemele juridice adecvate sarcinii dificile de întărire a drepturilor de proprietate intelectuală şi nici nu îndeplinesc alte condiţii necesare aplicării acordului. O altă problemă se referă la administraţia publică, la instituţiile care oferă şi garantează protecţia drepturilor de proprietate intelectuală. Astfel, TRIPs nu ia în considerare faptul că aceste agenţii în multe ţări în curs de dezvoltare nu beneficiază de fonduri suficiente, ceea ce duce la deţinerea unui personal incompetent, la lipsa de performanţă a sistemului informatic şi la rezultate deformate. Cea de-a treia problemă implică reducerea valorii drepturilor de proprietate intelectuală. Odată create, drepturile de proprietate intelectuală sunt diminuate prin intermediul prevederilor TRIPs, cu ajutorul unor măsuri cum sunt licenţele obligatorii, limitările posibilităţii de întărire a drepturilor şi exceptările de la exercitarea drepturilor în favoarea terţilor. O ultimă problemă importantă este cea referitoare la tehnologiile noi. Din motive de necesitate, protecţia nu poate precede tehnologiile noi. Aceasta poate duce la rămânerea în urma celor mai noi descoperiri, ceea ce TRIPs deja face. Ca exemple aici, pot fi aduse transmisiunile în spaţiul cibernetic.

39 Ostry, S. Intellectual Property Protection in the WTO: Major Issues in the Millenium Round. FraserInstitute Conference, Santiago de Chile, 1999.40 Sherwood, R. The TRIPs Agreement: benefits and costsfor developing countires. Int. J. TechnologyManagement, vol. 19, Nos.1/2, pp.57-76, 2000.41 Primo Braga, C.A. Trade- related intellectual property issues: the Uruguay round agreement and itseconomic implications. In W. Martin and L.A. Winters, (Eds.), The Uruguay Round and theDeveloping Economies, World Bank Discussion Paper No.307, The World Bank, Washington, D.C.,1995.

34


Concluzionând, se poate afirma că acordul TRIPs reprezintă cea mai semnificativă întărire a normelor globale în domeniul proprietăţii intelectuale. Respectarea obligaţiilor impuse de TRIPs contribuie la îndreptarea spre armonizarea standardelor internaţionale şi la solidificarea regimului internaţional. Astfel, acordul a fost considerat o încercare de micşorare a distanţei dintre modul în care aceste drepturi sunt protejate în diferite regiuni ale lumii şi de a le supune unor reguli internaţionale comune.42 TRIPs acoperă cinci probleme importante: modul în care principiile de bază ale sistemului comercial şi alte acorduri din domeniul proprietăţii intelectuale ar trebui aplicate, modul în care se poate oferi o protecţie adecvată drepturilor de proprietate intelectuală, modul în care statele trebuie să întărească adecvat aceste drepturi pe teritoriul propriu, modul de rezolvare a disputelor asupra proprietăţii intelectuale între statele membre OMC, precum şi aranjamentele speciale privind perioadele de tranziţie în perioada introducerii noului sistem.

1.3.1 Preambulul

Acordul începe cu stipularea ideii conform căreia drepturile de proprietate intelectuală trebuie protejate la nivel internaţional pentru a reduce distorsiunile din calea comerţului internaţional. Este însă important ca acestea să nu devină ele însele bariere în calea comerţului. Principiile GATT urmează să aibă aplicabilitate şi în domeniul proprietăţii intelectuale. Astfel, se doreşte stabilirea unui "cadru multilateral de principii, reguli şi discipline referitoare la comerţul internaţional cu mărfuri contrafăcute". Această prevedere a fost introdusă ca urmare a faptului că la întâlnirea de la Punta del Este din septembrie 1986, spre surprinderea multor delegaţi, principala prioritate a Preşedintelui Reagan pentru Runda Uruguay a fost stoparea pirateriei. 4

Poate unul dintre cele mai importante aspecte ale preambulului este afirmaţia privind recunoaşterea drepturilor de proprietate intelectuală ca fiind drepturi private. Astfel, este necesară existenţa unor mijloace de asigurare a respectării acestor drepturi în fiecare ţară membră.44 În cazul în care nu se aplică aceste mijloace, procedurile OMC privind rezolvarea disputelor, cel mai ambiţios sistem mondial pentru rezolvarea disputelor dintre mai mult de 130 de state adoptat vreodată în istoria legislaţiei internaţionale45, oferă garanţia finală a protecţiei.

TRIPs apare ca o extensie a OMPI, cu care trebuie să colaboreze îndeaproape. Important de subliniat este faptul că OMPI nu deţine un mecanism privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală.

42 *** -I n t e l l e c t u a lproperty:protect ion and enforcement.www.wto.org/english/thewto_e/whatis_e/tif_e/agrm6_e.htm43 Ostry, S. Intellectual Property Protection in the WTO: Major Issues in the Millenium Round. FraserInstitute Conference, Santiago de Chile, 1999.44 Ostry, S. Intellectual Property Protection in the WTO: Major Issues in the Millenium Round. FraserInstitute Conference, Santiago de Chile, 1999.45 Petersmann, E.V. From the Hobbesian International Law ofCoexistence to Modern IntegrationLaw: The WTO Dispute Settlement System. Journal of International Economic Law, Oxford UniversityPress, Oxford, vol.1, no.2, June 1998, pg.183.

35


1.3.2 Principiile

Acordul stabileşte standarde generale în legătură cu fiecare dintre principalele domenii de proprietate intelectuală acceptate. Astfel, sunt fixate standarde minime de protecţie care urmează a fi oferite de fiecare membru. De aceea, TRIPs a fost definit ca fiind un acord cu standarde minime, care permite membrilor să ofere un grad mai mare de protecţie a proprietăţii intelectuale, dacă aceştia o doresc. Statele membre sunt libere să determine cea mai potrivită metodă de implementare a prevederilor acordului, conform propriului sistem legal şi propriilor politici în materie. 46

Articolul 1.3 permite statelor membre să ofere câteva opţiuni în ceea ce priveşte definirea persoanelor beneficiare şi tratamentului naţional, cu condiţia notificării acestor aspecte la Consiliul TRIPs. Aceste notificări pot fi regăsite în seria de documente IP/2.47

Asemănător textelor GATT şi GATS, punctul de plecare al acordului privind proprietatea intelectuală este reprezentat de principiile de bază. Prevederile generale ale TRIPs vin în continuarea celor ale Convenţiilor de la Berna, Paris, Roma şi a celei referitoare la proprietatea intelectuală în materie de circuite integrate (articolul 2).

Principiile de bază sunt stipulate în articolele 3 şi 4 sub forma tratamentului naţional şi a tratamentului naţiunii celei mai favorizate. Tratamentul naţional şi tratamentul naţiunii celei mai favorizate (articolele 3,4 şi 5) au devenit aplicabile pentru toate statele membre, de la 1 ianuarie 1996. Consiliul TRIPs a recunoscut că membrii au un număr de opţiuni pentru a alinia obligaţiile de notificare şi reglementările corespunzătoare legislaţiilor naţionale. Tratamentul naţional se referă în special la persoane sau entităţi legale, mai degrabă decât la bunuri, cum este cazul GATT. Acordul reprezintă o extensie importantă a doctrinei legale, bazată pe standardele create pentru OMC.48 În cazul acordării clauzei tratamentului naţional, se păstrează excepţiile prevăzute deja în Convenţiile de la Roma, Paris, Berna sau de către Tratatul asupra proprietăţii intelectuale în materie de circuite integrate (articolul 3.1). Prin urmare, statele membre nu trebuie să discrimineze în favoarea propriilor cetăţeni, în ceea ce priveşte regimul protecţiei brevetelor, drepturilor de autor, mărcilor de fabrică şi comerciale pentru străinii care sunt cetăţeni ai altor state membre OMC şi nici să favorizeze drepturile cetăţenilor unor state membre faţă de cele ale cetăţenilor altor state membre.

În ceea ce priveşte tratamentul naţiunii celei mai favorizate, se poate afirma că este pentru prima dată când în legislaţia referitoare la drepturile de proprietate intelectuală sunt recunoscute anumite excepţii pentru acordurile comerciale regionale în domeniu şi de la relaţiile de reciprocitate în cazul drepturilor de autor stabilite prin Convenţiile de la Paris şi Roma. 49 Articolul 4 stipulează că, în ceea ce priveşte protejarea proprietăţii intelectuale, orice avantaj, favor, privilegiu sau imunitate

46 *** In ternat ional Trade andDevelopment . Trade Pol icy Topics . The World Bank Group, 1999.47 www.wto.org/engl ish/ t ratop_e/ t r ips_e/ intel7_e.htm.48 Maskus, K. Intellectual Propery Rights in the Global Economy. Institute for InternationalEconomics, Washington, 2000.49 Maskus, K. Intellectual Propery Rights in the Global Economy. Institute for InternationalEconomics, Washington, 2000.

36


oferită de către un stat membru naţionalilor altui stat, trebuie acordat imediat şi necondiţionat naţionalilor altor state membre. Excepţiile menţionate anterior sunt enumerate de paragraful (d): orice avantaj, favor, privilegiu sau imunitate acordată de către un stat membru rezultând din acordurile internaţionale legate de protejarea proprietăţii intelectuale care au intrat în vigoare înainte de intrarea în vigoare a TRIPs, cu condiţia ca asemenea acorduri să fie notificate Consiliului TRIPs şi să nu constituie o discriminare arbitrară sau nejustificată împotriva naţionalilor altui stat membru.

Un domeniu controversat acoperit de TRIPs este transferul de tehnologie. Unul din obiectivele principale ale acordului este sprijinirea şi promovarea inovaţiei tehnologice şi a transferului şi difuzării tehnologiei în avantajul reciproc al celor care creează şi al celor care utilizează cunoştinţe tehnice, de o manieră favorabilă pentru binele social şi economic, şi să asigure un echilibru de drepturi şi obligaţii. Discuţiile privind transferul de tehnologie devin controversate mai ales în ceea ce priveşte situaţia ţărilor în curs de dezvoltare. Unele ţări în curs de dezvoltare şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu accesul la tehnologie, acces care este din ce în ce mai dificil de obţinut din surse comerciale.50 Asemenea îngrijorări sunt justificate: în timp ce ţărilor în curs de dezvoltare li s-a cerut să-şi întărească regimurile privind proprietatea intelectuală, acordurile OMC nu conţin multe prevederi care să faciliteze şi să promoveze accesul la tehnologie. Distribuţia capacităţilor pentru a genera inovaţii ştiinţifice şi tehnologice duce, în realitate, la crearea celei mai dramatice asimetrii nord-sud. Devine tot mai acută percepţia faptului că beneficiile unei protecţii mai puternice a drepturilor de proprietate intelectuală pot fi distribuite foarte inegal, cel puţin pe termen scurt şi mediu, cu toate că ţările în curs de dezvoltare trebuie să-i suporte costurile de tranziţie.51 Pe măsură ce ţările în curs de dezvoltare ating niveluri mai înalte de dezvoltare tehnologică, economiile lor sunt caracterizate de o cerere tot mai sofisticată de tehnologii care nu au atins încă stadiul de maturitate. Spre deosebire de tehnologiile mature, care sunt relativ uşor de obţinut, tehnologiile profitabile şi în schimbare sunt din ce în ce mai dificil de obţinut.

Cu toate că revine asupra problemei transferului de tehnologie (articolele 67 şi 68), acordul nu are multe de spus în această privinţă. Toate prevederile referitoare la acest aspect, deşi extrem de importante mai ales din punctul de vedere al ţărilor în curs de dezvoltare, nu au menirea de a contribui la realizarea unor mecanisme privind eficientizarea transferului de tehnologie. De exemplu, articolul 8.2 stipulează : măsurile adecvate, cu condiţia ca ele să fie compatibile cu prevederile prezentului acord, vor putea fi necesare în scopul evitării folosirii abuzive a proprietăţii intelectuale de către deţinătorii de drepturi sau recurgerii la practici care să restrângă de o manieră nerezonabilă comerţul sau care prejudiciază transferul internaţional de tehnologie. Din aceste motive, este considerat52 că TRIPs nu reprezintă soluţia finală la problema transferului de tehnologie, fiind mai degrabă cel mai util pas în realizarea importanţei proprietăţii intelectuale şi tehnologiei în general. În plus faţă de alte acorduri asupra drepturilor de proprietate intelectuală, TRIPs presupune că atât ţările dezvoltate, cât şi cele în curs de dezvoltare trebuie să continue

50 Correa, C. Review ofthe TRIPs Agreement: Fostering the Transfer of Technology to DevelopingCountries. www.twnside.org.sg/title/foster (htm).51 Reichman, J.H. The TRIPs Agreement comes ofage: conflict or cooperation with the developingcountires?. Presented to the World Trade Forum, University of Berne, 1999.52 Verspagen, B. The Role ofIntellectual Property Rights in Technology Transfer. Paper for the WIPOArab Regional Symposium on the Economic Importance ofIntellectual Property Rights, Muscat,Sultanate of Oman, 1999.

37


să se concentreze pe construirea unor capacităţi tehnologice domestice în ţările în curs de dezvoltare.

1.3.3 Norme referitoare la existenţa, aria de aplicabilitate şi exercitarea drepturilor de proprietate intelectuală 1.3.3.1 Drepturile de autor şi drepturile conexe

În ceea ce priveşte drepturile de autor, TRIPs preia standardele Convenţiei de la Berna 1971 (articolul 9), astfel încât toţi membrii OMC trebuie să respecte aceste reguli. Totuşi, la insistenţa Statelor Unite, acordul nu preia prevederea referitoare la drepturile morale, aşa cum este ea prezentată în articolul 6bis al respectivei convenţii.53 Cu toate acestea, membrii nu vor avea nici drepturi, nici obligaţii în baza prezentului acord în ceea ce priveşte drepturile conferite de articolul 6bis al Convenţiei respective sau drepturile care sunt derivate din acestea. Extinderea Convenţiei de la Berna asupra unor ţări care nu au fost membre stabileşte un standard global potrivit căruia drepturile de autor se aplică pe durata de viaţă a autorului plus cinzeci de ani (articolul 12). TRIPs vine în completarea Convenţiei de la Berna, prin clarificarea potrivit căreia drepturile de autor deţinute de companii se extind pe o perioadă de minimum cinzeci de ani.

Articolul 10 aduce modificări mai semnificative, prin aceea că atât soft-ul, cât şi compilaţiile de date trebuie să fie protejate ca opere literare, în baza Convenţiei de la Berna. TRIPs nu cere ca programele să fie protejate cu ajutorul brevetelor chiar dacă întrunesc condiţiile de brevetare, aşa cum e cazul în Statele Unite, dar nu exclude această opţiune. În momentul în care acordul a intrat în vigoare în 1995, numeroase ţări în curs de dezvoltare nu au recunoscut programele de calculator şi bazele de date ca putând fi protejate cu ajutorul drepturilor de autor. De aceea, această prevedere necesită o reformă legală extensivă.

TRIPs urgentează protejarea globală a drepturilor de autor pentru programele de calculator, transmisiunile electronice, producătorii de fonograme şi pentru organismele de radiodifuziune. Artiştii interpreţi trebuie să aibă dreptul de a împiedica înregistrările neautorizate, reproducerea şi difuzarea performanţelor în direct, pentru o perioadă nu mai mică de cinzeci de ani (articolul 14). Producătorii de înregistrări audio au dreptul de a împiedica reproducerea înregistrărilor pe o perioadă de cinzeci de ani.

Trebuie subliniat faptul că această secţiune conţine prevederi care în general se referă la utilizarea echitabilă şi la limitările similare asupra exercitării drepturilor de autor. Astfel, drepturile de autor trebuie să se limiteze la anumite cazuri speciale care nu intră în conflict cu exploatarea normală a lucrărilor şi nu prejudiciază interesele legitime ale deţinătorilor drepturilor.

Un alt aspect demn de remarcat este introducerea în textul acordului a unei cereri de a oferi drepturi de închiriere pentru programele de calculator, înregistrările audio şi, într-o măsură limitată, pentru filmele cinematografice (articolul 11). Autorii programelor pe calculator şi producătorii de înregistrări audio au dreptul de a interzice închirierea comercială a lucrărilor lor pentru public. Un drept exclusiv similar se


38


aplică filmelor, unde închirierea comercială a dus la extinderea copierii, afectând potenţialele câştiguri ale deţinătorilor de drepturi de autor.54

În cazul drepturilor de autor, TRIPs permite statelor membre să-şi stabilească proprii parametrii privind utilizarea corectă sau utilizarea de copii ne-autorizate pentru a obţine obiective sociale. În mod evident, copierea la scară comercială nu se poate integra în categoria utilizării corecte pentru că ar limita valoarea drepturilor de autor. Totuşi, este acceptată copierea limitată în scopuri educaţionale şi de cercetare; unele state extind doctrina la o excepţie a unei utilizări private unice. În multe state, inclusiv în Statele Unite, există prevederi referitoare la licenţierea obligatorie în cazul difuzărilor TV prin cablu. Scopul drepturilor de autor poate fi, de asemenea, limitat de doctrina primei vânzări şi de importurile paralele.

Pentru programele pe calculator, copierea la scară largă trebuie interzisă. Cu toate acestea, prin definiţie, drepturile de autor protejează doar exprimarea; de aceea, TRIPs permite ingineria inversată pentru soft, prin utilizarea de mijloace oneste. În acest context, programele care oferă performanţe funcţionale esenţial similare cu soft original sunt forme legale de concurenţă, în ciuda preocupărilor legate de acest standard ale principalilor producători americani de soft. Abilitatea de a decompila soft în vederea înţelegerii aspectelor ne-protejate ale codului este parţial responsabilă pentru sporirea industriilor soft aplicate în numeroase economii, atât dezvoltate, cât şi în curs de dezvoltare.

Drepturile de autor şi drepturile conexe au un potenţial considerabil pentru a încuraja industriile culturale din ţările în curs de dezvoltare, incluzând aici industria cinematografică, literatura şi muzica. Pentru a dezvolta acest potenţial, statele trebuie să stabilească un cadru instituţional, incluzând societăţile naţionale de colectare pentru a transfera consumatorilor beneficiile creatorilor şi artiştilor interpreţi. În cele din urmă, protejarea cu ajutorul drepturilor de autor trebuie să întărească accesul cetăţenilor şi instituţiilor din ţările în curs de dezvoltare la bazele de date electronice, la preţuri protejate.

1.3.3.2 Mărcile de fabrică sau de comerţ

Protejarea mărcilor de fabrică şi de comerţ poate fi valoroasă în ţările în curs de dezvoltare, deoarece oferă stimulente pentru a dezvolta recunoaşterea mărcilor pentru meseriile de calitate înaltă. De asemenea, aceasta ar putea reduce costurile transferului de tehnologie şi monitorizării utilizatorilor de licenţe, cu tendinţa de a extinde comercializarea tehnologiei şi franşizarea. Deoarece oferta potenţială de mărci de fabrică sau de comerţ este limitată, se pare că eficienţa de piaţă asociată mărcilor va fi redusă, excepţie făcând cele recunoscute la nivel internaţional, care trebuie protejate împotriva înregistrărilor speculative. Pentru a spori eficienţa mărcilor se poate recurge la politicile concurenţiale, cu condiţia ca deţinătorii de mărci de fabrică sau de comerţ să nu impună condiţii comerciale nejustificate sau anti-concurenţiale.55

TRIPs specifică că procedurile privind înregistrarea mărcilor de fabrică sau de comerţ trebuie să fie atât transparente, cât şi independente de

54 ***The Agreements: Intel lectual Property:protect ion and enforcement .www.wto.org/engl ish / thewto_e/what is_e/ t i f_e /agrm6_e.htm55 Maskus, K. Intellectual Propery Rights in the Global Economy. Institute for InternationalEconomics, Washington, 2000.

39


caracteristicile bunurilor şi serviciilor pentru care se caută protecţie. De asemenea, este confirmată şi clarificată Convenţia de la Paris 1967 (articolul 15.2).

Este important faptul că această secţiune a acordului întăreşte protecţia mărcilor de notorietate, descurajând şi împiedicând utilizarea restricţiilor colaterale pentru a invalida mărcile. O cerinţă importantă este aceea conform căreia statele trebuie să extindă protecţia asupra mărcilor cunoscute la nivel internaţional, pentru a sprijini scopul amintit anterior. Mărcile pentru servicii trebuie protejate în aceleaşi condiţii cu cele pentru bunuri (articolul 16.2).

Poate cea mai importantă prevedere a TRIPs în acest domeniu este aceea potrivit căreia statele nu mai pot recurge la cereri de utilizare a mărcii în vederea înregistrării acesteia.56 Un exemplu tipic este practica cererii ca un produs să fie prezent pe piaţă pentru a menţine drepturile de înregistrare, dar împiedicând importul, ca un mijloc de a obţine această prezenţă, prin intermediul unei restricţii comerciale care invalidează marca. Asemenea practici nu mai sunt permise membrilor OMC (articolul 19.1). Deţinătorul mărcii poate prezenta motivele care l-au împiedicat să utilizeze marca pe parcursul celor trei ani (articolul 15.3), motive care odată acceptate îl exonerează de obligaţia de folosinţă. Restricţiile la import se numără printre circumstanţele independente de voinţa titularului mărcii, care reprezintă motive valabile referitoare la existenţa de obstacole în calea folosirii respectivei mărci. Astfel, statele care au anulat înregistrări de mărci pe bază de neutilizare trebuie să permită o perioadă de neutilizare de cel puţin trei ani pentru a invoca aceste prevederi.

Obstacolele în calea folosirii mărcilor comerciale (asemeni cererilor ca folosirea acestora să fie legată de existenţa unei alte mărci) sunt interzise (articolul 20). Aceasta este una din prevederile cele mai semnificative din punctul de vedere al modalităţilor de a împiedica procesul de transformare a drepturilor de proprietate intelectuală în bariere în calea comerţului.

În timp ce articolul 21 permite autorităţilor să reglementeze condiţiile privind concesionarea de licenţe, cesionarea şi vânzarea de mărci de fabrică, interzice mecanismul concesionării de licenţe obligatorii pentru mărci. Trebuie remarcat faptul că mecanismul concesionării de licenţe obligatorii pentru mărci era foarte rar utilizat în ţările în curs de dezvoltare.57

1.3.3.3 Indicaţiile geografice

În această categorie sunt incluse toate indicaţiile care identifică bunurile ca provenind dintr-o anumită zonă. Acest aspect este important în cazurile în care o anumită caracteristică a bunului (de exemplu calitatea sau reputaţia sa) este esenţială pentru identificarea sa (articolul 22.1). Cele mai cunoscute exemple sunt Champagne, Scotch, Tequila, Roquefort, etc. Spre deosebire de majoritatea celorlalte forme de proprietate intelectuală pentru care protecţia este acordată doar unei singure persoane sau companii, toţi producătorii respectivului bun din zona geografică desemnată pot beneficia de protecţie. Protejarea indicaţiilor geografice este relevantă în special pentru produsele agricole. Având în vedere acest lucru, şi luând în

56 ***Intellectual Property Previsions ofGATT. www.ladas.com57 Maskus, K. Intellectual Propery Rights in the Global Economy. Institute for InternationalEconomics, Washington, 2000.

40


considerare faptul că poate servi intereselor micilor producători, există un larg interes pentru această formă de protecţie, atât în ţările dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare.

Regula de bază prevăzută de Acordul TRIPs este aceea conform căreia statele membre trebuie să ofere protecţie împotriva utilizării indicaţiilor geografice într-o manieră care poate induce în eroare publicul sau care constituie concurenţă neloială (articolul 22.2). Aceasta se bazează pe faptul că utilizarea numelui unei zone geografice cunoscute pentru un produs obţinut în altă parte sau pentru un produs care nu are caracteristicile uzuale, poate înşela consumatorii. Acordul militează pentru ca statele membre să împiedice utilizarea înşelătoare sau incorectă a denumirilor zonelor geografice.58

În perioada negocierii TRIPs, Elveţia, alături de unele state ale Uniunii Europene, a insistat asupra stabilirii unui acord care să protejeze indicaţiile geografice. Ceea ce a rezultat, în articolul 23, este protecţia adiţională pentru vinuri şi băuturi alcoolice, chiar dacă produsele obţinute în afara regiunii cunoscute, sunt modificate de expresii cum sunt: de genul, de tipul, de stilul, imitaţie, etc. Astfel, în cazul vinurilor şi al băuturilor alcoolice, standardele protecţiei indicaţiilor geografice sunt mai ridicate. Acestea trebuie protejate, în principiu, împotriva utilizării unei indicaţii geografice care identifică vinuri sau băuturi spirtoase cu vinuri sau băuturi spirtoase care nu sunt originare din locul la care face referire indicaţia geografică respectivă (articolul 23.1). Printre propunerile de revizuire a TRIPs există şi aceea privind adăugarea şi altor tipuri de bunuri pe lista celor protejate cu ajutorul indicaţiilor geografice, în special a celor de interes pentru ţările în curs de dezvoltare.59 Articolul 23.2 cere statelor membre să ofere protecţie împotriva înregistrării indicaţiilor geografice ca mărci de fabrică sau de comerţ. Pentru a facilita protecţia indicaţiilor geografice pentru vinuri, vor fi purtate negocieri comerciale la Consiliul TRIPs în vederea creării unui sistem multilateral de notificare pentru înregistrările indicaţiilor geografice pentru vinuri (articolul 23.4).

Totuşi, există excepţii care recunosc faptul că, din anumite motive, sunt situaţii în care indicaţiile geografice au fost utilizate într-o manieră contrară noilor obligaţii de bază, la care s-a făcut referire mai sus. Acestea se referă în special la situaţiile în care o indicaţie geografică a devenit expresia generică în limbajul comun referitor la tipul produsului (articolul 24.6), în care marca comercială sau de fabrică a fost obţinută cu bună credinţă (articolul 24.5) şi în care au fost utilizate anterior într-o manieră continuă (articolul 24.4). Cu toate că permite statelor membre să ofere excepţii în asemenea situaţii, acordul echilibrează aceasta cerându-le să fie de acord să participe la negocieri având ca scop sporirea protecţiei indicaţiilor geografice individuale şi de a nu invoca excepţiile pentru a refuza aceste negocieri sau a încheia acorduri bilaterale sau multilaterale (articolul 24.1). De asemenea, este stabilit un mecanism special pentru revizuirea aplicaţiilor referitoare la indicaţiile geografice (articolul 24.2).

În domeniul indicaţiilor geografice, ţările în curs de dezvoltare urmăresc o adăugire la textul Acordului. Dacă aceasta va fi aprobată şi dacă nu va fi supusă unui tratament special şi diferenţiat, protecţia adiţională extinsă poate favoriza orice ţară în care cererile pentru protecţia indicaţiilor geografice sunt întrunite pentru alte bunuri.

58 ***The Agreements: Intel lectual Property:protect ion and enforcement .www.wto.org/engl ish / thewto_e/what is_e/ t i f_e /agrm6_e.htm59 Correa, C. Review ofthe TRIPs Agreement: Fostering the Transfer of Technology to DevelopingCountries. www.twnside.org.sg/title/foster (htm).

41


1.3.3.4 Desenele şi modele industriale

Conform TRIPs, desenele industriale trebuie protejate pentru o perioadă de timp de cel puţin zece ani. Deţinătorii desenelor protejate trebuie să fie capabili să împiedice manufacturarea, comercializarea sau importul articolelor purtând sau reprezentând un desen copiat, sau copie a unui desen protejat. De asemenea, statele membre sunt obligate să nu împiedice fără motiv abilitatea de a obţine protecţie pentru desenele de materiale textile, cu toate că o asemenea protecţie poate cădea sub impactul drepturilor de autor, ne-protejând în acest fel desenul industrial, dacă un stat a hotărât o astfel de protecţie.

1.3.3.5 Brevetele

Cele mai semnificative modificări aduse de TRIPs în domeniul proprietăţii intelectuale sunt cele din domeniul brevetelor, date fiind controversele legate de protejarea tehnologiei. Articolul 27 oferă o definiţie largă a proceselor, produselor susceptibile a fi brevetate: un brevet va putea fi obţinut pentru orice invenţie, de produs sau de procedeu, în toate domeniile tehnologice, cu condiţia ca aceasta să fie nouă, să implice o activitate inventivă şi să fie susceptibilă de aplicaţie industrială. Articolul 27.1 nu permite discriminarea în ceea ce priveşte utilizarea drepturilor conferite de brevete între produsele importate şi cele obţinute local. 60 Brevetele trebuie să fie disponibile fără discriminare în ceea ce priveşte locul inovaţiei, domeniul tehnologic, indiferent dacă produsul este importat sau obţinut la nivel local. Astfel, multe state trebuie să-şi extindă gradul de protejare a brevetelor în domeniile tehnologice importante, asemeni industriei chimice, farmaceutice şi alimentare. 61

Statele membre au flexibilitate în definirea condiţiilor pentru protecţie: articolul 27.1 lasă determinarea acestor condiţii la latitudinea fiecărei ţări. Ţările în curs de dezvoltare pot opta pentru standarde înalte de noutate şi ne-evidenţă pentru a stabili dacă o invenţie poate face sau nu obiectul unui brevet, cu toate că utilitatea unei asemenea cereri excesive faţă de practicile uzuale poate fi extrem de redusă. Autorităţile în domeniu pot fi pregătite să recunoască doar cererile restrictive pentru a promova abilitatea concurenţilor de a inventa în jurul brevetelor. În acest context, un sistem de modele de utilitate sau de brevete neimportante este în principiu pro-concurenţial, deoarece încurajează inovarea incrementală la nivel intern. În continuare, acordul prevede exceptări de la brevetare, menite să protejeze ordinea publică sau moralitatea, să împiedice deteriorarea mediului înconjurător, să protejeze viaţa persoanelor şi animalelor şi să păstreze vegetaţia (articolul 27.2). Totuşi, aceste excepţii sunt limitate de prevederea potrivit căreia orice invenţii astfel excluse de la brevetare nu trebuie exploatate comercial într-un stat. Se

60 Watal, J . Access to Essential Medicines in Developing Countrie: Does the WTO TRIPs AgreementHinder It? Science, Technology and Innovation Discussion Paper No. 8, Cambridge, MA, USA, 2000.61 Maskus, K. Intellectual Propery Rights in the Global Economy. Institute for InternationalEconomics, Washington, 2000.

42


pot exclude, de asemenea de la brevetare metodele de diagnosticare, terapeutice şi chirurgicale.

Cea mai controversată este excepţia stipulată în articolul 27.3, referitoare la invenţiile bio-tehnologice. În principiu, aceste invenţii sunt brevetabile, brevetele trebuind oferite pentru micro- organisme şi pentru procesele microbiologice. Totuşi, spre deosebire de abordarea americană puternic protecţionistă, TRIPs permite excluderea de la brevetare a procedeelor esenţialmente biologice de obţinere de vegetale sau animale şi a vegetalelor şi animalelor altele decât micro-organismele. Toate statele membre trebuie să adopte ori brevete, ori un sistem sui generis eficient pentru protejarea varietăţilor vegetale. Prin urmare, statele nu se pot sustrage obligaţiei de a oferi drepturile crescătorilor de plante. Acest compromis nu a fost de natură să satisfacă companiile din domeniul bio-tehnologiei, şi de aceea TRIPs stipulează că prevederile articolului 27.3 vor fi reexaminate la patru ani după data intrării în vigoare a Acordului OMC.

Pe lângă extinderea ariei de acoperire a brevetelor, TRIPs întăreşte scopul drepturilor conferite. Acordul recunoaşte dreptul exclusiv de import (articolul 28.1), cu toate că mulţi specialişti susţin că acest drept era implicit dreptului de a oferi spre vânzare. Deoarece obligaţiile privind utilizarea brevetelor în producţia internă nu mai sunt valabile, nu pot fi utilizate pentru a justifica licenţele obligatorii. Cu toate acestea, dreptul de import este limitat în mod explicit prin articolul 6. În privinţa reglementării diferendelor în cadrul prezentului Acord, sub rezerva prevederilor articolelor 3 şi 4, nici o altă prevedere a prezentului Acord nu va fi utilizată pentru a trata problema epuizării drepturilor de proprietate intelectuală. De asemenea, este important de menţionat faptul că titularul unui brevet are posibilitatea de a decide asupra modului în care îl utilizează şi îl transmite.

Obligaţia divulgării invenţiei astfel încât aceasta să-şi îndeplinească scopul original (impulsionarea procesului inovativ având ca efect creşterea economică) este stipulată în articolul 29. Prin această prevedere se asigură faptul că societatea beneficiază din plin de posibilele implicaţii economice ale respectivei invenţii.

Articolul 30 prevede că statele membre pot să permită utilizarea neautorizată a invenţiilor brevetate în anumite condiţii, atâta timp cât aceste excepţii nu interferează în mod nerezonabil cu exploatarea brevetelor şi nu prejudiciază nejustificat interesele legitime ale deţinătorului brevetului. În practică, aceasta permite statelor să ofere utilizări limitate în scopuri private şi necomerciale, de cercetare, experimentare sau de predare şi pentru pregătirea anumitor medicamente de către farmacii. Aceasta poate fi de asemenea invocată în procesul aprobării de medicamente generale.

TRIPs stabileşte noi limite asupra utilizării licenţelor obligatorii pentru informaţiile brevetate, dar le recunoaşte utilitatea parţială în calitate de mijloace pentru stimularea concurenţei în vederea asigurării accesului la tehnologie. Privit cu atenţie, articolul 31 oferă posibilităţi largi pentru specificarea condiţiilor pentru utilizarea licenţelor obligatorii.62 Acest articol reflectă compromisul dintre cei care dezvoltă tehnologia şi potenţialii utilizatori şi nu creează probleme responsabililor de politică economică care doresc să impună licenţe obligatorii în anumite condiţii. În mod semnificativ, articolul 31 nu limitează terenul licenţelor obligatorii pentru a abuza de drepturile oferite de brevete, aşa cum s-a crezut iniţial. Pot fi emise licenţe ne-exclusive şi ne-cesionabile în cazurile în care titularii brevetelor nu au reuşit, într-o perioadă normală de timp, să negocieze licenţe voluntare, aplicanţii oferind termeni comerciali rezonabili. Licenţele trebuie utilizate în special pentru pieţele interne,

62 Watal, J. Pharmaceutical Patents, Prices and Welfare Losses: A Simulation Study ofPolicy Options for India under the WTO TRIPs Agreement. The World Economy 23: 733-52,2000.

43


pentru a proteja interesele deţinătorilor de drepturi în străinătate. Titularului de drept trebuie să i se ofere o remuneraţie adecvată, bazată pe valoarea economică a utilizării autorizate.

De asemenea, autorităţile pot emite licenţe obligatorii pentru a permite utilizarea brevetelor dependente pentru care exploatarea este legată de accesul la o tehnologie protejată cu ajutorul unui brevet anterior. Totuşi, asemenea licenţe sunt permise doar atunci când cel de-al doilea brevet reprezintă un avans tehnologic important, având o semnificaţie economică considerabilă faţă de primul brevet.

Condiţiile enumerate de articolul 31 au fost considerate ca stricte măsuri de salvgardare.63 Cu toate acestea, unele dintre condiţiile cruciale sunt în totalitate dependente de scopurile şi de meritele unor asemenea acorduri. Acestea oferă o posibilitate considerabilă de alegere pentru responsabilii de politică economică din ţările în curs de dezvoltare, pentru a construi bazele legislative, având grijă ca aceste condiţii să nu devină prea restrictive. Un exemplu este distribuirea de produse farmaceutice brevetate, prin intermediul spitalelor publice sau al centrelor de sănătate pe baze necomerciale, pentru a asigura accesul celor care nu îşi permit achiziţionarea acestora, dar au nevoie de ele. Într-adevăr, legislaţia din domeniul brevetelor din unele ţări dezvoltate şi în curs de dezvoltare conţine asemenea prevederi, cu toate că numai una, Canada, utilizează în realitate acest instrument extensiv pentru produsele farmaceutice.

TRIPs afectează armonizarea lungimii brevetelor64 prin aceea că cere ca termenul minim de protecţie să fie de 20 de ani de la data primei aplicări. Mai mult, în cazul unor acuzaţii de încălcare a drepturilor posesorilor de brevete, sarcina probei este inversată, fiind plasată de partea pârâtului, în anumite condiţii (articolul 34.1). Astfel, pârâtul trebuie să demonstreze că produsul sau procesul său de obţinere a unui produs nu încalcă brevetul deţinut de acuzator. Acest proces a devenit în ultima vreme norma generală în multe ţări industrializate, unde este recunoscut faptul că demonstrarea încălcării procesului este dificilă şi de aceea procedura necesită modificarea legislaţiei în domeniul brevetelor în multe ţări în curs de dezvoltare dar şi în unele ţări dezvoltate. De asemenea, acordul protejează şi desenele industriale pe o perioadă de 10 ani.

1.3.3.6 Schemele de configuraţie (topografii) de circuite integrate

Baza pentru protejarea schemelor de configuraţie pentru circuitele integrate o reprezintă Tratatul de la Washington privind Proprietatea Intelectuală asupra Circuitelor Integrate, tratat guvernat de OMPI. Acesta a fost adoptat în 1989, dar nu a intrat încă în vigoare.65 TRIPs îi adaugă o serie de prevederi noi.

Schemele de configuraţie pentru circuitele integrate sunt protejate pe o perioadă de minim 10 ani de la data aplicării. Protecţia acoperă schemele de

63 Watal, J. Access to Essential Medicines in Developing Countries: Does the WTO TRIPs AgreementHinder It? Science, Technology and Innovation Discussion Paper No.8, Centre for InternationalDevelopment, Harvard University, Cambridge, MA, USA, 2000.64 Maskus, K. Intellectual Propery Rights in the Global Economy. Institute for InternationalEconomics, Washington, 2000.65 ***The Agrements: Intel lectualProperty:protect ion and enforcement .www.wto.org/engl ish / thewto_e/what is_e/ t i f_e /agrm6_e.htm.

44


configuraţie, cip-urile pe care este montată o schemă de configuraţie şi produsele care încorporează aceste cip-uri. Astfel, articolele care conţin scheme pirat încalcă şi ele drepturile de proprietate intelectuală, intenţionat sau nu şi pot fi împiedicate să intre în circulaţia comercială. Cu toate că TRIPs limitează utilizarea licenţelor obligatorii în cazul circuitelor integrate, permite în mod specific ingineria inversată în acest domeniu.

1.3.3.7 Protecţia informaţiilor ne-divulgate

Pentru prima dată în perspectiva unei economii globale, TRIPs cere statelor membre să ofere o protecţie eficientă a secretelor comerciale. Acestea sunt definite ca fiind informaţii confidenţiale de afaceri. Secretele comerciale au fost subiect de dispută în multe ţări în curs de dezvoltare, deoarece protejarea acestora, neînsoţită de obligaţia dezvăluirii informaţiilor tehnice nu reuşeşte să ofere beneficiile difuzării tehnologiei.

Abordarea TRIPs recunoaşte informaţiile ne-divulgate ca o formă a proprietăţii intelectuale, în condiţiile asigurării unei protecţii eficiente contra concurenţei neloiale conform articolului 10 bis al Convenţiei de la Paris (1967). Astfel, acţiunile de o manieră contrară uzanţelor comerciale cinstite reprezintă o încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală, doar în cazul în care aceste acţiuni au ca scop însuşirea secretelor comerciale suficient protejate. Sunt recunoscute ca practici ilegale revendicările frauduloase şi confuze legate de calitatea, caracteristicile şi originea bunurilor produse de concurenţi, care înaintează pretenţii false şi înşelătoare legate de produsele vândute de firme şi însuşirea falsă a secretelor comerciale sau a informaţiilor ne-divulgate. Ultimul termen include încălcarea contractelor, inducerea altor persoane să încalce contracte şi achiziţionarea de către terţi a informaţiilor cunoscute ca fiind dezvăluite onest. De remarcat este faptul că ingineria inversată nu a fost menţionată în Convenţia de la Paris, ceea ce înseamnă că aceasta este considerată o formă de învăţare a secretelor comerciale. Articolul 39.3 cere guvernelor să ofere protecţie împotriva utilizării comerciale necinstite a datelor confidenţiale rezultate din încercări în cadrul procesului aprobării comerciale de produse farmaceutice şi chimice noi, pentru agricultură. Acest aspect are o importanţă majoră, ca urmare a faptului că nici o reglementare internaţională anterioară TRIPs nu conţine nici o prevedere specifică, referitoare la protecţia datelor obţinute din testări.

Una dintre problemele importante este definirea noţiunii de utilizare comercială necinstită. În timp ce dezvăluirea este permisă în scopuri legate de asigurarea sănătăţii publice, divulgarea informaţiilor către potenţialii concurenţi este larg considerată ca fiind necinstită. Companiile americane din domeniul farmaceutic se plâng de scurgerile de informaţii confidenţiale prin intermediul acestui canal. O altă problemă larg dezbătută este cea referitoare la posibilitatea existenţei unei perioade de timp în care guvernele nu pot folosi datele obţinute ca urmare a testărilor, date oferite de un prim aplicant în cadrul procedeelor de aprobare pentru următorii aplicanţi, care prezintă copii generice sau produse asemănătoare, având calităţi terapeutice similare. Astfel, SUA oferă în general o perioadă de protecţie de cinci ani, standard adoptat şi de NAFTA.

TRIPs nu stabileşte cerinţa clară de a evita bazarea pe date anterioare în cazul aplicaţiilor ulterioare şi nici nu stabileşte o perioadă fixă de timp pentru exclusivitatea

45


de piaţă. Aceasta a dus specialiştii la două interpretări.66 Prima interpretare presupune că autorităţile trebuie să păstreze secretele datelor oferite din testare, cu excepţia cazurilor în care dezvoltarea este cerută în scopuri legate de sănătatea publică, dar pot utiliza datele pentru aprobări ulterioare ale unor substituţi generici. Argentina a implementat o asemenea lege. O a doua interpretare implică faptul că prevederea necesită o perioadă de exclusivitate de cel puţin cinci ani, în care concurenţilor nu li se permite să se bazeze pe date anterioare, direct sau indirect prin intermediul utilizării oficiale. Statele Unite, Uniunea Europeană, Noua Zeelandă şi Australia deţin astfel de legi.

1.3.3.8 Controlul practicilor anticoncurenţiale în licenţele contractuale

Abuzarea de drepturile conferite de către deţinerea unui brevet, marcă comercială sau drept de autor, are deseori legătură cu strategiile de afaceri, incluzând aici practicile de piaţă şi restricţiile legate de licenţiere, aceasta lărgind scopul drepturilor de proprietate intelectuală mai mult decât se doreşte. Literatura de specialitate conţine multe lucrări în legătură cu efectele concurenţiale create de protejarea cu ajutorul brevetelor, mărcilor şi know-how- ului. 67 68 Datorită complexităţii pieţei informaţiilor şi tehnologiei, există puţine linii directoare concrete. Acordurile de licenţiere verticală, de exemplu, pot duce la sporirea calităţii bunurilor oferite de producătorii locali, ceea ce contribuie la accentuarea concurenţei, în timp ce crearea de înţelegeri între vânzătorii de produse care nu conţin tehnologie înaltă poate reprezenta o încercare de a extinde scopul iniţial al drepturilor de proprietate intelectuală, afectând serios concurenţa.

În cadrul negocierilor, reprezentanţii ţărilor în curs de dezvoltare şi-au manifestat îngrijorarea în legătură cu faptul că brevetele, mărcile şi secretele comerciale protejate mai puternic ar putea permite deţinătorilor drepturilor impunerea de condiţii abuzive de licenţiere, reducând astfel eficienţa transferului de tehnologie. Aceasta a reprezentat o preocupare a ţărilor în curs de dezvoltare pentru decade şi subliniază încercarea anilor '80 de a introduce în codurile internaţionale practici restrictive de afaceri şi măsuri pentru stimularea transferului de tehnologie.

Deţinătorul unui drept de autor, brevet sau a unei alte forme de proprietate intelectuală poate licenţia acest drept unei alte persoane. Acordul recunoaşte faptul că termenii unui contract de licenţiere pot restrânge concurenţa sau pot împiedica transferul de tehnologie.69 Articolul 40 permite aplicarea regulilor concurenţiale practicilor restrictive de afaceri în acordurile de licenţiere voluntară. Sunt oferite unele exemple de practici restrictive de afaceri: clauze exclusive de retrocesiune, condiţii care împiedică contestarea validităţii unui regim coercitiv de licenţe grupate. Unul din scopurile acestui articol a fost restrângerea modalităţilor prin care statele membre pot controla practicile restrictive de afaceri şi, în special, împiedicarea ţărilor dezvoltate să aplice un test de dezvoltare pentru a judeca asemenea practici, aşa cum

66 Watal, J. Intellectual Property Rights in the WTO: The Way Forwardfor Developing Countries. NewDelhi: Oxford University Press, India and London: Kluwer Law International, 2000.67 ***Competi t ion Policy and Intel lectual Property Rights. Organization for Economic Cooperationand Development , Par is , 1989.68 ***The TRIPs Agreement and Developing Countries. United Nations Conference on Trade andDevelopment, Geneva, 1996.69 ***The Agrements: Intel lectual Property: protection and enforcement.www.wto.org/engl ish / thewto_e/what is_e/ t i f_e /agrm6_e.htm.

46


s-a propus în cadrul negocierilor fără succes pentru un Cod Internaţional asupra Transferului de Tehnologie.70 Articolul prevede şi obligaţia fiecărui membru de a lua în considerare cererile pentru consultări ale altor membri, cereri referitoare la asemenea practici. Membrul căruia i-a fost adresată o cerere are totuşi întreaga libertate de a lua o decizie definitivă asupra măsurilor la care va recurge.

La încheierea negocierilor, numeroşi specialişti au afirmat că limbajul vag al articolului 40 va genera dispute referitoare la reglementarea concurenţei în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală, fără a evidenţia abuzurile.71 De asemenea, articolul 40 prevede colaborarea dintre statele membre în ceea ce priveşte furnizarea de informaţii ne-confidenţiale existente la dispoziţia publicului care prezintă un interes în cauză, precum şi alte informaţii de care dispune, sub rezerva legislaţiei interne şi a încheierii de acorduri reciproc satisfăcătoare cu privire la respectarea caracterului confidenţial al acestor informaţii de către membrul care a prezentat cererea.

1.3.4 Mijloace de asigurare a respectării drepturilor de proprietateintelectuală 1.3.4.1

Obligaţii generale

Partea a III a Acordului conţine standardele necesare pentru a asigura respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. Aceste mijloace trebuie să prevadă metodele de control la graniţă şi procedurile penale (în unele cazuri), precum şi proceduri privind disciplinarea încălcării acestor drepturi, incluzând injoncţiunile preliminare şi confiscarea şi distrugerea mărfurilor contrafăcute. Mai mult, posibilitatea de depunere a plângerilor faţă de asemenea măsuri trebuie să permită un acces corect şi echitabil, disponibil atât deţinătorilor locali de drepturi, precum şi celor străini şi să nu fie prea costisitoare şi complexă.

Deciziile trebuie să fie supuse revizuirii judiciare, cu toate că TRIPs nu cere stabilirea unui sistem judiciar distinct de cel care vizează asigurarea respectării legii (articolul 41.5). În acelaşi timp, măsurile privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală nu vor fi aplicate într-un mod care să evite crearea de obstacole în comerţul legitim (articolul 41.1).

1.3.4.2 Proceduri şi măsuri corective civile şi administrative

Acordul prevede ca statele membre să se asigure că aceste proceduri să fie cinstite şi echitabile. De asemenea, TRIPs conţine obligativitatea ca cei suspectaţi de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală să fie informaţi din timp pentru a putea fi capabili să prezinte dovezi în apărarea lor. Această informare trebuie să îmbrace forma unui aviz scris, conţinând fundamentele pretenţiilor. Faptul că toate părţile implicate într-o astfel de procedură pot prezenta orice elemente de probă sprijină unul din obiectivele principale ale TRIPs şi anume acela de a garanta că

70 Correa, C. Review ofthe TRIPs Agreement: Fostering the Transfer of Technology to DevelopingCountries. www.twnside.org.sg/title/foster.htm.71 Primo Braga, C.A. Trade- Related Intellectual Property Issues: The Uruguay Round and DevelopingCountries, ed. By Will Martin and L. Alan Winters, Cambridge University Press, Cambridge, 1996.

47


drepturile de proprietate intelectuală nu devin ele însele bariere în calea comerţului şi de a asigura că tuturor statelor membre li se acordă acelaşi tratament. Articolul 42 prevede că părţile implicate pot fi reprezentate de un consilier juridic independent şi pentru a nu îngreuna procedurile, nu prevede obligativitatea prezenţei personale la audieri sau în cazul unui eventual proces juridic.

În condiţiile în care o parte implicată refuză accesul la informaţiile necesare, deciziile, atât cele preliminare, cât şi cele finale, pot fi luate doar pe baza informaţiilor prezentate anterior. Aceasta constituie o altă procedură menită să sprijine transparenţa şi facilitarea rezolvării disputelor.

TRIPs stipulează plata de daune interese de către contravenient, dacă există suficiente dovezi care să probeze vinovăţia acestuia. Autorităţile judiciare au dreptul de a dispune scoaterea din circuitul comercial a mărfurilor care fac obiectul încălcării drepturilor de proprietate intelectuală sau chiar distrugerea acestora (articolul 46). Contrafacerea sau piratarea cu bună ştiinţă sunt considerate a cădea sub incidenţa procedurilor penale (articolul 61).

Toate aceste prevederi necesită ca multe ţări în curs de dezvoltare să implementeze obligaţii legale noi şi să dedice resurse importante pentru respectarea textului acordului.72 Este important de menţionat faptul că TRIPs este primul acord comercial multilateral care stabileşte obligaţii detaliate referitoare la măsurile legale privind respectarea prevederilor. Acest angajament faţă de respectarea riguroasă reprezintă o victorie a celor care promovează proprietatea intelectuală în cadrul naţiunilor industrializate. Cele mai vizibile şi mai larg întâlnite aspecte ale încălcării drepturilor de proprietate intelectuală continuă să fie copierea neautorizată a înregistrărilor de divertisment şi a soft-ului, precum şi contrafacerea mărcilor de fabrică şi de comerţ. Întărirea măsurilor vizând eliminarea acestor activităţi poate spori cererea globală de bunuri legitime.

1.3.5 Prevenirea şi reglementarea diferendelor

Articolul 63.1 statuează transparenţa ca unul dintre principiile fundamentale ale TRIPs. Acordul obligă statele membre să publice legile şi reglementările, inclusiv deciziile juridice şi rezultatele administrative referitoare la tratamentul proprietăţii intelectuale. Articolul 63.2 cere semnatarilor să notifice legile şi reglementările în vigoare referitoare la obiectul Acordului (disponibilitate, scop, achiziţionare, măsuri privind respectarea şi împiedicarea abuzării de drepturile de proprietate intelectuală). Procedurile referitoare la notificarea reglementărilor şi legilor naţionale prevăzute de articolul 63.2 sunt conţinute în documentul IP/C/2.73 Aceste proceduri prevăd ca în momentul în care un stat membru este obligat să înceapă să aplice o prevedere a acordului TRIPs, reglementările şi legile corespunzătoare trebuie să fie notificate fără întârziere (în mod normal într-un termen de 30 de zile, cu excepţia cazurilor în care Consiliul TRIPs prevede altfel).

Procedurile fac distincţia între aşa numitele legi şi reglementări referitoare numai la drepturile de proprietate intelectuală şi alte legi şi reglementări. În plus, acordul prevede faptul că nici unui membru nu i se poate cere să furnizeze informaţii confidenţiale a căror divulgare poate împiedica aplicarea legilor (articolul 63.4).

72 Maskus, K. Intellectual Propery Rights in the Global Economy. Institute for InternationalEconomics, Washington, 2000.73 ***Notifications under the TRIPs Agreement. www.wto.org/english/tratop_e/trips_e/intel7_e.htm.

48


Articolul 64.1 prevede obligaţia ca diferendele să fie rezolvate pe calea consultărilor. Paragraful 2 al articolului 64 prevede că pentru a remedia violarea drepturilor nu se va aplica reglementarea diferendelor în cadrul prezentului acord pentru o perioadă de cinci ani de la data intrării în vigoare a OMC. Obiectivul acesteia a fost abilitarea Consiliului TRIPs de a examina scopul şi modalităţile de rezolvare a plângerilor de încălcare a drepturilor în contextul TRIPs şi a face recomandări Conferinţei Ministeriale (articolul 64.3). De asemenea, era prevăzută luarea unei decizii prin consens la sfârşitul anului 1999, în legătură cu extinderea acestei perioade. Unele state au indicat nevoia de a extinde această perioadă de tranziţie. 74 Cu ocazia acestei examinări, reprezentantul Egiptului a afirmat: Datorită faptului că ţările în curs de dezvoltare se bucură de perioade de tranziţie, nu vor putea să sesizeze posibilele avantaje şi dezavantaje ale ne-aplicării prevederilor de ne-evidenţă din Acordul TRIPs. De aceea, în această perioadă, Consiliul TRIPs trebuie să examineze scopul şi modalităţile acestor asemenea plângeri, având în vedere extinderea perioadei din acord. Aceasta va permite judecarea corectă a problemei şi supunerea recomandărilor Conferinţei Ministeriale.

1.3.6 Prevederi tranzitorii

Acordarea clauzei tratamentului naţional şi a clauzei naţiunii celei mai favorizate a fost o obligaţie imediată a tuturor statelor semnatare. Ţărilor dezvoltate li s-a acordat un an de la intrarea în vigoare a OMC, până la 1 ianuarie 1996 pentru a se alinia prevederilor TRIPs. Ţărilor în curs de dezvoltare şi economiilor în tranziţie li s-au oferit cinci ani, până la 1 ianuarie 2000 în acest scop. Multe asemenea ţări tocmai au încheiat procesul de implementare a noilor legi şi reglementări în domeniu, în timp ce altele nu au fost încă capabile să se conformeze textului acordului.

Ţărilor mai puţin dezvoltate (articolul 66) li s-a permis să se alinieze prevederilor TRIPs într-o perioadă de 11 ani, până la 1 ianuarie 2006. Acestor ţări li se oferă posibilitatea să ceară extensii ale perioadei, ceea ce sugerează faptul că ele deţin un privilegiu cvasi-permanent de asumare a obligaţiilor ce decurg din acord. Totuşi, o asemenea abordare poate afecta TRIPs şi poate duce la izolarea tehnologică pe termen lung a statelor care o invocă.

Naţiunile în curs de dezvoltare au 10 ani la dispoziţie pentru a oferi brevete în domeniile tehnologice care nu au fost anterior acoperite în aceste ţări, în special în cazul produselor farmaceutice, agricole, chimice şi al micro- organismelor. Protejarea medicamentelor şi produselor chimice cu ajutorul brevetelor nu este necesară în aceste ţări, permiţându-le astfel să continue producţia de imitaţii.75

Conform articolului 66.2, statele membre dezvoltate sunt obligate să ofere stimulente întreprinderilor şi instituţiilor de pe teritoriul lor pentru a promova şi încuraja transferul de tehnologie către ţările cel mai puţin avansate, pentru a le permite acestora să se doteze cu o bază tehnologică solidă şi viabilă. Negocierile ulterioare asupra acestor prevederi se vor orienta spre specificarea obligaţiilor ţărilor dezvoltate în legătură cu transferurile de tehnologii ecologice, de exemplu, şi de alte tehnici orizontale care pot contribui la dezvoltarea unei baze tehnologice solide şi

74 Correa, C. Review ofthe TRIPs Agreement: Fostering the Transfer of Technology to DevelopingCountries. www.twnside.org.sg/title/foster (htm).75 Correa, C. Review ofthe TRIPs Agreement: Fostering the Transfer of Technology to DevelopingCountries. www.twnside.org.sg/title/foster (htm).

49


viabile, asemeni tehnologiei pentru controlul calităţii şi practicilor concrete de fabricaţie.

Furnizarea cooperării tehnologice şi financiare pentru ţările în curs de dezvoltare şi pentru cele mai puţin avansate este menţionată în articolul 67, ne fiind însă oferite nici obligaţii specifice şi nici mecanisme operaţionale. Acordarea de asistenţă se face la cerere şi este supusă modalităţilor şi condiţiilor convenite reciproc.

Cu toate că recunoaşte nevoia furnizării de asistenţă tehnică, limbajul acordului este vag şi nu presupune nici un angajament real din partea ţărilor dezvoltate.76 Deoarece OMC are resurse limitate în domeniul pregătirii şi furnizării de asistenţă tehnică, această sarcină a fost preluată de OMPI, o instituţie considerată mult mai bogată. Cooperarea dintre OMC şi OMPI este esenţială, iar o iniţiativă comună privind asistenţa tehnică a fost lansată în iunie 1998.77

Privind în ansamblu prevederile acestei părţi a acordului se poate afirma că regula generală este aceea că obligaţiile ce decurg din textul său se aplică drepturilor de proprietate intelectuală existente la sfârşitul perioadei de tranziţie a unei ţări, precum şi celor apărute după aceea.

1.3.7 Prevederi instituţionale; prevederi finale

Consiliul TRIPs este organul abilitat să monitorizeze implementarea şi respectarea prevederilor prezentului acord. Principiul funcţionării acestuia este cel al consultărilor între părţile implicate într-un diferend (articolul 68). De asemenea, Consiliul este abilitat să îndeplinească orice altă funcţie care îi va fi încredinţată de statele membre. Un alt principiu important pe care se bazează derularea atribuţiilor Consiliului este cel al cooperării cu OMPI.

Articolul 69 cere statelor membre să stabilească şi să notifice punctele de contact în cadrul administraţiilor lor, în scopuri legate de cooperarea orientată spre eliminarea comerţului cu mărfuri contrafăcute. Este subliniată importanţa cooperării dintre autorităţile vamale în domeniul schimburilor de informaţii în materie de comerţ cu mărfuri de marcă contrafăcute şi mărfuri pirat care aduc atingere dreptului de autor.

Ţările dezvoltate sunt chemate să ofere asistenţă financiară şi tehnică ţărilor care adoptă noile standarde, în condiţii reciproc convenite. Mai mult, acordul stabileşte condiţiile privind revizuirea şi modificarea textului propriu. În prezent, TRIPs se află în plin proces de revizuire, negocierile în domeniu fiind dorite a se continua în cadrul viitoarei runde OMC.

O componentă importantă a TRIPs este aceea că disputele în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală sunt rezolvate în cadrul mecanismului de rezolvare a diferendelor, care reprezintă nucleul OMC. Acordul stipulează un moratoriu pe cinci ani în legătură cu utilizarea mecanismului de rezolvare a disputelor împotriva violărilor indirecte ale TRIPs, permiţând statelor să selecteze strategiile de implementare fără acest tip de intervenţie. Concluzionând, una dintre primele realizări ale TRIPs în stabilirea unui set larg de discipline multilaterale în domeniul drepturilor

76 Ostry, S. Intellectual Property Protection in the WTO: Major Issues in the Millenium Round. FraserInstitute Conference, Santiago de Chile, 1999.77 *** Trade- Related Aspects of Intellectual Property Rights. Journal of International Economic Law-Special Issue, Oxford University Press, Oxford, 1998.

50


de proprietate intelectuală este aceea că viitoarele conflicte vor fi rezolvate în cadrul unui forum recunoscut. Aceste conflicte se vor înmulţi pe măsură ce integrarea globală se accentuează şi pe măsură ce sporeşte ponderea tranzacţiilor cu bunuri şi servicii sensibile la proprietatea intelectuală în comerţul internaţional.


Concluzii

Aşa cum a fost afirmat în Introducerea acestei lucrări, scopul său este introducerea în domeniul vast al proprietăţii intelectuale. Acest prim capitol prezintă cele mai importante forme ale proprietăţii intelectuale, cu sublinierea aspectelor comerciale ale acestora. Un rol esenţial îl joacă în acest sens evidenţierea legăturii pe care drepturile de proprietate intelectuală o au cu domeniul economic, element esenţial şi în cadrul negocierilor acordului TRIPs. După cum reiese din cel de-al doilea subcapitol, numeroşi participanţi au acordat o importanţă deosebită conturării rolului economic al acestora datorită naturii prin excelenţă economică a negocierilor în cadrul GATT.

Cu toate că discuţiile au fost extrem de dificile, ele s-au finalizat cu semnarea unui acord acceptat de toţi membrii. Se remarcă numeroase critici aduse textului actual al acordului, unii specialişti considerându-l ca prezentând doar o enumerare de standarde minime în domeniul proprietăţii intelectuale. Acesta este însă rezultatul unui compromis între cei care doreau ca TRIPs să reprezinte cel mai restrictiv acord internaţional în domeniu şi cei care vedeau în încheierea lui o ameninţare la adresa dezvoltării economice a propriilor state. Opinia generală a ţărilor în curs de dezvoltare susţine afirmaţia conform căreia textul acordului oferă beneficii clar superioare ţărilor dezvoltate, împiedicând în mare măsură dezvoltarea tehnologică a ţărilor care au cea mai mare nevoie de aceasta. Din acest motiv, continuarea negocierilor în domeniul proprietăţii intelectuale este un punct important pe lista următoarei runde de negocieri OMC, lansată la Doha. Este după cunoştinţele autorului prima lucrare românească care face o prezenare a modului în care au decurs negocierile Acordului TRIPs, cu evidenţierea poziţiilor statelor membre, precum şi a principalelor momente de blocaj şi a modului în care acestea au fost depăşite.

Există în continuare numeroşi specialişti care se îndoiesc de necesitatea apartenenţei TRIPs la OMC, aceştia neacceptând opiniile care susţin numeroasele implicaţii pe care drepturile de proprietate intelectuală le au asupra evoluţiei comerţului internaţional. Se poate afirma în acest sens că înseşi discuţiile aprinse pe care negocierea acestui acord le-a ridicat, stau mărturie în calea importantelor implicaţii comerciale ale proprietăţii intelectuale.

Textul acordului în forma sa actuală necesită îmbunătăţiri care să ţină seama atât de nevoile de dezvoltare tehnologică a economiilor emergente, precum şi de cele mai recente evoluţii din domeniul cercetării- dezvoltării. În mod sigur, acest domeniu a jucat un rol important în cadrul următoarei runde de negocieri OMC, iar de rezultatele acesteia depinde într-o mare măsură viitorul dezvoltării economice şi tehnologice a omenirii în general.

51


Capitolul I Aplicarea Acordului TRIPs în România

Introducere

3.1 Cadrul legislativ al proprietăţii intelectuale în România, înainte de 1995

3.2 Legislaţia în domeniul brevetelor, topografiilor de circuite integrate, protejării confidenţialităţii informaţiei şi controlului practicilor anti- concurenţiale în licenţele contractuale

3.2.1 Cadrul legislativ3.2.2Notificarea legislaţiei la Consiliul TRIPs3.2.3Aspecte internaţionale ale brevetelor de invenţie de pe teritoriulRomâniei

3.3 Legislaţia privind mărcile comerciale, indicaţiile geografice şi desenele industriale

3.3.1 Cadrul legislativ3.3.1.1Mărcile şi indicaţiile geografice3.3.1.2Desenele industriale

3.3.2Notificarea legislaţiei la Consilul TRIPs

3.4 Legislaţia privind drepturile de autor şi drepturile conexe3.4.1 Cadrul legal3.4.2Notificarea legislaţiei la Consiliul TRIPs

3.5 Legislaţia privind aplicarea acordului TRIPs în România3.5.1 Cadrul legislativ3.5.2Notificarea legislaţiei la Consiliul TRIPs3.5.3Măsuri privind controlul la frontieră

Concluzii

94



Introducere

Capitolul de faţă îşi propune să facă o prezentare a legislaţiei române în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală. În acest sens, un rol important îl ocupă cadrul legislativ de după 1990, şi în special de după 1995, pentru a analiza modul în care ţara noastră şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i revin ca urmare a semnării Acordului TRIPs.

Aşa cum va mai fi subliniat pe parcursul lucrării, România este una dintre primele ţări din lume care a introdus legi în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală. Primul capitol face o scurtă trecere în revistă a legislaţiei în domeniu, până în 1990.

Cu toate că a beneficiat de perioada de tranziţie acordată ca urmare a statutului său de ţară în curs de dezvoltare, România a început imediat după încheierea Rundei Uruguay să-şi alinieze legislaţia în conformitate cu prevederile Acordului TRIPs. Toate aceste legi noi au fost notificate Consiliului TRIPs, care a luat în discuţie, pe tipuri de drepturi de proprietate intelectuală, realizările şi carenţele sistemului legislativ român al proprietăţii intelectuale. Cu aceste ocazii, reprezentanţii ţării noastre au răspuns întrebărilor reprezentanţilor altor state membre OMC. Este important se subliniat faptul că delegaţia României a răspuns pe loc la toate întrebările, lucru apreciat pozitiv.

Bineînţeles că au fost identificate şi aspecte deficitare. România şi-a luat angajamentul să modifice sau să completeze legislaţia, pentru ca aceasta să corespundă întru totul spiritului Acordului TRIPs, pentru că, după cum se ştie, acest acord stabileşte nişte principii şi reguli minimale care trebuie îndeplinite şi respectate de către membrii OMC. Capitolul încearcă să sublinieze de asemenea şi aceste modificări şi completări legislative, evidenţiind şi legile apărute ca urmare a notificării la Consiliul TRIPs.

95



România are o tradiţie îndelungată în domeniul reglementării proprietăţii intelectuale. Este important de remarcat faptul că România este a opta ţară din lume care a adoptat în anul 1879 prima lege a mărcilor. În domeniul brevetelor se poate de asemenea vorbi despre experienţă, prima lege privind brevetele fiind adoptată în 1906. Tot în acest an a fost înfiinţat Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

În ceea ce priveşte drepturile de autor, prima lege română a drepturilor de autor a fost adoptată în 1862 sub denumirea de „Legea mijloacelor de comunicare". Această lege era menită să protejeze drepturile efective de ale scriitorilor, compozitorilor şi ale altor artişti asupra operelor lor. Cu toate acestea, prima lege modernă a drepturilor de autor datează din anul 1923108.

La 6 octombrie 1920, România a aderat la Convenţia de la Paris, legislaţia sa în domeniu fiind conformă celor mai importante prevederi ale Convenţiei. România este de asemenea parte a Aranjamentului de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor (1920).

În ţările Române, până în secolul al XIX-lea, preocupările în domeniul protecţiei proprietăţii intelectuale au fost neînsemnate. Singurul aspect demn de luat în seamă este hrisovul lui Alexandru Ipsilanti din 1774, care stabilea crearea unei comisii „de opt boieri care să se ocupe de principiile tuturor meseriilor şi rufeturilor şi, îndeosebi, de orice invenţiuni noi şi orânduielile bune ce pot fi spre folosul şi podoaba patriei".

Un moment important îl reprezintă domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Sub domnia lui a fost adoptată Legea presei, la 13 aprilie 1862, lege care reglementa şi drepturile autorilor de opere literare şi artistice. Legea recunoştea autorilor (scriitori, compozitori, creatori de opere) dreptul de a se bucura ca de o proprietate pe timpul vieţii lor, de dreptul de a reproduce, vinde sau ceda creaţia lor. Tipărirea, reproducerea sau imitaţia fără consimţământul autorului erau sancţionate cu obligarea la plata unei amenzi egală cu preţul a o mie de exemplare din ediţia originală şi confiscarea exemplarelor. Dreptul se transmitea moştenitorilor pe o perioadă de 10 ani, aceleaşi drepturi fiind recunoscute şi străinilor, sub condiţia reciprocităţii.

Legea asupra mărcilor de fabrici şi comerţ a fost adoptată la 15 aprilie 1879. Acesteia i-a fost adăugat la 30 mai 1879, Regulamentul asupra mărcilor de fabrici şi comerţ. Legea a fost concepută şi adoptată pentru îndeplinirea unei obligaţii asumate prin Convenţia comercială încheiată cu Austro-Ungaria în 1875, de a asigura industriaşilor şi comercianţilor austro-ungari o protecţie eficientă a mărcilor lor în România. Astfel, drepturile conferite prin această lege naţionalilor erau recunoscute şi străinilor, pe bază de reciprocitate. Această lege a supravieţuit până în 1967, când a fost adoptată Legea nr. 28 privind mărcile de fabrică, comerţ şi de serviciu. La rândul ei, această lege a fost abrogată prin Legea nr. 84 din 15 aprilie 1998, privind mărcile şi indicaţiile geografice. Protecţia desenelor şi modelelor industriale nu a fost legiferată distinct în România decât prin Legea nr. 129 din 1992, în vigoare din 8 ianuarie 1993. Totuşi, desenele şi modelele industriale erau protejate în măsura în care îndeplineau condiţiile specificate în Legea dreptului de autor. Au început să fie legiferate măsuri de protecţie a desenelor şi modelelor industriale începând cu 1968, ca efect al aderării României la Convenţia de la Paris, care includea între drepturile

108 Roş, V. Dreptul Proprietăţii Intelectuale. Ed. Global Lex, Bucureşti, 2001.


protejate şi pe acelea privind desenele şi modelele industriale. În ceea ce priveşte reglementarea legală, trebuie remarcat că ţara noastră a aderat la Convenţia de la Haga privind depozitul internaţional al desenelor şi modelelor industriale din 1975, înainte de a adopta o lege (Legea nr. 129 din 1992), prin Legea nr. 44 din 15 mai 1992.

În 1906 are loc în România primul Congres internaţional consacrat proprietăţii literare şi artistice. Organizarea acestui congres la Bucureşti este rezultatul unei iniţiative personale a lui A.D. Xenopol. Acest congres a contribuit mult la creşterea interesului pentru problemele dezbătute şi a influenţat, prin studiile publicate cu acest prilej, legislaţia şi soluţiile practice adoptate, precum şi aderarea României la Convenţia de la Berna.

La 23 iunie 1923 este adoptată Legea proprietăţii literare şi artistice, socotită a fi una din cele mai complete şi mai moderne reglementări a dreptului de autor. Ea a fost completată la 24 iulie 1946 prin Legea privind contractul de editare şi dreptul autorului asupra operelor literare, modificată prin Decretul nr. 17 din 14 ianuarie 1949 pentru editarea şi difuzarea cărţii, Decretul nr. 19 din 16 februarie 1951 privind dreptul de autor asupra operelor susceptibile a de fi tipărite şi Decretul nr. 428 din 13 noiembrie 1952. Această lege asigura autorilor protecţia drepturilor lor, independent de îndeplinirea vreunei formalităţi, atât românilor cât şi străinilor (fără condiţia reciprocităţii). Autorii de opere literare sau ştiinţifice, indiferent de forma îmbrăcată de acestea, beneficiau de dreptul exclusiv de a publica, reprezenta sau executa, de a autoriza traducerile, adaptările şi reproducerile operelor lor, de a le exploata, vinde, dona şi de a dispune de ele prin testament. Legea consacra, în articolul 3, dreptul moral al autorului asupra operei, drept considerat netransmisibil şi care nu putea face obiect de renunţare. Conform prevederilor legii, autorul şi moştenitorii acestuia păstrau dreptul la integritatea operei. Dreptul moştenitorilor este extins la 30 de ani. Legea din 1923 a fost abrogată prin Decretul 321 din 1956 privind drepturile de autor. Acest decret a fost abrogat prin Legea nr. 8 din 1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

România a devenit parte la Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, prin Legea din 13 martie 1924. Prin Decretul 1177 din 1968, ţara noastră a ratificat Convenţia de la Paris în forma revizuită la Stockholm.

La 9 septembrie 1886 este încheiată Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice, convenţie care a făcut obiectul mai multor completări şi revizuiri. Astfel, Convenţia a fost completată la Paris la 4 mai 1896, revizuită la Berlin la 13 noiembrie 1908, completată la Berna la 20 martie 1914, revizuită la Roma la 2 iunie 1928, revizuită la Bruxelles la 26 iunie 1948, revizuită la Stockholm la 14 iulie 1967 (când a fost instituită, de către ţările membre ale Uniunii de la Berna, Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale) şi la Paris la 24 iulie 1971 şi modificată la 28 septembrie 1979109. La Convenţia în forma revizuită la Berlin, România a aderat, cu rezerve, la 24 martie 1926 prin Legea nr. 152, cu efecte de la 1 ianuarie 1927. România a renunţat la rezervele formulate la Convenţia de la Berna şi la actele prin care a fost revizuită succesiv, în 1995, ca urmare a obligaţiei ce-i revenea ca membră a OMC, şi deci ca parte a Acordului TRIPs. Rezervele importante priveau durata drepturilor (atât Legea din 1923, cât şi Decretul 321 din 1956 stabileau termene mai mici decât cele ale Convenţiei de la Berna) şi

109 *** Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale. Introducere în Proprietatea Intelectuală. Ed. Rosetti, Bucureşti, 2001.

97


competenţa în litigiile având ca obiect interpretarea şi aplicarea Convenţiei. La forma revizuită a acestei Convenţii de la Paris, la 24 iulie 1971 şi modificată în 1979, România a aderat prin Legea nr. 77 din 1998110.

România a aderat la cele mai importante convenţii internaţionale în domeniul proprietăţii intelectuale. Astfel, în domeniul drepturilor de autor, ţara noastră a aderat la111:

• Convenţia internaţională pentru protecţia artiştilor interpreţi sauexecutanţi, a producătorilor de fonograme şi a organismelor deradiodifuziune, încheiată la Roma, la 26 octombrie 1961, prin Legeanr. 76 din 1998;

• Convenţia pentru protejarea producătorilor de fonograme împotrivareproducerii neautorizate a fonogramelor lor, adoptată la Geneva la 29octombrie 1971, prin Legea nr. 78 din 1998;

• Convenţia universală privind dreptul de autor, adoptată la Geneva în1952 şi revizuită la Paris în 1971;

• Convenţia privind distribuţia de semnale purtătoare de programetransmise prin sateliţi, încheiată la Bruxelles în 1974;

• Tratatul privind înregistrarea internaţională a operelor audiovizuale,încheiat la Geneva în 1989;

• Aranjamentul european privind schimbul de programe prin filme deteleviziune încheiat în 1958 la Paris;

• Aranjamentul european pentru reprimarea emisiunilor deradiodifuziune efectuate de staţii din afara teritoriului naţional încheiatla Strasbourg în 1965;

• Aranjamentul european pentru protecţia emisiunilor de televiziune,încheiat la Strasbourg în 1960.

În domeniul invenţiilor, România a aderat la:• Convenţia pentru instituirea Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale,

semnată la Stockholm, la 14 iulie 1967, prin Decretul nr. 1175 din 1968;• Tratatul de cooperare în domeniul brevetelor, adoptat la Conferinţa

diplomatică de la Washington la 19 iunie 1970, prin Decretul nr. 81 din 2martie 1979;

• Acordul dintre Guvernul României şi Organizaţia Europeană de Breveteprivind cooperarea în domeniul brevetelor, semnat la Bucureşti la 9septembrie 1994, prin Legea nr. 32 din 1997;

• Aranjamentul de la Strasbourg privind clasificarea internaţională a brevetelorde invenţii din 26 martie 1971, modificat la 28 septembrie 1979, prin Legeanr. 3 din 1998;

• Tratatul de la Budapesta privind recunoaşterea internaţională a depozitului demicroorganisme în scopul procedurii de brevetare, semnat la 28 aprilie 1977 şimodificat la 26 septembrie 1980, prin Legea nr. 75 din 1999.

În domeniul desenelor şi modelelor industriale, România a aderat la:• Aranjamentul de la Haga privind depozitul internaţional al desenelor şi

modelelor industriale din 1925, prin Legea nr. 44 din 1992;• Aranjamentul de la Locarno privind clasificarea internaţională a desenelor şi

modelelor industriale din 1968, utilizat în procedurile OSIM, prin Legea nr. 3din 1998.

110 Roş, V. Dreptul Proprietăţii Intelectuale. Ed. Global Lex, Bucureşti, 2001.111 Roş, V. Dreptul Proprietăţii Intelectuale. Ed. Global Lex, Bucureşti, 2001.

98


În domeniul mărcilor şi indicaţiilor geografice, România a aderat la:• Tratatul privind dreptul mărcilor, adoptat la Geneva la 27 octombrie 1994,

prin Legea nr. 4 din 1998;• Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internaţională a produselor şi

serviciilor în vederea înregistrării mărcilor, din 15 iulie 1957, revizuit laStockholm la 14 iulie 1967 şi la Geneva la 13 mai 1977, modificat la 2octombrie 1979, prin Legea nr. 3 din 1998;

• Aranjamentul de la Viena care instituie clasificarea internaţională aelementelor figurative ale mărcilor, întocmit la Viena la 12 iunie 1973 şimodificat la 1 octombrie 1985, prin Legea nr. 3 din 1998;

• Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor din14 aprilie 1891, revizuit la Nisa în 1957 şi la Stockholm în 1967, prin Decretulnr. 1176 din 1968;

• Protocolul referitor la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrareainternaţională a mărcilor, adoptat la Madrid la 27 iunie 1989, prin Legea nr. 5din 1998;

• Acord dintre România şi Comunitatea Europeană privind protecţia reciprocă şicontrolul denumirii vinurilor, semnat la Bruxelles la 26 noiembrie 1993, prinLegea nr. 120 din 1994.

Deşi, în conformitate cu prevederile articolului 65 al Acordului TRIPs, România avea dreptul de a beneficia de o perioadă de cinci ani pentru aducerea legislaţiei în deplină conformitate cu prevederile TRIPs, s-a procedat la alinierea legislaţiei naţionale, fără a renunţa la beneficiul perioadei de tranziţie. Acest lucru a fost realizat pentru a permite autorităţilor române eventuale modificări sau completări în intervalul de tranziţie, elementele prioritare avute în vedere de membrii Consilului TRIPs fiind cele legate de transparenţa legislativă.

Acţiunea României a fost extrem de bine primită de Consiliul TRIPs, acesta fiind şi motivul pentru care OSIM a fost desemnat ca centru regional coordonator pentru programul R.I.P.P. (Regional Intellectual Property Project- Proiectul Regional pentru Proprietate Intelectuală) pentru protecţia drepturilor de proprietate industrială. Mai mult, cu ocazia întâlnirilor prilejuite de revizuirea politicii economice a României de către OMC112, atât reprezentantul Statelor Unite, cât şi cel al Uniunii Europene şi-au exprimat satisfacţia faţă de progresul făcut de ţara noastră în domeniul proprietăţii intelectuale.

Cu toate acestea, au fost subliniate şi problemele apărute ca urmare a lipsei unei legislaţii în domeniul controlului la frontieră. Statele Unite au insistat pentru apariţiei unei asemenea legi cât mai curând, în vederea eliminării discrepanţelor dintre prevederile TRIPs şi reglementările României. (Această lege a apărut în 2002).

Raportul Secretariatului OMC privind politica comercială a României, din 3 septembrie 1999, stipulează că „pe parcursul acestei perioade, România s-a angajat într-un proces legislativ dinamic în domeniu (…) în vederea respectării obligaţiilor asumate ca urmare a participării la Acordul TRIPs până la sfârşitul perioadei de tranziţie".113

112*** WT/TPR/M/60. Trade Policy Review- Romania. Minutes of the Meeting113*** WT/TPR/S/60. Trade Policy Review- Romania. Report by the Secretariat. 1999

99


3.2 Legislaţia în domeniul brevetelor, topografiilor de circuite integrate,protejării confidenţialităţii informaţiei şi controlului practicilor anti-

concurenţiale în licenţele contractuale

3.2.1 Cadrul legislativ

Legislaţia în vigoare a suferit modificări semnificative începând cu 1990, fiind adoptate reglementări noi, în vederea stabilirii unui cadru legal modern în domeniul proprietăţii intelectuale. Astfel, se asigură adaptarea sa la noile tehnologii şi la procesul de liberalizare a comerţului. Acest proces continuă şi în prezent, pentru ca legislaţia românească în domeniu să reflecte prevederile Acordului TRIPs. Este subînţeles faptul că orice modificare sau amendare a legislaţiei este notificată Consiliului TRIPs, în aceleaşi circumstanţe ca şi notificările iniţiale.

Legislaţia în domeniul brevetelor se regăseşte în Legea 64 din 1991 completată şi modificată de Legea nr. 203 din 2002, Legea 120 din 1992 republicată în Monitorul Oficial al României nr. 193 din 2003 şi în decizia Guvernului nr. 152 din 1992 privind implementarea Legii nr. 64.

Legea nr. 64 a fost adoptată pe parcursul procesului de armonizare a legislaţiei în domeniul brevetelor şi, în consecinţă oferă un nivel adecvat de protecţie. Principalele caracteristici ale legislaţiei privind brevetele sunt următoarele114:

a) Obiectul protecţiei: o invenţie brevetabilă priveşte un produs, un proces sau ometodă, fără nici o restricţie. În spiritul articolelor 70.8 şi 70.9 ale AcorduluiTRIPs, produsele farmaceutice şi produsele chimice pentru agricultură suntimplicit acoperite de lege. O invenţie este brevetabilă dacă este nouă, dacăimplică un pas inovator şi dacă este susceptibilă a avea aplicaţie industrială.

b) Scopul protecţiei: Brevetul este cel care oferă protecţie unei invenţii şiconferă deţinătorului său un drept exclusiv de exploatare pe durata valabilităţiisale. Brevetul conferă deţinătorului său dreptul de a interzice terţilor săacţioneze fără acordul său în legătură cu produsul (manufacturare, marketing,oferire spre vânzare, utilizare, import sau depozitare în scopul vânzării, oferirespre vânzare sau utilizare, sau în legătură cu procesele sau metodele). Legeaoferă şi dreptul de remunerare a inventatorului în cazul în care acesta esteparte a unui contract care implică activităţi inovatorii sau în cazul unei invenţiirezultând dintr-un contract de cercetare.

c) Durata protecţiei: valabilitatea brevetelor este de 20 de ani începând cu datala care s-a completata aplicaţia.

d) Respectarea drepturilor: Legea stipulează mijloace administrative, civile şipenale pentru a asigura respectarea drepturilor ce decurg din deţinereabrevetelor.

Cu toate că legislaţia română în domeniul brevetelor a fost adoptată înainte deintrarea în vigoarea a Acordului, aceasta răspunde în mare parte principalelor

prevederi ale TRIPs. Totuşi, au fost luate în considerare anumite modificări şiamendamente. Astfel, legea a fost modificată şi completată de legea nr. 203 din 2002.Un element de noutate adus de legea nr. 203 este noţiunea de „brevet european".


100


Conform articolului 2, alineatul 1(a), un brevet european este „brevetul acordat conform Convenţiei brevetului european".

Legislaţia română în domeniul topografiilor de circuite integrate se reflectă în Legea nr. 16 din 1995 şi în Decizia de Guvern nr. 535 din 1996, privind implementarea Legii nr. 16 din 1995. Această lege este împărţită în opt capitole. Capitolul I se referă la obiectul protecţiei, Capitolul II, la dreptul la protecţie, Capitolul III la înregistrarea topografiilor, Capitolul IV acoperă drepturile, Capitolul V, transferabilitatea drepturilor, Capitolul VI, la drepturile exhaustive, Capitolul VII, la respectarea drepturilor, Capitolul VIII, la taxe, iar Capitolul IX, la prevederile finale. În esenţă, Legea nr. 16 din 1995 respectă prevederile Acordului TRIPs.

Protecţia varietăţilor de plante şi a raselor de animale este cuprinsă în prevederile legii nr. 64 din 1991 şi ale Deciziei de Guvern nr. 152 din 1992. În ceea ce priveşte varietăţile de plante, este luată în considerare apariţia unei legi noi privind protecţia proceselor de producţie a plantelor.

În ceea ce priveşte protecţia informaţiilor nedivulgate, prevederile relevante se găsesc în legislaţia privind proprietatea intelectuală şi în alte reglementări, asemenea Codului Penal (articolele 196 şi 298) şi Legii nr. 11 din 1991 privind Concurenţa neloială (articolele 1, 3 şi 4 litera c). Astfel, articolul 4, litera (c) prevede că „dezvăluirea de către salariatul unui comerciant a unor date secrete privind activitatea acestuia, către un concurent" constituie contravenţie, dacă nu este săvârşită în astfel de condiţii încât să fie considerată, potrivit legii penale, infracţiune. Conform acestor reglementări, actorii comerciali sunt obligaţi să-şi exercite activităţile cu bună credinţă şi în conformitate cu practicile oneste. Legislaţia prevede pedepse penale pentru dezvăluirea informaţiilor confidenţiale către un concurent, dacă lucrul acesta este făcut de un angajat. În acelaşi timp, dezvăluirea de informaţii din partea unei persoane care posedă asemenea informaţii ca urmare a faptului că este angajat, se pedepseşte dacă dezvăluirea poate cauza prejudicii.

Legea concurenţei a fost completată şi modificată de legea nr. 297 din 2001. Conform articolului 1, alineatul (b) „constituie secret comercial informaţia care, în totalitate sau în conexarea exactă a elementelor acesteia, nu este în general cunoscută sau nu este uşor accesibilă persoanelor din mediul care se ocupă în mod obişnuit cu acest gen de informaţie şi care dobândeşte o valoare comercială prin faptul că este secretă, iar deţinătorul a luat măsuri rezonabile, ţinând seama de circumstanţe, pentru a fi menţinută în regim de secret; protecţia secretului comercial operează atâta timp cât condiţiile enunţate anterior sunt îndeplinite". Astfel, noua lege a concurenţei oferă o definiţie mult mai cuprinzătoare şi care respectă în totalitate prevederile Acordului TRIPs. '

Practicile anti-concurenţiale în licenţele contractuale nu sunt în prezent reglementate, însă pot fi inserate în contracte clauze privind interzicerea unor asemenea practici.

101


3.2.2 Notificarea legislaţiei la Consiliul TRIPs

Fără a prejudicia articolele 65.2 şi 65.3 ale Acordului TRIPs, ţara noastră a notificat Consiliului TRIPs legislaţia şi reglementările privind brevetele şi topografiile de circuite integrate, conform articolului 63.2 al respectivului acord 115 . La 13 noiembrie 1997 România a făcut o trecere în revistă a legislaţiei în domeniu, după care a trebuit să răspundă întrebărilor puse de ceilalţi membrii OMC116.

Delegaţia României a fost întrebată dacă ţara noastră recunoaşte prioritatea unei aplicaţii anterioare pentru obţinerea brevetului în orice altă ţară membră. Conform articolului 20 al Legii „persoana sau succesorul său în drepturi care a depus o cerere de brevet de invenţie, de model de utilitate ori certificat de utilitate într-un stat parte la Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale sau pentru un membru la Organizaţia Mondială a Comerţului, beneficiază, pentru a efectua depunerea unei cereri de brevet pentru aceeaşi invenţie, de un drept de prioritate pe o durată de 12 luni calculată de la data de depozit a primei cereri."

Reprezentantul Japoniei s-a interesat dacă varietăţile de plante şi rasele de animale sunt protejate. Legea 255 din 1998 prevede protecţia noilor soiuri de plante.

România a fost de asemenea întrebată dacă oferirea spre vânzare este inclusă în cadrul drepturilor exclusive conferite de deţinerea unui brevet. Conform articolului 34, litera (a), al Legii nr. 203 din 2002, este interzisă „fabricarea, folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în vederea folosirii, oferirii spre vânzare ori vânzării, în cazul în care obiectul brevetului este un produs", fără consimţământul titularului.

Reprezentanţii Uniunii Europene au subliniat că Articolul 33 al Legii Brevetelor nr. 64 din 1991 limitează „perioada de valabilitate a brevetelor pentru invenţii care îmbunătăţesc alte invenţii brevetate şi nu pot fi folosite fără invenţiile brevetate anterior, la perioada de valabilitate a brevetului pentru invenţia care a fost îmbunătăţită, dar nu mai puţin de zece ani." Astfel, aceştia au dorit ca delegaţia României să explice modul în care aceasta corespunde Articolului 33 al TRIPs care conferă protecţie pentru 20 de ani, începând cu data aplicaţiei iniţiale. Reprezentanţii ţării noastre au susţinut că în general, legislaţia din România stipulează că perioada de valabilitate a brevetelor este de 20 de ani începând cu data la care a fost depusă aplicaţia iniţială. În cazul îmbunătăţirii unui brevet, se avea în vedere o modificare a legii pentru a ţine cont de prevederile relevante ale Acordului TRIPs.

Ca urmare a acestei sesizări, Legea nr. 203 din 2003, care modifică Legea nr. 64 din 1994, prevede în articolul 33, alineatul (1) că „durata de protecţie a unui brevet de invenţie este de 20 de ani, cu începere de la data de depozit."

Consiliul TRIPs remarca faptul că Articolul 34(b) al Legii brevetelor stipulează că în cazul proceselor, deţinătorul brevetului are dreptul să interzică utilizarea procesului brevetat de către un terţ şi cerea o clarificare în sensul includerii sau nu a „utilizării, oferirii spre vânzare, vânzării sau importului în acest scop, cel puţin a produsului obţinut direct prin acest proces" aşa cum prevede Articolul 28.1 (b)

115 Documentele IP/N/ROM/1, IP/N/ROM/P/1-3 şi IP/N/1/ROM/L/1-2.116 *** WTO. Council for TRIPs. Review ofthe Legislation in the Fileds ofPatents, Layout Designs(Topographies) of Integrated Circuits, Protection of Undisclosed Information and Control of Anti-Competitive Practices in Contractual Licences. IP/ Q3/ ROM/1, 1997.

102


al Acordului TRIPs.117 La momentul respectiv, legislaţia din România nu includea nici o prevedere expresă care să reflecte prevederile Articolului 28.1(b) al Acordului TRIPs. Era însă în curs de apariţie un amendament la Articolul 34, alineatul 1(b) al Legii, conform căruia deţinătorul brevetului poate interzice terţilor acţionând fără autorizaţia sa, „utilizarea procedeului, precum şi folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în aceste scopuri a produsului obţinut direct prin procedeul brevetat, în cazul în care obiectul brevetului este un procedeu". Forma actuală a legii completată şi modificată în 2002 conţine acest alineat.

De asemenea, membrii statelor membre au rugat delegaţia României să explice în ce circumstanţe este permisă şi ce efecte are utilizarea unui brevet fără autorizare din partea deţinătorului brevetului, inclusiv utilizarea de către Guvern. Sunt aplicabile câteva prevederi ale Legii brevetelor. Conform articolului 37, utilizarea unui brevet fără autorizaţia deţinătorului său este permisă în următoarele situaţii: utilizarea la bordul vaselor maritime, vehiculelor sau aeronavelor care intră pe teritoriul unei ţări temporar sau accidental (prevedere similară articolului 5 al Convenţiei de la Paris), utilizarea anterioară, cu bună credinţă, de către o persoană, înainte de data aplicaţiei la nivel naţional, conferă respectivei persoane dreptul de a continua asemenea utilizare, în aceleaşi condiţii, utilizarea exclusiv în scopuri experimentale şi marketingul sau oferirea spre vânzare cu sau fără consimţământul expres al deţinătorului, a specimenelor produsului reprezentând obiectul invenţiei, care au fost anterior vândute de către deţinătorul brevetului.

Articolul 49 al legii prevede posibilitatea acordării unei licenţe obligatorii de către instanţele judecătoreşti în următoarele situaţii, considerate cumulativ: dacă au trecut patru ani de la data înregistrării aplicaţiei pentru brevet sau trei ani de la acordarea brevetului, invenţia nu a fost exploatată sau a fost insuficient exploatată pe teritoriul României pe parcursul perioadei menţionate anterior, iar titularul nu poate justifica lipsa acţiunii şi nu a fost posibilă încheierea unui acord. Licenţa obligatorie este ne-exclusivă şi este conferită în anumite condiţii specifice privind durata, redevenţele şi drepturile economice ce îi revin inventatorului. În cazul în care se dovedeşte că licenţiatul nu îşi îndeplineşte obligaţia de exploatare a licenţei în condiţiile convenite, licenţa obligatorie poate fi revocată de către instanţă la cererea deţinătorului brevetului.

Conform Articolului 50 al legii, poate fi acordată o licenţă ex-officio pentru invenţiile din domeniul sănătăţii, atunci când o dictează interesele de sănătate publică, care nu sunt exploatate sau sunt insuficient exploatate, dacă deţinătorul brevetului nu este capabil să-şi justifice lipsa de acţiune.

Guvernul acordă licenţe ex-officio în condiţiile prevăzute de articolele 51 şi 52 ale legii.

Articolul 51 prevede faptul că ministerul competent în domeniul invenţiei brevetate poate notifica titularul brevetului în cazul ne-exploatării sau exploatării insuficiente a invenţiei brevetate, dacă acest lucru este necesar economiei naţionale. În cazul în care notificarea nu a avut efect în termen de un an şi lipsa exploatării sau exploatarea insuficientă, în termeni calitativi sau cantitativi, prejudiciază serios economia naţională sau interesul public, brevetul respectiv poate deveni subiectul licenţierii ex-officio, la cererea ministerului competent. După publicarea deciziei,

117 *** WTO. Council for TRIPs. Review ofthe Legislation in the Fileds ofPatents, Layout Designs (Topographies) of Integrated Circuits, Protection of Undisclosed Information and Control of Anti-Competitive Practices in Contractual Licences. IP/ Q3/ ROM/1, 1997.

103


orice parte interesată poate aplica pentru obţinerea unei licenţe ne-exclusive în vederea exploatării invenţiei. Licenţa acordată de către Guvern are efecte începând cu data deciziei guvernamentale şi nu este transferabilă. Conform articolului 54, redevenţele pentru exploatarea licenţei, prevăzute de articolele 50, 51 şi 52 sunt stabilite între părţi, prin contract sau, în cazul unei neînţelegeri, prin intermediul justiţiei.

Ca urmare a discuţiilor, a avut loc o revizuire a procedeului, pentru a reflecta cât mai adecvat prevederile articolului 31 al Acordului TRIPs. Astfel, au fost abrogate articolele 50- 54. Legea nr. 203 din 2002 care completează şi modifică legea nr. 64 prevede în articolul 47(1) că „solicitantul sau titularul brevetului care din motive temeinice nu a putut să respecte un termen în procedurile în faţa OSIM, este repus în situaţia anterioară, dacă prezintă o cerere motivată în termen de două luni de la încetarea cauzei care l-a împiedicat să acţioneze, dar nu mai târziu de un an de la expirarea termenului nerespectat". Articolul 49 stipulează că la cererea oricărei persoane interesate, Tribunalul Bucureşti poate acorda o licenţă obligatorie la expirarea unui termen de 4 ani de la data de depozit a cererii de brevet sau a unui termen de 3 ani de la acordarea brevetului, socotindu-se termenul care expiră cel mai târziu. „Prevederile alin. 1 se aplică numai dacă invenţia nu a fost aplicată sau a fost insuficient aplicată pe teritoriul României, iar titularul brevetului nu poate să îşi justifice inacţiunea şi dacă nu s-a ajuns la o înţelegere cu acesta privind condiţiile şi modalităţile comerciale de utilizare a invenţiei. Tribunalul Bucureşti va autoriza licenţa obligatorie dacă va aprecia, pe baza circumstanţelor date, că, deşi persoana interesată a depus toate eforturile, nu s-a ajuns la o înţelegere într-un termen rezonabil. Beneficiarul licenţei obligatorii poate fi inclusiv Guvernul sau terţii autorizaţi de acesta. În afara motivelor prevăzute la alin. 2, o licenţă obligatorie poate fi autorizată de Tribunalul Bucureşti: a) în situaţii de urgenţă naţională şi, în principal, în interesul apărării naţionale sau al siguranţei naţionale ori când interesele publice o cer; b) în alte situaţii de extremă urgenţă; c) în situaţii de utilizare publică în scopuri necomerciale."

Membrii Consiliului TRIPs au remarcat că articolul 49 al legii brevetelor descria condiţiile în care o licenţă obligatorie poate fi acordată în cazul folosirii insuficiente a unui brevet, în condiţiile în care Articolul 31 al Acordului TRIPs stabilea criterii detaliate ale modului de acordare a unei asemenea licenţe, însă articolul 49 al legii nu reflecta în totalitate aceste criterii. Delegaţia României a fost rugată să ofere detalii şi să explice dacă deţinătorul brevetului poate satisface cerinţa de demonstrare a faptului că produsele obiect al brevetării au fost importate de către acesta în România şi, dacă nu, modul în care această prevedere respectă articolul 27.1 al Acordului TRIPs, care interzice discriminarea în utilizarea drepturilor în funcţie de locul unde au fost manufacturate produsele118.

Conform Articolului 34, alineatul 1(a), importul în România al produselor rezultând din exploatarea brevetelor poate fi asimilat procesului de utilizare a brevetelor. Dacă deţinătorul brevetului poate demonstra că produsele rezultând din exploatarea brevetelor au fost importate în România în cantităţi suficiente pentru piaţă, nu poate fi acordată o licenţă obligatorie.


104


A fost remarcat faptul că articolele 50, 51 şi 54 ale Legii brevetelor prevedeau posibilitatea acordării unei licenţe ex officio în cazuri de interes public şi în cazul în care brevetul nu era suficient exploatat. Reprezentanţii Uniunii Europene au considerat că acest articol nu conţinea criteriile acordării de licenţe obligatorii în condiţiile articolului 31 al Acordului TRIPs. Delegaţia României a afirmat că legea nr. 64 reflecta parţial criteriile stabilite de articolul 31 al TRIPs. Pentru a asigura o reflectare completă a acestor prevederi, au fost abrogate articolele 50, 51 şi 54 ale legii. Acordarea de licenţe din oficiu este conţinută de articolele 47, 48, 49 ale legii nr. 203 din 2002, care modifică şi completează legea 64. Aşa cum este ea în prezent, legea brevetelor respectă în totalitate articolul 27.1 al Acordului TRIPs.

Articolul 19 al legii privind protecţia topografiilor de circuite integrate defineşte termenul protecţiei. Membrii Consiliului TRIPs au rugat Guvernul României să clarifice dacă „prima exploatare comercială" include „prima exploatare comercială indiferent unde are loc aceasta", aşa cum prevede articolul 38 al Acordului TRIPs. Reprezentanţii ţării noastre au răspuns că articolul 19 al legii şi regula 7, articolul 2, paragraful (g) al Deciziei Guvernamentale nr. 535 pentru aprobarea Reglementărilor pentru Înregistrarea Topografiilor de Circuite Integrate, nu specifica în mod expres faptul că prima exploatare comercială include „prima exploatare comercială indiferent unde are loc aceasta". Existau preocupări privind o eventuală amendare a articolului 19 al legii, în vederea alinierii acesteia la prevederile articolului 38 al Acordului TRIPs.

Articolul 37.2 al Acordului TRIPs face referire la faptul că, condiţiile stabilite în articolul 31, literele de la (a) la (k), se aplică în cazul de cesiune a unei licenţe nevoluntare pentru o schemă de configuraţie sau pentru utilizarea acesteia, de către puterile publice sau în contul acestora fără autorizarea deţinătorului de drept. Cu toate acestea, capitolul V al legii privind protecţia topografiilor de circuite integrate, care descrie condiţiile în care licenţele nevoluntare pot fi acordate legal în România, include doar câteva dintre criteriile prevăzute de Acordul TRIPs. Delegaţia României a fost rugată să explice acest aspect.

Poziţia ţării noastre a susţinut faptul că articolul 33, alineatul 1, literele (a) şi (b) ale legii stabilesc condiţiile în care justiţia poate acorda licenţe nevoluntare pentru exploatare, persoanelor care, în ciuda eforturilor depuse, nu au putut obţine de la deţinător autorizaţia de a utiliza o topografie protejată. O asemenea licenţă poate fi acordată atunci când este necesar, în cazuri de urgenţă afectând siguranţa naţională, în cazul prevenirii sau eliminării efectelor dezastrelor naturale sau când a fost încălcată legislaţia concurenţei loiale. Licenţa este acordată dacă a trecut o perioadă de cel puţin patru ani de la începutul perioadei de protecţie, iar topografia nu a devenit încă subiectul exploatării comerciale pe teritoriul României. Licenţa nevoluntară este şi neexclusivă, putând fi transferată doar împreună cu activele necesare pentru aplicarea sa. Legea prevede faptul că licenţa nevoluntară poate fi revocată de către justiţie la cererea deţinătorului, atunci când au încetat să existe condiţiile în care a fost acordată.

Reprezentanţii Uniunii Europene au rugat delegaţia ţării noastre să explice modul în care informaţiile confidenţiale (secretele comerciale) sunt protejate şi care este baza legală a acestei protecţii (articolele 39.1 şi 39.2 ale Acordului TRIPs). La momentul respectiv, secretele comerciale erau protejate cu ajutorul prevederilor Codului Penal şi ale legii nr. 11 din 1991 privind concurenţa neloială. Acţiunile care reprezentau încălcări ale Codului Penal erau următoarele:

- dezvăluirea ilegală a secretelor de către o persoană căreia i-au fost încredinţateinformaţiile sau care le-a aflat pe parcursul exercitării profesiei sau obligaţiilorce-i revin, dacă acţiunea poate afecta o persoană, infracţiunea pedepsindu-se

105


cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă (articolul 196 al Codului Penal);

- dezvăluirea informaţiilor care nu trebuie făcute publice, de către o persoanăcare deţine asemenea informaţii ca urmare a profesiei sale, dacă acţiunea poatecauza prejudicii, infracţiunea pedepsindu-se cu închisoarea de la doi la şapteani (articolul 298 al Codului penal).

Articolul 4, litera (c) a Legii nr. 11 din 1991 prevede pedepse penale pentru dezvăluirea către un concurent a secretelor comerciale privind activităţile comerciale ale unei persoane, dacă aceasta este făcută de către unul din angajaţii săi. Pentru a asigura respectarea tuturor prevederilor articolului 39 al TRIPs, legea nr. 11 a fost modificată şi completată de legea 298 din 2001. Articolul 1 alineatul (1) defineşte secretul comercial ca fiind „informaţia care, în totalitate sau în conexarea exactă a elementelor acesteia, nu este în general cunoscută sau nu este uşor accesibilă persoanelor din mediul care se ocupă în mod obişnuit cu acest gen de informaţie şi care dobândeşte o valoare comercială prin faptul că este secretă, iar deţinătorul a luat măsuri rezonabile, ţinând seama de circumstanţe, pentru a fi menţinută în regim de secret; protecţia secretului comercial operează atâta timp cât condiţiile enunţate anterior sunt îndeplinite".Reprezentanţilor Guvernului României li s-a cerut de asemenea să explice modul în care sunt protejate testele sau datele nedezvăluite, ca o condiţie a aprobării comercializării produselor farmaceutice sau chimice care utilizează entităţi chimice noi şi dacă era necesară o dezvăluire a unor asemenea date (conform articolului 39.3 al Acordului TRIPs). În acel moment nu existau prevederi pentru a asigura conformitatea cu articolul 39.3 al acordului. Articolul 5 (c) al legii 298 din 2001 prevede că reprezintă infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la şase luni la doi ani sau cu amendă „folosirea în scop comercial a rezultatelor unor experimentări a căror obţinere a necesitat un efort considerabil sau a altor informaţii secrete în legătură cu acestea, transmise autorităţilor competente în scopul obţinerii autorizaţiilor de comercializare a produselor farmaceutice sau a produselor chimice destinate agriculturii, care conţin compuşi chimici noi". Prin urmare, România şi-a respectat promisiunea de a amenda legea concurenţei, astfel încât să fie protejate şi rezultatele experimentelor în domeniul farmaceutic şi al produselor chimice pentru agricultură.

Reprezentanţii Statelor Unite au remarcat că articolul 2 al legii brevetelor (legea 64 din octombrie 1991) prevedea faptul că un brevet trebuie să confere deţinătorului său „un drept exclusiv de exploatare pe durata valabilităţii sale". În acest sens, delegaţia României a fost rugată să confirme dacă exploatarea includea, conform articolului 28 al TRIPs, următoarele:

- în cazul în care obiectul protecţiei unui brevet este un produs, act demarketing, utilizare, oferire spre vânzare sau import în aceste scopuri,produsul;

- în cazul în care obiectul protecţiei unui brevet este un procedeu, act deutilizare, oferire spre vânzare, vânzare sau import în aceste scopuri, produsulobţinut direct cu ajutorul procedeului.Delegaţia ţării noastre a răspuns că articolele 2 şi 34, alineatul 1, litera (a) ale

legii, prevăd că termenul „exploatare" acoperă: manufacturare, oferire spre vânzare, utilizare, import sau depozitare în scopul vânzării, oferirii spre vânzare sau utilizării. A fost subliniat de către Consiliul TRIPs faptul că articolul 12 al legii brevetelor prevedea că invenţiile contrare moralităţii sau politicii publice nu sunt

106


brevetabile. Reprezentanţii României au fost rugaţi să descrie modul în care este interpretat acest articol, să ofere exemple ale circumstanţelor în care o invenţie poate fi considerată a fi contrară moralităţii sau politicii publice şi să prezinte invenţiile cărora li s-a refuzat brevetarea din acest motiv. Delegaţia ţării noastre a răspuns că prevederile articolului 12 al legii brevetelor în ceea ce priveşte invenţiile contrare moralităţii sau interesului public, trebuie interpretate în sensul prevederilor articolului 27.2 al Acordului TRIPs. De la intrarea în vigoare a noii legi, nu a apărut nici un asemenea caz.

Delegaţia ţării noastre a fost rugată să descrie modul în care pot fi atacate deciziile privind licenţierea din oficiu, conform prevederilor articolului 31 (i) al Acordului TRIPs.

Articolul 50, alineatul (1) din legea brevetelor prevedea faptul că o licenţă ex officio poate fi acordată ca urmare a unei decizii judecătoreşti. Conform prevederilor articolului 2, alineatul (1), litera (d) şi ale articolului 3, alineatul (2) al Codului de Procedură Civilă, deciziile judecătoreşti privind proprietatea intelectuală pot fi atacate la Curtea de Apel. În situaţiile prevăzute de articolele 51 şi 52 ale legii, o licenţă din oficiu este acordată ca urmare a unei decizii guvernamentale. La acel moment se analiza modul în care aceasta era în conformitate cu articolul 31(i) al Acordului TRIPs. Analiza era parte integrantă a procesului general privind reflectarea prevederilor TRIPs în legislaţia română în domeniul brevetelor.

Articolul 22 al legii privind protecţia topografiilor de circuite integrate (nr. 16 din 1995) defineşte termenul de „exploatare a unei topografii". Membrii Consiliului TRIPs au considerat că nu era clar faptul că această definiţie includea toate drepturile care trebuie acordate, conform articolului 36 al Acordului TRIPs, în special în ceea ce priveşte un bun care încorporează un circuit integrat protejat. Delegaţia României a fost rugată să descrie modul în care legea română oferea protecţia cerută de articolul 36. Aceasta a opinat că prevederile legii române nu fac referire explicită la „un articol care să încorporeze un circuit integrat protejat". S-a remarcat necesitatea unei analize mai profunde pentru a determina dacă acest aspect este implicit acoperit de unele prevederi al legii (articolele 22, 27 şi 40).

Delegaţia ţării noastre a fost rugată să indice natura măsurilor, în caz că acestea există, luate de către autorităţile române pentru a proteja confidenţialitatea informaţiilor furnizate instanţei de către o parte implicată, pe parcursul unui proces legal, atunci când aceste informaţii au fost oferite pentru a întări dreptul sau în alte scopuri. Reprezentanţii României au afirmat că, confidenţialitatea informaţiilor furnizate justiţiei de către o parte pe parcursul unui proces, este garantată de prevederile legilor penale şi civile. Conform prevederilor articolului 121 al Codului de Procedură Civilă, justiţia poate decide dacă audierile vor avea loc în cerc restrâns, în cazul în care audierea publică ar putea afecta cel puţin una din părţi. Conform articolului 93(e) al legii nr. 92 din 1992, judecătorii şi magistraţii sunt obligaţi să respecte confidenţialitatea muncii lor.

3.2.3 Aspecte internaţionale ale brevetelor de invenţie de pe teritoriul României

Protecţia tranzitorie a brevetelor. O altă lege importantă în domeniul proprietăţii intelectuale este legea nr. 93 din 1998, privind protecţia tranzitorie a brevetelor. Legea se referă la recunoaşterea pe teritoriul României a brevetelor obţinute în alte state. După cum prevede articolul 2, alineatul (1) protecţia tranzitorie

107


se acordă la cerere. Aceasta însemnă că un brevet obţinut într-o altă ţară nu este automat recunoscut în România, el trebuind să facă obiectul unei aplicaţii.

Cu toate acestea, procedura este simplificată. Legea stabileşte patru criterii cumulative care trebuie îndeplinite de o invenţie: să facă obiectul unui brevet în vigoare într-un stat membru al Uniunii de la Paris sau al OMC, obiectul invenţiei să nu fi fost brevetat în România, produsul care face obiectul brevetului să nu fi fost comercializat în România anterior datei de 31 decembrie 1993 şi cererea pentru acordarea protecţiei tranzitorii să fi fost depusă într-un termen de şase luni de la data intrării în vigoare a legii nr. 93.

Legea prevede de asemenea că cererea de protecţie tranzitorie trebuie depusă la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, enumerând documentele care trebuie să însoţească o asemenea cerere. OSIM examinează cererea şi, în termen de trei luni de la data depunerii acesteia, este obligat să publice în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, protecţia tranzitorie acordată.1

Articolul 7, alineatul (1) prevede că „pentru procedurile, drepturile conferite prin protecţia tranzitorie, transmiterea, apărarea şi menţinerea în vigoare a acestora se aplică prevederile legii nr. 64 din 1991 privind brevetele de invenţie".

Sprijinirea brevetării în străinătate a invenţiilor româneşti. Aceasta este asigurată de către normele nr. 242 din 15 ianuarie 1999, emise de OSIM. Normele se referă la modul în care pot fi alocate fonduri pentru brevetarea în străinătate a brevetelor inventatorilor români.

Articolul 2 prevede că la începutul fiecărui an financiar directorul general al OSIM aprobă suma din încasările realizate din taxa de extindere, în conformitate cu prevederile Acordului dintre Guvernul României şi Organizaţia Europeană de Brevete privind cooperarea în domeniul brevetelor, în anul financiar precedent, care reprezintă disponibilul pentru sprijinul financiar acordat de OSIM în vederea brevetării în străinătate a invenţiilor româneşti pentru anul financiar în curs.

De acest sprijin financiar poate beneficia orice persoană fizică română care a solicitat eliberarea unui brevet de invenţie pentru care s-a constituit un depozit naţional reglementar la OSIM. Solicitantul trebuie să depună o cerere la OSIM. Aceasta este studiată de către serviciul de examinare, care elaborează un raport de documentare. Raportul de documentare este mai departe discutat în cadrul Comisiei pentru aprobarea de sprijin financiar în vederea brevetării în străinătate a invenţiilor româneşti. Comisia se convoacă, de regulă, o dată la două luni, de către secretarul comisiei, la iniţiativa preşedintelui ei (articolul 6). De asemenea, Comisia poate solicita depunerea oricăror altor documente considerate necesare pentru luarea unei hotărâri temeinic fundamentate. Hotărârile comisiei se iau cu majoritatea simplă a voturilor membrilor ei iar lucrările comisiei se consemnează într-un proces verbal. Decizia trebuie comunicată solicitantului în termen de 10 zile de la luarea ei.

În ceea ce priveşte posibilitatea acordării de mai multe ori a sprijinului financiar, articolul 9 prevede că „în cursul unui an calendaristic i se poate acorda unei persoane, individual sau ca parte a unui colectiv, o singură dată sprijin în vederea brevetării în străinătate".

Un rol important îl are calea de brevetare, adică modul în care urmează să fie recunoscută la nivel internaţional o operă a unui inventator român. Normele OSIM disting între trei variante: cerere internaţională în conformitate cu Tratatul de cooperare în domeniul brevetelor (PVC), cerere de brevet european şi maximum 3 cereri de brevet pe cale naţională, pentru aceeaşi invenţie. În acest sens, Comisia

119 *** Lege m 93 din 1998 privind protecţia tranzitorie a brevetelor. MO nr. 186 din 20 mai 1998.

108


poate recomanda ca stabilirea căii de brevetare să fie precedată de efectuarea unui raport de documentare la Oficiul European de brevete. După primirea de către solicitant a raportului de documentare şi depunerea acestuia la OSIM, comisia decidă dacă şi pentru ce cale de brevetare se acordă sprijin financiar în continuare.

3.3 Legislaţia privind mărcile comerciale, indicaţiile geografice şi deseneleindustriale

3.3.1 Cadrul legislativ 3.3.1.1 Mărcile şi indicaţiile geografice

Prezentarea legii privind mărcile comerciale şi indicaţiile geografice. Prima lege privind mărcile comerciale a fost adoptată în România în 1879. În 1967 aceasta a fost înlocuită de legea nr. 28. Regimul legal privind mărcile comerciale este guvernat în prezent de o lege nouă, legea nr. 84 din 15 aprilie 1998.

Legea nr. 84 privind mărcile comerciale şi indicaţiile geografice ia în considerare prevederile acordului TRIPs şi ale altor convenţii internaţionale relevante, la care România este parte. Noua lege respectă şi prevederile Directivei nr. 89/104/EEC din 21 decembrie 1988 şi ale Reglementării (EC) nr. 40/94 din 20 decembrie 1993. Această lege include prevederi privind atât mărcile comerciale, cât şi indicaţiile geografice.

Mărcile comerciale. În ceea ce priveşte protecţia mărcilor comerciale, legea se referă la120:a) Obiectul protecţiei. Conform articolului 2(a) al legii sunt protejate semneledistinctive, reprezentate prin cifre, tri-dimensionale sau combinate. Semnele care nu

pot fi reprezentate grafic nu pot fi înregistrate. Legea stabileşte regimul legal pentru mărcile individuale, colective şi de certificare. În ceea ce priveşte obiectul căruia îi este aplicată marca, legea distinge între două categorii, subiect al aceluiaşi regim legal.b) Tratamentul egal. Legea acordă egal şi fără discriminare, acelaşi tratamentatât persoanelor fizice şi juridice române, cât şi străinilor. Conform legii şi cu respectarea convenţiilor internaţionale în domeniu la care România este parte, naţionalii statelor membre ale Convenţiei de la Paris şi ale OMC, ca şi naţionalii statelor care nu sunt parte la Convenţia de la Paris, dar au domiciliul sau afaceri pe teritoriul unui stat membru al Convenţiei de la Paris, beneficiază de aceeaşi protecţie şi de aceleaşi tratamente legale ca şi persoanele fizice şi juridice române.c) Sistemul garantării protecţiei prin intermediul mărcilor comerciale.Conform articolului 4 al legii „dreptul asupra mărcii este dobândit şi protejat de către

Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM)." Pentru a putea fi înregistrată, o marcă trebuie să fie a) distinctă şi b) să nu intre în conflict cu o marcă anterioară sau cu una notorie în România, în momentul aplicării pentru înregistrarea la OSIM. Conflictele cu mărcile anterioare sunt analizate din oficiu de către OSIM şi, atunci când o parte interesată se opune, ca urmare a publicării mărcii, OSIM examinează şi conflictele cu alte drepturi anterioare: dreptul la un nume, o indicaţie geografică, un desen industrial, un drept de autor sau orice alt drept de proprietate intelectuală protejată.


d) Protecţia adiţională pentru mărcile de notorietate. Legea acordă protecţieadiţională mărcilor notorii. Articolul 3 (c) stipulează că „pentru a determina dacă o

marcă este larg cunoscută se va avea în vedere notorietatea acestei mărci, în cadrul segmentului de public vizat pentru produsele sau serviciile cărora marca respectivă se aplică, fără a fi necesară înregistrarea sau utilizarea mărcii în România ". În ceea ce priveşte bunurile sau serviciile la care face referire o marcă notorie, legea identifică aceste mărci ca o categorie specială, interzice înregistrarea unei mărci care ar intra în conflict cu o marcă notorie în România pentru bunuri şi servicii identice sau similare, la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii, dacă în cazul utilizării nejustificate a mărcii de care se leagă aplicaţia pentru înregistrare, ar trebui să se ţină seama de caracterul distinctiv sau renumele mărcii de notorii sau dacă o asemenea utilizare ar putea aduce prejudicii titularului mărcii notorii.e) Durata protecţiei. Conform articolului 29 al legii „înregistrarea mărciiproduce efecte cu începere de la data depozitului naţional reglementar al mărcii,pentru o perioadă de 10 ani." La cererea titularului, înregistrarea mărcii poate fi reînnoită la sfârşitul fiecărei perioade de zece ani.f) Legea stipulează obligativitatea utilizării mărcii comerciale înregistrate,stabilind pedeapsa decăderii titularului din drepturile sale dacă marca nu a fost

utilizată efectiv pe teritoriul României pentru o perioadă neîntreruptă de cinci ani, pentru bunurile şi serviciile pentru care a fost înregistrată, din motive neîntemeiate. Acest principiu nu se aplică mărcilor notorii, aşa cum reiese din definirea acestei categorii de mărci, din articolul 3(c). De asemenea, legea stabileşte o altă situaţie excepţională în care deţinătorul nu poate fi decăzut din drepturi, cu toate că marca nu a fost utilizată pentru o perioadă neîntreruptă de cinci ani, şi anume situaţia în care utilizarea a fost reluată după expirarea perioadei de cinci ani, dar cu mai mult de trei luni înainte de prezentarea unei acţiuni legale care cere decăderea din drepturi a titularului.g) Transferul drepturilor. În principiu, drepturile conferite de o marcă pot fitransferate în orice moment în cadrul perioadei de protecţie. Transferul poate fivoluntar (prin intermediul unui contract de cesiune sau al unei licenţe) sau obligatoriu (prin intermediul unui ordin de execuţie împotriva titularului), h) Aplicarea legii. Legea oferă deţinătorului posibilitatea apelării la mijloace administrative, civile şi penale. Legea prevede crearea unui Consiliu pentru Reexaminare în cadrul OSIM, care studiază toate deciziile OSIM privind înregistrarea şi publicarea mărcilor, respingerea unei aplicaţii pentru înregistrarea sau reînnoirea unei mărci şi înregistrarea unui contract de cesiune sau a unei licenţe în cadrul Registrului Naţional pentru Mărci, în vederea conferirii de soluţii administrative. Pe baza unor criterii stipulate de către lege, orice parte interesată poate cere Tribunalului Municipiului Bucureşti, decăderea din drepturi a deţinătorului unei mărci sau, după caz, anularea înregistrării. Deţinătorul unei mărci poate cere autorităţii judiciare competente să interzică terţii să se angajeze în orice acţiune care constituie o încălcare a drepturilor, conform legii. În plus, legea face o enumerare a contravenţiilor:

- imitarea sau utilizarea ilegală a unei mărci în vederea inducerii în eroare apublicului în ceea ce priveşte calitatea bunurilor sau serviciilor la care sereferă marca;

- punerea ilegală în circulaţie a unui bun sub o marcă identică sau similară uneimărci înregistrate pentru bunuri identice sau similare, în detrimentuldeţinătorului mărcii înregistrate.

Persoana responsabilă pentru prejudiciul cauzat de contravenţiile menţionate mai

110


sus trebuie să plătească daunele prevăzute de lege. În acelaşi timp, pentru respectarea drepturilor implicate de o marcă comercială, legea stabileşte un sistem de măsuri care pot fi luate de către autorităţile judiciare (şi anume: confiscarea sau distrugerea bunurilor conţinând marca ilegală) sau de către autorităţile vamale (suspendarea vămuirii pentru export sau import a bunurilor conţinând marca ilegală.)

Indicaţii geografice

În ceea ce priveşte protecţia indicaţiilor geografice, articolul 3(f) al legii oferă o definiţie a acestor indicaţii, conform Acordului TRIPs. Conform legii, indicaţiile geografice pot fi protejate prin înregistrare la OSIM, la Registrul Naţional al Indicaţiilor Geografice sau în conformitate cu prevederile convenţiilor internaţionale la care România este parte. Indicaţiile geografice sunt protejate pentru o perioadă nedefinită de timp, iar aplicantul are dreptul să le folosească pe o perioadă de zece ani cu posibilităţi nelimitate de reînnoire (dacă condiţiile în care a fost dobândit dreptul se aplică în continuare). Legea creează şi în domeniul indicaţiilor geografice un sistem legal pentru respectarea drepturilor protejate, stabilind sancţiuni civile şi penale.

Legea permite părţii interesate să înainteze o plângere către OSIM, în cazul în care o indicaţie geografică a fost înregistrată fără respectarea prevederilor sale. În cazul nerespectării specificaţiilor de calitate sau a caracteristicilor specifice ale produselor din regiunea la care se referă indicaţiile geografice, Ministerul Agriculturii sau orice parte interesată poate cere Tribunalului Municipiului Bucureşti să revoce drepturile persoanei autorizate de către OSIM, în ceea ce priveşte utilizarea indicaţiilor geografice.

Legea defineşte infracţiunea ca fiind punerea în circulaţie a produselor care poartă indicaţii geografice care indică sau sugerează că produsul în cauză este originar dintr-o regiune geografică, alta decât locul adevărat de origine, în scopul inducerii în eroare a publicului, cu privire la originea geografică a produsului. Persoana care contravine prevederilor legii trebuie să plătească o amendă sau este pedepsită cu închisoarea de la trei luni la trei ani.

În concluzie, se consideră că protecţia conferită de această lege este în conformitate cu prevederile relevante ale Acordului TRIPs.

3.3.1.2 Desenele industriale

Legea nr. 129 din 1992 a guvernat protecţia desenelor industriale în România şi a fost considerată a fi în conformitate cu prevederile Acordului TRIPs. Cu toate acestea, ca urmare a sugestiilor membrilor Consiliului TRIPs, legea a fost modificată şi completată de legea nr. 585 din 2002.

În ceea ce priveşte scopul legii privind desenele industriale, aceasta este împărţită în şase capitole. Capitolul I conţine prevederile generale, Capitolul II stabileşte criteriile protecţiei desenelor industriale, Capitolul III priveşte înregistrarea şi acordarea titlului protecţiei, Capitolul IV se referă la drepturi şi obligaţii, Capitolul V stabileşte responsabilităţile OSIM în domeniul protecţiei desenelor industriale, iar Capitolul VI se referă la sancţiuni.

Articolul 1 al legii recunoaşte dreptul de proprietate intelectuală asupra desenelor şi modelelor industriale: „Drepturile asupra desenelor şi modelelor

m


industriale sunt recunoscute şi protejate pe teritoriul României prin înregistrarea desenului sau modelului industrial, în condiţiile prezentei legi, la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, denumit în continuare O.S.I.M."

Legea prevede că în cazul în care desenul sau modelul industrial este rezultatul unui contract cu misiune creativă, dreptul la certificatul de înregistrare aparţine persoanei care a comandat realizarea desenului sau modelului industrial, cu excepţia unor prevederi contractuale contrare. De asemenea, în cazul în care desenul sau modelul industrial este realizat de către un salariat în cadrul atribuţiilor sale de serviciu, încredinţate explicit, dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare aparţine unităţii angajatoare, cu excepţia unor prevederi contractuale contrare.

Un loc important îl are definirea elementului de noutate. Astfel, obiectul cererii poate fi înregistrat în măsura în care constituie un desen sau model industrial, este nou şi are un caracter individual. Un desen sau model industrial este considerat nou dacă nici un desen sau model industrial identic nu a fost făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost revendicată prioritatea, înaintea datei de prioritate.

Legea stabileşte că „reproducerea, fără drept, a desenului sau modelului industrial în scopul fabricării de produse cu aspect identic, fabricarea, oferirea spre vânzare, vânzarea, importul, folosirea sau stocarea unor astfel de produse în vederea punerii în circulaţie ori folosirii, fără acordul titularului certificatului de înregistrare a desenului sau modelului industrial, în perioada de valabilitate a acestuia, constituie infracţiunea de contrafacere a desenului sau modelului industrial şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă".

3.3.2 Notificarea legislaţiei la Consilul TRIPs

România a prezentat în faţa Consiliului TRIPs şi legislaţia în domeniul mărcilor comerciale, indicaţiilor geografice şi al desenelor industriale. De asemenea, delegaţia ţării noastre a răspuns întrebărilor reprezentanţilor statelor membre OMC, la 13 ianuarie 1999. Ca urmare a acestor interpelări, cadrul legislativ a suferit câteva modificări. În acest sens, legea nr. 129 din 1992 privind desenele şi modelele industriale a fost completată şi modificată de legea nr. 585 din 2002. A fost considerat că legea nr. 84 din 1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice corespundea prevederilor Acordului TRIPs.

A. Mărci comerciale

Articolul 3(a) al legii privind mărcile şi indicaţiile geografice defineşte marca ca fiind un semn susceptibil de reprezentare grafică, servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altor persoane. Cu toate acestea, articolul 15.1 al Acordului TRIPs face referire la dobândirea prin folosinţă a mărcilor de bunuri şi servicii. Delegaţia ţării noastre a fost rugată să explice modul în care acest articol al legii este în conformitate cu Acordul TRIPs.

Reprezentanţii României au considerat că definiţia mărcii, conform articolului 3 (a) al legii, foloseşte termenul „persoane fizice sau juridice" într-un sens mai larg, care acoperă şi conceptul de dobândire prin folosinţă. Termenul „persoane fizice sau juridice" este utilizat pentru a asigura concordanţa completă cu definiţia dată conceptului de titular. Prin urmare, conform articolului 3(h) al legii, titularul este

112


persoana fizică sau juridică în numele căreia marca este înregistrată la OSIM. Având în vedere faptul că Acordul TRIPs nu conţine prevederi care să restricţioneze conceptul de titular în cazul dobândirii prin folosinţă, intenţia care stă în spatele legislaţiei române, a fost definirea conceptul de marcă ca fiind un semn menit să distingă bunurile şi serviciile aparţinând unui singur titular (persoană fizică sau juridică), de cele aparţinând altor titulari (altor persoane).

Conceptul de titular cuprinde, conform legislaţiei române, sensul conferit de Reglementarea Consiliului European nr. 40/94 privind mărcile comerciale comunitare, de Reglementarea Consiliului European nr. 2868/95, de Regulamentul de Implementare a Acordului de la Madrid privind Înregistrarea Internaţională a Mărcilor. Astfel, termenii de persoane fizice şi persoane juridice folosiţi în articolul 3 (a) al legii au un sens mult mai larg decât termenul „dobândire prin folosinţă", utilizat în articolul 15.1 al Acordului TRIPs.

O altă întrebare a pornit de la faptul că articolul 2.1 al Acordului TRIPs şi articolul 11 al Convenţiei de la Paris prevăd protecţia temporară a mărcilor pe perioada desfăşurării târgurilor şi expoziţiilor internaţionale, în timp ce articolul 12 al legii nr. 84 părea să limiteze problema priorităţii. Reprezentanţilor ţării noastre li s-a cerut să clarifice acest aspect 21. Aceştia au opinat că potrivit articolelor 1 şi 2 ale legii, drepturile asupra mărcilor sunt recunoscute pe teritoriul României, în condiţiile legii şi ale convenţiilor internaţionale la care România este parte. Prin urmare, protecţia temporară specificată de articolul 11 al Convenţiei de la Paris este recunoscută pe teritoriul României. Articolul 12 al legii restrânge anumite prevederi ale convenţiei în ceea ce priveşte dreptul de prioritate, însă nu limitează sau nu derogă de la nici o prevedere a Convenţiei de la Paris, respectiv a articolului 2.1 al Acordului TRIPs.

B. Indicaţiile geografice

În ceea ce priveşte indicaţiile geografice, delegaţia României a fost rugată să explice modul în care, în cazul unor omonimii, indicaţiile geografice pentru vinuri sunt protejate de către legislaţia României (articolul 23.3 al Acordului TRIPs). Conform articolului 73 al legii, înregistrarea unei indicaţii geografice pe numele unei asociaţii de producători, nu constituie un obstacol la înregistrarea aceleiaşi indicaţii de către o altă asociaţie care desfăşoară o activitate de producţie în zona geografică, pentru produsele indicate în cerere, a opinat delegaţia ţării noastre. Această prevedere, care face referire la posibilitatea obţinerii protecţiei de către mai multe asociaţii de producători, prin intermediul aceleiaşi indicaţii geografice, se aplică „a fortiori" în cazul protecţiei indicaţiilor geografice omonime, conform articolului 23.3 al Acordului TRIPs122.

În scopul implementării prevederilor articolului 73 al legii, normele de aplicare specifică că, în cazul aplicării pentru protecţia anumitor indicaţii geografice omonime pentru vinuri, indicaţia geografică omonimă va fi acompaniată de indicarea numelui asociaţiei de producători, ca şi de indicarea certificării din partea autorităţilor competente, în ceea ce priveşte conformitatea produselor cu standardele impuse de indicaţie geografică omonimă.

121 *** WTO. Council for TRIPs. Review of Legislation on Trademarks, Geograpical Indications andIndustrial Designs. DV Q2 /ROM/1,1999.122 *** WTO. Council for TRIPs. Review of Legislation on Trademarks, Geograpical Indications andIndustrial Designs. IP/ Q2 /ROM/1, 1999.

113


C. Desenele industriale

În ceea ce priveşte legislaţia în domeniul desenelor industriale, articolul 25 al Acordului TRIPs prevede obligaţia fiecărui stat membru de a furniza protecţia desenelor industriale create în mod independent, noi şi originale. Articolele 8 şi 9 ale Legii privind desenele industriale nu menţionează termenul „create în mod independent". România a fost rugată să explice modul în care legislaţia implementează prevederile TRIPs.

Delegaţia ţării noastre a considerat că prevederile articolelor 8 şi 9 sunt compatibile cu prevederile articolului 25 al TRIPs. Cu toate acestea, pentru o transpunerea mult mai exactă a prevederilor articolului 25 al TRIPs în legislaţia internă, reprezentanţii României s-au obligat să amendeze legea pentru a conţine termenul „creata în mod independent". Articolul 3 al legii nr. 585 din 2002, care completează şi modifică legea nr. 129 din 1991 privind desenele industriale, prevede că „se consideră desen sau model industrial creat în mod independent desenul sau modelul industrial care nu a fost realizat ca urmare a unor contracte cu misiune creativă sau de către salariaţi, în cadrul atribuţiilor de serviciu."

De asemenea, delegaţiei României i-a fost cerut să clarifice faptul că articolul 2.1 al Acordului TRIPs şi acordul 11 al Convenţiei de la Paris prevăd protecţia temporară a mărcilor pe perioada târgurilor şi expoziţiilor internaţionale, în timp ce articolul 18 al legii privind desenele industriale părea să limiteze această problemă123.

Conform articolelor 1 şi 6 ale legii, drepturile prin desenele industriale sunt recunoscute şi protejate pe teritoriul României în condiţiile legii şi ale convenţiilor internaţionale la care România este parte. Prin urmare, protecţia temporară prevăzută de articolul 11 al Convenţiei de la Paris este recunoscută pe teritoriul României. Articolul 18 al legii restrânge anumite prevederi ale Convenţiei în ceea ce priveşte „dreptul de prioritate", însă nu limitează sau derogă de la prevederile articolului 11 al Convenţiei şi ale articolului 2.1 al TRIPs.

Reprezentanţii Uniunii Europene au remarcat că articolul 31 al legii privind desenele industriale prevedea o perioadă de protecţie de cinci ani pentru desenele industriale, perioadă care putea fi reînnoită pentru alte două perioade de cinci ani. Cu toate acestea, articolul 26 al TRIPs stipulează că durata minimă de protecţie trebuie să fie zece ani. Delegaţia ţării noastre a fost rugată să explice această neconcordanţă. Reprezentanţii României au susţinut că prevederile articolului 31 erau compatibile cu cele ale articolului 26 al TRIPs. Acest articol nu prevede o perioadă iniţială de minim zece ani, ci faptul că „durata protecţiei oferite va fi de minimum zece ani". În ceea ce priveşte articolul 31 al legii, durata protecţiei disponibile în România este de cinci ani, cu posibilitatea reînnoirii pentru două perioade succesive de cinci ani. Prin urmare, perioada maximă de protecţie poate atinge 15 ani în România, depăşind perioada minimă de protecţie prevăzută de TRIPs.

Trebuie subliniat faptul că articolul 38 al Legii 585 din 2001 care completează şi modifică Legea 129, prevede în prezent faptul că „perioada de valabilitate a unui certificat de înregistrare a desenului sau modelului industrial este de 10 ani de la data constituirii depozitului reglementar şi poate fi reînnoită pe 3 perioade succesive de 5 ani".

Reprezentanţii Japoniei au dorit să cunoască modul în care sunt protejate desenele şi modelele de textile, în conformitate cu articolul 25.2 al TRIPs. Mai mult,

123 *** WTO. Council for TRIPs. Review of Legislation on Trademarks, Geograpical Indications and Industrial Designs. IP/ Q2 /ROM/1, 1999.

114


delegaţia română a fost rugată să explice sistemul sau practica în ceea ce priveşte costul, examinarea sau publicarea, în vederea asigurării faptului că nu este afectată posibilitatea de a cere şi de a obţine protecţie. Delegaţia ţării noastre a răspuns că nu există prevederi speciale în ceea ce priveşte desenele şi modelele de textile, acestea fiind protejate conform legii nr. 129 din1 992 privind protecţia desenelor industriale. Articolul 7(g) al legii privind drepturile de autor şi drepturile conexe prevede că, „constituie obiect al drepturilor de autor operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma concretă de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor, cum sunt: (…) operele de artă plastică, cum ar fi: (…), precum şi operele de artă aplicată produselor destinate unei utilizări practice." În plus, nu este necesară nici o formalitate pentru a beneficia de pe urma acestei protecţii, aşa cum prevede Convenţia de la Berna.

Conform articolului 1(2) al legii drepturilor de autor şi drepturilor conexe, „opera de creaţie intelectuală este recunoscută şi protejată, independent de aducerea la cunoştinţa publică, prin simplu fapt al realizării ei, chiar neterminată." Astfel, nu apare problema costurilor, examinării şi publicării. Protecţia conferită de dreptul de autor nu exclude posibilitatea protecţiei conform unei legi speciale, fiind posibilă dubla protecţie.

3.4 Legislaţia privind drepturile de autor şi drepturile conexe

3.4.1 Cadrul legal

Începând cu 1995 au fost adoptate noi reglementări în domeniul drepturilor de autor şi al drepturilor conexe, reglementări care iau în considerare prevederile Acordului TRIPs şi ale convenţiilor internaţionale în domeniu. Acestea îmbracă forma legii nr. 8 din 14 martie 1996.

Legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe din 14 martie 1996, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 60 din 1996 şi a intrat în vigoare pe 25 iunie 1996. Aceasta este împărţită în patru Titluri, după cum urmează: Titlul I- Dreptul de autor, Titlul II- Drepturile conexe dreptului de autor, Titlul III- Gestiunea şi apărarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe şi Titlul IV- Aplicarea legii. Dispoziţii tranzitorii şi finale. Legea a introdus numeroase reglementări substanţiale. Comparat cu prevederile legii anterioare, regimul legal al drepturilor de autor a fost modificat în ceea ce priveşte obiectul, durata şi conţinutul, aceste modificării fiind în totalitate consistente cu prevederile convenţiilor internaţionale. Astfel, lucrările protejate sunt cele enumerate de Convenţia de la Berna- Actul de la Paris 1971, criteriile de eligibilitate pentru protecţie sunt cele stabilite de aceeaşi Convenţie, iar durata generală a protecţiei este de şaptezeci (70) de ani (mai mult decât o cere Convenţia).

Protecţia se extinde către „operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma concretă de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor", după cum prevede articolul 7 al legii, care este consistent cu prevederile articolului 9 al Acordului TRIPs. Prevederile articolului 9 al TRIPs sunt încorporate în articolul 9(a) al legii nr. 8, conform căruia: „nu pot beneficia de protecţia legală a drepturilor de autor

115


următoarele: ideile, teoriile, conceptele, descoperirile şi invenţiile, conţinute într-o operă, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare", şi în articolul 72(2) care stipulează că: „ideile, procedeele, metodele de funcţionare, conceptele matematice şi principiile care stau la baza oricărui element dintr-un program pentru calculator, inclusiv acelea care stau la baza interfeţelor sale, nu sunt protejate."

Programele pentru calculator sunt protejate ca lucrări literare, conform articolului 7(a) al legii şi pot fi „exprimate în orice fel de limbaj, fie în cod-sursă sau cod-obiect", în conformitate cu articolul 72(1) al legii, în concordanţă cu prevederile articolului 10 al Acordului TRIPs.

Legislaţia română protejează de asemenea şi lucrările derivate, fără a prejudicia drepturile de autor, incluzând aici „culegerile de opere literare, artistice sau ştiinţifice, colecţiile sau compilaţiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date, care, prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creaţii intelectuale", conform articolului 8(b) din lege, prevedere care este şi ea conformă articolului 10 al Acordului TRIPs.

În ceea ce priveşte lucrările cinematografice şi programele de calculator, autorii se bucură de drepturi exclusive pentru a autoriza închirierea cu scopuri comerciale a lucrărilor sau a copiilor acestor lucrări, după cum prevăd articolele 13(b), 14(2) şi 73(c) ale Legii nr. 8.

Durata protecţiei unei lucrări se extinde în general la durata de viaţă a autorului plus şaptezeci (70) de ani după moartea acestuia. În cazul lucrărilor a căror durată a protecţiei are un punct de referinţă, altul decât durata de viaţă a autorului, aceasta este:

- 70 de ani de la data aducerii la cunoştinţa publică a acestora- pentru opereleaduse la cunoştinţa publică sub pseudonim sau fără indicarea numeluiautorului (articolul 26);

- 70 de ani de la moartea ultimului coautor- pentru operele realizate încolaborare (articolul 27.1);

- 70 de ani de la moartea fiecărui coautor, în cazul în care contribuţiilecoautorilor sunt distincte (articolul 27.2);

- 70 de ani de la data aducerii operelor la cunoştinţa publică. În cazul în careaceasta nu se realizează timp de 70 de ani de la crearea operelor, protecţiadurează 70 de ani de la crearea operelor (articolul 28);

- 25 de ani de la data creării, pentru drepturile asupra operelor de artă aplicată(articolul 29).

Aceste prevederi corespund perfect articolului 12 al Acordului TRIPs. Trebuie însă subliniat faptul că Acordul prevede o durată a protecţiei de cel puţin 50 de ani.

Legea română stipulează câteva cazuri speciale în care utilizarea operelor constituie limitări ale exercitării drepturilor de autor, în timp ce impune unele condiţii acestor utilizări, şi anume: „să fie conforme bunelor uzanţe, să nu contravină exploatării normale a operei şi să nu prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de exploatare." Aceste prevederi sunt în conformitate cu articolul 13 al Acordului.

Pentru prima dată în legislaţia proprietăţii intelectuale din România, legea nr. 8 din 1996, recunoaşte şi protejează drepturile conexe dreptului de autor, conferite celor trei categorii de titulari protejaţi de Convenţia de la Roma din 1961, şi anume drepturile artiştilor interpreţi sau executanţi, pentru propriile interpretări sau execuţii, drepturile producătorilor de înregistrări sonore, pentru propriile înregistrări şi drepturile organismelor de radiodifuziune şi televiziune, pentru propriile emisiuni.

116


Artistul interpret are dreptul economic exclusiv de a autoriza fixarea prestaţiei sale, reproducerea prestaţiei fixate, difuzarea prestaţiei fixate prin vânzare, închiriere, împrumut sau prin orice alt mod de transmitere cu titlu oneros ori cu titlu gratuit, prezentarea într-un loc public sau comunicarea publică a prestaţiei fixate ori nefixate pe un suport, adaptarea prestaţiei fixate si emiterea sau transmiterea prin radiodifuziune ori prin televiziune a prestaţiei sale, fixate sau nefixate pe un suport, retransmiterea prin mijloace fără fir, prin fir, prin cablu, prin satelit sau prin orice alt procedeu similar (articolul 98 al legii nr. 8).

Producătorul de înregistrări sonore are dreptul de a autoriza: reproducerea propriilor înregistrări sonore, difuzarea propriilor înregistrări sonore, prin vânzare, închiriere, împrumut sau orice alt mod de transmitere cu titlu oneros sau gratuit, emiterea sau transmiterea prin radiodifuziune sau televiziune a propriilor înregistrări sonore, retransmiterea prin mijloace fără fir, prin fir, prin cablu, prin satelit sau prin orice alt procedeu similar, precum şi prin orice alt mijloc de comunicare către public, prezentarea într-un loc public a propriilor înregistrări sonore, adaptarea propriilor înregistrări sonore şi importul pe teritoriul României al copiilor legal realizate ale propriilor înregistrări sonore (articolul 105(1) al legii nr. 8). De asemenea, producătorul are dreptul, împreună cu autorii, editorii şi artiştii interpreţi sau executanţi, de a fi remunerat pentru copierea privată a operelor sale.

Durata protecţiei acordată de lege este de 50 de ani, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a avut loc prima fixare sau, în lipsă, prima comunicare către public, pentru artiştii interpreţi sau executanţi, şi 50 de ani, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a avut loc prima fixare, pentru producători.

Organismele de radiodifuziune şi de televiziune au dreptul de autoriza fixarea propriilor programe de radio sau televiziune, reproducerea propriilor programe de radio sau de televiziune fixate pe orice fel de suport, difuzarea propriilor programe de radio sau televiziune fixate de orice fel de suport, prin vânzare, închiriere, împrumut sau prin orice alt mod de transmitere cu titlu oneros sau gratuit, retransmiterea propriilor programe de radio sau de televiziune prin mijloace fără fir, prin fir, prin cablu, prin satelit sau prin orice alt procedeu similar, precum şi prin orice alt mod de comunicare către public, comunicarea într-un loc accesibil publicului, cu plata intrării, a propriilor programe de radio sau de televiziune, adaptarea propriilor programe de radio sau televiziune fixate pe orice tip de suport şi importul pe teritoriul României al copiilor legal realizate de pe propriile programe de radio sau televiziune, fixate pe orice tip de suport. Aceste drepturi obligă persoana autorizată să menţioneze numele organismelor de la care provin programele de radio sau televiziune. De asemenea, organismele de radio şi de televiziune au dreptul patrimonial exclusiv de a împiedica importul de copii realizate fără autorizarea lor, de pe propriile programe de radio sau de televiziune, fixate pe orice tip de suport. Toate aceste drepturi sunt protejate pe o perioadă de 50 de ani de la prima difuzare sau transmisie a programului respectiv (articolul 114).

Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe a fost modificată şi completată semnificativ prin Legea nr. 285 din 23 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 587.

Astfel, legea prevede transmiterea prin exerciţiu a drepturilor de autor prin moştenire, pe durată nelimitată. De asemenea, conform acesteia, autorul unei opere are dreptul „exclusiv de a decide dacă, în ce mod şi când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimţi la utilizarea operei de către alţii", conform modificării articolului 12. Noua modificare redefineşte termenii de reproducere, distribuire,

117


import, închiriere şi împrumut al unei opere, prin modificarea articolului 14 şi introducerea paragrafelor 14.1, 14.2, 14.3, 14.4 şi 14.5. În plus, este modificat conţinutul articolului 15 printr-o nouă abordare a tremenului comunicare publică. Un element foarte important este înlocuirea termenului de exploatare cu cel de utilizare a unei opere şi al dreptului de autor conferit, precum şi înlocuirea termenului de difuzare prin cel de distribuire. Şi acestui articol îi sunt adăugate paragrafe noi, paragraful 15.1 prezentând termenul de radiodifuzare, în timp ce paragraful 15.2 tratează retransmiterea prin cablu. Astfel, sunt abrogate articolele 17, 18, 19 şi 20 ale Legii nr. 8/1996.

Durata protecţiei programelor pentru calculator este extinsă de la 50 la 70 de ani după moartea autorului.

Este modificat conţinutul articolului 30, referitor la condiţiile excepţionale în care pot fi utilizate operele deţinătorilor de drept, fără a fi considerate încălcări ale dreptului de autor. Articolul 38 este modificat pentru a permite cesiunea dreptului de radiodifuzare a unei opere către un organism de radiodifuziune sau de televiziune doar o singură dată, fiind necesară o nouă autorizare în cazul în care se doreşte utilizarea şi a doua oară.

O modificare esenţială o suferă articolul 44 referitor la operele create în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Dacă iniţial acest articol privea operele create „în cadrul unui contract individual de muncă", prin modificare, el implică operele „create în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu precizate în contractul individual de muncă." Mai mult, după modificare, articolul 44 prevede că autorul, deşi titularul dreptului de autor, poate autoriza utilizarea operei sale de către terţi, numai cu consinţământul angajatorului şi cu recompensarea acestuia pentru contribuţia la costurile creaţiei. Această prevedere este extrem de importantă, ea clarificând statutul operei unui angajat la locul de muncă. Ea instaurează ca titular de drept pe angajat, care însă nu o poate transmite altora (şi deci beneficia material de pe urma ei) decât cu acordul angajatorului şi contra recompensării acestuia, plecându-se la faptul că şi angajatorul a avut un aport important, conferind autorului cadrul şi resursele necesare realizării operei. Articolul 46 este modificat şi el pentru ca beneficiarul drepturilor de autor în cazul unui contract de comandă pentru operele viitoare (în lipsa unor clauze contrare) să fie autorul.

Articolul 58 este modificat pentru a permite încheierea de contracte generale de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală şi prin intermediul organismelor de gestiune colectivă. Articolul 63 stabileşte o nouă definire a operei audiovizuale ca „opera cinematografică, opera exprimată printr-un procedeu similar cinematografiei sau orice altă operă constând dintr-o succesiune de imagini în mişcare, însoţite sau nu de sunete."

Articolul 73 este la rândul său modificat. Astfel, titularul dreptului de autor al unui program pentru calculator (şi nu autorul unui program pentru calculator) beneficiază de dreptul exclusiv de a realiza şi autoriza „reproducerea permanentă sau temporară a unui program, integral sau parţial, prin orice mijloc şi sub orice formă, inclusiv în cazul în care reproducerea este determinată de instalarea, stocarea, rularea sau executarea, afişarea sau transmiterea în reţea."

De asemenea, după articolul 122, noua modificare introduce capitolul VI al titlului II Drepturile sui-generis ale fabricanţilor de baze de date. Acesta defineşe noţiunea de bază de date în vederea protejării lor prin intermediul dreptului de autor. Mai mult, sunt definiţi şi anumiţi termeni specifici, asemenea extragerii şi reutilizării.

118


După articolul 122, sunt introduse articolele 123.1, 123.2, 123.3 şi 123.4 referitoare la gestiunea colectivă obligatorie pentru exercitarea următoarelor drepturi: la remuneraţie echitabilă, de suită, de difuzare a operelor muzicale, de comunicare publică a operelor muzicale, de retransmitere prin cablu.

Legislaţia română încorporează şi prevederile acordurilor şi convenţiilor internaţionale în domeniu. Parlamentul României a ratificat cele mai importante convenţii internaţionale din domeniul drepturilor de autor şi al drepturilor conexe, şi anume:

- Legea nr. 76 din 14 aprilie 1998 privind ratificarea Convenţiei de la Bernapentru protejarea operelor artistice şi literare- Actul de la Paris 1971, amendatîn 1979, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 148, din 14 aprilie1998;

- Legea nr. 77 din 17 aprilie 1998 privind ratificarea Convenţiei de la Roma1961 pentru protejarea artiştilor interpreţi, a producătorilor de înregistrărisonore şi a organismelor de radiodifuziune şi televiziune, publicată înMonitorul Oficial al României nr. 156, din 17 aprilie 1998;

- Legea nr. 78 din 17 aprilie 1998 privind ratificarea Convenţiei de la Geneva1971 pentru protecţia producătorilor de înregistrări împotriva copieriineautorizate a operelor, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 156,din 17 aprilie 1998.

De asemenea, este important de menţionat faptul că pe 31 decembrie 1997, România a semnat cele mai recente tratate ale OMPI, şi anume Tratatul privind drepturile de autor şi Tratatul privind Artiştii interpreţi şi producătorii de înregistrări sonore- Geneva 1996.


România a beneficiat de prevederile tranzitorii ale Acordului TRIPs. Revizuirea acestei legii de către Consiliul TRIPs a fost privită de către ţara noastră ca un exerciţiu transparent destinat informării membrilor OMC asupra progreselor făcute de România în reglementarea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe. Mai mult, acest proces a reprezentat pentru România un sprijin important, permiţându-i să identifice elementele care necesită modificări, în vederea alinierii legislaţiei la prevederile Acordului TRIPs.

Reprezentanţii Uniunii Europene au observat faptul că articolul 147 al legii privind drepturile de autor şi drepturile conexe prevede câteva condiţii în ceea ce priveşte protecţia străinilor, titulari ai dreptului de autor, în timp ce articolul 146 stipulează anumite situaţii privind cetăţenia română şi/sau teritoriul României 124. Delegaţia ţării noastre a fost rugată să clarifice modul în care aceste articole interacţionează şi modul în care respectă articolul 3, în asociere cu articolul 65.2 al Acordului TRIPs. Aceasta a opinat că prevederile legii române nu discriminează titularii de drepturi de autor şi de drepturi conexe. Cu toate că cele două articole subliniază câteva situaţii posibile, România, deşi beneficiind de pe urma prevederilor articolului 65.2, trebuie să aplice prevederile articolului 3 al Acordului TRIPs, ceea ce şi aplică în prezent. Tratamentul naţional la care se face referire în articolul 146 al

124 *** WTO. Council for TRIPs. Review of Legislation on Copyright and Related Rights. IP/ Q/ ROM/ 1,1999.

119


legii, se aplică cetăţenilor oricărui stat membru sau parte la un tratat, convenţie sau acord internaţional la care România este parte sau pe care l-a ratificat, incluzând aici statele membre OMC (chiar şi cetăţenii statelor membre OMC care nu sunt parte a Convenţiei de la Berna).

De asemenea, reprezentanţii României au trebuit să facă faţă unei situaţii dificile. Articolul 14.1 al legii privind drepturile de autor şi drepturile conexe prevede că termenul „reproducere" include „realizarea unei înregistrări audio-video a lucrării". Articolul 9.1 al Acordului TRIPs, în asociere cu articolul 9.3 al Convenţiei de la Berna stipulează că „orice înregistrare sonoră sau vizuală va fi considerată reproducere". Astfel, delegaţia ţării noastre a trebuit să clarifice dacă o singură înregistrare sonoră sau video este considerată ca reproducere, conform legislaţiei române.

Din păcate, a fost vorba despre o greşeală de traducere a legii în limbile franceză şi engleză. Conform legii privind drepturile de autor şi drepturile conexe, definiţia termenului „reproducere" aşa cum este ea stipulată de articolul 14.1 este în conformitate cu articolul 9.1 al Acordului TRIPs şi ale articolului 9.3 al Convenţiei de la Berna, deoarece include „orice înregistrare sonoră sau vizuală a unei opere".

Membrii Consiliului TRIPs au dorit să cunoască modul în care sunt protejate compilaţiile de date. Compilaţiile de date sunt protejate de către legea nr. 8 din 1996. Articolul 8(b) al legii stipulează că, colecţiile sau compilaţiile de materiale sau de date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date, care, prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creaţii intelectuale, fac obiectul dreptului de autor, fără a prejudicia drepturile autorilor operei originale.

Delegaţiei României i s-a cerut să clarifice efectele distincţiei făcute între transmiterea digitală şi alte tipuri de transmisiuni de către articolul 38, paragrafele 1 şi 2 ale legii drepturilor de autor şi drepturilor conexe. Reprezentanţii ţării noastre au susţinut că versiunea originală a legii nu face nici o distincţie între regimul autorizării pentru transmiterea digitală şi alte tipuri de transmisiuni. Articolul 38(1) prevede că „autorizaţia pentru emiterea unei opere prin mijloace fără fir include şi autorizarea pentru transmiterea acelei opere prin fir, prin cablu sau prin orice ale procedeu similar…", obiect al unor condiţii definite, iar paragraful (2) stipulează că „dispoziţiile alineatului (1) al prezentului articol nu se aplică în cazul transmiterii digitale, prin orice mijloace, a unei opere." Prin urmare, legea necesită o autorizare specială, nu pentru difuzarea digitală, ci pentru transmiterea digitală.

Articolul 85, alineatul (2) al legii exclude fotografiile unor scrisori, acte, documente de orice fel, desene tehnice şi altele asemenea de la protecţia legală a dreptului de autor. România a fost rugată să explice modul în care aceasta respectă prevederile articolului 9 al Acordului TRIPs, în asociere cu articolul 2, alineatul (1) al Convenţiei de la Berna, care stipulează protecţia operelor fotografice, indiferent de obiectul protecţiei şi de scopul în care sunt realizate125. După cum prevede articolul 7(f) „operele fotografice, precum şi orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei" constituie obiect al dreptului de autor, „oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma concretă de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor", ceea ce este în conformitate cu articolul 2.1 al Convenţiei de la Berna. Cu toate acestea, Convenţia lasă deschisă posibilitatea refuzului de a proteja anumite categorii de fotografii, deoarece acestea trebuie să fie şi opere „originale de creaţie intelectuală". Altfel, protecţia ar merge prea departe. Articolul 85(2) exclude de la


120


protecţie fotografiile care nu implică nici un act de creaţie intelectuală, de exemplu fotografiile unor scrisori, acte, documente şi desene tehnice.

Reprezentanţii Uniunii Europene au remarcat că articolul 105 al legii enumeră drepturile acordate producătorului de înregistrări sonore. Delegaţia României a fost rugată să clarifice în ce mod un asemenea producător se bucură de dreptul de a autoriza interzicerea reproducerii indirecte a operelor sale (articolul 14.2 al Acordului TRIPs). Aceasta a răspuns că articolul 105 oferă producătorului de înregistrări sonore dreptul exclusiv de a autoriza reproducerea propriilor înregistrări sonore. Prin urmare, legea nu distinge între reproducerea directă şi indirectă. Astfel, se poate concluziona că drepturile exclusive ale producătorului acoperă toate tipurile de reproducere, inclusiv cea indirectă.

Articolul 121 al legii prevede că „este permisă transmiterea prin cablu, fără consimţământul titularilor de drepturi şi fără plata vreunei remuneraţii, numai în cazul programelor proprii ale organismelor publice de radiodifuziune şi de televiziune cu acoperire naţională, precum şi acelora ale organismelor de radiodifuziune şi de televiziune ale căror programe sunt retransmise prin cablu în mod obligatoriu, potrivit reglementărilor în vigoare". Reprezentanţii ţării noastre au fost rugaţi să explice scopul şi înţelesul acestei prevederi. Titlul II al legii se referă la drepturile conexe şi Capitolul V, la organismele de radio şi televiziune. Secţiunea I a acestui capitol are în vedere drepturile exclusive ale acestor organisme. Articolul 113(1)(d) prevede că organismele de radiodifuziune şi televiziune au dreptul economic exclusiv de a autoriza „retransmiterea propriilor programe de radio sau televiziune prin mijloace fără fir, prin fir, prin cablu, prin satelit sau prin orice alt procedeu similar". Prin urmare, organismele de radiodifuziune şi televiziune, ca titulari ai drepturilor conexe asupra propriilor programe, trebuie să autorizeze retransmiterea prin cablu de către un operator prin cablu. Prevederile articolului 121(4) sunt menite să asigure că asemenea organisme titulare de drepturi conexe nu au dreptul de a autoriza operatorii prin cablu, şi nici nu au avantajul economic de a exercita aceste drepturi în două cazuri:

(a) În cazul televiziunii publice şi al organismelor de radiodifuziune de interesnaţional, din cel puţin două motive:

(i) aceste organisme sunt finanţate de la buget şi astfel sunt indirect finanţatede către populaţie; (ii) orice familie care deţine un aparat de radio

sau televizor trebuie săplătească un abonament pentru serviciile publice de radiodifuziune şiteleviziune.

(b) În cazul în care organismele de radiodifuziune şi televiziune nu sunt publice,dar reglementările obligă operatorii de cablu să retransmită programele, apareo situaţie similară obligaţiilor reciproce impuse de stat.

121


Delegaţia Japoniei a cerut reprezentanţilor României să explice dacă „programele de calculator", includ, conform legii drepturilor de autor şi drepturilor conexe, programele exprimate atât în codul sursă, cât şi în codul obiect, precum şi modul în care legea respectă prevederile articolului 10.1 al Acordului TRIPs. Delegaţia ţării noastre a opinat că articolul 7 din lege defineşte obiectul dreptului de autor ca „operele originale de creaţie intelectuală în domeniu literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma concretă de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor". Alineatul (a) al articolului 7 face o enumerare a operelor din domeniul literar care fac obiectul protecţiei dreptului de autor. Această listă nu este exhaustivă. Cu toate acestea, programele de calculator sunt incluse în mod expres în acest grup de opere literare protejate.

Articolul 72(1) prevede că „protecţia programelor de calculator include orice expresie a unui program, programele de aplicaţie şi sistemele de operare, exprimate în orice fel de limbaj, fie în cod-sursă sau cod-obiect, materialul de concepţie pregătitor, precum şi manualele. Astfel, programele de calculator fac obiectul unui regim legal asemănător lucrărilor literare, în conformitate cu prevederile articolului 10.1 al Acordului TRIPs.

De asemenea, reprezentaţii Japoniei au rugat delegaţia ţării noastre să explice dacă „culegerile" prevăzute de articolul 8(b) al legii, includ compilaţii de date în formă redată de maşini şi modul în care legea drepturilor de autor şi drepturilor conexe respectă prevederile articolului 10.2 al Acordului TRIPs.

Articolul 8(b) nu face distincţie între formele citibile, aşa cum reiese din articolul 7, conform căruia operele originale sunt protejate indiferent de „modalitatea de creaţie, modul sau forma concretă de exprimare." Cu toate acestea, pentru a fi protejate, operele pre-existente, asemenea culegerilor sau compilaţiilor de materiale sau de date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date, trebuie să îndeplinească criteriul originalităţii şi trebuie să constituie creaţii intelectuale. Prin urmare, prevederile articolului 7 se aplică şi acestor compilaţii, astfel încât protecţia culegerilor include compilaţiile de date în formă care să poată fi citită de maşini. Mai mult, articolul 14(1) al legii defineşte reproducerea ca realizarea uneia sau mai multor copii ale unei opere, inclusiv „stocarea permanentă ori temporară a acesteia cu mijloace electronice." Este evident că această formă de stocare poate fi citită de maşină. Această prevedere, prin asociere cu articolele 7 şi 8(a), respectă prevederile articolului 10.2 al Acordului TRIPs.

Delegaţia Statelor Unite a cerut reprezentanţilor României să explice modul în care legea română protejează operele, producătorii de fonograme şi artiştii interpreţi ai altor state membre OMC şi dacă face aceasta pe baza tratamentului naţional, după cum o cere Acordul TRIPs şi articolul 9.1 (care încorporează articolul 5(1) al Convenţiei de la Berna). În plus, delegaţia ţării noastre a fost rugată să explice modul în care tratamentul naţional este permis în virtutea articolului 34 al legii privind drepturile de autor şi drepturile conexe. Aceasta a răspuns că prevederile legii privind drepturile de autor şi drepturile conexe se aplică, după cum prevede articolul 146, operelor, prestaţiilor artiştilor interpreţi sau executanţi, înregistrărilor sonore, fonogramelor şi programelor de radio şi televiziune. În cazul persoanelor străine, titulari de drepturi de autor şi drepturi conexe, articolul 147 prevede că aceştia beneficiază de protecţia prevăzută prin convenţiile, tratatele şi acordurile internaţionale la care România este parte, iar în lipsa acestora, beneficiază de un tratament egal cu cel al cetăţenilor români, cu condiţia ca aceştia să beneficieze, la rândul lor de un tratament naţional în statele respective. Prin urmare, în aplicarea articolelor 3 şi 9.1 ale Acordului TRIPs, România acordă tratamentul naţional

122


operelor cetăţenilor altor state membre OMC, în conformitate cu articolul 5, alineatele 1 şi 3 ale Convenţiei de la Berna, Actul de la Paris. În ceea ce priveşte artiştii interpreţi şi producătorii de fonograme, tratamentul naţional este acordat în conformitate cu articolele 4 şi 5, confirmate de articolul 2, alineatul 2 al Convenţiei de la Roma.

Astfel, în ceea ce priveşte dreptul titularilor străini la plăţi compensatorii pentru copierea privată, conform condiţiilor stabilite de articolul 34(2) al legii nr. 8, doar autorii pot cere o parte din sumă, prin intermediul societăţilor de specialitate care trebuie să încheie acorduri bilaterale sau unilaterale cu societăţi similare acţionând pe teritoriul României, pentru a se bucura de dreptul respectiv.

România a fost întrebată dacă aplică producătorilor de fonograme şi artiştilor interpreţi din alte state membre OMC, „regula termenului mai scurt". Trebuie menţionat faptul că România nu aplică „regula termenului mai scurt al protecţiei", producătorilor de fonograme şi artiştilor interpreţi din ale state membre OMC.

Reprezentanţii Statelor Unite au rugat delegaţia ţării noastre să explice modul în care România protejează atât împotriva reproducerii directe, cât şi indirecte a fonogramelor, după cum o cere articolul 14.2 al TRIPs, incluzând aici transmisiunile digitale în contextul abonamentelor sau al serviciilor interactive.

Articolul 105, alineatul (1) al legii oferă producătorului de fonograme dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza reproducerea propriilor înregistrări sonore şi nu distinge între reproducerea directă şi cea indirectă. Aceasta înseamnă că dreptul exclusiv al producătorului acoperă reproducerea de orice tip, inclusiv reproducerea indirectă.

Transmisiunile digitale sunt de asemenea protejate prin intermediul dreptului exclusiv acordat producătorilor de fonograme de către articolul 105, alineatul 1(c) privind „emiterea sau transmiterea prin radiodifuziune sau televiziune a propriilor înregistrări sonore, retransmiterea prin mijloace fără fir, prin fir, prin cablu, prin satelit sau prin orice alt procedeu similar, precum şi prin orice alt mijloc de comunicare către public".

În final, reprezentanţii ţării noastre au fost rugaţi să explice modul în care România prevede protecţia retroactivă deplină a operelor, producătorilor de fonograme şi artiştilor interpreţi din alte state membre OMC, după cum o cer articolele 9.1, 14.6 şi 70.2 ale Acordului TRIPs. Delegaţia română a explicat că legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe prevede în articolul 149, alineatul 2, că „beneficiază de protecţia prezentei legi şi operele create anterior intrării în vigoare a acesteia, inclusiv programele pentru calculator, înregistrările sonore, operele cinematografice şi audioviziuale, precum şi programele organismelor de radiodifuziune şi de televiziune". Paragraful 3 al acestui articol prevede că „durata drepturilor de exploatare asupra operelor create de autorii decedaţi înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi şi pentru care au expirat termenele de protecţie se prelungeşte până la termenul de protecţie prevăzut în prezenta lege".

3.5 Legislaţia privind aplicarea acordului TRIPs în România


Legislaţia în vigoare creează cadrul legal pentru obţinerea de drepturi de proprietate intelectuală şi oferă un sistem eficient de apărare care asigură mijloacele

123


adecvate de aplicare a acestor drepturi. Aplicarea legislaţiei în domeniul proprietăţii intelectuale a făcut progrese importante, cu toate că este încă în urma modului în care se aplică aceasta în ţările dezvoltate.

Regulile generale ale secţiunii 5 din Codul de Procedură Civilă stabilesc că în cazul unui proces, acesta ar trebui să fie susţinut în faţa instanţei de care aparţine acuzatul. Aceste reguli se aplică şi disputelor privind încălcarea sau deţinerea unui drept de proprietate intelectuală, în absenţa unor reguli specifice în ceea ce priveşte jurisdicţia. Conform Codului de Procedură Civilă, Tribunalul Bucureşti este competent pentru a primi plângerile în ceea ce priveşte creaţiile intelectuale sau proprietatea intelectuală. Această regulă se aplică atât cererilor pentru anularea unui drept de proprietate intelectuală, cât şi recursurilor împotriva deciziilor Comisiei de Examinare a OSIM (de exemplu, în cazul în care a fost refuzată o aplicaţie). Un apel ulterior se face în aceste cazuri la Curtea de Apel, Bucureşti. Deoarece cererile de anulare sunt de competenţa Tribunalului Bucureşti, în timp ce acţiunile privind încălcarea unui drept de proprietate intelectuală sunt de competenţa oricărui Tribunal din România, acestea din urmă rămân pe rol în cazul în care este intentată o cerere de anulare până ce o asemenea cerere de anulare este rezolvată la Bucureşti. Trebuie remarcat faptul că nu există reguli specifice în cazul drepturilor de proprietate intelectuală nici pentru structura instanţelor, nici pentru jurisdicţie.

Sesiunile de judecată au loc în prezenţa ambelor părţi. Instanţa cere părţilor săşi susţină poziţiile şi să prezinte dovezile. Asemenea sesiuni au loc la intervale de la două la trei săptămâni. În absenţa apărării, instanţa va lua o decizie după una sau două audieri. Durata unui proces variază în funcţie de complexitatea cazului şi de circumstanţe. Există proceduri similare atât pentru cazurile privind anularea unui drept de proprietate intelectuală, cât şi pentru cazurile privind încălcarea unui asemenea drept. În timp ce nu există date statistice oficiale în ceea ce priveşte numărul cazurilor în domeniul încălcării unui drept de proprietate intelectuală, aduse în faţa instanţei, se estimează că numărul cazurilor de invalidare aduse în faţa instanţei este de aproximativ 20 pe an.126

Un rol important îl are Camera Naţională a Avocaţilor de brevete, care supraveghează alături de OSIM acest tip de procese şi care organizează cursuri de pregătire profesională. Până în acest moment au trecut examenele OSIM, 303 avocaţi pentru proprietate industrială (toate tipurile de proprietate industrială) şi 86 de avocaţi pentru brevete.127

Părţile unui proces legal pot fi doar cele care au un interes legal faţă de cazul respectiv, interesul fiind determinat în funcţie de plângerea adusă în faţa instanţei. În cazurile prezentate Comisiei de Reexaminare din cadrul OSIM, persoana care cere anularea unui brevet sau a unei mărci trebuie să demonstreze că are un interes legal. Terţii, asemenea licenţiaţilor pot să participe în cadrul unui proces. Persoana care intervine poate cere reparaţii pentru acţiunile care i-au prejudiciat dreptul.

Procesul legal are ca primă fază depunerea unei plângeri scrise. În cazul în care este pusă în discuţie o decizie administrativă a OSIM, plângerea îmbracă forma unei „contestaţii". Fazele iniţiale ale procesului legal obligă ambele părţi să facă schimb de opinii contradictorii. O decizie poate fi luată numai după ce părţile s-au prezentat în faţa instanţei. Dacă OSIM este parte la un proces, este reprezentată de un

126 Strenc, A.C; Moraru, C. The Enforcement of Industrial Property Rights in Romania. InternationalReview of Industrial Property and Copyright Law. Vol. 32, nr. 8/2001.127 Strenc, A.C; Moraru, C. The Enforcement of Industrial Property Rights in Romania. InternationalReview of Industrial Property and Copyright Law. Vol. 32, nr. 8/2001.

124


avocat care prezintă un punct de vedere pregătit de o echipă din departamentul responsabil cu decizia iniţială de acordare sau de refuz.

Partea care pretinde un anume drept trebuie să furnizeze dovezi. Sarcina aducerii dovezilor poate fi inversată doar dacă dovezile necesare se află sub controlul celeilalte părţi. În acest caz, instanţa poate cere ca asemenea dovezi să fie furnizate de cealaltă parte, cu condiţia păstrării confidenţialităţii informaţiilor. Procedura civilă permite orice formă de dovadă: documente, martori, mărturiile unor experţi. În ceea ce priveşte audierea martorilor, instanţa trebuie să asculte ea însăşi mărturia.

În vederea demonstrării unei încălcări a unui brevet, cel care a depus plângerea trebuie să arate că acuzatul a utilizat acest brevet în România după publicarea aplicării brevetului şi că procesul sau instrumentul respectiv face obiectul brevetului în discuţie. În cazul în care procesul legal are în vedere încălcarea unei mărci comerciale, cel care depune plângerea trebuie să demonstreze utilizarea similară, similaritatea mărcilor, a bunurilor sau recunoaşterea unei mărci notorii. Pentru a dovedi similaritatea mărcilor, un rol important îl are impresia generală a consumatorilor. Se ia în considerare modul în care marca ca întreg poate crea confuzii sau doar o analiză semantică privind prefixele, sufixele sau anumite părţi ale mărcii sunt suficiente pentru a crea confuzia pentru consumatori. Mărcile reprezentate prin cuvinte sunt examinate şi din punctul de vedere al traducerii în alte limbi. Pentru mărcile reprezentate prin figuri se ia în considerare impresia grafică generală. În cazul mărcilor compuse, constituie o încălcare a drepturilor titularului, utilizarea unei mărci care conţine cuvinte similare şi similitudini ale părţii reprezentată prin imagini. Deseori, este suficientă prezenţa unei imagini similare sau a unui cuvânt similar. În vederea demonstrării similarităţii bunurilor şi serviciilor, o atenţie specială este acordată clasificărilor internaţionale de bunuri şi servicii, modului în care bunurile sau serviciile sunt privite ca fiind direct legate unele de altele, cu toate că aparţin unor clase diferite, precum şi similitudinii în ambalaj sau publicitate, transport. Notorietatea unei mărci poate fi demonstrată cu ajutorul datelor de marketing, datelor legate de importul sau exportul bunurilor purtând marca respectivă şi al datelor legate de sumele investite în promovarea acestor bunuri.

Acuzatul are posibilitatea de a pleda în două moduri: poate susţine că nu a încălcat dreptul de proprietate intelectuală în cauză sau că acest drept nu este valid. În situaţia în care pledează că nu a încălcat dreptul conferit de un brevet, acuzatul poate apela la argumentul securităţii naţionale, al utilizării pentru cercetare sau experimentare, al drepturilor ce-i revin dintr-un contract de licenţiere sau al primei utilizări. Dacă dreptul în cauză este materializat de o marcă de comerţ, acuzatul poate folosi ca apărare securitatea naţională, utilizarea mărcii în scopuri necomerciale, utilizarea descriptivă şi confuzia din partea publicului. În situaţia în care acuzatul pledează pentru lipsa de validitate a dreptului respectiv, procesul trebuie să aibă loc în cadrul Tribunalului Bucureşti. Pentru brevete nu există nici o limită de timp în care poate fi depusă o asemenea cerere, în timp ce pentru mărci o asemenea plângere trebuie înaintată într-o perioadă de cinci ani de la data înregistrării. Revocarea poate fi cerută şi în cazul în care marca nu a fost utilizată, fără a exista un motiv temeinic, pentru o perioadă continuă de cinci ani. Invalidarea dreptului în cauză înseamnă că acesta nu a existat de la început.

125



România a răspuns întrebărilor privind aplicarea acordului TRIPs în acelaşi spirit în care a notificat reglementările şi legile în domeniul proprietăţii intelectuale, participând la procesul de revizuire fără a-şi prejudicia dreptul de a utiliza perioada de tranziţie pentru aplicarea acordului128. Răspunsurile furnizează o trecere în revistă a elementelor relevante în ceea ce priveşte aplicarea, elemente conţinute în legislaţia generală (de exemplu Codul Civil, Codul Penal şi Codurile de procedură relevante), în legislaţia specială pentru anumite tipuri de drepturi (de exemplu, drepturile de autor şi drepturile conexe, brevetele, desenele industriale, topografiile de circuite integrate).

Delegaţia României a considerat că informaţiile oferite în răspunsurile ţării noastre întrunesc obiectivele de transparenţă fixate de către Acordul TRIPs şi, în acelaşi timp, demonstrează că cerinţele acordului în ceea ce priveşte drepturile erau deja acoperite în mare parte de către legislaţia din România. Este evident că la momentul respectiv (chiar şi în prezent) lipseau câteva elemente. Acesta este cazul măsurilor la frontieră; urma să fie elaborat un proiect de lege şi se spera că acesta va fi finalizat înainte de încheierea perioadei de tranziţie acordate României, pentru aplicarea prevederilor TRIPs. Pentru pregătirea acestui proiect, România a luat în considerare cerinţele relevante ale Acordului TRIPs şi experienţa anumitor state membre, ca şi pe cea a Uniunii Europene. România va notifica aceste reglementări la Consiliul TRIPs imediat ce vor fi aprobate.

Pregătirea răspunsurilor României a fost facilitată de cunoştinţele şi experienţa pe care a câştigat-o de pe urma programelor de asistenţă tehnică de care a beneficiat.

Astfel, ţara noastră a fost rugată să indice „autorităţile competente" prevăzute de articolul 51 al Acordului TRIPs. La vremea respectivă legislaţia în vigoare nu conţinea nici o cerinţă specială legată de măsurile la frontieră, însă era în discuţie un proiect de lege privind responsabilităţile autorităţilor vamale pentru aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală (Legea 202 din 2000, modificată şi completată de legea 664 din 2002). Acest model conţinea prevederi în conformitate cu cele ale Acordului TRIPs şi a Reglementării nr. 3295/1994 a Comisiei Europene.

Reprezentanţii Japoniei au cerut delegaţiei române să explice care sunt pedepsele pe care autorităţile juridice le impun unei persoane care încalcă un drept de proprietate intelectuală, de a plăti titularului o compensaţie adecvată pentru pagubele provocate, şi care este criteriul şi modul de calcul pentru aceste compensaţii. Poziţia Românei a fost clară129. Conform articolului 999 al Codului Civil, o persoană care provoacă daune trebuie să ofere compensaţii totale. Aceasta înseamnă că cel care a provocat daunele trebuie nu numai să acopere dauna în sine, ci şi profitul pierdut de partea afectată. Conform practicii judiciare, criteriul pentru fixarea daunelor este mărimea pagubei provocate. Daunele sunt fixate de către judecător în directă legătură cu paguba suferită de victimă şi pe baza dovezilor prezentate.

Delegaţia Românei a fost rugată să explice dacă daunele interese pe care autorităţile le impun persoanei care a încălcat un drept de proprietate intelectuală, includ cheltuielile de investigare şi onorariile avocaţilor. Aceasta a răspuns că după crearea unui prejudiciu, persoana ale cărei drepturi au fost încălcate poate cere

128 *** WTO. Council for TRIPs. Review of Legislation on Enforcement. IP/ Q4/ ROM/1,1999.


126


tribunalului ca partea vătămătoare să plătească cheltuielile de judecată (timbre juridice, onorariile avocaţilor, costul obţinerii dovezilor). Conform articolului 274 al Codului de Procedură Civilă, partea care pierde procesul este obligată să plătească cheltuielile de judecată. Dacă s-a cerut plata cheltuielilor de judecată, însă instanţa nu a luat o decizie, partea în cauză poate cere plata acestora într-o petiţie separată.

Reprezentanţii ţării noastre au fost rugaţi să descrie modul de calcul al „pagubei reale şi al profitului nerealizat de către partea vătămată" şi să explice dacă „paguba reală şi profitul nerealizat de către partea vătămată" includ profiturile pierdute de către titularul dreptului de proprietate intelectuală, profiturile obţinute de cel care a încălcat dreptul de proprietate intelectuală prin utilizarea ilegală a dreptului sau redevenţele rezonabile pentru utilizarea dreptului de proprietate intelectuală.

Conform articolului 998 al Codului Civil, o persoană care provoacă o pagubă trebuie să acorde compensaţii totale. Aceasta înseamnă că cel care a provocat paguba trebuie nu numai să acopere paguba reală, ci şi profiturile pierdute de partea vătămată ca rezultat al acţiunii cauzate de pagubă. Din punctul de vedere al practicii judiciare, criteriul fixării valorii daunei este mărimea pagubei. Daunele sunt stabilite de către judecător în funcţie de paguba suferită de către partea vătămată şi pe baza dovezilor prezentate.

Modul de calcul al pierderilor reale şi al profiturilor nerealizate de către partea vătămată se bazează pe orice tip de dovezi. Codul Civil stipulează: „o parte care face curţii o propunere trebuie să ofere dovezi (articolul 1169)", iar „dovada trebuie să aibă formă scrisă, trebuie să existe martori, prezumţii şi mărturia acuzatului (articolul 1170). Paguba este estimată prin folosirea oricărui tip de probe, iar prejudiciul real este acoperit în primul rând de către profiturile obţinute de către persoana care a utilizat ilegal drepturile de proprietate intelectuală. Dacă aceste profituri nu acoperă paguba, cel care a încălcat drepturile de proprietate intelectuală este ţinut răspunzător cu toate activele sale.

Reprezentanţii Japoniei au dorit să fie prezentate tipurile şi valorile penalităţilor (închisoare sau amenzi) în cazurile penale. În plus, delegaţiei române i s-a cerut să explice dacă aceste penalităţi sunt în conformitate cu articolul 61 al Acordului TRIPs care stipulează „sancţiunile vor include închisoare şi/sau amenzi suficiente pentru a fi descurajatoare şi vor fi la un nivel comparativ cu cele aplicate unor delicte grave similare".

Delegaţia României a făcut o trecere în revistă a tipurilor de încălcări ale legii şi a sancţiunilor corespunzătoare:

1) pentru brevete acestea sunt:i) asumarea ilegală a statutului de inventator (articolul 58 al legii nr. 64 din 1991)-

sancţiune: închisoarea de la şase luni la doi ani sau amendă;ii) încălcarea dreptului titularului unui brevet (articolul 59 al legii nr. 64 din 1991)- sancţiune: închisoarea de la trei luni la doi ani sau amendă, confiscarea bunurilor contrafăcute;iii) oferirea unei invenţii spre cunoaşterea publică (articolul 60 al legii nr. 64 din 1991)- sancţiune: închisoarea de la trei luni la doi ani sau amendă.

2) pentru desene industriale acestea sunt:i) însuşirea fără drept a calităţi de autor al desenelor

(articolul 41 al legii nr. 129)- sancţiune: închisoarea de laşase luni la doi ani sau amendă; ii) reproducerea

fără drept (articolul 42 al legii nr. 129)-sancţiune: închisoarea de la şase luni la doi ani sau

amendă.

127


3) pentru topografiile de circuite integrate însuşirea fără drept a calităţiide autor se pedepseşte cu închisoarea de la trei luni la trei ani, cuamendă sau cu confiscarea bunurilor contrafăcute (articolul 40 al legiinr. 16 din 1995).

4) pentru drepturile de autor şi drepturile conexe:i) „constituie infracţiune fapta persoanei care, fără a aveaautorizarea, sau după caz, consimţământul titularului drepturilor cunoscute prin prezenta lege" îşi însuşeşte aceste drepturi (articolul 140 al legii nr. 8 din 1996)-sancţiune: închisoarea de la o lună la doi ani sau amendă; ii) „constituie infracţiune fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, calitatea de autor al unei opere sau fapta persoanei care aduce la cunoştinţa publică o operă sub un alt nume decât acela decis de autor" (articolul 141 al legii nr. 8 din 1996)- sancţiune: închisoarea de la trei luni la cinci ani sau amendă;iii) articolele 142 şi 143 ale legii nr. 8 enumeră numeroase

alte infracţiuni care se pedepsesc cu închisoarea de la trei luni la doi sau trei ani sau cu amendă.

Reprezentanţii Elveţiei au cerut României să explice dacă tratatele internaţionale care conţin prevederi detaliate adresate autorităţilor judiciare şi nu Statului în sine, sunt considerate ca aplicându-se automat. Dacă nu, atunci când apare o divergenţă între o practică sau legislaţia privind proprietatea intelectuală şi acordul internaţional, prevalează automat acesta din urmă?

Conform articolului 11 al Constituţiei statul Român este obligat să îndeplinească scrupulos şi cu bună credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament fac parte integrantă din legislaţia internă. Aceasta înseamnă că prevederile tratatelor internaţionale pe care România le-a semnat au acelaşi statut legal cu actele normative interne, fără a fi necesar în mod normal ca acestea să fie încorporate în legislaţia internă.

Acest principiu este de asemenea stabilit în articolul 63 al legii nr. 105 din 1992 privind reglementarea raporturilor internaţionale de drept privat, care stipulează că „drepturile de autor şi de proprietate industrială ale persoanelor fizice şi persoanelor juridice străine sunt ocrotite pe teritoriul României, conform legii române şi convenţiilor internaţionale la care România este parte."

Delegaţia Statelor Unite a cerut reprezentanţilor României să furnizeze informaţii statistice privind aplicarea drepturilor de autor, mărcilor comerciale, indicaţiilor geografice, desenelor industriale, brevetelor, schemelor de circuite integrate şi secretelor comerciale, pentru anii 1996 şi 1997, incluzând şi numărul de aplicaţii, ordinele emise, mărfurile contrafăcute şi pirat, cazurile rezolvate şi daunele plătite.

La momentul respectiv nu exista un mecanism pentru colectarea sistematică a datelor statistice privind aceste aspecte. Conform informaţiilor statistice colectate pe baze ad-hoc, situaţia era următoarea:

- pentru anul 1996:cazuri aduse în faţa instanţei: 249 cazuri rezolvate: 107 petiţii admise: 41

- pentru anul 1997 (primele trei trimestre):cazuri aduse în faţa instanţei: 206

128


cazuri rezolvate: 60petiţii admise: 16.În cele din urmă, reprezentanţii Statelor Unite au cerut României să furnizeze

informaţii statistice legate de aplicarea penală în domeniul încălcării drepturilor de autor şi mărcilor comerciale pentru anii 1996 şi 1997, incluzând numărul raziilor, acuzaţiilor, condamnărilor şi totalul amenzilor sau al anilor de închisoare şi orice alte informaţii stabilind că sistemul penal român operează eficient pentru a detecta bunurile pirat şi contrafăcute.

Aceste informaţii privesc doar drepturile de autor şi au fost colectate pe baze ad-hoc deoarece nu exista la vremea respectivă un mecanism sistematic de colectare. Informaţiile au fost furnizate de autorităţile responsabile cu aplicarea legii, şi anume Ministerul Justiţiei, Ministerul de Interne- Inspectoratul General al Poliţiei şi Oficiul Român pentru Drepturi de Autor (organismul guvernamental autorizat cu monitorizarea şi controlarea aplicării legii drepturilor de autor.

Iunie 1996- Decembrie 1997- total controale efectuate: 470- total acuzări: 136- total amenzi: 800 milioane lei.

3.5.3 Măsuri privind controlul la frontieră

Acordul TRIPs acordă un rol important măsurilor la frontieră, dedicând secţiunea 4, prevederilor speciale referitoare la măsurile la frontieră. Se vizează dreptul titularului unui drept de proprietate intelectuală de a lansa o operaţiune menită să anuleze importul sau exportul unor bunuri care îi încalcă dreptul şi chiar confiscarea bunurilor. Astfel, articolul 51 al TRIPs prevede că „membrii vor adopta, proceduri care să permită deţinătorului unui drept care are motive valabile să bănuiască că ar urma să fie efectuat un import de mărfuri contrafăcute sau de mărfuri pirat care aduc atingere dreptului de autor, să prezinte autorităţilor administrative sau judiciare competente o cerere scrisă pentru suspendarea punerii în liberă circulaţie a acestor mărfuri de către autorităţile vamale."

Pe parcursul notificării legislaţiei române în domeniu la Consiliul TRIPs, a reieşit necesitatea existenţei unei legi speciale, destinată controlului la frontieră. România s-a angajat să elaboreze o asemenea lege. Astfel, a apărut Legea nr. 202 din 2000 privind unele măsuri pentru asigurarea drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire. Legea a fost completată şi modificată de către Legea nr. 664 din 2002.

Articolul 1 al legii oferă câteva definiţii. Sunt astfel definite drepturile de proprietate intelectuală, drepturile de autor, drepturile conexe, marca de produs sau serviciu, desenul sau modelul industrial, indicaţiile geografice, brevetul, etc. Un loc important îl are definirea mărfurilor contrafăcute şi pirat, în sensul conferit de Acordul TRIPs. Alineatul (13) defineşte mărfurile contrafăcute ca fiind „a) orice marfă, inclusiv ambalajul său, care poartă, fără autorizare, o marcă de produs sau de serviciu identică cu o marfă de produs sau de serviciu legal înregistrată pentru respectiva marfă ori care nu poate fi deosebită, în aspectele sale esenţiale, de o marcă de produs sau de serviciu legal înregistrată şi care, din acest motiv, încalcă drepturile titularului acestei mărci; b) orice marcă de produs sau de serviciu încredinţată fără autorizare pentru a fi fixată pe mărfuri, chiar dacă este prezentată separat, şi care se

129


află în aceeaşi situaţie ca şi mărfurile menţionate la lit. a); c) orice marfă care poartă o marcă identică cu o marcă de produs sau de serviciu protejată ori care nu se deosebeşte de aceasta în mod substanţial şi care este susceptibilă de a constitui o încălcare, prin utilizarea în raport cu mărfuri sau servicii diferite de cele pentru care o marcă de produs sau de serviciu a fost înregistrată, producând o confuzie cu privire la sursă sau origine; d) orice ambalaj care poartă mărci de produse contrafăcute, prezentat separat, în aceleaşi condiţii ca şi mărfurile definite la lit. a)."

Alineatul (14) descrie mărfurile pirat ca „toate copiile fabricate fără consimţământul titularului dreptului sau al persoanei legal autorizate de acesta în ţara de producere şi care sunt executate, direct sau indirect, după un produs purtător al dreptului de autor sau al drepturilor conexe ori al unui drept asupra modelelor şi desenelor industriale, dacă realizarea de astfel de copii ar constitui o încălcare a dreptului de proprietate intelectuală respectiv, în baza legislaţiei ţării de import."

Legea se aplică pe tot teritoriul vamal al României. Articolul 2 prevede că priveşte atât mărfurile destinate unor regimuri vamale definitive, cât mărfurilor destinate unor regimuri vamale suspensive.

Titularul unui drept de proprietate intelectuală trebuie să adreseze o cerere Direcţiei Generala a Vămilor. În acest sens, articolul 8 prevede că „în cazul în care cererea este acceptată, ea devine efectivă începând cu data depunerii de către solicitant la Direcţia Generală a Vămilor a dovezii privind achitarea în contul acesteia a echivalentului în lei al tarifului de 500 euro, la cursul de schimb stabilit conform prevederilor Codului vamal al României".

Articolul 10 este cel care conţine referirea la suspendarea operaţiunii de vămuire a mărfurilor suspectate a fi contrafăcute sau pirat. Pe baza cererii efective autorităţile vamale suspendă operaţiunea de vămuire şi reţin mărfurile suspectate a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală şi comunică în scris această măsură solicitantului şi declarantului. Trebuie remarcat faptul că solicitantul este obligat să depună, ca urmare a cererii sale, o garanţie vamală echivalentă cu valoarea în vamă a mărfurilor în cauză.

Capitolul 4 al legii face referire la acţiunile din oficiu ale Direcţiei Generale a Vămilor. Astfel, articolul 14 stipulează că „Direcţia Generală a Vămilor, în baza evidenţelor Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi ale organismelor de gestiune colectivă a dreptului de autor şi a drepturilor conexe, transmise autorităţilor vamale, poate iniţia din oficiu acţiuni de suspendare a operaţiunii de vămuire şi de reţinere a mărfurilor, dacă acestea sunt suspectate a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală."

Legea mai prevede destinaţiile posibile ale bunurilor confiscate, precum şi faptul că Direcţia Generală a Vămilor se obligă să coopereze cu autorităţile similare din ţările membre OMC în vederea combaterii comerţului internaţional cu mărfuri contrafăcute şi pirat.

130



Concluzii

Legislaţia română în domeniul proprietăţii intelectuale are o tradiţie îndelungată. România a introdus şi aplicat legi în domeniul drepturilor de autor şi al brevetelor şi mărcilor în acelaşi timp cu ţările dezvoltate, legi care pot fi considerate strămoşii legislaţiei moderne în domeniu. În perioada dinainte de 1990, în lipsa unei economii concurenţiale, nu poate fi analizată eficienţa cadrului legislativ al proprietăţii intelectuale.

Acordul TRIPs a reprezentat un moment de cotitură. Deşi a beneficiat de statutul de ţară în curs de dezvoltare în urma căruia a avut posibilitatea să amâne alinierea legislaţiei la prevederile acordului, ţara noastră a lansat imediat procesul de modificare a cadrului legislativ. Au apărut legi noi, au fost completate sau modificate legile existente, în spiritul Acordului. Următorul pas l-a reprezentat procedura de notificare a legislaţiei la Consiliul TRIPs. Cu această ocazie a fost analizat şi discutat modul în care România a respectat angajamentele luate prin participarea la Acordul TRIPs şi au fost subliniate aspectele care lipseau legislaţiei române în domeniu.

De asemenea, acest capitol face pentru prima dată în literatura română de specialitate o incursiune în modul în care ţara noastră a notificat la Consliul TRIPs alinierea legislaţiei în conformitate cu prevederile Acordului. Mai mult, sunt evidenţiate opiniile experţilor, precum şi aprecierile pozitive şi problemele apărute care au trebuit remediate.

În urma notificării la Consiliul TRIPs, ţara noastră şi-a luat angajamentul de a rezolva toate problemele sesizate. Astfel, în perioada ce a urmat, a fost modificată şi completată legislaţia în vigoare privind drepturile de proprietate intelectuală. În domeniul drepturilor de autor, România beneficiază de o lege modernă, Legea nr. 8 din 1996. Această lege depăşeşte din unele puncte de vedere limitele minimale prevăzute de Acordul TRIPs. De exemplu, Legea nr. 8 oferă o durată a protecţiei care se extinde la durata de viaţă a autorului plus 70 de ani, în timp ce Acordul TRIPs stipulează o durată de 50 de ani. Potrivit aceleiaşi legi, programele de calculator pot fi protejate asemenea operelor artistice, prin intermediul drepturilor de autor. Legile nr. 129 din 1992, privind desenele industriale şi nr. 64 din 1991, privind brevetele de invenţie, au fost modificate şi completate de Legea nr. 585 din 2002 şi, respectiv Legea 203 din 2002, în sensul respectării prevederilor TRIPs şi ca urmare a discuţiilor avute în cadrul Consiliului TRIPs.

Considerăm că, în linii mari, legislaţia română în domeniu este în conformitate cu prevederile Acordului TRIPs. Dacă în urmă cu câţiva ani existau probleme privind modul de aplicare şi respectarea legislaţiei în vigoare, în prezent România poate afirma că şi acest capitol se încadrează în spiritul TRIPs. Activitatea OSIM este relevantă în acest sens. Au fost înregistrate din ce în ce mai multe cereri pentru înregistrarea de mărci comerciale. Producătorii români au început să fie conştienţi de puterea comercială a mărcii proprii şi de nevoia de a-şi distinge produsele de cele ale concurenţei. De asemenea, un număr tot mai mare de companii româneşti înregistrează mărci comerciale în alte ţări. Interesul pentru deţinerea de mărci comerciale va spori pe măsură ce economia României se dezvoltă.

131


Una dintre problemele care împiedică o bună funcţionare a sistemului proprietăţii intelectuale în ţara noastră este legată de o prevedere a Legii nr. 202 din 2000, completată şi modificată de Legea nr. 664 din 2002 privind controlul la frontieră. Este stipulat că o persoană care sesizează Direcţia Generală a Vămilor cu privire la iminenţa unui transport conţinând mărfuri suspectate a încălca anumite drepturi de proprietate intelectuală, trebuie să depună o garanţie echivalentă cu valoarea în vamă a respectivului transport, în vederea iniţierii procedurii de control. Această prevedere împiedică buna desfăşurare a procedurii de control la frontieră. În general, nu ar trebui să reprezinte un obstacol, însă modul de funcţionare a acestui sistem în România este deficitar. Pe lângă faptul că de cele mai multe ori este vorba despre sume enorme, depunerea unei garanţii vamale implică numeroase alte probleme, cea mai importantă fiind recuperarea acestei sume, care se face cu întârziere şi cu numeroase proceduri birocratice. Astfel, cei interesaţi renunţă în general să facă asemenea sesizări.

Trebuie amintit aici faptul că Acordul TRIPs stabileşte standarde minime de protecţie şi că ţara noastră se află în câteva cazuri, peste aceste standarde minime. Este evident că legislaţia, şi mai ales modul de aplicare a ei (şi aici un loc important îl ocupă instituţiile însărcinate cu aplicarea) pot fi îmbunătăţite. Acest lucru se va petrece pas cu pas, pe măsură ce economia României va funcţiona tot mai mult pe principiile unei reale economii de piaţă.

132



Introducere


3.2 Legislaţia în domeniul brevetelor, topografiilor de circuite integrate, protejării confidenţialităţii informaţiei şi controlului practicilor anti- concurenţiale în licenţele contractuale

3.2.1 Cadrul legislativ3.2.2Notificarea legislaţiei la Consiliul TRIPs3.2.3Aspecte internaţionale ale brevetelor de invenţie de pe teritoriulRomâniei

3.3 Legislaţia privind mărcile comerciale, indicaţiile geografice şi desenele industriale

3.3.1 Cadrul legislativ3.3.1.1Mărcile şi indicaţiile geografice3.3.1.2Desenele industriale

3.3.2Notificarea legislaţiei la Consilul TRIPs

3.4 Legislaţia privind drepturile de autor şi drepturile conexe3.4.1 Cadrul legal3.4.2Notificarea legislaţiei la Consiliul TRIPs

3.5 Legislaţia privind aplicarea acordului TRIPs în România3.5.1 Cadrul legislativ3.5.2Notificarea legislaţiei la Consiliul TRIPs3.5.3Măsuri privind controlul la frontieră

Concluzii

94



Introducere

Capitolul de faţă îşi propune să facă o prezentare a legislaţiei române în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală. În acest sens, un rol important îl ocupă cadrul legislativ de după 1990, şi în special de după 1995, pentru a analiza modul în care ţara noastră şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i revin ca urmare a semnării Acordului TRIPs.

Aşa cum va mai fi subliniat pe parcursul lucrării, România este una dintre primele ţări din lume care a introdus legi în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală. Primul capitol face o scurtă trecere în revistă a legislaţiei în domeniu, până în 1990.

Cu toate că a beneficiat de perioada de tranziţie acordată ca urmare a statutului său de ţară în curs de dezvoltare, România a început imediat după încheierea Rundei Uruguay să-şi alinieze legislaţia în conformitate cu prevederile Acordului TRIPs. Toate aceste legi noi au fost notificate Consiliului TRIPs, care a luat în discuţie, pe tipuri de drepturi de proprietate intelectuală, realizările şi carenţele sistemului legislativ român al proprietăţii intelectuale. Cu aceste ocazii, reprezentanţii ţării noastre au răspuns întrebărilor reprezentanţilor altor state membre OMC. Este important se subliniat faptul că delegaţia României a răspuns pe loc la toate întrebările, lucru apreciat pozitiv.

Bineînţeles că au fost identificate şi aspecte deficitare. România şi-a luat angajamentul să modifice sau să completeze legislaţia, pentru ca aceasta să corespundă întru totul spiritului Acordului TRIPs, pentru că, după cum se ştie, acest acord stabileşte nişte principii şi reguli minimale care trebuie îndeplinite şi respectate de către membrii OMC. Capitolul încearcă să sublinieze de asemenea şi aceste modificări şi completări legislative, evidenţiind şi legile apărute ca urmare a notificării la Consiliul TRIPs.

95



România are o tradiţie îndelungată în domeniul reglementării proprietăţii intelectuale. Este important de remarcat faptul că România este a opta ţară din lume care a adoptat în anul 1879 prima lege a mărcilor. În domeniul brevetelor se poate de asemenea vorbi despre experienţă, prima lege privind brevetele fiind adoptată în 1906. Tot în acest an a fost înfiinţat Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

În ceea ce priveşte drepturile de autor, prima lege română a drepturilor de autor a fost adoptată în 1862 sub denumirea de „Legea mijloacelor de comunicare". Această lege era menită să protejeze drepturile efective de ale scriitorilor, compozitorilor şi ale altor artişti asupra operelor lor. Cu toate acestea, prima lege modernă a drepturilor de autor datează din anul 1923108.

La 6 octombrie 1920, România a aderat la Convenţia de la Paris, legislaţia sa în domeniu fiind conformă celor mai importante prevederi ale Convenţiei. România este de asemenea parte a Aranjamentului de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor (1920).

În ţările Române, până în secolul al XIX-lea, preocupările în domeniul protecţiei proprietăţii intelectuale au fost neînsemnate. Singurul aspect demn de luat în seamă este hrisovul lui Alexandru Ipsilanti din 1774, care stabilea crearea unei comisii „de opt boieri care să se ocupe de principiile tuturor meseriilor şi rufeturilor şi, îndeosebi, de orice invenţiuni noi şi orânduielile bune ce pot fi spre folosul şi podoaba patriei".

Un moment important îl reprezintă domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Sub domnia lui a fost adoptată Legea presei, la 13 aprilie 1862, lege care reglementa şi drepturile autorilor de opere literare şi artistice. Legea recunoştea autorilor (scriitori, compozitori, creatori de opere) dreptul de a se bucura ca de o proprietate pe timpul vieţii lor, de dreptul de a reproduce, vinde sau ceda creaţia lor. Tipărirea, reproducerea sau imitaţia fără consimţământul autorului erau sancţionate cu obligarea la plata unei amenzi egală cu preţul a o mie de exemplare din ediţia originală şi confiscarea exemplarelor. Dreptul se transmitea moştenitorilor pe o perioadă de 10 ani, aceleaşi drepturi fiind recunoscute şi străinilor, sub condiţia reciprocităţii.

Legea asupra mărcilor de fabrici şi comerţ a fost adoptată la 15 aprilie 1879. Acesteia i-a fost adăugat la 30 mai 1879, Regulamentul asupra mărcilor de fabrici şi comerţ. Legea a fost concepută şi adoptată pentru îndeplinirea unei obligaţii asumate prin Convenţia comercială încheiată cu Austro-Ungaria în 1875, de a asigura industriaşilor şi comercianţilor austro-ungari o protecţie eficientă a mărcilor lor în România. Astfel, drepturile conferite prin această lege naţionalilor erau recunoscute şi străinilor, pe bază de reciprocitate. Această lege a supravieţuit până în 1967, când a fost adoptată Legea nr. 28 privind mărcile de fabrică, comerţ şi de serviciu. La rândul ei, această lege a fost abrogată prin Legea nr. 84 din 15 aprilie 1998, privind mărcile şi indicaţiile geografice. Protecţia desenelor şi modelelor industriale nu a fost legiferată distinct în România decât prin Legea nr. 129 din 1992, în vigoare din 8 ianuarie 1993. Totuşi, desenele şi modelele industriale erau protejate în măsura în care îndeplineau condiţiile specificate în Legea dreptului de autor. Au început să fie legiferate măsuri de protecţie a desenelor şi modelelor industriale începând cu 1968, ca efect al aderării României la Convenţia de la Paris, care includea între drepturile


protejate şi pe acelea privind desenele şi modelele industriale. În ceea ce priveşte reglementarea legală, trebuie remarcat că ţara noastră a aderat la Convenţia de la Haga privind depozitul internaţional al desenelor şi modelelor industriale din 1975, înainte de a adopta o lege (Legea nr. 129 din 1992), prin Legea nr. 44 din 15 mai 1992.

În 1906 are loc în România primul Congres internaţional consacrat proprietăţii literare şi artistice. Organizarea acestui congres la Bucureşti este rezultatul unei iniţiative personale a lui A.D. Xenopol. Acest congres a contribuit mult la creşterea interesului pentru problemele dezbătute şi a influenţat, prin studiile publicate cu acest prilej, legislaţia şi soluţiile practice adoptate, precum şi aderarea României la Convenţia de la Berna.

La 23 iunie 1923 este adoptată Legea proprietăţii literare şi artistice, socotită a fi una din cele mai complete şi mai moderne reglementări a dreptului de autor. Ea a fost completată la 24 iulie 1946 prin Legea privind contractul de editare şi dreptul autorului asupra operelor literare, modificată prin Decretul nr. 17 din 14 ianuarie 1949 pentru editarea şi difuzarea cărţii, Decretul nr. 19 din 16 februarie 1951 privind dreptul de autor asupra operelor susceptibile a de fi tipărite şi Decretul nr. 428 din 13 noiembrie 1952. Această lege asigura autorilor protecţia drepturilor lor, independent de îndeplinirea vreunei formalităţi, atât românilor cât şi străinilor (fără condiţia reciprocităţii). Autorii de opere literare sau ştiinţifice, indiferent de forma îmbrăcată de acestea, beneficiau de dreptul exclusiv de a publica, reprezenta sau executa, de a autoriza traducerile, adaptările şi reproducerile operelor lor, de a le exploata, vinde, dona şi de a dispune de ele prin testament. Legea consacra, în articolul 3, dreptul moral al autorului asupra operei, drept considerat netransmisibil şi care nu putea face obiect de renunţare. Conform prevederilor legii, autorul şi moştenitorii acestuia păstrau dreptul la integritatea operei. Dreptul moştenitorilor este extins la 30 de ani. Legea din 1923 a fost abrogată prin Decretul 321 din 1956 privind drepturile de autor. Acest decret a fost abrogat prin Legea nr. 8 din 1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

România a devenit parte la Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, prin Legea din 13 martie 1924. Prin Decretul 1177 din 1968, ţara noastră a ratificat Convenţia de la Paris în forma revizuită la Stockholm.

La 9 septembrie 1886 este încheiată Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice, convenţie care a făcut obiectul mai multor completări şi revizuiri. Astfel, Convenţia a fost completată la Paris la 4 mai 1896, revizuită la Berlin la 13 noiembrie 1908, completată la Berna la 20 martie 1914, revizuită la Roma la 2 iunie 1928, revizuită la Bruxelles la 26 iunie 1948, revizuită la Stockholm la 14 iulie 1967 (când a fost instituită, de către ţările membre ale Uniunii de la Berna, Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale) şi la Paris la 24 iulie 1971 şi modificată la 28 septembrie 1979109. La Convenţia în forma revizuită la Berlin, România a aderat, cu rezerve, la 24 martie 1926 prin Legea nr. 152, cu efecte de la 1 ianuarie 1927. România a renunţat la rezervele formulate la Convenţia de la Berna şi la actele prin care a fost revizuită succesiv, în 1995, ca urmare a obligaţiei ce-i revenea ca membră a OMC, şi deci ca parte a Acordului TRIPs. Rezervele importante priveau durata drepturilor (atât Legea din 1923, cât şi Decretul 321 din 1956 stabileau termene mai mici decât cele ale Convenţiei de la Berna) şi

109 *** Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale. Introducere în Proprietatea Intelectuală. Ed. Rosetti, Bucureşti, 2001.

97


competenţa în litigiile având ca obiect interpretarea şi aplicarea Convenţiei. La forma revizuită a acestei Convenţii de la Paris, la 24 iulie 1971 şi modificată în 1979, România a aderat prin Legea nr. 77 din 1998110.

România a aderat la cele mai importante convenţii internaţionale în domeniul proprietăţii intelectuale. Astfel, în domeniul drepturilor de autor, ţara noastră a aderat la111:

• Convenţia internaţională pentru protecţia artiştilor interpreţi sauexecutanţi, a producătorilor de fonograme şi a organismelor deradiodifuziune, încheiată la Roma, la 26 octombrie 1961, prin Legeanr. 76 din 1998;

• Convenţia pentru protejarea producătorilor de fonograme împotrivareproducerii neautorizate a fonogramelor lor, adoptată la Geneva la 29octombrie 1971, prin Legea nr. 78 din 1998;

• Convenţia universală privind dreptul de autor, adoptată la Geneva în1952 şi revizuită la Paris în 1971;

• Convenţia privind distribuţia de semnale purtătoare de programetransmise prin sateliţi, încheiată la Bruxelles în 1974;

• Tratatul privind înregistrarea internaţională a operelor audiovizuale,încheiat la Geneva în 1989;

• Aranjamentul european privind schimbul de programe prin filme deteleviziune încheiat în 1958 la Paris;

• Aranjamentul european pentru reprimarea emisiunilor deradiodifuziune efectuate de staţii din afara teritoriului naţional încheiatla Strasbourg în 1965;

• Aranjamentul european pentru protecţia emisiunilor de televiziune,încheiat la Strasbourg în 1960.

În domeniul invenţiilor, România a aderat la:• Convenţia pentru instituirea Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale,

semnată la Stockholm, la 14 iulie 1967, prin Decretul nr. 1175 din 1968;• Tratatul de cooperare în domeniul brevetelor, adoptat la Conferinţa

diplomatică de la Washington la 19 iunie 1970, prin Decretul nr. 81 din 2martie 1979;

• Acordul dintre Guvernul României şi Organizaţia Europeană de Breveteprivind cooperarea în domeniul brevetelor, semnat la Bucureşti la 9septembrie 1994, prin Legea nr. 32 din 1997;

• Aranjamentul de la Strasbourg privind clasificarea internaţională a brevetelorde invenţii din 26 martie 1971, modificat la 28 septembrie 1979, prin Legeanr. 3 din 1998;

• Tratatul de la Budapesta privind recunoaşterea internaţională a depozitului demicroorganisme în scopul procedurii de brevetare, semnat la 28 aprilie 1977 şimodificat la 26 septembrie 1980, prin Legea nr. 75 din 1999.

În domeniul desenelor şi modelelor industriale, România a aderat la:• Aranjamentul de la Haga privind depozitul internaţional al desenelor şi

modelelor industriale din 1925, prin Legea nr. 44 din 1992;• Aranjamentul de la Locarno privind clasificarea internaţională a desenelor şi

modelelor industriale din 1968, utilizat în procedurile OSIM, prin Legea nr. 3din 1998.

110 Roş, V. Dreptul Proprietăţii Intelectuale. Ed. Global Lex, Bucureşti, 2001.111 Roş, V. Dreptul Proprietăţii Intelectuale. Ed. Global Lex, Bucureşti, 2001.

98


În domeniul mărcilor şi indicaţiilor geografice, România a aderat la:• Tratatul privind dreptul mărcilor, adoptat la Geneva la 27 octombrie 1994,

prin Legea nr. 4 din 1998;• Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internaţională a produselor şi

serviciilor în vederea înregistrării mărcilor, din 15 iulie 1957, revizuit laStockholm la 14 iulie 1967 şi la Geneva la 13 mai 1977, modificat la 2octombrie 1979, prin Legea nr. 3 din 1998;

• Aranjamentul de la Viena care instituie clasificarea internaţională aelementelor figurative ale mărcilor, întocmit la Viena la 12 iunie 1973 şimodificat la 1 octombrie 1985, prin Legea nr. 3 din 1998;

• Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor din14 aprilie 1891, revizuit la Nisa în 1957 şi la Stockholm în 1967, prin Decretulnr. 1176 din 1968;

• Protocolul referitor la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrareainternaţională a mărcilor, adoptat la Madrid la 27 iunie 1989, prin Legea nr. 5din 1998;

• Acord dintre România şi Comunitatea Europeană privind protecţia reciprocă şicontrolul denumirii vinurilor, semnat la Bruxelles la 26 noiembrie 1993, prinLegea nr. 120 din 1994.

Deşi, în conformitate cu prevederile articolului 65 al Acordului TRIPs, România avea dreptul de a beneficia de o perioadă de cinci ani pentru aducerea legislaţiei în deplină conformitate cu prevederile TRIPs, s-a procedat la alinierea legislaţiei naţionale, fără a renunţa la beneficiul perioadei de tranziţie. Acest lucru a fost realizat pentru a permite autorităţilor române eventuale modificări sau completări în intervalul de tranziţie, elementele prioritare avute în vedere de membrii Consilului TRIPs fiind cele legate de transparenţa legislativă.

Acţiunea României a fost extrem de bine primită de Consiliul TRIPs, acesta fiind şi motivul pentru care OSIM a fost desemnat ca centru regional coordonator pentru programul R.I.P.P. (Regional Intellectual Property Project- Proiectul Regional pentru Proprietate Intelectuală) pentru protecţia drepturilor de proprietate industrială. Mai mult, cu ocazia întâlnirilor prilejuite de revizuirea politicii economice a României de către OMC112, atât reprezentantul Statelor Unite, cât şi cel al Uniunii Europene şi-au exprimat satisfacţia faţă de progresul făcut de ţara noastră în domeniul proprietăţii intelectuale.

Cu toate acestea, au fost subliniate şi problemele apărute ca urmare a lipsei unei legislaţii în domeniul controlului la frontieră. Statele Unite au insistat pentru apariţiei unei asemenea legi cât mai curând, în vederea eliminării discrepanţelor dintre prevederile TRIPs şi reglementările României. (Această lege a apărut în 2002).

Raportul Secretariatului OMC privind politica comercială a României, din 3 septembrie 1999, stipulează că „pe parcursul acestei perioade, România s-a angajat într-un proces legislativ dinamic în domeniu (…) în vederea respectării obligaţiilor asumate ca urmare a participării la Acordul TRIPs până la sfârşitul perioadei de tranziţie".113

112*** WT/TPR/M/60. Trade Policy Review- Romania. Minutes of the Meeting113*** WT/TPR/S/60. Trade Policy Review- Romania. Report by the Secretariat. 1999

99


3.2 Legislaţia în domeniul brevetelor, topografiilor de circuite integrate,protejării confidenţialităţii informaţiei şi controlului practicilor anti-

concurenţiale în licenţele contractuale


Legislaţia în vigoare a suferit modificări semnificative începând cu 1990, fiind adoptate reglementări noi, în vederea stabilirii unui cadru legal modern în domeniul proprietăţii intelectuale. Astfel, se asigură adaptarea sa la noile tehnologii şi la procesul de liberalizare a comerţului. Acest proces continuă şi în prezent, pentru ca legislaţia românească în domeniu să reflecte prevederile Acordului TRIPs. Este subînţeles faptul că orice modificare sau amendare a legislaţiei este notificată Consiliului TRIPs, în aceleaşi circumstanţe ca şi notificările iniţiale.

Legislaţia în domeniul brevetelor se regăseşte în Legea 64 din 1991 completată şi modificată de Legea nr. 203 din 2002, Legea 120 din 1992 republicată în Monitorul Oficial al României nr. 193 din 2003 şi în decizia Guvernului nr. 152 din 1992 privind implementarea Legii nr. 64.

Legea nr. 64 a fost adoptată pe parcursul procesului de armonizare a legislaţiei în domeniul brevetelor şi, în consecinţă oferă un nivel adecvat de protecţie. Principalele caracteristici ale legislaţiei privind brevetele sunt următoarele114:

a) Obiectul protecţiei: o invenţie brevetabilă priveşte un produs, un proces sau ometodă, fără nici o restricţie. În spiritul articolelor 70.8 şi 70.9 ale AcorduluiTRIPs, produsele farmaceutice şi produsele chimice pentru agricultură suntimplicit acoperite de lege. O invenţie este brevetabilă dacă este nouă, dacăimplică un pas inovator şi dacă este susceptibilă a avea aplicaţie industrială.

b) Scopul protecţiei: Brevetul este cel care oferă protecţie unei invenţii şiconferă deţinătorului său un drept exclusiv de exploatare pe durata valabilităţiisale. Brevetul conferă deţinătorului său dreptul de a interzice terţilor săacţioneze fără acordul său în legătură cu produsul (manufacturare, marketing,oferire spre vânzare, utilizare, import sau depozitare în scopul vânzării, oferirespre vânzare sau utilizare, sau în legătură cu procesele sau metodele). Legeaoferă şi dreptul de remunerare a inventatorului în cazul în care acesta esteparte a unui contract care implică activităţi inovatorii sau în cazul unei invenţiirezultând dintr-un contract de cercetare.

c) Durata protecţiei: valabilitatea brevetelor este de 20 de ani începând cu datala care s-a completata aplicaţia.

d) Respectarea drepturilor: Legea stipulează mijloace administrative, civile şipenale pentru a asigura respectarea drepturilor ce decurg din deţinereabrevetelor.

Cu toate că legislaţia română în domeniul brevetelor a fost adoptată înainte deintrarea în vigoarea a Acordului, aceasta răspunde în mare parte principalelor

prevederi ale TRIPs. Totuşi, au fost luate în considerare anumite modificări şiamendamente. Astfel, legea a fost modificată şi completată de legea nr. 203 din 2002.Un element de noutate adus de legea nr. 203 este noţiunea de „brevet european".


100


Conform articolului 2, alineatul 1(a), un brevet european este „brevetul acordat conform Convenţiei brevetului european".

Legislaţia română în domeniul topografiilor de circuite integrate se reflectă în Legea nr. 16 din 1995 şi în Decizia de Guvern nr. 535 din 1996, privind implementarea Legii nr. 16 din 1995. Această lege este împărţită în opt capitole. Capitolul I se referă la obiectul protecţiei, Capitolul II, la dreptul la protecţie, Capitolul III la înregistrarea topografiilor, Capitolul IV acoperă drepturile, Capitolul V, transferabilitatea drepturilor, Capitolul VI, la drepturile exhaustive, Capitolul VII, la respectarea drepturilor, Capitolul VIII, la taxe, iar Capitolul IX, la prevederile finale. În esenţă, Legea nr. 16 din 1995 respectă prevederile Acordului TRIPs.

Protecţia varietăţilor de plante şi a raselor de animale este cuprinsă în prevederile legii nr. 64 din 1991 şi ale Deciziei de Guvern nr. 152 din 1992. În ceea ce priveşte varietăţile de plante, este luată în considerare apariţia unei legi noi privind protecţia proceselor de producţie a plantelor.

În ceea ce priveşte protecţia informaţiilor nedivulgate, prevederile relevante se găsesc în legislaţia privind proprietatea intelectuală şi în alte reglementări, asemenea Codului Penal (articolele 196 şi 298) şi Legii nr. 11 din 1991 privind Concurenţa neloială (articolele 1, 3 şi 4 litera c). Astfel, articolul 4, litera (c) prevede că „dezvăluirea de către salariatul unui comerciant a unor date secrete privind activitatea acestuia, către un concurent" constituie contravenţie, dacă nu este săvârşită în astfel de condiţii încât să fie considerată, potrivit legii penale, infracţiune. Conform acestor reglementări, actorii comerciali sunt obligaţi să-şi exercite activităţile cu bună credinţă şi în conformitate cu practicile oneste. Legislaţia prevede pedepse penale pentru dezvăluirea informaţiilor confidenţiale către un concurent, dacă lucrul acesta este făcut de un angajat. În acelaşi timp, dezvăluirea de informaţii din partea unei persoane care posedă asemenea informaţii ca urmare a faptului că este angajat, se pedepseşte dacă dezvăluirea poate cauza prejudicii.

Legea concurenţei a fost completată şi modificată de legea nr. 297 din 2001. Conform articolului 1, alineatul (b) „constituie secret comercial informaţia care, în totalitate sau în conexarea exactă a elementelor acesteia, nu este în general cunoscută sau nu este uşor accesibilă persoanelor din mediul care se ocupă în mod obişnuit cu acest gen de informaţie şi care dobândeşte o valoare comercială prin faptul că este secretă, iar deţinătorul a luat măsuri rezonabile, ţinând seama de circumstanţe, pentru a fi menţinută în regim de secret; protecţia secretului comercial operează atâta timp cât condiţiile enunţate anterior sunt îndeplinite". Astfel, noua lege a concurenţei oferă o definiţie mult mai cuprinzătoare şi care respectă în totalitate prevederile Acordului TRIPs. '

Practicile anti-concurenţiale în licenţele contractuale nu sunt în prezent reglementate, însă pot fi inserate în contracte clauze privind interzicerea unor asemenea practici.

101



Fără a prejudicia articolele 65.2 şi 65.3 ale Acordului TRIPs, ţara noastră a notificat Consiliului TRIPs legislaţia şi reglementările privind brevetele şi topografiile de circuite integrate, conform articolului 63.2 al respectivului acord 115 . La 13 noiembrie 1997 România a făcut o trecere în revistă a legislaţiei în domeniu, după care a trebuit să răspundă întrebărilor puse de ceilalţi membrii OMC116.

Delegaţia României a fost întrebată dacă ţara noastră recunoaşte prioritatea unei aplicaţii anterioare pentru obţinerea brevetului în orice altă ţară membră. Conform articolului 20 al Legii „persoana sau succesorul său în drepturi care a depus o cerere de brevet de invenţie, de model de utilitate ori certificat de utilitate într-un stat parte la Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale sau pentru un membru la Organizaţia Mondială a Comerţului, beneficiază, pentru a efectua depunerea unei cereri de brevet pentru aceeaşi invenţie, de un drept de prioritate pe o durată de 12 luni calculată de la data de depozit a primei cereri."

Reprezentantul Japoniei s-a interesat dacă varietăţile de plante şi rasele de animale sunt protejate. Legea 255 din 1998 prevede protecţia noilor soiuri de plante.

România a fost de asemenea întrebată dacă oferirea spre vânzare este inclusă în cadrul drepturilor exclusive conferite de deţinerea unui brevet. Conform articolului 34, litera (a), al Legii nr. 203 din 2002, este interzisă „fabricarea, folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în vederea folosirii, oferirii spre vânzare ori vânzării, în cazul în care obiectul brevetului este un produs", fără consimţământul titularului.

Reprezentanţii Uniunii Europene au subliniat că Articolul 33 al Legii Brevetelor nr. 64 din 1991 limitează „perioada de valabilitate a brevetelor pentru invenţii care îmbunătăţesc alte invenţii brevetate şi nu pot fi folosite fără invenţiile brevetate anterior, la perioada de valabilitate a brevetului pentru invenţia care a fost îmbunătăţită, dar nu mai puţin de zece ani." Astfel, aceştia au dorit ca delegaţia României să explice modul în care aceasta corespunde Articolului 33 al TRIPs care conferă protecţie pentru 20 de ani, începând cu data aplicaţiei iniţiale. Reprezentanţii ţării noastre au susţinut că în general, legislaţia din România stipulează că perioada de valabilitate a brevetelor este de 20 de ani începând cu data la care a fost depusă aplicaţia iniţială. În cazul îmbunătăţirii unui brevet, se avea în vedere o modificare a legii pentru a ţine cont de prevederile relevante ale Acordului TRIPs.

Ca urmare a acestei sesizări, Legea nr. 203 din 2003, care modifică Legea nr. 64 din 1994, prevede în articolul 33, alineatul (1) că „durata de protecţie a unui brevet de invenţie este de 20 de ani, cu începere de la data de depozit."

Consiliul TRIPs remarca faptul că Articolul 34(b) al Legii brevetelor stipulează că în cazul proceselor, deţinătorul brevetului are dreptul să interzică utilizarea procesului brevetat de către un terţ şi cerea o clarificare în sensul includerii sau nu a „utilizării, oferirii spre vânzare, vânzării sau importului în acest scop, cel puţin a produsului obţinut direct prin acest proces" aşa cum prevede Articolul 28.1 (b)

115 Documentele IP/N/ROM/1, IP/N/ROM/P/1-3 şi IP/N/1/ROM/L/1-2.116 *** WTO. Council for TRIPs. Review ofthe Legislation in the Fileds ofPatents, Layout Designs(Topographies) of Integrated Circuits, Protection of Undisclosed Information and Control of Anti-Competitive Practices in Contractual Licences. IP/ Q3/ ROM/1, 1997.

102


al Acordului TRIPs.117 La momentul respectiv, legislaţia din România nu includea nici o prevedere expresă care să reflecte prevederile Articolului 28.1(b) al Acordului TRIPs. Era însă în curs de apariţie un amendament la Articolul 34, alineatul 1(b) al Legii, conform căruia deţinătorul brevetului poate interzice terţilor acţionând fără autorizaţia sa, „utilizarea procedeului, precum şi folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în aceste scopuri a produsului obţinut direct prin procedeul brevetat, în cazul în care obiectul brevetului este un procedeu". Forma actuală a legii completată şi modificată în 2002 conţine acest alineat.

De asemenea, membrii statelor membre au rugat delegaţia României să explice în ce circumstanţe este permisă şi ce efecte are utilizarea unui brevet fără autorizare din partea deţinătorului brevetului, inclusiv utilizarea de către Guvern. Sunt aplicabile câteva prevederi ale Legii brevetelor. Conform articolului 37, utilizarea unui brevet fără autorizaţia deţinătorului său este permisă în următoarele situaţii: utilizarea la bordul vaselor maritime, vehiculelor sau aeronavelor care intră pe teritoriul unei ţări temporar sau accidental (prevedere similară articolului 5 al Convenţiei de la Paris), utilizarea anterioară, cu bună credinţă, de către o persoană, înainte de data aplicaţiei la nivel naţional, conferă respectivei persoane dreptul de a continua asemenea utilizare, în aceleaşi condiţii, utilizarea exclusiv în scopuri experimentale şi marketingul sau oferirea spre vânzare cu sau fără consimţământul expres al deţinătorului, a specimenelor produsului reprezentând obiectul invenţiei, care au fost anterior vândute de către deţinătorul brevetului.

Articolul 49 al legii prevede posibilitatea acordării unei licenţe obligatorii de către instanţele judecătoreşti în următoarele situaţii, considerate cumulativ: dacă au trecut patru ani de la data înregistrării aplicaţiei pentru brevet sau trei ani de la acordarea brevetului, invenţia nu a fost exploatată sau a fost insuficient exploatată pe teritoriul României pe parcursul perioadei menţionate anterior, iar titularul nu poate justifica lipsa acţiunii şi nu a fost posibilă încheierea unui acord. Licenţa obligatorie este ne-exclusivă şi este conferită în anumite condiţii specifice privind durata, redevenţele şi drepturile economice ce îi revin inventatorului. În cazul în care se dovedeşte că licenţiatul nu îşi îndeplineşte obligaţia de exploatare a licenţei în condiţiile convenite, licenţa obligatorie poate fi revocată de către instanţă la cererea deţinătorului brevetului.

Conform Articolului 50 al legii, poate fi acordată o licenţă ex-officio pentru invenţiile din domeniul sănătăţii, atunci când o dictează interesele de sănătate publică, care nu sunt exploatate sau sunt insuficient exploatate, dacă deţinătorul brevetului nu este capabil să-şi justifice lipsa de acţiune.

Guvernul acordă licenţe ex-officio în condiţiile prevăzute de articolele 51 şi 52 ale legii.

Articolul 51 prevede faptul că ministerul competent în domeniul invenţiei brevetate poate notifica titularul brevetului în cazul ne-exploatării sau exploatării insuficiente a invenţiei brevetate, dacă acest lucru este necesar economiei naţionale. În cazul în care notificarea nu a avut efect în termen de un an şi lipsa exploatării sau exploatarea insuficientă, în termeni calitativi sau cantitativi, prejudiciază serios economia naţională sau interesul public, brevetul respectiv poate deveni subiectul licenţierii ex-officio, la cererea ministerului competent. După publicarea deciziei,


103