organizarea si area controlului financiar in romania

5/17/2018 Organizarea Si area Controlului Financiar in Romania - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/organizarea-si-area-controlului-financiar-in-romania

CAP. 1 Controlul financiar în România1.1 Repere istorice si teoretice privind controlul financiar si fiscal1.2. Definiţia, obiectivele, sarcinile, sfera de activitate şi clasificarea activităţii decontrolul financiar1.2.1. Definiţia activităţii de control financiar

1.2.2. Obiectivele, sarcinile, sfera de activitate şi clasificarea activităţii de control financiar1.2.2.1. Clasificarea după momentul efectuării1.2.2.2. Clasificarea controlului financiar după structurile care îl exercită1.2.2.3. Clasificarea după alte criterii1.3. Principiile şi funcţiile controlului financiar1.3.1. Principiile controlului financiar1.3.2 Funcţiile controlului financiar1.4 Sursele de informaţii pentru activitatea de control financiar1.5. Asemănări şi deosebiri între controlul financiar şi celelalte forme de control

1.1. Repere istorice si teoretice privind controlul financiar si fiscal

Conform literaturii de specialitate, controlul reprezintă activitatea specific umană

de verificare şi analiză permanentă, periodică sau inopinată a unor procese, fenomene,

operaţii, informaţii rezultate dintr-un domeniu sau sector oarecare, în scopul preîntâmpinării şi

lichidării eventualelor abateri şi neajunsuri.

El este pus în situaţia de a emite judecăţi de valoare sau de conformitate, interpretând stările de

lucruri sau realităţile constatate printr-o raportare continuă a acestora la obiectivele de atins, normelefixate anticipat sau regulile de desfăşurare prestabilite. În acest context, controlul face posibilă

determinarea abaterilor înregistrate, stabilind semnificaţia şi implicaţiile lor, cauzele care le-au generat şi

măsurile ce se impun pentru evitarea repetării lor în viitor.

Pe cât de veche în istoria civilizaţiei, pe atât de necesară, activitatea de control, la origine, ţine de

suspiciunea omenească faţă de semeni, de nevoia omului de a-şi proteja proprietatea şi propriile

interese.Cu timpul, la acest scop primordial al controlului s-au adăugat şi scopuri legate de eficacitate,

legalitate şi oportunitate.Apariţia statului a fost începutul avântului activităţii de control care şi-a îmbunătăţit

permanent metodele, tehnicile, scopurile şi obiectivele. El s-a impus ca o activitate umană utilă şi cerută

de celelalte activităţi şi niciodată nu i-a scăzut rolul şi importanţa în societate. Perfecţionarea şi

aprofundarea lui au avut urmări benefice asupra celor care l-au folosit, impunîndu-l ca o

permanenţă legată de ideea de progres.

La început, prin controlul unei organizaţii s-a înţeles un „control-sancţiune”, adică o

formă de control care are drept scop de a verifica adecvarea unei norme prestabilite la rezultatul uneiacţiuni. „Conducerea este un proces de cunoaştere, acţiune şi perfecţionare, un raport social între

1



factorii de conducere şi cei conduşi. Conducere înseamnă prevedere, organizare, comandă, coordonare

şi control” (H.Fayol, 1918).

Mai târziu, o dată cu extinderea standardizării producţiei şi muncii, controlul a evoluat în sensul

unui „control bugetar”, trecând de la rolul de a supraveghea a posteriori producţia la acela de instrument

al politicii previzionale a întreprinderii. Mutaţiile din mediul de afaceri contemporan (complexitateasporită a organizaţiilor, apariţia de noi forme de concurenţă, globalizarea şi dereglementarea crescândă a

pieţelor, schimbarea rapidă a tehnologiilor etc.) au dus la redefinirea noţiunii de control al organizaţiei,

în sensul că acesta reprezintă o acţiune prin care se urmăreşte dominarea sau măcar influenţarea unui

sistem.

Astfel, controlul unei organizaţii este definit ca „un proces care înainte de o acţiune orientează,

în cursul desfăşurării acţiunii ajustează şi, odată acţiunea realizată, evaluează rezultatele sale pentru a

trage învăţăminte utile”1

.Orice organizaţie (o întreprindere producătoare de bunuri, o bancă, un spital public, o asociaţie

non-profit etc.) dispune de un ansamblu de dispozitive, care au rolul de a oferi o asigurare a calităţii

deciziilor şi acţiunilor, referenţial denumit control organizaţional (pentru o întreprindere se vorbeşte de

controlul întreprinderii). Controlul este universal la nivelul unei firme deoarece se aplică la toate

deciziile şi la toate acţiunile care se derulează, de unde rezultă necesitatea unei structurări a controlului

organizaţional.

În epoca modernă, controlul dobândeşte o însemnătate deosebită, fiind exercitat în virtutea

dreptului inalienabil al societăţii de a-şi apăra interesele sale generale, fundamentale. Prin intermediul

controlului, societatea îşi manifestă exigenţele ei, omologând numai acele activităţi şi practici economice

sau de altă natură care sunt în concordanţă cu normele generale de comportament social, cu

obiectivele şi programele sale prioritare şi numai acele rezultate care îndreptăţesc eforturile depuse.

Dar ce se înţelege prin control? În mod concis, prin control se înţelege verificare şi supraveghere.

Într-o manieră foarte simplă, controlul ar putea fi definit prin aprecierea conformităţii cu o normă, un

standard sau un model.

Controlul asigură cunoaşterea temeinică şi detaliată a realităţilor economico-sociale, dar nu

se poate limita la atât. El trebuie să facă judecăţi de valoare sau de conformitate, interpretând

stările de lucruri sau realităţile constatate printr-o raportare continuă a acestora la obiectivele de

atins, normele fixate sau regulile de desfăşurare prestabilite. În felul acesta controlul face posibilă

determinarea abaterilor înregistrate, stabilind semnificaţia şi implicaţiile lor, cauzele care le-au generat şi

măsurile ce se impun pentru evitarea repetării lor în viitor.

DEX-ul dă următoarea definiţie controlului: analiza permanentă sau periodică a unei

1 Patrick Boisselier, Contrôle de gestion, Editions Vuibert, 1999, pag. 23-28

2



activităţi, a unei situaţii etc. pentru a urmări mersul ei şi pentru a lua măsuri de

îmbunătăţire.

O definiţie mai tehnică este cea care consideră controlul a fi procesul de comparare

permanentă a situaţiei de fapt cu cea impusă (programată) şi, dacă este cazul, aplicarea de măsuri

de corectare, astfel încât realizările să fie conforme cu obiectivele anticipat stabilite.

O altă definiţie a controlului este „analiză permanentă sau periodică a unei activităţi, a unei

situaţii pentru a urmări mersul ei şi pentru a lua măsuri de îmbunătăţire" 2.

În literatura de specialitate străină mai există şi alte accepţiuni, astfel:

- în accepţiunea francofonă „controlul este o verificare, o inspecţie atentă a corectitudinii unui

act." 3

- în accepţiunea anglo-saxonă „controlul este acţiunea de supraveghere a cuiva, a ceva, o

examinare minuţioasă sau puterea de a conduce ca un instrument de reglementare a unui mecanism." 4

Sensul cel mai comun asociat controlului este acela de „verificare", care frecvent se asociază cu

activitatea de cunoaştere şi permite managementului să coordoneze activităţile din cadrul organizaţiei

într-un mod cât mai economic şi eficient.

Reiese din aceste definiţii că activitatea de control trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:

− furnizarea de informaţii privind cunoaşterea realităţii cercetate;

− propunerea de măsuri vizând corectarea realităţii în sensul dorit de cel care a dispus controlul;

−

luarea unor măsuri de către organele de control pentru descurajarea, îndreptarea şi pedepsirea producerii de abateri de la obiectivele prestabilite.

În domeniul economic, controlul cuprinde trei laturi esenţiale ale activităţilor ce se desfăşoară în

cadrul agenţilor economici, respectiv latura tehnică sau profesională, latura economică şi latura

financiară.

Controlul tehnic se exercită de cadre specializate, având în vedere, în principal, aspectele

tehnologice ale proceselor de producţie şi de circulaţie, proprietăţile fizice şi chimice ale bunurilor şi

caracteristicile sau parametrii mijloacelor care participă la desfăşurarea activităţilor din obiectul statutar al firmelor.

Controlul economic urmăreşte, în principal, modul de gospodărire şi utilizare a resurselor umane

şi materiale, realizarea integrală şi la termene a obiectivelor propuse în activitatea de producţie şi de

gestiune a firmelor.

Controlul financiar acţionează în sfera relaţiilor financiare, fiscale şi de credit, urmărind,

în principal, aspecte legate de constituirea şi utilizarea fondurilor la toate niveluri le economiei

2 Ghiţă Marcel, Controlul financiar componentă a mecanismului economiei de piaţă, Editura Universitaria, Craiova, 1995, pag. 63 Le petit Larousse , Dictionaire encilopedique, Paris, Larousse, 19754 The New Merriam, Webster Dictionary, Springfield, Massachusetts, Merriam-Webster Inc, Publishers, 1989

3



naţionale, în condiţii de asigurare a unei eficienţe maxime.

La nivelul firmelor, controlul financiar urmăreşte, în principal, elaborarea bugetelor, mai ales

modul de realizare a veniturilor şi cheltuielilor, precum şi execuţia acestora; rentabilizarea tuturor

activităţilor, produselor, serviciilor şi sectoarelor de activitate; sporirea acumulărilor băneşti şi

asigurarea capacităţii de plată, creşterea resurselor proprii de finanţare, integritatea patrimoniului, prevenirea, descoperirea şi recuperarea pagubelor suferite, lichidarea cheltuielilor

supradimensionate sau neeconomicoase, stoparea risipei, respectarea disciplinei financiare şi fiscale.

În acelaşi timp, controlul financiar, nelimitîndu-se numai la perimetrul firmei, vizează în

mare măsură aspecte legate de relaţiile financiare ale agenţilor economici cu exter ioru l, cu

mediul economic , administrativ şi social în care acestea îşi desfăşoară activitatea, incluzând aici

obligaţiile financiare şi fiscale ale tuturor întreprinderilor şi instituţiilor, raporturile lor cu organismele de

asigurare şi protecţie socială, subvenţiile şi ajutoarele primite de la stat, relaţiile de creditare şioperaţiunile efectuate prin bănci.

Controlul financiar se realizează cu ajutorul indicatorilor valorici de către organe proprii ale

firmelor, instituţiilor şi mai ales prin intermediul organelor specializate aparţinând statului sau

altor organisme publice.

Între controlul financiar şi cel economic există apropieri şi întrepătrunderi, după mulţi

specialişti, controlul financiar fiind considerat chiar o formă sau varietate a controlului economic limitat

la sfera raporturilor financiare şi de credit.

Primele mărturii ale existenţei structurii de control în spaţiul carpato – danubiano – pontic

datează din secolul al XIV – lea. Apoi, prin reforma fiscală realizată de domnitorul Matei Basarab în

1635, în Ţara Românească, s-a urmărit atât diversificarea obligaţiilor fiscale, cât şi repartizarea dărilor pe

unităţi teritoriale şi repartizarea evidenţei contribuabililor. În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu

(1694 – 1704) se întâlnesc pentru prima dată codice de venituri şi cheltuieli.

La sfârşitul secolului al XVIII –lea au loc primele încercări de organizare a sistemului fiscal

constând în stabilirea unei dări unice, ce trebuia plătită la anumite termene stabilite dinainte pentru

fiecare contribuabil în parte. În 1831 în Muntenia şi în 1832 în Moldova se înfiinţează o structură

legislativă, formată din reprezentanţi ai boerimii (Adunarea Obştească Ordinară), care a funcţionat până

la 24 ianuarie 1864 când s-a înfiinţat Înalta Curte de Conturi.

Dupa 1944, controlul financiar – contabil, atât cel exercitat de stat cât şi controlul propriu

executat la nivelul agenţilor economici au căpătat alte forme de organizare, determinate de noile condiţii

politice. În 1957 controlul exercitat de Curtea de Conturi a fost desfiinţat, iar controlul financiar intern

din întreaga economie a fost trecut în subordinea conducătorilor de unităţi şi organizat pe principiul

specializării în scară. În 1959 a fost aprobat regulamentul privind organizarea şi executarea controlului

preventiv în instituţii, întreprinderi şi organizaţii economice de stat exercitat de conducătorul

4



departamentului financiar – contabil.Tot în această perioadă a fost înfiinţată Curtea Superioară de

Control Financiar care avea ca principale obiective verificarea modului de executare a prevederilor

financiare din planul unic de dezvoltare economico – socială şi a bugetului de stat.

După 1989 controlul financiar contabil a căpătat noi dimesiuni, impuse de aplicarea noii legislaţii

a economiei de piaţă, fiind înfiinţate noi structuri de control. Instituirea unui sistem de control financiar contabil asupra modului de formare şi utilizare a resurselor financiare ale statului, ca şi unele dintre

organismele specializate să execute această activitate au fost stabilite chiar prin Constituţia României.

1.2. Definiţia, obiectivele, sarcinile, sfera de activitate şi clasificarea activităţii decontrolul financiar

1.2.1. Definiţia activităţii de control financiar Controlul financiar este o concretizare practică a funcţiei de control a finanţelor, el exercitîndu-

se doar acolo unde se manifestă relaţii, procese şi raporturi financiare, deci procese ale reproducţiei

sociale din care rezultă şi se mobilizează resursele financiare.

Teoria şi practica financiară arată că finanţele îndeplinesc trei funcţii, şi anume: funcţia de

repartiţie, funcţia de control şi funcţia de reglare a economiei. În sinteză, funcţia de control a

finanţelor constă înfolosirea raporturilor financiare ca mijloc de exercitare a unui control în

formă bănească asupra ansamblului de procese ale reproducţiei sociale. Ea vizează procesele

şi fenomenele cu conţinut financiar, caracteristice formării şi repartizării de fonduri financiare

constituite la nivelul diferitelor structuri organizatorice din economie (firme, instituţii publice centraleşi locale, stat, ş.a.), din care rezultă şi se mobilizează, sau către care sunt dirijate spre utilizare resursele

financiare.

Acest suport obiectiv al controlului prin finanţe este la rândul său asigurat de exprimarea valorică

(prin bani) a proceselor economice şi de corelaţiile dintre procesele materiale şi cele valorice,

inclusiv cele financiare.

Rezultă cu claritate: controlul financiar nu se poate exercita acolo unde nu se manifestă relaţii,

procese şi raporturi financiare. Concretizarea efectivă a funcţiei de control a finanţelor presupuneexercitarea controlului financiar atât asupra proceselor şi fenomenelor de natură financiară

caracteristice constituirii şi repartizării fondurilor băneşti la nivelul diferitelor structuri

organizatorice, cât şi asupra altor procese ale reproducţiei sociale din care rezultă şi se mobilizează sau

către care sunt dirijate spre utilizare resursele financiare.

Controlul financiar reprezintă, prin rezultatele sale, una din cele mai importante surse de

informaţii necesare desfăşurării, în condiţii de eficienţă, a acţiunii de management general al cărei

principal scop este stabilirea deciziilor optime ce urmează a fi utilizate ca pârghii ale statului sauale conducătorului de activităţi economice în realizarea obiectivelor din programele propuse.

Controlul financiar nu se desfăşoară numai de către organele statului, şi nu este un atribut numai

5



al statului ci el este organizat şi de către firme. Controlul financiar, ca parte integrantă a managementului

unei firme şi ca formă de cunoaştere, constituie expresia unei necesităţi obiective, ceea ce îi conferă o

sferă mai largă şi cu semnificaţii multiple, care depăşesc interesul strict al entităţii economice.Controlul

care se efectuează în cadrul firmelor, are o triplă semnificaţie, fiind, în acelaşi timp, un control pentru

sine (control intern), un control pentru alţii (control exterior) şi un control pentru stat (control public).În primul rând, controlul financiar este instrumentul care, prin efectele de prevenire şi de

reglare a disfuncţionalităţilor ce pot interveni la un moment dat în activităţile desfăşurate în cadrul

unităţilor economice, serveşte intereselor statului în realizarea politicii acestuia, pe termen lung, în

domeniul fiscalităţii şi a pârghiilor economice.

În al doilea rând, controlul financiar serveşte intereselor agenţilor economici care îl organizează

şi exercită, atât prin acţiunea de prevenire a situaţiilor de disfuncţionalitate în procesul de gestionare a

patrimoniului, cat si, mai ales, prin cea de remediere a unor abateri de la prevederile legale, cu efecte perturbatorii în activitatea acestora.

Din acest punct de vedere, controlul financiar constituie una din cele mai importante pârghii ale

activităţii de management a entităţilor economice, deoarece poate furniza conducătorilor acestora

importante informaţii necesare realizării, în condiţii de eficienţă, a programelor, respectiv obiectivelor

propuse.

În al treilea rând, controlul financiar serveşte intereselor entităţilor economice partenere pe

piaţă, cărora le oferă informaţii exacte asupra stării patrimoniului unităţii economice de ale cărei

rezultate sunt interesate, prin mediatizarea aspectelor pozitive sau negative, după caz, ale acesteia.

Investitorii prezenţi şi potenţiali îşi extrag informaţii referitoare la:

- capacitatea entităţii de a genera profit şi de a plăti dividende;

- evaluarea modului cum este administrat patrimoniul în vederea menţinerii sau înlocuirii

managementului în cazul unor performanţe slabe;

- evaluarea riscului de a investi sau nu într-o afacere;

- cumpărarea, păstrarea sau vinderea unei investiţii.

Furnizorii, alţi creditori comerciali şi creditorii financiari, sunt interesaţi de informaţii referitoare

la poziţia financiară, pentru a fi siguri că îşi vor primi la scadenţă sumele datorate. În timp ce creditorii

comerciali sunt interesaţi de poziţia financiară pe termen scurt, cei financiari vizează un orizont de timp

mediu si lung.

Clienţii analizează situaţiile financiare controlate prin prisma continuităţii activităţii, fiind

interesaţi de o colaborare pe termen lung.

Angajaţii împreună cu sindicatele au nevoie de informaţii legate de profitabilitate, poziţie

financiară şi continuitate, pentru a se asigura că :

- îşi vor primi salariile, pensiile şi alte avantaje băneşti;

6



- nu îşi vor pierde locul de muncă;

- vor avea oportunităţi de promovare.

Bursele de valori sunt interesate de evoluţia unor societăţi multinaţionale de valori mobiliare,

societăţi internaţionale de valori mobiliare şi a alto societăţi cotate la bursă sau posibile de a fi cotate la

bursă.Publicul larg este intersat de evoluţia agenţilor economici şi influenţa acestora în economia

locală, posibilitatea unor eventuale colaborări şi oportunităţi de afaceri.

Controlul financiar este o necesitate obiectivă şi subiectivă, dar nu este un scop, ci un mijloc de

perfecţionare a activităţii executive, inclusiv a managementului. Pe această linie, el are ca direcţii

esenţiale:

– organizarea mai bună a muncii;

– întărirea ordinii şi disciplinei în organizarea şi desfaşurarea activităţii economice; – gospodărirea mai eficientă a mijloacelor de muncă, materiale şi financiare;

– descoperirea operaţiunilor nereale, neeconomicoase şi nelegale;

– preîntâmpinarea apariţiei deficienţelor, neregulilor şi pagubelor;

– evaluarea eficienţei rezultatelor obţinute;

– remedierea abaterilor constatate şi perfecţionarea activităţii viitoare.

Exercitată în condiţii de eficienţă, activitatea de control financiar are ca principal efect furnizarea

tuturor elementelor necesare fundamentării unor decizii optime ce urmează a fi utilizate ca pârghii ale

statului sau ale conducătorului de activităţi economice la realizarea obiectivelor din programele propuse.

În sinteză, la nivel de concept, controlul financiar verifică prin comparare prevederile

normative prevăzute în legi, hotărâri, ordine, norme metodologice etc. cu realitatea,

legalitatea, oportunitatea şi eficienţa operaţiilor consemnate în acte şi documente, stabilind

erorile, abaterile, lipsurile şi deficienţele din activitatea economico-financiară.

În concluzie, controlul financiar este:

– o analiză permanentă pe o anumită perioadă a unei activităţi, a unei situaţii, pentru ai putea urmări

mersul şi a lua măsuri de îmbunătăţire;

– o supraveghere continuă, morală sau materială, stăpânirea unei activităţi, a unei situaţii;

– o revedere, o inspecţie atentă a corectitudinii unui act, o acţiune de supraveghere a cuiva, a ceva, o

examinare minuţioasă;

– o funcţie a managementului, un mijloc de cunoaştere a realităţii şi de corectare a erorilor;

– procesul prin care realizarea cantitativă şi calitativă a sarcinilor sau lucrărilor şi performanţelor se

compară cu obiectivele programate şi se indică măsurile de corecţie.

1.2.2. Obiectivele, sarcinile, sfera de activitate şi clasificarea activităţii de control financiar

Obiectivul controlului financiar îl constituie actele şi operaţiunile emise sau înfăptuite de

7



agenţii economici, instituţiile publice, precum şi de alţi participanţi la viaţa economico-financiară.

Profesioniştilor din acest domeniu le revine sarcina să urmărească dacă actele şi operaţiunilor examinate

îndeplinesc conditiile de legalitate, operativitate, eficienţă, oportunitate, economicitate şi realitate.

Sarcinile controlului financiar constau în:

- verificarea îndeplinirii prevederilor actelor normative emise de organele legislative şi executive privind politica economico-financiară;

- analizarea din punct de vedere economico-financiar a factorilor activităţii economice pentru

descoperirea şi mobilizarea rezervelor de creştere a eficienţei economice;

- verificarea respectării normelor cu privire la constituirea şi utilizarea fondurilor la agenţii economici şi

la nivelul întregii economii;

- urmărirea îndeplinirii obligaţiilor agenţilor economici către bugetul de stat, bugetele locale şi fondurile

speciale, către alţi agenţi economici, acţionari şi proprii lucrători;- prevenirea angajării şi utilizării resurselor materiale şi financiare altfel decât în corcondanţă cu

programele stabilite şi cu normele legale existente;

- determinarea managerilor regiilor autonome, societăţilor comerciale şi instituţiilor publice să ia măsuri

pentru apărarea patrimoniului public şi privat;

- descoperirea utilizării ilegale, neraţionale şi inoportune a fondurilor proprii, atrase şi împrumutate,

tragând la răspundere persoanele vinovate, urmărirea şi reîntregirea patrimoniului agenţilor economici şi

a statului;

- sprijinirea conducerilor agenţilor economici în acţiunea de lichidare şi prevenire a deficienţelor,

îndrumând personalul pentru cunoaşterea mai bună a normelor legale;

- controlarea modului în care este organizată şi condusă contabilitatea şi evidenţa operativă a agenţilor

economici.

Formele controlului financiar

Cu alte cuvinte, marea diversitate a entităţilor economico-sociale şi varietatea aspectelor

ce caracterizează activitatea lor, determină existenţa mai multor forme de control financiar şi

exercitarea acestora de către diferite categorii de organe.

Formele controlului financiar pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere, ca:

momentul exercitării, aria de cuprindere, scopul urmărit, modalităţile de executare sau poziţia organelor

de control faţă de unităţile controlate. Toate aceste criterii au în vedere raportul de interdependenţă care

se stabileşte între activitatea economică şi financiară, pe de o parte, şi conţinutul acţiunilor pe de altă

parte.

În funcţie de aceste criterii, controlul financiar îmbracă forme distincte care, deşi se deosebesc

prin rol, funcţii, sferă de activitate şi obiective stabilite, prin prevederi legale sau pe care şi le propun

conducătorii de activităţi economice, toate au un scop comun, şi anume acela al determinării modului de

8



manifestare, la un moment dat, a unor fenomene, procese sau activităţi economice faţă de un sistem

determinat de criterii prestabilite.

1.2.2.1. Clasificarea după momentul efectuării

După momentul efectuării propriu-zise a activităţilor sau al întocmirii şi utilizării documentelor

supuse verificării, faţă de momentul exercitării acesteia, activitatea de control financiar se clasificăastfel:

A. control financiar preventiv;

B. control financiar operativ curent;

C. control financiar ulterior.

A. Controlul financiar preventiv

Controlul financiar preventiv se defineşte ca fiind activitatea de determinare a stărilor unor

proiecte de operaţiuni economice, reprezentate în documente financiar-contabile, prin comparareaacestora cu prevederile legale prin care au fost definite.Controlul financiar preventiv este o formă a

controlului financiar ale cărei trăsături caracteristice sunt următoarele:

se exercită înainte de efectuarea operaţiunii sau activităţii supuse verificării sau înainte de

lansarea (transmiterea) unui document în procesul economic;

are drept scop identificarea şi eliminarea operaţiunilor care ar putea determina perturbaţii

în activitatea unităţii economice;

contribuie la realizarea unui management eficient al activităţii desfăşurate de unităţileeconomice;

se organizează în cadrul compartimentului financiar-contabil al unităţii economice.

În funcţie de entitatea desemnată să o realizeze, activitatea de control financiar preventiv se

clasifică în:

control financiar preventiv exercitat de structuri proprii de control ale unităţii economice;

control financiar preventiv exercitat de structuri specializate de control aparţinând statului.

Obiectivul principal al controlului financiar preventiv este de a opri, înainte de efectuare, toatedocumentele privind operaţiuni care nu sunt legale, reale, necesare, oportune, economicoase şi eficiente,

în faza de angajare şi de plată, respectiv de încasare, după caz.

Sfera de acţiune a controlului financiar preventiv cuprinde ansamblul documentelor şi

operaţiunilor din care derivă drepturile şi obligaţiile patrimoniale pe care o unitate economică le are faţă

de o persoană fizică sau juridică, precum şi faţă de instituţiile statului.

Dimensionarea ansamblului documentelor şi operaţiunilor, care formează sfera de acţiune şi face

obiectul controlului financiar preventiv, se stabileşte diferenţiat, în funcţie de natura activităţilor realizateîn cadrul unităţii patrimoniale la care se realizează, astfel:

1. La nivelul societăţilor comerciale, indiferent de forma şi natura capitalului social ale

9



acestora, pot fi supuse activităţii de control financiar preventiv următoarele operaţiuni:

încheierea contractelor sau a comenzilor interne sau externe de aprovizionare sau a contractelor ce au

ca obiect executarea de lucrări sau prestări de servicii;

efectuarea de plăţi, în lei şi/sau valută, pentru produsele aprovizionate, lucrările executate sau

diversele servicii prestate; efectuarea de plăţi pentru activitatea desfăşurată în cadrul unităţii de către personalul propriu, ca şi a

altor drepturi cuvenite acestuia;

trecerea pe seama cheltuielilor sau a rezultatelor financiare a pierderilor şi/sau a daunelor aduse

patrimoniului care nu au fost produse cu vinovăţie;

alte operaţiuni stabilite de conducerea unităţii economice.

operaţiunile din care derivă drepturi sau obligaţii patrimoniale ale unităţii economice faţă de diferite

persoane fizice şi/sau juridice; operaţiunile privind acordarea fondurilor de la buget şi alte operaţiuni similare cu caracter financiar;

operaţiunile de creditare, finanţare şi efectuare de plăţi în lei şi/sau valută privind activitatea de

producţie, investiţii, comerţ ş.a.;

trecerea, conform prevederilor legale, pe seama cheltuielilor a rezultatelor financiare sau pe seama

unor fonduri a pierderilor, daunelor produse de calamităţi şi a altor daune aduse unităţilor, care nu au

fost produse cu vinovăţie.

2. La nivelul instituţiilor publice, al ministerelor şi al altor instituţii centrale şi localeasimilate acestora, conduse de ordonatori de credite, principalele obiective de control financiar

preventiv constau în stabilirea legalităţii, regularităţii şi încadrării în limitele aprobate, pentru

următoarele categorii de operaţiuni:

angajamente bugetare;

deschiderea şi repartizarea de credite bugetare;

modificarea repartizării pe trimestre şi pe subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare a creditelor aprobate,

inclusiv prin virări de credite; ordonanţarea cheltuielilor;

efectuarea de încasări în numerar;

constituirea veniturilor publice, în privinţa autorizării şi a stabilirii titlurilor de încasare;

reducerea, eşalonarea sau anularea titlurilor de încasare;

recuperarea sumelor avansate şi care ulterior au devenit necuvenite;

vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat al statului sau al

unităţilor administrativ-teritoriale;

concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-

10



teritoriale.

Sfera de acţiune a controlului financiar preventiv se stabileşte de către fiecare conducător al

instituţiei publice, ordonator de credite, în funcţie de specificul acesteia şi este formată din ansamblul

activităţilor şi al documentelor derulate într-o anumită perioadă fixă, de obicei de un an.

Activităţii de control financiar preventiv i se supun, de asemenea, documentele si operaţiile privind acordarea fondurilor de la buget efectuarea unor plăţi din fonduri publice, precum şi operaţiunile

privind gajarea unor bunuri din patrimoniul instituţiilor publice.

Documentele referitoare la operaţiunile supuse controlului financiar preventiv trebuie sa fie

însoţite de actele justificative corespunzătoare, vizate de personalul care le-a întocmit şi aprobate de şefii

compartimentelor de specialitate care, prin semnătură, îşi asumă şi întreaga răspundere în legătură cu

legalitatea, realitatea, necesitatea, oportunitatea, economicitatea, acestor operaţiuni.

Dacă operaţiunile sau documentele verificate nu au fost avizate de către persoanele împuternicitecu realizarea activităţii de control financiar preventiv, potrivit legii, nu pot fi înregistrate în evidenţe

financiar-contabile, operative sau de sinteză.

B. Controlul financiar operativ curent

Controlul financiar operativ curent se defineşte ca fiind activitatea de determinare a stării

unor operaţiuni economice reprezentate în documente financiare şi contabile prin raportarea modului de

manifestare a acestora, în momentul efectuării sau pe măsura derulării în cadrul sistemelor din care fac

parte, la prevederile şi normele legale prin care au fost definite.

Controlul financiar operativ curent este o formă a controlului financiar ale cărei trăsături

caracteristice sunt următoarele:

- se exercită concomitent cu realizarea activităţilor şi operaţiunilor economice controlate;

- se exercită pe toată durata desfăşurării proceselor economice supuse acţiunii de verificare,

identificându-se, atât in timp, cât şi în spaţiu, cu însăşi activitatea de management general;

- se realizează de personal calificat încadrat într-o structură distinctă, în directa subordonare a

conducătorului unităţii economice.

Obiectivele controlului financiar operativ curent constau în verificarea modului de respectare

a prevederilor legale în legătură cu:

1. existenţa, integritatea şi păstrarea bunurilor de orice fel;

2. utilizarea mijloacelor materiale şi băneşti;

3. efectuarea recepţiilor şi a inventarierilor bunurilor patrimoniale;

4. modul de conducere a evidenţelor contabile;

5. stabilirea realităţii datelor înscrise în bilanţ şi în conturile de execuţie.

Sfera de acţiune a controlului operativ curent cuprinde totalitatea documentelor şi

activităţilor, întocmite şi realizate în cadrul unităţilor patrimoniale, indiferent de forma acestora.

11



Controlul operativ curent se realizează prin operaţiuni inopinate sau acţiuni financiare stabilite

prin programele de activitate şi control ale unităţii economice şi se desfăşoară în principalele locaţii în

care sunt desfăşurate procesele economice, secţii de producţie, unităţi de desfacere, instituţii publice,

localuri şi pieţe publice, depozite şi altele.

C. Controlul financiar ulteriorControlul financiar ulterior se defineşte ca fiind activitatea de determinare a stării unor

operaţiuni economice efectuate, reprezentate în documente financiar-contabile, prin raportare la

prevederile şi normele legale prin care au fost definite, care se desfăşoară după o anumită perioadă de

timp de la efectuarea lor.Controlul financiar ulterior este o formă a controlului financiar ale cărei

trăsături caracteristice sunt următoarele:

- se exercită după efectuarea activităţilor şi/sau a proceselor economice supuse acţiunilor de verificare;

- rezultatele constau, în cele mai multe cazuri, în remedierea unor abateri de la prevederile şi normelelegale de reglementare a activităţilor economice supuse controlului;

- se organizează şi se exercită atât în cadrul unităţilor economice, cât şi prin structuri specializate ale

statului.

Principalele obiective ale controlului financiar ulterior sunt stabilite în funcţie de structurile care

îl organizează şi exercită, astfel:

La nivelul instituţiilor publice, principalele obiective ale activităţii de control financiar ulterior

constau în stabilirea:

- modului de administrare şi utilizare a fondurilor acordate de la buget;

- modului de utilizare a mijloacelor şi a fondurilor unităţilor economice ale statului;

- îndeplinirii integrale şi la termen a tuturor obligaţiilor financiare şi fiscale a agenţilor economici faţă de

diferitele structuri guvernamental;

- stabilirea modului de formare şi gestionare a resurselor diferitelor bugete şi a fondurilor speciale;

- urmărirea modului de gestionare a datoriei publice a statului.

La nivelul unităţilor economice, principalul obiectiv al controlului financiar ulterior constă în

stabilirea modului de gestionare a mijloacelor materiale şi băneşti din patrimoniul fiecăreia dintre acestea

în legătură cu:

- integritatea mijloacelor materiale şi băneşti deţinute cu orice titlu;

- respectarea prevederilor şi a normelor legale privind aprovizionarea, expediţia, transportul şi recepţia

mijloacelor materiale;

- respectarea prevederilor legale privind încadrarea şi salarizarea personalului de conducere şi execuţie;

- legalitatea, realitatea şi necesitatea cheltuielilor efectuate în numerar sau prin alte mijloace de plată, în

lei şi/sau valută.

Sfera de acţiune a controlului financiar ulterior este formată, practic, din toate activităţile

12



economice realizate de diferitele unităţi economice, instituţii ale statului, regii autonome, societăţi

comerciale şi bancare cu capital de stat sau privat, asociaţii familiale etc.

Din cele prezentate mai sus rezultă că deşi cele trei forme ale controlului financiar -

controlul financiar preventiv, controlul operativ curent şi controlul financiar ulterior - se disting,

aşa cum s-a menţionat, prin rol, sferă de acţiune, obiective şi manieră de exercitare, păstrează între ele strânse legături de influenţare, condiţionare şi completare.

1.2.2.2. Clasificarea controlului financiar după structurile care îl exercită

După structurile care îl exercită , controlul financiar se poate clasifica după cum urmează:

A. control financiar organizat şi exercitat de instituţiile specializate ale statului, denumit în continuare

controlul financiar al statului;

B. control financiar organizat şi exercitat de către structurile proprii, aparţinând firmelor, denumit în

continuare controlul financiar intern.A. Controlul financiar al statului

Controlul financiar al statului se defineşte ca fiind activitatea de verificare financiară

exercitată de către structurile specializate ale statului, organizate în acest scop pe bază de prevederi

legale.

Activitatea de control financiar exercitată de instituţii specializate ale statului, aprobată prin

prevederi legale, poate fi exercitată în toate cele trei forme, preventivă, operativ-curentă şi ulterioară, în

funcţie de instituţiile desemnate să o exercite şi de obiectivele acestora.

După locul de exercitare, în cadrul instituţiilor din sfera de activitate a legislativului sau a

executivului, controlul financiar al statului este organizat în structuri distincte, cu statute şi atribuţii

proprii fiecăreia dintre ele, astfel:

A.1. În sfera de activitate a legislativului , controlul financiar este organizat şi exercitat de

Curtea de Conturi a României, instituţie supremă de control financiar ulterior extern având ca obiectiv

verificarea modului de formare, administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale

sectorului public.

A.2. În sfera de activitate a executivului, controlul financiar este exercitat de către structurile

specializate ale Ministerului Finanţelor Publice şi ale Autorităţii Naţionale de Control.

A.2.1. În cadrul Ministerului Finanţelor Publice, controlul financiar se exercită, în baza

prevederilor legale proprii de organizare şi funcţionare, prin structuri specializate.

Conform acestor prevederi legale, „ Ministerul Finanţelor Publice îndeplineşte funcţia de

...autoritate de stat prin care se asigură exercitarea controlului aplicării unitare şi respectării

reglementărilor legale în domeniul său de activitate, precum şi al funcţionării instituţiilor care îşi

desfăşoară activitatea în subordinea sa sau sub autoritatea sa”.

Realizarea de către Ministerul Finanţelor Publice a acestei funcţii se face prin structurile sale

13



specializate, care exercită:

controlul financiar preventiv delegat în scopul constituirii şi utilizării, legale şi eficiente, a

fondurilor publice;

controlul financiar ulterior privind utilizarea creditelor bugetare de către instituţiile publice, modul

de conducere a activităţii financiare de către agenţii economici; inspecţii fiscale privind respectarea legalităţii, atât la nivelul aparatului propriu, cât şi la nivelul

celorlalte instituţii publice.

A.2.2. În cadrul Autorităţii Naţionale de Control, activitatea de control financiar se exercită în

baza prevederilor legale proprii, prin următoarele forme specifice:

control economic exercitat de Corpul de Control al Guvernului,

control specific exercitat de Garda Naţională de Mediu, Inspectoratul de Stat în Construcţii,

control financiar exercitat de Garda Financiară şi Autoritatea Naţională a Vămilor Rezultă din cele de mai sus că, dintre instituţiile cu sarcini de control care din punct de

vedere organizatoric funcţionează în cadrul Autorităţii Naţionale de Control, numai Corpul de

Control al Guvernului, Garda Financiară şi, în parte, Autoritatea Naţională a Vămilor realizează

activităţi de control financiar extern.

Ca orice entitate şi instituţiile publice trebuie să-şi organizeze activitatea de control intern.

Activitatea de control financiar organizată să verifice activitatea din cadrul acestor instituţii se realizează

sub două forme: control financiar intern, prin structuri interne şi control financiar extern, prin

structuri de specialitate.Organizarea şi exercitarea controlului financiar în cadrul structurilor de

specialitate sunt descrise detaliat în capitolele următoare.

A. Controlul financiar intern

Controlul intern este „ansamblul formelor de control exercitate la nivelul entităţii publice,

inclusiv auditul intern, stabilite de conducere în concordanţă cu obiectivele acesteia şi cu reglementările

legale, în vederea asigurării administrării fondurilor în mod economic, eficient şi eficace; acesta

include, de asemenea, structurile organizatorice, metodele şi procedurile”5;

Comisia Europeană şi această ordonanţă recunoaşte eliminarea controlului obligatoriu impus de

stat asupra firmelor şi întărirea poziţiei managerului de a-şi organiza propriile controale în vederea

stăpânirii funcţionării entităţii şi atingerii obiectivelor

Modul de organizare a controlului intern stabilit prin această ordonanţă a creat impresia

managerilor că organizarea controlului în cadru firmelor este opţională şi astfel a slăbit răspunderea

mangerială. Totuşi conform practicii internaţionale recunoscute în domeniul controlului intern, această

activitate trebuie să se desfăşoare în toate compartimentele şi trebuie să fie formalizată prin proceduri

5 OG 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, art.2, lit. d

14



care să fie puse în concordanţă cu atribuţiile stabilite prin ROF şi fişele postului pentru fiecare salariat.

Managementul trebuie să stabilească pentru fiecare domeniu de activitate formele de control cele

mai adecvate menite să elimine riscurile asociate activităţilor:

a. autocontrolul propriei activităţi realizate de fiecare salariat,

b. controlul mutual/reciproc realizat între fazele unui lanţ procedural asupra modului de efectuare a preluărilor de către postul anterior în vederea elaborării propriei lucrări şi pentru pregătirea controlului

realizat de postul următor,

c. controlul ierarhic exercitat pe fiecare nivel de responsabilitate de persoana care are funcţia de decizie

în calitate de responsabil al unei activităţi,

d. controlul partenerial realizat prin delegarea unor competenţe între diferite paliere de responsabilitate.

Alături de aceste forme de control ataşate intrinsec activităţilor curente ale fiecărui post de lucru,

managerul poate stabili şi alte forme de control care intră în lanţul operaţiilor dar care presupun costurisuplimentare având reguli procedurale destincte (CFP, CF de gestiune, CF contabil, controlul de calitate,

inspecţii, etc)

Aşa cum se observă din ordonanţă, distinct de aceasta activitate există auditul intern care are

rolul de a evalua funcţionalitatea sistemului de control intern.

Aşa cum s-a arătat mai sus începând din 1999 în sistemul de control românesc s-a implementat

controlul intern şi auditul intern numai în entităţile din sistemul public ceea ce a impus necesitatea

clarificării conceptuale a acestor noţiuni. Ca atare principalele obiective ale controlului intern sunt:

- realizarea obiectivelor entităţii la un nivel corespunzător de calitate,

- protejarea fondurilor împotriva pierderilor datorate erorii, risipei, abuzului, fraudei,

- dezvoltarea şi întreţinerea unor sisteme de colectare, prelucrare şi stocare a informaţiilor precum şi a

unor sisteme de proceduri privind raportări periodice.

Formele controlului intern sunt diferite în funcţie de entitatea în care se organizează.Astfel

controlul intern se poate clasifica în:

-autocontrolul activităţii – se regăseşte atât la entităţi publice cât şi la firme,

-controlul mutual – se regăseşte atât la entităţi publice cât şi la firme,

-controlul ierarhic – se regăseşte atât la entităţi publice cât şi la firme,

-controlul de gestiune,

-controlul patrimonial,

-controlul de calitate,

-controlul financiar contabil– se regăseşte atât la entităţi publice cât şi la firme,

-controlul administrativ– se regăseşte atât la entităţi publice cât şi la firme,

-inspecţii.

Controlul financiar intern ca formă a controlului intern se defineşte ca fiind controlul

15



financiar care se organizează şi se exercită în cadrul agenţilor economici în scopul prevenirii şi/sau

depistării şi soluţionării efectelor unor abateri de la prevederile şi normele legale prin care

activităţile realizate în cadrul acestora sunt definite.

Necesitatea instituirii, de către agenţii economici a unui sistem de control financiar propriu

rezultă din obligaţia: cunoaşterii de către manageri, în orice moment şi în detaliu, a stării patrimoniului propriu;

recuperării prejudiciilor şi stabilirii răspunderilor pentru situaţii care au afectat integritatea sau

corecta administrare a patrimoniului agenţilor economici.

În funcţie de natura entităţii economice în cadrul căreia se organizează şi se exercită, controlul

financiar propriu poate avea următoarele două forme:

B.1. control financiar intern organizat şi exercitat în cadrul societăţilor comerciale, regiilor

autonome, societăţilor şi companiilor naţionale, numit în continuare controlul financiar al agen-ţilor economici;

Controlul financiar intern organizat în cadrul agenţilor economici menţionaţi se exercită, la

rândul său, tot prin două forme: control financiar preventiv al agenţilor economici, aspect discutat mai

sus şi control financiar de gestiune.

B.1.1. Controlul financiar de gestiune

Controlul financiar de gestiune este definit ca forma controlului financiar propriu care se

efectuează în vederea stabilirii modului de respectare a prevederilor legale, ca şi a normelor interne cu privire la gestionarea şi gospodărirea mijloacelor materiale şi băneşti, pe baza operaţiunilor economice

înregistrate în documente şi evidenţe tehnico-operative, financiare şi contabile din cadrul unei societăţi

comerciale.

Principalul obiectiv al controlului financiar de gestiune constă în stabilirea integrităţii valorilor

materiale şi băneşti din gestiunile supuse verificării. Realizarea practică de către fiecare agent economic

a obiectivului se face, în funcţie de specificul activităţii proprii, prin stabilirea următoarelor obiective

caracteristice:

verificarea existenţei faptice a valorilor materiale şi băneşti;

stabilirea exactităţii soldurilor scriptice;

determinarea valorilor materiale fără mişcare, de prisos, cu mişcare lentă, greu vandabile,

inutilizabile sau deteriorate;

verificarea exactităţii preţurilor luate în calculul valorilor materiale ce fac obiectul controlului;

verificarea modului de respectare a prevederilor legale referitoare la conservarea, manipularea şi

paza valorilor materiale din gestiuni; verificarea condiţiilor de angajare a gestionarilor şi a modului de constituire şi depunere a garanţiilor

materiale ale acestora;

16



verificarea modului de respectare a normelor privind stocurile de mărfuri, volumul şi structura

acestora faţă de necesităţile de aprovizionare ritmică şi corespunzătoare producţiei programate;

verificarea modului de respectare a legalităţii şi realităţii înregistrării operaţiunilor consemnate în

documentele primare şi contabile referitoare la cantităţile şi valorile menţionate în acestea;

verificarea modului de gestionare a formularelor tipizate cu regim special; verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind mişcarea valorilor materiale şi băneşti

în şi între diferitele gestiuni ale unităţii;

verificarea modului de calcul, încasare şi vărsare a contravalorii bunurilor distruse, degradate sau

deteriorate şi stabilirea eventualelor răspunderi în sarcina persoanelor vinovate.

Controlul financiar de gestiune mai are şi alte obiective în legătură cu unele operaţiuni care nu au

caracter permanent sau care se efectuează la anumite termene şi date, de obicei fixe, cum sunt:

verificarea modului de utilizare şi restituire a creditelor bancare sau de altă natură;

repartizarea rezultatelor exerciţiului, inclusiv constituirea fondurilor;

verificarea condiţiilor de numire sau de alegere a administratorilor, a consiliului de administraţie, a

comitetului de direcţie şi a cenzorilor;

verificarea activităţilor privind emiterea de obligaţiuni sau acţiuni;

verificarea modului de organizare a licitaţiilor şi altele.

Sfera de acţiune a controlului financiar de gestiune se stabileşte de către fiecare unitate

patrimonială în funcţie de specificul activităţilor realizate şi cuprinde, în general, ansamblul gestiunilor

supuse verificării pe o anumită perioadă de timp, fixă, de obicei de un an.

B.2. control financiar intern organizat şi exercitat în cadrul instituţiilor publice .

Controlul financiar propriu organizat în cadrul instituţiilor publice se exercită, de asemenea, în

două forme, şi anume: control financiar preventiv propriu, aspect tratat mai sus şi control financiar

intern.

B.2.1. Controlul financiar intern

Aşa cum s-a arătat mai sus, controlul financiar intern se defineşte ca fiind ansamblulformelor de control exercitate la nivelul entităţii publice, inclusiv auditul intern, stabilite de conducere în

concordanţă cu obiectivele acesteia şi cu reglementările legale, în vederea asigurării administrării

fondurilor în mod economic, eficient şi eficace.

Obiectivele generale ale controlului financiar intern sunt:

realizarea, la un nivel corespunzător de calitate, a atribuţiilor instituţiilor publice, stabilite în

concordanţă cu propria lor misiune, în condiţii de regularitate, eficacitate, economicitate şi

eficienţă; protejarea fondurilor publice împotriva pierderilor datorate erorii, risipei, abuzului sau fraudei;

17



respectarea legii, a reglementărilor şi a deciziilor conducerii;

dezvoltarea şi întreţinerea unor sisteme de colectare, stocare, prelucrare, actualizare şi difuzare a

datelor şi informaţiilor financiare şi de conducere, precum şi a unor sisteme şi proceduri de

informare publică adecvată prin rapoarte periodice.

Sfera de acţiune a controlului financiar intern este formată din ansamblul activităţilor, proceselor şi operaţiunilor, precum şi al documentelor primare, centralizatoare şi de sinteză aferente cu care

operează structurile unei instituţii publice.

1.2.2.3. Clasificarea după alte criterii

Controlul financiar mai poate fi clasificat şi după alte criterii decât cele prezentate, stabilite în

funcţie de maniera de exercitare a acţiunii de verificare sau determinate de nevoia de informare a

factorilor de decizie în legătură cu starea, la un moment dat, a unei operaţiuni, activităţi sau fenomen

economic.Dintre aceste criterii, volumul controlat al documentelor şi/sau al operaţiunilor verificate,durata şi intensitatea efectuării verificării sunt cele uzuale.

După volumul documentelor şi/sau al operaţiunilor ce fac obiectul unei acţiuni de verificare,

controlul financiar se clasifică în:

control financiar total;

control financiar prin sondaj.

Controlul financiar total este forma controlului financiar care se realizează de obicei atunci

când persoana desemnată pentru efectuarea verificării este obligată prin prevederi legale să pronunţe înscris un aviz în legătură cu legalitatea, oportunitatea, economicitatea şi eficienţa modului de realizare a

unei operaţiuni sau a legalităţii întocmirii unui document.

În special, această formă a controlului financiar se exercită în cazul în care controlorul financiar

are sarcina verificării unor operaţiuni şi/sau documente în scopul acordării vizei de control financiar

preventiv sau pentru formularea propunerii de descărcare a gestiunii conturilor financiare întocmite în

cadrul instituţiilor publice.

Controlul total presupune verificarea tuturor documentelor şi a activităţilor care fac obiectul unei

acţiuni, emise sau efectuate în perioada supusă analizei.

Controlul prin sondaj este forma controlului financiar care presupune verificarea celor mai

reprezentative documente şi activităţi emise şi efectuate în perioadele cele mai semnificative şi de

maximă activitate ale unităţii economice.

Cea mai importantă problemă în cazul efectuării controlului prin sondaj este alegerea

eşantionului optim, reprezentativ al documentelor şi operaţiunilor care urmează a fi supuse controlului

financiar, astfel încât din constatările rezultate să poată fi desprinsă o concluzie generală, valabilă pentru

întreg sistemul controlat şi care să poată caracteriza toată perioada verificată.

După durata şi intensitatea efectuării, activitatea de control financiar se împarte în:

18



control financiar continuu;

control financiar periodic.

Controlul financiar continuu este forma controlului financiar care se exercită pe toată durata

efectuării operaţiunilor economice controlate, fără întreruperi sau scăderi de ritm. Într-o oarecare măsură,

controlul continuu se aseamănă cu controlul operativ curent prin faptul că ambele forme au ocaracteristică comună, aceea a efectuării verificării concomitent cu realizarea operaţiunilor analizate,

determinată de necesitatea tot mai accentuată, in prezent, a verificării tuturor activităţilor economice în

condiţii de eficienţă.

Controlul financiar periodic este forma controlului financiar care se desfăşoară la anumite

intervale, de obicei fixe, stabilite prin programe in funcţie de particularităţile activităţilor economice şi

necesităţile de informare, la anumite momente, asupra formelor de manifestare a acestora.

1.3. Principiile şi funcţiile controlului financiar

1.3.1. Principiile controlului financiar

Realizarea nemijlocită în practică a activităţii de control financiar se bazează pe o serie de

principii şi funcţii de maximă generalitate care, indiferent de modificările obiective pe care le

suportă această activitate în condiţii politice, economice, sociale existente la un moment dat, să

permită utilizarea cu eficienţă a resurselor publice şi private.

Organizarea de către stat a activităţii de control financiar a fost instituită prin prevederi legaledistincte atât pentru activitatea desfăşurată în cadrul guvernamental, cât şi pentru cea desfăşurată în sfera

de acţiune a legislativului, Parlamentul României, bazată pe următoarele principii:

Principiul integrării controlului financiar în structura organizatorică şi de conducere a

economiei naţionale presupune exercitarea sa de la verigile de bază până la nivelul de

ansamblu al economiei naţionale, acţionând în sistem piramidal.

Principiul autonomiei, competenţei şi autorităţii controlului trebuie să răspundă la mai

multe cerinţe, dintre care:−organizarea controlului să fie astfel făcută încât să dea posibilitatea ca cine conduce să şi controleze.

Această cerinţă presupune ca fiecare structură organizatorică să poată dispune de propriile organe

pentru urmărirea obiectivelor stabilite, în mod permanent şi sistematic, cu scopul de a obţine informaţii

asupra propriilor rezultate şi corectarea eventualelor deficienţe;

− autonomia controlului îşi găseşte expresia în organizarea propriu-zisă a acestuia, în

independenţă absolută de structurile verificate. Pentru a desfăşura o muncă cu adevărat eficientă,

organele de control trebuie să fie independente faţă de unitatea sau activitatea controlată, astfel încât să poată acţiona nestingherit în virtutea sarcinilor şi atribuţiilor pe care le au. Excluzând raporturile de

subordonare directă, autonomia implică într-o măsură mai mare responsabilitatea organelor de

19



control pentru calitatea verificărilor efectuate.

−competenţa profesională este asigurată prin nivelul de pregătire, volumul de cunoştinţe sau perceperea

organului de control, la care se adaugă unele calităţi personale dobândite prin experienţă,

reprezentate prin capacitatea de analiză şi sinteză, putere de selecţie, spirit de orientare, forţa de a

pătrunde în intimitatea unor probleme complexe şi de a sesiza aspectele lor esenţiale,receptivitate faţă de nou etc.

− competenţa juridică sau legală desemnează sfera de atribuţii recunoscute de lege şi dreptul

organelor de control de a acţiona în cadrul acestora. Competenţa juridică este strâns legată de autoritatea

controlului, reprezentând dreptul legitim, puterea organelor de control de a dispune măsuri obligatorii în

sarcina celor vinovaţi.

Principiul controlului extern presupune existenţa unor organisme de control

independente, în afara structurii organizatorice pe verticală a ministerelor, administraţiei publicelocale, altor organisme economice şi sociale, indiferent de forma de proprietate. În organizarea

controlului, acest principiu îşi găseşte expresia nu numai la nivel macroeconomic, ci şi la nivel

microeconomic, în sensul că competenţele de control se stabilesc în scară, ţinând seama

de subordonarea controlului, ceea ce permite ca orice activitate desfăşurată în cadrul unei unităţi, să fie

îndrumată şi controlată de organul de control ierarhic superior nemijlocit.

Principiul specializării controlului impune gruparea şi specializarea organelor de control pe

formele specifice, cât şi pe domenii particulare în care îşi exercită activitatea (industrie, comerţ)Aceasta oferă posibilitatea folosirii raţionale a aparatului de control, precum şi creşterea

eficienţei acestuia.

Principiul adaptabilităţii controlului la structurile organizatorice şi funcţionale ale

unităţilor sau activităţilor controlate .

Controlul financiar are în toate un obiect bine precizat, exercitându-se în cadrul ori asupra

unor unităţi, sectoare sau compartimente determinate şi urmărind obiective ori având sarcini

foarte precise.

Principiul apropierii controlului de locurile unde se iau deciziile şi unde se concretizează

răspunderile pentru administrarea patrimoniului public sau privat .

Aplicarea unui asemenea principiu urmăreşte, în principal, înlăturarea verigilor

intermediare şi inutile din munca de control. Avem în vedere că activitatea de control financiar este o

latură inseparabilă a conducerii în economie, iar răspunderile pentru integritatea patrimoniului şi pentru

realizarea sarcinilor propuse revin, în primul rând, unităţilor patrimoniale şi consiliilor lor de

administraţie. În consecinţă, controlul trebuie efectuat mai întâi din interiorul unităţii, de către organele

de conducere şi de organele de la nivelurile imediat superioare. Derivând din aceste principii, controlul

financiar îndeplineşte anumite funcţii care caracterizează conţinutul său.

20



1.3.2 Funcţiile controlului financiar

Prin funcţiile sale, activitatea de control financiar depăşeşte calitatea de instrument de lucru, de

scop în sine, devenind un factor important de creştere a calităţii sistemului în care este utilizată, prin cele

trei elemente ale acesteia: economicitatea, eficacitatea şi eficienţa operaţiunilor ce fac obiectul

programelor proprii.Funcţia de cunoaştere şi evaluare a controlului financiar constă în determinarea rezultatelor

economice ale unei unităţi patrimoniale şi evaluarea acestora prin raportarea la un sistem de criterii

prestabilit, în vederea determinării măsurilor de intrare în legalitate şi a îmbunătăţirii activităţilor

verificate.

Prin funcţia de cunoaştere-evaluare se realizează cunoaşterea exactă, reală, continuă şi completă

a fenomenelor, proceselor sau a activităţilor supuse controlului financiar, care se constituie, în acest fel,

în principala sursă de informaţii necesare fundamentării, dispunerii şi urmăririi deciziilor.Funcţia de prevenire a controlului financiar constă, în special, în efectul de preîntâmpinare a

abaterilor de la prevederile legale sau de la normele prin care a fost reglementată activitatea unei unităţi

economice.

Funcţia de prevenţie rezultă, în primul rând, din faptul că activitatea de control financiar are

menirea de a dirija activitatea economică prin stabilirea obiectivelor majore ale acesteia într-o ordine de

priorităţi logice, raţionale şi privite din perspectiva realizării în condiţii care să asigure calitatea şi

rezultatele scontate.

Funcţia de îndrumare a controlului financiar constă în efectul formativ-stimulativ şi de

generalizare a experienţei pozitive, dobândite pe parcursul şi ca urmare a desfăşurării activităţii de

verificare, atât de cei ce o execută, cât şi de către personalul unităţii controlate.

Funcţia de reglare a activităţii agentului economic controlat este cea prin care se

realizează eliminarea factorilor perturbatori în scopul menţinerii echilibrului economic şi al asigurării

funcţionalităţii activităţii acestuia la parametrii proiectaţi.

Funcţia de atestare-certificare se localizează, îndeosebi, la nivelul auditului

financiar- contabil, a cărui principală misiune este să certifice conturile anuale ale agenţilor

economici, atestând că acestea dau o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, a situaţiei

financiare şi a rezultatelor obţinute.

Funcţiile controlului financiar ar putea fi abordate şi prin prisma practicii economice, ţinând cont

de latura formală a participării controlului la mecanismul de funcţionare al economiei, în general

şi al diferitelor entităţi, în particular. Din acest punct de vedere, controlul financiar îndeplineşte două

funcţii specifice:

Funcţia de instrument de conducere, care se concretizează în: cunoaştere-evaluare şi

îndrumare şi sprijin. În activitatea de management general al unei firme, controlul financiar are

21



prin urmare un rol fundamental, misiunea lui fiind de a ajuta responsabilii operaţionali să

conducă eficient gestionarea afacerilor.În consecinţă, pentru ei, se impun următoarele obiective:

- să valorifice toate oportunităţile;

- să controleze planurile de acţiune;

- să urmărească executarea lor;- să analizeze ecarturile între previziuni şi realizări;

- să propună acţiuni permiţând corectarea tendinţelor negative.

Funcţia de constrângere a controlului financiar rezultă din prevederile legale în vigoare care

reglementează obiectivele şi sfera de acţiune ale acestei activităţi şi care se realizează prin complexul de

măsuri administrative, civile sau penale ce se propun sau se dispun în sarcina celor vinovaţi de

nerespectarea acestor norme, în raport cu gradul de implicare al fiecăruia.

Funcţia de constrângere sau coercitivă - controlul financiar, instrument de verificare/sancţiune -este imaginea controlului cea care se impune cel mai des în cazul manifestării controlului, fie că este

vorba de controlul financiar sau de cel al poliţiei. Este vorba aici de o verificare de către un

terţ, constând în a compara o operaţiune cu o normă, o autorizaţie sau un regulament. Orice deviere

constatată devine sursă de sancţiuni. Această accepţiune poate da o imagine relativ rigidă sau negativă

controlului financiar.

În acelaşi timp, controlul financiar mai îndeplineşte şi o serie de funcţii particulare (specifice)

care ţin de natura acestuia, printre care:

• Funcţia de măsurare a posteriori a ecarturilor (abaterilor planificate anticipat);

• Funcţia de diagnosticare a erorilor financiare pe baza ecarturilor simptomatice care afectează sau

ameninţă activitatea agentului economic;

• Funcţia de revizuire a obiectivelor sau previziunilor viitoare pe baza diagnosticului financiar;

• Funcţia de a interveni, în cadrul competenţelor date, pentru redresarea sau soluţionarea

problemelor firmei;

• Funcţia de reglementare a activităţii firmei, prin asigurarea coerenţei acţiunii de control, în

raport cu obiectivele firmei, focalizându-se asupra activităţilor în curs de desfăşurare;

• Funcţia de pregătire a agentului economic pentru luarea deciziilor, pe baza rezultatelor

controlului a priori;

• Funcţia de învăţare şi autoînvăţare a realităţilor pe care controlul le ridică în permanenţă, prin

acţiunea corectivă asupra pertinenţa cadrului şi normelor folosite.

1.4. Sursele de informaţii pentru activitatea de control financiar

Pentru a obţine o imagine fidelă a activităţilor supuse controlului, este necesar ca sursele

de informaţii pentru acesta să fie reale, corecte, de calitate şi legale.

22



Sub acest aspect în sfera controlului se cuprind mai întâi obiective privind întocmirea

documentelor primare cu respectarea condiţiilor de formă şi conţinut şi în al doilea rând,

organizarea şi conducerea evidenţei tehnic-operative şi contabile cu respectarea normelor

metodologice.

În consecinţă, sursele de informaţii pentru controlul financiar pot fi grupate în:• sistemul de documente primare;

• sistemul de evidenţe tehnic-operative şi contabile;

• formularele cu regim special.

Datele cuprinse în sursele menţionate au cea mai largă utilizare în exercitarea controlului

financiar, întrucât aici este reflectată întreaga activitate economică şi financiară. În acţiunile de control

sunt utilizate şi alte informaţii, cum ar fi cele rezultate din ordine interioare, corespondenţă, declaraţii

etc., ele fiind de real folos în descoperirea cauzelor unor deficienţe sau abateri, constituindu-se ca unsuport ajutător.

Sistemul de documente primare, ca acte justificative şi dovezi scrise ale proceselor economice

şi financiare, constituie sursele de informaţii atât pentru toate formele de evidenţă, cât şi pentru

controlul financiar. Caracteristica principală a documentelor primare constă în faptul că reflectă cu

fidelitate situaţia patrimonială, pe baza lor exercitându-se controlul financiar de gestiune.

Documentele trebuie să îndeplinească anumite cerinţe în ce priveşte structura, circulaţia şi păstrarea

lor.

Sistemul de evidenţe tehnic-operative şi contabile constituie o sursă şi mijloc de control

permanent asupra activităţii economice şi financiare la nivelul diferitelor structuri organizatorice din

economie.

În acest sens, înregistrările contabile, registrele şi situaţiile contabile, bilanţul şi anexele sale,

contul de profit şi pierderi etc. constituie importante surse de informaţii pentru controlul financiar

care fac posibilă cunoaşterea reală a situaţiei financiare şi gestionării patrimoniului agenţilor

economici, instituţiilor, organizaţiilor etc.

Deşi aspectele legate de prezentarea documentelor contabile, modul lor de întocmire, clasificarea

şi circulaţia lor nu ţin în mod nemijlocit de disciplina „Control financiar", ele reprezintă o reală

importanţă pentru efectuarea unui control financiar eficient.

Utilizarea sistemului de evidenţe specifice contabilităţii ca surse de informaţii importante

pentru exercitarea controlului financiar, organele de control trebuie să fie familiarizate cu conţinutul şi

funcţiile, modul de întocmire, formele şi circulaţia acestora.

Formularele cu regim special

Un obiectiv special al controlului financiar asupra documentelor primare îl constituie

modul de gestionare, utilizare şi evidenţă a formularelor cu regim special.

23



Prin folosirea abuzivă, frauduloasă sau în afara actelor normative care reglementează

utilizarea unor asemenea formulare se poate facilita scoaterea din circuitul economic a unor

importante valori materiale şi băneşti în scopul însuşirii lor în scop personal, justificarea neglijenţei,

abuzului în serviciu etc.

Din acest motiv, asemenea documente sunt supuse unui regim special de gestionare, utilizare şievidenţă, cu finalitate în prevenirea păgubirii patrimoniului, public sau privat, şi sunt supuse unui control

documentar specific riguros.

CAP. 2 Procedee şi tehnici de control financiar2.1 Cercetarea2.2 Controlul documentar2.3 Controlul faptic2.4 Analiza economico-financiară

2.5 Controlul total şi controlul prin sondaj2.6 Exercitarea controlului financiar în condiţiile informatizării

În în elesul ei teoretic, metoda controlului financiar const înţ ă

eşalonarea investiga iilorţ sau a cercet rii fenomenelor pe patru trepteă

distincte: informarea, verificarea, analiza şi sinteza.

Tehnica executării controlului financiar presupune alegerea procedeelor cele mai adecvate

în funcţie de obiectivul controlat şi aplicarea acestora, în vederea realizării scopului controlului, care pot

24



fi:

• Procedee comune: observaţia, raţionamentul, comparaţia, clasificarea, analiza, sinteza.

• Procedee specifice: cercetarea, studiul general prealabil, controlul documentar, inventarierea de

control, expertizele tehnice şi analizele de laborator, controlul total şi controlul prin sondaj,

analiza activităţii economice financiare.În cele ce urmează, ne vom opri asupra procedeelor specifice activităţii de control financiar.

2.1 Cercetarea

Deoarece constituie o formă eficientă a controlului financiar faptic, recomandată a se utiliza ori

de câte ori este posibil, cercetarea constă în „examinarea şi observarea nemijlocită, direct pe

teren, a fenomenelor sau operaţiilor economice supuse controlului, cu scopul de a stabili

modul cum se desfăşoară, cauzele care au generat unele deficienţe, măsurile ce se impun pentru

remediere”. În vederea stabilirii unor concluzii complete, este necesară îmbinarea ei cu verificareadocumentelor.

2.2 Controlul documentar

Controlul documentar este procedeul de stabilire a realităţii, legalităţii şi eficienţei

operaţiunilor economice şi financiare prin examinarea documentelor primare şi centralizatoare, a

înregistrărilor în evidenţa tehnic-operativă şi în cea contabilă.

O importanţă deosebită se acordă controlului documentar, atât înainte de a se înregistra în

conturi, cât şi ulterior. Acest tip de control se exercită atât sub aspectul formei cât şi al conţinutului

documentelor primare.

Din punctul de vedere al formei, controlul documentelor are următoarele obiective:

autenticitatea, exactitatea întocmirii şi valabilitatea, efectuarea corectă a calculelor.

Controlul vizând autenticitatea documentelor se îndreaptă cu prioritate asupra următoarelor

aspecte: modul de folosire a documentelor tipizate; completarea cu toate elementele necesare solicitate

de imprimat; completarea corectă a datelor şi existenţa eventualelor ştersături, falsificări, adăugiri

în text, corecturi nesemnate; existenţa semnăturilor originale, inclusiv concordanţa cu specimenele de

semnături; concordanţa dintre documente şi justificările anexate.

Controlul exactităţii întocmirii şi valabilităţii documentelor se realizează în raport cu

momentul şi condiţiile producerii operaţiunilor economice şi financiare pe care le consemnează. De cele

mai multe ori, documentele care reflectă operaţiuni patrimoniale (care generează drepturi şi obligaţii) se

întocmesc la anumite termene anticipat stabilite şi cu respectarea unei metodologii unitare, a

căror nesocotire lezează autenticitatea lor şi pune sub semnul întrebării exactitatea şi valabilitatea

acestora.

Controlul efectuării corecte a calculelor presupune verificarea din punct de vedere

25



aritmetic a documentelor vizând constatarea şi înlăturarea erorilor de calcul care pot

denatura conţinutul operaţiunilor economice şi financiare, eventual în slujba unor scopuri oculte. Sunt

cazuri când calculele sunt greşite intenţionat şi ascund fraude, delapidări, sustrageri, nereguli, evaziune

fiscală.

Din punctul de vedere al

conţinutului, controlul financiar al documentelor are caobiective: legalitatea (justeţea), realitatea (exactitatea), eficienţa (necesitatea, economicitatea şi

oportunitatea).

Controlul asupra legalităţii documentelor urmăreşte ca acestea să fie întocmite cu

respectarea normelor legale privind disciplina financiară a operaţiunilor pe care le reflectă. În acest

scop, conţinutul documentelor justificative se confruntă cu prevederile legale şi se stabileşte

concordanţa dintre ele. Baza juridică a controlului financiar sub aspectul legalităţii o constituie legile,

ordinele şi instrucţiunile, prevederile altor acte normative care servesc drept criteriu pentrustabilirea justeţii operaţiunilor efectuate.

Controlul realităţii şi exactităţii operaţiunilor economice şi financiare îşi propune să

stabilească dacă acestea s-au efectuat în limitele, condiţiile şi locul indicat în documentele justificative.

În cazul în care există incertitudine asupra realităţii operaţiunilor supuse verificării se recurge la

controlul faptic, solicitîndu-se celor ce au semnat documentele să confirme realitatea operaţiunilor,

inclusiv autenticitatea semnăturilor. Acest obiectiv al controlului financiar asupra documentelor

primare se realizează şi prin tehnica controlului reciproc şi prin tehnica controlului încrucişat al

documentelor.

Controlul eficienţei operaţiunilor economice şi financiare are în vedere aspecte mai

complexe care ţin de: necesitatea, economicitatea şi oportunitatea acestora.

Controlul financiar sub aspectul necesităţii îşi propune să verifice gradul de utilitate a

operaţiunilor consemnate în documente, propunând măsuri pentru eliminarea risipei şi stoparea

efectuării în continuare a unor operaţiuni ineficiente.

Controlul economicităţii vizează cu prioritate dacă operaţiunea financiară este necesară din

punctul de vedere al activităţii generale a unei entităţi economice sau sociale şi dacă prin producerea

acelor operaţiuni există garanţia unui rezultat financiar pozitiv. Economicitatea este minimizarea

costului resurselor alocate pentru atingerea rezultatelor estimate ale unei activităţi, cu menţinerea

calităţii corespunzătoare a acestor rezultate.

Controlul oportunităţii unei operaţiuni vizează aspectul dacă momentul ales şi locul stabilit

pentru executarea acesteia sunt cele mai convenabile, atât din punct de vedere economic şi

financiar. Există adeseori posibilitatea ca o anumită operaţiune supusă controlului financiar să

satisfacă criteriile de legalitate şi realitate, dar să fie inoportună într-un anumit moment datorită

conjuncturii şi astfel să devină ineficientă. Oportunitatea este caracteristica unei operaţiuni de a

26



servi în mod adecvat, în circumstanţe date, realizării unor obiective asumate.

De asemenea, se mai pot constata documente care fie îndeplinesc condiţiile de formă, dar

nu reflectă real operaţiunile economice, fie nu îndeplinesc condiţii de formă, dar reflectă operaţii

economice reale, fie nu îndeplinesc condiţii de formă cât şi de conţinut.

În asemenea cazuri, sarcina controlului este de a semnala situaţiile anormale şi a propuneeventuale soluţii pentru ca conducerea entităţii respective să ia deciziile corespunzătoare.

Controlul documentar se exercită prin modalităţi sau tehnici care se utilizează selectiv în funcţie

de situaţia verificată. Aceste modalităţi sau tehnici sunt următoarele:

1.Controlul cronologic se exercită în ordinea întocmirii, înregistrării şi îndosarierii documentelor.

Acestea se examinează pe fiecare zi, în ordinea în care sunt păstrate fără nici o grupare sau sistematizare

prealabilă. Această modalitate de control este simplă, însă distribuie atenţia organului de verificare

asupra unui mare număr de operaţiuni de diferite feluri, necesită folosirea în acelaşi timp a unui materiallegislativ bogat şi duce la îngreunarea studierii succesive şi aprofundarea fiecărui gen de operaţiune. Se

exercită cu uşurinţă, dar nu dă posibilitatea urmăririi de la început şi până la sfârşit a unei anumite

probleme.

2.Controlul invers cronologic se exercită de la sfârşitul spre începutul perioadei de control. Se

începe cu verificarea celor mai recente operaţiuni şi documente şi se continuă din prezent spre

trecut. Această modalitate de control documentar se utilizează mai ales atunci când la constatarea unei

abateri este necesar să se stabilească momentul iniţial când aceasta s-a produs, sau să se

urmărească procesul dezvoltării operaţiunilor precedente şi cele care au legătură cu abaterea. De

asemenea, se utilizează şi atunci când se constată anumite omisiuni sau erori de înregistrare, pentru

identificarea cărora este necesară cercetarea document cu document sau poziţie cu poziţie a lucrărilor

întocmite anterior.

3.Controlul sistematic sau pe probleme presupune mai întâi gruparea documentelor pe anumite

probleme (exemplu: operaţiuni de casă, aprovizionare, salarizare, decontări), iar apoi se trece la controlul

lor în ordine cronologică. Această modalitate de control documentar este eficientă în examinarea

documentelor întrucât dă posibilitatea urmăririi cu mai mare atenţie a unui anumit obiectiv.

Eventualitatea producerii omisiunilor este mai redusă şi se pot stabili concluzii pertinente cu privire la

fiecare problemă sau temă supusă controlului.

O fază superioară a controlului pe probleme este controlul tematic, a cărui arie de cuprindere

este mai extinsă, iar complexitatea obiectivelor mai ridicată (exemplu: situaţia imobilizărilor de active

circulante, situaţia utilizării capacităţilor de producţie, garanţia pentru creditarea bancară).

4.Controlul reciproc constă în verificarea şi confruntarea la aceeaşi unitate a unor documente sau

evidenţe cu conţinut identic, însă diferite ca formă, pentru operaţii aflate în interdependenţă. Această

formă a controlului documentar este o confirmare internă a datelor înscrise în documente şi

27



evidenţe tehnic- operative şi contabile.

5.Controlul încrucişat constă în verificarea şi confruntarea conţinutului tuturor exemplarelor ale

unui document, existente la unitatea controlată şi la alte unităţi cu care aceasta se află în relaţii de afaceri

(exemplu: originalul facturii existent la client se confruntă cu copia rămasă la furnizor; extrasul de cont

primit de la bancă se confruntă cu copia existentă la bancă).Pe lângă confruntarea tuturor exemplarelor unui document, controlul încrucişat cuprinde şi

documente sau evidenţe diferite, din al căror cuprins se pot desprinde neconcordanţe care privesc

aceeaşi operaţie. Controlul încrucişat constituie o confirmare externă a datelor înscrise în documentele

sau evidenţele unităţii controlate. Rezultatele acestui tip de control documentar se completează

prin situaţii extrase de la unitatea verificată şi prin anexarea documentelor originale sau a copiilor

certificate în mod legal la dosarul de control.

6.Investigaţia de control reprezintă modalitatea prin care se obţin informaţii din partea personalului acărei activitate se verifică, presupunând studierea unor probleme care nu rezultă clar din documentele şi

evidenţele puse la dispoziţie. Prin ea însăşi, investigaţia nu este întotdeauna o sursă de informaţii demnă

de încredere, întrucât poate conduce acţiunea de control pe căi greşite (cu sau fără intenţie), însă ea oferă

un supliment de informaţii în aplicarea altor modalităţi de verificare.

7.Calculul de control presupune reproducerea unor secvenţe ale muncii îndeplinite de contabili,

prin care se obţin probe asupra exactităţii înregistrărilor contabilităţii, şi un element probatoriu extrem de

important în cazul producerii unor fraude prin „plimbarea” unor sume şi operaţiuni în diferite conturi

cu scopul pierderii urmei lor.

8.Examenul critic implică verificarea documentelor şi evidenţelor tehnic-operative, contabile şi

financiare cu scopul descoperirii elementelor esenţiale, de continuitate logică în derularea unor procese şi

fenomene. Eficienţa acestei tehnici depinde în primul rând de experienţa şi pregătirea

profesională a persoanelor care efectuează controlul financiar.

9.Comparaţia contabilă constă în examinarea comparativă a diferitelor solduri din evidenţele

analitice cu cele din conturile sintetice supuse controlului documentar. Prin acest procedeu se

obţin informaţii care dau pentru unele înregistrări o probă suficientă privind justeţea lor.

10.Analiza contabilă este modalitatea de control documentar care precede înregistrarea operaţiunilor

economice în conturi şi prin care se determină conturile în care urmează a se înregistra şi relaţia dintre

ele, presupunând înlănţuirea logică a mai multor judecăţi pentru obţinerea unei concluzii concretizate în

soluţia contabilă a respectivelor operaţiuni.

Spre deosebire de revizia contabilă ca expresie a controlului financiar ce are caracter

postoperativ, analiza contabilă este preventivă, plasîndu-se la începutul procesului de evidenţă.

Acest procedeu presupune şi analiza elementelor de activ şi de pasiv, reflectate prin conturile

sintetice şi cele analitice corespunzătoare. Pentru controlul concordanţei dintre datele unui cont sintetic şi

28



datele din conturile sale analitice se utilizează balanţa analitică de control.

11.Examinarea balanţelor analitice de control care se întocmesc pentru fiecare cont sintetic

desfăşurat pe conturi analitice şi care cuprind următoarele corelaţii de control:

−soldul iniţial/final al contului sintetic să fie egal cu totalul soldurilor iniţiale/finale ale conturilor sale

analitice;−totalul mişcărilor debitoare/creditoare ale contului sintetic să fie egal cu totalul mişcărilor

debitoare/creditoare ale conturilor analitice;

Lipsa acestor corelaţii arată că s-au strecurat erori, fie la înregistrarea operaţiunilor în conturi, fie

la efectuarea calculelor, erori care trebuie identificate şi corectate. Aceste balanţe se întocmesc pe

baza datelor preluate din conturile analitice, motiv pentru care se mai numesc şi balanţe auxiliare

sau secundare de control. Controlul documentar pe baza balanţelor analitice se face prin confruntarea

fiecărei asemenea balanţe cu sumele respective ale contului sintetic din balanţa sintetică de controlcontabil.

12. Examinarea balanţei contabile sintetice este instrumentul cu ajutorul căruia se obţine

garanţia exactităţii înregistrărilor efectuate în conturi şi a întocmirii unor balanţe reale şi

complete prin care se semnalează operativ înregistrarea greşită a unor operaţii economice, ca urmare a

nerespectării principiului dublei înregistrări, însumarea eronată a rulajelor sau stabilirea greşită a

soldurilor.

Erorile se identifică prin intermediul egalităţilor care trebuie să existe între totalurilediferitelor coloane, precum şi prin intermediul corelaţiilor care se stabilesc cu ajutorul lor.

Posibilitatea descoperirii erorilor cu ajutorul acestei modalităţi a controlului documentar

prin intermediul egalităţilor dintre coloane, sunt limitate numai la acele erori care se bazează pe

inegalităţi, fără a avea posibilitatea sesizării erorilor care denaturează însuşi sensul înregistrărilor

contabile. Erori de asemenea tip sunt cele legate de: omisiunile de înregistrare a operaţiilor, erori de

compensaţie, erori de imputaţie şi erori de înregistrare în registrul jurnal.

a. Omisiunile de înregistrare constau în faptul că operaţiunea economică nu este înregistrată nici în

debit, nici în credit. Identificarea lor este posibilă, fie în urma controlului documentelor prin

punctare (pentru a se vedea dacă acestea au fost înregistrate în totalitate), fie în urma descoperirii acelora

care nu poartă pe ele menţiunea de înregistrare, sau ca urmare a reclamaţiilor primite de la terţi

în legătură cu operaţiunile respective.

b. Erorile de compensaţie se datorează reportării greşite a sumelor din jurnal sau din documentele

justificative în Cartea-mare, în sensul că s-a trecut o sumă în plus într-o parte a unui cont (sau mai multor

conturi) şi altă sumă egală în minus, astfel încât pe total cele două categorii de erori se

compensează. Identificarea acestor erori este posibilă cu ajutorul balanţelor analitice de control sau în

urma sesizărilor de la terţi.

29



c. Erorile de imputaţie se datorează reportării unei sume exacte ca mărime din jurnal în

Cartea- mare, atât la debit cât şi la credit, însă nu în conturile în care trebuia să fie trecută, ci în altele

care nu corespund conţinutului economic al operaţiei respective. Identificarea acestui tip de erori

se face ca în cazul precedent.

d.

Erorile de înregistrare în Registrul Jurnal se pot datora stabilirii greşite a conturilor corespondente, înregistrării unei operaţii de două ori (atât la debit, cât şi la credit), inversării

formulei contabile, întocmirii unei formule contabile corecte, dar cu sume eronate. Aceste erori

nu influenţează egalităţile cuprinse în balanţa sintetică de control, neajuns completat de balanţa de

control şah.

13. Examinarea balanţei şah, este instrumentul în măsură să descopere erorile de înregistrare

care pe lângă seriile de egalităţi, cuprinde şi corespondenţa conturilor. Aceasta oferă şi

posibilitatea identificării necorelaţiilor între conturi, a erorilor de compensaţie şi a celor de înregistrare.14.Tehnica operaţiunilor bilanţiere, ca modalitate de control documentar, are în vedere

verificarea indicatorilor bilanţului care se sprijină pe datele contabilităţii curente. Exactitatea

indicatorilor bilanţului se asigură prin:

− reflectarea completă şi exactă a tuturor veniturilor şi cheltuielilor care se referă la perioada pentru care

se întocmeşte bilanţul;

− respectarea regulilor de evaluare a elementelor cuprinse în bilanţ;

−

confruntarea datelor din contabilitate cu realitatea, prin inventariere;− respectarea normelor legale cu privire la virarea obligaţiilor faţă de buget etc.

Conturile anuale (bilanţ, contul de profit şi pierdere şi anexele), constituie documente de sinteză

ale contabilităţii care pot fi verificate pentru a se trage anumite concluzii.Controalele efectuate asupra

conturilor i-au permis controlorului să obţină unele elemente probante pe baza cărora să tragă concluzii

cu privire la diferite posturi şi rubrici din conturile anuale.

Pentru a putea avea certitudinea faptului că indicatorii bilanţului se sprijină pe datele

contabilităţii curente, controlorul trebuie să verifice bilanţul. Examenul conturilor anuale are ca obiectverificarea:

- faptului că bilanţul, contul de profit şi pierdere şi anexele sunt coerente, concordă cu datele din

contabilitate, sunt prezentate conform principiilor contabile şi reglementărilor în vigoare şi ţin cont de

evenimentele posterioare datei de închidere;

- faptului că anexele comportă toate informaţiile de importanţă semnificativă asupra situaţiei

patrimoniale, financiare şi rezultatelor obţinute.

Tehnicile de examinare a conturilor anuale se sprijină în mod esenţial pe examenul analitic şi, în

mod deosebit, pe:

- calcularea indicatorilor de analiză financiară şi compararea lor cu cei ale exerciţiilor precedente şi ale

30



sectorului de activitate;

- comparaţiile între datele reieşite din conturile anuale şi datele anterioare, posterioare şi previziunile

firmei sau ale altor firme similare;

- compararea în procent faţă de cifra de afaceri a diferitelor posturi din contul de profit şi pierdere.

Acest examen analitic asupra documentelor finale permite actualizarea şi controlul concluziilor trase în timpul examenului analitic efectuat în etapele anterioare.

Examinarea de ansamblu a bilanţului contabil are ca obiective principale verificarea dacă

bilanţul, contul de profit şi pierdere şi anexele: sunt coerente, ţinând cont de cunoaşterea generală a

firmei, de sectorul de activitate şi de mediul social-economic; sunt prezentate după principiile contabile

şi reglementările în vigoare; ţin cont de evenimentele posterioare datei de închidere; prezintă o imagine

fidelă, clară şi completă a:

a. patrimoniului, prin: ţinerea corectă şi la zi a contabilităţii; existenţa inventarierii patrimoniului, acorectei valorificări a acesteia şi cuprinderii acestui rezultat în bilanţ; preluarea corectă în balanţa de

verificare a datelor din conturile sintetice şi concordanţa dintre acestea şi conturile analitice; corecta

efectuare a operaţiilor legate de înregistrarea sau modificarea capitalului social; corecta evaluare a

patrimoniului conform reglementărilor în vigoare; întocmirea bilanţului contabil pe baza balanţei de

verificare a conturilor sintetice; corelarea datelor din anexe cu cele din bilanţ.

b. rezultatelor, prin: întocmirea contului de profit şi pierdere pe baza datelor din contabilitate privind

perioada de raportare; stabilirea profitului net şi a destinaţiilor acestuia propuse adunării generale

conform dispoziţiilor legale.

c. situaţiei financiare, prin: existenţa garanţiilor pentru împrumuturile şi creditele obţinute sau acordate

de firmă; existenţa suficientă a resurselor financiare.

Asupra indicatorilor cuprinşi în bilanţ, au atribuţiuni de control financiar

conducătorul compartimentului financiar-contabil, cenzorii, ca mandatari ai adunării generale a

acţionarilor, Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Procedeul ridicării unor documente de către organele de control reprezintă o măsură

asiguratorie şi se foloseşte în toate cazurile în care există pericolul ca unele documente (considerate

nelegale, incorecte sau dubioase) să fie sustrase sau distruse de cei interesaţi (mai ales dacă reprezintă

unica dovadă a unor nereguli), să fie modificate sau completate cu menţiuni suplimentare faţă de cele

constatate iniţial.

În toate cazurile documentele ridicate se înlocuiesc cu copii certificate de către organul de control

şi de conducatorul unităţii sau compartimentului verificat; pe copie se menţionează obligatoriu locul unde

se află documentul original, organul care l-a ridicat şi calitatea acestuia.

Procedeul confec ion rii unor copii sau extrase dup documenteleţ ă ă

verificate se utilizeaz în cazurile în care datele sau opera iunile economice şiă ţ

31



financiar contabile con inute în documente sunt necesare pentru sus inereaţ ţ ori

confirmarea constat riloră f cute de c tre organul verificator, pentruă ă

fundamentarea concluziilor înscrise în actele de control, f r s existe r iscul caă ă ă

documentele respective s fie sustrase,ă distruse sau falsificate. Copiile şi

extrasele trebuie s fieă conforme cu documentele r mase laă unitatea verificat şiă

trebuie certificate pentruu exactitate de c tre organulă de control şi şeful

compartimentului de la care eman actul original.Anexarea acestor copiiă sau

extrase la procesele verbale de control trebuie s respecte cerin ele legaleă ţ privind

ap rarea confiden ialit ii datelor, neputând constitui un mijloc disimulat deă ţ ăţ

divulgare a secretului afacerilor firmei în cauz .ă

2.3 Controlul faptic

Controlul faptic este procedeul de control financiar prin care are loc stabilirea situaţiei reale şi amişcării mijloacelor materiale şi băneşti dintr-un patrimoniu. Acesta se exercită la locul de

păstrare a bunurilor materiale şi mijloacelor băneşti având ca obiective prioritare următoarele:

− determinarea exactă a cantităţilor şi valorilor existente;

− starea reală în care se găsesc;

− stadiul şi modul de prelucrare;

− respectarea prevederilor legale în utilizarea lor.

Se efectuează atunci când este posibilă identificarea „pe teren” a imobilizărilor

corporale, mărfurilor, materiilor prime, materialelor care fac obiectul documentelor verificate,

urmărind a se stabili dacă cele reflectate în documente sunt în concordanţă cu realitatea.

Principalele tehnici utilizate în controlul faptic sunt: inventarierea de control, expertiza

tehnică şi analiza de laborator, observarea directă, inspecţia fizică.

1. Inventarierea de control este modalitatea principală de control faptic având ca obiectiv constatarea

(la un moment dat) a existenţei cantitative şi calitative a valorilor materiale şi băneşti dintr-o gestiune,

precum şi a modului de îndeplinire a activităţii de către gestionari. Această operaţiune presupuneconstatarea existenţei stocurilor şi a soldurilor faptice, compararea acestora cu cele scriptice din

evidenţa contabilă şi în final stabilirea eventualelor diferenţe. Prin inventariere se controlează şi

modul de conservare a mijloacelor economice.

Este necesar să se facă o distincţie între inventarierea de control ca tehnică a controlului

financiar şi inventarierea generală şi periodică a întregului patrimoniu care dă conţinut

controlului financiar de gestiune. Prima variantă se realizează la un moment dat, vizând surprinderea

realităţilor efective şi pentru reuşita sa, o condiţie esenţială este caracterul inopinat.A doua formăse execută în funcţie de o programare anticipată asupra întregului patrimoniu, îmbinând elemente de

32



control faptic cu cel documentar şi cu efectuarea unor operaţiuni specifice de regularizare a rezultatelor.

Ca metodă specifică de control financiar, inventarierea reprezintă, în primul rând, o verificare

faptică pe teren a existenţei de valori materiale şi băneşti. Prin extensie inventarierea de control poate fi

folosită şi pentru verificarea unor documente sau evidenţe (sub raportul existenţei acestora şi ţinerii lor la

zi), precum şi pentru identificarea unor elemente patrimoniale de natura titlurilor, drepturilor de creanţă,obligaţiilor. În accepţiunea ei ca metodă de tehnică a controlului financiar, inventarierea de control

coincide numai parţial cu activitatea mult mai cuprinzătoare de inventariere periodică a gestiunilor sau al

întregului patrimoniu, care se realizează printr-o îmbinare a verificărilor faptice cu cele documentare.

În funcţie de natura elementelor verificate şi de obiectivele urmărite prin acţiunea de control, se

pot utiliza, ca procedee de lucru, inventarierea totală şi inventarierea prin sondaj:

a.Inventarierea totală permite cunoaşterea integrală a realităţilor şi formularea unor concluzii exacte,

dar este mai greu de realizat. Ea reclamă un timp de executare îndelungat, un efort substanţialşi sistarea operaţiunilor de primire şi eliberare a bunurilor din gestiune pe perioada efectuării ei.

b.Inventarierea prin sondaj se realizează cu mai multă uşurinţă, este mai operativă. În practica

economică actuală, inventarierea de control se realizează, în principal, pe calea sondajului.

Explicaţia poate fi dată şi de faptul că, în condiţiile actuale, volumul valorilor ce trebuie inventariate şi

sortimentele acestora înregistrează o creştere rapidă şi respectiv o diversificare continuă.

Procedeul inventarierii prin sondaj nu trebuie să conducă la diminuarea gradului de precizie al acţiunilor

de control. În acest scop, se impune o perfecţionare continuă a tehnicilor de lucru, astfel încât sondajul să

satisfacă tot mai mult cerinţele unei cercetări selective.

În toate cazurile în care din inventarierile de control prin sondaj rezultă plusuri sau

minusuri frecvente, acestea se transformă în inventarieri de control totale, organul de control

financiar având obligaţia să extindă verificarea la toate reperele existente în gestiune. În cazul

gestiunilor valorice, inventarierea de control trebuie să fie totală, altfel nefiind posibil să se determine

valoarea totală reală a valorilor materiale şi băneşti existente în gestiunea respectivă.

Pentru a da rezultate, inventarierea de control implică şi stabilirea justeţei soldurilor

scriptice la reperele cuprinse în control, ceea ce presupune verificarea documentară a tuturor actelor pe

baza cărora au avut loc intrări sau ieşiri din gestiune, pe o perioadă anterioară care, de regulă,

se extinde până la ultimul control efectuat.

2. Expertiza tehnică şi analiza de laborator sunt modalităţi de control faptic care se utilizează (de

regulă combinat) pentru stabilirea integrităţii valorilor materiale, calitatea unor produse,

conţinutul şi succesiunea anumitor lucrări, volumul manoperei încorporate, consumurile specifice

necesare unei operaţiuni etc. Acest procedeu de verificare se execută de către specialişti în

domeniu, la solicitarea şi împreună cu organele de control financiar, asumîndu-şi răspunderea

pentru constatările făcute.

33



Intervin în cazurile în care, în cursul efectuării verificării, organele de control nu pot trage

concluzii asupra unor aspecte fără intervenţia specialiştilor, care să se pronunţe din punct de vedere

profesional, fie efectuând o expertiza tehnică, fie efectuând analize de laborator. De exemplu, în

activitatea de construcţii este frecvent necesară intervenţia organelor tehnice pentru efectuare de

măsurători, pentru analiza justeţei soluţiilor tehnice adoptate, pentru analiza justeţei calculelor dindocumentaţiile de execuţie sau pentru dozarea cimentului din betoane turnate etc.

La analiza de laborator se recurge şi pentru a stabili componenţa unor produse

comparativ cu materiile prime eliberate din depozit, calitatea unor materii sau materiale depozitate

vreme îndelungată, etc. Pentru elucidarea unor astfel de aspecte se recurge fie la tehnicieni şi la

laboratoarele din cadrul întreprinderii, fie la organele tehnice din cadrul unor inspecţii specializate.

Probele de laborator se folosesc pentru determinarea calităţii compoziţiei sau conţinutului unor

bunuri (materii prime minerale sau organice, produse alimentare, materiale textile, betoane).Expertizele tehnice sunt necesare pentru cunoaşterea parametrilor de funcţionare a utilajelor, a

rezistenţei unor materiale sau construcţii, a randamentelor energetice şi termice, a consumului de

materiale şi de manoperă pentru o lucrare sau produs.

Probele de laborator şi expertizele tehnice depăşesc cadrul problemelor economico-financiare,

dar foarte adesea ele sunt indispensabile organelor de control pentru analiza temeinică a

fenomenului verificat, pentru cunoaşterea realităţilor efective şi pentru formularea unor concluzii juste.

3. Observarea directă ca modalitate de control faptic este folosită pentru stabilirea unor situaţii reale

care nu rezultă din documente. Acest procedeu presupune ca organul de control să se deplaseze inopinat

la faţa locului pentru a constata modul în care personalul unităţii controlate îşi

îndeplineşte obligaţiile de serviciu sau la locurile unde se desfăşoară anumite activităţi cum ar fi: secţii,

ateliere, laboratoare, magazine, depozite, gestiuni, şantiere, birouri. Prin observarea directă se

culeg informaţii utile asupra modului cum se desfăşoară o activitate, conturând un punct de

vedere real asupra obiectivelor supuse verificării. Şi cu acest prilej sunt puse în evidenţă capacitatea

profesională şi intuiţia organelor de control în a surprinde elementele esenţiale care îi ajută în activitatea

lor.

Observarea directă este o metodă utilizată cu prioritate în controlul concomitent (ierarhizat

sau operaţional) şi constă în urmărirea la faţa locului a modului de organizare şi desfăşurare a muncii în

diferite sectoare sau compartimente specializate.

În acţiunile de control financiar, observarea directă poate îmbrăca forma generală a inspecţiilor

sau poate utiliza procedee tehnice mai evoluate, cum sunt: cronometrarea, fotografierea, normarea,

testarea de aptitudini etc. De asemenea, controlul prin observare directă permite cunoaşterea unor situaţii

de fapt care nu fac obiectul înregistrărilor în documente sau evidenţe cum sunt: asigurarea pazei la

magazii şi depozite, respectarea normelor de securitate a muncii, realizarea măsurilor de

34



siguranţă privind păstrarea şi manipularea numerarului (existenţa casei de bani şi a grilajelor

metalice de la uşa şi ferestrele casieriei, efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi la ghişeu) şi

altele similare.

4. Inspecţia fizică constă în examinarea existenţei nemijlocite a unor mijloace materiale şi valori,

cum ar fi controlul banilor şi altor hârtii de valoare în casierii.Reprezentând o probă certă pentruconstatarea existenţei unui anumit post de activ, sau a actelor justificative înregistrate în contabilitate,

inspecţia fizică este o cale prin care se stabilesc atât modul de gestionare al mijloacelor materiale

şi băneşti, cât şi calitatea informaţiilor cu privire la activitatea controlată. Prin modalităţile specifice

controlului faptic, acesta întregesc controlul documentar.

5. Procedura confirmării directe - este o tehnică ce constă în a cere unui terţ - având legături de afaceri

cu firma verificată - să confirme direct informaţiile privind existenţa operaţiilor, a soldurilor etc. Cel care

controlează are latitudinea de a determina condiţiile şi întinderea acestei proceduri.Procedura sedemarează cu acordul conducerii întreprinderii supusă controlului.

Procedura confirmării directe este indicată în toate cazurile când poate fi realizată. Nu se poate

stabili o listă exhaustivă a cazurilor în care procedura de confirmare directă poate avută în vedere.

Exemplele tipice care urmează ilustrează aplicarea acestei proceduri:

Imobile = situaţia ipotecilor, extrase din cartea funciară;

Mijloace fixe altele decât imobile = gajuri, contracte de leasing;

Active de exploatare = stocuri deţinute în afara firmei, stocuri deţinute de firmă în contul terţilor;

Creanţe şi datorii = solduri în curs (clienţi, furnizori, debitori şi creditori diverşi), împrumuturi şi credite

date sau primite (soldul, dobânda, angajamentele date sau primite);

Bănci = situaţii privind relaţiile bancare (soldurile curente, împrumuturi şi credite, efecte scontate,

garanţii), informaţii despre bonitatea partenerilor de afaceri cerute Centralei Incidentelor de Plăţi;

Administraţia financiară = cuantum impuneri, sume datorate sau de primit;

Avocaţi şi consilieri din afara firmei = procese şi litigii în curs, onorarii datorate.

6. Tehnica interviului, aplicată în cadrul lucrărilor de audit financiar, este o metodă de investigare

destinată cunoaşterii în profunzime a comportamentului uman în însuşirea şi aplicarea unor proceduri

componente ale controlului financiar şi nu numai.

Tehnica interviului presupune o discuţie/dialog între cel care aplică interviul, denumit intervient

şi subiectul interogat, denumit intevievat.

Interviul, de regulă, este axat pe o anumită temă şi cu un anumit scop, ambele dinainte stabilite,

în cadrul unui program precis elaborat, cu ajutorul unor anumite reguli adaptate domeniului investigat,

denumite „ghiduri de orientare” şi „chestionare”.

Există mai multe feluri de interviuri, dintre care:

- interviul liber, denumit şi de profunzime, nedirijat, nestandardizat, nondirecţionat, neformal, extensiv,

35



care constă în înregistrarea intervievatului sau intervievaţilor de către intervient cu ajutorul unei foi de

lucru, rolul acestuia fiind să-i facă pe aceştia să vorbească liber şi pe larg, fără întrerupere, fără să-i

influenţeze într-un fel în expunerea ideilor; deşi nu asigură obţinerea unor informaţii cantitative permite

culegerea de idei din care se degajă ipoteze pentru interviuri viitoare.

- interviul cu chestionar, denumit şi standardizat, direcţionat, sistematizat formal, intensiv, dirijat, pe careintervientul de obicei îl angajează cu un singur intervievat şi care se desfăşoară pe baza unor întrebări,

într-o anumită ordine şi formă stabilite, de la care intervient nu se abate.

2.4 Controlul total şi prin sondaj

Controlul financiar exercitat asupra patrimoniului unei structuri organizatorice poate fi total

sau prin sondaj.

Controlul total cuprinde toate operaţiunile din cadrul obiectivelor stabilite şi se exercită peîntreaga perioadă supusă verificării. Acest tip de control financiar este cel mai cuprinzător şi

sigur. Întrucât presupune un volum foarte mare de muncă, nu se poate aplica întotdeauna. Este

posibil mai ales la unităţile mici sau atunci când există probe certe că s-au produs grave deficienţe şi

abateri în activitatea economico-financiară a unităţii controlate, presupunând clarificarea situaţiei,

stabilirea vinovaţilor şi recuperarea prejudiciilor.

Controlul prin sondaj vizează cu prioritate cele mai reprezentative documente şi operaţii,

care permit obţinerea unor concluzii cu caracter general asupra obiectivului controlat.Acest tip de control financiar cuprinde numai o parte din operaţiile şi documentele dintr-un

anumit sector. El se poate limita şi la o parte din perioada de timp supusă verificării, luîndu-se

în considerare inclusiv operaţiunile în curs de efectuare. Tendinţa de cuprindere în control a unui

număr mare de operaţiuni curente este ponderată de obligaţia de a extinde controlul prin sondaj la

perioade compacte din perioada precedentă, în cazul constatării unor deficienţe şi abateri grave în

gestiunea patrimoniului.

Sondajul este un control selectiv, care simplifică sarcina de apreciere prin utilizarea unui

exemplu reprezentativ şi permite, astfel, să se obţină economii autentice în ceea ce priveşte munca de

control.

Eficienţa controlului prin sondaj depinde de alegerea perioadei, a operaţiunilor şi

documentelor care se controlează şi care dau posibilitatea generalizării concluziilor şi a măsurilor

ce se impun.

Sondajele pot fi :

• sondaje asupra atribuţiilor: în unele cazuri, controlul caută să demonstreze că elementele care

constituie masa (mulţimea) reprezintă o caracteristică comună (de exemplu, vizarea sau

aprobarea comenzilor cu ocazia cumpărărilor),

36



• sondaje asupra valorilor: în alte cazuri, se verifică valoarea dată unei mulţimi sau unei mase.

Alegerea naturii mulţimii sau a masei este foarte importantă, aceasta trebuie să fie

comparabilă cu obiectul urmărit. De exemplu, pentru a verifica dacă toate recepţiile au condus la

contabilizarea facturilor respective, masa de bază (mulţimea) trebuie să o constituie notele de

recepţie şi nu facturile contabilizate.Trebuie, de asemenea, să se definească limita de timp (perioada), care va servi ca bază a selecţiei

din întreaga masă (mulţime).

După ce s-au definit obiectivele şi s-a ales masa (mulţimea), se trece la executarea

sondajului, parcurgându-se mai multe etape şi anume:

1. Alegerea tehnicilor, care este influenţată de două elemente: natura controlului care trebuie efectuat

(sondaje asupra atribuţiilor sau sondaje asupra valorilor) şi recurgerea sau nerecurgerea la tehnici

2.

Determinarea taliei eşantionului se face în funcţie de unii factori, care diferă, după cum este vorbade sondaje asupra atribuţiilor sau de sondaje asupra valorilor.

3. Selecţionarea eşantionului - oricare ar fi metoda utilizată pentru alegere, eşantionul selecţionat

trebuie să fie reprezentativ. Toate elementele masei (mulţimii) trebuie să fie considerate susceptibile de a

fi selecţionate. Această selecţie poate fi făcută fie prin tragere la întâmplare, fie de o manieră sistematică

cu condiţia ca primul element să fie ales la întâmplare, fie de o manieră empirică.

4. Studiul eşantionului. Pentru ca eşantionul să aibă un caracter probant, toate elementele selecţionate

trebuie să fie controlate. Se poate întâmpla însă ca acela care controlează să fie în imposibilitatea de a

face acest control deoarece, de exemplu, documentele corespunzătoare nu sunt disponibile. În

acest caz, el trebuie să se întrebe dacă, considerând elementele necontrolate ca erori, se

depăşeşte pragul de erori acceptabil: dacă răspunsul este afirmativ, se vor căuta proceduri de

control alternative care să permită exprimarea unei concluzii motivate asupra acestor elemente; dacă

răspunsul este negativ nu sunt necesare proceduri alternative de control, dar ne putem întreba dacă acest

fapt nu este de natură să pună în discuţie încrederea acordată controlului intern.

5. Evaluarea rezultatelor - înainte de a trage o concluzie generală asupra rezultatelor obţinute, fiecare

anomalie constatată este examinată în sensul aprecierii dacă este într-adevăr reprezentativă pentru

masa (mulţimea) respectivă, sau dacă este accidentală şi al aprecierii dacă anomalia nu este revelatoare

pentru o problemă mai gravă decât aparenţele (de exemplu, o fraudă).

Anomaliile excepţionale sunt analizate şi tratate separat numai după izolarea efectelor acestora

fiind posibilă extrapolarea rezultatelor obţinute asupra eşantionului la întreaga mulţime (masă) care ar

servi ca bază a sondajului.

6. Concluziile sondajului - concluzia finală asupra postului, tranzacţiilor sau operaţiilor care au făcut

obiectul controlului va fi suma concluziilor trase asupra:

- elementelor cheie care au făcut obiectul unui control;

37



- anomaliilor excepţionale constatate;

- restului masei (mulţimii).

De multe ori, rezultatele sondajelor determină extinderea verificării asupra tuturor

operaţiunilor, ajungîndu-se astfel la controlul total.

CAP. 3 Metodologia de exercitare a controlului financiar al statului3.l. Sistemul metodologic de exercitare a controlului financiar3.2. Programarea activităţii de control financiar al statului3.2.1. Elaborarea programului de control3.2.2 Repartizarea şi transmiterea obiectivelor din program unităţilor cu atribuţii de control3.3. Pregătirea acţiunii de control financiar al statului3.3.1. Stabilirea temelor controlului3.3.2. Analiza generală a temelor controlului3.3.3. Stabilirea principalelor obiective ale controlului - tematica de control financiar

3.4. Efectuare controlului financiar al statului3.4.1. Adaptarea obiectivelor tematice la condiţiile specifice ale activităţii subiectului controlat3.4.2. Stabilirea surselor de informare necesare efectuării controlului3.4.3. Selectarea şi aplicarea procedeelor şi tehnicilor necesare realizării controlului3.4.4 Determinarea abaterilor şi a deficienţelor3.4.5. Stabilirea răspunderilor în sarcina persoanelor vinovate3.5. Întocmirea actelor de control financiar al statului3.6.Valorificarea constatărilor rezultate din evaluarea controlului financiar

3.l. Sistemul metodologic de exercitare a controlului financiar

Controlul financiar (ca formă particulară specifică a controlului în general) se exercită la orice

nivel de gestiune şi se desfăşoară în conformitate cu un algoritm care include patru etape

importante:

1. stabilirea standardelor, normelor şi obiectivelor;

2. măsurarea realizărilor;

3. compararea realizărilor cu obiectivele stabilite în prima etapă şi determinarea abaterilor;

4. luarea de măsuri pentru corectarea deviaţiei.

Din punct de vedere metodologic, controlul financiar este un proces de cunoaştere cu următoarele

momente esenţiale:

−cunoaşterea situaţiei stabilite, considerată ca bază de referinţă (comparaţie);

−cunoaşterea situaţiei reale;

−determinarea abaterilor (prin confruntarea situaţiei reale cu cea stabilită);

−formularea unor concluzii, propuneri, măsuri şi sugestii.

Momentul esenţial al procesului de control îl constituie comparaţia, întrucât orice

operaţiune sau activitate economico-financiară se cercetează nu numai în sine, ci în raport cu un

38



criteriu considerat ca o bază de comparaţie, permiţând tragerea unor concluzii.

Criteriile de comparaţie alese determină în ultimă instanţă şi natura comparaţiei ca suport

al controlului financiar. Astfel, se pot delimita:

−comparaţii în funcţie de un criteriu prestabilit, în această categorie fiind cuprinse previziunile,

prognozele, sarcinile, normele, prevederile legale, standardele;− comparaţii cu caracter special, ca de exemplu cele care au în vedere variante de eficienţă a unor

măsuri, programe sau soluţii tehnico-economice vizând alegerea celei optime;

− comparaţii în timp , referindu-se de regulă la activitatea programată sau efectivă din perioada

controlată cu cea din perioadele precedente.

Comparaţia de control prezintă aspecte specifice în funcţie de natura operaţiunilor

şi activităţilor economico-financiare supuse verificării, în funcţie de metodologia de calcul şi în

funcţie sistemul de evidenţă.Privită ca un proces structurat pe momentele enunţate, metodologia de control presupune

o filieră adecvată de cercetare şi acţiune, care într-o succesiune logică, se prezintă astfel:

−formularea obiectivelor controlului;

− stabilirea formelor de control şi a organismelor competente să efectueze verificarea asupra

obiectivelor stabilite;

− identificarea surselor de informare pentru control (documente primare, evidenţe tehnico-

operative, evidenţe financiar-contabile, alte documente);−aplicarea procedeelor şi modalităţilor (tehnicilor) de control cu ajutorul cărora se realizează

cunoaşterea activităţii verificate;

− întocmirea actelor de control în care se înscriu constatările;

−modalităţile concrete de finalizare a acţiunii de control;

−măsurarea eficienţei controlului vizând prevenirea şi înlăturarea abaterilor, deficienţelor şi lipsurilor.

Complexul acestor activităţi se desfăşoară pe parcursul mai multor etape care se grupează astfel:

1. informarea, documentarea şi pregătirea activităţii de control;

2. controlul propriu-zis;

3. gruparea, sistematizarea şi definitivarea constatărilor făcute;

4. finalizarea controlului;

5. urmărirea executării măsurilor luate de organele de control financiar.

Deci, în înţelesul ei teoretic, metoda controlului financiar contă în eşalonarea cercetării

fenomenelor pe etapele menţionate.

Totalitatea metodelor şi tehnicilor utilizate în activitatea de control financiar formeazămetodologia generală a controlului, realizîndu-se în practică prin intermediul mai multor procedee de

39



lucru. Metodele de lucru sunt diferenţiate în funcţie de natura acţiunilor de control, obiectivele

urmărite şi competenţa organelor însărcinate cu executarea lor. O parte dintre acestea sunt metode

specifice controlului, altele sunt metode comune (în sensul că se utilizează şi în alte domenii de

activitate economico-socială sau chiar sunt preluate de la acestea).

Metodologia de control financiar, ca sistem, reprezintă intercondiţionarea procedeelor şi modalităţilor de exercitare nemijlocită a activităţii de verificare cu principiile generale care fac

posibilă acţiunea de control.

Această metodologie se utilizează selectiv şi diferenţiat în funcţie de natura activităţilor

sau operaţiunilor controlate, de formele controlului financiar utilizate, de sursele de

informare, natura abaterilor existente şi a posibilităţilor de perfecţionare a activităţii

controlate. Metodologia de control financiar utilizează atât căi şi modalităţi proprii de cercetare, cât şi

alte instrumente.Realizarea practică a procesului de cunoaştere a realităţii faptice în legătură cu starea la un

moment dat a unor fenomene şi activităţi economice presupune derularea mai multor etape succesive şi

interdependente, care în ansamblu formează metodologia de exercitare a controlului financiar.

Sistemul metodologic de exercitare a controlului financiar se defineşte ca un ansamblu de

activităţi interdependente care, prin utilizarea unor procedee şi tehnici specifice, are drept scop

realizarea procesului de cunoaştere a unui fenomen, a unui proces sau a unei activităţi economice

prin raportarea modului concret de manifestare a acestora la prevederile legale, normele sau

instrucţiunile prin care au fost definite .

Prin acţiunea de control financiar al statului se stabileşte dacă activitatea economică şi financiară

a unei entităţi economice este organizată şi se desfăşoară conform normelor, principiilor şi regulilor

stabilite. Structurată pe etape, şi, în cadrul acestora, pe faze şi sub-faze, metodologia de realizare a

controlului financiar al statului se prezintă astfel:

1. Etapa programării activităţii de control financiar

1.1. Elaborarea programului de control;

1.2. Repartizarea şi transmiterea obiectivelor din program unităţilor cu atribuţii de control financiar.

2. Etapa pregătirii acţiunii de control financiar

2.1. Stabilirea temelor controlului;

2.2. Analiza generală a temelor controlului care presupune:

- însuşirea elementelor teoretice şi a prevederilor legale care reglementează activitatea ce face obiectul

acţiunii de control;

- cunoaşterea generală a principalelor elemente de organizare a tipului de subiect (unitate economică)

care urmează a fi controlat.

2.3. Stabilirea principalelor obiective ale controlului - tematica de control financiar.

40



3. Etapa efectuării controlului financiar

3.1.Adaptarea obiectivelor tematice la condiţiile specifice ale activităţii subiectului controlat;

3.2. Stabilirea surselor de informare necesare efectuării controlului;

3.3. Selectarea şi aplicarea procedeelor şi tehnicilor necesare realizării controlului;

3.4. Determinarea abaterilor şi a deficienţelor;3.5. Stabilirea răspunderilor în sarcina persoanelor vinovate.

4. Etapa întocmirii actelor de control - presupune înscrierea constatărilor în actele de control.

5. Etapa valorificării constatărilor rezultate din efectuarea controlului financiar - presupune în

principal stabilirea măsurilor de intrare în legalitate şi recuperarea prejudiciilor.

Altfel formulat, acţiunea de control financiar al statului presupune cunoaşterea situaţiei stabilite

prin programe, legi şi norme, cunoaşterea situaţiei reale, determinarea abaterilor prin compararea celor

două situaţii şi formularea de concluzii, sugestii, măsuri de aplicat. Activitatea de control financiar alstatului presupune studiul prealabil al activităţii ce urmează a fi verificate, controlul documentar -

contabil, controlul faptic, analiza economico - financiară, controlul total şi prin sondaj şi valorificarea

constatarilor.

O deosebită importanţă în realizarea practică a acestui proces de cunoaştere o are competenţa

profesională, controlul eficient trebuind să aparţină specialiştilor de elită, experţilor în domeniu pe care

noi îi numim controlori sau inspectori.

Realizarea activităţii de control financiar al statului presupune atât efectuarea operaţiunilor

proprii fiecăreia dintre etape şi, în cadrul acestora, a fazelor şi sub-fazelor ce alcătuiesc procesul

metodologic de exercitare a controlului financiar, cât şi realizarea altor activităţi, adiacente, ca şi a unor

analize şi judecăţi de valoare sau de conformitate şi chiar aplicarea şi utilizarea unor rutine de calcul, aşa

cum sunt descrise în cele ce urmează.

3. 2. Programarea activităţii de control financiar al statului

Programarea activităţii de control financiar al statului cuprinde atât activităţi privind stabilirea

propriu-zisă a obiectivelor, a subiecţilor şi a termenelor de realizare, cât şi repartizarea şi transmiterea

acestor informaţii către unităţile cu atribuţii de control financiar . Structurată pe cele două faze

prezentate, etapa programării activităţii de control financiar al statului se prezintă astfel:

3.2.1. Elaborarea programului de control

Programul de control este principalul instrument de lucru în baza căruia, pe o perioadă

determinată, structurile cu atribuţii de control financiar îşi desfăşoară întreaga activitate.

Programul de control este un document care conţine, nominalizate, toate obiectivele generale

privind activităţile ce urmează a fi incluse în acţiunile de control financiar, structurate pe forme de

control, cu precizarea termenelor la care urmează a fi finalizate, eventual a persoanelor care îl execută,

precum şi a subiecţilor - entităţi economice sau activităţi - ce urmează a face obiectul verificării.

41



Programul de control se elaborează în cadrul fiecărei unităţi cu atribuţii de control financiar, se

centralizează la nivelul structurii coordonatoare, după care se aprobă de către conducerea acesteia şi, în

formă finală, se returnează unităţilor din subordine în vederea punerii în aplicare.

3.2.2. Repartizarea şi transmiterea obiectivelor din program unităţilor cu atribuţii de control

Sarcinile rezultate din programul de control se repartizează subunităţilor, care, în baza acestora,îşi elaborează propriul program, în care obiectivele generale sunt detaliate pe obiectivele specifice,

proprii fiecăreia dintre aceste componente structurale cu atribuţii de control aparţinând unităţii de bază.

Pentru fiecare obiectiv propriu, structurile cu atribuţii de control financiar stabilesc atât

persoanele care exercită verificarea, cât şi termenele până la care acţiunea se finalizează.

După aprobare, prevederile programului de control financiar constituie sarcină de serviciu,

obligatoriu de realizat de către fiecare unitate cu sarcini de control financiar, indiferent de nivelul

acesteia.

3.3. Pregătirea acţiunii de control financiar al statului

Activitatea de pregătire se realizează de către organele de control desemnate să efectueze

verificarea activităţii economice programate, atât la nivelul instituţiei sau structurii care dispune şi/sau

efectuează controlul, cât şi, în completare, la nivelul subiectului ce urmează a fi controlat. Pregătirea

acţiunii de control începe cu informarea şi se termină cu întocmirea programului de lucru al

organelor de control, sintetizîndu-se principalele obiective cu deficienţe potenţiale ale unităţii ce va ficontrolată şi problematica spre care trebuie canalizată atenţia controlului financiar al statului,

cuprinzând:

3.3.1. Stabilirea temelor controlului

Sarcinile generale de control, aşa cum au fost stabilite prin programe, se desfăşoară pe teme

generale, iar în cadrul acestora, pe teme specifice de control financiar.

Tema controlului se defineşte ca o exprimare sintetică a unei acţiuni de verificare

financiară care se desfăşoară pe baza unor obiective stabilite şi aprobate de către conducerea

unităţii cu sarcini de control autorizate să o exercite .

Temele controlului sunt stabilite în funcţie de necesităţile de informare a unor factori de decizie,

în legătură cu starea la un moment dat a unor fenomene, procese sau a unor activităţi economice. Aceste

necesităţi de informare pot avea caracter permanent , determinat de programele de management general şi

în cadrul acestora de modul de luare şi aplicare a deciziilor, sau caracter accidental, determinat de unele

perturbaţii ce pot interveni în cursul desfăşurării unui proces economic şi ale căror cauze este necesar a fi

cunoscute, iar efectele acestora reparate.

Caracterul permanent al necesităţii de informare prin control poate îmbrăca la rândul său forma

continuă sau forma periodică, aceasta din urmă manifestîndu-se la anumite date, de obicei fixe.

42



Necesităţile de informare, în cele două forme ale sale, continuă şi periodică, pot fi satisfăcute

prin rezultatele celor două forme ale controlului financiar ce urmează a fi exercitat, în aceste cazuri

controlul financiar continuu şi controlul financiar periodic.

Caracterul accidental al necesităţii de informare este de obicei generat de apariţia unor situaţii

neprevăzute în desfăşurarea fenomenelor, proceselor sau activităţilor economice, datorate unor abateri dela prevederile legale ale personalului de execuţie şi/sau de conducere implicat în realizarea acestora.

În funcţie de aceste necesităţi de informaţii şi de caracterul acestora, se stabilesc temele

controlului rezultate din sarcinile generale menţionate în programele de control ale instituţiilor de

verificare financiară.

Denumirea temei controlului financiar trebuie să facă referire la câteva elemente caracteristice

rezultate din obiectul verificării, subiectul controlului, persoană fizică sau juridică, la care se realizează

acţiunea şi eventual perioada din activitatea acestuia ce face obiectul acţiunii.3.3.2. Analiza generală a temelor controlului

Analiza generală a temelor controlului este unul dintre momentele principale ale etapei de

pregătire a activităţii de control financiar, desfăşurată anterior acesteia, în cadrul căreia se efectuează

două importante acţiuni de a căror realizare depinde în mare măsură reuşita întregii activităţi de

verificare.

Prima dintre aceste acţiuni, aceea privind însuşirea elementelor teoretice şi a prevederilor

legale care reglementează activitatea ce face obiectul acţiunii de control , este activitatea în care

controlorul studiază şi îşi însuşeşte toate elementele teoretice referitoare la tema dată, atât cele stabilite

prin prevederi şi norme legale, cât şi cele publicate în literatura de specialitate din ţară şi chiar din

străinătate.

Informarea oferă organelor de control al statului posibilitatea cunoaşterii modului în care s-au

desfăşurat sau se desfăşoară activităţile verificate. Această informare prealabilă începe la sediul

organului de control unde se studiază specificul unităţii ce urmează a fi verificată, precum şi

reglementările cu caracter economico-financiar.

De asemenea, organul de control al statului studiază dispoziţiile legale, instrucţiunile

elaborate de organul superior al unităţii verificate, regulamentele de ordine interioară şi alte

documente care au legătură cu acţiunea de control. Atunci când consideră necesar, organele de control

pot extinde documentarea asupra problemelor ce fac obiectul verificării cerând unele informaţii

organelor administrative locale, unităţilor bancare, inspecţiilor şi inspectoratelor specializate şi

îndeosebi organelor teritoriale ale controlului financiar de stat.

În acest scop, pregătirea acţiunilor de control începe printr-o documentare specială asupra

organizării şi desfăşurării activităţii în sectorul supus verificării. În funcţie de conţinutul activităţii şi de

sarcinile care revin organului de control, se trece la desemnarea persoanelor care vor intra în

43



componenţa echipei de control. Formarea echipelor are o importanţă deosebită pentru succesul acţiunii.

Informarea permite organelor de control să se orienteze cu prioritate asupra problemelor mai

importante sau asupra acelor sectoare ori laturi ale activităţii care prezintă deficienţe sau riscuri

mai mari.

În condiţiile autonomiei tot mai accentuate şi autogestionării unităţilor economice, priorităţile au în vedere soluţionarea operativă a problemelor legate de integritatea patrimoniului

public şi privat, respectarea disciplinei economice şi financiare, constituirea corectă şi utilizarea

eficientă a fondurilor, creşterea rentabilităţii şi a eficienţei economice.

Cea de-a doua acţiune din cadrul acestei faze se referă la cunoaşterea generală a

principalelor elemente de organizare a subiectului sau a tipului de subiect (entitate economică,

activitate) ce urmează a fi controlat.Acţiunea constă în realizarea unei documentări prealabile la una

din entităţile cu profil similar celei la care se exercită controlul, unde se urmăreşte organizarea generală aacesteia.

Apoi informarea se desfăşoară la unităţile, compartimentele sau organismele supuse

controlului (conţinutul activităţii, structuri interne, niveluri ierarhice, competenţe şi

responsabilităţi), putând avea un caracter de ansamblu sau de detaliu.

În etapa pregătirii acţiunilor de control, organele desemnate în acest scop studiază

materialele existente la sediul unităţii ce urmează a fi verificate, având în vedere, cu prioritate:

actele de control întocmite cu ocazia verificărilor anterioare, măsurile luate de unitate în urma

acestor verificări şi modul de îndeplinire a lor, ultimul bilanţ contabil şi raportul de gestiune al

administratorilor, corespondenţa purtată între unitatea verificată şi organul ei superior, în

legătură cu problemele care fac obiectul controlului.

Determinarea şi însuşirea tuturor acestor elemente au drept scop punerea la dispoziţia celui care

execută controlul a unui fond cuprinzător şi cât mai complet de informaţii privind atât condiţiile în care

entitatea ce urmează a face obiectul controlului îşi desfăşoară activitatea, cât şi cadrul legal în care

această activitate trebuie să se deruleze.

Pregătirea acţiunilor de control cuprinde obligatoriu instruirea echipelor desemnate pentru

efectuarea verificării. Acest lucru se realizează înainte de plecarea echipelor pe teren, prin prezentarea

unor referate sau lecţii de sinteză, întocmirea unor îndreptare cu probleme ce trebuie urmărite etc.

Instructajul echipelor se încheie în toate cazurile cu seminarizarea organelor de control, pentru a se vedea

în ce măsură acestea şi-au însuşit problemele respective şi dacă cunosc sarcinile complete ce revin

fiecărui membru al echipei în cadrul acţiunii de control.

3.3.3. Stabilirea principalelor obiective ale controlului - tematica de control financiar

Principalele obiective pe baza cărora se desfăşoară activitatea de control financiar se stabilesc

pornind atât de la necesităţile de informare permanentă sau accidentală la diferite niveluri de conducere,

44



cât şi de la sarcinile rezultate din prevederile legale de reglementare a activităţii ce face obiectul

controlului, ca şi de la elementele de organizare a unităţii economice subiect al verificării.Ansamblul

temelor de control şi al obiectivelor stabilite pentru fiecare dintre acestea formează tematica controlului.

Tematica de control este un instrument practic de lucru pe baza căruia personalul specializat îşi

desfăşoară activitatea de control financiar în baza obiectivelor stabilite prin programe. Tematica decontrol se elaborează de către fiecare compartiment sau structură a unităţii care dispune şi/sau

organizează controlul financiar şi se aprobă de către conducătorul legal al acesteia.

Obiectivele de control sunt structurate pe activităţi şi, în cadrul acestora, pe probleme distincte,

formularea lor făcîndu-se de aşa manieră încât să răspundă tuturor necesităţilor de informare, indiferent

de nivelul la care s-a creat această necesitate.

După aprobare, tematica de control devine documentul oficial de lucru pe baza căruia se

desfăşoară întreaga activitate de control financiar, pe temele şi obiectivele stabilite, la entităţileeconomice înscrise în program.

În sfârşit, etapa de pregătire a acţiunilor de control cuprinde şi alegerea momentului de

începere a verificării şi stabilirea duratei acesteia. După precizarea sectoarelor şi problemelor ce

urmează a face obiectul controlului, conducătorul grupului de control repartizează în scris fiecărui

membru al echipei sarcinile individuale, care se vor ataşa la actele de control şi care antrenează

răspunderea acestora.

După ce s-a parcurs această etapă se întocmeşte planul de activitate care se mai numeşte

şi „graficul de control” în care se înscriu etapele verificării şi obiectivele în ordinea executării

lor pe capitole, subcapitole şi probleme, precum şi timpul afectat.

3.4. Efectuarea controlului financiar al statului

Etapa constă în controlul propriu-zis al activităţii economico-financiare din entitatea

verificată în care are loc derularea obiectivelor cuprinse în planul de control pentru perioada

supusă verificării. Verificarea este treapta de bază în cercetarea operaţiunilor, proceselor sau

fenomenelor supuse controlului financiar şi are ca element principal confruntarea sau comparaţia

ce trebuie făcută între realităţile constatate şi situaţiile ideale conţinute în programe, normative sau

norme. În funcţie de scopul urmărit, de sfera controlului şi de domeniul în care se exercită aceasta, pot fi

utilizate forme şi instrumente specifice de verificare, astfel încât să se asigure o cât mai completă

cunoaştere şi o mai corectă interpretare a fenomenului controlat.

45



Efectuarea propriu-zisă a activităţii de control financiar se realizează prin compararea

stării reale la un moment dat a unor activităţi economice, înregistrată în documentele financiar-

contabile, cu prevederile legale prin care aceste activităţi au fost definite.

Etapa în care se realizează activitatea propriu-zisă a controlului financiar presupune derularea

următoarelor faze:3.4.1. Adaptarea obiectivelor tematice la condiţiile specifice ale activităţii subiectului controlat

La nivelul unei instituţii centrale cu atribuţii de control financiar, acţiunile tematice de verificare

a unor activităţi economice se organizează astfel încât să includă cât mai mulţi subiecţi din segmente cât

mai cuprinzătoare şi reprezentative din punctul de vedere al obiectivelor programate şi consemnate în

tematica de control. Excepţia de la această regulă generală o constituie acţiunile dispuse ca urmare a

primirii unor sesizări sau reclamaţii.

Toate aceste elemente rămân valabile însă doar în cazul realizării activităţii de control financiar de către organele specializate ale statului, nu şi în cazul controlului financiar propriu, organizat de

unităţile economice, unde acţiunea de verificare se va referi doar la patrimoniul propriu, indiferent care

ar fi tema şi obiectivele controlului.

Activitatea de adaptare a obiectivelor stabilite pentru situaţii generale la modul concret de

derulare a procesului economic desfăşurat de către subiectul supus controlului presupune doar o

eventuală ajustare a acestor obiective la maniera concretă în care unitatea economică efectuează o parte a

operaţiunilor sau întreaga sa activitate economică.

3.4.2. Stabilirea surselor de informare necesare efectuării controlului

Sursele de informare necesare desfăşurării controlului financiar sunt formate în general

din ansamblul documentelor primare şi al evidenţelor tehnico-operative, financiare şi contabile

specifice activităţii supuse verificării, definite şi aprobate prin prevederi legale.

Alte documente care se referă la activitatea supusă verificării, în afara celor stabilite prin

prevederile legale, pot fi luate în consideraţie de către organele de control ca surse de informaţii doar cu

titlu orientativ şi numai dacă datele înscrise în acestea sunt ulterior confirmate de alte informaţii

înregistrate in documentele legale.

Sistemul evidenţelor tehnico-operative, financiare şi contabile, împreună cu ansamblul

documentelor primare, constituie principala sursă de informaţii ..

Exercitarea controlului se realizează pe baza mai multor obiective, dintre care cel mai

important se refera la aplicarea corectă a doctrinei şi a metodologiei contabile, care presupune

realizarea următoarelor sub-obiective:

- efectuarea conducerii evidenţei contabile astfel încât să asigure corecta reflectare în expresie bănească a

patrimoniului;

- evidenţierea exactă, corectă şi la timp a elementelor economice înscrise în documentele justificative;

46



- asigurarea tuturor corelaţiilor între datele diferitelor tipuri de evidenţe.

Prin această acţiune de control se evaluează, de asemenea, activitatea structurilor organizatorice

în cadrul cărora se realizează evidenţele tehnico-operative, financiare şi contabile, precum şi modul de

realizare a competenţelor, atribuţiilor, obligaţiilor şi răspunderilor personalului de conducere şi execuţie

care lucrează în cadrul acestor structuri aparţinând unităţii economice verificate.Se impune ca la utilizarea evidenţelor tehnico-operative, financiare şi contabile ca surse de

informare pentru control, verificarea să fie foarte exactă, prin sistemul de corelaţii proprii fiecărei

activităţi, atât din punctul de vedere al legalităţii, realităţii şi exactităţii datelor primare, cât şi din punctul

de vedere al modului cum acestea au fost agreate şi înregistrate.

3.4.3. Selectarea şi aplicarea procedeelor şi tehnicilor necesare realizării controlului

Procesul de cunoaştere a modului de manifestare a fenomenelor, proceselor şi activităţilor

economice se realizează prin procedee şi tehnici proprii fiecărei discipline ce are ca obiectiv verificareaacestora.

Procedeul de control financiar se defineşte ca un instrument practic, utilizat în procesul de

verificare economică, realizat de către personalul cu atribuţii în acest domeniu, în scopul stabilirii unor

adevăruri, prin raportarea modului de efectuare a unor operaţiuni din activitatea unei unităţi economice

la un sistem de convenţii aprioric stabilit.

Ca orice disciplină care are drept scop cercetarea modului concret de realizare a unor acţiuni

umane, controlul financiar poate utiliza o multitudine de procedee şi tehnici de analiză atât generale,

aparţinând altor discipline, cât şi proprii metodei, sferei şi obiectului său de activitate. Din această

multitudine, considerăm că două procedee, şi anume controlul documentar şi controlul faptic sunt

reprezentative şi specifice propriei maniere de exercitare a acestei activităţi.

Aşa cum am mai arătat, controlul documentar, ca procedeu propriu al controlului

financiar, se defineşte ca un complex de acţiuni de verificare efectuate în scopul stabilirii legalităţii

şi realităţii unor date sau a unor operaţiuni economice înregistrate în documentele primare şi/sau

în evidenţele tehnico-operative, financiare şi contabile, ca şi de verificare a calităţii efectuării

acestora.

Controlul documentar contabil este procedeul cu cel mai larg spectru de utilizare, putând fi

folosit cu foarte bune rezultate în toate formele de control - preventiv, operativ curent şi ulterior - sau în

forme derivate ale acestora, cum sunt controlul continuu sau periodic, simultan, unidirecţional sau

multisens.

Controlul documentar contabil se realizează prin tehnici specifice, fiecare dintre acestea având

propria procedură de exercitare, dar cu scop comun, acela al stabilirii realităţii în ceea ce priveşte starea

unui fenomen economic rezultată din compararea modului de manifestare a acestuia cu o serie de criterii

prin care a fost definit şi instituţionalizat.Tehnicile controlului documentar contabil au fost prezentate în

47



capitolul al doilea.

Controlul faptic este procedeul de control financiar care, prin utilizarea unor tehnici

specifice, realizează obiectivul principal al acestuia, ce constă în stabilirea existenţei şi mişcării

într-o anumită perioadă de timp determinată a tuturor mijloacelor materiale şi băneşti dintr-o

entitate economică.Controlul faptic se realizează prin utilizarea mai multor tehnici, dintre care inventarierea,

expertiza tehnică şi analiza de laborator, inspecţia fizică şi observarea directă, au fost de asemenea

prezentate în capitolul al doilea.

Se poate spune despre expertiză că este un „...mijloc de probă, reglementat prin prevederile

codului de procedură civilă, solicitat de instanţă în vederea stabilirii unui adevăr obiectiv necesar

clarificării unor stări de fapt, care reclamă pregătire de specialitate în domeniul ştiinţei, tehnicii, artei

sau în altă specialitate pe care judecătorul nu o posedă”.Din definiţia de mai sus se desprinde una din caracteristicile principale ale activităţii de

expertizare, şi anume faptul că aceasta este efectuată de către o persoană specializată într-un anumit

domeniu de activitate, specialitate pe care cel ce solicită expertiza nu o stăpâneşte.

3.4.4 Determinarea abaterilor şi a deficienţelor

În această etapă organele de control trec la gruparea, sistematizarea şi definitivarea

constatărilor făcute în vederea întocmirii actelor de control. De regulă, această operaţiune

este coroborată cu obiectivele cuprinse în etapa a doua, în sensul că actele de control se întocmesc pe

parcursul desfăşurării controlului pe măsura definitivării constatărilor.

Acest mod de lucru este important întrucât elimină graba şi pripeala în întocmirea actelor de

control în ultimele zile ale perioadei care poate duce la neajunsuri în gruparea deficienţelor,

sistematizarea materialului, stabilirea celor mai adecvate măsuri şi recomandări.

Stabilirea abaterilor şi a deficienţelor se realizează prin raportarea activităţilor ce fac obiectul

verificării, aşa cum au fost constatate de către controlorul financiar, la normele şi prevederile legale prin

care acestea au fost definite şi instituţionalizate.

O dată stabilite, abaterile şi deficienţele constatate se aduc la cunoştinţa persoanelor de

conducere sau de execuţie, cărora li se solicită explicaţii scrise în legătură cu împrejurările în care

aceste operaţiuni au fost efectuate şi înregistrate în evidenţele tehnico-operative, financiare şi

contabile.

Explicaţiile scrise prezentate de persoanele făcute răspunzătoare sunt în continuare analizate de

către controlorii care le-au solicitat şi în funcţie de conţinutul acestora sunt combătute cu argumente

legale, reale şi concrete sau sunt acceptate.

Este necesar ca abaterile de la prevederile şi normele legale, ca şi deficienţele constatate să fie

analizate în aşa fel încât să poată fi individualizate, cât mai mult cu putinţă, pe fiecare persoană care se

48



face răspunzătoare de producerea acestora sau, dacă răspunderea are caracter colectiv, pe toate

persoanele vinovate.

3.4.5. Stabilirea răspunderilor în sarcina persoanelor vinovate

Deşi stabilirea răspunderilor în sarcina personalului vinovat de nerespectarea prevederilor legale

se poate realiza, aşa cum s-a arătat, operativ in timpul controlului, majoritatea constatărilor se valorificădupă încheierea acţiunii de verificare, datorită dreptului de contestare a abaterilor, care de cele mai

multe ori este valorificat de către persoanele făcute răspunzătoare prin actele de control întocmite.

Răspunderea disciplinară

Persoanele încadrate în muncă au datoria de a realiza corespunzător şi la timp obligaţiile ce le

revin la locurile de muncă, de a acţiona conştiincios pentru sporirea eficienţei şi îmbunătăţirea calităţii

muncii, de a respecta obligaţiile ce decurg din contractele de muncă, regulamentele de organizare şi

funcţionare a entităţilor precum şi dispoziţiilor primite din partea şefilor ierarhici.Consiliile de administraţie (administratorii), şefii ierarhici, au obligaţia de a stabili măsuri

privind: desfăşurarea normală a activităţii, creşterea eficienţei, protecţia patrimoniului, prevenirea

producerii pierderilor şi a perturbării activităţii, prevenirea abaterilor de la ordinea şi disciplina muncii, a

neglijenţei şi risipei.

Încălcarea cu vinovăţie de către persoana încadrată în muncă a obligaţiilor sale, inclusiv a

normelor de comportare, constituie abatere disciplinară care atrage răspunderea cu caracter disciplinar.

Abaterile disciplinare se sancţionează, după caz, cu: avertisment scris; suspendarea contractului

individual de muncă pentru o perioadă ce nu poate depăşi 10 zile lucrătoare; retrogradarea din funcţie cu

acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate

depăşi 60 zile; reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%; reducerea salariului şi/sau,

după caz, şi a indemnizaţiei de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%; desfacerea disciplinară a

contractului de muncă.

Când prin aceeaşi faptă comisivă sau omisivă sunt încălcate mai multe forme de drept, sunt

angrenate mai multe răspunderi în materie gestionară, fapta ilicită a unei persoane, cu sau fără funcţie de

gestiune, poate încălca în acelaşi timp mai multe norme de drept ceea ce are ca efect existenţa mai

multor răspunderi. Astfel, predarea-primirea unei gestiuni fără respectarea condiţiilor legale, constituie o

încălcare a obligaţiilor de serviciu, reprezintă o abatere disciplinară şi, deci, implică o sancţiune

disciplinară. în acelaşi timp, dacă fapta respectivă generează o pagubă, poate antrena şi răspunderea

materială.

Toate defecţiunile şi neregularităţile săvârşite în materie de gestiuni reprezintă încălcări ale

obligaţiilor de serviciu şi atrag răspunderea disciplinară care se cumulează cu celelalte forme de

răspundere.

49



Amenzile disciplinare sunt interzise de lege.6 Pentru aceeaşi abatere disciplinară se poate aplica

o singură sancţiune.Răspunderea penală sau materială nu exclude răspunderea disciplinară pentru fapta

săvârşită, dacă prin aceasta s-au încălcat şi obligaţii de muncă.

Existenţa răspunderii disciplinare este condiţionată de existenţa raportului de muncă,

concretizat printr-un contract de muncă dintre persoana juridică şi persoana fizică încadrată sifuncţionează numai în cadrul unor asemenea raporturi juridice de muncă. Cei care nu sunt încadraţi în

muncă nu pot fi sancţionaţi disciplinar.

Sancţiunea disciplinară se aplică după cercetarea disciplinară prealabilă a faptei ce constituie

abatere, ascultarea persoanei în cauză şi controlul susţinerilor făcute de acesta în apărare.

În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de

persoana împuternicită de angajator să realizeze cercetarea, precizîndu-se obiectul, data, ora şi locul

întrevederii. Neprezentarea salariatului la convocarea făcută fără un motiv obiectiv dă dreptulangajatorului să dispună sancţionarea, fără realizarea cercetării disciplinare prealabile. În cursu!

cercetării disciplinare prealabile, salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărărările în

favoarea sa şi să ofere, persoanei împuternicite să realizaze cercetarea, toate probele şi motivaţiile pe

care le consideră necesare, precum şi dreptul de a fi asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al

sindicatului al cărui membru este.

Angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii

disciplinare săvârşite de salariat, avându-se în vedere următoarele:

- împrejurările în care fapta a fost săvârşită;

- gradul de vinovăţie a salariatului;

- consecinţele abaterii disciplinare;

- comportarea generală în serviciu a salariatului;

- eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.

Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în

termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar

nu mai târziu de şase luni de la data săvârşirii faptei. Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se

cuprind în mod obligatoriu următoarele elemente:

- descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;

- precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul

colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;

- motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării

disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea;

- temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;

6 Legea nr. 53/2003, Codul Muncii

50



- termenul în care sancţiunea poate fi contestată;

- instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.

Decizia de sancţionare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data

emiterii şi produce efecte de la data comunicării. Comunicarea se predă personal salariatului, cu

semnătura de primire ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul saureşedinţa comunicată de acesta. Decizia de sancţionare poate fi contestată de salariat, la instanţele

judecătoreşti competente, în termen de 30 zile calendaristice de la data comunicării.

Răspunderea contravenţională

Răspunderea contravenţională se poate stabili şi aplica în timpul controlului dacă prin săvârşirea

contravenţiei nu s-a cauzat pagubă şi nici nu există bunuri materiale ce urmează a fi confiscate ca

urmare a abaterii săvârşite, dar numai dacă organele care efectuează controlul au aceasta competenţă.

Contravenţia este considerată fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege,ordonanţă, hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului,

municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al

Municipiului Bucureşti.

Actele prin care se stabilesc contravenţii trebuie să cuprindă descrierea faptelor ce constituie

contravenţii şi sancţiunea ce urmează a fi aplicată pentru fiecare dintre acestea. Stabilirea sancţiunii

trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite.Sancţiunile contravenţionale se

împart, conform prevederilor legale, în principale şi complementare.

Sancţiunile contravenţionale principale sunt:

a. avertismentul;

b. amenda contravenţională;

c. prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

1. Avertismentul reprezintă atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social

al faptei săvârşite, însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale, şi se aplică în cazurile în

care fapta este de gravitate redusă.Avertismentul mai poate fi aplicat, de asemenea, chiar în cazul în care

actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune.Avertismentul şi

amenda contravenţională se pot aplica oricărui contravenient persoană fizică sau juridică.

2. Amenda contravenţională are un caracter administrativ.Sumele provenite din amenzi se fac venit la

bugetul de stat, cu excepţia celor provenite din amenzile aplicate în temeiul hotărârilor autorităţilor

administraţiei publice locale sau judeţene, care se fac venit la bugetul local respectiv. Aplicarea

sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei. În cazul

contravenţiilor continue termenul curge de la data constatării faptei.

3. Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se poate aplica numai contravenienţilor persoane

fizice, dar numai dacă a fost prevăzută prin lege şi numai pe o durată ce nu poate depăşi 300 de ore.

51



Această sancţiune poate fi stabilită alternativ cu amenda. Nu poate fi sancţionat cu obligarea la prestarea

unei activităţi în folosul comunităţii minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani.

Sancţiunile contravenţionale complementare se aplică întotdeauna alături de o sancţiune

contravenţională principală şi pot consta în:

„a.confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii;

b.suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei

activităţi;

c.închiderea unităţii;

d. blocarea contului bancar;

e. suspendarea activităţii agentului economic;

f.retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior,

temporar sau definitiv; g.desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială”7 .

Sancţiunile complementare se aplică în funcţie de natura şi de gravitatea faptei, iar pentru una şi

aceeaşi faptă se poate aplica numai o sancţiune contravenţională principală şi una sau mai multe

sancţiuni complementare.

Oricărui contravenient persoană fizică sau juridică i se poate aplica avertismentul, amenda

contravenţională şi obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.Sancţiunea închisorii

contravenţionale se poate aplica numai persoanelor fizice.

Închisoarea contravenţională şi obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii pot fi

stabilite numai prin lege şi numai pe o durata ce nu poate depăşi 6 luni, respectiv 300 de ore. O persoană

minoră sub 14 ani nu răspunde contravenţional.

Pentru contravenţiile săvârşite de minorii care au împlinit 14 ani minimul şi maximul amenzii

stabilite în actul normativ pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.

Atunci când mai multe fapte care conform prevederilor legale constituie contravenţii au fost

constatate prin acelaşi proces-verbal, sancţiunile se cumulează fără a putea depăşi dublul maximului

amenzii prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă sau, după caz, maximul general stabilit pentru

prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

„ Limita minimă a amenzii contravenţionale este de 250.000 lei, iar limita maximă nu poate

depăşi:

a) 1 miliard lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin lege şi ordonanţă;

b) 500 milioane lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale Guvernului;

c) 50 milioane lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor judeţene ori ale

Consiliului General al Municipiului Bucureşti;

7 Ordonanţa Guvernului nr. 2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, Anexa 2., art. 5, pct. 3

52



d) 25 milioane lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale ale comunelor,

oraşelor, municipiilor şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti”8.

Răspunderea juridică , ca element de realizare a funcţiei de constrângere a activităţii de control

financiar, nu trebuie confundată cu sancţiunea aplicată persoanei care a încălcat regulile de conduită, dar

în acelaşi timp nici o formă de răspundere juridică nu poate fi concepută dacă aceasta nu se întemeiază pe ideea de sancţiune juridică.

Natura răspunderii juridice este determinată în mod hotărâtor de natura faptei ilicite care o

generează şi care constituie temeiul obiectiv al tragerii la răspundere a făptuitorului, fiind definită de

normele juridice pe care le încalcă, cât şi de gradul de pericol social al acesteia.Dintre diferitele forme de

răspundere juridică, în lucrarea de faţă va fi tratată răspunderea civilă.

Răspunderea civilă, definită ca raport de obligaţie în temeiul căruia cei care au păgubit o

persoană fizică sau juridică sunt obligaţi să repare prejudiciul suferit de victimă, are ca finalitatesatisfacerea intereselor patrimoniale ale celui prejudiciat printr-o faptă ilicită.

În consecinţă, răspunderea civilă devine operantă numai dacă printr-o faptă ilicită s-a cauzat o

pagubă materială, deoarece, prin natura sa, numai această pagubă personifică ideea de reparaţie, crearea

unui dezavantaj material rămânând condiţia esenţială a stabilirii acestei răspunderi.

Paguba constituie „ sursa obligaţiei de despăgubire în cazul în care a fost săvârşită fapta ilicită

şi culpabilă a debitorului sau a persoanelor şi bunurilor de care acesta este chemat să răspundă”.

Sancţiunea civilă aplicabilă autorului faptei ilicite păgubitoare constă, în esenţă, în obligarea la o

reparaţie, răspunderea având deci din acest punct de vedere caracter patrimonial prin scopul pe care şi-l

propune, acela de înlăturare a consecinţelor păgubitoare suferite de victimă.

Răspunderea civilă se manifestă sub două forme: răspunderea civilă delictuală şi răspunderea

civilă contractuală, acestora fiindu-le specifice o serie de particularităţi, şi anume:

- răspunderea civilă delictuală este angajată în cazurile în care prin condiţii ilicite se nesocoteşte

obligaţia generală a oricărui membru al unei colectivităţi de a nu păgubi pe un altul;

- răspunderea civilă contractuală se stabileşte ca urmare a unor obligaţii izvorâte dintr-un contract

preexistent între cel păgubit şi făptuitor, deci a unor norme sociale.

Dacă în cazul răspunderii civile delictuale, pentru fapta ilicită victima trebuie să dovedească

culpa făptuitorului, în cazul răspunderii civile contractuale, debitorul care nu îşi respectă obligaţiile

contractuale este considerat în culpă în virtutea unei prezumţii legale, care poate fi combătută numai prin

dovedirea forţei majore, a cazului fortuit sau a faptei de neînlăturat aparţinând unui terţ.

Răspunderea civilă delictuală, se defineşte ca fiind „...orice faptă a omului care cauzează

prejudicii şi îl obligă pe acela din a cărui greşeală s-au ocazionat a le repara”.

Angajarea răspunderii civile delictuale este determinată de realizarea cumulativă a următoarelor

8 Ordonanţa Guvernului nr. 2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, Anexa 2., art. 8, pct. 2

53



condiţii:

- să fi fost săvârşită o faptă cu caracter ilicit;

- să existe un prejudiciu;

- între fapta ilicită şi prejudiciu să existe un raport de cauzalitate;

- autorul faptei să fi fost în culpă şi să fi avut capacitatea delictuală în momentul săvârşirii acesteia.Caracterul ilicit al faptei este definit ca „...orice faptă a omului care trebuie înţeleasă în sensul

de activitate materială, adică de fapte comisive sau omisive săvârşite cu intenţia de a cauza altuia un

prejudiciu”.Conduita ilicită poate consta atât în săvârşirea unei fapte interzise, cât şi/sau în omisiunea de

a săvârşi o faptă impusă de lege.

Prejudiciul constituie atât condiţia răspunderii, cât şi măsura acesteia, în sensul că autorul

răspunde numai în limita prejudiciului cauzat, care pentru a putea fi supus reparării trebuie să fie

patrimonial, adică să poată fi exprimat şi reparat în bani, să fie cert, nu îndoielnic sau ipotetic, şinereparabil.

Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu trebuie înţeles în dublu sens, fapt ce

corespunde atât existenţei unui prejudiciu cauzat, cât şi răspunderii pentru procedura acestuia,

răspundere ce revine numai persoanei care l-a cauzat şi ale cărei fapte se găsesc în legătură directă cu

prejudiciul produs.

3.5. Întocmirea actelor de control financiar al statului

Etapa constă în finalizarea materialului rezultat în urma discutării şi însuşirii constatărilor

menţionate în actele de control de către conducerea entităţii verificate. Pentru mai multă operativitate în

definitivarea materialului de control se discută cu factorii de decizie şi execuţie din entitatea verificată,

pe parcursul derulării acţiunii de control a constatărilor făcute, controlul dobândind astfel şi o

importantă funcţie de pregătire profesională a personalului pentru prevenirea producerii în viitor a

unor anumite tipuri de deficienţe. În acest context se pot soluţiona operativ eventualele

obiecţiuni ridicate de conducerea entităţii ca urmare a rezultatelor controlului, fiind posibilă

reexaminarea lor în timp util şi stabilirea situaţiei reale.

Principalele acte de control financiar, care se întocmesc ca urmare a constatării unor abateri de la

prevederile legale sau de la alte norme prin care activităţile verificate au fost definite şi instituţionalizate,

sunt:

- procesele-verbale de control,

54



- procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor,

- notele de constatare,

- rapoartele de control,

- notele de control.

Procesele-verbale de controlRezultatele activităţii de control se înscriu în procesele-verbale de control, documente care după

întocmire se semnează atât de către controlorii ce au realizat verificarea, cât şi de către persoanele ce au

efectuat şi/sau condus activităţile consemnate în aceste documente, ca şi de cele care, prin semnătură,

angajează patrimonial entitatea în procesul economic. Procesul-verbal de control se compune din trei

părţi.

O primă parte o formează preambulul, care conţine înscrise: data actului de control, datele de

identificare ale entităţii care organizează şi/sau exercită controlul, datele de identificare ale controlorilor,datele de identificare ale entităţii controlate şi ale persoanelor care o reprezintă prin semnătură, precum

şi câteva elemente privind perioada la care se referă controlul şi obiectivele acestuia.

A doua parte, cuprinsul procesului verbal, este formată din ansamblul abaterilor şi

deficienţelor constatate, prevederile legale nerespectate, persoanele răspunzătoare şi măsurile de

remediere a abaterilor efectuate în timpul controlului.

O dată cu abaterile şi deficienţele constatate, în actele de control se mai înscriu, în mod

obligatoriu, prevederile legale nerespectate, efectele în plan economic ale acestor nerespectări,

persoanele răspunzătoare şi măsurile operative de remediere dispuse sau luate în timpul controlului în

vederea intrării în legalitate.

Ultima parte, a treia, a procesului verbal de control: conţine referiri la numărul de exemplare

în care a fost întocmit actul de control (este recomandabilă întocmirea în minim trei exemplare),

semnăturile persoanelor ce au efectuat controlul şi ale persoanelor care angajează patrimonial, prin

semnătură, entitatea controlată, faptul că au fost restituite entităţii controlate toate documentele puse la

dispoziţia echipei de control (cu excepţia celor pentru care s-a întocmit proces verbal de ridicare de

înscrisuri), numărul din Registrul Unic de Control sub care procesul verbal este înregistrat;

La procesele-verbale de control se anexează documente primare, tabele, evidenţe tehnico-

operative, financiare şi contabile, note explicative şi alte acte necesare susţinerii abaterilor şi

deficienţelor constatate de către persoanele cu atribuţii de control. Documentele, evidenţele şi actele în

care sunt consemnate operaţiuni financiar-contabile, necesare confirmării şi fundamentării constatărilor,

se anexează în copie certificată de către organul de control şi şeful compartimentului în cadrul căruia au

fost întocmite.

Tabelele şi situaţiile explicative anexate la actele de control trebuie să fie semnate de organele de

control şi de reprezentanţii legali ai entităţii controlate. În cazul în care există indicii că s-ar urmări

55



sustragerea sau distrugerea documentelor-martor, ca şi în cazul abaterilor care, conform legii penale,

constituie infracţiuni, la procesele-verbale de control se anexează originalele acestora. În acest caz

agentului economic controlat i se lasă copii confirmate de controlorul financiar, precum şi o dovadă de

ridicare a acestora.

Procesele-verbale de control în care sunt consemnate abateri ce atrag răspunderea materială sau penală se semnează filă cu filă de către organele de control, de către persoanele care se fac răspunzătoare

şi, la sfârşit, de către conducerea entităţii controlate şi de către eventualii martori în prezenţa cărora a

fost constatată abaterea.

Semnarea actelor de control este obligatorie şi poate fi realizată cu sau fără obiecţiuni de

către persoanele făcute răspunzătoare pentru abaterile şi deficienţele constatate şi consemnate în

aceste acte de către persoanele care au efectuat verificarea financiară.

În cazul formulării de obiecţiuni, acestea se consemnează de către controlorii care au efectuatverificarea şi în funcţie de rezultat se stabilesc măsurile de valorificare a constatărilor contestate de către

persoanele făcute răspunzătoare sau de către conducătorii legali ai entităţii verificate.

Procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor

Atunci când unele dintre abaterile constatate constituie, conform prevederilor legale,

contravenţii, persoana făcută vinovată nu îşi recunoaşte vinovăţia, face obiecţiuni în legătură cu modul

de stabilire a acestora şi nu plăteşte amenda stabilită, organele de control întocmesc procese-verbale de

constatare şi sancţionare a contravenţiilor, separat, numai pentru aceste abateri. Aceste acte de control,

întocmite pe baza aceloraşi principii şi cu aceeaşi structură ca procesele-verbale de control, sunt remise

organelor de drept, în vederea declanşării procedurii de executare silită.

Elementele care trebuie întrunite simultan pentru ca o faptă să fie considerată contravenţie sunt:

- fapta respectivă să fie ilicită, săvârşită cu vinovăţie.Caracterul contravenţional este înlăturat în situaţiile

de forţă majoră, cazurilor fortuite, stării de necesitate, constrângerii fizice şi morale, beţiei involuntare,

erorii de fapt, infirmităţii şi iresponsabilităţii. Aceste cauze care înlătură răspunderea contravenţională

pot fi constatate numai de către instanţa de judecată.

- fapta să aibă grad de pericol social mai redus decât infracţiunile;

- fapta să fie sancţionată ca atare prin legi, hotărâri de guvern sau ordonanţe ale administraţiei centrale

sau prin hotărâri ale consiliilor locale sau judeţene.

Elementele procesului verbal de constatare a contravenţiilor sunt următoarele:

- data şi locul constatării contravenţiei;

- numele, prenumele, calitatea şi instituţia de care aparţine agentul constatator;

- datele persoanale, actul de identitate, codul numeric personal, ocupaţia, locul de muncă al

contravenientului;

- descrierea faptei care constituie contravenţie cu indicarea datei, locului, orei şi împrejurările în care s-a

56



săvârşit contravenţia;

- actul normativ încălcat;

- posibilitatea achitării în 48 de ore a 50% din minimul amenzii prevăzut în actele normative, dacă legea

prevede această posibilitate;

- termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea;- alte menţiuni.

Sub sancţiunea nulităţii procesului verbal, agentul constatator este obligat să aducă la

cunoştiinţă şi să consemneze contravenientului acest lucru în procesul verbal dîndu-i posibilitatea de a

face obiecţiuni. Nulitatea procesului verbal de constatare a contravenţiilor intervine atunci când se

constată lipsa menţiunilor referitoare la:

• numele şi prenumele contravenientului;

• denumirea şi sediul persoanei juridice;

• numele, prenumele şi calitatea agentului constatator;

• fapta săvârşită;

• semnătura agentului constatator.

Procesul verbal se semnează pe fiecare pagină atât de către contravenient, cât şi de către

organul constatator. Dacă contravenientul nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze, aceste

împrejurări vor fi consemnate de către agentul constatator în procesul verbal. Menţiunea trebuie

confirmată de către cel puţin un martor, cu precizarea datelor de identificare din actul de identitate al

acestuia.

În cazul în care contravenientul este minor, actul constatator trebuie să cuprindă şi numele,

prenumele şi domiciliul părinţilor sau ale altor reprezentanţi ori ocrotitori legali ai acestuia.

În cazul în care contravenientul este persoană juridică, în actul constatator se vor face menţiuni

cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în Registrul Comerţului şi codul fiscal ale

acestuia, precum şi datele de identificare ale persoanei care o reprezintă.

Persoana împuternicită să aplice sancţiunea poate stabili şi despăgubirea, cu acordul expres al persoanei vătămate, făcând menţiunea corespunzătoare în procesul-verbal, în cazul în care prin

săvârşirea contravenţiei s-a cauzat o pagubă şi există tarife de evaluare a acesteia, iar dacă nu există tarif

de evaluare a pagubei persoana vătămată îşi va putea valorifica pretenţiile potrivit dreptului comun.

Atunci când contravenientul a fost sancţionat cu amendă, precum şi dacă a fost obligat la

despăgubiri, o dată cu procesul-verbal acestuia i se va comunica şi înştiinţarea de plată, făcîndu-se o

menţiune privind obligativitatea achitării amenzii şi, după caz, a despăgubirii în termen de 15 zile de la

comunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită.Dacă fapta a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, constituie infracţiune,

57



iar persoana împuternicită să aplice sancţiunea apreciază acest lucru, sesizează organul de urmărire

penală competent.

Constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate, procesul-verbal neatacat în termenul legal

stabilit, precum şi hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluţionat plângerea împotriva

constatărilor din procesul verbal.Confiscarea este adusă la îndeplinire de către organul care a dispus această măsură, în condiţiile

legii. Bunurile confiscate, cu excepţia celor a căror deţinere sau circulaţie este interzisă prin lege, sunt

restituite de îndată celui în drept în caz de anulare sau de constatare a nulităţii procesului-verbal. În cazul

în care bunurile prevăzute mai sus au fost valorificate, instanţa dispune achitarea către cel în drept a unei

despăgubiri care este stabilită în raport cu valoarea de circulaţie a bunurilor.

Cuantificarea pagubelor în vederea recuperării se face în baza dreptului celui prejudiciat la o

reparaţie materiala fie de la cel care a săvârşit fapta, fie de la cel obligat, potrivit legii, să răspundă pentru fapta cauzatoare de producerea acestor pagube. Complexul de drepturi şi obligaţii care se nasc în

urma săvârşirii unor fapte ilicite şi cadrul de realizare în vederea creării stabilităţii raporturilor sociale

formează răspunderea juridică.

Notele de constatare

Pe parcursul desfăşurării activităţii de control financiar pot apărea situaţii în care starea unor

activităţi efectuate cu respectarea prevederilor legale să nu mai poată fi conservată până la terminarea

acţiunii de verificare. De asemenea, la un moment dat, înainte de terminarea acţiunii de control, poate

apărea necesitatea consemnării unui fenomen aşa cum se derulează acesta în momentul respectiv,

deoarece reconstituirea sa ulterioară n-ar mai fi relevantă sau posibilă.

În aceste situaţii, surprinderea acestor fenomene se face prin întocmirea de către controlori a

documentelor cunoscute sub denumirea de note de constatare , care sunt tot acte de control, cu aceeaşi

valoare juridică ca şi procesele-verbale de control. Conţinutul notei de constatare se valorifică ca atare

sau o dată cu valorificarea abaterilor consemnate în actul de control întocmit în formă finală.

Rapoartele de control

După numerotarea paginelor, şnuruire şi înregistrare la entitatea controlată, căreia i se vor lăsa

unul sau mai multe exemplare, actele de control se depun la registratura entităţii cu atribuţii de control

împreună cu un raport de control.

Întocmirea raportului de control este obligatorie, iar în conţinutul său se menţionează, pe lângă

unele consideraţii asupra abaterilor consemnate, şi anumite precizări în legătură cu persoanele din afara

entităţii, care, prin ordine sau decizii, au determinat abateri de la prevederile legale ale entităţii

controlate.

În raportul de control se înscriu, de asemenea, propunerile privind continuarea controlului asupra

altor activităţi decât cele care au făcut obiectul verificării, precum şi propunerile de dispoziţii obligatorii

58



ce urmează a fi transmise entităţii controlate în vederea intrării acesteia în legalitate.

Tot în raportul de control se înscriu propunerile controlorilor care au realizat verificarea în

legătură cu stabilirea răspunderii, ca şi propunerile de sancţionare administrativă, în conformitate cu

prevederile legale, a persoanelor făcute răspunzătoare în actele de control pentru abaterile şi deficienţele

constatate.Notele de control

În cazul în care nu se constată abateri de la prevederile legale în legătura cu tema şi obiectivele

stabilite sau de altă natură din domeniul financiar-contabil, nu se mai întocmesc acte de control

bilaterale, ci numai o notă unilaterală în care controlorul prezintă numai documentele şi activităţile

controlate şi menţionează faptul că nu au fost depistate erori în întocmirea şi realizarea acestora.

3.6. Valorificarea constatărilor rezultate din evaluarea controlului financiar

Etapa finală, în care se realizează valorificarea abaterilor şi a deficienţelor constatate şi înscrise

în actele de control, este cel puţin la fel de importantă ca etapa de efectuare propriu-zisă a controlului

financiar.

De modul cum sunt valorificate constatările efectuate în timpul controlului va depinde în cea mai

mare măsură reuşita activităţii de verificare din punctul de vedere al remedierii abaterilor şi deficienţelor

în scopul asigurării condiţiilor pentru desfăşurarea, în limite legale, a activităţilor economice, cât şi în

ceea ce priveşte recuperarea eventualelor prejudicii materiale aduse patrimoniului public sau privat al

statului.

Raportată la momentul realizării, activitatea de valorificare a constatărilor privind efectuarea

defectuoasă a unor operaţiuni economice şi nerespectarea prevederilor legale se poate efectua chiar în

timpul a controlului, prin remedierea operativă a acestora, sau după încheierea verificării, prin

dispunerea unui complex de măsuri tehnice şi organizatorice care au drept scop instituirea stării de

legalitate.

Valorificarea constatărilor în timpul controlului se face prin dispunerea de către controlor a unor

59



măsuri operative de natură să aibă ca rezultat final refacerea operaţiunilor în conformitate cu prevederile

legale prin care au fost definite şi înregistrarea acestora, în noua formă, în evidenţele tehnico-operative,

financiare şi contabile, în scopul intrării în legalitate.

Valorificarea constatărilor rezultate din activitatea de control financiar după încheierea acesteia

se face pentru acele abateri care, din diferite motive, nu au putut fi reglementate pe parcursul verificăriisau a căror natură nu permite acest lucru. Operaţia presupune emiterea de către conducătorul entităţii cu

sarcini de control financiar a unor dispoziţii obligatorii , care se transmit conducătorului legal al entităţii

controlate în scopul instituirii de către acesta a măsurilor de intrare în legalitate pentru acele abateri de la

prevederile legale ce nu implică personalul controlat în răspundere civilă sau penală.

În cazul abaterilor care au generat prejudicii, valorificarea constatărilor presupune o procedura

complexă, care urmăreşte recuperarea sumelor datorate de la persoanele făcute răspunzătoare în actul de

control. Tot după încheierea acţiunii de control se realizează şi transmiterea către organele abilitate cucercetarea faptelor penale a actelor de control în care au fost înscrise constatările ce constituie

infracţiuni.

Repararea prejudiciului este activitatea de restituire în natură prin readucerea bunului, obiect al

pagubei, în starea anterioară săvârşirii faptei ilicite. Dacă repararea în natură nu mai este posibilă, autorul

faptei ilicite este obligat la plata către persoana prejudiciată a unei sume de bani reprezentând

echivalentul prejudiciului, acţiune cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de despăgubire.

În funcţie de atitudinea autorului faţă de fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, culpa

îmbracă forme diferite, cum sunt: intenţia directă sau indirectă, în care autorul doreşte sau îi este

indiferent dacă acţiunea sa se realizează, imprudenţa (uşurinţa) şi neglijenţa, în care autorul nu

doreşte ca acţiunea să se producă sau pur şi simplu nu realizează şi nu prevede consecinţele

faptelor sale.

La evaluarea prejudiciului, atunci când repararea se face prin echivalent bănesc, se iau în calcul

despăgubirile ce urmează a fi stabilite în raport de preţurile existente în momentul evaluării acestuia, cu

respectarea principiului recuperării integrale, ceea ce presupune asigurarea pentru victimă a unei stări

patrimoniale identice cu cea avută înainte de a se produce fapta ilicită al cărei efect este paguba.

Recuperarea pagubelor se face prin obţinerea titlurilor executorii asupra sumelor de

încasat. Cele mai uzuale titluri executorii sunt angajamentul de plată scris, decizia de imputare,

dispoziţia judecătorească, titlul executoriu notarial şi altele.

Valorificarea abaterilor constatate ca urmare a verificărilor efectuate de către organele de control

ale Curţii de Conturi a României, deşi în general se încadrează în aceleaşi principii prezentate mai sus,

au câteva particularităţi determinate de specificul acestui organ de control şi de jurisdicţie în domeniul

financiar-contabil care vor fi tratate într-un capitol separat.

60



CAP. 4 Organizarea activităţii de control financiar4.1. Cadrul general de organizare a activităţii de control financiar în România4.2. Organizarea structurilor de control financiar pe lângă Parlamentul României4.3. Organizarea structurilor de control financiar în sfera de acţiune a executivului4.3.1. Ministerul Finanţelor Publice4.3.2. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală4.3.3. Garda Financiară4.3.4. Autoritatea Naţională a Vămilor4.4. Organizarea structurilor de control financiar la agenţii economici4.4.1. Organizarea activităţii de control financiar în cadrul instituţiilor publice

4.4.2. Organizarea structurilor de control financiar în cadrul societăţilor comerciale

4.1 Cadrul general de organizare a activităţii de control financiar în România

În perioada tranziţiei de la economia centralizat-planificată, la economia de piaţă liberă,

multitudinea fenomenelor nou apărute, precum şi lipsa unui cadru legislativ coerent şi eficient au impus,

printre alte priorităţi, şi necesitatea instituirii unor forme de control în general şi în special a unor forme

de control financiar.

Pentru realizarea acestui important obiectiv al economiei de piaţă libere, prin prevederi legale

distincte s-a aprobat ca organizarea şi exercitarea controlului financiar al statului să se realizeze prin

61



structuri specializate înfiinţate atât în sfera de acţiune a Guvernului, cât şi pe lângă Parlamentul

României.

De asemenea, a fost stabilit cadrul general de organizare şi exercitare a controlului financiar la

nivelul tuturor unităţilor economice (societăţi comerciale cu capital de stat, regii, companii naţionale,

instituţii publice), în cele trei forme ale acestuia, control financiar preventiv, control financiar intern saucontrol financiar de gestiune.

Organizarea controlului financiar în România este în linii mari următoarea:

I. Controlul financiar – contabil din sfera de acţiune a legislativului

1. Exercitarea controlului financiar – contabil de către Curtea de Conturi.

II. Controlul financiar din sfera de acţiune a executivului (denumit şi controlul financiar de stat)

1. Controlul financiar – contabil executat de Ministerul Finanţelor Publice,

2. Controlul fiscal executat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală,3. Controlul financiar – contabil executat de Garda Financiară,

4. Controlul financiar – contabil executat de Autoritatea Naţională a Vămilor.

III. Controlul financiar – contabil la nivelul agenţilor economici.

1. Organizarea cotrolului financiar preventiv,

2. Organizarea controlului financiar de gestiune,

3. Controlul ierarhic operativ curent

Activitatea de control financiar organizată pe lângă Parlamentul României este realizată de

Curtea de Conturi a României. Curtea de Conturi este organ suprem de control financiar şi de jurisdicţie

în domeniul financiar. Principalele atribuţii se referă la exercitarea controlului asupra gestiunii bugetului

naţional, adică asupra bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi a bugetelor locale.

II. Controlul Financiar – contabil din sfera de acţiune a executivului.

Controlul financiar – contabil executat de Ministerul Finanţelor Publice cuprinde în mod concret

controlul efectuat la MFP ca fiind autoritatea administraţiei publice centrale de specialitate. MFP

îndeosebi prin Direcţia Generală de Reglementare şi Control având la dispoziţie un aparat specializat,

efectuează în numele statului controlul modului de administrare şi utilizare a fondurilor acordate de stat

la nivel central şi la nivel local.

De asemenea verifică respectarea reglementarilor financiar – contabile în mod deosebit

exactitatea şi realitatea înregistrărilor în evidenţe şi stabilirea corectă a obligaţiilor faţă de bugetul

statului.

Legea controlului financiar defineşte procedurile aplicate de aparatul MFP şi precizează faptul ca

o firmă poate face obiectul unui singur control, iar activităţii de control se supune întreaga perioadă

scursă de la controlul precedent.

62



Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este o structură distinctă în cadrul MFP şi

funcţionează ca organism de specialitate al administraţiei publice centrale.ANAF exercită funcţia de

control financiar sub două forme: control fiscal şi investigaţia fiscală.

Garda Financiară este o instituţie publică de control, are personalitate juridică, care exercită

control operativ şi inopinat privind prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte dindomeniul economic, financiar şi vamal care au ca efect evaziunea şi frauda fiscală.

Autoritatea Naţională a Vămilor este organ specilizat al administraţiei publice centrale cu

atribuţii de control începând din 2005 şi verifică modul de aplicare a actelor normative în domeniul

vamal precum şi controlul modului de valorificare a bunurilor confiscate şi devenite proprietatea statului.

Din punct de vedere organizatoric, controlul se efectueaza şi în teritoriu de către personalul

direcţiilor regionale vamale şi a birourilor vamale din subordine.Are dreptul să efectueze verificări şi

investigaţii atât în momentul vămuirii cât şi ulterior la vama sau la sediul importatorilor.Sunt urmărite respectarea prevederilor din codul vamal precum şi controlul fizic al bunurilor

importate. Şi în acest caz cel mai adesea avem de-aface cu un control bazat pe verificarea documentelor

anexate de declaraţia vamală. În momentul vămuirii, controlul efectuat are drept scop prevenirea

încălcării reglementărilor vamale, respectarea strictă a condiţiilor legale şi a termenelor precum şi

descoperirea fraudelor vamale.

În ceea ce priveşte controlul fizic al bunurilor importate, autoritatea vamală procedează la un

control total sau parţial al mărfurilor, când este cazul recurge la prelevarea de probe, expertize şi analize

de laborator.

Liberul de vamă se acordă practic în mod scris cu semnătura şi ştampilă numai dacă sunt

îndeplinite condiţiile impuse de actele normative.

În ceea ce priveşte controlul vamal ulterior, acesta se efectueaza pe o perioada de 5 ani din

momentul acordării liberului de vamă. Sunt supuse verificării documentelor, registrele şi evidenţele

financiar – contabile privind mărfurile vămuite.

Controlul financiar – contabil la nivelul agenţilor economici (control financiar propriu) trebuie să

fie organizat obligatoriu la nivelul regiilor autonome, companiilor naţionale, societăţilor naţionale şi a

societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat.Conform legii nu este obligatoriu la societăţile cu

capital privat.

63



4.2. Organizarea structurilor de control financiar pe lângă Parlamentul României

Activitatea de control financiar organizată pe lângă Parlamentul României este exercitată de către

singură structură specializată, Curtea de Conturi a României.Pentru prima dată, o astfel de structură de control financiar, purtând denumirea de Înalta Curte de

Conturi a României, a fost înfiinţată la 24 ianuarie/5 februarie 1864, dată la care domnitorul Alexandru

Ioan Cuza a promulgat legea pentru înfiinţarea acesteia „...voind a da o garanţie mai mult ţării despre

dorinţa ...ca întrebuinţarea banilor publici să fie supusă unui control, pe cât de serios pe atât de ne-

atârnat de orice bănuieli de înrâurire din partea agenţilor însărcinaţi cu manipulata statului”.

Înalta Curte de Conturi a funcţionat până în anul 1948 când, prin Decretul nr. 352 din 30

noiembrie 1948, Legea din 29 martie 1929 a fost abrogată şi, în consecinţă, instituţia desfiinţată.

Curtea de Conturi a României a fost reînfiinţată în anul 1992 printr-o lege specială9 ca urmare a

înscrierii acestui obiectiv în Constituţia României din anul 1991 , care, la art. 139, prevedea „...Curtea de

Conturi execută controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor

financiare ale statului” .Prin aceste prevederi legale, Curtea de Conturi a fost definită ca „...organ

suprem de control şi de jurisdicţie în domeniul financiar”.

Ulterior, printr-o nouă prevedere legală, o seamă de prerogative aprobate prin Legea nr. 94 din 8

septembrie 1992 au fost restrânse sau anulate ( Legea nr.99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea

reformei economice şi Legea nr.204/1999 pentru modificarea şi completarea Legii 94/1992). În baza

9 Legea nr. 94 din 08 septembrie 1992

64



acestor noi prevederi, Curtea de Conturi a României a devenit „...autoritatea administrativă autonomă

de control financiar care exercită atribuţii jurisdicţionale asupra modului de formare, de administrare

şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public”. Legea nr.94/1992

privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a fost republicată în Monitorul Oficial al României

nr.116 din 16 martie 2000.Principalele modificări aduse Legii nr. 94 din 8 septembrie 1992, privind organizarea şi

funcţionarea Curţii de Conturi a României, au fost operate în domeniul controlului şi au constat în:

- trecerea activităţii de control financiar preventiv în sarcina instituţiilor guvernamentale;

- restrângerea activităţii de control financiar ulterior prin eliminarea din sfera de activitate a acesteia a

persoanelor juridice la care statul şi unităţile sale administrativ-teritoriale participă cu mai puţin de 50%

la formarea capitalului social, ca şi a celor care nu îşi îndeplinesc obligaţiile financiare către stat. Alte

modificări se referă la atribuţiile jurisdicţionale ale Curţii de Conturi, care, de asemenea, au suferitmodificări în sensul restrângerii atribuţiilor.

Noi modificări a acestor prevederi legale au avut loc în anul 2002 şi 2008, prin aprobarea de către

Parlamentul României a Legii nr. 77 din 23 ianuarie 2002, care modifică Legea nr. 94/1992 privind

organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi şi prin Legea nr.217/2008, publicată în Monitorul Oficial al

României nr.724 din 24 octombrie 2008.

Principalele obligaţii ce revin Curţii de Conturi a României din Legea fundamentală, Constituţia,

ca şi din legea proprie de organizare şi funcţionare, cu adăugirile şi modificările ulterioare, sunt:

- de a controla modul de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi

ale sectorului public;

- de a prezenta anual Parlamentului un raport asupra rezultatelor controlului conturilor de gestiune ale

bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat;

- de a efectua verificarea modului de gestionare a resurselor publice, la cererea Camerei Deputaţilor sau a

Senatului.

La această dată, Curtea de Conturi funcţionează în baza Legii nr. 94 din 8 septembrie 1992

republicată în Monitorul Oficial nr. 282 din 29 aprilie 2009 şi exercită controlul asupra modului de

formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public,

furnizând Parlamentului şi, respectiv, unităţilor administrativ-teritoriale rapoarte privind utilizarea şi

administrarea acestora, în conformitate cu principiile legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficienţei şi

eficacităţii.Curtea de Conturi poate exercita auditul performanţei asupra gestiunii bugetului general

consolidat, precum şi a oricăror fonduri publice.

La baza organizării şi funcţionării Curţii de Conturi a României stă principiul independenţei,

conform căruia această instituţie supremă de control financiar se supune numai legii, programul său este

decis în mod independent şi în deplină autonomie, iar membrii săi se bucură de inamovibilitate.

65



Curtea de Conturi funcţionează pe lângă Parlamentul României şi îşi desfăşoară, aşa cum s-a

precizat, activitatea în mod independent, în baza prevederilor înscrise în Constituţie şi în celelalte legi ale

ţării.

Sediul Curţii de Conturi a României este în capitala ţării, iar în unităţile administrativ-teritoriale

atribuţiile acesteia sunt realizate de către structurile subordonate, respectiv Camerele de Conturi judeţeneşi a municipiului Bucureşti, structuri fără personalitate juridică.

Curtea de Conturi a României este formată din 18 consilieri de conturi, aleşi de către Parlamentul

României pe baza principiului independenţei. Dintre aceştia, tot de către Parlament, sunt aleşi

preşedintele, vicepreşedintele şi preşedinţii de secţii. Membrii Curţii de Conturi sunt numiţi de

Parlament, la propunerea comisiilor permanente pentru buget, finanţe şi bănci ale celor două Camere,

pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.Curtea de Conturi se înnoieşte cu o

treime din consilierii de conturi numiţi de Parlament, din 3 în 3 ani. Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe toată

durata acestuia. Aceştia sunt demnitari de stat şi sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru

judecători.Se interzice membrilor Curţii de Conturi să facă parte din partide politice sau să desfăşoare

activităţi publice cu caracter politic.Membrilor Curţii de Conturi le este interzisă exercitarea, direct sau

prin persoane interpuse, a activităţilor de comerţ, participarea la administrarea ori conducerea unor

societăţi comerciale sau civile. Ei nu pot fi experţi sau arbitri desemnaţi de parte într-un arbitraj.

Înainte de a începe să-şi exercite mandatul, membrii Curţii de Conturi depun următorul jurământ

în faţa preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului:

„ Jur să respect Constituţia şi celelalte legi ale ţării, să apăr interesele României, ordinea de drept,

drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conştiinţă şi fără

părtinire atribuţiile ce-mi revin ca membru al Curţii de Conturi. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”

În structura organizatorică a Curţii de Conturi, sunt cuprinse:

1. 12 departamente, din care 11 departamente de control/audit şi un departament juridic;

2. camerele de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti;

3. alte structuri în subordinea preşedintelui Curţii de Conturi:

- serviciul audit intern;

- serviciul relaţii externe şi protocol;

- serviciul comunicare, imagine şi relaţii publice;

- compartimentul - Unitatea de implementare a programelor finanţate din fonduri nerambursabile

4. Autoritatea de Audit;

5. Secretariatul general.

Conducerea Curţii de Conturi se exercită de plenul Curţii de Conturi iar conducerea executivă

se exercită de către preşedinte, ajutat de doi vicepreşedinţi, care sunt consilieri de conturi.

66



Cele 11 departamente de control/audit sunt conduse de câte un consilier de conturi, care

îndeplineşte şi funcţia de şef de departament, numit de plenul Curţii. În cadrul departamentelor pot fi

organizate direcţii, servicii, birouri şi compartimente de specialitate.

Prin aceste departamente se exercită funcţia de control/audit asupra modului de formare , de

administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, precum şiauditul performanţei asupra gestiunii bugetului general consolidat şi a oricăror altor fonduri publice.

Departamentul Juridic este condus de un consilier de conturi, care îndeplineşte funcţia de şef

de departament, desemnat de plen. Departamentul Juridic este o structură funcţională a Curţii de Conturi

a României, care se află în subordinea directă a preşedintelui Curţii de Conturi. Prin acest departament se

acordă asistenţă juridică departamentelor de control/audit, camerelor de conturi judeţene şi a

municipiului Bucureşti, Autoritţii de Audit şi Secretariatului general şi se asigură reprezentarea Curţii de

Conturi în faţa instanţelor judecătoreşti şi a altor autorităţi publice.În structura Departamentului Juridic se află Direcţia Juridică, condusă de un director, care

cuprinde:

- Serviciul de contencios, condus de un şef serviciu aflat în subordinea directorului Direcţiei Juridice;

- Serviciul avizare şi consultanţă , condus de un şef serviciu aflat în subordinea directorului Direcţiei

Juridice.

Departamentul Juridic are următoarele atribuţii:

a. acordă asistenţă juridică şi consultanţă departamentelor de control/audit, camerelor de conturi,

Autorităţii de Audit şi Secretariatului general;

b. reprezintă Curtea de Conturi în faţa instanţelor judecătoreşti;

c. analizează şi avizează pentru legalitate actele juridice întocmite la nivelul Curţii de Conturi;

d. monitorizează aducerea la îndeplinire a hotărârilor judecătoreşti care privesc activitatea Curţii de

Conturi;

e. îndeplineşte toate atribuţiile stabilite de lege, de Regulamentul de organizare şi funcţionare şi celelalte

reglementări aplicabile Curţii de Conturi.

Camerele de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt conduse de către un director şi

un director adjunct. În structura camerelor de conturi judeţene funcţionează servicii şi birouri.

Personalul de control financiar încadrat la Curtea de Conturi dobândeşte calitatea de auditor

public extern. Pe această funcţie pot fi încadrate persoane cu studii superioare economice, juridice şi de

altă specialitate, necesare desfăşurării activităţii Curţii de Conturi.

Autoritatea de Audit este organizată şi funcţionează în vederea îndeplinirii unor obligaţii în

domeniul auditului extern, ce revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene, pentru

fondurile nerambursabile de preaderare acordate României de Uniunea Europeană prin programele

PHARE, ISPA şi SAPARD, pentru fondurile structurale şi de coeziune, pentru Fondul European de

67



Garantare în Agricultură, pentru Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, pentru

Fondul European pentru Pescuit, precum şi pentru fondurile ce vor fi acordate în perioada postaderare.

Autoritatea de Audit este un organism independent din punct de vedere operaţional faţă de

Curtea de Conturi şi faţă de celelalte autorităţi responsabile cu gestionarea şi implementarea fondurilor

comunitare nerambursabile, are atribuţii şi proceduri de lucru proprii. În teritoriu, Autoritatea de Auditare structuri regionale organizate în judeţele în care îşi desfăşoară activitatea, agenţii, autorităţi de

management şi/sau organismele intermediare care gestionează fondurile comunitare. Oficii Regionale de

Audit sunt în judeţele Alba, Bucureşti-Ilfov, Călăraşi, Cluj, Dolj, Galaţi, Neamţ şi Timiş.

Autoritatea de Audit este singura autoritate naţională competentă să efectueze audit public

extern, în conformitate cu legislaţia comunitară şi naţională asupra fondurilor arătate mai sus.Poate

efectua audit public extern şi asupra altor categorii de fonduri urmând ca reglementările care vizează

fondurile respective să prevadă şi asigurarea resurselor necesare acestei activităţi. În conformitate cu prevederile legislaţiei comunitare şi naţionale, cu standardele de audit

acceptate pe plan internaţional, Autoritatea de Audit efectuează audit de sistem şi audit al operaţiunilor.

Principalele atribuţii ale Autorităţii de Audit sunt următoarele:

a. evaluarea conformităţii sistemelor de management şi control pentru programele operaţionale

cofinanţate prin instrumentele structurale şi prin Fondul European pentru Pescuit, cu prevederile legale

comunitare;

b. verificarea, pe bază de eşantion reprezentativ, a cheltuielilor declarate de autorităţile responsabile cu

gestionarea şi implementarea fondurilor prevăzute mai sus;

c. raportarea anuală privind compatibilitatea sistemelor de management şi control ale autorităţilor

responsabile cu gestionarea şi implementarea fondurilor prevăzute mai sus, referitor la capacitatea

acestora de a asigura conformitatea operaţiunilor cu reglementările comunitare;

d. verificarea existenţei şi corectitudinii elementului de cofinanţare naţional;

e. eliberarea certificatelor de audit privind conturile anuale ale agenţiilor de plăţi, precum şi pentru

contul Euro SAPARD, în ceea ce priveşte integralitatea, acurateţea şi veridicitatea acestor conturi;

f. emiterea opiniei asupra declaraţiei de asigurare, emise de agenţiile de plăţi pentru agricultură şi

dezvoltare rurală;

g. emiterea declaraţiilor de închidere, însoţite de rapoarte de audit, pentru fiecare program sau măsură,

finanţate din fondurile prevăzute mai sus;

h. urmărirea respectării criteriilor de acreditare a autorităţilor responsabile cu gestionarea şi

implementarea fondurilor comunitare nerambursabile, destinate agriculturii şi dezvoltării rurale, pe toată

perioada de implementare tehnică şi financiară a acestora;

i. urmărirea modului de implementare de către entităţile auditate a recomandărilor formulate ca urmare a

acţiunilor de audit efectuate de Autoritatea de Audit.

68



Pentru fondurile comunitare nerambursabile, destinate susţinerii agriculturii şi dezvoltării rurale,

Autoritatea de Audit îndeplineşte rolul de organism de certificare.Autoritatea de Audit raportează

Comisiei Europene asupra modului de utilizare a fondurilor comunitare nerambursabile, iar principalele

constatări şi recomandări rezultate în urma auditurilor efectuate sunt incluse în raportul public anual al

Curţii de Conturi.Autoritatea de Audit este condusă de un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi numiţi de Parlament dintre

consilierii de conturi, pentru perioada mandatului de consilier de conturi pentru care aceştia au fost

numiţi. Mandatul nu poate fi reînnoit.

În cadrul competenţelor avute, Curtea de Conturi desfăşoară activităţile specifice asupra

următoarelor categorii de entităţi publice:

a. statul şi unităţile administrativ-teritoriale, în calitate de persoane juridice de drept public, cu serviciile

şi instituţiile lor publice, autonome sau neautonome;b. Banca Naţională a României;

c. regiile autonome;

d. societăţile comerciale la care statul, unităţile administrativ-teritoriale, instituţiile publice sau regiile

autonome deţin, singure sau împreună, integral sau mai mult de jumătate din capitalul social;

e. organismele autonome de asigurări sociale sau de altă natură, care gestionează bunuri, valori sau

fonduri, într-un regim legal obligatoriu, în condiţiile în care prin lege sau prin statutele lor se prevede

acest lucru.

Curtea de Conturi poate hotărâ desfăşurarea activităţilor stabilite de lege şi la alte persoane, care:

1. beneficiază de garanţii guvernamentale pentru credite, de subvenţii sau alte forme de sprijin financiar

din partea statului, a unităţilor administrativ-teritoriale, a altor instituţii publice;

2. administrează, în temeiul unui contract de concesiune sau de închiriere, bunuri aparţinând domeniului

public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale;

3. administrează şi/sau utilizează fonduri publice, în sensul prezentei legi, verificările urmând a se

efectua numai în legătură cu legalitatea administrării şi/sau utilizării acestor fonduri.

Controlul execuţiei bugetelor Camerei Deputaţilor, Senatului, Administraţiei Prezidenţiale,

Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curţii Constituţionale, Consiliului Legislativ şi

Avocatului Poporului se exercită exclusiv de Curtea de Conturi.

69



4.3. Organizarea structurilor de control financiar în sfera de acţiune a executivului

În sfera de acţiune a executivului, activitatea de control financiar este organizată în structuri

distincte care funcţionează în cadrul Ministerului Finanţelor Publice , ca organ central ce pune în aplicare

politica guvernamentală în domeniul financiar.4.3.1. Ministerul Finanţelor Publice

Ministerul Finanţelor Publice este instituţia publică organizată în baza prevederilor legale proprii

ca organism de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, care aplică

strategia şi programul de guvernare în domeniul finanţelor publice.

Ministerul Finanţelor Publice îndeplineşte următoarele funcţii:

a. de strategie, prin care se asigură, în conformitate cu politica financiară a Guvernului şi cu normele

Uniunii Europene, elaborarea strategiei în domeniile de activitate specifice ministerului: fiscal, bugetar,contabilitate publică, reglementări contabile, datorie publică, coordonarea şi administrarea asistenţei

financiare nerambursabile, coordonarea şi administrarea instrumentelor structurale, controlul financiar

public intern, sisteme de management financiar şi control, coordonarea şi verificarea achiziţiilor publice,

domenii reglementate specific;

b. de reglementare şi sinteză, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional necesar

pentru realizarea obiectivelor strategice în domeniul finanţelor publice;

c. de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român şi al Guvernului României,

reprezentarea pe plan intern şi extern în domeniul său de activitate şi în limitele stabilite prin actele

normative în vigoare;

d. de prognoză, prin care se asigură elaborarea de studii şi prognoze pe termen scurt, mediu şi lung

privind evoluţia economiei româneşti în ansamblu, pe sectoare şi în profil teritorial, precum şi

fundamentarea principalelor măsuri de politică economică, exercitată prin Comisia Naţională de

Prognoză;

e. de concepţie bugetară şi fiscală;

f. de administrare a veniturilor statului;

g. de administrare a resurselor derulate prin Trezoreria Statului;

70



h. de administrare a datoriei publice;

i. de implementare a prevederilor Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană pentru

domeniul financiar şi fiscal;

j. de coordonare a asistenţei financiare nerambursabile acordate României de Uniunea Europeană şi de

statele membre ale acesteia, precum şi de statele membre ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb;k . de administrare financiară a fondurilor PHARE, ISPA şi SAPARD, inclusiv de asistenţă financiară

acordată de statele membre ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb;

l. de coordonare a relaţiilor bugetare cu Uniunea Europeană, precum şi a contactelor cu structurile

comunitare, din punct de vedere administrativ, în acest domeniu;

m. de autoritate pentru coordonarea instrumentelor structurale, având responsabilitatea coordonării

pregătirii, dezvoltării, armonizării şi funcţionării cadrului legislativ, instituţional, procedural şi

programatic pentru gestionarea instrumentelor structurale;n. de autoritate de management pentru Programul operaţional „ Asistenţă tehnică”;

o. de control financiar public intern;

p. de organizare şi exercitare a auditului intern în entităţile publice, inclusiv în Ministerul Finanţelor

Publice;

q. de evidenţă a bunurilor ce constituie domeniul public al statului;

r. de combatere a evaziunii fiscale, exercitată prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile

subordonate;

s. de control al aplicării unitare şi respectării reglementărilor legale în domeniul său de activitate, precum

şi al funcţionării instituţiilor care îşi desfăşoară activitatea în subordinea sau sub autoritatea sa;

t. de autoritate cu competenţe în domeniul politicii şi legislaţiei vamale, coordonare, îndrumare şi control

în acest domeniu;

u. de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor care intră sub

incidenţa legislaţiei privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de

lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii;

v. de suport, respectiv de management al resurselor umane, financiare şi materiale, de susţinere a

activităţilor specifice prin intermediul tehnologiei informaţiilor şi comunicaţiilor, de consultanţă juridică,

precum şi de promovare a unui cadru de lucru comunicaţional.

Principalele instituţii subordonate sunt:Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Garda

Financiară, Autoritatea Na ţi onală a Vămilor , Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice judeţene,

Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor , Comisia Naţională de Prognoză, alte unităţi aflate

în coordonarea sau sub autoritatea MFP.

Activitatea de control financiar sau forme derivate ale acesteia, în sensul teoretic al noţiunilor,

este realizată în cadrul Ministerului Finanţelor Publice de către următoarele structuri:

71

http://anaf.mfinante.ro/

http://www.gardafinanciara.ro/


http://www.customs.ro/vami/


http://anaf.mfinante.ro/public/wps/portal/!ut/p/c1/hc09D4IwGATgX2R6tPhCR6RAy6dfILIQBmNIBByMv18Mk4N6Nz65HGvY3LF79tfu0U9jd2M1a6hNHK1KY3O4ch-AV6BdVCQCwOxnamOxlkefFMltHIKLQJZGqNmdP-vT-4_avOBlaBvLcimwwEnbm7QyiJRYHF_iYfFf_x-uswPA0zyNfAkrycByPQ0Xdh9q9GblvQDCpo4A/dl2/d1/L2dJQSEvUUt3QS9ZQnB3LzZfSjM1OVRDNkQ2SE1TMDAyTE5MR0M5MDFLTTI!/


http://www.anrp.gov.ro/

http://www.cnp.ro/

http://www.cnp.ro/

http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/institutii_subordonate/unitati_coordonateMEF.htm







http://www.anrp.gov.ro/

http://www.cnp.ro/



http://anaf.mfinante.ro/



1. Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern;

2. Unitatea Centrală de Armonizare a Sistemelor de Management şi Control;

3. Direcţia de Audit Public Intern;

4. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern (UCAAPI) este structuraspecializată, organizată în baza prevederilor legale, având competenţă materială, teritorială şi

instituţională, care pune în aplicare obiectivele Ministerului Finanţelor Publice în domeniul auditului

public intern.

Atribuţiile Unităţii Centrale de Armonizare pentru Auditul Public Intern, stabilite prin prevederi

legale şi norme date în aplicarea acestora, sunt:

- de monitorizare a activităţii de audit public intern pe baza strategiei la nivel naţional, elaborată şi

aplicată în acest scop;- de elaborare şi dezvoltare a cadrului legal de organizare şi exercitare a activităţii de audit public intern

prin realizarea şi implementarea de metodologii şi proceduri uniforme bazate pe standardele

internaţionale;

- de elaborare a Codului de conduită etică a auditorului intern şi de avizare a normelor metodologice

specifice de aplicare în diferitele sectoare de activitate;

- de efectuare de acţiuni de audit public intern pe teme stabilite prin programele de audit sau, la

solicitarea conducerii Ministerului Finanţelor Publice, pe teme punctuale;

- de coordonare privind angajarea şi pregătirea profesională a personalului propriu şi de avizare a numirii

responsabililor de structuri de audit public intern din cadrul instituţiilor publice conduse de ordonatorii

principali de credite;

- de cooperare cu autorităţile şi instituţiile de control financiar şi de audit public din ţară şi din

străinătate.

Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern este condusă de un director

general care are în subordine şefi ai unor servicii, constituite în baza prevederilor ordinului ministrului

finanţelor publice.

Principalul obiectiv al UCAAPI consta în reglementarea si coordonarea unitară, la nivel naţional,

a activităţii de audit public intern. Realizarea practică a obiectivului principal este asigurata prin

structurile de specialitate ale UCAAPI.

Unitatea Centrală de Armonizare a Sistemelor de Management şi Control este structura

Ministerului Finanţelor Publice care are ca obiect de activitate, reglementat prin prevederi legale proprii,

realizarea controlului financiar preventiv delegat.

Structura organizatorică este formată din:

- Serviciul de control financiar preventiv delegat şi armonizare metodologică a politicilor în

72



domeniul sistemelor de management financiar şi control la insituţiile publice,

- Serviciul de control financiar preventiv delegat şi monitorizare/implementare a sistemelor de

management financiar şi control la insituţiile publice

- Serviciul de control financiar preventiv delegat, evaluare şi raportare în domeniul sistemelor de

management financiar şi control la insituţiile publice,- Unitatea de monitorizare a cheltuielilor publice.

Controlul financiar preventiv delegat este forma controlului financiar ce are ca obiectiv

analizarea unor operaţiuni din sfera de activitate a instituţiilor publice, de către personal specializat al

Ministerului Finanţelor Publice, în vederea stabilirii legalităţii şi regularităţii acestora.

În vederea realizării activităţii de control financiar preventiv delegat, prin ordin al ministrului

finanţelor publice se numesc, pentru fiecare instituţie publică în care se exercită funcţia de ordonator

principal de credite al bugetului de stat, al bugetului asigurărilor sociale de stat sau al bugetuluifondurilor speciale, controlorii delegaţi pentru realizarea acestei forme a controlului financiar. Numărul

controlorilor delegaţi este stabilit în funcţie de volumul şi complexitatea operaţiunilor realizate în cadrul

fiecărei instituţii publice unde se exercită controlul financiar preventiv delegat.

Activitatea de control financiar preventiv, desfăşurată de controlorii delegaţi, este reglementată

prin norme metodologice aprobate de ministrul finanţelor publice, prin care sunt stabilite:

- tipurile de operaţiuni ale căror proiecte se supun controlului financiar preventiv delegat;

- limitele valorice minime de la care se exercită controlul financiar preventiv delegat pentru fiecare tip de

operaţiune în parte;

- procedura de exercitare a controlului financiar preventiv delegat, pentru fiecare operaţiune supusă

verificării.

Funcţia de controlor delegat este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu

excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. Corpul controlorilor delegaţi se organizează ca

un compartiment distinct în structura Ministerului Finanţelor Publice, la nivel central şi teritorial, şi

cuprinde ansamblul controlorilor delegaţi. Controlorii financiari delegaţi nu se pronunţă în legătură cu

oportunitatea operaţiunilor ce fac obiectul controlului financiar preventiv delegat.

Corpul controlorilor delegaţi este condus de controlorul financiar şef. Controlorul financiar şef

are doi adjuncţi ale căror atribuţii se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice, la propunerea

controlorului financiar şef.

Tot în structura Ministerului Finanţelor Publice, pe lângă Corpul controlorilor delegaţi şi în

subordinea controlorului financiar şef, funcţionează o direcţie de specialitate care asigură suportul

metodologic şi informaţional necesar în activitatea Corpului controlorilor delegaţi şi ale cărei atribuţii se

stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice, la propunerea controlorului financiar şef.

73



Controlorul financiar şef şi adjuncţii acestuia sunt numiţi prin hotărâre a Guvernului pentru un

mandat de 6 ani, pe baza propunerii nominale făcute de către ministrul finanţelor publice în urma

intervievării a 6 candidaţi desemnaţi din rândul controlorilor delegaţi de către Corpul controlorilor

delegaţi, în şedinţă plenară, cu majoritate simplă. La data şedinţei plenare de desemnare a celor 6

candidaţi este obligatoriu ca numărul controlorilor delegaţi încadraţi efectiv şi efectiv prezenţi la şedinţăsă fie cel puţin jumătate din numărul de posturi de controlor delegat, stabilit.

Aceeaşi persoană nu poate îndeplini mai mult de un mandat în funcţia de controlor financiar şef;

de asemenea, aceeaşi persoană nu poate îndeplini mai mult de un mandat în funcţia de controlor

financiar şef adjunct.

Principalele atribuţii ale controlorilor financiari delegaţi constau în:

1.aplicarea şi dezvoltarea principiilor şi practicilor avansate de bună conduită financiară;

2.colaborarea şi schimburile profesionale între controlorii delegaţi;3.colaborarea şi schimburile profesionale cu alte structuri de profil interne, externe şi internaţionale.

Controlorul financiar şef îndeplineşte, în principal, următoarele atribuţii:

a. susţine, în faţa ministrului finanţelor publice, a Guvernului şi a altor autorităţi, după caz, soluţiile date

în exerciţiul atribuţiilor sale de către oricare dintre controlorii delegaţi;

b. organizează sistemul informaţional şi urmăreşte realizarea în mod efectiv şi în timp util a schimbului

de informaţii între controlorii delegaţi;

c. prezintă ministrului finanţelor publice, trimestrial, rapoarte privind activitatea controlorilor delegaţi,

situaţia intenţiilor şi refuzurilor de viză, precum şi aspectele importante privind utilizarea fondurilor

publice;

d. asigură formularea de opinii neutre;

e. organizează şi urmăreşte colectarea, prelucrarea şi înregistrarea statistică a informaţiilor privind

activitatea de control financiar preventiv delegat şi efectuează evaluarea acesteia;

f. dispune măsuri pentru aplicarea în activitatea controlorilor delegaţi a principiilor şi practicilor avansate

de bună conduită financiară şi pentru valorificarea propunerilor şi contribuţiilor acestora la dezvoltarea şi

la perfecţionarea de standarde în domeniu;

g. asigură îndrumarea metodologică în domeniul controlului financiar preventiv;

h. prezintă Guvernului, până la sfârşitul trimestrului I al anului curent pentru anul precedent, un raport

anual privind activitatea controlorilor delegaţi, care trebuie să cuprindă, între altele, o analiză, din

perspectiva anilor precedenţi, a modului de soluţionare a refuzurilor de viză de control financiar

preventiv delegat, precum şi propuneri de îmbunătăţire a legislaţiei financiare;

i. elaborează raportul naţional anual privind controlul preventiv, pe care îl prezintă spre dezbatere

Guvernului;

74



j. evaluează activitatea fiecărui controlor delegat şi propune ministrului finanţelor publice acordarea

aprecierilor anuale;

k. alte atribuţii, stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.

Direcţia de Audit Public Intern (DAPI) este structura specializată a Ministerului Finanţelor

Publice care realizează politica acestuia în domeniul activităţii de audit organizat şi exercitat la nivelulinstituţiilor publice sau al altor unităţi asimilate acestora din economia naţională. Principalele atribuţii

ale Direcţiei de Audit Public Intern sunt următoarele:

- elaborează programul planului anual de audit public intern;

- realizează, în baza programului aprobat, activităţi de audit public intern în scopul evaluării sistemelor

de management financiar şi de control intern ale entităţilor publice;

- întocmeşte, periodic, rapoarte privind principalele constatări rezultate din activitatea de audit exercitată,

iar la sfârşitul anului elaborează raportul pentru întreaga activitate desfăşurată;- informează UCAAPI asupra recomandărilor neînsuşite de către conducătorul instituţiei publice

auditate, ca şi asupra consecinţelor ce decurg din aceasta;

- creează, actualizează şi întreţine bazele de date centralizate privind activitatea proprie.

Din punct de vedere organizatoric, Direcţia de Audit Public Intern este formată din servicii şi

compartimente structurate pe baza obiectivelor rezultate din prevederile legale de organizare şi

funcţionare a Ministerului Finanţelor Publice.

Principalele atribuţii ale serviciilor funcţionale şi ale compartimentului de specialitate sunt

următoarele:

Serviciul audit public intern pentru fonduri externe:

- elaborează proiectul programului de audit public intern în domeniul fondurilor prestructurale care se

avizează atât de Ministerul Finanţelor Publice, cât şi de către responsabilul naţional cu autorizarea

funcţionării;

- elaborează propuneri de norme metodologice specifice pentru exercitarea activităţilor de audit public

intern asupra fondurilor prestructurale;

- efectuează activităţi de audit public intern, cel puţin o dată la trei ani, în scopul evaluării sistemelor de

management financiar şi de control implementate de către unele dintre structurile Ministerului Finanţelor

Publice, prin care se gestionează fonduri externe;

- iniţiază propuneri de modificări legislative în domeniul ce face obiectul propriu de activitate;

- participă la elaborarea raportului anual al activităţilor de audit public intern al Direcţiei de audit public

intern.

Serviciul de audit public intern pentru aparatul propriu:

- elaborează proiectul programului de audit public intern în domeniul de activitate intern al structurilor

funcţionale ale Ministerului Finanţelor Publice;

75



- elaborează propuneri de norme metodologice specifice sau de modificare a celor existente în legătură

cu auditarea activităţilor proprii ale structurilor Ministerului Finanţelor Publice;

- participă împreună cu UCAAPI în, şi, după caz, cu alte structuri de audit aparţinând unităţilor de

specialitate, la misiuni realizate de acestea.

Compartimentul coordonare, evaluare şi raportare pentru activitatea de audit public intern:- elaborează raportul anual de audit public intern al Ministerului Finanţelor Publice;

- elaborează sinteze ale rapoartelor de audit public intern emise de structurile teritoriale de specialitate

ale Ministerului Finanţelor Publice;

- realizează îndrumarea metodologică a structurilor Ministerului Finanţelor Publice pe teme ce fac

obiectul de activitate al acestora;

- controlează modul de respectare a prevederilor legale şi a normelor şi instrucţiunilor din Codul privind

conduita etică a auditorului intern;- elaborează tematicile pe baza cărora se realizează instruirea personalului Direcţiei de audit public intern

şi a celui încadrat în alte structuri ale Ministerului Finanţelor Publice pe teme specifice ale obiectului de

activitate, auditul public intern.

4.3.2. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este structura organizată în cadrul Ministerului

Finanţelor Publice , care funcţionează ca organism de specialitate al administraţiei publice centrale, în

baza prevederilor legale proprii. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a fost înfiinţată la

data de 1 octombrie 2003 în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, prin Ordonanţa Guvernului nr.

86/2003, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrală. Începând cu ianuarie 2004 a devenit

operaţională, dobândind calitatea de instituţie cu personalitate juridică proprie, prin desprinderea

direcţiilor cu atribuţii în administrarea veniturilor statului din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.

Organizată sub formă de reţea, ANAF este reprezentată în teritoriu de 42 Direcţii Generale ale

Finanţelor Publice, 42 Administraţii ale Finanţelor Publice pentru contribuabilii mijlocii(câte una în

fiecare DGFP) şi 368 de AFP-uri. În plus, din anul 2005, ANAF a preluat Garda Financiară şi

Autoritatea Naţională a Vămilor

Din punct de vedere organizatoric, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este formată din

direcţii generale şi direcţii, în cadrul cărora se pot organiza servicii şi birouri sau alte structuri, în funcţie

de necesităţi.

Controlul fiscal este activitatea principală realizată de către structurile specializate ale Agenţiei

Naţionale de Administrare Fiscală pe baza următoarelor obiective:

- verificarea bazelor de impunere;

- stabilirea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale;

- controlul exactităţii realizării obligaţiilor de către contribuabil;

76



- verificarea modului de respectare a prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile;

- stabilirea diferenţelor obligaţiilor de plată şi a accesoriilor acestora.

Principalele activităţi care se realizează pe baza acestor obiective stabilite şi aprobate prin

prevederi legale sunt:

- investigarea fiscală a tuturor actelor şi faptelor ce rezultă din activitatea unui contribuabil în vedereaconstatării legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, a corectitudinii îndeplinirii obligaţiilor faţă de

diferitele bugete ale statului;

- evaluarea informaţiilor fiscale în vederea comparării declaraţiilor fiscale cu informaţiile deţinute din

alte surse de către structurile abilitate cu realizarea activităţii de inspecţie fiscală;

- sancţionarea abaterilor constatate, conform prevederilor legale, şi stabilirea măsurilor de prevenire şi

combatere a faptelor de nerespectare a normelor fiscale.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală exercită funcţia de control financiar, în cele douăforme ale acestuia, controlul fiscal şi investigaţia fiscală, prin următoarele structuri:

Direcţia Generală de Control Financiar funcţionează, în baza prevederilor Legii nr.30/1991 şi

O.M.F.P. nr. 889/2005 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar de stat cu modificările şi

completările ulterioare, ca aparat specializat de control financiar ulterior care asigură îndeplinirea în

bune condiţii şi la timp a sarcinilor ce revin Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pe linia

exercitării controlului administrării şi utilizării resurselor financiare şi respectării reglementărilor

financiar-contabile în activitatea desfăşurată de agenţii economici cu capital de stat - regii autonome,

societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale - în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor

acestora faţă de stat.

Direcţia are în structură Serviciul de Control Financiar al Statului şi Compartimentul de analiză,

sinteză, programare şi coordonare a activităţii de control financiar. De asemenea, Direcţia de Control

Financiar are în coordonare Serviciile de control al gestionării şi administrării patrimoniului public şi

privat al statului din cadrul Direcţiilor Generale a Finanţelor Publice teritoriale şi din cadrul Direcţiei

Generale de Administrare a Marilor Contribuabili. Aparatul de control este condus de un director. Avea

în subordine un număr total de posturi de 349, din care 27 la nivel central.

În exercitarea atribuţiilor prevăzute în art. 5 din Legea nr. 30/1991, privind organizarea şi

funcţionarea controlului financiar, principalele obiective ale controlului financiar sunt:

a. controlează utilizarea fondurilor acordate de stat pentru realizarea de investiţii de interes general,

subvenţionarea unor activităţi şi produse şi pentru alte destinaţii prevăzute de lege;

b. verifică folosirea mijloacelor şi a fondurilor din dotare şi respectarea reglementărilor financiar-

contabile în activitatea regiilor autonome şi a societăţilor comerciale cu capital de stat;

77



c. verifică exactitatea şi realitatea înregistrărilor în evidenţele prevăzute de lege şi de actele de constituire

a societăţilor comerciale şi a celorlalţi agenţi economici, urmărind stabilirea corectă şi îndeplinirea

integrală şi la termen a tuturor obligaţiilor financiare şi fiscale faţă de stat;

d. îndeplineşte şi alte atribuţii de control stabilite, potrivit legii, în sarcina Ministerului Finanţelor.

În contextul încheierii procesului de tranziţie şi atingerea statutului de economie de piaţăfuncţională, s-a impus reforma statului acţionar şi clarificarea rolurilor diferite ale statului în economia

de piaţă, justificată de faptul că, sectorul public reprezintă mize economice şi sociale importante şi

trebuie să facă faţă unor evoluţii profunde.

Toate aceste schimbări din economie au atras şi modificare conceptului privind controlul

financiar al statului şi consolidarea instituţională sub aspectul organizării, cuprinderii şi extinderii

acestuia în economie.

Noul concept privind controlul financiar al statului în sectorul public contribuie la asigurareaunor sisteme sănătoase de gestiune şi administrare a patrimoniului public, precum şi la creşterea

eficacităţii, economicităţii şi eficienţei utilizării resurselor şi îmbunătăţirea calităţii managementului

financiar.

Elaborarea cadrului legislativ, cu asistenţă de specialitate din acele ţări ale UE unde sectorul

public deţine o pondere însemnată (Franţa, Spania, Italia), a condus la întărirea rolului Direcţiei Generale

de Control Financiar la nivel central şi adaptarea structurii instituţionale care să permită să se conducă

după principiul „să anticipăm şi nu să reacţionăm” .

Prin Direcţia Generală de Coordonare a Inspecţiei Fiscale se asigură exercitarea de către

ANAF a unui control calificat şi eficient pentru respectarea de către contribuabili a legislaţiei. Direcţia

Generală de Coordonare a Inspecţiei Fiscale are următoarele atribuţii:

- coordonarea activităţii de inspecţie fiscală desfăşurată de orice structură din subordinea ANAF cu

atribuţii în acest sens, prin întocmirea şi urmărirea respectării programelor de activitate, elaborarea şi

calcularea indicatorilor de performanţă, emiterea de proceduri de lucru în domeniul inspecţiei fiscale şi

metodologii de control;

- analizarea şi evaluarea informaţiilor fiscale pe care le deţine, precum şi obţinerea de informaţii noi în

vederea identificării riscurilor fiscale;

- anticiparea căilor şi metodelor utilizate de contribuabili pentru sustragerea de la plata obligaţiilor

bugetare;

- cooperarea administrativă şi efectuarea schimbului de informaţii între administraţia fiscală română şi

administraţiile statelor membre ale Uniunii Europene, precum şi cu cele cu care România are încheiate

convenţii de evitare a dublei impuneri cu privire la impozitele directe şi indirecte;

78



- emiterea de acte administrative în vederea soluţionării cererilor contribuabililor referitoare la

reglementarea unor situaţii fiscale de fapt viitoare sau la stabilirea condiţiilor şi modalităţilor în care

urmează să fie determinate preţurile de transfer.

- gestionarea schimbului de informaţii şi a cooperării administrative pe linie de TVA şi accize;

- emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate şi a acordului de preţ în avans;- întocmirea proiectelor de Ordin ale Preşedintelui ANAF, cu privire la contribuabilii declaraţi inactivi.

Direcţia Generală de Coordonare a Activităţii de Inspecţie Fiscală îşi propune următoarele

acţiuni:

- creşterea eficienţei acţiunilor de inspecţie fiscală;

- dezvoltarea activităţilor de cercetare privind procedeele de acţiune ale unor contribuabili în

vederea sustragerii de la declararea şi plata obligaţiilor fiscale;

- crearea indicatorilor de risc fiscal, respectiv tehnici şi instrumente pentru identificarea domeniilor curisc fiscal mare şi a contribuabililor cu risc mare;

- elaborarea metodologiei pentru activitatea de cercetare şi documentare în interes fiscal;

- modificarea/dezvoltarea cadrului legislativ care să permită efectuarea activitaţilor de cercetare şi

documentare în interes fiscal;

- dezvoltarea bazei de date unice cu rezultatele inspecţiei fiscale desfăşurate atât la persoane juridice, cât

şi la persoane juridice fizice;

- crearea unei baze de date cu cazuri fiscale identificate în acţiunile de inspecţie fiscală prin preluarea

datelor din aplicaţiile existente.

Direcţia Generală de Coordonare a Activităţii de Inspecţie Fiscală are următoarea structură

organizatorică:

- Direcţia de Inspecţie Fiscală, care are în subordine:

-Serviciul de coordonare a activităţii de inspecţie fiscală;

-Serviciul de metodologie şi proceduri pentru inspecţia fiscală;

-Serviciul central de legături;

-Serviciul preţuri de transfer.

- Direcţia de Informaţii Fiscale, care are în subordine:

-Serviciul de management al informaţiei;

-Serviciul de analiză de risc.

La nivelul judeţelor, activitatea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală este realizată prin

Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, în cadrul cărora

funcţionează structuri specializate care au organizate Servicii de Investigaţii Fiscale (SIF), Servicii de

Control Fiscal (SCF) şi Servicii de Control Financiar (SCF).

4.3.3. Garda Financiară

79



Conform HG nr. 533/2007, Garda Financiară este instituţie publică de control, cu personalitate

juridică, care exercită controlul operativ şi inopinat privind prevenirea, descoperirea şi combaterea

oricăror acte şi fapte din domeniul economic, financiar şi vamal, care au ca efect evaziunea şi frauda

fiscală. Este organizată ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea

Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.Garda Financiară este condusă de un comisar general, înalt funcţionar public, numit, în condiţiile

legii, prin ordin al ministrului finanţelor publice. Comisarul general are calitatea de ordonator secundar

de credite şi exercită atribuţiile legale în această calitate pentru toate unitaţile din structura Gărzii

Financiare. În exercitarea atribuţiilor sale comisarul general emite decizii.

Comisarul general reprezintă Garda Financiară în relaţiile cu terţii.

Comisarul general asigură, prin deciziile luate, îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor ce

revin Gărzii Financiare potrivit dispoziţiilor legale în vigoare şi răspunde în faţa ministrului finanţelor publice şi a preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de întreaga activitate desfăşurată de

unităţile din structura Gărzii Financiare.

Garda Financiară are în structură:

a. Comisariatul General;

b. Secţiile judeţene şi Secţia Municipiului Bucureşti.

Comisariatul general este structura centrală a Gărzii Financiare, care, sub conducerea

comisarului general, asigură realizarea strategiei de control, urmăreşte modul de realizare a atribuţiilor

încredinţate Secţiilor judeţene şi Secţiei Municipiului Bucureşti, stabileşte măsuri operative pentru

eficienţa controlului curent şi a controlului tematic. Comisarii din Comisariatul General al Gărzii

Financiare au competenţa de control operativ şi inopinat pe întregul teritoriu al ţării.

În cadrul structurii organizatorice a Comisariatului General al Gărzii Financiare şi, respectiv, a

Secţiilor judeţene şi a Secţiei Municipiului Bucureşti se pot constitui servicii, birouri, compartimente,

respectiv divizii.

Secţiile judeţene se organizează ca unităţi cu personalitate juridică. Au competenţe teritoriale de

control limitate, în cadrul judeţului în care sunt organizate.

Personalul Gărzii Financiare execută operaţiuni de control curent şi operaţiuni de control

tematic.Controlul curent se execută operativ şi inopinat, pe baza legitimaţiei de control, a insignei de

împuternicire şi a ordinului de serviciu.Controlul tematic se execută de către comisarii Gărzii Financiare

în baza ordinelor date de către ministrul finanţelor publice, preşedintele Agenţiei Naţionale de

Administrare Fiscală sau de către comisarul general.

Persoana care dispune controlul tematic stabileşte obiectivele de verificat, entităţile supuse

controlului, perioada asupra căreia se efectuează verificarea, precum şi durata controlului.La orice

acţiune de control participă minimum 2 comisari.

80



La acţiunile de control cu grad sporit de periculozitate, echipele de comisari vor fi însoţite de

membri ai subunităţilor specializate de intervenţie rapidă ale poliţiei.La constatarea unor împrejurări

privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal, organele Gărzii

Financiare întocmesc procese-verbale în baza cărora sesizează organele de urmărire penală cu privire la

faptele constatate.În vederea realizării atribuţiilor sale, pentru combaterea actelor şi faptelor de evaziune şi fraudă

fiscală, Garda Financiară efectuează controlul operativ şi inopinat cu privire la:

a. respectarea actelor normative în scopul prevenirii, descoperirii şi combaterii oricăror acte şi fapte

interzise de lege;

b. respectarea normelor de comerţ, urmărind prevenirea, depistarea şi înlăturarea operaţiunilor ilicite;

c. modul de producere, depozitare, circulaţie şi valorificare a bunurilor, în toate locurile şi spaţiile în care

se desfăşoară activitatea agenţilor economici;d. participarea, în colaborare cu organele de specialitate ale altor ministere şi instituţii specializate, la

acţiuni de depistare şi combatere a activităţilor ilicite care generează fenomene de evaziune şi fraudă

fiscală.

În îndeplinirea atribuţiilor ce le revin, comisarii Gărzii Financiare sunt în drept:

1. să efectueze controale în spaţiile în care se produc, se depozitează sau se comercializează bunuri ori se

desfăşoară activităţi ce cad sub incidenţa actelor normative în vigoare cu privire la prevenirea,

descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte care sunt interzise de acestea;

2. să verifice respectarea reglementărilor legale privind circulaţia mărfurilor pe drumurile publice, în

porturi, căi ferate şi fluviale, aeroporturi, în vecinătatea punctelor vamale, antrepozite, zone libere,

precum şi în alte locuri în care se desfăşoară o asemenea activitate;

3. să verifice legalitatea activităţilor desfăşurate, existenţa şi autenticitatea documentelor justificative în

activităţile de producţie şi prestări de servicii ori pe timpul transportului, depozitării şi comercializării

bunurilor şi să aplice sigilii pentru asigurarea integrităţii bunurilor;

4. să dispună măsuri cu privire la confiscarea, în condiţiile legii, a bunurilor a căror fabricaţie,

depozitare, transport sau desfacere este ilicită, precum şi a veniturilor realizate din activităţi comerciale

sau prestări de servicii nelegale şi să ridice documentele financiar-contabile şi de altă natură care pot

servi la dovedirea contravenţiilor sau, după caz, a infracţiunilor;

5. să solicite, în condiţiile şi potrivit Codului de procedur ă penal ă, efectuarea de către organele abilitate

de lege a percheziţiilor în localuri publice sau particulare - case, curţi, dependinţe şi grădini, dacă există

indicii că în aceste locuri sunt ascunse documente, mărfuri sau se desfăşoară activităţi care au ca efect

evaziunea sau frauda fiscală;

6. să constate acte şi fapte care au avut ca efect evaziunea şi frauda fiscală, să stabilească implicaţiile

fiscale ale acestora şi să dispună, în condiţiile Codului de procedura fiscala, luarea măsurilor asigurătorii

81



ori de câte ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi

risipească averea şi să sesizeze, după caz, organele de urmărire penală;

7. să legitimeze şi să stabilească identitatea administratorilor unităţilor controlate, precum şi a oricăror

persoane implicate în săvârşirea faptelor constatate şi să solicite acestora explicaţii scrise, după caz;

8. să reţină documente, în condiţiile Codului de procedură fiscală, să solicite copii certificate de pedocumentele originale, să preleveze probe, eşantioane, mostre etc. şi să solicite efectuarea expertizelor

tehnice necesare finalizării actului de control. Analiza şi examinarea probelor, eşantioanelor şi mostrelor,

precum şi expertizele tehnice se fac în laboratoare de specialitate, cheltuielile privind efectuarea acestora,

inclusiv cele legate de depozitarea şi manipularea mărfurilor confiscate fiind suportate din fondurile

special alocate Gărzii Financiare prin bugetul de venituri şi cheltuieli;

9. să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit competenţelor prevăzute de

lege;10. să întocmească acte de control operativ şi inopinat privind rezultatele verificărilor, să aplice măsurile

prevăzute de normele legale şi să sesizeze organele competente în vederea valorificării constatărilor;

11. să oprească mijloacele de transport, în condiţiile legii, pentru verificarea documentelor de însoţire a

bunurilor şi persoanelor transportate;

12. să solicite instituţiilor financiar-bancare, de asigurări şi reasigurări, în condiţiile legii, date sau, după

caz, documente, în scopul instrumentării şi fundamentării constatărilor cu privire la săvârşirea unor fapte

ce contravin legislaţiei în vigoare;

13. să poarte uniforma, să păstreze, să folosească şi să facă uz de armamentul şi mijloacele de apărare

din dotare, în condiţiile legii;

14 să utilizeze mijloacele auto purtând însemne şi dispozitive de avertizare sonore şi luminoase

specifice, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă;

15. să constituie şi să utilizeze baze de date necesare pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi a

altor fapte ilicite în domeniul fiscal;

16. să efectueze, în exercitarea controlului operativ şi inopinant, monitorizări şi verificări necesare

prevenirii, descoperirii şi combaterii faptelor de fraudă şi evaziune fiscală.

4.3.3. Autoritatea Naţională a Vămilor

Autoritatea Naţională a Vămilor este organizat şi funcţionează ca organ de specialitate al

administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, cu buget şi patrimoniu propriu, în subordinea

Ministerului Finanţelor Publice, în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Autoritatea Naţională a Vămilor asigură aplicarea politicii vamale şi în domeniul accizelor în

mod uniform, imparţial, transparent şi nediscriminatoriu, tuturor persoanelor fizice şi juridice, indiferent

de statutul lor juridic şi de forma de organizare şi funcţionare a acestora şi exercită atribuţiile stabilite

prin lege. Autoritatea Naţională a Vămilor are, în principal, următoarele atribuţii:

82



1. aplică în domeniul vamal şi pentru accize măsurile specifice rezultate din programele guvernamentale

şi din reglementările vamale şi pentru accize şi alte dispoziţii aplicabile mărfurilor aflate sub

supraveghere vamală şi fiscală pentru accize sau supuse controlului vamal şi fiscal pentru accize;

2. organizează, îndrumă şi controlează activitatea direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale,

a direcţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru accize şi operaţiuni vamale, precum şi a birourilor vamale din subordine;

3. urmăreşte şi supraveghează respectarea reglementărilor vamale pe întregul teritoriu al ţării şi exercită

controlul specific, potrivit legislaţiei în vigoare;

4. ia măsuri pentru prevenirea, combaterea şi sancţionarea contravenţiilor, în conformitate cu

reglementările legale în vigoare;

5. aplică prevederile Tarifului vamal şi ale altor acte normative referitoare la acesta;

6. asigură aplicarea prevederilor cu caracter vamal din acordurile, convenţiile şi tratatele internaţionale lacare România este parte;

7. urmăreşte aplicarea corectă a regulilor generale de interpretare a Nomenclaturii Sistemului armonizat

şi de evaluare în vamă a mărfurilor, precum şi a prevederilor;

8. elaborează norme metodologice pentru organele proprii de control şi le supune spre aprobare

preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;

9. elaborează propuneri privind sistematizarea legislaţiei vamale;

10.coordonează, îndrumă şi controlează activitatea direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni

vamale, a direcţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru din patrimoniul cultural naţional;

urmăreşte, în cooperare cu celelalte organe abilitate ale statului, cazurile de spălare a banilor prin

operaţiuni vamale;

11. verifică modul de declarare de către titularul operaţiunii vamale sau de către reprezentantul său a

drepturilor de import şi a altor drepturi legal datorate reprezentând impozite şi taxe care, potrivit legii,

sunt în atribuţia autorităţii vamale; încasează şi virează aceste drepturi; stabileşte, prin controlul ulterior

al declaraţiilor, diferenţele şi asigură încasarea sau, după caz, rambursarea ori remiterea acestora; aplică

formele şi instrumentele de plată şi de garantare a drepturilor de import şi a altor impozite şi taxe aflate

în competenţa sa;

12. controlează mijloacele de transport încărcate cu mărfuri de import, export sau aflate în tranzit,

precum şi bagajele însoţite ori neînsoţite ale călătorilor care trec frontiera de stat a României şi verifică

legalitatea şi regimul vamal ale acestora, potrivit reglementărilor vamale în vigoare; reţine, în vederea

confiscării, mărfurile care fac obiectul unor abateri de la legislaţia vamală şi pentru care legea prevede o

astfel de sancţiune;

83



13. verifică, potrivit reglementărilor vamale în vigoare, pe timp de zi şi de noapte, clădiri, depozite,

terenuri, sedii şi alte obiective şi poate preleva, în condiţiile legii, probe pe care le analizează în

laboratoarele proprii sau agreate în vederea identificării şi expertizării mărfurilor supuse vămuirii;

14. efectuează investigaţii, supravegheri şi verificări, potrivit reglementărilor legale în vigoare, în

cazurile în care sunt semnalate situaţii de încălcare a legislaţiei vamale de către persoane fizice şi juridice; verifică registre, corespondenţa şi alte forme de evidenţă şi are dreptul de a cere oricărei

persoane fizice sau juridice să prezinte, fără plată, documentaţia şi informaţiile privind operaţiunile

vamale;

15. exercită controlul ulterior, conform reglementărilor vamale;

16. reprezintă în faţa instanţelor, direct sau prin organele teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice,

interesele statului în cazurile de încălcare a normelor vamale;

17. asigură aplicarea prevederilor legale privind recuperarea în România a unor creanţe stabilite într-unalt stat membru al Uniunii Europene, precum şi a celor privind recuperarea într-un alt stat membru al

Uniunii Europene a creanţelor stabilite în România, pentru creanţele pe care le administrează potrivit

legii;

18. cooperează, pe bază de reciprocitate, cu autorităţile vamale ale altor state, precum şi cu organismele

internaţionale de specialitate, în vederea prevenirii, cercetării şi combaterii fraudelor vamale;

19. organizează şi execută controlul respectării prevederilor legale privind supravegherea mişcării

produselor accizabile pe teritoriul naţional;

20. organizează şi acordă asistenţă de specialitate contribuabililor în domeniul mişcării produselor

accizabile;

21. raportează Comisiei Europene cazurile de fraudă şi neregularităţi privind drepturile vamale mai mari

de 10.000 euro;

22. încasează şi contabilizează resursele proprii tradiţionale (taxe vamale, contribuţii agricole, taxe

antidumping) ale bugetului comunitar;

23. întreprinde măsurile speciale privind supravegherea producţiei, importului şi circulaţiei produselor

accizabile, conform prevederilor privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

24. îndeplineşte atribuţiile şi sarcinile prevăzute de lege în domeniul autorizării, atestării, avizării

persoanelor juridice şi fizice care desfăşoară activităţi de producţie, îmbuteliere, ambalare, primire,

deţinere, depozitare şi/sau expediere, comercializare, utilizare finală a produselor accizabile;

25. controlează, în condiţiile legii, mijloacele de transport încărcate sau susceptibile a fi încărcate cu

produse accizabile aflate în mişcare intracomunitară, verifică îndeplinirea condiţiilor legale cu privire la

circulaţia intracomunitară de produse accizabile, verifică, în condiţiile legii, pe timp de zi şi de noapte,

clădiri, depozite, terenuri, sedii şi alte obiective

84



26. efectuează inspecţia fiscală, în condiţiile Codului de procedură fiscală, în domeniul produselor

accizabile;

27. emite decizii de impunere în urma inspecţiei fiscale, în condiţiile Codului de procedură fiscală, în

domeniul produselor accizabile;

28. organizează şi aplică măsuri de supraveghere fiscală şi efectuează controlul respectării prevederilor legale, naţionale şi comunitare, în cazul deplasării pe teritoriul naţional a produselor accizabile;

îndeplineşte atribuţiile prevăzute de reglementările fiscale privind procedura de gestionare a

documentelor administrative de însoţire, întocmite în cazul deplasării produselor accizabile în regim

suspensiv;

29. realizează, prin intermediul direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, executarea silită

a drepturilor de import sau de export, a altor taxe şi impozite datorate statului, potrivit legii, în cadrul

operaţiunilor vamale, a accesoriilor aferente acestora, a amenzilor şi a oricăror altor sume datorate bugetului general consolidat în temeiul unor titluri executorii, precum şi, în cazurile prevăzute de lege, a

creanţelor stabilite într-un alt stat membru al Uniunii Europene, potrivit competenţelor legale;

Autoritatea Naţională a Vămilor este condusă de un vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de

Administrare Fiscală, cu rang de subsecretar de stat, numit prin decizie a primului-ministru.

Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală care conduce Autoritatea Naţională a

Vămilor reprezintă autoritatea vamală în raporturile cu autorităţile şi instituţiile publice, cu operatorii

economici, cu celelalte persoane juridice şi fizice, precum şi cu orice alte organisme din ţară sau din

străinătate şi răspunde în faţa preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sau a ministrului

finanţelor publice, după caz, pentru întreaga activitate a sistemului vamal.

Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală care conduce Autoritatea Naţională

a Vămilor are calitatea de ordonator terţiar de credite şi poate delega această calitate altor persoane

împuternicite în acest scop. Prin actul de delegare se precizează limitele şi condiţiile delegării.

Structura organizatorică a Autorităţii Naţionale a Vămilor este prevăzută în anexa nr. 2. Aparatul

central şi unităţile subordonate, respectiv direcţiile regionale serviciile, birourile şi alte compartimente

funcţionale organizate în directa subordine a vicepreşedintelui, precum şi numărul posturilor de

conducere se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la

propunerea vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală care conduce Autoritatea

Naţională a Vămilor, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare.

Autoritatea Naţională a Vămilor are reprezentanţi permanenţi la Misiunea României pe lângă

Uniunea Europeană sau în cadrul altor organisme internaţionale care asigură legătura operativă pe

probleme vamale.

85



4.4. Organizarea structurilor de control financiar la agenţii economici

Organizarea unor structuri interne de control financiar, proprii unităţilor economice, constituie o

sarcină legală numai pentru instituţiile publice.Cu toate acestea, organizarea unui sistem de control internla nivelul tuturor unităţilor economice, indiferent de forma de proprietate a acestora, este necesară, atât

datorită permisivităţii actuale a cadrului legislativ, situaţie care poate favoriza un climat de instabilitate

cu repercusiuni în creşterea numărului activităţilor nelegale, cât şi nevoii de cunoaştere în permanenţă a

situaţiei patrimoniale şi financiare a acestora.

Controlul este prezent pe toate palierele entităţii publice şi se manifestă sub forma

autocontrolului, controlului în lanţ (pe faze ale procesului) şi a controlului ierarhic. Din punct de vedere

al momentului în care se exercită, controlul este concomitent (operativ), ex-ante (feed-forward) şi ex- post (feedback).

Printre activităţile de control curente se regăsesc: observarea, compararea, aprobarea, raportarea,

coordonarea, verificarea, analiza, autorizarea, supervizarea, examinarea, separarea funcţiunilor şi

monitorizarea. În afara activităţilor de control integrate în linia de management, pot fi organizate

controale specializate, efectuate de componente structurale anume constituite (comisii, compartimente de

control etc.), a căror activitate se desfăşoară în baza unui plan conceput prin luarea în considerare a

riscurilor.Pentru o înţelegere adecvată a conceptului de control intern, privit prin prisma principiilor

generale de bună practică acceptate pe plan internaţional şi în Uniunea Europeană, se redă mai jos

definiţia adoptată de Comisia Europeană:

„Controlul intern reprezintă ansamblul politicilor şi procedurilor concepute şi implementate de

către managementul şi personalul entităţii publice, în vederea furnizării unei asigurări rezonabile

pentru: atingerea obiectivelor entităţii publice într-un mod economic, eficient şi eficace; respectarea

regulilor externe şi a politicilor şi regulilor managementului; protejarea bunurilor şi a informaţiilor;

prevenirea şi depistarea fraudelor şi greşelilor; calitatea documentelor de contabilitate şi producerea în

timp util de informaţii de încredere, referitoare la segmentul financiar şi de management”.

Stabilirea sistemelor de control intră în responsabilitatea managementului fiecărei entităţi publice

şi trebuie să aibă la bază standardele, elaborate de Ministerul Finanţelor Publice. Formularea cât mai

generală a standardelor a fost necesară pentru a da posibilitatea managerilor să le aplice, în pofida

deosebirilor semnificative între diferitele entităţi publice. Sistemele de control managerial trebuie

dezvoltate ţinând cont de specificul legal, organizaţional, de personal, de finanţare etc., al fiecărei entităţi

publice în parte.

Aşa cum am mai arătat organizarea controlului financiar intern se realizează diferenţiat, în

86



funcţie de tipul unităţii economice, de obiectivele şi sfera de activitate ale acesteia, la nivelul instituţiilor

publice şi al altor unităţi asimilate acestora, în forma: control concomitent (operativ curent), control

financiar preventiv propriu şi audit financiar intern, iar la nivelul societăţilor comerciale private în

forma: control concomitent (operativ curent), control financiar preventiv şi control financiar de gestiune.

4.4.1. Organizarea activităţii de control financiar în cadrul instituţiilor publiceInstituţia publică poate fi definită ca fiind entitatea administrativă care, în diferitele domenii de

activitate ale societăţii, aplică prevederile politicii naţionale într-o anumită perioadă de timp determinată,

şi care realizează şi anumite activităţi economice şi financiar-contabile proprii, în funcţie de specificul

fiecăreia.

Activitatea de control financiar intern desfăşurată în cadrul entităţilor publice este definită prin

prevederi legale ca „...ansamblul formelor de control exercitate la nivelul entităţii publice, inclusiv

auditul intern, stabilite de conducere în concordanţă cu obiectivele acesteia şi cu reglementările legale,în vederea asigurării administrării fondurilor în mod economic, eficient şi eficace...”.

Pe baza acestor prevederi şi a normelor date în aplicarea acestora au fost aprobate obiectul, sfera

de activitate, organizarea şi exercitarea controlului financiar intern ca formă a controlului financiar.

Organizarea controlului financiar intern se face prin ordin sau decizie a ordonatorului de credite,

conducător al instituţiei publice, în care se menţionează formele şi structurile funcţionale de control

financiar necesare realizării, în condiţii de eficienţă, a procesului de management al unităţii.

Organizarea controlului financiar intern la nivelul instituţiei publice este determinată de

necesitatea cunoaşterii, de către ordonatorul de credite, conducător al acesteia, a situaţiei financiare şi a

stării patrimoniului propriu, proprietate a statului, în vederea fundamentării, dispunerii şi urmăririi

deciziilor.

În cadrul instituţiilor publice şi al altor forme de unităţi economice asimilate acestora, conduse de

ordonatori de credite, activitatea de cunoaştere se realizează şi din rezultatele controlului financiar intern

care, pentru a răspunde acestor obiective, se organizează şi se exercită în trei forme:

- controlul financiar concomitent (operativ curent);

- controlul financiar preventiv propriu;

- auditul financiar intern.

Controlul financiar concomitent (operativ curent), se exercită de către personalul care

efectuează controlul financiar preventiv, personal tehnic, personal economic-acesta realizîndu-se pe

domeniul său de activitate şi în baza atribuţiilor de serviciu stabilite prin fişa postului.Trasături

caracteristice :

- este exercitat concomitent cu realizarea activităţilor şi operaţiunilor economice controlate;

- este exercitat pe toată durata desfăşurării proceselor economice supuse acţiunii de verificare,

identificîndu-se, atât în timp, cât şi în spaţiu, cu însăşi activitatea de management general;

87



- este realizat de către personal calificat, încadrat într-o structură distinctă aflată în directa

subordonare a conducătorului instituţiei publice;

- prin rezultatele obţinute, controlul financiar operativ curent constituie una dintre pârghiile cele mai

importante ale conducătorului în activitatea de management pe care acesta o desfăşoară, deoarece

permite cunoaşterea, în orice moment, a modului concret de realizare a sarcinilor rezultate din programele generale de gestionare a patrimoniului entităţii;

- sfera de acţiune a controlului operativ curent este formată din totalitatea documentelor şi

activităţilor întocmite şi realizate în cadrul unităţilor patrimoniale, indiferent de forma acestora;

- controlul operativ curent se realizează prin operaţiuni inopinate sau acţiuni financiare stabilite prin

programele de activitate şi control ale entităţilor şi se desfăşoară în principalele locaţii în care

sunt desfăşurate procesele economice, secţii de producţie, unităţi de desfacere, localuri şi pieţe

publice, depozite şi altele.Aşa cum s-a arătat, prin rezultatele sale, această formă de control financiar furnizează date

operative pentru stabilirea şi punerea în aplicare a deciziilor necesare atât realizării în condiţii de

eficacitate, eficienţă şi economicitate a programelor economice, cât şi remedierii eventualelor

disfuncţionalităţi apărute în derularea normală a activităţilor şi proceselor economice ce fac obiectul

entităţii.

Activitatea de control financiar preventiv propriu se organizează în cadrul compartimentului

financiar-contabil prin decizie a conducătorilor unităţilor publice, ordonatori de credite.Ordonatorii de

credite au obligaţia să stabilească, în funcţie de natura instituţiei publice pe care o coordonează,

operaţiunile care se supun controlului financiar preventiv propriu, documentele justificative care se

prezintă la control, circuitul acestor documente şi procedurile de verificare a fiecăreia dintre aceste

operaţiuni înscrise în documente.

Ministerul Finanţelor Publice , în calitatea acestuia de instituţie publică de specialitate care aplică

strategia şi programul de guvernare în domeniul finanţelor publice, are, în plus faţă de celelalte unităţi

publice, şi sarcina organizării controlului financiar preventiv propriu pentru operaţiunile care fac obiectul

bugetului trezoreriei statului, datoriei publice şi pentru a altor operaţiuni specifice.

Conducătorii unităţilor publice, ordonatori de credite, au obligaţia de a desemna, prin ordin scris,

persoanele care se împuternicesc cu exercitarea controlului financiar preventiv propriu, altele decât cele

care au întocmit au aprobat documentele supuse verificării. În actul de organizare se mai menţionează şi

limitele de competenţă a fiecăreia dintre persoanele desemnate cu exercitarea acestei forme de control

financiar intern.

Nu pot exercita activitatea de control financiar preventiv propriu conducătorii compartimentelor

de specialitate sau persoanele din cadrul acestora care aprobă, întocmesc sau participa la întocmirea

documentelor care stau la baza efectuării operaţiilor supuse acestei forme de control şi nici persoanele

88



cărora, potrivit prevederilor legale, nu li se poate încredinţa gestionarea de valori materiale şi/sau

băneşti din cauza unor condamnări penale stabilite prin hotărâri judecătoreşti ramase definitive.

Activitatea de audit financiar intern este reglementată prin prevederi legale proprii, conform

cărora această formă a controlului financiar este definită ca fiind „...activitatea funcţional-independentă

şi obiectivă, care dă asigurări şi consiliere conducerii pentru buna administrare a veniturilor şi

cheltuielilor publice, perfecţionând activităţile entităţii publice; ajută entitatea publică să îşi

îndeplinească obiectivele printr-o abordare sistematică şi metodică care evaluează şi îmbunătăţeşte

eficienţa şi eficacitatea sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului şi a

proceselor de administrare”.

Formele sub care se realizează activitatea de audit financiar intern în cadrul instituţiilor publice

sau în alte entităţi asimilate acestora sunt stabilite şi definite prin prevederi legale, astfel:

- auditul de sistem este definit ca „...o evaluare de profunzime a sistemelor de conducere şi control intern cu scopul de a stabili dacă acestea funcţionează economic, eficace şi eficient, pentru identificarea

deficienţelor şi formularea de recomandări pentru corectarea acestora"',

- auditul performanţei este definit ca activitatea care „...examinează dacă criteriile stabilite pentru

implementarea obiectivelor şi sarcinilor entităţii publice sunt concrete pentru evaluarea rezultatelor şi

apreciază dacă rezultatele sunt conforme cu obiectivele";

- auditul de regularitate este definit ca activitatea de „...examinare a acţiunilor asupra efectelor

financiare pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, sub aspectul respectării ansamblului

principiilor, regulilor procedurale şi metodologice care le sunt aplicabile".

Sfera de acţiune a activităţii de audit financiar intern este formată din ansamblul activităţilor

realizate în cadrul instituţiei publice şi al structurilor subordonate ale acesteia în legătură cu modul de

formare şi utilizare a fondurilor publice şi de administrare a patrimoniului propriu. Activitatea de audit

financiar intern se realizează pe bază de program.

În acest scop, compartimentul de specialitate elaborează proiectul programului de audit financiar

pe baza evaluării riscurilor asociate activităţilor realizate în cadrul instituţiei publice, a sugestiilor

conducătorilor diferitelor structuri ale acesteia, precum şi ale altor structuri cu atribuţii de audit

financiar.Programul de audit financiar se aprobă în fiecare an de către ordonatorul de credite, conducător

al instituţiei publice, sau de către structura colectivă de conducere a acesteia, acolo unde este cazul.

Principalele obiective, stabilite conform prevederilor legale, care se înscriu în mod obligatoriu în

programul de audit financiar al instituţiilor publice, constau în analizarea şi verificarea următoarelor

operaţiuni şi structuri:

- angajamentele bugetare şi legale din care derivă direct, şi nu indirect, obligaţii de plată, inclusiv din

fondurile comunitare;

- plăţile asumate prin angajamente bugetare şi legale, inclusiv din fondurile comunitare;

89



- vânzarea, gajarea, concesionarea şi închirierea de bunuri din domeniul privat al statului sau al unităţilor

administrativ - teritoriale;

- constituirea veniturilor publice, respectiv a modului de autorizare şi de stabilire a titlurilor de creanţă,

precum şi a facilităţilor acordate la încasarea acestora;

- alocarea creditelor bugetare;- organizarea şi funcţionarea sistemului contabil şi fiabilitatea acestuia;

- sistemul de fundamentare, dispunere şi urmărire a deciziilor;

- sistemele de conducere şi control, inclusiv evaluarea riscurilor asociate acestor sisteme.

Activitatea de audit financiar intern este realizată de către personalul specializat angajat în

structuri de specialitate, înfiinţate în cadrul instituţiilor publice sau al altor entităţi publice asimilate, în

directa subordonare a conducătorului acestora, ordonator de credite sau asimilat acestei funcţii.

Compartimentele de audit financiar intern din cadrul instituţiilor publice sunt coordonate deMinisterul Finanţelor Publice, prin cele două structuri specializate în activitatea de audit financiar,

Comitetul pentru Audit Public Intern şi Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern.

În cazul instituţiilor publice mici, definite prin aceleaşi prevederi legale ca „...instituţii care

derulează un buget anual de pană la nivelul echivalentului în lei a 100,0 mii euro pe o perioadă de trei

ani consecutivi” , auditul financiar intern se realizează , doar sub forma auditului de regularitate şi se

efectuează de către personalul compartimentelor specializate de audit financiar intern ale Ministerului

Finanţelor Publice.

Principalele atribuţii ale activităţii de audit financiar intern sunt:

- să îndeplinească sarcinile şi atribuţiile ce îi revin din prevederile legale şi din normele date pentru

aplicarea acestora în mod obiectiv şi independent, cu profesionalism şi integritate;

- să nu divulge date, fapte sau situaţii constatate pe parcursul sau în legătură cu realizarea acţiunilor de

audit financiar intern la care participă;

- să protejeze documentele pe baza cărora realizează misiunea de audit financiar intern la care participă;

- să respecte prevederile Codului de conduită etică a auditorului financiar intern;

- să-şi perfecţioneze pregătirea profesională.

Activitatea de audit financiar intern este realizată de persoane specializate având calitatea de

funcţionari publici. Numirea sau revocarea auditorilor interni se face de către conducătorul instituţiei

publice, cu avizul responsabilului compartimentului de audit public intern. Persoanele care au calitatea

de soţi, rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv cu conducătorul unei entităţi publice nu pot fi

angajate ca auditori interni în cadrul acesteia.

4.4.2. Organizarea structurilor de control financiar în cadrul societăţilor comerciale

Agenţii economici ce acţionează pe o piaţă economică, indiferent de forma de organizare a

acesteia, au deplina libertate de a decide în mod autonom asupra activităţii proprii, de a stabili ce şi cât

90



produc, de a stabili cota de repartizare a profitului pentru investiţii şi consum, conform obiectivelor

imediate sau de perspectivă.

Multe din firmele cu capital privat şi de dimensiuni medii şi mici nu acordă atenţia necesară

organizării formelor proprii de control. Dacă volumul activităţii şi posibilităţile financiare nu permit şi

nu necesită organizarea controlului preventiv sau a controlului gestionar, ar trebui să apeleze la valenţelecontrolului concomitent (operativ curent) şi ale controlului invizibil.

Controlul invizibil este un concept care stă la baza organizării muncii şi a sistemelor

informaţionale. Sunt cunoscute două concepţii privind controlul invizibil:

- concepţia anglo-saxonă are la bază principiul: orice operaţiune şi tranzacţie trebuie să poată fi observată

în mod independent de cel puţin două persoane care au funcţii diferite în firmă,

- concepţia continentală (de origine franceză) are la bază principiul una şi aceeaşi persoană nu poate

interveni de două ori pe acelaşi flux de operaţiuni.Controlul concomitent (operativ curent) se exercită în cadrul atribuţiilor normale de serviciu.

Sub aspect teoretic şi metodologic, derivă din principiul general al delegării autorităţii de conducere şi

control potrivit căruia fiecărei funcţii trebuie i se atribuie răspunderi bine precizate, însoţite de

autoritatea funcţiei respective. Caracterul ierarhic al acestei forme de control se întemeiază pe

organizarea piramidală a funcţiilor de conducere.

Organizarea propriu-zisă a acestui tip de control se face prin dispoziţii cu caracter intern,

stabilindu-se activităţile supuse controlului, periodicitatea exercitării, obiectivele urmărite şi persoanele

responsabile.

Controlul ierarhizat se poate exercita sub formă faptică sau documentară, utilizând diferite

mijloace şi tehnici,ca: inspectarea sau observarea directă, la faţa locului, a compartimentelor, informarea

personală sau organizarea unor şedinţe cu sobordonaţii, primirea periodică a unor rapoarte şi situaţii

operative, stabilirea anticipată a unor sarcini sau cifre de control

Activitatea de control financiar preventiv , ca formă a controlului financiar realizată la nivelul

societăţilor comerciale, are drept scop oprirea, înainte de producerea unor efecte nocive, a tuturor

operaţiunilor care nu sunt legale, reale, oportune, economicoase şi eficiente.

Activitatea de control financiar preventiv se organizează în cadrul compartimentului financiar-

contabil al societăţii comerciale şi se exercită de către conducătorul acestuia (director financiar-contabil,

contabil şef), care este titularul vizei de control. În cazul lipsei sale temporare, este desemnat un

înlocuitor, iar în unităţile cu volum mare de operaţiuni, pot fi stabilite şi alte persoane, împuternicite

pentru anumite operaţiuni.

Ca metodologie de exercitare, în momentul prezentării documentelor, persoana însărcinată cu

viza verifică dacă sunt îndeplinite toate obiectivele stabilite pentru operaţiunea în cauză. Sub aspect

formal, acordarea vizei de control financiar preventiv constă în aplicarea pe document a unei ştampile şi

91



a semnăturii persoanei însărcinate cu controlul, cu menţionarea datei acordării vizei.

Dacă nu sunt întrunite toate elementele necesare pentru acordarea vizei, persoana responsabilă

refuză acordarea vizei. Soluţionarea acestei situaţii depinde de modul concret prevăzut de către

conducerile firmelor respective . Prin dispoziţii ale conducerii vor fi stabilite operaţiunile care nu vot fi

executate şi nu vor fi înregistrate în contabilitate, dacă nu au primit în prealabil viza de control.Controlul financiar de gestiune este forma controlului financiar definită ca activitatea de

stabilire a punctelor critice ale societăţilor comerciale şi a abaterilor de la prevederile legale sau normele

interne, ale personalului de conducere şi/sau de execuţie din cadrul acestora.

Controlul financiar de gestiune se organizează, aşa cum s-a precizat, în baza prevederilor legale

care instituie obligativitatea organizării şi exercitării controlului financiar de gestiune propriu doar pentru

instituţiile publice, menţionând totuşi la modul indicativ faptul că.„...societăţile comerciale îşi

organizează controlul financiar propriu potrivit... prevederilor din statutele proprii”.Organizarea activităţii de control financiar de gestiune se realizează, în baza prevederilor din

statutele de înfiinţare a societăţilor comerciale, ca structuri distincte în directa subordine a

conducătorului societăţii, sub forma unor direcţii, servicii, birouri sau compartimente, în funcţie de

mărimea şi complexitatea activităţii supuse acestei forme de control financiar.

Scopul organizării activităţii de control financiar de gestiune este determinat deci de necesitatea

cunoaşterii, de către conducătorul societăţii comerciale, în orice moment, a stării patrimoniului şi a

situaţiei financiare proprii.

Activitatea de control financiar de gestiune este exercitată de personal specializat, controlori

(revizori) de gestiune cărora, prin norme interne, date în aplicarea prevederilor actelor de constituire, le

sunt stabilite obligaţiile de serviciu.

Exercitarea controlului financiar de gestiune pe obiectivele prezentate se realizează pe baza unor

tematici de control în care obiectivele generale sunt detaliate pe obiective specifice întocmite conform

prevederilor legale prin care operaţiunile controlate au fost aprobate.

92



CAP. 5 Exercitarea controlului financiar5.1. Exercitarea controlului financiar de către Curtea de Conturi a României

5.2. Exercitarea controlului financiar de către structurile specializate aleMinisterului Finanţelor Publice5.2.1 Exercitarea controlului fiscal5.2.2. Exercitarea controlului financiar propriu5.2.3. Exercitarea controlului financiar preventiv5.3. Exercitarea controlului financiar de gestiune

5.1. Exercitarea controlului financiar de către Curtea de Conturi a României

Structurile cu atribuţii de control financiar, indiferent de forma acestora, realizează, în baza

prevederilor legale de organizare şi funcţionare, a principiilor generale ale metodologiei de exercitare a

controlului şi a normelor proprii de control financiar, activitatea de verificare stabilită prin programe, în

funcţie de obiectivele propuse, specificul fiecărei structuri şi sfera proprie de acţiune.Aplicarea

principiilor metodologice teoretice de către fiecare dintre structurile cu atribuţii de control financiar este

realizată în mod diferit în funcţie de activitatea concretă desfăşurată.

În vederea instituirii, la nivel naţional, a unui sistem unitar de control financiar care să permită

urmărirea modului de realizare a fenomenelor şi activităţilor nou-apărute ca urmare a trecerii de la

economia centralizat - planificată la economia de piaţă liberă, prin prevederi legale a fost creat cadrul

organizatoric de funcţionare a unor structuri distincte cu atribuţii de control,în funcţie de forma de

organizare a agenţilor economici.

Fiecărei structuri cu atribuţii de control financiar i-au fost stabilite, atât prin prevederi legale

generale, cât şi prin norme specifice emise în aplicarea acestora, instrucţiuni foarte exacte de exercitare a

activităţii de control financiar în formele pe care acestea le realizează conform propriilor statute deorganizare şi funcţionare.

Activităţile specifice ale Curţii de Conturi sunt cele de control şi de audit public extern. Auditul

public extern cuprinde auditul financiar şi auditul performanţei. Acestea se exercită potrivit programului

de activitate.

Controlul financiar efectuat de către Curtea de Conturi

La nivelul Curţii de Conturi a României, structură cu atribuţii de control financiar care

funcţionează pe lângă Parlamentul României, exercitarea activităţii de control se realizează pe baza prevederilor legii de organizare şi funcţionare şi ale normelor proprii de control, aprobate de organul de

93



conducere al acesteia, Plenul Curţii de Conturi a României.

Controlul efectuat de către Curtea de Conturi este activitatea efectuată de auditorii

publici externi, în baza programului anual de activitate, aprobat de plen, prin care se verifică şi se

urmăreşte modul de respectare a legii privind constituirea, administrarea şi utilizarea fondurilor

publice.Prin fonduri publice se înţeleg sumele alocate din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul

asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul Trezoreriei Statului, bugetele

instituţiilor publice autonome, bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de

stat, după caz, bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, bugetul fondurilor

provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte

costuri se asigură din fonduri publice, bugetul fondurilor externe nerambursabile, credite externe

contractate sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale, împrumuturi interne contractate deautorităţile administraţiei publice locale, precum şi din bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau

parţial din bugetele locale,

Pentru realizarea acestui obiectiv, Curtea de Conturi întocmeşte program propriu de activitate

care se supune aprobării Plenului.Programul de activitate este anual şi multianual.În baza acestui

program, controlul financiar exercitat de Curtea de Conturi se iniţiază din oficiu şi poate fi oprit doar de

către Parlamentul României, dar numai în cazul în care prin verificarea programată competenţele

stabilite prin lege ar putea fi depăşite.Nici o altă autoritate publică, persoană fizică sau juridică nu o mai

poate obliga.

Camera Deputaţilor sau Senatul pot solicita, prin hotărâri, efectuarea unor acţiuni de control în

limitele competenţelor stabilite Curţii de Conturi prin legea proprie de organizare şi funcţionare.

Hotărârile Camerei Deputaţilor sau ale Senatului vor fi prezentate plenului Curţii de Conturi în vederea

introducerii acţiunilor solicitate în Programul anual de activitate. Controlul se desfăşoară în baza

tematicilor specifice elaborate de structurile de specialitate ale Curţii de Conturi.

Controlul se poate efectua, în limita competenţelor legale, şi ca urmare a unor informaţii apărute

în mass-media, a unor sesizări primite de Curtea de Conturi de la diverse persoane juridice şi fizice sau

din alte surse. Aceste acţiuni se declanşează operativ, în limita fondului de timp disponibil, în baza unei

analize privind necesitatea şi oportunitatea efectuării verificării. Acţiunea se iniţiază la propunerea

şefului de departament, este însuşită de vicepreşedintele coordonator şi avizată de preşedintele Curţii de

Conturi. Ulterior declanşării, aceste acţiuni de control se includ în „Programul anual de activitate”,

conform metodologiei de elaborare, modificare şi urmărire a realizării Programului anual de activitate.

Pentru rezolvarea unor sesizări, Curtea de Conturi poate dispune altor entităţi abilitate prin lege să

efectueze verificarea aspectelor semnalate.

Entităţile incluse în Programul anual de activitate, aprobat de plenul Curţii de Conturi, sunt

94



notificate asupra controlului care urmează să se efectueze de structurile de specialitate ale Curţii de

Conturi.Adresa de notificare este semnată de şeful de departament/directorul camerei de conturi şi se

transmite entităţii ce urmează a fi verificată, de regulă, cu cel mult 10 zile lucrătoare înainte de începerea

controlului.În cadrul acţiunilor de documentare sau în cazul unor controale declanşate operativ,

notificarea se face cu cel puţin două zile lucrătoare înainte de data începerii acestora.Auditorii publici externi care urmează să efectueze controlul sunt propuşi de către directorii

direcţiilor din cadrul departamentelor/directorii adjuncţi ai camerelor de conturi şi aprobaţi de către şefii

de departament sau de către directorii camerelor de conturi. Directorii din cadrul

departamentelor/directorii adjuncţi ai camerelor de conturi propun pentru fiecare acţiune de control, de

regulă, câte 2 sau mai mulţi auditori publici externi, care formează echipa de control, în funcţie de

volumul de operaţiuni ale entităţii şi de complexitatea acţiunii.În cazul în care echipa de control este

formată din 2 sau mai mulţi auditori publici externi, unul dintre aceştia este desemnat şef de echipă, elavând şi sarcina de a repartiza obiectivele de control pe fiecare membru al echipei, precum şi de a urmări

şi coordona întreaga acţiune.

Pentru efectuarea controlului la entitatea nominalizată în Programul anual de activitate, şefii

departamentelor de specialitate/directorii camerelor de conturi emit delegaţia de control.În aceasta se

precizează în mod explicit: auditorii publici externi desemnaţi şi denumirea acţiunii, entitatea

nominalizată pentru verificare, perioada de desfăşurare a controlului. După finalizarea acţiunii, delegaţia

de control se ataşează la actul de control. Delegaţia de control se actualizează în situaţia în care acţiunile

de control se prelungesc ca perioadă de timp.Este interzisă auditorilor publici externi efectuarea unor

acţiuni de documentare şi verificare fără a deţine delegaţia de control şi fără să fie notificată în prealabil

entitatea la care urmează a fi efectuată acţiunea.

În cadrul competenţelor, Curtea de Conturi îşi desfăţoara atribuţiile specifice asupra următoarelor

domenii:

a. formarea şi utilizarea resurselor bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor sociale de stat şi ale

bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi mişcarea fondurilor între aceste bugete;

b. constituirea şi utilizarea celorlalte fonduri publice componente ale bugetului general consolidat;

c. formarea şi gestionarea datoriei publice şi situaţia garanţiilor guvernamentale pentru credite interne şi

externe;

d. utilizarea alocaţiilor bugetare pentru investiţii, a subvenţiilor şi transferurilor şi a altor forme de sprijin

financiar din partea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale;

e. constituirea, administrarea şi utilizarea fondurilor publice de către autorităţile administrative autonome

şi de către instituţiile publice înfiinţate prin lege, precum şi de organismele autonome de asigurări sociale

ale statului;

f. situaţia, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor

95



administrativ-teritoriale de către instituţiile publice, regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale,

precum şi concesionarea sau închirierea de bunuri care fac parte din proprietatea publică;

g. constituirea, utilizarea şi gestionarea resurselor financiare privind protecţia mediului, îmbunătăţirea

calităţii condiţiilor de viaţăşsi de muncă;

h. alte domenii în care, prin lege, s-a stabilit competenţa Curţii de Conturi.Prin verificările sale la entităţile şi persoanele prevăzute a fi controlate, Curtea de Conturi

urmăreşte, în principal, următoarele aspecte:

1. exactitatea şi realitatea situaţiilor financiare, aşa cum sunt stabilite în reglementările contabile în

vigoare;

2. evaluarea sistemelor de management şi control la autorităţile cu sarcini privind urmărirea obligaţiilor

financiare către bugete sau către alte fonduri publice stabilite prin lege;

3. utilizarea fondurilor alocate de la buget sau din alte fonduri speciale, conform destinaţiei stabilite;4. calitatea gestiunii economico-financiare;

5. economicitatea, eficacitatea şi eficienţa utilizării fondurilor publice.

Curtea de Conturi are acces neîngrădit la acte, documente şi informaţii necesare exercitării

atribuţiilor sale. Misiunile de control se desfăşoară la sediul entităţilor verificate. Acestea sunt obligate

să le asigure auditorilor publici externi accesul în incintă şi trebuie să le sprijine totodată activitatea în

mod corespunzător, oferind spaţii de lucru adecvate şi diverse echipamente (birouri, calculatoare etc.)

necesare bunei desfăşurari a activităţii.În cazuri excepţionale, misiunile de control se pot desfăşura şi la

sediul Curţii de Conturi. Actele, documentele şi informaţiile necesare exercitării funcţiei de control

financiar se solicită verbal sau, după caz, în scris conducătorilor entităţii supuse controlului.

La solicitarea Curţii de Conturi, entităţile supuse verificării sunt obligate să îi transmită, sub

semnătură, actele, documentele şi informaţiile solicitate, la termenele şi în structura stabilită.În caz

contrar, se va proceda la aplicarea prevederii potrivit căreia „ încălcarea obligaţiilor ...se penalizează cu

50 lei pentru fiecare zi de întârziere”. De asemenea, în funcţie de situaţia concretă, acţiunile de verificare

pot fi suspendate până la prezentarea documentelor solicitate.

Conducătorii structurilor din cadrul Curţii de Conturi pot participa, la şedinţa de deschidere de la

entitatea controlată pentru prezentarea echipei de control. În cadrul acestei discuţii cu managementul

entităţii verificate se prezintă tema acţiunii şi se stabilesc persoanele de contact, logistica necesară,

precum şi alte detalii pentru realizarea în bune condţtii a respectivei acţiuni de control.

La entităţile care ţin registrul unic de control, auditorii publici externi au obligaţia de a consemna

în acesta, atât înaintea începerii, cât şi după finalizarea controlului, elementele prevăzute în Legea nr.

252/2003 privind registrul unic de control, respectiv numele şi prenumele persoanelor împuternicite a

efectua controlul, numărul legitimaţiei de control, numărul şi data delegaţiei, tema controlului, perioada

controlului, perioada controlată, numărul şi data actului de control întocmit.

96

http://www.legestart.ro/Legea-252-2003-registrul-unic-control-(MTY3OTc-).htm






După ce a fost desemnată pentru efectuarea acţiunii, echipa de auditori îşi planifică activitatea de

control pentru a realiza o armonizare adecvată între obiectivele de control stabilite, probele care trebuie

colectate pentru atingerea acestor obiective, metodele prin care urmează să se obţină probe suficiente şi

temeinice, precum şi bazele pentru evaluarea probelor.

Planificarea activităţii de control presupune întocmirea de către auditorii publici externi a unui plan de control. Acesta se avizează de către directorul direcţiei din cadrul departamentului/directorul

adjunct al camerei de conturi şi se aprobă de şeful departamentului/directorul camerei de conturi. Planul

cuprinde, în principal, următoarele: entitatea verificată; obiectivele controlului cuprinse în tematica de

control; perioada supusă verificării; auditorii publici externi desemnaţi să efectueze controlul; şeful de

echipă nominalizat; repartizarea obiectivelor de control pe fiecare auditor; perioada de efectuare a

controlului.Planul de control poate fi modificat şi completat pe parcursul desfăşurării acţiunii în funcţie

de situaţia reală constatată pe teren.Auditorii publici externi au obligaţia de a examina ultimul act de control încheiat de Curtea de

Conturi la entitatea controlată, precum şi, dacă se impune, modul de ducere la îndeplinire a măsurilor

dispuse de Curtea de Conturi în procesul de valorificare şi să consemneze despre acestea în actul de

control.Auditorii publici externi au, de asemenea, obligaţia de a solicita şi de a examina actele de control

întocmite la entitatea verificată de către alte organe de control.

Executarea propriu-zisă a acţiunilor de control de către Curtea de Conturi, indiferent de

momentul realizării acestora, pe parcursul sau la sfârşitul execuţiei bugetare, se realizează pe baza

prevederilor legii proprii de organizare şi funcţionare, a metodologiei de control financiar si a

prevederilor „Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de

Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi” - document care se aprobă de

către Plenul Curţii de conturi.

Normele de control financiar stabilesc activităţile şi măsurile prin care se realizează atribuţiile,

competenţele şi obiectivele de control financiar ulterior extern ale Curţii de Conturi, prevăzute de lege,

precum şi documentele care se elaborează pentru consemnarea constatărilor rezultate din acţiunea de

verificare în vederea valorificării acestora potrivit procedurilor legale.

Controlul Curţii de Conturi se efectuează prin proceduri de audit. Procedurile utilizate se

selectează în funcţie de specificul activităţii entitătii controlate şi de obiectivele de control stabilite, dupa

cum urmează:

- teste de control, al căror scop este verificarea modului de funcţionare a sistemului financiar-contabil

utilizat de entitate şi a celui de control intern, pentru a evalua în ce măsură auditorii publici externi se pot

baza pe rezultatele acestora;

- proceduri de fond, care constituie, în principal, verificări directe ale operaţiunilor/tranzacţiilor şi ale

informaţiilor contabile. Prin procedurile de fond se verifică de către auditori, de asemenea, dacă toate

97



operaţiunile şi tranzacţiile economice verificate sunt în conformitate cu legislaţia şi cu reglementările în

vigoare.

Cele mai utilizate metode şi tehnici de colectare a probelor sunt: examinarea documentelor,

organizarea de grupuri de dezbatere, chestionare, interviuri, precum şi observarea directă, astfel:

a. examinarea documentelor.Pentru realizarea controlului, auditorii publici externi trebuie săexamineze actele şi documentele tehnico-operative şi financiar-contabile referitoare la obiectivele supuse

verificării.Pentru realizarea acestei activităţi auditorii publici externi urmează să analizeze, fară a fi

limitative, şi informaţii referitoare la:

- planificarea strategică şi operaţională a entităţilor controlate;

- controalele dispuse de conducere entităţii verificate;

- stenogramele sau procesele-verbale ale şedinţelor adunărilor generale ale acţionarilor, consiliilor de

administraţie şi ale conducerii executive, precum şi ale organelor deliberative;- reclamaţii şi contestaţii şi modul de soluţionare a acestora;

- rapoartele de activitate ale entităţilor controlate şi ale unităţilor subordonate acestora;

- rapoartele de audit sau de control precedente;

- rapoartele de audit intern;

b. grupurile de dezbatere reprezintă o metodă utilizată de auditor pentru a colecta opinii şi idei de la

persoanele în măsură să dea relaţii în legătură cu obiectivele controlului;

c. chestionarele se utilizează de auditor, în vederea obţinerii unor informaţii privind o anumită

problematică. Avantajele acestora constau în faptul că pot fi obţinute o multitudine de informaţii cu

privire la problematica abordată, într-un timp relativ scurt;

d. interviurile reprezintă o metodă de investigare utilizată de auditor în scopul obţinerii de date şi de

informaţii în legătură cu problematica de control abordată;

e. observarea directă este o tehnică ce poate fi utilizată de auditori pentru analiza diferitelor procese sau

fenomene economice ori sub aspectul comportamentului managementului sau al personalului entităţii

verificate.

În cadrul acţiunii de control, operaţiunile şi documentele financiar-contabile ce se verifică se

selectează prin eşantionare.Eşantionarea presupune aplicarea de către auditor a procedurilor de audit

numai asupra unei părţi a operaţiunilor şi documentelor financiar-contabile, astfel încât, după analizarea

probelor selectate, concluziile să poată fi extinse.

Eşantionul trebuie să fie selectat astfel încât să fie reprezentativ. Eşantionul reprezentativ este

acel eşantion în care elementele controlate sunt aproximativ identice caracteristicilor specifice tuturor

operaţiunilor şi documentelor financiar-contabile ale entităţii controlate. Aceasta înseamnă că elementele

incluse în eşantion sunt asemănătoare cu cele rămase în afara eşantionului, iar pe baza lor se pot formula

concluziile în legătură cu obiectivele de control urmărite, întrucât definesc domeniul supus verificării.

98



Eşantionul poate fi selectat atât prin metode statistice, cât şi prin metode nestatistice.Metoda de

eşantionare statistică foloseşte teoria probabilităţilor pentru determinarea mărimii eşantionului, oferind

posibilitatea obţinerii unor concluzii pertinente pentru întreaga populaţie. Metodele statistice cele mai

frecvent utilizate sunt: selecţia aleatorie şi selecţia sistematică.Metoda eşantionaăii nestatistice are la

baza raţionamentul profesional al auditorului, concluziile privind operaţiunile şi documentele financiar-contabile facîndu-se pe baza propriului raţionament.

Timpul programat pentru desfăşurarea acţiunilor de control se stabileşte în funcţie de volumul şi

specificul activităţii entităţilor verificate, fără a se depăşi, de regulă, următoarele durate maxime:

a. 90 de zile lucrătoare, pentru verificarea:

- la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;

- la regii autonome, companii şi societăţi naţionale sau la societăţi comerciale care au filiale, sucursale;

- activităţii financiare a autorităţilor naţionale cu atribuţii în domeniul privatizării;b. 60 de zile lucrătoare, pentru verificarea:

- la Banca Naţională a României;

- activităţii financiare a autorităţilor teritoriale cu atribuţii în domeniul privatizării;

c. 50 de zile lucrătoare, pentru verificarea:

- la structurile subordonate ale ANAF.

d. 40 de zile lucrătoare, pentru verificarea:

- la regii autonome, companii şi societăţi naţionale sau la societăţi comerciale fără filiale, sucursale;

- la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes local;

e. 30 de zile lucrătoare, pentru verificarea:

- la filialele şi sucursalele regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale sau ale societăţilor

comerciale;

- la ordonatori de credite care au calitatea de ordonatori principali, secundari sau terţiari.


- la alte entităţi care intră, potrivit legii, în competenţa de control a Curţii de Conturi


- modului de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizie/ a modului de implementare a

recomandărilor formulate cu ocazia auditului performanţei.

În cazul controalelor efectuate pe parcursul execuţiei bugetare şi pentru perioadele expirate, la

instituţiile publice, precum şi la celelalte persoane prevăzute de lege, se întocmesc următoarele tipuri de

acte de control:

- raport de control;

- proces-verbal de constatare;

- nota de constatare;

99



- nota unilaterală.

Raportul de control, se întocmeşte de către auditorii publici externi desemnaţi să efectueze

verificarea. În raportul de control, auditorii publici externi prezintă:

1. obiectivele de control prevăzute în tematica specifică la care s-au constatat abateri de la legalitate şi

regularitate care nu au determinat producerea de prejudicii. Fiecare constatare este însoţită de descriereamăsurilor luate în timpul controlului;

2. obiectivele de control prevăzute în tematica specifică la care s-au constatat fapte pentru care există

indicii că au fost săvârşite cu încălcarea legii penale;

3. obiectivele de control prevăzute în tematica specifică la care nu s-au constatat abateri de la legalitate si

regularitate.

Toate abaterile constatate şi prezentate pe scurt în raport sunt detaliate în procesele-verbale de

constatare, anexe la raportul de control.Raportul de control se semneaza numai de către auditorii publiciexterni.

Procesul-verbal de constatare se întocmeşte:

1. în cazul în care se constată abateri de la legalitate şi regularitate care au determinat sau nu producerea

unor prejudicii;

2. în cazul în care se identifică fapte pentru care există indicii că au fost săvârşite cu încălcarea legii

penale.

Procesul-verbal de constatare se semnează de auditorii publici externi care au efectuat verificarea

şi de către reprezentanţii legali ai persoanei juridice controlate

În cazul în care este necesar pentru fundamentarea şi instrumentarea unor constatări, Curtea de

Conturi poate solicita unor instituţii ale statului efectuarea cu prioritate a unor verificări de specialitate.

Această solicitare a Curţii de Conturi se notifică instituţiilor specializate printr-o adresă semnată de şeful

de departament/directorul camerei de conturi (conform competenţei teritoriale), la propunerea auditorilor

publici externi.

Nota de constatare se întocmeşte:

1. în cazul in care, ca urmare a controalelor efectuate, se constată abateri pentru clarificarea cărora se

impune continuarea controlului la altă entitate şi/sau de către alte structuri ale Curţii de Conturi;

2. în cazul în care, în scopul instrumentării şi fundamentării unor constatări, se impune efectuarea unor

verificări încrucişate şi la alte entităţi decât cea la care s-a dispus iniţial controlul;

3. în cazul în care se constată abateri a căror reconstituire ulterioară nu mai este posibilă. În această

situaţie, nota de constatare se întocmeşte şi se semnează în momentul identificării abaterilor. În cazul în

care se refuză semnarea acestei note de către reprezentanţii entităţii verificate, aceasta poate fi semnată

de 1-2 martori.

În nota de constatare se consemnează situaţia de fapt, precum şi, dacă este cazul, măsurile luate

100



operativ pentru remedierea abaterilor constatate.Forma şi structura notei de constatare se adaptează

modelului procesului-verbal de constatare.Nota de constatare se semnează de către auditorii publici

externi, reprezentanţii legali ai persoanei juridice controlate sau, după caz, de alte persoane în prezenţa

cărora s-a efectuat constatarea şi constituie anexă la procesul-verbal de constatare şi raportul de control,

după caz.În actele de control se înscriu în mod obligatoriu următoarele date:

- numele şi prenumele auditorilor publici externi care efectueaza controlul;

- structura care efectuează controlul;

- numărul şi data delegaţiei de control;

- denumirea şi adresa persoanei juridice controlate;

- codul fiscal/numărul de înregistrare la registrul comerţului al persoanei juridice controlate;

- ordonatorii de credite/conducătorii persoanei juridice controlate în perioada supusă controlului şi întimpul controlului, cu precizarea intervalelor de timp în care aceştia au asigurat conducerea;

- denumirea acţiunii de control;

- perioada în care s-a efectuat controlul;

- perioada supusă controlului;

- obiectivele controlului;

- constatările rezultate în urma controlului efectuat.

În procesele-verbale de constatare în care sunt consemnate abateri de la legalitate şi regularitate

care au determinat sau nu au determinat producerea de prejudicii ori fapte pentru care există indicii că au

fost săvârşite cu încălcarea legii penale, se înscriu, în principal, pentru fiecare abatere/faptă, următoarele:

a. descrierea abaterii de la legalitate şi regularitate; descrierea abaterii se face cât mai complet, pe baza

de date, documente şi alte dovezi relevante;

b. legea sau altă reglementare încălcată, cu indicarea articolului, literei şi a conţinutului acesteia;

c. estimarea valorii operaţiunilor care constituie abateri, ce se determină pe bază de date, documente şi

alte probe relevante;

d. cauzele şi împrejurările care au condus la încălcarea legii sau a altor norme;

e. consecinţele economico-financiare ale abaterilor de la legalitate şi regularitate;

f. persoanele cu atribuţii în domeniul în care s-au constatat abateri, poziţia acestora faţă de abaterile

constatate, exprimată în nota de relaţii, precum şi punctul de vedere motivat al auditorilor publici externi

cu privire la aceasta;

g. măsurile luate de entitatea verificată în timpul controlului.

Pe parcursul desfăşurării acţiunii, membrii echipei de control trebuie să discute şi să analizeze

constatările cu persoanele implicate, precum şi cu conducerea entităţii, în vederea elucidării cauzelor şi

împrejurărilor care au condus la producerea abaterilor şi a consecinţelor economico-financiare.

101



Proiectul actului de control se prezintă conducerii entităţii şi se analizează cu aceasta, la o dată

stabilită de ambele părţi, încercîndu-se cu acest prilej clarificarea eventualelor divergenţe între

constatarile auditorilor şi susţinerile reprezentanţilor entităţii verificate. La această întâlnire poate

participa şi conducerea structurii de control.

Redactarea formei finale a actului de control se realizează după parcurgerea acestor etape,avîndu-se în vedere şi eventualele probe noi prezentate de către conducerea/reprezentanţii entităţii

verificate. Actele de control care trebuie semnate bilateral se înregistrează la registratura entităţii

verificate. Numărul de înregistrare se menţionează în finalul actului de control.

Procesele-verbale de constatare şi notele de constatare se pot afla în următoarele situaţii:

- semnate fără obiecţiuni de către reprezentanţii legali ai entităţii controlate. În acest caz se procedează

de îndată la valorificarea actelor de control;

- semnate cu obiecţiuni de către reprezentanţii legali ai entităţii verificate. În acest caz valorificareaactelor de control se face dupa primirea obiecţiunilor, dar nu mai târziu de 15 zile lucrătoare de la

înregistrarea actelor de control la registratura entităţii verificate;

- refuzate să fie semnate. Acest fapt se menţionează ca atare de către auditorii publici externi la finalul

actului de control. În acest caz, dupa expirarea celor 15 zile lucrătoare de la data înregistrării actului de

control la entitatea verificată, termen în care aceasta are dreptul de a depune obiecţiuni, se procedează de

îndată la valorificarea constatărilor înscrise în actul de control.

În vederea semnării, actele de control menţionate mai sus se depun/transmit entităţii verificate,

însoţite de o adresă, semnată de auditorii publici externi care au efectuat controlul, prin care se stabileşte

şi termenul pentru semnare.În adresă se menţionează şi dreptul entităţii verificate de a formula şi de a

transmite obiecţiuni la actul de control în termenul-limită de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării

actului de control la entitatea verificată.Totodată, se precizează şi structura Curţii de Conturi şi adresa

acesteia unde se depun obiecţiunile.

Termenul pentru semnarea procesului-verbal de constatare de către reprezentanţii legali ai

entităţii verificate şi, după caz, a notei de constatare este de până la 5 zile lucrătoare de la data

înregistrării actului de control la registratura entităţii verificate sau data confirmării de primire când actul

se transmite acesteia prin poştă.

Numărul de exemplare în care se întocmesc actele de control se stabileşte în funcţie de tipul

actului, după cum urmează:

a. în cazul în care în raportul de control nu au fost consemnate abateri, acesta se întocmeţte într-un singur

exemplar, înregistrat la registratura generală a Curţii de Conturi sau, după caz, la registratura din cadrul

structurilor teritoriale ale acesteia;

b. în cazul în care în raportul de control au fost consemnate abateri de la legalitate şi regularitate care au

determinat sau nu au determinat producerea unor prejudicii şi/sau fapte pentru care există indicii că au

102



fost săvârşite cu încălcarea legii penale, acesta se întocmeste în numarul necesar de exemplare, în funcţie

de modul de valorificare;

c. în cazul în care au fost întocmite procese-verbale de constatare şi/sau note de constatare, anexe la

raportul de control, acestea se întocmesc în numarul necesar de exemplare, în funcţie de modul de

valorificare.Toate exemplarele actelor de control trebuie să conţină semnătura în original a auditorilor publici

externi şi a reprezentanţilor legali ai persoanelor juridice controlate. Numărul de exemplare în care a fost

întocmit actul de control se consemnează la finalul acestuia. De asemenea, la finalul actelor semnate

bilateral se menţionează faptul că prin semnarea acestora de către conducerea entităţii verificate se

certifică restituirea documentelor puse la dispoziţia echipei de control.În cazul în care nu au fost

constatate abateri, certificarea restituirii documentelor puse la dispoziţie de entitatea verificată se face

printr-o minută care se anexează la raportul de control.Pe parcursul desfăşurării acţiunii de control, în vederea clarificării împrejurărilor şi a cauzelor

care au condus la crearea de abateri de la legalitate şi regularitate sau producerea de fapte pentru care

există indicii ca au fost săvârşite cu încălcarea legii penale, auditorii publici externi solicită, după caz,

note de relaţii, persoanelor cu atribuţii în domeniul în care s-au constatat aceste abateri. În nota de relaţii

se descriu faptele în legătură cu care se solicita clarificări.

Actele de control întocmite ca urmare a controalelor efectuate pe parcursul execuţiei bugetare şi

pentru perioadele expirate sau a controalelor tematice (rapoarte de control, procese-verbale de constatare,

note de constatare, note unilaterale) se depun şi se înregistrează în evidenţa structurii care a efectuat

controlul (departament sau camera de conturi). Acestea se înregistrează şi în Registrul special privind

evidenţa actelor întocmite şi modul de valorificare a constatarilor consemnate în acestea.

Rapoartele de control se valorifică în funcţie de conţinutul acestora, după cum urmează:

a. rapoartele de control în care nu au fost consemnate abateri se repartizează de către şeful

departamentului către directorul din cadrul departamentului şi, respectiv, de către directorul camerei de

conturi către directorul adjunct, pentru a fi analizate de aceştia.În termen de 10 zile lucrătoare de la data

înregistrării actului în evidenţa structurii, directorul din cadrul departamentului/directorul adjunct al

camerei de conturi întocmeşte o notă cuprinzând punctul sau de vedere privind conţinutul actului de

control, care se anexează la raportul de control.În cazul în care controlul a fost dispus şi coordonat de un

departament de specialitate din cadrul Curţii de Conturi, nota aprobată de directorul camerei de conturi,

însoţită, eventual, de raportul de control, se înaintează departamentului în cauză, la solicitarea acestuia;

b. rapoartele de control în care au fost consemnate abateri de la legalitate şi regularitate care au

determinat sau nu au determinat producerea unor prejudicii şi/sau fapte pentru care există indicii că au

fost săvârşite cu încălcarea legii penale (prezentate detaliat în procesele-verbale de constatare, anexe la

raportul de control) se repartizează de către şeful de departament către directorul din cadrul

103



departamentului şi, respectiv, de către directorul camerei de conturi către directorul adjunct, pentru a fi

analizate de către aceştia şi a se întocmi proiectul documentelor de valorificare.În termen de maximum

20 de zile lucrătoare de la primirea obiecţiunilor sau de la expirarea termenului de depunere a acestora,

directorul din cadrul departamentului/directorul adjunct al camerei de conturi întocmeşte o notă

cuprinzând punctul său de vedere privind conţinutul actului de control şi proiectul documentelor devalorificare (proiectul deciziei, proiectul adresei de sesizare a organelor de urmărire penală). Actele de

control încheiate de către auditorii publici externi, împreună cu notele şi proiectul documentelor de

valorificare, întocmite de către directorul din cadrul departamentului/directorul adjunct al camerei de

conturi, se înainteazş şefului de departament/directorului camerei de conturi.

Pentru valorificarea constatărilor înscrise în rapoartele de control şi, respectiv, în procesele-

verbale de constatare - anexe ale acestora, Curtea de Conturi poate stabili:

a. suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor legale din domeniul financiar, contabilşi fiscal;

b. blocarea fondurilor bugetare sau speciale, atunci când se constată utilizarea nelegală sau ineficientă a

acestora;

c. înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă sau fiscală controlată;

d. în situaţia în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate care au determinat

producerea unor prejudicii, Curtea de Conturi comunică conducerii entităţii controlate această stare de

fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie

a conducerii entităţii verificate;

e. în situaţia în care se constată, în urma controlului Curţii de Conturi, existenţa unor fapte pentru care

există indicii că au fost savârşite cu încălcarea legii penale, consemnate într-un proces-verbal de

constatare distinct, conducătorul structurii (şeful departamentului/directorul camerei de conturi)

sesizează, după obţinerea avizului Departamentului juridic, organele în drept pentru asigurarea

valorificării constatării şi informează entitatea verificată;

f. Curtea de Conturi poate cere celor în drept suspendarea din funcţie, a persoanelor acuzate de savârşirea

de fapte cauzatoare de prejudicii importante sau a unor abateri grave cu caracter financiar, constatate în

urma controalelor efectuate, până la soluţionarea definitivă a cauzelor în care sunt implicate.

Pentru aplicarea măsurilor de valorificare prevăzute la litera a, d şi f, se emite o decizie care se

întocmeşte de către directorul direcţiei din cadrul departamentului/directorul adjunct al camerei de

conturi.

În decizie se înscriu concret măsurile pe care entitatea verificată sau alte entităţi implicate trebuie

să le aducă la îndeplinire în vederea înlăturării abaterilor constatate, precum şi pentru stabilirea întinderii

prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia.

În situaţia în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate care au

104



determinat producerea de prejudicii, decizia cuprinzând măsurile pentru recuperarea acestora va fi adusă

la cunoştinţă şi organului ierarhic superior în subordinea căruia se află entitatea verificată sau organului

de conducere colectivă, care aprobă, coordonează şi controleaza activitatea entităţii verificate şi care, în

cadrul atribuţiilor ce îi revin, va urmări modul de ducere la îndeplinire a măsurilor.În cazul aleşilor locali

decizia se transmite consiliului local/consiliului judetean.Contestaţiile formulate împotriva deciziilor emise de structurile Curţii de Conturi sunt examinate

de comisii de soluţionare a contestaţiilor, formată la nivel central dintr-un vicepreşedinte, consilierul de

conturi care coordonează departamentul care a efectuat verificarea şi un alt consilier de conturi

(desemnat de vicepreşedinte).

La nivelul camerelor de conturi, comisia este formată din: consilierul de conturi care

coordonează domeniul ce a făcut obiectul verificării, un alt consilier de conturi (desemnat de către unul

dintre vicepreşedinţi) şi directorul din cadrul departamentului respectiv.La şedinta Comisiei de soluţionare a contestaţiilor pot fi invitaţi şi reprezentanţii entităţii

verificate, care pot depune acte şi documente suplimentare pentru susţinerea contestaţiei. Aceştia pot fi

asistaţi de avocat. Comisia de soluţionare a contestaţiilor examinează contestaţia împreună cu celelalte

documente şi emite o încheiere prin care se poate dispune admiterea totală sau parţială a contestaţiei ori

respingerea acesteia.

Împotriva hotărârilor înscrise în încheiere, entitatea verificată, în termen de 15 zile lucrătoare de

la primirea comunicării, poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, în condiţiile Legii

contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Verificarea modului de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizii se realizează de

către structurile din cadrul Curţii de Conturi care le-au emis, de regulă, în cel mult 30 de zile

calendaristice de la data prevăzuta în decizie pentru comunicarea modului de ducere la îndeplinire a

acesteia.

În cazul în care conducerea entităţii verificate nu a dispus şi nu a urmărit măsurile transmise de

Curtea de Conturi pentru stabilirea întinderii prejudiciului şi recuperarea acestuia, se întocmeşte proces-

verbal de constatare.

În cazul neîndeplinirii unor măsuri dispuse, se aplică amenda civilă, egală cu salariul de la 2 până

la 5 luni al persoanei care se face răspunzătoare de această situaţie.

Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor se întocmeşte de către controlorii

financiari în cazul în care se constată fapte care potrivit prevederilor legale constituie contravenţii şi a

căror constatare intră în competenţa Curţii de Conturi. În cazul în care se constată abateri ce sunt

sancţionate contravenţional de către auditorii publici externi din cadrul Curţii de Conturi, se procedează

conform dispoziţiilor legale specifice, precum şi prevederilor legale comune care se aplică în materie de

contravenţii.

105

http://www.legestart.ro/Legea-554-2004-Legea-contenciosului-administrativ-(MTMyODkx).htm

http://www.legestart.ro/Legea-554-2004-Legea-contenciosului-administrativ-(MTMyODkx).htm



În cazul în care la raportul de control este anexat procesul-verbal de constatare prin care auditorii

publici externi au constatat existenţa unor fapte pentru care există indicii că au fost săvârşite cu

încălcarea legii penale, directorul din cadrul departamentului/directorul adjunct al camerei de conturi

examinează actul de control şi întocmeşte proiectul adresei de sesizare a organului in drept. Şeful

departamentului/directorul camerei de conturi analizează conţinutul actului de control şi al proiectului deadresă şi solicită avizul Departamentului juridic din cadrul Curţii de Conturi. După obţinerea avizului,

adresa de sesizare, însoţită de raportul de audit la care este anexat procesul-verbal de constatare, se

transmite organului de urmărire penală competent.

Auditul financiar efectuat de către Curtea de Conturi

În baza prevederilor legale, Curtea de Conturi exercită activitatea de audit financiar asupra

conturilor de execuţie ale bugetului public consolidat.Auditul financiar se efectuează asupra

următoarelor conturi de execuţie:a. contul general anual de execuţie a bugetului de stat;

b. contul anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat;

c. conturile anuale de execuţie a fondurilor speciale;

d. conturile anuale de execuţie a bugetelor locale, ale municipiului Bucureşti, ale judeţelor, ale

sectoarelor municipiului Bucureşti, ale municipiilor, ale oraşelor şi comunelor;

e. contul anual de execuţie a bugetului Trezoreriei Statului;

f. conturile anuale de execuţie a bugetelor instituţiilor publice autonome;

g. conturile anuale de execuţie a bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial de la bugetul

de stat, de la bugetul asigurărilor sociale de stat, de la bugetele locale şi de la bugetele fondurilor

speciale, după caz;

h. conturile anuale de execuţie a bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii;

i. contul general anual al datoriei publice a statului;

j. conturile anuale de execuţie a bugetului fondurilor externe nerambursabile;

k. alte conturi de execuţie a unor bugete prevăzute de lege.

În auditarea conturilor de execuţie, Curtea de Conturi urmăreşte, în principal:

1. exactitatea şi realitatea datelor reflectate în situaţiile financiare. În cadrul acestui obiectiv se au în

vedere,următoarele:

- organizarea şi conducerea evidenţei operative şi contabile;

- înregistrarea veniturilor şi a cheltuielilor pe structura clasificaţiei bugetare;

- concordanţa datelor înregistrate în evidenţa contabilă cu cele preluate în balanţele de verificare şi

înscrise în bilanţurile contabile şi conturile de execuţie;

- întocmirea conturilor de execuţie a bugetelor instituţiilor publice;

- reflectarea reală şi exactă a operaţiunilor financiar-contabile în bilanţurile contabile şi conturile de

106



execuţie bugetară;

- încheierea exerciţiului bugetar;

2. legalitatea stabilirii şi încasării veniturilor statului, unităţilor administrativ-teritoriale, asigurărilor

sociale de stat şi ale instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii. În cadrul

acestui obiectiv se au în vedere, în principal, următoarele:- stabilirea, urmărirea şi încasarea sumelor datorate de contribuabili potrivit reglementărilor şi

procedurilor legale;

- realizarea veniturilor prevăzute în bugetele publice, în cuantumul şi la termenele prevăzute de lege,

identificarea cauzelor care au determinat nerealizarea acestora;

3. angajarea, lichidarea, ordonanţarea, plata şi înregistrarea cheltuielilor conform reglementărilor

legale şi în concordanţă cu prevederile legii bugetare. În cadrul acestui obiectiv se au în vedere, în

principal, următoarele:- evidenţa angajamentelor din care derivă obligaţii de plată;

- efectuarea cheltuielilor în limitele creditelor bugetare aprobate şi numai în legătură cu activitatea

instituţiei publice respective;

- efectuarea cheltuielilor în conformitate cu legislaţia care le reglementează, cu încadrarea în limita

angajamentelor asumate, cu aprobarea ordonatorului de credite, cu avizul compartimentelor de

specialitate şi viza pentru controlul financiar preventiv;

- existenţa documentelor justificative, întocmite conform legii, care atestă exactitatea şi realitatea

sumelor datorate;

- utilizarea creditelor bugetare şi efectuarea cheltuielilor în structura prevăzută de clasificaţia bugetară;

- efectuarea vărsămintelor şi a contribuţiilor către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi

celelalte bugete publice, în cuantumul şi la termenele legale;

4. autorizarea şi legalitatea modificărilor aduse prevederilor iniţiale ale bugetelor publice. În cadrul

acestui obiectiv se au în vedere, în principal, următoarele:

- legalitatea modificărilor aduse prevederilor iniţiale ale bugetelor;

- efectuarea virărilor de credite bugetare pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare;

5. acordarea de la buget sau din fonduri speciale a subvenţiilor şi alocaţiilor pentru investiţii şi

utilizarea lor conform destinaţiilor stabilite. În cadrul acestui obiectiv se au în vedere, în principal,

următoarele:

- înscrierea în liste a obiectivelor de investiţii în continuare şi a celor noi pe baza documentaţiilor

tehnico-economice aprobate;

- organizarea şi desfăşurarea licitaţiilor, încheierea contractelor;

- efectuarea cheltuielilor pentru obiectivele cuprinse în lista de investiţii;

- acordarea avansurilor, efectuarea plăţilor către antreprenori şi furnizori pe bază de documente legal

107



întocmite, certificate şi aprobate, în limita prevederilor bugetare;

- executarea, livrarea şi recepţia lucrărilor cu respectarea clauzelor contractuale;

6. contractarea împrumuturilor, rambursarea ratelor scadente ale acestora şi plata dobânzilor

aferente. În cadrul acestui obiectiv se au în vedere, în principal, următoarele:

- garantarea împrumuturilor;- încadrarea în limitele aprobate prin lege a acordurilor de împrumut;

- încheierea contractelor de împrumut şi respectarea clauzelor contractuale;

- rambursarea ratelor scadente, plata dobânzilor aferente şi plata comisioanelor, cu respectarea

termenelor din acordul de împrumut;

7. creanţele şi obligaţiile statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale; protejarea activelor. În

cadrul acestui obiectiv se au în vedere, în principal, următoarele:

- caracterul îndreptăţit sau garantat al creanţelor şi obligaţiilor;- stabilirea şi aplicarea măsurilor de protejare a activelor;

- înregistrarea creanţelor şi a obligaţiilor în contabilitate pe baza documentelor justificative;

- încasarea creanţelor şi plata obligaţiilor;

8. concesionarea sau închirierea de bunuri proprietate publică şi concesionarea de servicii cu

caracter public. În cadrul acestui obiectiv se au în vedere, în principal, următoarele:

- operaţiunile de concesionare şi/sau închiriere de bunuri proprietate publică, precum şi concesionarea

de servicii cu caracter public;

- organizarea licitaţiilor, încheierea contractelor în conformitate cu prevederile legale şi urmărirea de

către locator a respectării clauzelor contractuale;

9. modul de gestionare a mijloacelor materiale şi băneşti şi asigurarea integritaţii patrimoniului. În

cadrul acestui obiectiv se au în vedere, în principal, următoarele:

- efectuarea inventarierii la termenul prevăzut de lege şi înregistrarea în evidenţa contabilă a

rezultatelor acesteia;

- gestionarea şi utilizarea mijloacelor materiale şi băneşti primite;

- vânzarea şi/sau scoaterea din funcţiune a activelor corporale;

10. alte obiective în limita competenţelor stabilite de lege.

Responsabilitatea adoptării politicilor contabile corespunzătoare, a menţinerii unui control intern

adecvat şi a efectuării de prezentări corecte în situaţiile financiare revine entităţii controlate.Organul de

control trebuie să planifice şi să efectueze controlul astfel încât să obţină o asigurare rezonabilă privind

existenţa sau absenţa unor erori semnificative în situaţiile financiare.Situaţiile financiare supuse

controlului financiar sunt următoarele:

- bilanţul;

- contul de rezultat patrimonial (situaţia veniturilor, finanţărilor şi cheltuielilor);

108



- situaţia fluxurilor de trezorerie;

- situaţia modificărilor în structura activelor/capitalurilor, anexe la situaţia financiară, care includ

politici contabile şi note explicative;

- contul de execuţie bugetară.

Prin activitatea de control financiar Curtea de Conturi urmăreşte dacă situaţiile financiaresunt complete, reale şi conforme cu legile şi reglementările în vigoare, furnizând în acest sens o

opinie.Obiectivul controlului financiar este acela de a obţine asigurarea că situaţiile financiare controlate

sunt întocmite, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu cadrul de raportare financiară

aplicabil în România şi respectă principiile legalităţii şi regularităţii.

Auditul financiar ulterior extern exercitat de către Curtea de Conturi în baza prerogativelor

legale ale acesteia este un control de legalitate şi regularitate ce are ca obiectiv stabilirea modului de

respectare a prevederilor legale în domeniile şi la entităţile din sfera acesteia de acţiune.Regularitatea este caracteristica unei operaţiuni de a respecta sub toate aspectele

ansamblul principiilor şi regulilor procedurale şi metodologice care sunt aplicabile categoriei de

operaţiuni din care face parte.

Legalitatea reprezintă caracteristica unei operaţiuni de a respecta toate prevederile legale

care îi sunt aplicabile şi care sunt în vigoare la data efectuării acesteia.

Auditorii publici externi trebuie să delimiteze clar categoriile de operaţiuni economice. Această

activitate presupune o abordare corespunzătoare a auditului financiar pentru fiecare „categorie de

operaţiuni economice”. Acestea cuprind, de regulă, operaţiunile care fac obiectul controalelor interne şi

evaluării riscurilor. De obicei, auditorul public extern împarte situaţiile financiare pe categorii de

operaţiuni economice, ţinând cont de modul în care informaţiile sunt prezentate în acestea.

Categoriile de operaţiuni economice tipice pentru o entitate pot fi: salariile, indemnizaţiile,

achiziţiile, alocaţiile, subvenţiile şi veniturile. În cazul bilanţului, categoriile de operaţiuni privesc

activele corporale fixe, stocurile, debitorii, creditorii şi alte obligaţii, plăţi anticipate etc.

Auditorii publici externi trebuie să identifice şi să evalueze riscurile pentru fiecare categorie de

operaţiuni economice. Evaluarea riscurilor, stabilirea nivelului pragului de semnificaţie şi estimarea

erorilor de către auditori determină volumul activităţii de audit. Identificarea riscurilor specifice îl ajută

pe auditorul public extern la selectarea testelor de audit, care vor fi orientate in special către problemele

cele mai importante.

Prag de semnificaţie (materialitatea) reprezintă valoarea maximă a erorilor pe care le-ar

putea conţine situaţiile financiare, valoare peste care erorile detectate sunt considerate a fi

semnificative, influenţând astfel opinia auditorului. Pragul de semnificaţie poate fi exprimat nu

numai valoric, ci şi prin natura abaterilor sau contextul în care acestea s-au produs.

Având în vedere faptul că auditul financiar oferă o asigurare rezonabilă, dar nu şi absolută asupra

109



corectitudinii situaţiilor financiare auditate, apare inevitabil riscul de audit, cu cele trei componente:

riscul inerent, riscul de control şi riscul de nedetectare:

- riscul inerent reprezintă susceptibilitatea ca o categorie de operaţiuni să conţină erori semnificative, fie

individual, fie cumulate cu erorile altor categorii de operaţiuni, presupunând, printre altele, că în entitatea

auditată nu există/nu sunt implementate controale interne;- riscul de control reprezintă probabilitatea ca o eroare semnificativă să se producă fără a fi detectată

sau prevenită de sistemul contabil aplicat şi de sistemul de control intern al entităţii auditate;

- riscul de nedetectare reprezintă probabilitatea ca un auditor să nu detecteze o eroare din situaţiile

financiare auditate.

Controlul conturilor financiare de execuţie are drept scop descărcarea de gestiunea a

ordonatorilor de credite, administratori ai activităţii financiare a entităţilor publice.

Descărcarea de gestiune se defineşte ca fiind atestarea oficiala pronunţată de un organismabilitat prin lege, prin care se confirmă ca toate operaţiunile supuse acţiunilor de control financiar

au fost efectuate în baza şi conform prevederilor legale prin care au fost definite şi aprobate.

Curtea de Conturi este singura instituţie împuternicită prin prevederi legale să hotărască, ca

urmare a controlului financiar al conturilor financiare efectuat, asupra descărcării gestiunii ordonatorului

de credite care conduce entitatea publică supusă verificării.Alte decizii ale autorităţii executive în ceea ce

priveşte descărcarea gestiunii unui ordonator de credite sunt doar provizorii, până la pronunţarea în

această problemă a hotărârii Curţii de Conturi.

Certificarea contului de execuţie nu constituie temei pentru exonerarea de răspundere juridică a

entităţii auditate. Pentru motive bine întemeiate, în termen de un an de la data la care s-a certificat contul

de execuţie, procedura examinării contului poate fi redeschisă.

Conturile de execuţie şi situaţiile financiare supuse auditului trebuie să îndeplinească condiţiile

prevăzute de lege pentru a face posibilă auditarea lor.În cazul în care conturile prezentate nu întrunesc

condiţiile care să facă posibilă auditarea lor, auditorii publici externi restituie documentele titularilor

conturilor,consemnând aceasta situaţie într-un proces-verbal de constatare. În procesul-verbal de

constatare se va înscrie în mod obligatoriu şi termenul pentru refacerea sau completarea

conturilor.Refacerea sau completarea conturilor de execuţie se dispune prin decizie.

În aceasta situaţie, acţiunea de audit se suspendă până la refacerea/completarea conturilor, fapt ce

se aduce la cunoştinţa entităţii auditate.Dacă titularii conturilor nu se conformează acestei

măsuri,completarea sau refacerea conturilor se face pe cheltuiala acestora, de către un expert contabil

numit de Curtea de Conturi. În vederea numirii expertului, Curtea de Conturi (şeful de departament sau,

după caz, directorul camerei de conturi) solicită în scris Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor

Autorizaţi din România nominalizarea unor experţi, în vederea refacerii conturilor de execuţie la

entitatea auditată.

110



În funcţie de natura constatărilor înscrise în raportul de control întocmit în baza competenţelor

Curţii de Conturi, controlorii financiari pot propune:

- descărcarea de gestiune, în cazul în care toate condiţiile privind conformitatea conturilor financiare

prevăzute de legile de aprobare a operaţiunilor înscrise în acestea, ca şi de Legea de organizare şi

funcţionare a Curţii de Conturi au fost îndeplinite;- sesizarea instanţelor judecătoreşti specializate în vederea stabilirii răspunderii juridice, potrivit

legii, în cazul constatării de fapte prin care au fost cauzate prejudicii, şi a dispunerii măsurilor de

recuperare a sumelor datorate bugetului de stat, unităţilor administrativ-teritoriale sau instituţiilor

publice, reprezentând obligaţii financiare ale persoanelor juridice verificate constatate în urma

controlului;

- aplicarea unor amenzi pentru abateri cu caracter financiar, conform prevederilor Legii de organizare

şi funcţionare a Curţii de Conturi.Timpul programat pentru desfăşurarea acţiunilor de audit financiar se stabileşte în funcţie de

volumul şi specificul activităţii entităţilor verificate, fără a se depăşi, de regulă, următoarele durate

maxime:

a. 90 de zile lucrătoare, pentru verificarea:

- contului general anual de execuţie a bugetului de stat;

- contului anual al datoriei publice a statului şi situaţiei garanţiilor guvernamentale pentru credite interne

şi externe contractate de către alte persoane juridice decât statul;

b. 70 de zile lucrătoare, pentru verificarea:

- conturile anuale de execuţie ale bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, fondurilor

speciale, bugetelor instituţiilor publice autonome, finanţate integral sau parţial din fonduri publice,

finanţate integral din venituri proprii, bugetului fondurilor externe nerambursabile şi a altor bugete

publice prevăzute de lege la nivelul ordonatorilor principali de credite;

c. 40 de zile lucrătoare, pentru verificarea:




publice prevăzute de lege la nivelul ordonatorilor secundari de credite;

- conturile anuale de execuţie ale bugetelor locale, municipiului Bucureşti, sectoarelor municipiului

Bucureşti, municipiilor, oraşelor şi comunelor: consiliile judeţene, primăriile municipale, orăşeneşti şi

ale sectoarelor municipiului Bucureşti;

d. 30 de zile lucrătoare, pentru verificarea:



111




publice prevăzute de lege la nivelul ordonatorilor terţiari de credite;

- conturile anuale de execuţie ale bugetelor locale, municipiului Bucureşti, sectoarelor municipiului

Bucureşti, municipiilor, oraşelor şi comunelor: primăriilor locale;

d. 25 de zile lucrătoare, pentru verificarea:- conturile anuale de execuţie ale bugetelor locale, municipiului Bucureşti, sectoarelor municipiului

Bucureşti, municipiilor, oraşelor şi comunelor: ordonatorilor terţiari de credite.

Auditul performanţei efectuat de către Curtea de Conturi

Auditul performanţei se exercită asupra gestiunii bugetului general consolidat, precum şi asupra

oricăror fonduri publice şi reprezintă o evaluare independentă a modului în care o entitate, un program, o

activitate sau o operaţiune funcţionează eficient şi eficace, în condiţiile respectării economicităţii.

Constatările şi recomandările formulate în rapoarte auditul performanţei au scopul de a conduce ladiminuarea costului resurselor sau la sporirea rezultatelor şi de a furniza informaţii relevante

Parlamentului, Guvernului, entităţilor auditate şi altor instituţii interesate, în vederea îmbunătăţirii

performanţei folosirii fondurilor publice.

112

organizarea si area controlului financiar in romania

Documents