11. ORGANIZAREA ŞI AMENAJAREA TERITORIULUI PENTRU NEVOI DE APĂRARE

11.1. Aspecte generale

Din nefericire, istoria omenirii este dominată de perpetuarea stărilor conflictuale, finalizate cu decimarea a milioane şi milioane de vieţi şi cu uriaşe pagube materiale.

Din punct de vedere al condiţiilor pentru apărare, terenul prezintă condiţii extrem de variate, de la obstacolele naturale, formate de către reţeaua hidrografică, bariere orografice, terenuri împădurite şi până la edificiile de factură antropică cu destinaţie exclusivă.

Condiţiile de ordin natural pot constitui factori favorizanţi sau restrictivi din punct de vedere al nevoilor pentru apărare.

Organizarea şi amenajarea teritoriului pentru apărare este condiţionată de către trei factori esenţiali, şi anume:

condiţii naturale; starea şi structura economică a unui teritoriu şi condiţiile infrastructurale; evoluţia tehnicii de luptă şi politica de apărare.Este arhicunoscut faptul că teritoriile intramontane, accesibile prin pasuri de culme ori trecători,

pot fi mai uşor apărate prin caracterul punctual şi sigur al plasamentului căilor de o posibilă invazie. Apărarea trecătorilor a fost dintotdeauna o prioritate în politica de apărare a statelor.

Trupele de invazie pot fi surprinse în acţiuni de ambuscade, care cu un număr redus de forţe de atac, pot decima în totalitate trupele şi tehnica de invazie.

Vadurile de trecere peste ape, cu maluri joase şi adâncimi reduse ale apei, sunt speculate pentru traversarea trupelor şi a tehnicii de luptă. De aceea, de regulă, asemenea puncte sunt apărate cu îndârjire.

Teritoriile împădurite constituie adăposturi redutabile pentru forţa umană şi tehnica de luptă. Organizarea apărării într-un teren împădurit este favorizată de posibilităţile de mascare şi adăpost ale trupelor şi tehnicii de luptă şi de către obstacolul interpus de către trunchiurile copacilor în calea mijloacelor de luptă motorizate şi a muniţiei.

Pădurea oferă mijlocul cel mai eficient de mascare a trupelor în acţiuni de înaintare şi retragere, în paralel cu adăpostul la întunericul nopţii.

Sunt cunoscute numeroase exemple din timpul celei de a doua conflagraţii mondiale, când unităţi întregi în marş de zi au fost decimate prin mitraliere din avion de la joasă altitudine.

Din punctul de vedere al condiţiilor naturale, rămâne valabilă axioma conform căreia terenurile puternic accidentate şi împădurite sunt mai uşor de apărat, chiar şi cu forţe reduse în faţa unui imanic redutabil.

Cazul hărţuirii trupelor germane în spaţiul ex-Iugoslav, de către partizanii lui J.B. Tito în timpul celui de al doilea război mondial reprezintă unul din cele mai elocvente exemple ale utilizării cu eficienţă a terenului în scopuri de apărare.

Condiţiile climatice extreme se instituie ca factori repulsivi şi ostili pentru trupele de invazie. În paralel cu slăbirea potenţialului de luptă, iarna rusească a fost un aliat de nădejde în stăvilirea invaziei germane asupra Moscovei în timpul celui de al II-lea război mondial. Soldaţii americani, în timpul războiului din Vietnam au avut un inamic suplimentar în temperatura şi umiditatea ridicată şi invaziile nestăvilite de ţânţari.

În actuala situaţie de angajare a armatei române pe frontul antiterorist din Afganistan ori cel de instaurare a calmului şi reconstrucţiei Irakului, soldaţii se plâng cel mai mult, nu de perfidia şi forţa inamicului, ci mai adesea de căldurile insuportabile şi de praful deşertic.

Economia statelor este dualistă, în sensul că satisface atât nevoi civile prin excelenţă, dar şi nevoi de factură militară.

Pe timp de beligeranţă, o bună parte din forţele de producţie se convertesc în susţinerea războiului (trecerea de la producţia pentru nevoi civile la producţia militară). În numeroase situaţii, nu se poate face distincţie între producţia cu destinaţie civilă şi cea cu destinaţie militară (ex. industria alimentară, industria textilă ş.a.).

Concentrarea teritorială a populaţiei, a producţiei şi a infrastructurilor de susţinere a acestora (căi ferate, căi rutiere, canale, aeroporturi, linii pentru transportul energiei electrice, magistrale gazeifere şi petroliere, acumulări de apă etc.) constituie şi un factor de forţă teritorială remarcabilă şi un factor de vulnerabilitate care reclamă măsuri de apărare suplimentare şi diversificate.

321

Economiile puternice şi moderne, conform logicii elementare, alocă fonduri mai consistente pentru apărare. Cu cât economia este mai avansată, cu atât tehnica de luptă este mai sofisticată, mai diversificată şi mai eficace. Economiile puternice susţin mai eficient stările de beligeranţă.

Structurile de factură antropică susţin nevoile de apărare prin destinaţia lor, tipul acestora şi materialele din care sunt edificate.

11.2. Tipuri de amenajări pentru nevoi de apărare

După destinaţie deosebim amenajări militare şi civile. Astfel, structurile cu destinaţie exclusiv militară se pun în evidenţă prin prezenţa cazărmilor, a poligoanelor de antrenament, a depozitelor pentru muniţii şi tehnică de luptă, a aeroporturilor speciale.

Cazărmile sunt spaţii amenajate special, în scopul adăpostirii personalului militar şi civil aferent şi a tehnicii de luptă şi instruirii de specialitate.

De regulă, cazărmile sunt plasate pe axele de acces în principalele oraşe (feroviare şi rutiere), cu triplu scop:

de blocare a unei posibile invazii; de sporire a mobilităţii, în caz de antrenament sau beligeranţă; evitarea zgomotului produs de tehnica de luptă.Cazărmile destinate forţelor militare de menţinere a ordinii interne, de regulă, se amplasează în

centrele marilor oraşe (unităţile de jandarmi, poliţie şi pompieri) pentru a fi în proximitatea câmpului posibil de intervenţie.

Cazărmile se extind de regulă pe unităţi teritoriale de ordinul zecilor de ha. În funcţie de dimensiuni, au una sau mai multe porţi de acces. Spaţiul este împrejmuit în totalitate şi prevăzut cu puncte de observare (foişoare) pe timp de zi şi noapte, ce constituie sistemul extern de pază al oricărei cazărmi. În interior, spaţiul construit se compune din săli de instruire şi cantină, dormitoare, remize şi magazii pentru tehnica de luptă, drumuri interioare de acces, cluburi, săli de sport, ş.a.

De regulă, cazărmile dispun de terenuri de sport şi spaţii destinate procesului specific de instrucţie (fig. 257).

Fig. 257. modul de organizare a unei cazărmi: SG. Gard împrejmuitor; F. Foişoare; 1, 2, 3, 4. Dormitoare; 5, 6. Club, sală sport; 7. Teren sportiv; 8. Adăpost tehnică de luptă; 9. Depozit carburanţi; 10. Magazie; 11. Parcări; Pa Platou adunare; C. Cantină; Tl. Platouri pentru adunare şi pregătire a tehnicii de luptă.

Poligoanele militare reprezintă amenajări specifice în terenuri deschise destinate antrenamentului, instrucţiei şi simulării stărilor reale de luptă.

Acestea, în funcţie de specificul lor, se desfăşoară pe suprafeţe de ordinul a câtorva hectare, până la mii de hectare. Poligoanele mici, destinate tragerii cu armamentul de infanterie se împrejmuiesc şi se asigură accesul controlat al persoanelor pe durata desfăşurării exerciţiilor de tragere.

Cele mai potrivite locuri de amenajare a unor asemenea poligoane sunt sectoarele de vale relativ înguste şi cu versanţi înclinaţi, pentru a asigura o protecţie totală împotriva muniţiei care se utilizează la trageri.

Poligoanele de acest fel dispun de regulă de un punct de observaţie şi informare, echipat cu mijloace de semnalizare pentru a preîntâmpina accesul în zonă a civililor şi animalelor domestice.

Poligonul dispune de un adăpost pentru grupele de tragere. În cazul unor asemenea poligoane se trasează o linie de tragere, de pe care se execută foc asupa ţintelor.

322

Liniile de ţinte se amplasează la distanţe variabile, în funcţie de tipul de tragere (cu pistoletul, pistolul mitralieră, puşca mitralieră, mitraliera) (fig. 258).

Fig. 258. Poligon pentru trageri cu armament uşor: 1. Poartă de acces; 2. Adăpost; 3. Foişoare; 4. Împrejmuire; 5. Linie de tragere; 6, 7, 8. Ţinte; 9. Versant (ecran protecţie pentru muniţie).

Un poligon complex de desfăşoară în suprafaţă pe mii de hectare. Aceste categorii de poligoane se bornează şi dispun de drumuri de acces. Acticitatea acestora este ciclică, terenul fiind în numeroase cazuri exploatat agricol, de regulă prin păşunat extensiv. Pentru asemenea categorii de poligoane se aleg terenuri de slabă calitate sub

aspectul potenţialului agricol şi cu grad mare de declivitate, pentru a realiza antrenamentele în condiţii de maximă, dificultate, atât pentru forţa vie cât şi pentru tehnica de luptă (tancuri, taburi, autotransportoare etc.).

În punctul de maximă cuprindere şi vizibilitate se instalează un foişor principal de observare de unde se conduce activitatea de instruire şi unde se instalează grupul de observatori, de regulă notabilităţi militare de rang înalt.

Poligoanele oferă câmp de desfăşurare pentru acţiuni de luptă complexe, în care se utilizează infanteria, trupele de tancuri, transportoare blindate şi aviaţia. Plasarea acestora se impune a fi de regulă în zonele de slabă populare.

Ca forme speciale şi obligatorii amenajate pentru apărare sunt locaşurile individuale de tragere (tranşee), şanţurile de comunicare şi adăposturile (fig. 259).

Fig. 259. Mod de dispunere a lăcaşurilor de tragere: a) lăcaş de tragere; b) linie de tragere; c) punct şi raze de tragere; 1 … 9. lăcaşe de tragere.

Lăcaşurile de tragere protejează forţa vie faţă de atacurile inamice frontale. Dimensiunea acestora este aceea de a satisface nevoile de protecţie a unui trăgător izolat în poziţie culcat sau în picioare.

Pământul rezultat de la săparea tranşeelor se maschează cu calupuri de glii înierbate, pentru a se realiza condiţii de camuflaj optime.

În amenajarea lăcaşelor de tragere trebuie să se ţină cont de asigurea vizibilităţii optime a trăgătorului pe un câmp ce acoperă o rază de cel puţin 1800.

Lăcaşul puştilor mitralieră şi al mitralierelor se schimbă pe durata ducerii luptei, deoarece fiind arme cu putere de foc foarte mare, mitraliorii sunt primii „vânaţi” de către lunetiştii inamici.

Lăcaşe speciale de tragere şi camuflaj se realizează şi pentru piesele de artilerie aflate în poziţie de apărare. În condiţii de atac, poziţia acestora se schimbă frecvent, rapiditatea desfăşurării acţiunilor nepermiţând amenajarea de adăposturi (camuflajul acestora se realizează cu plase speciale şi crengi, în anotimpurile când vegetaţia are dezvoltat sistemul folial).

Adăposturile constituie amenajări speciale de apărare, complexe, care pe lângă protecţia forţei vii asigură rezerve de hrană şi apă pe timp limitat şi spaţii pentru spitalizarea răniţilor.

Ele sunt săpate la adâncimi mari în raport cu suprafaţa solului, şi în cele mai numeroase cazuri camuflate cu vegeraţie forestieră. De regulă, au două căi de acces, iar unele dispun de generatoare de curent autonome, pe bază de combustibil lichid.

Adăposturile antiatomice pot prelua populaţia unor oraşe mijlocii, asigurând autonomia pe timp îndelungat, prin rezervele vitale de resurse materiale şi hrană pentru populaţie. Asemenea adăposturi se

323

amenajează în oraşele mari ori în proximitatea acestora. Pentru „protecţia totală” a populaţiei, acestea se realizează la adâncimi mari şi sunt protejate la suprafaţă de structuri din beton armat, copertate cu miez de argilă peste care se amenajează spaţii plantate.

Fiecare edificiu cu destinaţie civilă se constituie ca şi un punct şi suport de apărare. Clădirile asigură apărarea în funcţie de materialele din care sunt edificate. Cele din lemn sunt vulnerabile, având o rezistenţă mecanică şi la foc foarte redusă, pe când cele din piatră, cărămidă şi beton asigură o protecţie mai bună împotriva bombelor, obuzelor şi a focului.

Podurile constituie segmentele foarte vulnerabile în cadrul unui sistem de apărare. Trupele în retragere de regulă distrug podurile pentru a încetini ori stopa înaintarea inamicului pe cale terestră.

Podeţele de pe drumurile secundare, balizele betonate de poduri, şanţurile de evacuare a apei, canalele de irigaţie se instituie ca repere suplimentare în amenajarea pentru apărare a teritoriului.

Podeţele, balizele betonate, şanţurile de evacuare a apei, rambleele de drumuri şi canalele de irigaţie asigură în frecvente cazuri o bună protecţie trupelor de infanterie şi constituie obstacole în calea forţelor motorizate.

Pentru protecţia personalului din gări, pe durata bombardamentelor aeriene şi pentru protecţia personalului din unităţile de producţie cu „foc continuu” s-au amenajat cazemate. Acestea sunt construcţii din beton armat sub formă conică, capabile să suporte forţa de şoc a bombelor clasice şi să adăpostească un număr relativ redus de persoane.

Evoluţia tehnicii de luptă a schimbat rapid configuraţia sistemelor clasice de apărare, fără a renunţa total la ele.

În faţa unui atac nuclear nu rezistă nici un sistem de apărare, oricât ar fi de sofisticat. Forţa vie protejată o perioadă în buncăre speciale, se expune pericolului de iradiere şi este condamnată la pieire mai lentă. Câmpul de operaţii militare cu utilizarea armamentului atomic oferă un tablou de coşmar (Hiroshima şi Nagasaki, 6 şi 9 august, 1945).

Apariţia tancului şi a avionului pe câmpul de luptă în primul război mondial a făcut ca o linie celebră de apărare cum a fost Maginôt, să rămână un obstacol ignorat de noua tehnică de luptă.

În condiţiile arsenalului militar actual, capabil a distruge „Planeta Albastră” repetitiv de câteva mii de ori, nici o amenajare, oricât de sofisticată ar fi nu oferă protecţie şi siguranţă nici unei colectivităţi umane.

Apariţia şi exacerbarea actelor de terorism, această „tiranie elastică”, rezultată din ură, sărăcie şi ignoranţă nu-şi găseşte eradicarea în forme materiale de stăvilire. Este timpul unei decizii superioare a omenirii în dorinţa de supravieţuire.

324