RECUPERAREA PERSOANE CU NEVOI SPECIALECURSCURS 1 Persoane cu nevoi speciale Realitatea actual evideniat de morbiditate demonstreaz creterea procentual anual a bolilor cronice organice , psihosomatice dar i a accidentelor rutiere , de munc etc. i a strilor postraumatice complexe afectnd sistemul neuro-mio-atrokinetic.

Aceast afectare poate fi pentru timp scurt (boli acute i strile postacute ) pentru timp mediu (sechele postraumatice ) care pot dura uneori i ani de zile sau pot fi pentru tot restul vieii. n oricare din aceste situaii bolnavii vor trebui asistai i din punct de vedere a meninerii i imbntirii performanelor sale fizice ( mio-artro- kinetic ) . Pentru ultimele situaii descrise, aceast activitate de susinere fizic se face att ntr-un mediu spitalicesc de reabilitate, ct i la domiciliul bolnavilor handicapai , antrennd n aceast activitate i familia acestor persoane.

Un prin pas este necesar a fi depistarea deficitelor funcionale organice sau neuro-motorii , care se face n cadrul unei consultaii medicale generale repetate la anumite intervale de timp .Acesta va clarifica nu doar aspectele clinico-paraclinice ale bolii ci va indica i disfuncionalitile determinate de complexul patologic.

In momentul depistrii deficitelor funcionale acestor bolnavi li se vor realiza programe complexe de ameliorare a disfuncionalitilor care au ca scop nvarea sau renvarea activitilor fizice necesare vieii cotidiene , a activitilor casnice necesare orientrii bolnavilor cu dizabiliti pentru a se orienta n microuniversul apartamentului lor , apoi activiti fizice tot mai complexe i susinute pentru reintegrarea lor social i chiar profesional . Toate acestea se vor realiza prin urmrirea continu a acestor persoane i adaptarea programului , care va trebui s fie foarte flexibil chiar individualizat ca metode ( pstrnd ns obiectivele ), la realitile funcionale inconstante ale pacientului cu handicap.

Deci, n faa unui astfel de caz e necesar existena unei ntregi echipe, alctuit din medic specialist, medic de familie, terapeut i fiecare membrul al familiei pacientului, care realizeaz prin conlucrare evaluarea iniial i apoi repetarea pacientului, tratamentul complex care se impune n astfel de cazuri, profesionalizarea , reprefesionalizarea i socializarea pe ct posibil a acestor bolnavi .

Din acest punct de vedere Academia tiinelor Medicale Romne , stabilete n 1974 c aceste obiective prin metodele lor specifice urmresc restabilirea ct mai deplin capacitii funcionale pierdute de ctre un individ adult sau copil, n urma unei boli sau traumatism, precum i dezvoltarea unor mecanisme compensatorii care si asigure n viitor posibilitatea de munc sau autoservire, respectiv o via independent economic i/ sau social. Deci, inta permanent este maximalizarea sntii fizice i psihice ca i starea socio-economic , vocaional i / sau educaional a unui individ cu handicap . Din enunarea obiectivelor int contientizm i complexitatea aciunilor derulate n cadrul activitilor fizice necesare acestor cazuri deosebite .

Din cele enunate concluzionm c aceste programe i gsesc justificarea numai la constatarea unor disfuncii fizice sau psiho-senzoriale care se pot prelungi mult timp sau sunt permanente (amputaii, paralizii etc.) .

Comisia OMS care urmrete aceast situaie pe plan mondial, a precizat n 1980 secvenialitatea unor dizabiliti ce pot apare ca urmare a unor boli cronice sau situaii postraumatice .Din punct de vedere funcional sau mai bine-zis disfuncional, putem cataloga situaiile ntlnite n infirmitate, incapacitate i handicap. OMS a clasificat consecinele bolilor n volumul International Classification of Impairments, Disabilities and Handicaps cunoscut sub numele de clasificarea IDH .

Infirmitatea (impairment ) conform acestei clasificri este reprezentat de orice pierdere sau anormalitate a unei funcii psihologice, anatomice sau fiziologice. Ne referim la infirmitate atunci cnd constatm pierderea unei gambe sau membru inferior , a unui deget, picior sau mn, membru superior etc.; reducerea mobilitii unei articulaii sau lan cinetic, scderea forei musculare a unui grup muscular, lipsa coordonrii micrilor unuia sau mai multor segmente, scderea auzului, a vzulu , o respiratie dispneic, o insuficien cardio-vascular i multe alte situaii patologice. Constatm deci c infirmitatea e o noiune foarte larg cuprinznd att pierderea anatomic de esuturi ct i disfuncionalitatea lor chiar fr pierdere de structur anatomic ( mai ales cazul bolilor neurologice i psihice ).

Incapacitatea ( disability ) este consecina unei infirmiti reflectat n grade de performan funcional sau n executarea activitii zilnice curente. Se definete ca reducerea sau pierderea capacitii de a se executa o activitate considerat ca normal sau obinuit pentru viaa cotidian casnic, social i profesional a unui individ. n funcie de strcutura afectat, putem constata incapaciti de locomoie, de autongrijire, de dexteritate i manualitate, de comunicare, de comportament i alte situaii specifice sau combinaii ntre aceste incapaciti. Astfel, un bolnav poate ajunge n situaia de a fi incapabil s mearg, s urce i s coboare scri; de a deschide ua, de a manevra robinete, de a se autongriji (splat pe din , pieptnat, brbierit ) sau poate ajunge n situaia de a nu pronuna corect cuvinte , de a nu nelege ce i se spune , de a nu putea sta n eznd i pot fi exemplificate multe alte situaii ntlnite n practic. De remarcat, c nu orice infirmitate va determina neaprat o incapacitate pe cnd existena unei incapaciti are la baza o infirmitate care poate fi reversibil sau ireversibil , progresiv sau regresiv.

Handicap (handicap) este definit ca situaia unui individ de a realiza cu dificultate activiti normale cu mediul de via n concordan cu vrsta, sexul, condiiile sociale i culturale ale lui, individul handicapat intrnd n conflict cu mediul de munc, familie i socio-educaional. El nu se poate manifesta ca individ cu identitai complete i normale, ex.: ca elev , ca prieten, ca so, n profesie la locul de munc etc.

Clasificarea IDH remarc urmtoarele handicapuri :

handicap de orientare n mediu;

handicap de mobilitate (locomotor );

handicap educaional ( de instruire );

handicap ocupaional care poate determina la rndul lui consecine economice

handicap de integrare social;

handicap senzorial ( vz, auz, miros, sexual) .

E de remarcat totui c nu orice infirmitate cu incapacitate va determina handicap.

Invalidul nu este ntotdeauna un handicapat , cele dou noiuni netrebuind confundate.

Noiunea de invalid se bazeaz pe interrelaia medicin-aspect economic i administrativ. Invalidul i-a pierdut total sau parial capacitatea de munc pe o durat de timp, ceea ce duce i la reducerea veniturilor realizate prin munc. Legislaia actual ncadreaz aceste persoane n trei grade de invaliditate : I- sever ; II- mediu ; III minor (CECM). De aceea programele de recuperare a incapacitilor nu nseamn doar tratarea infirmitii ci i ameliorarea i adaptarea condiiilor de via i a mediului ambiant al pacientului .

Copiii surdomui, infirmi locomotor, cu retarduri psihice, nevztori vor avea de nfruntat un handicap educaional.

Adulii care n urma unor boli sau accidente nu mai pot s-i ctige existena sunt n faa unui handicap ocupaional . Acetia vor trebui reprofesionalizai prin deprinderea unor noi meserii posibil de efectuat cu restantul lor funcional.

Din handicapul ocupaional deriv ntr-o msur mai mic sau mai mare handicapul economic. Rezolvarea acestuia e dificil dar nu imposibil , pornind de la sistemul de ajutor i ocrotire social ( pensii de stat pentru incapacitate de munc) . Pacientul devine astfel parial dependent de familie i societate .Rezolvarea acestor infirmiti sunt n direct relaie cu ndeprtarea acestor handicapuri . Ex.: protezarea unui membru amputat , protezare auditiv , ui i alte utiliti cu celul fotoelectric.

Programele de activiti fizice pentru aceste handicapuri s-au orientat n ultimul timp spre :

afeciuni locomotorii: - reumatologice; ortopedice-traumatologice; neurologice.

afeciuni cardio-vasculare;

afeciuni respiratorii cronice cu disfuncii ventilatorii;

afeciuni psihice , inclusiv tulburri de vorbire (afazie, dizlalie );

afeciuni senzoriale ( vz, auz, surdomutitate ).

In alte afeciuni: digestive, renale, endocrine, metabolice, care i ele pot determina incapaciti i handicapuri, programele de activiti fizice nu sunt dezvoltate la ora actual dect n mic msur ca mijloace adjuvante .

Activitile fizice pentru persoane cu handicap i selecioneaz programele din mai multe tehnici de recuperare:

- fizioterapia + kinetoterapia ,masoterapia , hidrokinetoterapia ;

- terapia ocupaional sau ergoterapia ;

- ortezare i protezare ;

- logopedia ( ortofonia);

- psihoterapia ;

- terapia educaional ;

- profesionalizare i reprofesionalizare .

In ultimul timp se pune un accent deoasebit pe profilaxie, pe ncecarea de a preveni bolile cronice, accidente mutilante (sistem de siguran rutier, n munc) sau profilaxie de gradul 2 i 3 pentru prevenirea recidivelor i complicaiilor .

CURS 2

Metabolismul bazalMetabolismul bazal (MB) se definete prin cantitatea minim de energie utilizat de organism pentru meninerea funciilor vitale i este egal aproximativ cu 1 Kcal/Kg.corp/or.

Equivalentul metabolic (MET - Metabolic EquivalenT) este expresia ratei consumului de energie n stare de repaus i este aproximativ egal cu 3,5 ml O2/Kg.corp/min.Un efort de 1 MET este egal cu 0,0175 Kcal/Kg.corp/min, respectiv cu 1,0500 Kcal/Kg.corp/or.

Reiese c pentru dezvoltarea unei cantiti de energie de 1MET, organismul va consuma un volum de oxigen de aproximativ 3,5 ml O2/Kg.corp/min, ceea ce nseamn c energia cheltuit de organism n cadrul metabolismului bazal necesit un consum de oxigen de 3,5 ml O2/Kg.corp/min.

Deci, putem afirma c:

1MET = MB = 3,5 ml O2/Kg.corp/min = 1 Kcal/Kg.corp/or

Eforturile fizice, pot fi definite prin prisma consumului de oxigen.

Prin raportarea consumului de oxigen la greutatea corporal a subiectului, se realizeaz o normalizare a acestei mrimi, exprimarea realizndu-se n acest caz, n ml O2/Kg.corp/unitate de timp(min, or, 24h).

Dac raportm consumul de oxigen din cursul unui efort fizic la necesarul de oxigen al unui efort de 1MET, vom putea exprima mrimea efortului fizic respectiv n multipli de MET, care reprezint n acelai timp, multipli ai MB.

Invers, dac dorim s aflm valoarea consumului energetic al unui subiect, exprimat n Kcal/unitate de timp (min), trebuie s cunoatem greutatea corporal a subiectului respectiv.

Pentru producerea unei cantiti de aproximativ 5 calorii/min, organismul utilizeaz un litru de oxigen (coeficientul izocaloric al oxigenului, care variaz ntre 4,825 i 4,830 calorii).

Cunoscnd cele de mai sus, putem foarte uor s realizm conversia ntre MET i calorii necesare ntr-un efort, conform schemei din figura 13.1.

Consumul energetic metabolic poate fi raportat att la greutatea corporal ct i la suprafaa corporal, exprimarea fcndu-se n acest caz n Kcal/m2 suprafa corporal/unitatea de timp.

Total calorii

x minute minute

cal/min

x 5 5

ml O2/min

x Kg.corp Kg.corp ml O2/Kg.corp/min

x 3,5 3,5

MET

Figura 13.1 Conversia MET n calorii i invers (5)

n funcie de cantitatea de oxigen consumat, cu ajutorul metodei schimburilor gazoase de stabilire a cheltuielilor energetice, au fost determinate valorile medii ale metabolismului bazal pentru adultul normal.Tabel 13.1 Metabolism bazal valori medii ale adultului normal (Haulic)

Brbat1600 Kcal / 24 ore1 Kcal / Kg.corp / or39 Kcal / m2 / or

Femeie1300 Kcal / 24 ore0,95 Kcal /Kg.corp / or34 Kcal / m2 / or

Factorii care influeneaz metabolismul bazal sunt (4) : sexul, vrsta, nalimea corporal, starea fiziologic, sau patologic n care se gsete organismul, starea de activitate sau de repaus, mrimea (intensitatea) efortului din cursul activitii, temperatura mediului nconjurtor, etc.

Tabel 13.2 Metabolismul bazal la vrste diferite (modificat dup Haulic)

Nou nscut30 Kcal / m2 / or

1 an55 Kcal / m2 / or

Adult39 40 Kcal / m2 / or

Vrsta a III-a36 - 37 Kcal / m2 / or

MB reprezint aproximativ 60% - 75% din ME (metabolism energetic) al unui individ mediu sedentar (6). Astfel, dac nevoile energetice zilnice ale unui adult sntos, aflat n repaus se situeaz n jurul valorii de 2000 Kcal/zi, aproximativ 1650 1700 Kcal vor reprezenta MB, 200 250 Kcal vor fi consumate pentru ingestia alimentar, poziia eznd, restul fiind utilizat n curul contraciilor musculare din timpul schimbrilor de poziie, pentru meninerea echilibrului termic al organismului, i pentru acoperirea aciunii dinamice specifice a alimentelor din cursul digestiei.

n cazul realizrii unei activiti fizice, consumul energetic crete direct proporional cu durata i intensitatea efortului depus. Haulic arat c, cele mai importante creteri ale consumului de oxigen le produce efortul fizic intens, cnd energia caloric degajat poate depi pentru scurt timp de 30 50 de ori valorile bazale ale cheltuielilor energetice.

Tabel 13.3 - Metabolismul energetic n comparaie cu metabolismul bazal (3)

M.B.40 Kcal / m2 / h

Sedentarism50 Kcal / m2 / h

Activiti fizice uoare50 90 Kcal / m2 / h

Activiti fizice moderate90 140 Kcal / m2 / h

Efort fizic intenspeste 140 Kcal / m2 / h

Tabel 13.4 Modificri ale consumului de oxigen respectiv a consumului energetic, n raport cu MB, n diferite situaii (4)

Somn- are loc o scdere a consumuluide oxigen cu 10 15 % sub valorile normale, datorit scderii tonusului muscular i reducerii activitii SNV

T0C sczute- cresc consumul energetic cu 5 10 %

T0C ridicate- scad consumul energetic cu 5 10 % (n zonele tropicale scderea se poate cifra la 10 20 %)

Malnutriia- produce o scdere a MB cu 20 30 %, malnutriia sever duce la o scdere a MB cu pn la 40%

Febra- produce o cretere a MB, datorit intensificrii reaciilor energetice catabolizante

Tiroxina (hipersecreie)- crete MB pn la 100% prin intensificarea reaciilor oxido-reductoare

Eforturi fizice- la sportivii bine antrenai MB crete cu pn la 20%

Tabel 13.5 Equivalentul caloric al trofinelor

TrofinaEnergie metabolic (Kcal/g)Oxigen consumat (L/g)Equivalent caloric (cal/L)Ap eliberat (ml/100g)

Lipide9,31,984,696107

Glucide4,10,815,06161

Protide4,30,974,43241

MB este proporional cu masa slab a corpului i descrete cu 2% pentru femei i cu 3% pentru brbai, pe decad de via, dup vrsta de 20 de ani. De asemenea, femeile au un MB mai sczut dect brbaii, indiferent de vrst, datorit procentului mai redus de mas slab fa de brbai.

n exprimare relativ, cnd raportarea consumului energetic de repaus se face la masa slab, nu exist diferene ntre sexe. n acelai timp, indiferent de greutatea corporal, metabolismul de repaus scade cu aproximativ 0,01 Kcal/min pentru fiecare cretere cu 1 % a depozitului adipos al corpului. Cu toate acestea, esutul adipos aduce o contribuie redus la modificrile suferite de MB.Tabel 13.6 Exemple de MB (5) la brbat i femeie (consum energetic n 24 ore de repaus complet la pat)

Brbat

(nlime = 1,778 m sau 5 ft 10 in)Femeie

(nlime = 1,676 m sau 5 ft 6 in)

Greutate

(kg)Consum energetic (Kcal/24h)Greutate

(kg)Consum energetic (Kcal/24h)

63,56 (140 lb)1,55045,40 (100 lb)1,225

72,64 (160 lb)1,64054,48 (120 lb)1,320

81,72 (180 lb)1,73063,56 (140 lb)1,400

90,80 (200 lb)1,81572,64 (160 lb)1,485

99,88 (220 lb)1,90081,72 (180 lb)1,575

Not: pentru fiecare 2,54 cm plus a nlimii corporale se vor aduga 20 Kcal la valoarea MB, sau se vor scdea 20 Kcal pentru fiecare 2,54 cm minus a nlimii corporale, fa de modelul propus n tabel.

Valoarea metabolismului bazal ct i a metabolismului energetic, la subiectul sedentar, poate fi determinat i cu ajutorul nomogramei construite de Boothby, Bergson i Dunn n 1936.

Nomograma se utilizeaz n felul urmtor:

Se unete cu o dreapta greutatea subiectului (I) cu nlimea lui (II), pentru a obine suprafaa corporal (III)

Valoarea astfel obinut a suprafeei corporale (III) se unete prin intermediul unei noi drepte cu vrsta subiectului (IV) innd cont de sexul acestuia, pentru a obine valoarea necesarului caloric de baz (V)

Pentru obinerea necesarului energetic pe 24 ore a aceluiai subiect (VI), cunoscnd tipul de activitate depus sau starea fiziologic ori patologic n care se afl, se unete cu o a treia dreapt, valoarea MB (V) cu factorul de corecie de utilizat (VI).

Tema 13.1 Evaluarea metabolismului bazal (MB)

Cu ajutorul datelor prezentate mai sus i a nomogramei Boothby, se va evalua MB al fiecarui component al grupei de lucrri practice, exprimarea realizndu-se n Kcal/zi, Kcal/Kg.corp/or, Kcal/m2/or, ml O2/Kg.corp/or.

Datele obinute se introduc n tabelul 13.8, se prelucreaz i se reprezint grafic, realiznd o comparaie intre valorile individuale i valorile medii ale grupei de lucrri practice.

Tabel 13.7 Consum energetic pentru diferite activiti

Forma de activitateKcal/Kg/or

Mers - plimbare2,86

Mers (v = 4,5 Km / h)3,00

Mers (v = 6 Km / h)4,50

Mers n pant 10% (v = 3 Km / h)5,00

Alergare (v = 8.5 Km / h)9,30

Ciclism (v = 9 Km / h)3,60

Ciclism n pant 3 % (v = 9 Km / h)6,00

Ciclism (v = 22 Km / h)9,25

Patinaj4,4 9

Ski8 14

not3 11

Canotaj3 10

Conducere auto1,90

Clrie - plimbare2,40

Clrie trap5,30

Clrie galop7,70

Tenis de mas5,50

Gimnastic uoar2,40

Gimnastic intens6,50

Prit4,40

Strns fn6,40

Tractorist2,55

ngrijire bovine3,80

ngrijire porcine3,97

mbrcat, dezbrcat1,70

Servire mas1,40

Scris i citit la birou1,40

tergerea prafului2,70

Mturat2,40

Curenie cu aspiratorul3,70

Croetat1,40

Cusut cu maina cu pedal1,60

mbrcat copil2,90

Splat rufe manual2,80

Clcat rufe cu fierul2,00

Curat legume1,60

Splat vase2,00

Citit cu glas tare1,50

Stnd n poziie de drepi1,63

Tiat lemne6,86

Dulgherit, tmplrit4,33

Zidrit4,07

Spat pmnt7,00

Tabel 13.7 Consum energetic pentru diferite activiti (continuare)

Forma de activitateKcal/Kg/or

Cosit manual8,00

Secerat manual femei6,00

Secerat manual brbai7,20

Tabel 13.8 Metabolism bazal rezultate

Nr. crt.Nume

PrenumeMetabolism bazal

Kcal/ziKcal/Kg.corp/hKcal/m2/hml O2/Kg.corp/h

1.

2.

n.

_

x

Tema 13.2 Evaluarea metabolismului energetic (ME)

Cu ajutorul datelor prezentate mai sus, a nomogramei Boothby i a tabelului 13.7 care ofer cteva exemple de activiti fizice sportive sau menajere i necesarul energetic (exprimat n Kcal/Kg.corp/or pentru fiecare activitate), se va evalua ME al fiecrui component al grupei de lucrri practice, exprimarea realizndu-se n Kcal/zi, Kcal/Kg.corp/or, Kcal/m2/or, ml O2/Kg.corp/or i MET.

Datele obinute se introduc n tabelul 13.9, se prelucreaz i se reprezint grafic, realiznd o comparaie ntre valorile individuale i valorile medii ale grupei de lucrri practice.

Tabel 13.9 Metabolism energetic rezultate

Nr. crt.Nume

PrenumeMetabolism energetic

Kcal/ziKcal/Kg.corp/hKcal/m2/hml O2/Kg.corp/hMET

1.

2.

n.

_

x

CURS 3Activiti fizice pentru persoanele cu nevoi speciale generaliti Activitile fizice propuse n unele programe adaptate persoanei cu nevoi speciale, constau din nlantuirea fiziologic, functionala i logic a unor exerciii fizice, att statice cat i dinamice. Cele statice mentin o poziie corect a segmentului afectat sau a ntregului corp, cele dinamice realizeaz micarea prin nlantuirea lor logic.

Exerciiile fizice au fost practicate de poparele antice ale civilizaiilor chineze, indiene, egiptiene, civilizaii de la care au rmas numeroase documente. Medicii antici celebri, cum ar fi Herodicus, Hipocrate, Celsius, Galenus, socoteau exerciiile fizice i gimnastica metode de tratament. Mai trziu n timpul renaterii, Mercutiales scrie despre exerciiile fizice n cartea De carte gimnastic n 1569. n anii 1800 se dezvolt exerciiile fizice din cadrul gimnasticii suedeze care mparte aceasta activitate n 4 ramuri bine dinstincte: educative sau pedagogic, militar, estetica si medicala. De acum nainte exerciiul fizic se dezvolt ca i disciplina independenta. Tot de acum, numeroi cercettori ca Liedbeck, Norlander, Wide s.a, caut s fundamenteze tiniific i s dezvolte aplicativ-practic aceast ramur a exerciiilor terapeutice. Au aprut apoi aparatele de mecanoterapie concepute iniial de Gastaf-Zander. Treptat principiile terapiei prin exerciii fizice cuprind tot mai multe domenii de patologie, dovedindu-i n timp utilitatea sau n unele domenii stricta necesitate n actul terapeutic medical. Astfel Thure Brand pune bazele exerciiilor fizice ginecologice n Rusia, fiziologia pavlovista contribuie in nelegerea efectelor exerciiilor fizice n aplicarea lor corect, n Franta J. C. Tissot chirurg, scrie un studiu asupra utilitii micrii sau a diferitelor exerciii a corpului i a repausului n tratarea bolilor mai ales a aparatului locomotor, PH. Pinel, psihiatru Parisian public n 1809, tratatul medico-filozofic asupra alienailor mintali (bolnavi psihici) consacrnd un capitol, exerciiilor variate ale corpului sau aplicarea unei munci mecanice, lege fundamental a tuturor ospiciilor de alienatie. Prin aceasta Pinel a contribuit la suprimarea izolarii i a violenei exercitate asupra acestor persoane, nlocuind-o cu ntelegerea, afectivitatea i ndemnul la performarea de exerciii fizice i a muncii, semnalnd succesul unui experiment avnd la baz o asemenea conduita ntr-un ospiciu din Saragosa- Spania. n acelasi timp psihiatrul englez Tuke preconiza aceleai practici, cei doi revoluionnd astfel psihiatria. Se pot dinstinge astfel dou curente diferite: unul mai slab i discontinuu, care susine folosirea exerciiilor fizice i a muncii terapeutice n toate spitalele, pentru completarea tratamentului afeciunilor traumatice i neurologice; un altul mai puternic i mai amplu, caracterizat prin aplicarea acestor metode n azilele psihiatrice. Pn la urm, datorit dezvoltrii interbelice a acestor metode n rile anglo-saxone i USA, s-a ajuns la o unitate doctrinar i la o formare profesionala polivalenta, dar urmrind aceleai scopuri.

Exerciiul fizic se dorete, ca i n kinetoterapie, un veritabil tratament, complementar mijloacelor clasice medicamentoase, igienodietetice, chirurgicale sau balneo climaterice, dar cu o puternic motivaie funcional, adresat mai ales handicapaiilor motori i senzoriali, n scopul corectrii defectelor de funcionalitate motorie sau generale complexe rezultat al bolilor sau traumatismelor prin accident.

Actualmente, criteriile folosite pentru gruparea elementelor exerciiului fizic sunt de natur tehnico-aplicativ, permind clasificarea fundamental a acestuia n exerciii statice i dinamice. n situaia persoanelor handicapate, lucrul muscular static este foarte important avnd o aplicativitate mare mai ales n obinerea poziiilor corecte (de start sau finale). Exerciiile dinamice au rol dominant n atingerea obiectivelor propuse. Tehnic i aceste exercitii se mpart n exerciii pasive i active. Cele pasive se execut de ctre terapeut pe segmentul necontrolat volitiv de ctre bolnav. Exerciiile active sunt libere sau executate cu ajutorul unor aparate. Exerciiile dinamice mai pot fi grupate i dupa intensitatea efortului. Activitatiile cu caracter sportiv au la baza cresterea treptat a efortului, pornind de la micarea activ liber nspre micarea contra rezisten (cu ngreunare). Exerciiile se mai grupeaza si dup efectele lor asupra organismului, lucru pe care teoretic, trebuie s l avem permanent sub observaie.

Efectele acestor exerciii sunt: generale i locale, rapide sau lente, trecatoare sau permanente, imediate sau trzii, individuale sau colective. Medical, exerciiile au capaciti morfogenetice, fiziologice i educative, pe baza crora efectele pot fi profilactice i terapeutice.

De asemenea un complex de activiti fizice exercit influene, uneori majore asupra unor aparate i sisteme importante ale organismului, cum ar fi cel respirator, cardio-vascular, digestiv, neuromuscular, dar i asupra unor funcii cum sunt cele de nutriie i excreie.

Exerciiile aplicative, la rndul lor se refer la deprinderi motrice de baz, cum ar fi mersul, alergarea, trrea, trecerea peste sau pe sub obstacole, srituri, purtarea de greuti, aruncrile, prinderile, crrile, etc. Se trece la activiti fizice complexe, cum ar fi cura de teren, tratamentul prin munc, terapia ocupaional sau odihna activ.

n grupa procedeelor i metodelor diverse, puse la dispoziia terapeutului azi, mai introducem mecanoterapia, gimnastic electric i altele nencadrate n scheme fixe. n anumite ocazii, individualizate sau a exerciiilor fizice fcute cu un grup de persoane cu aceleai handicapuri, se mai pot folosi exerciii simple mprumutate din gimnastica medical cu scop profilactic (pentru oameni sntosi), exerciii preluate din jocuri, sporturi sau turism, practicate dup principiile medico-pedagogice. Astfel ne putem apropia i mai mult de performana funciilor normale ale corpului.

n cazul existenei handicapului este necesar un tratament complex, asociind la activitatea fizic, msuri de mbunatire a igienei, regimuri alimentare cu suplimente nutritive pentru sustinerea unui efort fizic ct mai performant, ageni fizici naturali sau artificiali, mijloace i metode terapeutice medicale, cu rol complex terapeutic i apoi profilactic secundar.

Toate aceste programe se vor desfaura dup reguli precise, inegale ca importanta i de natur divers. Unele sunt majore i sunt deci indispensabile respectnd principiul concordanei, altele sunt minore neintervenind n principiile eseniale.

Regulile majore sunt 2:

1. Studiul precis al handicapului i evaluarea funcional a lui, din punct de vedere anatomic, kinetic, psihologic social i profesional.

2. Analiza posibilitaiilor ocupaionale i de munc, regul care presupune cunoaterea micrilor i gesturilor ct mai eficiente necesare n anumite profesii. E necesar deci cutarea i indicarea ocupaiei corespunztoare handicapului.

Reguli minore:

1. activitatea fizic s fie de preferat comuna, adic bine cunoscut de toata lumea, curent, artisanal;

2. activitatea sa fie simpl, cele complicate fiind rezervate handicapurilor minore sau cazurilor particulare;

3. activitatea s fie util, fiind descurajant s faci o activitate care nu ajut la nimic;

4. activitatea s fie variat cu exerciii din game diferite de activitate, evitnd astfel monotonia;

5. ocupaia s fie progresiv, adaptat evolutiei handicapului;

6. exerciiile s fie liber consimtite n concordana cu obiceiurile i aspiraiile sale;

7.- activitatea s fie comunitar i s nu urmreasc neaprat performanele calitative;

8.- activitatea s fie permanent controlat de terapeut.

CURS 4

Activitatile fizice prin exercitii statice si dinamice adaptate handicapului Activitatile fizice in cadrul acestei categorii de persoane constau in pozitii (de start, intermediare si de final) si din miscari in inlantuire cu finalitatea urmarita de programul propus. Pozitiile corecte se mentin prin lucru muscular static, similar izometriei din kinetoterapie. Miscarile se executa prin lucru muscular (izotonie).

Pozitiile obtinute prin lucru muscular static se caracterizeaza printr-o contractie uniforma si prelungita care nu realizeaza miscare articulara sau deplasarea unui segment sau a intregului corp. e conditia de la care pleaca activitatea dinamica. In timpul realizarii si mentinarii pozitiilor muschi trebuie sa invinga forta gravitationala, fortele de contractie a muschilor antagonisti sau alte forte externe ce tind permanent sa modifice pozitia initiala. Mentinerea acesteia realizeaza punctul fix de sprijin necesar miscarii segmentelor corpului. In timpul realizarii unei pozitii, efortul muscular static se imparte in 3 forme: de mentinere, de consolidare si de fixare

a) Mentinerea efortul muscular pentru pastrarea neschimbata a unor pozitii ale corpului si segmente de corp. Acest tip de activitate statica se preteaza la lucru contra rezistenta progresiva sau la antrenament, in cazul activitatilor sportive sau ADL.

b) Consolidarea asigura o pozitie stabil a corpului, realizata prin contractia echilibrata a lanturilor musculare agonist-antagoniste.

c) Fixarea asigura pozitia in conditiile in care segmentele corpului se afla de obicei in echilibru instabil. Rolul principal al fixarii este pastrarea echilibrului mai ales in ortostatism, fiind mai putin pretabil la antrenament.

Pozitiile depind si de tonusul muschilor scheletali (adica contractia statica). Tonusul muscular da forma si relief corpului, contribuind la mentinerea atitudinii corecte si a echilibrului general.. Cheltuiala de energie in timpul lucrului static este variata, putand distinge schematic efort redus, mijlociu si mari de durata scurta, medie si lunga. Efortul static redus corespunde starii de repaus, pozitiilor odihnitoare sau de relaxare.

Aceste pozitii se pot mentine timp mai indelungat fiind recomandata varstnicilor, handicapatilor, convalescentilor in principal dupa boli cardiovasculare. Caracteristic starilor de repaus sunt pozitiile culcat sau sezand.

Pozitiile naturale si de lucru cele mai des adoptate sunt: stand in picioare (ortostatism) sau aplecat, sezand inclinat sau pe genunchi, care au o baza de sprijin mai mare, pozitia generala a corpului mentinandu-se prin contractari izometrice de intensitate medie care determina tensiuni crescute a structurilor periarticulare (zone de insertie musculara). Efortul ramane totusi redus, pentru ca organismul gaseste in mod reflex mecanismele de sprijin cele mai economice.

La persoanele handicapate acest lucru se realizeaza mai greu, fiind necesar un efort mediu, sau in unele cazuri la handicapati neurologici, se poate realiza un efort mare, dar antrenabil. La aceste categorii trebuie folosite : pozitiile favorabile din punct de vedere mecanic, prin folosirea predominanta a tesuturilor articulare si periarticulare restante, asezarea parghiilor osoase in aceste pozitii favorabile (unde e posibil), folosirea elasticitatii structurilor extensibile. Prin antrenament in repetitii, aceste pozitii se automatizeaza, nemaifiind necesara interventia volitiva.

Oboseala apare la pastrarea acestor pozitii timp prea indelungat, pe masura ce baza de sprijin a segmentului sau corpului se micsoreaza si unele parti ale corpului se dispun in afara bazei de sprijin cu prelungirea imobilitatii. In acest caz efortul se scade prin largirea bazei de sprijin, prin apropierea centrului de greutate a corpului sau a segmentului pozitionat de aceasta baza si scurtarea duratei de mentinere a pozitiei. Lucrul muscular static repetat are efecte plastice- modelatoare asupra elementelor aparatului efector locomotor, oasele,articulatiile, muschii, structurile periarticulare suferind modificari de forma si structura, corespunzatoare factorilor de presiune, tractiune si relaxare antagonica exercitati de efortul static uniform static sustinut si de mecanismele complexe neurotrofice, de obicei afectate la handicapati neuromotorii. Prin antrenarea contractiilor izometrice se mareste volumul si forta musculara, mai mult decat contractile dinamice izotonice, se educa proprioceptorii musculari si articulari, corectand astfel deficientele fizice. Partea negative a acestor contractii este monotonia si plictisul, mai ales la copii si tineret. De aceea se recomanda ca pozitiile san nu fie mentinute prea mult timp, sa fie intrerupte des si compensate prin pauze de relaxare sau intercalate cu miscari active.

Pozitiiile fundamentale sunt cele mai simple, mai usor de luat si mentinut. Acestea sunt: stand, sezand, pe genunchi, culcat si atarnat.

Stand e pozitia de activitate caracteristica omului din ea derivand numeroase variante .

Ea trebiue supravegheata si controlata continuu dezvoltand o atitudine si aliniament corect al corpului. Se au in vederecateva reguli: greutatea corpului sa fie egal repartizata pe ambele picioare, calcaiele sa stea apropiate si in acelasi plan, varfurile picioarelor sa formeze un unghi de 30-60 deschis inainte, genunchi intinsi, bazinul mentinut aliniat normal,evitand inclinarile sau torsiunile, trunchiul inclinat usor inaintecu mentinerea curburilor coloanei (lordoze), umerii aliniati , membrele superioare atarnand liber cu articulatiile extinse, abdomenul cu musculature anterioara tonica (plat). Pozitia se indica in corectarea deficientelor fizice, mai ales postraumatice in reeducarea mersului.

Pe genunchi se indica pentru o mai buna fixarea corpului, avand o suprafata de sprijin mai buna, cu apropierea centrului de greutate de aceasta suprafata, crescand echilibrul si siguranta corpului.

In sezand, corpu se sprjina pe regiunea fesiera (tub. Ischiatice). Astfel miscarile corpului se reduc, iar activitatea musculara amembrelor inferioare scade. E o pozitie comoda, odihnitoare, fixatoare pentru trunchi si corectiva a lordozei lombare.

Culcat pe spate, pe un plan orizontal oarecare, e o pozitie fundamentala statica, care necesita efort mic, miscarile sunt reduse si bine localizate. Se indica in reeducarea sugarilor, a copiilor instabili cu defecte ale membrelor inferioare.

Pozitiile derivate din pozitiile fundamentale se obtin prin modificarea bazei de sustinere si schimbarea pozitiei membrelor superioare si inferioare.

Din stand pot deriva: stand pe varfuri, stand pe varfuri cu genunchi indoiti, stand cu piciorele departate, stand cu un genunchi flectat, stand unipodal (pe un picior), stand cu mainele pe solduri sau la umar, intinse lateral, inainte sau in sus, cu trunchiul aplecat inainte sau extins(inapoi), rasucit.

Schimbarea pozitiei capului si gatului dau un numar de varinate ale pozitiei fundamentale. Cea mai importanta varianta a pozitiei stand pe genunchi e cea cu sprijin pe palme numita in 4 labe sau patrupedie care e pozitia de baza de plecare pentru metoda Klapp din KT, metoda de tarare utilizata in KT coloanei.

Din pozitia sezand obtinem multe variante prin schimbarea pozitiei membrelor superioare, trunchi cap-gat, dar si membrul inferior (intinse inainte, cu genunchi indoiti, mai ales pozitia de repaus pe o coapsa, calare, fandat).

Din pozitia culcat deriva pozitii prin schimbarea pozitiei membrelor inferioare, cum ar fi: picioarele departate, genunchi indoiti la piept, piciorele sprijinite pe talpi si genunchi flectati, sau schimbarea pozitiei membrelor superioare: care pot fi intinse pe langa corp, lateral sau in sus, sprijinite pe sold, ceafa sau crestet. Culcat rezemat (intermediar intre culcat si sezand), culcat inainte (permite extensia si hiperextensia trunchiului si membrelor), culcat pe o latura, atarnand la spalier.

Activitatea fizica prin exercitii dinamice aceasta va realiza intotdeauna o miscare a unui segment sau lant kinetic superior si inferior din punct de vedere mecanic, efortul muscular dinamic produce deplasarea in spatiu a corpului sau segmentelor sale realizandu-se astfel un lucru mecanic. Miscarea rezulta din intrarea in contractie a grupurilor si lanturilor musculare antagoniste, din care unele depun un efort de invingere a fortelor contrare, iar antagonistii de cedare in favoarea miscarii. Prin invingere sau realizare se intelege actiunea de scurtare a muschiului prin contractie si efectuare de lucru dinamic, iar cedarea (relaxarea) e asigurata prin alungirea muschiului antagonist. Miscarea se mai poate realiza si prin actiunea unor forte externe destul de puternice pentru a putea schimba locul segmentului in spatiu, prin scoaterea lui din pozitia de indiferenta statica, dar fara cheltuiala de energie din partea organismului handicapat (tinta). Aceasta e miscarea pasiva. Miscarea activa e consecinta lucrului muscular dinamic propriu organismului, relizandu-se prin cheltuiala de energie.

Miscarea pasiva e caracteristica terapiei prin miscare, nefiind necesara persoanelor sanatoase ci doar persoanelor cu diferite handicapuri. Aceste miscari au efect benefic asupra muschilor, tendoanelor si fasciilor, asupra articulatiilor si structurilor periarticulare, asupra circulatiei sangvine si limfatica, asupra receptorilor nervilor periferici.

Se executa de catre kinetoterapeut intinderi si scurtari, tractiuni si presiuni (prin prize), tensionari si relaxari mecanice, toate stimuland functional structura respectiva. Se realizeaza astfel minimum de schimburi nutritive si metabolice locale, se mentine supletea mio-artro-kinetica, se antreneaza intreg lantul senzorial, chiar daca o veriga a acestui lant e deficienta. Impulsurile kinestezice complexe pornind din zonele periferice mobilizate pasiv dar totusi stimulate, ajung in centrii nervosi pe cai nervoase proprioceptive sau paralele (intero si exteroceptive), determinand reactii trofice si functionale echivalente celor determinate de activitatea fizica activa. Miscarile pasive repetate contribuie la recuperarea miscarilor active, dar niciodata nu le vor substitui integral, neputandu-se realiza antrenament sportiv prin miscari pasive. Dar aceste miscari integrate intr-un program de reeducare functionala sunt indispensabile in boli ale aparatului locomotor si ale sistemului nervos. Ele mai sunt folosite in cercetarea si evaluarea mobilitatii articulare (testul articular).

Miscarea active sta la baza tuturor procedeelor si metodelor aplicate pentru realizarea activitatii fizice simple si complexe. Ele vor fi studiate la disciplina gimnasticii medicale KT. in amanuntime. Ele se impart dupa axele si planurile de miscare: frontal(latero-lateral), sagital (antero-posterior) si transversal (de rotatie), deosebind astfel miscari antagoniste cum ar fi flexia-extensia, abductia-adductia, rotatia interna si externa, circumductia. Miscarile active mai sunt reflexe sau instinctive, inconstiente sau constiente, involuntare sau voluntare, cu rol educativ sau terapeutic.

Miscarile active se pot realiza din punct de vedere etic, in miscari libere sau conditionate de folosirea unor aparate ajutatoare mobile sau fixe, de un posibil ajutor extern, de opunerea de rezistente externe manuale (de catre terapeut) sau mecanice cum ar fi haltere, bastoane, mingi, substante plastice. In cazul persoanelor handicapate, miscarile active trebuie ajutate de un terapeut pe tot parcursul efectuarii lor, sau doar in momentele grele ale miscarii, care pot fi startul miscarii sau cresterea amplitudinii la finalul lor, sprijinul si asigurarea efectuarii in plan correct. Dupa antrenament repetat, se vor executa exercitii contra rezistenta progresiva sau opozitiune, care constau din miscari active carora li se opune in timpul desfasurarii rezistenta progresiva din partea terapeutului sau a unui partener de activitate, sau cu ajutorul unor aparate. Miscarile cu rezistenta sunt concentrice, cand muschi contractati inving opozitia si apropie extremitatiile de centru prin scurtarea si ingrosarea musculaturii efectuare, sau pot fi excentrice, cand muschi efectori sunt alungiti subtiati, indepartand prin actiunea lor, extremitatile de centru. Exercitiile de acest fel, pot fi simple sau complexe (miscari din mai multe articulatii executate simultan). Activitatiile bazate pe miscari simple, orientate dupa axele in planurile de mobilitate articulara fac parte din metoda analitica de lucru, pe cand activitatiile mai complexe interesand mari segmente de corp alcatuiesc metoda sintetica de antrenament.

Miscarea active se imparte in rapida si lenta, grabita sau incetinita, uniforma sau neuniforma, simetrica sau asimetrica, simultana sau alternative, de pe loc sau din mers (din miscare).

Miscarile mecanice ocupa un loc special in activitatea fizica, ele se executa cu ajutorul unor aparate concepute special pentru facilitarea miscarii intr-o anumita situatie patologica, fiind de mai multe ori chiar individualizate. Si aceste miscari pot fi pasive (cand aparatul executa miscarea corecta, segmental urmand-o pasiv), pot fi active sau pasivo-active. In cele mai multe cazuri se executa miscari mecanice sau cu rezistenta.

CURS 5

Efectele activitatii fizice asupra organismului

Practicarea zilnica sau dupa un program bine stabilit a diferitelor activitati fizice din cadrul unui program va avea efecte asupra mai multor aparate si sisteme ale organismului nu numai asupra sistemului mioartrokinetic. Efectele exercitiilor fizice au fost grupate in : morfogentice, fiziologice, educative, profilactice si curative.

Efectele morfogenetice ale activitatii fizice au un rol plastic foarte important, ducand la dezvoltarea in principal a componentelor aparatului locomotor: oase, articulatii, muschi, tendoane, fascii, parti moi. Efectul este mai vizibil daca activitatea fizica este inceputa din copilarie, sub forma de antrenamente usoare dar repetate, trebuind continuate pe toata durata cresterii si dezvoltarii organismului. Se stie ca portiunile antrenate se dezvolta normal, pe cand cele imobilizate se hipotrofiaza, chiar atrofiaza.

In tesuturile active se produce o buna irigare cu sange oxigenat arterial, prin dezvoltarea unei retele arterialo-capilare mai intense prin adaptarea trofica si functionala a SNC si a celui vegetative.

Se dezvolta, totodata forma si structura de rezistenta a oaselor, datorita actiunii mecanice exercitate de efortul fizic, static si dinamic. Imobilizarea prelungita osoasa, dezvolta scaderea masei osoase (osteoporoza secundara de imobilizare), scade rezistenta osului in zonele de insertie tendinoasa, iar miscarile anormale cum se intampla des la persoanele handicapate, pot modifica structura osoasa si chiar pot deforma suportul osos.

Miscarea determina si intretine forma articulatiilor, amplitudinea lor conditioneaza intinderea suprafetei articulare congruente (de sprijin) si a zonelor de sprijin (de forta). Calitatea cartilajului articular corespunde presiunii exercitate asupra lui.

Dezvoltarea muschilor prin activitate fizica ajungand la hipertrofie (culturism). Structurile musculare, tendoane, fascii prin dezvoltarea lor sunt ca un grafic al activitatii fizice indicand la examinarea clinica, gradul de dezvoltare.

In general forma si structura intregului corp e influentata in mare masura de effort, dar e de mentionat faptul ca aceste efecte morfogenetice nu se produc de pe o zi pe alta, nu se pot obtine la orice varsta si nu sunt fara limite.

Efectele fiziologice Orice activitate fizica va influenta, functiile mari ale organismului. O activitate fizica mai intensa si de durata, va influenta in primul rand respiratia (tahipneea)- ceea ce va duce la marirea schimburilor de gaze pulmonare, Sistemul cardiovascular- prin cresterea frecventei cardiace (tahicardie) cu pompare de sange oxigenat- suport metabolic in procesele de oxido-reducere, cu accelerarea schimburilor metabolice si eliminarea substantelor de uzura (catabolice). Aceste efecte se normalizeaza dupa o perioda de repaus sau activitati relaxante.

La aceste transformari fiziologice participa SN cerebrospinal si cel vegetativ care coordoneaza si stimuleaza aceste modifuicari in limite fiziologice. Marea problema a promovarii acestor activitati la persoane cu handicap este alegerea si gruparea exercitiilor fizice componente ale activitatii respective, dupa capacitatea lor de a influenta predominant functia deficitara a organismului precum si crearea de metode specifice adaptate individual, pentru fiecare aparat si sistem in functiune.

Efectele educative sunt cele care au imprimat termenul de cultura fizica unor anumite activitati care au si caracter pedagogic, caracter care il au majoritatea activitatilor fizice adresate handicapatilor, care vor trebui sa invete, sa reinvete si sa repete permanent lantul activitatilor deprinse si necesare. Exercitiile au si efect fizic dar si psihic, trebuind explicate si apoi aplicate dupa o anumita metodica. Efectele educative pun in evidenta functiile neuromotoare si psihomotoare. Corectarea atitudinii corpului, a formei lui, producerea unei miscari corecte, a unor gesture simple, indeamna bolnavul la mentinerea lor prin permanenta repetitie. Aceste valente educative se recunosc si in obiectivele de tratament si planul programelor ce se vor adresa acestor categorii.

Efectele profilactice: sunt cele de pastrare si de intarire a unui rezultat bun obtinut, de lupta impotriva unor efecte secundare sau agravarii a situatiei de la un moment dat. Activitatea are aceeasi valoare pentru femei si barbate, pentru tineri, adulti sau varstnici, maresc capacitatea de munca, usureaza reintregirea socio-profesionala dar e si una dintre cele mai bune metode de odihna active.

De asemenea activitatea fizica profilactica se adreseaza si grupei de varsat 0-3 ani, copii mici, la care in primele 12 luni de viata se aplica metode de gimnastica sugarului care contin elemente fizice corespunzatoare particularitatilor si necesitatilor viitoare a acestor copii. De la 1 la 3 ani exista exercitii fizice sub forma unor jocuri dinamice, de imitatie si aplicative, cu pronuntat caracter profilacti, imbinat cu cel morfogenetic si educativ.

De asemenea exista program cu exercitii care se adreseaza persoanelor in varsta, care vor practica exercitii fizice anume alese si bine dozate in intensitate, cu rol profilactic de preintampinare si prelungire a efectelor imbatranirii.

Mai beneficiaza de astfel de programe situatiile biologice speciale- sarcina, lauzia si alaptarea.

Caracterul este insa scopul cel mai important pe care il urmarim atunci cand initiem si sustinem o anumita activitate fizica la handicapati.

O anumita activitate fizice trebuie sa aiba efect terapeutic specific si nespecific. Dintre efectele fizice specifice ale acestor activitati mai importante sunt: refacerea masei musculare sau proprietatilor contractile a grupurilor musculare daca sunt diminuate (hipotrofice), redobandirea amplitudinii normale a unor miscari articulare, cand acestea sunt reduse (redori) reeducarea neuromotorie in tulburari de echilibru sau de coordonare.

Aceste efecte se obtin pe baza urmarilor plastice ale exercitiilor de efectuat, dezvoltand activitatea de corectare a deficientelor fizice, iar efectele fiziologice si educative dezvolta activitatea de educare si reeducare functionala.

Efectele nespecifice sunt sunt cele stimulatoare sau relaxatoare de echilibrare si sinergie functionala pentru marile dezechilibre functionale organice, sau psihice. Activitatea fizica se adreseazatot mai multor ramuri clinice medicale, medicina interna, neuropsihiatrie.

CURS 6

Metode de activitate fizic bazate pe scderea efortului fizic Bolnavii convalesceni i handicapaii sunt caracterizai d.p.d.v. funcional de lipsa energiei necesare activitatii fizice i lipsa posibilitii normale de micare, fiind necesare n aceste cazuri procedee i metode fizice care cer din partea lor un efort fizical minimal sau nul. Se urmarete, prin iniierea acestor programe fizice, stimularea forelor minimale ale segmentului mpietat i apoi a ntregului organism n scopul obinerii obiectivelor propuse, fr mare cheltuial de energie i fr oboseal. Pentru aceasta e necesar s folosim toate condiiile care uureaza executarea micrilor, scznd rezistena periferic sau nlocuind total sau parial fora muscular.

Una din metodele pentru realizarea acestor principii e folosirea fortei gravitaionale sau realizarea micarilor cu ajutor manual sau mecanic. Contracia activ i progresiv ca timp a muchilor, fr deplasare segmentelor componente ale articulaiei, este un procedeu deosebit de util pentru o prim parte a acestor programe, necesar pstrrii nutriiei i fortei musculare restante a segmentului respectiv, supus unor condiii de imobilitate de diferite cause.

Aceste contracii vor alctui faza izometric a unor astfel de programe, care odat cu reluarea activitii vor fi tot mai complexe.

O alt posibilitate de scdere a efortului fizic depus pentru realizarea unei activitii, este iniierea activitii fizice sub ap, adresat acelor care iniiaz activitatea fizic dar nu o pot desfaura datorit insuficienei energetice musculare.

n aceste cazuri aceasta costituie o excelenta metod de exercitare economic a musculaturii slbite a corpului.

n alte situaii, de imposibilitate a iniierii a activitii fizice, se impune nceperea mobilizrilor pasive a diferitelor segmente, care se pot execut manual sau mecanic (cu ajutorul unor aparate mecanice sau electric), aestea executnd micarea respectivului segment i obinnd deci efectele micrii, dar fr a fi necesar efort muscular din partea persoanei supus acestor metode.

Gravitaia poate fi folosit n dou scopuri, pentru ngreunarea exerciiilor (folosit n cazul metodelor de KT), dar i pentru uurarea unor micri, atunci cnd micarea se desfasoar n sensul forei de atracie gravitaional. Ea va avea un efect facilitator n cazul micarilor care se execut de sus n jos sau pe un plan nclinat, n exerciiile de pendulare a membrelor, n micrile de circumducie i n toate situatile n care corpul sau segmentele sale coboar direct sau oblic in jos. Activiti fizice cu astfel de componente ii dovedesc utilitatea cnd fora muscular e mic sau incapabil s iniieze micarea n segmentele respective (cum e cazul sechelelor de poliomielit sau alte afeciuni neuromusculare). n prezena unor tulburri de coordonare sau alte stri patologice n care activitatea fizic se executa greu sau micarile nu urmeaza lanul cinematic normal, fiind fr for, fr sens i cu o amplitudine scazut, terapeutul va ajuta la ndeplinirea activitii prin micri corecte, ajutor care se realizeaza prin impulsuri uoare, prin dirijarea ferm a segmentelor lanului kinetic n sensul dorit pentru realizarea activitii i prin ducerea micrilor pn la capt, dac este cazul. Acestea sunt tipuri de micri active-ajutate sau pasiv-ajutate. Ajutarea i conducerea micrilor slabe i dezorientate se face metodic, prin repetiie, realiznd priza corect a segmentului respective i participnd la deplasarea lor dup axul miscarii sau n sensul ei utilitar, fr tendin din partea noastr de a nlocui efortul active depus de persoanele supuse acestor programe sau de a-i opune vreo rezisten.

n afara acestor programe care se executa direct terapeut-handicapat, exist i dispozitive mecanice care uureaz executarea miscarilor. Aceste dispozitive pot fi consecrate (de firm) sau improvizate (la patul bolnavului, n funcie de situaie), avnd ca scop facilitarea micrilor pasive sau active, cu minim de efort din partea persoanei handicapate. Aparatele constau n principiu dintr-un cadru uor la care se ataeaz un numr de scripei sau chingi care pun n micare segmentele imobilizate (Ex. Hemipareza chingi pentru maini + 1 scripete; membru inferior-scripete contra rezisten).

Toate aceste activiti fr efort fizic deosebit sau chiar nul au rolul de a menine tonusul minimal al musculaturii, elasticitatea fibrelor musculare i a structurilor tendino-ligamentare, elasticitatea aparatului capsulo-ligamentar articular, prevenind astfel atrofia musculara sau tulburrile fiziopatologice determinate de lipsa micarii acestor structuri. Initiera i meninerea unor micri va fi urmat de relaxarea structurilor musculare solicitate. Contracile (pasive sau active), urmate de relaxare vor modifica permanent tensiunile existente n muchi, n structurile articulare i periarticulare realiznd n afar de antrenamentul continuu i activarea sanguin local, activarea metabolic prin susinerea energetica necesar, meninerea forei i masei musculare, care permanent trebuie imbuntite pentru realizarea unei activitati fizice cat mai performante.

Perioadele de contractie relaxare, au rolul de a nu produce oboseal musculara, crampe i mioclonii ale unor muchi, care nu se pot indeprta dect printr-o relaxare voit a segmentului. Aceste programe cu contracii izometrice i relaxri, au i valoare educative, exercitnd voin persoanei handicapate, i concentreaz atenia n intreinerea unui control cat mai bun asupra propriilor sale funcii motoare. n cazul bolnavilor cu imobilizarea ntregului corp, aceast activitate se va adresa tuturor grupelor mari de muchi prelucrnd pe rnd metodic, fiecare lan motor care este afectat, sau combinnd mobilizarea mecanic a unui segment cu cea asistata de terapeut pe alt segment.

Executarea activitilor fizice n ap este mult uurat n virtutea principiului lui Arhimede, care postuleaz ca un corp care se scufund ii pierde o parte din greutatea sa, egal cu volumul de ap dislocuit.

Ca urmare a scderii greutii corpului i a segmentelor sale, efortul muscular necesar efectuarii unei activiti fizice se va reduce mult. Astfel, persoanele care ii misca membrele foarte greu pe sol, vor constata ca n bazinele cu apa vor putea executa mai uor micri mai ample i mai complexe ale membrelor.

Prezena apei termale n aceste piscine, va aduga i efectul cldurii, principiului de micare n ap. Astfel caldura reduce contractura sau spasticitatea muscular, ducnd la ameliorarea durerilor cauzate de aceasta, odat cu ameliorarea celor 2 cauze patologice, putndu-se relua mai eficient o micare activ. Micarea este i mai mult usurata dac apa are un caracter mineral, fiind deci termomineral, srurile minerale crescnd densitatea apei (ex. apa sarat ine corpurile la suprafaa odat cu creterea salinitii). Pentru a iniia activitatea fizic n ap sunt necesare o serie de instalaii termice (lift, macara, targ, lift-scaun sau paralele de susinere, scri de coborare progresiv n bazin, scripei de susinere). Bazinele sunt de dimensiuni mai mici, de inalime progresiv de la 75cm la 150 cm, i condiiile igieno-sanitare urmrite permanent.

Handicapaii sunt aezai sau culcai n ap pn la gt, pe scaune, banchete, dispozitive plutitoare. Pentru iniierea micrilor se folosesc diferite dispozitive, mai ales pneumatice, dar prezena n bazin a terapeutului e lucrul esenial. Apa faciliteaz reeducarea neuromotorie, corectarea atitudinilor sau poziiilor defectuoase, creterea mobilitii reduse a unor segmente, intrirea articulaiilor laxe. Metoda este deosebit de eficient n cazul persoanelor cu handicap de natur neuromotorie - paralizie flasc sau spastic (dup poliomielit i encefalopatii infantile, n tulburarile de contractibilitate i coordonare muscular).

Activitatea se desfaoar sub control permanent pentru a evita incidente i accidente, avnd grija la patologia asociat bolii invalidante.

Micarile pasive sunt cele executate de terapeut, ele neimplicnd cheltuial de energie din partea bolnavului, dei va resimi efectele micarii. Micrile se vor executa amplu i cat mai corect posibil, realiznd tensiuni finale la sfritul amplitudinii de micare, producnd astfel variaii de presiune n esuturile interesate, favoriznd circulaia i schimburile nutritiv-energetice, menin elasticitatea esuturilor, previn staza, edemul, redorile i atrofiile ce pot aprea ntr-o structur imobil. Un lucru foarte important este i stimularea proprioceptorilor i baroreceptorilor structurilor, care solicit att sistemul nervos periferic ct i pe cel cortical, micrile pasive fiind din acest punct de vedere analoage cu cele active, excitnd att

exteroceptorii ct i centrii nervosi superiori corespunztori.

CURS 7

Dezvoltarea psiho-motorie a copilului normal i al celui cu handicapIn domeniul asistentei si al terapiei copilului intelegind nou nascutul, primul an de viata si pina la intrarea in colectivitate, munca echipei de ingrijire are caracteristici aparte, adaptate etapei de ingrijire a copilului. Astfel in primul an comunicarea cu acesta se va face prin intermediul familiei si a observarii posibilitatilor de miscare al copilului corespunzatoare virstei. Orice retard in derularea miscarilor normale pentru o anumita virsta,este un semnal de alarma si trebuie ajutat prin activitati fizice, prin programe pasive la inceput, pentru a ajunge la cele activ.

In ultimii 25 de ani in lume si in ultimii citiva ani si in tara noastra, ca o cerinta imperativa europeana, s-au conceput si dezvoltat domeniul legal, stiintific si social pentru programe de dezvoltare si asistare al copilului cum ar fi BEEP (Brookline Early Education Project) sau mai recent HCEEP (Handicapped Children,s Early Education Programs), care cuprind o mare varietate de programe pentru multe tipuri de dizabilitati, in principal retardul mental, care e greu de evidentiat n primele 6-8 luni de viat a copilului dar care lezeaza i dezvoltarea motorie i indicele de crestere optimal al nou nscutului n primul an de via.Principala realizare al interveniilor terapeutice n timpul primului an de via (copilria precoce) este c se pot reduce multe probleme ce ar putea aprea sau s-ar dezvolta dac cauza persist mai muli ani. Shapird, Palmen i Capute n 1998 au concluzionat c perturbarea motorie masiv este simptomul cel mai des prezent n retardul mental nainte de 18 luni (1.5 ani).

n primele 3-4 luni se observ mici diferene ntre copilul normal i cel cu handicap. Marile modificri i ntrzieri ncep s apar dup 4 luni de via.Copii cu handicap i observam apatici, cu raspuns minim sau deloc la ingrijirea lor, la jucarii sau orice alt stimul din mediul ambiant extern. De exemplu orice obiceiuri care normal se deprind din interrelatia cu oamenii din jur (parintii) cum ar fi ginguritul, plinsul, cautatul adultilor, pentru a fi ridicat, si a se juca, vocalizatul si cintatul cu ei, devin clar intirziate sau chiar absente in cazul ivirii unui handicap, indeosebi mental. Copii sint prea tacuti si linistiti, aceasta ducind la o slaba interrelatie cu adultii si o lipsa a experientelor de miscare care nu se dezvolta cu o rata normala datorita, lipsei varietatii stimulilor si astfel handicapul se adinceste zilnic. Mussen in 1980 arata ca nu nivelul foarte ridicat al stimulilor cit marea lor varietate este elementul important al dezvoltarii chiar daca acesti stimuli sunt simultani cum ar fi: vocea, miscare, muzica, lumina. Nivelul foarte coborit al performantelor motorii fata de un standard relativ defineste copilul cu retard mental, care poate fi moderat, mijlociu, sau sever si profund . Incepind de la virsta de 4 luni urmarim urmatoarele activitati ale copilului:

-isi tine capul fara suport, sade sprijinit , se rostogoleste

-transfera obiecte mici dintr-o mina in alta(6 luni)

-sade nesprijinit fara suport(6 luni)

-ridica capul si trunchiul stind pe burta

-incearca sa se ridice(7-8 luni)

-merge tinindu-se de un sprijin(insositor, mobila, tarc),face pasi (8-9 luni)

-merge tinut de o mina(9-10 luni)

-merge fara suport , biped (11-12 luni)

Fata de acesta situatie considerata normala, copii cu diferite grade de retard prezinta intirzieri cu atit mai marcate cu cit complexitatea activitatii fizice este mai mare. Astfel ei ed fara suport la 12 luni in cazul afectiunii moderate ,dar aceasta se poate intimpla si la 35 de luni (aprox. 3 ani) in cazul retardului sever, sau merg la 22-24 de luni (aprox. 2 ani) in retardul moderat si la 65 de luni ( aprox. 5 ani ) in cel sever.

Pentru a intelege problemele care le ridica developarea unui program de dezvoltare motorie la un copil cu retard de dezvoltare, trebuie sa cunoastem dezvoltarea motorie normala , miscarile si dezvoltarea lor, pentru a putea aprecia dezvoltarea motorie atipica.

Acesta se face apelind la teoria dezvoltarii senzoriale si motorii a lui Jean Piaget care urmareste situatia normala pina la 2 ani (aparitia limbajului), considerind ca exista 6 etape majore in dezvoltare si anume:

-etapa I: reflexele primare (de la nastere la 6 saptamini), care produc miscarile necontrolate ale copilului, mai putin reactiile la stimuli externi (principal reflexul de supt).-etapa II: primele reactii circulare (1-4 luni) prin care invata sa integreze informatiile senzoriale si motorii si incepe sa interactioneze cu mediul inconjurator:raspunde la sunete, isi priveste miinile, le duce la gurita.

-etapa III: reactiile circulare secundare (4-8 luni):care duc la coordonarea vizuala cu cea motorie (de prehensiune) care incep sa fie folosite intr-un anumit scop, copilul percepind ca miscarea lui are un anumit efect (scutura jucaria pentru a auzi sunetele, apasa butonul pentru a vedea lumina colorata ).

-etapa IV: coordonarea actiunilor circulare secundare (8-12 luni) in care copilul devine orientat. El inlantuie actiunile in ideea obtinerii unui scop dorit ( isi misca corpul tirire+rostogolire+mers+prehensiune pentru a ajunge sa se joace cu jucaria favorita).

-etapa V: reactiile circulare tertiare (12-18 luni), este etapa de invatare foarte ridicat a unor noi actiuni prin incercare si eroare repetata. Este acum capabil de a incerca alte metode (miscari diferite), daca primele incercari de a realiza un scop nu au avut succes (e incapatinat). Actiunea lor e foarte flexibila si au deja multe alternative cognitive si motorii la dispozitie.

-etapa VI:cautarea unor scopuri noi prin combinatii mentale(18-24 luni):copilul are un sens de a intelege problemele, superior, decit incercind rezolvarea cu ajutorul miscarii reflexe si a erorii. El poate planui si prevedea ce se va putea intimpla in urma activitatii motorii si isi poate alege actiunile.Multe din testele actuale in privinta dezvoltarii se bazeaza pe teoria lui Piaget mai ales care stabilesc inteligenta (IQ-intelligence quantient), sau dezvoltarea senzomotorie (DQ-developmental quantient). Prin combinarea celor doua rezulta echivalentul MA (mental age) bazat pe relatia dintre rata de dezvoltare ca masura al IQ si DQ si virsta cronologica a copilului CA( chronological age).

In afara de teoria lui Piaget azi ne mai ghidam si dupa conceptele de maturizare a lui Gesell, care se pot aplica tuturor copiilor cu sau fara retard. El foloseste anii ca index de etapa de stabilire a dezvoltarii, sustinind ca dezvoltarea este guvernata de maturare si are o directie clara, incepind de la cap in jos(cefalocaudal) si de la trunchi spre extremitati (proximodistal),aceasta chiar si in viata intrauterina. Astfel capul si trunchiul se dezvolta primele,dar bratele si miinile se dezvolta inaintea picioarelor, fiind mai aproape de cap. Acesta este principiul directionalitatii dezvoltarii. Gessel mai sustine si principiul functionalitatii asimetrice aratind tendinta de dezvoltare asimetrica a individului (dreptaci-stingaci), asimetria neurala echivalind cu cea motorie .Daca copilul este dreptaci emisfera stinga este mai dezvoltata ,o emisfera cerebrala dominind totdeauna cealalta jumatate.

Principiul fluctuatiei de autoreglare, in care se arata ca dezvoltarea nu urmeaza aceeasi rata in acelasi timp in toate compartimentele. Uneori un sistem creste si se dezvolta puternic pe cind altul dormiteaza, iar mai tirziu activitatea lor se poate inversa, asa cum poate fi relatia dintre dezvoltarea motorie si cea a limbajului.

Dezvoltarea motorie va urma o curba ascendenta normala fata de copiii cu dizabilitate profunda a caror rata de progres este mai mica. De asemenea exista tabele cu cresterea in greutate si in inaltime a unui copil normal ,separat pentru fetite si pentru baieti, incepind de la nastere, lunar pina la 12 luni, apoi 18, 24, 36 luni. Astfel, la nastere valorile medii ale greutatii la fetite sint 2,8-3 kg, iar la baieti 3-3,250kg, iar in inaltime media este de 48cm la fetite si 50cm la baieti, crescind progresiv odata cu dezvoltarea in timp, tabelele fiind orientative.

Copii retardati vor arata modificari ale abilitatii lor de a-si aminti, dar mai ales slaba lor coordonare musculara. In unele cazuri aceasta este data de problema lor de baza la nivel SNC (encefalopatie, traumatisme cerebrale) in alte cazuri neindeminarea aparenta poate fi rezultatul unei planificari motorii mentale slabe. De exemplu acestia nu gasesc calea cea mai eficienta si specifica pentru a realiza o miscare simpla. Incidenta inaptitudinilor motorii creste cu cit dereglarile cerebrale sint mai extinse. Programele de invatare motorie eficienta sint capabile sa organizeze acest proces de gindire facilitind astfel invatare. In contrast, programele ineficiente nu-si ating scopul de facilitare a gindirii. In cazul unui program eficient, copii par angajati activ in procesul de invatare, miscarile au persistenta, muncesc si independent pentru rezolvarea problemelor de miscare si pentru a le invata. Un plan de educatie motorie bine secventializat s-a demonstrat a fi de un substantial ajutor pentru multi astfel de copii. Ei trebuie sa repete de mult mai multe ori miscarile pina le invata fata de un copil normal. De exemplu un copil retardat pentru a se rula de pe burta pe spate trebuie incurajat sa faca miscarea sau stimulat sa vrea sa se intoarca motivindu-l prin expunerea de obiecte, sunete, sau incurajare verbala, gesturi, dezvoltind astfel prin repetitie procesul de recunoastere, intelegere si in final miscarea ca rezultat. In aceste cazuri important este si feedback-ul, copilul bolnav are dificultati cu unele sau toate fazele actuluide invatare a activitatii.Este imperativ ca aceste faze sa fie depasite si semnalata aceasta depasire prin diferite impulsuri senzoriale simple(sunete, atingeri), aratat , laudat aplaudat de terapeut.Exista pericolul ca prea multi stimuli, prea repede laudati nainte ca miscarea sa fie complet executata sa duca la un rezultat nul sau negativ.

In activitatea practica cel mai dificil este evaluarea IQ la copilul mic pentru ca DQ se apreciaza dupa performantele medii normale la o anumita virsta ,dupa aceasta deducind IQ pina la 1 an. Asfel:

-la 1 saptamina misca capul dintr-o parte in alta.

-la 1 luna stind pe burta intoarce capul pe o parte si pentru a nu obstrua caile respiratorii ridica usor capul .

-la 2 luni stind pe burta poate ridica usor pieptul si capul de pe suprafata patului, poate tine capul drept, cind este tinut in sezut il leagana sus-jos.

-la 3 luni vrea sa loveasca un obiect din cimpul vizual, dar de obicei rateaza tinta.-la 4 luni poate sedea sprijinit cu capul drept si spatele instabil, se poate intoarce de pe burta pe o parte sau pe spate , poate urmari cu vederea obiectele care trec prin cimpul vizual, poate concentra privirea pe obiectele apropiate sau departate .

-la 5 luni se poate intinde pentru a apuca obiectele,atentia tintita este buna, recunoaste obiectele.

-la 6 luni sta usor pe scaunul lui cu sprijin, apuca si arunca obiecte, transfera obiecte dintr-o mina in alta .

-la 7 luni sta singur, cauta persistnt jucaria din afara ariei lui, apuca o a doua jucarie sau obiec dupa ce la fixat pe primul.

-la 8 luni se poate ridica in patru labe sau se aseaza singur, se ridica cu ajutor in ortostatism.

-la 9 luni sta sprijinit de perete, mobila, sau tarc, este capabil sa se aseze din picioare, apuca si bea din cana lui, merge de-a busilea, se poate intoarce.

-la 10 luni se tiraste pe miini si picioare, face pasi de-a lungul mobilei sau peretelui, merge daca il tinem de ambele miini, raspunde la cuvinte si comenzi simple de genul :nu atinge , da-mi mie,sezi etc.

-la 11 luni merge tinut de o mina, se aseaza pe vine, se inclina, se indoaie.

-la 12 luni sta pe genunchii flectati, se poate ridica din aceasta pozitie, sta jos, urca si coboara scari, coopereaza la imbracat.

CURS 8

Metode de stimulare a activitatilor fizice la copilul cu retard

Anderson si colaboratorii prin cercetarile din 1987 sugerau ca miscarile unui copil sint cel mai bine vazute si observate in timpul jocului sau cind se produc pentru o activitate obisnuita, nu comandata. In timpul jocului copilul nu se concentreaza asupra miscarilor care le face si in acest caz se pot observa diverse anomalii: in activitatea fizica de utilizare a unor obiecte sau jucarii, de pozitie (stat, sezind ), de incordare a extremitatii superioare, de stretching, rotatii ale capului si trunchiului, sau combinatii ale acestora. Ca o prima regula, la copii vom folosi mult jocul ca si stimulent al miscarii.Activitatile fizice cum e un jocul de grup trebuie sa fie simple, organizate si limitate, in ideea de a executa miscarea in modul cel mai eficient. Copii sub un an sint foarte curiosi instinctiv si acest lucru trebuie exploatat de terapeut in stimularea miscarilor, prin indemn vocal sau atingere si stimulare musculara (ajutarea acelei parti a organismului care ramine in urma si impiedica executarea miscarii). Aceeasi autori descriu mai multe metode de a obtine un raspuns motor specific in perioada de copilarie:

- Astfel, comportamentul motor de a controla capul si gitul, de-al intoarce dintr-o parte in alta, de-al ridica de pe perna sau de-al sustine ridicat, se stimuleaza motor folosind un stimul luminos, miscator sau diverse zgomote (verbal, batut din palme, jucarii ce fac zgomot).

- Activitatea de a sedea fara suport sau cu suport minim, se stimuleaza prin reducerea graduala de a fi sustinut si cresterea duratei de stat fara suport dindu-i copilului noi situatii si noi posturi la care trebuie sa se adapteze.

- Miscarile de rostogolire ale copiilor mici se stimuleaza punind copilul pe spate si ghidindu-l prin mici miscari ajutatoare (impingeri usoare) sa execute rostogolirea spre dreapa si spre stinga.

- Flexia hemicorpului si statul in sezut se stimuleaza plasind copilul pe burta si folosind o jucarie sau un obiect multicolor care sa-i atraga atentia sau o jucarie galagioasa dupa care se intinde sa o apuce.

- Statul in scaunul special, in mod independent se stimuleaza prin stat din ce in ce mai mult in scaun fara a fi sprijinit de cineva sau alternind locul de stat fara suport: pe podea, pe scaun, pe pat, pe scaun inalt, pe saltea etc.

- Pentru initierea miscarilor de inaintare (prin tiriit, mers in 4 labe sau mers primii pasi) se folosesc jucariile preferate sau mincarea preferata asezate la distanta tot mai mare de ele atragindu-i atentia asupra lor. La inceput copilului trebuie sa-i acorzi suport in intentia lui de a atinge scopul dorit. Ridicatul si statul in picioare se stimuleaza folosind obiecte sau jucarii care pot fi folosite si ca suport (mai lungi, cu baza stabile) sau sprijinindu-i noi din ce in ce mai putin. Pentru a face pasi in jurul obiectelor fara suport se aseaza obiecte sau jucarii de interes in dreapata sau in stinga copilului obligindu-l astfel sa se miste in lateral pentru a ajunge la ele. Statul in picioare din nou se stimuleaza sustinind copilul tot mai putin dar gradat ( de doua miini, de o mina, de un deget, de spate si deloc). Toate activitatile se fac fara graba, cu rabdare, lasind copilul intii sa incerce el miscarea chiar daca o face partial. Mersul fara suport este o faza superioara a dezvoltarii motorii, care autostimuleaza si perfectioneaza atit activitatea fizica cit si cea cognitiva. Din acest moment copilul trebuie controlat la pozitia lui mai ales a capului,umerilor si soldurilor.

In cazul copilului retardat faptul de a deveni din acest moment tot mai independent este direct proportional cu gradul de perturbare al creierului si gradul de atentie, memorizare si invatare.

Intr-al doilea an de viata dezvoltarea muschilor si al sistemului nervos sint mai importante fiind sisteme de baza in coordonarea si abilitatea miscarilor, in integrarea si interpretarea informatiilor din mediul extern. E virsta la care incepe sa fie evident decalajul intre dezvoltarea fizica si cea psiho-motorie. Acesti copii sint apatici, nu sint curiosi in a explora mediul inconjurator, in a descoperi si in a se pune in situatii noi.De aceea interventia terapeutului si a parintilor este extrem de importanta la aceste cazuri pentru a asigura cel putin un mers normal al dezvoltarii fizice. Stimularile externe sint deasemenea necesare in asigurarea dezvoltarii neuronale si deci psihice. E virsta la care incepe sa se dezvolte balansul ca si componenta a echilibrului pentru ca exista controlul mental al unui centru al gravitatiei necesar in coordonarea miscarilor si coerenta lor. Se accepta ca subiectii ce au balans se pot concentra in timpul unor actiuni complexe si-si pastreaza balansul facind posibil mersul , alergatul, saritul si integrarea lor in activitatile fizice si sportive. Balansul organismului comporta trei momente distincte: balansul static (statul intr-un picior), balansul dinamic(mersul echilibrat) si balansul dinamic intr-un mediu in miscare (mersul in tren ,in tranvai, sau in metrou, etc.).In cazul retardului ce afecteaza situatiile mai sus descriese, Evans indica in 1980 urmatoarele metode de imbunatatire a balansului static (echilibrului):

- copilul sa stea cu picioarele pe capacul unei cutii mici, cu bratele extinse lateral, apoi bratele aduse deasupra capului avind astfel o baza mica de sustinere si mentinere a echilibrului.

- sa stea in pozitia Romberg (un picior in fata celuilalt).- sa stea intr-un picior pe rind pe carti apoi mici suporturi de plastic apoi suporturi elastice (trambuline ,saltele moi), la inceput sustinut si invatat sa-si mentina pozitia prin extensia miinilor si balansarea corpului inainte, lateral, inapoi pentru a mentine pozitia in echilibru.

Urmeaza apoi invatarea mersului. Mersul , alergatul si saritul sint obiective de atins pentru multi din acesti copii.Exista 10 activitati de folosit pentru a dezvolta mersul la copii cu dizabilitati:

1.mersul pas cu pas, incurajat a fi facut cu pasi mici intre terapeut si parinte aflati aproape, fiind recompensat cu o bomboana cind e dus la bun sfirsit.

2.mers, oprit, apoi se continua mersul. Copilul este invatat sa se opreasca la comanda vocala imbinind astfel cuvintele cu miscarea.

3.merge si se intoarce fara ajutor, se stabileste un punct pina unde merge, se intoarce in jurul punctului si vine inapoi de unde a plecat

4.merge cu un obiect in mina (jucarie) trebuind asfel sa se concentreze in doua parti (la mers si la obiectul din mina) incepind mersul pas cu pas. In acest timp nu are voie sa lase obiectul din mina nici sa uite ca il are in mina.

5.mers si ridicatul unui obiect

6.mers, ridicat un obiect si continuat mersul

7.mers, ridicat un obiect si depus in timpul mersului in aceeasi directie. E un nivel superior la care copilul trebuie incurajat, iar exercitiul devine foarte dificil pentru copii cu dizabilitati cind exista mai multe obiecte in diferite directii din care copilul trebuie sa aleaga pe acela care sa incapa intr-o mica cutie (doar unul dintre ele).

8.mers, ridicat un obiect si intors prin executarea unei rotiri de 180 de grade ajungind astfel la punctual de start.9.mers si cautat obiectul ascuns (nevazut).10.mers, ridicat obiectul din spatele unui obstacol (obiect nevazut initial pe care il gaseste ocolind obstacolul) si intors la punctul de start.

La virsta de 2 ani dezvoltarea activitatilor motorii permite unui copil explorarea mediului (camera, apartament), jocul cu jucarii mai complexe care solicita inteligenta (de genul puzzle), urca si coboara scarile pas cu pas, sta intr-un picior fara ajutor, in timp ce copilul cu dizabilitati la aceasta virsta incepe sa mearga daca e tinut de ambele miini

In continuare copilul trebuie asistat si indemnat la activitati tot mai complexe cum ar fi amenajarea spatiului de joaca pentru al obliga la efectuarea unor activitati noi sau tot mai grele de genul sarit, urcat, ocolit, planuri inclinate, jucarii de forma rotunda care nu ofera un sprijin ci cauta pastrarea echilibrului. Se mentin comenzile verbale prin folosirea unor propozitii scurte: ridica genunchii, fa pasul, etc.

Dezvoltarea generala intre 3 si 5 ani:

- activitatea motorie se dezvolta tot mai rapid bazindu-se pe grupe musculate tot mai specifice unei miscari precise

- variatiile individuale ale dezvoltarii motorii cresc odata cu virsta, forta musculara creste si ea cu 65% pentru ambele sexe

- se dezvolta coordonarea si echilibrul aparind autocontrolul

- copii sint foarte activi avind foarte multa energie

- copiilor le plece ritmul, miscarile ritmate (dansul) si le place sa cinte. Copii cu dizabilitati au nevoie de exercitii fizice complexe interesind grupe largi de muschi, jocuri simple si shimbarea frecventa a a activitatilor:- jocul in paralel apoi cu alti copii

- folosirea usoara a obiectelor din jur

Exista si programe pentru scolari si tineri bazate pe gimnastica si jocuri dse echilibru.

CURS 9

Activitatea fizic la adulii handicapai

La adulii cu handicap fizic, dup o lung perioad de terapie medical sau chirurgical urmeaz proceduri de recuperare funcional corespunznd prilor afectate ale corpului. De aici ncolo aceste persoane trebuie n continuare susinute pentru a putea lucra i a se reintegra social. Susinerea permanent are dou raiuni:

1. Existena sechelelor definitive, care dau handicapul i l menin toat perioada vieii (amputaii, paralizii definitive, etc.).

2. Sechelele generale, datorate ineriei fizice i psihice prelungite.

De aici rezult o dubl corecie: tardiv si permanent. Compensarea deficitului anatomofuncional localizat prin iniierea unor activiti fizice gestuale compensatorii sau prin proteze ortopedice, urmate de antrenament fizic special pentru segmentul respectiv i general pentru ntregul organism. Activitatea fizic trebuie completat cu susinerea psihic a bolnavului. Demararea acestor activiti se face n centre speciale: spitale, centre specializate, unde sechelele motorii sunt compensate prin supravegherea permanent a activitilor fizice i prin iniierea unor terapii complexe.

Realizarea compensrii ar trebui s coincid cu executarea programelor de activiti fizice la domiciliul handicapatului urmat de reluarea efectiv a muncii sau integrarea ntr-un centru de formare profesional sau reformare i ndeplinirea unei noi profesiuni. Se va urmri permanent reantrenarea progresiv la efort i reintegrarea n munc, interesul pentru boal i handicap trecnd treptat pe locul 2.

Metodele de readaptare fizic trebuie s fie logice i naturale. Ele sunt recunoscute ca o parte indispensabil a recuperrii, care sunt precis prescrise i nu sunt facultative, sunt raionale i nu empirice, tot mai performante i eficiente, avnd o semnificaie precis.

Se disting mai multe etape n evoluia istoric a acestor programe de activiti. ncepnd din 1944, Anglia dispunea de o doctrin precis n materie de reabilitare a handicapailor, crend servicii spitaliceti specializate (Hospital Rehabilitation Departments) prevzute n legea persoanelor handicapate i angajarea lor n centre de reeducare funcional (Medical Rehabilitation Centers i Industrial Rehabilitation Units, ultimele uniti realiznd readaptarea la munc). Scopul lor este de a ajuta persoanele handicapate fizic sau psihic, prin orientarea lor spre o activitate profesional n care pot fi pregtii prin intermediul exerciiilor fizice i a muncii n ateliere. n astfel de centre echipa terapeutic este alctuit din kinetoterapeut, ergoterapeut pentru terapia ocupaional, monitor de gimnastic remediativ, maistru n meseria respectiv, psiholog de orientare, asistent social, tehnician ortoped, un agent responsabil de persoana cu handicap. Ele funcioneaz ca i centre de zi specializate n mai multe orae. Dispun i de ateliere protejate sub direcia unui inginer i controlate medical, avnd maini adaptate handicapatului i avnd producie bine definit i cuantificat. i societatea francez are legi i organizare asemntoare.

Metodele de readaptare prin activiti fizice la aduli se refer la categorii de handicap, fiind specifice pentru fiecare din acestea urmtoarele cteva exemple:

1. Persoanele cu afeciuni respiratorii precum astmul bronic, emfizemul pulmonar, bronita cronic, fibroz pleuro-pulmonar (deci afeciuni extra TBC) se apreciaz dup explorrile funcionale respiratorii (C.V, inspirul i expirul forat), rezultnd un grad de insuficien respiratorie. ntr-o anumit faz a recuperrii acestor bolnavi, deficitele motorii i energetice globale se amelioreaz prin introducerea de activiti fizice generale: pedalarea, mersul, sportul, munca, care sunt voluntare suprapunndu-se termenului de reantrenare la efort, urmrindu-se finalitatea lor.

2. Exist programe pentru cei cu boli cardiace, afeciuni coronariene (I.M). Reantrenarea la efort a cardiacilor a devenit o practic curent. Bolnavii cu I.M sunt supui unui program de reantrenare fizic bine codificat:

n faza I sau perioada iniial infarctului se indic cteva exerciii de micare a membrelor(flexie-extensie), reglarea respiraiei, mici micri de autongrijire, de alimentaie.

n faza II (perioada de cicatrizare a infarctului) bolnavul ncepe s se deplaseze. Se initiaz o activitate de pedalare pe bicicleta ergometric, msurat progresiv prin aprecierea pulsului, ECG, oximetria sanguin. Activitatea fizic este sinergic funcionrii miocardului i poate dura mai multe luni.

n faza a III-a sau tardiv, activitile fizice se substituie puin cte puin unei activiti zilnice normale, sociale i profesionale. Bolnavii sunt supui unor controale periodice.

3. Mai recent sunt programe de activiti fizice pentru obezi i diabetici. La aceti indivizi, pe lng activitile fizice, este absolut necesar schimbarea stilului de alimentaie prin exces sau eroare relative la echilibrul metabolic al organismului, sedentarismul sau ineria fizic.

Msurile fizice vor fi completate tot timpul de susinerea psihicului bolnavului, de educarea lui pentru nelegerea metabolismului esutului adipos sau a metabolismului glucidic.

Se execut stimularea general a tuturor grupelor musculare ale organismului, individuale sau gimnastic de grup.

4. Activiti fizice pentru bolnavi n retard mental. Se consider c numrul adulilor cu retard va fi n cretere, de la 35 de milioane n 2 000, la peste 64 milioane n 2 030 n Statele Unite ale Americii. Obiectivul principal este independena adultului care include i angajarea cu un ctig financiar suficient. Ca activiti conexe de recreere se ncurajeaz cititul, performane fizice gen fitness. Cititul i activitile bibliofile duc la succesul adaptrii la comunitate i a comunicrii cu aceasta, dezvoltnd relaii sociale pozitive i satisfaciei personale. Schloss, Smith i Kiehl n 1986 descriu succesul un program integrat, bazat pe o filozofie a normalizrii vieii acestor handicapai. Direciile de aciune sunt:

Progresul spre realizarea independenei

Dezvoltarea psiho-somatic i motorie ct mai apropiat de vrsta biologic

Participarea prin integrare la problemele societii

Asumarea riscului n scopul obinerii unor beneficii poteniale

Terapeutul urmrete 6 secvene n dezvoltarea progresiv a programului:

1. Identificarea oportunitilor de recreere valabile n comunitatea bolnavului.

2. Realizarea unei liste cu diferite activiti recreative agreate.

3. Observarea i identificarea adulilor care particip la introducerea unor mereu noi activiti.

4. Participarea la activiti fr asisten calificat.

5. Dezvoltarea unor variate strategii de intervenie pentru persoane care au nevoie la un moment dat de aceasta.

6. Verificri temporare a handicapailor care particip la activiti fr asisten terapeutic.

Adulii care reuesc s exerseze regulat aceste programe, reuesc s i creasc fora i rezistena muscular prin arderea mai multor calorii din substratul energetic propriu, s dezvolte o rezisten crescut la solicitare (stres) sau oboseal muscular, din toate rezultnd mbuntirea imaginii proprii a handicapatului care poate conduce la alte obiceiuri sntoase care vor fi adoptate instinctual de handicapatul adult.

Trebuie avute n vedere i reaciile celorlalte persoane din anturaj fa de persoana handicapat. Acetia trebuie s aprecieze efectuarea activitilor fizice la aceai or n fiecare zi (devin reflexe), stabilind o rutin de performare a activitilor, recomandabil naintea meselor de diminea i de prnz.

Timpul de performare se mrete din ce n ce mai mult. Pentru a determina clar distana parcurs prin mers, se poate instala un podometru care arat distana parcurs prin pai.

Creterea timpului de activitate fizic, plimbare, mers, jogging, se poate face i cu acompanierea handicapatului de ctre un cine de ras, de care s aib grij i s-l acompanieze n activitatea sa. Nu se recomand acestor handicapai privitul la televizor timp ndelungat.

Echipa terapeutic i medici de diferite specialiti vor reuni persoanele handicapate n grupuri relativ omogene de 10-20 persoane, n funcie de posibilitile fizice de moment ale acestor persoane. Se ncep tehnici cuprinznd exerciii practice de reeducare gestual pentru ameliorarea modului de efectuare i a eficienei activitii respective.

Odat cu mbuntirea condiiei fizice vor crete exigentele, ajungndu-se la activiti gimno-profesionale, care pregtesc handicapatul pentru a folosi instalaii sau materiale care le vom regsi n munca sa.

Tehnicile pentru aceste grupuri pot cuprinde, pe lng activitile specifice, i:

Evoluii pe teren accidentat (plimbri din ce n ce mai lungi i mai dificile)

Meninerea i deplasarea de greuti

Deplasarea pe planuri nclinate, toate pentru mbuntirea echilibrului i coordonrii.

Acestea se constituie n programe de reantrenare a efortului. Urmeaz reantrenarea la munc, pe care o face paralel cu tehnicile precedente, handicapatul executnd activitile n ateliere pentru reantrenare specifice la diferite munci. n principiu, un atelier trebuie s dispun de o gam variat i suficient de activiti, cum ar fi:

Un sector pentru activiti uoare, rezervat persoanelor la care se impune o astfel de activitate, observarea atent a comportamentului su motor fiind de prim ordin. Se va pune accent pe calitatea i randamentul activitii.

Un sector de orientare a activitii, care trebuie s devin specific, sector care tebuie s fie foare variat ca posibiliti: de activitate manual, mecanic, tehnic, pedalare, computere etc.

Sector specific pentru diferite ocupatii, de la esut la confecii i confecii metalice, realiznd activitile de exterior sau cele cu tent artistic: pictur.

n aceste sectoare se poate regla reantrenarea pentru munc n ritm progresiv din punct de vedere al efortului fizic n al complexitii muncii, trecnd dintr-un sector n altul odat cu constatarea progresului n munc sau cu descoperirea unor noi aptitudini care pot schimba orientarea profesional. n final, odat cu atingerea obiectivelor de reantrenare la efort i la munc, handicapatul va fi plasat la un atelier protejat sau n uniti industriale (75%), sau de alt profil (7,5%), sau nencadrai (10%).

CURS 10

Activiti fizice n recuperarea geriatric (a vrstnicului)

Pe plan mondial se constat creterea permanent a numrului vrstnicilor odat cu creterea speranei de via, a unor tratamente tot mai performante care prelungesc durata vieii. Totodat societatea trebuie s asigure acestei categorii suficiente mijloace pentru o calitate corespunztoare a vieii i pentru realizarea independenei vrstnicului, problem primordial i principalul scop al recuperrii la aceast vrst.

Caracteristic acestei vrste >65-70 ani este acumularea mai multor infirmiti cauzate de mbtrnirea fiziologic a ntregului organism i a tuturor aparatelor i sistemelor, peste care se adaug patologia unora din ele contactat de-a lungul vieii (cardiovasculara, respiratorie, osteo-artic, etc ). Mai mult, aceste aciuni tind la decompensare, prin evoluie mai accentuat la aceast vrst, devenind astfel handicapante. Degradarea la vrstnic, a capacitii de raionament i adaptare la ritmul tot mai intens al vieii cotidiene i tehnologiile tot mai performante are un impact important asupra vieii psiho-sociale a acestuia. Vrstnicul, n general, este confruntat cu 3 situaii caracteristice particuare, i anume:

Anxietatea

Dezorientarea

Dependena

Primul aspect se manifest prin existena continu a unei stri de nelinite profund, de fric,