teatrulmihai eminescu

director general Ada Hausvater

2010/2011stagiunea

ORAȘUL NOSTRUde Thornton Wilder

traducerea Radu Lupan

Motto:

Ce noroc pe noi că încă ne mai crește păr pe cap, iar nu iarbă...

Milorad Pavić, „Ultima iubire la Țarigrad”

O lume. Acte de identitate, registre, certificate de naștere, căsătorie și deces care spun toate o unică poveste. O unică

poveste croită din existențe. O unică poveste despre fericirea care nu există, nu pentru că ea nu este acolo, ci pentru

că noi nu o vedem.

Bucurii mici care trec neobservate și necazuri mici cu care ne obișnuim: ele croiesc cărarea – nu chiar atît de galbenă

ca cea din Oz – pe care pășim prin vîrste înspre moarte și mai departe. Căci ce e moartea altceva decît o continuare

a acestui drum pavat cu mici bucurii și mici necazuri, o viață trăită pe o altă frecvență, dar nicidecum într-un alt cod.

Destine mărunte, personaje insignifiante, cuvinte întîmplătoare țes „desenul din covor” al istoriei – cea mică și cea

mare. Atît și nimic mai mult.

Codruța Popov

1897: se naște în Madison, Wisconsin (17 aprilie)1906 : se mută la Hong Kong (în mai), apoi la Berkeley, California (în octombrie)1906-10: este elev la Emerson Public School din Berkeley1910-11: este elev la China Inland Mission School, Chefoo (Yantai), China1912-13: este elev la Thacher School, Ojai, California; „The Russian Princess” („Prințesa rusă”), prima piesă a lui Wilder despre care se știe că a fost pusă în scenă, este jucată de elevii de la Thacher School 1915: absolvent al liceului din Berkeley; participă la cercurile de teatru1915-17: studiază la Oberlin College; publică în mod regulat 1920: face un masterat la Yale (cu o perioadă scurtă de serviciu militar în armata SUA, în 1918); numeroase apariții în presă 1920-21: studiază la Academia Americană din Roma ca bursieranii 1920: predă la Lawrenceville School, Lawrenceville, New Jersey (între anii 1921-1925, și 1927-1928)1924: prima rezidență în Colonia MacDowell, Peterborough, New Hampshire1926: licențiat al Universității Princeton în limba și literatura franceză; „The Trumpet Shall Sound” („Trompeta va răsuna”) este pusă în scenă la New York Off-Broadway Laboratory Theatre; apare „Cabala” (primul roman)1927: al doilea roman: „Puntea sfîntului Ludovic” (Premiul Pulitzer)1928: apare „The Angel That Troubled The Waters” (”Îngerul care a tulburat apele”, prima colecție de piese scurte) anii 1930: profesor cu jumătate de normă la Universitatea din Chicago (literatură comparată și compoziție); ține prelegeri în toată țara; prima vizită la Hollywood (1934); întreprinde numeroase călătorii prin lume1930: publică „The Woman of Andros” („Femeia din Andros”, roman)1931: apare „The Long Christmas Dinner and Other Plays” („Lunga cină de Crăciun și alte piese”, șase piese într-un act)1932: piesa „Lucrece” (traducerea piesei lui André Obey „Le Viol de Lucrèce”) are premiera pe Broadway cu Katharine Cornell în rolul principal1935: publică „Heaven’s My Destination” („Raiul e destinația mea”, roman) 1937: adaptează pentru Broadway „O casă de păpuși” de H. Ibsen1938: „Orașul nostru” are premiera pe Broadway; piesa cîștigă premiul Pulitzer; autorul joacă rolul Regizorului timp de două sătpămâni1942: piesa „Prin urechile acului” e montată pe Broadway (Thornton Wilder cîștigă al treilea premiu Pulitzer); scrie scenariul pentru filmul lui Alfred Hitchcock, „Îndoiala”1942-45: își face serviciul militar în aviație în Africa de Nord și Italia 1948: publică „Idele lui martie” (roman); joacă în propriile piese în stagiunea de vară; piesa „The Victors” se joacă off-Broadway (traducerea piesei lui Jean-Paul Sartre, „Morți fără mormînt”) 1949: este personajul-vedetă la Congresul Goethe de la Aspen; ține numeroase prelegeri peste hotare 1951-52: este profesor de poezie la Universitatea Harvard 1952: îi este acordată medalia de aur pentru literatură, decernată de Academia Americană de Arte și Litere1953: apare pe coperta revistei Time Magazine (12 ianuarie)1955: „The Matchmaker” are premiera pe Broadway cu Ruth Gordon în rolul principal (reluare a piesei din 1938, „The Merchant of Yonkers” – „Neguțătorul din Yonkers”); Festivalul din Edinburgh produce piesa „The Alcestiad” („ Alcestiada” , cu titlul „ A Life in the Sun”- „Viață sub soare”) cu Irene Worth1957: este Laureat al Premiului pentru Pace al Asociației Editorilor și Librarilor Germani, fiind primul american căruia i s-a decernat această distincţie1961: apare versiunea pentru operă a piesei „The Long Christmas Dinner” (muzica Paul Hindemith, libret Wilder), care are premiera la Mannheim, în Germania (20 decembrie)1962: la Square Theater, New York se joacă „Plays for Bleeker Street (Someone from Assisi, Infancy, and Childhood”) – „Piese pentru Strada Bleeker (Omul din Assisi, Începuturi, Copilărie); premiera versiunii pentru operă a piesei „The Alcestiad” (muzica Louise Talma, libret Thornton Wilder) are loc la Frankfurt, în 28 februarie1963: îi este decernată Medalia Președinției pentru Libertate 1964: „Hello, Dolly!”are premiera pe Broadway, cu Carol Channing în rolul principal 1965: este decorat cu Medalia pentru Literatură acordată de Comitetul Național al Cărții 1967: publică „A opta zi” (roman); cîştigă Premiul Național al Cărții pentru Beletristică 1973: apare „Theophilus North” (roman)1975: moare în somn în locuința sa din Hamden, Connecticut (7 decembrie)

Thornton Wilder

sursa www.thorntonwilder.com

Ochiul unui arheolog combină imaginea unui telescop cu cea a unui microscop. El recreează distanța cu ajutorul unor amănunte

minuscule. Am adus ceva din metoda asta într-un orășel din New Hampshire.

Thornton Wilder, Prefața la „Orașul nostru”, 1938

1897: se naște în Madison, Wisconsin (17 aprilie)1906 : se mută la Hong Kong (în mai), apoi la Berkeley, California (în octombrie)1906-10: este elev la Emerson Public School din Berkeley1910-11: este elev la China Inland Mission School, Chefoo (Yantai), China1912-13: este elev la Thacher School, Ojai, California; „The Russian Princess” („Prințesa rusă”), prima piesă a lui Wilder despre care se știe că a fost pusă în scenă, este jucată de elevii de la Thacher School 1915: absolvent al liceului din Berkeley; participă la cercurile de teatru1915-17: studiază la Oberlin College; publică în mod regulat 1920: face un masterat la Yale (cu o perioadă scurtă de serviciu militar în armata SUA, în 1918); numeroase apariții în presă 1920-21: studiază la Academia Americană din Roma ca bursieranii 1920: predă la Lawrenceville School, Lawrenceville, New Jersey (între anii 1921-1925, și 1927-1928)1924: prima rezidență în Colonia MacDowell, Peterborough, New Hampshire1926: licențiat al Universității Princeton în limba și literatura franceză; „The Trumpet Shall Sound” („Trompeta va răsuna”) este pusă în scenă la New York Off-Broadway Laboratory Theatre; apare „Cabala” (primul roman)1927: al doilea roman: „Puntea sfîntului Ludovic” (Premiul Pulitzer)1928: apare „The Angel That Troubled The Waters” (”Îngerul care a tulburat apele”, prima colecție de piese scurte) anii 1930: profesor cu jumătate de normă la Universitatea din Chicago (literatură comparată și compoziție); ține prelegeri în toată țara; prima vizită la Hollywood (1934); întreprinde numeroase călătorii prin lume1930: publică „The Woman of Andros” („Femeia din Andros”, roman)1931: apare „The Long Christmas Dinner and Other Plays” („Lunga cină de Crăciun și alte piese”, șase piese într-un act)1932: piesa „Lucrece” (traducerea piesei lui André Obey „Le Viol de Lucrèce”) are premiera pe Broadway cu Katharine Cornell în rolul principal1935: publică „Heaven’s My Destination” („Raiul e destinația mea”, roman) 1937: adaptează pentru Broadway „O casă de păpuși” de H. Ibsen1938: „Orașul nostru” are premiera pe Broadway; piesa cîștigă premiul Pulitzer; autorul joacă rolul Regizorului timp de două sătpămâni1942: piesa „Prin urechile acului” e montată pe Broadway (Thornton Wilder cîștigă al treilea premiu Pulitzer); scrie scenariul pentru filmul lui Alfred Hitchcock, „Îndoiala”1942-45: își face serviciul militar în aviație în Africa de Nord și Italia 1948: publică „Idele lui martie” (roman); joacă în propriile piese în stagiunea de vară; piesa „The Victors” se joacă off-Broadway (traducerea piesei lui Jean-Paul Sartre, „Morți fără mormînt”) 1949: este personajul-vedetă la Congresul Goethe de la Aspen; ține numeroase prelegeri peste hotare 1951-52: este profesor de poezie la Universitatea Harvard 1952: îi este acordată medalia de aur pentru literatură, decernată de Academia Americană de Arte și Litere1953: apare pe coperta revistei Time Magazine (12 ianuarie)1955: „The Matchmaker” are premiera pe Broadway cu Ruth Gordon în rolul principal (reluare a piesei din 1938, „The Merchant of Yonkers” – „Neguțătorul din Yonkers”); Festivalul din Edinburgh produce piesa „The Alcestiad” („ Alcestiada” , cu titlul „ A Life in the Sun”- „Viață sub soare”) cu Irene Worth1957: este Laureat al Premiului pentru Pace al Asociației Editorilor și Librarilor Germani, fiind primul american căruia i s-a decernat această distincţie1961: apare versiunea pentru operă a piesei „The Long Christmas Dinner” (muzica Paul Hindemith, libret Wilder), care are premiera la Mannheim, în Germania (20 decembrie)1962: la Square Theater, New York se joacă „Plays for Bleeker Street (Someone from Assisi, Infancy, and Childhood”) – „Piese pentru Strada Bleeker (Omul din Assisi, Începuturi, Copilărie); premiera versiunii pentru operă a piesei „The Alcestiad” (muzica Louise Talma, libret Thornton Wilder) are loc la Frankfurt, în 28 februarie1963: îi este decernată Medalia Președinției pentru Libertate 1964: „Hello, Dolly!”are premiera pe Broadway, cu Carol Channing în rolul principal 1965: este decorat cu Medalia pentru Literatură acordată de Comitetul Național al Cărții 1967: publică „A opta zi” (roman); cîştigă Premiul Național al Cărții pentru Beletristică 1973: apare „Theophilus North” (roman)1975: moare în somn în locuința sa din Hamden, Connecticut (7 decembrie)

Trupul moare repede, dar sufletul se agață de viață cît poate de mult pentru că nu cunoaște altceva în afară de viață. (...) A trăi este lucru mare și nu e deloc ușor să uiți... Moartea e ceva ce trebuie învățat. Ca și viața, doar că nu trebuie s-o înveți așa repede fiindcă ai mai mult timp. E altfel, dar n-aș putea să-ți spun în ce fel... Doar atît pot să-ți spun: uiți. Peste o săptămînă vei uita cîteva lucruri – ce muzică îți plăcea, ce jocuri jucai, lucruri mărunte. Peste două săptămîni s-ar putea să uiți lucruri mai importante... peste trei săptămîni nu-ți vei aminti nici că ai iubit sau ai urît pe cineva.Petre Beagle, „Un loc plăcut și numai al lor”

Recunoașteți ceea ce vedeți

și atunci tot ce vă este ascuns

vi se dezvălui.

Evanghelia după Toma

În viață nu se ajunge nicăieri, se trăiește și gata.

Isabel Allende, „Planul infinit”

„Realitatea este o plasă de prins fluturi”Codruța Popov în dialog cu regizorul Ion-Ardeal Ieremia

Spuneai acum cîteva luni că te simți, ca regizor, într-o etapă în care ai nevoie de concret și că așa ai ajuns la Wilder. Îți mai poți susține afirmația în contextul acestei montări în care viii și morții, geografia și istoria lumii de aici și de dincolo par să se confunde?Da. Lucrînd la Wilder a trebuit, înainte de toate, să edific un plan extrem de real. Adică – nu știu cît va fi de evident în spectacol –absolut toate personajele, inclusiv cele ne-vii, pleacă de la o premisă extrem de palpabilă, de telurică. Au o structură, o evoluție, o materialitate edificată în hiper-realismul artei americane, în care nu există nimic în afara concretului. Este o artă edificată pe concret. Din punctul ăsta de vedere, sigur, îmi pot nuanța ideea de acum cîteva luni, rectificînd însă: nu mă interesează realul, ci concretul. În teatru, concret înseamnă „ceea ce vezi e ceea ce este”. Sper că... se vede în spectacol.

Deci personajul tău principal e... personajul.Am lucrat foarte mult la raporturile dintre personaje, la biografia lor. Mă subordonez necesității mele fundamentale, aproape unicei mele necesități în teatru la ora actuală, aceea de a spune povești. Dacă mă întrebi ce-am vrut să spun cu montarea asta, o să-ți răs-pund: „o poveste”. Am vrut să stratific spectacolul după toate regulile narațiunii, așa cum se construiește o nuvelă foarte bine scrisă. M-am străduit să fac în așa fel încît, biografic vorbind, fiecare personaj să vină de undeva și să se ducă undeva. M-am străduit ca multitudinea de teme, de povești ale fiecărui personaj să se intersecteze și să intre în coliziune într-o manieră spectaculoasă. Dacă din acest moment noi ne desprindem de real și le înțelegem viața ca pe un fenomen spiritual, metaforic, plastic – într-un cuvînt, ireal, atunci devine treaba realității să ne răspundă de ce, dacă o iei în serios, ajungi dincolo de ea, de ce ajungi să constați că acel concret de la care pleacă arta americană și, în fond, viața noastră – nu e decît o plasă de prins fluturi, o ramă de tablou prin care, dacă treci, pățești ca Alice în Țara Minunilor.

Ai făcut un salt curajos: dacă la „Aeroport” ai lucrat cu doi actori, aici ai douăzeci și șapte, între care copii, un solist de operă... Cum se gestionează această lume?Sînt momente greu guvernabile, dar asta nu vine din numărul actorilor implicați în proiect, ci din interesul diferit al fiecăruia dintre ei față de spectacol. Un spectacol cu distribuție numeroasă e greu de gestionat cînd nu îi interesează pe toți la fel de mult cît te interesează pe tine sau pe cei care chiar se implică. Nu vorbesc despre copii. Cu copiii am lucrat cel mai bine. Sigur, și cu actorii am lucrat bine. Mă-nțeleg, comunic cu ei, încerc să le umplu nevoia de a fi pe scenă, oricît de mic ar fi personajul lor. Sigur, nu toți pri-mesc. Dar asta deja nu mai e problema mea. Spectacolul, ca orice spectacol de fapt, este o foarte bună cronică a dăruirii fiecăruia. Revenind la „cantitatea” distribuției: povestea mi-a cerut-o. N-am dorit să fac un spectacol faraonic, cu mase de oameni, cu scene de grup, cu scene de luptă. Pur și simplu am avut sentimentul că există o necesitate pentru fiecare prezență.

Înțeleg. Dar lucrezi altfel cu doi actori – tehnic vorbind – unde poți șlefui orice nunață, fiecare privire, fiecare detaliu. Poți să faci asta cu atît de mulți oa-meni?Da. Pînă să ajung la scenă am lucrat – după părerea mea – într-o armonie deplină. M-am simțit extraordinar de bine la repetiții pînă în etapa generalelor, cînd, inevitabil, intervin problemele tehnice. Dar cîtă vreme am lucrat relații și situații, m-am simțit înțeles și acceptat. Aici e marea mea curiozitate, sper să nu fie o utopie – vreau să văd cît din munca mea în etapa asta se va vedea pe scenă.

Există un personaj care pare să se desprindă din povestea, din istoria acestui oraș care, după cum insistă autorul, e al nostru. Regizorul Ion-Ardeal Ieremia l-a construit pe Regizor ca o extensie a sa în spectacol sau ca pe un maestru de ceremonii, garant al păstrării convenției?Se spune că atunci cînd cineva te imită în față, nu-ți dai seama. Așa și este. Încearcă. Și-acum mă-ntorc la întrebarea ta. Nu. Încercam să sparg – deși îmi dau seama acum că nu se poate – convenția că „sîntem la teatru, eu joc rolul regizorului, vă povestesc ceva, ei sînt actorii iar eu nu sînt actorul, ci sînt regizorul”... Mi-am dorit să fie un om dintr-un alt aluat. Ăsta-i adevărul. La fel de bine cum este Cristian Rudic acum Regizorul, putea fi orice persoană fermecătoare publică sau privată, cu darul povestirii. Oricine: Pleșu, Creangă, Tolcea... vii și morți, nu contează, exact ca-n piesă. Ar fi fost frumos, întrucît orașul nostru nu este Grover’s Corners, ci este orașul în care ne trăim mileniul, nu viața pămîntească. Vorbim despre orașele de marmură din fiecare oraș. Ăsta e orașul nostru.

Atunci, înseamnă că Regizorul din spectacolul tău...Cristian Rudic îmi este un prieten foarte bun, cu care comunic foarte bine în viața privată, un om cu un histrionism pe care mi-l doresc mult mai manifest în spectacol. Un histrionism care nu e de teatru, ci de operă. Este, dacă vrei, felul în care încerc să spun într-o manieră neserioasă un adevăr de care mi-e foarte frică. Mi-e frică de moarte. Și pentru că îmi este atît de frică, nu pot s-o spun serios, trebuie să pun pe cineva care s-o facă... nu știu, cu emfază...

Experiența spectacolelor tale anterioare ne-a demonstrat că ai abilitatea să recompui textele pe care le lucrezi în scenarizări și cupaje îndrăznețe. Totuși, în „Orașul nostru” intervenția în text este minimă. De ce?Pentru că, de teamă să nu devin descriptiv, am intervenit substanțial în biografiile personajelor. Și am putut s-o fac tocmai pentru că textul le susține. Cred c-am adăugat în total cincizeci de cuvinte, în punctul culminant și la deznodămîntul poveștii adăugate de mine. Din punctul ăsta de vedere, da, e o experiență nouă: în clipa în care îți iei personajele în serios, în clipa în care le tratezi în realismul, în hiperrealismul teatrului american, obligat fiind să le dai o biografie, să știi de unde vin, unde se duc, sigur, dacă te susține textul - în momentul ăsta nu mai trebuie să tai nimic, să re-scenarizezi nimic, pentru că, oricum, povestea e atît de diferită... ascultăm Mozart: cum suna Mozart dirijat sau interpretat de el însuși și cum sună acum? Fundamental diferit, sînt convins, deși nu se schimbă nici o notă... și pot să-ți dau sute de astfel de exemple.

Care sînt limitele realității? Răspunsul tău ca persoană „civilă” și răspunsul tău ca regizor al acestui spectacol diferă?O, da. Ca regizor mă străduiesc să lărgesc frontierele realității, să creez așa... ca un fel de spațiu Schengen al realității – încerc să-mi ies din frontiere, să le depășesc. Îmi place să mă proiectez în ecuații pe care realitatea mea civilă nu le detectează. De aia m-am fă-cut regizor. Teatrul își poate impune ce realitate vrea, cu condiția să fie consecventă cu sine, să fie de calitate și publicul s-o accepte. Asta ne place la teatru. Viața, în afară de faptul că are un reverb mistic, nu e altceva decît o luptă cu pămîntul. Te-ngropi în fiecare zi cîte puțin, iar realitatea e cea care te ține captiv în conflictul ăsta. Ca regizor, ca făcător de spectacol, ca.... om care se chinuie într-o artă, realitatea e nesfîrșită, n-are limite...

Deci devine sinonimă cu fantezia.Da. Văzută din afară, se numește fantezie: „Vai, cîtă fantezie!”. Poate că asta e. Dar dacă noi ne transportăm, ne mutăm centrul de greutate în fantezia respectivă – datorită meseriei, nu patologiei – în momentul respectiv ea se transformă în realitate.

Asta propui și tu? O realitate mai reală decît realitatea?Nu. Într-o oarecare măsură mi-e teamă ca, dincolo de noutatea ce rezultă din lucrul pe un text de Wilder – un text american bun, dincolo de ceea ce mi-a oferit textul, să nu mă regăsesc într-o zonă pe care deja o cunosc, în locurile mele comune. Lucrînd la „Orașul nostru”, am încercat să recurg la ce nu știu. Dacă voi fi identificabil într-o prea mare măsură prin spectacolul ăsta, înseamnă că am greșit, înseamnă că m-am salvat cu rețetele profesionale pe care le posed. Dacă nu, înseamnă că e o experiență care mie mi-a adus ceva. Personal, mi-a adus. Profesional... nu vreau să mă plimb prin „Orașul nostru” pe aceeași linie de tramvai.

Am văzut un copil care ducea o lumină.L-am întrebat de unde a adus-o.El o stinse și apoi:„Acum spune-mi tu unde s-a dus”.Idries Shah, „Calea sufită”

... Doar ochii noștriSînt ca întorși și astfel așezațiParcă-s capcane-n jurul marii porți...R.M.Rilke, „A opta elegie”

CRISTIAN RUDICROMEO IOAN

ANA MARIA COJOCARUADRIAN JIVAN

SABINA REUSBENONE VIZITEU

ALINA REUSMĂLINA MANOVICI

BOGDAN SPIRIDON VALENTIN IVANCIUC

ALECU REUS PAULA MARIA FRUNZETTI

NICOLAE PÂRVULESCUFILIP TATU DANIELA BOSTANCRISTIAN SZEKERESDAVID MIHAI POPADORU IOSIF ANA-MARIA PANDELEALINA MIHOCAȘCRISTINA TĂNĂSIE

BIANCA CARAIMANNATALIE CADIA

RAUL BASTEANRAUL IANCĂU

RAUL LĂZĂRESCUADRIAN CAZAN

MARIUS MONDOACĂ, BIRO IOAN

DISTRIBUȚIA

Regizorul / Domnul MorganDoctorul Gibbs

Doamna GibbsGeorge Gibbs

Rebecca GibbsDomnul Webb

Doamna WebbEmily Webb

Wally WebbHowie Newsome

Profesorul Willard Doamna Soames

Sergentul WarrenJoe Crowell

O femeieSimon Stimson

Si CrowellSam Craig

O femeie din salăErnestine

IzzyLizzyDizzy

Trei jucători de baseball

Băiatul de la colegiuDoi soldați

DecoruriCostume

Sound designVideo

GETA MEDINSKISTELA VEREBCEANUHOREA CRIȘVANLUCIAN MATEI

REGIA ARTISTICĂ ION-ARDEAL IEREMIA

CRISTIAN RUDICROMEO IOAN

ANA MARIA COJOCARUADRIAN JIVAN

SABINA REUSBENONE VIZITEU

ALINA REUSMĂLINA MANOVICI

BOGDAN SPIRIDON VALENTIN IVANCIUC

ALECU REUS PAULA MARIA FRUNZETTI

NICOLAE PÂRVULESCUFILIP TATU DANIELA BOSTANCRISTIAN SZEKERESDAVID MIHAI POPADORU IOSIF ANA-MARIA PANDELEALINA MIHOCAȘCRISTINA TĂNĂSIE

BIANCA CARAIMANNATALIE CADIA

RAUL BASTEANRAUL IANCĂU

RAUL LĂZĂRESCUADRIAN CAZAN

MARIUS MONDOACĂ, BIRO IOAN

Pregătire vocalăAsistent scenografie

Asistenții doamnei Stela VerebceanuDIANA DOBRA

Valentina CotinschiCorina TomaGerhard Crăciun, Laurențiu Marin, Ilie Mateescu, Viorel Popp, Cosmin Pătru, Adrian Stănescu, Răzvan Cosma, Dan Jieanu, Mircea ChinezonPeter SzaboRăzvan Otînjac, Eugen Obrad

Codruţa Popov

Alin Tofan, Mariana Doboșan, Iulia Doboșan

Iosif Toth, Gheorghe Pataki, Szabo Zoltan, Marius Crăciunesc, Ioan Ilia, Marius Mondoacă, Mircea Drăgan, Traian Oneţ, Gelu Lepa, Ciprian Dobondi, Mircea Ghindăuanu, Virag Zoltan, Gothard Sándor, Vlad Voicu, Dumitru Brumar, Radu Miloşev, Toader Bodea, Biro Ioan, Gheorghe Rădulescu

Niculina Morar, Maria Manolache, Mihaela Peter, Carmen Trifan, Ciprian Cojocaru, Alina Avram, Bogdan Socaciu, Gabriel Cozma, Ciprian Prune

popljubo

Mulţumiri Alinei George pentru sprijinul oferit la redactarea acestui caiet-program. Tipar TNTm 2011

Tehnic

RecuzităCostume

CoafurăMachiaj

Coordonator tehnic

Impresariat

Secretariat literar

Monica Grand, Lorena Caldeș, Neli GerstenengstMarcel Rusu, Dana GenigGabriela Strugaru, Lucia Moise

Maria Manolache

ing. Horaţiu Nica

Personal sală

Redactor foto

concepție design

Regia tehnicăSufleorLumini

SonorizareVideoproiecții

Andreea Raluca Cojocaru, Bianca Maria Tat, Laura Karina Tecsi, Iulia Larisa Paicu, Alexandru George Gogoase (Liceul de Arte Plastice Timișoara)

VALENTINA COTINSCHI

Adrian PîclișanCodruța Popov

www.tntimisoara.com