Optimul motivaţional şi performanţa şcolară

Dacă ar fi să definim motivaţia am ajunge la următoarele caracteristici ale acesteia,

caracteristici care fac din ea un proces reglatoriu, de o importanţă majoră pentru buna funcţionare a

sistemului psihic uman.Astfel, putem spune că motivaţia este ansamblu mecanismelor care determină

declanşarea unui comportament, orientarea lui către un scop sau, dimpotrivă, respingerea acestuia,

intensitatea mobilizării energetice, emoţia, atenţia.

Pornind de la această definiţie, motivaţia este întotdeauna orientată spre atingerea unui scop

stabilit de subiectul uman în funcţie de stimulii interni. Stabilirea scopului este rezultatul unei

aproximări; în cazul în care decalajul dintre realitate şi aşteptări este mare, scopul nu poate fi atins,

deci, activitatea se soldează cu un eşec.

Standardul pe care doreşte să-l atingă un subiect uman se numeşte nivel de aspiraţie şi pentru a

vea eficienţă este bine să fie situat puţin peste posibilităţile acestuia. Nivelul de aspiraţie determină

intensitatea motivaţiei, iar aceasta determină la rândul ei performanţa (realizarea superioară a scopului

propus). Cu cât nivelul de aspiraţşie este mai ridicat, cu atât complexitatea sarcinii este mai mare deci,

este necesară şi o motivare mai intensă. Există această corelaţie între complexitatea sarcinii şi

intensitatea motivaţiei, o relaţie directă între cele două, vare se verifică numai până la un anumit punct.

Este nevoie de un nivel ridicat al intensităţii m otivaţiei în cazul unor sarcuni complexe

deoarece tot motivaţiei îi revine rolul de a mobiliza procesele energetice şi reglatorii (adectivitatea,

atenţia, voinţa), cele care ajută la buna funcţionare a proceselor cognitive fără de care sarcina nu ar

putea fvi realizată (de exemplu, fără atenţie nu se pot realiza analiza, abstractizarea, generalizarea,

disciminarea, nici nu pot fi construite ipoteze pentru rezolvarea problemelor; fără voinţă subiectu ar

rămâne la stadiul de „doresc să atingf scopul X”, fără să acţioneze practic).

Pentru a realiza corelaţia corectă între dificultatea sarcinii şi intensitatea matovaţiei, cea dintâi

trebuie apreciată corect. Pentru apreciere corectă subiectul uman trebuie să cunoască bine cerinţele

activităţii şi propriile posibilităţi. În urma aprecierii va rezulta evaluarea sarcinii ca uşoară, de nuivel

mediu, dificilă/coplexă şi m otivarea în consecinţă (realizarea optimului motivaţional).

De exemplu, elevul X este pasionat de psihiliogie, disciplină în care vedew o madalitate de a-i

cunoaşte, a-i înţelege, ajuta pe cei din jur. De aceea este tot timpul atent, asimilează informaţiile primite

de la profesor, le prelucrează, cere lămuriri (atunci când e cazul) şi este nerăbdător să le aplice în

practica exerciţiilor de la oră.

Vom urmări realizarea optimului motivaţional în cazul a trei sarcini de dificultăţi diferite.

1

Tema: Personalitatea (lecţie de sinteză, de fixare a cunoştinţelor)

Sarcina 1

Comparaţie temperament – aptitudini – caracter, pornind de la caracterizările generale ale celor

trei componente ale sistemului de personalitate.

Datorită nivelului ridicat de cunoştinţe sarcina a fost uşoară pentru elevul X, intensitatea

motivaţiei mică dar eficientă, suficientă cât să-i permită atingerea scopului propus.

Sarcina 2

Analiza influenţei mediului asupra formării caracterului

Elevul apreciază sarcina ca fiind de dificultate medie (are cunoştinţele necesare dar trebuie să

„lucreze” puţin la formulări, argumente, coerenţă, succesiunea logică a faptelor prezentate). Nivelul

motivaţiei creşte în intensitate, exerciţiul reprezintă o provocare pentru creativitatea lui care, în cazul de

faţă, se poate manifesta doar parţial (originalitatea formulării argumentelor).

Sarcina 3

Comentaţi afirmaţia din perspectiva celor trei componente ale sistemului dce personalitate

identificând legătura dintre acesta şi cunoaşterea de sine: „Aş putea să fac ce face vulturul – gândeşte

oaia – dar nu fac pentru că nu vreau” (Nietzche)

Sarcină complexă care la prima vedere crează un blocaj cognitiv depăşit rapid prin mobilizare

verbală. Elevul îşi sistematizează cunoştinţele, le analizează, îşi pune în valoare imaginaţia creatoare,

gândirea şi toate celelalte procese şi capacităţi psihice şi reuşeşte în final, cu o intensitate a motivaţiei

destul de accentuată, să realizeze o lucrare documentată, la obiect, originală, pentru care primeşte

aprecierea profesorului, a colegilor şi, bineînţeles, nota 10.

Această relaţie dintre complexitatea sarcinii şi intensitatea motivaţiei este pusă în evidenţă cu

ajutorul graficului realizat mai jos care ilustrază de fapt optimul motivaţional (intensitatea motivaţiei

este adecvată de fiecare dată complexităţii sarcinii, fără să existe decalaj între cele două componente

ale unei activităţi de succes). În cazul în care decalajul ar fi fost prezent ar fi condus cu siguranţă la

eşec datorită subaprecierii/submotivării sau supraaprecierii/supramotivării. Subliniez încă o dată faptul

că este deosebit de importantă aprecierea corectă a dificultăţii unei sarcini pentru a avea succes în

realizarea ei.

2

0

20

40

60

80

100

sarcina1

sarcina3

sarcina2

motivaţie

performanţă

Bineînţeles că la realizarea optimului motivaţional participă într-un procent de sută la sută

autocunoaşterea, fără de care nu se pot aprecia corect acţiunile pe care le avem de realizat deoarece nu

se cunosc capacităţile de care dispunem, aptitudinile, calităţile pozitive – pentru accentuare, cele

negative – pentru evitare/diminuare.

Pe lângă alte funcţii deosebit de importante pentru viaţa psihică a omului psihologia mai

îndeplineşte una care permite integrarea socială şi profesională a omului în societate – cunoaşterea

personalităţii, cunoaşterea de sine în scopul stabilirii unor standarde care pot fi realizate cu succes şi în

scopul evitării eşecurilor care pot afecta negativ psihicul şi viaţa în general.

Profesor socio-umane, Caizer Daniela

Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” Aiud

3