opt strofe despre suprem

3
Opt strofe despre Suprem (Anuttara shtika) 1 Aici procesul evoluţiei nu mai este necesar Nici contemplarea imaginativă, Nici vorbirea inspirată sau dezbaterea, Nici meditaţia, nici concentrarea, Nici măcar strădania rugăciunii. Spuneţi-mi, ce este această Supremă Realitate Divină Conştientă şi Absolută? Ascultaţi răspunsul: nu renunţa la nimic şi nu păstra nimic, Ia parte la bucuria totului şi fii aşa cum eşti! 2 În realitate lumea fenomenelor trecătoare (samsara) nici nu există, Atunci cum poate să mai apară ideea vreunei înlănţuiri? Dacă Sinele cel veşnic liber nu poate fi niciodată înlănţuit, La ce s-ar mai strădui să se elibereze? Toate acestea nu sunt altceva decât păcăleala umbrei unei fantome, Sau funia considerată din greşeală drept un şarpe, producând astfel o teamă fără de sens. Nu renunţa la nimic şi nu păstra nimic, Bucură-te, stabilit în Sinele tău, exact aşa cum eşti! 3 Cum s-ar putea distinge în Supremul Divin Între adorator, cel adorat şi adorarea însăşi? Cum s-ar putea vorbi despre aşa ceva? Pentru cine ar exista vreun progres, oare cum ar fi acesta Şi cine ar păşi pe o cale ascendentă? Chiar dacă această iluzie apare ca fiind diferită, Ea nu este totuşi separată de Conştiinţa Divină Supremă. O, totul nu este nimic altceva decât pura natură a cunoaşterii de Sine - Nu-ţi mai face griji inutile! 4 Această beatitudine nu este comparabilă cu bucuria adusă de bogăţie

Upload: atmaananda

Post on 14-Sep-2015

8 views

Category:

Documents


3 download

DESCRIPTION

s

TRANSCRIPT

Opt strofe despre Suprem (Anuttara shtika)

1 Aici procesul evoluiei nu mai este necesar Nici contemplarea imaginativ, Nici vorbirea inspirat sau dezbaterea, Nici meditaia, nici concentrarea, Nici mcar strdania rugciunii.Spunei-mi, ce este aceast Suprem Realitate Divin Contienti Absolut?Ascultai rspunsul: nu renuna la nimic i nu pstra nimic, Ia parte la bucuria totului i fii aa cum eti!

2 n realitate lumea fenomenelor trectoare (samsara) nici nu exist, Atunci cum poate s mai apar ideea vreunei nlnuiri? DacSinele cel venicliber nu poate fi niciodat nlnuit, La ce s-ar mai strdui s se elibereze? Toate acestea nu sunt altceva dect pcleala umbrei unei fantome, Sau funia considerat din greeal drept un arpe, producnd astfelo team fr de sens. Nu renuna la nimic i nu pstra nimic, Bucur-te,stabilitn Sinele tu, exact aa cum eti! 3 Cum s-ar putea distinge n Supremul Divin ntre adorator, cel adorat i adorarea nsi? Cum s-ar putea vorbi despre aa ceva? Pentru cine ar exista vreun progres, oare cum ar fi acesta i cine ar pi pe o cale ascendent? Chiar dac aceast iluzie apare ca fiind diferit, Ea nu este totui separat de Contiina Divin Suprem. O, totul nu este nimic altceva dect pura natur a cunoaterii de Sine - Nu-i mai face griji inutile!

4 Aceast beatitudine nu este comparabil cu bucuria adus de bogie Ori de o beie cu vin sau de fuziunea amoroas cu iubita. Apariia acestei Lumini nu este nicidecum comparabil Cu aprinderea unei lmpi i nici cu strlucirea Lunii sau a Soarelui. Repaosul ce apare prin eliberarea de toat separarea (diferenierea) inerent existenei n dualitate Este precum uurarea resimit dup ce o povar grea a fost lsat la pmnt. Rsritul acestei lumini este ca regsirea unei comori pierdute: Comoara trmului non-dualitii universale. 5 Iubirea i ura, bucuria i suferina, creaia i resorbia ncrederea n sine i adnca disperare, Sunt toate nite stri ce apar n lume ca fiind separate, Nefiind ns, n realitate, diferite. Oricnd eti ncarcerat de vreo form individual a acestor stri, Fii contient de identitatea dintre starea ta i Fiina DivinSuprem. mplinit fiind de aceast contemplare, nu te vei bucura tu din tot sufletul? 6 Ceea ce nainte nu exista devine brusc activ; Aa sunt i strile firii n aceast lume. Cum pot ele s existe n realitate, Ct timp exist o rtcire Provocat de modificarea "strii de mijloc"? Unde ai putea gsi oareadevrul n irealitate i nestatornicie, n multitudinea formelor manifestate n iluzia unui vis, ori n frumoasa nelciune? Depete-i nedesvrirea de care este legat teama i ndoiala i trezete-te! 7 Nu cel primordial (Paramashiva) nu este creatorul strilor de contiin condiionate, Mintea ta este cea care le creaz. Ele nu posed o contiin real, Prinznd o form (aparent) doar printr-o pcleal de moment. Frumuseea iluzorie a universului aparen puterea imaginaiei tale, Ea nu are vreo alt origine. Din acest motiv tu luminezi prin propria-i strlucire - Tuai att natura Unicului Divin ct i omanifestare multipl. 8 Realul i irealul, Unicul i multiplul, Ceea ce este ptat de iluzie sau Sinele pur - Toate acestea strlucesc n oglinda clar a contiinei iluminate. Dac vei recunoate toate aceste lucruri ca avnd forma Luminii Necreate, Dac vei recunoate n tot i n toate strlucirea copleitoare a Sinelui tu Divin (Atman) Iar strlucireai va fi mereu nrdcinat ferm n propria-i trire, Atunci vei lua parte pe deplin la atotputernicia Domnului Dumnezeu (Paramashiva).