Operele artistice ale lui Leonardo Da Vinci

Tema: Operele artistice ale lui Leonardo Da Vinci

Executat: st.anII,gr.6E.I. Lisnic Ion

Coordonat: lector universitar Scobioală Nadejda

Chișinău 2013

Scopul acestei lucrări este aprofundarea cunoştiinţelor despre Leonardo da Vinci şi operele sale care au revoluţionat omenirea renascentistă. Prin intermediul acestei lucrări se speră ca imaginea acestui valoros om de ştiinţă şi rafinat artist să capete o dimensiune cu totul nouă şi în acelaşi timp potrivită geniului său creator în minţile tuturor celor ce ştiu să aprecieze geniul la adevărata lui valoare.

Întreaga artă a secolului al XV-lea , cu izbînzile si problemele sale, a fost rezumată si dusă pană la cea mai inaltă expresie a sa de mostenitorul genial care a fost Leonardo da Vinci. Expresia şi proporţia, perspectiva si anatomia; compoziţia geometrică strictă si « redarea » detaliului, relieful figurilor si integrarea lor in peisaj, toate aceste exigente contrarii deveneau pentru Leonardo compatibile graţie clarobscurului: la el, lumina si umbra creeaza spaţiul, învaluie formele, estompează departările, armonizează culorile si sunt uneori parcă variabilă materia a tablourilor sale, care sunt geniale şi în zilele noastre.

Actualitatea temei :

Leonardo da Vinci este una dintre cele mai cunoscute personalităţi ale istoriei. Interesat de toate laturile cunoaşterii, acesta a lăsat posterităţii opere de mare valoare în domeniul artei, dar şi schiţe ale unor tehnologii care lasă să se întrevadă o viziunea aparte asupra viitorului.

Autoportret - Leonardo da Vinci; cretă roșie pe hârtie; 33.3 × 21.3 cm; cca 1512; Biblioteca Regală, Torino

Leonardo da Vinci (15.04.1452 – 02.05.1519) a fost un pictor, desenator, sculptor, arhitect şi inginer italian de geniu, întruchipând poate mai mult ca oricine idealurile umaniste ale Renaşterii. Cina cea de Taină (1495–1498) şi Mona Lisa (cca 1503–1506) sunt printre cele mai cunoscute şi totodată impozante picturi ale Renaşterii. Caietele sale ne dezvăluie spiritul ştiinţific, iscoditor, şi ingeniozitatea lui mecanică, situându‑l cu mult înaintea timpului său.

Leonardo da Vinci: Anatomia umărului - Royal Library, Windsor Castle

Faima neasemuită de care s‑a bucurat în timpul vieţii, trecută prin filtrul criticii de artă, a rămas neatinsă până azi şi se datorează, în mare măsură, neobositei dorinţe de cunoaştere care i‑a îndrumat gândirea şi felul de‑a fi. Un artist înnăscut, considera că ochii sunt principalul făgaş către cunoaştere. Dintre toate simţurile omului, Leonardo preţuia cel mai mult vederea, întrucât numai ea transmitea realităţile experienţei imediate cu precizie şi fără greşeală.

Prin urmare, fiecare fenomen perceput devenea obiectul cunoaşterii, iar saper vedere (în italiană, să ştii să vezi) a fost marea temă a studiilor sale. Şi‑a folosit puterea creatoare în toate domeniile ce foloseau reprezentarea grafică: pictură, sculptură, arhitectură şi inginerie. Însă nu s‑a oprit aici. Ajutat de inteligenţa sa sclipitoare, de puterea neobişnuită de observaţie şi de măiestria de desenator, a realizat studii asupra naturii, fapt ce i‑a permis să exceleze în artă şi ştiinţă deopotrivă.

Moştenirea lăsată de Leonardo în pictură e mai degrabă modestă ca întindere. Doar 17 dintre picturile ce‑au rezistat timpului îi pot fi atribuite cu certitudine, dintre ele făcând parte şi cele neterminate. Două dintre cele mai de seamă compoziţii ale sale – Bătălia de la Anghiari şi Leda, ambele abandonate – ne‑au parvenit doar prin reproduceri. Chiar şi aşa, aceste câteva creaţii dau seama unicităţii artistului căruia Giorgio Vasari, în studiul său Vieţile celor mai însemnaţi arhitecţi, pictori şi sculptori italieni (1550, a doua ed. 1568) i‑a atribuit rolul de părinte al Renaşterii propriu‑zise. Lucrările sale, neatinse de vicisitudinile doctrinelor estetice din secolele ulterioare, au tăinuit de‑a lungul vremii în toate colţurile lumii ca nişte capodopere desăvârşite ale picturii.

Peter Paul Rubens - Batalia de la Anghiari Reproducere dupa Leonardo da Vinci (opera originală fiind pierdută)

Leonardo da Vinci: Leda şi lebăda

Nenumăratele scrieri închinate lui Leonardo da Vinci de artişti precum Vasari, Peter Paul Rubens, Johan Wolfgang von Goethe sau Eugéne Delacroix laudă mai presus de toate talentul lui pentru expresie, capacitatea de a depăşi cadrul tehnic şi narativ pentru a aduce la suprafaţă sentimentul. Însuşirile sale excepţionale, îndeosebi simţul fin de observaţie şi intuiţia creatoare, au ieşit la iveală încă de când lucra la un înger din pictura maestrului său, Botezul lui Hristos (cca 1472–1475). Leonardo îşi înzestrează îngerul cu o mişcare firească, îi dă un aer degajat şi o privire misterioasă, deopotrivă conştientă de lumea exterioară şi lăuntrică. În porţiunea de peisaj din aceeaşi pictură găseşte noi forme de expresie pentru ceea ce el numea „experienţa naturii“: fundalul apare neclar, de parcă s‑ar afla într‑un nor de ceaţă.

Botezul lui Hristos (cca 1472–1475).

În Madonna Benois (1475–1478), Leonardo izbuteşte să dea unui tipar tradiţional de pictură o tentă nouă, expresivă şi nefiresc de suavă, prin înfăţişarea pruncului Iisus întinzându‑se cu delicateţe după floarea din mâna Mariei. În Potretul Ginevrei de’ Benci (cca 1480) deschide noi drumuri în portretistică prin felul unic în care uneşte aproapele cu departele şi prin splendida redare a luminii şi volumului. Învăluie trupul vlăguit al Sfântului Ieronim (1480, neterminată) într‑o lumină gravă, dându‑i o înfăţişare realistă ce‑şi trage seva din cunoştinţele sale anatomice. Măiestria cu care Leonardo redă gesturile şi expresiile chipului îi insuflă lui Ieronim o adâncă amărăciune, nemaiîntâlnită în pictură.

Madonna Benois (1475–1478)

Îmbinarea tehnicii excelente cu gesturi de puternică vibraţie emoţională, sau, cum spunea Leonardo, „mişcare fizică şi spirituală“, reprezintă preocuparea sa de căpătâi în Adoraţia magilor, prima sa operă de anvergură cu mai multe personaje (începută în 1481). Deşi nu e terminată, compoziţia ne dezvăluie procedeul rafinat al maestrului. Pentru a reda diverse elemente din pictură, Leonardo aplică straturi de culoare în tuşă foarte subţire prin tehnica reliefului sfumato (trecerea delicată de la lumină la umbră). Există o deosebire clară între reprezentarea grupului Fecioarei cu Pruncul şi reprezentarea în subsidiar a elementelor din împrejurimi, vădind un simţ perfect al compoziţiei. Un arc de discipoli care se închină mărgineşte piramida Fecioarei Maria înconjurată de magi. Şi totuşi, din punct de vedere tematic, există între ei o legătură strânsă: ipostaza şi figurile personajelor – cel mai vizibil în grupul de păstori care se roagă – înfăţişează mai multe straturi de adâncă uimire.

Adoraţia magilor

Prima versiune a Fecioarei între stânci (1483–1486) surprinde cel mai pur stil de pictură al artistului şi înfăţişează întâlnirea în sălbăticie dintre tânărul Ioan Botezătorul şi Iisus întorcându‑se acasă din Egipt, episod apocrif. Pentru a crea efectul dorit, Leonardo s‑a folosit de toate mijloacele pe care le avea la îndemână ca scena să pară ireală: culori în tonuri blânde (prin sfumato), grota întunecată din care personajele ies scăldate în lumină, atitudinea lor tăcută, gestul plin de înţeles al îngerului (singurul întors cu faţa către privitor) prin care Ioan este desemnat mijlocitor între Fiul lui Dumnezeu şi omenire, toate acestea se împletesc pentru a crea – deşi în chip formal şi bazat pe şabloane – o operă artistică de înaltă expresivitate.

Fecioarei între stânci (1483–1486)

Cina cea de Taină (1495–1498) e una dintre cele mai cunoscute picturi din lume. Compoziţia scenei e magistrală prin simplitatea sa. Efectul provine din contrastul izbitor între atitudinea celor 12 apostoli şi cea a lui Iisus. Leonardo reprezintă un moment tensionat, în care Iisus le declară apostolilor la masa de Paşte: „Unul dintre voi mă va vinde“. Apostolilor le scapă înţelesul tainic al vorbelor şi se arată foarte tulburaţi, dar Hristos e conştient de menirea lui şi stă singur ca o statuie a seninătăţii. Doar o altă persoană mai ştie taina şi aceea este Iuda, care face parte şi este totodată înlăturat din mişcarea tovarăşilor săi. Astfel izolat, el devine al doilea personaj solitar din grup, întruchipând vinovatul.

Cina cea de Taină (1495–1498)

Prin concepţia profundă a temei, prin aranjamentul simplu, însă perfect al personajelor, prin atitudinile apostolilor scoase în evidenţă prin gest, expresie facială şi manieră, prin dramatismul şi în acelaşi timp caracterul sublim al redării, Leonardo a atins un prag de expresivitate devenit model în pictură. Generaţii succesive de pictori, printre care şi Rubens sau Rembrandt, au fost profund impresionaţi de opera lui Leonardo şi s‑au lăsat influenţaţi de ea şi de calitatea ei narativă. Ea a stat şi la baza celor mai reuşite pagini de proză ale lui Goethe. A devenit cunoscută prin nenumăratele reproduceri şi multiplicări, notabilă fiind cea realizată de Raffaello Morghen la 1800. Cina cea de Taină face parte din tezaurul umanităţii şi a rămas până azi una dintre cele mai fascinante picturi din lume.

Cina cea de Taină - Detaliu: primul grup din dreapta lui Isus

Leonardo da Vinci - Figura lui Isus

Între 1500 şi 1506, Leonardo realizează trei lucrări de căpătâi ce aveau să‑l consacre şi să‑i sporească faima: Fecioara cu Pruncul şi Sfânta Ana (cca 1502–1516), Mona Lisa (cca 1503–1506) şi Bătălia de la Anghiari (1503, neterminată). Fecioara cu Pruncul şi Sfânta Ana e aclamată de criticii florentini înainte chiar să fie gata. Calitatea tridimensională a grupului, alături de efectele calculate ale tensiunii şi dinamicii în compoziţie fac din pictură un izvor de inspiraţie pentru clasici şi manierişti deopotrivă.

Fecioara cu Pruncul şi Sfânta Ana (cca 1502–1516)

Mona Lisa devine punct de reper pentru toate portretele viitoare. Pictura înfăţişează o femeie, identificată în sec. XXI a fi Lisa del Giocondo, soţia negustorului florentin Francesco del Giocondo, de unde şi cealaltă denumire a lucrării: La Gioconda. Ne este prezentat bustul femeii, cu un peisaj îndepărtat în fundal. Deşi procedeul pare simplu, sinteza expresivă realizată între model şi peisaj situează opera în canonul celor mai cunoscute şi mai analizate picturi din toate timpurile. Liniile delicate în care sunt redate părul şi îmbrăcămintea femeii, folosind tehnica sfumato, îşi găsesc răspunsul în unduirea văilor şi a râurilor din fundal. Senzaţia de armonie desăvârşită prezentă în pictură şi cu precădere în surâsul schiţat al modelului se înscrie în ideea legăturii cosmice care uneşte omenirea cu natura, făcând din această operă o mărturie a viziunilor şi geniului lui Leonardo. Tânărul Rafael reproduce o versiune timpurie a lucrării pentru a‑i servi ca model la Portretul Maddalenei Doni (cca 1506). 

Mona Lisa de Leonardo da Vinci

Raphael - Raffaello Sanzio -Portretul Maddalenei Doni (cca 1506).

Buna Vestire este o pictură realizată de Leonardo da Vinci  în jurul anului 1475, aflată la Galeria Uffizi, Florența. Pentru o lungă perioadă de timp opera i-a fost atribuită lui Domenico Ghirlandaio, până când experții au descoperit că-i aparține lui Leonardo.

Buna Vestire

Portretul Ginevrei Benci este o pictură realizată de Leonardo da Vinci în jurul anului 1475, aflată la National Gallery of Art, Washington D.C. Tabloul este inspirat după sculptura Tânără cu un buchet de flori realizată de Andrea del Verrocchio, artistul care l-a influențat pe Leonardo.Din păcate, tabloul pictat pe lemn de plop a fost mutilat prin îndepărtarea părții de jos, prin tăiere cu ferăstrăul, probabil datorită stării precare în care se afla. Se crede că la origine tabloul avea proporția laturilor 3x4,4, adică dimensiunile de 38,8 x 58 cm.

Madona cu garoafă este o pictură realizată de Leonardo da Vinci între anii 1478 și 1480, aflată la Alte Pinakothek, München

Pictura îl înfațișează pe Sfântul Ieronim în timpul retragerii sale la Deșertul Sirian, unde a trăit o viață de pustnic. Sfântul Ieronim îngenunchează într-un peisaj stâncos, uitîndu-se spre un crucifix care poate fi observat slab schițat în extremitatea dreaptă a picturii. În mâna dreaptă el are o piatră. La picioarele lui stă leul, care a devenit un companion loial, dupa ce i-a fost extras un ghimpe din labă.Pe partea stângă a panoului de fond este reprezentat un peisaj îndepărtat cu un lac înconjurat de munți. În partea dreaptă, caracteristica perceptibilă este o biserică slab-schițată, văzută prin deschiderea rocilor.Compoziția picturii este inovatoare pentru forma de trapez oblică figurată de sfânt.

Sfântul Ieronim este o pictură realizată de Leonardo da Vinci în jurul anului 1480, aflată la Muzeele Vaticane (Pinacoteca Vaticanului)

Dama cu hermină este o pictură realizată de Leonardo da Vinci probabil între anii 1483 și 1490, aflată la Muzeul Czartoryski din Cracovia, Polonia.Personajul a fost identificat ca fiind Cecilia Gallerani.Leonardo a pictat acest portret în timp ce lucra la Milan pentru Lodovico Sforza, unul dintre cei mai bogați și puternici principi ai Renașterii din Italia.

Madona Litta este o pictură de la sfârșitul secolului al XV-lea atribuită lui Leonardo da Vinci care o înfățișează pe Fecioara Maria și pe Iisus Hristos ca bebeluș. Este expusă la Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, Rusia.Există multe replici ale operei create de alți pictori renascentiști. O schiță preliminară a capului Fecioarei desenată de Leonardo se află la Muzeul Luvru din Paris. Unii cercetători consideră că nu este opera lui Leonardo ci a elevului său Giovanni Antonio Boltraffio, în principal din cauza poziției ciudate a copilului. A fost pictată în anii 1480 pentru casa de Visconti din Milano, urmând ca mai târziu să ajungă la familia Litta, unde a rămas timp de câteva secole. În1865, Alexandru al II-lea al Rusiei a achiziționat-o de la Contele Litta și a depozitat-o în Muzeul Ermitaj, loc în care se află și astăzi. Muzeul a transferat pictura de pe lemn pe pânză. A apărut și în filmul din 2006, Codul lui Da Vinci.

Portretul unui muzician (în italiană Ritratto di musico) este o pictură realizată de Leonardo da Vinci în jurul anului 1490, aflată la Pinacoteca ambroziană. Mâna și hârtia muzicianului au fost găsite dedesubtul retușărilor, ele dând acest titlul operei.

Frumoasa fierăriță este o pictură realizată de Leonardo da Vinci între anii 1490 și 1496, aflată la Muzeul Luvru din Paris. Personajul din opera lui

Leonardo ar putea fi Lucrezia Crivelli.

Salla delle Asse este o pictură relizată de Leonardo da Vinci între anii 1498 și 1499, aflată la Castelul Sforzesco. Ea a fost pictată în camerele din turnul de nord-est al castelului, mai exact pe secțiunile superioare ale pereților laterali.

Madona cu fus este titlul dat celor două picturi realizate de Leonardo da Vinci în 1501.

Bacchus este o pictură realizată de Leonardo da Vinci între anii 1510 și 1515, aflată la Muzeul

Luvru din Paris. Deteriorările au făcut ca picturii să-i fie recunoscut cu greu artistul.

După 1507, fie că se află la Milano, la Roma sau la Florenţa, Leonardo pictează foarte puţin. La Milano, reia tema Ledei, care‑i dădea de furcă de aproape un deceniu, şi termină probabil o versiune verticală în 1513 (opera ne e cunoscută doar prin reproduceri). Pictura e un model de figura serpentinata (figură şerpuitoare), adică o figură redată prin mai multe perspective întrepătrunse. A fost izvor de inspiraţie pentru artişti precum Rafael, care a desenat‑o, dar şi pentru manierişti ca Jacopo da Pontormo. Desenele preliminare – mostre din stilul său târziu – relevă o senzualitate enigmatică.

În Roma pare să fi început lucrul la Sfântul Ioan Botezătorul, terminat în Franţa. Tabloul reprezentându-l pe Ioan Botezătorul este ultima operă importantă a lui Leonardo da Vinci. Pictura a fost realizată cu trei ani înainte de moartea artistului. Este evident în acest tablou stilul caracteristic al lui da Vinci, bazat în mare parte pe expresivitatea clarobscurului. Silueta pusă în lumină a sfântului ni se dezvăluie din întuneric.Este greu de definit sursa luminii care cade asupra lui. Compoziția tabloului creeaza senzația de monocromie, de culoare unică dominantă. Tabloul prezintă un personaj de o frumusețe ambiguă, hermafrodită, impenetrabilă. Privindu-l, spectatorul aproape hipnotizat ezită, neștiind dacă este vorba despre un bărbat sau despre o femeie.

Sfântul Ioan Botezătorul

Leonardo pictează foarte puţin în Franţa, preferând să‑şi rânduiască şi să‑şi redacteze studiile ştiinţifice, tratatele de pictură, precum şi câteva pagini din tratatul de anatomie. În aşa‑numiteleViziuni despre sfârşitul lumii sau Potopul, descrie cu risipă de imaginaţie forţele primordiale ce domină natura, lăsând totodată să se întrevadă pesimismul său.

Ultimii trei ani din viaţă şi‑i petrece în micul castel Cloux, lângă palatul regal de vară de la Amboise, pe valea Loarei. Purta cu mândrie titlul de Premier peintre, architecte et méchanicien du Roi („Prim pictor, arhitect şi inginer al Regelui“). Continuă să facă schiţe pentru baluri, însă regele îl consideră un oaspete de onoare şi îi oferă libertate totală. Câteva decenii mai târziu, Francisc I avea să vorbească despre Leonardo cu sculptorul Benvenuto Cellini, folosind numai cuvinte de laudă şi de preţuire

Moare la Cloux şi este înhumat în biserica‑palat Sfântul Florentin. Biserica e pustiită în timpul Revoluţiei Franceze şi e distrusă până la temelii la începutul secolului XIX. Astăzi nu se mai cunoaşte locul mormântului. Melzi moşteneşte întreaga avere artistică şi ştiinţifică a lui Leonardo.

Francis I primind ultima suflare a lui Leonardo da Vinci, de Ingres

Concluzie:

Leonardo Da Vinci a trăit la sfarsitul unei dintre cele mai importante epoci din istoria artelor: Renasterea italiană. Desi Italia produsese deja un geniu dupa altul vreme de aproape 3 secole, Leonardo a fost recunoscut chiar si in timpul vieţii ca o fiinţa exceptională – un geniu printre genii. Leonardo Da Vinci este un personaj fascinant si enigmatic. Profunda sa pasiune pentru cunoastere si cercetare a fost cheia spre cunoasterea artistică si stiintifică in acelasi timp. Inovaţia sa in pictură a influenţat arta italiană pentru mai mult de un secol dupa moartea sa. Doar o parte dintre tablourile lui au supravieţuit dar Monalisa este probabil cel mai celebru din lume. Om de spirit universal, în același timp artist, om de știință și inventator, Leonardo încarnează spiritul universalist al Renașterii și rămâne unul dintre oamenii cei mai importanți din acea epocă.