oond capitolul i

17
CAPITOLUL I SISTEMUL ORGANELOR DE OCROTIRE A NORMELOR DE DREPT ŞI ACTIVITĂŢILE ÎNFĂPTUITE § 1. Definiţia şi clasificarea organelor de ocrotire a normelor de drept Termenul "organ" (cu semnificaţie politico- juridică), de origine latină - organum presupune un grup de persoane care îndeplineşte o funcţie politică, socială, administrativă etc., reprezentată de aceste persoane. Prin urmare, "organ de ocrotire a normelor de drept" poate fi definit ca un grup de persoane sau o instituţie ce îndeplineşte funcţia ocrotirii normelor de drept în forma prevăzută de lege. Referindu-se la asemenea categorie de organe, în legislaţie se utilizează diferiţi termeni, dar cu acelaşi conţinut: 1) "organe de ocrotire a normelor de drept"; 2) organe de ocrotire a drepturilor"; 3) "organe de drept". Acordăm preferinţă celui dintîi datorită faptului că include în sine ambele sensuri ale dreptului (dreptul obiectiv şi dreptul subiectiv). Termenul "organe de ocrotire a normelor de drept", utilizat în actele juridice normative ale Republicii 1

Upload: misha-urod

Post on 13-Aug-2015

93 views

Category:

Documents


23 download

DESCRIPTION

Organe de ocrotire a normelor de drept

TRANSCRIPT

Page 1: OOND Capitolul I

CAPITOLUL I

SISTEMUL ORGANELOR DE OCROTIRE A NORMELOR DE DREPT ŞI

ACTIVITĂŢILE ÎNFĂPTUITE

§ 1. Definiţia şi clasificarea organelor de ocrotire a normelor de drept

Termenul "organ" (cu semnificaţie politico-juridică), de origine latină -

organum presupune un grup de persoane care îndeplineşte o funcţie politică,

socială, administrativă etc., reprezentată de aceste persoane. Prin urmare, "organ de

ocrotire a normelor de drept" poate fi definit ca un grup de persoane sau o instituţie

ce îndeplineşte funcţia ocrotirii normelor de drept în forma prevăzută de lege.

Referindu-se la asemenea categorie de organe, în legislaţie se utilizează

diferiţi termeni, dar cu acelaşi conţinut: 1) "organe de ocrotire a normelor de

drept"; 2) organe de ocrotire a drepturilor"; 3) "organe de drept". Acordăm

preferinţă celui dintîi datorită faptului că include în sine ambele sensuri ale

dreptului (dreptul obiectiv şi dreptul subiectiv). Termenul "organe de ocrotire a

normelor de drept", utilizat în actele juridice normative ale Republicii Moldova,

include, de regulă, numai organele speciale ale statului investite cu atribuţii, care

asigură respectarea normelor juridice, şi anume: instanţele judecătoreşti,

procuratura şi organele de poliţie. Astfel, termenul "organe de ocrotire a normelor

de drept" se foloseşte în sens restrâns, cu referire doar la organele statale care, în

mod tradiţional, asigură legalitatea şi ordinea de drept, adică la organele de justiţie.

In doctrină, termenului „organe de ocrotire a normelor de drept" i se atribuie o

semnificaţie mai largă, incluzînd şi alte organe ale statului precum şi alte organe

publice ce înfăptuiesc activităţi în scopul consolidării legalităţii, ordinii de drept,

apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi

persoanelor juridice. Prin urmare, în sens larg (sens doctrinal) sistemul organelor

de ocrotire a normelor de drept include: instanţele judecătoreşti, organele

procuraturii, organele Ministerului Afacerilor Interne, organele securităţii statului,

1

Page 2: OOND Capitolul I

Ministerului Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Constituţională,

avocaţii parlamentari, avocatura, arbitrajul (judecata arbitrală), notariatul şi

organizaţiile de detectivi şi de pază.

Toate organele de ocrotire a normelor de drept menţionate mai sus deţin

următoarele particularităţi:

1) aceste organe sunt formate de stat sau cu autorizaţia acestuia, având sarcina

primordială de a asigura legalitatea, ordinea de drept, ordinea publică sau să

apere drepturile şi libertăţile cetăţenilor, să contribuie la realizarea drepturilor şi

intereselor legitime;

2) aceste organe, în virtutea legii, sunt investite cu atribuţii speciale şi diverse de a

interveni în scopul respectării stricte a normelor juridice;

3) aceste organe interacţionează între ele în baza mecanismului şi procedurilor

prevăzute de lege, în procesul de restabilire a ordinii legale, atunci când sînt

comise ilegalităţi.

Din cele relatate putem conchide că organele de ocrotire a normelor de drept

sânt organe de stat şi organizaţii publice (nestatale) care, în conformitate cu legea,

înfăptuiesc activităţi diverse prin caracterul şi mijloacele de restabilire a ordinii

legale, interacţionând între ele în scopul respectării stricte a Constituţiei şi altor

legi de către toate subiectele de drept, apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor

legitime ale cetăţenilor, asociaţiilor, societăţii şi statului.

Organele de ocrotire a normelor de drept pot fi clasificate după diferite

criterii. Reieşind din locul şi rolul în mecanismul statului, organele de ocrotire a

normelor de drept se clasifică în organe de stat (instanţe judecătoreşti, procuratura,

organele poliţieneşti, Curtea Constituţională, Ministerul Justiţiei, Consiliul

Superior al Magistraturii, avocaţii parlamentari) şi organe obşteşti (avocatură,

arbitraj, notariat, organizaţii de detectivi şi de pază). La rândul lor, organele de stat

pot fi clasificate în organe ale autorităţii judecătoreşti (instanţele de judecată,

procuratura) şi organe executive (organele poliţieneşti şi Ministerul Justiţiei).

După caracterul activităţii desfăşurate organele se clasifică în: organe

jurisdicţionale (instanţele judecătoreşti şi Curtea Constituţională); organe de

2

Page 3: OOND Capitolul I

administrare judecătorească (Ministerul Justiţiei şi Consiliul Superior al

Magistraturii) organe de urmărire penală (Procuratura, Ministerul Afacerilor

Interne, organele securităţii statului); organe de conciliere (avocatul parlamentar,

arbitrajul); organe de asistenţă juridică (avocatura, notariatul).

§2. Activitatea de ocrotire a dreptului şi formele ei

Respectarea dreptului în ambele sale sensuri (drept obiectiv şi drept

subiectiv) este asigurată de existenţa forţei publice. Fără garanţia forţei publice, a

constrângerii statale, dreptul şi-ar pierde specificitatea şi eficacitatea sa în raport cu

alte modalităţi de reglementare socială. Statul asigură organele, mecanismele,

procedurile cu ajutorul cărora se întruchipează reacţia societăţii faţă de cei care

încalcă normele juridice.

Statul, după edictarea normelor juridice, întreprinde măsuri active şi diverse

prin sistemul său de organe în vederea realizării acestor norme, ocrotindu-le prin

aplicarea, în caz de necesitate, a forţei de constrângere. Astfel, o funcţie internă a

statului se realizează prin activitatea de ocrotire a normelor de drept exercitată de

tot mecanismul acesteia, iar în mod special şi principal, de către organe create în

acest scop. Activitatea de ocrotire a dreptului nu este exercitată numai de către

organele statului, societatea a recurs şi la formarea altor organe publice,

contribuind la lărgirea formelor de realizare a acesteia. Activitatea de ocrotire a

dreptului se realizează prin diverse forme de către organele de stat şi unele

organizaţii obşteşti care se deosebesc prin caracterul şi mijloacele de reacţionare în

cazul comiterii ilegalităţilor şi prin efectele juridice ale acestora, prin procedurile

prevăzute de lege în procesul de restabilire a ordinii de drept. Activitatea de

ocrotire a dreptului se realizează prin următoarele forme: justiţie; activitatea

procurorului de contribuire la exercitarea justiţiei; activitatea Ministerului Justiţiei

de executare a hotărîrilor judecătoreşti; jurisdicţie constituţională; urmărirea

penală; activitatea organelor Ministerului Afacerilor Interne de menţinere a ordinii

3

Page 4: OOND Capitolul I

publice; activitatea de asigurare a securităţii statului; activitatea avocaţială;

activitatea notarială; activitatea avocaţilor parlamentari; activitatea arbitrală;

activitatea particulară de detectivi şi de pază. Justiţia este cea mai veche formă a

activităţii de ocrotire a normelor de drept, exercitată la etapa actuală în

exclusivitate de către instanţele judecătoreşti ale statului într-o ordine procesuală

deosebită.

Justiţia este una dintre formele fundamentale ale activităţii statului, care

constă în judecarea cauzelor penale, civile, economice, de contencios

administrativ, precum şi a cauzelor cu privire la contravenţiile administrative, către

instanţele judecătoreşti, în rezultatul căreia apare şi se realizează drepturile şi

libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, ale asociaţiilor acestora, ale

întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor. Justiţia este activitate de jurisdicţie de

drept comun (cu semnificaţia provenită de la expresia latină "iuris dictio", ce

presupune "rostirea dreptului" într-o situaţie concretă) înfăptuită de către instanţele

judecătoreşti investite cu o plenitudine de competenţă, adică cu capacitatea de a

soluţiona orice litigiu juridic, dacă printr-o dispoziţie expresă a legii litigiul nu

aparţine spre rezolvarea competenţelor unui alt organ.

Activitatea procurorului de contribuire la exercitarea justiţiei constă în

participarea la examinarea tuturor cauzelor penale şi a cauzelor civile, cauzelor

privind litigiile economice şi contravenţiile administrative intentate de către acesta

în cazurile când se impune apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime

ale persoanelor interesate dacă acestea nu se pot adresa în judecată personal din

motive de sănătate, vârstă înaintată, incapabilitate sau din alte motive întemeiate,

precum, şi apărarea intereselor statului şi ale societăţii. Prin urmare, la înfăptuirea

justiţiei de către instanţele judecătoreşti, procurorul participă în mod obligatoriu în

toate cauzele penale, susţinând acuzarea de stat, iar în celelalte cauze, în situaţiile

prevăzute de lege, reprezentând interesele unor persoane fizice ( minori, bătrâni şi

alte categorii) sau ale statului.

Executarea hotărârilor definitive ale instanţelor judecătoreşti este înfăptuită

după caz de către executorii judecătoreşti ca exponenţi ai puterii de stat sau

4

Page 5: OOND Capitolul I

Ministerul Justiţiei. Hotărârile judecătoreşti cu caracter patrimonial sînt executate

de către executorii judecătoreşti care sunt persoane fizice investite de stat cu

competenţa de a îndeplini activităţi de interes public, iar hotărârile privind

aplicarea pedepsei privaţiunii de libertate sînt executate de către Departamentul

Instituţiilor Penitenciare subordonat Ministerului Justiţiei.

Jurisdicţia constituţională este înfăptuită de către Curtea Constituţională,

care exercită la sesizare controlul constituţionalităţii legilor, regulamentelor şi

hotărârilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, a

hotărârilor şi dispoziţiilor Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la care

Republica Moldova este parte.

Urmărirea penală este înfăptuită de către organe speciale ale statului sub

conducerea procurorului în scopul constatării şi descoperirii infracţiunilor,

identificării făptuitorilor şi punerii acestora sub învinuire pentru trimiterea lor în

judecată. Urmărirea penală este o activitate obligatorie în procesul de înfăptuire a

justiţiei penale.

Menţinerea ordinii publice constă în efectuarea de către subdiviziunile

Ministerului Afacerilor Interne a unor acţiuni cu caracter administrativ prevăzute

de lege în scopul prevenirii, contracarării şi descoperirii încălcărilor legalităţii şi

ordinii de drept.

Activitatea de asigurare a securităţii statului este înfăptuită de către organe,

speciale şi constă în luarea unor măsuri prevăzute de lege în scopul protecţiei

suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a ţării, a regimului ei

constituţional, a potenţialului economic, tehnico-ştiinţific şi defensiv, a drepturilor

şi libertăţilor legitime ale persoanei împotriva activităţii informative şi subversive a

serviciilor speciale şi organizaţiilor străine, împotriva atentatelor criminale ale unor

grupări sau indivizi.

Activitatea avocaţială constă în asistenţa juridică acordată de către avocat

persoanelor fizice şi persoanelor juridice prin consultaţii şi cereri cu caracter

juridic, asistenţă şi reprezentare juridică în faţa organelor de jurisdicţie şi a celor de

urmărire penală, apărare exercitată prin mijloace juridice specifice, a drepturilor şi

5

Page 6: OOND Capitolul I

intereselor legitime ale acestora în raporturile cu autorităţile publice, instituţii şi

orice cetăţean al Republicii Moldova sau străin, precum şi prin orice alte mijloace

şi căi proprii exercitării dreptului de apărare în condiţiile legii.

Activitatea notarială constă în efectuarea unor acte prevăzute de lege (acte

notariale) şi consultaţii juridice de către notar, pentru a acorda asistenţă

persoanelor fizice şi juridice în stabilirea raporturilor juridice, civile şi comerciale

nelitigioase, precum şi în exercitarea drepturilor şi ocrotirea intereselor legitime.

Activitatea avocaţilor parlamentari constă în verificarea şi constatarea

faptelor de încălcare a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, sesizând autorităţile

competente în vederea respectării legalităţii. Activitatea avocaţilor parlamentari

este îndreptată spre asigurarea garanţiilor respectării drepturilor şi libertăţilor

constituţionale ale omului de către organele administraţiei publice centrale şi

locale, instituţii, organizaţii şi întreprinderi indiferent de forma de proprietate,

asociaţiile obşteşti, precum şi de persoanele cu funcţii de răspundere.

Activitatea arbitrală este realizată de către arbitrii aleşi de părţi şi constă în

soluţionarea litigiilor izvorâte din relaţii obligaţionale contractuale şi

necontractuale.

Activitatea particulară de detectiv şi de pază constă în acordarea de ajutor

persoanelor fizice şi juridice, inclusiv celor străine, pentru apărarea drepturilor

patrimoniale şi nepatrimoniale, intereselor lor legitime de către organizaţii

nestatale şi persoane anumite (detectivi particulari) în condiţiile legii.

§3. Interacţiunea organelor de ocrotire a normelor de drept

3.1. Autoritatea judecătorească în raport cu autorităţile legislativă şi executivă

Autoritatea judecătorească este exercitată de către instanţele judecătoreşti,

deşi Constituţia Republicii Moldova, în capitolul IX, se referă şi la alte instituţii ale

puterii judecătoreşti (Consiliul Superior al Magistraturii, Procuratura) care nu intră

sub incidenţa exigenţelor pe care principiul separaţiei puterilor în stat le cere

pentru definirea puterii judecătoreşti. Puterea judecătorească se exercită numai prin

6

Page 7: OOND Capitolul I

instanţa judecătorească în persoana judecătorului, unicul purtător al acestei

puterieri (art.l al Legii Republicii Moldova cu privire la statutul judecătorului din

20.07.1995).

Relaţiile dintre puterea judecătorească şi celelalte puteri publice sunt

determinate de următoarele principii: separaţiei şi colaborării puterilor (art.6 al

Constituţiei); independenţei şi inamovibilităţii judecătorilor (art.l, alin.3 al Legii

Republicii Moldova cu privire la statutul judecătorului din 20.07.1995) şi formarea

instanţelor judecătoreşti prin numirea judecătorilor în funcţie (art.3 al Legii

Republicii Moldova privind organizarea judecătorească din 06.07.1995).

Puterea judecătorească este independentă, separată de puterea legislativă şi

puterea executivă, are atribuţii proprii exercitate prin instanţele judecătoreşti în

conformitate cu principiile şi dispoziţiile prevăzute de Constituţie şi de alte legi.

Astfel, prin consacrarea principiului separării puterilor în Constituţie şi alte

legi, s-au stabilit clar relaţii de independenţă a puterii judecătoreşti în procesul de

înfăptuire a justiţiei faţă de puterea legislativă şi puterea executivă. In acest sens, s-

a menţionat în literatura de specialitate că legalizarea concepţiei separaţiei puterilor

în fostele republici unionale a confirmat principiul existenţei puterii judecătoreşti,

ca putere independentă şi separată, care în doctrina sovietică, fiind substituită cu

noţiunea de "sistem judiciar", a fost parte componentă a puterii executive prin

faptul includerii instanţelor judecătoreşti în aparatul represiv de combatere a

criminalităţii în statul sovietic. Puterea judecătorească este independentă în raport

cu puterea legislativă şi puterea executivă în sensul că cele din urmă nu sunt în

drept să intervină sub nici o formă în procesul de soluţionare a cauzelor judiciare.

In acest sens, judecătorul este liber să interpreteze legea la soluţionarea unui litigiu,

având competenţa s-o aplice şi puterea să decidă "care acte şi care fapte sunt

supuse unei anumite reguli de drept şi în ce condiţii".

Raporturile sistemului judecătoresc cu Parlamentul rezultă mai întâi din

faptul că organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti se realizează numai

potrivit legii. Ca atare, Parlamentul este cel care stabileşte prin lege organele

judecătoreşti, competenţa şi procedura potrivit căreia îşi desfăşoară activitatea.

7

Page 8: OOND Capitolul I

Este o consecinţă firească a statului de drept. Apoi, marele principiu al

independenţei judecătorului presupune supunerea sa numai legii. La rîndul lor

instanţele de judecată pot interveni în activitatea legislativă prin solicitarea

rezolvării cazurilor excepţionale de neconstituţionalitate a actelor juridice.

Raporturile dintre puterea judecătorească şi puterea executivă sunt

determinate de astfel de reglementări ca: 1) numirea judecătorilor de către

Preşedintele Republicii Moldova (art. 116, alin.2 al Constituţiei); 2) rezolvarea de

către instanţele judecătoreşti a cauzelor de contencios administrativ; 3) executarea

hotărârilor judecătoreşti de către executiv; 4) asigurarea activităţii instanţelor

judecătoreşti şi securităţii localurilor justiţiei şi a judecătorilor, care sunt atribuţii

ale Guvernului. Art. 120 din Constituţie prevede: "Este obligatorie respectarea

sentinţelor şi altor hotărâri definitive ale instanţelor judecătoreşti, precum şi

colaborarea solicitată de acestea în timpul procesului, al executării sentinţelor şi a

altor hotărâri judecătoreşti definitive". în acest sens, reprezentanţii puterii

executive (Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Interne) acordă ajutorul

necesar solicitat de instanţele judecătoreşti în condiţiile legii, respectînd principiul

independenţei autorităţii judecătoreşti.

3.2. Autoritatea judecătorească şi Curtea Constituţională

Conform Constituţiei Republicii Moldova, Titlul III, Capitolul IX,

autoritatea judecătorească este una din cele trei puteri publice, iar Curtea

Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională, statutul şi

atribuţiile ei sunt prevăzute de Titlul V. Astfel, Curtea Constituţională nu face

parte din autoritatea judecătorească, deşi activitatea ei, ca şi cea a instanţelor

judecătoreşti, este activitate jurisdicţională, dar este un organ situat în afara

aparatului jurisdictional ordinar, independent de acesta şi de cele autorităţi publice.

Curtea Constituţională rămîne în afara puterilor statale tradiţionale cunoscute; ea

formează o putere independentă al cărei rol constă în asigurarea respectului

Constituţiei în toate domeniile.

8

Page 9: OOND Capitolul I

Curtea Constituţională, potrivit art. 134, alin.3 al Constituţiei, garantează

supremaţia Constituţiei, asigură realizarea principiului separării puterii de stat în

putere 'legislativă, putere executivă şi putere judecătorească şi garantează

responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat.

Relaţiile dintre autoritatea judecătorească şi autoritatea de jurisdicţie

constituţională sînt determinate de atribuţiile exclusive ale Curţii Constituţionale

prevăzute de lege: a) efectuarea controlului constituţionalităţii legilor; b)

interpretarea Constituţiei; c) rezolvarea cazurilor excepţionale de

neconstituţionalitate a actelor juridice sesizate de Curtea Supremă de Justiţie.

Astfel, instanţele de judecată în procesul de exercitare a justiţiei aplică legea, în

conformitate cu hotărârile Curţii Constituţionale, care sînt obligatorii pentru

acestea. Dacă în procesul judecării cauzelor, instanţa de judecată stabileşte că

norma juridică ce urmează a fi aplicată contravine Constituţiei, suspendă

examinarea cauzei şi înaintează Curţii Supreme de Justiţie propuneri privind

sesizarea Curţii Constituţionale sau, după caz, aplică direct Constituţia.

3.3. Interacţiunea instanţelor judecătoreşti cu organele procuraturii, organele

de urmărire penală, avocatura şi avocatul parlamentar

Procuratura, organele de urmărire penală şi avocatura sunt independente

(organizaţional) faţă de instanţele judecătoreşti, dar activitatea acestora este

îndreptată spre facilitarea înfăptuirii justiţiei. Astfel, pentru efectuarea justiţiei

penale este necesară şi obligatorie activitatea organelor de urmărire penală,

participarea procurorului la examinarea acestor cauze în instanţa de judecată, iar în

cazurile prevăzute de lege şi acordarea de asistenţă juridică de către avocat. La

soluţionarea litigiilor civile şi economice procurorul participă în cazurile prevăzute

de lege, iar avocatul în dependenţă de voinţa părţilor în cauză.

Avocatul parlamentar sesizează instanţele judecătoreşti competente pentru

soluţionarea unor litigii administrative în cazul încălcării drepturilor şi libertăţilor

constituţionale ale omului de către autorităţile publice.

9