ÜNIVEBSÖLíLITEBAB PBETDl ABONAMENTULD) la tara: pe on ai 1 0 0 l e i . In străinătate pe an an 2 0 0 l e i .

Inca o victima a patriotismului

Arrtiinde СмаІійІ. i i p i i t l t fM ei«1, t i t . împuit i t în ІгашѵмІ la Ren». U Лігш m luerlfar romunlil (ѴАЯІ puf li)

2. - - No. 40 U N I V E R S U L L I T E R A R Duminică 5 Octombrie 1924

P r o d o m o

S u n t ser i i tor 1 z iar iş t i i? Ziare şi reviste au pus în dis­

cuţie e chestiune foarte sim­plă dar i r i tantă în ce priveşte pe unii scriitori. E vorba, de stabi­lit dacă ziariştii sun t scriitori, după cum s'ar pu tea pune şi în­trebarea dacă ' toţ i membri i din S. S. R. sunt î i i tr 'adevar scrii­tori .

I n s t ră ină ta te problema se discută de mul t t imp şi nici a-colo" nu s'a ajuns la o soluţiune recunoscută ca bună de toa tă lumea.

S u n t scriitori, cari jpretind că ziariştii nu pot plăsmui opere durabile, după cum sunt şi zia­rişti, cari susţin că scriitorii, dacă ar scrie zilnic şi grăbi t ca ziariştii, n ' a r mai pu tea spune eu drepta te că sun t scriitori.

Problema s'ar rezolvi, poa te , / m a i cu uşur in ţă dacă am stabili o analogie de împrejurăr i cu în delotnicirea fotografică Foto­graful, care prinde sub pbieotiv un ins tantaneu —vorbind d e fo­tografii „â la minute" —- sunt oare ma i puţ in fotografi de câ t aceia cari fac din fotografie o adevăra tă a r t ă ?

Fotografi sunt şi unii şi alţii : Deosebirea nu este decât în da-rul cu care 1-a înzest ra t na tu ra

>$e fiecare. Unul e fotograf de ta­lent ; pe altul na tu ra 1-a dispen­sa t de acest nimic a t â t de pire :

ţios.: • * ••«*•;'"• T o t astfel, ziaristul care, din

m e ş t e ş u g u l scrisului, înţelege să facă ar tă , nu va colora oare faptele sociale, ce cad sub o-biectivul său critic, cu tonuri în t r 'adevăr literar, fie ca să-şi impresioneze cititorii dacă face reportaj de senzaţie, fie ca su-i convingă dacă dă directive sau face apostolat ?

lin..scriitor ar putea să fie şi iţşte chiar un bun ziarist dacă, p c . lângă meşteşugul scrisului, mai a re şi pă t runderea de spirit 'rare, din înfăţişarea simplă a

de LEONTIN ILIESCU

faptelor morale, îl face să des­prindă legile, în puterea cărora aceste fapte se produc.

Tot aşa, un ziarist ar putea să fie şi e*ste un bun ziarist dacă, pe lângă spiritul său critic, ma i s tăpâneşte şi a r t a şi opiniile în scrisul său cotidan :

Cu durere t rebube s'o spunem însă că şi unora dintre scriitorii noştr i ca şi unora dintre ziarişti le lipseşte cul tura generală ce face prestigiul scrin,;irului sau ziaristului cu reputaţ ie euro-pe.ană.

Chest iunea aceasta e vrednică însă do o t ra ta re mai largă, ceia ce ne~pi;opnnem s'o facem cu alt prilej.

Deocamdată , ne mărginim să facem şi noi dist incţiunea pc oare a face Henri Beraud în .Journalisme: et littérature1'':, re­cunoscând că există o ' l i te ra tură

•bună, după cum există şi alta •care este altfel. Henri Beraud pretinde chiar că numai exerciţiul zilnic al ziaris-

mului poate să formeze, pe scrii­tori de meserie, adică pe scrii­tori, întv'un cuvânt'.'.

Nu-i aşa că Henri'"" Beraud re­zolvă problema foar te simplu şi logic în a relaş t imp?

După furtuni Copac cu ramuri înflorite Şi eu frunziş fiâftlla pămâut Ce viscole necumpănite Ţi-a smuls/coroana —•- şi te-a

frânt A m icni nostru strajă hună La dreapta .cine. va mai sta ? Pe alba marmoră străbună. 1

Domniţa plânge moartea ta. Plângem şi noi cele. 'ncălzite La curtea Ei, în dar umil... Câte su s pin e'năbuşite Nu se ridică din azil

M ă r i a C a s t a n

CLEVETITORII Sunt cabotinii cari se calom­

niază între ei şi vorbesc de галі şi pe alţii. Aceşt ia nu cunosc ju­decata obiectivă, nici măsura proprie, nidi recunoşt inţa , taci respectul de sine şi nici stims pentru cei car i mer i tă .

Clevetitorii nu meri tă decât dispreţ.

Orice «ocietate, orice catego­rie de oameni şi orice fel de pro fesionişti îşi au defăimătorii lor, In lipsa def ceva mai bun, ei bâr fese fără s?ă cunoască bine pe ci neva şi toate amănunte le din t r 'o si tuaţie ,îşi dau părerea, re produc ce-au auzit delà alţii, 1г care mai adăugii ce vor şi cura .se pricep, dar nu observă ,,bârna din ochiul lor, ci numai pair. din ochiul vecinului".

Iu contra acestora se ponv spune : „câinii latră, caravai; t rece" . ţjf"*

Elevul leneş, care nu şi-a tor minat liceul, funcţionarul inça pabil, prof esion istu 1 cârpa ci, pçi lltidianui veros, care nu poate вщ parvie, actorul leneş sau fări talent, căruia nu i se dă roluri fiindcă nu poate să le joace scriitorul şi ziaristul mediocru ş pseudcfartistul pretenţios, cari nu s'a manifestat cu nimic c seamă, to t genul acesta de oa mon i ponegresc,, se răzbună alţi i de nepu t in ţa lor, a runcă a siipra al tora insuficienţa) sat

miopia lor intelectuală, mici mea lor sufletească şi nem or n •cia- lor morală .

La cafenea. І а ц п cenaclu sa înti»»o . 'àoeietai^, a c e ş t i ' iirnbu iirvidioşi flaearesc şi deblteaz, ca şi mahalagioaicele, фХт rile lor, c a r i : nu sunt în' ni< un caz interesante şi fac rezerv asupra, celor rrîeritoşi şj ,Qons eraţ i . ' -. ^ :

Leneşul crede dă astfel ш rai bună con t ra celui care munco te ç ou spov, -ratatul imJp)otriva m ului de talent ,şi bolnavul min te contra celui sănăilos. .

Sunt. mulţ i oameni cari n'a făcut nimic în v ia ţă ş t cari n'a

Duminică 5 Octombrie 1924. U N I V E R S U L L I T E R A R No- 40. — 3

Cântecele schiturilor nici o cul tură ; sunt dintr 'acefa cari nu ştiu să compună nici ' o scrisoare şi nici nu sunt capabili să creieze nimic. Şi tocmai a-ceştia sunt cei cari denigrează,

, cari fac intrigi şi cau tă să dis­trugă toate valorile reale.

Ei se s imt eclipsaţi de cei de seamă şi cari s"au manifestat , de aceia îi improaşctă cu noroiul invectivelor.

Ei batjocoresc tot, ce-i mare şî nobil în t r 'un neam şi c a u t ă isâ reducă la nivelul vulgar propriu pe cei ce-au răuşi t să se înnalţe deasupra contingenţelor banale şi ale triviali tăţi i .

Aceşti detractori simt ciuda neputinţei, a răutjăţii, a invidiei.

I ura viţiului contra virtuţi i şi pa-[ tima oarbiă. deslănţuită contra I înţelepciunei. І Dar to ţ i aceşti calomniatori I îşi pierd vremea în zadar, fiind-! că lumea nu- s tă pe loc. merge

înainte şi progresul nu se poate î face decât prin m u n c ă pozitivă ! şi creatoare, prin sforţări neîn-|treru|ptc şi prin capac i ta te reală f şi recunoscută. r Munca şi geniul sunt ocle .două forţe creatoare ale culturii • şi ale civilizaţiei de azi. I Dacă ai neplăcerea aă auzi I рѳ cei cc persiflează, nu te im-l presiona de spusele lor, sau da-jpă-i cunoşti oooleşte-i. priveş­t e - cu dispreţ şi treci înainte. . . \ G. Nfcalescn-Varone

l Cântec de vară t.

f, ; I Dinir'un nor răsare luna, l '.Cu-al său disc frumos de aur. I Mieii se ridic la stâna V De pe deaiul plin de laur. I Şi văzduhul plin de şoapte t încărcat cu dulci mirasme

Ţi se pare'n neagra noapte Cuib de aur, de prin basme.

\ Totul cade în tăcere Câte-цп hămăit prelung, Turbură a nopţii vrere, Şi se pierde, îndelung.

Sorin Codr*t

Huhurezii cântau noapte Dorurile moarte.

'-Vântul le răpeşte zvonul Peste văi să-l poarte... Mână stire a învechită Doarme lin pe-o coastă da un suflet, blând — pe care Nimeni nu-l adastă. Doarme codrul, luna doarme, Râul doarme iară, Noaptea doarme obosită: Toate dorm afară... Numai în ehilia-i scundfi, Plânge soră Ana... Lacrimi, undă după undă Ii alină rana... Doru-i amorţit o vreme, A'nceput să plângă...

Iarna era în tciu. De câteva zile ningea într'una şi ză­

pada albă strălucitoare acoperise totul în calea ei, învăluind ca într'un cearşaf alb uriaş dealurile ca şi câmpiele, uli­ţele dm sat ca şi grădinile pline cu ar­bori fructiferi, ce înconjurau ca nişte colaci gigantici, micele căsuţe ţărăneşti care acoperite cum erau cu un strat gros de zăpadă, păreau din depărtare nişte capete nemai văzute vârâte a-dânc în nişte căciuli groaznice.

Era cu două zile înaintea ajunului Crăciunului.

Toată lumea era ocupată cu pregă­ti rele de Sărbători, bărbaţii direticând prin jurul casei prin curte — ici bătând un cui, dincolo astupând o gaură — fe­meile cu treburile casei, în care cel mai principal lucru, era gătitul mâncărilor, ceiace le dădea mai mult de muncă, fiind afumatul şuncilor şi umplutul câr-natîlor, căci abia cu o zi înainte doar. gospodarii tăiaseră porcii, umplând sa­tul cu grohăitul lor disperat şi cu fu­mul paelor ce trebuiau să-i pârieTască, un fum atât de bine cunoscut mirosu­lui, prin particularitatea lui deosebită şi căreia nu i se poate găsi asemănare.

Tn casa Іці moş Simion, unul dintre cei mai gospodari oameni din satul Um­breşti, mătuşa Marghioala — nevasta moşului — cum şi cele două fete ale lor, Marita şi ilinca. să învârteau de zor cu ale gospodăriei, fiindcă cei doi гюггі graşi, tăiaţi chiar în dimineaţa preiei zile. nu le dădeau pic de odihnă, si de s'ar fi lăsat pe tânjeală, untura nu era să se topească singură, carnaţii şbcartaboşii ar fi rămas neumpluti, iar

.Vnceput iarăşi să-l cheme... l!nde-i el să-l stângăl!... Soră Ana !... soră Ana, Lacrimile tale, Ţi-or săpa mai mare rana Căci sunt stropi de jale... Huhurezii cântă'n noapte, Parcăn amorţire... Li nişte a'n velit în haina-i > Vchea mănăstire... Numai sora Ana-şi plânge. Ofilită, dorul... Hiaiăn inimă se plânge... Dar,... nu-i nimeni s 'o aline... Nici o pasăre ce vine. Nu-şi opreşte zborul...

Victor G. Dumitrescu

şuncile şi muşchii ar fi zăcut neafumati în cine ştie ce colt dosit al casei.

Cât era de bătrân- moş Simion — trecuse de 70 ani ,— se învârtea ca sfărlează prin curtea largă cu hamba­rele pline de grâne, cu grajdurile pline de vaci şi cai, ajutat de aproape de cei trei feciori ai lui, Niculai, Ion şi Cons­tantin — dintre care cel mai mare toc­mai făcea armata şi era în permisie de sărbători — trei feciori ca trei smei, voinici de s'ar fi putut lua la trântă chiar cu cel mai puternic urs şi chi­peşi cum rar se mai găseaua alţii în satul întreg.

Era mândru moş Simion de feciorii lui, dar această mândrie se topea ca urtura la soare, când îi veneau în minte apucăturile haiduceşti a celui mijlociu — a lui Ion — care ori cât de cuminte şi aşezat la vorbă arăta fată de ori rine, se ţinea numai de ghiumbuşuri si nu era zi lăsată delà Dumeneu ca să n'audă pe socoteala lui, când una. când alta, una mai năstruşnică ca ceialaltă.

într'o ceartă pe care o avusese cu un f'ăcău din sat, din cauza unei fete pe care amândoi o îndrăeiseră, Ion п'л mai Hat mult la vorbă si scoţând din ş p r m r un cuţit ascuţit, dădu potrivni­cului o lovitură nuternică în oiept, de-1 dărâmă lapământ într'o clipă.

După două zile de chinuri îngrozi -toare. potrivnicul muri. iar Ion arestat chiar în noaptea crimei, fu condamnat la 3 luni închisoare. ^

Fată cu gravitatea faptu'ui. pedeapsa fu prea uşoară!, gratie celor! doi a-" vocaţi renumiţi ce Ion .îi avu ca apără-

C e a s u l o e l r ă u

4. — No. 40 U N I V E R S U L L I T E R A R

R e f l e c ţ i i s t i n s e Cu un refren înăbuşit de stânci Iubirea mea sè tângue sub soare; Şi tu, nici ochii nu vrei să-ţi arunci Cănd Ea, în golul suferinţii, moare.

Şi-atât de grea e moartea care-o port In ţintirimul gândurilor mele, De "ntruchipez cu ea, un singur mort Când noapte-şi lasă 'valurile grele...

Un dric, târât de-o gloabă, urcă 'ncet, Spre adormitul şir de cruci, stinghere

Ş-în urma lui, nici lume, nici regret ; Doar vremea, îl boceşte în tăcere...

George N u t z e s c u

tori şi care susţiuură cu argumentaţii puternice, că dânsul când dăduse lo­vitura, se găsea în legitimă apărare, el fiind cel atacat. Martorii susţinând acelaş lucru, Ion scăpă numai cu 3 luni închisoare."

Eşind din închisoare, Ion din capul locului păru cuminţit, deşteptând în sufletul bătrânilor speranţa, că lecţia ce o căpătase; îi va fi de învăţătură şi că pe viitor va fi şi el un om aşezat ca ori care altul, căutându-şi de treburi şi fugind de gâlceava.

Nu trecu însă nici o lună delà elibe­rarea lui din temniţă, că se şi apucă de altă năzdrăvănie care dădu mult de gândit atât părinţilor cât şi celor mai apropiate rude

Fratele său mai mare, Neculai, ca-re-şi făcea armata de aproape doi ani de zile, era logodit cu Măriuca — fata unică a unor bogătaşi, fruntaşi în sat — care-şi iubea foarte mult logodnicul, aşteptând cn nerăbdare crescândă să-şi isprăvească armata, să se cunune cu ei.

Ion ca frate cu iogodnicul ei, se du­cea destul dé des în casa lor, dar ni­meni n'a putut să se plângă măcar c singură dată de purtarea lui. Era cu­viincios, vorbea frumos şi cu socoteală, aşa că se făcu plăcut atât logodnicei cât şi părinţilor ei, care-1 primeau cu bucurie la ei în casă, mulţumită mai mult snoavelor ce ştia să povestească, cum şi păcălelilor lui hazlii de unde i se pusese şi numele de Păcală.

. După ce însă Ion, săvârşise crima . şi după ce eşi din temniţă, număr

fu privit cu ochi aşa buni ca mai Ina -inte, de viitoarele rude ale • fratelui său- . :

Venea pe la dânşii cu mult mai rar şi deşi cerca să fie glumeţul şi păcăli­torul de mai înainte vreme, nu-i maî m«vgea ca atunci. Se vedea la el ceva silit, ceva ce nu mai plăcea, şi ce era

mai mult, avea în priviri nişte sclipiri aşa de ciudate, că făcea să se în -fioare pe ori cine îl privea mai de a-proape în ochi.

Şi nu numai viitoarelor rude ale lui Neculai, li se părea curioasă căutătura lui Ion, dar chiar părinţilor şi fraţilor lui, care-1 priveau îngrijoraţi, temân-du-se ca nu cumva Ion să se fi smin­tit oare cum la minte, de pe urma cri­mei ce o săvârşise.

Sosise şi Crăciunul.

* * * In prima lui zi, familia lui moş Si­

mion se dusese la biserică împreună cu bătrânul.

Numai Ion rămase acasă, ca să în­grijească de curte şi cum din firea Iui era harnic, se puse cu sârguintă pe muncă, curătind gunoiul de prin graj­duri, adăpând vitele, dând de mân -care la paseri.

'Când bătrânul şi cu toti ai lui se întoraseră acasă delà biserică, găsiră toate în regulă, dar i'al pe Ion de unde nu-i. '

.Caută'l ici, caută'l colea, cautăi prin vecini, dar pace bună, căci nu fu gă­sit nicăiri.

Şi ziua trecu, fără ca Ton să se ivească de undeva.

Pe seară când toţi ai casei se mi­rau între ei de lipsa lui Ion, fiecare dându-şi cu părerea cam ce-ar fi pu­tut face şi undi? putea fi, iată că intră pe. uşă, moş Vasile CiuDercă, viitorul socru a lui Neculai. amărât de numai vedea înaintea lui.

Toti îi eşiră înainte eu întrebările, dar moşneagul amărât cum era, se lăsă greoi pe un scaun, duse mâna Ia piept şi oftând din adânc, dădu drumul vor­bei :

Oameni buni, să vă fetească Dumnezeu Sfântul, de ceasul cel rău.

..Eu nu stru ce-o mai fi si asta, dar bănuesc că nu-i a bună.

Duminică 5 Octombrie 1924

*„Când ne-am întors cu toţii delà bi­serică şi am intrat în casă, Măriuca ni­căiri. Am căutat-o prin vecini, am oco­lit mai mult de jumătatea satului şi peste ea tot n'am dat-

Par'că a intrat în pământ. Par'că i-a făcut de petrecanie cel necurat, iar­tă-mă Doamne Sfinte că păcătuesc.

„Ei ce ziceţi de întâmplarea asta oameni buni ? Nu vi se pare că e ceva nu tocmai curat la mijloc?

Şi Moş Vasile tăcu, aruncându-şl privirile ostenite în spre cei prezenţi.

— Şi noi ca şi d-ta — Moş Vasile — sări Neculai cu vorba, suntem a-mărâţi, de nu ne mai vedem capul, căci uite că şi Ion al nostru lipseşte de acasă.

„Când ne-am întors delà biserică, nu I-am găsit şi cu toate că l-am căutat atâta vreme, n'am mai dat peste el.

Nici nu isprăvise bine vorba Neculai, că Moş Vasile sări ca şi ars de pe scaun şi pe chipul lui putea ori cine citi lesne, spaima grozavă ce-i umpluse sufletul :

—• Vai nouă nefericiţii ! Vai, de o mie de ori vai !

„Să dea bunul Dumnezeu şi Maica Domnului, să nu fie aşa cum gândesc eu, dar tare mi-i frică că la mijloc aci nu ar putea fi altceva, de cât sminteala lui Ion.

„Ei hei, de aceia mi se părea mie că Ion avea o căutătură ciudată, când a-cum vre-o trei zile în urmă venise pe la noi şi ne miram şi eu şi Veta, că de ce se uită cu aşa ochi de lup la biata Măriuca.

„Acum îmi dau seama ce erau acele priviri drăceşti ce arunca spre biata fată şi nu-mi pot alunga gândul că el şi numai e l , - e pricina chinurilor noastre de astăzi.

„Dar mă întreb eu şi vă întreb şi pe voi toţi : Cum se face că nimeni dintre vecini, nu a văzut-o nici pe Măriuca, când a plecat de-acasă, cum nu l-a văzult iarăfeî nimeni, mici t>e Гоп?

„ Ce-o fi asta Maică prea Curată ? „Să nu-şi fi vârât coada Satana şi

aci ? „Doamne Dumnezeule a-tot-puter-

nic şi a toate ştiutor, fie-ti milă de noi păcătoşii şi luminează-ne calea De care trebue să apucăm, strigă cu glas zu -grumat de durere, Moş Vasile, fScân -du-si nenumărate craci.

O tăcere adâncă se făcu în camera în care erau adunaţi cu toţii si ni­meni nu cuteza s'o întrerupă, inimele tiîtnror fiind minse de grijă iar în su­fletul fiecăruia făcândurşi loc o du­rere fără margini.

Mos Simion care până atunci tăcuse ascultând vorbele Iui Moş Vasi'e. se ridică greoi de .oe scaun şi cu glas dă-mol si cumoanît prinse a vorbi :

— Oameni buni dv.. eu îmi dau cu socoteala — facă mi-i iertat să vî-o

Duminică 6 Octombrie 1924 U N I V E R S U L L I T E R A R No. 40. — 6

spun, — că aici în daravera asta e cu adevărat un lucru necurat, bine ti­cluit de mai înainte.

„II ştiţi cu toţii pe Ion, cât de pă­timaş este. Eu ca tatăl lui — mai bine nu l-aşi fi mai avut—îl cunosc mai bine ca ori cine şi îmi dau seamă de ceea-ce-i în stare să săvârşească, o minte păcătoasă ca a lui. Fie-mi îngăduit să vă arăt părerea mea în toată dara-vera asta şi vă rog să-mi dati ascul­tare şi să urmaţi cu tot dinadinsul sfa­tul ce vi-1 voi da.

„Eu îl ştiu pe Ion, mai bine de cât să ştie el singur. E un pătimaş cum rar se poate găsi altul şi în nebunia Iui — căci ştiţi cu toţii că numai cu­rat la minte nu e — dacă îşi pune în gând să facă cutare sau cutare lucru, apoi să ştii că nu se dă la o parte, chiar de-ar fi să facă omor, dacă prin asta, va putea ajunge acolo, unde e gândul Iui să ajungă.

„Mă tem să nu fi făcut iarăşi vre-o nefăcută !

„Tu măi Vasile, spui că nu vă ve­nea la îndemână, nici tie, nici Vetei, cum se uita Ion la Măriuca. , „Eu din asta îmi dau cu judecata că Ion i-a pus gând rău şi şi-o fi făcut de buîiă seamă în mintea lui poznaşă, un plan ca să pună mâna pe ea.

„Ceeace mă minunează însă şi nu-mi intră în cap nici într'un chip, e faptul că Măriuca care era destul de c u ­minte, a plecat de acasă în tovărăşia lui Ion, căci ca să "spuneţi că Ion a scos-o din minţi şi a făcut-o să-i ia

'urmele, asta^n'o cred, să mă picaţi cu lumânarea.

„Să ne punem cu toţii pe urmele lui. Eu bănuesc că el a vârât fata în spă-rieţi, aşa că ea ne mai fiind stăpână pe dânsa, 1-a lăsat pe el .să facă ce-o vrea çu ca. Şi nebunul de Ion ne mai vă­zând nici o împotrivire din partea fetei, o fi scos-o undeva afară din sat şi,

Doamne iartă-mă, şi-o fi bătut joc de ea.

„Şi acum la lucra oameni buni ! Să începem cu cercetările noastre, delà casa lui Vasile, căci pe acolo prin fundul gradinei, după cât îmi dau eu seama, trebue să fi scos Ion fata, afară la câmp.

Se pregătiră de plecare numai băr­baţii şi o porniră cu toţii spre casa Iui Moş Vasile Ciupercă, care era în celălalt capăt al satului.

( O u p î F e l i x G a l i p a u x )

Trecuse o săptămână delà Bobo -tează şi încă nu se aflase nimic despre Măriuca, cum nu se aflase nici des­pre Ion.

După încă o săptămână însă, nişte cărăuşi care se întorceau cu carele în­cărcate de lemne delà una din pădurile din apropiere, dădură svon în sat, că In Poiana Doamnei din pădurea Ursului,

Ştiu, vorbesc fără de glumă Ştiu că sînl ursuzi o sumă Care fug ca< şi de ciumă De alţi oameni. Să stea vor Singuri ei cu mutra lor.

Dar pe min&f prea fireşte, Ce-i ursuz mă îngrozeşte, N'aş putea'aşa prosteşte. Viaţa pustnică să-mi due, Să stau singur ca un cuc.

Dimpotrivă, viaţa-i bună Când cu mine, împreună, Voi vedea, colea o brună Ori o blondă, ce să zic, Chiar şi smeadă, dar de şic.

Da, femei à'mi place mie, Xu chiar pânla nebunie, Dar, ori cum ar fi să fie, E plăcut cu ea să stau Şi la jocuri să mă dau.

Vw:ţa-i repede şîngustă, Ş'atunci omul bine-o gustă Când o trece lâng'o fustă. Eu în astfel am trăit Ş'am fost foarte fericit.

Lângă'1 o fustă, vorba vine; Pune-o sută şi mai bine. In scurt, iată cam cu cine Dacă nu le-oi fi uitat, Eu în dragoste m'am dat..

La'nceputul vieţei mele, Ca să nu dau de belele, Rătăcind pe drumuri grele,

Cu P ruden ţa mă legai ; Ei iubirea m'inchinai.

Mai târziu, când fui mai mare Şi p'a drag ostii cărare Mergeam sigur, ca ori care, Cu Speranţa am păşit La un trai mai fericit

Ca soldat, când în armată Văzui viaţa mea legată, La război pornii d'odată Şi Victiria dm strigat ; Pentru dânsa m'am luptat.

Cu Constanţa-mi neclintită, Am urmat p'a mea iubită De constanţă prea lipsită. La Constanţa-al mării port, M'ingropai amoral mort.

Am avut succes... fireşte, Insă foarte'nţelepţeşte, După cum şi trebueşte, Cu Clemenţa mea ori când Am vorbit frumos şi blând.

A. na. iată că pe faţă Le'nşirai ca pe o aţă Surâzând pe sub mustaţă, Al frumoaselor drag cor Ce m'am prins în hora lor.

Dar fiindcă şi tu fiere M'au hrănit, Va mea durere Ca să-mi caut mângăere, Cu Angela mă duc, plec, Să visez şi... să petrec!

N. ŢTNC

au dat peste rămăşiţele a doi oameni mâncaţi de lupi-

Ancheta la faţa locului, dovedi cu prisosinţă că cele două cadavre c i o ­pârţite de lupi, nu aparţinuseră de cât celor doi dispăruţi.

Ion Hóiban

Asasinarea deontatoloi italian Armaitdo Casallnl Vezi ilustraţia din pag. Л

In toiul luptelor politice din Italia un nou asasinat odios vine să păteze cu sângele unui nevi­

novat fascia care a însănătoşi t I ta l ia îmbolnăvi tă de comunis­mul de după război.

Deputa tu l fascist Armando Câsalini pe când se afla în t r 'un t ramvay, la Roma, a lătur i de H-ca sa a fost ucis cu focuri de re­volver de c ă t r e . comunistul Corvi.

Asasinul prins, a declarat la in terogator că n u regre ta fapta întru cât de mul t t imp nut rea planul să răzbune moar t ea to­varăşului Matteot t i . ,

6. — No. 40 U N I V E R S U L L I T E R A R Duminică 5 Octombrie 1924

REFLECŢII ASUPRA LUI PANAIT ISTRATI Panait Istrati a apărut în arena li­

terară a Franţei brusc şi strălucit ca mi meteor. O recomandaţie a marelui Romain Rolland, şi câteva nuvele în revista umanitaristă „Europe" — l-au făcut căutat şi citit pretutindeni. Inte­lectualii găseau în Istrati o artă nouă, profund omenească, pe care în necu-noştinţa literaturii noastre au asemuit-o cu viguroasa literatură rusă. (In rea­litate nu se apropie prea mult nici de una, nici de alta). Criticii au găsit în-tr'însa idei noui de comentat şi limba aceia ciudată, clădită pe o itractură clasică şi împănată cu expresii pito -reşti din cele ce se aud prin porturile Dunării şi prin ţinuturile prefuite ale Siriei. Spun „structură clasică", pentru că Istrati a învăţat să scrie frantu -zeşte din cărţi şi anume din „ Le siècle du Louis X I V " şi „Télémaque". Astfel că în loc să-şi alambicheze fraza prin nuanţele infinite şi subtile ale litera -tuni franceze contimporane, Istrati a preferat fraza simplă — aproape pro­poziţie — şi luminoasă a gândurilor sale.

Luciul acesta — însoţit de alte a-mănunte critice — a făcut pe criticul Sanielevici să-I socotească CLASIC din toate punctele de vedere- Ne mul­ţumim deocamdată să respingem ipo -teza unui clasicism clădit pe simplici­tatea frazei ; scriitori ca Radiguet („Le bal du comte d'Orgèl") G. Duhamel („Confession du minuit" şi „Les mar­tyres") Ed. Jaloux („L'íncertaine") Gide (toată opera) Gourmont (toată o-pera) şi chiar Anatole Franche — au frazele neasemuit şi simple, gândirea limpede expusă, fără a fi cu toate a-cestea nici pe de departe clasici. Toată maniera aceasta simplista, este ca o reactiune împotriva frazelor debordante şi încărcate ale naturaliştilor Zolla, Huysmans, Bouchèlier, etc.

* * » Am vorbit până acum despre limbă.

Am spus că ea a uimit şi mulţumit pe cititorii de literatură franceză, prin pi­torescul şi simplicitatea ei.

Să trecem însă la ceeace constitue adevărata şi nepreţuita valoare a ope-rii lui Panait Istrati. Adică talentul cu care el se apropie de realitate şi o zu­grăveşte ; fără „plan", fără intrigi în -chipuite, fără vorbe de ale autorului în dialogurile personagiilor şi fără capi­tole ce se succed fals şi sec ca fisele unui bibliotecar. Istrati îsi Iasă conde iul să alunece aşa cum îl călăuzeşte a-mintirea — şi pentru că amintirea este singura şi adevărata viată (timpul a-duce adevărul) si pentru că Istrati este sincer si plin de iubire pentru umani­tate (el a uitat răul ; el nu va scrie cu nviOşi mai ales pentrucă talentul lui Is­trati îi va îngădui să' traducă o mare

parte din amintirile unei vieţi bogate — de aceea opera lui este turburătoare şi vie. Cred cà^iiu se stărue destul asu­pra talentului lui Istrati; se spune numai „a suferit mult, a iubit mult, a gândit mult... şi a avut noroc de a întâlni pe Romain Rolland !" (Răutăcioşii pun chiar în cauză şi aventura delà hotel cu gâtul tăiat, dar răutăcioşii.-.) Toate a-c est ea nu ajungeau însă pentru a scrie „Kyra Kyralina", dacă n'ar fi existat „darul" înăscut.

* * * Iar la rândul lui, talentul a fost că­

lit de deosebitele influente suferite în viaţă. Istrati a muncit şi a suferit mult; a cunoscut lumea şi a desfundat cu gân­dul adâncurile sufletului omenesc ; toate acestea i-au dăruit o cugetare personală şi cugetarea aceasta se gă­seşte în tot ce scrie. El se va arăta delà început imanitarist (şi influenţa lui Romain Rolland), va iubi viaţa în sen­

sul cel mai larg al cuvântului — pentni că a cunoscut-o — va iubi munca şi va uri lenea şi pe leneşi. De aceea nu poate suferi clasele bogate şi aristo -erate ; de aceea creerele strâmte şi inconştiente îi aprind ironia ^şi b a t ­jocura (pentru că se închistează în pre­judecăţi şi formule sterpe). N'ar trebui însă să se supere : burghezii cari nu cunosc viata, n'au de unde s'o priceapă. (Idem nobilii). E un rău. Trebue ţn -dreptat pe cât se poate. Si opera Iui ^ Istrati e un înecput de-a „populariza"^', o concepţie largă a unui om ce-a în ţeles sensul vieţii.

Căci dacă am găsi o formulă operii lui Istrati, apoi nu i-am spune clas ică, r .Kebănuite Consinzene.

velă '? Dar atunci restul operii sale ?... Şi nu poate fi clasică opera lui Is­

trati pentru că are lungimi ca în Dos-toewski (nu spun Balzac sau Zolla) pentru că. are expresii locale — şi pentru că eroii lui au fiecare o bine determinată personalitate. D. Saniele -viei a făcut o confuzie ; de oarece „Unchiul Anghel" era un om care în­ţelegea viaţa (ca mai toţi cei din Is­trati) 1-a crezut un tip clasic al Omu­lui. El avea însă numai o mare ase­mănare cu toţi ceilalţi oameni p in fap­tul că trăia viaţa ce trebuia trăită de toţi ; nu era însă un reprezentant nici un simbol al lor.

Sfârşesc aceste grăbite rânduri adău-gând că faptul de a nu fi clasic, nu scade întru nimic valoarea operii. Iul P- Istrati. Nici un scriitori rus nu e clasic şi cu toate acestea cine va putea spurc vre-edată că va pieri „Crirftä si pedeapsă" sau „ Fraţii Karamszoff" ?

Nu. opere'e scriitorilor ruşi — ca şi a lui Istrati — este prea plină de ade­văr sufletesc, ra să piară. Clasicii au zugrăvit Sufletul omenesc p ivirdu-i de departe, rusii, şi — între alţii — Istrati. s'au apropiat atât de muH d e ol încât l-au pipăit chiar si s'au contopit cu ol, pierzând simţul proporţiilor fi vi­ziunea statuelor marmoreenc.

D ; ir toţi au zugrăvit BINE suflonil omenesc — si toţi au făcut "s'fol a-dovărata ARTA.

Wircea Eh'ade

Í"Bf nîclul fetelor 9c ţară

ci vitală. Intr'adevăr eroii săi sunt li­beraţi de prejudecăţi, de convenţio-nalisme sociale — într'un cuvânt de toate lanţurile şi butucii ce înăbuşe cugetul şisimţirea unui om în viaţa noastră cea de toate zilele. Ací noi nu putem fi sinceri ; aci no purtăm su­fletul îmbrăcat în chista „educaţiei" si altor caranace ce ne împiedică elanul-Singur şi independent în lume. ne gă­sim pe noi însi-ne si sorbim viata prin toţi rfrii. adevărata viaţă. Adică sun-Um ШМ f ă ciug^ta'm.- SÄ fi'ubwnl să ne bucurăm, să cuWcm plăceri şi să râdem dë cei inconştienţi.

A sa sunt, eroii lui Istrati. Aşa ne sim­ţim si noi când îl eitim ..Kyra Kyra-fina" c o a plină de aventuri de no ma­lurile Dunării si al Bosfomliii. btesată de tipuri vîî şi icoane adevărate.

* * * Spuneam că opera lui Istrati cu greu

ar putea fi socotită clasică sau de un „realism clasic" — cum crede d. Sa­nielevici. E drept că d-sa scrie despre „Unchiul Anghel" — dar oare se poate clasifica un scriitor după o singură nu-

Românce. fete delà inra. Cu păr de-aur şi-ochi dc para Ce alergaţi pe verzi poene:

Vă cântă draga mea chitară, Departe (le priviri viclene ; Românce, fete delà ţară, N e b ăn u ile C on s in zene...

I oi. ce ne depănaţi alene Povestea sfântă, legendară In doinele din orice sară Din munţi... pe maluri Dună­

rene... Лeprihănite consinzene !

Seb. H o r t o p a n

N0U1LE PREMII FILATELICE ALE

P e l u n a Octombr ie 1924 C U P O N N o . 1 .

Duminica 5 Octombrie 1924 U N I V E R S U L L I T E R A R No. 40. — 7

Noutăfi filatelice Jur iul expoziţiei filaletice

cure s'a ţ inut la H a g a a fost compus din d-nii Langlois (Fran ţa). Manus (Olanda), Nils Strän­den (Suedia), dr, Dièna (Italia). Poucelet (Belgia), De Reuters-kiold (Elveţia), Frield (Austria), . Vardley (Anglia) şi .Lin den borg (Germania) .

Se ştie că s ta tul U rug.ua i a fost cel mai victorios la jocurile

Olimpice de la Paris . i

Acostă victorie sport ivă nu a putut trece sub tăcere . Guver­nul din Montevido a admis un proec t de lege prin care se pro­punea emisiunea unei serii de mărci compusă din trei valori •pentru .glorifipiarea champion i-lor care au făcut onoare ţ ă r e i î n s t ră iuăt te . Primiul tiraj a fost compus din 15.000 serii ele au fost puse în vânzare în ziua de 29 Iulie, in câteva ore înt reaga cani ta te de mărci s'a vândut .

Imedia t s'a scos un alt tiraj de 20.000 serii într 'o n u a n ţ ă de culori puţin mai p ronun ţa tă ca cele precedente. Ele nu au cir­culat decât pân'ă în ziua de 2 August. Mărcile pojartă suivan-I a inscripţie : ' „VRVGVAY . MCMXXIV - J E G O S - OLTM-PIOOS" .

Suedia a -vos 2-mărci în va­lori -mic i , ; dai - foarte fr un юаse prin var ie ta tea desenului simbo-

Ambele mărc i poar tă cuvin­te le : „Union "Postalle Univer­selle" 1878—1924. Siberia a scos 5 mărc i noi, toa te cu figuri exclusiv mar i t ime, toa te sunt de aceiaşi valoare. Reproducem în acest număr 2 din seria de 10 cts.

Brazilia cu ocazia comemoră-rei conferinţei de la Ecuator a emis o marcă cu adevăra t origi­nală care o reproducm mai jos.

"Mărimea, est de 2 4 * 2 8 mm. im­pr imată în bleu pe un fond alb (culorile drapelului actual) sus (uivântul Brasil şi da ta 1824— 1924, jos cuvântul Correio s i v a loarea 200 R. s. părţi le laterale au imprimate ramur i de coco­tier, în mijloc o cruce roşie,şi 18 stele albe (aluzie la cele 18 pro­vincii anexate la Brazilia,) în ju­rul crucei roşii în dublu cerc alb scrie: Independenţă , Unire, Li­ber ta te . Religie. Brazilia a emis din .acestea un milion.

Austria seria de binefacere din acesta diferă foarte* mul t de cele precedente. Ea reprezintă tot e< poate imagina ş i ам,'пгі m i z e ­

ria ce domn'eşt în întreaga ţară . Ele sunt emise în folosul socie­tăţilor de binefacere şi cuprind cinci valori ; preţul vor fi triplu de cât cel marca t în mod oficial.

I. T.

Bibliografia Au apă ru t în editura Soc. A-

nonime ,,Eminescu". — Nuvele. — Guy de Maupas-

sant. Traducere de Oonst, A. I. Ghica.

— Biblioteca . .Eminescu" No. 0-7. E t e m a victimă. Roman de Henryk Sienkeiwicz trad. de C. A. I . Ghica.

— Iubitja Imaginară . Roman de Honoré de B a l z a c Trad. de ('. A. I. Ghica.

— Pros t i tua tă . 2 voi. Roman de Victor Margueri t te .

— Bă etan a (La Garçonne) de Victor Margueri t te .

'— Femeea emancipa tă (Le Compagnon) de Victor Margue­r i t te . — Trad. de C. A. I . Ghica,

însemnări de Silviu N i c o a r i

'Visul ascunde încă mul te mis­tere. Prea mul te poate, ca să ne încumetăm a afirma că ni-1 putem explica ca pe orişicare altul dintre fenomenele fiziolo­gice.

Psihiatrul german Freud a statornici t o bună par te din te­oriile solea supra* subconştient tu lui şi influenţei feale asuipa^a vieţii umane, numai ' 'pe visuri . Dar aceasta în t reacă t . Se gă­sesc atî t ' de multe explicări contradictori i în, pr ivinţa acea­sta... Medicii, filozofii şi teozo-iii îşi dau fiecare părerea, fără iă ma i socotim bineînţeles şţi risteinele personale ale fiecărui gînditor de seamă.

Ceeace e interesant în cerce-iările asupra viselor sunt cazu­ri le excepţionale şi patologice, mai ales cînd sunt t recute prin f ot apara tu l critic al* ştiinţei moderne. I a t ă unul din acestea din u rmă :

Un asiriolog se află foarte în­curcat în faţa unui text nedes­cifrabil din oare lipsea o bună narte. î n t r ' o noapte visează că m biblioteca din Constantino-pole, în dulapul cutare , raftul cutare, • se găseşte un volum ce cuprinde întrînsul o foaie de \ e rgament pe care e t ranscrisă întocmai bucata ce-i lipsea din toxtul nedescifrat, Ducându-se P^ste puţ in la Constantinopol caută volumul şi găseşte întoc m£i cele ce văzuse în vis, reu­şind astfel să isprăvească cu succes t raducerea .

Se cunoaşte pa t ima savanţi­lor a rab i din evul mediu pentn i t ra ta te le clasice şi ebtraice. O înt roagă civilizaţie s'a statorni­cit numai pe comentarii le doc­ţilor delà Cordova. Andaluzia,

• Padua , civilizaţie al cărei ilus­tru reprezentant e Ibn-Roschd, eunosoiit sub numele la t in izat : Averoës.

Dar nu despre acesta gândesc

8. — No. 40 U N I V E R S U L L I T E R A R Duminică 5 Octombrie 1924

Inima buna O vlctlmô a schimbului

— T e - a m p r i n s l a dulcea ţă . . . S p u n e - c e a i % c e în locul meu ? — Aşi zice : De d a t a a s i a m ă n â n c ă , 'dair s ă n u té í n á i p r i n d

a l t ăda t ă . . .

— Ce m ă o m o a r ă m a i r ă u î n сг іва a s t a , e s c h i m b u l . — ? ? ? — Da, f i i ndcă n ' a m n i m i c e a s c h i m b ' . . .

să scriu eu azi. Amintesc nu­mai de acel ferice Kadiü Hä­hern II cár-e a trăit prin secolul X şi a'oarui erudiţie în istorio­grafie, erà uimitoare. Se spune că nu exista carte in la­tineşte, greceşte sau orioare dintre limbile orientale pe care să nu-o fi citit Hakem. Biblio­teca sá icopfrindea, .după tradi­ţia arabă, patru sute de mii de manuscrise preţioase — iar sin­gur catalogul umplea patruzeci şi patru de volume infblio. Pa­latul său era plin de artişti, eru­diţi şi filozofi, iar* în săli nenu­mărate lucrau sute de scribi la transcrisul comentariilor din clasici. Nu se afla centru cul­tural în întreaga lume civilizată unde Hakem să nu'şi aibă à-genţii lui ce cumpărau tot soiul de volume şi opuscule* iăcuse învoieli ou' toţi scriitorii orien­tali pentru a avea cel dintâi co­piile după operele ce se aflau încă în lucru.

Spre bătrâneţe Hakem fu în­să pârât califului ca defăimător al Coranului şi tobligat să ardă în public toate volumele biblio­tecii sale ce nu tratau despre teologie, medicinal şi astrono­mie elementară.

* * * Socotesc interesant să trans •

criu aci câteva din definiţiile date muzicii de marii gânditori (fie în scris fie în melodii) luate după revista „Muzica" Ari. 2. No. 4-5.

,.Muzica este b lege morală. Ea dă suflet universului, aripi gândim, avânt» închipuirii, • tfar-mec tinereţii, viaţă şi veselie tutulor lucrurilor. Ea este esen­ţa ordinei, înălţând către tot ce este 'buri, drejpi şi frumos".

(Platon 429-347 T. Chaţ.) .,Muzica este linîblajul potrivit

sentimentului". 384-312.. I .Chr . ..Muzica este un exerciţiu in­

conştient de aritmetică". ( L e i b n k 1 6 4 6 * 1 7 1 6 )

..Muzica este limbajul emo­ţiilor".

Em, Kant 1724-18.04) ..Muzica este o revelaţie mai

înaltă decât înţelepciunea şi fi­lozofia", ï *

(Beethoven 1770-1827) ..Muzica e arta sentimentu­

lui". (Hegel 1770-1831)

„Muzica este o simplă des-voltare a oarecăror părţi ale lim'bajlui natural".

Spencer 1820-1903)

CEREŢI Ia toate librăriile

Călătorie în Suedia d e STELIAN POPESCU

- P R E Ţ U L L E I 2 0 -

Cltlfl ziarul

Silelor ti Iii cere epata tn flecar* Harţi