Pentru Santa Rita Pintor

Singur, pe cheiul pustiu, n aceast diminea de Var, Privesc dincolo de linia unde fluviul ntlnete oceanul, spre Indefinit, Privesc i m bucur s vd, Mic, negru i ct se poate de clar, un pachebot intrnd. Apare din deprtare, concret i clasic n felul su. i risipete mult n urm fuioarele vagi de fum. Avanseaz ncet, dimineaa intr odat cu el, iar pe fluviu, Ici i colo, se trezete viaa maritim, Sunt nlate velele, remocherele taie apa, Se zresc mici ambarcaiuni ieind dindrtul navelor ancorate-n port. Adie o briz uoar. Dar inima mea le nsoete pe cele ce se vd mai puin, nsoete n naintarea lui pachebotul, Fiindc el nsoete Distana, i Dimineaa, Cu nelesul maritim al Orei acesteia, Cu dureroasa mngiere ce urc n mine ca o lehamite, Ca un nceput de ru de mare, doar c n spirit.

Privesc pachebotul n zare, cu o mare independen a sufletului, n luntrul meu o elice ncepe s se roteasc, lent.

Pacheboturile ce-i fac apariia dis-de-diminea la orizont Trsc prin faa ochilor mei Misterul vesel i trist al sosirilor i plecrilor. Duc cu ele amintirea unor cheiuri ndeprtate i-a altor clipe Ce sunt alte feluri de a fi ale aceleiai omeniri de prin alte porturi. Orice abordaj, orice largaj de parme Este simt acest lucru n mine aa cum mi simt sngele n mod incontient simbolic, ceva teribil, Ameninnd cu semnificaii metafizice Ce-l perturb n mine pe insul care-am fost eu

Ah, orice chei este un dor de piatr! Iar atunci cnd nava se desparte de chei i deodat se vede c se casc un gol ntre nav i rm, M invadeaz, nu tiu cum, o nelinite nou, O pcl de sentimente de tristee Ce strlucete n soarele de pe pajitile angoasei mele Precum cea dinti fereastr n care se reped zorii zilei, i m nfoar ca amintirea unei alte persoane Care ar putea fi, n mod misterios, amintirea mea.

Ah, cine tie, cine s poat ti De nu cumva sunt eu cel deja plecat, altdat, precedndu-m eu pe mine,