MODULUL I

OBIECTUL ŞI EVOLUŢIA ŞTIINŢEI MĂRFURILOR

Unitatea 1. SCURT ISTORICOferta de produse şi servicii a parcurs o traiectorie ascendentă, cu evoluţii

spectaculoase, în acord cu creşterea continuă a exigenţelor clienţilor şi ale societăţii în ansamblu. Această evoluţie impune un studiu dinamic al mărfurilor, urmărindu-se totodată diversificarea, înnoirea şi modernizarea produselor ţinând seama de cerinţele pieţei interne şi internaţionale, respectarea si îmbunătăţirea calităţii acestora.

Prin abordarea multidirecţională a studiului mărfurilor trebuie luate în considerare nu numai aspectele tehnice şi economice ci şi implicaţiile sociale şi ecologice ale acestora.Pe de altă parte, ştiinţa mărfurilor se orientează tot mai mult spre cercetarea produselor pe întreaga traiectorie, de la proiectare, producere, circulaţie, consum şi post-consum, luând în considerare chiar şi fazele pre- şi postexistenţiale ale acestora.

Concepţia privind cercetarea multidirecţională şi pe întreaga traiectorie a produselor este împărtăşită în prezent de personalităţi de notorietate mondială (G.Grundke, C Colzari, G. Nebi) şi se reflectă în modul de structurare a disciplinelor merceologice într-o serie de ţări. Din punct de vedere etimologic denumirea de merceologie provine din latinescul "merx (mercis- la genitiv)" = marfă şi grecescul "logos"=cunoaştere, ştiinţă, formându-se cuvântul compus - merceologie = ştiinţa mărfurilor. Termenii echivalenţi în alte limbi: Warenkunde - germană, science of commodities – engleză, connaissance des marchadises – franceză, merceologia – italiană, merceologia – spaniolă, towaroznawcze - polonă etc;

Din acestea rezultă definiţia merceologiei, ca fiind o disciplină cu caracter economic al cărui obiect de studiu îl constituie studierea mărfurilor pe toată traiectoria lor, în strânsă legătură cu cerinţele pieţei, urmărindu-se satisfacerea nevoilor consumatorilor în condiţii de eficienţă economică. În evoluţia sa, ştiinţa mărfurilor a purtat variate denumiri (tab.1), în funcţie de concepţiile şcolii naţionale de merceologie, ale factorilor de decizie în politica învăţământului şi de concepţia autorilor în acest domeniu[1].

Nevoia cunoaşterii mărfurilor a dus la apariţia şi dezvoltarea acestei ştiinţe astfel în epoca lui Pericle (cca 495-429 î.e.n) inspectorii de piaţă (agaranomii) examinau calitatea pâinii, greutatea şi prospeţimea peştelui, a legumelor şi-a fructelor aduse la piaţă. Arhimede a fost solicitat de regele Siracuzei, Hieron II (306-215 î.e.n.) să expertizeze o coroană adusă şi să stabilească dacă e aur sau nu, iar Plinius cel Bătrân a descris în "Istoria naturală", numeroase produse brute şi prelucrate care făceau obiect de comerţ. Deci după cum se adevereşte din nevoia cunoaşterii s-au făcut primii paşi spre o ştiinţă care îşi va avea începuturile prin scrierea unei lucrări de notorietate în domeniu, şi anume acest lucru se va întâmpla în 1790-1800, prin lucrarea intitulată "Curs pregătitor de merceologie sau pentru cunoaştere celor mai alese mărfuri din străinătate", autor fiind Johann Beckmann.

În România, începuturile merceologiei sunt legate firesc de consacrarea învăţământului comercial românesc deopotrivă prin lege şi în fapt. Cu certitudine se poate afirma că acest lucru s-a petrecut în 1864, când s-au înfiinţat Şcolile comerciale de la Bucureşti şi de la Galaţi, în programele cărora a figurat distinct "Cunoşciinţa mărfurilor".

Din datele culese reiese că prima denumire a merceologiei a fost "Cunoşciinţa

mărfurilor" ,prin anii 1864-1895, aşa cum rezultă din "Programele" primei şcoli comerciale şi din titlul lucrării lui M. Mallian, cunoscută ca fiind cea mai veche din lucrările de acest fel publicate în România[1].

Denumirile ulterioare au fost "Productologie", "Studiul mărfurilor","Merceologie", "Chimie şi mărfuri", etc. ,

Oricare ar fi denumirea disciplinei aceasta cuprinde probleme strict specifice domeniului merceologic şi anuare: descrieri generice, proprietăţi, nomenclator, sortiment, clasificări, marcare, ambalare, păstrare, transport, comercializare etc..Merceologia se ocupă de asemenea de îmbunătăţirea continuă a calităţii mărfurilor şi de lărgirea sortimentelor, contribuind în acelaşi timp la menţinerea calităţii mărfurilor, la impulsionarea producţiei de mărfuri şi la împiedicarea pătrunderii în reţeaua comercială a mărfurilor necorespunzătoare din punct de vedere calitativ.

Unitatea 2. PRINCIPALELE ŞCOLI DE MERCEOLOGIE În sens figurat şcoala reprezintă un curent ori o mişcare ştiinţifică (literară, artistică), care grupează în jurul său adepţii conceptelor şi ideilor promovate de nucleul său. Ştiinţa mărfurilor s-a dezvoltat nu numai în cadrul unor şcoli naţionale (şcolile germană, italiană, română, rusă) ci şi în cadrul unor şcoli locale respectiv în centre universitare în care s-au desfăşurat cercetări în acest domeniu[1, 2].

I. Şcoala germană are primatul din punct de vedere cronologic, constituirea sa fiind asociată activităţii unor personalităţi remarcabile în epoca lor. Paul Jacob Marsberger (1656 -1730) a avut ideea înfiinţării şcolilor comerciale în Germania, susţinând crearea unei materii în care să se trateze exclusiv mărfurile

J. Beckmann este considerat întemeietorul învăţământului de merceologie în Germania prin lucrarea amintită anterior "Curs pregătitor de merceologie sau pentru cunoaşterea celor mai alese mărfuri din străinătate"

Carl Grunter Ludovici activ în preajma jumătăţii secolului al XVIII-lea arată în cartea intitulată " Schiţă a unui sistem comercial complet" că "studiul mărfii stă la baza calificării comerciantului".În strânsă legătură cu şcoala germană au activat si şcolile austriacă şi elveţiană.

II. Şcoala italianăDin rândul şcolilor italiene de merceologie, amintim pe Secondo l`Arnaudon,

considerat "fondatore della Merceologia in Italia", C.Pertusi, G.V. Villavecchia, M. Melissano care s-au remarcat prin realizarea de lucrări didactice, studii, tratate, şi dicţionare în care au conturat concepţii specifice şi un profil particular acestei şcoli.

III. Şcoala românească În spaţiul românesc au activat 2 şcoli :a) Şcoala de la Bucureşti constituită în jurul specialiştilor de la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale (A.S.C.I.) înfiinţată în 1913, dezvoltând o tradiţie valoroasă al cărei merit revine unui nucleu constituit din profesori ai şcolilor comerciale din Bucureşti.b) Şcoala de la Cluj, formată în jurul specialiştilor - profesori de Mărfuri şi discipline asociate- de la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale (A.S.C.I.) Cluj, înfiinţată în 1920.

Unitatea 3. OBIECTUL DE STUDIU. INTERDISCIPLINARITATEObiectivul esenţial, al disciplinei constă în pregătirea teoretică şi practică în

formarea abilităţilor necesare în domeniile contingente cu lumea mărfurilor. Indiferent de evoluţia domeniului şi de context, merceologia a fost orientată constant

spre marfă şi problematica mărfurilor, orientare ilustrată încă în primele lucrări din domeniu.

Merceologia studiază produsele prin prisma a trei laturi[3]: tehnic, economic, social, în interdependenţă, din acest studiu rezultând cele trei funcţii ale sale:

- funcţia tehnică;- funcţia economică;- funcţia socială;

1. Studiul mărfii din punct de vedere tehnic reprezintă funcţia tehnică şi presupune:- cunoaşterea materiilor prime, a produselor specifice, a grupelor de produse,

a schemei proceselor tehnologice, a proprietăţilor, a sortimentelor, a cerinţelor utilizărilor, normativelor, metodelor de investigare.

- cunoaşterea formării şi controlul calităţii, metodele de conducere şi management ale calităţii, controlul calităţii proceselor de producţie, controlul calităţii produselor, cunoaşterea garantării şi protecţie calităţii produselor, care cuprinde: ambalarea, marcarea, transportul, încărcarea, stocarea şi dezvoltarea lor ca o unitate complexă.2. Studiul mărfii din punct de vedere economic îl reprezintă funcţia economică şi înseamnă:

- cunoaşterea problemelor generale pe care majoritatea sau totalitatea produselor sau subgrupelor de produse le au în comun (aşa cum sunt regulile de clasificare, codificarea, marcarea, standardizarea etc.);

- cunoaşterea implicaţiilor de natură economică, a nivelului calităţii, produselor şi serviciilor la producător (cheltuieli de producţie) şi beneficiar (cheltuieli de exploatare, întreţinere, reparaţii) în scopul creşterii competitivităţii pe piaţă;

- optimizarea calităţii mărfurilor în funcţie de costurile de fabricaţie, cheltuieli de utilizare pentru realizarea de produse utile şi rentabile.

- optimizarea gamei sortimentale de mărfuri în funcţie de corelarea criteriilor de calitate, economice şi în funcţie de analiza fluctuaţiilor cererii şi ofertei;

- abilitatea de-a folosi cunoaşterea produselor pentru scopuri comerciale, informatice, publicitare, logistice şi arbitrale.

3. Studiul mărfurilor din punct de vedere social, reprezintă funcţia socialăşi înseamnă:

- cunoaşterea proprietăţilor care influenţează direct sau indirect starea de sănătate, nivelul de cultură şi civilizaţie, gustul estetic, gradul de poluare a mediului înconjurător cu repercusiuni asupra calităţii vieţii.

- dezvoltarea metodelor de cercetare comparativă şi de testare a calităţii produselor, precum şi informarea consumatorilor asupra rezultatelor cercetării pentru protecţia consumatorului şi-a mediului ambiant; Din punct de vedere al interdisciplinarităţii merceologia este o ştiinţă al cărei obiect are un caracter complex tehnic, economic, social şi conexiuni clasice cu: chimia, tehnologia, ştiinţele economice, juridice etc., şi legături moderne cu managementul, marketingul, informatica etc. a) Fizica, chimia şi ştiinţele naturale au constituit surse primare de împrumut pentru merceologie, întrucât abordarea empirică în cercetarea mărfurilor presupunea considerarea acestora primordial ca entităţi ale regnurilor naturale;b) Geografia şi istoria au furnizat cunoştinţele necesare cercetării provenienţei şi evoluţiei mărfurilor, a răspândirii şi consumului acestora precum şi-a evoluţiei pieţelor specifice;c) Dreptul şi legislaţia au fost şi continuă să rămână sursele cunoştinţelor necesare

dezvoltării reglementărilor specifice producţiei, comercializării şi consumului de mărfuri;d) Matematica şi statistica au reprezentat sursa constituirii instrumentarului specific de cercetare a calităţii mărfurilor;e) Lingvistica şi ramurile sale au oferit mediul creării şi consacrării unei terminologii distincte, facilitând circulaţia largă si unitară a mărfurilor şi informaţiilor de specialitate, premisă a mondializării comerţului;f) Filosofia, psihologia şi estetica au găsit în lumea mărfurilor zone de dezvoltare a unor segmente deosebit de interesante în plan ştiinţific, foarte utile practicii.

Ştiinţa mărfurilor, la rândul său reprezintă sursă de preluare a unor elemente în alte ştiinţe, situaţie care în întregul său îi conferă caracter multi şi interdisciplinar.

Unitatea 4. CONSIDERAŢII PRIVIND TERMINOLOGIAUn produs este orice lucru care poate fi oferit pe o piaţă pentru a satisface o

nevoie sau dorinţă.De regulă cuvântul produs se referă la un obiect fizic. Totuşi conceptul de produs nu se referă numai la obiectele fizice. Importanţa bunurilor materiale rezidă nu atât în posesia lor, cât în avantajele pe care le oferă. Nu cumpărăm un parfum pentru a-l admira ci pentru a ne folosi de el. Specialiştii utilizează de regulă expresiile bunuri şi servicii pentru a face diferenţa dintre produsele fizice şi cele intangibile. Astfel termenul de produs acoperă sfera bunurilor materiale, a serviciilor şi a multor alte mijloace prin care se pot satisface nevoile şi cerinţele consumatorilor.

Semnificaţiile categoriei produs care determină sinonimia cu marfă consacrate de dicţionarele generale sunt cele de:"bun material rezultat dintr-un proces de muncă; totalitatea obiectelor sau bunurilor obţinute în procesul de producţie; bun product".Se mai poate spune că produsul constituie o componentă ambientală, rezultat al unei activităţi umane ( fie şi numai parţială ) care interesează o nevoie, şi care incorporează un complex de elemente specifice, interdependente, ordonate şi alcătuite într-un tot unitar.

Atunci când produsul devine, fie şi contextual un element al ofertei pe piaţă, capătă statut de marfă.

Neîndoielnic la baza studiului mărfurilor se află marfa. Se disting câteva încercări de abordare a problematicii mărfii în tradiţia Şcolii Economice Occidentale. Astfel marfa nu mai este considerată exclusiv un bun gândit şi realizat pentru schimb şi vândut ulterior, ci, aşa cum îl consideră anumite surse „un bun care se vinde şi se cumpără”[1].Marfa – concept merceologic fundamental – prezintă particularităţile fenomenului precizat: atât teoria cât şi practica utilizează des alte concepte cu semnificaţia marfă, după cum şi expresia marfă a pătruns cu variante omonime în limbajul comun. În ştiinţa economică termenul bun face obiectul unor teoretizări inconsecvente în ultimul deceniu.

Termenii care constituie sinonimele cele mai frecvente pentru categoria marfă sunt: articol, bun şi produs. Expresia bun are numeroase semnificaţii între care şi unele care îi conferă capacitatea de sinonimie cu marfa: „…..ceea ce este util sau necesar societăţii sau individului pentru a-i asigura existenţa, bunăstarea”, varianta „obiect sau valoare care are importanţă în circulaţia economică”, indicându-se, ca

exemplu de utilizare, sintagma „bunuri de consum = bunuri materiale destinate consumului personal, bunuri de consum” / DEX, 1996/.

Termenul de calitate îşi are originea în cuvântul latin „qualitas”, inventat de Cicerone pentru a traduce cuvântul grecesc „poiotes”. Numeroase crize şi probleme concrete de calitate îşi au originea în modul în care a fost planificată calitatea.

Noţiunea de calitate are o foarte larga utilizare, ceea ce face extrem de dificilă definirea ei din punct de vedere ştiinţific.În practica economică, noţiunea de calitate a avut iniţial, semnificaţia de frumuseţe artistică, apoi în condiţiile unei producţii artizanale de „lucru bine făcut”.

În prezent se dau înţelesuri diferite acestui concept. Astfel calitatea este definită ca reprezentând „satisfacerea cerinţelor clientului”, „disponibilitatea produsului”, „un demers sistematic către excelenţă”, „confirmarea cu specificaţiile”, „corespunzător pentru utilizare” etc.Standardul ISO 8402 defineşte calitatea ca fiind „ansamblul caracteristicilor unei entităţi care îi conferă aptitudinea de a satisface nevoile exprimate sau implicite”.

Calitatea mai este definită ca fiind ansamblul caracteristicilor de calitate a unui produs. Satisfacţia clienţilor este rezultatul obţinut atunci când caracteristicile răspund nevoilor clienţilor. În general este sinonimă cu satisfacţia legată de produs, care la rândul ei stimulează vandabilitatea.

În evaluarea calităţii unui produs pot fi luate în considerare o multitudine de caracteristici ale sale, dar rezultatul acestei evaluări nu reprezintă o măsură a calităţii însăşi.În general când se vorbeşte despre consumator se face referire la o persoană fizică ce consumă în scop particular şi neprofesional produse şi servicii oferite pe piaţă de producător, distribuitori vânzători şi furnizori.Conceptul de consumator trebuie să fie considerat în contextul sferei consumului şi să fie analizat de teoria economică care oferă posibilitatea înţelegerii locului pe care îl ocupă şi rolului pe care îl joacă pe piaţă consumatorul.În legislaţia românească consumatorul este definit ca: „persoană fizică ce dobândeşte, utilizează sau consumă ca destinatar final produse obţinute de la agenţii economici sau care beneficiază de servicii prestate de aceştia”.(Ordonanţa Guvernului nr. 21 din 1992).

Conceptul de consumator este un concept unic dar difuz în sensul că statutul de consumator este valabil pentru fiecare dintre noi, dar grupul consumatorilor este prin natura lui eterogen. De exemplu consumatorul nu acţionează în procesul de consum ca un producător dar producătorul este în acelaşi timp şi consumator.

Unitatea 5. METODE ŞI MODALITĂŢI DE CERCETARE ÎN ŞTIINŢA MĂRFURILOR

Cercetarea complexă a variatelor mărfuri reclamă o mare varietate de metode aplicabile diferenţiat în funcţie de situaţia concretă, natura cercetării, precizia şi justeţea rezultatelor şi resurselor disponibile (materiale, financiare, umane, timp etc.).Grupul de metode aplicate se împarte în :

1. Metode generale de cercetare:- analiza;- sinteza.

2. Metode specifice de cercetare:- metode psihosenzoriale;- metode intrumentale.

3. Modalităţi de cercetare:- inducţia;- deducţia;- comparaţia.

1.5.1. Metode generale de cercetare

a) Analiza - presupune descompunerea unui sistem, produs sau concept în elemente componente în vederea studierii separate sau treptate a acestora. Operaţia se face mental sau material.

În studiul mărfurilor se folosesc frecvent ambele variante îndeosebi analiza materială care are multe aplicaţii, cele mai frecvente fiind analizele chimice şi fizice. În urma cercetărilor prin analiză se stabileşte după caz, compoziţia, structura, alcătuirea mecanismelor de compunere.

b) Sinteza - reprezintă o metodã generalã prin care se reunesc elementele obţinute printr-o descompunere prealabilă.Principiul sintezei este opus principiului analizei urmărind reconstituirea unui sistem , obiect, produs, concept, etc.Sinteza ca procedeu este foarte mult implicată în problematica merceologiei, interesând în mod major structurile materiale în zona aşa numitelor produse sintetice: produse chimice, medicamente, mase plastice, cauciuc, fibre textile, exemplele putând merge în orice direcţie inclusiv până la alimente.

1.5.2. Metodele specifice de cercetare

a) Metode psihosenzorialeMetodele psihosenzoriale sau organoleptice au ca principiu cercetarea

mărfurilor pe baza informaţiilor culese de sistemele umane de percepţie (simţurile) de la mărfurile cercetate. Aceste informaţii sunt prelucrate cvasiinstantaneu la nivelul creierului (de unde şi denumirea de psihosenzoriale) respectiv sunt comparate cu referinţe senzoriale, existente în banca de date a fiecărui individ ca urmare a învăţăturii şi experienţei.

Avantajele pentru care se bucură de-o largă apreciere în producţia de bunuri şi mai ales în comerţ sunt: rapiditatea şi economicitatea.

Dezavantajele sunt imprimate de dependenţa de numeroşi factori cum ar fi: condiţii de desfăşurare, parametrii biologici ai operatorului, vechimea informaţiei de referinţă, din toate acestea rezultând cele două caracteristici: subiectivism şi incertitudine.Anumite domenii cum sunt producţia şi comerţul cu bunuri alimentare, produsele cosmetice, parfumeria şi altele asemenea sunt dependente în cea mai mare măsură de metodele senzoriale. Aceste metode fac obiectul unui domeniu distinct în literatura de specialitate numit sugestiv senzorica.

b) Metode experimentale de cercetareAceste metode au la bază experimente desfăşurate intenţionat în condiţii

prestabilite pentru a urmării rezultatele sau efectele lor. Aceste metode presupun existenţa unor condiţii de desfăşurare (parametrii de mediu), echipamente şi proceduri riguros conforme prescripţiilor din materialele normative specifice.Aceste metode se mai numesc şi metode de laborator datorită dependenţei lor de laboratoare.

1.5.3. Modalităţi de cercetareSe referă la formele de raţionament în abordarea obiectului cercetat. Cele mai

utilizate modalităţi de cercetare folosite în studiul mărfurilor sunt: inducţia, deducţia , comparaţia.Inducţia presupune orientarea raţionamentului dinspre particular către general, de la fapte spre concepte. Modul inductiv se foloseşte frecvent în cercetarea proprietăţilor mărfurilor.Deducţia defineşte raţionamentul orientat dinspre general către particular, de la abstract către concret. Ambele aplicaţii ale deducţiei se întâlnesc în sistematică şi cercetarea calităţii .Comparaţia reprezintă demersul orientat către evidenţierea asemănărilor şi deosebirilor dintre două elemente abstracte sau concrete. În domeniul merceologic, comparaţia are o largă sferă de aplicaţie, îndeosebi în domeniul cercetării calităţii mărfurilor unde s-a dezvoltat independent un sector al cercetărilor comparative de calitate.