OBIECTIVELE INTREPRINDERII

Cerintele actuale ale dezvoltarii economiilor de piata sunt definite de

libertatea de actiune a operatorilor economici în alegerea domeniului în care

îsi deplaseaza capitalul, în stabilirea strategiilor proprii de manifestare ca

entitati organizate privind managementul productiei si desfacerii bunurilor

sau serviciilor, managementul financiar. Consolidarea pozitiei pe care o

detin pe piata întreprinderilor este influentata de forma de proprietate (cea

privata stimulând acest proces de consolidare), capabila sa mobilizeze toate

resursele pentru eficientizarea activitatii si în ultima instanta, sa asigure

realizarea obiectivului fundamental: maximizarea profitului total, pe termen

scurt sau maximizarea valorii întreprinderii pe termen lung.

În condiţiile contemporane întreprinderea este un organism foarte

complex, care se confruntă cu o mulţime de obiective contradictorii ce ţin de

tactica şi strategia dezvoltării şi de satisfacerea intereselor proprietarilor şi

ale managerilor. Astăzi tot mai mulţi adepţi au afirmaţiile lui Alexis

Jacquemin precum că firma, fiind un organism complex, nu-şi poate limita

obiectivul doar la maximizarea profitului. Un obiectiv tot mai răspândit al

firmei devine cifra de afaceri, care reflectă ponderea firmei pe piaţă.

Firmele vor avea comportamente diferite şi în dependenţă de

specificul mediului ambiant în care activează. La nivelul Micromediului o

influenţă substanţială asupra obiectivelor firmei va avea numărul firmelor şi

puterea lor economică de a influienţa piaţa.

Pentru a determina multiplele forme de comportament al firmei

trebuie ca să se ia în consideraţie următoarele momente:

Pe primul plan se cere să se evidenţieze şi interesul clientei. Aceasta

din urmă, în condiţiile contemporane este eterogenă şi îmbină

consumatori productivi şi neproductivi, cu niveluri diferite de

disponibilităţi financiare.

Dacă consumatorii doresc acelaşi produs, atunci unii îl vor procura

indiferent de nivelul preţului unitar, alţii însă vor tinde să-l procure la un preţ

cât mai scăzut, deoarece nu dispun de venituri mari. Alţi consumatori se

orientează doar la calitatea înaltă a produsului. Prin urmare, consumatorii

aceluiaşi produs formează segmente de piaţă diferenţiale.

Păstrarea clienţilor se refera la abilitatea cu care firma reduce la

minimum sau evita amenintarile la adresa bazei de clienţi, fie din cauza

schimbărilor apărute in nevoile acestora, fie din cauza schimbărilor apărute

in rândul concurentei.

Baza de clienţi este cel mai important activ al firmei. Sarcina principala a

întreprinderii este de a castiga si de a păstra clientul. Păstrarea lor se

realizează prin satisfacerea nevoilor. Satisfacerea clienţilor depinde de

calitatea activitatilor celorlalte compartimente. Marketingul trebuie sa

determine celelalte compartimente sa coopereze in scopul satisfacerii

clienţilor. Fiecare organizaţie trebuie să vadă în client un activ care trebuie

gestionat şi maximizat la fel ca şi orice alt activ. Marea provocare pentru o

organizaţie este să-şi păstreze clienţii mai mult timp decât reuşeşte să-şi

păstreze produsele. Astfel, organizaţiile trebuie să ţină sub observaţie ciclul

de viaţă al pieţei şi ciclul de viaţă al clienţilor. Însă, studiile arată că

organizaţiile de astăzi fac încă mar i eforturi pentru a dobândi noi clienţi în

loc să îi păstreze pe cei exitenţi şi să sporească numărul tranzacţiilor cu

aceştia.

Libertatea de a acţiona, interesele şi aspiraţiile producătorilor în

calitatea lor de ofertanţi.

Firmele în activitatea lor se vor orienta nu numai la ziua de astăzi, ci şi la

viitor. Aceasta înseamnă că ele vor tinde să îmbine scrupulos interesele

curente de asigurare a veniturilor cu interesul de dezvoltare şi consolidare a

poziţiei firmei pe piaţă, utilizând în acest scop diverse căi şi metode.

Existenţa în mediul economic a unor reglementări juridice, a unor

reguli şi stări psihosociale care impun sau favorizează anumite acţiuni

sau comportamente din partea agenţilor economici.

Activitatea de piaţă a întreprinderii este marcată de prezenţa

întreprinderilor concurente, care îşi realizează oportunităţile oferite de

aceiaşi piaţă.

Domeniile pentru care se stabilesc de regulă obiectivele în cadrul

întreprinderii sunt:

Nivelul servirii consumatorului: obiectivele vizează timpul de livrare a

produselor; timpul de aşteptare pentru consumator; timpul de servire

propriu-zisă; numărul de reclamaţii.

Resursele financiare: structura capitalului; fluxul de numerar.

Resursele umane: numărul de angajaţi; structura personalului;

specializarea; fluctuaţia personalului; abaterile disciplinare.

Activitatea de cercetare-dezvoltare: crearea de produse noi sau

folosirea de tehnologii noi.

Activitatea de desfacere (vânzare): volumul vânzărilor; poziţia pe piaţă

a produselor; structura vânzărilor; găsirea sau atragerea de noi segmente de

consumatori; penetrarea pe noi pieţe sau pe aceiaşi piaţă cu produse noi.

Obiectivele intreprinderii:

Obiectivele intreprinderii reprezinta caracterizari cantitative si/sau

calitative ale scopurilor intreprinderii.

In functie de sfera lor de cuprindere si importanta pentru intreprindere

exista urmatoarele 5 tipuri de obiective :

Obiective fundamentale care exprima scopul principal urmarit de

intreprindere in asamblul sau .

Obiective derivate de gradul I (principale) se deduc din obiectivele

fundamentale , iar relizarea lor implica o parte din procesele de munca

desfasurate in intreprindere .

Obiective derivate de gradul II ( secundare) se deduc din obiectivele

de gradul I si sunt caracterizate prin procese de munca restranse , cu aceleasi

caracteristici esentiale

Obiective specifice sintetizeaza utilitatea unor lucrari care contribuie

la realizarea obiectivelor derivate.

Obiective individuale reprezinta obiective specifice pentru fiecare

persoana a intreprinderii.

Directorii generali stabilesc obiectivele pe termen lung şi scurt pentru

întreprindere iar apoi managerii de pe nivelele ierarhice (conducătorii de

compartimente funcţionale) le detaliază pe activităţi, echipe etc. Obiectivele

pe termen scurt derivă din cele pe termen lung.

Obiective fundamentale:

Prin obiective fundamentale se desemnează acele obiective ce au în

vedere orizonturi îndelungate, de regulă 3 – 5 ani şi care se referă la

ansamblul activităţilor firmei sau la componente majore ale acesteia.

Obiectivele constituie prima componentă operaţională a strategiei care

se formulează, pornind de la misiune prin prisma rezultatelor analizei

organizaţiei şi mediului, în interacţiunea lor.

Clasificarea obiectivelor:

I. Din punct de vedere al conţinutului, obiectivele fundamentale se divizează

în două categorii: economice şi sociale.

Obiectivele economice sintetizează şi cuantifică scopurile avute în

vedere pe termen lung, de proprietar, managementul superior şi alte categorii

de stakeholderi majori. Cele mai frecvente obiective economice se referă la:

câştigul pe acţiune, valoarea acţiunii, coeficientul de eficienţă a capitalului,

profitul, rata profitului, cifra de afaceri, cota parte din piaţă, productivitatea

muncii, calitatea produselor şi serviciilor.

Obiectivele sociale sunt mai puţin frecvente în strategiile firmelor,

dar cu tendinţa de creştere rapidă în ultimul deceniu, mai ales pentru firmele

de dimensiuni mari şi mijlocii. Aceste obiective se pot referi la: controlul

poluării, cooperarea cu autorităţile, salarizarea şi condiţiile de muncă ale

salariaţilor, satisfacerea clienţilor prin calitatea, durabilitatea, flexibilitatea şi

preţul produselor şi ser viciilor oferite, permanentizarea furnizorilor în

schimbul oferirii de produse de calitate, la preţuri accesibile şi la termenele

convenite.

În modelul de tip stakeholder, principalul obiectiv este apararea

interesului ansamblului partilor participante ale întreprinderii (actionarii,

salariatii, celor care sunt însarcinati cu lucrul cedat unui antreprenor

principal, clientii, mediul apropiat întreprinderii etc.). Controlul

conducãtorului este asigurat printr-un organism compus din actionari si din

salariati. Se vorbeste atunci de control

intern.

Diagnosticul financiar este rezultatul unui proces de evaluare a

potenţialului financiar al întreprinderii. El este practicat de agenţi economici

diverşi (stakeholders) care au un interes asupra întreprinderii analizate, sunt

angajaţi în anumite raporturi juridice cu aceasta. Astfel se explică de ce

obiectivele diagnosticului financiar sunt diferite, în funcţie de subiectul care

îl evaluează, acordându-se atenţie unui aspect sau altuia, capabil să surprindă

situaţia financiară a întreprinderii după scopurile urmărite.

Obiectivele diagnosticului financiar pot fi grupate pe două categorii

principale de stakeholders şi anume acţionari şi manageri, pe de o parte,

respectiv creanţieri (bănci, furnizori, salariaţi).

Prin diagnostic se identifică punctele critice în cadrul activităţii

financiare derulate de-a lungul exerciţiului financiar încheiat şi se avizează

centrele de decizie pentru a iniţia măsurile de reglare.

Este important de menţionat că diagnosticul se elaborează nu doar

atunci când la nivelul întreprinderii apar semnale de dereglare, ci şi atunci

când se constată o normală funcţionare a activităţii în raport cu obiectivele

fixate. Acest lucru se impune deoarece în interiorul mecanismului financiar

de la nivel microeconomic intervin acţiuni compensatoare care moderează

sau anihilează abaterile nefavorabile în funcţionarea acestuia.

Putem distinge o gestiune financiară pe termen scurt (a activelor şi

pasivelor circulante de trezorerie, localizate în partea de jos a bilanţului) şi o

gestiune financiara pe termen mediu şi lung (a activelor şi pasivelor

permanente, situate în partea de sus a bilanţului).

Gestiunea financiară pe termen scurt are ca obiectiv asigurarea

echilibrului financiar între nevoile de capitaluri circulante şi de trezorerie, pe

de o parte, şi sursele de capitaluri atrase temporar (inclusiv creditele de

trezorerie şi de scont), pe de altă parte.

Gestiunea financiară pe termen lung are ca obiectiv alegerea unei

strategii financiare de creştere şi consolidare a valorii întreprinderii. Natura

acţiunilor întreprinse de managementul financiar într-un context dat se

subordonează în exclusivitate obiectivelor de bază ale organizaţiei. Pentru

marile întreprinderi, acest obiectiv vizează maximizarea valorii întreprinderii

(a acţiunilor sale), iar pentru întreprinderile mici şi mijlocii obiectivul

substanţial este asigurarea rentabilităţii şi autonomiei financiare.

În cazul firmelor cu caracter productiv, la care se urmăreşte

cucerirea unor noi segmente de piaţă, nu în toate cazurile obiectivul

primordial al managementului financiar îl va reprezenta maximizarea valorii

întreprinderii, ci asigurarea resurselor de finanţare, de susţinere a manevrelor

strategice pentru a putea crea putere economică. Un asemenea obiectiv de

anvergură va pune pe un plan secundar realizarea protecţiei mediului

înconjurător, salarizarea mai bună a lucrătorilor şi îmbunătăţirea condiţiilor

de muncă ale acestora, care vor trebui să se supună constrângerilor

financiare datorate expansiunii.

În cazul firmelor mici si mijlocii, obiectivul de bază al organizaţiei

este influenţat de afirmarea calităţilor personale ale managerului în a

dobândi succesul. În acest caz în atenţia managementului financiar se vor

afla acele acţiuni prin care se vor sublinia performanţele de excepţie ale

managerului cum ar fi: acţiuni surpriză la bursă, plasamente de capital

surprinzătoare, asocieri în afaceri, în scopul obţinerii unor nivele deosebite

de profitabilitate, uneori ieşite din comun. Este de remarcat ca nu

întotdeauna ideile de afaceri ale managerilor sunt agreate de acţionari ori

proprietarii de capitaluri, fapt care generează conflicte de interes.

În sfârşit, în cazul firmelor aflate în lichidare, fie ca urmare a unei

acţiuni voluntare ori judecătoreşti, obiectivul managerial este acela de a

continua afacerile, până la desfiinţare, prin atenuarea cât mai mult posibil a

efectelor nefavorabile rezultate prin aplicarea deciziei de lichidare. Pentru

managementul financiar este important ca la sfârşitul perioadei de lichidare

să se stabilească o concluzie clară privind situaţia financiara şi modul în care

se sting obligaţiile de plată şi se recuperează creanţele.

Facultatea de Stiinte Economice din Oradea

OBIECTIVELE INTREPRINDERII

Lect. univ. Alexandru Constăngioară

Studenta: Mesaros Anca MN grupa a II-a