O VIAŢĂ CARE SCHIMBĂ VIEŢISCHIŢA CĂRŢII VIEŢII SFINTEI TEREZA DE AVILAI. Copilăria(Cartea Vieţii, cap.1)

Dumnezeu i-a dăruit Terezei de mică o dorinţă arzătoare de a-L vedeaLecturile copilăriei şi intensa viaţă de rugăciune a părinţilor trezesc foarte devreme evlavia în sufletul micii Tereza (pe la şapte ani). Admira enorm curajul martirilor creştini. Suferinţele martiriului i se păreau un preţ de piaţă bun pentru dobândirea gloriei veşnice în schimbul lor, o durere efemeră în schimbul unei fericiri care dureză pentru totdeauna: siempre, simpere, siempre!  În simplitatee ei de copil vrea să cumpere Raiul imediat: decide să plece de acasă împreună cu fratele său pentru a muri martiri. “Am plecat ca să mă bucur de Dumnezeu, să mă bucur imediat de marile bunuri din Cer. Am fugit pentru că vreau să-l văd pe Dumnezeu imediat, și lucrul acesta este imposibil dacă mai înainte nu mor. Când am constat că e imposibil, am decis să ne facem anahoreţi. Se jucau de-a eremiţii şi călugăriţele şi se rugau zilnic cu fidelitate rugăciunile vocale, mai ales rozariul.Tereza avea însă să se maturizeze forţat. Perioada aceea idilică  a copilăriei, în care – datorită caracterului ei amabil şi vesel - era preferata casei, se sfârşeşte la 12 ani când rămâne orfană de mamă. Copila se oferă Sfintei Fecioare şi o roagă să-i fie Ea de acum mamă.

 Criza adolescenţei şi anii din şcoala augustinienelor(Cartea Vieţii, cap.2)Răcirea dorului de DumnezeuTereza mărturiseşte că dorinţa ei de a-l vedea imediat pe Dumnezeu s-a răcit în acea vreme din două cauze: patima lecturii şi prieteniile rele.1. Dorinţele sfinte iniţiale încep să se stingă treptat sub influenţa lecturii pătimaşe a romanelor cavalereşti, pe care le devora cu mare aviditate mai ales că îi aminteau de mama ei, o pasionată a acelei literaturi. Mi se părea că nu-i nimic rău în a pierde multe ore din zi și din noapte citind pe ascuns lecturi așa de rele; ajunsesem să nu fiu mulţumită până nu primeam o carte nouă! Dar din aceste lecturi începu să resimtă „o puternică dorinţă de a fi pe placul celorlalţi şi de a mă îngriji cât mai mult de propria imagine exterioară. Am început să simt o puternică dorinţă de a atrage atenţia”. Nu avea însă intenţia de a păcătui şi încă nu conştientiza nocivitatea acelor preocupări.2. Al doilea motiv al stingerii simţămintelor evlavioase a fost compania verişorilor care discutau tot felul de lucruri lumeşti. Aceasta avea să fie cauza derutei ei din adolescenţă. Mai târziu va conştientiza importanţa alegerii prietenilor în această delicată şi decisivă perioadă a vieţii - când natura umană e mai înclinată spre mai rău decât spre mai bine şi când trebuie să se înceapă munca de cultivare a virtuţilor. Prietenia cu fetele de lume

i-au distrus propria identitate, întipărind în sufletul ei mizeriile lor. Aveam o prietenă care parcă-mi imprima în suflet modul ei de a fi; nu mi-a prea rămas nimic din virtuţile pe care le avusesem. Pierde frica de Domnul şi rămânându-i în schimb doar cu teama pierderii onoarei în faţa lumii. Ajunsesem să mă mulţumesc cu  a nu-mi pierde cu totul onoarea în faţa oamenilor. Când verişoara a fost îndepărtată locul ei fu luat de slujitoarele Terezei. Tereza va deplânge mult lipsa bunilor îndrumători în adolescenţă şi timpul care se pierde astfel.Perioada rătăcirii ei a fost de scurtă durată şi nimeni nu putuse bănui ceva, în afară de Domnul care vede în ascuns. Nu ajunge să cadă în păcate grave deşi ea se acuză de pierderea timpului cu tot felul de distracţii care erau prilej de păcate şi mai ales îi înăbuşeau dorinţele bune. După trei luni de libertate şi vanitate, căsătorindu-se sora ei cea mare, ca să nu rămână singură cu tatăl  în casă, e dusă la mănăstirea surorilor augustiniene (un fel de liceu pentru fete aristocrate). În prima săptămână a suferit mult, dar nu din pricina regimului strict din şcoală ci pentru că bănuia că fusese dusă acolo pe motiv că i se descoperise deruta. Redobândeşte acolo în scurtă vreme teama de Dumnezeu şi deprinde obşnuinţa de a se spovedi imediat ce îl ofensa pe Domnul cu orice păcat, chiar mic, căci  începuse să se săture de păcatele ei. Acolo toată lumea era bucuroasă să o aibă în preajmă Tereza fiind o prezenţă foarte agreabilă şi veselă. Revine la obiceiurile bune din copilărie, fără a voii însă să

se facă călugăriţă; se interesa mai degrabă despre viaţa de căsătorie şi căuta informaţii despre cum ar putea să o trăiască fără a-l ofensa pe Dumnezeu.

Criza vocaţională. Prima boală şi abandonarea şcolii(Cartea Vieţii, cap.3)O prietenie o derutase, o altă prietenie o readuce pe cale. Tereza e convinsă din propria experienţă că o prietenie bună poate dezrădăcina obiceiuri rele. În mănăstirea augustinielelor cu timpul începe să invidieze darurile spirituale ale surorilor:inima mea era aşa de dură că eram în stare să citesc toată Patima Domnului fără să vărs vreo lacrimă! Rămâne un an şi jumătate în acea mănăstire continuându-şi tratamentul.Avea 17 ani şi era în căutarea propriei vocaţii dar se temea la fel de mult de ambele variante: se ruga mult şi întreaba pe toată lumea despre vocaţia matrimonială şi implicaţiile ei. Treptat afând tot mai multe, înclină spre monahism dar nu alege mănăstirea augustiniană pentru

rigorismul excesiv deplâns de călugăriţele mai tinere. Vechea sa prietenă Ioana era deja călugăriţă la Encarnacion, mănăstirea carmelitană din Avila şi insista să se decidă şi ea să devină carmelitană. Gândul de a se face călugăriţă era intermitent, venea şi pleca şi nu reuşea nicicum să ia hotărârea decisivă.În vremea aceea se îmbolnăveşte foarte grav. Tatăl îngrijorat o scoate de la augustiniene pentru tratament. După ce îşi revine se mută o vreme la sora ei mai mare, la munte, la aer curat. Pe drumul spre satul surorii mai mari, într-o localitate învecinată locuia unchiul său Pedro, văduv şi el, care avea să devină mai târziu călugăr. Rămâne la el câteva zile. Ce amai mare pasiune a acestui bărbat catolic evlavios era lectura spirituală şi conversaţia despre vanitatea lumii. Terezei nu-i erau pe plac acele lecturi dar pentru că unchiul Pedro insista să le citească şi ea ca să aibă subiect de discuţie, a sfârşit prin a le citi ca să-l mulţumească.Lecturile acelea avea să îi schimbe cursul vieţii, aşa cum o făcuseră în copilărie lectura romanelor cavalereşti. Scrierile sfinţilor o confirmă în decizia de a alege starea monahală ca fiind cea  mai sigură pentru mântuire dintre cele două alternative aflate în faţa ei. Tot prin ele regăseşte convingerile din copilărie, de pe vremea când se juca de-a eremiţii cu fraţii săi (calea adevărului: totul e nimic, deşertăciunea lumii, viaţa e scurtă, teama de iad ... ). Am început astfel să înţeleg, cum înţelesesem când

eram mică vanitatea și periculozitatea lumii,  que nada vale la pena și totul se termină repede. Puţin câte puţin mă decideam să mă fac călugăriţă, fiind o stare mai sigură!Întoarsă acasă, trei luni luptă cu sine negociind în conştiinţa sa ce să aleagă: în cele din urmă dintr-o teamă servilă, ca să nu ajungă în infern -  alege mănăstirea (pe care o considera viaţa de purgatoriu prin care se asigura cu certitudine Raiul). O reţinea doar sănătatea ei şubredă (febră deasă, leşnuri neprevăzute, etc). Reuşeşte totuşi să decidă  definitiv să intre în mănăstire şi cum tatăl nu-i permite iar sănătatea o înclina să cedeze, teama cea mai mare (teama de iad) o convinge să nu mai întârzie nici o clipă, fiind prea mare pericolul de a da înapoi şi mai ales groaza de a-şi călca cuvântul dat propriei conştiinţe. Citind Scrisorile Sf.Ieronim am luat decizia de a mă călugări și de a nu mai da niciodată înapoi: era tan honrosa, eram foarte orgolioasă! Nu voi da înapoi pentru nimic în lume!Intrarea în mănăstirea carmelitană. Îmbolnăvirea. Primii paşi în rugăciunea mentală(Cartea Vieţii, cap.4)1. Prima ruptură cu lumea. Odată închisă poarta mănăstirii în spatele ei şi-a imaginat că a scapat de lume, dar mai târziu şi-a dat seama că de fapt a intrat “în zece lumi şi mai rele decât cea în care trăise până atunci” (Vida cap.7).  “Am ieșit pe ascuns din casa tatălui meu, cuprinsă de o mare durere sufletească” - (un adevărat act eroic de ruptură cu lumea vanităților). A învăţat

multe din acel eveniment dureros.  “Întotdeauna la pornirea unui proiect  pentru Dumnezeu în urma unei bune inspiraţii e necesar un efort mare şi depăşirea fricii. Dar odată luată decizia trebuie insistat. Cu cât e mai mare e piedica şi tulburarea interioară ce trebuie depăşită, cu atât mai mare e răsplata, chiar în viaţa aceasta.”

2. Euforia noviciatului întreruptă brusc de o nouă îmbolnăvire. Ajungând călugăriță eram foarte mulțumită: mă cuprinse o bucurie aşa de mare, că nici până astăzi nu mi-a trecut! Rememorând după zeci de ani momentele acelea de har şi de lumină sufletească – scriindu-şi viaţa, se acuză de infidelitate faţă de harurile primite în acei primi ani de viaţă consacrată. O mângâie numai cunoaşterea lui Dumnezeu ce se poate deduce din răbdarea lui cu noi! Darschimbarea prea bruscă a regimului alimentar și a ritmului de

viaţă mi-au distrus sănătatea.Fui cuprinsă de leșinuri și dureri de inimă.3. Descoperirea rugăciunii mentale. Tereza are numai 24 de ani şi sănătatea îi este distrusă definitiv. Trebuie din nou să părăsească mănăstirea! Se întoarce acasă pentru un an și jumătate, însoţită de o sora Ioana prietena sa. În căutarea neîncetată de medici capabili să o ajute, ajunge din nou în cătunul din munţi în casa surorii sale mai mari. Acolo aude pentru prima dată despre rugăciunea mentală, o metodă de rugăciune necunoscută în mănăstirea sa. Avea să fie cheia vieţii ei!Unchiul său Pedro Sanchez o practica deja de mai multă vreme. De la el îi va deprinde principiile. Pedro îi oferă cartea lui renumitului autor spaniol Francisco de Osuna: “am citit Abecedarul Spiritual, care încearcă să înveţe rugăciunea reculegerii și mi-a plăcut foarte mult. Citisem multe cărţi bune dar nu ştiam ce să fac în rugăciune şi nici cum să mă reculeg. M-am decis să merg pe acea cale a reculegerii cu toate puterile și am început să am momente de singurătate, având acea carte drept maestru.” În lipsa unui îndrumător tânăra soră Tereza ia cartea lui Osuna drept călăuză şi porneşte pe calea reculegerii. Practică din carte cât poate şi nu poate mult. DE atentă doar să evite păcatul de moarte, strictețea vigilenţei cerută de autorul franciscan părându-i-se atunci ceva imposibil. Nu ţineam cont de păcatele veniale. Departe de lume, într-un cătun de

munte, citind Osuna a început Dumnezeu să-și reverse harurile peste sufletul meu … dar eu nu înţelegeam ce mi se întâmplă. Domnul îi oferă în primele luni de practică scurte momente de rugăciune mistică. Nu bănuia cât de înalte şi de valoroase erau harurile pe care le primea. Consideră că îi era de folos să ştie ce dar a primit.