*** rs pag. 158 - pag. 164 Iehova ***Iehova

Definiţie: Numele singurului Dumnezeu adevărat, nume pe care şi l-a dat el însuşi. Iehova este Creatorul şi, prin urmare, Suveranul legitim al universului. „Iehova“ este traducerea în limba română a Tetragramei ebraice יהוה, care înseamnă „El face să devină“. Aceste patru litere ebraice corespund în multe limbi cu literele JHVH sau YHWH.

Unde se găseşte numele lui Dumnezeu în unele dintre cele mai folosite traduceri?

Biblia Cornilescu, ediţia nerevizuită: Numele divin apare la notele de subsol de la Geneza 22:14 şi Exodul 17:15, iar BC menţionează la nota introductivă următoarele: „Cuvântul DOMNUL arată cazurile când acest nume corespunde în original cu YHWH (Iehova)“. (Întrucât această traducere, la fel ca altele, foloseşte numele „Iehova“ în unele locuri, n-ar fi trebuit oare să dea dovadă de consecvenţă şi să folosească acest nume ori de câte ori apare Tetragrama în textul ebraic?)

Biblia Sinodală: În Facerea (Geneza) 22:14 şi în Ieşirea (Exodul) 17:15, numele divin apare în text sub forma „Iahvé“.

Biblia Galaction: În Facerea 22:14, numele divin este redat sub forma „Iahveh“.

Sănta Scriptură 1874: Numele divin este redat peste tot în Scripturile ebraice sub forma „Iehova“.

Biblia Ortodoxă: Numele divin apare în Facerea 22:14 şi în Ieşirea 33:19; 34:5, 6 sub forma „Iahve“.

Traducerea lumii noi: Această traducere foloseşte numele divin de 7.210 ori, în Scripturile ebraice şi în cele greceşti creştine.

The Emphatic Diaglott, de Benjamin Wilson: În această traducere (engleză) a Scripturilor greceşti creştine, numele „Iehova“ se găseşte în Matei 21:9 şi în alte 17 pasaje.

De ce multe traduceri ale Bibliei nu folosesc numele lui Dumnezeu sau îl folosesc numai de câteva ori?

În prefaţa de la Revised Standard Version citim: „Comitetul a revenit la redarea mai familiară din King James Version din două motive: 1) Cuvântul «Iehova» nu corespunde niciuneia dintre formele Numelui divin utilizate vreodată în ebraică. 2) Folosirea unui nume propriu pentru singurul şi unicul Dumnezeu, ca şi cum ar exista şi alţi dumnezei de care trebuia deosebit, a fost abandonată în iudaism înainte de era creştină şi este total nepotrivită pentru credinţa universală a Bisericii Creştine“. (Membrii acestui comitet s-au bazat pe propria lor concepţie cu privire la ce este potrivit sau nu când au eliminat aproape complet din Sfânta Biblie numele Autorului divin, nume care în textul original ebraic apare mai frecvent decât oricare alt nume sau titlu. Ei recunosc că au urmat exemplul adepţilor iudaismului, cărora Isus le-a zis: „Aţi anulat cuvântul lui Dumnezeu din cauza tradiţiei voastre“. — Mat. 15:6.)

Unii traducători s-au simţit datori să includă numele lui Dumnezeu cel puţin o dată sau de câteva ori în textul principal, chiar dacă nu l-au inclus de fiecare dată când apărea în ebraică. Evident, ei au urmat exemplul lui William Tyndale, care a inclus numele divin în traducerea Pentateuhului, publicată în 1530, punând astfel capăt obiceiului de a omite complet numele lui Dumnezeu.

Au folosit scriitorii inspiraţi ai Scripturilor greceşti creştine numele Iehova?

În secolul al IV-lea, Ieronim a scris: „Matei, care se mai numeşte şi Levi şi care din vameş a devenit apostol, a compus primul o Evanghelie despre Cristos în Iudeea, în limba ebraică şi cu caractere ebraice, în folosul celor circumcişi care au crezut“ (De viris inlustribus, cap. III). Această Evanghelie include 11 citate ale unor fragmente din Scripturile ebraice care conţin Tetragrama. N-avem niciun motiv să credem că Matei n-a citat acele fragmente aşa cum apăreau ele în textul ebraic.

Alţi scriitori inspiraţi ai Scripturilor greceşti creştine au citat sute de pasaje din Septuaginta, o traducere în greacă a Scripturilor ebraice. Multe dintre aceste pasaje conţineau Tetragrama ebraică în textul grecesc, fapt pe care-l atestă primele copii ale Septuagintei. Având în vedere atitudinea lui Isus faţă de numele Tatălui său, fără îndoială că discipolii lui Isus au păstrat acest nume în citatele respective. — Compară cu Ioan 17:6, 26.

George Howard de la universitatea din Georgia a scris: „Ştim sigur că iudeii vorbitori de limbă greacă au continuat să scrie יהוה în Scripturile lor greceşti. În plus, este foarte puţin probabil ca primii creştini evrei vorbitori de limbă greacă, care erau conservatori, să fi renunţat la acest obicei. Chiar dacă ei au folosit uneori cuvintele [Dumnezeu] şi [Domnul] când s-au referit la Dumnezeu, ar fi fost un lucru cu totul neobişnuit să scoată Tetragrama din textul biblic propriu-zis. ... Întrucât Tetragrama se afla încă în copiile greceşti ale Bibliei, copii care constituiau Scripturile bisericii primare, este raţional să credem că scriitorii N[oului] T[estament] păstrau Tetragrama în textul biblic când citau din Scripturi. ... Dar când aceasta a fost eliminată din V[echiul] T[estament] în limba greacă, a fost eliminată şi din citatele din V[echiul] T[estament] care apăreau în N[oul] T[estament]. Aşadar, cam pe la începutul secolului al doilea, folosirea unor înlocuitori ai numelui divin trebuie să fi dus la dispariţia Tetragramei din ambele Testamente“. — Journal of Biblical Literature, vol. LXXXXVI, nr. 1, martie 1977, p. 76, 77.

Care formă a numelui divin este corectă: Iehova sau Yahweh?

Nimeni nu poate şti astăzi cu certitudine cum se pronunţa iniţial în ebraică numele divin. De ce? Deoarece, în timpurile biblice, în ebraică se scriau numai consoanele, fără vocale. Cititorilor nu le era greu să adauge vocalele corespunzătoare pentru că această limbă se vorbea zi de zi. Cu timpul însă, printre iudei a apărut ideea superstiţioasă că ar fi greşit să se rostească numele lui Dumnezeu cu voce tare, astfel că au folosit expresii înlocuitoare. Secole mai târziu, erudiţii iudei au inventat un sistem de puncte care să indice vocalele necesare pentru a citi un text în ebraica veche, dar au combinat cele patru consoane ale numelui divin cu vocalele expresiilor înlocuitoare. Astfel, pronunţia originală a numelui divin s-a pierdut.

Mulţi erudiţi preferă pronunţia „Yahweh“, dar există unele incertitudini cu privire la această pronunţie, iar erudiţii nu au ajuns la un acord în acest sens. Pe de altă parte, forma „Iehova“ constituie pronunţia cea mai cunoscută şi acceptată în mod tradiţional de sute de ani în limba română.

În versiunea sa, intitulată The Emphasised Bible, J. B. Rotherham foloseşte peste tot în Scripturile ebraice forma Yahweh. Dar, într-o lucrare a sa de mai târziu, el a utilizat forma „Jehovah“ (Iehova), dând următoarea explicaţie: „JEHOVAH — Folosirea acestei forme englezeşti a numelui de amintire ... în versiunea de faţă a Psalmilor nu se datorează faptului că ne-am îndoi de corectitudinea pronunţiei Yahweh; este vorba doar de o preferinţă personală, bazată pe considerente de ordin practic. Dorinţa noastră este să nu ne depărtăm de forma cu care ochii şi urechile publicului s-au obişnuit într-o chestiune de acest fel. Lucrul cel mai important este ca numele divin să fie recunoscut cu uşurinţă“. — Studies in the Psalms (Londra, 1911), p. 29.

După ce a examinat diverse pronunţii, profesorul german Gustav Friedrich Oehler a ajuns la următoarea concluzie: „Din acest moment, eu voi folosi numele Iehova, pentru că, în realitate, acest nume a intrat în vocabularul nostru şi nu poate fi înlocuit“. — Theologie des Alten Testaments, ediţia a doua (Stuttgart, 1882), p. 143.

Eruditul iezuit Paul Joüon afirmă: „În traducerile noastre, în locul formei [ipotetice] Yahweh am folosit forma Jéhovah . . ., forma literară convenţională folosită în limba franceză“. — Grammaire de l’hébreu biblique (Roma, 1923), nota de subsol de la p. 49.

Majoritatea numelor suferă transformări când sunt redate dintr-o limbă în alta. Isus a fost evreu din naştere, iar în ebraică numele său se pronunţa probabil Yeshúa, dar scriitorii inspiraţi ai Scripturilor creştine nu au ezitat să folosească forma grecească a acestui nume, Iesoús. În majoritatea celorlalte limbi, pronunţia este uşor diferită, dar noi ne simţim liberi să folosim forma curentă din limba noastră. Acelaşi lucru este valabil şi pentru alte nume biblice. Aşadar, cum putem să manifestăm respectul cuvenit faţă de Acela care are cel mai important dintre toate numele? Evitând să pronunţăm sau să scriem numele său pentru că nu ştim exact cum se pronunţa iniţial? Sau, mai degrabă, folosind atât în vorbire, cât şi în scris forma obişnuită în limba noastră, lăudându-l pe Cel care poartă acest nume şi, ca închinători ai săi, comportându-ne într-un mod care-i aduce onoare?

De ce este important să cunoaştem şi să folosim numele lui Dumnezeu?

Poate cineva să întreţină relaţii strânse cu o persoană căreia nici măcar nu-i cunoaşte numele? Pentru cei care nu cunosc numele său, adesea Dumnezeu este doar o forţă impersonală, nu o Persoană reală

pe care o cunosc şi o iubesc şi căreia îi pot vorbi din inimă prin intermediul rugăciunii. Dacă se roagă, rugăciunile lor sunt nişte simple ritualuri, nişte repetări formale ale unor expresii învăţate pe de rost.

Isus Cristos le-a încredinţat adevăraţilor creştini misiunea de a face discipoli din oamenii tuturor naţiunilor. Când le predică acestor oameni, cum i-ar putea ajuta ei să-l distingă pe adevăratul Dumnezeu de dumnezeii falşi ai naţiunilor? Numai prin folosirea numelui său, aşa cum face Biblia. — Mat. 28:19, 20; 1 Cor. 8:5, 6.

Ex. 3:15: „Dumnezeu i-a zis ... lui Moise: «Iată ce să le spui fiilor lui Israel: „Iehova, Dumnezeul strămoşilor voştri, ... m-a trimis la voi“. Acesta este numele meu pe veşnicie şi prin el îşi vor aduce aminte de mine din generaţie în generaţie»“.

Is. 12:4: „Aduceţi-i mulţumiri lui Iehova! Chemaţi numele său! Faceţi cunoscute printre popoare lucrările sale! Vestiţi cât de înălţat este numele său!“

Ezec. 38:17, 23: „Iată ce a zis Domnul Suveran Iehova: ... «Şi mă voi preamări, mă voi sfinţi şi mă voi face cunoscut sub ochii multor naţiuni; şi vor şti cu siguranţă că eu sunt Iehova»“.

Mal. 3:16: „Cei ce se tem de Iehova au vorbit unul cu altul, fiecare cu tovarăşul lui. Iehova a luat aminte şi a ascultat. Şi o carte de amintire a început să fie scrisă înaintea lui despre cei ce se tem de Iehova şi despre cei ce se gândesc la numele său“.

Ioan 17:26: „[Isus s-a rugat Tatălui său:] Eu le-am făcut cunoscut numele tău şi-l voi mai face cunoscut, pentru ca iubirea cu care m-ai iubit tu să fie în ei şi eu în unitate cu ei“.

Fap. 15:14: „Simeon a istorisit amănunţit cum, pentru prima oară, Dumnezeu şi-a îndreptat atenţia spre naţiuni ca să scoată din ele un popor pentru numele său“.

Iehova din „Vechiul Testament“ este oare Isus Cristos din „Noul Testament“?

Mat. 4:10: „Isus i-a zis: «Pleacă, Satan! Căci este scris: „Lui Iehova [Domnului, BC şi altele], Dumnezeul tău, să te închini şi numai pentru el să îndeplineşti un serviciu sacru“»“. (Evident, Isus nu voia să spună că lui însuşi trebuia să i se aducă închinare.)

Ioan 8:54: „Isus [le-]a răspuns [iudeilor]: «Dacă eu mă glorific, gloria mea nu este nimic. Tatăl meu este cel care mă glorifică, el, despre care spuneţi că este Dumnezeul vostru»“. (Scripturile ebraice îl identifică în mod clar pe Iehova ca fiind Dumnezeul căruia iudeii pretindeau că-i aduc închinare. Isus nu a spus că el este Iehova, ci a spus că Iehova este Tatăl său. În acest fel, Isus a indicat cât se poate de clar că el şi Tatăl său erau două persoane distincte.)

Ps. 110:1: „Iată ce i-a zis Iehova Domnului meu [adică Domnul lui David]: «Stai la dreapta mea până îi voi pune pe duşmanii tăi ca scăunel pentru picioarele tale»“. (În Matei 22:41–45, Isus a explicat că el era „Domnul“ lui David, menţionat în acest Psalm. Aşadar, Isus nu este Iehova, ci acela căruia îi erau adresate aceste cuvinte ale lui Iehova.)

Filip. 2:9–11: „De aceea, şi Dumnezeu l-a ridicat [pe Isus Cristos] într-o poziţie înălţată şi i-a dat cu bunăvoinţă numele care este mai presus de orice alt nume, pentru ca în numele lui Isus să se plece orice genunchi: al celor din cer, al celor de pe pământ şi al celor de sub pământ, şi orice limbă să recunoască deschis că Isus Cristos este Domn spre gloria lui Dumnezeu, Tatăl“. (BC spune: „Orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domn“. BO şi BS spun: „Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl“.) (După cum se poate vedea, Isus Cristos este diferit de Dumnezeu Tatăl şi subordonat lui.)

Cum poate cineva să-l iubească pe Iehova şi în acelaşi timp să se teamă de el?

Biblia spune că trebuie să-l iubim pe Iehova (Luca 10:27) şi să ne temem de el (1 Pet. 2:17; Prov. 1:7; 2:1–5; 16:6). Teama sănătoasă de Dumnezeu ne îndeamnă să fim foarte atenţi să nu fim dezaprobaţi de el. Iubirea noastră faţă de Iehova ne stimulează să facem ce-i place şi să ne exprimăm recunoştinţa pentru nenumăratele sale manifestări de iubire şi de bunătate nemeritată.

Ilustrări: Este normal ca un copil să se teamă să-i displacă tatălui său, dar recunoştinţa pentru tot ce face tatăl său pentru el ar trebui să-l determine să manifeste o iubire sinceră faţă de el. Un scufundător ar putea spune că iubeşte marea, dar teama sănătoasă pe care i-o insuflă aceasta îl va face conştient că

trebuie să evite unele lucruri. În mod asemănător, iubirea noastră faţă de Dumnezeu ar trebui să fie însoţită de teama sănătoasă de a nu face ceva care ar putea atrage dezaprobarea sa.