Nucul uriaş din curtea acestora este un fel de “axis mundi” în jurul căruia se organizează universul cu cele două faţete fundamentale ale lumii, sacrul şi profanul, este, aşadar, un punct al demarcaţiei dintre cele două lumi. Arbore demonic in folclorul si credintele vechi si noi, ale multor popoare. Dupa Talmud, fiecare craca de nuc are noua frunze si in fiecare frunza se ascunde un demon. In aria noastra culturala, nucul nu se planteaza in curte, deoarece sub nuc nu creste nimic altceva. Mai exista credinta ca cel care va planta un nuc va muri in momentul in care grosimea tulpinii sale atinge pe cea a grumazului omului. Baba, care îl primeşte pe Gavrilescu, poate fi văzută ca un Cerber ce păzeşte porţile către Sacru, dar, de asemenea, poate fi văzută ca şi un Charon, luntrasul ce face trecerea spre dincolo. Ca şi taxatorul din primul episod, Baba are suficient timp pentru că, fiind o reprezentantă a Sacrului, existenţa ei e marcată de eternitate, şi nu de clipă. Interesantă în acest sens este remarca lui Gavrilescu, atunci când acesta, pradă reflexului banalului cotidian, îi atrage atenţia babei că a stat ceasul. Pentru Sacru, ceasul nici nu există, pentru că în Sacru nu există nici o delimitare matematică, totul fiind o curgere firească de eternitate. Totodată, cafeaua pe care o bea aici protagonistul, poate fi văzută ca un elixir magic, o licoare menită să-l trezească pe Gavrilescu la cunoaştere, să-i deştepte luciditatea. 

Cele trei fete sunt apariţii delicate, de mare suavitate şi rămân învăluite în mister, fiind departe de reprezentările de vulgaritate, pe care nivelul literal, acela al existenţei lor într-un bordel, le poate sugera. Ele pot fi văzute ca întrupări benefice, dar şi malefice, pot fi zâne, ursitori, iele, dar în acelaşi timp, pot fi văzute şi prin prisma apartenenţei lor la cele trei civilizaţii străvechi.        ×Grecoaica este exponenta unei civilizaţii antice, creatoare de legende, de mituri, creatoarea unei culturi de mare profunzime, o cultură în care coordonatele fundamentale rămân Binele, Frumosul şi Adevărul .        ×Evreica este reprezentata unei civilizaţii, de asemenea, antice, o civilizaţie misterioasă, care a creat Vechiul Testament, fundament al religiei creştine şi Psalmii regelui David, tulburătoare poeme de iubire, importante contribuţii la dezvoltarea literaturii universale.        ×Ţiganca poartă o bogată simbolistică în care se împletesc conotaţii ţinând de cânt, dans, magie, descântec, nomadism, libertate absolută .  Din această perspectivă, cele trei fete pot fi văzute şi ca trepte de cultură, pe care intelectualul din Gavrilescu trebuie să le parcurgă pentru a se considera împlinit. Mitul, înflorirea artelor, a filosofiei, credinţa, iubirea, magia, libertatea, sunt toate dimensiuni care asigură desăvârşirea unei traiectorii existenţiale, care nu-i puteau lipsi celui chemat să se iniţieze în sacru.  

Jocul fetelor are o semnificaţie ritualică, acestea îl supun pe Gavrilescu la un joc al ghicirii, ca o probă a iniţierii: trebuie să ghicească ţiganca din cele trei: o ţigancă, o grecoaică şi o evreică. Este un joc al aparenţelor şi realităţii, ca o horă a ielelor ce îl desprinde pe erou de realitate. Dar jocul se încheie cu un eşec repetat, anticipat de existenţa ratată a eroului.

Fetele pot fi:PARCELE

Sunt armature ale marelui cosmos, ca si cele ale micului cosmos, care concentreaza cele trei calitati ale fiintei, forme fundamentale ale zeitei-radacina. Tiganca poate fi Tamas(simbolizata de negru), grecoaica este Sattwa (simbolizata de alb), evreica este Rajas(simbolizata de rosu). Sunt Tamas, descendenta, intunecata, insumand in ea posibilitatile de inertie si de ignoranta, goana dupa indeplinirea dorintelor, tendintele materialiste, faza de “inspiro”; Sattwa, tendinta ascendenta, luminoasa, cu nazuinta de reintegrare in principiu, dorinta

de evolutie tendintele mistice, sufletul, faza de “inspiro”; Rajas, expansiva, pasionala, epuizand amploarea, adica dimensiunea orizontala, neutralitate, spiritual, faza de “apnce”.

IELE Ielele sunt fapturi feminine supranaturale intilnite in mitologia romaneasca, foarte raspindite in superstitii, carora nu li se poate stabili insa un profil precis, din cauza marii diversitati a variantelor folclorice. Totusi, cel mai frecvent, Ielele sunt descrise ca niste fecioare zanatice, cu o mare putere de seductie si cu puteri magice, avind aceleasi atribute ca Nimfele, Naiadele, Dryadele, sau chiar si ca Sirenele. Ielele locuiesc in vazduh, in paduri sau in pesteri, in munti, pe stinci sau pe maluri de ape, in balarii sau la raspintii, scaldindu-se adesea in izvoare. Se crede despre ele ca apar in special noaptea la lumina lunii, rotindu-se in hora, in locuri retrase (poieni silvestre, iazuri, maluri de riuri, rascruci, vetre parasite sau chiar in vazduh, dansind goale, numai cu sinii goi, cu parul despletit, mai rar cu vestmint de zale sau infasurate in valuri transparente si cu clopotei la picioare); dansul lor specific este hora; locul pe care au dansat ramine ars ca de foc, iarba nemaiputind creste pe locul batatorit, iar crengile copacilor din jur fiind pirlite; mai tirziu, cind iarba rasare din nou, culoarea acesteia este verde-intunecata, nu e pascuta de vite, iar terenul devine prielnic inmultirii ciupercilor din specia "lingura zinei". Ielele apar uneori cu trup, alteori sint doar naluci imateriale, cu aspect iluzoriu de tinere femei vesele; de obicei, folclorul le reprezinta tinere si frumoase, voluptuoase si seducatoare, nemuritoare, zburdalnice pina la delir, vindicative si rele, fara a fi totusi structural malefice.

Birjarul, care în ultimul episod îl duce din nou spre ţigănci, odinioară dricar, este şi el un luntras către “dincolo”, iar sugestiile morţii devin din ce în ce mai clare. Dezorientat de real şi de ireal, Gavrilescu se duce iar la ţigănci spre “a le cere socoteală”, pentru timpul său rătăcit, pentru fisurarea normalităţii sale. Ajuns aici, îşi întâlneşte iubita din tinereţe, Hildegard, care-l aştepta “tânără ca atunci”. Asemeni lui Dante, care pătrunde în Paradis sub îndrumarea lui Beatrice, Gavrilescu va intra în liniştea sacră.  TRAMVAIUL- simbol al lumii moderne dar careese multumeste sa-si duca traiul obisnuit, banal,acelasi mereu si care refuza cunoasterea ; « masina a timpului linear »

Casa = este văzută ca şi templu aflându-se în centru lumii, este imaginea universului. În viziune luiEliade casa este un centru şi un spaţiu domestic totodată, camera reprezintă o imagine simbolicăa omului.

Pădure = peisaj închis şi sacru, centru şi izvor al vieţii, spaţiu întunecat şi labirintic cetrezeşte spaimele ancestrale, pădurea este un loc de retragere, de meditatie şi de rugaciune.Hildegard , mireasa din moarte a lui Gavrilescu îl duce spre acceaşi padure – Băneasa.

Colonelul  Lawrence devine, în textul lui Eliade, prin repetiţie, un simbol. Gavrilescuvorbeşte despre acesta cu admiraţie şi chiar a învăţat pe de rost o serie de fraze despre Lawrence alArabiei, fraze pe care le-a auzit de la nişte tineri studenţi, în tramvai. Colonelul este, în acestcontext, simbolul unui om căruia destinul îi hărăzise o condiţie mediocră; graţie tenacităţii deexcepţie, colonelul Lawrence şi-a transformat traseul mediocru într-o soartă eroică: refuzat dearmata britanică pentru efectuarea serviciului militar, personajul istoric despre care vorbim adevenit mai târziu cel mai iscusit negociator cu lumea arabă, în timpul primului război mondial.Jocul destinului se împlineşte însă întotdeauna, colonelul a murit într-un banal accident, pe timpulunei arşiţe teribile, deci nu eroic. Personajul îl fascinează pe Gavrilescu, pentru că, în subconştient,acesta este măcinat de durerea neîmplinirii sale, de durerea mediocrităţii pe care nu şi-a depăşit-oniciodată, deşi are un suflet de artist şi a fost făcut pentru arta pură. Gavrilescu e un individ care îşiignoră încărcătura nativă, rostuirea, şi surd la chemările rostului său, se lasă răpus

de căldura mare (o posibilă “încercare grea” scoasă în cale de destin), cade definitiv în mediocritate.

Titlul nuvelei sugerează un spaţiu în care se observă manifestarea sacrului ascuns în profan (hierofanie). Locul numit la ţigănci este un spaţiu în care se realizează trecerea de la moarte la viaţă, un loc în care determinările temporale şi spaţiale se anulează; reprezintă simbolic lumea cealaltă, liberă de contingenţele timpului şi ale spaţiului, în care locuiesc nemuritorii.

 Obiectele din casa ţigăncilor sunt şi ele bizare, apar şi dispar, au forme incerte, ciudate: sunt coridoare, paravane, oglinzi, mobile neobişnuite, totul într-o ambianţă exotică în care există un joc de lumină şi întuneric. Interiorul capătă semnificaţia unui labirint în care nimic nu pare stabil, unspaţiu al iniţierii. Rătăcirea prin labirintul lucrurilor este o scenă halucinantă, amestec de veghe şi coşmar. Eroul este împiedicat de tot felul de obiecte casnice, iar după ce rătăcirea se încheie imaginea pe care o vede în oglindă este sugestivă pentru semnificaţia ascunsă a evenimentelor prin care a trecut. Draperia în care se înfăşoară are şi ea o semnificaţi ascunsă, simbolizând giulgiul cu care se înveleşte mortul. În momentul în care rătăcirea prin labirintul din casa ţigăncilor ia sfârşit, îşi face apariţia bărâna care încearcă să afle dacă şi-a dat seama de ce i s-a întâmplat. Gavrilescu nu realizează semnificaţia ascunsă a evenimentelor, deoarece trăieşte prea mult în spaţiul profan al existenţei şi este dependent de timpul concret.

LABIRINTUL Simbol al vietii,labirintul este spatiul tenebros, dar regenerator din trupul marii zeite,forma a imaginarului nascator de excese si proiectie a infinitului. Labirintul este creat din rapantii, ofera posibilitati de alegere, presupune probe, incercari si ispite,experiente in care ratiunea este inutila.O parabola bine configurata apare in “La tiganci”,unde Gavrilescu devine prizonierul unui univers labirintic.Intrarea lui in bordeiul cu multe cotloane este asociata cu o regasire,dar sugereaza si sentimentul abandonului care naste revolta.Parasit de cele trei fete ,personajul incearca sa gaseasca drumul cel bun urmarind peretele unui paravan care pare nesfarsit,iar momentul in care apare dincolo de acest paravan,sufocat de caldura se dezbraca. Nuditatea inseamna parasirea formei si individualitatii,conditie pe care Gavrilescu o accepta greu ,cu teama si apoi cu resemnare . Gavrilescu impins de frica,inaintand cu prudenta ,alergand din instinct ,reuseste sa ajunga in ultimul moment intr-un coridor semiluminat,probabil aproape de poarta celeilalte vieti,si capata sansa de a fi imbracat din nou, aproape impotriva vointei sale,dupa cum ii spune baba.Instinctiv, pleaca si rataceste in lumea existentei istorice pentru a se putea intoarce si a regasi paradisul sau nunta cu Hildegard.Experienta lui Gavrilescu echivaleaza cu initierea in moarte, caci « a iesi si a intra intr-un labirint este ritual initiatic prin excelenta; si totusi,orice existenta, chiar si ea mai linistita, poate fi asimilata cu inaintarea intr-un labirint ».Ratacirea in bordeiul tigancilor contine un mesaj si un avertisment asupra lumii profane, deoarece, intors in realitatea istorica, eroul afla un alt labirint: in locurile conuscute sunt alti oameni si alte posibile drumuri.

Bordeiul in care este dus mai intai Gavrilescu, dupa ce a platit un fel de “vama”, poate simboliza in sens arhaic un loc in care se desfasoara initierea. Ajuns aici, Gavrilescu uita existent din afara, dar intra intr-o stare in care, deodata, amintirile devin foarte vii, deschizandu-I privirea catre trecut. Memoria vie ii da posibilitatea sa se intoarca in vremea tineretii, ramasa pentru el ca o lume fericita gratie intalnirii cu Hildegard. Bordeiul tigancilor (La tiganci) este purtator al unui secret ce se pastreaza de la inceputul lumii sau contine”in nuci” creatia insasi.