NOŢIUNI DESPRE DEZASTRE

Noţiuni generale – Clasificare

In evoluţia sa societatea a fost deseori afectată de efectele dezastruoase ale unor fenomene naturale care, apărute prin surprindere au creat un volum mare de victime omeneşti şi de distrugeri de bunuri şi valori materiale. Aceste fenomene naturale cu urmări tragice pentru colectivitate de oameni şi animale au fost denumite CALAMIT Ă TI.

In prezent, pe lăngă riscurile apariţiei acestor fenomene naturale, societatea contemporană este confruntată şi cu riscurile determinate şi de unele activităţi umane ce devin periculoase dacă sunt scăpate de sub control. Aceste evenimente cu efecte dezastruoase determinate de activităţi umane sunt denumite CATASTROFE.

Atât calamităţile naturale cât şi catastrofele care se abat la anumite intervale de timp sau accidental asupra unor zone diferite de pe glob şi care pot cuprinde mari colectivităţi umane cu urmări grave sunt considerate DEZASTRE

A.CALAMITAŢI NATURALEIn ţara noastră, calamităţile naturale îşi pot manifesta acţiunea distructivă in funcţiile de

tipurile acestora, astfel : cutremure de pământ, alunecări de teren, innundaţii, secete, furtuni, înzăpeziri, epidemii şi epizotii.

Pot apărea, de asemenea, şi incendii de păduri sau de culturi agricole ca urmare a unor secete prelungi.

1. Cutremurele de pământ

Se consideră că acestea deţin un loc aparte in cadrul calamităţilor naturale prin urmările lor dezastruoase. Cutremurele de pământ sunt fenomene naturale provocate de mişcările scoarţei pământului (mişcări tehnice), erupţii vulcanice, alunecările de teren, prăbuşirea unor peşteri sau a unor grote etc.

Din totalul cutremurelor produse, cele mai multe, aproximativ 70 la sută sunt de origine tectonică. In ţara noastră, curtremurele de pământ sunt aproape în totalitate de natură tectonică, avându-şi originea mai ales in zona Vrancei (cutremure intermediare), în zonele subcarpatice şi mai puţin în părţile de nord-vest ale ţării (cutremure de suprafaţă). In deplasarea plăcilor tehtonice care formează scoarţa terestră, rocile înmagazinează o cantitate foarte mare de energie pe care o eliberează la un moment dat, provocând cutremurele. Locul de producere al cutremurului (focarul) poate fi : de suprafaţă, intermediar ( 50-250 km.) s-au la adâncime (250-700 km). Punctul de la suprafaţa pământului aflate chiar deasupra focarului se numeşte EPICENTRU.

Datorită vibraţiilor violente ale scoarţei terestre, cutremurele de pământ produc un număr mare de victime în rândul oamenilor ,animalelor şi pierderi deosebite de valori şi bunuri materiale. In secolul XX în întreaga lume sunt cunoscute peste 30 de asemenea cutremure deosebite violente în care şi-au pierdut viaţa peste 3 milioane de oameni, mai mult de 12 milioane au fost răniţi şi peste 30 milioane au rămas fără adăpost,

Cel mai puternic cutremur şi cele mai mari distrugeri, deosebit de grave pe plan mondial, s-au produs la începutul secolului XXI mai exact în ziua de 26.12.2004, in Indonezia cu emicentrul în Sumatra. Cutremurul cu o magnitudine de 9 grade pe scara RICHTER, a format cele mai mari valori “TSUNAMI” , cu înălţimea de peste 20 m. Şi care au devastat plajele celor 11 ţări aflate in zonă, cele mai lovite fiind Indonezia, Thailanda, India, Şri-Lanka, Malvine şi care au suferit pierderi umane estimate la aproximativ 300 mii din care 150 mii numai în Indonezia. Se estimează că forţa cutremurului a fosat atât de mare încât nu se poate echivala cu aproximativ 1 milion de bombe atomice de tip “ Hirosima”. In afara pierderilor umane care au afectat 52 de ţări (mulţi fiind turişti din diferite state ale lumii) au rezultat şi mulţi sinistraţi, de ordinul milioanelor, din care copii foarte mulţi, aproximativ 1,5 milioane.

Cutremurul principal a fost urmat şi de altele, insă de intensitate mult mai mică şi care nu au mai provocat distrugeri sau pierderi umane.

Cutremurele care au afectat grav ţara noastră în secolul XX au fost cele din 1940 şi 1977.

Cutremurul din 10.11.1940, a fost deosebit de puternic, provocând moartea a 1000 de persoane şi rănirea a 4000. S-au produs mari distrugeri în părţile centrale şi de sud ale Moldovei şi în zona subcarpatică a Munteniei. In Bucureşti, unde au murit 400 persoane au fost afectate numeroase construcţii printre care blocul CARLTON de 11 etape.

Cutremurul din 04.03.1977, a cuprins o zonă seismică vastă fiind propagat pe direcţia nord-est şi sud-vest (epicentrul în zona Vrancei). Au fost produse importante pagube pe aproape o treime din teritoriul ţării, cele mai afectate zone au fost : cea subcarpatică din Muntenia (Câmpina, Valea Călugărească, Vălenii de Munte, Boldeşti, Bucureşti), precum şi în alte părţi importante din Muntenia, Moldova şi Oltenia. In diferite zone s-au produs şi alunecări de teren (Albeşti, Zabalea, Dumitreşti, etc.) s-au prăbuşiri de teren (zona Giurgiu). Acest cutremur a provocat un număr foarte mare de victime (1541 morţi şi 11275 de răniţi) şi pagube materiale imense (760 unităţi economice, distruse s-au scoase din funcţiune, peste 230 de locuinţe şi clădiri social-culturale avansate). Valoarea totală a pierderilor provocate de cutremur a depăşit 2 miliarde de dolari.

Cutremurele pot fi evaluate prin măsurători în funcţie de energia eliberată, variaţia acceleraţiei, etc. sau prin aprecierea urmărilor produse de seism. In raport de metoda folosităs-au stabilit “scări „ de evaluare: una a mărimii – magnitudinea cutremurului determinată de energia eliberată (scara RICHTER) şi cealaltă a intensităţii cutremurului (scara MERCALI, MEDVEDEV etc.) legată de amploarea distrugerilor produse de acestea. Sacara Richter are valori de la 1-10, iar scara Mercali are valori de I-XII.

In general, pe glob se produc anual peste un milion de cutremure, însă “semnificative” (cu magnitudinea 3-3,9 pe scara Richter sau intensitatea II-III pe scara Mercali) sunt aproximativ 60.000 de mişcări seismice. In ţara noastră se produc anual cîteva zeci de cutremure “semnificative” dar majore numai unul la o perioadă mai îndelungată de 30-50 de ani sau mai mult.

Din datele cunoscute în ţara noastră, în decursul istoriei, cutremurele mai mari cu adâncimi la 70-200 km., au avut loc astfel :

- la 27 august 1491 ora 12.00 cu magnitudinea de 7,1 grade Richter, descris de Grigore Ureche, pe timpul domniei lui Stefan cel Mare – când s-a prăbuşit turnul cetăţii Sucevei;

- la 26 octombrie 1802 – cu magnitudinea de 7,2 grade Richter; descris de Nicolae Iorga - când a căzut turnul Coltei şi turnurile bisericilor Bârlad, Iaşi, Bacău, Plumbuita;

- la 23 ianuarie 1838 , la orele 18.45 cu magnitudinea de 6,9 grade Richter, descris de consulul francez – când au rezultat distrugeri mari în Bucureşti şi cca 600 morţi. Se formează lacul Roşu:

- la 10 noiembrie 1940 cu magnitudinea de 7,4 grade Richter când s-a prăbuşit blocul Carlton şi au murit cca 1000 persoane şi 4000 răniţi.

- La 4 martie 1977, ora 21,22 cu magnitudinea de 7,2 grade Richter când s-au distrus foarte multe locuinţe şi au rezultat l571 morţi şi 11275 răniţi.

Cutremurele de mai mică intensitate cu urmări mai puţin importante au avut loc în anii 1986, 1990, 2001. Acestea au avut magnitudinea cuprinsă între 5-5,6 grade Richter.

2. Alunecările de teren Alunecările de teren se produc pe versanţii dealurilor prin deplasarea rocilor de-a lungul pantei sau

lateral ca urmare a unor fenomene naturale (ploi torenţiale, mişcări tehtonice, prăbuşiri ale unor grote, eroziuni puternice, etc.) sau chiar ca urmare a unor activităţi umane.

Cu toate că nu produc pierderi şi distrugeri la fel de mari ca celelalte fenomene naturale distructive, alunecările de teren sunt totuşi periculoase prin posibilitatea distrugerii unor construcţii, determinată de deplasarea rocilor sau prin acoperire. Pot, de asemenea, bara cursul unor ape curgătoare, creând lacuri de acumulare temporare sau permanente, sau pot produce chiar distrugerea unor baraje.

Alunecările de teren sunt destul de răspândite, în ţara noastră, după statisticile întocmite, existând o suprafaţă aproximativ 900 mii hectare pe care se pot produce alunecări de teren.

Lacul Roşu este rezultatul celei mai cunoscute alunecări de teren care a barat râul Bicaz.Alunecările de teren de mai mare amploare s-au produs la Malul cu Flori (1979) şi Vârzării în

judeţul Dâmboviţa, Zemeş (1992) în judeţul Buzău, Izvoarele (1993) în judeţul Galaţi şi multe altele în ultimii 10 ani. Au fost diistruse peste 100 case şi peste 25 ha teren puternic degradat.

3.InundaţiileInundaţiile produse de ploi, uneori depăşesc albia râurilor şi prin revărsare acoperă întinse

suprafeţe de teren. Si inundaţiile ca şi celelalte tipuri de calamităţi, se pot datora atât unor fenomene naturale cât şi a unor activităţi umane (inundaţii accidentale).

Cele mai frecvente inundaţii sunt cele produse prin revărsarea apelor curgătoare sau formarea unor torente din cauza ploilor abundende de lungă durată, topirea rapidă a straturilor de zăpadă, blocării cursurilor de apă de către gheţari s-au creării unor baraje prin alunecări de teren etc.Ploile torenţiale şi topirea zăpezilor crează condiţii pentru creşterea nivelului apelor curgătoare şi revărsarea acestora peste albie , revărsare care poate cuprinde suprafeţe întinse de teren. Acest fenomen conduce la crearea unui front de apă – unda de viitură a cărei amplasarea depinde de cantitatea şi durata precipitaţiilor, precum şi de distribuţia acestora in cazul unui bazin hidrografic. Undele de viitură pot transporta cantităţi foarte mari de apă, de câteva sute de ori, chiar mai mare, decât în mod obişnuit. Aşa de exemplu in cadrul inundaţiilor din 1970 Mureşul a transportat în zona Ardealului 2400 m.c. în comparaţie cu 21 m.c. pe sec. când transporta in regim de ape mici.In ţara noastră, după datele cunoscute, există aproape 100 localităţi şi peste 1500 ha teren care poate fi inundate pe Someş, Mureş, Tisa, Crişuri, Dunăre, Argeş, Vedea, Bega, Ialomiţa, Timiş, Jiul, Olt, Buzău, Prut şi altele.

4. Inzăpezirile şi avalanşele Inzăpezirile apar ca rezultat al căderilor abundente de zăpadă şi viscole care pot dura de la câteva

ore până la câteva zile. Ele îngreunează în special deplasarea mijloacelor de transport de toate tipurile( aeriene, rutiere, feroviare) activitatea în obiectivele agricole, aprovizionarea cu materii prime, energie electrică şi gaze pentru agenţii economici, precum şi telecomunicaţiile, etc.

Pentru îndepărtarea cantităţilor mari de zăpadă de pe căile de acces şi pentru rularea normală a activităţilor economico-sociale este necesar un număr mare de mijloace mecanice specializate şi de oameni.

Avalanşele se produc de regulă în munţi cu versanţi abrupţi şi se formează din zăpadă care se strânge pe pantele din apropierea vârfurilor. Rezultă astfel nămeţi urişi care, în anumite condiţii (seisme supradimensionare) îşi pierd stabilitatea şi se prăbuşesc.

Avalanşele au o mare forţî distrructivă şi provoacă în zonele pe care le cuprind daune materiale complexelor industriale şi hidrotehnice, căilor ferate şi şoselelor, reţelelor electrice şi de comunicaţii, cabanelor şi locurilor din apropiere şi uneori produc vitime omeneşti

5. Incendiile de pădure In incendiile de păduri, combustibilul principal este format din masa de arbori, indiferent dacă sunt

verzi sau uscaţi. Pentru aprinderea lor au loc două procese succesive :- ridicarea temperaturii lemnului verde ]ntre 250-400 grade Celsius, ceea ce le permite

începerea distilării lemnului şi emiterea apoi a gazelor foarte combustibile (tip metan);- începînd de la acest punct termic de distilare se produce o autoaprindere a lemnului.Incendierea pădurilor este favorizată de secetă, vânt, absenţa fişiilor focului din pădure(spaţii libere

în interiorul pădurii) şi de fulgere.Cauza incendierii pădurilor o constituie însă neglijenţa omului şi mai rar fenomenele naturii.

B. CATASTROFELEIn această categorie de dezastre, pot fi incluse : distrugerea unor baraje sau a altor lucrări

Hidrotehnice, accidentele de circulaţie (auto, de căi ferat, aeriene sau navale), accidentele datorate muniţiein neexplodată sau a armelor artizanale, prăbuşirea unor mine sau a unor galerii subterane, accidentele industriale nucleare, chimice , explozii si incendii diferite.

1. Distrugerea barajelorConstrucţiile hidrotehnice au un rol important în producerea de energie electrică, alimentarea cu

apă potabilă şi industrială, asigurarea apei pentru irigaţii, atenuarea viiturilor, etc.Distrugerea barajelor sau a altor lucrări hidrotehnice poate fi cauzate de unele erori de proiectare

sau de construcţie, dar şi de cutremure sau alunecări de teren.Pagubele riscului la construcţiile hidrotehnice pot să atingă nivelul celor provocate la mari

calamităţi, de aseea este necesar să se facă evaluarea riscului şi planificarea măsurilor de protecţie cu maximum de răspundere.

Cu toate măsurile luate prin proiectarea şi realizarea construcţiilor hidrotehnice, statisticile indică o creştere a numărului accidentelor. In perioada 1946-1955, s-au înregistrat 12 ruperi la cele peste 2000 baraje executate în această perioadă în lume, iar în anii 1956-1965 s-au înregistrat 24 ruperi la cele peste 2500 baraje executate. Creşterea numărului accidentelor este legată, fără îndoială, de asumarea uneori riscuri sporite din dorinţa de a asigura construcţii economice, prin folosirea unor amplasamente mai puţin favorabile.

Distrugerile de baraje din ultimele decenii ale secolului XX au provocat pagube de sute de miliarde de dolari, distrugerea unor localităţi întregi, precum şi multe victime în rândul populaţiei.

In ţara noastră este cunoscut accidental de la unul din celulele de evacuare a apei de la barajul Vidraru, care a provocat pagube materiale în aval de baraj, până s-a reuşit să se înlîture avaria produsă.

2. Accidentele de circulaţie – auto, de căi ferate, aeriene sau navale. Catastrofele mari care se întâlnesc în domeniul transporturilor sunt produse de accidentele care au loc pe căile de comunicaţii rutiere, feroviare şi aeriene.

In catastrofele auto şi de căi ferate, de regulă cauzele producerii accidentelor respective sunt datorate greşelilor de circulaţie, defectele care pot apărarea la materialul rulant, respective şi uneori de acte de terorism (24 mai 2004 – Mihăileşti – Buzău şi aprilie 2004 în Spania).

In catastrofele navigaţiei aeriene, pericolul prezintă construcţiile existente în zona aerodromurilor, zonele muntoase, deruloase (neluarea în seamă de pilotaj), apariţia unor defecţiuni în funcţionarea mijlocului respectiv (avion, elicopter), iar în perioada actuală, actele de terorism (11 septembrie 2001 în S.U.A.).In caz de cădere a avioanelor, elicopterelor, un pericol real există atât pentru cei aflaţi la bordul navelor, dar şi pentru cei care se găsesc în zona de impact cu solul (cazul Baloteşti).

In toate asemenea cazuri, factorii periculoşi care intervin sunt : combustibilul în cantităţi mari, metalul uşor care la temperaturi înalte intră în combustie , iar la avioanele militare – muniţia existentă la bordul acestora.

In catastrofele marine, o cauză importantă care poate să conducă la accidente navale, rămâne greşeala de pilotaj. Erorile de navigaţie, pot duce fie la eşuarea fie la coleziunea cu stânci, a navelor care pot produce răsturnări, scufundări, incendii, devarsarea în mare a substanţelor petroliere, chimice, etc cu urmări ecologice asupra zonelor respective sau cu victime omeneşti.

Regulile de navigaţie maritime şi mijloacele de semnalizare în caz de pericol, completate cu prognozele meteo, evită în mare măsură, accidentele pe timpul transportului naval.

3. Acidentele datorate muniţiei neexplodată sau a armelor artizanale Sub denumirea generală de muniţii, sunt incluse următoarele : cartuşe de toate tipurile, proiectilele,

bombele, torpilele, minele, petardele, grenadele şi orice elemente încărcate cu substanţe explozive. In timp de pace şi război, un mare rol îl prezintă acţiunea de identificare a muniţiei şi apoi neutralizarea acestora.-

Detectarea propriu-zisă a muniţiei rămasă neexplodată se face de către formaţiunile de specialitate folosind dispozitive speciale, cu mari performanţe, care pot executa determinări la mari adîncimi. Sunt însă şi situaţii când muniţia este amplasată la suprafaţă în scopuri teroriste sau când se facdiverse săpături pentru amplasarea unor construcţii. In toate aceste situaţii, nu se face identificarea lor, ci se ocoleşte şi se anunţă imediat poliţia pentru a asigura paza zonei până la sosirea formaţiunilor de specialitate.

In marea lor majoritate, muniţia rămasă neexplodată sau care a fost amplasată special în scopuri teroriste, prezintă un mare periciol şi în cazurile când nu se respectă regulile de protecţie, în momentul când aceastea au fost observate, produc explozii care produc bunuri materiale şi în multe situaţii victime omeneşti.

4. Prăbuşirea unor mine sau a unor galerii subterane Minele şi galeriile subterane au fost şi rămân în continuare locuri unde pot să apară dezastre şi

mai ales datorită intervenţiei umane. In mine şi în galeriile subterane se concentrează peste limita admisă gaze subterane, în special în gazul metan şi care la cea mai mică neglijenţă în exploatarea respectivă, aceasta se aprinde şi produc dezastre. Pe lângă distrugerile galeriilor respective, sunt grav afectaţi minerii din mina respectivă.

5. Accidentele nucleareFiecare cetăţean al terrei este expus permanent unei iradieri naturale datorate radiaţiei ionizante

prezente în natură.In afara acestora , omul este supus şi unei iradieri artificiale, în special, în domeniul medical cu

ocazia investigaţiilor sau terapiilor. De asemenea, mai sunt persoane care sunt expuse în procesul muncii unor iradieri permanente dar controlate.

O iradiere suplimentară a organismului uman rezultă din răspândirea în atmosfera a radionuclizilor rezultaţi din experimentele nucleare, dar mai ales în ultimul timp producerii unor accidente în centralele nucleare. Sunt cunoscute accidentele nucleare de la Windacela (1957), Three Mile Island (1979) şi în mod deosebit Cernobal (1986), care au produs pericole grave prin contaminarea mediului înconjurător, pe suprafeţe mari şi cu o populaţie destul de densă.

Se cunoaşte că radiaţiile ionizante sunt dăunătoare organismuluui uman şi în această situaţie populaţia trebuie să fie protejată faţă de o expunere inutilă şi excesivă.

Deoarece, efectele radiaţiilor sunt determinate de doza de radiaţii primită care asociază un factor de risc , s-au stabilit limita maximă pentru doze, atât pentru personalul din mediul de lucru cu radiaţiile de 50 m Sv/an, cât şi pentru populaţie de 5 m Sv/an. In prezent se consideră că principalele surse de accident nuclear care pot creşte iradierea suplimentară sunt : sateliţii artificiali cu combustibil nuclear, avioane care transportă substanţe radioactive sau arme nucleare, navele maritime sau submarinele care au instalaţii nucleare de la centralele electrice nucleare, mijloacele de transport terestre sau a surselor radioactive.In cazul accidentelor produse , la centrala nucleară, degajările radioactive care au loc sunt propagate de vânt sub formă de aerosoli sau gaze, concentraţia lor crescând cu distanţa. Acestea conţin radioizotopi de xenon, krypton, ion şi cesiu, care prezintă risc pentru om prin expunerea externă faţă de radiaţie şi prin expunere internă (în cazul consumului de elemente, ape contaminate sau inhalării aerului contaminat cu substanţe radioactive).

In ţara noastră există patru zone de risc nuclear : 1. Zona Cernavodă unde Centrala Electrică Nucleară este proiectată pentru cinci sectoare de

660 MW anvelopate, considerate foarte sigure în exploatare. Unitatea nr. 1intrată în funcţiune în anul 1996 funcţionează la întreaga capacitate, iar celelalte patru unităţi sunt în construcţie. Un accident grav la CEN Cernavodă deşi foarte improbabil, datorită sistemelor speciale de securitate şi datorită “anvelopei”, ar putea afecta 3 judeţe (Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi) şi Delta Dunării.

2. Zona Kozlodui (Malul drept al Dunării în Bulgaria la aproximativ 12 km sud-vest de localitatea Bechet (jud. Dolj). Centrala lucrează cu un număr de 6 reactoare nucleare având o putere totală de 3420 MW. Din aceste 4 reactoare nucleare sunt “anvelopate” cu o putere de 400 MW fiecare. Un accident grav la CNE Kozlodui ar putea afecta pe teritoriul României 7 judeţe, iar un accident nuclear major ar putea afecta mare parte din teritoriul naţional şi consecinţe grave în aval de fluviul Dunărea şi în special Delta Dunării.

3. Zona Piteşti, unde lucrează un reactor nuclear, în cadrul Sucursalei de Cercetări Nucleare Piteşti. Un accident la acest reactor nuclear, ar putea produce urmări mult mai mici de mare capacitate cu cele prezentate mai sus.

4. Zona Măgurele – în apropierea Bucureştiului în comuna Măgurele (judeţul Ilfov), există un reactor mic de cercetare cu o putere de 2 MW. Reactorul a fost utilizat în scopuri ştiinţifice şi didactice iar în prezent, datorită vechimii sale este oprit, fiind în curs de dezafectare. Insă, pînă la închiderea procesului de dezafectare, pregătirile la urgenţă pentru această instalaţie se vor menţine având în vedere mai ales distanţa mică faţă de Bucureşti.

6. Accidentele chimice Accidentele chimice se pot produce pe timpul fabricării prelucrării, depozitării sau transportului

substanţelor toxice industriale şi care prin concentraţie mai mari decît cele admise pun în pericol sănătatea oamenilor.

Sunt considerate substanţe toxice industriale acele produse chimice care au o acţiune vătămătoare în concentraţii mici şi pe distanţe mari ce depăşeşte limitele întreprinderii (agentului economic).

Dintre produsele chimice fabricate sau utilizate în mod obişnuit şi în cantităţi mari se consideră că prezintă pericol chimic următoarele categorii de substanţe:

- substanţele cu acţiune iritantă, caustică şi sufocantă, axfisiantă cum sunt : clorul, accidul clorhidric, acidul azotic, acidul fluorhidric, oxizi de sulf, oxizi de azot, amoniacul, fosgenul, clorocianuri, etc.

- substanţele cu acţiune generală: hidrogen sulfurat, fosfina, oxizii fosforului, oxiclorura de fosfor, acidul cianhidric, oxidul ciahidric, sulfura de carbon etc.

Substanţele toxice industriale se pot găsi sub formă de gaze, gaze lichefiate, gaze comprimate, vapori, aerosoli sau lichide şi pot acţiona asupra omului prin inhalare, prin ingerarea sau prin contactul cu pielea.

Prin eliminarea în mediul înconjurător a unor părţi sau a întregii cantităţi de substanţă toxică industrială existentă în cisternă(autocisternă), instalaţie, etc., se crează la locul producerii accidentului un raion contaminat, iar pe direcţia de deplasare a vântului la sol, un nor toxic şi care în funcţie de concentraţie poate produce oamenilor aflaţi în zonă, intoxicaţii puternice până la intoxicaţii letale.

Zona letală este stabilită zona în care prin inhalarea substanţelor toxice se pot produce moartea persoanei într-un minut.

Zona de intoxicare este considerată zona în care prin inhalarea substanţei toxice timp de 30 minute până la o oră se prioduce intoxicarea organismului uman fiind necesar tratament medical.

Substanţele toxice industriale sunt cu atât mai periculoase cu cât persistenţa acestora este mai mare peste valoarea concentraţiei admise.

In ultimul deceniu, în lume s-au produs peste 100 accidente chimice, dintre care 30 au fost deosebit de grave. Cea mai mare catastrofă chimică a avut loc în India la 3 dec. 1984 când au murit 2500 persoane şi câteva zeci de mii au fost intoxicate.

In ţara noastră, ca urmare a dezvoltării industriei chimice, în special în jumătatea a doua a secolului XX, au avut loc şi accidente chimice, fie în cadrul societăţilor cu profil chimic fie în timpul transportului cu substanţe chimice industriale cu toxicitate mai ridicată.

Sunt cunoscute accidentele chimice pe timpul transportului cu cisterne de acid clorhidric, atât auto cât şi pe calea ferată (cazurile de la Bucureşti-Triaj, Ploieşti-Triaj). Aceste accidente au poluat mai mult mediul înconjurător, dar nu au făcut victime omeneşti.

Cazurile în care au rezultat şi victime omeneşti, s-au semnalat în cadrul societăţilor comerciale cu profil chimic. Cel mai puternic accident chimic a avut loc în Bucureşti pe platforma chimică Dudeşti la 10 noiembrie 1979, când la un vagon cisternă de 40 tone amoniac s-a produs o spărtură în peretele cisternei, în urma căruia amoniacul s-a răspândit în imediata apropiere (vagonul era tras în incinta societăţii comerciale SICOMED SA pentru descărcare) pe o rază de aproximativ 100 m. Ulterior amoniacul s-a răspândit în atmosferă şi pe direcţia vântului la sol a format un nor toxic care s-a deplasat pe o lungime de aproximativ 2 km de la locul accidentului. Bilanţul accidentului a fost tragic: 30 salariaţi au fost intoxicaţi letal în decurs de 15-30 minute, iar peste 100 salariaţi au fost intoxicaţi care au necesitat îngrijiri medicale perioade îndelungate.

După anul 1979 şi până în prezent, ca urmare a intensificării măsurilor de protecţie civilă, pe platforma chimică Dudeşti, nu s-au mai produs dezastre de mari proporţii care să pună în pericol viaţa salariaţilor. Mici accidente (începuturi de incendii) au mai avut loc atât la SC POLICOLOR SA cât şi la SC CHIMOPAR SA şi SC SICOMED SA, dar care au fost rezolvate de salariaţii societăţilor respective. Pe timpul transportului, cel mai mare accident chimic produs în ţara noastră a avut loc în apropierea localităţii MIHAILESTI, judeţul BUZAU, la 24 mai 2004, când în urma expoloziei azotatului de amoniu (2 tone ambalat în saci), existent în mijlocul de transport, a provocat moartea a 18 persoane şi rănirea altor 13 persoane care s-au aflat în apropierea locului exploziei.