NOTE DE CURS DREPT PROCESUAL PENAL 2008

Formator Răileanu Ruxandra-Paula Procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti detaşat SNG

BIBLIOGRAFIE:La întocmirea notelor de curs au fost avute în vedere următoarele lucrări de specialitate:-ALEXANDRU PINTEA „INCEPEREA, EFECTUAREA SI TERMINAREA URMARIRII PENALE”;- GEORGE ANTONIU, NICOLAE VOLONCIU „PRACTICA JUDICIARA PENALA”;-M. APETREI „DREPT PROCESUAL PENAL”,1998;-V. DONGOROZ „EXPLICATII TEORETICE ALE CODULUI DE PROCEDURA PENALA ROMAN”;-GH.MATEUŢ „PROCEDURA PENALA,PARTE GENERALA SI PARTE SPECIALA;- Prof. univ. dr.I.NEAGU „ TRATAT DE PROCEDURA PENALA”;- Prof. univ. dr. N.VOLONCIU „TRATAT DE PROCEDURA PENALA”,1996,-LEGEA NR.304/2004.- CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL ROMÂNIEI *** Republicat Text în vigoare începând cu data de 28 martie 2008 Textul Codului de procedură penală, republicat în Monitorul Oficial nr. 78 din 30 aprilie 1997, a fost actualizat prin produsul informatic legislativ LEX EXPERT în baza actelor normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 25 martie 2008: - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 207/2000; - Legea nr. 296/2001, abrogată prin Legea nr. 302/2004; - Legea nr. 456/2001; - Legea nr. 704/2001, abrogată prin Legea nr. 302/2004; - Legea nr. 756/2001, abrogată prin Legea nr. 302/2004; - Legea nr. 169/2002; - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2002*; - Legea nr. 281/2003; - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2003; - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2003; - Rectificarea publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 756 din 29 octombrie 2003; - Legea nr. 159/2004; - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004; - Legea nr. 302/2004; - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2004; - Legea nr. 480/2004; - Legea nr. 576/2004; - Legea nr. 160/2005; - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2005; - Legea nr. 356/2006;

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2006; - Legea nr. 79/2007; - Decizia Curţii Constituţionale nr. 610/2007; - Decizia Curţii Constituţionale nr. 1058/2007; - Decizia Curţii Constituţionale nr. 1086/2007; - Decizia Curţii Constituţionale nr. 190/2008; - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2008; - Legea nr. 57/2008.

De asemenea la baza lucrării au fost avute în vedere şi următoarele suporturi de curs ale formatorilor Şcolii Naţionale de Grefieri, prilej cu care autorul le adesează mulţumiri pentru colaborare şi materialele furnizate:

Urmărirea Penală-Suport de Curs 2008-2009 LAVINIA IONESCU- procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti- detaşat S.N.G.;Drept procesual penal Suport de Curs pentru grefierii debutanţi din parchete ION CIAFALON – procuror şef Serviciul Teritorial Galaţi – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism; ELENA BORŞ – prim grefier la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi; Drept procesual penal Note de Seminar pentru grefierii debutanţi din parchete CRINA ROŞAN – grefier la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti; Note de curs- Seminar Drept procesual penal, Amara 2008 Formatori: CORNELIA PRISECARIU- Prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi; LIVIU BECERU- Prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecatoria Paşcani.

CUPRINS

NOŢIUNI INTRODUCTIVE DE DREPT PROCESUAL PENALProcesul penal – elemente definitoriiTITLUL I: Regulile de baza şi acţiunile în procesul penal CAPITOLUL I : Principiile fundamentale ale procesului penalCAPITOLUL II :Acţiunea Penală Obiectul şi subiectul acţiunii penale Subiecţii acţiunii penaleTrăsăturile acţiunii penale Punerea în mişcare, exercitarea şi stingerea acţiunii penaleCAPITOLUL III : Acţiunea Civilă CAPITOLUL IV : Părţile în procesul Penal  CAPITOLUL V : Participarea altor persoane în procesul penalTITLUL AL DOILEA COMPETENŢA CAPITOLUL I : Felurile competentei §1. Definiţie si clasificare Secţiunea IICompetenţa teritorială§2. Indivizibilitatea şi conexitatea Dispoziţii comuneCAPITOLUL AL II-LEA : Incompatibilitatea si strămutarea

§1. Incompatibilitatea&2. Strămutarea judecăţii cauzei penale TITLUL AL TREILEA Probele şi mijloacele de probaCAPITOLUL I : Dispoziţii generale. Definiţia probeiPertinenţa, concludenţa şi utilitatea probelorAprecierea probelorMijloacele de probă§1. Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului§2. Declaraţiile părţii vătămate, părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente§3. Declaraţiile martorilor§4. Confruntarea§ 5. Înscrisurile§ 6. Interceptările şi înregistrările audio sau video (art.911 Cod de procedură penală)§ 7. Mijloacele materiale de prob㧠8. Constatarea tehnico-ştiinţifică şi constatarea medico-legal㧠9. ExpertizeleCAPITOLUL AL III-LEA : Alte procedee utilizate la administrarea probelor §1. Comisia rogatorie şi delegarea§ 2. Folosirea interpreţilorTITLUL IV MĂSURILE PREVENTIVECAPITOLUL I : Noţiuni generale despre masurile procesuale §1. Noţiunea de măsură procesuală§2. Felurile măsurilor procesuale.§3. Luarea masurilor preventive§4. Înlocuirea sau revocarea masurilor preventive (art.139 C.proc.pen.)§5. Încetarea de drept a masurilor preventive (art.140 C.proc.pen.)§6. Reţinerea §7. Obligarea de a nu părăsi localitatea (art.145 C.proc.pen) §8. Obligarea de a nu părăsi ţara (art.136 alin.1 lit.c C.proc.pen. raportat la art.1451 C.p.p.).§9. Arestarea preventivă DISPOZITII SPECIALE PRIVIND MASURILE PREVENTIVEPENTRU MINORICAPITOLUL III :Alte masuri procesualeTITLUL V ACTE PROCESUALE SI PROCEDURALE COMUNECapitolul I : Acte procesuale şi procedurale§1. Distincţia dintre actele procesuale şi actele procedurale.§2. Clasificarea actelor procesuale şi procedurale comune.CAPITOLUL I : Acte procedurale§ 1.Cererea

§ 2. Citaţia.§3. Mandatul de aducere şi comunicarea actelor de procedură.CAPITOLUL II : Modificarea actelor procedurale, îndreptarea erorilor materiale şi înlăturarea unor omisiuni vădite §1. Modificarea actelor procedurale ( art.194 ). §2. Îndreptarea erorilor materiale . Art.195 C.pr.pen. §3. Înlăturarea unor omisiuni văditeCAPITOLUL III : Instituţii legate de actele procesuale şi procedurale.§1. Termenele şi Sancţiunile procedurale.§2. Cheltuielile judiciare.§3. Amenda judiciara.TITLUL VI Urmărirea penală CAPITOLUL I : Obiectul urmăririi penale

LIMITELE URMĂRIRII PENALETRĂSĂTURI CARACTERISTICE ALE URMĂRIRII PENALEOrganele de urmărire penalăActele organelor de urmărire penalăCompetenta organelor de urmărire penală şi a organelor de constatareCompetenta procurorului în efectuarea urmăririi penaleSupravegherea exercitată de procuror în activitatea de urmărire penală Modalităţi de exercitare a supravegheriiCAPITOLUL II : Efectuarea urmăririi penale§1. Modurile generale de sesizare a organelor de urmărire penală§2. Modurile speciale de sesizare a organelor de urmărire penală§3. Actele premergătoare §4. Începerea urmăririi penale –art.229 Cod de procedură penală .§5. Desfăşurarea urmăririi penale§6. Încetarea urmăririi penale §7. Suspendarea urmăririi penale (art. 239-241 C.pr.pen.)§8. Scoaterea de sub urmărire penală§9. Clasarea §10. Prezentarea materialului de urmărire penală învinuitului şi inculpatului (art.250 şi 257 Cod de procedură penală) §11.Terminarea urmăririi penale (art.255-260 Cod de procedură penală).CAPITOLUL III : Trimiterea în judecată (art.261-269 Cod de procedură penală)CAPITOLUL IV : Reluarea urmăririi penale: Plângerea împotriva actelor şi măsurilor de urmărire penalăAnexe- modele de adrese, referate, rezoluţii, ordonanţe

INTRODUCERE

În structura tipică a procesului penal distingem trei faze:- urmărirea penală;- judecata;- punerea în executare a hotărârilor penale;

Această compartimentare a procesului penal corespunde specificului activităţilor ce se impun a fi desfăşurate în vederea bunei rezolvări a cauzei penale.

Împărţirea procesului penal în mai multe faze o găsim în legislaţiile moderne, istoria procesului penal consemnând pe acest plan construcţii procesuale din care lipseşte o asemenea structură. Bunăoară, forma acuzatorială a procesului penal conducea la rezolvarea cauzei aproape în întregime în şedinţa de judecată, activitatea premergătoare judecăţii lipsind aproape cu desăvârşire. Forme însă uşor conturate ale urmăririi penale ca fază distinctă a procesului penal, încep să apară în Europa Apuseană în secolul al XIII-lea când s-a profilat aşanumita „investigaţie” sau „anchetă”.

Desigur că acele forme incipiente ale desfăşurării procesului penal, într-o formă mult simplificată, nu răspundeau sarcinilor deosebite care se impun pe planul reacţiei sociale pentru tragerea la răspundere penală a celor ce săvârşesc infracţiuni. În mod practic, identificarea autorului unei infracţiuni, prinderea acestuia şi administrarea probelor în vederea trimiterii în judecată impun în mod necesar existenţa unei faze procesuale premergătoare judecaţii, această etapă fiind urmărirea penală.

Pentru a se ajunge la actul de justiţie, în cele mai multe situaţii nu este suficientă activitatea instanţei, după cum de altfel există numeroase cazuri în care conflictul juridic penal născut din săvîrşirea reală sau presupusă a unei infracţiuni se poate stinge înainte de pronunţarea unui act jurisdicţional.

A doua fază a procesului penal, judecata, permite continuarea soluţionării pricinii penale în condiţii de publicitate, deplină contradictorialitate şi de exercitare plenară a dreptului la apărare, astfel încât hotărârea instanţei rămasă definitivă să exprime adevărul cu privire la fapta săvârşită şi gradul de vinovăţie a făptuitorului, sintetizată în sancţiunea penală aplicată acestuia.

Punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti penale, a treia fază a procesului penal, are menirea traducerii în viaţă a hotărârilor penale şi realizarea scopului legii penale şi ale legii procesual penale.

Raţiunea creării unui modul distinct de urmărire penală constă în faptul că activitatea desfăşurată de grefierul din cadrul parchetului este diferită faţă de cea a grefierului ce îşi exercită activitatea în instanţă.

Prin urmare, este necesară cunoaşterea în concret atăt a activităţii grefierului cît şi a procurorului în măsura in care interacţionează cu atribuţiile acestuia.

NOŢIUNI INTRODUCTIVE DE DREPT PROCESUAL PENAL

Procesul penal – elemente definitorii

Săvârşirea infracţiunii dă naştere unui raport juridic în virtutea căruia statul are dreptul de a trage la răspundere pe autorul faptei care cade sub incidenţa legii penale. Suportarea consecinţelor săvârşirii unei infracţiuni sau tragerea la răspundere penală are loc prin intervenţia organelor abilitate într-un mod strict reglementate de lege, norme ce formează materia dreptului procesual penal sau aşa numitul drept formal.

Procesul penal, într-o definiţie unanim acceptată în doctrină, este activitatea reglementată de lege, desfăşurată într-o cauză penală de către organele judiciare cu participarea părţilor şi a altor persoane, ca titulare de drepturi şi obligaţii, având ca scop constatarea la timp şi în mod complet a infracţiunilor şi tragerea la răspundere penală a celor care le-au săvârşit, în aşa fel încât prin aceasta se asigură ordinea de drept precum şi apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor.

Din definiţia mai sus enunţată pot fi extrase elementele definitorii ale procesului penal şi anume:

- procesul penal este o activitate- activitatea este reglementată de lege- se realizează într-o cauză penală- implică mai multe persoane pe care le vom numi subiecţi procesuali- are un scop bine definit

A. Procesul penal este o activitate prin care organe specializate ale statului (poliţie, parchet, instanţă) descoperă săvârşirea unor infracţiuni, identifică pe autorii acestora, administrează probe şi trag la răspundere pe cei vinovaţi.Această activitate poate îmbrăca diferite forme în funcţie de faza procesuală a

actului jurisdicţional, adică acte premergătoare, informaţii, anchetă, cercetare judecătorească.

B. Procesul penal este o activitate reglementată de lege în sensul că sunt prevăzute într-o modalitate foarte strictă modul de desfăşurare a activităţilor organelor statului, succesiunea acestora, drepturile şi obligaţiile participanţilor.Astfel, cadrul legislativ procesual penal indică şi dispune formele în care se poate materializa activitatea procesuală.

C. Procesul penal se realizează într-o cauză penală în sensul că legile procesual penale se aplică de către organul judiciar competent doar după săvârşirea unei infracţiuni.

Sub raportul elementelor constitutive ale unei fapte penale declanşarea procesului penal este determinată de obiectul material (fapta) şi obiectul juridic (valoarea ocrotită de lege) al infracţiunii.

D. Procesul penal implică diverşi subiecţi procesuali desfăşurându-se pe de o parte de către organele abilitate ale statului cu participarea părţilor pe de altă parte (ex. învinuit persoană vătămată) şi a altor persoane (ex martor, experţi).

E. Procesul penal are ca scop constatarea infracţiunii, tragerea la răspundere a infracţiunilor şi apărarea ordinii de drept a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor.

Avem aşadar, un scop imediat şi un scop general.Scopul imediat îl constituie constatarea infracţiunii ş justa pedepsire a

infractorilor impunându-se desfăşurarea acestei activităţi cu operativitate (în caz contrar legiuitorul sancţionând nerespectarea operativităţii cu instituţia prescripţiei răspunderii penale ).

Scopul general este prevăzut în mod expres de art.1 al.2 C.p.p. conform căruia procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul respectării legilor.

TITLUL I: Regulile de baza şi acţiunile în procesul penal

CAPITOLUL I : Principiile fundamentale ale procesului penal

1. DefiniţiePrincipiile de bază ale procesului penal sunt reguli cu caracter general în

temeiul cărora este reglementată întreaga desfăşurare a procesului penal.Reguli cu caracter general în temeiul cărora este reglementată întreaga

desfăşurare a procesului penal, idei diriguitoare şi fundamentale potrivit cărora este organizat sistemul judiciar şi se desfăşoară activitatea procesual penală, reguli cu grad de generalitate şi importanţă mare în procesul penal. În faza de urmărire penală şi judecată principiile se aplică într-o continuă interacţiune şi condiţionare reciprocă.

Conţinutul fiecărui principiu este determinat de existenţa celorlalte reguli de bază - principiul legalităţii este principiul cadru înlăuntrul şi cu respectarea căruia se realizează celelalte principii. Toate principiile sunt înscrise în lege, se realizează în formele prev. de lege. Principiul aflării adevărului în raport cu celelalte pot fi considerate condiţii de realizare a rolului activ.

Principiul egalităţii participanţilor se leagă de principiul folosirii limbii materne, oficialitatea de principiul operativităţii.În vederea realizării scopului său procesul penal funcţionează după anumite reguli de bază cu caracter general, iar dreptul procesual penal are următoarele 13 principii fundamentale, care pot fi împărţite în două grupe :

Prima grupă reuneşte principii pe care Codul de procedură penală le consacră în art.2-8 sub denumirea de reguli de bază ale procesului penal.

1. principiul legalităţii procesuale2. principiul oficialităţii3. principiul aflării adevărului4. principiul rolului activ al organelor judiciar penale5. garantarea libertăţii persoanei 6. respectarea demnităţii umane 7. prezumţia de nevinovăţie 8. garantarea dreptului la apărare 9. principiul folosirii limbi materne - limba în carde se desfăşoară

procesul penal

§2. Principii înscrise expres ca reguli de bază în Codul de procedură penală:

- principiul legalităţii procesuale Această regulă este reglementată de art.2 al.1 C.p.p., care prevfede că „Procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.” Conform regulii enunţate principiul legalităţii se aplică atât în cursul urmăririi cât şi al judecăţii, acest principiu verificându-se în raport cu toate normele care reglementează un act şi nu numai în raport cu o anumită dispoziţie legală.

Aşa cum am menţionat anterior întregul proces penal este o activitate reglementată de lege, în sensul că toate activităţile participanţilor în cadrul acestuia se realizează doar în conformitate cu dispoziţiile legii.

Acest principiu este necesar să se regăsească în orice activitate judiciară regăsindu-se în Constituţie art.51 al legii fundamentale prevede că respectarea Constituţiei şi a supremaţiei legii este obligatorie, astfel încât art.2 C.p.p., devine o aplicare într-un domeniu concret a unui principiu cu aplicabilitate generală.

Respectarea legislaţiei se aplică pe toată durata procesului penal oglindindu-se în sarcinile organelor judiciare (procurorul supraveghează

activitatea organelor de cercetare penală, iar între parchete şi instanţă există un control reciproc ( control încrucişat).

- legalitatea procesuală şi - legalitatea substanţială care presupune legalitatea incriminării şi

sancţiunilor de drept penal se verifică în raport cu toate normele care reglementează un act, garanţii procesuale, sancţiuni juridice care intervin în caz de nerespectare şi răspundere penală, civilă, administrativă, disciplinară a unor subiecţi care încalcă acest principiu.

Principiul legalităţii presupune deci, ca întreaga desfăşurare procesuală, toate activităţile participanţilor la procesul penal, să aibă loc şi să se realizeze numai în conformitate cu dispoziţiile legii, consecinţa efectuării unui act de procedură cu nerespectarea dispoziţiilor legale, fiind nulitatea acelui act şi necesitatea refacerii lui.

- principiul oficialităţii - art.2 alin. 2 Cod procedură penală „Actele necesare desfăşurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu,

afară de cazul când prin lege se dispune altfel.” De regulă săvârşirea unei infracţiuni (cu excepţia câtorva puţine la număr) dă naştere unui drept al statului exercitat prin organele sale abilitate de a trage la răspundere pe infractor ( adică determinarea procesului penal, nefiind nevoie de o sesizare venită din partea unei persoane).

Principiul oficialităţii guvernează materia procesului penal, definindu-l, spre deosebire de dreptul procesual civil care este guvernat de principiul disponibilităţii (în sensul că pornirea unui proces de natură civilă se afla strict la latitudinea persoanei al cărui drept a fost încălcat).

Excepţii de la principiul oficialităţii:- o restrângere a principiului oficialităţii se manifestă în acele situaţii în care

legea nu permite organului judiciar să declanşeze acţiunea penală din oficiu, fiind necesară o încuviinţare sau o autorizare prealabilă (ex: infracţiuni săvârşite de senatori, deputaţi, preşedintele României, judecători, infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate ş.a.) Menţionăm că în cazul acestor excepţii derogarea de la principiul oficialităţii se referă doar la declanşarea acţiunii, ulterior acestui moment procesul penal se desfăşoară conform celorlalte reguli.

- principiul oficialităţii nu îşi găseşte aplicabilitatea atunci când legea condiţionează desfăşurarea procesului penal de existenţa unei plângeri prealabile

formulate de partea vătămată, caz în care oficialitatea este înlocuită cu aspecte proprii disponibilităţii, iar procesul penal nu se poate declanşa şi nici desfăşura decât urmare introducerii unei plângeri prealabile de către persoana vătămată plângere care ulterior trebuie susţinută de către aceasta pe tot parcursul procesului.

De exemplu în cazul anumitor infracţiuni legea condiţionează pornirea şi desfăşurarea procesului penal de existenţa plângerii prealabile a părţii vătămate (art.180, 181, 193 Cp etc.).

Deşi, la prima vedere în aceste cazuri apare ca aplicabil principiul disponibilităţii, se constată că nu există o identitate întrucât în cadrul procesului penal odată formulată plângerea prealabilă, partea vătămată nu poate determina limitele acţiunii penale. De exemplu dacă persoana vătămată formulează plângere prealabilă, pentru infracţiuni prev. de art.181 împotriva lui y, dacă ulterior se constată că infracţiunea a fost comisă şi de z, plângere prealabilă se considera formulată împotriva ambilor. O situaţie identică se întâlneşte şi în cazul retragerii plângerii. - plângerea prealabilă nu se confundă cu principiul disponibilităţii din dreptul civil care presupune dr. de a intenta acţiunea, dr. de a determina limitele, dr. de a renunţa la acţiune, dr. de a recunoaşte pretenţia şi de a stinge litigiul prin tranzacţie, de a ataca hot şi de a cere executarea silită a acesteia. cauze de acuzare publică – unde principiul oficialităţii acţionează pe deplin; cauze de acuzare privată - acţiunea penală se pune în mişcare din voinţa părţii vătămate; şi cauze de acuzare privat publică- acţcţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă dar odată declanşată acţiunea, procesul penal se desfăşoară din oficiu;

-principiul aflării adevărului - art. 3 Cod procedură penală „În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu

privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.” Această regulă este reluată sub alte forme şi de alte dispoziţii ale Codului de procedură penală de ex.

- art.67 C.p.p. în baza căruia părţile pe tot parcursul procesului penal pot solicita administrarea unor probe ce pot ajuta organele judiciare la stabilirea situaţiei de fapt reale şi implicit la aflarea adevărului. A afla adevărul în cauza penală înseamnă a realiza o concordanţă deplină între situaţia de fapt, aşa cum s-a petrecut aceasta în materialitatea ei şi concluziile la care a ajuns organul judiciar cu privire la împrejurările respective. De asemenea, presupune cunoaşterea realităţii situaţiei de fapt şi toate împrejurările referitoare la persoana făptuitorului;

Adevărul trebuie dovedit şi descoperit sub toate aspectele Ceea ce influenţează aflarea adevărului este sistemul probator Constatarea existenţei sau inexistenţei faptei, forma de vinovăţie, mobilul şi scopul Concordanţa între situaţia de fapt şi concluziile organelor judiciare Aflarea adevărului este legată de principiul rolului activ al organelor judiciare Pentru părţi dreptul să dovedească împrejurări (loialitatea procesuală) Obligaţia oricărei persoane să contribuie la aflarea adevărului Adevărul judiciar presupune concordanţa care se realizează între aspecte reţinute de organe judiciare şi care determină convingerea, probele strânse şi administrate în speţă, diferit de adevărul obiectiv

Principiul aflării adevărului este completat cu diferite dispoziţii legale dintre care, poate cea mai importantă este aceea din art.1 Cod de procedură penală, conform căreia procesul penal are ca scop constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

-principiul rolului activ al organelor judiciare - art.4 Cod procedură penală„Organele de urmărire penală şi instanţele de judecată sunt obligate să aibă

rol activ în desfăşurarea procesului penal.”Potrivit acestui principiu organele judiciare sunt obligate, în stabilirea

adevărului, să cerceteze toate probele necesare în cauză, chiar dacă făptuitorul recunoscând fapta, renunţă la administrarea probelor; organele judiciare sunt obligate să stabilească toate faptele care au concurat la producerea rezultatului. În conformitate cu actualele norme procesual penale învinuitul sau inculpatul are dreptul să nu dea declaraţii (aşa-zisul drept la tăcere) organelor judiciare revenindu-le obligaţia legală de a iniţia administrarea întregului probatoriu. Tot conform acestui principiu organele judiciare sunt obligate să explice părţilor drepturile şi obligaţiile lor procesuale şi posibilităţile lor de realizare. Acest rol activ al organelor judiciare îmbracă mai multe faţete şi anume:

- în legătură cu stabilirea adevărului (obligaţia organelor judiciare de a nu rămâne pasive şi de a administra orice probă necesară aflării adevărului).- în libera apreciere a probelor

- în legătură cu asigurarea drepturilor părţilor prin luarea unor măsuri (exemplu stabilirea persoanelor cărora le revine obligaţia legală de prevenire a prejudiciilor).

- în legătură cu îndrumarea, sprijinirea şi informarea părţilor în vederea exercitării drepturilor conferite de lege (ex. părţile au dreptul să ştie că în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize, au dreptul să cunoască obiectivele acesteia).

-principiul garantării libertăţii persoanei Art. 23 din Constituţie prevede că libertatea individuală a persoanei sunt

inviolabile, aceasta reglementare regăsindu-se în art.5 Cod procedură penală „În tot cursul procesului penal este garantată libertatea persoanei.

Nici o persoană nu poate fi reţinută, arestată sau privată de libertate în alt mod şi nici nu poate fi supusă vreunei forme de restrângere a libertăţii decât în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.

Dacă cel împotriva căruia s-a luat măsura arestării preventive sau s-a dispus internarea medicală ori o măsură de restrângere a libertăţii consideră că aceasta este ilegală, are dreptul, în tot cursul procesului penal, să se adreseze instanţei competente, potrivit legii.

Orice persoană care a fost, în cursul procesului penal, privată de libertate sau căreia i s-a restrâns libertatea, ilegal sau pe nedrept, are dreptul la repararea pagubei suferite, în condiţiile prevăzute de lege.” Garanţiile procesual penale ale libertăţii persoanei pot îmbrăca diferite forme dar ele pot fi grupate în funcţie de câteva aspecte semnificative:

- măsurile preventive pot fi dispuse în condiţii strict enumerate de lege.- măsurile de prevenţie sunt dispuse de organe judiciare specializate

( atribuţiile celor mai calificate organe);- măsurile preventive sunt limitate ca timp, şi pot fi înlăturate atunci când

nu mai sunt întrunite temeiurile care au justificat măsura. Libertatea persoanei este un drept fundamental al omului cu o valoare socială de mare importanţă - reţinerea, arestarea preventivă se pot disune decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege – măsurile preventive au o durată diversificată în funcţie de caracterul lor limitare în timp - libertate provizorie - revocare sau înlocuire.

-principiul respectării demnităţii umane Actuala Constituţie prevede că nimeni nu poate fi supus torturii şi

nici unui fel de pedeapsă sau tratament inuman sau degradant, reluând la nivelul de principiu fundamental dispoziţii ale Convenţiei împotriva torturii, convenţiei la care România a aderat şi art. 3 din CEDO

La nivel procesual penal acest principiu se regăseşte în art.51 C.p.p., care prevede că orice persoană care se află în curs de urmărire penală sau de judecată trebuie tratată cu respectarea demnităţii umane, supunerea acesteia la

tortură, la tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, este pedepsită prin lege. România a înţeles să facă aplicabil acest principiu prin incriminare, în dreptul penal substanţial a torturii în art.2671 Cp, precum şi prin prevederea în C.p.p., a unor dispoziţii ce disciplinează procesului penal.

Sub acest aspect legea penală prevede că nici o împrejurare excepţională (război, lupta împotriva terorismului) nu poate justifica tortura. Nu sunt însă acte de tortură atunci când durerea sau suferinţă rezultă exclusiv din sancţiuni legale (ex. lipsirea de libertate urmare a punerii în executare a unui mandat de arestare).

-principiul prezumţiei de nevinovăţie – art.52 Cod procedură penală „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.”

Prezumţia de nevinovăţie garantează protecţia persoanelor în procesul penal împotriva arbitrariului în stabilirea şi tragerea la răspundere penală. Pe de altă parte, acest principiu îl scuteşte pe inculpat de a-şi dovedi nevinovăţia, stabilind acuzatorului sarcina de a proba vinovăţia prin mijloacele de probă reglementate de lege.

Astfel, conform art.66 Cod proc.pen. învinuitul sau inculpatul nu este obligat să probeze nevinovăţia sa. În cazul când există probe de vinovăţie, învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. Prezumţia de nevinovăţie poate fi interpretată şi ca o regulă conform căreia nici o persoană nevinovată nu poate fi trasă la răspundere penală.

Această prezumţie este însă relativă putând fi răsturnată prin probe care atestă vinovăţia fără nici un dubiu. Atunci când probele administrate într-o cauză lasă loc de îndoială în ceea ce priveşte vinovăţia persoanei cercetate, prezumţia de nevinovăţie nu este răsturnată urmând a se face aplicarea regulii conform căruia orice dubiu profită învinuitului sau inculpatului (in dubio pro reo). Regula in dubio pro reo - orice îndoială este în favoarea inculpatului se referă numai la situaţii de fapt nu şi la interpretarea normelor juridice şi nici a dispoziţiilor cu caracter echivoc dintr-o hotărâre.

Este strâns legată de aflarea adevărului, stă la baza tuturor garanţiilor procesuale legate de protecţia persoanei în procesul penal.

Garantează protecţia persoanei împotriva arbitrariului în stabilirea şi tragerea la răspundere penală.

-principiul garantării dreptului la apărare Acest principiu are o consacrare naţională cât şi internaţională.

În dreptul intern art. 24 din Constituţie instituie ca regulă fundamentală a activităţii judiciară acest drept, textul legii fundamentale prevede că dreptul la apărare este garantat, în tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistaţi de un avocat, ales sau numit din oficiu). - art.6 Cod procedură penală:

„Dreptul de apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal.

În cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de lege şi să administreze probele necesare în apărare.

Organele judiciare au obligaţia să-l încunoştinţeze, de îndată şi mai înainte de a-l audia, pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia şi să-i asigure posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării.

Orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal.

Organele judiciare au obligaţia să încunoştiinţeze pe învinuit sau inculpat, înainte de a i se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat de un apărător, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de ascultare. În condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege, organele judiciare sunt obligate să ia măsuri pentru asigurarea asistenţei juridice a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu are apărător ales.” La nivel internaţional art. 6 C.E.D.O. obligă organele judiciare ale statelor semnatare să garanteze dreptul persoanei de a avea acces la o justiţie echitabilă.

Componenta ce mai importantă a dreptului la apărare este asistenţa juridică, legislaţia internă respectând acest drept prin art.6 C.p.p. care obligă organele judiciare să aducă la cunoştinţa învinuitului, înainte de a i se lua prima declaraţie, că are dreptul de a fi asistat de un avocat. Mai mult chiar în situaţia în care învinuitul este reţinut, arestat în altă cauză, minor, militar, sau ori de câte ori se apreciază a fi necesar (art.171 C.p.p.) asistenţa juridică este obligatorie.

Dreptul la apărare poate îmbrăca următoarele aspecte:- partea îşi poate apăra singură interesele (situaţiile în care asistenţa

juridică nu este obligatorie) legea procesual penală instituind o serie de drepturi şi garanţii procesuale care îi permit acest lucru.

- organul judiciar este obligat să ia în considerare aspectele în favoarea fiecărei părţi (obligaţie ce decurge din principiul rolului activ) care am făcut vorbire anterior).

- în anumite situaţii asigurarea dreptului la apărare este obligatoriu.Trăsăturile esenţiale ale dreptului la apărare sunt următoarele:

1 – dreptul la apărare este garantat în tot cursul procesului.2 – dreptul la apărare este garantat tuturor părţilor.3 - poate îmbrăca forme multiple raportat la faza în care se află

procesul penal. - prin independenţa instanţei, prin căile de atac, prin ierarhia instanţelor modul de organizare al instanţelor etc. Art. 6 al.2 şi 3 C.E.D.O. stipulează orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată a fi nevinovată, având dreptul să fie informat în termenul cel mai scurt asupra naturii şi cauzei acuzaţiei reţinute împotriva sa, să dispună de timpul şi înlesnirile necesare exercitării apărării sale, să se apere (singur sau de un apărător), să asculte sau să ceară ascultarea unor martori (sau astfel spus dreptul de a solicita administrarea de probe).

Toate aceste drepturi ce acţionează în mod interdependent sunt o garanţie că fiecare parte a unui proces penal va avea parte de un proces echitabil.

-principiul folosirii limbii materne Art.127 al Constituţiei prevede că procedura judiciară se desfăşoară în limba română. Codul de procedură penală reia acest principiu în -art.7 Cod procedură penală care prevede că „În procesul penal procedura judiciară se desfăşoară în limba română.În faţa organelor judiciare se asigură părţilor şi altor persoane chemate în proces folosirea limbii materne, actele procedurale întocmindu-se în limba română” iar potrivit art.8 Cod procedură penală „Părţilor care nu vorbesc sau nu înţeleg limba română ori nu se pot exprima li se asigură, în mod gratuit, posibilitatea de a lua cunoştinţă de piesele dosarului, dreptul de a vorbi, precum şi dreptul de a pune concluzii în instanţă, prin interpret.” Referitor la gradul de cunoaştere al limbii române, la nivel internaţional, s-a stabilit că dreptul de apreciere al acestui aspect revine în mod suveran judecătorului care judecă fondul cauzei.

Aplicarea acestei reguli sistemului nostru procesual penal presupune că în faza de urmărire penală procurorul este cel ce apreciază asupra acestui aspect, iar în faza cercetării judecătoreşti acest drept revine judecătorului.

§3. Alte principii ale procesului penal

A doua grupă reuneşte principii cuprinse în Constituţie sau în alte norme decât cele cuprinse în Codul de procedură penală.

10. principiul egalităţii persoanelor în procesul penal -egalitatea persoanelor în procesul penal

11. principiul respectării vieţii private în procesul penal 12. operativitatea procesului penal 13. dreptul la un proces echitabil

-principiul egalităţii persoanelor în procesul penal Art.16 din Constituţie prevede că nimeni nu e mai presus de lege. Acest principiu este oglindit şi în disp. art. 21 al legii fundamentale conform căruia orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. - egalitate în toate domeniile

La nivel procesual penal acest principiu nu este oglindit de un text de lege, el regăsindu-se însă în modalitatea de administrare al justiţiei, şi anume: - desfăşurarea procesului penal se realizează de aceleaşi organe în raport cu toate persoanele, după aceleaşi reguli procesuale, toate părţile având aceleaşi drepturi, neexistând privilegii procesuale pentru anumite persoane ori restricţii procesuale pentru alte persoane. - competenţa personală nu aduce atingere acestui principiu;

-principiul respectării vieţii intime, familiale şi private în procesul penal Printre celelalte drepturi ale omului, se înscrie şi dreptul la respectarea vieţii

sale intime de către organele statului. Art.8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului protejează expres viaţa

privată a tuturor persoanelor prohibind orice imixtiune, în alte condiţii decât cele limitativ prevăzute de lege.

Acest principiu rezultă din modul de reglementare a unora din măsurile procesuale sau a administrării unor probe.

Astfel, pentru percheziţia domiciliară a unei persoane este necesară autorizaţia prealabilă a instanţei. De asemenea, pentru înregistrarea audio sau video, a convorbirilor unei persoane, legea prevede posibilitatea unor astfel de înregistrări numai în cazul infracţiunilor grave şi numai după o prealabilă autorizare dată de instanţa de judecată, pe un termen limitat, ce nu poate depăşi 30 de zile, dar poate fi prelungit la cerere. -principiul operativităţii procesuale Mai este denumit şi principiul celerităţii, iar într-un sens larg presupune atât constatarea la timp a infracţiunilor cât şi rezolvarea rapidă a cauzelor penale şi pe cât posibil simplificarea activităţii procesual penale.

Operativitatea presupune promptitudine în desfăşurarea activităţii judiciare, calitate în efectuarea actelor procesuale şi procedurale, simplificare în îndeplinirea formelor procesuale şi eficacitate optimă în realizarea scopului procesului penal, acest principiu decurgând şi din art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, conform căruia, orice persoană are dreptul la un proces echitabil şi într-un termen rezonabil. Din cele menţionate se pot extrage elementele esenţiale ce compun acest principiu fundamental:

- promptitudine în constatarea şi soluţionarea cauzelor penale.- calitatea actelor procesuale şi procedurale.- simplificarea activităţii procesual penale.- împlinirea cu eficacitate a sarcinilor organelor judiciare.Menţionăm că acest principiu nu este consacrat de un text în legislaţia

procesual penală, însă în practică una din activităţile procurorilor este soluţionarea diferitelor plângeri de tergiversare ale părţilor din cauzele penale, reprezentanţii Ministerului Public, putând să verifice dacă în cauze concrete organele de cercetare penală au îndeplinit cu ritmicitate acte procesuale şi procedurale. În caz contrar procurorul în temeiul art. 219 C.p.p. dă note de îndrumare stabilind şi termen de soluţionare a cauzei. Organele judiciare sunt obligate să procedeze fără întârziere la soluţionarea cauzei cu respectarea tuturor dr. părţilor şi regulilor prev. de lege;Procesul penal trebuie să se desfăşoare în timp util încât scopul să se realizeze în condiţii cât mai bune.

-dreptul la un proces echitabil -art. 21 alin (3)din Constituţia României: ”Părţile au dreptul la un proces echitabil si la soluţionarea cauzelor intr-un termen rezonabil”. -art. 6 alin.1 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară: „Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime în exercitarea dreptului său la un proces echitabil”. -art. 6 din C.E.D.O. „ Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanţă independentă si imparţială, instituită de lege, care va hotărâ, fie asupra încalcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.  CAPITOLUL II :Acţiunea Penală

Acţiunea penală (def.) reprezintă instrumentul juridic prin intermediul căruia este adus în faţa organelor judiciare raportul conflictual de drept penal şi deci instrumentul prin care inculpatul este tras la răspundere şi pedepsit (art.9 C.p.p.). Elementele acţiunii penale sunt aceleaşi ca ale oricărei acţiuni în justiţie şi anume:

Obiectul şi subiectul acţiunii penale.Obiectul acţiunii reprezintă de fapt tragerea la răspundere penală a

oricărei persoane ce a săvîrşit o infracţiune, urmînd a nu fi confundat cu scopul acţiunii penale acesta fiind judecarea şi pedepsirea celor ce săvîrşesc infracţiuni. Al.3 al art.9 C.p.p. menţionează că acţiunea penală se poate exercita în tot parcursul procesului penal, acţiunea penală devenind astfel suportul întregului proces penal.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 Cod de procedură penală coroborat cu dispoziţiile art.4792 alin. 1 Cod de procedură penală, acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor fizice şi juridice care au săvârşit infracţiuni şi se pune în mişcare prin actul de inculpare prevăzut de lege, care după caz poate fi:

- ordonanţa procurorului (art.235 Cod de procedură penală); - rechizitoriul (art. 262 alin. 1 pct. 1, lit.a Cod de procedură penală); - plângerea prealabilă (art.279 Cod de procedură penală); - declaraţia orală a procurorului în timpul şedinţei de judecată, în caz de

extindere a procesului penal cu privire la alte fapte sau persoane (art. 336, 337 Cod de procedură penală);

- plângerea persoanei vătămate împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dispusă de procuror, atunci când plângerea este admisă, prin încheiere, de către instanţă, care dispune reşinerea cauzei spre judecare( art.2781 alin. 8, lit. c Cod de procedură penală).

Subiecţii acţiunii penaleSubiecţii acţiunii penale sunt în acelaşi timp subiecţii raportului juridic

de drept substanţial, schimbîndu-şi însă rolurile în sensul că subiectul pasiv al infracţiunii devine subiect activ al acţiunii penale, iar subiectul activ al infracţiunii este subiect pasiv al acţiunii penale.

Subiectul activ al acţiunii penale este titularul dreptului la acţiune, acest drept revenind în exclusivitate statului, şi nu oersoanei vătămate în urma săvîrşirii unei infracţiuni. Reprezentantul statului în cadrul activităţii judiciare este procurorul.

Situaţia infracţiunilor pentru care legea cere formularea plîngerii prealabile nu constituie o excepţie de la regulă. În aceste cazuri partea

vătămată îşi manifestă anumite drepturi legate de exerciţiul acţiunii penale însă nu dobîndeşte calitatea de subiect activ al acţiunii penale.

Subiectul pasiv al acţiunii penale este persoana împotriva căruia se exercită acţiunea penală respectiv autorul infracţiunii. Fiind vorba despre exercitarea acţiunii penale înseamnă că ne aflăm în acea fază a urmăririi penale în care infractorul are calitatea de inculpat.

În practică se pot efectua acte de urmărire penală în cauze în care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem (autor neidentificat existînd însă indicii că infracţiunea a fost săvîrşită) însă acţiunea penală se exercită in personam.

În principiu dacă autorul infracţiunii este identificat şi în urma probatoriului administrat rezultă că fapta concretă este infracţiune procurorul este obligat să pună în mişcare acţiunea penală, neavînd dreptul de a aprecia asupra oportunităţii acesteia. Singura excepţie o constituie art.10 lit.b/1 C.p.p. care prevede printre cauzele care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale şi lipsa gradului de pericol social al faptei care astfel nu poate fi încadrată ca infracţiune.

Trăsăturile acţiunii penaleDin cele de mai sus rezultă că acţiunea penală are următoarele trăsături:1 - aparţine statului;2 - este obligatorie;3 - este irevocabilă şi indisponibilă;4 – este indivizibilă;5 – este individuală.

1. Acţiunea penală poate fi exercitată doar de stat prin reprezentanţii săi oficiali respectiv prin procurori.

Acest drept exclusiv rezidă din aceea că numai statul stabileşte ce acte antisociale aduc atingere ordinii de drept şi sunt calificate ca infracţiuni.

Mai mult chiar tot statul poate dispune de acţiunea penală sporadic sau condiţionat (ex. amnistia şi prescriţia răspunderii penale).

2. Acţiunea penală este obligatorie în sensul că ori de câte ori s-a săvîrşit o infracţiune trebuie pusă în mişcare.

3. Acţiunea penală este irevocabilă în sensul odată pusă în mişcare nu poate fi oprită, acţionînd şi producînd efecte independent de voinţa celui care a declanşat-o. Legea procesual penală prevede cazurile în care acţiunea penală se stinge şi anume cele prev. de art.10 C.p.p. coroborate cu art.11 pct.1 lit. b şi c.

Acţiunea penală este indisponibilă doar în anumite cazuri prevăzute de lege, cazuri ce în fapt reprezintă o excepţie de la irevocabilitatea sa. În aceste cazuri ( plîngerea prealabilă) declanşarea şi stingerea procesului penal ţine seama de voinţa părţii vătămate.

4. Acţiunea penală este indivizibilă indiferent de numărul inculpaţilor. Art.33 lit.a prevede că există caz de indivizibilitate cînd la săvîrşirea faptei au participat mai multe persoane. În situaţia în care după soluţionarea unei cauze penale sunt identificaţi şi alţi participanţi nu i-a naştere un nou drept al statului la o nouă acţiune penală, şi aceeaşi acţiune penală se extinde şi asupra celorlalţi participanţi (ex. art.238 C.p.p.).

5. Acţiunea penală este individuală. Aşa cum am menţionat anterior acţiunea penală poate fi exercitată numai în personam. Consecinţele acestei trăsături sunt:

- succesorii inculpatului nu pot fi subiecţi pasivi ai acţiunii penale puse în mişcare faţă de acesta.

- în cazul inculpatului minor reprezentantul acestuia nu este subiect pasiv al acţiunii penale.

- nimeni nu poate solicita să intervină alături de inculpat în cadrul acţiunii penale.

Punerea în mişcare, exercitarea şi stingerea acţiunii penale

În doctrină se face distincţia între momentul punerii în mişcare a acţiunii penale şi procedura punerii în mişcare a acţiunii penale. Referitor la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale nu trebuie confundat cu momentul începereii urmăririi penale. Astfel pentru începerea urmăririi penale legea cere „indicii” care să ducă la concluzia că a fost săvîrşită o infracţiune (art.228 al.1 C.p.p.) pe cînd pentru a se pune în mişcare acţiunea penală trebuie identificat autorul faptei penale (caracterul personal) şi să existe probe privind vinovăţia acestuia.

Punerea în mişcare a acţiunii penale se face prin ordonanţă (atunci cînd organele de urmărire penală nu au definitivat cercetările ) sau prin rechizitoriu (se apreciază că fapta şi vinovăţia autorului faptei sunt probate şi se sesizează instanţa).Acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi de această dată de procuror şi în cursul judecăţii în temeiul art.336 şi 337.

Aşa cum am menţionat anterior titularul acţiunii este statul care o exercită de regulă prin intermediul reprezentanţilor Ministerului Public.

În anumite cazuri reduse ca număr şi strict prevăzute de lege şi instanţa poate dispune punerea în mişcare a acţiunii penale. Este vorba de cazurile în

care dispune asupra extinderii procesului penal pentru alte fapte sau cu privire la alte persoane potrivit disp. art. 336 şi 337 din C.p.p. şi procurorul nu participă la judecată, iar actul de punere în mişcare a acţiunii penale este de această dată încheierea.

Atunci cînd organele de cercetare penală apreciază că probatoriul administrat în cauză dovedeşte vinovăţia învinuitului în temeiul art.234 C.p.p. propune procurorului punerea în mişcare a acţiunii penale, acestia din urmă dispunînd în temeiul art.235 C.p.p. În practică modalitatea mai sus descrisă este folosită în cazul în care se va solicita instanţei şi luarea unei măsuri preventive.

Atunci cînd în cursul urmăririi penale nu s-a dispus luarea acestei măsuri, punerea în mişcare a acţiunii penale se face prin ultimul act al acestei faze procesuale, rechizitoriul în conformitate cu art.262 pct.2 lit.a C.p.p. Trebuie făcută menţiunea că,anterior modificarii Codului de procedura penala din septembrie 2006, doar procurorul putea pune în mişcare acţiunea penală.Ulterior,si judecatorul, pentru situatia dela art.278/1 al.8 lit c, poate pune in miscare actiunea penala prin incheiere. .

Prin execitarea acţiunii penale se înţelege susţinerea ei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului prin intermediul subiecţilor activi ai acesteia (procurorul şi organele de cercetare penală).

În esenţă, exercitarea acţiunii penale constă în realizarea activităţilor ce ţin de efectuarea probaţiunii în cauza penală, luarea anumitor măsuri procesuale formularea de cereri.

Stingerea acţiunii penale poate avea loc fie înainte fie după punerea ei în mişcare. Stingerea acţiunii penale înainte de a fi pusă în mişcare are loc ori de cîte ori se constată existenţa uneia din cauzele prevăzute la art.10 C.p.p. situaţie în care procurorul în temeiul art.228 al.6 C.p.p. coroborat cu art.10 li.a -j urmează a dispune neînceperea urmăririi penale.

După începerea urmăririi penale dar fără a fi pusă în mişcare acţiunea penală în faza de urmărire aceasta se stinge prin scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale şi clasarea.

Dacă în faza urmăririi penale s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale stingerea acţiunii penale are loc prin încetarea procesului penal.

Dacă a fost sesizată instanţa, aceasta presupune obligatoriu punerea în mişcare a acţiunii penale, soluţiile prin care aceasta se stinge sunt achitare, condamnare şi încetarea procesului penal.

Ceea ce este esenţial de reţinut este că acţiunea penală este indisponibilă. Acest caracter de indisponibilitate presupune că acţiunea penală trebuie să primească o soluţionare pe fond, iar procurorul nu poate renunţa la acuzare, odată

ce a formulat-o, excepţie făcând situaţia plângerilor prealabile, când partea vătămată îşi poate retrage plângerea prealabilă sau se poate împăca cu inculpatul.

Potrivit art.10 Cod proc.pen. cazurile în care acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată sunt:a) fapta nu există;b) fapta nu este prevăzută de legea penală;b^1) fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni;c) fapta nu a fost săvârşită de învinuit sau de inculpat;d) faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii;e) există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei;f) lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; g) a intervenit amnistia, prescripţia ori decesul făptuitorului sau, după caz, radierea persoanei juridice atunci când are calitatea de făptuitor;h) a fost retrasă plângerea prealabilă ori părţile s-au împăcat, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală;i) s-a dispus înlocuirea răspunderii penale;i1) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;j) există autoritate de lucru judecat. Împiedicarea produce efecte chiar dacă faptei definitiv judecate i s-ar da o altă încadrare juridică.În cazul prevăzut la lit. f), acţiunea penală poate fi pusă în mişcare ulterior în condiţii legale.

În cursul judecăţii, constatând unul din cazurile enumerate mai sus, instanţa va pronunţa: a) achitarea în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a) - e);b) încetarea procesului penal în cazurile prevăzute în art.10 lit. f) - j).

Încetarea urmăririi penale sau încetarea procesului penal se dispune fără a interesa dacă inculpatul este sau nu vinovat.

Cu toate acestea, legea permite inculpatului care doreşte să probeze nevinovăţia sa, să solicite continuarea procesului penal în scopul stabilirii nevinovăţiei sale, dar numai în caz de amnistie, prescripţie sau retragere a plângerii prealabile, precum şi în cazul existenţei unei cauze de nepedepsire. În aceste situaţii, dacă se constată vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 lit. a) - e), procurorul dispune scoaterea de sub urmărire, iar instanţa de judecată pronunţă achitarea. Dacă dimpotrivă nu se constată vreunul dintre cazurile prevăzute în art.10 alin. 1 lit. a) - e), procurorul dispune încetarea urmăririi penale, cu excepţia cazurilor prevăzute în art.10 alin. 1 lit. i) şi i1), iar instanţa de judecată va pronunţa încetarea procesului penal.

CAPITOLUL III : Acţiunea Civilă

În situaţiile în care săvîrşirea unei infracţiuni produce un prejudiciu moral sau material persoanei vătămate, infracţiunea este şi sursa unor obligaţii de natură civilă.

În fapt, o infracţiune poate fi izvor atît al răspunderii penale cît şi al răspunderii civile. Trebuie făcută menţiunea că în cadrul procesului penal, acţiunea civilă are un caracter accesoriu, fiind dependentă de existenţa acţiunii penale.

Pentru ca acţiunea penală să poată fi exercitată în cadrul procesului penal este necesar a fi îndeplinite cumulativ următoarele 5 condiţii:

- infracţiunea să cauzeze un prejudiciu moral sau material (pot genera dreptul la acţiune civilă doar infracţiunile numite în doctrina de prejudiciu fiind excluse infracţiunile de pericol).

- între infracţiunea săvîrşită ţi prejudiciu să existe un raport de cauzalitate (inexistenţa acestui raport înlătură existenţa temeiului tragerii la răspundere juridică a celui ce a săvîrşit fapta).

- prejudiciul să fie cert atît sub aspectul existenţei cît şi al întinderii sale).

- prejudiciul să nu fi fost recuperat (acoperit total sau parţial).- să existe conform principiului disponibilităţii manifestarea de voinţă a

persoanei păgubite (să se constituie parte civilă).

Acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente.

Acţiunea civilă poate fi alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei care a suferit o pagubă prin infracţiune ca parte civilă, în caz contrar aceasta putând să se îndrepte împotriva persoanei vinovate în cadrul unui proces civil separat, cu precizarea că judecata în faţa instanţei civile se suspendă până la rezolvarea definitivă a cauzei penale.

Repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile:a) în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, prin desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris şi prin orice alt mijloc de reparare;b) prin plata unei despăgubiri băneşti, în măsura în care repararea în natură nu este cu putinţă.

Acţiunea civilă poate avea ca obiect şi tragerea la răspundere civilă atât pentru repararea daunelor materiale cât şi pentru repararea daunelor morale, suferite de partea civilă, potrivit legii civile.

Persoana vătămată poate să se constituie parte civilă împotriva învinuitului sau inculpatului şi eventual a persoanei responsabile civilmente. Constituirea ca parte civilă se poate face oricând în cursul urmăririi penale, iar în faţa instanţei de judecată, până la citirea actului de sesizare.

Persoana responsabilă civilmente este persoana care răspunde alături de inculpat pentru repararea pagubei, potrivit legii civile ( părintele pentru copil, comitentul pentru prepus, educatorul sau profesorul pentru elev). Introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc, la cerere sau din oficiu, fie în cursul urmăririi penale, fie în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare.

După citirea actului de sesizare partea responsabilă civilmente nu mai poate fi introdusă în procesul penal, dar ea poate interveni în proces, din proprie iniţiativă, până la terminarea cercetării judecătoreşti la prima instanţă, luând procedura din stadiul în care se află în momentul intervenţiei.

Partea responsabilă civilmente are, în ce priveşte acţiunea civilă, toate drepturile pe care legea le prevede pentru învinuit sau inculpat.

Acţiunea civilă se porneşte şi se exercită şi din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă (de ex.: minor, interzis judecătoresc). În acest scop, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată va cere persoanei vătămate ca, prin reprezentantul său legal, ori, după caz, persoanei care îi încuviinţează actele, să prezinte situaţia cu privire la întinderea pagubei materiale şi a daunelor morale, precum şi date cu privire la faptele prin care acestea au fost pricinuite.

Mai mult, în cazul în care persoana vătămată prin infracţiune este o persoană fără capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, legea prevede că instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă.

Legea stabileşte obligaţia procurorului de a susţine acţiunea civilă şi interesele părţii civile, atunci când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, chiar şi în situaţia în care aceasta nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.

Hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organului de urmărire penală şi a

instanţei penale, cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.

În situaţia în care una din părţi decedează, acţiunea civilă rămîne în competenţa instanţei penale, care va dispune introducerea în cauză a moştenitorilor.Art. 21 alin. 2 Cod de procedură penală stabileşte că, dacă una din părţi (în latura civilă a procesului penal) este o persoană juridică, în caz de reorganizare a acesteia, se introduc „succesorii în drepturi” extinzîndu-se astfel sfera subiecţilor acţiunii civile, în categoria acestora intrând nu numai „unitatea” succesoare în drepturi, ci orice persoană (fizică sau juridică), care ar putea dobândi calitatea de succesoare în drepturi potrivit legii. Persoana vătămată are posibilitatea de a-şi valorifica pretenţiile civile fie prin exercitarea acţiunii civile în cadrul procesului penal, fie separat în cadrul unui proces civil.Dacă a fost aleasă una din aceste modalităţi, opţiunea este irevocabilă. Excepţiile de la această regulă sunt: instanţa a lăsat nerezolvată latura civilă, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea procesului penal, sau procesul penal a fost suspendat. Dreptul la opţiune la care făceam referire mai sus nu funcţionează în situaţiile în care acţiunea civilă se exercită din oficiu (art.17 C.p.p. - persoana vătămată este lipsită de capacitatea de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţii restrînsă sau una din unităţile prev. de art. 145 C.p.p. ). În aceste situaţii procurorul în faza de urmărire penală este obligat să susţină prin acţiunea civilă interesele persoanelor menţionate, iar în faza de judecată art.348 C.p.p. arată ca instanţa rezolvă din oficiu acţiunea în cazurile prev. de art.17 C.p.p. Dacă prin hotărîrea penală instanţa a lăsat nesoluţionată în tot sau în parte acţiunea civilă persoana vătămată are dreptul conform art.20 al.1 C.p.p. să se adreseze instanţei civile. De asemenea, dacă se descoperă pagube ulterioare pronunţării de către instanţa de fond a unei hotărîri penale în conformitate cu art. 20 al.3 persoana vătămată poate solicita recuperarea sau repararea acestora pe calea unei acţiuni civile separate. Din cele de mai sus rezultă că pot fi înlătîlnite 3 situaţii:

1 - acţiunea penală se rezolvă separat şi înaintea acţiunii civile situaţie în care hotărîrea instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile.

2 – acţiunea civilă se rezolvă separat şi înaintea acţiunii penale situaţie în care hotărîrea instanţei civile nu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale.

3 - cele două acţiuni sunt exercitate concomitent fie :

- în faţa aceleiaşi instanţe situaţie în care aceasta este obligată să se pronunţe şi asupra acţiunii civile prin aceeaşi hotărîre.

- în faţa unor instanţe diferite caz în care cele două hotărîri penală şi civilă să fie contradictorii, legea procesual penală stabilind în art.19 al.2 C.p.p. că judecata în faţa instanţei civile să se suspende pînă la soluţionarea cauzei penale.

În situaţia în care cele două acţiuni se exercită în acelaşi cadru procesual pot fi întîlnite următoarele situaţii:

1 – instanţa nu acordă despăgubiri civile (atunci cînd se dispune achitarea în baza art.10 lit.a şi c C.p.p. )

2 – instanţa admite acţiunea civilă în tot sau în parte (atunci cînd se pronunţa condamnarea, achitarea în temeiul art.10 lit.b/1 C.p.p., şi încetarea procersului penal în baza art.10 lit.g, h şi i dacă s-au cauzat prejudicii).

3 – instanţa respinge acţiunea civilă ca lipsită de temei (dacă se constată că nu s-a cauzat prejudiciu).

4 – instanţa nu acţionează acţiunea civilă (cînd pronunţă achitarea în temeiul art.10 lit.b şi încetarea procesului penal în cazurile prevăzute de art.10 lit.f şi j C.p.p.).

CAPITOLUL IV : Părţile în procesul Penal 

Părţile în procesul penal sunt, potrivit art.23 şi art.24 Cod de procedură penală inculpatul, partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. Codul de procedură penală foloseşte 3 termeni pentru desemnarea figurii centrale a procesului penal, respectiv:

Făptuitor este o persoană fizică sau juridică în legătură cu care se desfăşoară o activitate procesuală, dar care însă nu este implicată într-o urmărire penală, care nu a început în privinţa sa. Sunt norme de procedură penală care se referă la făptuitor:- Art.200 Cod de procedură penală prevede că în obiectul urmăririi penale intră obligaţia strângerii probelor necesare cu privire la identificarea făptuitorului;- art. 215 Cod de procedură penală prevede posibilitatea comandanţilor de nave de a efectua percheziţii corporale şi de a verifica lucrurile pe care le are asupra sa făptuitorul

Învinuit , potrivit art. 229 Cod de procedură penală este persoana fizică sau juridică faţă de care se efectuează urmărirea penală, cât timp nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa.

Inculpatul este persoana fizică sau juridică împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală. Acţiunea penală se pune în mişcare prin ordonanţa sau rechizitoriul procurorului sau la plângerea prealabilă a persoanei vătămate adresată organului de cercetare penală sau procurorului precum şi prin încheierea prin care se admite plîngerea împotriva actelor procurorului(rezoluţie sau ordonanţă) şi instanţa reţine cauza pentru judecată.

Partea vătămată este persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială, dacă participă la judecată.

Este bine de reţinut că persoana împotriva căreia s-a săvârşit infracţiunea nu dobândeşte automat calitatea de parte vătămată. Ea este o persoană vătămată şi dobândeşte calitatea de parte vătămată numai dacă îşi manifestă dorinţa de a participa la proces în această calitate, cu drepturile şi obligaţiile procesuale care îi revin potrivit legii.

Partea civilă este persoana vătămată care exercită acţiunea civilă în cadrul procesului penal. Exercitarea unei acţiuni civile presupune formularea unor pretenţii civile (bani sau alte prestaţii) împotriva inculpatului şi a părţii responsabile civilmente.

Partea responsabilă civilmente este persoana chemată în procesul penal să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului.

Atât inculpatul cat si celelalte părţi pot fi, după caz, persoane fizice sau persoane juridice.

În procesul penal participă şi alte persoane sau instituţii, după caz, cum ar fi: martorul, expertul, interpretul, avocatul, procurorul, părintele sau tutorele inculpatului minor etc. Aceste persoane nu sunt părţi în procesul penal ci doar participanţi.

CAPITOLUL V : Participarea altor persoane în procesul penal

În afară de părţi, Codul de procedură penală reglementează şi participarea altor persoane la procesul penal. Între acestea, se cuvine a se lămuri noţiunile de: reprezentant, succesor, substitut procesual. Reprezentantul este persoana împuternicită să îndeplinească în procesul penal acte procesuale în numele şi interesul uneia dintre părţile din proces, parte care fie nu doreşte, fie nu poate să se prezinte sau să stea în judecată în nume propriu. Din acest punct de vedere, vorbim despre o reprezentare convenţională, atunci când o parte din proces desemnează o altă persoană (de regulă avocat) să participe în numele ei, să exercite drepturile procesuale şi să efectueze acte

procesuale în numele ei. Pe de altă parte, avem de a face cu o reprezentare legală în cazul persoanelor lipsite de capacitate procesuală – minorii sub 14 ani şi cei puşi sub interdicţie – în cazul cărora participă în numele lor în proces reprezentanţii lor legali, după caz: părinţi, tutori, curatori.

Tot reprezentare legală există şi în cazul persoanei juridice, deoarece potrivit art.35 din Decretul-Lege nr.31/1954 şi art. 4792 alin. 2 Cod de procedură penală persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale şi este reprezentată la îndeplinirea actelor procesuale şi procedurale de reprezentantul său.

Cine este, însă, reprezentantul legal al persoanei juridice învinuite sau inculpate? Plecând de la definiţia noţiunii de reprezentant, care desemnează persoana împuternicită să îndeplinească, în cadrul procesului penal, acte procesuale şi procedurale în numele şi interesul unei părţi din proces, considerăm că este vorba chiar de organele de conducere ale persoanei juridice, singurele care pot asigura reprezentarea ei legală, făcând, în acest fel, ca voinţa unei sau unor persoane fizice ce fac parte din persoana juridică să fie însăşi voinţa persoanei juridice.

Ca atare, ar putea avea calitatea de reprezentant legal al persoanei juridice preşedintele sau vicepreşedintele consiliului de administraţie, administratorii sau asociaţii, uneori directorii sau managerii, după caz, ca reprezentanţi permanenţi ai acestora.

În al doilea rând, plecând de la reglementarea de principiu din cuprinsul C. pen., care permite coexistenţa răspunderii penale a persoanei juridice culpabile cu aceea a persoanei fizice care acţionează în numele şi în interesul ei, în calitate de organ sau reprezentant al acesteia (a „persoanei fizice care a contribuit în orice mod la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni”), se pune problema de a şti cum trebuie procedat atunci când, pentru aceeaşi faptă sau pentru fapte conexe, s-a început urmărirea penală şi împotriva reprezentantului legal al persoanei juridice.

Pentru această situaţie, s-a prevăzut expres, în actuala reglementare procedurală, introdusă prin Legea nr. 356/2006, posibilitatea persoanei juridice, de a-şi numi un mandatar, pentru a o reprezenta (art. 4792 alin. 3 C. pr. pen.). această ipoteză vizează, evident, reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa autorităţilor judiciare ale procesului penal.

Problema care s-ar putea pune aici este aceea a modalităţii de desemnare a mandatarului. Este necesară oare o procură autentică specială, după regulile mandatului din procesul civil? Care va fi actul de legitimare a mandatarului persoanei juridice învinuite sau inculpate în procesul penal?

După părerea noastră, se va proceda după regulile dreptului comun în materie de mandat. Totuşi, fiind vorba de reprezentarea convenţională a persoanei juridice într-un proces penal şi ţinând seama de principiul pluralităţii organelor de

conducere, credem că trebuie să preexiste o hotărâre a organului colectiv de conducere, cu privire la persoana împuternicită, care va trebui să îndeplinească aceleaşi condiţii şi să aibă aceeaşi responsabilitate civilă şi penală ca un administrator persoană fizică ce acţionează în nume propriu, urmată de o procură specială din partea organului de conducere unipersonal al persoanei juridice ori a unei persoane anume împuternicite în acest sens din partea organului colectiv de conducere.

Ce se întâmplă, însă, dacă persoana juridică refuză să-şi desemneze un mandatar, în pofida obligaţiei legale a acesteia? În cazul în care persoana juridică nu îşi numeşte un mandatar, în ipoteza începerii urmăririi penale şi împotriva reprezentantului legal, nu există decât o singură variantă: aceea a desemnării unui mandatar din oficiu, de către organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, după caz, eventual, din rândul practicienilor în insolenţă, autorizaţi potrivit legii, astfel cum se prevede expres în art. 4792 alin. 4 C. pr. pen. Aceasta s-ar putea realiza fie prin ordonanţa procurorului, în timpul urmăririi penale, fie prin încheierea instanţei, în timpul judecăţii şi ar corespunde unei reprezentări judiciare a persoanei juridice urmărite sau trimise în judecată, după caz, având un caracter subsidiar în raport cu reprezentarea convenţională.

Practicienii în insolenţă autorizaţi potrivit legii sunt persoane fizice sau juridice (administratori judiciari sau lichidatori) care sunt autorizate să conducă procedurile de insolenţă, procedurile de lichidare voluntară sau amiabilă, precum şi procedurile de prevenire a insolvenţei prevăzute de lege, inclusiv măsurile de supraveghere financiară sau de administrare specială.

Ei trebuie să prezinte un minimum de garanţii de independenţă şi imparţialitate, fiind interzisă numirea sau desemnarea în calitate de practicieni în insolvenţă la persoana juridică la care cel în cauză a deţinut calitatea de administrator, asociat, acţionar, director sau membru în consiliul de administraţie ori alte funcţii sau poziţii similare şi preiau, practic, toate atribuţiile practicienilor în reorganizare şi lichidare, a căror activitate este organizată în baza O.G. nr.79/1993.

În fine, se prevede expres, în alin. 5 al art. 4792 C. pr. pen., că practicienilor în insolvenţă, desemnaţi după procedura menţionată mai sus, li se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 190 alin. 1, 2, 4-6 C. pr. pen, beneficiind de un tratament juridic similar cu cel aplicabil martorului, expertului şi interpretului. Reprezentarea oricărei părţi în procesul penal este posibilă indiferent de stadiul procesual, cu excepţia inculpatului care nu poate fi reprezentat atunci când prezenţa acestuia este obligatorie. Substituţii procesuali sunt persoane care îndeplinesc activităţi procesuale în nume propriu (exercitându-şi un drept propriu reglementat de lege) dar în interesul sau pentru realizarea unui drept al altuia (al uneia din părţi).

Cu titlu de exemplu: un soţ poate face plângere penală pentru celălalt soţ; cererea de liberare pe cauţiune sau sub control judiciar poate fi făcută şi de soţul ori rudele apropiate ale inculpatului arestat; apelul sau recursul pot fi declarate şi de către soţul inculpatului, iar cererea de revizuire poate fi exercitată şi de către soţul sau rudele apropiate ale condamnatului. Dacă substituţilor procesuali legea le recunoaşte dreptul de a interveni în sprijinul uneia dintre părţile procesului penal, prin efectuarea unui act de procedură, cel în favoarea căruia s-a acţionat poate să îşi însuşească sau dimpotrivă să nu îşi însuşească cererea, infirmând actul de procedură realizat de ruda apropiată, existând obligaţia organului judiciar de a-l întreba pe cel în favoarea căruia s-a acţionat dacă îşi însuşeşte cererea.

Aparatorul

Apărătorul sau avocatul în procesul penal este un participant calificat din punct de vedere juridic, care se situează pe poziţia procesuală a părţii pe care o asistă sau o reprezintă. Raporturile dintre parte şi apărător sunt guvernate de regulile de la mandat, contractul de asistenţă juridică încheiat între parte şi apărător fiind practic un contract de mandat cu caracter special.

Regula este că asistenţa sau reprezentarea în proces este facultativă şi că oricare parte din proces are dreptul de a-şi angaja un avocat, fără ca angajarea unui apărător să fie obligatorie.

Cu toate acestea inculpatul, în unele situaţii, trebuie să fie asistat obligatoriu de către un avocat, potrivit legii. Dacă inculpatul nu şi-a angajat un avocat ales, în cazurile expres reglementate de lege, organele judiciare au obligaţia de a desemna un avocat din oficiu, plătit din fondurile Ministerului Justiţiei. Învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător, în tot cursul urmăririi penale şi al judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţă acest drept ( art.171 Cod de procedură penală ).

Asistenţa juridică este obligatorie potrivit art. 171 alin. 2 Cod de procedură penală când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege. În cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.

Tot un caz de asistenţă juridică obligatorie este şi atunci cînd apărătorul ales nu se prezintă nejustificat la data stabilită pentru efectuarea unui act de urmărire penală sau la termenul de judecată fixat şi nici nu asigură substituirea, pleacă sau refuză să efectueze apărarea, organul judiciar ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu care să-l înlocuiască, acordându-i timpul necesar pentru pregătirea apărării.

În cursul judecăţii, după începerea dezbaterilor, când asistenţa juridică este obligatorie, dacă apărătorul ales lipseşte, nejustificat, la termenul de judecată şi nu asigură substituirea, instanţa ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu care să-l înlocuiască, acordând un termen de minimum 3 zile pentru pregătirea apărării.

Delegaţia apărătorului desemnat din oficiu încetează la prezentarea apărătorului ales.

Dacă la judecarea cauzei apărătorul lipseşte şi nu poate fi înlocuit în condiţiile prevăzute mai sus, judecătorul este obligat prin lege să amâne cauza.

În calitate de reprezentant legal al părţii pe care o reprezintă, apărătorul are unele drepturi pe tot parcursul procesului penal.

În cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi poate formula cereri şi depune memorii. Lipsa apărătorului nu împiedică efectuarea actului de urmărire penală, dacă există dovada că apărătorul a fost încunoştinţat de data şi ora efectuării actului.

Încunoştinţarea se face prin notificare telefonică, fax, internet sau prin alte asemenea mijloace, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.Când asistenţa juridică este obligatorie, organul de urmărire penală va asigura prezenţa apărătorului la ascultarea învinuitului sau inculpatului.

În cazul în care apărătorul învinuitului sau inculpatului este prezent la efectuarea unui act de urmărire penală, se face menţiune despre aceasta, iar actul este semnat şi de apărător. Persoana reţinută sau arestată are dreptul să ia contact cu apărătorul, asigurându-i-se confidenţialitatea convorbirilor.

Apărătorul are dreptul de a se plânge, potrivit art. 275, dacă cererile sale nu au fost acceptate.

În situaţiile prevăzute în art. 172 alin. 2, 4 Cod de procedură penală (când asistenţa juridică este obligatorie în cursul urmăririi penale la ascultarea învinuitului sau inculpatului sau atunci când persoana este reţinută sau arestată şi i se asigură dreptul de a lua contact cu apărătorul) procurorul este obligat să rezolve plângerea în cel mult 48 de ore.

În cursul judecăţii, apărătorul are dreptul să asiste pe inculpat, să exercite drepturile procesuale ale acestuia, iar în cazul când inculpatul este arestat, să ia contact cu acesta.

Apărătorul ales sau desemnat din oficiu este obligat să asigure asistenţa juridică a învinuitului sau inculpatului. Pentru nerespectarea acestei obligaţii, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate sesiza conducerea baroului de avocaţi, în vederea luării de măsuri.

În privinţa celorlalte părţi care participă la procesul penal, apărătorul părţii vătămate, al părţii civile şi al părţii responsabile civilmente are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi poate formula cereri şi depune memorii. În cursul judecăţii, apărătorul exercită drepturile părţii pe care o asistă sau o reprezintă.

Atunci când organul judiciar – procurorul, organul de cercetare penală şi instanţa - apreciază că din anumite motive partea vătămată, partea civilă sau partea responsabilă civilmente nu şi-ar putea face singură apărarea, aceasta este obligată a dispune din oficiu sau la cerere, luarea măsurilor pentru desemnarea unui apărător.

Instanţa de judecatăInstanţa de judecată, constituită din unul sau mai mulţi judecători şi un

grefier, constituie unul dintre participanţii la procesul penal, de o importanţă deosebită având în vedere că soluţionarea cazului este dată în competenţa judecătorilor care compun completul de judecată.

O cauză penală parcurge de regulă trei grade de jurisdicţie: primă instanţă, apel şi recurs. Prin excepţie, cauzele cu infracţiuni apreciate de legiuitor ca fiind mai puţin grave, nu mai parcurg calea apelului, soluţiile pronunţate în primă instanţă în astfel de cazuri putând fi atacate numai cu recurs. Este vorba despre acele infracţiuni care se judecă la plângerea prealabilă adresată de către partea vătămată organului de cercetare penală sau procurorului.

Pe de altă parte, o cauză penală parcurge mai multe stadii procesuale, parcurgând mai întâi faza de urmărire penală, apoi faza de judecată şi în final faza executării hotărârii judecătoreşti pronunţate.

Prin ciclu procesual se înţeleg etapele parcurse de o cauză penală până la soluţionarea definitivă sau până la desfiinţarea actelor efectuate şi dispunerea refacerii lor, după caz prin casarea cu rejudecare sau restituirea în vederea refacerii urmăririi penale.

Etapele judecăţii cuprind: - activităţile care premerg şi pregătesc judecarea pricinii; - judecata propriu-zisă: începutul şedinţei de judecată, cercetarea

judecătorească, dezbaterile judiciare şi ultimul cuvânt al inculpatului; - deliberarea şi pronunţare hotărârii judecătoreşti. Compunerea instanţei nu trebuie confundată cu constituirea instanţei.

Compunerea instanţei priveşte numărul de judecători care alcătuiesc completul de judecată.

Potrivit legii de organizare judecătorească în vigoare în acest moment, completul de judecată se compune dintr-un judecător la prima instanţă, din doi judecători în apel şi din trei judecători în recurs, cu precizarea că judecătorii stagiari pot soluţiona cauze penale pornite la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi cereri de reabilitare.

De asemenea, cauzele cu infractori minori se judecă de judecători anume desemnaţi de către preşedintele instanţei, iar prin lege specială s-a prevăzut ca judecarea în primă instanţa a faptelor penale de corupţie să fie soluţionate de un singur judecător.

Indiferent de infracţiunea care formează obiectul învinuirii, în cursul urmăririi penale luarea sau prelungirea măsurii preventive se dispune de un singur judecător.

ProcurorulProcurorii sunt constituiţi în parchete şi funcţionează potrivit principiilor

legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic. În prezent, conform art.316 Cod proc.pen. în desfăşurarea cercetării

judecătoreşti şi a dezbaterilor, procurorul exercită rolul său activ în vederea aflării adevărului şi a respectării dispoziţiilor legale. Procurorul este liber să prezinte concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ţinând seama de probele administrate.

Când cercetarea judecătorească nu confirmă învinuirea sau când a intervenit vreuna din cauzele de încetare a procesului penal prevăzute în art. 10, procurorul pune, după caz, concluzii de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal.

Astfel procurorul participă obligatoriu la judecarea cauzelor penale în primă instanţă:

- în cauzele în care instanţa de judecată a fost sesizată prin rechizitoriu; - în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa

închisorii de 3 ani sau mai mare; - în cauzele în care unul dintre inculpaţi se află în stare de detenţie; - în cauzele în care inculpatul se află în vreuna dintre situaţiile prevăzute în

art.171 alin.2 Cod proc.pen. iar asistarea acestuia de avocat este obligatorie; - în cazul în care se dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu cea a închisorii.

Procurorul participă în mod obligatoriu la judecarea cauzelor în căile de atac;

Martorul este persoana care are cunoştinţă despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal.

Martorii asistenţi sunt persoanele care asistă la efectuarea unui act procedural, atunci când legea prevede necesitatea prezenţei unor martori asistenţi, numărul acestora trebuind să fie de cel puţin doi. Se întâlnesc în cazul reconstituirii, cercetării la faţa locului, percheziţiei.

Expertul este persoana la care organele judiciare (organ de urmărire penală, instanţă) pot apela, datorită cunoştinţelor sale de specialitate, pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, pentru a căror interpretare corectă este necesară părerea unui expert.

Interpretul este persoana la care organul judiciar poate apela atunci când una dintre părţi sau o altă persoană care urmează să fie ascultată nu cunoaşte limba română ori nu se poate exprima. În acest caz, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată îi asigură în mod gratuit folosirea unui interpret. Interpretul poate fi desemnat sau ales de părţi; în acest din urmă caz, el trebuie să fie un interpret autorizat, potrivit legii.

Nu în ultimul rând Grefierul, cu toate că este încadrat ca şi personal auxiliar de specialitate, participă la efectuarea actelor de urmărire penală şi este obligat să efectueze toate consemnările despre desfăşurarea acestora şi să îndeplinească orice alte însărcinări din dispoziţia şi sub controlul procurorului .

In strategia de reformă a sistemului judiciar pentru optimizarea repartizării sarcinilor la nivelul parchetelor se are în vedere transferul unor atribuţii administrative (extrajudiciare) de la magistraţi la personalul auxiliar.

Poziţia grefierului ca şi participant la procesul penal în ansamblul lui se defineşte din întreaga activitate desfăşurată de acesta şi, totodată se poate afirma că grefierul este şi un fin observator al derulării procesului penal deoarece el este veriga dintre procuror şi ceilalţi participanţi.

Astfel, primirea corespondenţei la parchet se realizează de către primul-grefier ori de grefierul şef sau de alt grefier desemnat de către conducătorul parchetului. Acesta verifică conţinutul corespondenţei, comparându-l cu menţiunile de pe plic şi cu enumerarea înscrisurilor de către expeditor.

Corespondenţa primită de grefier se sortează potrivit nomenclatoarelor, se verifică dacă are legătură cu alte lucrări anterioare, apoi se prezintă spre examinare conducătorului parchetului spre a o repartiza sau pentru expediere către alte unităţi. Aceste operaţiuni se fac, de regulă, în ziua primirii corespondenţei sau cel târziu a doua zi. După examinare, conducătorul o restituie grefei pentru înregistrare, repartizare şi/sau expediere.

Plângerile şi sesizările prin care se reclamă fapte penale, primite direct sau prin organele de cercetare penală, se înregistrează în registrul de evidenţă a

activităţii de urmărire penală şi de supraveghere a acesteia (R-2)1, numărul aplicându-se pe lucrare însoţit de indicativul „P”. Înregistrarea se face conform sistemului unitar de înregistrare a cauzelor penale, aplicabil atât parchetelor cât şi poliţiei judiciare, în baza Ordinului comun nr.10/121/29.01.2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Prin acesta s-a instituit numărul unic ce se atribuie iniţial de către parchetul care primeşte sesizarea, fie direct, fie de la alte organe. Apoi, acest număr îl va prelua şi organul de poliţie judiciară şi va fi aplicat şi pe fişa tip (anexa I la ordin) ce va însoţi dosarul până la terminarea cercetărilor. Acest număr unic se va păstra şi în cazul restituirii dosarului de către procuror sau de către instanţa de judecată pentru completarea cercetărilor.

În cazul declinărilor de competenţă sau a preluării cauzei de către un alt organ de cercetare penală ierarhic superior, se va atribui un nou număr unic. La fel se va proceda şi în cazul în care procurorul va dispune prin ordonanţă, disjungerea cauzei.

Alte genuri de plângeri, respectiv cererile, reclamaţiile, sesizările şi memoriile se înregistrează în registrul R-192 fiind înregistrate cu număr fără soţ, în mod cronologic.

Toate celelalte categorii de corespondenţă se înregistrează în Registrul de intrare-ieşire (R-13)3, aplicând numere cu soţ, însoţite de indicativul corespunzător din Nomenclatorul arhivistic.

Registrele de corespondenţă, întocmite pe ani calendaristici şi volume în ordine cronologică, se numerotează şi se sigilează de către primul-grefier sau grefierul şef la începutul anului, iar la terminare se închid prin certificarea numărului înregistrărilor şi a numărului de file folosite. Nu se admit ştersături, dar se pot face menţiuni corectoare, prin bararea textului greşit şi completarea textului corect, certificat prin semnătura conducătorului parchetului sau a procurorului desemnat să controleze activitatea grefei.

Aranjarea actelor în dosare se face de către procurorul care soluţionează cauza, iar numerotarea şi legarea dosarului de către primul grefier, grefierul şef sau alt grefier desemnat.

Activitatea de primire, înregistrare şi circulaţie a lucrărilor în grefă este controlată trimestrial de adjunctul conducătorului parchetului sau alt procuror desemnat.

1

2

3

Caracteristica generală a înregistrării corespondenţei este aceea că ea se face în sistem partidă, în sensul că toate revenirile şi lucrările intermediare se înscriu la numărul de înregistrare iniţial.

După înregistrare, corespondenţa se predă de către primul-grefier, grefierul şef sau înlocuitorul acestora procurorilor sau grefierilor, sub semnătură în registrul de evidenţe. După ce lucrările au fost rezolvate se restituie sub semnătură, în condicile speciale (C-4 ori C-5).

Primul-grefier sau grefierul şef va face personal menţiunile de scădere la poziţiile din registre.

Circulaţia lucrărilor între grefă şi procurori se face numai prin primul-grefier sau grefierul şef. Circuitul dosarelor între poliţia judiciară şi procuror este reglementat în acelaşi ordin cu nr.10/121/29.01.2004, operaţiunile efectuându-se în termenul stabilit, tot în registrul general R-2.

După efectuarea operaţiunilor din registrele de evidenţă, grefierul şef sau primul grefier va asigura expedierea corespondenţei, verificând în prealabil dacă este semnată, stampilată şi completă. Toate comunicările, indiferent de destinatar, privind soluţiile adoptate în cauzele de competenţa parchetelor se fac prin scrisori recomandate iar celelalte comunicări prin scrisori simple, ce se predau, pe bază de borderou şi semnătură, la oficiile poştale.

Toate datele privind circulaţia lucrărilor sunt introduse în sistemul informatic Ecris.

In cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a acestor atribuţii, grefierul poate fi cercetat pentru abateri disciplinare şi, dacă este cazul, sancţionat disciplinar potrivit art.84 şi 85 din Statutul personalului auxiliar de specialitate, adoptat prin Legea 567 din 09.12.2004, modificat prin Legea nr.17 din 19 ianuarie 2006. De asemenea, poate fi antrenată şi răspunderea civilă, administrativă sau penală.

TITLUL AL DOILEA COMPETENŢA CAPITOLUL I : Felurile competenţei

§1. Definiţie si clasificare. Putem defini competenţa ca fiind capacitatea unui organ judiciar de a îndeplini acte procesuale, care să fie valabile şi să producă efectele prevăzute de lege, aptitudinea funcţională a unui organ judiciar de a instrumenta o anumită cauză penală, aflată într-un anumit stadiu.

În ceea ce priveşte competenţa instanţelor, din punct de vedere funcţional:- judecătoriile judecă numai în primă instanţă; - tribunalele şi curţile de apel judecă în primă instanţă, în apel şi în recurs; - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă numai în primă instanţă şi în

recurs. Din reglementările legale în vigoare distingem între norme de competenţă

materială, norme de competenţă după calitatea persoanei şi norme de competenţă teritorială.

Din punct de vedere material este de reţinut că legea procesual penală stabileşte o competenţă generală a judecătoriei, care judecă în primă instanţă toate infracţiunile, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe.Totodată judecătoria are competenţa de a soluţiona şi alte cazuri anume prevăzute de lege.În cazul celorlalte instanţe (tribunale, curţi de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) acestea judecă în primă instanţă numai în cazurile anume prevăzute de lege, acestea fiind chemate să judece în primă instanţă infracţiuni mai grave cum ar fi de ex:

- omor, tâlhărie, dare şi luare de mită etc. (tribunalul)- infracţiuni contra statului ( curtea de apel), - infracţiuni săvârşite de membrii ai guvernului, de deputaţi şi senatori

(Î.C.C.J) Din punct de vedere al calităţii persoanei, există instanţe militare,

corespunzătoare în grad celor civile şi care judecă, în primă instanţă, în funcţie de calitatea de militar a inculpatului: tribunal militar, tribunal militar teritorial, curte militară de apel.

Tot după calitatea persoanei, normele de competenţă prevăd ca persoanele având anumite calităţi, să fie judecate în primă instanţă de anumite instanţe, cum ar fi de exemplu:

- infracţiunile comise de judecătorii de la judecătorii şi tribunale şi de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe, precum şi de controlorii financiari ai Curţii de Conturi sunt de competenţa curţilor de apel în primă instanţă;

- infracţiunile comise de senatori şi deputaţi;de membrii Guvernului;de judecătorii Curţii Constituţionale, de membrii Curţii de Conturi, de preşedintele Consiliului Legislativ şi de Avocatul Poporului;mareşali, amirali, generali şi chestori;şefii cultelor religioase organizate în condiţiile legii şi de ceilalţi membri ai Înaltului Cler, care au cel puţin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia;de către membrii Consiliului Superior al Magistraturii;de judecătorii şi magistraţii asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe

lângă aceste instanţe şi de procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie;sunt de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în primă instanţă.

Normele de competenţă teritorială stabilesc care anume instanţe, din punct de vedere teritorial, sunt chemate să soluţioneze o anumită cauză penală. Legea stabileşte o competenţă alternativă, fiind competentă să soluţioneze o anumită cauză instanţa de la: a) locul unde a fost săvârşită infracţiunea; b) locul unde a fost prins făptuitorul; c) locul unde locuieşte făptuitorul; d) locul unde locuieşte persoana vătămată.

Judecarea cauzei revine aceleia dintre instanţele competente potrivit alin. 1, în a cărei circumscripţie s-a efectuat urmărirea penală.

Când urmărirea penală se efectuează de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de către parchetele de pe lângă curţile de apel ori de pe lângă tribunale sau de către un organ de cercetare central ori judeţean, procurorul, prin rechizitoriu, stabileşte căreia dintre instanţele prevăzute în alin. 1 îi revine competenţa de a judeca, ţinând seama ca, în raport cu împrejurările cauzei, să fie asigurată buna desfăşurare a procesului penal.

Prin "locul săvârşirii infracţiunii" se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia.Art. 31 Cod de procedură penală

Competenţa pentru infracţiunile săvârşite în străinătateInfracţiunile săvârşite în afara teritoriului ţării se judecă, după caz, de către

instanţele civile sau militare în a căror circumscripţie îşi are domiciliul sau locuieşte făptuitorul. Dacă acesta nu are domiciliul şi nici nu locuieşte în România, iar fapta este de competenţa judecătoriei, se judecă de Judecătoria Sectorului 2, iar în celelalte cazuri, de instanţa competentă după materie şi calitatea persoanei, din municipiul Bucureşti, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.Infracţiunea săvârşită pe o navă este de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie se află primul port român în care ancorează nava, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

Infracţiunea săvârşită pe o aeronavă este de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie se află primul loc de aterizare pe teritoriul român.

Dacă nava nu ancorează într-un port român sau dacă aeronava nu aterizează pe teritoriul român, competenţa este cea prevăzută în alin. 1, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

EXTRAS din Cod de procedură penală

Art.25 Cod de procedură penală Competenţa judecătorieiJudecătoria judecă în primă instanţă toate infracţiunile, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe.Judecătoria soluţionează şi alte cazuri anume prevăzute de lege.

Art.26 Cod de procedură penalăCompetenţa tribunalului militarTribunalul militar:1. judecă în primă instanţă:a) infracţiunile prevăzute în art. 331 - 352 din Codul penal, precum şi alte infracţiuni săvârşite în legătură cu îndatoririle de serviciu, comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepţia celor date în competenţa altor instanţe.b) *** Abrogată2. judecă şi soluţionează şi alte cauze anume prevăzute de lege.

Art.27 Cod de procedură penală Competenţa tribunaluluiTribunalul:1. judecă în primă instanţă:a) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art.174 - 177, art.179, art.189 alin. 3 - 5, art.197 alin. 3,art.211 alin. 3, art.212 alin. 3, art.215 alin. 5, art.254,art.255, art.257,art.266 - 270, art.2791,art.312 şi art.317, precum şi infracţiunea de contrabandă, dacă a avut ca obiect arme, muniţii sau materii explozive ori radioactive;b) infracţiunile săvârşite cu intenţie, care au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei;c) *** Abrogatăd) infracţiunea de spălare a banilor, precum şi infracţiunile privind traficul şi consumul ilicit de droguri;e) infracţiunea de bancrută frauduloasă, dacă fapta priveşte sistemul bancar; e^1) infracţiunile la regimul drepturilor de proprietate intelectuală şi industrială;f) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;2. ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în primă instanţă;3. ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în cazurile anume prevăzute de lege;4. soluţionează conflictele de competenţă ivite între judecătoriile din circumscripţia sa, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.

Art.28 Cod de procedură penală Competenţa tribunalului militar teritorialTribunalul militar teritorial:1. judecă în primă instanţă:a)infracţiunile menţionate în art.27 pct. 1 lit. a) - e^1), săvârşite în legătură cu îndatoririle de serviciu, de militari până la gradul de colonel inclusiv;b) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;2. ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunalele militare, cu excepţia infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei militare, sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;3. ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunalele militare în cazul infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei militare, sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;4. soluţionează conflictele de competenţă ivite între tribunalele militare din circumscripţia sa, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.

Art. 281 Cod de procedură penală Competenţa Curţii de ApelCurtea de Apel:1. judecă în primă instanţă:a) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art.155 - 173 şi infracţiunile privind siguranţa naţională a României prevăzute în legi speciale;a^1) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 2531,art. 273 - 276 când s-a produs o catastrofă de cale ferată şi art. 356 - 361;b) infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale şi de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe, precum şi de controlorii financiari ai Curţii de Conturi;c) *** Abrogatăd) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa; e) *** Abrogată f) *** Abrogată2. ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de tribunale;3. ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de tribunale în apel, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;4. soluţionează conflictele de competenţă ivite între tribunale sau între judecătorii şi tribunale din circumscripţia sa ori între judecătorii din circumscripţia unor tribunale diferite aflate în circumscripţia Curţii, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege;

5. soluţionează cererile prin care s-a solicitat extrădarea sau transferul persoanelor condamnate în străinătate.

Art. 282 Cod de procedură penală Competenţa Curţii Militare de ApelCurtea Militară de Apel:1. judecă în primă instanţă: a) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art.155 - 173 şi art.356 - 361, săvârşite de militari;b) infracţiunile săvârşite de judecătorii tribunalelor militare şi ai tribunalelor militare teritoriale, precum şi de procurorii militari de la parchetele militare de pe lângă aceste instanţe;c) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;2. ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunalele militare teritoriale;3. ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunalele militare teritoriale în apel, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;4. soluţionează conflictele de competenţă ivite între tribunalele militare teritoriale sau între tribunalele militare şi tribunalele militare teritoriale ori între tribunalele militare din raza de competenţă a unor tribunale militare teritoriale diferite, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.

Art.29 Cod de procedură penală Competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi JustiţieÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie:1. judecă în primă instanţă:a) infracţiunile săvârşite de senatori şi deputaţi;b) infracţiunile săvârşite de membrii Guvernului;c) infracţiunile săvârşite de judecătorii Curţii Constituţionale, de membrii Curţii de Conturi, de preşedintele Consiliului Legislativ şi de Avocatul Poporului; d) infracţiunile săvârşite de mareşali, amirali, generali şi chestori;e) infracţiunile săvârşite de şefii cultelor religioase organizate în condiţiile legii şi de ceilalţi membri ai Înaltului Cler, care au cel puţin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia;e^1) infracţiunile săvârşite de către membrii Consiliului Superior al Magistraturii;f) infracţiunile săvârşite de judecătorii şi magistraţii asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe şi de procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie;

g) alte cauze date prin lege în competenţa sa;2. ca instanţă de recurs, judecă:a) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate, în primă instanţă, de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;b) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate, ca instanţe de apel, de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel; c) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate, în primă instanţă, de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi alte cazuri prevăzute de lege;3. judecă recursurile în interesul legii;4. *** Abrogat5. soluţionează:a) conflictele de competenţă în cazurile în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţa superioară comună;b) cazurile în care cursul justiţiei este întrerupt;c) cererile de strămutare.d) alte cazuri anume prevăzute de lege.

Secţiunea IICompetenţa teritorială

Art.30 Cod de procedură penală Competenţa pentru infracţiunile săvârşite în ţarăCompetenţa după teritoriu este determinată de:a) locul unde a fost săvârşită infracţiunea;b) locul unde a fost prins făptuitorul;c) locul unde locuieşte făptuitorul;d) locul unde locuieşte persoana vătămată.Judecarea cauzei revine aceleia dintre instanţele competente potrivit alin. 1, în a cărei circumscripţie s-a efectuat urmărirea penală.Când urmărirea penală se efectuează de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de către parchetele de pe lângă curţile de apel ori de pe lângă tribunale sau de către un organ de cercetare central ori judeţean, procurorul, prin rechizitoriu, stabileşte căreia dintre instanţele prevăzute în alin. 1 îi revine competenţa de a judeca, ţinând seama ca, în raport cu împrejurările cauzei, să fie asigurată buna desfăşurare a procesului penal. Prin "locul săvârşirii infracţiunii" se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia. Art.31 Cod de procedură penală Competenţa pentru infracţiunile săvârşite în străinătate

Infracţiunile săvârşite în afara teritoriului ţării se judecă, după caz, de către instanţele civile sau militare în a căror circumscripţie îşi are domiciliul sau locuieşte făptuitorul. Dacă acesta nu are domiciliul şi nici nu locuieşte în România, iar fapta este de competenţa judecătoriei, se judecă de Judecătoria Sectorului 2, iar în celelalte cazuri, de instanţa competentă după materie şi calitatea persoanei, din municipiul Bucureşti, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.Infracţiunea săvârşită pe o navă este de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie se află primul port român în care ancorează nava, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.Infracţiunea săvârşită pe o aeronavă este de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie se află primul loc de aterizare pe teritoriul român.Dacă nava nu ancorează într-un port român sau dacă aeronava nu aterizează pe teritoriul român, competenţa este cea prevăzută în alin. 1, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

§2. Indivizibilitatea şi conexitatea Legea procesual penală reglementează şi posibilitatea reunirii cauzelor

pentru anumite cauze de indivizibilitate şi conexitate. Există trei cazuri de indivizibilitate, respectiv:

a) când la săvârşirea unei infracţiuni au participat mai multe persoane;b) când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite prin acelaşi act;c) în cazul infracţiunii continuate sau în orice alte cazuri când două sau mai

multe acte materiale alcătuiesc o singură infracţiune.De asemenea, art.34 Cod proc.pen. reglementează 4 cazuri de conexitate: a) când două sau mai multe infracţiuni sunt săvârşite prin acte diferite, de una

sau de mai multe persoane împreună, în acelaşi timp şi în acelaşi loc;b) când două sau mai multe infracţiuni sunt săvârşite în timp ori în loc diferit,

după o prealabilă înţelegere între infractori;c) când o infracţiune este săvârşită pentru a pregăti, a înlesni sau a ascunde

comiterea altei infracţiuni, ori este săvârşită pentru a înlesni sau a asigura sustragerea de la răspundere penală a făptuitorului altei infracţiuni;

d) când între două sau mai multe infracţiuni există legătură şi reunirea cauzelor se impune pentru o bună înfăptuire a justiţiei.

În caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă competenţa în raport cu diferiţii făptuitori ori diferitele fapte aparţine, potrivit legii, mai multor instanţe de grad egal, competenţa de a judeca toate faptele şi pe toţi făptuitorii revine instanţei mai întâi sesizate, iar dacă competenţa după natura faptelor sau după calitatea persoanelor aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele reunite revine instanţei superioare în grad.

Dacă dintre instanţe una este civilă, iar alta militară, competenţa revine instanţei civile.

Dacă instanţa militară este superioară în grad, competenţa revine instanţei civile echivalente în grad cu instanţa militară.

Competenţa de a judeca cauzele reunite rămâne dobândită instanţei, chiar dacă pentru fapta sau pentru făptuitorul care a determinat competenţa acestei instanţe s-a dispus disjungerea sau încetarea procesului penal ori s-a pronunţat achitarea.

Tăinuirea, favorizarea infractorului şi nedenunţarea unor infracţiuni sunt de competenţa instanţei care judecă infracţiunea la care acestea se referă iar dacă competenţa după calitatea persoanelor aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele reunite revine instanţei superioare în grad.

Instanţa competentă a hotărî reunirea cauzelor este instanţa căreia îi revine competenţa de judecată, potrivit dispoziţiilor art.35 Cod proc.pen., iar în cazul prevăzut în art.35 alin. 3 Cod proc.pen (o instanţă militară superioară în grad şi una civilă echivalentă în grad cu instanţa militară), reunirea cauzelor se hotărăşte de instanţa militară, care trimite dosarul instanţei civile căreia îi revine competenţa.

Dacă reunirea dosarelor este posibilă şi, pentru buna administrare a justiţiei ea trebuie să reprezinte regula, sunt şi unele situaţii în care este necesară disjungerea cauzei, cu privire la anumite fapte sau anumiţi inculpaţi, împrejurare permisă de art.38 Cod proc.pen. disjungerea este posibilă numai în cazul de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. a) Cod de procedură penală, precum şi în toate cazurile de conexitate.

Excepţia de necompetenţă materială şi cea de necompetenţă după calitatea persoanei pot fi ridicate în tot cursul procesului penal, până la pronunţarea hotărârii definitive.

Excepţia de necompetenţă teritorială poate fi ridicată numai până la citirea actului de sesizare în faţa primei instanţe de judecată.

Excepţiile de necompetenţă pot fi ridicate de procuror, de oricare dintre părţi, sau puse în discuţia părţilor din oficiu.

În caz că instanţa găseşte întemeiată excepţia de necompetenţă, o admite şi îşi va declina competenţa în favoarea instanţei competente. Actele de procedură îndeplinite şi măsurile dispuse de instanţa necompetentă pot fi menţinute de instanţa competentă căreia i s-a trimis dosarul, în cazul în care declinarea a fost determinată de competenţa materială sau după calitatea persoanei, instanţa căreia i s-a trimis cauza poate folosi actele îndeplinite şi poate menţine măsurile dispuse de instanţa desesizată. În cazul declinării pentru necompetenţă teritorială, actele îndeplinite ori măsurile dispuse se menţin.

Hotărârea de declinare a competenţei nu este supusă apelului şi nici recursului, fiind o excepţie de la principiul general de drept potrivit căruia o

hotărâre judecătorească dată în primă instanţă poate fi atacată cu cel puţin o cale de atac.

Dispoziţii comune

ART. 39 Codul de procedură penală Excepţii de necompetenţă Excepţia de necompetenţă materială şi cea de necompetenţă după calitatea persoanei pot fi ridicate în tot cursul procesului penal, până la pronunţarea hotărârii definitive. Excepţia de necompetenţă teritorială poate fi ridicată numai până la citirea actului de sesizare în faţa primei instanţe de judecată. Excepţiile de necompetenţă pot fi ridicate de procuror, de oricare dintre părţi, sau puse în discuţia părţilor din oficiu.

ART. 40 Codul de procedură penală Competenţa în caz de schimbare a calităţii inculpatului Când competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când: a) fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului; b) s-a dat o hotărâre în primă instanţă. Dobândirea calităţii după săvârşirea infracţiunii nu determină schimbarea competenţei, cu excepţia infracţiunilor săvârşite de persoanele prevăzute în art. 29 pct. 1. ART. 41 Codul de procedură penală Competenţa în caz de schimbare a încadrării juridice sau a calificării Instanţa sesizată cu judecarea unei infracţiuni rămâne competentă a o judeca chiar dacă constată, după efectuarea cercetării judecătoreşti, că infracţiunea este de competenţa instanţei inferioare. Schimbarea calificării faptei printr-o lege nouă, intervenită în cursul judecării cauzei, nu atrage incompetenţa instanţei de judecată, afară de cazul când prin acea lege s-ar dispune altfel. ART. 42 Codul de procedură penală Declinarea de competenţă Instanţa de judecată care îşi declină competenţa trimite dosarul instanţei de judecată arătată ca fiind competentă prin hotărârea de declinare. Dacă declinarea a fost determinată de competenţa materială sau după calitatea persoanei, instanţa căreia i s-a trimis cauza poate folosi actele îndeplinite şi poate menţine măsurile dispuse de instanţa desesizată.

În cazul declinării pentru necompetenţă teritorială, actele îndeplinite ori măsurile dispuse se menţin. Hotărârea de declinare a competenţei nu este supusă apelului şi nici recursului. ART. 43 Codul de procedură penală Conflictul de competenţă Când două sau mai multe instanţe se recunosc competente a judeca aceeaşi cauză ori îşi declină competenţa, conflictul pozitiv sau negativ de competenţă se soluţionează de instanţa ierarhic superioară comună. Când conflictul de competenţă se iveşte între o instanţă civilă şi una militară, soluţionarea conflictului este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Instanţa ierarhic superioară comună este sesizată în caz de conflict pozitiv, de către instanţa care s-a declarat cea din urmă competentă, iar în caz de conflict negativ, de către instanţa care şi-a declinat cea din urmă competenţa. În toate cazurile, sesizarea se poate face şi de procuror sau de părţi. Până la soluţionarea conflictului pozitiv de competenţă judecata se suspendă. Instanţa care şi-a declinat competenţa ori s-a declarat competentă cea din urmă ia măsurile şi efectuează actele ce reclamă urgenţă. Instanţa ierarhic superioară comună hotărăşte asupra conflictului de competenţă cu citarea părţilor. Când instanţa sesizată cu soluţionarea conflictului de competenţă constată că acea cauză este de competenţa altei instanţe decât cele între care a intervenit conflictul şi faţă de care nu este instanţă superioară comună trimite dosarul instanţei superioare comune. Instanţa căreia i s-a trimis cauza prin hotărârea de stabilire a competenţei nu se mai poate declara necompetentă, afară de cazul în care, în urma noii situaţii de fapt ce rezultă din completarea cercetării judecătoreşti, se constată că fapta constituie o infracţiune dată prin lege în competenţa altei instanţe. Instanţa căreia i s-a trimis cauza aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 42 alin. 2. ART. 44 Codul de proceură penală Chestiuni prealabile Instanţa penală este competentă să judece orice chestiune prealabilă de care depinde soluţionarea cauzei, chiar dacă prin natura ei acea chestiune este de competenţa altei instanţe. Chestiunea prealabilă se judecă de către instanţa penală, potrivit regulilor şi mijloacelor de probă privitoare la materia căreia îi aparţine acea chestiune. Hotărârea definitivă a instanţei civile, asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune prealabilă în procesul penal, are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale. ART. 45 Codul de procedură penală

Dispoziţii care se aplică la urmărirea penală (1) Dispoziţiile cuprinse în art. 30 - 36, 38, 40, 42 şi 44 se aplică în mod corespunzător şi în cursul urmăririi penale. (1^1) Prevederile art. 35 alin. 4 nu se aplică în faza de urmărire penală. (1^2) Declinarea de competenţă se dispune prin ordonanţă. (2) Când nici unul din locurile arătate în art. 30 alin. 1 nu este cunoscut, competenţa revine organului de urmărire penală care a fost mai întâi sesizat. (3) În caz de sesizări simultane, precăderea se stabileşte în ordinea enumerării de la art. 30 alin. 1. (4) Dacă în raport cu vreunul din criteriile arătate în art. 30 alin. 1 sunt competente mai multe organe de urmărire penală, competenţa revine organului care a fost mai întâi sesizat. (5) Urmărirea penală a infracţiunilor săvârşite în condiţiile prevăzute în art. 31 se efectuează de către organul de urmărire penală din circumscripţia instanţei competente să judece cauza. (6) Conflictul de competenţă între doi sau mai mulţi procurori se rezolvă de către procurorul superior comun acestora. Când conflictul se iveşte între două sau mai multe organe de cercetare penală, competenţa se stabileşte de către procurorul care exercită supravegherea activităţii de cercetare penală a acestor organe.

CAPITOLUL AL II-LEA : Incompatibilitatea si strămutarea §1. Incompatibilitatea

Potrivit art.46 Cod proc.pen. judecătorii care sunt soţi, rude sau afini între ei, până la gradul al patrulea inclusiv, nu pot face parte din acelaşi complet de judecată.

Art.47 Cod de procedură penală Judecătorul care a luat parte la soluţionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o cale de atac sau la judecarea cauzei după desfiinţarea hotărârii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în recurs.De asemenea, nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în acea cauză.

Art.48 Cod de procedură penală Alte cauze de incompatibilitate(1) Judecătorul este de asemenea incompatibil de a judeca, dacă în cauza respectivă: a) a pus în mişcare acţiunea penală sau a dispus trimiterea în judecată ori a pus concluzii în calitate de procuror la instanţa de judecată, a soluţionat propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale; b) a fost reprezentant sau apărător al vreuneia din părţi; c) a fost expert sau martor; d) există împrejurări din care rezultă că este interesat sub orice formă, el, soţul sau vreo rudă apropiată; e) soţul, ruda sau afinul său, până la gradul al patrulea inclusiv, a efectuat acte de urmărire penală, a supravegheat urmărirea penală, a soluţionat propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a arestării preventive, în cursul urmăririi penale; f) este soţ, rudă sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, cu una dintre părţi sau cu avocatul ori mandatarul acesteia; g) există duşmănie între el, soţul sau una dintre rudele sale până la gradul al patrulea inclusiv şi una dintre părţi, soţul sau rudele acesteia până la gradul al treilea inclusiv; h) este tutore sau curator al uneia dintre părţi; i) a primit liberalităţi de la una dintre părţi, avocatul sau mandatarul acesteia. (2) Judecătorul este incompatibil de a participa la judecarea unei cauze în căile de atac, atunci când soţul, ruda ori afinul său până la gradul al patrulea inclusiv a participat, ca judecător sau procuror, la judecarea aceleiaşi cauze.

Art.49 Cod de procedură penală Incompatibilitatea procurorului, a organului de cercetare penală, a

magistratului-asistent şi a grefieruluiDispoziţiile art.46 se aplică procurorului şi magistratului-asistent sau,

după caz, grefierului de şedinţă, când cauza de incompatibilitate există între ei sau între vreunul dintre ei şi unul dintre membrii completului de judecată.

Dispoziţiile privind cazurile de incompatibilitate prevăzute în art.48 alin. 1 lit. b) - i) şi alin. 2 se aplică procurorului, persoanei care efectuează cercetarea penală, magistratului-asistent şi grefierului de şedinţă.

Procurorul care a participat ca judecător la soluţionarea cauzei în primă instanţă nu poate pune concluzii la judecarea ei în căile de atac.

Persoana care a efectuat urmărirea penală este incompatibilă să procedeze la refacerea acesteia, când refacerea este dispusă de instanţă.

Întrucât ceea ce ne interesează sunt cazurile de incompatibilitate ale grefierului, le reamintim:

- dacă sunt soţi, rude sau afini între ei, până la gradul al patrulea inclusiv, - a fost reprezentant sau apărător al vreuneia din părţi;- a fost expert sau martor;- există împrejurări din care rezultă că este interesat sub orice formă, el,

soţul sau vreo rudă apropiată;- soţul, ruda sau afinul său, până la gradul al patrulea inclusiv, a efectuat

acte de urmărire penală, a supravegheat urmărirea penală, a soluţionat propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a arestării preventive, în cursul urmăririi penale;

- este soţ, rudă sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, cu una dintre părţi sau cu avocatul ori mandatarul acesteia;

- există duşmănie între el, soţul sau una dintre rudele sale până la gradul al patrulea inclusiv şi una dintre părţi, soţul sau rudele acesteia până la gradul al treilea inclusiv;

- este tutore sau curator al uneia dintre părţi;- a primit liberalităţi de la una dintre părţi, avocatul sau mandatarul

acesteia.- atunci când soţul, ruda ori afinul său până la gradul al patrulea inclusiv

a participat, ca judecător sau procuror, la judecarea aceleiaşi cauze

De reţinut că, de principiu, oricare dintre participanţii care constată existenţa unui caz de incompatibilitate în privinţa lor (inclusiv grefierul), este obligat să se abţină, nerespectarea acestei obligaţii putând atrage şi sancţiuni disciplinare.

Abţinerea se realizează prin aducerea la cunoştinţă, după caz, preşedintelui instanţei, procurorului care supraveghează cercetarea penală sau procurorului ierarhic superior, a cazului de incompatibilitate şi a declaraţiei de a se abţine. Declaraţia de abţinere trebuie să se facă de îndată ce persoana obligată la aceasta a luat cunoştinţă de existenţa cazului de incompatibilitate.

În cazul în care, deşi cazul de incompatibilitatea există, însă persoana incompatibilă nu a făcut declaraţie de abţinere (din diferite motive – nu a aflat, a neglijat aspectul etc.), ea poate fi recuzată atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, de oricare dintre părţi, de îndată ce partea a aflat despre existenţa cazului de incompatibilitate.

Recuzarea se formulează oral sau scris, cu arătarea pentru fiecare persoană în parte a cazului de incompatibilitate ce constituie motivul recuzării şi a tuturor temeiurilor de fapt cunoscute la momentul recuzării. Cererea de recuzare poate privi numai pe acei judecători care compun completul de judecată.

Nerespectarea condiţiilor prevăzute anterior sau recuzarea aceleiaşi persoane pentru acelaşi caz de incompatibilitate şi pentru temeiuri de fapt cunoscute la data formulării unei cereri anterioare de recuzare care a fost respinsă atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare, care se constată de completul în faţa căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat.

Completul în faţa căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat, se pronunţă asupra măsurilor preventive.

Abţinerea sau recuzarea judecătorului, procurorului sau grefierului se soluţionează de completul cu numărul imediat următor care judecă în aceeaşi materie, în şedinţă secretă, fără participarea celui ce declară că se abţine sau este recuzat.

Cînd pentru soluţionarea abţinerii sau recuzării nu se poate alcătui completul, abţinerea sau recuzarea se soluţionează de instanţa ierarhic superioară. Aceasta, în cazul când găseşte întemeiată abţinerea sau recuzarea şi din cauza abţinerii sau a recuzării nu se poate alcătui completul de judecată la instanţa competentă să soluţioneze cauza, instanţa ierarhic superioară desemnează pentru judecarea cauzei o instanţă egală în grad cu instanţa în faţa căreia s-a formulat abţinerea sau recuzarea.

Încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei căi de atac.ART. 53 Codul de procedură penală Procedura de soluţionare în cursul urmăririi penale În cursul urmăririi penale, asupra abţinerii sau recuzării persoanei care efectuează cercetarea penală ori a procurorului se pronunţă procurorul care supraveghează cercetarea penală sau procurorul ierarhic superior. Cererea de recuzare privitoare la persoana care efectuează cercetarea penală se adresează fie acestei persoane, fie procurorului. În cazul în care cererea este adresată persoanei care efectuează cercetarea penală, aceasta este obligată să o înainteze împreună cu lămuririle necesare, în termen de 24 de ore, procurorului, fără a întrerupe cursul cercetării penale. Procurorul este obligat să soluţioneze cererea în cel mult 3 zile, printr-o ordonanţă. Cererea de recuzare care priveşte pe procuror se soluţionează în acelaşi termen şi în aceleaşi condiţii de procurorul ierarhic superior.

Abţinerea se soluţionează potrivit dispoziţiilor din alin. 3 şi 4, care se aplică în mod corespunzător. ART. 54 Codul de procedură penală Incompatibilitatea expertului şi interpretului Dispoziţiile art. 48, 50, 51, 52 şi 53 se aplică în mod corespunzător expertului şi interpretului. Calitatea de expert este incompatibilă cu aceea de martor în aceeaşi cauză. Calitatea de martor are întâietate. Participarea ca expert sau ca interpret de mai multe ori în aceeaşi cauză nu constituie un motiv de recuzare.

&2. Strămutarea judecăţii cauzei penale

Un alt incident care se poate ivi cu ocazia judecării unei pricini este strămutarea acesteia la altă instanţă, fără ca legea să prevadă expres vreun motiv pentru care se poate cere strămutarea.

Instanţa competentă a se pronunţa asupra strămutării este întotdeauna Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar strămutarea se face de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători sau procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei.

Strămutarea poate fi cerută de partea interesată, de procuror sau de ministrul justiţiei.

Cererea de strămutare se adresează direct Înaltei Curţi, trebuie motivată, trebuie să indice dacă în cauză sunt arestaţi şi trebuie să fie însoţită de înscrisurile doveditoare.

Examinarea cererii de strămutare se face în şedinţă publică.Când părţile se înfăţişează, se ascultă şi concluziile acestora. ÎCCJ dispune, prin încheiere motivată, ce nu este supusă niciunei căi de atac, admiterea sau respingerea cererii.

În cazul în care găseşte cererea întemeiată, dispune strămutarea judecării cauzei, hotărând totodată în ce măsură actele îndeplinite în faţa instanţei de la care s-a strămutat cauza se menţin. Această instanţă va fi înştiinţată de îndată despre admiterea cererii de strămutare. Dacă instanţa la care se află cauza a cărei strămutare se cere a procedat între timp la judecarea cauzei, hotărârea pronunţată este desfiinţată prin efectul admiterii cererii de strămutare. ART. 61^1 Codul de procedură penală

Desemnarea altei instanţe pentru judecarea cauzei Procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate cere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să desemneze o instanţă egală în grad cu cea căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul. Dispoziţiile art. 55 alin. 1, art. 56 alin. 1 şi 2 şi art. 61 se aplică în mod corespunzător. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează cererea în camera de consiliu, în termen de 15 zile. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispune, prin încheiere motivată, fie respingerea cererii, fie admiterea cererii şi desemnarea unei instanţe egale în grad cu cea căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.

TITLUL AL TREILEA Probele şi mijloacele de proba

CAPITOLUL I : Dispoziţii generale. Definiţia probei

În vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.Definiţia probei

Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea tuturor împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.

Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului.Clasificarea probelor:

- după caracterul sau natura lor, probele pot fi probe în apărarea sau probe în acuzarea învinuitului sau inculpatului;

- după izvorul lor, probele pot fi imediate şi mediate. Probele imediate sunt cele obţinute din sursa lor originală (ex. conţintul declaraţiei unui martor ocular). Probele mediate sunt cele obţinute dintr-o altă sursă decît cea originală (ex. conţinutul declaraţiei unui martor care relatează ceea ce i-a povestit un martor ocular despre o anumită situaţie sau împrejurare);

- după legătura lor cu obiectul probaţiunii, probele se împart în probe directe şi probe indirecte. Probele directe dovedesc în mod nemijlocit vinovăţia sau nevinovăţia învinuitului sau inculpatului. Sunt, de exemplu, probe directe prinderea făptuitorului în flagrant delict. Probele indirecte nu furnizează informaţii care pot dovedi în mod direct vinovăţia sau nevinovăţia făptuitorului, aceste probe pot conduce la anumite concluzii în cauza penală numai în măsura în care se coroborează cu conţinutul altor probe directe sau indirecte (ex. găsirea unui obiect asupra unei persoane, imposibilitatea persoanei de a justifica provenienţa obiectului şi prezenţa posesorului obiectului în apropierea locului sau chiar la locul de unde a fost furat obiectul respectiv.

Sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală şi instanţei de judecată, potrivit art. 65 alin. 1 C.pr. pen. La cererea organului de urmărire penală ori a instanţei de judecată, orice persoană care cunoaşte vreo probă sau deţine vreun mijloc de probă este obligată să le aducă la cunoştinţă sau să le înfăţişeze. Organele judiciare adună probe atît în favoarea, cît şi în defavoarea învinuitului sau inculpatului.

Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia. Cel care trebuie să dovedească vinovăţia este acuzatorul, care în dreptul nostru este procurorul.

În cazul când există probe de vinovăţie, învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.

În cursul procesului penal părţile pot propune probe şi cere administrarea lor. Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsă, dacă proba

este concludentă şi utilă. Admiterea sau respingerea cererii se face motivat. Oricum, sarcina probaţiunii nu trebuie confundată cu propunerea de probe, care constă în posibilitatea pe care o au părţile în proces de a propune probe în vederea soluţionării cauzei. În acest sens, în art. 67 alin. 1 se arată că, în cursul procesului penal, părţile pot propune probe şi cere administrarea lor, probe pe care organele judiciare le pot admite sau respinge motivat.

Pertinenţa, concludenţa şi utilitatea probelor

În vederea realizării procesului penal, în conţinutul obiectului probaţiunii pot fi cuprinse numai probele care aduc informaţii ce conduc la rezolvarea tuturor problemelor pe care le ridică fondul cauzei.

Probele pertinente sunt acele elemente de fapt care au legătură cu faptele sau împrejurările ce trebuie dovedite într-o anumită cauză penală.

Probele concludente sunt acele elemente de fapt care contribuie la aflarea adevărului şi soluţionarea cauzei penale.

Probele utile sunt acele elemente de fapt care, prin informaţiile pe care le conţin, sunt necesare soluţionării cauzei.

De menţionat că, legea interzice întrebuinţarea de violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri, în scopul de a se obţine probe şi totodată interzice determinarea unei persoane să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe.

O reglementare extrem de importantă din punct de vedere al consecinţelor este aceea care prevede că mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal.

Aprecierea probelorÎn dreptul nostru funcţionează principiul liberei aprecieri a probelor,

concluzia la care ajung organele judiciare sprijinindu-se pe probe care nu au o valoare dinainte stabilită (art. 63 alin. 2 din C.pr. pen.). Potrivit acestei dispoziţii, aprecierea fiecărei probe se face de către organul de urmărire penală şi de către instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Mijloacele de probăDin conţinutul dispoziţiilor art. 63 C.pr. pen. rezultă că mijloacele de probă

sunt acele mijloace prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probă.Mijloacele legale prin care se administrează probele poartă denumirea de

mijloace de probă.Mijloacele de probă prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca

probă sunt potrivit art. 64 C.pr. pen.: - declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului, - declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile

civilmente, - declaraţiile martorilor, - înscrisurile, - înregistrările audio sau video ( înregistrările în mediul ambiental,

localizarea sau urmărirea prin GPS ori prin alte mijloace electronice de supraveghere, înregistrările de imagini)

- fotografiile, - mijloacele materiale de probă, - constatările tehnico-ştiinţifice,

- constatările medico-legale - expertizele.

§1. Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatuluiDeclaraţiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal

pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.Procedura de ascultare este prevăzută în art.70-74 Cod procedură penală. Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului constituie un drept al acestuia şi nu o obligaţie. Astfel, înainte de a fi audiat, învinuitului şi inculpatului li se aduce la cunoştinţă că au dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-li-se totodată atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva acestora.

Încălcarea dispoziţiilor legale privind ascultarea învinuitului sau inculpatului atrage sancţiunea nulităţii, deoarece prin aceasta este violat dreptul său de apărare.

Învinuitul sau inculpatul, înainte de a fi ascultat, este întrebat cu privire la nume, prenume, poreclă, data şi locul naşterii, numele şi prenumele părinţilor, cetăţenie, studii, situaţia militară, loc de muncă, ocupaţie, adresa la care locuieşte efectiv, antecedente penale şi alte date pentru stabilirea situaţiei sale personale.

Învinuitului sau inculpatului i se aduc apoi la cunoştinţă fapta care formează obiectul cauzei, încadrarea juridică a acesteia, dreptul de a avea un apărător, precum şi dreptul de a nu face nici o declaraţie, atrăgându-i-se totodată atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa. Dacă învinuitul sau inculpatul dă o declaraţie, i se pune în vedere să declare tot ce ştie cu privire la faptă şi la învinuirea ce i se aduce în legătură cu aceasta.

Învinuitului sau inculpatului i se aduce la cunoştinţă şi obligaţia să anunţe în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a locuinţei pe parcursul procesului penal.

În faza de urmărire penală, dacă învinuitul sau inculpatul consimte să dea o declaraţie, organul de urmărire penală, înainte de a-l asculta, îi cere să dea o declaraţie, scrisă personal, cu privire la învinuirea ce i se aduce.

În faţa instanţei de judecată însă, întotdeauna inculpatul este ascultat oral, iar declaraţiile acestuia se înregistrează prin mijloace tehnice.

Tot în faza de urmărire penală, fiecare învinuit sau inculpat este ascultat separat.

În cursul cercetării judecătoreşti, regula este că fiecare inculpat este ascultat în prezenţa celorlalţi inculpaţi. Prin excepţie, atunci când interesul aflării adevărului şi al justei soluţionări a cauzei o cere, instanţa poate dispune ascultarea separată a inculpaţilor şi în cursul cercetării judecătoreşti, declaraţiile luate separat sunt citite apoi în mod obligatoriu celorlalţi inculpaţi, după ascultarea lor.

Inculpatul poate fi din nou ascultat în prezenţa celorlalţi inculpaţi sau a unora dintre ei.

Învinuitul sau inculpatul este mai întâi lăsat să declare tot ce ştie în cauză.Ascultarea învinuitului sau inculpatului nu poate începe cu citirea sau

reamintirea declaraţiilor pe care acesta le-a dat anterior în cauză.Învinuitul sau inculpatul nu poate prezenta ori citi o declaraţie scrisă de mai

înainte, însă se poate servi de însemnări asupra amănuntelor greu de reţinut.Când inculpatul nu-şi mai aminteşte anumite fapte sau împrejurări sau când

există contraziceri între declaraţiile făcute de inculpat în instanţă şi cele date anterior, preşedintele cere acestuia explicaţii, putând da citire, în întregime sau în parte, declaraţiilor anterioare.

Când inculpatul refuză să dea declaraţii, instanţa dispune citirea declaraţiilor pe care acesta le-a dat anterior.

După ce învinuitul sau inculpatul a făcut declaraţia, i se pot pune întrebări cu privire la fapta care formează obiectul cauzei şi la învinuirea ce i se aduce, de către preşedinte şi în mod nemijlocit de ceilalţi membri ai completului, de către procuror, de partea vătămată, de partea civilă, de partea responsabilă civilmente, de ceilalţi inculpaţi şi de apărătorul inculpatului a cărui ascultare se face.

Instanţa poate respinge întrebările care nu sunt concludente şi utile cauzei. De asemenea, este întrebat cu privire la probele pe care înţelege să le

propună.Dacă, în timpul ascultării învinuitului sau inculpatului, acesta acuză

simptomele unei boli care i-ar putea pune viaţa în pericol, ascultarea se întrerupe, iar organul judiciar ia măsuri pentru ca acesta să fie consultat de un medic. Ascultarea se reia imediat ce medicul decide că viaţa învinuitului sau inculpatului nu este în pericol(ART.711 Cod de procedură penală) .

Declaraţiile învinuitului sau inculpatului se consemnează în scris. În fiecare declaraţie se vor consemna, totodată, ora începerii şi ora încheierii ascultării învinuitului sau inculpatului. Declaraţia scrisă se citeşte acestuia, iar dacă cere, i se dă să o citească. Când este de acord cu conţinutul ei, o semnează pe fiecare pagină şi la sfârşit. Când învinuitul sau inculpatul nu poate sau refuză să semneze, se face menţiune în declaraţia scrisă.

Declaraţia scrisă este semnată şi de organul de urmărire penală care a procedat la ascultarea învinuitului sau inculpatului ori de preşedintele completului de judecată şi de grefier, precum şi de interpret când declaraţia a fost luată printr-un interpret.

Dacă învinuitul sau inculpatul revine asupra vreuneia din declaraţiile sale sau are de făcut completări, rectificări sau precizări, acestea se consemnează şi se semnează în condiţiile arătate în prezentul articol.

Ori de câte ori învinuitul sau inculpatul se găseşte în imposibilitate de a se prezenta pentru a fi ascultat, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată procedează la ascultarea acestuia la locul unde se află, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.

§2. Declaraţiile părţii vătămate, părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente

Partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civimente, fiind persoane care au cunoştinţă despre săvîrşirea infracţiunii şi despre făptuitor pot fi ascultate în procesul penal în vederea administrării unor probe necesare rezolvării cauzei.

Declaraţiile părţii vătămate, părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Procedura de ascultare este prevăzută în art.76-771 Cod procedură penală.Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată au obligaţia să cheme,

spre a fi ascultate, persoana care a suferit o vătămare prin infracţiune, precum şi persoana responsabilă civilmente.

Înainte de ascultare i se pune în vedere persoanei vătămate că poate participa în proces ca parte vătămată, iar dacă a suferit o pagubă materială sau o daună morală, că se poate constitui parte civilă. De asemenea i se atrage atenţia că declaraţia de constituire ca parte civilă poate fi făcută în tot cursul urmăririi penale, iar în faţa primei instanţe, pînă la citirea actului de sesizare.

Ascultarea părţii vătămate, părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente se face potrivit regulilor privitoare la ascultarea învinuitului şi a inculpatului.

În cazul în care poate fi periclitată viaţa, integritatea corporală sau libertatea părţii vătămate ori a părţii civile sau a rudelor apropiate ale acesteia, procurorul ori, după caz, instanţa de judecată poate încuviinţa ca aceasta să fie ascultată fără a fi prezentă fizic la locul unde se află organul care efectuează urmărirea penală sau, după caz, în locul în care se desfăşoară şedinţa de judecată, prin intermediul mijloacelor tehnice prevăzute în alineatele următoare.

La solicitarea organului judiciar sau a părţii vătămate ori a părţii civile ascultate în condiţiile prevăzute în alin. 1, la luarea declaraţiei poate participa un consilier de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor, care are obligaţia de a păstra secretul profesional cu privire la datele de care a luat cunoştinţă în timpul audierii. Organul judiciar are obligaţia să aducă la cunoştinţa părţii vătămate sau a părţii civile dreptul de a solicita audierea în prezenţa unui consilier de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor.

Partea vătămată sau partea civilă poate fi ascultată prin intermediul unei reţele video şi audio.

În cursul judecăţii, părţile şi apărătorii acestora pot adresa întrebări, în mod nemijlocit, părţii vătămate sau părţii civile ascultate în condiţiile alin. 1 - 3. Întrebările se pun în ordinea prevăzută în art.323 alin. 2. Preşedintele completului respinge întrebările care nu sunt utile şi concludente judecării cauzei.

Declaraţia părţii vătămate sau a părţii civile, ascultată în condiţiile arătate în alin. 1 - 3, se înregistrează prin mijloace tehnice video şi audio şi se redă integral în formă scrisă, fiind semnată de organul judiciar, de partea vătămată sau partea civilă ascultată, precum şi de consilierul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor prezent la ascultarea acesteia, depunându-se la dosarul cauzei.

Suportul pe care a fost înregistrată declaraţia părţii vătămate sau a părţii civile, în original, sigilat cu sigiliul parchetului ori, după caz, al instanţei de judecată, se păstrează la sediul acestora.

Dispoziţiile art.75 - 77 şi ale art. 865 Cod de procedură penală se aplică în mod corespunzător, respectiv, procurorul care efectuează sau supraveghează cercetarea penală ori, după caz, instanţa de judecată poate dispune ca organele poliţiei să supravegheze domiciliul sau reşedinţa părţii vătămate sau a părţii civile, ori să-i asigure o reşedinţă temporară supravegheată, precum şi să-l însoţească la sediul parchetului sau al instanţei şi înapoi la domiciliu sau la reşedinţă.

Măsurile prevăzute în alin. 1 vor fi ridicate de procuror sau, după caz, de instanţă, când se constată că pericolul care a impus luarea lor a încetat.

§3. Declaraţiile martorilorPersoana care are cunoştinţă despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare

de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal poate fi ascultată în calitate de martor, art. 78 C.pr. pen..3.1. Calitatea de martor. Persoana obligată a păstra secretul profesional nu poate fi ascultată ca martor cu privire la faptele şi împrejurările de care a luat cunoştinţă în exerciţiul profesiei, fără încuviinţarea persoanei sau a unităţii faţă de care este obligată a păstra secretul.

Calitatea de martor are întâietate faţă de calitatea de apărător, cu privire la faptele şi împrejurările pe care acesta le-a cunoscut înainte de a fi devenit apărător sau reprezentant al vreuneia dintre părţi. Soţul şi rudele apropiateale învinuitului sau inculpatului nu sunt obligate să depună ca martori.

De reţinut că legea se referă numai la soţul sau rudele apropiate ale învinuitului sau inculpatului( art. 149 Cod penal: sunt rude apropiate ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copii acestora, precum şi persoanele devenite prin înfiere astfel de rude) care însă pot să renunţe la această favoare a legii şi să depună mărturie, situaţie în care vor depune jurământ şi vor fi pasibili de comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă dacă nu relatează adevărul.

Prin urmare, soţul sau rudele apropiate ale celorlalte părţi din proces (parte vătămată, parte civilă, parte responsabilă civilmente) au obligaţia de a depune mărturie dacă sunt citaţi în acest sens de către organul judiciar.

Legea prevede obligaţia organului judiciar (poliţist, procuror, judecător), să aducă la cunoştinţă martorului, care este soţ sau rudă apropriată a inculpatului, că se poate prevala de dispoziţiile art.80 alin.1 Cod proc.pen. conform cărora nu sunt obligaţi să depună mărturie.

În calitate de martor poate fi ascultată şi o persoană minoră. Până la vârsta de 14 ani ascultarea lui se face în prezenţa unuia dintre părinţi ori a tutorelui sau a persoanei căreia îi este încredinţat minorul spre creştere şi educare.

Tot în calitate de martor, poate fi ascultată persoana vătămată, dar numai în situaţia în care nu este constituită parte civilă sau nu participă în proces ca parte vătămată. În acest din urmă caz, această persoană ca fi ascultată ca parte vătămată sau civilă după caz.

3.2. Modalitatea de ascultare a martorului Persoana chemată ca martor este obligată să se înfăţişeze la locul, ziua şi ora

arătate în citaţie şi are datoria să declare tot ce ştie cu privire la faptele cauzei. Aceasta constituie o obligaţie impusă de lege a cărei nerespectare se

sancţionează cu amenda judiciară prevăzută de art.198 Cod proc.pen. Înainte de a fi ascultată ca martor, o persoană este întrebată mai întâi despre

nume, prenume, etate, adresă şi ocupaţie, iar în caz de îndoială asupra identităţii martorului, aceasta se stabileşte prin orice mijloc de probă, cel mai frecvent fiind actul de identitate dar admiţându-se chiar şi alte legitimaţii care cuprind fotografii şi permit identificarea.

Martorul va fi apoi întrebat dacă este soţ sau rudă a vreuneia dintre părţi şi în ce raporturi se află cu acestea, precum şi dacă a suferit vreo pagubă de pe urma infracţiunii, după care este invitat să depună următorul jurământ: "Jur că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!"

În timpul depunerii jurământului, martorul ţine mâna pe cruce sau pe biblie. Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinţei religioase a martorului.

Martorului de altă religie decât cea creştină nu îi sunt aplicabile cele menţionate mai sus, cu privire la ţinerea mâini pe cruce sau biblie. Prin urmare,

acesta rosteşte acelaşi jurământ fără a ţine mâna pe cruce sau Biblie iar cu privire la referirea la divinitate, acesta se va referi la divinitatea în care crede.

Martorul fără nici un fel de confesiune va depune următorul jurământ: "Jur pe onoare şi conştiinţă că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu".

Martorii care din motive de conştiinţă sau confesiune nu depun jurământ (le interzice religia sau conştiinţa), rostesc în faţa instanţei o formulă asemănătoare, respectiv: "Mă oblig că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu".

Toate aceste împrejurări legate de divinitatea în care crede, sau legate lipsa vreunei confesiuni ori imposibilitatea depunerii jurământului, sunt reţinute de către organul judiciar fără nici un fel de probă, ci doar pe baza declaraţiilor martorului.

După depunerea jurământului sau după rostirea formulei amintite, martorului i se pune în vedere că, dacă nu va spune adevărul, săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă.

Despre toate aceste etape ale ascultării martorului se face menţiune în declaraţia scrisă a acestuia sau în înregistrarea cu mijloace tehnice.

Având în vedere că răspunderea penală începe numai de la vârsta de 14 ani, minorul care nu a împlinit 14 ani nu depune jurământ atunci când este ascultat ca martor, deoarece oricum, în sarcina acestuia nu se va putea reţine niciodată comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă, ca urmare a minorităţii ce reprezintă o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, dar i se atrage atenţia să spună adevărul.

Martorului i se face cunoscut obiectul cauzei şi i se arată care sunt faptele sau împrejurările pentru dovedirea cărora a fost propus ca martor, cerându-i-se să declare tot ce ştie cu privire la acestea.

După ce martorul a făcut declaraţii, i se pot pune întrebări cu privire la faptele şi împrejurările care trebuie constatate în cauză, cu privire la persoana părţilor, precum şi în ce mod a luat cunoştinţă despre cele declarate.

Dispoziţiile legale privind modul de ascultare a inculpatului, consemnarea declaraţiilor sau ascultarea inculpatului la locul unde se află ca urmare a imposibilităţii de deplasare, sunt pe deplin aplicabile şi în cazul ascultării martorului, ceea ce înseamnă că:

- fiecare martor este ascultat separat, ceilalţi martori fiind scoşi afară din sal unde este ascultat martorul

- martorul este lăsat să spună mai întâi tot ceea ce ştie; - ascultarea martorului nu poate începe cu citirea sau reamintirea declaraţiilor

pe care acesta le-a dat anterior în cauză; - martorul nu poate prezenta ori citi o declaraţie scrisă de mai înainte, însă se

poate servi de însemnări asupra amănuntelor greu de reţinut;

- martorului i se pot pune întrebări cu privire la fapta care formează obiectul cauzei;

- declaraţia martorului se consemnează în scris, cu consemnarea orei începerii şi orei încheierii audierii, declaraţia fiind citită martorului care o semnează atunci când este de acord cu conţinutul ei;

- când martorul refuză să semneze, se face menţiune în declaraţia scrisă despre această împrejurare, iar declaraţia mai este semnată şi de organul de urmărire penală care a procedat la ascultare ori de preşedintele completului de judecată şi de grefier, precum şi de interpret când declaraţia a fost luată printr-un interpret. 3.3. Protecţia datelor de identificare a martorului

Dacă există probe sau indicii temeinice că prin declararea identităţii reale a martorului sau a localităţii acestuia de domiciliu ori de reşedinţă ar fi periclitată viaţa, integritatea corporală sau libertatea lui ori a altei persoane, martorului i se poate încuviinţa să nu declare aceste date, atribuindu-i-se o altă identitate sub care urmează să apară în faţa organului judiciar.

Această măsură poate fi dispusă de către procuror în cursul urmăririi penale, iar în cursul judecăţii de instanţă, la cererea motivată a procurorului, a martorului sau a oricărei alte persoane îndreptăţite.

Datele despre identitatea reală a martorului se consemnează într-un proces-verbal, care va fi păstrat, la sediul parchetului care a efectuat sau a supravegheat efectuarea urmăririi penale ori, după caz, la sediul instanţei, într-un loc special, în plic sigilat, în condiţii de maximă siguranţă. Procesul-verbal va fi semnat de cel care a înaintat cererea, precum şi de cel care a dispus măsura.

Documentele privind identitatea reală a martorului vor fi prezentate procurorului sau, după caz, completului de judecată, în condiţii de strictă confidenţialitate.

În toate cazurile, documentele privind identitatea reală a martorului vor fi introduse în dosarul penal numai după ce procurorul, prin ordonanţă sau, după caz, instanţa, prin încheiere, a constatat că a dispărut pericolul care a determinat luarea măsurilor de protecţie a martorului.

Declaraţiile martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate, redate în procesul-verbal al procurorului, precum şi declaraţia martorului, consemnată în cursul judecăţii şi semnată de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de preşedintele completului de judecată, pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Pot fi audiaţi ca martori cărora li s-a atribuit o altă identitate şi investigatorii sub acoperire.

Aceleaşi dispoziţii legale referitoare la protecţia martorilor, sunt pe deplin aplicabile şi experţilor, atunci când ar fi periclitată viaţa, integritatea corporală sau libertatea expertului ori a altei persoane ca urmare a efectuării lucrării de specialitate de către expert.

3.4. Modalităţi speciale de ascultare a martoruluiÎn situaţiile prevăzute mai sus, în care este necesară protecţia martorului,

dacă există mijloace tehnice corespunzătoare, procurorul sau, după caz, instanţa poate admite ca martorul să fie ascultat fără a fi prezent fizic la locul unde se află organul de urmărire penală sau în sala în care se desfăşoară şedinţa de judecată, prin intermediul mijloacelor tehnice prevăzute în alineatele următoare.

La solicitarea organului judiciar sau a martorului ascultat în condiţiile alin. 1, la luarea declaraţiei poate participa un consilier de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor, care are obligaţia de a păstra secretul profesional cu privire la datele de care a luat cunoştinţă în timpul audierii. Organul judiciar are obligaţia să aducă la cunoştinţa martorului dreptul de a solicita audierea în prezenţa unui consilier de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor. Martorul poate fi ascultat prin intermediul unei reţele de televiziune cu imaginea şi vocea distorsionate, astfel încât să nu poată fi recunoscut.

În cazul judecăţii, părţile şi apărătorii acestora pot adresa întrebări, în mod nemijlocit, martorului ascultat în condiţiile alin. 1 - 3. Întrebările se pun în ordinea prevăzută în art .323 alin. 2. Preşedintele completului respinge întrebările care nu sunt utile şi concludente judecării cauzei sau pot conduce la identificarea martorului.

Declaraţia martorului ascultat, în aceste condiţii, se înregistrează prin mijloace tehnice video şi audio şi se redă integral în formă scrisă.

În cursul urmăririi penale, se întocmeşte un proces-verbal în care se redă cu exactitate declaraţia martorului şi acesta se semnează de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de organul de urmărire penală şi se depune la dosarul cauzei. Declaraţia martorului, transcrisă, va fi semnată şi de acesta şi va fi păstrată în dosarul depus la parchet, într-un loc special, în plic sigilat, în condiţii de maximă siguranţă.

În cursul judecăţii, declaraţia martorului va fi semnată de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de preşedintele completului de judecată

Declaraţia martorului, transcrisă, va fi semnată şi de martor, fiind păstrată în dosarul depus la instanţă în aceleaşi condiţii, respectiv într-un loc special, în plic sigilat, în condiţii de maximă siguranţă.

Suportul pe care a fost înregistrată declaraţia martorului, în original, sigilat cu sigiliul parchetului sau, după caz, al instanţei de judecată în faţa căreia

s-a făcut declaraţia, se păstrează în condiţiile prevăzute în alin. 5. Suportul care conţine înregistrările efectuate în cursul urmăririi penale va fi înaintat la terminarea urmăririi penale instanţei competente, împreună cu dosarul cauzei, şi va fi păstrat în aceleaşi condiţii.(8) Dispoziţiile art.78, 85 şi ale art.86 alin. 1 şi 2 se aplică în mod corespunzător.

Formularele în care urmează să se consemneze orice declaraţie, în faza de urmărire penală, vor fi în prealabil înregistrate şi înseriate, ca formulare cu regim special, iar după completare vor fi introduse în dosarul cauzei.

De asemenea, legea mai prevede că în cauze privind infracţiunile de violenţă între membrii aceleiaşi familii, instanţa poate dispune ca martorul sub 16 ani să nu fie audiat în şedinţa de judecată, admiţându-se prezentarea unei audieri efectuate în prealabil, prin înregistrări audio-video, în condiţiile mai sus prezentate.

Ascultarea unor martori în astfel de condiţii, presupune şi asigurarea securităţii martorului sau a domiciliului acestuia. În aceste condiţii, legea oferă posibilitatea ca procurorul care efectuează sau supraveghează cercetarea penală ori, după caz, instanţa de judecată să poată dispune ca organele poliţiei să supravegheze domiciliul sau reşedinţa martorului ori să-i asigure o reşedinţă temporară supravegheată, precum şi să-l însoţească la sediul parchetului sau al instanţei şi înapoi la domiciliu sau la reşedinţă.

Aceste măsuri se ridică de procuror în cursul urmăririi penale sau, după caz, de instanţă în cursul judecăţii, când se constată că pericolul care a impus luarea lor a încetat.

§4. ConfruntareaCând se constată că există contraziceri între declaraţiile persoanelor ascultate

în aceeaşi cauză, se procedează la confruntarea acelor persoane, dacă aceasta este necesară pentru lămurirea cauzei. Pot fi confruntate oricare dintre persoanele ascultate în proces, indiferent de calitatea lor.

Persoanele confruntate sunt ascultate cu privire la faptele şi împrejurările în privinţa cărora declaraţiile date anterior se contrazic.

Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate încuviinţa ca persoanele confruntate să-şi pună reciproc întrebări. Declaraţiile date de persoanele confruntate se consemnează în proces-verbal. Aceste proces verbal se semnează de persoanele confruntate şi de organul de urmărire penală sau după caz de preşedintele completului de judecată şi grefier.

§ 5. ÎnscrisurileÎnscrisurile pot servi ca mijloace de probă, dacă în conţinutul lor se arată

fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului.

O categorie aparte de înscrisuri în cadrul procesului penal îl ocupă procesele-verbale întocmite de către organele de anchetă. Astfel, legea prevede că procesele-verbale încheiate de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată sunt mijloace de probă. De asemenea, sunt mijloace de probă procesele-verbale şi actele de constatare, încheiate de alte organe, dacă legea prevede aceasta.

Indiferent care anume autoritate îl încheie, procesul-verbal trebuie să cuprindă:

a) data şi locul unde este încheiat ora la care a început şi ora la care s-a terminat încheierea procesului-verbal;

b) numele, prenumele şi calitatea celui care îl încheie;c) numele, prenumele, ocupaţia şi adresa martorilor asistenţi, când există;d) descrierea amănunţită a celor constatate, precum şi a măsurilor luate;e) numele, prenumele, ocupaţia şi adresa persoanelor la care se referă

procesul-verbal, obiecţiile şi explicaţiile acestora;f) menţiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale.Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagină şi la sfârşit de cel care îl

încheie, precum şi de persoanele arătate la lit. c) şi e). Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuză să semneze, se face menţiune despre aceasta.

Neîndeplinirea condiţiilor de fond şi formă a proceselor-verbale poate conduce la nulitatea relativă sau la nulitatea absolută a acestora, în funcţie de neregularitatea pe care o conţin. Astfel, în cazul în care procesul-verbal a fost întocmit de către un organ necompetent, sancţiunea va fi nulitatea absolută prev. de art. 197 alin. 2 din C. proc. pen. nulitatea procesului-verbal se pronunţă numai dacă s-a creat vreuneia dintre părţi o vătămare care nu ar putea fi înlăturată în alt mod.

§ 6. Interceptările şi înregistrările audio sau video (art.911 Cod de procedură penală)

Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.

Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare pot fi autorizate în cazul infracţiunilor contra siguranţei naţionale prevăzute de Codul penal şi de alte legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede sau alte

valori, în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul unor alte infracţiuni grave ori al infracţiunilor care se săvârşesc prin mijloace de comunicare electronică. Dispoziţiile alin.1 al art.91 1 se aplică în mod corespunzător.

Autorizaţia se dă pentru durata necesară interceptării şi înregistrării, dar nu pentru mai mult de 30 de zile, în camera de consiliu, de preşedintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

În lipsa preşedintelui instanţei autorizaţia se dă de către judecătorul desemnat de acesta.

Autorizaţia poate fi reînnoită, înainte sau după expirarea celei anterioare, în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile.

Durata totală a interceptărilor şi înregistrărilor autorizate, cu privire la aceeaşi persoană şi aceeaşi faptă, nu poate depăşi 120 de zile.

Înregistrarea convorbirilor dintre avocat şi partea pe care o reprezintă sau o asistă în proces nu poate fi folosită ca mijloc de probă decât dacă din cuprinsul acesteia rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea de către avocat a unei infracţiuni dintre cele prevăzute la alin. 1 şi 2 ale art.911 Cod de procedură penală .

Procurorul dispune încetarea imediată a interceptărilor şi înregistrărilor înainte de expirarea duratei autorizaţiei dacă nu mai există motivele care le-au justificat, informând despre aceasta instanţa care a emis autorizaţia.

La cererea motivată a persoanei vătămate, procurorul poate solicita judecătorului autorizarea interceptării şi înregistrării convorbirilor ori comunicărilor efectuate de aceasta prin telefon sau orice mijloc electronic de comunicare, indiferent de natura infracţiunii ce formează obiectul cercetării.

Autorizarea interceptării şi a înregistrării convorbirilor sau comunicărilor se face prin încheiere motivată, care va cuprinde: indiciile concrete şi faptele care justifică măsura; motivele pentru care stabilirea situaţiei de fapt sau identificarea ori localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată; persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii; perioada pentru care sunt autorizate interceptarea şi înregistrarea.

Organele care efectuează interceptarea şi înregistrareaProcurorul procedează personal la interceptările şi înregistrările prevăzute în

art.911 Cod de procedură penală sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penală. Persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la

interceptări şi înregistrări sunt obligate să păstreze secretul operaţiunii efectuate, încălcarea acestei obligaţii fiind pedepsită potrivit Codului penal.

În caz de urgenţă, când întârzierea obţinerii autorizării prevăzute în art.911

alin. 1, 2 şi 8 ar aduce grave prejudicii activităţii de urmărire penală, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate dispune, cu titlu provizoriu, prin ordonanţă motivată, înscrisă în registrul special prevăzut în art.228 alin. 1^1, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor, pe o durată de cel mult 48 de ore.

În termen de 48 de ore de la expirarea termenului prevăzut în alin. 2, procurorul prezintă ordonanţa, împreună cu suportul pe care sunt fixate interceptările şi înregistrările efectuate şi un proces-verbal de redare rezumativă a convorbirilor, judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în vederea confirmării. Judecătorul se pronunţă asupra legalităţii şi temeiniciei ordonanţei în cel mult 24 de ore, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu. În cazul în care ordonanţa este confirmată, iar procurorul a solicitat prelungirea autorizării, judecătorul va dispune autorizarea pe mai departe a interceptării şi înregistrării, în condiţiile art. 911 alin. 1 - 3 şi 8. Dacă judecătorul nu confirmă ordonanţa procurorului, va dispune încetarea de îndată a interceptărilor şi înregistrărilor, iar cele efectuate vor fi şterse sau, după caz, distruse de către procuror, încheindu-se în acest sens un proces-verbal care se comunică în copie instanţei.

Convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau nu contribuie la identificarea ori localizarea participanţilor se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii, şi pot fi transmise judecătorului sau completului învestit cu soluţionarea cauzei, la solicitarea acestuia. La soluţionarea definitivă a cauzei, acestea vor fi şterse sau, după caz, distruse de către procuror, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.

Convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate pot fi folosite şi în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prevăzute la art.911 alin. 1 şi 2.

Certificarea înregistrărilor(art.913 Cod de procedură penală) Convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate care privesc fapta

ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea participanţilor sunt redate integral într-un proces-verbal de procuror sau de lucrătorul din cadrul poliţiei judiciare delegat de procuror, în care se menţionează

autorizaţia dată pentru efectuarea acestora, numărul ori numerele posturilor telefonice sau alte date de identificare a legăturilor între care s-au purtat convorbirile ori comunicările, numele persoanelor care le-au purtat, dacă sunt cunoscute, data şi ora fiecărei convorbiri ori comunicări în parte şi numărul de ordine al suportului pe care se face imprimarea.

Procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală în cauză. Dacă săvârşirea unor infracţiuni are loc prin convorbiri sau comunicări care conţin secrete de stat, consemnarea se face în procese-verbale separate, iar dispoziţiile art.97 alin. 3 se aplică în mod corespunzător. Corespondenţele în altă limbă decât cea română sunt transcrise în limba română, prin intermediul unui interpret.

La procesul-verbal se ataşează, în plic sigilat, o copie a suportului care conţine înregistrarea convorbirii. Suportul original se păstrează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, şi va fi pus la dispoziţia instanţei, la solicitarea acesteia. După sesizarea instanţei, copia suportului care conţine înregistrarea convorbirii şi copii de pe procesele-verbale se păstrează la grefa instanţei, în locuri speciale, în plic sigilat, la dispoziţia exclusivă a judecătorului sau completului învestit cu soluţionarea cauzei.

La prezentarea materialului de urmărire penală, procurorul este obligat să prezinte învinuitului sau inculpatului procesele-verbale în care sunt redate convorbirile înregistrate şi să asigure, la cerere, ascultarea acestora.

Dacă în cauză s-a dispus o soluţie de netrimitere în judecată, procurorul este obligat să înştiinţeze despre aceasta persoana ale cărei convorbiri sau comunicări au fost interceptate şi înregistrate. Suportul pe care sunt imprimate convorbirile înregistrate se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii, şi se păstrează până la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru fapta ce a format obiectul cauzei, când se distrug, încheindu-se proces-verbal în acest sens.

După arhivare, suportul pe care sunt imprimate convorbirile înregistrate poate fi consultat sau copiat în cazul reluării cercetărilor sau în condiţiile prevăzute în art.912 alin. 5 şi numai de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, iar în alte cazuri numai cu autorizarea judecătorului.

Dacă în cauză instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, rămasă definitivă, suportul original şi copia acestuia se arhivează odată cu dosarul cauzei la sediul instanţei, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii. După arhivare, suportul pe care sunt imprimate convorbirile înregistrate poate fi consultat sau copiat numai în condiţiile prevăzute în art.912 alin. 5, cu încuviinţarea prealabilă a preşedintelui instanţei.

Alte înregistrări

Dispoziţiile art. 911- 913 Cod de procedură penală se aplică în mod corespunzător şi în cazul înregistrărilor în mediul ambiental, localizării sau urmăririi prin GPS ori prin alte mijloace electronice de supraveghere

Înregistrările de imaginiDispoziţiile art. 911- 912 Cod de procedură penală se aplică în mod

corespunzător şi în cazul înregistrării de imagini, iar procedura de certificare a acestora este cea prevăzută în art. 913 Cod de procedură penală, cu excepţia redării în formă scrisă, după caz.

Verificarea mijloacelor de probăMijloacele de probă prevăzute în prezenta secţiune pot fi supuse expertizei

tehnice la cererea procurorului, a părţilor sau din oficiu.Înregistrările prevăzute în prezenta secţiune, efectuate de părţi sau de alte

persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege.

§ 7. Mijloacele materiale de probăÎn cele mai multe cazuri, săvîrşirea unei infracţiuni este marcată şi prin

urmele lăsate pe anumite obiecte la locul faptei, prin însăşi lăsarea unor obiecte la locul săvîrşirii infracţiunii sau în apropierea acestui loc.

Obiectele care conţin sau poartă o urmă a faptei săvârşite, precum şi orice alte obiecte care pot servi la aflarea adevărului, constituie mijloace materiale de probă. Sunt de asemenea mijloace materiale de probă obiectele care au fost folosite sau au fost destinate să servească la săvârşirea unei infracţiuni, precum şi obiectele care sunt produsul infracţiunii.

Aceste obiecte se ridică de regulă de procuror cu ocazia unei cercetări la faţa locului şi după ce se sigilează, după caz, se ataşează la dosar ori se păstrează în camera obiectelor şi corpurilor delicte.

Aceste mijloace materiale de probă se obţin de către organele judiciare prin unul din următoarele procedee judiciare:

7.1 Ridicarea de obiecte şi înscrisuri.Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are obligaţia să ridice

obiectele şi înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal.Orice persoană fizică sau persoană juridică, în posesia căreia se află un

obiect sau un înscris ce poate servi ca mijloc de probă, este obligată să-l prezinte şi

să-l predea, sub luare de dovadă, organului de urmărire penală sau instanţei de judecată, la cererea acestora.

Dacă organul de urmărire penală sau instanţa de judecată apreciază că şi o copie de pe un înscris poate servi ca mijloc de probă, reţine numai copia.

Dacă obiectul sau înscrisul are caracter secret ori confidenţial, prezentarea sau predarea se face în condiţii care să asigure păstrarea secretului ori a confidenţialităţii.

O altă modalitate de ridicare a înscrisurilor se concretizează prin ridicarea corespondenţei. Instanţa de judecată, la propunerea procurorului, în cursul urmăririi penale, sau din oficiu, în cursul judecăţii, poate dispune ca orice unitate poştală sau de transport să reţină şi să predea scrisorile, telegramele şi oricare altă corespondenţă, ori obiectele trimise de învinuit sau inculpat, ori adresate acestuia, fie direct, fie indirect. Măsura se dispune numai dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art.911 alin. 1 Cod proc.pen. referitoare la cazurile când este permisă interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi potrivit procedurii acolo prevăzute.

Reţinerea şi predarea scrisorilor, telegramelor şi a oricăror alte corespondenţe sau obiecte pot fi dispuse, în scris, în cazuri urgente şi temeinic justificate şi de procuror, care este obligat să informeze de îndată despre aceasta instanţa.

Corespondenţa şi obiectele ridicate care nu au legătură cu cauza se restituie destinatarului.

Dacă obiectul sau înscrisul cerut nu este predat de bunăvoie, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată dispune ridicarea silită. În cursul judecăţii dispoziţia de ridicare silită a obiectelor sau înscrisurilor se comunică procurorului, care ia măsuri de aducere la îndeplinire prin organul de cercetare penală. Prin urmare, în nici un caz instanţa nu se deplasează în mod expres la domiciliul sau reşedinţa persoanei respective numai pentru ridicare unui înscris sau obiect.

7.2 Percheziţia Când persoana căreia i s-a cerut să predea vreun obiect sau vreun înscris

dintre cele arătate în art.98 Cod proc.pen. tăgăduieşte existenţa sau deţinerea acestora, precum şi ori de câte ori există indicii temeinice că efectuarea unei percheziţii este necesară pentru descoperirea şi strângerea probelor, se poate dispune efectuarea acesteia.

Percheziţia poate fi domiciliară sau corporală.Percheziţia corporală sau asupra vehiculelor poate fi dispusă, după caz, de

organul de cercetare penală, de procuror sau de judecător şi ceea ce este important de reţinut este că percheziţia corporală poate fi dispusă chiar înainte de începerea urmăririi penale, deoarece legea condiţionează de începerea urmăririi penale numai autorizarea percheziţiei domiciliare.

Percheziţia corporală se efectuează de organul judiciar care a dispus-o, cu respectarea dispoziţiilor art.104 alin. 1, sau de persoana desemnată de acest organ.

Percheziţia corporală se face numai de o persoană de acelaşi sex cu cea percheziţionată.

Percheziţia domiciliară poate fi dispusă numai de judecător, prin încheiere motivată, în cursul urmăririi penale, la cererea procurorului, sau în cursul judecăţii.

În cursul urmăririi penale, percheziţia domiciliară se dispune de judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

Percheziţia domiciliară se dispune în cursul urmăririi penale în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Participarea procurorului este obligatorie.

În baza încheierii, judecătorul emite de îndată autorizaţia de percheziţie, care trebuie să cuprindă: a) denumirea instanţei; b) data, ora şi locul emiterii; c) numele, prenumele şi calitatea persoanei care a emis autorizaţia de percheziţie; d) perioada pentru care s-a emis autorizaţia; e) locul unde urmează a se efectua percheziţia; f) numele persoanei la domiciliul sau reşedinţa căreia se efectuează percheziţia; g) numele învinuitului sau inculpatului. Autorizaţia poate fi folosită o singură dată.

Percheziţia dispusă în cursul urmăririi penale, se efectuează de procuror sau de organul de cercetare penală, însoţit, după caz, de lucrători operativi.

Instanţa poate proceda la efectuarea percheziţiei cu ocazia unei cercetări la faţa locului. În celelalte cazuri, dispoziţia instanţei de judecată de a se efectua o percheziţie se comunică procurorului, în vederea efectuării acesteia.

Ridicarea de obiecte şi înscrisuri, precum şi percheziţia domiciliară se pot face între orele 6,00 - 20,00, iar în celelalte ore numai în caz de infracţiune flagrantă sau când percheziţia urmează să se efectueze într-un local public. Percheziţia începută între orele 6,00 - 20,00 poate continua şi în timpul nopţii.

Organul judiciar care urmează a efectua percheziţia este obligat ca, în prealabil, să se legitimeze şi, în cazurile prevăzute de lege, să prezinte autorizaţia dată de judecător.

Ridicarea de obiecte şi înscrisuri precum şi percheziţia domiciliară se fac în prezenţa persoanei de la care se ridică obiecte ori înscrisuri, sau la care se

efectuează percheziţia, persoană care dacă este reţinută va fi adusă, iar în lipsa acesteia, în prezenţa unui reprezentant, a unui membru al familiei, sau a unui vecin, având capacitate de exerciţiu.

Toate aceste operaţiuni se efectuează de organul judiciar în prezenţa unor martori asistenţi.

Este interzisă efectuarea în acelaşi timp cu percheziţia a oricăror acte procedurale în aceeaşi cauză, care prin natura lor împiedică persoana la care se face percheziţia să participe la percheziţie.

Organul judiciar care efectuează percheziţia are dreptul să deschidă încăperile sau alte mijloace de păstrare în care s-ar putea găsi obiectele sau înscrisurile căutate, dacă cel în măsură să le deschidă refuză aceasta.

De asemenea, organul judiciar este obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor şi înscrisurilor care au legătură cu fapta săvârşită; obiectele sau înscrisurile a căror circulaţie sau deţinere este interzisă se ridică totdeauna. În tot cazul, organul judiciar trebuie să ia măsuri ca faptele şi împrejurările din viaţa personală a celui la care se efectuează percheziţia şi care nu au legătură cu cauza, să nu devină publice.

Obiectele sau înscrisurile se prezintă persoanei de la care sunt ridicate şi celor care asistă, pentru a fi recunoscute şi a fi însemnate de către acestea spre neschimbare, după care se etichetează şi se sigilează. Obiectele care nu pot fi însemnate ori pe care nu se pot aplica etichete şi sigilii se împachetează sau se închid, pe cât posibil laolaltă, după care se aplică sigilii. Obiectele care nu pot fi ridicate se sechestrează şi se lasă în păstrare fie celui la care se află, fie unui custode.

Probele pentru analiză se iau cel puţin în dublu şi se sigilează. Una din probe se lasă celui de la care se ridică, iar în lipsa acestuia, reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei, iar în lipsa şi a acestor persoane, uneia din persoanele cu care locuieşte sau unui vecin ori, dacă este cazul, custodelui.

Despre efectuarea percheziţiei şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri se întocmeşte proces-verbal. Procesul-verbal trebuie să cuprindă, în afară de menţiunile prevăzute în art. 91 Cod procedură penală şi amintite deja mai sus, şi următoarele menţiuni: locul, timpul şi condiţiile în care înscrisurile şi obiectele au fost descoperite şi ridicate, enumerarea şi descrierea lor amănunţită, pentru a putea fi recunoscute.

În procesul-verbal se face menţiune şi despre obiectele care nu au fost ridicate, precum şi de acelea care au fost lăsate în păstrare. Copie de pe procesul-verbal se lasă persoanei la care s-a făcut percheziţia sau de la care s-au ridicat obiectele şi înscrisurile, ori reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei, iar în lipsă, celor cu care locuieşte sau unui vecin şi, dacă este cazul, custodelui.

Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată dispune ca obiectele ori înscrisurile ridicate care constituie mijloace de probă să fie, după caz, ataşate la dosar sau păstrate în alt mod.

Obiectele şi înscrisurile ridicate, care nu sunt ataşate la dosar, pot fi fotografiate. În acest caz fotografiile se vizează şi se ataşează la dosar. Până la soluţionarea definitivă a cauzei, mijloacele materiale de probă se păstrează de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată la care se găseşte dosarul

Obiectele şi înscrisurile predate sau ridicate în urma percheziţiei şi care nu au legătură cu cauza se restituie persoanei căreia îi aparţin. Obiectele supuse confiscării nu se restituie.

Obiectele ce servesc ca mijloc de probă, dacă nu sunt supuse confiscării, pot fi restituite persoanei căreia îi aparţin, chiar înainte de soluţionarea definitivă a procesului, afară de cazul când prin această restituire s-ar putea stânjeni aflarea adevărului.

Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată pune în vedere persoanei căreia i-au fost restituite obiectele, că este obligată să le păstreze până la soluţionarea definitivă a cauzei.

7.3 Cercetarea la faţa loculuiCercetarea la faţa locului se efectuează atunci când este necesar să se facă

constatări cu privire la situaţia locului săvârşirii infracţiunii, să se descopere şi să se fixeze urmele infracţiunii, să se stabilească poziţia şi starea mijloacelor materiale de probă şi împrejurările în care infracţiunea a fost săvârşită.

Organul de urmărire penală efectuează cercetarea la faţa locului în prezenţa martorilor asistenţi, afară de cazul când aceasta nu este posibil. Cercetarea la faţa locului se face în prezenţa părţilor, atunci când este necesar. Neprezentarea părţilor încunoştinţate nu împiedică efectuarea cercetării.

Când învinuitul sau inculpatul este reţinut ori arestat, dacă nu poate fi adus la cercetare, organul de urmărire penală îi pune în vedere că are dreptul să fie reprezentat şi îi asigură, la cerere, reprezentarea.

Instanţa de judecată efectuează cercetarea la faţa locului cu citarea părţilor şi în prezenţa procurorului, când participarea acestuia la judecată este obligatorie.

Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate interzice persoanelor care se află ori vin la locul unde se efectuează cercetarea, să comunice între ele sau cu alte persoane, ori să plece înainte de terminarea cercetării. 7.4 Reconstituirea

Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, dacă găseşte necesar pentru verificarea şi precizarea unor date, poate să procedeze la reconstituirea la

faţa locului, în întregime sau în parte, a modului şi a condiţiilor în care a fost săvârşită fapta.

Reconstituirea se face în prezenţa învinuitului sau inculpatului. Dispoziţiile art. 129 alin. 2 se aplică în mod corespunzător.

Procesul-verbal de cercetare la faţa loculuiDespre efectuarea cercetării la faţa locului se încheie proces-verbal, care

trebuie să cuprindă, în afara menţiunilor arătate în art. 91, descrierea amănunţită a situaţiei locului, a urmelor găsite, a obiectelor examinate şi a celor ridicate, a poziţiei şi stării celorlalte mijloace materiale de probă, astfel încât acestea să fie redate cu precizie şi pe cât posibil cu dimensiunile respective.

În caz de reconstituire a modului în care a fost săvârşită fapta, se consemnează amănunţit şi desfăşurarea reconstituirii.

În toate cazurile se pot face schiţe, desene sau fotografii, ori alte asemenea lucrări, care se vizează şi se anexează la procesul-verbal.

§ 8. Constatarea tehnico-ştiinţifică şi constatarea medico-legalăCând există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a

unor situaţii de fapt şi este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate folosi cunoştinţele unui specialist sau tehnician, dispunând, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice.

Constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează, de regulă, de către specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul ori pe lângă instituţia de care aparţine organul de urmărire penală. Ea poate fi efectuată şi de către specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul altor organe.

Organul de urmărire penală care dispune efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice stabileşte obiectul acesteia, formulează întrebările la care trebuie să se răspundă şi termenul în care urmează a fi efectuată lucrarea.

Constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează asupra materialelor şi datelor puse la dispoziţie sau indicate de către organul de urmărire penală. Celui însărcinat cu efectuarea constatării nu i se pot delega şi nici acesta nu-şi poate însuşi atribuţii de organ de urmărire penală sau de organ de control.

Specialistul sau tehnicianul însărcinat cu efectuarea lucrării, dacă socoteşte că materialele puse la dispoziţie ori datele indicate sunt insuficiente, comunică aceasta organului de urmărire penală, în vederea completării lor.

În caz de moarte violentă, de moarte a cărei cauză nu se cunoaşte ori este suspectă, sau când este necesară o examinare corporală asupra învinuitului ori persoanei vătămate pentru a constata pe corpul acestora existenţa urmelor infracţiunii, organul de urmărire penală dispune efectuarea unei constatări medico-

legale şi cere organului medico-legal, căruia îi revine competenţa potrivit legii, să efectueze această constatare.

Operaţiile şi concluziile constatării tehnico-ştiinţifice sau medico-legale se consemnează într-un raport care se numeşte raport de constatare tehnico-ştiinţifică sau raport de constatare medico-legală, după caz.

Ceea ce este important de reţinut este diferenţa între constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiza. Prima este conform, denumirii sale, o constatare a unor stări de fapt, a unor urme şi se dispune de regulă în cazul accidentelor rutiere, a accidentelor de circulaţie, în caz de moarte violentă, specialistul fiind chemat să constate nişte urme rezultate în urma faptei săvârşite, deoarece există pericolul dispariţiei sau degradării acestora în următoarele zile, ore sau chiar minute. Spre deosebire de constatarea tehnico-ştiinţifică, expertiza vine să răspundă la anumite întrebări adresate de către organul judiciar (procuror sau instanţă), iar în elaborare concluziilor sale, expertul se foloseşte inclusiv de împrejurările constatate prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală. Tocmai din cauza faptului că un astfel de mijloc de probă se impune a fi administrat imediat cât mai aproape de momentul comiterii faptei pentru prelevarea şi prelucrarea urmelor faptei, niciodată nu se va întâmpla ca o instanţă de judecată să dispună efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice. Ceea ce poate dispune instanţa sau organul de urmărire penală, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi, este refacerea sau completarea constatării tehnico-ştiinţifice ori medico-legale, sau efectuarea unei expertize în cauză, însă numai atunci când apreciază că raportul tehnico-ştiinţific ori medico-legal nu este complet sau concluziile acestuia nu sunt precise, ori sunt contradictorii.

Când refacerea sau completarea constatării tehnico-ştiinţifice ori medico-legale este dispusă de instanţa de judecată, raportul se trimite procurorului, pentru ca acesta să ia măsuri în vederea completării sau refacerii lui.

§ 9. ExpertizeleCând pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea

aflării adevărului, sunt necesare cunoştinţele unui expert, organul de urmărire penală ori instanţa de judecată dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei expertize. De regulă expertiza nu este obligatorie, iar admisibilitatea unui astfel de mijloc de probă rămâne la aprecierea instanţei, în funcţie de obiectivele propuse de partea care cere proba şi în raport şi de celelalte probe de la dosar. Totuşi, în unele situaţii, expertiza este obligatorie iar nici instanţa şi nici procurorul nu pot aprecia că soluţionarea cauzei se poate face fără o astfel de expertiză.

În aceste sens, este obligatorie efectuarea unei expertize psihiatrice: - în cazul infracţiunii de omor deosebit de grav;

- în cazul în care inculpatul sau învinuitul este un minor care la data săvârşirii faptei nu avea împliniţi 16 ani;

- atunci când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are îndoială asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului.

În toate aceste cazuri expertiza se efectuează în instituţii sanitare de specialitate. În vederea efectuării expertizei, organul de cercetare penală cu aprobarea procurorului sau instanţa de judecată dispune internarea învinuitului ori inculpatului pe timpul necesar. Această măsură este executorie şi se aduce la îndeplinire, în caz de opunere, de organele de poliţie.

În afară de cele trei cazuri expuse mai sus, efectuarea unei expertize, de data aceasta medico-legală, este obligatorie pentru a se stabili cauzele morţii, dacă nu s-a întocmit un raport medico-legal.

Numirea expertului se face de regulă de către organul judiciar care dispune efectuarea lucrării, dintr-o listă pusă la dispoziţie de Biroul de experţi care funcţionează pe lângă fiecare tribunal.

Totuşi, atunci când expertiza urmează a fi efectuată de o instituţie specializată (serviciul medico-legal, laborator de criminalistică etc.), organul judiciar nu poate desemna expertul ci în mod obligatoriu se va adresa cu o solicitare instituţiei respective, specialistul care va efectua lucrarea fiind numit de conducătorul instituţiei respective cu respectarea regulamentelor şi normelor interne.

În afara expertului numit de organul judiciar, fiecare dintre părţi are dreptul să ceară ca un expert recomandat de ea să participe la efectuarea expertizei.

Dacă există experţi medico-legali sau experţi oficiali în specialitatea respectivă, nu poate fi numit expert o altă persoană, decât dacă împrejurări deosebite ar cere aceasta.

Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, când dispune efectuarea unei expertize, fixează un termen la care sunt chemate părţile, precum şi expertul, dacă acesta a fost desemnat de organul de urmărire penală sau de instanţă. La termenul fixat se aduce la cunoştinţă părţilor şi expertului obiectul expertizei şi întrebările la care expertul trebuie să răspundă şi li se pune în vedere că au dreptul să facă observaţii cu privire la aceste întrebări şi că pot cere modificarea sau completarea lor. Părţile mai sunt încunoştinţate că au dreptul să ceară numirea şi a câte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care să participe la efectuarea expertizei. După examinarea obiecţiilor şi cererilor făcute de părţi şi expert, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată pune în vedere expertului termenul în care urmează a fi efectuată expertiza, încunoştinţându-i totodată dacă la efectuarea acesteia urmează să participe părţile.

Expertul are dreptul să ia cunoştinţă de materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei. În cursul urmăririi penale cercetarea dosarului se face cu

încuviinţarea organului de urmărire iar expertul poate cere lămuriri organului de urmărire penală sau instanţei de judecată cu privire la anumite fapte ori împrejurări ale cauzei. Părţile, cu încuviinţarea şi în condiţiile stabilite de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, pot da expertului explicaţiile necesare.

După efectuarea expertizei, expertul întocmeşte un raport scris care poartă denumirea de raport de expertiză. Când sunt mai mulţi experţi se întocmeşte un singur raport de expertiză. Dacă sunt deosebiri de păreri, opiniile separate sunt consemnate în cuprinsul raportului sau într-o anexă.

Raportul de expertiză se depune la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată care a dispus efectuarea expertizei şi trebuie să cuprindă:

a) partea introductivă, în care se arată organul de urmărire penală sau instanţa de judecată care a dispus efectuarea expertizei, data când s-a dispus efectuarea acesteia, numele şi prenumele expertului, data şi locul unde a fost efectuată, data întocmirii raportului de expertiză, obiectul acesteia şi întrebările la care expertul urma să răspundă, materialul pe baza căruia expertiza a fost efectuată şi dacă părţile care au participat la aceasta au dat explicaţii în cursul expertizei;

b) descrierea în amănunt a operaţiilor de efectuare a expertizei, obiecţiile sau explicaţiile părţilor, precum şi analiza acestor obiecţii ori explicaţii în lumina celor constatate de expert;

c) concluziile, care cuprind răspunsurile la întrebările puse şi părerea expertului asupra obiectului expertizei.

Când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată constată, la cerere sau din oficiu, că expertiza nu este completă, dispune efectuarea unui supliment de expertiză fie de către acelaşi expert, fie de către altul. De asemenea, când se socoteşte necesar, se cer expertului lămuriri suplimentare în scris, ori se dispune chemarea lui spre a da explicaţii verbale asupra raportului de expertiză. În acest caz, ascultarea expertului se face potrivit dispoziţiilor privitoare la ascultarea martorilor.

Lămuririle suplimentare în scris pot fi cerute şi serviciului medico-legal, laboratorului de expertiză criminalistică ori institutului de specialitate care a efectuat expertiza.

Dacă organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză, dispune efectuarea unei noi expertize.

În ceea ce priveşte expertiza scrisului, în cauzele privind infracţiuni de fals în înscrisuri, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate ordona să fie prezentate scripte de comparaţie. Dacă scriptele se găsesc în depozite publice, autorităţile în drept sunt obligate a le elibera. Dacă scriptele se găsesc la un particular care nu este soţ sau rudă apropiată cu învinuitul sau inculpatul, organul de urmărire penală ori instanţa de judecată îi pune în vedere să le prezinte. Scriptele

de comparaţie trebuie vizate de organul de urmărire penală sau de preşedintele completului de judecată şi semnate de acela care le prezintă. În vederea efectuării lucrării de specialitate, organul de urmărire penală ori instanţa de judecată poate dispune ca învinuitul sau inculpatul să prezinte o piesă scrisă cu mâna sa, ori să scrie după dictarea ce i s-ar face, iar în cazul în care învinuitul sau inculpatul refuză, despre acest refuz se va face menţiune în procesul-verbal.

Cu privire la expertize, grefierul trebuie să cunoască că există mai multe tipuri de expertize:

- expertize medico-legale care se efectuează de regulă de serviciile judeţene de medicină legală care funcţionează în fiecare reşedinţă de judeţ;

- expertize tehnice, care se efectuează de regulă de experţi tehnici autorizaţi de Ministerul Justiţiei şi care sunt puşi la dispoziţia instanţei de biroul local de expertize de pe lângă fiecare tribunal;

- expertize contabile, efectuate de experţi contabili autorizaţi de Ministerul Justiţiei şi care se regăsesc de asemenea în evidenţa birourilor locale de expertiză;

- expertize criminalistice care se efectuează de laboratoarele interjudeţene aflate în subordinea Institutului Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, Bd.Regina Elisabeta nr.33, sector 5. Institutul are în subordinea sa Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj, Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi şi Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Timişoara, toate fără personalitate juridică. Institutul are ca obiect de activitate efectuarea următoarelor genuri de expertize criminalistice:

- expertiza scrisului şi a documentelor; - expertiza bancnotelor, monedelor metalice, titlurilor de credit public,

cecurilor, precum şi a titlurilor de orice fel pentru efectuarea plăţilor; - expertiza urmelor digitale, palmare şi plantare; - expertiza urmelor lăsate de fiinţe şi obiecte; - expertiza armelor de foc şi a muniţiilor; - expertiza fizico-chimică a probelor materiale; - expertiza urmelor biologice; - expertiza accidentelor de trafic; - expertiza exploziilor, incendiilor şi a accidentelor de muncă; - expertiza vocii şi a vorbirii; - expertiza fotografiilor şi a înregistrărilor video; - expertiza altor urme, cu excepţia celor care fac obiectul expertizelor

medico-legale.

Laboratorul interjudeţean efectuează prima expertiză într-o cauză iar Institutul Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti efectuează a doua expertiză precum şi orice altă expertiză care din motive obiective nu poate fi efectuată în cadrul laboratorului.

Costul unei astfel de expertize trebuie achitat anticipat în contul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti, respectiv:

Tot cu privire la aceste expertize se impune a se reţine că expertiza criminalistică este expertiza urmelor, respectiv lucrarea prin care specialistul este chemat să răspundă la întrebări în raport de urmele ce îi sunt puse la dispoziţie: urmele de la incendiu, semnătura pretins falsă, urmele de pe carosabil în cazul accidentelor de trafic etc. În ceea ce priveşte expertiza scrisului, cele mai cunoscute expertize sunt:

- expertiza grafică sau grafoscopică şi care are de regulă ca obiectiv a se stabili: dacă scrierea sau subscrierea din înscrisul examinat aparţine inculpatului ori altei persoane; vechimea hârtiei, vechimea scrierii etc.;

- expertiza grafologică care are ca obiectiv stabilirea unor trăsături de personalitate şi caracter al persoanei de la care emană un înscris. Facem aceste precizări deoarece de multe ori în practică se utilizează noţiunea de expertiză grafologică stabilindu-se obiective specifice expertizei grafice.

CAPITOLUL AL III-LEA : Alte procedee utilizate la administrarea probelor

§1. Comisia rogatorie şi delegareaCând un organ de urmărire penală sau instanţa de judecată nu are

posibilitatea să asculte un martor, să facă o cercetare la faţa locului, să procedeze la ridicarea unor obiecte sau să efectueze orice alt act procedural, se poate adresa unui alt organ de urmărire penală ori unei alte instanţe, care are posibilitatea să le efectueze.

Nu orice act de procedură poate fi efectuat prin comisie rogatorie, iar în acest sens, legea prevede expres că punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive, încuviinţarea de probatorii, precum şi dispunerea celorlalte acte procesuale sau măsuri procesuale nu pot forma obiectul comisiei rogatorii. Comisia rogatorie se poate adresa numai unui organ sau unei instanţe egale în grad.

Rezoluţia sau încheierea prin care s-a dispus comisia rogatorie trebuie să conţină toate lămuririle referitoare la îndeplinirea actului care face obiectul acesteia, iar în cazul când urmează să fie ascultată o persoană, se vor arăta şi întrebările ce trebuie să i se pună.

Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată care efectuează comisia rogatorie poate pune şi alte întrebări, dacă necesitatea acestora rezultă în cursul ascultării.

Când comisia rogatorie s-a dispus de instanţa de judecată, părţile pot formula în faţa acesteia întrebări, care vor fi transmise instanţei ce urmează a efectua comisia rogatorie şi oricare dintre părţi poate cere să fie citată la efectuarea comisiei rogatorii. Când inculpatul este arestat, instanţa care urmează a efectua comisia rogatorie dispune desemnarea unui apărător din oficiu, care îl va reprezenta.

Ceva mai rar întâlnită în practică, delegarea se aseamănă cu comisia rogatorie, deosebirea fiind că în cazul delegării, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate dispune, în condiţiile arătate în art.132, efectuarea unui act de procedură de către un organ de urmărire penală inferior sau respectiv de către o instanţă ierarhic inferioară, celelalte dispoziţii privitoare la comisia rogatorie aplicându-se în mod corespunzător.

§ 2. Folosirea interpreţilorDispoziţiile art.128 Cod proc.pen. cuprind prevederi general aplicabile

tuturor mijloacelor de probă descrise mai sus, mai precis prevederi legate de folosirea interpreţilor. Astfel, conform legii, când una dintre părţi sau o altă persoană care urmează să fie ascultată nu cunoaşte limba română ori nu se poate exprima, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată îi asigură în mod gratuit folosirea unui interpret. Interpretul poate fi desemnat sau ales de părţi, în acest din urmă caz, el trebuie să fie un interpret autorizat, potrivit legii.

Dispoziţiile alineatului precedent se aplică în mod corespunzător şi în cazul când unele dintre înscrisurile aflate în dosarul cauzei sau prezentate sunt redactate într-o altă limbă decât cea română.

Interpretului i se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art.83, 84 şi 85 Cod proc.pen. referitoare la se aplică în mod corespunzător şi interpretului.

TITLUL IV MĂSURILE PREVENTIVECAPITOLUL I : Noţiuni generale despre masurile procesuale

§1. Noţiunea de măsură procesualăMăsurile procesuale sunt instituţii de drept procesual penal, mijloace puse la

dispoziţia organelor judiciare pentru a preveni sau a înlătura împrejurările care împiedică realizarea în bune condiţii a procesului penal.

§2. Felurile măsurilor procesuale.

Legea împarte măsurile procesuale în măsuri preventive şi alte măsuri procesuale.

Măsurile preventive sunt:

- reţinerea;

- obligarea de a nu părăsi localitatea;

- obligarea de a nu părăsi ţara;

- arestarea preventivă.

Celelalte măsuri procesuale au ca obiect asigurarea unei ocrotiri procesuale: luarea măsurilor de ocrotire şi de siguranţă, măsurile asiguratorii, restituirea lucrurilor şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.

Măsurile procesuale au mai fost clasificate în funcţie de valoarea socială asupra căreia sunt dispuse: măsuri procesuale personale şi reale.

Au caracter personal măsurile preventive, măsurile de ocrotire, măsurile procesuale de siguranţă care pot fi luate în cursul procesului penal ptrivit art.162 c. pr. pen.(obligarea la tratament medical, internarea medicală).

Măsurile reale vizează restrângerile faţă de anumite bunuri sau relaţiile faţă de ele:

- sechestrul asigurător;

- poprirea;

- inscripţia ipotecară;

- restituirea lucrurilor;

- restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.

§3. Luarea masurilor preventive

2.1 Condiţii generale

Condiţiile generale pentru luarea masurilor preventive sunt :

- să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a savarsit o faptă prevazută de legea penală;- legea să prevadă pentru infracţiunea savarsita, pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii .

- Masura arestarii preventive nu poate fi dispusa in cazul infractiunilor pentru care legea prevede alternativ pedeapsa amenzii (art.136 alin.6 C.proc.pen) ;- sa existe vreunul dintre cazurile prevazute de art.148 C.proc.pen.

În afara de aceste conditii generale, la stabilirea masurii de preventie ce urmeaza a fi luata, trebuie sa se tina seama de criteriile complementare prevazute de art.136 alin. final C.proc.pen. (scopul masurilor preventive, gradul de pericol social al infractiunii, sanatatea, varsta, antecedentele si alte situatii privind persoana fata de care se iau aceste masuri).

2.2. Organele judiciare care pot lua masurile de preventie si actele prin care pot fi luate aceste masuri.

Retinerea poate fi luata de catre organul de cercetare penala sau de procuror.

Obligarea de a nu parasi localitatea şi obligarea de a nu parasi tara se pot lua de catre procuror sau de judecător, în cursul urmaririi penale şi de instanta de judecata, in cursul judecatii.

Masura arestarii preventive poate fi luata numai de către judecator (art.136 C.proc.pen.)

Din analiza dispozitiilor legale (art.138 – 160/h C.proc.pen) rezulta ca actele procesuale prin care se pot lua masurile preventive sunt:

- ordonanta dispusa de catre organul de cercetare penala sau procuror;- rechizitoriul procurorului;- hotararea instantei de judecata (incheiere, sentinţă, decizie).

2.3. Cuprinsul actului prin care se ia masura preventiva.

Actul prin care se ia masura preventiva trebuie sa arate fapta care face obiectul invinuirii sau inculparii, textul de lege in care aceasta se incadreaza, pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita si temeiurile concrete care au determinat luarea masurii preventive (art.137 C.proc.pen.).

Potrivit art.5 paragraful 2 din Conventie Europeana a Drepturilor Omului, orice persoana arestata trebuie informata, in cel mai scurt termen si intr-o limba pe care o intelege despre motivele arestarii sale si despre acuzatiile ce i se aduc. Scopul acestei prime garantii prevazute de conventie in favoarea unei persoane arestata este evident: aceasta persoana trebuie sa stie ce i se imputa, de ce a fost arestata (retinuta).

În legislatia nationala aceasta garantie este prevazuta de art.137/1 alin.1 C.proc.pen. care prevede ca persoanei retinute sau arestate i se aduc, de indata, la

cunostinta, în limba pe care o înţelege, motivele retinerii sau ale arestarii, iar învinuirea i se aduce la cunostinta, in cel mai scurt termen, numai in prezenta unui avocat ales sau numit din oficiu.

Desi Conventia nu impune ca aceasta aducere la cunostinta a motivelor retinerii sau arestarii sa se faca intr-o anumita forma, iar art.137/1 din Codul de procedura penala roman nu face vreo precizare cu privire la forma procedurala in care trebuie indeplinita aceasta obligatie, consideram ca organul de cercetare penala trebuie sa intocmeasca un proces verbal, iar instanta de judecata va consemna in incheierea de sedinta.

Art.146 si 149/1 C.proc.pen., art.150 C.proc.pen. dispun că măsura arestării invinuitului si inculpatului se poate lua numai dupa ascultarea acestuia.

Consideram ca aducerea la cunostinta a motivelor retinerii, a invinuirii si a motivelor arestarii trebuie sa se faca inainte ca invinuitul sau inculpatul sa fie ascultat.

§4. Inlocuirea sau revocarea masurilor preventive (art.139 C.proc.pen.)Măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă, cînd s-au

schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Masura se revoca din oficiu sau la cerere si cand a fost luata cu incalcarea prevederilor legale, sau nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive dispunandu-se, in cazul retinerii si arestarii preventive, punerea de indata in libertate a invinuitului sau inculpatului, daca nu este arestat in alta cauza.

Masura arestarii preventive poate fi inlocuita cu obligarea de a nu parasi tara sau obligarea de a nu parasi localitatea.

În cazul în care, pe baza actelor medicale, se constată că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua medicală a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, administraţia locului de deţinere dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în reţeaua medicală a Ministerului Sănătăţii Publice. Motivele care au determinat luarea acestei măsuri sunt comunicate de îndată procurorului, în cursul urmăririi penale, sau instanţei de judecată, în cursul judecăţii.

Dispozitiile alineatelor precedente se aplica chiar daca organul judiciar urmeaza sa-si decline competenta.

§5. Încetarea de drept a masurilor preventive (art.140 C.proc.pen.)

Masurile preventive inceteaza de drept:

a)la expirarea termenelor prevazute de lege sau stabilite de organele judiciare ori la expirarea termenului prevăzut în art.160b alin. 1( verificare periodică dar nu mai târziu de 60 de zile n.n.), dacă instanţa nu a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive în acest termen;

b)în caz de scoatere de sub urmarire penala, de incetare a urmaririi penale, de incetare a procesului penal ori de achitare.Masura arestarii preventive inceteaza de drept si atunci cand inainte de pronuntarea unei hotarari de condamnare in prima instanta, durata arestarii a atins jumatatea maximului pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea care face obiectul invinuirii, fara a se putea depasi in cursul urmaririi penale, maximele prevazute in art.159 alin.13 (un termen rezonabil si nu mai mult de 180 de zile), precum si in alte cazuri anume prevazute de lege.

In aceste cazuri instanta de judecata (din oficiu sau la sesizarea procurorului), ori procurorul in cazul retinerii, are obligatia sa dispuna punerea de indata in libertate a celui retinut sau arestat, trimitand administratiei locului de detinere o copie de pe dispozitiv sau ordonanta ori un extras cuprinzand urmatoarele mentiuni:- datele necesare pentru identificarea invinuitului sau inculpatului;- numarul mandatului de arestare;- numarul si data ordonantei, ale incheierii sau hotararii prin care s-a dispus liberarea;- temeiul legal al liberarii.

§6. ReţinereaEste măsura preventiva privativa de libertate care potrivit art.23 alin.(3) din

Constitutie si art.143 C.proc.pen. are o durata maxima de 24 ore.

Potrivit art.143 alin.1 si alin.1/2 C.proc.pen. aceasta masura preventiva poate fi luata fata de invinuit sau inculpat numai după ascultarea acestuia în prezenţa apărătorului, de catre organul de cercetare penala sau procuror daca sunt probe sau indicii temeinice ca a savarsit o fapta prevazuta de legea penala. Articolul 681 Cod de procedură penală prevede că sunt indicii temeinice atunci cand din datele existente în cauza rezulta presupunerea rezonabilă ca persoana faţă de care se efectueaza acte premergătoare sau acte de urmarire penala a savarsit fapta.

Organul de cercetare penala este obligat sa incunostiinteze, de indata, pe procuror cu privire la luarea masurii retinerii.

Procurorul sau organul de cercetare penală va aduce la cunoştinţă învinuitului sau inculpatului că are dreptul să-şi angajeze apărător. De asemenea, i se aduce la cunoştinţă că are dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i-se atenţia că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa.

Măsura reţinerii se ia în cazurile prevăzute în art.148, precum şi în caz de infracţiune flagrantă, oricare ar fi limitele de pedeapsă prevăzute de lege.

Art.148 C.proc.pen. prevede cazurile in care se poate lua masura retinerii (si a arestării preventive):

a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată, ori există date că va încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei; a^1) inculpatul a încălcat, cu rea-credinţă, măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara ori obligaţiile care îi revin pe durata acestor măsuri; b) există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă; c) există date că inculpatul pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni; d) inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune; e) există date că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau că încearcă o înţelegere frauduloasă cu aceasta; f) inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. În cazurile prevăzute în alin. 1 lit. a) - e), măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată numai dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai mare de 4 ani.

Retinerea si punerea in libertate se dispune printr-o ordonanta motivata care trebuie sa cuprinda urmatoarele mentiuni (potrivit art.203, 137 si 144 alin.2 C.proc.pen.) : data si locul intocmirii, numele, prenumele si calitatea celui care o intocmeste, cauza la care se refera, fapta care face obiectul invinuirii, textul de lege in care aceasta se incadreaza pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita, cazul prev. de art. 148 Cpp, temeiurile concrete care au determinat luarea masurii preventive, ziua si ora la care a inceput retinerea, timpul cât persoana a fost privată de libertate ca urmare a măsurii administrative a conducerii la sediul poliţiei, prevăzută în art.31 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, iar in ordonanta de punere in libertate, ziua si ora la care retinerea a incetat, semnatura celui care a intocmit-o.Retinerea nu poate fi prelungita. Daca in timpul retinerii se intrevede necesitatea privarii de libertate in continuare, organul de cercetare penala inainteaza procurorului, in primele 10 ore de la retinerea invinuitului odata cu incunostiintarea prevazuta de art.143 alin.1, un referat motivat. Procurorul, daca apreciaza ca sunt intrunite conditiile prevazute de lege pentru luarea masurii arestarii preventive,

procedeaza inauntrul termenului de 24 de ore, la ascultarea învinuitului sau a inculpatului, după care va sesiza cu propunere de arestare preventivă, instanţa de judecata competentă.

In aceeasi modalitate procedeaza procurorul atunci cand a luat personal masura retinerii invinuitului sau inculpatului, cu menţiunea că termenul în care va fi înaintată instanţei propunerea de arestare preventivă va fi de 10 ore.

Din durata retinerii se deduce timpul cat persoana a fost privata de libertate ca urmare a masurii administrative a conducerii la sediul de politie, prevazuta in art.31 alin.1 lit.b din Legea nr.218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Romane.

Impotriva ordonantei organului de cercetare penala prin care s-a luat masura preventiva a retinerii se poate face plangere, conform art. 1401 Cod procedură penală, inainte de expirarea celor 24 de ore de la luarea masurii, la procurorul care supravegheaza cercetarea penala, iar impotriva ordonantei procurorului prin care s-a luat aceasta masura se poate face plangere, inainte de expirarea a 24 de ore, la prim-procurorul parchetului sau, după caz la procurorul ierarhic superior potrivit art. 278 alin.1,2C.proc.pen.

Procurorul trebuie sa se pronunte prin ordonanta inainte de expirarea celor 24 de ore de la luarea masurii retinerii. Cand considera ca masura este ilegala sau nu este justificata, procurorul dispune revocarea ei.

Din interpretarea prevederilor art.1401 C.proc.pen. ce reglementeaza calea de atac impotriva ordonantei organului de cercetare penala sau a procurorului prin care s-a dispus luarea masurii retinerii rezulta ca invinuitul nu poate ataca aceasta masura decat la procuror, nefiind prevazuta o cale de atac in fata instantei de judecata.

§7. Obligarea de a nu părăsi localitatea (art.145 C.proc.pen)Masura obligarii de a nu parasi localitatea consta in indatorirea impusa

invinuitului sau inculpatului de procuror, in cursul urmaririi penale, ori de instanta de judecata, in cursul judecatii, de a nu parasi localitatea in care locuieste, fara incuviintarea organului judiciar care a dispus aceasta masura.

Masura se poate lua numai daca sunt probe sau indicii temeinice ca invinuitul sau inculpatul a a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, in conformitate cu art.143 alin.1 C.proc.pen.

In cursul urmaririi penale masura obligarii de a nu parasi localitatea se ia pe o durata de cel mult 30 zile de catre procuror si poate fi prelungita, in caz de necesitate si numai motivat de catre procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, fiecare prelungire neputând să depăşească 30 de zile. Dispoziţiile art.1402 se aplică în mod corespunzător.Fiecare prelungire nu poate fi mai mare de 30 de zile.

Durata maxima a masurii in cursul urmaririi penale este de 1 an. In mod exceptional, cand pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata sau inchisoarea de 10 ani ori mai mare, durata maxima este de 2 ani.

Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, învinuitul sau inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;

c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;

d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.Organul judiciar care a dispus măsura poate impune învinuitului sau

inculpatului ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:

a) să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere; Conform art.III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2006, dispoziţiile din Codul de procedură penală privind obligaţia de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere intră în vigoare la 1 iulie 2007.

b) să nu se deplaseze la anumite spectacole sportive ori culturale sau în orice alte locuri stabilite;

c) să nu se apropie de persoana vătămată, membrii familiei acesteia, persoana împreună cu care a comis fapta, martori, experţi ori alte persoane, stabilite de organul judiciar, şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect;

d) să nu conducă niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite; e) să nu se afle în locuinţa persoanei vătămate; f) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în

exercitarea căreia a săvârşit fapta.Copia ordonanţei procurorului sau, după caz, a încheierii judecătorului ori

a instanţei de judecată se comunică, în aceeaşi zi, învinuitului sau inculpatului, secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte acesta, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră, precum şi altor instituţii, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin. Organele în drept refuză eliberarea paşaportului sau, după caz, ridică provizoriu paşaportul pe durata măsurii.

În cuprinsul ordonanţei sau încheierii sunt menţionate expres obligaţiile pe care învinuitul sau inculpatul trebuie să le respecte şi se atrage atenţia acestuia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.

Dacă pe durata obligării de a nu părăsi localitatea au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie înlocuirea sau încetarea celor existente, procurorul sau instanţa dispune aceasta prin ordonanţă sau încheiere motivată. Dispoziţiile alin. 2^1 şi alin. 2^2 se aplică în mod corespunzător.

În caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii aplicate sau a obligaţiilor, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege. Organul de poliţie desemnat de organul judiciar care a dispus măsura verifică periodic respectarea măsurii şi a obligaţiilor de către învinuit sau inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată procurorul, în cursul urmăririi penale, sau instanţa, în cursul judecăţii.

Instantele de judecata pot fi sesizate cu plangerea formulata de catre invinuit sau inculpat impotriva ordonantei procurorului prin care s-a dispus luarea masurii obligarii de a nu parasi localitatea.

Procedura de solutionare a plangerii este prevazuta de art.1402 C.pr.pen.Împotriva ordonanţei procurorului prin care se dispune luarea măsurii

obligării de a nu părăsi localitatea, învinuitul sau inculpatul poate face plângere în termen de 3 zile de la luarea măsurii, la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Plângerea se va soluţiona în camera de consiliu.Citarea învinuitului sau inculpatului este obligatorie. Neprezentarea

acestuia nu împiedică judecarea plângerii.Participarea procurorului la judecarea plângerii este obligatorie.

Dosarul va fi înaintat instanţei în termen de 24 de ore, iar plângerea se soluţionează în termen de 3 zile.

Instanţa se pronunţă în aceeaşi zi, prin încheiere.Când consideră că măsura preventivă este ilegală sau nu este justificată,

instanţa dispune revocarea ei.Plângerea învinuitului sau inculpatului împotriva ordonanţei

procurorului, prin care s-a dispus luarea măsurii preventive, nu este suspensivă de executare.

Dosarul se restituie procurorului în termen de 24 de ore de la soluţionarea plângerii.

Dacă în cursul urmăririi penale judecătorul dispune, prin încheiere, luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, învinuitul sau inculpatul şi procurorul pot face recurs la instanţa superioară în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă.

Încheierea prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.

Învinuitul sau inculpatul arestat va fi adus în faţa instanţei de recurs şi va fi ascultat în prezenţa apărătorului său.

În cazul în care învinuitul sau inculpatul se află internat în spital şi, din cauza stării sănătăţii, nu poate fi adus în faţa judecătorului sau când, din cauză de forţă majoră sau stare de necesitate, deplasarea sa nu este posibilă, recursul va fi examinat în lipsa acestuia, dar numai în prezenţa apărătorului său, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii.

Participarea procurorului la judecarea recursului este obligatorie.Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore, iar

recursul se soluţionează în termen de 48 de ore, în cazul arestării învinuitului, şi în 3 zile, în cazul arestării inculpatului.

Instanţa se pronunţă în aceeaşi zi, prin încheiere.Când apreciază că măsura preventivă este nelegală sau nu este justificată,

instanţa de recurs o revocă, dispunând, în cazul arestării preventive, punerea de îndată în libertate a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu este arestat în altă cauză.

Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea măsurii preventive sau prin care s-a constatat încetarea de drept a acestei măsuri nu este suspensiv de executare.

Dosarul cauzei se restituie organului de urmărire penală în termen de 24 de ore de la soluţionarea recursului.

De o importanţă deosebită pentru activitatea grefierului este cunoaşterea dispoziţiilor art.145 alin.21 C.pr.pen., care prevăd obligativitatea comunicării copiei ordonanţei procurorului sau a încheierii instanţei, rămasă definitivă :- învinuitului sau inculpatului ;- secţiei de poliţie in a cărei rază teritorială locuieşte învinuitul sau inculpatul, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră, precum şi altor instituţii, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin.

În caz de încălcare a măsurii aplicate, se poate lua împotriva învinuitului sau inculpatului una dintre celelalte măsuri preventive (art.145 alin.3 C.pr.pen.).

În cursul judecăţii, măsura obligării de a nu părăsi localitatea se poate lua de către instanţa de judecată, în temeiul art.145 alin.1 si 136 alin.4 C.pr.pen. prin încheiere, sentinţă sau decizie.

Dispoziţiile procedurale nu reglementează durata acestei măsuri în cursul judecăţii astfel încât se poate menţine până la punerea în executare a hotărârii de condamnare la pedeapsa închisorii, pentru buna desfaşurare a procesului penal ori de a împiedica sustragerea inculpatului de la judecată sau de la executarea pedepsei (art.136 C.pr.pen.).

§8. Obligarea de a nu părăsi ţara (art.136 alin.1 lit.c C.proc.pen. raportat la art.1451 C.p.p.).

Această măsură poate fi luată de procuror sau de judecător în cursul urmăririi penale ori de instanta de judecata în cursul judecăţii si consta in indatorirea impusa invinuitului sau inculpatului de a nu parasi tara fara incuviintarea organului judiciar ce a dispus măsura.

Dispozitiile art.145 C.proc.pen. se aplica in mod corespunzator si in cazul acestei masuri.

Copia ordonantei procurorului ori a incheierii instantei, ramasa definitiva, se comunica invinuitului sau inculpatului, sectiei de politie in a carei raza teritoriala se afla invinuitul sau inculpatul, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră, precum şi altor instituţii, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin.

Aceste măsuri pot fi atacate prin:- plangere impotriva ordonantei procurorului, in termen de 3 zile de la luarea masurii, la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în primă instanţă, solutionandu-se in camera de consiliu (cu citarea invinuitului sau inculpatului), prin incheiere, in termen de 3 zile, neprezentarea invinuitului sau inculpatului neimpiedicand solutionarea, iar dosarul fiind inaintat la instanta de recurs in termen de 24 de ore ori restituit procurorului, dupa solutionare, tot in 24 de ore.- recurs impotriva incheierii prin care judecătorul în cursul urmăririi penale a dispus luarea masurii.

§9. Arestarea preventivă In Codul de procedura penala, astfel cum a fost modificat prin Legea

nr.281/2003, O.U.G. nr.109/2003, Legea nr. 356/2006 şi OUG nr. 60/2006, masura arestului preventiv este reglementata diferentiat pentru faza de urmarire penala si faza de judecata.

Astfel, pentru urmarirea penala, legiuitorul a reglementat :- in art.146 C.proc.pen. arestarea preventiva a invinuitului;- arestarea inculpatului se poate dispune dupa procedura prevazuta de

art.148-154 C.proc.pen.;- specifica doar urmaririi penale este si procedura prelungirii duratei arestarii

inculpatului (art.155 - 159 C.pr.pen.).

9.1. Arestarea preventiva a învinuitului în cursul urmăririi penale Potrivit art.229 C.proc.pen., învinuit este persoana fata de care a început

urmărirea penală, cat timp nu a fost pusa in miscare actiunea penala impotriva sa.

Daca sunt intrunite conditiile prevazute de art.143 si exista vreunul din cazurile prevazute de art.148 C.proc.pen., procurorul, din oficiu, sau la sesizarea organului de cercetare penala, cand considera ca in interesul urmaririi penale este necesara arestarea invinuitului, numai dupa ascultarea acestuia in prezenta aparatorului, întocmeşte propunerea motivata de luare a masurii arestarii preventive a invinuitului.

Dosarul, împreună cu propunerea motivata de luare a masurii arestarii preventive a invinuitului, se prezinta presedintelui ori judecătorului delegat de acesta de la instanţa careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in fond sau instantei corespunzatoare in a carei circumscriptie se afla locul de detinere, locul unde s-a constatat săvârşirea faptei prevăzute de legea penală ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

La prezentarea dosarului de către procuror, preşedintele instanţei sau judecătorul delegat de acesta fixează ziua şi ora de soluţionare a propunerii de arestare preventivă, până la expirarea celor 24 de ore de reţinere, în cazul în care învinuitul este reţinut. Ziua şi ora se comunică atât apărătorului ales sau numit din oficiu, cât şi procurorului, acesta din urmă fiind obligat să asigure prezenţa în faţa judecătorului a învinuitului reţinut.

Propunerea de arestare preventivă se soluţionează în camera de consiliu de un singur judecător, indiferent de natura infracţiunii.

Învinuitul este adus în faţa judecătorului şi va fi asistat de apărător.In cazul in care invinuitul se afla in stare de retinere si din cauza starii

sanatatii ori din cauza de forta majora sau stare de necesitate nu poate fi adus in fata judecatorului, propunerea de arestare va fi examinata in lipsa invinuitului, in prezenta aparatorului, caruia i se da cuvantul pentru a formula concluzii (art.1491

alin. 6 Cod de procedură penală ).

Masura arestarii invinuitului poate fi luata numai dupa ascultarea acestuia de catre procuror si de catre judecator, afara de cazul in care invinuitul este disparut, se afla in strainatate, ori se sustrage de la urmarire sau de la judecata, ori se afla in una dintre situatiile prevazute de art.1491 alin.6 C.proc.pen ( art.150 Cod de procedură penală).

Participarea procurorului este obligatorie.După ascultarea învinuitului, judecătorul, de îndată, admite sau respinge

propunerea de arestare preventivă, prin încheiere motivată.Dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1, judecătorul dispune,

prin încheiere motivată, arestarea preventivă a învinuitului pe o durată ce nu poate depăşi 10 zile.

Totodată, judecătorul, admiţând propunerea, emite, de urgenţă, mandatul de arestare a învinuitului. Mandatul cuprinde în mod corespunzător menţiunile arătate în art.151 alin. 3 lit. a) - c), e) şi j), precum şi numele şi prenumele învinuitului şi durata pentru care este dispusă arestarea preventivă a acestuia.

Cand mandatul de arestare a fost emis dupa ascultarea invinuitului judecatorul care a emis mandatul inmaneaza un exemplar al mandatului persoanei arestate, iar un alt exemplar il trimite organului de politie pentru a fi predat la locul de detinere odata cu arestatul.

Cand masura arestarii a fost dispusa in lipsa invinuitului potrivit art.150 C.proc.pen., mandatul emis se inainteaza in dublu exemplar organului de politie pentru executare.

Când mandatul a fost emis fără ascultarea învinuitului, acesta va fi ascultat imediat ce a fost prins ori s-a prezentat.

În caz de respingere a propunerii de arestare preventivă, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, judecătorul poate dispune măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau aceea de a nu părăsi ţara.

Împotriva încheierii se poate face recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă.

9.2. Arestarea preventiva a inculpatului în cursul urmăririi penale (art.136 alin.1 lit.d raportat la art.148-154 C.proc.pen.).

Masura arestarii preventive poate fi luata de instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in fond sau instanta corespunzatoare in a carei circumscriptie se afla locul de detinere, locul unde s-a constatat săvârşirea faptei prevăzute de legea penală ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, daca sunt intrunite conditiile prevazute de art.143 si exista vreunul din cazurile prevazute de art.148 C.proc.pen.

Aceasta masura poate fi luata de instanta, la propunerea motivata a procurorului, daca acesta, din oficiu, sau la sesizarea organelor de cercetare penala, considera ca, in interesul urmaririi penale, este necesara arestarea inculpatului şi numai dupa ascultarea acestuia in prezenta unui aparator, întocmeşte propunerea motivată de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului. Dosarul, împreună cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive, întocmită de procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală, se prezintă preşedintelui ori judecătorului delegat de acesta de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, locul unde s-a

constatat săvârşirea faptei prevăzute de legea penală ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. Cu ocazia prezentării dosarului de către procuror, preşedintele instanţei sau judecătorul delegat de acesta fixează ziua şi ora de soluţionare a propunerii de arestare preventivă, până la expirarea mandatului de arestare preventivă a învinuitului devenit inculpat sau, dacă acesta este reţinut, până la expirarea celor 24 de ore de reţinere. Ziua şi ora se comunică atât apărătorului ales sau numit din oficiu cât şi procurorului, acesta din urmă fiind obligat să asigure prezenţa în faţa judecătorului a inculpatului arestat sau reţinut. Propunerea de arestare preventivă se soluţionează în camera de consiliu de un singur judecător, indiferent de natura infracţiunii. Inculpatul este adus în faţa judecătorului şi va fi asistat de apărător. În cazul în care inculpatul se află în stare de reţinere sau de arestare potrivit art.146 Cod de procedură penală (când are calitatea de învinuit) şi din cauza stării sănătăţii ori din cauză de forţă majoră sau stare de necesitate nu poate fi adus în faţa judecătorului, propunerea de arestare va fi examinată în lipsa inculpatului, în prezenţa apărătorului, căruia i se dă cuvântul pentru a formula concluzii. Măsura arestării inculpatului poate fi luată numai după ascultarea acestuia de către procuror şi de către judecător, afară de cazul când inculpatul este dispărut, se află în străinătate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecată ori se află în una dintre situaţiile prevăzute în art.1491 alin. 6 Cod de procedură penală. În cazul în care inculpatul este dispărut, se află în străinătate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecată, când mandatul a fost emis fără ascultarea inculpatului, acesta va fi ascultat imediat ce a fost prins ori s-a prezentat. Participarea procurorului este obligatorie. Judecătorul admite sau respinge propunerea de arestare preventivă, prin încheiere motivată.

Dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1, judecătorul dispune, prin încheiere motivată, arestarea preventivă a inculpatului pe o durată care nu poate depăşi 30 de zile.

Arestarea inculpatului nu poate fi dispusă decât pentru zilele care au rămas după scăderea din 30 de zile a perioadei în care acesta a fost anterior reţinut sau arestat. Arestarea preventivă a inculpatului se dispune înainte de expirarea duratei arestării învinuitului.

Totodată, judecătorul, admiţând propunerea, emite, de urgenţă, mandatul de arestare a inculpatului. Mandatul cuprinde în mod corespunzător menţiunile arătate în art.151 alin. 3 lit. a) - c), e) şi j), precum şi numele şi prenumele inculpatului şi durata pentru care este dispusă arestarea preventivă a acestuia.

În caz de respingere a propunerii de arestare preventivă, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, judecătorul poate dispune măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau aceea de a nu părăsi ţara.

Cand mandatul de arestare a fost emis dupa ascultarea inculpatului, judecatorul care a emis mandatul inmaneaza un exemplar al mandatului persoanei arestate, iar un alt exemplar il trimite organului de politie pentru a fi predat la locul de detinere odata cu arestatul.

Cand masura arestarii a fost dispusa in lipsa inculpatului potrivit art.150 C.proc.pen., mandatul emis se inainteaza in dublu exemplar organului de politie pentru executare.

Când mandatul a fost emis fără ascultarea inculpatului, acesta va fi ascultat imediat ce a fost prins ori s-a prezentat.

Împotriva încheierii se poate face recurs, în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă.

Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică şi în cazul în care procurorul pune în mişcare acţiunea penală înainte de expirarea duratei mandatului de arestare a învinuitului. Mandatul de arestare a învinuitului încetează la data emiterii mandatului de arestare a inculpatului. Conţinutul mandatului de arestare (art.151 Cod de procedură penală)

După întocmirea hotărârii prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, judecătorul de la prima instanţă sau, după caz, preşedintele completului de la instanţa de recurs emite de îndată mandatul de arestare preventivă. Dacă prin aceeaşi hotărâre s-a dispus arestarea mai multor inculpaţi, se emite mandat de arestare separat pentru fiecare dintre ei. În mandatul de arestare trebuie să se arate: a) instanţa care a dispus luarea măsurii arestării inculpatului; b) data şi locul emiterii; c) numele, prenumele şi calitatea persoanei care a emis mandatul de arestare; d) datele privitoare la persoana inculpatului, prevăzute în art.70 şi codul numeric personal; e) arătarea faptei ce formează obiectul inculpării şi denumirea infracţiunii; f) încadrarea juridică a faptei şi pedeapsa prevăzută de lege; g) temeiurile concrete care determină arestarea; h) ordinul de a fi arestat inculpatul; i) indicarea locului unde urmează a fi deţinut cel arestat; j) semnătura judecătorului precum si durata pentru care este dispusa arestarea preventiva a inculpatului.

Executarea mandatuluiCând mandatul de arestare a fost emis după ascultarea inculpatului,

judecătorul care a emis mandatul înmânează un exemplar al mandatului persoanei arestate, iar un alt exemplar îl trimite organului de poliţie pentru a fi predat la locul de deţinere o dată cu arestatul.

Când măsura arestării a fost dispusă în lipsa inculpatului potrivit art 150 Cod de procedură penală mandatul emis se înaintează în dublu exemplar organului de poliţie, pentru executare.

Organul de poliţie procedează la arestarea persoanei arătate în mandat, căreia îi predă un exemplar al mandatului şi o conduce la judecătorul care a emis mandatul.

În vederea executării mandatului de arestare preventivă, organul de poliţie poate pătrunde în domiciliul sau reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia, precum şi în sediul unei persoane juridice fără învoirea reprezentantului legal al acesteia.

Judecătorul procedează la ascultarea inculpatului, iar dacă acesta ridică obiecţii care necesită o rezolvare urgentă, fixează de îndată termen de judecată.

Obiecţii în ceea ce priveşte identitateaDacă cel arestat ridică obiecţii în contra executării mandatului numai în ceea

ce priveşte identitatea, este condus în faţa instanţei locului unde a fost găsit, care, dacă este necesar, cere relaţii judecătorului care a emis mandatul.Până la rezolvarea obiecţiilor, instanţa, dacă apreciază că nu există pericol de dispariţie, dispune punerea în libertate a persoanei împotriva căreia s-a executat mandatul.

Dacă instanţa constată că persoana adusă nu este cea arătată în mandat, o pune imediat în libertate, iar dacă constată că obiecţiile sunt nefondate, dispune executarea mandatului, procedându-se potrivit art.152 alin. 3 Cod de procedură penală.

În cazurile prevăzute anterior instanţa dispune prin încheiere, ce se trimite şi judecătorului care a emis mandatul.

Negăsirea persoanei menţionate în mandatCând persoana menţionată în mandat nu a fost găsită, organul însărcinat

cu executarea încheie un proces-verbal prin care constată aceasta şi înştiinţează organul judiciar care a emis mandatul, precum şi organele competente pentru darea în urmărire şi în consemn la punctele de trecere a frontierei.

9.3. Prelungirea duratei arestarii preventive a inculpatului in faza de urmarire penala

Din interpretarea dispozitiilor legale, respectiv art.155, 156, 159 C.proc.pen. rezulta ca institutia prelungirii duratei arestarii preventive este specifica numai fazei de urmarire penala si se aplica doar fata de inculpat. In consecinta, prelungirea arestarii preventive nu se poate dispune fata de invinuit.

Arestarea inculpatului dispusa de instanta poate fi prelungita, in cursul urmaririi penala, motivat, daca temeiurile care au determinat arestarea initiala impun in continuare privarea de libertate sau exista temeiuri noi care sa justifice privarea de libertate (art.155 alin.1 C.proc.pen.).

Prelungirea duratei arestarii preventive se face de catre instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in fond sau instantei corespunzatoare in a carei circumscriptie se afla locul de detentie, locul unde s-a constatat săvârşirea faptei prevăzute de legea penală ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală (art.155 alin.2 C.proc.pen.), la propunerea motivata a procurorului care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala.

În cazul în care procurorul supraveghează urmărirea penală, acesta va fi sesizat motivat de către organul de cercetare penală, în vederea formulării propunerii de prelungire, cu cel puţin 8 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive. Dacă arestarea a fost dispusă de o instanţă inferioară celei competente să acorde prelungirea, propunerea se înaintează instanţei competente.

Când în aceeaşi cauză se găsesc mai mulţi inculpaţi arestaţi pentru care durata arestării preventive expiră la date diferite, procurorul care sesizează instanţa pentru unul dintre inculpaţi va sesiza, totodată, instanţa şi cu privire la ceilalţi inculpaţi.

Dosarul cauzei va fi depus la instanţă, împreună cu propunerea de prelungire a arestării preventive, întocmită de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive, şi va putea fi consultat de apărător.

Propunerea de prelungire a arestării se soluţionează în camera de consiliu, de un singur judecător, indiferent de natura infracţiunii.

Inculpatul este adus în faţa judecătorului şi va fi asistat de apărător.În cazul în care inculpatul arestat se află internat în spital şi din cauza

stării sănătăţii nu poate fi adus în faţa judecătorului sau când, din cauză de forţă majoră sau stare de necesitate, deplasarea sa nu este posibilă, propunerea va fi examinată în lipsa inculpatului, dar numai în prezenţa apărătorului, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii.

Participarea procurorului este obligatorie.

În cazul în care judecătorul acordă prelungirea, aceasta nu va putea depăşi 30 de zile.

Judecătorul soluţionează propunerea şi se pronunţă asupra prelungirii arestării preventive, în termen de 24 de ore de la primirea dosarului, şi comunică încheierea celor lipsă de la judecată în acelaşi termen.

Încheierea prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării poate fi atacată cu recurs de procuror sau de inculpat în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, sau de la comunicare, pentru cei lipsă. Recursul se soluţionează înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate.

Recursul, declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive, nu este suspensiv de executare.Dispoziţiile art.1403 alin. 3 - 7 şi 9 Cod de procedură penală se aplică în mod corespunzător la judecarea recursului.

Măsura dispusă de judecător se comunică administraţiei locului de deţinere, care este obligată să o aducă la cunoştinţă inculpatului. Dacă încheierea judecătorului de la prima instanţă nu este atacată cu recurs, instanţa este obligată să restituie dosarul organului de urmărire penală în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de recurs. Judecătorul poate acorda şi alte prelungiri, fiecare neputând depăşi 30 de zile. Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător. Durata totală a arestării preventive în cursul urmăririi penale nu poate depăşi un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile.

9.4. Masura arestarii preventive în cursul judecatii

9.4.1. Arestarea invinuitului la instanta de judecata (art.147 C.proc.pen.) Daca in cursul sedintei de judecata se savarseste o fapta prevazuta de legea

penala, presedintele constata acea fapta si identifica pe faptuitor. Procesul verbal intocmit se trimite procurorului.

Instanta, daca este cazul, poate dispune arestarea preventiva a invinuitului, iar presedintele emite un mandat de arestare a acestuia.

Despre luarea acestei masuri se face mentiunea in incheierea de sedinta. Cel invinuit este trimis de indata procurorului impreuna cu procesul verbal si mandatul de arestare (art.299 C.proc.pen.).

Pentru a se putea dispune arestarea invinuitului trebuie sa fie indeplinite conditiile prevazute de art.146 C.proc.pen.

9.4.2. Arestarea inculpatului in cursul judecatii (art.160a C.proc.pen.). Arestarea preventiva a inculpatului poate fi dispusa in cursul judecatii, prin

incheiere motivata, daca sunt indeplinite conditiile prevazute in art.143 si exista vreunul dintre cazurile prevazute de art.148.

Incheierea poate fi atacata separat cu recurs. Termenul de recurs este de 24 de ore si curge de la pronuntare pentru cei prezenti si de la comunicare, pentru cei lipsa. Dosarul va fi inaintat instantei de recurs in termen de 24 de ore, iar recursul se judeca in 3 zile. Recursul declarat impotriva incheierii prin care s-a dispus arestarea nu este suspensiv de executare.

Fata de inculpatul care a mai fost anterior arestat in aceeasi cauza, in cursul urmaririi penale sau al judecatii, se poate dispune din nou aceasta masura, daca au intervenit elemente noi care sa faca necesara privarea sa de libertate.

DISPOZITII SPECIALE PRIVIND MASURILE PREVENTIVE

PENTRU MINORI

In privinta inculpatilor minori sunt prevazute dispozitii speciale derogatorii in sectiunea IV, art.160e-160h C.proc.pen..

RETINEREA MINORULUI LA DISPOZIŢIA ORGANULUI DE CERCETARE PENALĂ SAU A PROCURORULUI.

Aceasta masura se poate lua de organul de cercetare penala si de catre procuror (art.160g C.proc.pen.)

Minorul intre 14 si 16 ani care răspunde penal poate fi retinut daca sunt date certe ca a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, pedepsita cu detentiunea pe viata sau inchisoare de 10 ani ori mai mare.

Organul de cercetare penala este obligat sa incunostiinteze, de indata, pe procuror cu privire la luarea masurii retinerii.Masura retinerii este luata prin ordonanta motivata, pe o durata de 10 ore, si se poate prelungi tot prin ordonanta motivata, de procuror, cu cel mult 10 ore.

ARESTAREA INVINUITULUI MINOR (art.160/h C.proc.pen.)Minorul intre 14 si 16 ani nu poate fi arestat preventiv decat daca pedeapsa

prevazuta de lege pentru fapta de care este invinuit este detentiunea pe viata sau inchisoarea de 10 ani ori mai mare si o alta masura nu este suficienta.

Durata arestarii invinuitului minor este de cel mult 3 zile.

Aceasta masura poate fi luata de instanta, prin incheiere motivata.

ARESTAREA PREVENTIVA A INCULPATULUI MINORINTRE 14 SI 16 ANI (art.160/h C.proc.pen.)

Aceasta masura este dispusa de instanta - in cursul urmaririi penale, prin incheiere motivata, durata maxima a arestarii fiind de 15 zile, iar prelungirea acestei masuri, nu poate fi dispusa decat in mod exceptional şi tot pentru 15 zile.

Aceasta masura nu poate depasi, in total un termen rezonabil şi nu mai mult de 60 de zile, si numai in mod exceptional, cand pedeapsa prevazuta este detentiunea pe viata sau inchisoare de 20 de ani sau mai mare, arestarea preventiva a inculpatului intre 14 si 16 ani, in cursul urmaririi penale poate fi prelungita pana la 180 de zile.Verificarea legalitatii si temeiniciei arestarii preventive se efectueaza in cursul judecatii periodic, dar nu mai tarziu de 30 de zile, iar mentinerea şi prelungirea ei nu poate fi dispusa decat in mod exceptional.

ARESTAREA INCULPATULUI MINOR MAI MARE DE 16 ANI IN CURSUL URMARIRII PENALE (art.160h alin.3 C.proc.pen.)

Inculpatul minor mai mare de 16 ani poate fi arestat preventiv in cursul urmaririi penale pe o durata de cel mult 20 de zile, si poate fi prelungita de fiecare data cu 20 de zile, neputand sa depaseasca, in total, un termen rezonabil şi nu mai mult de 90 de zile. In mod exceptional, cand pedeapsa prevazuta este detentiunea pe viata sau inchisoare de 10 ani ori mai mare, masura poate fi prelungita pana la 180 de zile.

Verificarea legalitatii si temeiniciei arestarii preventive a inculpatului minor mai mare de 16 ani in cursul judecatii se efectueaza periodic, dar nu mai tarziu de 40 de zile.

COMPUTAREA MASURILOR DE PREVENTIETimpul retinerii, al reţinerii administrative si al arestarii preventive se scade

din durata pedepsei inchisorii pronuntate.Scaderea retinerii si arestarii preventive se face si in caz de condamnare la amenda prin inlaturarea in totul sau in parte a executarii amenzii (art.88 C.pen.).

CAPITOLUL III :Alte masuri procesuale

1.Luarea masurilor de ocrotire in caz de retinere sau arestare preventiva (art.161 C.pr.pen.).

Cand impotriva invinuitului sau inculpatului s-a luat masura retinerii sau arestarii preventive, iar in ocrotirea acestuia se afla un minor, o persoana pusa sub interdictie, o persoana careia i s-a instituit curatela, ori o persoana care datorita varstei, bolii sau altei cauze are nevoie de ajutor, trebuie instiintata autoritatea competenta in vederea luarii masurilor de ocrotire.

Masura de ocrotire se ia pe perioada cat dureaza masura de preventie care a determinat-o.

Obligatia de incunostiintare revine organului judiciar care a luat masura retinerii ori a arestarii preventive (art.161 C.pr.pen.).

2.Luarea masurilor de siguranta.Impotriva unei persoane care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala se

poate lua masura de siguranta a obligarii la tratament medical, respectiv a internarii medicale, prevazuta de art.113 si 114 C.pen., cand datorita bolii, unei afectiuni mintale, intoxicari cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substante, a unei stari de toxicomanie prezinta pericol pentru societate.

Masura de siguranta se dispune in mod provizoriu de catre instanta, pe o durată ce nu poate depăşi 180 de zile în cursul urmăririi penale, dupa ascultarea invinuitului sau inculpatului, in prezenta aparatorului si a procurorului.

Instanta ia masuri pentru aducerea la indeplinire a internarii medicale provizorii si sesizeaza comisia medicala competenta sa avizeze internarea bolnavilor mentali si a toxicomanilor periculosi.

Masura internarii provizorii dureaza pana la confirmarea acesteia de catre instanta de judecata, pe baza avizului comisiei medicale care trebuie comunicat instanţei în termen de 45 de zile de la sesizarea comisiei.

Impotriva hotararii instantei de judecata prin care s-a confirmat masura internarii este prevazuta calea de atac a recursului care, potrivit art.162 alin.6 C.pr.pen. nu suspenda executarea.

3.Masurile asiguratorii.Masurile asiguratorii se iau in cursul procesului penal de procuror sau de

instanţă şi constau in indisponibilizarea unor bunuri si se iau in urmatoarele conditii: exista o paguba materiala; aceasta a fost produsa prin infractiune; cu privire la aceasta infractiune exista un proces penal; in cursul procesului penal, partea vatamata s-a constituit parte civila.

Masurile asiguratorii se pot institui pe bunurile celor care raspund civil in cadrul procesului penal: invinuit, inculpat, parte responsabila civilmente.

Masurile de asigurare trebuie instituite pana la concurenta valorii probabile a pagubei si se ridica daca persoana vatamata a fost despagubita pe parcursul procesului penal.

Nu pot fi sechestrate bunurile care apartin unitatilor publice, potrivit art.145 C.pen. si cele exceptate de lege.

Instanta se pronunta la cererea partii civile sau din oficiu cu privire la luarea masurilor asiguratorii, printr-o incheiere ce se aduce la indeplinire prin executorul judecatoresc, sau de către organul de urmărire penală.

Luarea masurilor asiguratorii este obligatorie, potrivit art.163 alin.6 lit.b in cazul in care cel vatamat este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa.

Masurile asiguratorii se realizeaza prin aplicarea pe bunurile indisponibilizate a unui sechestru penal, care poate avea urmatoarele forme de realizare:- sechestru propriu-zis, aplicabil bunurilor mobile;- luarea inscriptiei ipotecare asupra bunurilor imobile;- proprierea sumelor de bani.

Procedura sechestrarii incepe cu luarea dispozitiei de sechestrare prin ordonanta organului de urmarire penala sau incheierea instantei.

Organul care aduce la indeplinire sechestrul identifica bunurile si le evalueaza. Bunurile indisponibilizate pot fi puse sub sigiliu iar daca exista pericol de instrainare, pot fi incredintate unui custode.

Actele efectuate cu ocazia aplicarii sechestrului se consemneaza intr-un proces verbal cu descrierea bunurilor sechestrate, precizarea valorilor, indicarea bunurilor exceptate gasite la persoana respectiva.

Masurile asiguratorii privind executarea amenzii se iau numai asupra bunurilor invinuitului sau inculpatului, daca s-a savarsit o infractiune pentru care legea penala prevede pedeapsa amenzii, pana la concurenta maximului special al acesteia pentru infractiunea savarsita.

Contestarea masurilor asiguratorii.Impotriva masurii asiguratorii luate si a modului de aducere la indeplinire,

invinuitul sau inculpatul, partea responsabila civilmente, precum si orice alta persoana interesata poate face plangere la procuror sau instanta de judecata (art.168 C.pr.pen.).

Hotararea instantei de judecata poate fi atacata separat cu recurs; prin efectul recursului executarea nu este suspendata.

Dupa solutionarea definitiva a procesului penal, daca nu s-a facut plangere impotriva aducerii la indeplinire a masurii asiguratorii, se poate face contestatie potrivit legii civile.

4.Restituirea lucrurilor (art.169 C.pr.pen.).Restituirea lucrurilor reprezinta o modalitate de recuperare in natura a

pagubei cauzata prin infractiune (art.14 alin.3 lit.a C.pr.pen.).Pentru ca persoana vatamata sa recapete, in cursul procesului penal,

lucrurilor de care a fost deposedata si care au fost ridicate de la inculpat sau orice alta persoana, legea a prevazut posibilitatea restituirii acestor lucruri, cu caracter provizoriu. Cel caruia i se face restituirea are obligatia pastrarii obiectelor pana la ramanerea definitiva a hotararii, cand restituirea produce efecte depline.

Restituirea lucrurilor ridicate are loc numai daca prin aceasta nu se stinghereste aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei.

5.Restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii (art.170 C.pr.pen.).Este o metoda de reparare in natura a prejudiciului produs prin infractiune.

Aceasta masura procesuala se aseamana cu cea a restituirii lucrurilor.Procurorul sau instanta de judecata pot lua masura restabilirii situatiei

anterioare savarsirii infractiunii cand schimbarea acelei situatii a rezultat in mod vadit din comiterea infractiunii, iar restabilirea este posibila.

Restabilirea are caracter provizoriu, definitivarea facandu-se prin hotararea care solutioneaza cauza penala.

Impotriva incheierii instantei prin care se dispune, in mod provizoriu restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii se poate declara recurs in conditiile art.168 C.pr.pen.

TITLUL V

ACTE PROCESUALE SI PROCEDURALE COMUNE

Capitolul I :

Acte procesuale şi procedurale

§1. Distincţia dintre actele procesuale şi actele procedurale.Actele procesuale sunt activitati, manifestari de vointa prin care organele

judiciare si persoanele care participa in procesul penal isi exercita drepturile, prerogativele si facultatile.

Actul procedural este mijlocul prin care se aduce la indeplinire sarcina ce decurge din actele si masurile procesuale luate in cursul procesului penal.

Actele procedurale au fost definite ca mijloace prevazute de legea procesuala penala prin care se exercita un drept sau se indeplineste o dispozitie procedurala in cadrul procesului penal. Ele imbraca forma prevazuta de lege si se desfasoara intr-o anumita ordine si de multe ori la anumite termene, de asemenea fixate de lege.

Actele procedurale sunt de obicei consemnate intr-un document procesual. Uneori insasi legea impune consemnarea actului procesual intr-un inscris.

Consemnarea actelor procedurale in scris se justifica prin:- excluderea contestarii ulterioare a existentei sau continutului actelor;- realizarea corespunzatoare a activitatii de supraveghere si control asupra actelor;- motivarea se face cu atentie sporita si poate fi cunoscuta.

Actele organelor judiciare sunt, de regula, acte de dispozitie prin care se realizeaza activitati sau masuri procesuale.

CONSTITUIE ACTE PROCESUALE:- dispunerea inceperii urmaririi penale;- punerea in miscare a actiunii penale;- incetarea urmaririi penale;- luarea masurilor preventive sau de asigurare;- dispunerea administrarii unor probe;- chemarea unei persoane in fata organului judiciar.

In toate aceste cazuri, actul de dispozitie emana de la un organ judiciar.Persoanele care participa in procesul penal pot intocmi, la randul lor, acte

procesuale:- introducerea unei plangeri prealabile;- constituirea de parte vatamata sau parte civila;- interventia partii responsabile civilmente;- propunerea administrarii de probe;- declararea apelului, recursului.

In cadrul procesului penal, fiecare act procesual este realizat prin intermediul unui anumit act procedural.

De exemplu, arestarea inculpatului se dispune printr-un act procesual care poate fi: o incheiere a instantei, o sentinta sau o decizie.

Punerea in executare a acestui act procesual se face prin intermediul unui act procedural, si anume mandatul de arestare.

Uneori, atat actul procesual, cat si actul procedural poarta aceeasi denumire, astfel: actul procesual prin care instanta solutioneaza cauza penala este o hotarare si tot hotarare se cheama si inscrisul in care este consemnata solutia data de catre

completul de judecata. De asemenea, prin citatie se intelege atat actul de chemare a unei persoane in fata organului judiciar, cat si inscrisul prin care se face chemarea.

Majoritatea actelor procedurale provin de la organele judiciare care isi desfasoara activitatea in procesul penal.

Ca exemplu de acte procedurale efectuate de catre parti pot fi mentionate:- predarea unui obiect sau inscris ce constituie mijloc de proba (art.97 C.pr.pen.);- redactarea de catre expert a unui raport (art.122 C.pr.pen.);- activitatea de traducere realizata de catre interpret (art.128 C.pr.pen.);- depunerea unor concluzii scrise de catre parti dupa inchiderea dezbaterilor (art.342 C.pr.pen.).

Actele procesuale pot fi efectuate si de alte organe decat cele care au dispus actele sau masurile procesuale.

Aceasta imprejurare este expres prevazuta de catre lege. De exemplu, instanta poate dispune cu ocazia judecatii efectuarea unei perchezitii, o asemenea manifestare de vointa constituind un act procesual.

Efectuarea perchezitiei nu o va realiza instanta, ci va comunica dispozitia procurorului in vederea realizarii actului procesual (art.102 alin.2 C.pr.pen.).

Exista o singura exceptie, instanta poate proceda la efectuarea perchezitiei cu ocazia unei cercetari locale (art.102 alin.1 C.pr.pen.).

Actele procedurale au un continut si o forma.Manifestarea exterioara trebuie sa fie autorizata si reglementata de catre lege

si urmeaza sa parvina de la subiectul indrituit. Manifestarea in sine, unita cu aptitudinea legala a celui ce o indeplineste, formeaza continutul actului procedural.

Codul de procedura penala utilizeaza cele doua notiuni in numeroase dispozitii:- din art.182 C.pr.pen. reiese ca in afara de citare mai sunt si alte acte procedurale care se comunica celor interesati potrivit aceleeasi proceduri;- in art.189 se face referire la acoperirea cheltuielilor de procedura;- din redactarea art.132 C.pr.pen. privitor la comisiile rogatorii rezulta ca ascultarea unui martor, cercetarea la fata locului, ridicarea de obiecte, efectuarea unei perchezitii constituie acte procedurale; din aceeasi norma se desprinde si diferentierea neta intre actele procedurale si cele procesuale a caror indeplinire pe calea comisiei rogatorii este interzisa.

Dosarele penale sunt constituite din inscrisuri judiciare in care se constata existenta actelor procesuale si procedurale ca manifestari de vointa ale organelor judiciare si ale partilor legate de rezolvarea cauzelor penale.

Astfel, in cazul incuviintarii probelor de catre instanta, in dosar va fi consemnat acest fapt in incheierea de sedinta, iar actul procedural va consta in ascultarea martorilor incuviintati, inscrisurile judiciare fiind declaratiile martorilor.In cazul unei perchezitii domiciliare, inscrisul doveditor al actului procesual il constituie autorizatia instantei (sau consimtamantul scris al persoanei la care s-a efectuat perchezitia), iar procesul-verbal de efectuare a perchezitiei este inscrisul care atesta actul procedural.

§2. Clasificarea actelor procesuale şi procedurale comune.2.1. Acte comune şi acte speciale.

Prima categorie cuprinde acte care pot fi indeplinite sau efectuate in orice faza a procesului penal si in legatura cu oricare institutie procesuala mai insemnata avand un caracter general; spre deosebire de aceasta, actele speciale sunt cantonate la anumite momente sau institutii ale procesului.

In partea generala a codului exista o reglementare generica a actelor procedurale cele mai frecvente si comune intregului proces.

Ea este aplicabila in masura in care partea speciala nu dispune altfel, respectiv actele procedurale nu sunt reglementate in mod tipic in legatura cu diverse institutii ale partii speciale.

2.2. Acte oficiale si acte neoficiale.Criteriul de clasificare are in vedere subiectii procesuali care indeplinesc sau

efectueaza actele.Actele efectuate de organele judiciare au un caracter oficial.Actele efectuate de catre parti si celelalte persoane care participa in procesul

penal au caracterul unor acte neoficiale.

2.3. Acte obligatorii si acte facultative.Sunt acte obligatorii acelea pe care subiectii au obligatia a le realiza in

vederea promovarii procesului penal.Actele obligatorii sunt efectuate de organele judiciare, subiectii neoficiali

avand, de regula, dreptul si nu obligatia indeplinirii unor activitati.Sunt acte facultative: constituirea sau interventia in cauza in calitate de parte,

sesizarea organului de urmarire penala prin plangere sau denunt, folosirea unui interpret de catre cel care nu cunoaste limba in care se desfasoara procesul, formularea unei cereri de recuzare, folosirea cailor de atac.

2.4. Acte materiale, acte orale si acte scrise.Modul concret de realizare a actelor poate constitui un criteriu de clasificare

a acestora.

Numeroase acte procedurale sau procesuale se pot realiza prin efectuarea materiala a unor activitati reglementate de lege, motiv pentru care acestea se si numesc acte materiale sau faptice.

Actele de decizie ale organelor judiciare nu pot avea decat forma scrisa. Aceasta este valabil atat pentru rezolutiile si ordonantele procurorului ori ale

organului de urmarire penala, cat si pentru incheierile, sentintele si deciziile instantei.

Exista si acte procedurale care se pot manifesta in forma orala. Ascultarea partilor ori a martorilor, formularea de concluzii in cadrul dezbaterilor, confruntarea si alte asemenea acte produc consecinte daca se realizeaza oral.

Formei orale ii poate corespunde in paralel si forma scrisa, actul producand aceleasi consecinte, iar modul de realizare depinzand de vointa celui care indeplineste actul.

CAPITOLUL I

: Acte procedurale§ 1.Cererea

Cea mai mare parte a activitatii procesuale se promoveaza prin cereri.In partea generala a Codului de procedura penala nu este reglementata forma

si continutul cererii ca act comun de procedura.Cererile se adreseaza organelor judiciare pentru a le determina sa recunoasca

un drept, sa satisfaca o pretentie sa efectueze, in general un act procesual sau procedural.

Cererea trebuie sa cuprinda:- solicitantul;- organul judiciar solicitat;- obiectul (pretentia valorificata);- motivarea (precizarea temeiului sau interesului care o legitimeaza).

Persoana care formuleaza cererea (solicitantul) trebuie sa fie titularul dreptului ce se incearca a fi valorificat.

In anumite situatii, legiuitorul a recunoscut si altor persoane dreptul de a formula cereri, acestea fiind reprezentatii, succesorii ori substituitii procesuali.

Cand se formuleaza o cerere cu caracter strict personal, reprezentantul trebuie sa fie imputernicit printr-o procura notariala speciala.

Astfel, art.369 C.pr.pen. prevede ca pana la inchiderea dezbaterilor la instanta de apel, oricare dintre parti isi poate retrage apelul declarat. Retragerea trebuie facuta personal de parte sau prin mandatar special.

Cererea se adreseaza organului judiciar competent sa o solutioneze potrivit prevederilor legale.

Art.285 C.pr.pen. reglementeaza si situatia in care plangerea prealabila a fost gresit indreptata la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata care are abligatia sa o trimita organului competent.

Lipsa temeiurilor de drept ale cererii, ca si indicarea gresita a acestora, nu lipsesc de eficienta juridica actul procedural. Organele judiciare au obligatia sa clarifice cererea formulata in raport de vointa reala exprimata in cuprinsul actului.

Cererea poate imbraca forma scrisa sau orala.In cazul in care a fost formulata oral, cererea se consemneaza de catre organul administrativ sau judiciar intr-un proces verbal ori in incheierea de sedinta.

Codul de procedura penala prevede mai multe situatii in care se pot formula cereri:- la judecata in prima instanta, partile sau procurorul pot formula cereri prin care se solicita administrarea unor mijloace de proba (art.67 alin.2, art.320 alin.2), se recuza grefierul, judecatorul, expertul, interpretul (art.46 – art.54 C.pr.pen.);- art.56-57 C.pr.pen. reglementeaza procedura cererii de stramutare;- potrivit art.16 alin.1 C.pr.pen., introducerea in procesul penal a persoanei responsabile civilmente se face la cerere sau din oficiu;- in cazul masurilor preventive, inlocuirea sau revocarea acestora se face din oficiu sau la cerere (art.139 alin.2 C.pr.pen.);- pentru situatii particulare, legiuitorul a reglementat minutios continutul unor cereri: cererea de contestatie in anulare (art.387 C.pr.pen.); cererea de revizuire (art.397 C.pr.pen.); cererea de reabilitare (art.495 C.pr.pen.); etc.

Efectele pe care le produc cererile depind de obiect si momentul procesual in care sunt formulate.

Cererea prin care se solicita acordarea unui nou termen de judecata pentru pregatirea apararii determina numai o amanare a judecatii, fara a modifica in vreun fel cadrul procesual. In cazul cererii de apel sau recurs efectul este diferit intrucat este amanata ramanerea definitiva a hotararii, producandu-se un efect dilatoriu.

Cand partea indreptatita isi retrage plangerea ori declara ca a intervenit impacarea, se dispune incetarea procesului penal.

§ 2. Citaţia. Citarea reprezintă instituţia prin intermediul căreia organele judiciare asigură prezenţa părţilor sau a altor persoane la activitatea procesuală.

distincţia dintre citare/încunoştinţare - prezenţa părţilor sau a altor persoane poate fi asigurată şi prin intermediul

încunoştinţării: - încunoştinţarea părţilor despre efectuarea cercetării la faţa locului (art. 129 alin. (2) c.pr.pen.); - încunoştinţarea despre introducerea şi termenul fixat pentru soluţionarea cererii de strămutare (art. 58 alin. (1) C.pr.pen.); - neprezentarea în cazul încunoştinţării nu este sancţionată de lege, pe când neprezentarea în urma citării poate determina aplicarea unei amenzi sau aducerea silită;

Citatia este actul procedural prin care persoanele sunt chemate in fata organului judiciar.

Sediul materiei se afla in Titlul V, Cap. II din Partea Generala a Codului de procedura penala, art.175-181. aceste dispozitii se completeaza cu alte prevederi ce reglementeaza citarea partilor la judecata in fond, in cadrul cailor de atac ori al procedurilor speciale.

Prin citarea partilor pe tot parcursul procesului penal se asigura respectarea unor principii fundamentale care vizeaza dreptul la aparare si contradictorialitatea.

Actul procedural care este citatia se realizeaza in baza unei dispozitii a organului judiciar care constituie actul procesual.

Prin dispozitia de citare se naste un raport juridic de natura procesuala intre organul judiciar si persoana citata. Citatia are caracterul unui ordin al organului judiciar care naste pentru persoana chemata obligatia de a se prezenta.

2.1. Elementele citatiei Citatia are doua elemente esentiale: chemarea si sanctiunea.Chemarea se refera la instiintarea persoanei asupra organului judiciar in fata caruia trebuie sa se prezinte, cu indicarea locului, datei, orei si a calitatii in care urmeaza sa se prezinte.Sanctiunea este constrangerea prevazuta de lege pentru situatia in care persoana chemata nu se prezinta:- amenda judiciara (art.198 C.pr.pen.);- aducerea silita;- indeplinirea actului procesual in lipsa celui citat - incetarea procesului penal, pentru lipsa nejustificata a partii vatamate la doua termene consecutive in fata primei instante (art.284/1 C.pr.pen.).Citatia este scrisa dar chemarea se poate face si prin nota telefonica sau telegrafica (art.175 C.pr.pen.).

Citatia este individuala, nechemandu-se prin acelasi act mai multe persoane. Dispozitia asigura luarea la cunostinta a chemarii de catre fiecare persoana

citata precum si constatarea si verificarea ulterioara a acestei imprejurari.

2.2. Continutul citatiei Continutul citatiei este stabilit de art.176 C.pr.pen.:

a)denumirea organului emitent, sediul acestuia, data emiterii si numarul dosarului;

b)numele celui citat, calitatea sa procesuala si indicarea obiectului cauzei;c)adresa celui citat, cu indicarea elementelor de indentificare precisa (strada,

numar, apartament);d)locul si timpul exact al infatisarii (ora, ziua, luna, anul), invitarea celui citat

sa se prezinte si aratarea consecintelor legale in caz de neprezentare.e) că partea citată are dreptul la un apărător cu care să se prezinte la

termenul fixat;f) că potrivit art.171 alin. 2 şi 3 apărarea este obligatorie, iar în cazul în

care partea nu îşi alege un apărător, cu care să se prezinte la termenul fixat, i se va desemna un apărător din oficiu;

g) că partea citată poate, în vederea exercitării dreptului la apărare, să consulte dosarul aflat la arhiva instanţei.

In citatie se mentioneaza orice alte date necesare pentru stabilirea adresei celui citat.

Citatia se semneaza de cel care o emite.

2.3. Locul citarii Art.177 C.pr.pen. reglementeaza minutios locul unde urmeaza a se trimite

citatia, avand in vedere multiplele situatii concrete posibile.

Regula generala este ca citatia se face la adresa unde locuieste cel chemat.Cand inculpatul si-a indicat adresa in declaratiile date in cursul procesului

penal, el urmeaza a fi citat la acea adresa, chiar daca intre timp a parasit localitatea fara a se sti locul unde se afla in momentul citarii.

Procedura de citare se considera indeplinita daca citarea s-a facut la adresa indicata de partea vatamata nu si de catre inculpat.

In asemenea situatie, organul judiciar nu poate face aplicarea art.177 alin.4 citand pe invinuit sau inculpat prin afisare la sediul primariei in a carei raza teritoriala s-a savarsit infractiunea, citarea fiind legala numai la adresa indicata de parte.

In cursul procesului penal, persoanele pot indica si alta adresa decat cea a locuintei, citarea facandu-se la locul indicat.

In principiu, orice schimbare de adresa in cursul procesului trebuie adusa la cunostinta organului judiciar; citarea la noua adresa se face numai daca aceasta obligatie a fost indeplinita.

Totusi, se va tine seama din oficiu de schimbarea de adresa daca aceasta rezulta din cercetarile facute in conditiile art.180 C.pr.pen.

Omisiunea inculpatului de a incunostiinta instanta despre schimbarea de domiciliu nu exclude obligatia instantei de a-l cita la noul domiciliu, despre care a fost incunostiintata de organele insarcinate cu inmanarea citatiei.

Daca adresa persoanei citate nu este cunoscuta, citarea se face la locul de munca, prin serviciul de personal al unitatii.

Dispozitia prezinta o garantie a ajungerii actului la persoana indicata. Lasarea citatiei la poarta unitatii sau afisarea ei la locul de munca nu asigura suficient primirea efectiva si a fost considerata ca o nesatisfacere a cerintelor legale.

In cazul necunoasterii adresei locuintei sau a locului de munca, citatia se afiseaza la sediul Consiliului Local in raza careia s-a savarsit infractiunea. Orice citare la un alt loc, cum ar fi de exemplu locul de nastere al inculpatului, este nelegala.

Daca locul savarsirii infractiunii este multiplu, citarea se face prin afisare la acel Consiliu Local in raza caruia se afla organul care efectueaza urmarirea penala.

Persoanele citate pot fi in anumite situatii speciale:1. Bolnavii se citeaza prin administratia unitatii sanitare in care sunt internati;2. Detinutii se citeaza prin administratia locului de detinere;3. Militarii se citeaza la unitatea din care fac parte, prin comandantul acesteia; 4. Cei care locuiesc in strainatate se citeaza potrivit normelor de drept internaţional penal aplicabile în relaţia cu statul solicitat, în condiţiile legii. În absenţa unei asemenea norme sau în cazul în care instrumentul juridic internaţional aplicabil o permite, citarea se face prin scrisoare recomandată. În acest caz, avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar, sau refuzul de primire a acesteia ţine loc de dovadă a îndeplinirii procedurii de citare.

La stabilirea termenului pentru înfăţişarea învinuitului sau inculpatului aflat în străinătate, se ţine seama de normele internaţionale aplicabile în relaţia cu statul pe teritoriul căruia se află învinuitul sau inculpatul, iar în lipsa unor asemenea norme, de necesitatea ca citaţia în vederea înfăţişării să fie primită cel mai târziu cu 40 de zile înainte de ziua stabilită pentru înfăţişare.5. Daca inculpatul a plecat din tara fara a comunica adresa din strainatate, citarea se face la ultimul domiciliu din tara. Organizatiile prevazute in art.145 C.pen. se citeaza la sediul acestora prin predarea actului la registratura sau functionarului insarcinat cu primirea corespondentei.

Inmanarea citatiei (art.178 C.pr.pen.)Citatia se inmaneaza, de regula, celui citat, acesta semneaza dovada de

primire care se inainteaza organului emitent. Dovada cuprinde mentiunile prevazute in art.181 C.pr.pen. numărul dosarului, denumirea organului de urmărire penală sau a instanţei care a emis citaţia, numele, prenumele şi calitatea persoanei citate, precum şi data pentru care este citată. De asemenea, trebuie să cuprindă data înmânării citaţiei, numele, prenumele, calitatea şi semnătura celui ce înmânează citaţia, certificarea de către acesta a identităţii şi semnăturii persoanei căreia i s-a înmânat citaţia, precum şi arătarea calităţii acesteia.

Ori de câte ori cu prilejul predării sau afişării unei citaţii se încheie un proces-verbal, acesta va cuprinde în mod corespunzător şi menţiunile arătate în alineatul precedent.

Daca persoana nu vrea sa primeasca citatia, sau primind-o nu voieste ori nu poate sa semneze dovada, agentul incheie un proces-verbal, pe care il inainteaza organului emitent. In caz de refuzare a primirii citatiei, aceasta se afiseaza pe usa locuintei persoanei citate (art.178).

Cand persoana este citata prin serviciul de personal, prin administratia locului de detinere, prin administratia institutiei sanitare sau comandantul unitatii militare, acestia au obligatia sa inmaneze citatia de indata sub luare de dovada, certificand semnatura sau aratand motivul pentru care semnatura nu s-a putut obtine.

Dovada de primire se trimite organului emitent.În cazul în care scrisoarea recomandată prin care se citează un învinuit sau

inculpat care locuieşte în străinătate nu poate fi înmânată datorită refuzului primirii ei sau din orice alt motiv, precum şi în cazul în care statul destinatarului nu permite citarea prin poştă a cetăţenilor săi, citaţia se va afişa la sediul parchetului sau al instanţei, după caz.

Citaţia destinată unei unităţi dintre cele la care se referă art.145 din Codul penal sau altei persoane juridice se predă la registratură sau funcţionarului însărcinat cu primirea corespondenţei. Dispoziţiile alin. 2 se aplică în mod corespunzător.

Inmanarea citatiei altor persoane (art.179 C.pr.pen.).Citatia poate fi inmanata si altor persoane decat destinatarului, in urmatoarele

imprejurari:- cel citata nu se afla acasa;- locuieste intr-un imobil cu mai multe apartamente ori intr-un hotel;-

§3. Mandatul de aducere şi comunicarea actelor de procedură.

3.1. Mandatul de aducere.Infatisarea persoanelor in fata organului judiciar poate fi realizata pe baza a

doua acte procedurale diferite: citatia si mandatul de aducere.Citatia constituie un act de invitare caruia cel citat trebuie sa-i dea urmare

fara alta constrangere pe baza dispozitiilor de chemare.Mandatul de aducere este actul procedural scris care contine o dispozitie data

organelor de politie, de la domiciliul persoanei chemate in fata autoritatii judiciare, de a aduce, daca este cazul, fortat persoana a carei prezenta este necesara pentru solutionarea cauzei.

Mandatul de aducere se emite de organul judiciar daca cel citat nu s-a prezentat si prezenta sa este necesara.

Impotriva invinuitului sau inculpatului se poate emite mandat de aducere, chiar inainte de a fi chemat prin citatie, daca se constata motivat ca masura se impune in interesul rezolvarii cauzei (art.183).

Mandatul obligatoriu.Uneori legea prevede folosirea obligatorie a mandatului de aducere. Astfel, presedintele instantei, in cazul procedurii speciale privind judecarea

unor infractiuni flagrante, odata cu fixarea termenului de judecata, dispune aducerea cu mandat a martorilor si a partii vatamate, art.472 C.pr.pen.

Mandatul de aducere are in general continutul unei citatii (art.176) si se executa prin organele politiei, jandarmeriei sau poliţiei comunitare.

Daca persoana indicata in mandat nu poate fi condusa din motive de boala sau orice alta cauza, aceasta se constata printr-un proces verbal, ce se inainteaza organului ce a emis mandatul.

Negasirea persoanei la adresa indicata in mandat obliga organul de executare sa faca cercetari pentru gasirea ei; daca cercetarile au ramas fara rezultat se incheie un proces verbal cu mentionarea investigatiilor intreprinse.

Daca invinuitul sau inculpatul refuza sa se supuna mandatului sau incearca sa fuga, va fi constrans de catre organele de politie sa se prezinte in fata organului judiciar.

Executarea mandatelor de aducere privind pe militari se face prin comandantul unitatii militare sau prin comandantul garnizoanei.

Dispozitia de aducere cu mandat in fata organelor judiciare se ia, ca regula, potrivit art.183 C.pr.pen. dupa ce persoana, care a fost legal citata anterior, nu s-a prezentat.

Persoana adusa cu mandat de aducere este ascultata de indata de catre organul judiciar si nu poate ramane la dispozitia acestuia decat timpul strict necesar pentru audierea lor, in afara de cazul cand s-a dispus retinerea ori arestarea preventiva a acestora.

3.2. Comunicarea actelor procedurale 3.2.1. Reglementare.

Comunicarea actelor de procedura se face potrivit acelorasi reguli ce reglementeaza citarea din Cap.II, art.175-181 C.pr.pen. dispozitiile aplicandu-se in mod corespunzator.

Codul de procedura penala prevede cazurile in care organul judiciar este obligat sa comunice partilor copii de pe anumite acte procedurale.

Spre deosebire de comunicare, prin care se transmite, asa cum s-a aratat o copie sau un extras de pe un act procedural, instiintarea este actul procedural prin care se aduce la cunostinta, in scris intervenirea unui fapt procesual penal.

CAPITOLUL II : Modificarea actelor procedurale, îndreptarea erorilor materiale şi înlăturarea unor omisiuni vădite

§1. Modificarea actelor procedurale ( art.194 ). Actele procedurale pot fi supuse unor modificari ulterioare. Adaugirile,

corecturile sau suprimarile in text sunt luate in seama numai daca sunt confirmate in scris, in cuprinsul sau la sfarsitul actului, de catre cei care lau semnat (art.194 C.rp.pen.).

Dispozitia se aplica daca modificarile sunt din acelea care schimba intelesul frazei. Modificarile care nu schimba intelesul frazei raman valabile, chiar daca nu sunt confirmate in modul sus-mentionat.

Pentru a nu se face adaugiri ulterioare intr-o declaratie, locurile nescrise trebuie barate.

§2. Îndreptarea erorilor materiale . Art.195 C.pr.pen.In cuprinsul unui act pot apare erori. Pentru a fi supuse procedurii de

indreptare prev. de art.195 C.pr.pen. “erorile trebuie sa fie materiale si evidente”. Erorile materiale evidente sunt greşeli scriptice asupra unor nume sau prenume, asupra unor date caracteristice la care se referă actul, asupra unor indicaţii numerice, calităţi procesuale care rezultă fără dubiu din compararea cu datele dosarului sau cu ceea ce cuprinde însuşi actul în care s-a produs eroarea.

Constituie erori materiale de exemplu trecerea gresita a unui nume, a unei sume.- îndreptarea erorilor materiale evidente se realizează astfel:

- erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuşi organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu;- pentru îndreptarea erorii, părţile pot fi chemate pentru a da unele lămuriri;- despre îndreptarea efectuată, organul de urmărire penală sau instanţa de judecatăîntocmeşte un proces-verbal sau încheiere, făcând menţiune şi la sfârşitul actului corectat( art.195 C.pr.pen.);- îndreptarea erorilor materiale nu este posibilă în situaţia în care greşelile cuprinse în actul procedural scris pot avea consecinţe asupra desfăşurării procesului penal sau asupra răspunderii penale sau civile;- citarea sub nume sau prenume greşite, care a avut ca urmare desfăşurarea judecăţii în lipsa celui greşit citat, nu constituie eroare materială.

§3. Înlăturarea unor omisiuni văditeOmisiunile vădite presupun absenţa unor menţiuni pe care actul procedural

trebuia să le cuprindă.Procedura prevazuta in art.195 C.pr.pen. pentru indreptarea erorilor materiale

se aplica si in cazul in care organul judiciar, ca urmare a unei omisiuni vadite, nu s-a pronuntat asupra sumelor pretinse de martori, experti, interpreti, aparatori.

Extinderea prevederilor art.195 are loc si in cazul omiterii pronuntarii cu privire la restituirea lucrurilor sau ridicarea masurilor asiguratorii.

Nici o omisiune cu privire la alte aspecte decat cele anume indicate in art.196 C.pr.pen. nu poate fi inlaturata prin procedura acolo indicata.

Din interpretarea dispozitiilor art.195 – 196 C.pr.pen. rezulta ca instanta, la cerere sau din oficiu dispune, printr-o incheiere cu privire la indreptarea erorilor materiale si inlaturarea omisiunilor vadite, in sedinta publica, putand chema partile pentru a le da lamuriri.

Despre indreptarea efectuata se face mentiunea si la sfarsitul actului corectat.

CAPITOLUL III : Instituţii legate de actele procesuale şi procedurale.

§1. TermeneleTermenul este intervalul de timp inauntrul caruia sau pana la care se pot ori

trebuie indeplinite anumite activitati sau acte in cadrul procesului penal.Termenele sunt fixate de lege si se numesc termene legale: termenul de apel

sau recurs; termenul pentru formularea unei cai extraordinare de atac.

Termenele fixate de catre organele judiciare se numesc termene judiciare: termenul la care se amana judecata cauzei; termenul la care se efectueaza o cercetare la fata locului, ori se audiaza un martor.

Termenele prevazute de legea procesuala penala sunt de doua feluri: termene procedurale si termene substantiale (materiale).

Termenele procedurale sunt impuse de interese pur procedurale fiind necesare pentru desfasurarea activitatilor procesuale.

Marea majoritate a termenelor prevazute in codul de procedura penala are un asemenea caracter.Termenele substantiale, privesc drepturi si interese legitime care sunt in general extraprocesuale.

De exemplu, libertatea persoanei, dreptul de proprietate care nu sunt drepturi procesuale, pot fi ingradite de legea procedurala.

Sunt in acest sens termene substantiale termenele prevazute in legatura cu starea de libertate a unei persoane (termenele care fixeaza durata masurilor preventive, cele care se refera la liberarea conditionata, amanarea executarii pedepsei inchisorii).

Constituie termene substantiale cele care se refera la masurile asiguratorii, la restituirea lucrurilor si la valorificarea celor neridicate.

1.1. Clasificarea termenelor procedurale.Termenele se pot clasifica dupa urmatoarele criterii: durata, caracterul,

efectele si sensul de calculare al termenului.a)Dupa durata, respectiv unitatea de timp in care se exprima, termenul este

pe ore, zile, luni, ani.b)Dupa caracter termenele sunt peremptorii si dilatorii.Termenul peremptoriu creeaza o limitare, actul procedural trebuind efectuat

inainte de implinirea termenului. De exemplu o hotarare nu poate fi pusa in executare inainte de expirarea termenului prevazut de lege pentru introducerea caii de atac ordinare.

c)Dupa efecte, termenele sunt: absolute (cominatorii) sau relative (de recomandare).Termenele absolute atrag, in caz de nerespectare, consecinte referitoare la validitatea actului indeplinit.Art.185 prevede urmatoarele consecinte ale nerespectarii termenelor absolute:- cand pentru exercitarea unui drept procesual se prevede un termen, nerespectarea atrage decaderea din exercitiul lui si nulitatea actului facut peste termen (de exemplu nedeclararea apelului in termen atrage decaderea din exercitarea dreptului, apelul respingandu-se ca tardiv);

- cand o masura procesuala nu poate fi luata decat pe un anumit termen, expirarea lui atrage de drept incetarea masurii (de exemplu daca persoana vatamata nu introduce actiunea in fata instantei civile in termen de 30 zile dupa incetarea urmaririi penale, masura asiguratorie dispusa de organele de urmarire penala inceteaza de drept); (art.353 alin.3 – masuri preventive).- In cazul nerespectarii celorlalte termene procedurale se aplica dispozitiile privitoare la nulitati.

Termenele relative sunt acelea care in caz de nerespectare nu atrag efecte in privinta actului indeplinit. Astfel, termenul de 15 zile in care procurorul are obligatia verificarii lucrarilor de urmarire penala are un caracter de recomandare; daca termenul nu se respecta, activitatea de recomandare produce aceleasi efecte ca si cum s-ar fi realizat in termen. Consecintele nerespectarii termenului se pot repercuta asupra procurorului (de exemplu sanctionarea disciplinara) si nu asupra actului indeplinit.

d)Dupa sensul de calculare, termenele pot fi de succesiune sau de regresiune.Termenele de succesiune sunt acelea in care calcularea se face in sensul

normal al scurgerii timpului. Majoritatea termenelor sunt de succesiune.Termenele de regresiune se calculeaza in sensul invers al scurgerii timpului.

La aceste termene, ultima zi a termenului cade inaintea celorlalte. Exemplu – inculpatul trebuie sa primeasca citatia cu cel putin 5 zile inaintea judecatii (art.313 alin.2).

1.2. Calcularea termenelor.Termenele au un moment initial, de incepere, un moment final, de implinire

si o durata.Art.186 C.pr.pen., consacra pentru calcularea termenelor procedurale pe ore

si pe zile sistemul pe unitati de timp liber sau exclusiv, iar pentru calcularea termenelor exprimate in luni sau ani sistemul calendaristic.

La calcularea termenelor se porneste de la ora, ziua luna sau anul mentionate in actul care provoaca curgerea termenului, afara de cazul cand legea dispune altfel.

Sistemul de calcul pe unitati de timp liber sau exclusiv (ore sau zile libere) consta in aceea ca nu se socoteste ora sau ziua de la care incepe sa curga termenul si nici ora sau ziua in care se implineste. De exemplu, un termen de 24 ore care incepe marti la ora 8 si 30 se implineste miercuri la ora 10,00. Un termen de 3 zile care incepe luni se implineste vineri.

In sistemul calendaristic, termenele socotite pe luni sau ani expira dupa caz, la sfarsitul zilei si a lunii corespunzatoare din an. De exemplu, un termen de o luna inceput la 10 martie expira la 10 aprilie; un termen de 1 an care incepe la 15 iunie 2000, expira la 15 iunie 2001.

Daca ultima zi cade intr-o zi care nu are corespondent in luna respectiva, termenul expira in ultima zi a lunii (de exemplu un termen de 3 luni inceput la 31 august expira la 30 noiembrie) ceea ce duce la o abreviere a termenului.

Termenul procedural se proroga cand ultima zi cade intr-o zi nelucratoare.Aceasta inseamna ca termenul se prelungeste expirand la sfarsitul primei zile

lucratoare care urmeaza. Zilelele nelucratoare din interiorul termenului nu influenteaza asupra modului de calculare.

Termenele procedurale nu se suspenda si nici nu se intrerup.Termenele substantiale se calculeaza diferit de cele procedurale pentru ele

nefiind aplicabile dispoziriile din art.186 C.pr.pen.

1.3. Calcularea termenelor substantiale.Termenele substantiale, care se refera la drepturi si libertati personale se

calculeaza diferit de cele procedurale.La calcularea acestor termene se aplica dispozitiile art.87 si art.154 C.pen.

care se intregesc cu prevederile art.188 C.pr.pen.In calcularea termenelor privind masurile preventive, ora sau ziua la care

incepe si cea la care se sfarseste termenul intra in durata acestuia.Modul de calcul este pe ore si pe zile pline sau pe unitati pline. De exemplu,

un termen de retinere de 24 de ore inceput pe 12 martie 2006, ora 10,00 sfarseste pe 13 martie 2006, ora 10,00, iar arestarea pe 10 zile a invinuitului inceputa pe 15 mai 2006, ora 9,00 expira pe 24 mai 2006, ora 9,00.

Acelasi mod de calcul se aplica pedepselor pe luni si ani, luna si anul se socotesc, potrivit art.154 C.pen., implinite cu o zi inainte de ziua corespunzatoare datei de la care au inceput sa curga.

Durata executarii pedepsei inchisorii se socoteste din ziua in care condamnatul incepe sa execute hotararea definitiva de condamnare. Ziua in care incepe executarea pedepsei si ziua in care inceteaza se socotesc in durata executarii.

1.4. Acte considerate ca facute in termen.Pentru a putea fi exercitate unele drepturi procesuale de catre persoanele

aflate in situatii apeciale, art.187 C.pr.pen. prevede ca actele depuse in alte locuri decat la organul judiciar sunt considerate ca facute in termen.

Actul depus inauntrul termenului prevazut de lege la administratia locului de detinere ori la unitatea militara sau la oficiul postal prin scrisoare recomandata este considerat ca facut in termen, indiferent de data la care va ajunge la organul judiciar.

Ca dovada a datei depunerii actului servesc inregistrarea sau atestarea facuta de catre administratia locului de detinere pe actul depus, recipisa organului postal, precum si inregistrarea ori atestarea facuta de unitatea militara pe actul depus.

Pentru procuror, cu exceptia cailor de atac, actul este considerat ca facut in termen, daca data la care a fost trecut in registrul de iesiri al parchetului este inauntrul termenului cerut de lege pentru efectuarea actului.

1.5. Sanctiunile procedurale.Sanctiunile procedurale sunt determinate de existenta unor vicii procedurale.

Acestea, in principal sunt de doua categorii: violari ale legii si omisiuni procedurale.1.5.1 Decaderea este sanctiunea procedurala care consta in pirderea exercitiului unui drept procesual ca urmare a nerespectarii unui termen peremptoriu si este expres prevazuta in art.185 C.pr.pen.

Decaderea ca sanctiune procedurala duce la pierderea numai a dreptului procesual si nu se rasfrange decat eventual indirect, asupra dreptului subiectiv substantial.

Astfel, nerespectarea limitei de timp pana la care poate avea loc constituirea de parte civila, duce la decaderea pentru cel vatamat de a mai avea in procesul penal aceasta calitate, dar nu antreneaza pierderea dreptului de a pretinde despagubiri pe calea unei actiuni civile separate.

Spre deosebire de nulitate care se refera la actele procedurale cea de decadere are in vedere drepturile procesuale.

Deosebirea dintre nulitate si decadere este urmatoarea: nulitatea deriva dintr-un viciu privitor la continutul sau la forma actului; decaderea deriva din curgerea „sterila” a termenului inlauntrul caruia trebuie sa fie exercitata facultatea sau dreptul subiectiv procesual, adica intr-un fapt extrinsec actului.

Nulitatea trebuie constatata si declarata totdeauna de organul judiciar, in timp ce decaderea opereaza de drept, nefiind necesara denuntarea sau declararea ei.1.5.2 Inadmisibilitatea intervine cand se efectueaza un act pe care legea nu il prevede sau il exclude, precum si in situatia cand se incearca exercitarea unui drept epuizat pe o alta cale procesuala ori chiar printr-un act neprocesual.

De exemplu, dupa punerea in miscare a actiunii penale, persoana vatamata introduce in fata instantei civile, pentru prejudiciul suferit prin infractiune, o actiune civila separata. Ulterior, persoana vatamata, dorind sa realizeze actiunea sa civila pe calea procesului penal, se constituie parte civila in acest proces.

Organul judiciar va respinge ca inadmisibila constituirea de parte civila, intrucat in virtutea regulei electa una via, dreptul celui vatamat de a alege intre cele doua cai de realizare a actiunii civile s-a epuizat prin adresarea actiunii catre instanta civila.

Sanctiunile procedurale sunt necesare pentru remedierea sau evitarea unor consecinte juridice nedorite izvorate din nerespectarea dispozitiilor legale. Atata

vreme cat actul fiind inexistent nu a produs efecte juridice nu se ridica nici necesitatea practica a inlaturarii acestora.1.5.3. Nulitatile.

Nulitatea este sanctiunea care decurge din neindeplinirea actelor procedurale potrivit legii si au drept efect ineficienta acestora.Actul lovit de nulitate nu produce efectele actului valid, fiind fara valoare juridica.

Nulitatile pot fi clasificate avand in vedere diferite criterii cum sunt: modul de exprimare in norma juridica, limitele consecintelor, modul de aplicare, efectele.1.Nulitatile exprese sunt acelea pe care legea le prevede ca atare precizand ca nerespectarea dispozitiei procedurale respective atrage nulitatea actelor indeplinite cu neobservarea legii. Astfel, art.197 alin.2 prevede ca dispozitiile relative la sesizarea instantei sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii.2.Nulitatile virtuale sau implicite nu sunt expres prevazute de lege, decurgand din reglementarea generala. In cadrul actual nulitatile virtuale constituie regula, iar cele exprese o exceptie. Nulitatile virtuale se aplica numai daca se face dovada existentei unei vatamari ce nu poate fi inlaturata decat prin anularea actului.3.In functie de limitele la care se extind consecintele, nulitatea poate fi totala sau partiala, dupa cum actul lovit de nulitate nu produce efecte in total sau in parte.4.Cea mai importanta clasificare: - nulitati absolute

- nulitati relativeNulitatea absoluta se caracterizeaza prin faptul ca:- nu pot fi inlaturate (acoperite) in nici un mod;- se ia in considerare in orice stare a procesului;- poate fi invocata de oricine si chiar din oficiu.Nulitatea relativa are caracteristici simetric opuse:- poate fi inlaturata prin vointa celui vatamat de actul indeplinit cu nerespectarea formei legale;- se ia in considerare pana la un anumit moment al desfasurarii cauzei;- poate fi invocata numai de cel interesat, adica cel caruia actul supus anularii i-a adus o vatamare.

In plus, in cazul nulitatilor absolute nu se cere sa se constate decat incalcarea dispozitiei legale, fara a se examina si efectele acesteia; dimpotriva, in cazul nulitatilor relative incalcarea trebuie sa fi produs partii o vatamare care nu poate fi inlaturata decat prin anularea actului.Nulitatile absolute sunt expres prevazute si limitativ enumerate in art.197 alin.2 C.pr.pen. si au in vedere respectarea dispozitiilor privitoare la :a) competenta dupa materia sau calitatea persoanei; b) sesizarea instantei;c) Compunerea completului de judecata;

d) Publicitatea sedintelor de judecata;e) Participarea procurorului; prezenta învinuitului sau a inculpatului; asistarea lui de catre aparator cand acestea sunt obligatorii;f) Efectuarea referatului de evaluare in cauzele cu infractori minori.

In cazul nulitatilor absolute exista o prezumtie absoluta de vatamare.Cel care invoca nulitatea nu trebuie sa demonstreze vatamarea, neputandu-se

face nici contradovada existentei acesteia.Potrivit art.197 alin.4 teza finala instanta ia in considerare din oficiu

incalcarile, in orice stare a procesului, daca anularea actului este necesara pentru aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei.

Aceasta nulitate poate fi luata in considerare din oficiu, fara ca dreptul invocarii sa fie limitat la cei interesati. Pe baza dispozitiilor din art.197 alin.4, teza finala nulitatea poate fi ridicata de instanta si poate fi invocata si de catre procuror.

De asemenea, ea se poate lua in considerare in orice stare a procesului si nu numai pana la un anumit moment.

Nulitatile nu opereaza automat, prin simpla incalcare a legii. Pentru a produce efecte ele trebuie invocate de cei interesati sau ridicate din oficiu in formele permise de lege.

Invocarea nulitatii se face de cei interesati pe calea exceptiei de nulitate sau prin intermediul cailor de atac. Reglementarea nulitatilor trebuie sa fie astfel, incat invocarea sa nu permita folosirea lor in scopul tergiversarii procesului penal.Nulitatile relative pot fi invocate avand in vedere limitarea in timp cuprinsa in art.197 alin. 4 C.pr.pen.

Astfel, nulitatea poate fi invocata, cand partea este prezenta, numai in cursul efectuarii actului, iar daca a lipsit la efectuarea actului, numai la primul termen de judecata cu procedura completa.

În situaţiile prevăzute în alin. 1 şi 4, în cazul în care refacerea actului anulabil se poate face în faţa instanţei care a constatat, prin încheiere, încălcarea dispoziţiilor legale, aceasta acordă un termen scurt pentru refacerea imediată a actului.

§2. Cheltuielile judiciare.Cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedura, administrarea

probelor, conservarea mijloacelor de proba, retribuirea aparatorilor, precum si orice alte cheltuieli ocazionate de desfasurarea procesului penal se acopera din sumele avanasate de stat sau platite de catre parti, potrivit art.189-193 C.pr.pen.

In caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu exceptia cheltuielilor privind interpretii desemnati de catre organele judiciare, potrivit legii, precum si in cazul in care s-a dispus acordarea de asistenta gratuita, care raman in sarcina statului.

Cand sunt mai multi inculpati condamnati instanta hotaraste partea din cheltuielile judiciare datorata de catre fiecare, tinand seama de masura in care a provocat cheltuielile judiciare.

Partea responsabila civilmente, in masura in care este obligata in solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligata in solidar cu acesta si la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

In caz de achitare cheltuielile judiciare se suporta de catre:- partea vatamata, in masura in care cheltuielile au fost determinate de aceasta;- partea civila careia i s-a respins cererea de despagubiri civile, in masura in care cheltuielile au fost determinate de aceasta parte;- inculpatul, care, desi achitat, a fost obligat la repararea pagubei.- inculpat, în cazul când a fost achitat în temeiul art.10 alin. 1 lit. b1 ).

In caz de incetare a procesului penal, cheltuielile judiciare se suporta dupa cum urmeaza:- inculpat, daca s-a dispus inlocuirea raspunderii penale sau exista o cauza de nepedepsire;- ambele parti, in caz de impacare;- partea vatamata in caz de retragere a plangerii sau în cazul în care plângerea a fost tardiv introdusă.

Partea careia i s-a respins ori si-a retras apelul, recursul sau cererea este obligata la cheltuieli judiciare.

In celelalte cazuri nereglementate in art.192 C.pr.pen. se prevede in alin.3 al aceluiasi text ca raman in sarcina statului cheltuielile avansate de catre acesta.

Legiuitorul a prevazut si situatiile in care martorul, interpretul sau expertul primesc cheltuielile de transport, intretinere, locuinta si alte cheltuieli necesare, prilejuite de chemarea in fata organelor judiciare, potrivit art.190 C.pr.pen.

Inculpatul este obligat, in afara de cheltuielile avansate de catre stat sa plateasca partii vatamate in caz de condamnare, precum si partii civile careia i s-a admis actiunea civila, cheltuielile judiciare facute de acestea.

In caz de achitare, partea vatamata este obligata sa plateasca inculpatului si partii responsabile civilmente cheltuielile judiciare facute de acestia, in masura in care au fost provocate de partea vatamata.

Potrivit art.193 alin. final, in celelalte cazuri privind restituirea cheltuielilor judiciare facute de parti in cursul procesului penal, instanta stabileste obligatia de restituire potrivit legii civile.

§3. Amenda judiciara.Amenda judiciara este o sanctiune procesuala ce se aplica in cazul in care se

savarseste una dintre abaterile judiciare, prevazute in art.198 C.pr.pen.:

Aplicarea amenzii judiciare nu inlatura raspunderea penala in cazul in care fapta constituie infractiune.

Procedura privitoare la amenda judiciara.Amenda se aplica de catre organul de urmarire penala, prin ordonanta, iar de

catre instanta de judecata, prin incheiere.Daca persoana amendata justifica de ce nu a putut indeplini obligatia sa,

organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate dispune scutirea sau reducerea amenzii.

Numai dupa ramanerea definitiva a sanctiunii se poate trece la executarea acesteia.

TITLUL VI Urmărirea penală

CAPITOLUL I În fiecare fază procesuală sunt rezolvate probleme de a căror soluţie depinde

trecerea dosarului penal în faza următoare.Urmărirea penală, datorită finalităţii şi funcţiunii sale proprii, ocupă un loc

deosebit.Urmărirea penală se înfăţişează ca o fază obligatorie a cauzelor penale.Ca

excepţie, procesul penal are formă atipică, în sensul că lipseşte urmărirea penală, în cazul extinderii acţiunii penale atunci cînd în cursul judecăţii se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire şi la alte acte materiale care intră în conţinutul infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.

: Obiectul urmăririi penalePotrivit art. 200 Cod de procedură penală, urmărirea penală are ca obiect

strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este cazul să se dispună sau nu trimiterea lor în judecată. Strângerea probelor presupune atât operaţia de adunare a probelor, cât şi operaţia de examinare şi evaluare a lor, pentru a se constata dacă sunt sau nu temeiuri suficiente pentru a se putea trimite cauza în faza de judecată;

Existenţa infracţiunilor: legea are în vedere orice infracţiune, indiferent de faza în care a ajuns aceasta – infracţiune - consumată sau tentativă;

Identificarea făptuitoru1ui: aflarea datelor necesare cunoaşterii făptuitorilor (autori, instigatori, complici), atât în privinţa persoanei lor fizice, cât şi cu privire la identitate;

Stabilirea răspunderii făptuitorilor: materialul probator trebuie să elucideze aspectele legate de materialitatea faptelor, de vinovăţia făptuitorului şi de existenţa

unor temeiuri în baza cărora acesta să poată fi tras la răspundere penală pentru fapta săvârşită;

Identificarea persoanei vătămate; Soluţionarea acţiunii civile;

Deşi nu rezultă expres din conţinutul art. 200, în obiectul urmăririi penale se înscrie şi identificarea victimei infracţiunii, activitate necesară pentru rezolvarea laturii penale şi a laturii civile a cauzei penale, luarea unor măsuri procesuale; astfel, luarea măsurilor asigurătorii în ipoteza prevăzută de art. 163 alin. 6 lit. b C.proc.pen. este obligatorie; de asemenea, în procedura de urmărire şi judecare a unor infracţiuni flagrante, este obligatorie reţinerea învinuitului ( art. 468 C.proc.pen.), etc.

Obligaţia de identificare a victimei infracţiunii rezultă din economia dispoziţiilor art. 202, unde se arată că organul de urmărire penală este obligat să strângă probele necesare pentru aflarea adevărului şi pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, în vederea justei soluţionări a acesteia, precum şi din economia dispoziţiilor art. 262 alin.(1) şi ale art. 265, care subliniază necesitatea ca urmărirea penală să fie completă.

Dispoziţiile art. 202 C.proc.pen. constituie o dezvoltare a regulii de bază din art. 4 privitoare la rolul activ al organelor judiciare şi prescriu direcţiile în care trebuie să se manifeste organul de urmărire penală în realizarea activităţilor specifice urmăririi penale.

Având obligaţia lămuririi cauzei sub toate aspectele, în vederea justei soluţionări a acesteia, organul de urmărire penală trebuie să manifeste preocupare şi pentru rezolvarea împrejurărilor legate de latura civilă, în situaţiile în care acţiunea civilă se porneşte din oficiu – art. 16 alin. 1,art. 17, art. 18 alin. 2, art. 163 alin 6 C.proc.pen.

Totodată, organul de urmărire penală este obligat să explice părţilor, în primul rând învinuitului sau inculpatului, drepturile lor procesuale: exemplificăm în acest sens obligaţiile prevăzute de art. 6 alin. 5, sau art. 70 alin. 2.

Exercitarea rolului activ are un caracter mai limitat în cazul actelor cu caracter strict personal, când organul de urmărire penală nu se poate substitui părţilor.

În practica judiciară s-a decis că nesocotirea dispoziţiilor art. 202 alin. 1-3, alături de alte încălcări ale dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea urmăririi penale şi sesizarea instanţei, determină refacerea urmăririi penale şi a actului de sesizare, fiind incidente prevederile art. 300 alin. 2.

Aşadar, alături de administrarea probelor, organele judiciare pot lua măsuri de constrângere cu caracter personal sau real, acestea având uneori caracter obligatoriu.

Măsurile de constrângere cu caracter personal sunt obligatorii în cazul în care legea prevede acest lucru.

De asemenea, caracter obligatoriu au şi măsurile de ocrotire în caz de reţinere sau de arestare preventivă (art. 161).

În vederea realizării obiectului urmăririi penale, organele de cercetare penală şi procurorul îşi concretizează activitatea în acte de urmărire penală : - acte procesuale sau de dispoziţie; - acte procedurale.

Sarcinile ce rezultă din obiectul urmăririi penale se realizează de organul de urmărire penală prin intermediul actelor sau măsurilor procesuale.

De regulă, actele de dispoziţie aparţin procurorului: punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor de prevenţie, trimiterea în judecată, etc.

Însă, şi organele de cercetare penală pot să-şi manifeste voinţa printr-un act procesual: începerea urmăririi penale, luarea măsurii reţinerii, luarea măsurilor asiguratorii.

Sarcinile ce rezultă din obiectul urmăririi penale se realizează de organul de urmărire penală prin intermediul actelor sau măsurilor procesuale.

De regulă, actele de dispoziţie aparţin procurorului: punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor de prevenţie, trimiterea în judecată, etc.

Însă, şi organele de cercetare penală pot să-şi manifeste voinţa printr-un act procesual: începerea urmăririi penale, luarea măsurii reţinerii, luarea măsurilor asiguratorii.

Anumite acte procesuale, chiar şi în cursul urmăririi penale, sunt dispuse de judecător :

- luarea măsurii arestării preventive;- dispoziţia de a se efectua percheziţia;- dispoziţia de a se efectua interceptarea şi înregistrarea pe bandă magnetică(cu excepţia cazului în care întîrzierea obţinerii autorizaţiei ar aduce grave prejudicii activităţii de urmărire penală,cînd procurorul poate dispune cu titlu provizoriu prin ordonanţă motivată, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor, pe o durată de cel mult 48 de ore).

În cursul efectuării urmăririi penale, actele de dispoziţie se îmbină cu actele procedurale, existând adeseori o identitate de denumire între acestea; ele se deosebesc însă prin funcţia pe care o îndeplinesc.

În afara acestor acte procedurale comune, în art. 203 au fost cuprinse şi unele reglementări specifice activităţii de cercetare penală: propunerile motivate făcute de organul de cercetare penală privind luarea unor măsuri procesuale. Propunerile se materializează într-un referat, care trebuie să conţină datele cerute de lege pentru fiecare caz în parte , de exemplu, referatul de terminare a urmăririi penale (art. 259

- 260), referatele cu propuneri pentru luarea unor măsuri preventive ( art. 138 ), pentru punerea în mişcare a acţiunii penale (art. 234), pentru suspendarea urmăririi penale ( art. 239). Această reglementare se explică prin existenţa competenţei exclusive a procurorului de a dispune luarea anumitor măsuri procesuale.

Alteori, activitatea de urmărire penală se finalizează prin întocmirea unor procese verbale care potrivit art. 90 C.proc. pen., sunt mijloace de probă; de exemplu, procesul verbal întocmit cu ocazia confruntării, sau efectuării percheziţiei, etc.

Nerespectarea dispoziţiilor art. 203 C.proc.pen. se sancţionează în condiţiile art. 197 alin. 1, dacă se dovedeşte producerea unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului întocmit cu nerespectarea legii.

LIMITELE URMĂRIRII PENALE Sub aspectul desfăşurării în timp, urmărirea penală se situează între două limite, o limită iniţială şi o limită finală; Limita iniţială începe odată cu începerea urmăririi penale şi marchează începutul raporturilor juridice procesuale între subiecţii ce participă la rezolvarea cauzei penale, ea corespunzând cu declanşarea procesului penal; - actele de începere a urmăririi penale sunt:

- proces-verbal (prin excepţie de la regulă numai atunci când organul de urmărire penală se sesizează din oficiu şi constată săvârşirea unei infracţiuni flagrante potrivit disp. art. 467 din C.p.p.);

- rezoluţie (este regula atunci când organul de urmărire penală este sesizat printr-o plângere, printr-un denunţ ori din oficiu când află pe orice altă cale că s-a săvârşit o infracţiune);

- ordonanţă (în ipoteza în care procurorul, învestit cu soluţionarea unui conflict de competenţă apărut între organele de cercetare penală, consideră că sunt date şi informaţii suficiente pentru a dispune declanşarea procedurii judiciare); Limita finală constă în trimiterea sau netrimiterea în judecată:

- trimiterea în judecată prin rechizitoriul redactat de procuror; - netrimiterea în judecată prin scoaterea de sub urmărire penală (ordonanţă,

rezoluţie sau rechizitoriu); - încetarea urmăririi penale (ordonanţă, rezoluţie sau rechizitoriu); - clasarea (ordonanţă).

TRĂSĂTURI CARACTERISTICE ALE URMĂRIRII PENALE Trăsăturile caracteristice urmăririi penale sunt:

a) lipsa de publicitate a urmăririi penale; b)caracterul necontradictoriu al urmăririi penale; c) caracterul preponderent al formei scrise; d)subordonarea ierarhică în efectuarea actelor de urmărire penală;

Lipsa de publicitate a urmăririi penale. Trăsătură diametral opusă faţă de publicitatea specifică judecăţii; Urmărirea penală îşi poate realiza obiectul numai în măsura în care este lipsită de publicitatea specifică judecăţii, întrucât dacă s-ar desfăşura în mod public ar putea exista riscul ca învinuitul sau inculpatul ori celelalte părţi, să denatureze probele şi, în final, să îngreuneze aflarea adevărului. Urmărirea penală nu este secretă (spre exemplu, în situaţia efectuării unei percheziţii pot participa părţile, martorii asistenţi, apărătorii părţilor etc.; prin procedura prezentării materialului de urmărire penală învinuitului sau inculpatului i se oferă posibilitatea de a lua la cunoştinţă despre întreg materialul probator existent);

Această trăsătură a urmăririi penale se impune în condiţiile în care raportul de drept penal apare în contururi neclare, probele urmând abia a se strânge.

Or, în cazul în care urmărirea penală s-ar desfăşura cu publicitate, ar exista posibilitatea ca învinuitul sau inculpatul precum şi celelalte părţi să încerce denaturarea probelor şi în final zădărnicirea aflării adevărului.

Urmărirea penală însă nu este secretă, existând momente în care părţile sau alte persoane pot lua cunoştinţă de unele probe administrate în cauză (în cazul confruntării, în cazul efectuării expertizei, etc.), nefiind însă cunoscut în totalitate materialul de urmărire penală.

Legea (art. 172 C.p.p.) permite apărătorului învinuitului sau inculpatului să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală care implică audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului căruia îi asigură apărarea, poate formula cereri şi depune memorii, inculpatul având posibilitatea să cunoască toate actele dosarului la sfârşitul urmăririi penale, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală.

Caracterul necontradictoriu al urmăririi penale.Sistemul procesual penal român este un sistem contradictorial, deoarece în

desfăşurarea lui apar şi se dezvoltă două acţiuni paralele, dar contradictorii: acţiunea de tragere la răspundere penală şi acţiunea opusă de apărare împotriva acesteia. Caracterul necontradictoriu al urmăririi penale este rezultatul lipsei de publicitate a urmăririi penale (spre exemplu, organul de urmărire penală

administrează probele fără a le pune în discuţia părţilor existente în cauză; părţile, în principiu, nu au cunoştinţă despre susţinerile adversarilor). Totuşi există momente în care contradictorialitatea apare şi în faza urmăririi (spre exemplu, în situaţia confruntării, în ipoteza prezentării materialului de urmărire penală, în situaţia arestării învinuitului sau inculpatului de către instanţă care presupune în mod obligatoriu ascultarea celui arestat, ocazie cu care acesta poate combate motivele privării de libertate);

Caracterul preponderent al formei scrise .Această trăsătură este conferită urmăririi penale pe de o parte de faptul că au

relevanţă juridică în faţa instanţei numai actele cuprinse în dosar sub formă scrisă, iar pe de altă parte, părţile nu pot acţiona decât în scris, prin cereri şi memorii. Părţile nu pot acţiona oral în faţa organelor de urmărire penală, ci numai în scris, prin formularea de cereri sau memorii scrise; Apărătorul nu poate pune întrebări martorilor sau celorlalte părţi, ori să formuleze concluzii orale ca în faza de judecată, ci doar să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală sau să facă plângeri dacă cererile sale nu au fost acceptate; Forma preponderent scrisă a urmăririi nu exclude însă, folosirea limbajului oral ca mijloc de comunicare între participanţii la cauza penală

Subordonarea ierarhică în efectuarea actelor de urmărire penală îmbracă mai multe forme: Dispoziţiile organelor superioare devin obligatorii pentru cei ce li se subordonează; Procurorul are printre atribuţiile sale, menţionate de Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, şi pe aceea de supraveghere a activităţii de cercetare penală efectuată de poliţie şi de alte organe de cercetare penală; Dispoziţiile date de procuror sunt obligatorii pentru organul de cercetare penală, dar în situaţia când are de făcut obiecţii, acesta poate sesiza procurorul ierarhic superior, fără a întrerupe executarea dispoziţiilor primite (art. 219 alin. (2) c.pr.pen.).

Organele de urmărire penalăPotrivit art. 201, urmărirea penală se efectuează de către procurori şi

organele de cercetare penală.In sistemul organelor de urmărire penală, procurorul conduce întreaga

activitate, fiind atât organ de urmărire, cât şi organ de supraveghere a activităţii organelor de cercetare penală. Uneori acesta are şi competenţă specială de desfăşurare a urmăririi penale (art.209 alin.3).

Procurorul poate efectua orice act de urmărire penală în cauzele pe care le supraveghează.

În cazul în care competenţa efectuării urmăririi penale aparţine exclusiv procurorului, rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim- procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parechetului de pe lângă curtea de apel, iar când rechizitoriul este făcut de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior.

Ministerul PublicAtribuţiile procurorului sunt stabilite prin dispoziţiile art.131 din Constituţia

României şi art. 63 şi art. 67 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, consacrate Ministerului Public.

Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete. În cadrul parchetului din care face parte, fiecare procuror exercită atribuţiile Ministerului Public în limitele competenţei conferite de lege.

Acţionând în sfera activităţii judiciare, Ministerul Public nu este parte în proces, ci o componentă a autorităţii judecătoreşti, deoarece nu exercită drepturi subiective, ci atribuţii. Ministerul Public este titularul exerciţiului acţiunii penale, având ca suport al prerogativelor sale reprezentarea intereselor generale ale societăţii şi apărarea drepturilor tuturor persoanelor implicate în proces, inclusiv ale învinuitului sau inculpatului.

Din examinarea reglementărilor mai sus amintite rezultă că procurorul are ca principale atribuţii: efectuarea urmăririi penale în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, conducerea şi supravegherea activităţii de cercetare penală a poliţiei judiciare în condiţiile legii, conducerea şi controlul activităţii altor organe de cercetare penală, sesizarea instanţelor de judecată pentru judecarea cauzelor penale ş.a.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este structura centrală a Ministerului Public. Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează Direcţia Naţională Anticorupţie, care îşi exercită atribuţiile prin procurori specializaţi în comabaterea corupţiei, iar potrivit art. 1 din Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează D.I.I.C.O.T., ca structură specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism.

Conform art.201 Cod de procedură penală organele de cercetare penală sunt de două feluri:

- organe de cercetare ale poliţiei judiciare - lucrători specializaţi din Ministerul Administraţiei şi Internelor, desemnaţi nominal de ministrul administraţiei şi internelor, cu avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; aceştia îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi lucrători specializaţi din Ministerul Administraţiei şi Internelor, desemnaţi potrivit unor legi speciale (conform art. 27 din Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ministrul administraţiei şi internelor, cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desemnează ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară care îşi vor desfăşura activitatea în cadrul D.I.C.O.T.; de asemenea, conform art. 10 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară care îşi desfăşoară activitatea în cadrul D.N.A. sunt numiţi prin ordin al procurorului-şef al D.N.A., ca urmare a detaşării acestora din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor); şi - organe de cercetare penală speciale, adică ofiţerii anume desemnaţi de către comandanţii unităţilor militare, corp aparte şi similare, precum şi comandanţii acestor unităţi, ofiţerii anume desemnaţi de către şefii comenduirilor de garnizoană, precum şi şefii comenduirilor de garnizoană, ofiţerii anume desemnaţi de către comandanţii centrelor militare, precum şi comandanţii centrelor militare, ofiţerii poliţiei de frontieră, anume desemnaţi pentru infracţiunile de frontieră şi căpitanii porturilor.

Organele de urmărire penală trebuie să aibă rol activ, fiind obligate să strângă probele necesare pentru aflarea adevărului şi pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, în vederea justei soluţionări a cauzei, având obligaţia de a aduna probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea învinuitului sau inculpatului.

Actele organelor de urmărire penală

Actele organelor de urmărire penală sunt: a) rechizitoriul; b) ordonanţa; c) rezoluţia; d) procesul-verbal; e) referate cu propunere motivată

Rechizitoriul

Este folosit în vederea dispunerii trimiterii în judecată a inculpatului; mai poate reprezenta, în ipoteza în care urmărirea penală s-a desfăşurat fără acţiune penală pusă în mişcare, act de inculpare, dacă procurorul dispune trimiterea în judecată; de asemenea, în ipoteza în care, la terminarea urmăririi penale, se constată că pentru unul sau mai mulţi inculpaţi nu se impune trimiterea în judecată, prin rechizitoriu se va dispune, pe de o parte, trimiterea în judecată a celorlalţi inculpaţi şi, pe de altă parte, netrimiterea în judecată a celorlalţi.

Ordonanţa Este folosită acolo unde legea prevede aceasta, atât de către procuror, cât şi de către organul de cercetare penală. Organele de urmărire penală dispun prin ordonanţă, spre exemplu, în cazul luării măsurilor de prevenţie sau a măsurilor asigurătorii, în cazul punerii în mişcare a acţiunii penale, în cazul scoaterii de sub urmărire penală, al suspendării urmăririi penale etc.; Ordonanţa trebuie să cuprindă următoarele elemente: data şi locul întocmirii, numele, prenumele şi calitatea celui care o întocmeşte, cauza la care se referă, obiectul actului sau măsurii procesuale, temeiul legal, semnătura celui care a întocmit-o şi menţiuni speciale prevăzute de lege pentru anumite acte sau măsuri (de exemplu ordonanţa de suspendare a urmăririi penale trebuie să cuprindă suplimentar faţă de dispoziţiile art. 203 C.pr.pen., cauzele care au determinat dispunerea suspendării şi măsurile luate în vederea însănătoşirii învinuitului sau inculpatului).

Rezoluţia Se foloseşte în ipotezele în care legea nu prevede în mod expres necesitatea redactării unei ordonanţe (spre exemplu, confirmarea de către procuror a propunerii organului de cercetare penală de a nu se dispune începerea urmăririi penale se face prin rezoluţie);

Proces-verbal- proces-verbal de începere a urmăririi penale ( în cazuri de excepţie numai

atunci când organul de urmărire penală se sesizează din oficiu şi constată săvârşirea unei infracţiuni flagrante potrivit disp. art. 467 din C.p.p.);

- proces-verbal de cercetare la faţa locului etc.

Rreferat cu propunere motivată Când organul de cercetare penală consideră că este cazul să fie luate anumite măsuri, de competenţa exclusivă a procurorului, face propuneri motivate în

cuprinsul unui referat (spre exemplu, referat cu propunere motivată pentru punerea în mişcare a acţiunii penale );

Competenta organelor de urmărire penală şi a organelor de constatareCompetenţa reprezintă criteriul în raport cu care se delimitează sfera

atribuţiilor pe care le are de îndeplinit, potrivit legii, fiecare categorie de organe judiciare în cadrul procesului penal.

Verificarea competenţei (art. 210)Obligaţia de verificare a competenţei, este prima sarcină a organului de

urmărire penală, după ce a fost sesizat potrivit art. 221 C.proc.pen.Obligaţia de verificare a competenţei, cade atât în sarcina organului de

cercetare penală, cât şi în sarcina procurorului.

Competenta organelor de cercetare ale politiei judiciareÎntre organele de cercetare penală, organele de cercetare ale poliţiei judiciare

ocupă un loc deosebit deoarece au o competenţă foarte largă, putând să efectueze cercetarea pentru orice infracţiune care nu este dată în mod obligatoriu în competenţa altor organe de cercetare.

Subliniem faptul că în privinţa cercetării penale nu funcţionează criteriile de repartizare a cauzelor penale unor organe de un anumit grad ierarhic, aşa cum prevede legea în cazul instanţelor de judecată. De aceea, în literatura de specialitate se arată pe bună dreptate că organele de cercetare ale poliţiei judiciare au competenţă materială generală.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială organele de cercetare ale poliţiei judiciare instrumentează cauzele penale care le revin potrivit regulilor stabilite de lege – respectiv dispoziţiile art. 30 C.p.

Competenţa organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare este limitată de prevederile art. 208 alin. 1 lit. a - c C.proc. pen., care stabilesc competenţa exclusivă a organelor de cercetare speciale, şi de prevederile art. 209 alin. 3 C.proc. pen., care stabilesc competenţa procurorului de a efectua în mod obligatoriu urmărirea penală în anumite cauze.

Art.213 stabileşte o extindere a competenţei materiale acestor organe în cazurile urgente şi pentru actele urgente, prevăzând că organul de cercetare penală este obligat să efectueze actele de cercetare ce nu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză care nu este de competenţa lui.

Lucrările efectuate în astfel de cazuri de trimit de îndată, prin procurorul ce exercită supravegherea activităţii organului care le-a efectuat, procurorului competent.

Competenţa organelor de cercetare penală speciale.În anumite cazuri, dată fiind natura infracţiunilor săvârşite, precum şi uneori,

având în vedere calitatea făptuitorului, legiuitorul a prevăzut expres că urmărirea penală se efectuează de organe de cercetare speciale (art. 208 C.p.p.).

Exemplu: Potrivit art. 208 alin. 1 lit. a), ofiţerii anume desemnaţi de către comandanţii unităţilor militare corp aparte şi similare pot efectua cercetarea penală în cauzele privind infracţiuni săvârşite în unitate de către militarii din subordine.

Competenta unor organe din afara structurilor judiciareAlături de organele judiciare, uneori, la descoperirea şi constatarea

infracţiunilor pot participa anumite organe din afara aparatului judiciar.

Actele încheiate de organele de constatare.Sunt organe de constatare, potrivit art. 214:- organele inspecţiilor de stat precum şi alte organe de stat;- organele unităţilor prevăzute în art.145 din C.p.;- organele de control şi cele de conducere ale administraţiei publice.- ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române.

Actele încheiate de comandanţii de nave şi aeronave şi de agentul de poliţie de frontieră :

Având în vedere faptul că pe navele şi pe aeronavele aflate în afara porturilor sau aeroporturilor pot fi comise infracţiuni a căror constatare nu o pot face organele de urmărire penală, datorită locului unde se găsesc navele sau aeronavele, legea conferă comandanţilor de nave sau aeronave competenţa de a constata infracţiunile săvârşite în condiţiile respective.

De asemenea, agenţii de poliţie de frontieră pot încheia acte de constatare pentru infracţiunile de frontieră. Ca şi în cazul organelor de constatare prevăzute de art. 214, legea le recunoaşte proceselor verbale întocmite de organele prevăzute în art. 215 statutul de mijloace de probă.

Un aspect ce trebuie subliniat, este faptul că, procurorul atât în ceea ce priveşte efectuarea urmăririi penale cât şi în cadrul supravegherii pe care o exercită în activitatea de cercetare penală aplică dispoziţiile privind competenţa în materie penală (titlul II Cap.I – partea generală C.p.; art.25 – 45 C.p.p.).Având în vedere faptul că, în activitatea desfăşurată de grefierii din cadrul parchetului cunoaşterea reglementărilor privind competenţa este deosebit de

importantă, vom face referire în cele ce urmează la dispoziţiile generale ale acestei instituţii.

Aşa cum am arătat la începutul acestui capitol, competenţa reprezintă sfera atribuţiilor pe care le are de îndeplinit potrivit legii, fiecare categorie de organe judiciare în cadrul procesului penal.

Competenta procurorului în efectuarea urmăririi penale Printre atribuţiile Ministerului Public se află şi efectuarea urmăririi penale, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege (art. 63 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară); Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu, de către procuror, în cauzele care privesc:

- o serie de infracţiuni considerate cu grad ridicat de pericol social; spre exemplu, infracţiunile contra siguranţei statului (art. 155-173 C.pen.), infracţiunea de omor (art. 174 c.pen.), luarea de mită (art. 254 c.pen.);, arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă (art. 266 c.pen.), infracţiunile săvârşite cu intenţie, care au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, infracţiunea de spălare a banilor, infracţiunile privind traficul şi consumul ilicit de droguri etc;

- infracţiuni săvârşite de către persoane având anumite calităţi (infracţiunile săvârşite de judecători, procurorii şi controlorii financiari ai camerelor de conturi judeţene precum şi de controlorii financiari de la Curtea de Conturi, infracţiunile săvârşite de judecătorii tribunalelor militare şi ai tribunalelor militare teritoriale, precum şi de procurorii militari de la parchetele militare de pe lângă aceste instanţe, infracţiunile săvârşite de senatori şi deputaţi, de membrii guvernului, de judecătorii Curţii Constituţionale, membrii, judecătorii, procurorii şi controlorii financiari ai Curţii de Conturi, de preşedintele Consiliului Legislativ, de Avocatul Poporului, de mareşali, amirali, generali şi chestori de poliţie, de şefii cultelor religioase, de judecătorii şi magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe etc.);

- alte cauze penale, prevăzute în legi speciale (potrivit art. 27 alin. (2) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror în cazul infracţiunilor săvârşite de poliţiştii care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare);

- procurorul este obligat să efectueze el însuşi toate actele de urmărire penală, nefiind suficientă limitarea acestuia la îndeplinirea anumitor activităţi sau la completarea actelor desfăşurate de organul de cercetare penală;

- în toate cazurile enumerate, competenţa să efectueze urmărirea penală şi să exercite supravegherea asupra activităţii de cercetare penală revine procurorului de la parchetul corespunzător instanţei, care, potrivit legii, judecă în prima instanţă

cauza;- procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot prelua, în vederea

efectuării urmăririi penale, cauze de competenţa parchetelor ierarhic inferioare, prin dispoziţia conducătorului parchetului ierarhic superior, în următoarele patru ipoteze potrivit art.209 alin.(4^1) din C.p.p.:

- imparţialitatea procurorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor;

- una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul patru inclusiv printre procurorii ori grefierii parchetului sau judecătorii, asistenţii judiciari ori grefierii instanţei;

- există pericolul de tulburare a ordinii publice; - urmărirea penală este împiedicată sau îngreunată datorită complexităţii cauzei ori altor împrejurări obiective, cu acordul procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală;

- în aceste ipoteze, actele şi măsurile dispuse de procurorii din parchetele ierarhic inferioare pot fi infirmate dacă sunt contrare legii.*) Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1058/2007, a constatat că dispoziţiile lit. a), b), c) şi d) ale art. 209 alin. 4^1 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale.

Competenţa teritorialăÎn ceea ce priveşte competenţa teritorială a organelor de urmărire penală, se

aplică, aşa cum am arătat, după caz, regulile privitoare la infracţiunile săvârşite în ţară (art. 45 cu referire la art. 30 C.proc pen), sau cele privitoare la infracţiunile săvârşite în străinătate (art. 45 cu referire la art. 31 C.proc.pen). Art. 211 Cod de procedură penală reglementează o extindere a acesteia, prevăzând că atunci când anumite acte de cercetare penală trebuie efectuate în afara razei teritoriale în care se face cercetarea, organele de cercetare penală ale poliţiei pot să le efectueze după ce, în prealabil, au înştiinţat organul corespunzător din raza teritorială în care se vor efectua aceste acte.

În cazul în care organul de cercetare penală înţelege să procedeze el însuşi la efectuarea actelor, înştiinţează în prealabil despre aceasta organul corespunzător din raza teritorială în care va efectua aceste acte.

În cuprinsul aceleiaşi localităţi, pentru a spori operativitatea urmăririi penale, organul de cercetare efectuează toate actele de cercetare chiar dacă unele dintre acestea trebuie îndeplinite în afara razei teritoriale, cu condiţia ca, în prealabil, să înştiinţeze despre aceasta organul corespunzător din raza teritorială în care va efectua aceste acte.

Totodată, se poate dispune efectuarea actelor de cercetare penală prin comisie rogatorie sau delegare.

Supravegherea exercitată de procuror în activitatea de urmărire penală Supravegherea urmăririi penale reprezintă un complex de activităţi specifice desfăşurate de către procuror, pentru ca în cursul urmăririi penale să se respecte legea şi să se afle adevărul, respectiv, să fie lămurită cauza sub toate aspectele pentru strângerea probelor necesare atât în favoarea cat si în defavoarea învinuitului sau inculpatului,in vederea realizării scopului urmăririi penale.

Supravegherea de către procuror a activităţii de urmărire penală este principala sa sarcină.

În acest sens, procurorul poate lua măsuri, poate da dispoziţii, în scris şi motivat, dispoziţii ce sunt obligatorii pentru organul de cercetare penală, efectuează verificări sau aprobă întocmirea unor acte de urmărire penală, urmărind realizarea scopului general al procesului penal. Supravegherea exercitată de procuror în activitatea de urmărire penală are ca obiect:

- vegherea ca orice infracţiune să fie descoperită, orice infractor să fie tras la răspundere penală şi ca nici o persoană să nu fie urmărită penal fără să existe indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală;

- vegherea ca nici o persoană să nu fie reţinută sau arestată decât în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege;

- îndeplinirea scopului procesului penal în condiţiile respectării legalităţii procesuale. - este competent să exercite supravegherea asupra activităţii de cercetare penală procurorul de la parchetul corespunzător instanţei care, potrivit legii, judecă în primă instanţă cauza (art. 209 alin. (4) c.pr.pen.)

Modalităţi de exercitare a supravegherii Supravegherea urmăririi penale se realizează prin următoarele modalităţi: trecerea cauzei de la un organ la altul, participarea directă a procurorului la efectuarea urmăririi penale, verificarea lucrărilor de cercetare penală, dispoziţii obligatorii date de procuror autorizarea, confirmarea, încuviinţarea şi infirmarea actelor şi măsurilor procesuale de către procuror;

a)trecerea cauzei de la un organ la altul Pprocurorul poate să dispună, ca într-o cauză în care cercetarea penală trebuie efectuată de un anumit organ de cercetare, să fie efectuată de un alt asemenea organ, cu condiţia ca atât organul de cercetare de la care se ia cauza, cât şi cel la care cauza se trece, să se afle sub supravegherea aceluiaşi procuror; Preluarea unei cauze de către un organ de cercetare penală ierarhic superior se dispune de procurorul de la parchetul care exercită supravegherea acestuia, pe

baza propunerii motivate a organului de cercetare penală care preia cauza şi după încunoştinţarea procurorului care exercită supravegherea acesteia;

b) participarea directă a procurorului la efectuarea urmăririi penale Procurorul poate să asiste la efectuarea oricărui act de cercetare penală, ocazie cu care procurorul poate să îl îndrume pe organul de cercetare penală cu privire la efectuarea unor acte de cercetare penală ori să efectueze personal orice act de cercetare penală;

c) verificarea lucrărilor de cercetare penală Procurorul poate cere spre verificare orice dosar de la organul de cercetare penală, care este obligat să îl trimită, cu toate actele materiale şi datele privitoare la fapte care formează obiectul cauzei (art. 218 alin. (3) c.pr.pen.) astfel; - se poate deplasa la sediul organului de cercetare penală cu care ocazie verifică toate dosarele aflate în curs de cercetare;

- verifică actele de cercetare cu ocazia solicitării de către organul de cercetare penală a unei autorizaţii prealabile, a unei încuviinţări, a unei confirmări atunci când legea prevede aceasta (spre exemplu, în cazul în care organul de cercetare penală propune procurorului punerea în mişcare a acţiunii penale; înainte de a se pronunţa, procurorul trebuie să verifice actele care stau la baza propunerii);

d)dispoziţii obligatorii date de procuror- dispoziţiile trebuie să fie date în scris şi motivat;- sunt obligatorii pentru organul de cercetare penală, precum şi pentru alte organe ce au atribuţii prevăzute de lege în constatarea infracţiunilor;- organele ierarhic superioare organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare nu pot să le dea îndrumări sau dispoziţii privind cercetarea penală;- în ipoteza în care organul de cercetare penală nu aduce la îndeplinire sau aduce la îndeplinire în mod necorespunzător dispoziţiile procurorului;

Procurorul poate sesiza conducătorul organ ului de cercetare penală, căruia îi revine obligaţia ca în termen de 3 zile de la sesizare să comunice procurorului măsurile dispuse;

Procurorul poate dispune aplicarea amenzii judiciare de la 500 lei (RON) la 5.000 lei (RON);

Procurorul poate propune ministrului administraţiei şi internelor eliberarea din funcţia de lucrător de poliţie judiciară (art. III pct. 7 din Legea nr. 281/2003);Rezultă că organul de cercetare penală are o relativă independenţă de acţiune în raport cu dispoziţiile procurorului.

e) autorizarea, confirmarea, încuviinţarea şi infirmarea actelor şi măsurilor

procesuale de către procuror Autorizarea este prealabila efectuării actului de urmărire penală (spre

exemplu, organul de cercetare penală poate dispune începerea urmăririi penale pentru o infracţiune săvârşită în afara teritoriului ţării, de către un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie, care nu domiciliază pe teritoriul ţării, prin care s-a adus o vătămare gravă integrităţii corporale sau sănătăţii unui cetăţean român, numai cu autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie);

Confirmarea actului de urmărire penala este o ratificare a acestuia, posterioară actului, fără această confirmare cerută expres de lege, neputându-se produce efecte juridice (spre exemplu, confirmarea rezoluţiei sau a procesului-verbal prin care organul de cercetare penală a dispus începerea urmăririi penale);

Încuviinţarea se referă la acte a căror efectuare este atribuţia organ ului de cercetare penala, dar valabilitatea actului este supusa aprobării procurorului ea poate fi atât prealabila, cât şi posterioară efectuării actului (spre exemplu, încuviinţarea exhumării in vederea constatării cauzelor morţii);

Infirmarea: când procurorul constată că un act sau o măsură procesuală a organului de urmărire penală nu este dată cu respectarea dispoziţiilor legale, o infirmă prin ordonanţă potrivit art. 220 Cod de procedură penală.

CAPITOLUL II : Efectuarea urmăririi penale

Pentru declanşarea procesului penal trebuie ca organul judiciar penal competent să fie sesizat ( încunoştinţat) despre săvârşirea unei infracţiuni. Prin mod de sesizare a organului de urmărire penală se înţelege mijlocul prin care acesta ia cunoştinţă, în condiţiile legii, despre săvârşirea unei infracţiuni, determinând obligaţia acestuia de a se pronunţa cu privire la începerea urmăririi penale referitoare la acea infracţiune.Sesizarea înseamnă aducerea la cunoştinţa organelor judiciare penale competente a împrejurării săvârşirii unei infracţiuni, în vederea luării măsurilor procesuale şi procedurale prevăzute de lege.

Modurile de sesizare se clasifică, în raport cu sursa de informare în:a) moduri de sesizare externe (plângerea, denunţul);b) moduri de sesizare interne (sesizarea din oficiu);Modurile de sesizare se clasifică, în raport de efectele pe care le produc în:

a) moduri de sesizare generale (plângerea, denunţul, sesizarea din oficiu), care produc efectul de a încunoştinţa organul de urmărire penală, nefiind indispensabile pentru începerea urmăririi penale deoarece pot fi înlocuite;

b) moduri de sesizare speciale (plângerea prealabilă, sesizarea şi autorizarea organului competent, manifestarea dorinţei guvernului străin), care produc efectul de a încunoştinţa organul de urmărire penală, dar, spre deosebire de cele generale, sunt indispensabile pentru începerea urmăririi penale, neputând a fi înlocuite;Modurile de sesizare se clasifică, în raport de organul de urmărire sesizat în: a) moduri de sesizare primare, în situaţia în care încunoştinţarea despre săvârşirea unei infracţiuni a ajuns pentru prima dată în faţa unui organ de urmărire penală (de exemplu, plângerea, denunţul, sesizarea din oficiu); b) moduri de sesizare complementare, în situaţia în care cauza a trecut anterior în faţa unui alt organ de urmărire penală (de exemplu, în cazul în care un organ de urmărire penală îşi declină competenţa în favoarea altui organ potrivit art. 210 alin. (2) c.pr.pen.).

§1. Modurile generale de sesizare a organelor de urmărire penală

Plângerea, respectiv încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune (art.222 Cod de procedură penală);Plângerea trebuie să conţină:- numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului; Q descrierea faptei care formează obiectul plângerii;- indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut;- indicarea mijloacelor de probă; Plângerea poate fi făcută în scris (situaţie în care ea trebuie semnată de petiţionar; lipsa semnăturii nu va putea împiedica organul de urmărire să ţină seamă de ea, putând să o considere fie denunţ anonim, fie o sesizare din oficiu) sau oral (situaţie în care se consemnează într-un proces-verbal de organul care o primeşte);Persoanele care pot face plângere sunt:

- persoana căreia i s-a cauzat o vătămare prin infracţiune; plângerea întocmită de o persoană cu capacitate de exerciţiu restrânsă (minor între 14 şi 18 ani) va fi încuviinţată de către persoanele prevăzute de legea civilă (părinte, tutore, curator);

- prin mandatar, mandatul trebuie să fie special, iar procura rămâne ataşată plângerii;

- prin substituiţi procesuali (unul dintre soţi pentru celălalt soţ sau copilul major pentru părinţi; persoana vătămată poate să declare că nu îşi însuşeşte plângerea, situaţie în care înscrisul respectiv nu poate fi luat în considerare ca fiind plângere);

- prin reprezentanţii legali, pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu (minorul care nu a împlinit 14 ani şi persoana pusă sub interdicţie);Plângerea greşit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată se trimite organului competent (art. 222 alin. (7) c.pr.pen.).

Denunţul, are acelaşi caracter ca şi plângerea, dar persoana care îl face nu este circumstanţiată (art.223 Cod de procedură penală), putând fi făcut de orice persoană fizică sau juridică, care a luat cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni, chiar şi de către cel care a comis-o ( autodenunţ);Conţinutul denunţului este similar cu cel al plângerii; Denunţul poate fi făcut în scris (situaţie în care este necesară semnătura denunţătorului; Denunţul nesemnat este considerat o simplă informare în baza căreia, după o prealabilă verificare a veridicităţii sale, organul de urmărire penală se poate sesiza din oficiu) sau oral (situaţie în care se consemnează într-un proces-verbal de către organul în faţa căruia a fost făcut);

Denunţul poate fi formulat de către orice persoană; - în anumite situaţii, denunţul poate fi făcut chiar de către persoana care a săvârşit infracţiunea (ipoteza autodenunţului). - mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracţiune (art. 255 c.pen.); - cel care a săvârşit infracţiunea de denunţare calomnioasă nu se pedepseşte dacă, mai înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de persoana în contra căreia s-a făcut denunţul sau plângerea, se autodenunţă, în sensul recunoaşterii faptului că denunţul este mincinos (art. 259 c.pen.);- denunţul este facultativ, cu anumite excepţii, după cum urmează:- omisiunea de a denunţa de îndată săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile contra siguranţei statului prevăzute în art. 155-163, 1661 şi 167 c.pen. constituie infracţiune- omisiunea de a denunţa de îndată săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile prevăzute în art. 174, 175, 176,211 C.pen. etc., constituie infracţiune. Sesizarea din oficiu are un caracter intern, se face numai de organul de urmărire penală care a luat cunoştinţă prin orice mijloc, fără vreo intervenţie din afară, că s-a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală; această posibilitate nu este recunoscută de lege şi instanţei de judecată.

ipoteze:Constatarea unor infracţiuni flagrante, în care situaţie organul de urmărire

penală încheie un proces-verbal ce constituie actul de începere din oficiu a urmăririi penale;

- prin denunţuri anonime, scrise sau verbale (telefonice); în această situaţie se impune ca cercetările cu privire la faptele semnalate să fie întreprinse cu multă operativitate, discreţie şi atenţie, deoarece s-ar putea ca ele să nu fie veridice;

- prin mijloace de informare în masă (presă scrisă şi vorbită);

- zvonul public; - cercetarea altor fapte; astfel, organul de urmărire penală se sesizează din oficiu când, desfăşurând o cercetare în legătură cu o cauză, descoperă fapte sau aspecte noi, uneori cu totul străine de ceea ce se cercetează; - constatarea unor infracţiuni de către alte organe decât cele de urmărire penală (organele de constatare prevăzute de art. 214 C. pen., comandanţii de nave şi aeronave, agenţii poliţiei de frontieră etc.).

§2. Modurile speciale de sesizare a organelor de urmărire penală

Plângerea prealabilă; Sesizarea la cererea organului competent; Autorizarea organului prevăzut de lege.

Plângerea prealabilă, mod special de sesizare a organelor de urmărire penală Plângerea prealabilă este o instituţie juridică cu caracter mixt:

- din punctul de vedere al dreptului penal, reprezintă o condiţie de pedepsibilitate; astfel, lipsa plângerii prealabile este considerată o cauză care înlătură răspunderea penală; - din punctul de vedere al dreptului procesual penal, reprezintă o condiţie de procedibilitate, lipsa plângerii prealabile constituie o cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale;

Plângerea prealabilă reprezintă un mod special de sesizare a organelor de cercetare penală şi a procurorului; - distincţia dintre plângerea prealabilă şi plângere: - plângerea reprezintă numai un act de sesizare a organelor de urmărire penală prevăzut de art. 222 c.pr.pen., câtă vreme plângerea prealabilă, pe lângă faptul că este o modalitate specială de sesizare a organelor de urmărire penală; este, în acelaşi timp, şi o condiţie de pedepsibilitate şi de procedibilitate; - plângerea nu reprezintă singurul mod de sesizare a organelor de urmărire penală, art. 221 c.pr.pen., reglementând şi denunţul ca mod de sesizare sau sesizarea din oficiu, câtă vreme plângerea prealabilă reprezintă singurul act de sesizare pentru unele infracţiuni prevăzute în mod special; - plângerea, odată depusă la organul judiciar, nu mai poate fi retrasă, operând în acest caz principiul oficialităţii, pe când, în situaţia plângerii prealabile, principiul oficialităţii nu-şi are aplicabilitate, iar persoana vătămată are posibilitatea de a opera cu două instituţii conexe plângerii prealabile, şi anume, retragerea plângerii prealabile, respectiv, împăcarea părţilor; Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă în cazul

următoarelor infracţiuni: lovirea sau alte violenţe (art. 180 c.pen.), vătămarea corporală (art. 181 c.pen.), vătămarea corporală din culpă (art. 184 alin. (1) şi (3) c.pen.), violarea de domiciliu (art. 192 C.pen.), ameninţarea (art. 193 C.pen.), violarea secretului corespondenţei (art. 195 c.pen.), divulgarea secretului profesional (art. 196 c.pen.), violul (art. 197 alin. (1) C.pen.), pedepsirea unor furturi la plângerea prealabilă (art. 210 c.pen.), abuzul de încredere (art. 213 c.pen.), distrugerea (art. 217 alin. (1) c.pen.), tulburarea de posesie (art. 220 c.pen.), abandonul de familie (art. 305 c.pen.), nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului (art. 307 C.pen.), tulburarea folosinţei locuinţei (art. 320 C.pen.).

Titularii plângerii prealabilePlângerea prealabilă poate fi introdusă de către următoarele categorii de

persoane:- persoana vătămată (când cel vătămat este un minor cu capacitate de

exerciţiu restrânsă, plângerea trebuie introdusă de acesta cu încuviinţarea reprezentantului legal);

- reprezentanţi convenţionali (mandatul trebuie să fie special; procura se ataşează plângerii);

- reprezentanţii legali (pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, pot face plângere prealabilă reprezentanţii lor - părinţii, tutorele sau curatorul); În cazul în care o infracţiune a vătămat mai multe persoane şi numai una dintre aceste persoane a făcut plângere prealabilă, aceasta este suficientă pentru a subzista răspunderea penală; Fapta atrage răspunderea penală a tuturor participanţilor la săvârşirea ei, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menţine cu privire numai la unul dintre ei.

Conţinutul plângerii prealabile. Termenul de introducere Plângerea prealabilă trebuie să cuprindă descrierea faptei, indicarea autorului, arătarea mijloacelor de probă, indicarea adresei părţilor şi a martorilor, precizarea dacă persoana vătămată se constituie parte civilă, indicarea persoanei responsabile civilmente (când este cazul); Plângerea prealabilă formulată oral este consemnată de organul judiciar care este sesizat în acest mod; În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o plângere prealabilă, aceasta trebuie să fie introdusă în termen de 2 luni;

- din ziua în care persoana vătămată a ştiut cine este făptuitorul;- de la data când persoana îndreptăţită a reclama a ştiut cine este făptuitorul

(în situaţiile când persoana vătămată este un minor sau un incapabil);

În cazul în care plângerea prealabilă a fost introdusă în termenul prevăzut de lege la un organ necompetent, ea se consideră valabil introdusă.

Aspecte specifice privind procedura plângerii prealabile Procedura în cazul infracţiunilor flagrante În cazul în care infracţiunea este flagrantă, organul de urmărire penală este obligat să constate săvârşirea acesteia, chiar dacă nu s-a introdus plângerea prealabilă; După constatarea infracţiunii flagrante, organul de urmărire penală cheamă persoana vătămată şi dacă aceasta declară că face plângere prealabilă continuă cercetările; în caz contrar,procurorul dispune încetarea urmăririi penale.

Procedura în caz de conexitate sau indivizibilitate În caz de conexitate sau indivizibilitate între o infracţiune pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă şi o altă infracţiune pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale nu se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, dacă disjungerea nu este posibilă, se aplică procedura prevăzută în art. 35 c.pr.pen.

Procedura în cazul schimbării încadrării juridice Dacă într-o cauză în care s-au făcut acte de cercetare penală se consideră ulterior că fapta urmează a primi o încadrare juridică pentru care este necesară plângerea prealabilă, organul de cercetare penală cheamă partea vătămată şi o întreabă dacă înţelege să facă plângere; Dacă persoana vătămată face plângere, organul de cercetare penală continuă cercetarea; Dacă persoana vătămată nu face plângere, organul de cercetare transmite actele procurorului în vederea încetării urmăririi penale.

Medierea în procedura plângerii prealabile Procesele penale declanşate ca urmare a introducerii plângerii prealabile pot fi preîntâmpinate ori finalizate prin intermediul procedurii medierii; Medierea reprezintă o modalitate facu1tativă de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate şi confidenţialitate, bazată pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele şi să le sprijine pentru soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei soluţii reciproc convenabile, eficiente şi durabile. Procedura medierii este reglementată în Legea nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, publicată în M.Of. nr. 441

din 22 mai 2006; Persoana vătămată şi făptuitorul nu pot fi constrânşi să accepte procedura medierii.

Alte moduri speciale de sesizare a organelor de urmărire penală - sesizarea organului prevăzut de lege - sesizarea comandantului pentru infracţiuni comise de militari sau de civili în legătură cu obligaţiile militare (infracţiuni contra ordinii şi disciplinei militare, sustragerea de la serviciul militar, sustragerea de la recrutare etc.); - sesizarea organelor competente ale căilor ferate, pentru unele infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate;

- cererea Camerei Deputaţilor, Senatului şi Preşedintelui României, pentru infracţiuni săvârşite în exerciţiul funcţiei de către membrii Guvernului; - hotărârea Camerei Deputaţilor şi Senatului de a pune sub acuzare Preşedintele României pentru înaltă trădare; - autorizarea organului prevăzut de lege - autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru infracţiunile săvârşite în afara teritoriului ţării contra statului român sau contra vieţii unui cetăţean român ori prin care s-a adus o vătămare gravă integrităţii corporale sau sănătăţii unui cetăţean român, când sunt săvârşite de către un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul ţării (art. 5 C. pen.); - exprimarea dorinţei guvernului străin pentru infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale, sănătăţii, libertăţii sau demnităţii săvârşite împotriva unui reprezentant al statului respectiv.

§3. Actele premergătoare Potrivit art. 224 Cod de procedură penală, în vederea începerii urmăririi

penale se pot desfăşura o serie de activităţi anterioare, care se consemnează într-un proces verbal ce constituie mijloc de probă.

Actele premergătoare au natură juridică proprie. Ele completează şi verifică informaţiile existente şi fundamentează convingerea organelor de urmărire penală.

În faza actelor premergătoare por fi efectuate anumite investigaţii prealabile, ca ascultarea unor persoane, cercetări la faţa locului, percheziţii, însă nu pot fi dispuse măsuri procesuale, deoarece acestea por fi luate numai faţă de învinuit sau inculpat, ceea ce implică o urmărire penală începută.

Nu în orice cauză pot fi efectuate acte premergătoare, ci numai în situaţiile în care actele de sesizare adresate organelor de urmărire penală nu conţin suficiente elemente pentru a se dispune începerea urmăririi penale. Actele premergătoare se efectuează în vederea îndeplinirii următoarelor obiective:

- completarea informaţiilor organelor de urmărire penală pentru a le aduce la nivelul unor cunoştinţe şi constatări care să determine începerea urmăririi penale;

- verificarea informaţiilor deja deţinute în baza sesizării primite;- verificarea existenţei sau inexistenţei vreunuia din cazurile prevăzute la art. 10

C.pr.pen., a căror incidenţă ar putea determina, după caz, dispunerea începerii sau neînceperii urmăririi penale. - în cadrul actelor premergătoare se pot desfăşura o multitudine de activităţi după cum urmează:

- activităţi care nu au elemente comune cu regulile procesuale penale, nefiind reglementate în Codul de procedură penală (spre exemplu, filajul unor persoane suspecte, organizarea de filtre, efectuarea de razii etc.); - activităţi care, sub aspect formal, pot semăna cu unele acte procedurale, dar care nu capătă haina juridică a acestora (spre exemplu, verificarea gestiunii prin efectuarea unei revizii contabile, activitate care prezintă aspecte comune cu desfăşurarea expertizei judiciare, relaţii scrise sau verbale de la diferite persoane care pot avea aspecte comune cu declaraţiile părţilor sau ale martorilor etc.);- activităţi desfăşurate conform regulilor procesuale penale (spre exemplu, cercetarea la faţa locului, în cazul constatării unei infracţiuni flagrante, dispunerea unei constatări medico-legale, în cazul descoperirii unui deces, survenit în condiţii violente sau suspecte, ridicarea de obiecte şi înscrisuri etc.);- pe parcursul desfăşurării actelor premergătoare, nu se pot dispune măsuri procesuale, deoarece acestea se pot lua numai împotriva învinuitului sau inculpatului, ceea ce implică existenţa unui cadru procesual (respectiv, începerea urmăririi penale);- actele premergătoare se efectuează până la momentul în care organul judiciar competent are suficiente informaţii în baza cărora să poată dispune începerea urmăririi penale;- actele premergătoare se consemnează într-un proces-verbal care poate constitui mijloc de probă în procesul penal.

Organele competente să efectueze acte premergătoareActele premergătoare pot fi efectuate de către:

- organele de urmărire penală (atât procurorul, cât şi, mai ales, organele de cercetare penală); - lucrătorii operativi anume desemnaţi din Ministerul Administraţiei şi Internelor,

alţii decât cei cu atribuţii de cercetare penală; - lucrătorii operativi din celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei

naţionale, anume desemnaţi în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale; - investigatorii sub acoperire anume desemnaţi din cadrul poliţiei judiciare.

Actele premergătoare efectuate de investigatorii sub acoperire desemnaţi din cadrul poliţiei judiciare

Se pot folosi investigatori sub acoperire doar în condiţiile existenţei autorizării motivate a procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală;

Condiţiile-premisă pentru obţinerea autorizării procurorului sunt următoarele: - existenţa indiciilor temeinice şi concrete despre săvârşirea ori pregătirea unor infracţiuni grave (infracţiuni contra securităţii naţionale prevăzute în codul penal şi în legi speciale,infracţiuni de trafic de stupefiante şi arme, trafic de persoane etc.) - infracţiunea respectivă să nu poată fi descoperită ori făptuitorii să nu poată fi identificaţi prin alte mijloace.

Cererea de autorizare adresată procurorului va conţine următoarele elemente: - datele şi indiciile privitoare la faptele şi persoanele faţă de care există presupunerea că au săvârşit o infracţiune;

- perioada pentru care se cere autorizarea;Ordonanţa de autorizare a folosirii investigatorilor sub acoperire va cuprinde

următoarele menţiuni: - indiciile temeinice şi concrete care justifică măsura şi motivele pentru care măsura este necesară; - activităţile pe care le poate desfăşura investigatorul sub acoperire; în cazuri urgente şi temeinic autorizate se poate solicita autorizarea şi a altor activităţi decât cele iniţiale, procurorul trebuind a se pronunţa de îndată;- persoanele faţă de care există presupunerea că au săvârşit o infracţiune;- identitatea sub care investigatorul sub acoperire urmează să desfăşoare activităţile autorizate;

Perioada pentru care se dă autorizarea:- cel mult 60 de zile (art. 2242 alin. (2) c.pr.pen.);- perioada poate fi prelungită, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile; - durata totală, în aceeaşi cauză şi cu privire la aceeaşi persoană, nu poate depăşi un an;

- alte menţiuni prevăzute de lege;

- identitatea reală a investigatorilor sub acoperire nu poate fi dezvăluită, acest aspect făcând parte din secretul profesional; Prin procedeul procurorului de a aduce la cunoştinţa inculpatului, acuzat de trafic de droguri, că în dosarul de urmărire penală faptele au fost probate prin folosirea unui investigator sub acoperire s-a realizat o divulgare tacită a identităţii poliţistului, viaţa, integritatea corporală ori sănătatea acestuia fiind astfel puse în pericol.

§4. Începerea urmăririi penale –art.229 Cod de procedură penală .

Consideraţii preliminareÎnceputul urmăriri penale determină limita în timp a declanşării procesului

penal şi poziţia procesuală a participanţilor fixându-le drepturile şi obligaţiile.Specific este faptul că urmărirea penală începe indiferent dacă în actul de sesizare se indică sau nu cine este făptuitorul şi indiferente dacă acesta este sau nu cunoscut şi spunem că urmărirea penală poate începe şi „in rem”.

Începerea urmăririi penale se face prin rezoluţie şi din acest moment făptuitorul devine învinuit şi este subiect de drept procesual.

Condiţii care se cer:- o condiţie pozitivă, adică un minim de date cu privire la săvârşirea infracţiunii- o condiţie negativă, adică inexistenţa cazurilor prevăzute în art.10 cu excepţia celui de la lit b1.

Rezoluţia de începere a urmăririi penale trebuie confirmată motivat de procurorul care supraveghează activitatea de urmărire penală în termen de cel mult 48 ore de la începerea urmăririi penale, organele de cercetare penală fiind obligat să înainteze şi dosarul cauzei.

Sancţiunea neconfirmării – inexistenţa începerii urmăririi penale. Actele efectuate după începerea urmăririi penale neconfirmate se consideră a nu fi făcute în cursul urmăririi penale.

Dacă se constată existenţa vreunui caz de la art. 10 Cod de procedură penală (cu excepţia art. 10 lit. b1) se înaintează procurorului propunerea de neîncepere a urmăririi penale ( NUP), acesta din urmă pronunţându-se prin rezoluţie.Împotriva rezoluţiei de NUP, partea interesată poate formula plângere adresată prim-procurorului, în termen de 20 de zile de la comunicarea soluţiei. Începerea urmăririi penale se poate dispune de procuror sau de organul de cercetare penală prin următoarele acte:

În cazul sesizării prin plângere, denunţ ori în ipoteza sesizării din oficiu, rezoluţia de începere a urmăririi penale (act simplu, atât în formă, cât şi în conţinut, cuprinzând doar temeiul legal, dispoziţia de începere a urmăririi penale,

data şi ora la care s-a început urmărirea penală, încadrarea juridică, numele şi prenumele făptuitorului, dacă acesta este cunoscut şi semnătura organului de urmărire penală); rezoluţia va fi înregistrată într-un registru special;Ordonanţa prin care procurorul soluţionează un conflict de competenţă, dispunând totodată şi începerea urmăririi penale; Organul de urmărire penală comunică organului care a înregistrat persoana juridică despre începerea urmăririi penale împotriva persoanei juridice, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare (art. 4797 alin. (1) C.pr.pen.);

Cu ocazia sesizării organelor judiciare în vederea începerii urmăririi penale pot fi incidente următoarele ipoteze:

- se constată existenţa vreunuia din cazurile prevăzute la art. 10 C.pr.pen., cu excepţia celor de la lit. b1) şi i);

- se constată existenţa cazului prevăzut în art. 10 lit. b1) C.pr.pen.;a-se constată existenţa cazului prevăzut în art. 10 lit. i) c.pr.pen.;

Ipoteza existentei vreunuia din cazurile prevăzute la art. 10 C.pr.pen., cu excepţia celor de la lit. b1) şi i);

- organul de cercetare penală înaintează procurorului actele încheiate cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală;- dacă procurorul este de acord cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală, o confirmă prin rezoluţie motivată şi înştiinţează despre aceasta persoana care a făcut sesizarea; împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale se poate face plângere la instanţa de judecată;- dacă ulterior se constată că nu a existat sau că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia propunerea de a nu se începe urmărirea penală, procurorul infirmă rezoluţia şi restituie actele organului de cercetare penală, dispunând începerea urmăririi penale;- dacă procurorul constată că în cauză nu este incident vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 c.pr.pen., cu excepţia lit. b1), restituie actele organului de cercetare penală, fie pentru completarea actelor premergătoare, fie pentru începerea urmăririi penale;Ipoteza existenţei cazului prevăzut în art. 10 lit. b1) c.pr.pen.- organul de cercetare penală dispune începerea urmăririi penale;- organul de cercetare penală înaintează dosarul procurorului cu propunerea de a dispune scoaterea de sub urmărire penală; - dacă procurorul este de acord cu propunerea, dispune prin ordonanţă scoaterea de sub urmărire penală şi înştiinţează despre aceasta, când este cazul, persoana care a făcut sesizarea;- dacă procurorul constată că în cauză nu este incident cazul prevăzut la art. 10 lit. b1) c.pr.pen. restituie dosarul organului de cercetare penală, care are obligaţia de a continua urmărirea penală, procedând la efectuarea acesteia, potrivit legii şi ţinând

seama de împrejurările speciale ale fiecărei cauze;Ipoteza existenţei cazului prevăzut în art. 10 lit. i) c.pr.pen.;

- a singurul organ judiciar penal competent a dispune o soluţie corespunzătoare este instanţa de judecată;

- dosarul este necesar a ajunge în faţa instanţei de judecată pentru ca aceasta să dispună încetarea procesului penal şi înlocuirea răspunderii penale.

§5. Desfăşurarea urmăririi penale Consideraţii preliminare Desfăşurarea urmăririi penale presupune efectuarea tuturor actelor procesuale şi procedurale necesare pentru realizarea obiectului urmăririi, motiv pentru care majoritatea activităţilor se concentrează în jurul strângerii şi administrării probelor referitoare la existenţa infracţiunii, la identificarea făptuitorului şi la stabilirea răspunderii acestuia, în aşa fel încât să se poată decide dacă este sau nu cazul să fie trimis în judecată.

Urmărirea penală se poate desfăşura:

In rem, când nu se cunoaşte persoana făptuitorului, caz în care se efectuează acte de urmărire penală pentru lămurirea împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea şi pentru a descoperi identitatea persoanei care a săvârşit fapta;In rem şi in personam, când se cunoaşte persoana făptuitorului;

Urmărirea penală se poate desfăşura: - numai faţă de învinuit, în cauzele penale mai simple şi dacă nu este necesară privarea de libertate a învinuitului pe o durată mai mare de 10 (zece) zile; în această ipoteză, la finalizarea urmăririi penale se va dispune punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea învinuitului în judecată în calitate de inculpat; - faţă de inculpat, în cauzele penale complexe, când există probe temeinice că făptuitorul poate fi învinovăţit de săvârşirea infracţiunii, ceea ce determină punerea în mişcare a acţiunii penale, precum şi posibilitatea privării de libertate a inculpatului pe o durată de cel mult 180 de zile.

Dacă în cauză există temeiuri pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, organul de cercetare penală face propuneri în acest sens prin intermediul unui referat care se înaintează spre rezolvare procurorului.

Pentru a se pune în mişcare acţiunea penală trebuie întrunite cumulativ următoarele condiţii:- făptuitorul să fie cunoscut ;- să există probe sau indicii temeinice care justifică tragerea la răspundere penală a celui faţă de care se efectuează urmărirea penală ;- să nu existe vreunul din cazurile prevăzute de art.10 Cpp care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale.

Actul de inculpare în faza de urmărire penală:- Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale- este emisă de procuror şi trebuie să conţină toate menţiunile generale indicate în art.203 Cod procedură penală şi în plus date cu privire la persoana inculpatului, fapta pentru care este învinuit şi încadrarea juridică a acesteia.- Rechizitoriul.

Efectuarea urmăririi penale fată de învinuitUrmărirea penală efectuată faţă de învinuit se caracterizează printr-o serie de

aspecte particulare, cum ar fi:- cauzele instrumentate nu sunt complexe;- participarea persoanelor interesate, învinuitul şi persoana vătămată, fără a avea calitatea de părţi în procesul penal şi având drepturi procesuale mai restrânse;- intervenţia redusă a procurorului în activitatea organ ului de cercetare penală.

Organul de cercetare penală desfăşoară o serie întreagă de activităţi:- audierea învinuitului şi a părţilor, a martorilor;- dispoziţia de efectuare a constatărilor tehnico-ştiinţifice sau medico-legale;- ridicarea de obiecte sau înscrisuri;- reţinerea învinuitului (cu obligaţia încunoştinţării de îndată a procurorului);- solicitări adresate procurorului în vederea autorizării unor activităţi de anchetă penală (spre exemplu, punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurii arestării preventive, efectuarea de interceptări şi înregistrări audio-video, efectuarea unei percheziţii domiciliare, reţinerea şi predarea corespondenţei etc.);

În ipoteza în care urmărirea penală este efectuată de către procuror, întreaga activitate de strângere a probelor este realizată, în principiu, de către acesta.

Punerea în mişcare a acţiunii penaleÎn cazul în care organul de cercetare penală consideră că sunt temeiuri pentru

punerea în mişcare a acţiunii penale întocmeşte un referat cu propuneri în acest sens, pe care îl înaintează procurorului; acesta va dispune:- punerea în mişcare a acţiunii penale, prin ordonanţă, act de inculpare, care va conţine, menţiunile prevăzute în art. 203 c.pr.pen., date cu privire la persoana inculpatului, fapta pentru care este învinuit şi încadrarea juridică a acesteia;- infirmarea propunerii organului de cercetare penală, prin rezoluţie; în această ipoteză, procurorul poate să dispună restituirea dosarului organului de cercetare penală, dacă consideră necesară continuarea cercetării penale sau clasarea, scoaterea de sub urmărire, încetarea urmăririi penale ori suspendarea urmăririi penale.

Efectuarea urmăririi penale fată de inculpat

Persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală este parte în procesul penal şi se numeşte inculpat.

În acset caz se efectuează, în principiu, toate actele de urmărire penală care sunt efectuate şi faţă de învinuit;

Dar, eexistă acte de urmărire penală specifice acestei situaţii, cum ar fi:- arestarea preventivă a inculpatului;- inculpatul este chemat de către organul de urmărire penală pentru a-i

comunica fapta pentru care este învinuit şi pentru a-i da explicaţii cu privire la drepturile şi obligaţiile pe care le are (în cazul în care inculpatul este dispărut, se sustrage de la cercetare sau nu locuieşte în ţară, organul de cercetare penală va continua urmărirea, după punerea în mişcare a acţiunii penale şi fără a-l asculta);

- inculpatul este obligat să se prezinte la toate chemări le ce i se vor face în cursul procesului penal; - inculpatul are îndatorirea să comunice orice schimbare de adresă.

Netrimiterea în judecată Consideraţii preliminare

Pe parcursul urmăririi penale, constatându-se existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 c.pr.pen., se poate dispune scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, respectiv, clasarea;

Aceste ipoteze procesuale se caracterizează prin următoarele: - reprezintă atributul exclusiv al procurorului; - au drept finalitate stingerea urmăririi penale, împiedicând, practic, trecerea cauzei în faza de judecată; - nu determină o soluţionare a cauzei decât în sens negativ; - au un caracter relativ, principiul autorităţii lucrului judecat având aplicabili tate numai în cazul hotărâri lor judecătoreşti, nu şi în cazul actelor procurorului.

§6. Încetarea urmăririi penale Încetarea urmăririi penale reprezintă o soluţie de netrimitere în judecată, care are loc când se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)-h), i) şi j) c.pr.pen. şi există învinuit sau inculpat în cauză.

La propunerea motivată a organului de cercetare penală, procurorul se pronunţă asupra încetării urmării penale prin rezoluţie motivată dacă nu s-a pus în mişcare acţiunea penală şi prin ordonanţă dacă s-a pus în mişcare acţiunea penală.

Pentru a se dispune încetarea urmăririi penale este necesar a fi îndeplinite următoarele condiţii: - să existe învinuit sau inculpat în cauză; - să existe vreunul din cazurile prevăzute la art. 10 lit. f)-h), i) şi j c.pr.pen.

Încetarea urmăririi penale poate fi: - totală (când stingerea cauzei penale are loc în întregime); - parţială (dacă în aceeaşi cauză sunt mai mulţi învinuiţi sau inculpaţi ori dacă mai multe fapte fac obiectul aceleiaşi cauze, iar cazul de împiedicare a exercitării acţiunii penale se aplică numai pentru anumiţi învinuiţi sau inculpaţi, ori numai la anumite fapte);

Dacă organul de cercetare penală constată existenţa vreunui caz de încetare întocmeşte un referat cu propunere în acest sens pe care, împreună cu dosarul cauzei, îl înaintează procurorului care exercită supravegherea activităţii de cercetare penală;

Procurorul poate dispune: - restituirea dosarului la organul de cercetare penală, cu dispoziţia de a termina cercetarea în ipoteza în care constată că nu este cazul să dispună încetarea sau când a dispus încetarea parţial; - încetarea urmăririi penale prin ordonanţă (în cazul în care s-a pus în mişcare acţiunea penală) sau prin rezoluţie motivată (în cazul în care nu s-a pus în mişcare acţiunea penală);

Ordonanţa de încetare a urmăririi penale va cuprinde: - menţiunile arătate în art. 203 c.pr.pen. (data şi locul întocmirii, numele, prenumele şi calitatea celui care o întocmeşte, cauza la care se referă, obiectul actului, temeiul legal şi semnătura celui care a întocmit-o); - menţiuni1e speciale prevăzute în art. 244 c.pr.pen. (datele privind persoana şi fapta la care se referă încetarea, precum şi temeiurile de fapt şi de drept pe baza cărora se dispune încetarea urmăririi penale);

- dispoziţiile complementare prevăzute în art. 245 c.pr.pen.: - revocarea măsurilor asiguratorii luate în vederea reparării prejudiciului sau executării pedepsei amenzii; - confiscarea lucrurilor care, potrivit art. 118 c.pen., sunt supuse confiscării speciale şi restituirea celorlalte; dacă proprietatea corpurilor delicte şi a celorlalte obiecte care au servit ca mijloace materiale de probă este contestată, ele sunt păstrate de organul de cercetare penală până la hotărârea instanţei civile; - măsurile asiguratorii privind reparaţiile civile şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii; în cazul menţinerii măsurilor asiguratorii privind reparaţiile civile, dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la comunicarea încetării urmăririi penale, acestea se vor considera desfiinţate; - sesizarea instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris; - stabilirea cuantumului cheltuielilor judiciare, a persoanelor care trebuie să le suporte, precum şi ordonarea încasării lor;

- restituirea cauţiunii în cazurile prevăzute de lege; - menţiuni despre luarea vreuneia dintre măsurile de siguranţă cu caracter medical (obligarea la tratament medical sau internarea medicală), dacă în cursul urmăririi penale s-a luat vreuna din aceste măsuri; - termenul înlăuntrul căruia procurorul trebuie să se pronunţe asupra încetării urmăririi penale din momentul înregistrării dosarului cu propunerea organului de cercetare penală la secretariatul parchetului nu este precizat; - excepţie: procurorul se va pronunţa asupra încetării urmăririi penale în aceeaşi zi în care a primit propunerea de încetare de la organul de cercetare penală, când cazul de încetare priveşte un învinuit sau inculpat arestat.

Alte obligaţii ale procurorului în ipoteza dispunerii încetării urmăririi penale - înştiinţarea persoanelor interesate; - solicitarea revocării arestării preventive a învinuitului ori inculpatului (se înaintează instanţei competente dosarul cauzei împreună cu referatul de propunere a revocării arestării preventive).

§7. Suspendarea urmăririi penale (art. 239-241 C.pr.pen.)Suspendarea urmăririi penale constă în întreruperea temporară a

procesului penal ca urmare a existenţei unei boli grave a învinuitului sau inculpatului, care îl împiedică să ia parte la activitatea procesuală, boală constatată printr-o expertiză medico-legală.

Pentru a se putea dispune suspendarea urmăririi penale, se impune îndeplinirea următoarelor condiţii:

- învinuitul sau inculpatul să sufere de o boală gravă care îl împiedică să ia parte la procesul penal; boala poate fi de ordin fizic sau psihic, temporară (de scurtă sau de lungă durată), sau permanentă, curabilă sau incurabilă, independentă de voinţa învinuitului sau inculpatului, ori, dimpotrivă, rezultatul propriei sale activităţi;

- boala gravă să fie constatată printr-o expertiză medico-legală:,În ipoteza suspendării urmăririi penale, organul de cercetare penală

îndeplineşte următoarele activităţi: - dispune efectuarea unei expertize medico-legale (în ipoteza în care cererea învinuitului sau inculpatului de suspendare nu este însoţită de depunerea la dosar a unui asemenea mijloc de probă); expertiza medico-legală nu este, însă, obligatorie; - va înainta procurorului de supraveghere un referat cu propunerea de suspendare a urmăririi penale, împreună cu dosarul cauzei; - continuă să efectueze toate actele a căror îndeplinire nu este împiedicată de situaţia învinuitului sau inculpatului; - se interesează periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea urmăririi penale (în cazul în care că a încetat cauza de suspendare, înaintează

dosarul procurorului pentru a dispune reluarea urmăririi penale);Procurorul îndeplineşte următoarele activităţi:

- dispune suspendarea urmăririi penale prin ordonanţă - menţiunile arătate în art. 203 c.pr.pen.; - datele privitoare la persoana învinuitului sau inculpatului; - fapta de care este învinuit; - cauzele care au determinat suspendarea; - măsurile luate în vederea însănătoşirii învinuitului sau inculpatului; - comunică învinuitului sau inculpatului şi persoanei vătămate despre luarea măsurii; - restituie dosarul organului de cercetare penală. Conform art. 70 din Legea nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, dacă procedura de mediere se desfăşoară după începerea urmăririi penale declanşată în urma introducerii plângerii prealabile,urmărirea penală se suspendă, în temeiul prezentării de către părţi a contractului de mediere; Suspendarea durează până când proceura medierii se închide prin oricare din modalităţile legale.

§8. Scoaterea de sub urmărire penalăScoaterea de sub urmărire penală reprezintă o soluţie de netrimitere în

judecată, care are loc când se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute în alt. 10 lit. a)-e) c.pr.pen. şi există învinuit sau inculpat în cauză.

Pentru a se dispune scoaterea de sub urmărire penală este necesar a fi îndeplinite următoarele condiţii:

- să existe învinuit sau inculpat în cauză;- să existe vreunul din cazurile prevăzute la alt. 10 lit. a)-e) C.pr pen.;Scoaterea de sub urmărire penală poate fi:

- totală (când stingerea cauzei penale are loc în întregime); - parţială (dacă în aceeaşi cauză sunt mai mulţi învinuiţi sau inculpaţi, ori dacă mai multe fapte fac obiectul aceleiaşi cauze, iar cazul de împiedicare a exercitării acţiunii penale se aplică numai pentru anumiţi învinuiţi sau inculpaţi, ori numai la anumite fapte); Dacă organul de cercetare penală constată existenţa vreunuia dintre cazurile de scoatere de sub urmărire penală, va înainta procurorului dosarul, împreună cu un referat cu propunerea de scoatere de sub urmărire penală; Procurorul poate dispune: - restituirea dosarului la organul de cercetare penală, cu dispoziţia de a continua cercetarea, în cazul în care constată că nu este cazul să dispună scoaterea

de sub urmărire sau când a dispus scoaterea de sub urmărire parţial; - scoaterea de sub urmărire penală:

» prin ordonanţă (în cazul în care s-a pus în mişcare acţiunea penală); » prin rezoluţie motivată (în cazul în care nu s-a pus în mişcare acţiunea penală); » numai prin ordonanţă, în cazul prevăzut de art. 10 lit. b1) c.pr.pen., indiferent dacă acţiunea penală a fost sau nu pusă în mişcare;

Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală va cuprinde aceleaşi menţiuni ca şi ordonanţa de încetare a urmăririi penale; Termenul înlăuntrul căruia procurorul trebuie să se pronunţe asupra scoaterii de sub urmărire penală din momentul înregistrării dosarului cu propunerea organului de cercetare penală la secretariatul parchetului nu este precizat;Excepţie: procurorul se va pronunţa asupra scoaterii de sub urmărire penală în aceeaşi zi în care a primit propunerea de încetare de la organul de cercetare penală, când învinuitul sau inculpatul este arestat. Alte obligaţii ale procurorului în ipoteza dispunerii scoaterii de sub urmărire penală:

- înştiinţarea persoanelor interesate; - solicitarea revocării arestării preventive a învinuitului ori inculpatului (se înaintează instanţei dosarul cauzei împreună cu referatul de propunere a revocării arestării preventive); În cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pe considerentul lipsei gradului de pericol social se vor pune în executare sancţiunile cu caracter administrativ, după cum urmează: » executarea mustrării şi a mustrării cu avertisment aplicate de către procuror se face de îndată, după dispunerea scoaterii de sub urmărire penală, sau se fixează un termen la care se dispune aducerea învinuitului sau inculpatului, în situaţia în care mustrarea nu poate fi executată cu ocazia dispunerii scoaterii de sub urmărire; » executarea amenzii se face după expirarea termenului în care se poate face plângere contra ordonanţei prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, iar dacă s-a făcut plângere, după respingerea acesteia.

§9. Clasarea

Clasarea reprezintă o soluţie de netrimitere în judecată, care are loc când se constată existenţa anumitor cazuri prevăzute în art. 10 c.pr.pen. şi nu există învinuit în cauză.

Clasarea presupune îndeplinirea următoarele condiţii: - să nu existe învinuit în cauză (fie organul de urmărire penală nu are nici un fel de date cu privire la persoana care a săvârşit fapta, fie urmarea produsă nu provine dintr-o acţiune umană, ci dintr-o împrejurare neavând legătură cu activităţile umane, cum ar fi, de exemplu, o moarte naturală); - să existe anumite cazuri prevăzute la art. 10 c.pr.pen.; clasarea nu se poate dispune cu ocazia incidenţei oricăruia dintre cazurile prevăzute la art. 10 C.pr.pen.; nu se pot reţine ca temeiuri ale clasării cauzei aspectele din art. 10 C.pr.pen., care sunt aplicabile intuitu personae, cum ar fi înlocuirea răspunderii penale, împăcarea părţilor etc.; Clasarea se dispune de către procuror, din oficiu sau la propunerea organului de cercetare penală, prin ordonanţă.

§10. Prezentarea materialului de urmărire penală învinuitului şi inculpatului (art.250 şi 257 Cod de procedură penală)

Prezentarea materialului de urmărire penală constituie acea activitate desfăşurată de organele de urmărire penală, la sfârşitul urmăririi penale, prin care probele administrate sunt aduse la cunoştinţa învinuitului sau inculpatului în vederea cunoaşterii de către acesta a întregului material probator şi pentru a i se da posibilitatea de a combate probele în acuzare prin noi cereri sau declaraţii suplimentare.

Prezentarea materialului de urmărire penală se efectuează de către: - procuror (în cazul în care acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare pe

parcursul urmăririi penale sau în cazul în care infracţiunea respectivă este de competenţa exclusivă a procurorului, indiferent dacă acţiunea penală a fost sau nu pusă în mişcare);

- organul de cercetare penală (când infracţiunea este de competenţa acestuia, iar acţiunea penală a fost pusă în mişcare); Prezentarea materialului de urmărire penală implică îndeplinirea următoarelor condiţii:

- cercetarea penală să fie terminată; - să existe suficient material probator în cauză, care să facă posibilă trimiterea

inculpatului în judecată; - învinuitul sau inculpatul să fie prezent pentru a putea lua contact cu organul de

urmărire penală (învinuitul sau inculpatul va fi adus, în cazul în care se află în arest preventiv, ori va fi chemat, în cazul în care este cercetat în stare de libertate); Dacă învinuitul sau inculpatul se prezintă, este prins ori adus, până la momentul înaintării dosarului la procuror, organul de cercetare penală procedează la prezentarea materialului de urmărire penală; Dacă învinuitul sau inculpatul se prezintă, este prins ori adus, după înaintarea dosarului la procuror, acesta procedează la prezentarea materialului de urmărire penală; Prezentarea materialului de urmărire penală are în vedere îndeplinirea de către organul de urmărire penală a următoarelor obligaţii:

- informarea învinuitului sau inculpatului că are dreptul de a lua cunoştinţă de materialul de urmărire penală;

- indicarea încadrării juridice a faptei; - asigurarea posibilităţii de a lua de îndată cunoştinţă de material (învinuitul sau

inculpatul va studia dosarul filă cu filă, în mod nelimitat sub aspect temporal; învinuitului sau inculpatului i se vor citi lucrările din dosar, dacă nu poate să citească; învinuitului sau inculpatului care nu cunoaşte limba română i se va traduce materialul de urmărire penală de către un interpret); - învinuitul sau inculpatul este întrebat dacă are de formulat cereri noi sau dacă voieşte să facă declaraţii suplimentare; Se va întocmi un proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală; procesul-vebal va cuprinde următoarele menţiuni:- menţiunile din art. 91 c.pr.pen.; - menţiuni despre îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 250 C.pr.pen.; - declaraţiile suplimentare, cererile noi şi răspunsurile învinuitului sau inculpatului; - semnăturile organului judiciar, învinuit sau inculpat, apărător; În ipoteza unor cereri noi formulate de învinuit sau inculpat, organul de urmărire penală, prin ordonanţă:

- va admite cererile şi va dispune completarea urmăririi penale; - va respinge cererile de noi probe; O nouă prezentare a materialului de urmărire penală se desfăşoară după aceeaşi procedură; Dacă în cauză sunt mai mulţi inculpaţi, materialul de urmărire penală se prezintă individual, încheindu-se separat proces-verbal de prezentare a materialului pentru fiecare inculpat.

§11.Terminarea urmăririi penale (art.255-260 Cod de procedură penală).

Terminarea urmăririi pena1e reprezintă o etapă a acestei faze in care organul de cercetare, după ce a apreciat că a administrat toate probele necesare în cauză, pregăteşte dosarul în vederea înaintării lui procurorului, pentru ca acesta să se pronunţe potrivit legii.

Urmărirea penală se poate desfăşura fie cu acţiunea penală pusă în mişcare, fie fără acţiune penală pusă în mişcare, legea prevăzând două proceduri distincte după cum în cauză a fost sau nu pusă în mişcare acţiunea penală.

Terminarea urmăririi penale fără acţiune penală pusă în mişcare Se disting trei momente:

- ascultarea învinuitului înainte de terminarea cercetării;- înaintarea dosarului privind pe învinuit;- prezentarea materialului de urmărire penală de către procuror;Ascultarea învinuitului înainte de terminarea cercetării Cercetarea se consideră terminată dacă învinuitul nu a propus noi probe ori a propus noi probe, dar organul de cercetare penală a respins propunerea ca netemeinică şi dacă a propus noi probe şi propunerea sa a fost găsită temeinică, cercetarea penală, în urma acestor propuneri fiind completată;Înaintarea dosarului privind pe învinuit la procuror

Organul de cercetare penală întocmeşte un referat în care va consemna rezultatul cercetării, după care va înainta dosarul la procuror; Referatul de terminare a urmăririi penale va cuprinde:- date despre persoana învinuitului;- fapta reţinută în sarcina învinuitului;- probele administrate;- încadrarea juridică a faptei; - dacă este cazul, datele suplimentare prevăzute la art. 260 C.pr.pen. privitoare la mijloacele materiale de probă şi măsurile luate referitor la ele în cursul cercetării penale, precum şi locul unde se află, măsurile asiguratorii privind reparaţiile civile sau executarea pedepsei amenzii luate în cursul cercetării penale, respectiv, cheltuielile judiciare; - prezentarea materialului de urmărire penală de către procuror

- conform procedurii analizate.

Terminarea urmăririi penale cu acţiunea penală pusă în mişcareOrganul de cercetare penală înaintează de îndată procurorului dosarul cauzei,

însoţit de un referat care va avea acelaşi conţinut cu cel al referatului întocmit la terminarea urmăririi penale, fără acţiune penală pusă în mişcare; Momentul terminării cercetării penale intervine după completarea cercetării şi după îndeplinirea dispoziţiilor privitoare la prezentarea materialului de urmărire penală. Verificarea lucrărilor urmăririi penale Referatul de terminare a urmăririi penale împreună cu dosarul cauzei sunt înaintate la procuror în vederea verificării lucrărilor urmăririi penale; Termenul de verificare de către procuror:

- 15 zile de la primirea lucrărilor; - de urgenţă şi cu precădere, în cauzele în care sunt arestaţi;

Se vor constata următoarele aspecte: - urmărirea penală a fost efectuată de organul competent (în caz contrar,

procurorul va trimite dosarul organului competent să efectueze urmărirea penală); - urmărirea penală a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor legale privind

aflarea adevărului; - urmărirea penală este completă (în caz contrar, procurorul va dispune

restituirea cauzei sau trimiterea ei la alt organ de urmărire penală); - probele necesare în cauză au fost legal administrate; - urmărirea penală a fost efectuată cu respectarea garanţiilor dreptului la apărare.

CAPITOLUL III

: Trimiterea în judecată (art.261-269 Cod de procedură penală)

Trimiterea în judecată Consideraţii preliminare

Reprezintă ultimul moment al fazei de urmărire penală care astfel este epuizată, iar organul de urmărire penală se dezînvesteşte.

Singurul organ competent să dispună trimiterea în judecată este procurorul, altfel spus, numai procurorul poate sesiza instanţa de judecată; astfel, organele de cercetare penală nu intră în raporturi directe cu instanţa de judecată, ci numai prin intermediul procurorului. Ar putea fi o excepţie: sesizarea instanţei pentru a formula propunere de extrădare (Legea 296/2001 nu prevede obligativitatea sesizării instanţei de către procuror).

În cadrul acestei etape a fazei de urmărire penală, se pot desfăşura următoarele activităţi: - verificarea lucrărilor urmăririi penale;

- rezolvarea cauzei, constând în trimiterea în judecată, netrimiterea în judecată, suspendarea urmăririi penale, restituirea sau trimiterea cauzei în vederea completării sau refacerii urmăririi penale sau trimiterea cauzei la organul competent să efectueze urmărirea penală.

Procurorul dispune trimiterea în judecată dacă constată îndeplinirea următoarelor condiţii, în mod cumulativ:- au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului;- urmărirea este completă, probele fiind suficiente şi legal administrate;- există o faptă prevăzută de legea penală;- fapta a fost săvârşită de învinuit sau de inculpat;- învinuitul sau inculpatul răspunde penal. Trimiterea în judecată se poate dispune sub două modalităţi: - dacă acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare, în cursul urmăririi penale, procurorul emite rechizitoriu, prin care va dispune punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată; în această situaţie, rechizitoriul are o dublă funcţionalitate, fiind atât act de inculpare, cât şi act de sesizare a instanţei de judecată; - dacă acţiunea penală a fost pusă în mişcare în cursul urmăririi penale, procurorul emite rechizitoriu prin care va dispune trimiterea în judecată; în această situaţie rechizitoriul are o singură funcţiune şi anume, sesizarea instanţei de judecată. Rechizitoriul reprezintă ultimul act de urmărire penală, prin care este sesizată instanţa de judecată cu faptele care urmează să facă obiectul judecăţii şi persoanele care urmează să fie trase la răspundere penală pentru aceste fapte. Rechizitoriul trebuie să cuprindă:- menţiunile prevăzute în art. 203 c.pr.pen. (data şi locul întocmirii, numele, prenumele şi calitatea celui care îl întocmeşte, cauza la care se referă obiectul actului, temeiul legal, semnătura procurorului);- datele privitoare la persoana inculpatului (nume, prenume, poreclă, data şi locul naşterii, numele şi prenumele părinţilor, cetăţenie, studii, situaţia militară, loc de muncă, ocupaţie, adresă, antecedente penale şi alte date privind stabilirea situaţiei sale personale);- fapta sau faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată indicate prin arătarea denumirii infracţiunii şi încadrarea juridică;- probele pe care se bazează învinuirea, cu indicarea paginii din dosar;- măsura preventivă luată şi durata acesteia;- numele şi prenumele persoanelor care trebuie citate în instanţă, cu indicarea calităţii lor procesuale şi a locului unde urmează a fi citate;- dispoziţia de punere în mişcare a acţiunii penale (în cazul în care acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare în cursul urmăririi penale);

- dispoziţia de trimitere în judecată;- eventuala propunere de arestare preventivă ori de obligare a inculpatului la tratament medical sau internarea medicală;- datele suplimentare, prevăzute de art. 260 c.pr.pen.;

Procurorul întocmeşte un singur rechizitoriu, chiar dacă lucrările urmăririi penale privesc mai multe fapte ori mai mulţi învinuiţi sau inculpaţi şi chiar dacă se dau acestora rezolvări diferite;

Rechizitoriul este verificat, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, de către procurorul ierarhic superior, astfel:

- rechizitoriul unui procuror de la parchetul de pe lângă judecătorie va fi verificat de prim procurorul acelui parchet;

- rechizitoriul prim-procurorului de la parchetul de pe lângă judecătorie va fi verificat de prim-procurorul parchetului de pe lângă tribunal;

- rechizitoriul unui procuror de la parchetul de pe lângă tribunal va fi verificat de prim procurorul acelui parchet;

- rechizitoriul prim-procurorului de la parchetul de pe lângă tribunal va fi verificat de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel;

- rechizitoriul unui procuror de la parchetul de pe lângă curtea de apel va fi verificat de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel;

- rechizitoriul unui procuror general de la parchetul de pe lângă curtea de apel va fi verificat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- rechizitoriul unui procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va fi verificat de procurorul-şef de secţie;

- rechizitoriul unui procuror-şef de secţie de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va fi verificat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;- în cauzele cu arestaţi, verificarea se face de urgenţă şi înainte de expirarea duratei arestării preventive;- dacă rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul care a efectuat verificarea îl înaintează instanţei competente, împreună cu dosarul cauzei şi cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere;- procurorul comunică organului care a înregistrat persoana juridică despre trimiterea în judecată a persoanei juridice, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare (art. 4797 alin. (1) c.pr.pen.).

Netrimiterea în judecată Tot în această fază, dacă se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru trimiterea în judecată, procurorul va dispune, prin

ordonanţă: - scoaterea de sub urmărire penală; - încetarea urmăririi penale; - clasarea cauzei; Pentru această etapă procesuală, scoaterea de sub urmărire penală, respectiv încetarea urmăririi penale se dispune numai prin ordonanţă, indiferent dacă acţiunea penală a fost sau nu pusă în mişcare; Dacă învinuitul sau inculpatul se află în stare de deţinere în urma luării măsurii arestării preventive procurorul va solicita revocarea măsurii preventive.

Suspendarea urmăririi penale De asemenea, procurorul va dispune, prin ordonanţă, suspendarea urmăririi penale în următoarele două ipoteze: - se constată că învinuitul sau inculpatul suferă de o boală gravă care îl împiedică să ia parte la procesul penal; - are loc o procedură de mediere care se desfăşoară după începerea urmăririi penale declanşate în urma introducerii plângerii prealabile (art. 70 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator).

Restituirea sau trimiterea cauzei în vederea completării sau refacerii urmăririi penale Când procurorul constată că urmărirea penală nu este completă, sau că nu au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, poate dispune: Restituirea cauzei la organul de urmărire penală în vederea completării urmăririi penale, în situaţia în care acesta a respectat dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, dar nu a lămurit toate aspectele impuse de buna rezolvare a cauzei; Trimiterea cauzei la alt organ de urmărire penală în vederea completării urmăririi penale, în situaţia în care organul care a efectuat urmărirea a respectat dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, dar nu a lămurit toate aspectele impuse de buna rezolvare a cauzei; Restituirea cauzei la organul de urmărire penală în vederea refacerii urmăririi penale, în situaţia în care urmărirea penală a fost efectuată prin încălcarea dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului în procesul penal; Trimiterea cauzei la alt organ de urmărire penală în vederea refacerii urmăririi penale, în situaţia în care urmărirea penală a fost efectuată prin încălcarea dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului în procesul penal; Ordonanţa de restituire sau trimitere trebuie să cuprindă: - menţiunile arătate în art. 203 C.pr.pen. (data şi locul întocmirii, numele şi prenumele şi calitatea celui care o întocmeşte, cauza la care se referă, obiectul

actului, temeiul legal al acesteia, semnătura procurorului); - indicarea actelor de cercetare penală ce trebuie efectuate în vederea

completării ori refăcute;- indicarea faptelor sau împrejurărilor ce urmează a fi constatate;- indicarea mijloacelor de probă ce urmează a fi folosite.

Trimiterea cauzei la organul competent să efectueze urmărirea penală Când procurorul constată că urmărirea penală s-a făcut de un alt organ decât cel prevăzut în lege, dispune prin ordonanţă ca urmărirea să fie făcută de organul competent; Restituirea cauzei la organul competent se va dispune în următoarele cazuri: - cercetarea penală a fost efectuată de către organul de cercetare al poliţiei judiciare în loc de organul de cercetare penală prevăzut la art. 208 lit. a), b) şi c) c.pr.pen.; - cercetarea penală a fost efectuată de către organele de cercetare penală prevăzute la art. 208 lit. a), b) şi c) c.pr.pen., în loc de organul de cercetare al poliţiei judiciare; - cercetarea penală a fost efectuată de organele de cercetare penală, în loc de procuror, în cazurile prevăzute la art. 209 alin. (3) c.pr.pen.; - în cazul în care procurorul trimite cauza organ ului competent să efectueze urmărirea penală, rămân valabile măsurile asiguratorii luate, actele sau măsurile procesuale confirmate sau încuviinţate de procuror, precum şi actele procesuale care nu pot fi refăcute; Organul de cercetare penală sesizat prin trimiterea cauzei de către procuror are următoarele obligaţii: - procedează la ascultarea învinuitului sau inculpatului; - dispune în ce măsură trebuie refăcute celelalte acte procesuale; - dispune ce anume acte mai trebuie efectuate în vederea completării cercetării penale.

CAPITOLUL IV : Reluarea urmăririi penale Consideraţii preliminareInstituţie procesuală complementară, cu caracter excepţional, care are ca scop aducerea procesului penal pe linia de desfăşurare normală.

Reluarea urmăririi penale este posibilă în următoarele cazuri: - încetarea cauzei de suspendare; - restituirea cauzei de către instanţa de judecată în vederea refacerii urmăririi; - redeschiderea urmăririi penale.

Reluarea urmăririi penale după suspendare Constatarea dispariţiei cauzei care a determinat suspendarea urmăririi penale, respectiv însănătoşirea învinuitului sau inculpatului; Organul de cercetare penală înaintează procurorului referatul cu propunerea de reluare a urmăririi penale, actul medical prin care se constată încetarea stării de boală şi dosarul cauzei; Procurorul poate constata: - încetarea cauzei de suspendare, caz în care va dispune prin ordonanţă reluarea urmăririi penale şi restituirea dosarului la organul de cercetare penal , 10 vederea continuării urmăririi penale, temporar întrerupte; - menţinerea cauzei de suspendare, caz în care va dispune, prin rezoluţie, restituirea cauzei la organul de cercetare penală, care va continua să efectueze actele a căror îndeplinire nu este împiedicată de situaţia învinuitului sau inculpatului.

Reluarea în caz de restituire a cauzei de către instanţa de judecată Restituirea cauzei de către instanţa de judecată se va dispune în vederea refacerii urmăririi penale, când se constată înainte de terminarea cercetării judecătoreşti, că urmărirea penală s-a efectuat de un alt organ decât cel competent; Reluarea urmăririi penale se face în baza hotărârii prin care instanţa a dispus restituirea, hotărâre care constituie actul de sesizare a procurorului în vederea reluării urmăririi.

Reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penaleRedeschiderea urmăririi penale se dispune în următoarele ipoteze:

- s-a dispus încetarea urmăririi penale şi ulterior se constată că nu a existat în fapt cazul care a determinat luarea acestei măsuri sau că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia încetarea urmăririi penale; - s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi ulterior se constată că nu a existat în fapt cazul care a determinat luarea acestei măsuri sau că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia scoaterea de sub urmărire penală; - instanţa de judecată, potrivit arte 2781 C.pr.pen., admite plângerea împotriva ordonanţei sau, după caz, a rezoluţiei procurorului de scoatere de sub urmărire penală, încetare a urmăririi penale ori de clasare; Redeschiderea urmăririi penale se dispune de către procuror prin ordonanţă sau de către instanţa de judecată prin sentinţă;- organul de cercetare penală înaintează procurorului referatul cu propunerea de reluare a urmăririi penale şi dosarul cauzei;

Procurorul poate constata: - inexistenţa cazului sau dispariţia împrejurării pe care se întemeia soluţia de

netrimitere sau neurmărire, situaţie în care va dispune, prin ordonanţă reluarea urmăririi penale prin redeschiderea acesteia şi restituirea dosarul la organul de cercetare penală; - existenţa cazului sau împrejurării pe care se întemeiază soluţia de netrimitere sau neurmărire, situaţie în care va dispune prin rezoluţie, menţinerea soluţiei pronunţate anterior.

Durata arestării inculpatului după reluare În cazurile de reluare a urmăririi penale, termenul de 30 de zile curge: - de la data luării acestei măsuri, pentru situaţiile în care reluarea urmăririi se dispune după suspendare sau redeschidere; - de la data pronunţării hotărârii, în cazul reluării în baza restituirii cauzei de către instanţa de judecată şi inculpatul este arestat.

Plângerea împotriva actelor şi măsurilor de urmărire penală Consideraţii preliminare Împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală pot face plângeri părţile şi orice alte persoane, chiar străine de cauză, dacă prin măsurile şi actele respective au adus o vătămare intereselor legitime ale acestora; Obiectul plângerii poate fi o măsură sau un act intervenite în cursul efectuării activităţii de urmărire penală, sau un act efectuat înainte de începerea urmăririi penale şi anume, rezoluţia de a nu se începe urmărirea penală Se disting următoarele ipoteze: - plângerea în fata procurorului împotriva actelor efectuate de organele de cercetare penală; - plângerea în fata procurorului împotriva actelor efectuate de procuror sau în baza dispoziţiilor acestuia; - plângerea în fata instanţei împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, ori împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu.

Plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală ale organelor de cercetare penală Se adresează procurorului care supraveghează activitatea organului de cercetare; Se poate depune direct la procuror sau la organul de cercetare penală; Reguli de procedură: Introducerea plângerii nu suspendă aducerea la îndeplinire a măsurii sau a actului care formează obiectul plângerii; Când plângerea a fost depusă la organul de cercetare penală, acesta este

obligat ca în termen de 48 de ore de la primirea ei să o înainteze procurorului împreună cu explicaţiile sale, atunci când acestea sunt necesare; dacă organul de cercetare penală nu a înaintat, în această situaţie, explicaţiile necesare, în raport de obiectul plângerii, procurorul le va cere oricând consideră că este nevoie; Procurorul, primind plângerea, este obligat să o rezolve în termen de cel mult 20 de zile şi să comunice de îndată persoanei care a făcut plângerea modul în care a fost rezolvată.

Plângerea împotriva măsurilor şi actelor procurorului Se poate face plângere împotriva actelor efectuate de procuror ori actelor efectuate de organele de cercetare penală, pe baza dispoziţiilor date de procuror; Plângerea împotriva actelor procurorului se rezolvă de către procurorul ierarhic superior; Termenul de exercitare a dreptului de a face plângere: cât timp dosarul se află la procuror, în timpul fazei de urmărire penală (prin excepţie, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, rezoluţiei de scoatere de sub urmărire penală sau încetare a urmăririi penale se poate face plângere în termen de 20 de zile de la momentul comunicării acestor soluţii de către procuror).

Plângerea în fata instanţei împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, ori a dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu Se poate uza de această instituţie în ipoteza respingerii de către procuror a plângerii îndreptate împotriva actelor de urmărire penală; Plângerea adresată direct instanţei de judecată împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, dată de procuror, fără ca acestea să fie atacate, în prealabil , conform art. 278, la procurorul ierarhic superior, este inadmisibilă (I.C.C.J., S.U., Decizia nr. XIII din 21 noiembrie 2005); Totuşi e de menţionat că noul text al art. 2781, dat prin Legea 356/2006, conţine un nou alineat, alin. (13), care prevede că plângerea greşit îndreptată se trimite organului competent. Termenul de exercitare: 20 de zile de la data comunicării de către procuror a ordonanţei prin care a dispus asupra plângerii formulate, potrivit art. 277 şi 278; În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut de art. 277, termenul curge de la data

expirării termenului iniţial de 20 de zile. Instanţa competentă: instanţa căreia i-ar reveni competenţa de a judeca în primă instanţă cauza;

Actele de urmărire penală care pot fi atacate în faţa instanţei de judecată sunt: - rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale; - rezoluţia ori ordonanţa de clasare; - rezoluţia ori ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală; - rezoluţia ori ordonanţa de încetare a urmăririi penale; - dispoziţia de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale cuprinsă în rechizitoriu; Reguli de procedură:

- judecătorul solicită trimiterea dosarului; - parchetul va trimite dosarul în termen maxim de 5 zile de la înregistrarea

adresei instanţei de judecată; - participarea procurorului este obligatorie; - persoana care a făcut plângerea este citată; neprezentarea sa nu împiedică

soluţionarea cauzei, decât în ipoteza în care instanţa constată că se impune prezenţa acesteia;

- persoana care a făcut plângerea şi reprezentantului parchetului sunt audiate; - termenul de soluţionare: cel mult 30 de zile de la primirea plângerii;

Soluţiile care pot fi pronunţate sunt: - respingerea plângerii, prin sentinţă, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca

nefondată, menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacată; - admiterea plângerii, prin sentinţă, cu desfiinţarea rezoluţiei sau ordonanţei

atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale; - judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă;

- admiterea plângerii, prin încheiere, cu desfiinţarea rezoluţiei sau a ordonanţei atacate şi reţinerea cauzei pentru judecarea cauzei, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecata în primă instanţă aplicându-se în mod corespunzător;

- judecătorul care, prin încheiere admite plângerea, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi reţine cauza spre judecare, apreciind ca probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, devine incompatibil să soluţioneze fondul acesteia (I.C.C.J., S.U., Decizia nr. XV din 22 mai 2006); - nu este posibilă reţinerea cauzei spre judecare de către instanţă în ipoteza în care obiect al plângerii îl constituie un act al procurorului de netrimitere în judecată întemeiat exclusiv pe acte premergătoare; în această situaţie, plângerea persoanei

vătămate nu poate reprezenta act de sesizare a instanţei de judecată; rezultă că plân-gerea persoanei vătămate poate avea funcţia de act de sesizare a instanţei de judecată doar atunci când obiectul plângerii îl reprezintă soluţiile procurorului de netrimitere în judecată bazate pe probe administrate în cursul urmăririi penale (I.C.C.J., S.U., Decizia nr. XLVIII din 4 iunie 2007); - hotărârile instanţei de judecată se comunică de îndată persoanei interesate, în ipoteza în care aceasta nu a fost prezentă la judecată; - sentinţele pronunţate în primele două ipoteze pot fi atacate cu recurs de procuror sau de persoana care a sesizat instanţa de judecată.

ROLUL ACTIV AL GREFIERULUI ÎN ACTIVITATEA DE URMĂRIRE PENALĂ

ATRIBUŢII, NORME DEONTOLOGICE

Personalul auxiliar de specialitate este subordonat ierarhic conducerii compartimentelor de activitate din care face parte, primului grefier sau grefierului şef şi conducerii parchetului în care funcţionează, respectiv procurorului şef de secţie. Atribuţiile acestui personal sunt prevăzute sintetic în Regulamentul de ordine interioară a parchetelor. În afară de aceste atribuţii, are obligaţia de a îndeplini orice activitate cuprinsă în fişa postului sau orice dispoziţie dată de conducătorul ierarhic. Pe de altă parte, grefierii care participă la efectuarea actelor de urmărire penală sunt obligaţi să efectueze toate consemnările despre desfăşurarea acestora şi să îndeplinească orice alte însărcinări din dispoziţia şi sub controlul procurorului repartizat pentru acea lucrare.

Principalele atribuţii, pe compartimente, stabilite în Regulamentul de ordine interioară, sunt:

    Grefierii de la cabinetul procurorului general, prim-adjunctului procurorului general şi adjunctului procurorului general sunt asimilaţi grefierilor şefi secţie şi au următoarele atribuţii :a) primesc, verifică şi prezintă corespondenţa adresată procurorului general, prim-adjunctului şi adjunctului procurorului general; b) efectuează înregistrarea, completarea şi scăderea lucrărilor primite la cabinet; c) transmit de îndată lucrările, în baza condicii de expediţie, conform rezoluţiei procurorului general, prim-adjunctului şi adjunctului procurorului general la secţii,

servicii, birouri şi alte compartimente ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; d) arhivează lucrările soluţionate, după ce au fost scăzute în registrul de la cabinet; e) din dispoziţia procurorului general, prim-adjunctului şi adjunctului procurorului general, tehnoredactează lucrările repartizate; f) asigură evidenţa folosirii şi păstrării în condiţii corespunzătoare a ştampilelor, sigiliilor şi imprimatelor existente la cabinet; g) îndeplinesc orice alte atribuţii dispuse de procurorul general, prim-adjunctul şi adjunctul procurorului general; h) răspund pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la lit. a)-g).

   Grefierii şefi secţie, primii-grefieri şi grefierii şefi serviciu au următoarele atribuţii: a) organizează şi coordonează personalul auxiliar de specialitate din subordine şi propun procurorului şef secţie sau, după caz, procurorului şef serviciu măsuri de îmbunătăţire a activităţii acestuia; b) primesc corespondenţa adresată secţiei sau serviciului, o verifică şi o prezintă procurorului şef secţie sau, după caz, procurorului şef serviciu; c) conform rezoluţiei procurorului şef secţie sau, după caz, procurorului şef serviciu, predau lucrările repartizate personalului, pe condică de lucrări, pe bază de semnătură; d) din dispoziţia procurorului şef secţie sau, după caz, a procurorului şef serviciu, înregistrează lucrările în registrele secţiei sau ale serviciului; e) ţin la zi evidenţa lucrărilor cu termene de soluţionare şi informează procurorul şef secţie sau, după caz, procurorul şef serviciu asupra respectării acestora; f) certifică, la sfârşitul anului calendaristic, închiderea registrelor existente în grefă, consemnând numărul înregistrărilor şi numărul filelor folosite; g) asigură culegerea şi înregistrarea la timp a datelor statistice, ţinând la zi evidenţele primare şi desfăşurătoarele statistice tipizate; h) verifică corespondenţa pregătită pentru expediere, luând măsuri de efectuare a acestor operaţiuni de îndată; i) verifică modul de respectare a dispoziţiilor privind activitatea de primire, înregistrare, expediere şi arhivare a lucrărilor de către personalul din subordine; j) asigură utilizarea eficientă şi păstrarea în condiţii optime a registrelor, condicilor, imprimatelor şi a altor materiale existente în grefa secţiei şi a serviciului;

k) verifică necesarul de registre, condici, imprimate, aparatură, mobilier sau de alte materiale pentru secţie ori serviciu şi propun procurorului şef secţie sau, după caz, procurorului şef serviciu dotarea corespunzătoare cu astfel de bunuri; l) repartizează personalului auxiliar de specialitate din subordine lucrările pentru dactilografiere sau tehnoredactare; m) verifică şi predau la arhivă lucrările cu termen expirat, conform Nomenclatorului arhivistic; n) asigură evidenţa, folosirea şi păstrarea ştampilelor şi a sigiliilor secţiei sau serviciului, conform prevederilor legale; o) ţin la zi evidenţa personalului la locul de muncă, completând condica de prezenţă, şi iau măsuri pentru întocmirea foii lunare de prezenţă, în vederea plăţii drepturilor salariale; p) îndeplinesc orice alte atribuţii dispuse de procurorul şef secţie sau, după caz, de procurorul şef serviciu; q) răspund pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la lit. a)-p).

     Grefierii au următoarele atribuţii:

a) primesc de la grefierul şef secţie sau de la grefierul şef serviciu lucrările repartizate prin rezoluţie de procurorul şef secţie ori de procurorul şef serviciu şi le înregistrează în registrele secţiei sau ale serviciului; b) înregistrează lucrările în registrele de evidenţă, precum şi în alte evidenţe; c) răspund de exactitatea datelor înscrise în registre, pe care le completează zilnic, conform rubricaţiei; d) scad lucrările soluţionate în registre şi, după caz, iau măsuri de expediere sau arhivare a acestora; e) dactilografiază sau tehnoredactează lucrările repartizate de grefierul şef secţie sau de grefierul şef serviciu; f) întreţin în condiţii corespunzătoare calculatorul sau maşina de scris; g) exercită orice alte atribuţii dispuse de grefierul şef secţie sau de grefierul şef serviciu ori de procurorul şef secţie sau de procurorul şef serviciu; h) răspund pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la lit. a)-g).

    În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), (2) şi (3), grefierii au obligaţia de a păstra secretul profesional şi confidenţialitatea lucrărilor.

În domeniul justiţiei, în primul rând, a fost reglementat Codul deontologic al magistraţilor prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii 144/2005, publicat în Monitorul Oficial 382/06.05.2005, ulterior abrogat prin adoptarea unui nou Cod deontologic al judecătorilor şi procurorilor, prin Hotărârea Consiliului

Superior al Magistraturii 328/24.08.2005, publicat în Monitorul Oficial 815/08.09.2005, având în vedere necesitatea de a le asigura acestora o poziţie morală care să le dea autoritatea de a urmări penal, a judeca şi pedepsi.În al doilea rând, a fost adoptat Codul deontologic al personalului auxiliar de specialitate de al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, prin decizia 144/2005 din data de 26 aprilie 2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicat în Monitorul Oficial 382/6 mai 2005, având în vedere faptul că activitatea concretă desfăşurată de personalul auxiliar îl pune în situaţii de vulnerabilitate şi îl poate expune la riscuri profesionale dacă nu acţionează conform cu standarde de conduită stabilite, pentru protejarea prestigiului justiţiei.

Aşa cum stabileşte articolul 1 din Legea 567/9 decembrie 2004, în înfăptuirea actului de justiţie, munca personalului auxiliar de specialitate constituie un sprijin pentru magistraţi, iar competenţa şi îndeplinirea corectă a sarcinilor ce revin acestei categorii de personal joacă un rol important în buna desfăşurare a întregii activităţi a instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea.

Prin similitudine cu reglementările care îi privesc pe magistraţi, pentru personalul auxiliar au fost înscrise ca idei cadru a activităţii desfăşurate principiile fundamentale care fac funcţionabilă justiţia într-un stat de drept.

Este astfel subliniată implicarea directă a grefierului în realizarea actului de justiţie, precum şi faptul că atitudinea personalului auxiliar, care beneficiază de contactul direct cu justiţiabilii, este de natură să influenţeze percepţia asupra modului în care se realizează justiţia.

Normele de bază ale conduitei personalului auxiliar- Apărarea prestigiului justiţiei- Exercitarea cu profesionalism a atribuţiilor de serviciu- Păstrarea confidenţialităţii- Imparţialitatea- Abuzul în funcţie şi conflictul de interese- Atitudinea în profesie şi în afara acesteia

Înregistrarea dosarelor penale.

Instituirea numărului unic.În faza de urmărire penală, orice plângere, sesizare sau denunţ se

înregistrează în evidenţa cauzelor penale, atribuindu-se număr unic în conformitate cu prevederile Ordinului comun nr. 10/2004, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Înregistrarea dosarelor în evidenţa cauzelor penale se face în registrul R 2, în sistem partidă, în sensul că după atribuirea numărului unic, până la soluţionarea cauzei, toate menţiunile privind circuitul dosarului între unităţile de parchet şi unităţile poliţiei judiciare se înregistrează în partida numărului acordat iniţia.

Aşadar, toate adresele, solicitările către diverse instituţii, revenirile acestor solicitări, dispunerea constatărilor sau expertizelor etc., poartă numărul iniţial de înregistrare al dosarului penal şi se operează ca atare în registrul R 2.

În registrul R 2 este prevăzută rubricaţia ce trebuie completată după acordarea numărului unic oricărui dosar penal, după cu urmează :- numărul dosarului şi data înregistrării;- numele procurorului care supraveghează sau efectuează urmărirea penală;- cine a făcut sesizarea şi data sesizării – obiectul pe scurt al cauzei, încadrarea juridică şi data săvârşirii faptei;- numele şi prenumele făptuitorului, iar pentru minorii şi tinerii între 18-20 ani se va menţiona şi data naşterii;- date despre partea vătămată/civilă (sex, relaţia victimei cu autorul) precum şi paguba reclamată;- organul întâi sesizat şi data sesizării acestuia;- data începerii urmăririi penale;- data punerii în mişcare a acţiunii penale;- data arestării preventive;- activitatea de urmărire penală proprie sau de supraveghere (participare la cercetări, dispoziţii date de procuror, infirmări, redeschidere, restituiri la organele de cercetare penală);- propunerea de soluţionare a organelor de cercetare a organelor poliţiei judiciare pentru fiecare făptuitor, învinuit/inculpat;- soluţia dispusă de procuror şi data :- rechizitoriu, încadrare juridică, pagubă reţinută;- neurmărirea penală şi temeiul juridic;

- măsuri în scop de prevenire (sesizări, măsuri de ocrotire);- corespondenţa (data expedierii/ intrării, cui s-a expediat, obiectul

corespondenţei).Toate menţiunile de la atribuirea numărului unic până la soluţionarea cauzei,

sunt efectuate, pe baza rezoluţiei conducătorului unităţii de parchet, de către primul grefier iar în lipsa acestuia de grefierul desemnat în acest sens.

Organizarea activităţii personalului auxiliar este reglementată prin Ordinul nr. 2850/C/ 25 octombrie 2004 al Ministerului Justiţiei pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară a parchetului, publicat în Monitorul Oficial nr.1087/23 noiembrie 2004.

Pentru asigurarea evidenţei unitare a activităţii de urmărire penală şi a aplicării prevederilor art. 218 alin.1 şi 2 din Codul de procedură penală, s-a dispus de către Parchetul de pe lîngă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie , instituirea numărului unic.

Numărul unic este numărul atribuit iniţial de unitatea de parchet din registrul de evidenţă propriu, pentru înregistrarea fiecărei sesizări cu caracter penal.

Numărul unic se atribuie atît sesizărilor primite direct de unităţile de parchet cît şi celor primite de organele de poliţie din raza de competenţă şi comunicate parchetului, conform prevederilor art 218 alin1şi 2 din Codul de Procedură Penală.

După ce au fost sesizate într-unul din modurile arătate în art.221 alin 1 din Codul de Procedură Penală, organele de poliţie vor încunoştiinţa de îndată în scris, parchetele care le supraveghează activitatea, despre infracţiunile de care au luat cunoştiinţă, anexînd şi actul de sesizare.

Unităţile de parchet vor înregistra şi lua în supraveghere toate sesizările, atribuindu-le de îndată numărul, care va fi înscris pe actul de sesizare.

Numărul unic se va păstra atît în cazul restituirii dosarelor pentru completarea cercetărilor dispuse de procuror, cât şi în situaţia restituirii dosarelor de către instanţele de judecată, pentru aceleaşi motive.

La soluţionarea dosarului, se închide poziţia.În cazul declinărilor de competenţă care se vor dispune exclusiv de către

procuror, unităţile de parchet care primesc dosarul îi vor atribui un nou număr unic, din propriul registru de evidenţă.

În mod similar se va proceda în cazurile în care procurorul dispune preluarea unei cauze de către un organ de cercetare penală ierarhic superior, conform art 217 alin 2 din Codul de Procedură Penală.

În aceste situaţii, noul număr unic se va înscrie în spaţiul special rezervat, sub numărul unic iniţial.

În situaţiile în care se impune disjungerea cauzei potrivit art. 38 din Codul de Procedură Penală, această măsură se va dispune exclusiv de către procuror prin ordonanţă, sau după caz prin rechizitoriu.

Dosarului disjuns i se va atribui un nou număr unic de către unitatea de parchet care a dispus măsura, iar acest număr va fi înscris în fişa tip de către organele de poliţie la primirea dosarului.

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal

R E Z O L U Ţ I E

Anul ........luna.................. ziua ......ora………..

Procuror .........................................................., din cadrul Parchetului de pe lângă ......................................................

Examinând dosarul nr............./P/200.., privind pe........................................... ………...cercetat sub aspectul comiterii infr.............................................. prev. de ......................................................................................................................................................... constând în faptul că……………………………………………………………………………………....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

în temeiul art.228 al.1 C.pr.pen.

D I S P U N :

Începerea urmăririi penale faţă de ........................................................fiul/fiica lui..............................şi al.......................născut/ă la............................................în ……………….domiciliat/ă în……………………….str…………………………nr. …………bl .……sc. …… et. ………ap……….judeţ/sector………de cetăţenie………………ocupaţia…………………...studii ………………………………..antecedente penale ………………… posesor BI/CI seria ....... nr. .................. C.N.P. ........................................ în vederea cercetării sub aspectul infr.........................................................................prev de ……………………………….. motivat de faptul că, din actele premergătoare efectuate rezultă indicii care stabilesc existenţa elementelor constitutive ale infr............................ anterior arătate/ă.

P R O C U R O R,

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal

R E Z O L U Ţ I Ede confirmare a începerii urmăririi penale

Anul ........luna.................. ziua ......ora………..

Procuror, ......................................................., în cadrul Parchetului de pe lângă .....................................................

Examinând dosarul cu nr. de mai sus, privind pe .........................................................................., cercetat pentru săvârşirea infracţiun…. prev. de art. ...............................................................

C O N S T A T :

Prin rezoluţia din .................................. s-a început urmărirea penală împotriva ................................................................... pentru săvârşirea infracţiun ........ prev. de art. ………………………………..reţinându-se că ...............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

Din actele premergătoare rezultă că în cauză sunt indicii temeinice privind comiterea infracţiun.. de către .............................................................................. .

Aşa fiind, în baza art.228 alin.3 ind.1 Cod procedură penală,

C O N F I R M :

Începerea urmăririi penale faţă de ......................................................................... ........................................................fiul/fiica lui..............................şi al.......................născut/ă la............................................în….…………………domiciliat/ă …………………..……nr. …………bl .……sc. …… et. ………ap. ….judeţ/sector ………………………de cetăţenie………………ocupaţia…………………….studii…………………...antecedente penale ………………… posesor BI/CI seria ....... nr. .................. C.N.P. ........................................ pentru săvârşirea infracţiun .............. prev. de art. …………………………………………………

P R O C U R O R,

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal Data……………..

C Ă T R E, .................................................................

Vă trimitem alăturat dosarul nr. .............................................., privind pe învinuitul/ţii .......................................................................................................................................................... în care, prin rezoluţia noastră cu nr. de mai sus din data de ................................. s-a confirmat rezoluţia de începere a urmăririi penale din data de .............................., în vederea continuării cercetărilor, urmând ca acesta să ne fie înaintat cu propunere corespunzătoare.

PRIM PROCUROR, PROCUROR,

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal

Mandat de aducere

Procuror ................................................................... de la Parchetul de pe lângă ..................................................................................................

Conform dispoziţiilor art. 183 din Codul de procedură penală.

Organele poliţiei vor aduce la acest parchet, camera nr. .......... în ziua de ...... luna ..................

anul 200... ora ............ pe .................................................. fiul/fiica lui ................................ şi

al............................. de ......... ani, domiciliat în .............................................................

str. ........................................ nr. ........... bloc ....... scara ........ etaj ....... ap. ......

judeţul/sector .............................................................. pentru a fi ascultat ca

……..............................................................................................................................

Obiectul cauzei fiind……………………………………………………………………………..

..........................................................................................................................................................

Executarea mandatului se va face conform art. 184 din C. pr. pen.

Dat astăzi .......... luna .................... anul 200....

P R O C U R O R,

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal

ORDONANŢĂ CU TITLU PROVIZORIU Anul .......... luna ........................... ziua ......

................................................, procuror la Parchetul de pe lângă ....................................................................

Având în vedere rezoluţia cu nr. de mai sus....................... privind pe………………….faţă de care s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiun...... prev. de art. ……constând în aceea că, …………………………………………………………………………………….........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

Întrucât din actele dosarului reiese necesitatea interceptării şi înregistrării pe bandă magnetică sau orice alt tip de suport, a convorbirilor şi imaginilor din timpul discuţiilor purtate ................................…………………………………………………………………......................................................................................................................................................................în mediu ambiental.

În temeiul art.91/2 al.2 C.p.

A U T O R I Z E Z :

1. Interceptarea şi înregistrarea pe bandă magnetică sau orice alt tip de suport, a convorbirilor şi imaginilor din timpul discuţiilor purtate de .............................................................................................…………………………………………....

în mediu ambiental, începând cu data de ............................. ora ............, până la data .............................. ora .......... .

2. Interceptarea şi înregistrarea vor fi efectuate de Parchetul de pe lângă …………cu sprijinul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă- Serviciul de Informaţii şi

Protecţie Internă ............................................................. .

P R O C U R O R,

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal

R E F E R A T cu propunere de efectuare a unei percheziţii domiciliare

Anul ........... luna ............................ ziua

Procuror ........................................................................ din cadrul Parchetului de pe lângă ............................................................................................

Prin rezoluţia din ................................ s-a început urmărirea penală faţă de ........................................................ pentru săvârşirea infracţiunii de ............................................ prev. şi ped. de ……………………………………………….constând în aceea că ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

Având în vedere că, învinuit…. refuză să predea obiectele şi înscrisurile arătate în art.98 din C.pr.pen., tăgăduind existenţa acestora şi că există indicii temeinice că efectuarea unei percheziţii este necesară pentru strângerea probelor, în temeiul art.100 alin.3 din C.pr.pen., solicităm să dispuneţi efectuarea unei percheziţii domiciliare la următoarele adrese : .................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................………………………………………………………………………………………………………………...………………………………………………………………………………………………………………...

P R O C U R O R,

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal

C ă t r e ,

JUDECĂTORIA/ TRIBUNALUL/ CURTEA DE APEL

In temeiul disp.art.100 C.p.p, vă trimitem alăturat, referatul procurorului, prin care se

solicită efectuarea unei percheziţii domiciliare la adresa menţionată, întrucăt există date şi

indicii că la locuinţa acestuia/eia există bunuri provenite/folosite din/la săvărşirea

infracţiunii.

PRIM PROCUROR,

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal

C Ă T R E,BAROUL BUCURESTI

-SERVICIUL DE ASISTENTĂ JURIDICĂ-

In interesul cercetărilor ce se efectuează în dosarul penal cu nr. de mai sus, privind pe........................................................................., cercetat pentru săvârsirea infracţiunii prevăzute de art....................................................................., vă solicităm să desemnaţi un avocat din oficiu pentru asistenţa juridică a acestuia la data de ...................................

PRIM PROCUROR

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal

PROCES- VERBAL

Anul ........... luna ............................. ziua .......

Procuror ................................................................... din cadrul Parchetului de pe lângă ........................................................................................

În temeiul art.6 din C.pr.pen. şi art.143 alin.1/1 C.pr.pen., i-am adus la cunoştinţă numitului/ei ......................................................înainte de a-l audia, că este învinuit/ă pentru săvârşirea infracţiun ...... de .................................................... prev. de art. ............. din ..................................................................................................................., constând în aceea că ..............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

De asemenea, i-am adus la cunoştinţă învinuitului/ei că are dreptul să fie asistat/ă de un apărător şi de a nu face nici o declaraţie, întrucât ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa.

Pentru care am încheiat prezentul proces- verbal în două exemplare.

PROCUROR, AVOCAT, ÎNVINUIT,

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal

O R D O N A N Ţ Ă DE REŢINEREAnul _____ luna _____ ziua ______

________________________ procuror la Parchetul de pe lângă ______________________________

Prin rezoluţia din data de _____________________ _________________________________ s-a început urmărirea penală faţă de învinuit_______________________________________________ pentru săvârşirea infracţiun___de _______________________________________ ________________________prev. de art.________________________________din _________________ ______________constând în aceea că ____________________________________________ _____________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________________________________________________ _______________________________

Având în vedere că din actele dosarului rezultă probe/indicii temeinice că învinuitul a săvârşit infracţiun___ mai sus menţionat_ .

În temeiul art.143 alin 1 din Codul de procedură penală,

D I S P U N:

1. Reţinerea învinuit_______________________________ fiul/fiica lui __________ şi ________, născut/ă la ____________, în _____________, judeţ/sector__________________, domiciliat/ă în _________________, str.____________________, nr.___, bl.___, sc.____, et.___, ap.____, judeţ/sector _________,CNP____________________________, pe o durată de 24 ore, începând de la __________________, ora_______ până la _______________, ora_______.

2. Potrivit dispoziţiilor legale organele de poliţie vor reţine şi vor preda pe învinuit/ă la Arestul __________________________________.

3. Administraţia locului de reţinere va primi şi va reţine pe învinuit/ă timp de 24 ore, şi ne va înainta dovada de executare a măsurii reţinerii.

P R O C U R O R,

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal

PROCES-VERBAL

încheiat astăzi ........................ ora ......

În conformitate cu dispoziţiile art. 1371 alin. 3 c.pr.pen. am adus la cunoştinţă telefonic la nr. de telefon ................ domnului/doamnei ...................., persoană desemnată de învinuit(ul/a)/inculpat(ul/a) ............................................., faptul că împotriva acest(uia/eia) s-a luat măsura reţinerii pentru o durată de ..... ore, de la .......... până la ..........., inclusiv, şi că acesta/aceasta se află încarcerat/încarcerată la ......................................

P R O C U R O R,

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal

C Ă T R E, Penitenciarul ( Arestul)….

Vă facem cunoscut că învinuit… /inculpat ……………………..fiul\fiica lui………………….şi al………………născut/ă la data de ………………în ………………….jud…………………………………........, CNP…………………….., starea civilă………………., stagiul militar…………………….., cercetat/ă în dosarul nr……………….al………………………………………..pentru săvârşirea infracţiun… prev. de art…………..., a fost reţinut/ă pe o perioadă de …………..prin ordonanţa nr……………………

Întrucât în cauză nu se impune sesizarea instanţei de judecată cu propunere de luare a măsurii arestării preventive , învinuitul/inculpatul va fi pus în libertate la expirarea duratei reţinerii, dacă nu este arestat preventiv sau reţinut în altă cauză.

Procuror Prim Procuror

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal

O R D O N A N Ţ Ă privind obligarea de a nu părăsi localitatea

Anul .......... luna ........... ziua .......

........................................................ procuror la Parchetul de pe lângă .......................................................................

Examinând actele de urmărire penală efectuate în dosarul cu nr. de mai sus privind pe ......................................................................., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prev .de art…………………………………………………………………………………..

C O N S T A T:Prin rezoluţia din ...................... a fost începută urmărirea penală împotriva

învinuitului/ei ........................................................................ fiul/fiica lui ............................. şi ............................, născut/ă în anul .........., luna................, ziua .............., în localitatea ......................................................., judeţ/sector............................., de cetăţenie……………….., studii…………………………………......................., situaţia militară..............................., loc de muncă..........................................., ocupaţia ...................................................., domiciliat/ă în localitatea................................................., str.. ................................................................. nr. ......... , bl. ............ , sc. ........., et. ......... , ap. ........ , judeţ/sector .................... , antecedente penale ......................................... .C.N.P..................................................., pentru faptul că ………………………………………………………………………………………………………………... ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ce constituie infracţiunea de ................................................ prevăzută de art. ....................................... din ............................... şi pedepsită/e cu închisoare de la ..................... la ............................. .

Prin ordonanţa nr. ......................din data de ...............................s-a dispus reţinerea acestuia pe timp de 24 de ore, de la data ...................... , ora .................. , până la data de .................... , ora ........................... .

Săvârşirea infracţiunii de către învinuit/inculpat rezultă din:..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

Având în vedere că din acte rezultă probe/indicii temeinice că învinuitul/a inculpatul(a) a săvârşit infracţiun........... mai sus menţionată/e şi ţinând seama de împrejurările comiterii faptei………. şi de circumstanţele personale ale acest........... ,

În temeiul dispoziţiilor art. 145 din Codul de procedură penală, D I S P U N:

1. Obligarea învinuitului/ei/inculpatului(ei) ........................... de a nu părăsi localitatea ..........................., fără încuviinţarea procurorului, pe o durată de 30 de zile, începând cu ..................., până la ....................... .

2. Pe durata obligării de a nu părăsi localitatea, învinuitul(a)/inculpat(a) este obligat să respecte următoarele obligaţii: - ………………………………………………………………………………………………....

- …………………………………………………………………………………………………. - ………………………………………………………………………………………………….

- ………………………………………………………………………………………………….3. Se atrage atenţia învinuitului/ei/inculpatului(ei) că în caz de încălcare a acestei

măsuri sau a obligaţiilor sus-menţionate, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege.

4. Un exemplar al ordonanţei se înmânează învinuitului/ei/inculpatului(ei) ...... ................................. , pentru luare la cunoştinţă şi conformare.

5. Cîte un exemplar al ordonanţei se trimite secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte învinuitul/a, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră, în vederea asigurării respectării obligaţiilor impuse învinuitului/ei /inculpatului(ei).

P R O C U R O R,

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal

O R D O N A N Ţ Ă privind obligarea de a nu părăsi ţara Anul .......... luna ........... ziua .......

........................................................ procuror la Parchetul de pe

lângă .......................................................................Examinând actele de urmărire penală efectuate în dosarul cu nr. de mai sus privind

pe ......................................................................., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prev .de art…………………………………………………………………………………..

C O N S T A T:Prin rezoluţia din ...................... a fost începută urmărirea penală împotriva

învinuitului/ei ........................................................................ fiul/fiica lui ............................. şi ............................, născut/ă în anul .........., luna................, ziua .............., în localitatea ......................................................., judeţ/sector............................., de cetăţenie……………….., studii…………………………………......................., situaţia militară..............................., loc de muncă..........................................., ocupaţia ...................................................., domiciliat/ă în localitatea................................................., str.. ................................................................. nr. ......... , bl. ............ , sc. ........., et. ......... , ap. ........ , judeţ/sector .................... , antecedente penale ......................................... .C.N.P..................................................., pentru faptul că ………………………………………………………………………………………………………………... ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

ce constituie infracţiunea de ................................................ prevăzută de art. ....................................... din ............................... şi pedepsită/e cu închisoare de la ..................... la ............................. .

Prin ordonanţa nr. ......................din data de ...............................s-a dispus reţinerea acestuia pe timp de 24 de ore, de la data ...................... , ora .................. , până la data de .................... , ora ........................... .

Săvârşirea infracţiunii de către învinuit/inculpat rezultă din:........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

Având în vedere că din acte rezultă probe/indicii temeinice că învinuitul/a inculpatul(a) a săvârşit infracţiun........... mai sus menţionată/e şi ţinând seama de împrejurările comiterii faptei………. şi de circumstanţele personale ale acest.........……….. ,

În temeiul dispoziţiilor art. 145/1 din Codul de procedură penală, D I S P U N:

1. Obligarea învinuitului/ei/inculpatului(ei) ........................... de a nu părăsi ţara..........................., fără încuviinţarea procurorului, pe o durată de 30 de zile, începând cu ..................., până la ....................... .

2. Pe durata obligării de a nu părăsi ţara, învinuitul(a)/inculpat(a) este obligat să respecte următoarele obligaţii:

- …………………………………………………………………………………………………. - ………………………………………………………………………………………………….

- …………………………………………………………………………………………………. - ………………………………………………………………………………………………….3. Se atrage atenţia învinuitului/ei/inculpatului(ei) că în caz de încălcare a acestei măsuri sau

a obligaţiilor sus-menţionate, se poate lua împotriva sa una din celelalte măsuri preventive prevăzute de lege.

4. Un exemplar al ordonanţei se înmânează învinuitului/ei /inculpatului(ei)....................................... , pentru luare la cunoştinţă şi conformare.

5. Cîte un exemplar al ordonanţei se trimite secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte învinuitul/a)/inculpat(a), jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră, în vederea asigurării respectării obligaţiilor impuse învinuitului/ei /inculpatului(ei).

P R O C U R O R,

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal

Data...............

Către INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI ...........................

Poliţia Oraşului .................

În temeiul art. 1451 C.pr. pen. rap. la art. 145 C.pr. pen., vă trimitem alăturat un exemplar al ordonanţei nr. ........... /P/200... din ...............200... a Parchetului de pe lângă................................................., în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin învinuitului/ei/inculpatului(ei) domiciliat/ă în oraşul....................., str. .....................nr........., judeţul..................

,

PRIM- PROCUROR,

Red./dact. .....ex.

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal

Data...............

CătreDIRECTIA GENERALĂ DE POLIŢIE A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI

Poliţia Sectorului.................

În temeiul art. 1451 C.pr. pen. rap. la art. 145 C.pr. pen., vă trimitem alăturat un exemplar al ordonanţei nr. ........... /P/200... din ...............200... a Parchetului de pe lîngă................................................., în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin învinuitului/ei/inculpatului(ei) domiciliat/ă în Bucureşti....................., str. .....................nr........., bl................, scara........, et........, apart........., sector......... .

PRIM- PROCUROR,

Red./dact. .....ex.

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal

Data......................

Către INSPECTORATUL GENERAL AL JANDARMERIEI ROMÂNE

Sediul ....................................................................

.....................................................................

În temeiul art. 1451 C.pr. pen. rap. la art. 145 C.pr. pen., vă trimitem alăturat un exemplar al ordonanţei nr. ........... /P/200... din ...............200... a Parchetului de pe lîngă................................................., în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin învinuitului/ei/inculpatului(ei) domiciliat/ă în Bucureşti....................., str. .....................nr........., bl................, scara........, et........, apart........., sector......... .

PRIM- PROCUROR,

Red./dact. .....ex.

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal

Data......................

Către

POLIŢIA COMUNITARĂ SECTOR……………Sediul ....................................................................

.....................................................................

În temeiul art. 1451 C.pr. pen. rap. la art. 145 C.pr. pen., vă trimitem alăturat un exemplar al ordonanţei nr. ........... /P/200... din ...............200... a Parchetului de pe lîngă................................................., în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin învinuitului/ei/inculpatului(ei) domiciliat/ă în Bucureşti....................., str. .....................nr........., bl................, scara........, et........, apart........., sector......... .

PRIM- PROCUROR,

Red./dact. .....ex.

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal

Data......................

Către

DIRECŢIA GENERALĂ DE PAŞAPOARTESediul ....................................................................

.....................................................................

În temeiul art. 1451 C.pr. pen. rap. la art. 145 C.pr. pen., vă trimitem alăturat

un exemplar al ordonanţei nr. ........... /P/200... din ...............200... a Parchetului de pe lîngă................................................., în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin învinuitului/ei/inculpatului(ei) domiciliat/ă în Bucureşti....................., str. .....................nr........., bl................, scara........, et........, apart........., sector......... .

PRIM- PROCUROR,

Red./dact. .....ex.

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal

......................2007

Către

INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂSediul ....................................................................

.....................................................................

În temeiul art. 1451 C.pr. pen. rap. la art. 145 C.pr. pen., vă trimitem alăturat un exemplar al ordonanţei nr. ........... /P/200... din ...............200... a Parchetului de pe lîngă................................................., în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin învinuitului/ei/inculpatului(ei) domiciliat/ă în Bucureşti....................., str. .....................nr........., bl................, scara........, et........, apart........., sector......... .

PRIM- PROCUROR,

Red./dact. .....ex.

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal

O R D O N A N Ţ Ă privind prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi ţara

Anul .......... luna ........... ziua .......

Procuror……………………………., de la Parchetul de pe lângă…………………………………………..

Examinând actele de urmărire penală efectuate în dosarul privind pe învinuitul/a /inculpatul (a) .....................................................................................

CONSTAT:

In fapt………………………………………………………………………………………………………...…………………………………………………………………………………………………….………………………………………………………………………………………………………….……………………………………………………………………………………………………….

Prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi ţara, se impune a fi dispusă faţă de învinuitul/a /inculpatul (a)……………………………………………………………………………… pentru bunadesfăşurare a urmăririi penale, fiind aplicabiledispoziţiile art.143 alin. 1 din C.pr.pen., iar pentru infracţiunile săvârşite, legea prevede o pedeapsă mai mare de …………….închisoare.

Avînd în vedere ( ex: modul de operare, valoarea prejudiciului cauzat părţilor vătămate şi necesitatea stabilirii întregii activităţi infracţionale a învinuitului/ei inculpatului/ei..................................................................................... şi a grupului infracţional organizat), în temeiul dispoziţiilor art. 1451 C.pr. pen. rap. la art. 145 C.pr. pen.,

DISPUN:

I. Prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi ţara, fără încuviinţarea procurorului faţă de:învinuitul/a /inculpatul (a) ………………………………………fiul lui……………. şi……………, născut la data de ………………………..în………………., judeţul……………………, de cetăţenie………………, studii…………, ocupaţie …………………., stare civilă ………………………… stagiul militar………………………., domiciliat în ……………………, str. ………………………………. nr………….., bl…………, scara……….., apart…………, judeţul…………………, cu reşedinţa în…………………, …………………………nr……, bloc……, scara……., et……, apart….., sectorul……., posesor al C.I. seria ….. nr ………………. , eliberată la data de …………..de Poliţia…………………., CNP……………………….,cercetat pentru săvârşirea infr.prev. de ………………………...pe o durată de 30 de zile, începând cu data de…………………………, până la data de …………………………..inclusiv.

.II. Pe durata prelungirii măsurii obligării de a nu părăsi ţara învinuitul/a /inculpatul (a) , va

trebui să respecte următoarele obligaţii:

- ……………………………………………………………………….- ……………………………………………………………………….- ……………………………………………………………………….- ……………………………………………………………………….

III. I se atrage atenţia învinuitului/ei /inculpatului/ei că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a acestei măsuri sau a obligaţiilor sus-menţionate, măsura obligării de a nu părăsi ţara va fi înlocuită cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege .

IV. Cîte un exemplar al ordonanţei se înmânează învinuitului/ei /inculpatului/ei pentru luarea la cunoştinţă şi conformare.

V. Cîte un exemplar al ordonanţei se trimite secţiilor de poliţie în a căror rază teritorială locuieşte învinuitul/a /inculpatul (a) , jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, şi organelor de frontieră, în vederea asigurării respectării obligaţiilor impuse inculpaţilor.

P R O C U R O R,

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal

Data......................Către

INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI ........................... Poliţia Oraşului .................

DIRECTIA GENERALĂ DE POLIŢIE A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI Poliţia Sectorului.................

INSPECTORATUL GENERAL AL JANDARMERIEI ROMÂNE

Sediul ....................................................................

POLIŢIA COMUNITARĂ SECTOR…………… Sediul ....................................................................

DIRECŢIA GENERALĂ DE PAŞAPOARTE Sediul ....................................................................

INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ Sediul ....................................................................

În temeiul art. 1451 C.pr. pen. rap. la art. 145 C.pr. pen., vă trimitem alăturat o copie a ordonanţei nr. ....... /P/200.. din.................................., prin care Parchetul de pe lângă ......................................................................................a dispus prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi ţara faţă de ..........................................

PRIM- PROCUROR,

Red./dact. .....ex.

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal

O R D O N A N Ţ Ă

privind punerea în mişcare a acţiunii penale Anul.......... luna...........ziua..........

...............................................procuror la Parchetul de pe lângă...................................................Văzând actele de urmărire penală din dosarul cu nr. de mai sus privind pe învinuitul/a ............................................................................ faţă de care s-a început urmărirea penală prin rezoluţia din ................ şi având în vedere că din acte rezultă probe/indicii temeinice, că a săvârşit infracţiun..........prev. de art. ............. din ................. prin aceea că ..............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................În baza art. 235 C. pr. pen.

D I S P U N:

Punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva lui ...................................................................... fiul/fiica lui .......................... şi .............................. născut/ă în anul ............. luna .......... ziua ....... în ............................ judeţul/sector ................. domiciliat/ă în .............................................................................. str. ........................................... nr. ..... , bl. ......... , sc. ...... , et. ..... , ap. ....... , judeţ/sector ........................... cetăţenie ............... , ocupaţia ........................... , studii....................................................... pentru infracţiun.......... prev. de art. ........................... din ........................................................

P R O C U R O R,

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal Comunicare cu privire la punerea

în mişcare a acţiunii penale

CĂTRE,INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI

.................................................................... - cazierul judiciar -

În conformitate cu art.11 din Legea nr. 290/2004, vă comunicăm următoarele privind pe:Numele .............................. prenumele ...................................

Numele avut anterior................................................................ Porecle şi nume false................................................................Fiul/fiica lui ...........................şi al (a).......................................Născut(ă) în anul ................. luna ................ ziua.................. jud. ..............................................................

Identitatea s-a stabilit prin .......................……………………………………………………. S-a pus în mişcare acţiunea penală în dosarul nr. ................. din ................... pentru fapta

prev. şi ped. de ............................... , săvârşită prin aceea că: ........................................................................………………………………………………………….................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

PRIM - PROCUROR,

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal

R E F E R A T cu propunere de luare a măsurii arestării preventive

Anul ............. luna.................ziua ...........

..............................................................., procuror la Parchetul de pe lângă ............................................................................... .

Prin rezoluţia din data de ........................... a Parchetului de pe lângă ......................................................... s-a început urmărirea penală faţă de învinuit(ul/a)/inculpat(ul/a)........................................................................... fiul/fiica lui .................................. şi .........................................., născut/ă în anul ............. , luna............ , ziua............, în localitatea ..................................... , judeţ/sector.............................. , de cetăţenie ......................................, studii ..................................................., situaţia militară ................................... , loc de muncă ................................................... , ocupaţia .......................................... , domiciliat/ă în localitatea ............................................ , str. ..............................................., nr. .............. , bl. ............ , sc. ......, et. ...... , ap. ........., judeţ/sector ....................... , antecedente penale....................................., C.N.P. ........................................., pentru faptul că............................................................................ ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ce constituie

Luat în evidenţă

Semnătura ____________

infracţiunea ............................................. de……………………. prevăzută de art. .......................... din ......................................... şi pedepsită cu închisoare de la .............. la .................................................. .

Prin ordonanţa nr. ....................... din data de ................... , Parchetul de pe lângă .............................................................. a luat faţă de învinuit(a)/inculpat(a) măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, de la data de ........................ ora................ , până la data de ........................ ora ..................... .

Prin ordonanţa nr. ..................... din data de ..................... a Parchetului de pe lângă ......................................................... a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de învinuit(/a)/inculpat(/a).............................................................................. .

Săvârşirea infracţiunii ...........................................................de către învinuit(/a)/inculpat(/a) rezultă din ……………………………………………………………………. ..........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

Din probele administrate a rezultat că învinuitul/inculpatul se află în situaţia prevăzută de art. 148 lit. ....... din Codul de procedură penală, întrucât, .......................................................................................................................................................... ..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

Având în vedere că măsura arestării preventive este necesară în interesul urmăririi penale, în temeiul art. 146/1491 Cod procedură penală, solicităm instanţei luarea măsurii arestării preventive a învinuitului(ei)/inculpatului(ei) ....................................................... pe o perioadă de ................... zile, începând cu data de ......................... până la data de .......................................... .

P R O C U R O R,

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal C Ă T R E,

.................................................................

În temeiul art. 146/1491 din Codul de procedură penală, vă trimitem alăturat referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive a învinuitului(ei)/inculpatului(ei)..………….........................................................cercetat pentru săvârşirea infracţiun... de…………………. , întocmit de procuror, împreună cu dosarul cauzei (file ...........)

Precizăm că învinuit/ inculpat... se află în Arestul............................... şi este asistat de avocat …………..........................................(telefon ...............) şi va fi adus în faţa instanţei la termenul stabilit de dumneavoastră.

PRIM - PROCUROR ,

……../ex…

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal

R E F E R A TAnul ...... luna ........... ziua ........

Procuror ....................................................., din cadrul Parchetului de pe lângă .................................................................................... .

Prin rezoluţia din data de ...................... al Parchetului de pe lângă ..........................................................., s-a început urmărirea penală faţă de învinuitul ............................................................., fiul lui ...................... şi al ................................., născut la ......................, în ............................................, domiciliat în.............................., judeţ/sector ............................., str. ........................................., nr. ....... , sc. .........., et........, ap......., C.N.P. ........................................, B.I./C.I., seria ..........., nr. ........................... , pentru faptul că ..............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

Prin ordonanţa nr. ...................... din data ..................... s-a dispus reţinerea pe o durată de 24 de ore de la data de .................. ora ............ la data de ................... ora …………

Prin ordonanţa nr. ........................ din data de ...................... al Parchetului de pe lângă ......................................................................., s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de inculpatul ................................................., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de ........................ din ................................ .

Prin încheierea din data de .........................., Judecătoria/Tribunalul/Curtea de Apel ........................... a dispus arestarea preventivă a inculpatului ............................. pe o durată de .............. zile de la data ............... până la ....................... şi s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. ..................... din data de .......................... .

În cauză se impune prelungirea duratei arestării preventive întrucât se menţin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii – art…………din Codul de procedură penală- .................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... şi au intervenit temeiuri noi – art…………………………din Codul de procedură penală - ..........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

În vederea terminării urmăririi penale, urmează a fi efectuate următoarele acte:- .....................................................................................;- .....................................................................................;- ..................................................................................... .

Faţă de cele expuse, în baza art. 155 şi urm. din Codul de procedură penală, solicităm instanţei de judecată prelungirea duratei arestării preventive cu .......... zile, începând cu data de .......................... până la .......................... inclusiv.

P R O C U R O R,

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal Data …………..

C O M U N I C A R EVă comunicăm alăturat o copie a rezoluţiei/ordonanţei cu nr de mai sus din data

de.................................. a acestui parchet, prin care s-a dispus……………..Împotriva rezoluţiei/ordonanţei puteţi face plângere la Primul Procuror al Parchetului de pe lângă............................................................în termen de …………..zile, de la data primirii comunicării.

P R O C U R O R,……../ex.2

Dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare P R O C E S – V E R B A L

Astăzi, ziua.......... luna..................... anul 200...

Subsemnatul agent............................................................................... având de înmâmat comunicarea nr.................. emisă de ................................................................................................ m-am deplasat în satul/comuna/oraşul/municipiul.......................................................str....................................................................... nr.............. bloc....................scara.................etaj..............apart............. judeţ/sector.............................. la adresa numitului.....................................................................................................

1. Găsind pe........................................................................................... destinatar, soţ, rudă cu destinatarul, persoană care locuieşte cu destinatarul, portar, administrator, serviciul de registratură sau funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei, serviciul personal, administraţia spitalului, comandamentul unităţii militare, administraţia locului de deţinere *):

a) acesta a primit semnând în faţa noastră;b) refuzând primirea, am afişat actul;c) primind actul a refuzat să semneze de primire;d) primind actul, nu a putut să semneze de primire

deoarece...................................................................…………………………………………………………

2. Am afişat actul: pe uşa principală a locuinţei destinatarului; pe uşa principală a clădirii, hotelului*):

a) persoana prevăzută la pct. 1 a refuzat primirea;b) nici o persoană de la pct. 1 nu a fost găsită;c) în lipsa persoanelor de la pct. 1 nu s-a putut afla când cel căutat poate fi găsit;d) persoana căutată schimbându-şi adresa, nu s-a putut afla noua adresă (noua adresă

este).....................……………………………………………………………………………………………e) persoana căutată fiind o organizaţie, instituţie, s-a refuzat primirea.

Semnătura agentului Semnătura primitorului actului

L.S. .................................................................Calitatea în care a primit actul......................................................

Actul de identitate al primitorului......................................................

*) Se vor sublinia cuvintele care corespund modului de îndeplinire a procedurii.

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal

C ă t r e,…………………………………………………………..Adresa………………………………………………….

Vă trimitem un exemplar al ordonanţei nr…………… din …………..Amenda aplicată, precum şi cheltuielile judiciare, urmează să le plătiţi la Trezoreria Sector

…. Bucureşti, contul …………….. iar chitanţele doveditoare să le prezentaţi la sediul Parchetului de pe lângă ………………………din str……………….. nr……., sector……, camera………...

PROCUROR,

……../ex.2

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal Data ………………………

C Ă T R E,

INSPECTORATUL POLIŢIEI JUDEŢENE ……………….

- CAZIER

Vă facem cunoscut faptul că, în dosarul nostru cu nr. ..................../P/................... a fost cercetat în stare de …………………… învinuitul.............................. fiul lui ...........................şi al....................................., născut la.......................................... în .................................., jud. ....................., cu domiciliul în ….............................................. nr.......... bl.............. ap............... posesor BI/CI seria ........................nr........................., CNP……………………… antecedente penale…………………………pentru săvârşirea infr.prev. de art. ...............................................................

Prin ORDONANŢA nr…………… din data de ………………….. , în conformitate cu dispoziţiile art. 249 al.3 C.p.p. rap. la art.11 pct.1 lit.b C.p.p. şi art.10 lit.b1 C.p.p., cu referire la art.181 C.p. şi art.91 lit.c C.p., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului, aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, respectiv a unei amenzi administrative în cuantum de ........................ROL.

PRIM - PROCUROR,

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal Data ………………………

C Ă T R E,

ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE………………..

În conformitate cu dispoziţiile art.442 şi 443 C.p.p. şi art.130 din Ordonanţa nr.92/2003, vă trimitem spre executare extrasul dispozitivului ordonanţei nr............................, prin care numitului/ ei fiul/fiica lui ...........................şi al....................................., născut/ă la.......................................... în .................................., jud. ....................., cu domiciliul în ….............................................. nr.......... bl.............. ap............... posesor BI/CI seria ........................nr........................., CNP…………………………………... i s-a aplicat o amendă cu caracter administrativ în sumă de ............................... lei şi a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de ........................... lei.

E X T R A S

Din dispozitivul ordonanţei nr. ....................... din ..............................

D I S P U N

Scoaterea de sub urmărire penală pentru fapta prev. de art. ...................................... şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, constând în amendă administrativă în cuantum de...............................................................

PRIM PROCUROR,

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal Comunicare cu privire la scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale

Jurnal nr. ………………………data de primire ......................

C Ă T R E ,Inspectoratul de Poliţie al judeţului .............................

- Cazier judiciar –

În conformitate cu art.11 din Legea nr.290/2004, vă comunicăm următoarele date privind pe: Numele de familie: ...............................................Prenumele: ..........................................................Nume anterior: .....................................................Fiul/ fiica lui ......................................... şi al (a) ..........................................Născut(ă): anul .........luna ........................ziua ...... CNP ..................................................în: localitatea .................................... judeţul ................................... ţara ..........................Cetăţenie: ............................................................Domiciliat (ă) în: localitatea .............................. str. ................................................. nr............... bl................ scara ................, etaj ............., ap. ................... judeţ/ sector ......................

Identitatea: S-a stabilit prin: .............................., serie ..........., nr.............. eliberat de ………… Porecle şi nume false: .................................................................. de profesie ....................................................... Prin ordonanţa nr. ............................... din data de ................................. în dosarul nr……………..din data de _______________s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală/ încetarea urmăririi penale cf. art. ........... pentru infracţiunea de...................................................... prevăzută şi pedepsită de .................................................................................................................... şi s-a dispus .........................................................................................................................................

L.S. ..................................................

Luat în evidenţă

Data ...........................Semnătura .................

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal

PROCES- VERBAL

Anul .................. luna ................ ziua................

Procuror .................................................................., de la Parchetul de pe lângă

........................................, constatând că în dosarul cu nr. de mai sus, privind pe................................................învinuit.../inculpat…pentru săvârşirea infracţiunii de ……………………………………………..prev. şi ped. de art. ............................. din ............................ au fost efectuate toate actele de urmărire penală necesare, în baza art.250 C.pr.pen. am chemat pe învinuit .../ inculpat ... punându-i în vedere că are dreptul să ia la cunoştinţă de materialul de urmărire penală de la dosar şi arătându-i încadrarea juridică a faptelor săvârşite.

După ce i-am pus la dispoziţie dosarul şi a luat la cunoştinţă de întreg conţinutul acestuia, am întrebat pe învinuit .../ inculpat ... dacă are de formulat cereri noi sau dacă vrea să facă declaraţii suplimentare.

Învinuitul a declarat următoarele: ....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

A fost asistat de ..................................................................... apărător ales/ din oficiu. Acest proces- verbal a fost întocmit într-un singur exemplar.

PROCUROR, Învinuit .../ Inculpat

Apărător,

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal Data ……………….

C Ă T R E, .................................................................

Conform art. 264 C.p.p. vă trimitem alăturat, dosarul nr................................................privind pe inculpat……………………………………………………………………………............................................................................................................................................................................conţinând .......... file, volume........., în vederea judecării cauzei. Rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, potrivit disp. art. 264 alin. 3 din C.p.p. Totodată, vă trimitem şi ..... copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicat/e inculpat….........aflat în......................... ......................................

Durata arestării preventive expiră la datele de.................................

Se anexează corpuri delicte.............................................................................................………………………………………………………………………………………………………

PROCUROR, PRIM - PROCUROR,

Red./dact. .....ex.

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal Data ..............................

C Ă T R E,

ARESTUL INSPECTORATULUI DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI ………………………….. .

Vă facem cunoscut că inculpatul/a .................................................................................

deţinut/ă în baza mandatului de arestare preventivă nr. ........... din........................, emis de

..................................................................................... a fost trimis/ă în judecată la ……………..

.......................................................................... prin rechizitoriul nr.............din........................

În consecinţă inculpatul/a urmează a fi ţinut/ă la dispoziţia instanţei.

PROCUROR, PRIM - PROCUROR,

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal

C Ă T R E,

INSPECTORATUL POLIŢIEI……………………

- CAZIER JUDICIAR-

Vă comunicăm următoarele privind pe:

Numele de familie .....................................- fiul/ fiica lui .............................

şi ..........................., născut la ............................., în ................................,

jud..........................., cetăţean român, cu domiciliul

în ........................................................., nr...................., jud. .............................., posesor

BI/ CI seria ...... nr...................................., CNP ......................................................

În dosarul nr................../P/............. s-a reţinut în sarcina învinuit............................ comiterea infr. prev. de art...........................................................................................………….

Prin Rechizitoriul din .............................., s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpat…………………………………………………………………………pentru comiterea infracţiunii prev. de art..................................

PRIM- PROCUROR,

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal

C Ă T R E, Secţia …Poliţie

În conformitate cu art. 231 C.p.p., vă restituim dosarul nostru cu numărul de mai sus privind pe înv.………………………., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art…………din ……………., în vederea continuării cercetărilor penale în sensul celor dispuse în cuprinsul ordonanţei.

Dosarul conţine ….file.

PROCUROR, PRIM-PROCUROR,

Red./dact. .....ex.

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal

C Ă T R E,__________________________________________________________________________________________________________________________________

Vă comunicăm că prin Ordonanţa cu numărul de mai sus, din data de _________, în temeiul art.2491 Cpp. rap. la art. 11 pct.1 lit .b şi art. 10 lit. b1 şi d art.181Cp. şi art.91 lit. c din Cp., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală sub aspectul săvârşirii infr. prev.de art………………………………………… şi vi s-a aplicat sancţiunea cu caracter administrativ, amendă în sumă de………………RON şi aţi fost obligat (ă) la plata cheltuielilor judiciare în sumă de……………………….RON. Împotriva ordonanţei puteţi face plângere la primul procuror al Parchetului de pe lângă __________ în termen de 20 de zile dela data primirii comunicării. Sumele respective le veţi achita la Admnistraţia Financiară de domiciliu, în contul nr. _____________deschis la Trezoreria statului din ____________ – pentru amendă administrativă şi contul nr.______________ pentru cheltuieli judiciare în termen de 15 zile de la comunicare sau delaprimirea răspunsului privind modul desoluţionare a plângerii.

Chitanţele eliberate le veţi depune de îndată la grefa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu sediul în Bucureşti str. Scaune nr.1-3, sectorul 3, în vederea închiderii dosarului.

În cazul neachitării sumelor susmenţionate se va proceda la executarea silită.

PROCUROR,

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ .................................................................Dosar nr. ........................../ .....................Nr. operator date cu caracter personal

C ă t r e,ADMINISTRAŢIA FINANCIARĂ A

______________________________________

În conformitate cu dispoziţiile art.442 şi 443 Cpp şi art.4 lit.h şi art.17 din O.G. nr.11/1996, vă trimitem, spre executare, extras din dispozitivul Ordonanţei nr.__________________ din ___________ prin care

numitul/a: _________________________________________

fiul/fiica lui: _________________ şi _______________________ ,

născut la data de________________________________________

posesor: ________ seria : ____________nr.:_____________

C.N.P.: ______________________________

domiciliul:________________________________________________________, i s-a aplicat o

amendă cu caracter administrativ în sumă de .......................... lei şi a fost obligat la

plata cheltuielilor judiciare în sumă de ............................ lei.Urmează să ne confirmaţi primirea.

E X T R A S

Din dispozitivul ordonanţei nr. _____________________

Scoaterea de sub urmărire penală pentru fapta prev. de art. ________________________________________ , a înv. ____________________________________, din _________________________________________________________________________________.

Aplicarea amenzii cu caracter administrativ de ............................. lei,

Obligarea la plata cheltuielilor judiciare în sumă de .......................... lei.

P R O C U R O R,

ROMÂNIA Extras de pe: MINISTERUL PUBLIC -ordonanţele de scoatere de sub urmărire ori încetare a PARCHETUL DE PE LÂNGĂ urmăririi penale Nr. __________/P/200 (nr şi data înregistrării de primire la inspectoratulData: __________Nr.operator date cu caracter personal judeţean al Ministerului de Interne)

nr. şi data înregistrării de primire la L.G.P

C ă t r e

INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI

- cazier judiciar –

În conformitate cu art.11 din Legea nr. 290/2004, vă comunicăm următoarele privind pe :

Numele: ___________________ Prenumele:____________________

Numele avut anterior :_____________________________

Fiul/fiica lui: _______________________ şi al_______________

Data şi locul naşterii:_______________________

Domiciliul:______________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________

Prin ordonanţa nr. din în baza art.249 C.p.p., art.11 pct.1 lit.b rap.la art. 10 lit.b/1 C.p.p. s-a

dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei amenzi administrative de RON pentru

săvârşirea infr.prev. şi ped. de art. 8 alin. din O.U.G.195/2002 deoarece,____________________

_____________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________

S-a revocat arestarea preventivă în cauză în baza mandatului

nr.___________________________ din _______________________ emis de

________________________________________________

PRIM PROCUROR,

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ ………………………………………cu sediul în…………………………………..............................................Dosar penal nr. ........................../ .....................

C I T A Ţ I Eemisă la…………………..luna…………………..anul 200…………………………….

Numele(denumirea persoanei juridice)……………………………………………………………………………………………………Prenumele……………………………………………………………………………………..fiul lui………………………………………şi al……………………………………………..de ani……………de profesie…………………………………………………………….din comuna,satul………………………………….strada…………………………………………………………….nr…………………. oraşul,municipiulblocul…………………scara………………………etajul………………….apart………………………….sectorul……………………. judeţulalte date privind adresa……………………………………………………………………………………………………………………...este chemat la acest parchet, camera nr……………pentru ziua………………..luna…………………………………………………anul 200…..ora……….în calitate de……………………………………în cauza privind……………………………………………….………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

În caz de neprezentare se vor aplica sancţiunile prevăzute de lege.PROCUROR,

………………………………………………………………………………………………………………………………………………….MINISTERUL PUBLICParchetul de pe lângă…………………………….Dosar nr………………………/200

DOVADA DE ÎNDEPLINIRE A PROCEDURII DE CITAREPROCES VERBAL

Astăzi………luna………………..anul 20Subsemnatul…………………………………….în calitate de……………………………………având de înmânat citaţia

În dosarul cu nr. de mai sus, m-am deplasat în comuna, satul ........................................str…………………………..nr………… oraşul,municipiul

blocul………………scara……………etaj………….apart……….sectorul ………………la adresa(sediul)numit………………….. Judeţul

…………...……………………………………………………….citat în calitate de……………………………….pentru…………..…….în ziua…...…….luna……………………………..anul 200…….ora….….la acest parchet.

1. Găsind pe………………………...………destinatar, soţ, rudă cu destinatarul, persoană care locuieşte cu

destinatarul, portar, administrator;serviciul de registratură sau funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei,serviciul personal, administraţia spitalului, comandamentul unităţii militare, administraţia locului de deţinere *):

a) aceasta a primit semnând în faţa noastră;a) refuzând primirea, am afişat actul ;b) primind actul, a refuzat să semneze de primire ;c) primind actul, nu a putut să semneze de primire

deoarece………………………………………………2. Am afişat actul pe uşa principală a: locuinţei destinatarului; clădirii;hotelului *), deoarece:a) persoana prevăzută la punctul 1 a refuzat primirea;b) nici o persoană de la pct. 1 nu a fost găsită;c) în lipsa persoanelor de la pct. 1 nu s-a putut afla data când cel citat poate fi găsit;d) persoana citată schimbându-şi adresa, nu s-a putut afla noua adresă (noua adresă

este……………...…………………………………………………………………………………………………..

e)persoana citată fiind o persoană juridică, a refuzat primirea.Observaţii………………………………………………………………………..

Semnătura primitorului actului…………………Semnătura agentului Calitatea în care a primit actul………………….

L.S. Actul de identitate al primitorului……………….*) Se vor sublinia cuvintele care corespund modului de îndeplinire a procedurii..

R O M Â N I AMINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ ………………………………………cu sediul în…………………………………..............................................Dosar penal nr. ........................../ .....................

C I T A Ţ I ECătre,

Numele________________________prenumele________________________________str.__________________nr._____blocul____scara_____etajul___, apart.______________

RECOMANDATĂ Localitatea………………………...............Nr……………. Judeţul(sectorul)………………………….

Codul poştal……………………………….Ştampila cuData sosirii

………………………………………………………………………………

CITAŢIEDosar penal nr……/200 Ştampila cu Data chemării……….. data prezentării

D O V A D AC ă t r e,

MINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ

Strada………………………….nr………Localitatea……………………………….Judeţul(sectorul)………………………...Codul poştal……………………………...

Oficiul poştal de distribuire……………….Ştampila cu Ştampila cudata înapoierii data sosiriiData înapoierii

RECOMANDATĂ NR…………………….

Oficiul poştal de distribuire……………