nicolae cabasila
TRANSCRIPT
Nicolae Cabasila, Cuvântările teologice: la Iezechiel – Hristos – Fecioara Maria. Scrieri I, studiu
introductiv şi traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2010, p.236, ISBN 978-
973-7859-66-2;
Una dintre personalităţile secolului al XIV-lea este şi cea a lui Nicolae Cabasila, redutabil
umanist isihast, laic, care a dorit să demonstreze, printr-o spiritualitate centrată liturgic şi
sacramental, că „viaţa în Hristos” poate fi trăită şi de creştinii din lume, nu doar de monahi. Este
vorba despre un isihasm în sens larg, înţeles ca o căutare a liniştii şi păcii interioare prin fixarea în
meditare a minţii, inimii şi voinţei pe Iisus Domnul, prezent sacramental în fiecare creştin iniţiat şi
încorporat în Biserică prin Sfintele Taine. Această ediţie se bucură de traducerea a nouă Discursuri
teologice în limba română şi de un excepţional studiu introductiv al diac. prof. dr. Ioan Ică jr., care
pune în valoare întreaga teologie a lui Nicolae Cabasila, mai ales mariologia acestuia drept
„antropologie ideală integrală”(p. 73). Aceste Discursuri teologice sunt legate prin tematică de
celebra sa scriere Viaţa în Hristos, pe care au pregătit-o sau însoţit-o. Unele dintre ele făcând aluzie
la un context liturgic par a fi rostite în biserică, prezentându-l pe teologul Nicolae Cabasila în
postura inedită de predicator laic bizantin. Aceste discursuri sunt adevărate tratate teologice în formă
oratorică, alcătuind trei „trilogii”: 1) o trilogie exegetică profetic-hristologică, alcătuită din trei
discursuri de explicare a sensului a două faimoase viziuni ale profetului Iezechiel: viziunea
inaugurală a teofaniei carului divin din capitolul 1 şi viziunea învierii oaselor uscate de către Fiul
Omului din capitolul 37; în exegeza sa Cabasila dezvoltă tipul de lectură patristică a lui Iezechiel,
numit tipologic-hristologic, în care stabileşte principiul fundamental: venirea în trup a lui Hristos ca
Mântuitor este tema centrală a Scripturilor şi scopul întregii creaţii; viziunea învierii oaselor este
restabilirea în patria pământului făgăduinţei care pentru creştini ea este Biserica, ce îşi are obârşie
pe Hristos, învierea lor fiind mântuirea generală a oamenilor (p. 117-118). 2) o trilogie hristologic-
soteriologică alcătuită din două discursuri la Pătimirile lui Hristos şi unul la Înălţarea Lui; în primul
discurs, ca şi în al doilea, al acestei trilogii despre patimile Mântuitorului, autorul ne descoperă cel
mai eficient lucru al înţelepciunii lui Dumnezeu - Întruparea şi Pătimirea – punând în centrul
primului discurs iubirea lui Dumnezeu, iar în al doilea dreptatea divină; Înălţarea Domnului este
anunţată din finalul discursului al doilea, arătând că cele două discursuri sunt complementare şi
trebuie văzute ca piesele componente ale unui diptic Răstignire-Înălţare. 3) o trilogie mariologic-
antropologică alcătuită din trei discursuri la Naşterea, la Buna Vestire şi la Adormirea Maicii
1
Domnului; cunoscute încă din 1925, dar fără o lectură atentă şi o receptare autentică, ele au fost
utilizate de teologii romano-catolici (de Jugie sau Gordillo) în primul rând apologetic în sprijinul
dogmelor mariologice din 1854 şi 1950., făcându-le astfel suspecte pentru teologii ortodocşi
scolastici, în ciuda eforturilor preotului Dumitru Stăniloae şi ale lui Panayotis Nellas de a le reda
adevărata valoare teologică, precizând că din ele reiese unitatea indisolubilă între mariologie-
hristologie ca doi versanţi ai aceluiaşi mister al întrupării/îndumnezeirii; în inima acestor formidabile
discursuri stă, într-un contrast total cu pesimismul şi declinul acelei epocii, mesajul superb şi unic al
unui umanism hristo-mario-centric.
Prin acest volum traducătorul român doreşte să restituie adevărata poziţie teologică operei
cabasiliene, care este mai actuală astăzi decât oricând, Cabasila putând fi profetul adevăratului
umanism, un umanism teocentric, atât de actual şi de nedepăşit.
Prof. S.L. Epifanovici, Sfântul Maxim Mărturisitorul şi teologia bizantină, traducere din limba
rusă şi prefaţă de Pr. Marcel Corja, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2009, p. 223, ISBN
978-973-7812-57-5;
S.L. Epifanovici, autorul lucrării de faţă, s-a născut în anul 1886 în Rusia ţaristă, absolvind
Academia Duhovnicească din Kiev, ajungând conferenţiar al catedrei de patrologie în 1911, iar în
anul 1917 îşi susţine disertaţia pentru titlul de magistru în teologie despre Sfântul Maxim
Mărturisitorul. Acest volum face parte din voluminoasa disertaţie, care în marea ei parte n-a ajuns să
vadă lumina tiparului nici până astăzi.
Lucrarea de faţă urmăreşte o cercetare istorico-dogmatică a învăţăturii Sfântului Maxim. Această
învăţătură, prin multilateralitatea şi totodată unitatea sa, a devenit o sinteză perfectă a Tradiţiei
Ortodoxe. Pentru a înţelege contextul în care Sfântul Maxim şi-a dezvoltat învăţătura este necesar să
avem în minte, după cum prezintă şi autorul în paginile de început, scrierile Sfinţilor Părinţi
Capadocieni, Evagrie, Dionisie Areopagitul, Sfântul Chiril al Alexandriei, Sever al Antiohiei,
Leonţiu al Bizanţului (p. 18-65). Concepţia Sfântului Maxim prezintă în sine unirea celor mai
diverse tendinţe şi curente teologice şi filosofice. Înălţându-şi fruntea deasupra generaţiei sale,
Sfântul Maxim a fost persoana care exprima cel mai bine starea de spirit a epocii sale, fiind rodul
copt al culturii bizantine, un model proeminent al geniului său, reflectarea caracterului său
intelectual. Idealul său este – idealul unui Bizanţ ascetic (p. 67). Trăsătura ce-l caracterizează ca pe
2
un teolog bizantin al epocii post-justiniene este poziţia sa strictă în legătură cu origenismul şi
monofizitismul, ca factorii negativi în formarea concepţiilor sale. Epifanovici, acest pionier în
studiul Sfântului Maxim, ne prezintă şi marele neajuns al marelui părinte bizantin, anume faptul că
nu şi-a prezentat concepţiile sale într-o formă sistematică, astfel că putem vorbi despre sistemul său
numai în sensul armoniei interioare a concepţiilor sale. El nu înfăţişează peisajul în întregime,
prezentând de obicei doar fragmente ale concepţiilor sale, fapt ce îngreuiază foarte mult înţelegerea
sa. Sfântul Maxim ne este prezentat ca fiind în primul rând un ascet-mistic (p. 70). Concepţia sa
despre lume este o unire armonioasă a teologiei şi a filosofiei, a credinţei şi a cunoştinţei, în plus nu
este raţionalizată atât credinţa, cât filosofia este cuprinsă de credinţă. În învăţătura sa Sfântul Maxim
abordează toate domeniile teologiei: ontologice, antropologice, hristologice, ascetico-mistice,
eshatologice, aducând câte ceva nou în fiecare. Menţionăm aici dezvoltarea învăţăturii sale despre
logoi, întrebuinţată în detalii referitoare la toate aspectele făpturii create. Însă elementul deosebit ce-
a fost dezvoltat de către Sfântul Maxim este învăţătura despre întrupările tainice ale lui Hristos (p.
207). Această idee a întrupării nu a dobândit o astfel de dezvoltare amplă şi întrebuinţare
multilaterală la nici unul dintre scriitorii bisericeşti, nici până, nici după el. Este evident că Sfântul
Maxim nu este doar teolog, ci şi filosof, însă sistemul său, chiar şi în teoriile curat filosofice, de
exemplu învăţătura despre părtăşia făpturii la Dumnezeu, despre întoarcerea ei către El, poartă
amprenta duhului religios creştin. După Sfântul Maxim scopul oricărei filosofii creştine constă în
cunoaşterea veritabilă a lucrurilor dumnezeieşti şi omeneşti (p. 213).
Scrisă acum aproape un secol, în anul 1915, această lucrare a fost şi este considerată una dintre
cele mai solide introduceri în gândirea Sfântului Maxim, autorul ei fiind adesea citat de teologi
apuseni, la fel şi de ortodocşi, dintre care menţionăm pe: Vl. Lossky, Pr. D. Stăniloae, Pr. J.
Meyendorff. Accesibilă unui număr restrânşi de cercetători datorită limbii, ne bucură apariţia ei în
traducere; textul este uşor de parcurs, plăcut la citit. Dincolo de incontestabila calitate a acestei
apariţii, folosesc prilejul de a semnala o mai veche problemă a unor apariţii patristice/teologice din
mediul ortodox de la noi: unele nume sunt transliterate din rusă, greacă într-un singur mod după cum
consideră traducătorul/editorul. Astfel se iscă o problemă pentru că unele nume cunoscute de unii
cititori într-o redacţie alternativă ridică dificultăţi în recunoaşterea lor ( ex.: în Bessarion pe Visarion
al Niceei, în Nemezie pe Nemesius ş.a.m.d.). Pentru a folosi cât mai multor cititori,
traducătorii/editorii pot prezenta în paranteză, o singură dată, la prima ocurenţă, sau într-o notă la
subsol, alternativa la opţiunea principală.
3
Notiţe bibliografice:
Teologie şi spiritualitate în gândirea Sfântului Maxim Mărturisitorul (Studia Theologica 1),
Ediţie îngrijită şi traducere în limba română a textelor autorilor străini de Pr. Picu Ocoleanu,
Argumentum de Pr. Picu Ocoleanu, Principium de ÎPS Dr. Irineu Popa, Addenda de K. Ch.
Felmy, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2009, p. 235, ISBN 978-973-1794-29-7;
Prezenta ediţie adună contribuţiile ştiinţifice susţinute în cadrul simpozionului cu acelaşi nume,
organizat între 16-19 octombrie 2008, la Craiova , în cadrul Facultăţii de Teologie, din iniţiativa ÎPS
Dr. Irineu Popa. Studiile reunite în acest volum au fost structurate în patru mari secţiuni, în funcţie
de problematica pe care ele o abordează: cea dintâi are ca obiect hristologia Sfântului Maxim şi
cuprinde studii semnate de ÎPS Dr. Irineu Popa şi Pr. Asist. Dr. Nicolae Răzvan Stan; cea de-a doua
se referă la Mistagogia Sfântului Maxim (conţinând prelegeri semnate de Pr. Prof. Dr. h.c. Karl
Christian Felmy, Pr. Conf. Dr. Gheorghe Zamfir şi Ierom. Asist. Dr. Vasile Bârzu); cea de-a treia
are ca temă Etica şi Spiritualitatea specifice Sfântului Maxim (contribuţiile Pr. Conf. Dr. Picu
Ocoleanu şi ale Diac. Lect. Dr. Gavril Trifa); în fine, cea de-a patra secţiune ia în discuţie, în cele
trei studii (semnate de Prof. Dr. Nikolaos Loudovikos, Pr. Prof. Dr. Ion Popescu şi Lect. Dr. Ana
Ocoleanu) viziunea filosofică a autorului Răspunsurilor către Talasie. Acest volum îşi propune să
dea un impuls studiilor dedicate teologiei şi filosofiei acestui mare Părinte bisericesc, neridicând
pretenţia de tratare exhaustivă a gândirii sale.
Teologie şi viaţă isihastă în opera Sf. Grigorie Palama (Studia Theologica 2), Ediţie îngrijită de
Pr. Conf. Dr. Picu Ocoleanu şi Pr. Asist. Dr. Nicolae Răzvan Stan, Argumentum de Pr. Picu
Ocoleanu, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2010, p. 414, ISBN 987-973-1794-41-9;
Acest volum adună contribuţiile ştiinţifice susţinute în cadrul ediţiei a doua a simpozionului din
perioada 11-14 noiembrie de la Mănăstirea Tismana, organizat de Facultatea de Teologie din
Craiova, dedicat cugetării teologice şi gândirii Sf. Grigorie Palama. Studiile reunite în această ediţie
au reliefat aspecte dogmatice (ÎPS Dr. Irineu Popa, Protos. Lect. Ignatie Trif, Pr. Prof. Dr. Mihai
Himcinschi, Conf. Dr. Cristinel Ioja, Asist. Drd. Cornelui-Dragoş Bălan), mistice (Pr. Prof. Dr. Ion
Popescu, Pr. Prof. Dr. Nicu Dumitraşcu, Pr. Prof. Dr. Vasile Citirigă, Drd. Stelian Gomboş),
omiletice (Pr. Conf. Dr. Constantin Băjău, Pr. Lect. Dr. Jan Nicolae), filosofice (Pr. Prof. Dr. Adrian
4
Niculcea, Pr. Conf. Dr. Picu Ocoleanu, Dr. Adrian Boldişor), ale operei marelui isihast, precum şi
contextul istoric al vieţii şi activităţii Sfântului (Pr. Lect. Dr. Ion Rizea). Acest volum îşi propune să
fie un punct de focalizare, de la care să se meargă mai departe în cercetarea teologică românească a
operei Sf. Grigorie Palama.
A. A. Vasiliev, Istoria Imperiului Bizantin, traducere şi note de Ionuţ-Alexandru Tudorie,
Vasile-Adrian Carabă, Sebastian-Laurenţiu Nazâru, studiu introductiv de Ionuţ-Alexandru
Tudorie, Editura Polirom, Iaşi, 2010, p. 799, ISBN 978-973-46-0791-4;
Această lucrare a emeritului bizantinolog A. A. Vasiliev, apărută în ediţie princeps în limba rusă
(1971-1925), apoi în lb. engleză în două ediţii (1928-1929; 1952), în lb. franceză (1932), spaniolă
(1948) şi turcă (1943), rămâne una dintre cele mai importante şi cuprinzătoare lucrări dedicate
istoriei Bizanţului. Aceasta urmăreşte în desfăşurarea ei o istorie ce se întinde de la Constantin cel
Mare, Justinian cel Mare şi ajungând până la cucerirea Constantinopolului de către sultanul otoman
Mohamed al II-lea. Autorul adoptă o abordare complexă, prezentând şi comentând nu doar
evenimentele politice şi militare, ci şi toate relaţiile comerciale, viaţa religioasă şi toate realizările
culturale. Impresionează şi vasta bibliografie din cuprinsul acestei lucrări, şi care după spusele
autorului nu este atât completă, cât ne prezintă mai mult cele mai importante şi recente publicaţii.
Dincolo de bogăţia informaţiei şi acurateţea analizei, ne impresionează această mare civilizaţie, cu
toate cuceririle ei în materie de învăţământ, ştiinţă, literatură şi artă.
Claudio Moreschini, Istoria Filosofiei Patristice,traducere de Alexandra Cheşcu, Mihai-Silviu
Chirilă şi Doina Cernica, Editura Polirom, Iaşi, 2009, p. 735, ISBN 978-973-46-1285-7;
Dorim să semnalăm prezenţa unei deosebite ediţii a profesorului Claudio Moreschini, ce cuprinde
gândirea filosofică patristică a primelor şapte secole, împărţită în nouă capitole ce tratează teme cum
ar fi: convergenţe şi divergenţe între creştinismul primar şi filosofia păgână, gnosticismul,
apologetica (p. 11-94); Şcoala din Alexandria cu iluştrii ei reprezentanţi: Panten, Clement, Origen
etc, (p. 95-174); Epoca lui Constantin cu marii părinţi ai acestui secol de aur, dar şi scriitorii arieni
(p. 499-616); Eclectismul gândirii creştine latine în secolele IV şi V: Ilarie de Poitiers, Ieronim;
Platonismul occidental reprezentat de Ambrozie, Augustin, Boethius (p. 377-498), dar şi cel grecesc;
Cultura filosofică a creştinismului grec din secolele al IV-lea şi al V-lea: Atanasie, Chiril al
5
Alexandriei, Şcoala din Gaza, Teodoret din Cyr (p. 617-678); Filosofia creştină în secolele al VI-lea
şi al VII-lea greceşti: Pseudo-Dionisie Areopagitul, Maxim Mărturisitorul (p. 679-728). Raportul
dintre creştinism şi filosofie a fost văzut ca un aspect al interacţiunii mai ample dintre creştinism şi
cultura greco-romană. Asumarea unor termeni filosofici de către creştinism nu înseamnă o acceptare
nelimitată a conţinutului lor. Creştinismul reia categoriile mentale şi mijloacele expresive proprii
filosofiei doar în măsura în care pot să contribuie la prezentarea, clasificarea şi păstrarea Evangheliei.
6