( de Daniel Chirileanu)

Sunt oamenii strini i parc nu se mai adun,Ca nite ziduri de beton, fr ferestre,N-ai unde mai ceri un col uscat de vorb bun,Ori un pahar rcoritor de bunveste.

Ni-i inima, acum, cu pori nalte ctre strad,Ferestrele nu se deschid dect spre sine;Privirile ni-s fumurii ca geamul de paradi ne ascundem lacrima de ru i bine.

Aa ni-i de strin vremea, cnd spre sear,Pe banca de la poarta inimii, uitat,Schimbam cu unul din vecini o lacrim amar,Ori spovedeam vreo bucurie cptat.

Purtm n fiecare col de suflet candelabre,E-atta sete de lumin n mulime;Deschidei porile spre lume, ferecate, oarbe,Dai drumul la lumin peste-ntunecime!

Nevoia de acum nu-i de benzin ori de pine,Ci de ferestre, larg deschise, ctre strad;De oameni buni eznd la pori de inimi nestrine,De bra prieten celui care st s cad.

Ieii din voi, rmnei toat noaptea la ferestre,Turnai ulei destul n candele, spre-afar!S fim lumin pe crrile terestre!Mcar n dreptul casei noastre nimeni s nu piar