Referat Dermatologie

-Epidermofitia-

Barbu Raluca-Andreea

Epidermofitia

Este o boala foarte contagioasa a straturilor superficiale ale pielii si unghiilor, provocaia de ciuperci de genul epidermofitonului. Parul nu este afectat. Exista doua feluri de epidermofitie - inghinala si a picioarelor. Rosaturile, impuritatile de pe piele, transpiratiafavorizeaza contagierea. Pe pielea pliurilor inghinale apar pete roz bine conturate, cu descuamare la suprafata, iar la periferie, uneori, se constata mici basicute; procesul se poate extinde pe scrot, penis si fese. in epidermofitia picioarelor, intre degete, pielea se inroseste, se descuameaza, necesita scarpinare; aproape intotdeauna, intregul proces se muta pe talpa si pe partile laterale ale picioarelor. Se constata o mancarime puternica, edeme umede (cu supuratie), iar in unele cazuri, este posibila o complicatie cu piodermita sau eczema. Uneori, epidermofitia si rubrofitia sunt insotite de eruptii alergice pe corp si palme.Un anumit rol in tratarea afectiunilor micotice ale picioarelor il joaca tele medicinale. Exista date ca peste 1000 de asemenea te, din 137 de familii, au proprietati antimicotice. Unele dintre ele au trecut probele experimentale si clinice. O serie de produse medicamentoase cu proprietati antimicrobiene si antimicotice, folosite in prezent, se fac din te medicinale. De exemplu, acidul salicilic si benzoic si unele derivate ale lor se obtin din salcie si tavalga, liutenurinul - din nufarul galben, novoimalinul - din sunatoare, diversele furocumarine - din te apartinand familiei um beli ferelor, rutelor, compozitelor etc.Eficiente sunt si unele esente alimentare: de migdale, capsuni, sine, coarne etc. In continutul lor intra aldehide - substante aromatice volatile, cu actiune antimicrobiana, antimicotica, manifestata fata de trihofitonul interdigital si rosu.Gudronul, in particular cel de mesteacan si pin, are proprietati antimicotice. Foarte frecvent, pentru tratarea epidermofitiei si a altor micoze, gudronul se foloseste in alifii (cu o concentratie de 5-l0%), singur sau in combinatii cu sulf, acid salicilic, naftalan. Adesea, gudronul intra in componenta asa-numitelor lacuri - solutii coloidale de gudron, cu concentratie 2-5%. Folosirea coloidului in practica[medicinala este considerata mai convenabila decat utilizarea unor componente similare, sub forma de unguent. La fel de bine se descurca, in aceasta afectiune, si alifia de propolis, concentratie 20%. Proprietati antimicotice au si preparatele din rasinoase, brad argintiu, eucalipt vergiform, malin, plop negru, rostopasca mare,mustar etc.In evolutia acuta a epidermofitiei sau agravarea drastica a procesului cronic, se recomanda fitopreparate cu proprietati antialergice, antiifiamatorii si antiedemice.

Epidermofitia plantara este o epidermomicoza localizata in spatiile interdigitale ale

picioarelor si pe talpa. Este rara la copii, dar se intalneste mai des in apropierea pubertatii. Lesun, examinand un mare numar de copii de varsta prescolara si scolara, a gasit micoze plantare la 1,4% dintre copiii de 7—9 ani, la 3,5% dintre cei intre 10 si 13 ani si la 11,4% dintre elevii de 14—17 ani. Nu a constatat nici un caz la copiii de sub 6 ani. De obicei, este produsa de Trichophyton interdigitale, de Trichophyton rubrumsau de Epidermophyton floccosum, in unele cazuri putandu-se constata infectii mixte cu doua dintre aceste specii.

Suprainfectiile cu levuri sau germeni microbieni sunt posibile. Hiperhidroza plantara, caldura verii, purtarea incaltamintei cu talpa de cauciuc si a ciorapilor din fibre sintetice, favorizeaza aparitia dermatozei. Copiii se contamineaza in general mergand desculti pe solul piscinelor si strandurilor.

Forma clinicaBoala se prezinta sub mai multe forme clinice:

• Forma intertriginoasa este localizata la spatiile interdigitale, in special al III-lea si al IV-lea si la plicile de flexiune ale degetelor. Poate fi numai o discreta descuamatie a spatiilor interdigitale sau, in formele mai intense, o macerare a stratului cornos interdigital, dezgolind o suprafata rosie, zemuinda, fisurata, limitata de un guleras albicios.

• Forma veziculoasa, dishidroziforma, intereseaza spatiile interdigitale, fetele plantare ale degetelor, planta si marginile piciorului sub forma de placarde constituite din aglomerari de vezicule mari de la o gamalie de ac pana la un bob de linte. Sunt adesea insotite de leziuni dishidroziforme la maini, vezicule de marimea unui bob de mei fara baza inflamatorie, raspandite pe fetele laterale ale degetelor si pe palme. Examenul micologic al acestor leziuni este de obicei negativ, ele fiind in marea majoritate a cazurilor de origine alergica. Unghiile de la picioare, in special de la degetul mare, sunt de multe ori infectate, constituind surse pentru recidive.

• Forma hiperkeratozica se caracterizeaza fie prin placarde de descuamatie, circinate, marginite de un guleras cornos, fie printr-o hiperkeratoza difuza a intregii plante. 

Diagnosticul epidermofitiei plantarePoate fi confirmat prin examenul direct al scuamelor sau al peretelui veziculelor.

Epidermofitia inghinala este o dermatomicoza superficiala a plicii genito-crurale, al

carei agent cauzal este de obicei Epidermophyton floccosum (denumirea veche: Epidermophyton inguinale), parazit strict localizat in stratul cornos al pielii si care nu invadeaza firul de par. Mai poate fi in cauzaTrichophyton rubrum. Epidermofitia inghinala este foarte rara la copil, fiind o afectiune a adolescentei si a varstei adulte. Desi contagiozitatea ei este mica, s-au descris totusi epidemii in scoli, la elevii mai mari. Sediul ei de electie este regiunea superointerna a coapsei si regiunea inghinoscrotala, dar extensia spre regiunile pubiana, perineala si fese este posibila. Epidermofitia inghinala se prezinta ca un placard de culoare roz, avand la periferie o bordura festonata, larga de cativa milimetri, mai rosie decat restul placardului, acoperita de scuame si, uneori, presarata cu mici vezicule.

Aceasta bordura ar fi mai reliefata in cazurile determinate de Trichophyton rubrum. Uneori, placardele devin zemuinde si cu marginile mai putin net limitate, datorita asocierii cu Candida albicans, stafilococul, colibacilul sau enterococul. Aceasta asociere poate fi confirmata prin mijloace de laborator.