new microsoft office word document (2)

4
În 1909 August Horch a intrat în disputa cu comitetul de administraţie a A. Horch & Cie. Motorwagen-Werke AG. Horch părăsind compania pe care el şi-a deschis-o. Puţin după acest eveniment, în 16 iulie 1909, el şi-a deschis o a două companie numită Horch Automobil-Werke GmbH în acelaşi oraş. Horch şi-a pierdut dreptul legal de a folosi numele companiei, dar tot a găsit o soluţie pentru această problemă. A dat numele companiei sale Audiwerke GmbH, înlocuind cuvântul german „hark! ” cu latinescul audi care înseamnă “a auzi”. Numele acesta nou a fost dat efectiv în 25 aprilie 1910. Cursa internaţională din Alpii Austrieci a fost una dintre faimoasele curse ale acelui timp. August Horch a concurat şi el cu un Audi pentru prima dată în 1911 şi a câştigat primul său premiu. Această victorie l-a încurajat să intre în competiţie cu echipa Audi pentru a câştiga şi în anul 1912 până în 1914. Audi a câştigat premiul pe echipă în fiecare aceşti 3 ani. Auto Union devine un important furnizor de vehicule forţelor armate începând cu mijlocul anului 1930. După începerea războiului nu s-au mai produs maşini pentru civili numai în scopul armatei.

Upload: ioana-sabrina

Post on 13-Nov-2015

216 views

Category:

Documents


3 download

DESCRIPTION

sigla

TRANSCRIPT

n 1909 August Horch a intrat n disputa cu comitetul de administraie a A. Horch & Cie. Motorwagen-Werke AG. Horch prsind compania pe care el i-a deschis-o. Puin dup acest eveniment, n 16 iulie 1909, el i-a deschis o a dou companie numit Horch Automobil-Werke GmbH n acelai ora. Horch i-a pierdut dreptul legal de a folosi numele companiei, dar tot a gsit o soluie pentru aceast problem. A dat numele companiei sale Audiwerke GmbH, nlocuind cuvntul german hark! cu latinescul audi care nseamn a auzi. Numele acesta nou a fost dat efectiv n 25 aprilie 1910.Cursa internaional din Alpii Austrieci a fost una dintre faimoasele curse ale acelui timp. August Horch a concurat i el cu un Audi pentru prima dat n 1911 i a ctigat primul su premiu. Aceast victorie l-a ncurajat s intre n competiie cu echipa Audi pentru a ctiga i n anul 1912 pn n 1914. Audi a ctigat premiul pe echip n fiecare aceti 3 ani.Auto Union devine un important furnizor de vehicule forelor armate ncepnd cu mijlocul anului 1930. Dup nceperea rzboiului nu s-au mai produs maini pentru civili numai n scopul armatei. Din 1938 Auto Union AG au fcut sistematic teste de protecie, aceasta fiind prima companie din industria automobilelor care a realizat astfel de teste. Diferite modele DKW avnd caroseria din tabl laminat, lemn i plastic au fost supuse testelor pentru a vedea comportarea fiecreia n parte la rulare.

Sloganul oficial al Audi este Vorsprung durch Technik ("avans prin tehnologie"). Acest slogan a fost folosit pentru prima dat la reclama pentru NSU Ro 80, n ianuarie 1971. Sloganul mai este folosit i n cntecele Zooropa al formaiei U2 sau n albumul Parklife aparinnd formaiei engleze Blur. Sloganul este folosit i n alte ri din Europa, inclusiv Regatul Unit, i pe alte piee, ca America Latin, Oceania i ri din Asia, inclusiv Japonia. Sloganul din America de Nord este "Inovation through technology" ("inovaie prin tehnologie"), cu excepia Canadei, unde n publicitate este folosit sloganul german.

Audi a nceput cu un motor cu patru cilindri, de 2.612 cc (2.6l), urmat de un model de 3.564 cc (3.6l), precum i un motor de 4.680 cc (4.7l) i unul de 5.720 cc (5.7l). Aceste maini au avut succes chiar i la evenimentele sportive. August Horch a prsit compania Audi n 1920. n 1928, compania a fost cumprat de danezul Jurgen Rasmussen, prorietarul firmei constructoare de automobile i motociclete DKW. n acelai an, Rasmussen a cumprat ce a rmas din ntreprinderea constructoare de autovehicule Rickenbacker, inclusiv utilajele necesare fabricrii motoarelor cu opt cilindri. Aceste motoare echipau modelele Audi Zwickau i Audi Dresden, lansate n 1929. n acelai timp au fost produse modele cu ase, respectiv patru cilindri, cumprate de la Peugeot. Automobilele Audi din acea perioad erau luxoase, cu caroserii speciale.n 1932, Audi s-a unit cu Horch, DKW i Wanderer, formnd Auto Union. nainte de al Doilea Rzboi Mondial, Auto Union folosea ca sigl patru cercuri intersectate. Cercurile simbolizeaz cele patru companii unite. Sigla era ns folosit doar la automobilele de curse fabricate de Auto Union, pentru restul produciei fiecare din celelalte trei companii folosind n continuare propria sigl i propriul nume.

Dezvoltarea tehnic s-a intensificat i unele modele de Audi erau echipate cu motoare Horch i Wanderer. La sfritul anilor 30 i din 1940, Horch/Auto Union a construit dou tipuri ("seria A" i "seria B") ale TAB ului Sd Kfz 222 pentru dotarea armatei germane. Era propulsat de un motor Horch/Auto Union V8 de 81 cp (60 kW), avnd o vitez maxim de 50 de mile pe or. Un alt vehicul folosit n rzboiul mondial pentru a escorta n siguran oficialitile militare germane a fost Sd.Kfz 11" ("Horch type 80"), construit de firmele Auto Union (Wanderer), Adler i Hansa Lloyd Goliath (Borgward). Armata l folosea ca vehicul uor de transport.