UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI
DEPARTAMENTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ
NEUROPSIHOLOGIE
Modul de curs ID
Lect. Dr. Violeta ROTARESCU
Universitatea din Bucureşti Editura CREDIS
2008
1
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Acest material este destinat uzulului studenţilor Universităţii din Bucureşti, forma de învăţământ la distanţă. Conţinutul cursului este proprietatea intelectuală a autorului/autorilor; designul, machetarea şi transpunerea în format electronic aparţin Departamentului de Învăţământ la Distanţă al Universităţii din Bucureşti.
Universitatea din Bucureşti Editura CREDIS Bd. Mihail Kogălniceanu, Nr. 36-46, Corp C, Etaj I, Sector 5 Tel: (021) 315 80 95; (021) 311 09 37, 031 405 79 40, 0723 27 33 47 Fax: (021) 315 80 96 Email: [email protected] Http://www.credis.ro
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
RAPORTUL PSIHIC – CREIER
Domeniul specific al neuropsihologiei se numeste raportul psihic –
creier. De aici rezulta natura sI esenta sa.
Studiul psihicului este mult mai vechi in preocuparile oamenilor decat
studiul creierului.
Studiul creierului este realizat din antchitatea tarzie (ca legat de psihic).
In secolul V i.e.n. Hippocrate sI Kroton considerau creierul necesar pentru
gandire sI ratiune iar inima utila pentru procesele afective.
In secolul II e.n., Galenus postuleaza o legatura permanenta intre psihic sI
creier. El formuleaza ipoteza localizarii directe a proceselor sI functiilor psihicului
in structurile cerebrale, astfel ca impresiile despre lumea exterioara patrund prin
ochi in ventricului cerebrali unde se cupleaza cu fluidele vitale (ficat),
transformandu-se in fluide psihice (pneuma psihicon/ pneuma loghisticon).
Cunoasterea sistemului nervos a cunoscut o evolutie lenta, mentinandu-
se mult timp la un nivel vag, ipotetic astfel ca raportarea psihicului la creier era
realizata intr-o maniera globala, fenomenologica.
De exemplu:
In secolul XVII-lea Descartes: intregul psihic era localizat in glanda epifiza,
localizata la baza emisferei cerebrale, care avea, in compunerea lui, rol de
dispecer a spiritelor animale, purtatoarele psihicului.
Willis (1664) - corpii striati
Lancisi (1739) corpul calos
Incepand cu Meyer (anatomist german, 1779) apare ideea unei localizari
distincte a proceselor psihice. Aceasta tendinta a atins punctul culminant la
anatomistul austriac Fr. Gall (1822): scoarta cerebrala este un conglomerat de
centri integratori, fiecare avand o functie psihica.
2
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Importanta abordarii lui Gall:
- atrage atentia asupra caracterului diferentiat al scoartei cerebrale (care
nu mai era doar o masa amorfa)
- ideea despre “centrii corticali” inaltspecializati functionali a avut o
influenta puternica asupra teoriilor sI modelelor localizationiste de mai
tarziu.
Foarte importante sunt contributiile lui Broca sI Wernicke (cercetari
anatomo-patologice).
Broca (1864) – analiza post-mortem a creierelor a doi fosti pacienti cu
probleme grave de vorbire (afazia motorie), leziune a portiunii posterioare a
circumvolutiunii frontale inferioare din emisfera cerebrala stanga, conducere
vorbirii are o localizare precisa.
Wernicke (1871): lezarea circumvolutiunii temporale stangi din emisfera
cerebrala stanga provoaca lezarea capacitatii de intelegere a limbii oral (centrul
imaginilor senzoriale auditive ale cuvintelor).
Multe alte cercetari, realizate in principal de cercetatori germani, au
condus in primele decenii ale secolului XX la intarirea conceptiei localizationiste.
In anul 1934 Kleinst publica o harta cu detalierea localizarilor corticale iar
mai tarziu Vogt (1951) concepe sI sustine un model topic al organizarii creierului.
Examinarea ranitilor din cel de-al doilea razboi mondial il face pe Luria
sa intareasca ideea ca orice functie psihica se leaga de anumite structuri sI
formatiuni cerebrale, dar nuanteaza ideea localizationista, formuland ipoteza
localizarii dinamice.
In anii ‘60 era stapan curentul neuroanatomic – afirmarea unei
corespondente stranse intre localizarea unei leziuni sI manifestarea neuro-psiho-
patologica. Invers, centrul afectat de care se leaga este sI centrul functiei in stare
normala.
3
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Curentul neuroanatomic a cautat confirmari in cazuistica clinica. O
anumita poate sa fie produsa atat de lezarea conexiunilor dintre doua sau mai
multe asemenea structuri (unele functii psihice pot include actiunea concomitenta
sI coordonata a mai multor structuri cerebrale).
Localizarea a fost sustinuta sI de celebrele cercetari conduse de Penfield,
Gazzaniga, Sperry sI Delgado.
Penfield – prin metoda stimularilor directe a unor zone corticale la pacienti
supusI unor interventii chirurgicale, a reusit sa provoace raspunsuri psihice de
foarte mare complexitate – imagini vizuale, stari emotionale.
Gazzaniga & Sperry au demonstrat pentru prima data, prin sectionarea
corpului calos, specializarea functionala a celor doua emisfere cerebrale –
modelul Split - brain.
In concluzie, orientarea neuroanatomica (localizationista) sustine ca:
1) functiile psihice au fiecare o reprezentare cerebrala separata
2) centrele corticale se leaga intre ele prin fascicule de substanta alba
3) efectele neuropsiho-patologice variaza, functie de lezarea centrelor,
substantei albe sau a ambelor.
Cu toate dovezile experimentale, acest model nu a dobandit o
recunoastere unanima. Daca in ceea ce priveste functiile senzoriale sI motorii
lucrurile pareau clare, in cazul functiilor complexe dovezile nu pareau destul de
solide rezultand incercarile de localizare a functiilor complexe au parut
exagerate.
Apar primele date care contrazic curentul localizationist (sec. XIX)
In polemica aparuta se implica Flourens – promotorul medelului
echipotentialist (antilocalizationist).
Cercetarile realizate de Flourens, in care acest extirpa anumite portiuni ale
creierului de porumbel au aratat ca functiile care pareau pierdute astfel
reapareau dupa o vreme (fenomenul compensarii). Acesta s-a hazardat chiar sa
4
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
afirme ca sistemul cerebral functioneaza ca un tot amorf, nediferentiat, in ciuda
complexitatii ei, astfel ca lezarea diferitelor portiuni provoaca tulburari atat in
sfera senzoriala cat sI in cea intelectuala.
Avantajul teoremei lui Flourens este acela al solidei argumentatii
experimentale.
In secolul urmator (1929), neurofiziologul americam Lashley aduce noi
dovezi in sprijinul teoriei echipotentioliste. Extirparea de portiuni de diferite
intinderi ale scoartei cerebrale la cobai, acesta urmarea in timp evolutia tabloului
comportamental in cazul sarcinii labirint. In primele zile dupa operatie animalele
aveau tulburari semnificative ale functiilor de discriminare in intensitate,
finalmente comportamentul revenind la un nivel de eficienta bun. Compensarea
parea sa fie dependenta de intinderea suprafetei extirpate, astfel se formuleaza
forma completa a modelului echipotentialist clasic.
a) Nu exista o legatura directa intre tipul de tulburare functionala sI locul
leziunii cerebrale.
b) Esentiala in producerea tulburarilor functionale este nu locul ci
intinderea zonei lezate
c) Functional toate zonele creierului sunt echivalente
d) Tulburarile functionale provocate de leziuni limitate ale creierului au un
caracter tranzitoriu, fiind compensate prin preluarea functiilor de alte
zone, integre.
In zilele noastre,
- Modelul localizationist se regaseste in teoria asociationista
- Modelul echipotentialist se regaseste in teoria gestaltista
Nici unul din modele nu raspunde pe deplin la intrebarile pe care le ridica
raportul psihic-creier, apare un model nou supracoordonat, modelul localizarilor
dinamice. La baza lui stau ideile lui Jackson (sec. XIX) despre caracterul
5
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
multinivelar sI multiintegrat al functiilor psihice sI Pavlov (sec. XX) – cercetarile
asupra reflexelor conditionate. Acestia doi au impus perspectiva genetic-
evolutionista in intelegerea relatiei dintre structura sI functie.
Perspectiva genetica, mecanismul neuronal al unei functi psihice nu este
innascut ci se constituie in cursul evolutiei filo sI autogenetice, odata cu sI pe
masura aparitiei insasI a functiei psihice. Nici functia nu trebuie privita ca un dat
sI raportata la o structura anume, in sine inerta. Ea se integreaza in structura,
ambele constituind o unitate dinamica evolutiva. Mai mult, nici functiile psihice nu
pot fi suprapuse nemijlocit peste structura anatomica a creierului. Aici rolul
practic revine proceselor nervoase fundamentale. Excitarea sI inhibitia sunt
functiile psihice care apar sI se manifesta ca rezultat al interactiunii dintre ,
interactiune care se realizeaza pe suprafete intinse eventual intreaga emisfera
cerebrala).
Notiunea de mozaic, introdusa de Pavlov pentru a explica neurodinamica
corticala a fost validata/confirmata de tehnicile de neuro-imaging actuale.
Desfasurarea unui anumit proces psihic este acompaniata de o modificare
continua a tabloului activismului bioelectic sI biochimic al creierului.
Anohin (1940) introduce ideea de “sistem functional” (functia psihicului
apare ca rezultat al incercarii de adaptare a individului la mediul ambient, trebuie
considerata un lant de operatii sI verigi, legate intre ele pe baza efectului
adaptativ final).
Descoperiri importante s-au facut sI in ceea ce priveste rolul formatiunii
reticulate (nespecifica), astfel ca o functie psihica include in realizarea ei atat
structuri specifice cat sI structuri nespecifice (care indeplinesc rol de activare /
facilitare / filtrare / selectie subcorticala sI asociere / sistematizare / integrare
plurimodala, cortical).
Luria, in lucrarile sale, considerate de referinta in neurostiintele
contemporane a dezvoltat si argumentat schema logico-operationala a modelului
localizarilor dinamice. In problema raportului dintre psihic sI creier apar:
6
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
- un aspect fundamental (cu semnificatie metodologica majora) – nici un
proces psihic simplu sau complex, nu se poate realiza in afara
creierului, a functionarii lui sub actiunea unor surse de informatie din
afara sa, astfel organizarea psihica trebuie interpretata ca expresie sI
rezultat al activitatii reflexe a creierului ca sistem (admiterea legaturilor
pe verticala sI pe orizontala intre zonele sI formatiunile neuronale).
- Un aspect secundar. Raspunsuri adecvate la intrebari cum ar fi:
- Care este mecanismul prin care se realizeaza unul sau altul din
procesele psihice ?
- La nivelul carei structuri se integreaza o functie psihica sau alta
?
Raspunsurile la asemenea intrebari trebuie sa tina seama de:
- succesiunea formarii functiilor psihice sI a structurilor neuronale
in fito sI autogeneza;
- gradul de complexitate a functiilor psihice
- plasticitatea functionala a structurilor cerebrale
- gradele de libertate combinatorica proprii neuronilor ce
alcatuiesc diferitele structuri sI zone ale creierului
Delimitam in creier structuri:
- specializate/inchise (s-au constituit filogenetic doar pentru
indeplinirea unui anume fel de transformare functionala)
- nespecializate/deschise (nu se leaga la nastere de o anume
functie ce realizeaza comunicarea intre zonele specializate)
Corespunzator avem functiile psihice:
- cu localizare precisa sI invarianta (procese senzoriale motorii)
- cu localizare relativa sau dobandita.
7
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Chiar sI asa, localizarea functiilor senzoriale nu are un caracter
punctiform, ci este distribuita multinivelar (deci este dinamica).
Perceptia: incepe in campul receptor sI se finalizeaza la nivelul zonelor de
asociatie ale scoartei cerebrale.
Functiile cu localizare relativa se caracterizeaza printr-un grad inalt de
complexitate sI printr-o geneza indelungata, multistadiala. Exemplu: gandirea.
Cercetarile intreprinse dupa anii ‘60 au demonstrat caracterul modular al
organizarii structural-functionale a scoartei cerebrale, ceea ce a intarit sI mai mult
plauzibilitatea modelului localizarilor dinamice.
Problema raportului psihic-creier nu tine numai de stabilirea existentei
unei legaturi intre anumite functii psihice sI anumite structuri neuronale. Cel mai
important sI controversat aspect se refera la natura legaturii. De-a lungul timpului
s-au confruntat doua tendinte dualiste sI monist-reductioniste.
Modelul dualist
- bazele lui au fost puse in secolul XVII de catre Descartes. Acesta
scindeaza in doua entitati diametral opuse: spiritul (gandirea) sI
materia (substanta).
- principiul dualist: psihicul sI corpul sunt doua aspecte distincte, de
natura total diferita, care le face ireductibile unul la celalalt, coexistand
aidoma a doua linii paralele, dar nu se intersecteaza sI nu se
influenteaza niciodata.
- Conceptia dualista este promovata din plan stiintific: evenimentele
psihice sI neurofiziologice sunt total exterioare una celeilalte,
neinfluentandu-se sI neavand puncte de corespondenta (paralelosmul
psihofizico-logic absolut). Paralelismul interactionist admite
posibilitatea ca, in anumite momente de timp unui eveniment psihic sa-
I corespunda un eveniment neurofiziologic, sI invers, fara a-sI influenta
natura specifica.
8
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Reprezentanti: Sherrington sI Eccles
Sherrington imparte viata psihica in doua sfere de naturi calitativ diferite:
fenomenele inferioare (instinctuale sI reactiile senzorio-motorii) sI fenomenele
superioare ale constiintei, de natura spirituala pura, care doar coexista cu
procese fiziologice la nivelul emisferei cerebrale, fara a fi produsul acestora.
Eccles transfera problema in plan epistemiologic sI afirma ca, din punctul
de vedere al cunoasterii psihicul sI creierul trebuie abordate separat:
cunoasterea psihicului trebuie realizata separat de cunoasterea creierului intrucat
nu ne ajuta cu nimic sI nu conditioneaza calitatea cunostintelor in celalalt
domeniu.
Conceptia monista
Exista doua tendinte opuse – tendinta idealist-spiritualista sI tendinta
materialist-vulgara.
Tendinta idealist-spiritualista - constiinta este factorul principal sI
determinant iar creierul este o proiectie, un derivat al spiritului.
Tendinta materialist-vulgara: creierul precede sI determina viata psihica a
carei natura este materiala (tip de afirmatie specifica - Buchner : creierul secreta
gandire in acelasI mod in care bila secreta fiere.
Aceasta a doua tendinta este extrem de viguroasa in zilele noastre; ex.
Exagerarea rolului pe care il joaca genele in dezvoltarea psihica (directia bio-
genetica); bio-chimia – rolul neurotransmitatorilor)
Au aparut alte variante ale monismului care incercau sa depaseasca
aspectele mecaniciste ale reductionismului.
Bunge (1978) propune monismul emergentist (psihicul emerge din biologic
in anumite conditii de functionare a acestuia).
Changeux (1983) formuleaza ipoteza mecanismului psihoneural (sustine
existenta unei relatii de simetrie sI identitate intre fenomenele psihice sI cele
9
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
neurale. Ele sunt una sI aceeasI realitate care se exprima fie in limbaj psihologic,
fie in limbaj fiziologic.
Pribram (1986) propune ideea conform careia procesele mentale sI cele
nervoase au o structura informatica comuna. Aceasta nu este nici fizica, nici
mentala, avand un caracter neutru.
Foarte important: modelul informational sistemic. La baza functionarii
creierului sta relatia de comunicare. La baza explicarii naturii psihice sta
conceptul de informatie.
Creierul are ca functie intrinseca colectarea, prelucrarea sI utilizarea
informatiei. Forma sa cea mai inalta de comunicare, informatia procesata sI
integrata, este reprezentata de procesualitatea psihica, care se intinde intre
inconstientul profund sI constiinta cea mai intensa (acuta).
Psihicul, ca entitate informationala, nu se poate produce sI manifesta ca
realitate specifica decat in cadrul relatiei de comunicare a creierului cu sursele de
semnale din mediul extern/intern al organismului.
Este singurul model care permite intelegerea veridica a naturii legaturii
dintre psihic sI creier, depasind erorile orientarilor anterioare.
10
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Organizarea sistemului nervos
Iritabilitatea – capacitatea de a raspunde la un stimul
Conductibilitatea – capacitatea de a transporta semnale
Iritabilitatea sI conductibilitatea sunt proprietati specializate ale unitatilor
functionale ale sistemului nervos.
Neuronii raspund la stimuli, transporta semnale sI proceseaza informatiile
facand astfel posibile functiile mentale.
Organizarea sistemului nervos
Neuronul este unitatea de baza a sistemului nervos.
Neuronul este format dintr-un corp celular care primeste impulsurile
nervoase sI un axon care transporta impulsurile nervoase de la corpul celular la
alte structuri.
Neuroniii sunt dispusI in serii longitudinale sau succesiune seriala. Prin
dispunere seriala se formeaza doua tipuri de circuite reflex sI releu (somatic
aferent general)
Circuitul reflex transporta impulsuri care conduc la un raspuns involuntar
(contractia muschilor / secretie glandulara)
Circuitul somatic general aferent
- calea functionala - caile de releu / senzoriale
- calea motorie – caile miscarii voluntare
Calea functionala este formata din mii / milioane de neuroni. Corpii
neuronali formeaza aglomerari numite nuclei. Axonii formeaza structuri numite
tracturi, fascicole, nervi.
Sistemul nervos este format din:
11
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
- sistemul nervos central – creierul sI maduva spinarii
- sistemul nervos periferic – nervii cranieni, spinali, nervii autonomi sI
ganglionii
Sistemul nervos central:
- integreaza sI controleaza intregul sistem nervos
- primeste informatii (aferente)
- interpreteaza informatiile din mediu
- furnizeaza semnale (aferente) pentru efectuarea activitatii
Sistemul nervos periferic conecteaza sistemul nervos central cu organele
si tesuturile corpului.
NEURONII
Neuronii sunt formati din corp celular (somatic) sI procese protoplasmatice
(dendrite sI axoni).
Corpul celular:
a) nucleul – cu nucleoplasma, cromatina, nucleol sI satelit nucleolar
b) citoplasma - organite celulare (mitocondrii, aparatul Golgi, lizozomi,
RE, corpi Nissl)
c) membrana celulara (neuroplasma)
Neuronii sunt:
- Unipolari (in ganglionii medulari spinali si in nervii cranieni).
- Bipolari (caile vizuale, auditive si vestibulare)
- Multipolari (toate celelalte)
12
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Dendritele sI axonii
Dendritele sunt scurte sI transporta impulsurile catre corpul celular.
Axonii:
- variaza in lungime de la nano la micro
- nu contin corpusculi Nissl
- transporta impulsurile nervoase de la corp catre periferie
- in interiorul lor exista doua fluxuri axoplasmice
- transportul axonal anterograd de la corpul celular catre
terminatiile axonului)
- transportul axonal retrograd (de la terminatia distala a axonului
catre corpul neuronal) – functie: returnarea materialelor utilizate
sau depreciate pentru a fi refacute. Atentie: este calea prin care
toxinele sI vitaminele sunt transportate in sistemul nervos
central de la periferie.
Axonii pot fi:
- mielinizati
- nemielinizati
Mielina este un fosfolipid dispus in mai multe straturi situat in interiorul
celulelor de sustinere axonala. Cu cat stratul de mielina este mai gros cu atat
viteza de conducere este mai mare.
Sinapsele
- reprezinta jonctiunea dintre terminatia axonala sI neuron, celula
musculara sau glandulara
- intre terminatia axonului sI cealalta parte exista un spatiu numit fanta
sinoptica; principala ei caracteristica este polarizarea (impulsul nervos
este intotdeauna dirijat de la axon la urmatorul neuron din circuit
13
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
- in fanta sinoptica sunt eliberati neurotransmitatorii, sintetizati sI
eliberati de neuron pentru a produce un raspuns la nivel postsinaptic.
Neurotransmitatorii pot fi:
- excitatori (celula musculara / glanda)
- excitatori / inhibatori (conexiune cu nervii)
- au un rol fundamental in realizarea tuturor functiilor sistemului nervos
central
Degenerarea si regenerarea nervilor
- pierderea neuronilor este ireparabila
- singura regenerare posibila este cea axonala (in sistemul nervos
central)
Sustinerea sI protectia la nivelul sistemului nervos central se realizeaza
atat la exterior (sistemul osos) cat sI in interior (celulele de sustinere).
Celulele de sustinere
Exista trei tipuri de sustinere:
A. Ependimale – tapeteaza cavitatile pline cu fluid din interiorul sistemului
nervos (ventriculii cerebrali sI canalul central al maduvei spinarii).
B. Microgliale – sunt fagocite sI inglobeaza resturile care rezulta din
lezarea, infectiile sau bolile sistemului nervos central
C. Macrogliale – cuprind patru tipuri celulare:
a) astocite (Sistemului Nervos Central)
b) oligodendrocite (Sistemului Nervos Central)
c) celule Schwann (Sistemul Nervos Periferic)
d) celule capsulare (Sistemul Nervos Periferic)
Astocitele:
- sunt cele mai numeroase in sistemul nervos central
14
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
- au forma stelara
- imbraca exteriorul creierului sau maduvei spinarii (membrana gliala)
sau inconjoara capilarele sangvine formand bariera hernato-
encefatica.
- Au un rol foarte important in sistemul nervos central
- Sunt primele celule afectate prin trauma sau iradierea sistemului
nervos central
- Sunt foarte susceptibile la formarea neoplasmelor
Oligodendrocite:
- contribuie la formarea mielinei
- mentinerea mielinei – care reprezinta principalele lor functii in sistemul
nervos central
- produc, de asemenea, factorii neutrotrofi (care pot promova cresterea
axonilor afectati de sistemul nervos central)
Celule Schwann
- corespund oligodendrocitelor la sistemul nervos central
- inconjoara partial axonul mielinizat
- formeaza straturi succesive de lamele de mielina (stratul extern –
neendema)
- intre doua celule Schwann exista o intrerupere – strangulatie Ranvier
- au rol sI in regenerarea neuronilor distrusI (partea rupta a axonului
este distrusa iar cea dinspre corpul celular pedifereaza sI formeaza o
structura tubulara care va fi viitorul axon)
15
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Celule capsulare:
- inconjoara ganglionii spinali si ai nervilor autonomi
16
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
MĂDUVA SPINĂRII
1.1. Anatomia măduvei spinării
Localizarea măduvei
spinării (MS)
Membranele
conjunctive ale
măduvei spinării
Măduva spinării constituie extremitatea inferioară a
sistemului nervos central (SNC). Se prelungeşte
superior cu bulbul rahidian (medula oblongata). Ea este
situată în canalul vertebral, format în mijlocul celor 7
vertebre cervicale, 12 toracale, 5 lombare şi 5 sacrale,
care formează coloana vertebrală. Măduva spinării se
întinde de la baza craniului până la discul intervertebral
situat între prima şi a doua vertebră lombară.
Măduva spinării este înconjurată de 3 membrane
conjunctive:
●pia mater
●arahnoida
●dura mater
Aceste membrane se mai numesc şi membrane
spinale.
Pia mater - este membrana care înconjoară complet ş
aderă la măduva spinării. Are un rol
important în protecţie şi în troficitate.
Arahnoida - înconjoară măduva spinării şi se ataşează
de dura mater. Permeabilitatea sa asigură
17
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Puncţia lombară se
efectuează în sacul
dural
Traumele mecanice
pot afecta măduva
spinării
În zona sacului dural se efectuează puncţia lombară.
Aceasta este o procedură prin care se extrage lichid
cefalorahidian din interiorul canalului medular.
Procedura se foloseşte în medicină, pentru punerea de
diagnostice foarte precise (de pildă în cazul unei
suspiciuni de meningită) şi pentru realizarea unor
anestezii (de exemplu, rahianestezia) folosite în cadrul
tehnicilor chirurgicale standard.
Deşi canalul vertebral este foarte solid, traumele
mecanice puternice îl pot afecta şi implicit afectează
măduva spinării.
Cele mai vulnerabile zone sunt vertebrele:
• C1 – C2 (cervicale)
• C5 – C6 (cervicale)
• T12 – L1 (toracal şi lombar)
La nivelul măduvei spinării se identifică 31 perechi de
circulaţia lichidului cefalorahidian şi deci
hrănirea şi drenarea măduvei spinării.
Dura mater - înconjoară măduva spinării şi are un rol de
protecţie mecanică a măduvei spinării.
- în partea caudală (inferioară) a măduvei
spinării formează sacul dural, care conţine:
- filum terminale
- coada de cal
18
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Măduva spinării
inervează organismul
prin nervi spinali
nervi spinali:
� 8 C (cervicali)
� 12 T (toracali)
� 5 L (lombari)
� 5 S (sacraţi)
� 1 Co (coccigian)
Nervii se numesc aşa după locul prin care ies din
canalul vertebral (adică, în funcţie de porţiunea de
coloană prin care părăsesc măduva).
1.2. Structura internă a măduvei spinării
La exteriorul măduvei
spinării se găseşte
substanţa albă
Măduva spinării prezintă o structură relativ similară de-
a lungul său, cu structuri din substanţă cenuşie şi
substanţă albă.
La exterior se află substanţa albă, formată din milioane
de axoni ce transmit impulsuri inferior/superior. Fibrele
19
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Unităţile substanţei albe
se numesc cordoane
La interiorul măduvei
spinării se află
substanţa cenuşie
Unităţile substanţei
cenuşii se numesc
coarne
sunt în mare măsură mielinizate (albă).
Substanţa albă este împărţită în arii numite cordoane:
●Posterior
●Lateral
●Anterior
La nivelul fiecărui cordon întâlnim grupe de fibre
numite fascicule sau tracturi.
La interior se află substanţa cenuşie, formată din corpii
celulelor nervoase şi restul masei nervoase (dendrite,
ţesut glial internemonal, capilare sangvine).
Identificăm şi fibre mielinice care intră sau ies din ea.
Coloraţia este cenuşie.
Substanţa cenuşie este divizată în patru mari regiuni:
o coarnele posterioare sau dorsale
o coarnele anterioare sau ventrale
o zonele intermediare
o coarnele laterale
Coarnele posterioare
Conţin neuroni care au legătură cu nervii care intră
prin rădăcinile posterioare. Ceea ce rezultă reprezintă
partea senzorială a substanţei cenuşii spinale.
Neuronii de aici îşi trimit axonii ascendent prin
20
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Substanţa cenuşie este
organizată pe verticală
sau longitudinal
substanţa albă spre creier.
Coarnele anterioare
• sunt situate între cordoanele anterior şi cel lateral
• cei mai mulţi dintre neuronii de aici au rol în
mişcările voluntare, dând naştere axonilor ce ies prin
rădăcinile anterioare => coarnele anterioare sunt în
principal “partea motorie” a substanţei cenuşii spinale.
Zonele intermediare
• sunt situate între cornul anterior şi posterior
• sunt compuse din neuroni de asociere sau
interneuroni ce realizează integrarea în interiorul
segmentelor şi între segmente a funcţiilor măduvei
spinării
• se mai numesc “părţi de asociaţie” ale substanţei
cenuşii spinale
Coarnele laterale
• sunt o extensie mică a zonelor intermediare în
21
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
cordonul lateral toracal şi lombar (L1-L2).
• conţine corpii celulari ai neuronilor preganglionari ai
sistemului nervos simpatic
Nucleii/Coloanele celulare
• neuronii substanţei cenuşii sunt dispuşi în grupuri
celulare similare funcţional, dispuse longitudinal,
numite coloane/nuclei.
• unii nuclei se întind de-a lungul întregii măduve a
spinării, în vreme ce alţii se găsesc numai la anumite
niveluri.
Ex. Nucleul propriu senzorial (are legătură cu
impulsurile dureroase provenite de la nervii spinali) se
întinde în toată măduva spinării; nucleul
intermediolateral (are legătură cu cerebelul) se
găseşte în anumite zone ale măduvei spinării.
Laminae
• substanţa cenuşie spinală poate fi divizată în
laminae sau straturi, care rezultă în urma stratificării
neuronilor similari din punct de vedere morfologic
• furnizează o identificare mai precisă a ariilor
substanţei cenuşii şi folosesc la descrierea locaţiilor
originilor sau terminaţiilor căilor funcţionale.
• identificăm 10 lamine (6 la nivelul cornului posterior,
1 în zona intermediară, 2 în cornul anterior şi una în
jurul canalului ependimar).
22
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
1.3. Nervii spinali
• Fiecare nerv spinal (cu excepţia primului şi ultimului)
este ataşat unei părţi a măduvei spinării prin două
rădăcini posterioare şi 2 rădăcini anterioare – câte una
de fiecare parte.
• în interiorul rădăcinii posterioare se găsesc
ganglionii spinali (care conţin grupuri de neuroni –
protoneuronul căilor ascendente).
• Rădăcina anterioară conţine axonii care ajung la
musculatura scheletică sau netedă din zona inervată.
1.4. Aspecte legate de patologia măduvei spinării şi psihologia bolnavului
medular
Principalele probleme
legate de patologia
măduvei spinării
Principalele probleme legate de patologia măduvei
spinării:
• pierderea sensibilităţii (prin lezarea tracturilor
sensibilităţii cutanate) –mono sau bilateral
• pierderea capacităţii de control al tonusului
muscular (prin lezarea nervilor descendenţi) – mono
sau bilateral
• apariţia unor tumori subdurale
• apariţia unor tumori medulare
• secţionarea parţială sau totală a măduvei spinării
(consecutiv unui accident/traume mecanice care a
23
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Consecinţele lezării
medulare
Efecte în plan
psihologic ale suferinţei
medulare
Indicaţii
psihoterapeutice
secţionat complet coloana vertebrală)
• tumori vasculare sau inflamaţii ale rădăcinilor
nervilor spinali
Consecinţele lezării medulare:
• dureri de diverse tipuri (nevralgică, mialgică)
• pierderea sensibilităţii în anumite zone ale corpului
• piederea tonusului muscular (incapacitatea de a
contracta muşchii în funcţie de necesităţi)
• pareze parţiale – parapareze sau totale –
tetrapareze
Efectele în plan psihologic ale suferinţei medulare sunt
multiple. Dintre cele mai importante menţionăm:
• modificări în planul personalităţii
• dispariţia tonusului afectiv – aplatizarea afectivă,
depresie
• apariţia unor nevroze
• confuzie şi dezorientare psihică
Indicaţii psihoterapeutice
În afara tratamentului medical, bolnavii medulari pot
beneficia şi de intervenţie psihologică. Cele mai
folosite modalităţi de intervenţie sunt:
• şedinţe de relaxare / antrenament autogen
• psihoterapie individuală şi de grup.
24
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
TRUNCHIUL CEREBRAL
Trunchiul cerebral este o structura anatomica constituita din trei formatiuni
distincte:
I – Bulbul rahidian (medula oblongata)
II – Puntea lui Varolia (protuberanta)
III – Mezencefalul
I - Bulbul rahidian (medula oblongata)
- se afla deasupra si in continuarea maduvei spinarii
- superior ajunge pana la nivelul puntii lui Varolia, de care este separata
prin santul bulbo-pontin (transversal)
- are forma unui trunchi de con, cu baza mica (2 cm.) spre maduva si
baza mare spre punte. Lungimea trunchiului este de 3 cm.
- Bulbul are o fata anterioara, una posterioara si 2 fete laterale. Pe fata
anterioara, de o parte si de alta a santului median anterior, se gasesc
piramidele bulbare (2 cordoane nervoase). Acestea contin fibre motorii
cortico-spinale, care in proportie de 80% trec dintr-o parte in alta
incrucisandu-se, formand decusatia sau incrucisarea piramidelor
- In fata anterioara isi are originea aparenta nervul hipoglos
- Pe fatele laterale ies radacinile nevoilor glosofaringian, vag si spinal.
Tot pe fetele laterale se gasesc olivele bulbare.
- Fata posterioara are o structura diferita inferior si superior. In partea
inferioara structura sa seamana cu cea a cordoanelor posterioare din
maduva spinarii. In zona superioara cele doua fascicole Gall si
Burdach se indeparteaza unul de celalalt. Tractul Burdach se
25
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
prelungeste cu pedunculul cerebelar inferior (corpul restiform) iar
fascicolul Gall devine piramida bulbara posterioara.
In partea superioara si posterioara a bulbului se gaseste planseul
ventriculului al IV-lea cerebral. In grosimea planseului se gasesc nucleii de
origine ai perechilor de nervi cranieni IX, X, XI sI XII.
Structura bulbului
Aceasta seamana cu maduva spinarii din mai multe puncte de vedere,
inclusiv din cel al dispunerii substantei nervoase: substanta alba la exterior iar
cea cenusie la interior. TotusI, substanta cenusie este fragmentata in nuclei sau
insule (coarnele anterioare, laterala sau posterioare devin nuclei motori,
vegetativi sau senzitivi). Nucleii se mai numesc si nuclei echivalenti, fiind omologi
celor din maduva spinarii.
Nucleii motori:
- nucleul nervului hipoglos (XII)
- nucleul nervului glosofaringian (IX)
- nucleul nervului vag (X)
- nucleul nervului accesoriu (XI)
Nucleii senzitivi
- nucleul solitar (VII)
- nucleul vag (X)
- glosofaringian (IX)
- nucleul trigemen (V) – partial
- nucleii vestibulari (VII) sI cohleari
- nucleii cohleari
Nucleii vegetativi – sunt parasimpatici
26
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
- nucleul solitar inferior (glandele salivare) prin glosofaringian si vag
(cord, plaman si organele abdominale)
- nucleul solitar inferior
- nucleul salivator inferior
- nucleul cardio-pneumoeuteric
Nucleii proprii
- nucleul Goll
- nucleul Burdach – deutoneuronii pentru analiza secundara a semnelor
sensibilitatii proprioceptive constiente
- oliva bulbara
- conexiuni cu cerebelul, nucleul rosu, corpii striati, creierul mare
si maduva
- se ataseaza sistemului extrapiramidal si participa la realizarea
miscarii semiautomate si involuntare
Identificam, de asemenea, substanta reticulata bulbara care, impreuna cu
cea din mezencefal, au un rol extrem de important in tonificarea generala a
dinamicii activitatii.
Substanta alba
Este formata din fibre mielinizate, grupate in tracturi care trec prin bulb
ascendente si descendente si care isi au originea in bulb
Ascendente:
- Fascicolul lui Goll
- Fascicolul lui Burdach
- Tractul spinocerebelos
- Dorsal
- Ventral
27
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
- Tractul spinotalamic lateral
Descendente:
- Tracturi corticospinale (in piramide)
- Tractul rubispinal
- Tractul sectospinal
- Tractul olivospinal
- Tractul reticulospinal
- Tractul vestibulospinal
Tracturi care isi au originea in bulb
- fibre olivocerebeloase
- fibre spinocerebeloase
- fibre arciforme/arcuate
- externe
- interne
Functiile bulbului
Acesta are trei functii importante:
1) Functia de integrare reflexa
2) Functia de conducere
3) Functia de reglare
1) Functia de integrare reflexa - centrul respirator, centrul cardiac, cenrtul
vasomotor, centrul salivatiei, centrii unor reactii de aparare (stranutul,
tusea, clipitul, voma) centrii de reglare a tonusului muscular
(intensificare)
2) Functia de conducere:
28
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
– mijloceste transmiterea intre zonele receptoare si centrii
superiori ai integrarii aferente (senzoriale)
– mijloceste transmiterea intre centrii de comanda (motori) si
organele de executie corespunzatoare
3) Functia de reglare – se realizeaza cu precadere prin intermediul
substantelor reticulate
II. Puntea lui Varolio
– apare la mamifere si este cea mai dezvoltata la om
– este dispusa transversal deasupra bulbului si are un aspect
cuboid, intinzandu-se de la o emisfera cerebeloasa la alta
– deosebim o fata anterioara, o fata posterioara, doua fete
laterale sI marginile superioara sI inferioara
– fata anterioara
– dispune de un sant median, pe marginile caruia se
gasesc piramidele pontine (prelungiri ale piramidelor
bulbare)
– de aici merge nervul trigemen
– fibrele laterale – se continua cu peduncului cerebelosi
mijlocii
– fata posterioara:
- este acoperita de cerebel, are o forma
triunghiulara si formeaza partea superioara a
bazei ventricolului
- este in continuarea bulbului, de care se apropie ca
structura
29
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
– in partea superioara identificam santul pontopeduncular
iar in cea inferioara santul bulbopontin
– aici se gasesc radacinile aparente ale nervilor oculomotor
III, trolobar IV, trigemen V, acustico-vestibular VII,
abducesus VI
– in interior dispozitia celor doua tipuri de substanta
nervoasa este similara cu cea din bulb (in interior –
substanta cenusie sub forma de nuclei, la exterior –
substanta alba)
– fibre ascendente care vin dinspre maduva si bulb
si ajung la cerebel, nuclei subcorticali, talamus si
tectum:
– spinotalamic
– spinocerebelos anterior
– etc.
- fibre descendente:
- tractul piramidal
- fascicolul corticospinal
- rubrospinal
- tectospinal
- reticulospinal
30
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
MEZENCEFALUL
Structura anatomica separata de perete prin santul pontopeduncular iar
de diencefal printr-un plan ce uneste comisura posterioara a creierului cu
marginea posterioara a corpilor mamilari.
Are patru fete: aria anterioara, aria posterioara si doua laturi.
Fata anterioara - identificam mai multe formatiuni, din care mai evidente
sunt picioarele pedunculilor cerebrali. Aici se afla originea aparenta a nervilor III
Fata posterioara - este invizibila la adult, fiind acoperita de coctul
cerebelului si de lobii occipitali. Pe aceasta fata se gasesc coliculii cvadrigemeni.
Fetele laterale – corespund segmentului mezencefalic si piciorului
peduncular
In sectiune, mezencefalul separa formatiuni din trei etaje:
- etajul superior – tectum
- etajul mijlociu – segment / calota
- etajul anterior – picioarele pedunculilor cerebrali
Intre segment si picior exista o zona numita substanta neagra (locus
niger).
Din mezencefal se dezvolta doua formatiuni structurale:
a) pedunculii cerebrali (picioarele + segment)
b) tuberculii (tectum)
a) �Picioarele pedunculior – formate numai din substanta alba - fibre
nervoase care pornesc de la sistemul central si ajung la punte si
maduva (tractul piramidal, fibre corticopontine)
31
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
�Calota/ tegmentul – format din substanta alba + cenusie. Substanta
alba - fibre cu originea in diencefal, in maduva spinarii sau punte.
Substante anume organizate in medie, mai specifice mezencefalului.
-substanta neagra - structura nucleara compacta de forma
semilunara. In structura ei intra celule mari impregnate cu un pigment
colorant (melanic). Toate formatiunile melanice + nucleul dorsal al vagului
prezinta leziuni evidente in parkinsonul posticefalitic
- primeste impulsuri de la toata suprafata corpului si
de la organele vizuale, auditive, olfactive
- intervine in integrarea impulsurilor senzoriale, in
reglarea miscarilor fine si in reglarea tonusului
muscular
Nucleul rosu - situat in partea superioara a tegumentului, deasupra substantei
negre, cu o culoare caramizie din cauza incarcaturii mari de fier a substantei
celulare si a bogatiei vasculare
- contine o zona parvocelulara (celule mici) si o zona
magnocelulara (celule mari)
- primeste atat aferentatii cat si eferentatii cu rol in reglarea
tonusului muscular (exercita un efect inhibitor asupra centrilor
bulbari sI medulari si genereaza rigiditate musculara)
b) Tectul / Tectum
- contin tuberculii cvadrigemeni : structurile contin o alternanta de
substanta alba si substanta cenusie. Distingem 2 perechi –
coliculii superiori si coliculii inferiori
- Coliculii superiori – primesc aferente de la corpul geniculat
lateral, sistemul central, maduva spinarii si dau eferente care
ajung finalmente la muschii gatului si la neuronii somato-motori
din maduva cervicala. Regleaza automat miscarile oculare,
32
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
realizeaza reflexul de orientare la stimuli vizuali si fixarea
obiectului in zona perceptibilitatii optime;
- Coliculii inferiori – sunt sub cei inferiori si au dimensiuni mai
reduse. Continsubstanta cenusie la interior (ganglionul central)
si substanta alba la exterior. Primeste aferente de la corpii
geniculati mediali sI da eferente catre celelalte formatiuni ale
trunchilui cerebral si catre maduva spinarii
- Coliculii inferiori se leaga de realizarea reflexelor motorii
neconditionate la stimulii acustici si a eflexului de orientare care
precede perceptia auditiva
Pe ansamblu, mezencefalul indeplineste functii foarte importante legate
de:
- distributia normala a tonusului muscular
- realizarea reflexelor de redresare
- realizarea reflexelor de orientare
Patologia mezencefalica
Se refera la anumite sindroame (tegmental central, Benedikt, Claude) care
are ca elemente comune paralizia nervului cranian oculomotor, anestezii
contralaterale (cauzate de lezarea fasciculelor spinotalamice) sau miscari
involuntare.
Sindromul substantei negre – tulburare de tonus muscular
Sindromul imobilitatii (prin lezarea tracturilor corticospinal si corticobulbar)
– bolnavul pare in coma, neputand face nici o miscare, dar are ochii deschisI si iI
poate misca voluntar.
33
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Formatiunea reticulata
Printre nucleii si fibrele trunchiului cerebral se gaseste si reteaua celulelor
formatiei reticulate.
Formatiunea reticulata:
- urca superior pana la diencefal si cortex
- coboara pana la maduva spinarii, unde formeaza substanta
cenusie periependumara
Descoperita in 1911 de Cajal, I-au fost descrisi, in 1954, 98 de nuclei a
caror functie nu este bine cunoscuta.
Au fost descrise 5 categorii de nuclei:
- nuclei care comunica exclusiv cu cerebelul
- nuclei mediali
- nuclei laterali
- nucleii rafeului
- nucleii lui Nanta
Un axon al formatiunii reticulate poate intra in contact cu alti aproximativ
27.000 neuroni. Astfel se explica posibilitatea extraordinara a difuzarii
informatiilor de catre aceasta formatiune subcorticala.
Neuronii formatiunii reticulate sunt dispusI sub forma de retea in afara
nucleilor trunchilui cerebral, reprezentand la o scara mai mare si la un nivel mai
dezvoltat reteaua interneuronala a maduvei spinarii. Nucleii sunt dispusI in jurul
axelor medial (nucleii rafeului) si lateral, iar nivelul mezencefalului in special la
nivelul tegumentului
Axonii formatiunii reticulate ajung:
- la maduva spinarii
- la truchiul cerebral
34
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
- la talamus, cerebel sI sistemul central prin fibre specifice
Prin experimente specifice s-a demonstrat existenta unui SRAA, care se
intinde de la nivelul trunchilui cerebral pana la cortex. El stimuleaza difuz
cortexul, mentinandu-I tonusul/vigilenta.
In formarea SRAA deosebim:
- o activitate tonica (de mentinere a starii de veghe)
- o activitate fazica - de trezire a scoartei
Formatiunea reticulata (SRAA) este foarte importanta pentru raspunsuri
de tip atentie accentuata, lipsa de reacie, repulsie la un stimul.
Absenta informatiilor reticulare ascendente catre cortex duce la somn in
timp ce prezenta lor duce la trezire.
Exista sI un sistem reticulat descendent, cu rol in reglarea tonusului
muscular. Sistemul descendent primeste impulsuri de origine corticala,
extrapiram, cerebeloasa si vestibulara.
Rolul SR descendent este de a controla activitatea motoneuronului
medular.
In 1972 Danaila a descris un sistem reticulat inhibitor ascendent (SRIA) a
carui lezare duce la aparitia sindromului de logoree si hiperkinezie.
In ansamblu, formatiunile reticulate (activator/inhibitor,
ascendent/descendent) au un efect modulator important atat asupra sistemului
central cat si asupra maduvei spinarii.
Formatiunea reticulata regleaza:
- vigilenta corticala
- perceptia
- discriminarea spatio-temporala
- memorizarea
- expresia emotionala
35
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
- homeostazia
- ritmurile biologice
- starea de somn
Controleaza:
- activitatea muschilor scheletici;
- reajusteaza pozitia sI locomotia;
- influenteaza indemanarea, gesturile, expresia faciala,
masticatia, deglutitia, respiratia, circulatia
- grosier, sistemul somatosenzorial si neuroendocrin
Sindroame reticulate
Mutismul akinetic – lipsa de raspuns la intrebari, imobilitate a corpului,
ochi deschisI, lipsa raspunsului emotional si motor, fara paralizie, prezenta
reflexului de orientare (lezarea SRAA)
Sindromul de lezare cu hiperkinezie
- apare pre sI post operator la pacienti cu leziuni ce implica atingeri
corticale
- se caracterizeaza prin hipermnezie, exagerarea atentiei, a miscarilor, a
reflexului de orientare, simt critic ascutit, somn putin (2-3 h/24 h), rationament
normal / deteriorat (functie de localizarea si intinderea leziunii corticale) (lezarea
SRIA).
36
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
CEREBELUL
- structura cerebrala aparuta cel mai tarziu pe scara evolutiei filogenetice
- in traducere – “creieras” – din cauza structurii sale relativ asemanatoare cu
cea a emisferei centrale - santuri, circumvolutii, structura interna
Se identifica componente longitudinale (vechi) si transversale (noi). Structurile
recente se amesteca cu cele noi si rezulta o relatie dificila de delimitare intre
partile componente. Totusi, putem vorbi despre trei portiuni:
I Arhicerebel
II Paleocerebel
III Neocerebel
I Arhicerebel = lobul floculo-medular
- structura cea mai veche si mai mica
- este conectata cu nucleii vestibulari
- este format din formatiuni distincte: nodulus si floculus
II Paleocerebel
- este format din lobul central plus lobul patrulater anterior
- primeste � de la maduva spinarii si trunchiul cerebral
- trimite � la formatiuni din cerebel si trunchil cerebral (cele responsabile de
controlul tonusului muscular)
III Neocerebelul
- cel mai voluminos sI mai nou aparut filogenetic
- constituit din mai multe formatiuni care au conexiuni cu toti lobii sistemului
central
Cerebelul are trei fete:
- superioara
37
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
- anterioara
- inferioara
120-150 g = a opta parte din greutatea totala a creierului plus numeroase
santuri sI circumvolutiuni care cresc mult suprafata acestuia.
Cerebelul are o portiune mediana unica - vermisul – care se
conecteaza cu emisferele cerebeloase.
Exterior, cerebelul se conecteaza prin trei perechi de fibre, numite
pedunculi cerebelosi.
1. pedunculii cerebelosi inferiori
- contin fibre care merg la maduva spinarii, bulb si punte
- primeste impulsuri senzoriale de tip proprioceptiv si vestibular si
semnale motorii de la sistemul extrapiramidal
- trimite eferente la olivele bulbare si nucleii vestibulari
2. pedunculii cerebelosi mijlocii
- contin fibre care leaga cerebelul de punte, de sistemul central si o
emisfera de cealalta emisfera cerebeloasa
3. pedunculii cerebelosi superiori
- contin fibre aferente si eferente
- fibrele care vin de la maduva spinarii, trunchil central si sistemul
central
- fibrele care merg la maduva spinarii, trunchiul cerebral, talam si
sistemul central
- este cel mai mic deoarece contine cele mai putine fibre
38
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Structura cerebelului
Structura cenusie – la exterior si la interior
Exterior : scoarta cerebeloasa - organizare stratificata- 3 straturi si 5 tipuri
de celule
�La exterior – celule granulare, celule in forma de cos, celule
stelate, dendritele neuronilor Purkenje. Celulele cos au traseu orizontal
�stratul intermediar – ganglionar
- contine celule Purkenje (foarte mari, forma de pana si formeaza
un singu strat)
- dendritele Purkenje fac sinapsa cu axonii celulelor din stratul
exterior iaraxonii parasesc scoarta cerebrala; efectul axonilor
Purkenje este unul inhibitor.
�Stratul intern – granular
- contine celule granulare si celule Golgi; aceste celule sunt in
numar foarte mare
- axonii ambelor tipuri de celule urca spre stratul exterior
Functia scoartei cerebeloase
Aceasta functie este legata in principal de activitatea neuronilor Purkenje.
Acestia primesc impulsuri de la celelalte celule ale scoartei cerebeloase si
descarca impulsuri frecvente pe secunda. Rata descarcarii acestor impulsuri se
modifica in functie de anumite mecanisme, acest fapt fiind responsabil pentru
unele forme de invatare motorie.
Nucleii de substanta cenusie
- prolifereaza in substanta alba
- se gasesc atat in vermis, cat si in emisferele cerebeloase
- sunt patru perechi de muschi cerebelosi:
39
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
- nucleii fastigiali (in paleocerebel) care sunt in legatura cu
maduva spinarii, nucleii vestibulari, substanta reticulata,trunchil
cerebral
- nucleii globulari – in emisferele cerebeloase:
- globos
- emboliforeu
sunt in legatura cu substanta rosie sI talamus
- nucleii dintati (dantelati) – se afla in centrul emisferei
cerebeloase si tin de neocerebel fiind in legatura cu nucleul
rosu, talamus si alte formatiuni
Substanta alba
- este formata din fibre mielinice:
- de asociere – legate in aceasta emisfera
- comismale – legate in emisfera
- de proiectie – permit interactiunea cerebelului cu alte formatiuni
ale sistemului nervos central
- la nielul cerebelului majoritatea fibrelor de proiectie sunt ascendente
(aferente)
- principalele aferente sunt:
- vestibulare – ajung in lobul floculonodular
- spinale – ajung in vermis
- corticale – ajung in laterala emisferelor
- olivare – ajung in scoarta cerebeloasa
Functiile cerebelului
- multiple
- multa vreme s-a crezut ca cerebelul are trei functii elementare:
40
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
- imitarea miscarii
- miscarile complexe
- corectia miscarilor
- descrierea functiilor s-a facut prin extirparea cerebelului la animale si prin
studiile in lumea umana
- studiile mai recente arata ca cerebelul:
- este o veriga importanta a feedbackului chinestezico-motor,
contribuind la tonusul muscular, pozitia corpului, contractia si
relaxareaadecvata a muschilor implicati in miscare sau
- asigura precizia miscarilor voluntare (apucarea si manipularea
adecvata a obiectelor)
- modulator de impulsuri sensibile proprioceptive vestibulare si tactile
care ajung la scoarta cerebrala
- reglarea functiilor vegetative ale organismului
Lobul anterior al cerebelului – paleocerebelul – controleaza muschii
antigravitationali
Lobul posterior al cerebelului – neocerebelul – actioneaza ca o frana
pentru miscarile voluntare, mai ales cele ale maniei.
Lezarea cerebelului acre ca efect afectarea unei functii mai generale,
legate de valoarea temporala a unei sarcini (retroactiv), precum si ca
discriminare intre doua sarcini cu durate diferite.
Simptomele lezarilor cerebeloase
Holmes a fost primul care a descris simptomele lezarii cerebeloase.
- hipotonie
- ataxie (erori de miscare, regularitatea miscarilor)
- tremor intentional (mai marcat la terminarea miscarii)
41
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Trebuie mentionate apoi la membrele ipsilaterale. Apar si trebuie legate
de ortostatism sI dizartrie (vorbire sacadata sau exploziva).
Afectarea membrelor atinge mai mult membrele inferioare, cele superioare
fiind practic normale.
Cu timpul, leziunile cerebeloase tind sa se amelioreze daca procesul
patologic nu progreseaza.
O leziune cerebrala aparuta ulterior poate sa duca la reaparitia semnelor
de disfunctie tipic cerebeloasa ceea ce demonstreaza ca, cel putin la tineri,
functiile cerebeloase pot fi preluate de alte formatiuni ale creierului.
42
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Diencefalul
Structurile diencefalice se găsesc în continuarea şi desupra
mezencefalului, în jurul ventriculului III, fiind acoperit de emisferele cerebrale.
Se compune din două formaţiuni mari: talamoencefalul (thalamus,
metatalamus, epitalamus) şi hipotalamus.
Talamusul
Este alcătuit din două corpuri ovoide de substanţă nervoasă. Se mai numesc
şi corpi optici. Este format din mai mulţi nuclei (cinci grupe):
1. grupul nuclear anterior
- primeşte aferenţe de la corpii mamilari
- trimite eferenţe către cortexul cingulat şi emisferele
cerebrale
2. nucleii liniei mediane
- se conectează cu hipotalamusul şi alte formaţiuni de
substanţă cenuşie subcorticală
3. nucleii mediali
- trimit eferenţe în lobul frontal şi cortexul motor
4. masa nucleară laterală
- primeşte aferenţe senzoriale (spinotalamice)
- trimite eferenţe în lobul parietal
5. nucleii posteriori (formaţi din nucleul pulvinar şi corpii geniculaţi medial şi
lateral)
43
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
- se conectează cu cortexul lobului temporal şi parietal.
Conexiunile talamusului
Talamusul este o structură senzorială crucială subordonată scoarţei cerebrale.
La acest nivel fac sinapsă căile tuturor formelor de sensibilitate, cu excepţia
căilor olfactive, care ajung la cortex direct, nu prin talamus.
Nu toate fibrele talamice ajung la cortex: unele se termină în nuclei cenuşii
subcorticali. Din acest punct de vedere identificăm:
- nuclei talamici cu proiecţie corticală (nucleul thalamic
ventral, nucleul arcuat, nucleul reticulat etc)
- nuclei talamici cu proiecţie subcorticală (nucleii
intermediari, nucleii ventriculari)
- nucleii talamici de asociaţie (laterali, laterodorsali etc)
Nucleii din prima categorie au conexiuni în ambele sensuri cu cortexul, formează
deci, împreună cu câmpurile corticale, unităţi funcţionale stabile.
Căile mari senzoriale se termină în nuclei cu proiecţie corticală dar trimit
colaterale şi la nuclei cu proiecţie subcorticală.
Toate conexiunile eferente ale talamusului influenţează activitatea căilor
extrapiramidale (descendente). Controlul cortexului se exercită prin mai multe
circuite care include şi talamusul (de ex: circuitul cortico-ponto-cerebelo-talamo-
cortical)
Cercetările desfăşurate de-a lungul timpului au evidenţiat existenţa a două tipuri
de nuclei talamici:
44
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
- specifici – sunt legaţi funcţional de diferite sisteme
senzoriale (visual, auditiv etc); pulvinarul integrează
impulsurile auditive, vizuale şi somatice).
- nespecifici – sunt legaţi în special de zonele asociative ale
talamusului; funcţionarea lor nu este pe deplin cunoscută.
În concluzie, talamusul conţine:
- nuclei de transmisie (de releu) A.
- nuclei cu proiecţie difuză B.
A. Nucleii de transmisie au următoarele caracteristici:
- fiecare prelucrează o singură modalitate senzorială sau un
input venit din zona motorize
- fiecare se proiectează într-o regiune specifică a cortexului
- fiecare primeşte inputuri recurente de la regiunea cerebrală
pe care s-a proiectat (recurenţa inputurilor permite
modularea inputurilor primite funcţie de activitate)
- un nucleu talamic senzorial transmite într-o anumită
regiune corticală (senzorială, motorie sau reglatorie) numai
o modalitate informaţională senzorială; aceste informaţii
reprezintă treapta iniţială a generării percepţiei senzoriale
- alţi nuclei senzoriali trimit impulsuri către ariile asociative
ale cortexului, unde se integrează sistemele senzoriale
care iau parte la iniţierea comportamentului
- nucleii talamici motori trimit impulsuri către cortexul motor,
pentru a-l informa despre activitatea motorie desfăşurată
de alte formaţiuni (cerebelul)
- toţi nuclei de transmisie trimit impulsuri către sistemul de
reglare
B. Nucleii cu proiecţie difuză trimit impulsuri către toate regiunile corticale, cu
efect în reglarea nivelului general de excitabilitate corticală.
45
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Din punct de vedere clinic
Apar mai multe entităţi nosografice în lezarea talamusului. Cel mai vechi
cunoscut este sindromul talamic, cu următoarele simptome neurologice:
- hemianestezia contralaterală (consecutivă unei hemoragii
talamice)
- durere de cap de tip arsură, intensă (hiperpatie),
persistentă, se accentuează în stress emoţional şi
oboseală
- tremor intenţional (în cazul lezării nucleului lateral ventral)
- ataxia membrelor inferioare (în funcţie de tulburarea
sensibilităţii profunde)
- tulburări simpatice (ptoză palpebrală etc)
- tulburări motorii (hemipareză)
- uneori, tulburări de gust.
O altă afecţiune este afazia talamică . aceasta include:
- tulburări de dinamică a expresiei şi fluenţei verbale
- voce slabă
- răspunsuri scurte
- debit încetinit şi sacadat
- incoerenţa discursului
- afectare persistentă, disociativă, a memoriei (în special a
celei verbale), manifestată prin deficit al memoriei logice şi a
capacităţii de a crea asociaţii
Afazia talamică are evoluţie favorabilă, cu excepţia memoriei verbale.
46
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
O altă afecţiune este sindromul de neglijenţă talamică, cu două manifestări
principale:
- neglijenţă motorie
- neglijenţă spaţială
Neglijenţa motorie este un defect de utilizare a unei jumătăţi de corp, cu toate că
aceasta este perfect funcţională. Prin incitare verbală acest defect poate să
dispară parţial.
Neglijenţa spaţială este legată în special de analizatorul visual şi constă în
devierea privirii spre dreapta şi refuzul explorării spaţiului stâng (această
deficienţă este confirmată şi de testele neuropsihologice).
În afara acestor simptome mai pot apărea şi altele:
- tulburări de recunoaştere a locurilor (familiare)
- tulburări ale orientării spaţiale
- apraxie constructivă
- deficit de memorie anterogradă pentru materialul vizuo-
spaţial
- spontaneitate excesivă a limbajului
- confabulaţii extravagante
Alte tulburări ţin de sfera emoţională – sunt evidente în manifestările motorii sau
expressive, pentru că talamusul intervine ca modulator al proceselor affective.
De aceea, anumite intervenţii chirurgicale sunt destinate reducerii tensiunilor
emoţionale, anxietăţii, agitaţiei şi agresivităţii bolnavilor psihici.
Lezarea nucleilor anteriori duce la modificarea stării de conştienţă şi se soldează
cu scăderea reactivităţii emoţionale.
47
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Stimularea nucleului postero-ventral duce la creşterea nivelului de anxietate în
mişcările offensive şi fenomene vegetative corespunzătoare.
Metatalamusul
Este format din din corpii geniculaţi mediali şi laterali.
Corpii geniculaţi laterali
- se leagă de coliculii cvadrigemeni superiori
- la acest nivel se termină fibrele optice
- prelucrările vizuale la acest nivel permit diferenţieri între
întuneric şi lumină şi orientarea în spaţiu în raport cu
stimuli luminoşi
- sunt formaţi din două părţi: partea ventrală (veche
filogenetic) şi partea dorsală stratificată (nouă filogenetic);
aceasta din urmă expediază semnale la scoarţa cerebrală
(scizura calcarină şi ariile 18, 19) şi are şase straturi (la
om)
Corpii geniculaţi mediali
- sunt conectaţi cu coliculii cvadrigemeni inferiori
- aici fac sinapsă căile auditive şi de aici ajung impulsuri la
ariile auditive corticale (prima circumvoluţie temporală)
Epitalamusul
Se găseşte în partea superioară a diencefalului şi este compus din glanda epifiză
(pineală) şi din aparatul habenular.
Glanda epifiză
48
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
- după vârsta de 7 ani involuează iar după 14 ani se calcifică
- este o glandă endocrină cu rol important în dezvoltare
- exercită efect frenator asupra sferei sexuale
- exercită efect important în metabolismul protidic, glucidic şi
mineral
- hormonul principal este melatonina, derivate din serotonină
- melatonina este secretată maximal noaptea (serotonina
ziua) iar secreţia ei scade de la naştere până la bătrâneţe
- nu s-a demonstrate la om şi primate efectul antigonadotrop
al melatoninei (întârzierea declanşării pubertăţii, de ex.)
- rolurile melatoninei sunt: modularea excitabilităţii cerebrale;
influenţarea fiziologiei somnului; un posibil rol inhibitor
asupra creşterii tumorilor neoplazice la om; reglarea
activităţii şi a altor glande (hipofizei, pancresului endocrine,
suprarenalelor, glandelor sexuale)
Aparatul habenular - conţine numeroase fibre albe şi substanţă cenuşie (nuclei
habenulari)
- fibrele albe se conectează în general cu structuri
subcorticale
49
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Hipotalamusul
Reprezintă mai puţin de 1% din totalul volumului creierului uman. Este format
dintr-o porţiune supraoptică, una tuberală şi una mamilară (văzute din faţă în
spate).
Nucleii hipotalamusului se împart în patru grupe principale:
1. grupul anterior – format din nucleul paraventricular şi cel supraoptic. Ei
secretă hormoni care sunt trimişi la adenohipofiză.
2. grupul lateral – nucleul tuberomamilar şi nuclei tuberali laterali.
3. grupul mijlociu – nuclei hipotalamici ventromedial şi dorsomedial
4. grupul posterior – nuclei tuberculilor mamilari
Fiecare nucleu contribuie la realizarea unei anumite funcţii.
Conexiunile hipotalamusului
Hipotalamusul posedă o bogată reţea de conexiuni, atât interne cât şi externe,
care influenţează atât sistemul nervos central cât şi pe cel vegetativ. Este,
deasemenea, foarte important pentru sistemul endocrin, prin intermediul hipofizei
Căile aferente
- fascicolul telencefalic – leagă scoarţa de hipotalamus,
având efect excitator şi inhibitor. Principalele informaţii sunt
legate de organele viscerale.
- Fascicolul talamo-hipotalamic – leagă talamusul de
hipotalamus.
- Stria terminalis – leagă amigdala de hipotalamus
- Fibre directe spinotalamice – vin dinspre thalamus.
50
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Există, deasemenea, legături ale hipotalamusului cu aparatul vizual, prin fibre
care leagă chiasma optică de partea “vizuală” a hipotalamusului. Aceste fibre
provin din celulele vegetative ale retinei, trec prin nervii optici, chiasma optică şi
ajung la unii nuclei hipotalamici şi în lobul posterior al hipofizei. Efectul principal
este acela că semnalele luminoase pot influenţa sistemul vegetativ atât direct cât
şi prin intermediul hipofizei.
Căile eferente
- tractul hipotalamo-hipofizar (care are legături cu hipofiza)
- tractul hipotalamo-habenular (care are legături cu epifiza)
- tractul hipotalamo-talamic (realizează legătura ascendentă
cu scoarţa cerebrală)
- sistemul periventricular (leagă hipotalamusul de aproape
aproape toate formaţiunile cenuşii ale trunchiului cerebral)
- tractul tubero-hipofizar – leagă hipotalamusul de pituitara
posterioară
Majoritatea fibrelor sunt bidirecţionale (cu excepţia tractului hipotalamo-hipofizar
şi a fibrelor care vin dinspre retină (cu rol în reglarea ritmului circadian – lumină/
întuneric)
Funcţiile hipotalamusului
Hipotalamusul are atribuţii directe în reglarea mediului intern al organismului:
- neuroendocrin
- autonom
- motivaţional
51
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Reglarea sistemului neuroendocrin
Hipotalamusul, împreună cu sistemul limbic, participă direct la reglarea mediului
intern, în vederea menţinerii constantelor acestuia.
Controlul emoţiilor şi a comportamentelor emoţionale se face indirect de către
hipotalamus, în conjuncţie cu formaţiunile înalte ale sistemului limbic şi ale
neocerebelului.
Datele anatomice indică faptul că hipotalamusul conţine un mare număr de
nuclei şi reţele neuronale care regleză funcţii vitale ca: temperature, ritmul
cardiac, tensiunea arterială, osmoza sangvină, ingestia de apă şi alimente; în
plus, organizează motor răspunsurile endocrine în comportamente emoţionale
adaptative.
În primul rand, hipotalamusul controlează activitatea glandei pituitare, care
controlează, la rândul ei, celelalte glande endocrine (tiroida, paratiroidele,
suprarenalele, glandele sexuale etc). Aceste glande descarcă hormoni care
reglează activitatea hipotalamusului şi hipofizei.
Hipotalamusul
Feed-back
Hipofiză
glandă glandă glandă
hormon hormon hormon
Mulţi neuroni hipotalamici sunt specializaţi în secreţia peptidelor. Acestea ajung
fie în spaţiul synaptic (ca neurotransmiţători), fie în circulaţia sangvină, de unde
acţionează ca hormone, controlând excitabilitatea neuronală şi eficacitatea
52
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
sinaptică. Pot, deasemenea, controla eficacitatea sistemului endocrin, fie direct,
fie indirect.
Controlul direct se exercită prin descărcarea în circulaţia sangvină a
neurohipofizei a produşilor neuroendocrini. Controlul indirect se face prin
intermediul adenohipofizei.
Neuronii peptidici sunt magnocelulari şi parvocelulari.
Neuronii magnocelulari
Eliberează oxitocina şi vasopresina.
Vasopresina - este secretată în hipotalamus şi depozitată în hipofiză.
a. produce vasoconstricţie şi reabsorbţia apei de către rinichi (în absenţa ei
volumul urinar ar putea ajunge la 15-20 litri în 24 h).
b. intervine în mecanismul învăţării şi memoriei (nu se cunosc exact
mecanismele), probabil prin influenţarea secreţiei de ARN.
Oxitocina – este secretată în nucleul paraventricular din hipotalamus. Efectele
sale sunt contracţia uterină şi secreţia lactată. La bărbaţi efectele sale sunt mai
obscure.
Alcoolul, stresul şi serotonina inhibă secreţia de oxitocină, în vreme ce dopamina
stimulează descărcarea de oxitocină.
Sistemul neurosecretor parvocelular
Secretă hormoni inhibitori şi de eliberare (releasing) – substanţe care eliberează
sau inhibă eliberarea hormonilor din glanda pituitară anterioară.
Substanţele de stimulare a eliberării hormonilor sunt (de ex.): TRH (factorul de
eliberare a tirotropinei), CRH (factorul de eliberare a corticotropinei), FSH
53
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
(factorul de eliberare al hormonilor foliculari), LHRH (factorul de eliberare al
hormonului luteinizant) etc.
Factorii de eliberare a hormonilor pituitari determina descarcarea, de catre
glanda, a hormonilor corespunzatori, care regleaza secretia glandelor din corp.
De exemplu, GRH (factorul de eliberare a hormonului de crestere)
determina descarcarea de GH (hormonul de crestere), care influenteaza
cresterea scheletului si a sistemului muscular. Afectarea secretiei de GH, in sens
pozitiv, duce la gigantism, iar in sens negative (scadarea secretiei), la nanism
hipofizar.
Secretia de hormone este pulsatila, ea fiind descarcata in sange in valuri
pe parcursul unei zile.
Neuronii magnocelulari si parvocelulari contin peptide de diferite tipuri,
raspandite in tot sistemul nervos.
Neuronii hipotalamici participa la patru mari clase de reflexe:
1. reflexe conventionale (input si output neural)
2. reflexe cu input neural si output umoral
3. reflexe cu input humoral si output neural
4. reflexe cu input si output umoral
Exemple:
Expulzia fetala din timpul nasterii are calea aferenta neurala si calea eferenta
umorala
Fluxul urinar are atat inputul cat si outputul umorale (existenta unei lipse de
apa in corp duce la eliberarea rapida de vasopresina; readucerea apei in
organism, in acest mod, determina descarcarea mai lenta de vasopresina in
sange).
54
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Lactatia, nasterea si deshidratarea produc modificari dramatice a neuronilor
magnocelulari, precum si a terminatiilor neuronale din hipofiza posterioara,
pentru ca organismul sa faca fata solicitarilor maxime)
Functia de reproducere
Zona tuberala a hipotalamusului este esentiala in mentinerea nivelului bazal
de hormone gonadotropic, in vreme ce aria preoptica este necesara pentru
eliberarea ciclica a gonadotropinei (inainte de ovulatie).
Disfunctiile hipotalamusului
Tumorile si alte procese patologice influenteaza dezvoltarea sexuala se pot
solda cu pubertate precoce sau, opus, hipogonadism (subdezvoltarea
caracteristicilor sexuale secundare, associate cu somnolenta, obezitate si diabet
insipid).
Distrugerea doar a unei jumatati a hipotalamusului poate produce o tulburare
usoara si tranzitorie a functionarii acestuia. Distrugerea bilaterala (nu si
simetrica) a hipolalamusului duce la aparitia simptomelor specifice.
Varsta joaca un rol important
- la nou-nascuti functiile hipotalamusului nu sunt stabilizate (necesita
reglare din exterior)
- la varstnici apar tulburari de somn, activitate motorize scazuta,
preferinta pentru anumite mancaruri, sensibilitate fata de schimbarea
temperaturii, ceea ce echivaleaza cu o reducere a mecanismelor
homeostatice hipotalamice – efecte constatate si experimental, la
animale cu leziuni ventromediale ale hipotalamusului)
55
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Reglarea sistemului nervos autonom si a functiilor vegetative
Functionarea autonoma nu este difuza, asa cum s-a crezut multa vreme,
ci este inalt specializata la nivelul hipotalamusului, pentru stimularea unor fibre
produce raspuns la un organ periferic specific
Hipotalamusul are ca atributie principala coordonarea functiilor autonome
(vegetative) intre ele, precum si a acestora cu activitatile intregului organism.
Hipotalamusul este cel mai important centru subcortical de reglare a
activitatii simpatice si parasimpatice; rolul este acela de mentinere a unei stari
interne de supravietuire a organismului in conditii optime de activitate.
Controlul parasimpatic tine de hipotalamusul anterior (si produce
bradicardie, vasodilatatie periferica, cresterea aciditatii sucului gastric, cresterea
tonusului tractului digestive si scaderea tensiunii arteriale).
Controlul simpatic tine de functionarea hipotalamusului lateral si posterior
(intensificarea activitatii somatice si metabolice in stres emotional, atac si fuga,
evidentiate prin dilatatia pupilelor, tahicardie, cresterea tensiunii arteriale, inhibitia
peristaltismului, tonusului vezicii si a intestinelor).
Afectarea hipotalamusului posterior duce la letargie emotionala, somn
anormal si scaderea temperaturii ca urmare a diminuarii generale a activitatii
somatice si viscerale). Leziunile hipotalamice induse experimental conduc la
tulburari ale mucoasei esofagului, stomacului si duodenului, ulcere acute ale
stomacului si perforarea mucoasei gastrice plus hemoragii si ulcere
gastrointestinale).
56
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Excitarea hipotalamusului anterior se soldeaza cu hipermotilitate a
tractului gastrointestinal, plus evacuare (defecatie) si mictiune frecventa.
Stimularea hipotalamusului lateral are ca efect producerea hipertensiunii
arteriale.
Tulburarile cardiovasculare insotesc afectarile trunchiului cerebral si
hipotalamusului si se reflecta in hipertensiune, aritmii cardiace si modificari ale
EKG-ului (simularea unui infarct miocardic acut la bolnavi fara antecedente
cardiace)
Tulburarile respiratorii sunt frecvente in structura sindroamelor
hipotalamice. Experimental, lezarea hipotalamusului la animale duce la edem
pulmonar si hemoragii pulmonare).
Tulburarile gastrointestinale sunt omniprezente. Pot merge pana la
hemoragii si ulceratii (dupa interventii chirurgicale pe creier, cu afectari
hipotalamice consecutive).
Epilepsia diencefalica – poate sa apara atunci cand este lezata o parte din
structura hipotalamusului sau a struturilor adiacente acestora. Se pune acest
diagnostic atunci cand criza epileptica se asociaza cu alte disfunctii hipotalamice
précis identificate (criza epileptica apare pe fond de cefalee puternica, la care se
asociaza ameteala, tendinta de a cadea, inrosire a fetei si a bratelor, puls slab,
ochi exoftalmici).
Hipotalamusul si motivatia
Starile motivationale activeaza comportamente complexe cu effect asupra
reglarii temperaturii, satisfacerii foamei, setei, si a cerintelor sexuale.
57
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Starile motivationale sunt mai putin correlate cu stimularile din exterior, ci
mai curand cu oscilatiile homeostaziei interne. O posibila exceptie este reglarea
temperaturii, care se face prin echilibrarea dintre stimuli interni si externi.
Stimulii interni pentru foame, sete si comportament sexual sunt mai dificil
de identificat si manipulat.
Controlul fiziologic de reglare a homeostaziei functioneaza prin
mentinerea unei variabile la un nivel dat (nivel masurat cu ajutorul detectorilor
externi, care o compara cu o valoare fixata). Cand valoarea acesteia nu se
suprapune exact pe valoarea fixate, atunci detectorii de erori genereaza semnale
de eroare, iar sistemul de control aduce variabila respective la nivelul correct. In
cazul foamei, stimulul intern este hipoglicemia iar stimulul extern vederea sau
mirosul hranei.
58
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
TELENCEFALUL
Sunt formate din:
- sistemul limbic
- substanta alba (in interior)
- scoarta cerebrala (la exterior)
Suprafata emisferei cerebrale:
- este formata din doua jumatati/emisfere
- fiecare emisfera este formata din trei fete:
- externa (superolaterala)
- interna (mediala)
- inferioara (bazala)
- superioara
- inferolaterala
- inferomediala
Suprafata externa este brazdata de farte multe circumvolutiuni (ginesuri)
separate prin scizuri/santuri – aria cortexului uman = 2.200 cm 2 (o treime este
vizibila la suprafata, restul este ascuns de scizuri/fisuri.
Cele trei santuri mari sunt:
- lateral (Sylvius)
- central (Rolando)
- perpendicular extern
determina impartirea scoartelor cerebrale in lobi
- frontal
- pariental
- temporal
- occipital
59
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Lobul frontal - delimitat posterior de scizura lui Rolando sI inferior de scizura lui
Sylvius
- este traversat de trei santuri sI patru ginusuri
- in zona posterioara, intre scizura lui Rolando sI santul precentral se
formeaza ginusul precentral
- se imparte in trei parti:
- frontala superioara (F1)
- frontala mijlocoe (F2)
- frontala inferioara (F3)
Lobul temporal - este situat inferir de scizura lui Sylvius sI anterior de scizura
perpendiculara externa (preocapitala)
- este impartit in trei circumvolutii paralele: temporala superioara, medie
sI superioara sI doua ginusuri plasate anterior sI posterior
- ginusul anterior = aria auditiva primara
Lobul pariental - se intinde de la santul central pana la cel parieto-occipital (scizura
perpendiculara exterioara)
- posterior santului central se gaseste santul postcentral, care imparte
lobul pariental in ginusul postcentral sI o arie posterioara maimare.
Ginusul postcentral = aria somatosenzitiva sI are numeroase conexiuni
Lobul occipital - situat in spatele santului parieto-occipital
- este brazdat de numeroase santuri
60
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
In profunzimea santului lateral se afla o formatiune numita insula avand
forma unei piramide cu varful in jos.
Este o formatiune veche ramasa in acest loc pe parcursul evolutiei
filogenetice a emisferelor cerebrale, fiind acoperita de formatiuni mai noi
filogenetic.
Se afla in legatura cu cortexul preolfactiv (zona paralimbica).
Suprafata mediala
- contine corpul calos - cea mai proeminenta formatiune alba a
emisferei cerebrale
- in regiunea anterioara a suprafetei mediale se gaseste santul cingulat
care imparte suprafata intr-o zona exterioara sI una inferioara. Zona
exterioara apartine lobului frontal.
- La acest nivel se prelungeste sI scizura calcarina, care delimiteaza pe
aceeasI suprafata lobul parietal de cel occipital
Suprafata inferioara este delimitata de scizura lui Sylvius intr-o portiune
anterioara mai mica sI una posterioara mai mare, de functii distincte.
Sistemul limbic
- denumire data de Broca in 1878 pentru a caracteriza cortexul primitiv
care formeaza un inel in jurul trunchiului cerebral
- studiul sau a starnit interes dupa ce s-a relevat rolul lui in
comportamentul emotional (are conexiuni cu
si cei arii ale sistemului olfactiv).
- Cercetarile demonstreaza implicarea lui in comportamentele de
cautare a prazii, crestere, crestere a pieilor, imperechere, raspunsuri
emotionale, echilibrul intre comportamentul normal sI cel agresiv,
formarea memoriei (in special a celei emotionale).
61
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Afectarea sistemului limbic – patologia unor demente, tulburari afective,
epilepsie de lob temporal etc. (la aproximativ 60% din pacientii epileptici originea
crizelor se afla in sistemul limbic).
Studiile imagistice si experimentale au relevat urmatoarele structuri
componente ale sistemului limbic:
- nervii, bulbul si tractul olfactiv;
- stria olfactiva si ajunsul olfactiv;
- trigonul olfactiv;
- lobul piriform si cortexul piriform;
- compexul nuclear amigdaloid;
- aria septala;
- formatiunea hipocampica;
- forniscul;
- hipotalamusul;
- nucleii talamici limbici si paralimbici;
- aria limbica a ganglionilor bazali;
- cortexul limbic;
- cortexul paralimbic;
- etc.
Alti autori considera ca in sistemul limbic intra doua grupe de structuri:
A. Grupa structurilor concentrice;
B. Grupa structurilor marginale.
In A intra lobii olfactivi, substanta perfor. anterioara, aria hipocampus,
cortexul periamigdaloid si cortexul peripiriform.
In B intra:
- circulvolutiunea corpului calos;
- circumvolutiunea hipocampului;
- lobul insulei;
- partea anterioara a lobilor temporal sI frontal (din neocortex).
Cele mai importante structuri ale sistemului limbic sunt hipocampul si
amigdala.
62
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Acestea sunt localizate in partea mediala a lobului temporal anterior si sunt
foarte sensibile la leziuni anoxice si la infectii virale.
Hipocampul - structura complexa, situat in peretele medial al emisferei cerebrale;
- in lobul lateral = monstru sau calut de mare;
- studiul lui este foarte important din cauza asocierii lui cu epilepsiile de
lob temporal;
- este format din trei parti principale:
1. aria principala receptoare (nuclei granulari, girus dintat);
2. hipocampul propriu-zis (campurile piramidale);
3. biculum (sursa de eferenta).
La hipocamp substanta alba se afla la exterior iar substanta cenusie este
profunda (cortex cerebral inversat).
Substanta alba se numeste alveus.
Substanta cenusie este organizata, in cea mai mare parte in 6
straturi celulare (pe alocuri poate avea 4 straturi).
Girusul dintat este o structura trilaminara.
Structurile olfactive
- contin inelul format din hipocamp si girusul si formeaza marele lob limbic;
- cuprind structuri mai putin diferentiate (paleocortex);
- este implicat in eucodam (achizitionarea memoriei noi); distrugerea
bilaterala a hipocampului duce la amnezie anterograda durabila si
profunda,
- are num aferente si un sistem eferent (fornixul), cu proiectii corticale
difuze.
Caracteristici:
- pae. nu poate inregistra in memorie stimuli sau evenimente explicate
constiente;
- Capacitatile intelectuale (limbaj si memoria imediata sunt intacte);
- Se poate asocia cu grade diferite de amnezie retrograda;
63
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
- tin de amnezie si invatarea spatiala (hipocrate = formarea hartii
cognitive spatiale)
- poate sa se asocieze cu pierderea informatiei verbale si chiar a celei
non-verbale.
AMIGDALA
- stabileste conexiuni directe cu alte arii corticale, hipocampul, talamusul
sI au regiuni din trunchiul cerebral;
- este formata din 2 parti:
- o parte corticomediala, de care este atasat un nucleu de talie
mica;
- o parte laterobazala, foarte dezvoltata la primate.
- conexiunile sale sunt bidirectionale, atat cu cortexul, cat sI cu
hipocampul, cu relevanta pentru functiile cognitive superioare. De
asemenea, amigdala este conectata bidirectional cu zona subcorticala,
in special cu caile vizuale (interpretarea emotionala - furie – a stimulilor
vizuali);
- desI primeste numeroase impulsuri olfactive, amigdala nu este un
centru important pentru discrim. Olfactiva;
- studiile intensive ale amigdalei in ultimii ani au relevat rolul acestei
formatiuni in:
- realizarea unor modificari visceromotorii sI somatomotorii;
- memorie sI emotii (componente afective ale memoriei);
- modificarea starii de somn;
- modificarea mobilitatii gastrointestinale;
- modificarea ratei cardiace;
- modificarea TA.
Stimularea amigdalei are efect numai daca sub sunt in stare de veghe
(sunt treji). In somn stimularea ei nu are nici un efect. Amigdala nu este implicata
in functiile homeostatice normale.
64
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Distrugerea bilaterala a lobilor temporali la maimute (inclusiv a unor
structuri limbice) duce la aparitia unor modificari emotionale, comportament
foarte important:
- imblanzire;
- linistire emotionala;
- tendinte orale (duc totul la gura);
- hipersexualitate;
- tendinte compulsive;
- hipermetamorfoze (schimbarea frecventa a sI
sentimentului de placere);
- lipsa recunoasterii obiceiurilor familiare : dovada implicarii amigdalei in
invatare (sau a asocierii unui stimul cu un raspuns afectiv (emotional).
Alte studii (realizate pe primate) au evidentiat rolul amigdalelor in
comportamentele de evitare, sexuale, de hranire, sociale.
Intensitatea studiata clinic este legatura dintre amigdala sI epilepsia de lob
temporal. DesI epilepsia de lob temporal nu este limitata la amigdale, intrucat
decarcarea se raspandeste rapid in tot lobul, multe din simptome sunt asociate
cu activarea amigdalei.
Fenomenele autonome ale crizelor
- discomfortul epigastric si toracic;
- greata;
- palpitatii;
- frison;
- paloarea/inrosirea fetei;
- tahipnee/apnee;
- salivatia;
- eructatia (ragaiala);
- mictiunea involuntara;
- defecatie/diaree.
Modificarile afective
- teama (cel mai frecvent intalnit simptom) – de la usor la intens;
65
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
- suparare, depresie sau singuratate;
- setea/impulsul de a bea (asociat cu fenomenele afective).
Modificari perceptive (nu implicaaparitia halucinatiilor)
modificari de tipul iluziilor vizuale sI auditive, distorsiuni sI alterari ale
actului perceptual;
66
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Ariile corticale
Structura sistemului central diferă de la o zonă la alta (ca grosime, densitatea
pături celulare, orientare a celulelor sau numărul acestora). Funcţie de aceste
aspecte au fost descrise peste 50 de arii corticale (harta Brodmann).
Funcţie de predominanţa celulară:
• piramidală - arie corticală motorie
• granulară - arie corticală sensorială
• strat I, II (chiar III) – arie corticală de asociaţie (în întreg neocortexul)
Cortexul este o zonă vastă de recepţie, de comandă - central şi de integrare a
impulsurilor.
• Cortex somatosenzorial
• Cortex motor / efector
Cortexul somatosenzorial
• joacă un rol important în prealuarea tuturor inputurilor senzoriale de la
nivel somatic.
• Există două arii importante în preluarea informaţiilor senzoriale:
Aria senzorială somatică primară
Aria senzorială somatică secundară
Cortexul senzorial somatic primar S I
• se găseşte în girusul postcentral, şanţul central şi porţiunea superioară şi
inferioară a lobilor parietali
• are patru arii funcţionale – ariile Brodmann 1, 2, 3a şi 3b cu roluri diferite
în suprafaţa somatică
67
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
• aria 1 – primeşte sensibilitatea externă şi proprioceptivă prin fibre talamice
directe şi prin eclaterale din aria 3
• aria 2 – aici sosesc de la talamus doar fibre subţiri proprioceptive şi
kinestezice centralaterale
• aria 3 – responsabilă, de asemenea, de sensibilitatea extraceptivă
(dureroasă)
Cortexul senzorial somatic secundar – S II
• se află pe partea superioară a şanţului lateral
• este mai mic decât cel primar
Ambele arii sunt conectate şi cu cortexul motor piramidal şi au trei tipuri de axoni:
de asociere, colosali şi de proiecţie.
Conexiunile de asociere unesc neuronii diferitelor regiuni corticale din această
emisferă centrală.
Conexiunile caloase unesc neuronii aflaţi în cele două emisfere cerebrale.
Conexiunile de proiecţie trimit axoni la structurile subcorticale (ganglioni bazali,
talamus, măduva spinării).
În concluzie, sistemul somatic are două mari tipuri de aferenţe: sensibilitate
termoalgezică şi sensibilitate epicritică (tactil fină) + poziţia articulaţiilor.
Cortexul vizual
Traseul vizual este următorul:
Retină -> nucleul geniculat lateral
Retină -> mezencefal (coliculii superiori)
68
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Retină -> mezencefal (aria pretectală)
Doar nucleul geniculat lateral prelucrează informaţia vizuală, restul generează
reflexe de tipul reflexului pupilar sau mişcare oculară.
Inputul senzorial vizual ajunge în aria vizuală 1 – V1 (cortex striat) = câmpul 17
Brodmann.
Influxurile care ajung aici sunt contralaterale.
Neuronii acestei zone răspund în mod specific la anumite tipuri de stimulări
vizuale (pot răspunde la linii verticale, nu şi la cele oblice sau orizontale, din
câmpul receptor). Ei se numesc neuroni complecşi şo neuroni hipercomplecşi.
Neuronii complecşi răspund la mai mulţi stimuli care au aceeaşi orientare în
câmp.
Neuronii hipercomplecşi integrează influxurile de la neuronii complecşi.
Neuronii plasaţi în straturi diferite au roluri diferite – unele prelucrează conturul
grosier al stimulului, altele prelucrează coloana, textura şi paternul stimulului.
În V1 neuronii sunt orientaţi în coloane distincte funcţional, între care există
interconexiuni.
Aria vizuală
V2
aria 18 Brodmann
� reprezintă imaginea în oglindă a ariei 17
� este principala arie de asociere şi centru
al memoriei vizuale
� rol în organizarea imaginii şi în
acomodare
Aria vizuală aria 19 Brodmann
69
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
V3 � aici de formează fibre motorii care se
proiectează subcortical
� au rol în vederea stereoscopică
(orientarea spaţială, perceperea formelor,
imaginea corpului, mişcarea în profunzime
şi localizarea imaginilor
Ariile vizuale V4,,V5 şi V6 au localizări mai reduse spaţial (între celelalte arii sau
pe faţa mediană a emisferei centrale).
V4 – rol în percepţia colorată
V5 – perceperea formelor aflate în mişcare
V6 – reprezentarea spaţiului
Cortexul auditiv
- localizarea în spaţiu la nivel cortical se realizează prin compararea diferenţelor
de intensitate şi timp recepţionate de fiecare ureche
• Cortexul auditiv este organizat în coloane (la fel ca cel vizual şi somatic)
conectate între ele dar şi cu harta corticală spaţială a localizării sunetului
• La cortexul auditiv se adaugă două arii funcţionale în lobii frontal (Broca)
şi temporal (Wernicke) care au legătură cu percepţia sunetelor vorbirii
Cortexul auditiv se împarte în:
• aria auditivă primară (specializată pentru recepţia sunetelor de diferite
intensităţi)
• aria auditivă secundară A 2 câmpurile 42, 22 (cu importanţă în
discriminarea zgomotelor şi vocilor
• aria auditivă terţiară - câmpurile 20 şi 21 (20 – memoria auditivă,
înţelegerea cuvintelor şi melodiilor; 21 – atenţia auditivă)
70
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Cortexul vestibular
• în câmpul 2, rostial de aria auditivă
• rol în reglarea echilibrului, în reglarea motricităţii cerebeloase
Cortexul gustativ
• se găseşte aproape de proiecţia corticală a limbii (lobul parietal)
• există mai multe teorii care explică producerea senzaţiei de gust
(producere separată apoi integrare; integrare pe parcurs)
• codarea gustului
are aceleaşi principii generale ca şi celelalte modalităţi
senzoriale
are profunde corelaţii emoţionale
Cortexul olfactiv
• capabil să discrimineze extrem de fin între mii de mirosuri
• are o organizare mai puţin precisă
• are cinci părţi:
nucleul olfactiv anterior
tubuculul olfactiv
cortexul periform (lobul temporal)
nucleul cortical al amigdalei
aria intorinală
- halucinaţiile olfactive – apar în cazul leziunilor cortexperiforme – debut epilepsie
de lob temporal
71
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Concluzii în legătură cu structura şi funcţiile cortexului posterior
• zonele de proiecţie topică sunt organisme dinamice, care depind atât de
influenţele mediului extern cât şi de aspectele interne motivaţionale;
• zonele de asociere au o organizare distinctă, prin aceea că au stratul III
foarte dezvoltat (cu rol în corelarea şi integrarea impulsurilor senzoriale modale).
Dacă stimulăm această zonă rezultă excitaţie care va cuprinde zone mari
corticale.
• Zonele de asociere secundare stabilesc cu multe comutări şi circuite la
nivel subcortical (în special la nivel talamic);
• Pentru procesări din ce în ce mai complexe au apărut şi zonele terţiare şi
cuaternare (“zone de acoperire”), la care numărul conexiunilor creşte şi mai mult.
În această zonă senzoriali sunt eliberaţi de funcţia senzorială şi au doar funcţie
de coordonare şi preluare a impulsurilor (coordonarea tuturor analizelor între ei,
precum şi a scopurilor generale ale activităţii). Se obţin constructe cognitive
calitative superioare, imagini perceptuale complexe multimodale, reprezentări cu
nivel înalt de generalitate etc.
• Zonele primare şi zonele de asociere nu pot lucra unele fără celelalte
(disfuncţia uneia implică şi disfuncţia celeilalte)
72
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Particularităţi ale zonelor corticale anterioare
Rolul acestor zone este de a transforma energia neuronală în energie fizică, prin
comenzile transmise de cortex la muşchii scheletici.
Mişcările motorii pot fi clasificate în:
mişcări voluntare
răspunsurile reflexe
paternuri motorii ritmice
Ele diferă după gradul de complexita şi de control voluntar.
Mişcările voluntare sunt cele mai complexe. Pot fi intenţionale sau răspuns la o
stimulare externă specifică. Ele se învaţă şi se perfecţionează în timp.
Răspunsurile reflexe sunt cel mai puţin influenţate de controlul voluntar. Sunt
rapide, stereotipe şi involuntare.
Paternurile motorii ritmice (mersul, fuga, mestecatul) reprezntă combinaţii între
mişcările voluntare şi cele reflexe. Începutul şi sfârşitul lor sunt voluntare, restul
ţine mai mult de aspecte reflexe. Pun în funcţie două seturi opuse de muşchi –
agonişti şi antagonişti.
Pentru integrarea tuturor acestor tipuri de mişcări, sistemul motor dispune de
două caracteristici:
• primeşte influenţe senzoriale cu privire la context/mediu, orientarea
corpului şi gradul de contracţii musculare.
• Sistemul motor dispune de o organizare ierarhică, ce integrează
diferenţiat inputurile senzoriale relevante pentru funcţionarea acestora.
Între componenta senzorială şi cea motoare a cortexului există o extrem de
strânsă interacţiune.
73
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Cercetările efectuate asupra cortexului motor au evidenţiat existenţa unei arii
specifice – girusul precentral – a cărei stimulare produce efecte motorii în grupe
musculare aflate în zone opuse ale corpului aria motorie primară.
Au fost descoperite şi alte arii motorii considerate secundare (arii premotorii).
Axonii acestor neuroni se proiectează în cortexul motor primar în structurile
subcorticale şi în măduva spinării. În funcţie de nivelul atins în dezvoltarea unei
specii faţă de alta, ariile premotorii cresc în extindere şi complexitate (la om sunt
de peste 6 ori mai mari decât la maimuţele inferioare).
La om au fost evidenţiate 2 arii premotorii. Acestea, împreună cu cortexul motor
primar, au o structură diferită de a ariilor senzoriale, prin absenţa stratului IV şi
prin dezvoltarea mai mare a stratului V ( piramidali gigantici – Betz).
Cortexul primar motor şi alţi prematorii primesc inputuri din trei surse:
• de la periferie, coretxul senzorial primar şi arii senzoriale asociative;
• de la cerebel (prin talamus);
• de la globus pallidus.
Pe de altă parte, ariile corticale motorii exercită control indirect asupra
motoneuronilor spinali, prin intermediul anumitor nuclei din TC.
Cortexul primar motor – M 1 – aria 4 Brodmann
Ariile premotorii – aria 6 Brodmann
Cortexul primar motor – prin stimularea diferitor zone ale ei hartă a corpului
uman (homunuclei) în care sunt reprezentate grupurile musculare buco-linguo-
faciale, membrul superior şi mâna, membrul inferior. Relevanţa lor rezultă din
rolul lor fiziologic (precizia şi fineţea mişcării, mai puţin dimensiunea lor
anatomică).
74
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Şi ariile secundare au un anumit grad de somatotopie. Ele intervin în pregătirea
motorie şi în controlul mişcărilor.
Lezarea ariei motorii primare – consecinţe motorii grave.
Lezarea ariei motorii secundare – consecinţe asupra controlului motor al feţei.
Concluzii cu privire la structura şi funcţiile cortexului anterior
• între zonele motorii primare şi zonele senzoriale primare există o
comunicare foarte intensă şi diferenţiată, atât prin fibre de asociere cât şi prin
intermediul zonelor de asociere => aceste conexiuni permit transferul de
influenţă şi comunicarea oricărui mesaj modal sau plurimodal, în acest fel putând
să apară acelaşi răspuns motor la mai mulţi stimuli sau răspunsuri motorii diferite
la acelaşi stimul.
• la om aceste zone ocupă aproape 1/4 din întreaga suprafaţă a SC, cu o
dezvoltare superioară faţă de primate;
• cortexul frontal realizează conexiuni multiple (af şi ef.) cu formaţiuni
situate la niveluri diferite ale - talamus, corpii striaţi, sistemul limbic, cerebelul =>
devin posibile coordonarea şi sincronizarea activităţii tuturor zonelor şi structurilor
corticale, în concordanţă cu desfăşurările comportamentale.
75
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
76
BIBLIOGRAFIE 1. Badiu, Gh., Papari, A. (1995) – Controlul nervos al functiilor organismului
(neurofiziologie), Editura Fundatiei “Andrei Saguna”, Constanta.
2. Botez, M.I.(ed.)(1996) – Neuropsihologie clinica si neurologia
comportamentului, Editura Medicala, Bucuresti.
3. Danaila, L., Golu, M. (2000) – Tratat de neuropsihologie, Volumul I, Editura
Medicala, Bucuresti.
4. Gavriliu,L. (1998) – Dictionar de cerebrologie, Colectia Dictionarele Secolului
XXI, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti.
5. Graham Beaumont, J.(1983) – Introduction to Neuropsychology, The Guilford
Press, NY.
6. Sinelnikov, R.D. (1990) – Atlas of Human Anatomy, in three volumes, Vol. III
(The Science of the Nervous System, Sense Organs, and Endocrine Glands),
MIR Publishers, Moscow.
7. Young, P.A., Young, P.H. (Editor dr. Ghe Cuculici, 2000) – Neuroanatomie
generala si clinica, Editura Medicala Callisto, Bucuresti.
Violeta ROTARESCU
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008