Revistă săptămânală de zidire sufletească a Parohiei Ortodoxe Lazaret.

Apare cu binecuvântarea ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

Duminica a 21-a după Rusalii

PILDA SEMĂNĂTORULUI

DUMNEZEU SE UITĂ LA INIMĂ

n Evanghelia de astăzi, Îl vedem pe Semănătorul dumnezeiesc semănând sămânța

cuvântului Său în ogorul inimilor omenești. Din nefericire, unii creștini sunt nepăsă-

tori față de învățătura sfântă, alții au inimi de piatră, încât sămânța se usucă, iar alții sunt

copleșiți de bălăriile grijilor lumești care înăbușă cuvântul. Doar inimile evlavioase sunt pă-

mântul bun care păstrează cuvântul și-l fac să rodească.

Din această pildă evanghelică, se vede cât de necesar este ca inimile noastre să fie

curate pentru ca în ele să Se sălășluiască Hristos, Cuvântul Tatălui ceresc. El singur are

învățătura desăvârșită și puterea deplină prin care poate mântui „pe tot omul, care vine în

lume” (Ioan 1, 9). Inima care nu-L primește rămâne un ogor pustiu, pârjolit și fără rod.

CUPRINS Dumnezeu Se uită la inimă ……………... 1

Sa aducem roade duhovnicești ………… 4

Rugăciune luată din Pilda Semănătorului

………………………………………………….. 4

Cuvântul lui Dumnezeu să-l asculți cu

smerenie și să-l păzești cu credință ...... 5

De ce nu se modernizează Biserica Orto-

doxa? …………………………………………. 5

Lumina cu biruința și întunericul cu

oglinda .................................................... 7

Cunoașterea Sfintei Scripturi și transpu-

nerea îndemnurilor ei în faptă .............. 8

42 16-22 oct.

2016 (V)

2

Cea mai mare răsplată pentru cei

neprihăniți este vederea lui Dumnezeu.

„Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor

vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8), spune

Domnul. Pentru ca să câștigăm Împărăția

cerurilor ne trebuie o hotărâre sfântă să

ne călcăm pe inimă, să uităm răul și să

facem pace cu aproapele,

să răspândim în jurul nos-

tru puritate și iubire.

Trebuie să părăsim orice

ambiție, toată răutatea și înti-

narea, ca să nu rămânem de-

parte de inima lui Dumnezeu

și să ne pierdem sufletul. Şi

așa, prin pocăință, trebuie să

devenim o făptură nouă, care

păzește Legea Domnului cu

sfințenie.

Asta înseamnă că sun-

tem pământul cel bun din

Evanghelie, că ne onorăm

numele de creștin și astfel, Îl

preamărim pe Mântuitorul

Hristos, Care ne-a dat acest nume.

Sf. Vasile cel Mare îndeamnă: „Iată

cele ce sunt bune pentru mântuirea noastră:

curăție sufletească, nepătimire trupească,

purtare blândă, vorbă cumpănită și cu bună

rânduială, cumpătare la hrană și băutură.

Înaintea celor mai mari să aveți tăcere, îna-

intea celor mai înțelepți luare aminte, supu-

nere celor bătrâni, dragoste nefățarnică

pentru cei de-o măsură și pentru cei mici.

De cei răi, pătimași și iubitori de trup să vă

depărtați, cu rușinea să vă împodobiți, cău-

tând cu privirea în jos și cu sufletul în sus.

Iar cinstea acestei lumi drept nimic să o

socotiți și, binele de-l faceți, plata s-o aștep-

tați de la Iisus Hristos, Domnul nostru”.

Răsplata constă în aceea că, fiind

pământul cel bun, Cuvântul lui Dumne-

zeu viețuiește și rodește în noi.

Când fiii lui Israel au avut trebuință de

un rege nou spre a-l înlocui pe Saul, Dumne-

zeu a trimis pe profetul Samuel la Betleem

să-l ungă pe unul din fiii lui Iesei. Samuel a

privit la fiul cel mare al lui Iesei și a crezut

că acest tânăr înalt și frumos trebuie să fie,

în mod sigur, viitorul rege.

Dar Dumnezeu a zis lui Samuel: „Nu

te uita la înfățișarea lui și

la înălțimea staturii lui; Eu

nu Mă uit ca omul; căci

omul se uită la față, iar

Domnul Se uită la inimă” (I

Regi 16, 7). Dumnezeu l-a

ales pe David să fie rege, deși

acesta era un cioban tânăr

care păștea oile. Lui Dumne-

zeu Îi plăcea inima curată a

acestui israelit.

Într-adevăr, chiar în spatele

unor aparențe urâte, se pot

descoperi importante calități

interioare și, tocmai ceea ce

este în interior, aceea contea-

ză înaintea lui Dumnezeu,

precum ne arată Mântuitorul nostru când

spune: „Din inimă ies: gândurile rele,

ucideri, adultere, desfrânări, furtișa-

guri, mărturii mincinoase, hule. Acestea

sunt care spurcă pe om” (Matei 15, 19-20)

Domnul a avut cuvinte aspre pentru

farisei: „Vai vouă, cărturarilor și fariseilor

fățarnici! Că voi curățiți partea din afară a

paharului și a blidului, iar înăuntru sunt pli-

ne de răpire și de lăcomie. Fariseule orb!

Curăță întâi partea dinăuntru a paharului și

a blidului ca să fie curată și cea din afa-

ră” (Matei 23, 25-26).

Curățindu-ne de patimi, inima

noastră poate deveni un pământ fertil în

care darul lui Dumnezeu și cuvântul

Său pot prinde rădăcini și odrăsli.

De multe ori, în noi se dă o luptă. Din

lupta aceasta care se dă ca pe un câmp de

bătălie înăuntrul meu, între Dumnezeu și

3

diavol și persoana mea, încep a mă cunoaș-

te. În primul rând, constat că sunt o ființă

tainică, greu de pătruns. Observ o continuă

alternanță între Dumnezeu și diavol în mine.

Constat o înclinare spre comoditate și spre

păcat și, în același timp, o nestatornicie în

lupta cu păcatul. Îmi dau perfect de bine

seama că se cer în această luptă eforturi

pline de eroism și perseverență; de aceea,

nu mă pot încrede numai în puterile

mele omenești. Constat că, din toată

această luptă, umilința este rodul miresma-

tic al mântuirii. Însă, eu pot să mă sensibili-

zez cu Sfântul Apostol Pavel în această baie

binefăcătoare a umilinței și să simt că

„Hristos a venit în lume ca să mântuias-

că pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi

sunt eu” (I Tim. 1, 15).

Hristos singur este Cel Ce ne poate da

o inimă nouă, Cel Ce poate face din pietre fii

ai lui Avraam și din păgâni mucenici.

Dacă ne-am pierdut frumusețea

lăuntrică, să o redobândim prin căință

și mărturisirea păcatelor, fără de care

nu există iertare, nici înnoirea inimii.

Se spune că Sfântul episcop Ambrozie

al Milanului (†397) a aflat că împăratul Teo-

dosie cel Mare ordonase un măcel în Tesalo-

nic. Când a venit la Milano și a vrut să se

împărtășească, episcopul l-a refuzat chiar în

fața ușilor împărătești. Împăratul s-a înfuriat

și i-a adus aminte lui Ambrozie de împăratul

David care, deși a săvârșit adulter și l-a tri-

mis pe generalul Urie la moarte ca să-i ia

soția, totuși a rămas în istorie ca sfânt.

„Până în prezent – i-a spus Sf. Ambrozie –

Măria Ta ai făcut numai păcatele lui David,

nu și pocăința lui. Fă și pocăința lui și atunci

te voi împărtăși”.

Împăratul a făcut pocăință publică în

biserică. A stat în genunchi vreme îndelun-

gată, înaintea poporului și numai după ace-

ea, episcopul Ambrozie l-a împărtășit.

Iisus n-a venit pentru păcătoși, pentru

ca să le aprobe păcatul. El a venit pentru

păcătoși, pentru ca ei să se îndrepte. Şi nu-

mai aceia s-au bucurat de atenția Lui, care s

-au îndreptat. Fără mărturisirea greșelilor

nu este nici dezlegare eliberatoare și

nici mântuire veșnică, căci Dumnezeu

Se uită la inimă. În clipa în care aceasta

devine curată, ea rodește alese virtuți mora-

le care dinamizează viața creștină și o con-

duc spre ținta ei supremă, spre sfințenie sau

desăvârșire.

Sfințenia constă în a fi locuiți de

Hristos. Suntem sfinți în măsura în care

viața Sa ia locul vieții noastre. Aceasta

se întâmplă când inima noastră e vindecată

de păcat și îmbrăcată în mantia purității

îngerești.

Noi, adeseori, îi judecăm pe oameni

după aparența exterioară, dar nu ca

Dumnezeu, ai Cărui ochi privesc în ini-

mă. Şi când El privește în sufletul nos-

tru vrea să-l vadă curat, pentru ca să-Şi facă

locaș întru el și să ne dăruiască fericirea

cerească.

Bine spunea Sfântul Ioan Gură de Aur:

„Unde este Hristos, acolo este paradi-

sul”. Dacă păcatele fac interiorul paharului

nostru murdar, să le mărturisim lui Hristos,

Care poate să ne curățească de toată întina-

rea și să împărățească pe altarul inimii noas-

tre înnoite, ca să cineze cu noi și noi cu El

(cf. Apocalipsa 3, 20).

Este bine și minunat să oferim

Domnului jertfa lui Abel, jertfa unei

cărni tinere și frumoase, jertfa unei inimi

care nu-L iubește decât pe Dumnezeul Cel

viu, jertfa unei inteligențe care se înclină în

fața Înțelepciunii divine, jertfa unui suflet de

copil, care nu are alt gând decât acela de a

plăcea Mântuitorului.

Acest lucru este posibil dacă ne

îngrijim ca inima noastră să nu fie pă-

mânt bătătorit, nici pământ împietrit

sau înecat de mărăcini, ci să fie asemenea

4

pământului afânat, în care cuvântul și harul

lui Dumnezeu să aducă roadele faptelor bu-

ne.

Suntem datori să ne străduim, în toată

vremea, a avea o inimă bună și curată și să

împlinim cu perseverență și cu iubire voia

Stăpânului ceresc, oricât ne-ar costa acest

efort duhovnicesc.

În acest fel, vom trăi în comuniune

intimă cu Hristos Domnul, precum El Însuși

ne promite: „Dacă Mă iubește cineva, el

va păzi cuvântul Meu și Tatăl Meu îl va

iubi și Noi vom veni la el și Ne vom face

locaș la el” (Ioan 14, 23). Amin.

SĂ ADUCEM ROADE

DUHOVNICEȘTI

„Întru aceasta S-a preamărit Tatăl Meu

ca voi să aduceți roadă multă.” (Ioan 15, 8)

e poate da slavă lui Dumnezeu nu

doar printr-o moarte martirică sau

printr-o lucrare misionară, ci „preamărindu-

L” pe Tatăl ceresc prin belșug de roade du-

hovnicești. Pentru noi nu poate exista scop

mai înalt decât acesta. Să încercăm a-l atin-

ge prin rugăciune și prin alte strădanii, că-

rora să ne dăruim cu tot sufletul. Ce roade

se așteaptă de la noi aflăm din Epistola că-

tre Galateni 5, 22: „Iar roada Duhului es-

te iubire, bucurie, pace, îndelungă-

răbdare, bunătate, facere de bine, cre-

dincioșie, blândețe, înfrânare, curăție”.

Câtă bogăție duhovnicească! Am, oare,

măcar una dintre aceste calități? Când vine

Domnul, în fiecare an, ca stăpânul viei, găsi-

va, oare, rod pe vreuna dintre mlădițele me-

le?

Cu cât mai înflăcărată ne va fi credința,

cu cât mai fierbinte iubirea, cu cât mai bo-

gate bucuria și pacea, cu cât ne vom arăta

mai răbdători în încercări și necazuri, mai

buni și mai calzi față de semeni, mai capabili

de sacrificiu în viată, cu atât vom preamări

mai mult numele Tatălui nostru ceresc.

Aduce roade plăcute lui Dumnezeu

numai acea plantă pe care a sădit-o El și

care rămâne în El.

„Eu sunt vița; voi mlădițele. Cel ce ră-

mâne întru Mine și Eu întru el, acela aduce

roadă multă, căci fără Mine nu puteți face

nimic” (Ioan 15, 5).

În minunata vedenie a profetului Ieze-

chiel despre câmpul plin de oase omenești,

acest câmp este asemuit cu un întreg popor.

Ni se spune că pricina acestei prefaceri este

că poporul acela „s-a desprins de la rădăci-

nă”, a început să se chircească, să se usuce,

până când s-a pietrificat cu totul. Sufletul

care rămâne nealtoit la butașul dumneze-

iesc se usucă și zadarnic este să se aștepte

de la el roade.

„Că noi în El viețuim și ne mișcăm

și suntem” (Faptele Apostolilor 17, 28).

Iată condiția obligatorie pentru a da roade.

(„Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu – 366 Cuvinte

de folos pentru toate zilele anului”, Editura Sophia)

RUGĂCIUNE LUATĂ DIN PILDA

SEMĂNĂTORULUI

iul lui Dumnezeu, Iisuse Hristoase,

Cel ce Te-ai arătat pe pământ în

trupul nostru smerit și ai semănat buna să-

mânță a credinței în țarina acestei lumi,

îngrădește inima mea cu frica Ta, ca nu

cândva, venind vicleanul, să răpească să-

mânța cuvântului Tău cea semănată întru

mine și curățește inima mea de spinii întris-

tării, amăgirii, bogăției și oricărei deșertă-

ciuni a veacului acestuia, și o fă pământ bun

de primirea dumnezeiescului Tău cuvânt, ca

să fac rodul credinței și să am parte cu aleșii

Tăi, care aduc Ţie rod unul o sută, unul șa-

izeci, altul treizeci – că bine ești cuvântat

dimpreună cu Tatăl și cu Sfântul Tău Duh în

veci! Amin.

(„Despre Îndatoririle creștinului față de

Dumnezeu” – Sfântul Tihon din Zadonsk)

5

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU SĂ-L

ASCULȚI CU SMERENIE ȘI SĂ-L

PĂZEȘTI CU CREDINȚĂ

iule, ascultă cuvintele Mele, cuvin-

te dulci, cuvinte ce covârșesc toată

știința filozofilor și înțelepciunea lumii aces-

teia. „Cuvintele Mele duh sunt și via-

ță" (Ioan 6, 64), care nu se judecă după înțe-

legerea omenească. Cel ce voiește a le înțe-

lege, nu trebuie să le tâlcuiască după voia

deșartelor sale înclinări, ci se cade lui ca să

le asculte în tăcere, să le primească cu sme-

renie adâncă și dragoste fierbinte.

Eu sunt care din început am învă-

țat pe Prooroci și nici până acum nu

încetez a grăi tuturor, însă mulți sunt

surzi la cuvintele Mele și împietriți cu

inima. Cei mai mulți ascultă mai bucu-

ros lumea după poftele trupului lor decât a

urma voia lui Dumnezeu. Lumea făgăduiește

bunătăți puține și trecătoare; Eu făgăduiesc

bunătăți nemărginite și veșnice și inimile

muritorilor stau împietrite în trândăvia lor.

Spre deșertăciune au mai multă pornire,

decât spre adevăr. Şi cu toate acestea, nă-

dejdea lor de multe ori îi înșeală, în vreme

ce făgăduința Mea nu înșeală pe nimeni; și

cel ce se încrede în Mine, niciodată nu se

întoarce neajutorat. Eu sunt cel ce răsplă-

tește cu bine pe virtuoși, Eu sunt cel ce în-

cerc cu necazuri grele pe drepți.

Scrie cuvintele Mele în inima ta și

amintește-ți-le cu silință, pentru că în

vreme de ispită îți vor fi ție foarte trebu-

incioase. Ceea ce nu înțelegi acum, vei

înțelege în ziua în care te voi cerceta. În

două chipuri cercetez Eu pe aleșii Mei: prin

ispită și prin mângâiere. Şi în toată ziua do-

uă lecții dau: una, mustrându-i pentru greșe-

lile lor, alta îndemnându-i spre sporul virtu-

ții.

Nimic nu e mai rar decât o dorință

sinceră de mântuire. Şi tocmai aceasta

e ceea ce trebuie să ne facă să tremurăm,

căci soarta noastră a fiecăruia va fi aceea pe

care am făcut-o. Dumnezeu ne ajută, vine

prin harul Său în ajutorul voinței noas-

tre, însă n-o forțează. Nu vorbim de ne-

credinciosul hotărât să se piardă și chiar

însemnat cu pecetea reprobării, ci vorbim

de acei ce se numesc, ce se cred ucenici ai

lui Iisus Hristos. Cu vorba, acești creștini

voiesc să se mântuiască, însă voiesc în ace-

lași timp să aibă tot felul de bunătăți și să

guste plăcerile pământului. Ei vor da și lui

Dumnezeu, în treacăt, oarecare rugăciuni

voite, se vor informa de legea Sa spre a cu-

noaște ce poruncește anume, apoi, liniștiți

din această parte, vor urmări slava, bogății-

le, plăcerile pe care le numesc dreptate sau

vor cădea într-o viață molatică permisă ochi-

lor lor, pentru că nu vatămă nici o poruncă

dumnezeiască.

În toate acestea însă, unde e cre-

dința ce trebuie să reflecte faptele noas-

tre pentru viața veșniciei? Unde e dra-

gostea veșnic ocupată de obiectul său, dra-

gostea doritoare de jertfă? Unde e pocăința?

Unde e crucea? O, Dumnezeule! Asta în-

seamnă a dori mântuirea? Oare nu este scris

că cine va căuta sufletul său îl va pierde?

(Luca 17, 33). Fiecare să cugete asupra

acestui cuvânt, înainte de ziua îngrozitoare

când va judeca Însuși Domnul! Amin. (din cartea „Urmarea lui Hristos")

6

DE CE NU SE MODERNIZEAZĂ

BISERICA ORTODOXĂ?

unt persoane care critică Biserica

Ortodoxă din cauza refuzului aces-

teia de a se moderniza. Aceste persoane

sunt deranjate de faptul că avem și astăzi

aceleași slujbe din trecut, aceeași iconogra-

fie, cântare, arhitectură etc. Privite cu ochi-

ul omului rupt de Dumnezeu, acestea trimit

către lipsa de noutate, deci la stagnare.

Biserica Ortodoxă nu ține pasul cu

ritmul schimbărilor din lume pentru că

menirea ei nu este aceea de a se identi-

fica cu lumea, ci de a sfinți lumea. Când

biruie duhul lumii în Biserică avem parte de

o Biserică secularizată. Iar această Biserică

are un impact din ce în ce mai redus asupra

credincioșilor, pentru că într-o astfel de Bi-

serică omul se pune pe sine în față și nu pe

Hristos. ți atunci credincioșii nu mai găsesc

nimic diferit în Biserică față de ceea ce gă-

sesc în lume.

Nu trebuie să ascundem faptul că sunt

slujitori care din dorința de a fi în pas cu

noutatea, au ajuns la tot soiul de inovații

liturgice și compromisuri, argumentând că

fac aceste lucruri pentru a-i apropia pe oa-

meni mai mult de Dumnezeu. Nu cred că o

cununie oficiată pe marginea unui lac, de

exemplu, și nu în Biserică, îi face pe cei pre-

zenți să alerge după Hristos, să aprindă în ei

dorul după El.

Dacă Biserica ar fi avut drept înte-

meietor lumea, atunci ar fi fost potrivit

ca ea să caute să se asemene cât mai

mult cu ea. Dar de vreme ce ea este le-

gată de Dumnezeu, Cel nemișcat și neschim-

bător, atunci este explicabil de ce ea nu cau-

tă să ia chipul lumii.

Lumea rănește și îmbolnăvește

omul, în vreme ce Biserica îi vindecă

rănile sufletești și trupești. Dacă Biseri-

ca ar fi una cu lumea, atunci omul nu ar face

decât să adâncească aceste răni, să le facă

chiar mortale prin prezența sa în Biserică.

Nu trebuie să ne îngrijoreze faptul că

Biserica este într-o reală tensiune cu aceas-

tă lume. De vreme ce Mântuitorul a spus că

„înțelepciunea acestei lumi este nebună”, e

semn bun că Biserica păstrează o distanță

între chipul ei și chipul lumii.

Rețineți că așa învechită cum pare Bi-

serica Ortodoxă, îi dă celui ce viețuiește în

ea chipul lui Hristos. Iar Sfântul Apostol

Pavel spune „dacă este cineva întru Hris-

tos, el este făptură nouă” (2 Cor. 5, 17).

De aici reiese ca Biserica nu este refractară

noului și înnoirii.

De ce nu ține Biserica Ortodoxă pasul

cu lumea? Pentru că Dumnezeu nu ne vrea

simpli oameni, ci dumnezei prin har. Din

acest motiv ea nu le dăruiește credincioșilor

în cadrul Sfintei Liturghii pâine și vin, ci

Trupul și Sângele lui Hristos.

ino în Biserica lui Hristos! Ca să

înveţi ce este inocenţa şi puritatea,

ce este blândeţea şi ce este iubirea. Vei afla

care este rostul tău în lume, care este sensul

existenţei noastre. Spre stupoarea ta, vei

afla că viaţă noastră nu sfârşeşte în moarte,

ci în înviere; că existenţa noastră este spre

Hristos şi că lumea nu este doar un moment

gol, în care să stăpânească neantul. Vei avea

o nădejde şi nădejdea te va face tare. Vei

avea o credinţă şi credinţa te va mântui. Vei

avea o dragoste şi dragostea te va face bun. (Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa)

7

LUMINA CU BIRUINȚA

ȘI ÎNTUNERICUL CU OGLINDA

ntr-o bună zi, satana descoperi un

nou mod de a se distra. Inventă astfel

o oglindă magică a cărei caracteristică era

aceea de a face să se vadă meschin și zbâr-

cit tot ceea ce era bun și frumos, în vreme

ce făcea să se vadă mai mare și mai clar tot

ceea ce era rău și urât.

Diavolul își ducea îngrozitoarea oglin-

dă peste tot unde mergea. ți toți cei care se

uitau în ea se cutremurau: orice lucru apă-

rea deformat și monstruos. Cel viclean se

distra pe cinste cu oglinda aceea a sa: cu cât

erau lucrurile mai respingătoare, cu atât îi

plăceau lui mai tare.

Într-o zi, oglinda îi arată niște lucruri

atât de plăcute vederii sale, încât el izbucni

într-un râs dezlănțuit; oglinda îi scăpă din

mâini și se sparse în mii și mii de cioburi. Un

vânt puternic și rău făcu să zboare cioburile

acelei oglinzi în lumea largă. Unele dintre

acestea, cele care erau mai mărunte încă

decât firele de nisip, intrară în ochii multor

oameni.

Aceștia începură să le vadă toate pe

dos: nu băgau de seamă decât ceea ce era

urât și vedeau peste tot numai și numai rău-

tăți. Din alte cioburi se făcură lentile pentru

ochelari. Aceia care purtau acești ochelari

nu mai vedeau nimic din ce e drept, și nu

mai puteau judeca lucrurile cu măsură.

Cine

oare dintre

noi poate

spune că

nu a întâl-

nit nicioda-

tă astfel de

persoane?

Unele cioburi ale oglinzii erau așa de

mari, încât fură folosite pe post de geamuri.

Amărâții care ajunseră să aibă astfel de fe-

restre, uitându-se prin ele, nu vedeau decât

vecini antipatici, care își petreceau timpul

punând la cale răutăți.

Atunci, când Dumnezeu își dădu seama

de cele întâmplate, se întristă. Se hotărâ să

le vină oamenilor în ajutor. El zise:

- Îl voi trimite în lume pe Fiul meu. El

este chipul Meu, oglinda Mea. În El se re-

flectă bunătatea, dreptatea și iubirea Mea.

În El se reflectă chipul omului, așa cum l-am

proiectat și l-am vrut Eu.

ți Iisus veni

să fie o oglindă

pentru oameni.

Aceia care priveau

la El redescope-

reau bunătatea și

frumusețea și învă-

țau să le deose-

bească de egoism

și minciună, de

nedreptate și dis-

preț.

Cei bolnavi regăseau în El curajul de a

trăi, cei disperați redescopereau nădejdea.

El îi mângâia pe cei întristați și îi ajuta pe

oameni să învingă frica morții. Mulți oameni

iubeau această oglindă a lui Dumnezeu și îl

urmară pe Iisus. Se simțeau înflăcărați de

El. Alții fierbeau de mânie: hotărâră să spar-

gă această oglindă a lui Dumnezeu. Iisus fu

astfel ucis. Dar, în curând, se iscă un alt

vânt puternic, al Duhului Sfânt de astă dată.

El ridică de la pământ milioanele de cioburi

ale oglinzii lui Dumnezeu și le împrăștie în

lumea întreagă.

Aceia în ai căror ochi intră, fie și cea

mai micuță așchie din această oglindă, încep

să vadă lumea și oamenii așa cum îi vedea

Iisus: în ochii lor se reflectă, înainte de toa-

te, lucrurile bune și frumoase, dreptatea și

generozitatea, bucuria și speranța.

Preot paroh: Marius Iacobeanu - 0745 760 239; Preot slujitor: Eugen Ciuche - 0744 862 191 Parohia Ortodoxă Lazaret: Str. Digul Bîrnat, Nr. 19, Bacău; Email: parohialazaret@yahoo.com

CUNOAȘTEREA SFINTEI SCRIPTURI

ȘI TRANSPUNEREA ÎNDEMNURILOR EI ÎN FAPTĂ

rice creștin are datoria să cinstească cărțile sfinte, căci așa ne-a poruncit Mântui-

torul, zicând: „Voi cercetați Scripturile, căci socotiți că în ele aveți viață veșnică. Şi

tocmai ele sunt care mărturisesc despre mine” (Ioan 5, 39).

Cunoașterea extensivă a Bibliei reclamă două completări: și cea intensivă, în profunzi-

me, să fie tot atât de temeinică, dar și transpunerea cuvintelor și îndemnurilor acesteia în

faptă, căci „ce folos are un om dacă aude cuvintele lui Dumnezeu și nu le face? Nu mic îi va

fi folosul chiar numai dacă aude cuvintele lui Dumnezeu. Se va osândi, va ofta și va ajunge

cândva și la săvârșirea celor spuse de Dumnezeu. Că dacă nu are conștiința păcatului, când

se va depărta de păcat, când se va osândi? Să nu disprețuim, dar, auzirea dumnezeieștilor

Scripturi. Gândul acesta este un gând drăcesc, care nu ne lasă să vedem comoara, care nu

ne lasă să ne îmbogățim. Diavolul ne șoptește la ureche că nu-i de nici un folos auzirea legi-

lor lui Dumnezeu, pentru că se teme ca nu cumva noi să trecem de la auzirea cuvintelor lui

Dumnezeu la săvârșirea lor” (Omilii la Matei, II, VI).

Mânuind-o asiduu, fără răgaz dar și fără precipitare

în lectură, credinciosul ajunge să câștige deprinderea de-a

nu se mai putea lipsi de tovărășia ei și a beneficia, astfel,

de folosul rezultat din aceasta.

„Şi precum pământul fără umezeală, niciodată nu

răsare sămănături, întru acest chip și în sufletul care nu

este luminat de dumnezeieștile Scripturi rod duhovnicesc

niciodată nu răsare.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

DONEAZĂ SÂNGE!

ectorul Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului,

la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte

Arhiepiscop Ioachim, a demarat Programul Social Eparhial intitulat

„Întinde o mână și dă șansă vieții! Donează sânge!”.

Persoanele care doresc să se înscrie se pot adresa Pr. Iacobeanu

Marius și Pr. Ciuche Eugen și vor fi trecute într-un tabel nominal al

Parohiei, urmând a se face o planificare ulterioară la Centrul de Transfuzii

Sangvine pentru actul propriu-zis al donării sângelui.

ZILNIC 7:30 Sfânta Liturghie (Parastase)

Luni 18:00 Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina

Miercuri 18:00 Sfântul Maslu

Vineri 9:30

18:00

Psaltire până sâmbătă dimineață la ora 7:30

Acatistul Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou

Sâmbătă 17:00 Priveghere și Acatistul Sfântului Ierarh Luca al Crimeei

Duminică 7:30 Ceasurile I, III, VI, Acatistul Mântuitorului și Sf. Liturghie (Fără Parastase)

Săpt:

17-2

3 o

ct.