Universitatea Bucuresti

Facultatea de Geografie

Prezentare fizico-geografică a

Munţilor Baiul (Gârbova)

Ţuţuianu

Laurenţiu-Florin1

Cuprins:

o Denumire 3

o Aşezare şi limite 3

o Alcătuire geologică 4

o Relieful 4

o Hidrografia 6

o Solurile 8

o Clima 9

o Vegetaţia 11

o Fauna 12

o Rezervaţii Naturale 13

o Bibliografia 14

2

Denumire

Aceşti munţi sunt cunoscuţi în literatura de specialitate sub două denumiri, aşa cum am menţionat şi în titlul lucrării, şi anume Baiul şi Gârbova: primul venind de la prezenţa sa ca şi oronim şi hidronim (Baiul Mare; Băiuţul, Baiul mic, Şaua Baiului, etc) frecvent întâlnit în centrul sudic al acestui masiv, iar cel de-al doilea este justificat de aspectul său de „gârboviţă” atunci când este privit de pe Bucegi.

Aşezare şi limite

Munţii Baiului fac parte din lanţul Munţilor Carpaţi care traversează România de la nord la sud-vest (fig.1), mai precis sunt aşezaţi în partea sud-vestică a sub-grupei Carpaţilor de Curbură, ocupând o suprafaţă de aproximativ 300 kmp. Aceştia se extind în mare parte între văile râurilor Prahova, Doftana şi Azuga.

Munţii Baiului sunt încadraţi de meridianele de 25° 32’ şi 25°47’ longitudine estică şi 45°17’ şi 45°31’ latitudine nordică fiind situaţi în cea mai mare parte în judetul Pahova, având în partea de nord câteva culmi în judeţul Braşov.

Limitele faţă de unităţile de relief învecinate sunt date de văi largi, diferenţe de nivel evidente plus bazine depresionare fiin clar delimitate de acestea.

Limita nordică este dată pe de-o parte de valea Azugii, aproape de la obârşie până la confluenţa cu Prahova, separându-i aşa cum se vede în figura 1 de Clăbucetele Predealului. Râul Azuga are o vale adâncită cu o diferenţă de nivel de 350-400m faţă de Clăbucete şi 400-700m faţă de muntele Baiul, aceste diferenţe diferite sunt date şi de altitudinile munţilor care sunt de 1300-1500m în Clăbucete şi de 1500-1900m în munţii Baiul.

Din apropiere de obârşia Azugii limita faţă de Clăbucetele Tărlungului este dată de o diferenţă de nivel de 350-400m şi de înfăţişarea diferită a celor doi munţi, cu vârfuri acoperite de păşuni în muntele Baiul şi vârfuri acoperite de păduri în Tărlungul. Această limită trece pe la nord de vf. Tigăi, la nord-vest de vf. Turcu şi Paltinu până în pasul Predeluş.

Limita estică este dată de râul Doftana care desparte culmile împădurite ale munţilor Baiul de cele ale munţilor Grohotiş între pasul Predeluş şi satul Trăisteni din nordul comunei Valea Doftanei.

3

Limita sudică este dată de râurile Florei afluenţi ai Prahovei şi Doftanei care despart culmile Baiului de 1400-1600m de munceii Secăria şi Gurguiatu de 1000-1150m.

Limita vestică este dată de râul Prahova care separă versanţii Bucegilor mai abrupţi de culmile domoale şi acoperite cu păduri de foioase ale munţilor Baiului, între oraşul Azuga şi comuna Posada.

Alcătuire geologică

Munţii Gârbova se desfăşoară pe „anticlinoriul Baiului”, aşa cum îl numesc geologii, care este de vârstă cretacică. În compunerea lor se includ strate de marno-calcare, gresii calcaroase cu diaclaze umplute cu calcit, marne, argile, etc. Local apar şi şisturi cristaline. Acestea sunt prinse în cute orientate NE-SV.

Pe alocuri apar şi câteva forme carstice (doline, văi de doline, lapiezuri) întâlnite în culmile Sorica, Zamora şi la vest de vf. Pătru.

Stratele de Sinaia sunt grupate în două culmi convergente una orientată SSE-NNV şi cealaltă SSV-NNE, aceasta formând un anticlinoriu.

Relieful

Munţii Baiului (fig.2) sunt şi ei un rezultat al eroziunii din cuaternar, care i-a dus la înfăţişarea actuală, la fel ca aproape tot relieful prahovean.

Munţii Gârbova se desfăşoară în general nor-sud, ei fiind alcătuiţi dintr-o culme principală înaltă care are o lungime de 24 km, cu o mică întrerupere la jumătate, din care se desprin culmile orientate catre vest şi est.

Muntii Baiul au înăltimi medii de 1100m. Vârfurile principale depăşind 1800m (Neamţul-1923m, Stevia-1907m, Rusu-1903m, Paltinu-1899m, Unghia Mare-1847).

În culmea munţilor Baiul se disting trei mari sub-culmi: Munţii Neamţului orientati nord-sud, culmea Pătru-Orjogoaia orientată est-vest şi Munţii Baiul Mare orientaţi din nou nord-sud.

I. Munţii Neamţului (fig.3) se desfăşoară în jumătatea nordică a regiunii fiind încadraţi de văile superoare ale Doftanei, Doftanei Ardelene şi Azuga. Având înălţimea maximă din munţii Baiului, 1923m în vf. Neamţul, pe lângă acesta, culmea mai are următoarele

4

vârfuri importante: Ştevia-1907m, Rusu-1903m, Paltinu-1899m, Unghia Mare-1847m, Turcu-1833. În cadrul acestei grupe se distinge o culme înaltă (peste 1600m) orientată nord-sud, din ea desprinzându-se celelalte care coboară către vest şi est, Azuga şi Doftana. Cele vestice au lungimi de 2-4 kilometri şi sunt orientate

est-vest iar cele estice între 5-8 kilometri fiind orientate NV-SE.

II. Munţii Pătru-Orjogoaia (fig.4) separă cele două grupe principale, fiind în medie mult mai joşi decât aceştia şi depăşind cu greu 1400m. Această grupă are doar patru vârfuri importante: vf. Pătru- 1599m, vf. Orjogoaia-1447m, vf. PrislopulMare-1445m, şi vf. Ceauşoaiei. Această grupă este separată de o diferenţă de nivel clară faţă de celelalte grupe (350-400m). Culmea principală a acestora are o orientare est-vest începând aproape din albia

Doftanei şi terminându-se la est de Culmea Cazacu.

5

III. Munţii Baiul Mare (fig.5) situaţi la sud de valea inferioară a Azugii cuprinzând întreg muntele de la Prahova la Doftana. Având înălţimea maximă în vf. Baiul Mare- 1895m, pe lângă acestea vârfuri importante mai sunt Baiul Mic-1826m, Drăgan-1775m, Cazacu-1752m, Mierlei-1660m, Piscul Câinelui-1658, Cumpătul-1651m, Vornicu-1627m. Dacă culmea principală are o orientare nord-sud, culmile secundare au orientare diferită spre cele două mari râuri ce le înconjoară, astfel: est-vest spre Prahova unde se termină brusc cu diferenţe de nivel de 250-350m şi NV-SE către Doftana unde se termină mult mai lin, acest lucru făcând ca uneori diferenţele de nivel să dispară.

Hidrografia

Munţii Baiul au o mulţine de izvoare ce fac ca aceştia să fie străbătuţi de o reţea densă de râuri care sunt colectate de cele două mari văi Prahova şi Doftana.

Aceste râuleţe aparţin întro mai mare parte Prahovei care are un bazin hidrografic de 880 kmp până la confluenţa cu Doftana.

În partea de nord-est râuleţele sunt colectate de Doftana Ardeleană care se varsă la rândul ei în Tărlung, iar în nord curge tot spre braşov şi pârâiaşul Chisag.

Prahova izvorăşte din masivul Clăbucetele Predealului de sub munţii Susai şi Clăbucet numindu-se Puriştoaca, ea îşi adună apele în oraşul Predeal unde primeşte ape din Bucegi, pârâul Rasnova, şi din Baiu, pârâurile Teascu şi Olăreasa.

După ce puriştoaca se uneşte cu cele trei râuri amintite mai sus îsi schimbă numele in Prahova, care străbate pe o distanţă de 4 kilometri defileul dintre munţii Clăbucetele Taurului şi Baiul, după care la vest de Azuga primeşte ca afuent râul omonim, apoi

6

străbate depresiunea formată de ea prin eroziune intre munţii Bucegi şi Baiul, mai în aval odată cu apropierea uşoară de munţii Gârbova datorită aluviunilor aduse de afluenţii ei din munţii Bucegi este împinsă spre Comarnic, apoi trece prin defileul de la Posada lung de 9 km care separă munţii Gârbova de munceii Gurguiatu.

Afluenţii Prahovei (fig.6) din munţii Baiul izvorăsc de la inălţimi de 1450-1600m şi străbat o mică parte ca râuri mărunte şi firave după care se unesc mărindu-şi debitul şi totodată aportul de materiale aluviale, acestea distrug adesea amenajările rutiere şi aşezările omeneşti.

Cel mai importat afluent al râului Prahova este râul Azuga care are un debit mai mare decât acesta, datorită acestui fapt se poate spune că Prahova se varsă în Azuga şi nu invers. Azuga izvorăşte de la o altitudine de peste 1200m, puţin la sud de vf. lui Andrei. Acesta primeşte ca afluenţi pe partea stângă (din munţii Baiu) următoarele pârâuri:

Pârâul Roşu care izvorăşte din culmea Lacul Roşu; Retevoi care izvorăşte de la sud de vârful omonim; Valea Lacul Roşu care izvorăşte din Muntele Roşu; Neamţu care izvorăşte de la sud de muntele omonim; Ştevia cere izvorăşte de la sud de culmea Ştevia; Valea Roşie care izvorăşte tot de la sud de culmea Ştevia; Ungia Mică care izvorăşte de la vest de vf. Roşu; Frumoasa care izvorăşte de la vest de culmea Ceauşoaiei şi primeşte ca afluent şi râuleţul

Unia Mare care izvorăşte de la sud de vf. omonim; Ceauşoaia care izvorăşte de la sud de culmea omonimă; Cazacu care izvorăşte de la sud de vf. Cazac (1753m); Urechea care izvorăşte de la sud de vf. omonim (1715m).

Urmează apoi ca la ieşirea din Azuga să primească pâraiele Valea Mărului şi Valea Seacă ambele izvorând din culmea Urechea.

La intrarea în oraşul Buşteni primeşte ca afluent Valea Fetei care izvorăşte de la vord-vest de vf. Zamora (1620m), această vale primeşte pe dreapta râuleţul Dutca care izvorăşte de la nord de vf. omonim (1486m).

Apoi în Poiana Ţapului primeşte râuleţul Zamora care izvorăşte de la vest de cumea Baiului după care primeşte pe Şipa şi Tufa care izvorăşte din muntele Cumpătul.

În Sinaia primeşte pârâiaşul Valea Rea care izvorăşte, de la o altitudine de peste 1200m, de la sud de culmea Baiul. Tot aici primeşte şi valea Câinelui care izvorăşte de la vest de cf. Vornucul (1627m) şi care la rândul ei primeşte Valea Găgăuţilor.

Între Sinaia şi Posada mai primeşte încă trei afluenţi şi anume: Valea lui Bogdan care îşi trage apele de la sud de culmea Gagu Mare, Valea Orăţii care izvorăşte dintre Muntele Şeţu şi

7

Doamnele şi pârâul Conciu care are izvorul în muntele Doamnele.

Apoi la terminarea munţilor Baiul la sud de Posada, Prahova primeşte ca afluent râul Florei care are izvorul la aproape 900m.

Doftana izvorăşte din Pasul Predeluş la o altitudine de 1260m primind imediat doi afluenţi din munţii Baiul: Urlăţelul şi cioara. Râul abia individualizat pătrunde în depresiunea Valea Neagră după care străbate un sector îngust între munţii Orjogoaia şi Gherghelău, apoi străbate aproape central depresiunea Teşilei unde s-a format comuna Valea Doftanei.

Aflunţii Doftanei (fig.7) din Munţii Baiul au o orientare ca şi culmile dinspre Doftana şi anume NV-SE şi au izvoarele la 1500-1650m, aceştia au văi adâncite cu versanţi bine împăduriţi. Cei mai importanţii afluenţi de la izvoare spre sud sunt:

Muşiţa care izvorăşte de al nord de Culmea dintre Pâraie de la o altitudine de peste 1200m si primeşte imediat pe dreapta pârâiaşele Pâraie şi Rusu, Rusu care primeşte la rândul sau două pârâiaşe: Valea lui Manole care izvorăşte de la sud de culmea omonimă şi Valea Caldă care are izvorul la nord-vest de vf. Orjogoaia (1447m);

Glodeasa ca izvorăşte de la est de vf. Orjogoaia; Orjogoaia care izvorăşte de la nord de Culmea Prislop şi primeşte ca afluent pe partea

stângă pârâul Frânca. Valea Seacă care are izvorul in Plaiul Valea Seacă; Prislop care îşi trage apele din vf. Ceauşoaiei şi primeşte imediat pe partea dreaptă Baiul

iar pe partea stângă Valea lui Pătru, puţin mai în aval primeşte pa partea cealalta Baiul Mare iar în apropiere de satul Trăisteni, pe aceeaşi parte, primeşte Purcăreaţa.

Pin unirea pârâiaşelor Steiasa şi Drăgan care îşi trag apele din Culmea Steiasa Mare şi Culmea lui Drăgan formează cel mai mare afluent, ca şi debit, al Doftanei şi anume râul Florei. Acesta îsi primeşte afluenţii importanţi pe partea dreapta: Coţofana, Vornicul, Valea Mierlelor şi Zănoaga.

Secăria este ultimul afluent din munţii Baiul, pe acesta îl primeşte mult în aval în lacul artificial Paltinu.

În munţii baiul există câteva lacuri permanente şi anume: Lacul Roşu, care este cel mai mare, şi are o foră circulară şi o suprafaţă aproximativă de 150mp şi o adâncime medie de 1m. Acesta se află între culmile Retevei şi Lacul Roşu. Pe lângă Lacul Roşu se mai adaugă Lacul Steiasa din culmea Steiasa Mare şi Lacul Orjogoaia în culmea omonimă.

Solurile

8

Solul este o pătură care acoperă scoarţa terestră, acesta are grosimi diferite de la câţiva metri la doar câţiva centimetri.

Solul este produsul acţiunilor asupra rocilor a mai multor factori printre care: apa, clima, vegetaţia, fauna, etc. Acţiune care se desfăşoară într-un anumit timp.

În zona montană a crestelor, la peste 1600m, datorită condiţiilor climatice cu temperaturi scăzute, cu precipitaţii bogate, perioade mari de îngheţ şi vânturi foarte puternice solul este format dintr-un strat subţire bogat în substanţe nutrutive care acopera un strat de scoarţă de alterare format din degradarea rocilor. Astfel în pajiştile munţilor Baiul predomină solurile brun acide subalpine, brune podzolice, feriiluviale şi podzoluri humico-feriiluviale.

Sub pajiştile montane pe culmile umede începe să apară vegetaţia sub care se întâlnesc soluri brun, brune-podzolite şi soluri brun-acide. (am folosit denumirile de până în 2003 pentru soluri deoarece sunt mai lesnicioase ca cele prezente).

Clima

Altitudinea şi poziţia geografică determină condiţii climatice similare cu cele întâlnite la majoritatea munţilor din Carpaţii de Curbură.

Pe aici circulă masele de aer din vest şi nord-vest care depăşesc culmile muntilor Persani, trec peste depresiunea Braşov şi pătrund îndeosebi prin culuarul dintremunţii Bucegi şi Postăvaru abătându-se pe valea Prahovei şi pe culmile munţilor Baiul.

În partea de sud ajung masele de aer din Cimâmpia Română pe văile râurilor Doftana şi Prahova care trec uneori dincolo de munţii Cumpătu.

Vânturile care influenţează clima de aici bat diferit vara şi la începutul toamei faţă de sfârşitul toamnei şi iarna. În prima perioadă vânturile bat dinspre depresiunea Braşov spre munţii Baiul, astfel ceaţa de aici pătrunde în munţi, pe când în a doua perioadă vânturile bat dinspre Câmpia Română spre munţi înblânzind puţin temperaturile.

Cele două mase de aer majore care pătrund aici determină diferenţa între nordul şi sudul Baiului, pe timp de vară în nordul baiului poate ploua pe când în partea sudică poate fi încă soare.

În munţii Baiul se înregistrează acelaşi ciclu al anotimpurilor, dar datorită înăltimii durata lor este modificată astfel: vara şi iarna durează câte pateu luni în loc de trei iar primăvara şi toamna câte două.

În tot timpul anului la peste 1400m avem patru luni de temp. negative iar pe creste se ajung chiar la cinci (fig.8). Aici fiind posibile până la 180 de zile cu temperaturi negative şi până la 1/6

9

din an de temperaturi sub -10° Celsius. În schimb temperaturile positive se menţin în medie la 10° Celsius în lunile anotimpuluin cald, când depăşesc foarte rar 20°-25° Celsius.

Precipitaţiile medii anuale (fig.9) se apropie de 1000mm/an care cad pe parcursul a aproximativ 170 de zile.

Cele mai bogate luni în precipitaţii sunt: mai şi iunie iar cele mai sărace sept. oct. şi feb. apr.

Acestea se pot transforma în ninsoare chiar timp de opt luni in perioada oct.-mai.

Cerul este senin în medie 50 de sile pe an cu o frecvenţă mai mare în lunile sept. şi oct.

Vântul bate puternic iarna şi în prima parte a primăverii şi a doua parte a toamnei. Acesta are direcţie predominant NV-SE dar pe alocuri datorită orientării culmilor direcţia generală este modificată. În partea sudică a munţilor datorită văilor Prahovei şi Doftanei vânturile bat în direcţie sud-nord, fiind curenţi care pătrund din dealurile sudcarpatice.

În munţii Gârbova există doua etaje climatic, şi anume:

i. Sub altitudinea de 1400m avem un climat montan-forestier. În acest etaj avem în timpul anului patru luni de temp. negative şi şase luni de temp. peste 0° celsius. Pe văi se întâlneşte uneori fenomenul de inversiune termică ceea ce determină formartea aici a minimelor absolute sub -28°C. Precipitaţiile de aici sunt în medie de 900mm/an. Cele mai bogate lunii in precipitaţii fiind lunile august şi mai iar cele mai secetoase sept. şi oct. Acestea se pot transforma în ninsoare timp de şase luni nov.- apr. Culmile dinspre Doftana sunt în medie mai calde decât cele dinspre Prahova, aici zăpada fiind prezentă în medie 100 de zile pe când pe culmile Prahovei zăpada poate fi găsită până la 150 de zile sau chiar mai mult. La fel se întâmplă şi pe culmile nordice faţă de cele sudice unde îşi fac apariţia masele de aer calde din Cp. Română, aceste mase de aer duc la venirea iernii ceva mai târziu iar a primăverii ceva mai repede faţă de nordul muntelui.

10

ii. Peste altitudinea de 1400m avem un climat acrpatic subalpin. În acest etaj avem în timpul anului cinci luni de temp. negative, iar pe vârfuri acest interval poate ajunge la 6 luni, şi patru sau chiar cinci luni de temp. peste o°C. Precipitaţiile de aici sunt în medie de peste 1000mm/an. Ca şi luni bogate şi sărace în precipitaţii sunt aceleaşi ca şi în etajul precedent. Acestea se pot transfotma în precipitaţii opt luni oct.-mai., sau chiar nouă incluzând şi nov.

Vegetaţia

Poziţia geografică a munţilor Baiul în Carpaţii de Burbură precum şi desfăşurarea lor de la 800 la 1923m imprimă o mare diveristate în învelişul vegetal. Acesta este împărtit în două mari grupe la fel ca şi clima:

a. La peste 1400m se găsesc tufărişuri şi paişti, această limită se găsea natural la peste 1600-1650m dar a fost coborâtă prin despăduriri datorită nevoii de suprafeţe pentru păşunat. La baza acestui etaj se găsesc pâlcuri de molizi (Picea Abies), Ienupăr Pitic (Juniperus Sibirica), afin (Vaccinium myrtillius) (fig.10), merişor (V. vitis-idaeea), etc. În câteva locuri pe culmea Zamora se găsesc pâlcuri de smirdar (Rhodendron rhodendron

kotschyi). Mai sus de acest etaj se găsesc în mare răspândire pajiştile cu păiuş roşu (Festuca rubra) cărora li se asociează ţăpoşica (Nardus stricta), iarba vântului (Agrostis tenuis), pieptănăriţa (Cinosurus cristatus), şi mai multe specii de licheni si muşchi. În apropierea stânelor abundenţa liberă a acestor ierburi dispare fiind înlocuite de

hiruşor (Poa annua), grăsătoare (Sagina procumbens), (Mihai Ielenicz, 1984 pg 33-34). Pe versanţi în apropierea văilor mnai apar păiuşca (Festuca saxatilis), rogoz (Carex sempervirens), mălaiul cucului (Sesleria rigida). Aproape pe toate vârfurile păiuşul roşu este înlocuit de păruşca alpină (Festuca supina), care este asociată cu târsa (Typha minima), iarbavântului, sclipeţii de munte (Potentila ternata), cimbrişor de munte (Thimus montanus), picioruşul cucului de munte (Ranunculus montanus) (fig.11).

b. Sub 1400m este “aşezat” etajul forestier format în partea superioară din păduri de molid care mergând spre baza etajului se îmbină mai întâi cu esenţe de conifer iar sub 1000 de metri acestea sunt înlocuite de păduri de fag (Fagus silvatica). În etajul superior al acestei grupe forestiere se întâlneşte predominant molid care se îmbină cu zada (Larix decidua), bradul (Abies). Spre albiile râurilor se întâlneşte şi arboretul unde sunt frecvente exemplare de alun (Corylus avellana), anin (Alnus

11

glutinosa), soc (Sambucus nigra),măceş (Rosa canina ), gherhin (Crataegus pinnatifida), etc. La parterul grupei vegetaţia este redusă întâlninduse îndeosebi muşchi şi licheni datorită umezelii, dar şi exemplare de ghiocei (Galanthus nivalis), viorele (Viola odorata), degetar roşu (Digitalis purpurea), brânduşe (Corocus vernus) acestea acolo unde pătrunde soarele, pe Valea Rea apar şi exemplare de narcise (Narcisus L. angustifolius). Fagul este present în predominanţă în sud şi pe valea Doftanei, acesta apare ca pădure pură dar şi în amestec cu: frasin (Fraxinus excelsior), arţar (Acer pseudoplatanus), ş.a.m.d. Aici apar şi pâlcuri de salcie (Salix alba), corn (Cornus mas), rugi de mure (Rubus fruticosus) şi de zmeură (Rubus idaeus) (fig.12) Primăvara aici apare şi brebenelul de munte (Corydalis cava), toporaşul (Viola silvestris), etc. Odată cu trecerea timpului în acest etaj apare şi măcrişul caprei (Oxalis acetossala), laptele cucului (Euphorbia omigdaloides), leurda (Allium ursinum), etc. Vara acest “parter” se reduce considerabil datorită umbrei făcută de arbori, dar odată cu apariţia toamnei şi căderea frunzelor acest etaj reapare pentru scurtă vreme până la venirea iernii.

Fauna

Fauna este şi ea diversificată de la baza muntelui (800m) până în vârfuri (1700-1923m), aceasta este la rândul ei împărţită în două etaje:

a) La peste 1400m întâlnim diferite insecte (fluturi, albine, bondari, etc), nelipsitele şopârle mici. În apropierea pădurilor sunt prezente cinteza

(Fringilla coelebs), pietrarul (Oenanthe oenanthe), şulemendriţa (Salamandra salamandra almanzoris), melci, şoareci. Iar în apropierea stânelor se abat şi lupii (Canis lupus) (fig.13), urşii (Ursus arctus) uneori chiar şi vulpile (Vulpes vulpes crucigera) şi cerbii (Cervus elaphus).

b) Sub 1400 metri în grupa forestieră viaţa animală este mult mai bogată întâlnindu-se de la vieţuitoare ca: broaşte, salamander, şopârle, şerpi, nevertebrate, ploşniţe de pădure

12

(Pentatoma rufipes), melci, rozătoare (veveriţa (Sciurus vulgaris), şoareci, liliesci, arici (Erinaceas concolor), cărtiţe (Talpa europaeea)), păsări (mierla (Turdus merula), privighetoarea (Luscinia megarhynchos)), până la mamifere ca: ursul, lupul, cerbul, mistreţul (Sus scrofa), caprioara (Capreolul capreolus) (fig.14), vulpea.

Rezervaţii naturale

În munţii Baiul există două rezervaţii natural şi anume:

Prima se află în bazinul superior al Văii Rele, pe versantul sudic al Muntelui Cumpătu, unde ,,trăieşte” narcisa, iar ce-a de-a doua în cartierul Cumpătu al oraşului Sinaia, pe o suprafaţă de 1,4ha unde se poate obs. alături de anini (Alnus incana), care reprezintă elemental principal şi fag, carpen, brad, molid, răchită roşie (Salix purpurea), păr padureţ (Pirus pyraster), alun, măceş, etc. (Mihai Ielenicz, 1984, pg. 37).

13

Bibliografie:

Armaş, Iuliana, (1999), Bazinul hidrografic Doftana, Edit. Enciclopedică, Bucureşti;

Cojocaru, I.V., (1989), Monografia comunei Valea Doftanei, Tipografia Ploieşti, Ploieşti;

Ielenicz, M., (1984), Munţii Baiului (Gârbova): ghid turistic, Edit. Sport-Turism,

Bucureşti;

Niculescu, GH. şi Velcea, I., (1973), Judeţul Prahova, Edit. Academiei Ropublicii Socialiste România, Bucureşti;

***, (1978), Judetul Braşov, Edit. Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti;

***, (1981), Prahova monografie, Edit. Sport-Turism, Bucureşti;

***, (1987), Geografia României, vol. 3, Geografia Carpaţilor şi Depresiunii Transilvaniei, Edit. Academiei Române, Bucureşti;

www.carpaţi.org/ghid_montan/munţii/baiului-3/prezentare;

http://ro.wikipedia.org/wiki/Munţii_Garbova;

http://ro.wikipedia.org/wiki/Raul_Prahova;

http://ro.wikipedia.org/wiki/Raul_Azuga;

14