Morometii - Tema si viziunea despre lume

Morometii  - Tema si viziunea despre lume(roman postbelic realist, cu influenete moderne)

Marin Preda

                Dupa cel de al II-lea Razboi Mondial, literatura noastra cunoaste o stagnare. Cauzele ar putea fi grupate in jurul a doua categorii de determinari. Este vorba mai intai de o determinare exterioara, reprezentata de instaurarea la puetere a regimului totaliar comunist, care isi anexeaza literatura transformand-o intr-un instrument de protaganda. Metoda impusa este cea a realismului socialist. Perioada curpinsa intre 1956 – 1967 a ramas in istoria noatra literara sub denumirea de „obsedantul deceniu” (M. Preda). Mai apoi, este vorba de o determinare interioara, reprezentata de permanenta raportare a scriitorilor postbelici la modelele literare din perioada interbelica. Exista, totusi, in aceasta perioada, scriitori care reusesc sa se impuna prin creatii de valoare: M. Preda cu romanul „Morometii”, G Calinescu cu romanul „Bietul Ioanide” sau Eugen Barbu cu romanul „Groapa”.                Reprezentativ pentru perioada postbelica este romanul lui M. Preda „Morometii”, aparut in doua volume (1955/1967). Cu toate ca nu adera la estetica realismului socialist, romanul reuseste sa se impuna in epoca, prin viziunea moderna, originala prin care scriitorul trateaza tematica rurala si problematica taranului.                In primul rand, romanul isi propune veridica, obiectiva a realitati. Universul fictional imaginat de Marin Preda aduce in fata citittorului satul romanesc din Campia Dunarii, Silistea-Gumesti, satul supus destremari de catre istorie. In primul volum, structurile traditionale sunt inlocuite de cele capitaliste, acestea fiind inlocuite la randul lor, de cele socialiste, in al doilea volum. Citittorul descopera in „Morometii” imaginea unui sat total diferit decat cel prezentat de Liviu Rebreanu in „Ion”. S-a schimbat relatia omului cu pamantul. Daca pentru Ion aceasta relatie se defineste in termeni ontologici (existentiali), pentru taranii lui M Preda, aceasta relatie contine termeni economici. Daca pentru consatenii lui Ion cel mai important lucru este numarul de loturi de pamant detinute, pentru consatenii lui Ilie Moromete conteaza capacitatea de a transforma in bani produsele economiei rurale. De asemenea, obiceiurile taranului s-au schimbat. Taranii lui Preda nu mai participa la hora duminicala, ca odinioara locuitorii Pripasului. Ei se aduna in poiana fierariei lui Iocan, unde discuta probleme politice. Taranii lui Preda se inscriu la liberali sau la taranisti, cu alte cuvinte sunt mult mai deschsi spre viata politica a tarii in general, decat erau consatenii lui Ion. Asadar, taranii din Silistea Gumesti s-au emancipat si si-au impus un mod propriu de a vedea lumea.                In al doilea rand, la nivel tematic se poate observa amestecul de traditional si modern. Discursul narativ abordeaza atat teme traditionale (familia, paternitatea, istoria, timpul, iubirea), cat si teme moderne (criza comunicarii, instrainarea, solitudinea).                In aceeasi ordine de idei, modernitatea romanului se releva si la nivelul constructiei personajelor. Acestea nu mai pot fi incadrate in tipologii caracteristice societatii rurale. Ilie Moromete se distanteaza atat de inteprinzatoarea Mara, a lui Slavici, cat si de obsedatul de pamant Ion, a lui Rebreanu. Ilie Moromete este o figura singulara in literatura noastra, datorita complexitatii sale interioare, fiind considerat de criticii literari „singurul taran filosof”. In satul lui M Preda doar femeile mai merg duminica la biserica, barbatii fiind preocupati sa dezbata probleme politice. Tanara generatie refuza sa urmeze traditia si destinul parintilor: Paraschiv, Nila, Achim, Polina, Birica adopta o atitudine revolutionara. Mitul invatatorului de la tara se spulbera. Teodorescu, sustinut de sotia sa este preocupat mai degraba de intrigi, de certuri cu directorul Toderici, decat de educatia copiilor.                Nu in ultimul rand, caracterul modern al romanului se evidentiaza si la nivelul perspectivei narative. Specific prozei realiste, naratorul adopta o perspectiva narativa cu o viziunea „din darat”. Omniscienta naratoriala este insa unilimitata deoarece naratorul din roman nu mai are in fata o lumea omogena si coerenta, ci o existenta faramitata care curge intr-o directie necunoascuta. Asa se explica faptul ca naratorul imprumuta viziunea personajelor sale. In primul volum, naratorul este morometian, Ilie Moromete fiind personaj reflector, in vreme ce in volumul al doilea, naratorul este antimorometian, personajul reflector fiind Nicolae. De asemenea,

apar in discurs personaje informator: Scamosul, care-l instinteaza pe Moromete despre viata lui Achim la Bucuresti, Parizianu care informeaza in legatura cu vizita tatalui la cei trei fii din capitala sau Ilinca, care-i povesteste lui Nicolae despre moarta tatalui.                Asa cum se prefigureaza inca din titlu, discursul narativ al romanului surpinde viata unei familii de tarani mijlocati din satul Silistea-Gumesti. Este o familie simbol a carei destramare sugereaza destramarea satului traditional. O prima secventa narativa menita a surpinde problematica romanului poate fi considerata cea a cinei, plasata la inceputul primului volum. Intorsi sambata seara de la camp, Morometii sunt surpinsi la masa, in tinda, asezati pe niste scaunele cat palma in jurul unei mese mici, rotunde. Secventa se deschide printr-o precizare temporala: „cat ieseau din iarna si pana aproape de Sf Nicolae” care reliefeaza existenta ritualizata a acestei familii. Familia Moromete este una hibrida, cu copii proveniti din doua casatorii: Pe de-o parte, Paraschiv, Nila si Achim, baietii din prima casatorie, iar pe de alta parte Tita, Ilinca, Nicolae, copiii din a doua casatorie. Pozitionara la masa a membrilor familiei arunca o lumina asupra rolului indeplinit de fiecare in cadrul familiei. De asemenea, scena poate fi considerata si o secventa de perspectiva finalista, prefigurand conflictele majore ale romanului. Astfel pozitionarea „pe partea din afara a tindei” a celor trei frati vitregi sugereaza inadaptabilitatea lor in familie, dar si finalul primului volum, cand vor p;leca la Bucuresti. Rolul femeii in cadrul familiei traditionale este evidentiat de pozitionarea catrinei „jumatate intoarsa catre vatra”. Ilie Moromete „statea parca deasupra tuturor”, fapt care sugereaza ipostaza sa de pater familias. Dupa cum se poate observa el se afla la distanta fata de ceilalti membrii ai familiei, naratorul sugerand astfel criza comunicarii care va avea ca finalitate destramarea familiei Morometilor. Iluzionarea lui Moromete ca „timpul are nesfarsita rabdare cu oamenii” este sugerata printr-un detaliu oferit de narator: masa cea mica lina cu arsurile de la tigaie nu a fost schimbata de pe vremea primei casatorii a lui Moromete cand copiii erau mici.                O a doua secventa narativa semnificativa pentru ideatica romanului poate fi considerata cea a taierii salcamului. Ilie Moromete este nevoit sa taie salcamul ca sa-l vand lui Tudor Balosu, astfel sustinand plecrea lui Achim cu oile la Bucuresti. Salcamul reprezinta pentru satul Silistea Gumesti un axis mundi, fiind un marto mut al tuturor experientelor de viata. Taierea salcamului marcheaza in plan simbolic inceputul sfarsitului. Odata cu taierea copacului incepe declinul lumii Morometilor si totodata a lumii satului traditional. Timpul ales are o valoare simbolica: duminica dimineat, inainte de ravarsatul zorilor, cand femile isi plang mortii in cimitir. Este un timp thanatic, un posobil blestem din partea divinitatii ca Iliei a ales sa munceasca in ziua de duminica. Ideea de moarte este surprinsa si prin prezenta corbilor care dadeau tarcoale locului, imediat ce salcamul a fost doborat.

Viziunea despre lume a autorului se evidentiaza si la nivelul relatiei incipit-final. Discursul narativ al primului volum debuteaza si se incheie cu problematica timpului, astfel incat incipitul si finalul urmeaza o logica a simetriei.

Incipitul curpinde o parte expozitiva si una dramatizata. Expozitiunea fixeaza cronotopul,. In maniera prozei realiste: „In satul din Campia Dunarii, cu cativa ani inaintea izbucnirii celui de al doilea Razboi Mondial se pare ca timpul avea nesfarsita rabdarea cu oamenii”. In continuare, sunt introduse in scena personajele, membrii familiei moromete, intorsi sambata seara de la munca campului. Cele doua fete, Tita si Ilinca se duc la garla, la scaldat, fiind inca prea mici pentru a-si ajuta mama la treburi. Catrina pregateste cina, in vereme ce baietii mai mari se retrag pentru a se odihnii sau a lenevii. Ilie Moromete iese la poarta pentru a-si cauta un partenere de dialog. Din aceasta scena, cititorul romanului poate observa dezbinarea membrilor acestei familii. Intre ei, exista o criza a comunicarii, ce va duce treptat la destramarea familiei. Partea dramatizata a incipitului este reprezentata de dialogul dintre Ilie Moromete si vecinul sau, Tudor Balosul. Scena devine reprezentativa, intrucat dezvaluie constantele psihologiei protagonistului: tehnica amanarii, ironia si disimularea.

Finalul primului volum il surpinde pe Iliei Moromete care, afland de planul baietilor se retrage singur pe lotul sau de pamant. Intors acasa, afla ca Paraschiv si Nila au furat din zestrea fetelor si au plecat cu caii la Bucuresti. Moromete se intinde pe pat si adoarme plin de pamant pe ochi si pe maini. Acest gest poate fi interpretat ca o moarte simbolica, ca o regresiune spre pamantul pe care si-ar fi dorit atat de mult sa-l pastreze si sa-l lase mostenire copiilor. Cand se trezeste, ii vinde lui Balosu pamantul din spatele casei, obtinand astfel banii necesari pentru a-si plati ratele la banca, datoria lui Aristide si taxele de scolarizare a lui Nicolae. Moromete constinetizeaza asadar, ca lumea s-a schimbat, insa aceasta metamorfoza afecteaza psihologia

personajului. Dintr-unn Ilie Moromete sociabil si comunicativ a ramas doar un Moromete insingurat care „nu mai fu vazut stand ceasuri intregi pe stănoaga podiştei, la fel cum nu mai fu auzit raspunzand cu vorbe multe la salut”. Ultimele randuri ale primului volum surpind problematica timpului: „Mai sunt trei luni pana la izbucnirea razboiului, iar timpul nu mai avea rabdare”.

Trei conflicte majore sunt dezvolatate in primul volum al romanului, care vor avea ca finalitate destramarea familiei Morometilor. Mai intai, este vorba de conflictul dintre Ilie Moromete si cei trei baieti mai mari. Este vorba despre un conflcit intre mentalitati: cea traditionala, a tatalui si cea capitalista, a baietilor. Acestai isi dispretuiesc tatal pentru ca nu este atat de adaptata structurlor capitaliste cum este vecinul lor, Tudor Balosu. Mai apoi, conflictul dintre Ilie Moromete si sotia lui, Catrina. Acest conflict se accentueaza in volumul al doilea, cand femeia afla de vizita sotului la baietii din Bucuresti si-l paraseste. Conflictul dintre Moromete si sora lui Maria se reflecta in gesturile acesteia de a sustine cu inversunare plecarea baietilor la Bucuresti. Conflictul secundar dintre Iliei si Nicolae va trece in volumul al doilea in prim plan, opunand doua mentalitati: cea traditionala, a tatalui si cea socialista, a fiului.

Din punctul de vedere al constructiei si al compozitiei, romanul este structurat pe doua volume aparute la doisprezece ani distanta „1955-1967”. Cele doua volume sunt unitare prin tematica abordata si viziunea despre lume, surprinzand disolutia structurii traditionale sub influenta istoriei, dar cele doua volume pot fi percepute si separat, intrucat prezinta doua lumi: lumea tatalui (volumul 1) si lumea fiului (volumul 2). Originalitatea scriitorului consta in realizarea unui timp narativ in deplina concordatana cu timpul sugerat. Astfel, primul volum cuprinde trei parti. Prima parte sugereaza un timp rabdator, astfel incat aprope jumatate din primul volum prezinta evenimentele din satul Silistea Gumesti petrecute de sambata seara pana duminca noaptea. Incepand cu partea a doua, timpul naratiunii se accelereaza, surpinzand evenimente desfasurate pe parcursul a doua saptamani, in vereme ce partea a treia rezuma intamplari petrecute vreme de doua luni. Volumul al doilea este structurat pe cinci parti si cuprinde 15 ani de evenimente.

Sunt de parere ca Marin Preda reuseste sa se impuna in epoca prin romanul „Morometii” cu toate ca nu adera la estetica realismului socialist, iar asta deoarece scriitoru propune o viziune inedita asupra lumii traditionale si a problematicii taranului.

Am in vedere, cand afirm aceasta, faptul ca scriitorul surprinde imaginea lumii traditionale, supusa destramarii de catre istorie. Omul trebuie sa se adapteze lumii in care traieste. Ilie Moromete este insa un strasnic aparator al lumii stravechi. Ideile realismului, promovate in literatura inca din a doua jumatate a secolului al XX-lea ating punctul culminant prin romanul „Morometii”, care surprinde prabusirea unei lumi, universul satului traditional. De fapt, moartea lui Ilie Moromete in finalul romanului coincide, asa cum afirma Nicolae Manolescu cu „moartea celui din urma taran”.

In cocnluzie, romanul „Morometii” ramane reprezentativ pentru intreaga viziune despre lume a autorului si pentru literatura romana din perioada postbelica.

Cu volumul Morometii (I), din 1955, Preda pune capat unei indelungi controverse din literatura si critica romaneasca privitoare la capacitatea taranului de a fi personaj de roman. Eugen Lovinescu, aparator al modernizarii si al citadinizarii prozei, considera taranul ca fiind lipsit de complexitate sufleteasca si, din aceasta cauza, nepotrivit cu statutul de erou romanesc. in partea opusa se plaseaza G. Calinescu, cel care, comparand personajul lui Preda cu eroii-tarani din operele lui Slavici, Sadoveanu, Rebreanu, observa ca autorul Morometilor renunta la accentuarea laturii instinctuale a omului, punandu-1 intr-o lumina noua, care consta in consemnarea unei simultaneitati de trairi si ganduri ce se exclud.

Taranul lui Preda este, rand pe rand, detasat si nelinistit, sociabil si solitar, sceptic si increzator in destinul sau. Criticul conchide ca, intre eroii lui Camil Petrescu si taranii lui Marin Preda (Ilie MorometE), diferenta nu este de complexitate, ci de finete. in 1962, apare romanul Risipitorii, care

marcheaza o schimbare totala de registru tematic si stilistic in proza lui Preda. Autorul se arata preocupat acum de lumea medicala si citadina, construind scenarii epice pe tema increderii si a vietii de cuplu, care imbraca forma prozei de analiza.

Primul roman scris de Marin Preda, “Moromeţii”, este alcătuit din două volume, publicate la doisprezece ani distanţă: în 1955, volumul I, iar în 1967, volumul al II-lea.

Deşi modalităţile de exprimare artistică şi problematica celor două volume diferă, romanul este unitar, deoarece reconstitue imaginea satului românesc în perioade de criză, în preajma celui de-al Doilea Război Mondial. Sunt prezentate transformările vieţii rurale, ale mentalităţilor şi ale instituţiilor, de-a lungul unui sfert de secol, şi se impune o tipologie nouă în proza românească.

Ca formulă estetică, proza lui Marin Preda se încadrază în realismul postbelic (neorealism). Romanul “Moromeţii” ilustrează sfârşitul romanului doric, „renunţarea parţială la omniscienţă” (Nicolae Manolescu), întrucât perspectiva naratorului obiectiv, care relatează la persoana a III-a, se completează prin aceea a reflectorilor (Ilie Moromete, în volumul I, şi Ilie Moromete cu Niculae, în volumul al II-lea), cat şi prin aceea a informatorilor (personaje-martori ai evenimentelor, pe care le relatează ulterior altora, cum este, de exemplu, Parizianu, care povesteşte despre vizita lui Moromete la băieţi, la Bucureşti sau Scămosul care l-a văzut pe Achim la Bucureşti). Efectul este limitarea omniscienţei şi perspectiva mult mai clară asupra lumii şi vieţii ţăranului.

În ceea ce priveşte tema, romanul prezintă destrămarea – simbolică pentru gospodăria ţărănească tradiţională – a unei familii dintr-un sat din Câmpia Dunării, Siliştea-Gumeşti. Evoluţia şi criza familiei sunt simbolice pentru transformările din satul românesc al vremii. Astfel că romanul unei familii este şi o frescă a vieţii rurale din proximitatea şi de după cel de-al Doilea Război Mondial. Există în primul volum al romanului câteva secvenţe narative simbolice pentru tema destrămării familiei. De exemplu, scena cinei surprinde un moment din existenţa familiei tradiţionale, condusă de un tată autoritar, dar dezvăluie tensiunile şi conflictele din familie. Astfel, aşezarea în jurul mesei prefigurează tensiunile din familie: “Cei trei fraţi vitregi, Paraschiv, Nilă şi Achim, stăteau spre partea dinafară a tindei, ca şi când ar fi fost gata în orice clipă să se scoale de la masă şi să plece afară. De cealaltă parte a mesei, lângă vatră, […] stătea întotdeauna Catrina Moromete, mama vitregă a celor trei fraţi, iar lângă ea îi avea pe ai ei, pe Niculae, pe Ilinca, şi pe Tita, copii făcuţi cu Moromete. […] Moromete stătea parcă deasupra tuturor.” De asemenea, o altă secvenţă relevantă este aceea a tăierii salcâmului, secventă care prefigurează destrămarea familiei, prăbuşirea satului tradiţional, risipirea iluziilor lui Moromete. În viziunea criticului Eugen Simion salcâmul “reprezintă, s-ar putea spune, unitatea, trăinicia Moromeţilor, fiind în lumea obiectelor ceea ce reprezintă tatăl în viaţa familiei. E un arbore cu autoritate, dominator, un punct stabil de referinţă.” Odată doborât se crează sentimentul de gol, de ruptură: “totul se făcuse mic. Grădina, caii, Moromete însuşi arătau bicisnici”.

Un prim element al textului narativ, semnficativ pentru prezentarea temei şi viziunii despre lume este simetria incipitului cu finalul. Simetria compoziţională este dată de cele două referiri la tema timpului, în incipit şi în paragraful final al volumului I. La început, timpul pare îngăduitor, “Se pare că timpul era foarte răbdător cu oamenii; viaţa se scurgea fără conflicte mari”, pentru ca enunţul din finalul volumului, “timpul nu mai avea răbdare”, să modifice imaginea timpului, care devine necruţător. Imaginea timpului răbdator reprezintă doar o iluzie a lui Ilie Moromete, contrazisă de evenimentele petrecute pe parcursul romanului.

În ceea ce priveşte relaţiile temporale şi spaţiale, acţiunea romanului se desfăşoară în Siliştea – Gumeşti, un sat din Câmpia Dunării în care existenţa decurge de generaţii întregi “fără conflicte mari”, pe o perioadă de un sfert de veac şi înfăţişează destinul ţăranului la confluenţa dintre două epoci istorice: înainte şi după al Doilea Război Mondial.

Acţiunea primului volum pune în prim-plan Moromeţii, o familie numeroasă, măcinată de nemulţumiri mocnite. Ţăran de mijloc, Ilie Moromete încearcă să păstreze întreg, cu preţul unui trai modest, pământul familiei sale, pentru a-l lăsa apoi băieţilor. Fiii cei mari ai lui Ilie Moromete, Paraschiv, Nilă şi Achim îşi doresc independenţa economică, astfel cei trei pun la cale un plan care amplifică drumul către destrămare al familiei. Aceştia fură oile, caii şi zestrea fetelor şi fug la Bucureşti, să-şi facă un rost, punându-l pe Moromete în situaţia de a vinde o parte din pământ pentru a scăpa de datorii.

Astfel, conflictul principal este dezacordul dintre Ilie Moromete şi cei trei fii ai săi din prima căsătorie: Paraschiv, Nilă şi Achim, izvorât dintr-o modalitate diferită de a înţelege lumea. Fii cei mari îşi dispreţuiesc tatăl fiindcă nu ştie să trasnforme în bani produsele economiei rurale, precum vecinul Tudor Bălosu, care se adaptează mai uşor noilor relaţii capitaliste. Cel de-al doilea conflict izbucneşte între Moromete şi Catrina , soţia lui. Moromete vânduse în timpul secetei un pogon din lotul soţiei, promiţându-i, în schimb, trecerea casei pe numele ei. De teama fiilor celor mari care îşi urau mama vitregă, dar mai ales pentru că în satul tradiţional bărbatul este şeful casei, Moromete amână îndeplinirea promisiunii. Din această cauză, femeia simte “cum i se strecoară în inimă nepăsarea şi sila de bărbat şi copii”, găsindu-şi initial refugiul în biserică, dar în al doilea volum Catrina îl părăseşte pe Ilie, după ce află de vizita lui la Bucureşti.

În opinia mea, romanul “Moromeţii” surprinde dramatic iluziea protagonistului că viaţa îşi poate continua cursul în tiparele tradiţionale, în timp ce istoria modifică relaţiile de la nivelul vieţii de familie şi de la nivelul comunităţii rurale, schimbând chiar rostul cele mai vechi şi numaroase clase, ţărănimea.

Viziunea despre lume se conturează în roman mai ales prin perspectiva personajului Ilie Moromete asupra vieţii şi a întâmplărilor, personaj principal şi reflector al evenimentelor prezentate. În volumul al doilea, Niculae devine reflector al mentalităţilor colectiviste, al lumii de după război.