modalitati de realizare a educarii limbajului la prescolari

7/15/2019 Modalitati de Realizare a Educarii Limbajului La Prescolari

http://slidepdf.com/reader/full/modalitati-de-realizare-a-educarii-limbajului-la-prescolari 1/14



POVESTI REA

Cu ajutorul povestirii, ca metodă , educatoarea realizează apropierea

copiilor de cele mai variate aspecte de viaţă şi domenii de activitate şi-i

informează asupra unor fapte şi evenimente ce nu pot fi cunoscute prin

experienţa lor proprie. În acelaşi timp, prin cuvântul viu, li se trezesc copiilor

emoţii şi li se orientează atenţia spre cele comunicate.

Povestirea devine un instrument în mâna educatoarei, o sursă de imagini

mentale ale copiilor în process de formare şi este folosită frecvent în anumite

momente ale altor tipuri de activităţi:

-la începutul unor activităţi comune (de educaţie muzicală, joc didactic,

convorbire);

-în cursul desfăşurărilor pentru sintetizarea unor date, fapte etc.

(observare , lectură după imagini);

- în încheierea lor, cu scopul de a fixa, sintetiza şi generalize cunoştinţele

respective.

Povestirile şi basmele pe care le adresăm copiilor, prin conţinutul lor sunt

pline de învăţăminte.Ele scot în evidenţă calităţile eroilor pozitivi( fie ei animale

personificate sau oameni)şi influenţează pe această cale formarea personalităţii

copiilor , purtarea şi atitudinea lor în diverse situaţii, precum şi limbajul lor.

Din poveşti ca ,,Şorţuleţul“, ,,Ce-a uitat Fănucă să spună“ copiii desprind cu

uşurinţă necesitatea unei bune deprinderi igienice şi de comportare civilizată şi

îşi formează astfel convingerea că trebuie să le respecte.

În măsura în care educatoarea expune povestea într -o formă cât mai corectă din

punct de vedere stilistic şi gramatical, pătrund în limbajul copiilor forme de

exprimare specifice, atât ale limbajului literar cât şi ale celei populare

(,, La cireşe”, ,,La scăldat”, ,,Pupăza din tei”) se favorizează însuşirea fără

dificultate a unor forme stilistice, expresii poetice; odata cu acestea se fac

cunoscute şi sunt assimilate de către copii, diverse forme flexionare ale



cuvintelor. Ceva mai mult ascultând povestiri, copiii sesizează mijloacele

verbale folosite de educatoare, dfar şi memorează cuvintele cu care încep şi se

încheie basmele ( A fost odată ca niciodată….şi-am încălecat pe-o şa şi v-am

spus povestea aşa). Astfel limba literară şi cea populară, cu mijloace stilistice proprii intră în limbajul current al copiilor.

Prin intermediul povestirilor expuse de către educatoare, copiii sunt

familiarizaţi cu structura limbii române, cu bogăţia formelor sale gramaticale, cu

frumuseţea şi expresivitatea limbajului, ceea ce contribuie la dezvoltarea vorbirii

şi a gândirii lor.

De asemenea copiii pot fi convinşi de necesitatea de a asculta cunoscândconsecinţele neascultării aşa cum reies din povestirile ,,Mălina şi ursuleţii“, ,,

Scufiţa Roşie“, ,,Cocoşelul cu creastă de aur“ etc.pot învăţa să dezaprobe

necinstea, viclenia, lăcomia, zgârcenia şi minciuna înfăţişate în ,,Găinuşa cea

moţată“ , ,,Ciripel cel lacom“, ,, Coliba iepuraşului“, ,,Ursul păcălit de vulpe“,

,,Punguţa cu doi bani“.

Prin intermediul altor poveşti cum sunt ,,Mănuşa“, ,,Căciuliţă roşie şiCăciuliţă albastră“, ,, Iepurele şi ariciul“, ,,Ridichea uriaşă“ etc., copiii au

prilejul să aprecieze frumuseţea prieteniei, a ajutorului reciproc şi a vieţii în

colectiv.

Dragostea nemărginită şi grija părinţilor faţă de copii, bunătatea şi

sacrificiul lor, ajutorul şi dragostea între soră şi frate, bine subliniate în

povestirile ,,Nuieluşa de alun“, ,, Inima mamei“, ,, Lebeldele“, ,,Scoruşul“,

,,Norişor“, sensibilizează sufletul copiilor şi-i fac să trăiască mai intens aceste

sentimente, şi alte trăsături morale ca: modestia şi hărnicia, necesitatea de a

munci ce pot fi sesizate din povestirile : ,,Cei trei purceluşi“, ,,Fata babei şi fata

moşului“, ,,Plici şi Plici-Plici“, ,,Fierarul năzdrăvan“, ,,Cenuşăreasa“ înfăţişate

prin eroii şi faptele din poveşti, fac pe copii să trăiască puternice emoţii, să

gândească şi să ajungă la concluzii practice privind propria lor comportare. Ei



învaţă că e frumos să fii politicos, cinstit, curajos sau harnic- ca eroul din

poveste.

Preşcolarii sunt fermecaţi de lumea fantastică a basmelor şi povestirilor, le

ascultă cu aceeaşi plăcere chiar daca sunt repetate şi îşi manifestă întotdeaunadorinţa ca ele să dureze cât mai mult.Prin poveşti, copiii reuşesc să se elibereze

de impresiile nemijlocite şi au posibilitatea să-şi reprezinte obiecte şi fenomene

pe care nu le-au perceput niciodată.

Cu ajutorul lor se exersează modalităţile de prelucrare a reprezentărilor în

imaginaţie, se face transpunerea în lumea acestor fiinţe în care eroii acţionează

în concordanţă cu imaginaţia fecundă a copiilor, în care fiinţele apropiate şiîndrăgite (căţeluşul,iepuraşul) sunt întotdeauna bune, puternice şi îndrăzneţe, în

care binele şi dreptatea triumfă.

Atitudinea copiilor faţă de conţinnutul fantastic al basmelor nu rămâne

aceeaşi pe parcursul perioadei preşcolare.Preşcolarii de vârstă mică acceptă fără

discernământ critic conţinutul basmului, ca şi când acesta ar corespunde

realităţii (scaunul şi masa desenează, urşii vorbesc,etc).Cunoştinţele lor săracedespre realitate nu le permit o separare precisă a imaginilor fanteziei de realitate.

De asemenea spiritual critic al gândirii le este foarte slab dezvoltat. Atitudinea

critică faţă de conţinutul fantastic al basmelo în cepe să se manifeste abia de la

5-7 ani, când copilul face o distincţie între fictive şi real. Cu toate acestea, datele

ex perimentelor arată că preşcolarii reţin şi redau mai uşor faptele cunoscute,

situaşiile familiale, cu alte cuvinte tot ceea ce poate fi asociat cu experienţa

proprie. Chiar şi atunci când reproduce un basm plăsmuirile copiilor deviază în

direcţia experienţei lorde viaţă.La vârsta amintită imaginaţia copiilor suferă

modificări calitative, în strânsă corelaţie cu schimbările psihofiziologice ce au

loc.Se dezvoltă intens funcţia analitică a scoarţei cerebrale, se perfecţionează

funcţia reglatoare a limbajului şi creşte rolul inhibiţiei condiţionate.Gândirea

copilului devine mai abstractă ceea ce posibilitatea lărgirii câmpului de acţiune a

imaginaţiei, creşterii gradului său de creativitate. Cunoştinţele copilului devin



mai precise şi mai sistematice .Toate aceste schimbări creează noi posibilităţi de

transformare a reprezentărilor, la aceasta contribuind şi povestirile.

În concluzie, se poate reţine că rolul şi importanţa povestirilor – ca activităţi

organizate – constă în valoarea lor cognitivă, etică şi estetică, prin care seexercită o puternică înrâuire asupra întregii personalităţi a copiilor.

În cadrul activităţilor de povestire se exersează vorbirea copiilor, se formează

deprinderea de a povesti independent, ceea ce contribuie la mărirea

posibilităţilor de exprimare corectă, coerentă şi expresivă.

MEMORIZAREA

Memorizarea este mijlocul prin care se realizează obiectivele

educaţionale în mod sistematic, organizat în detaliu, la care participă toţi copiii

grupei. Ele se pot organiza pe grupuri mici sau frontal, pe baza unor teme de

interes comun şi se pot desfăşura fie sub forma lor tradiţională, pe un singur

domeniu, fie sub formă de activităţi integrate, cu caracter interdiscilplinar.

Această activitate este un mijloc atât de transmitere de cunoştinţe, deîmbogăţire şi de sistematizare a cunoştinţelor însuşite anterior cât şi un mijloc de

exersare a vorbirii corecte, de activizare a vocabularului.

Prin intermediul poeziilor ascultate şi învăţate, copiii îşi lărgesc treptat

orizontul de cunoaştere, îşi precizează şi îşi îmbogăţesc reprezentările despre

obiectele şi fenomenele naturii, societăţii, înţeleg anumite reguli de comportare

morală.

Strategiile didactice folosite de cele mai multe ori sunt : expunerea,

observaţia, conversaţia, naraţiunea, modelarea, întrebările constituind elementul

de stimulare a percepţiei copiilor, a operaţiilor gândirii şi limbajului.

Astfel cunoştinţele copiilor se îmbogăţesc, educându-se şi gustul estetic.

Copiii descoperă frumosul din natură şi artă, învaţă să-şi exprime preferinţe, să

facă aprecieri de ordin estetic.



Cuvântul, sub formă de întrebare sau adresare directă îl face pe copil să

gândească, să analizeze, să compare, să clasifice, să tragă concluzii, să

generalizeze, astfel că pentru această perioadă a copilăriei, memorizarea este

complementară şi premergătoare învăţării cititului şi contribuie la însuşirea mairapidă a acestui proces în cursul alfabetizării.

Noua programă ne recomandă să realizăm selecţia poeziilor destinate

copiilor; să posede adevărate valenţe formative; sa fie valoroase atât din punctul

de vedere al formei artistice, cât şi din punctul de vedere al conţinutului

instructiv-educativ, acestea contribuind la dezvoltarea memoriei, imaginaţiei,

gândiriiAstfel, multe dintre poezii înfăţişează copiilor evenimente cu

semnificaţie socială (de exemplu, În zi de Paşti, de E. Farago, Uite vine Moş

Crăciun de O. Cazimir etc.); de asemenea sunt poezii care dezvăluie copiilor

unele aspecte caracteristice ale anotimpurilor, frumuseţea lor (de pildă, Iarna pe

uliţă de G. Coşbuc, Primăvara de V. Alecsandri); sunt poezii care înfăţişează

aspecte de muncă la nivelul de înţelegere al copiilor (Gospodina, Micul constructor) sau surprind trăsăturile caracteristice ale unor animale îndrăgite de

copii (Pisoiul, Puiul, Melcul, Căluţul etc.); alte poezii îi ajută pe copii să-şi

formeze deprinderi de comportare civilizată ( Prietenii curăţeniei, Lică, leu –

paraleu Ionică mincinosul, , Spune adevărul, Cuvântul fermecat, etc.).

Sub influenta poeziilor încep să apară şi să se dezvolte la copii o gamă

bogată de sentimente moral-sociale; dragostea faţă de părinţi (Tatăl meu de V.

Porumbacu, Mama mea de V. Anitescu, Familia de E. Dorian etc.), faţă de

educatoare şi de adulţii care-i îngrijesc.

Şi contribuţia poeziilor la educaţia estetică a copiilor este de necontestat.

Cu ajutorul poeziei, copiii învaţă în bună măsură să simtă, să înţeleagă frumosul

din artă, din natură, din viaţa omului, să sesizeze muzicalitatea şi frumuseţea

limbii materne. Poezia îi emoţionează, Ie dezvoltă percepţia estetică, judecăţile,

sentimentele estetice şi Ie stimulează creaţia.



Învăţând şi recitând versuri, copiii descoperă în cuvinte sensuri noi,

neaşteptate, îşi însuşesc expresii literare, figuri poetice, care, odată intrate în

vocabularul lor, îl colorează. îl nuanţează. În acelaşi timp, în măsura în care

copiii au înţeles sensul versurilor, intenţia, sentimentele poetului, învaţă să reciteexpresiv, să respecte pauzele gramaticale, logice şi psihologice marcate de

punctuaţie, de sensul pr opoziţiei sau al frazei rimate.

Importanţa - instructiv-educativă a activităţilor de memorizare constă

atât în educarea unor sentimente morale şi estetice, cât şi în exercitarea şi

dezvoltarea unor procese psihice ca: memoria, imaginaţia, gândirea. Activitatea

de memorizare, prin structura ei, solicită copilul să memoreze în mod conştient oseamă de versuri şi să Ie reproducă atunci când este solicitat.

Însuşindu-şi în mod sistematic poezii accesibile, copiii capătă

deprinderea de a învăţa conştient, se familiarizează cu procedeele de memorare

logică. In acest sens, sunt exersate funcţiile memoriei şi educate calităţile ei,

copilul pregătindu-se pentru procesul de învăţare din şcoală.

In acelaşi timp, sub influenţa imaginilor poetice, activitatea creatoare acopiilor îşi lărgeşte conţinutul (este vorba de jocurile, desenele, povestirile lor).

Dată fiind influenţa poeziei asupra dezvoltării tuturor laturilor

personalităţii preşcolarului, memorizarea ocupă un loc important în activitatea

instructiv-educativă a grădiniţei şi constituie un mijloc preţios de cunoaştere, de

dezvoltare a vorbirii, de cultivare a sentimentelor estetice şi morale, de exersare

a memoriei şi de stimulare a imaginaţiei creatoare. Trebuie să încredinţăm în

mâinile educatorului copii sensibili la frumos, la muzicalitatea limbii materne.

Imagini artistice simple dintr-o poezie, cuvinte uzuale împletite într-o

comparaţie, într -o personificare sau într-o hiperbolă deschid în mintea copilului

perspectiva unor, sensuri noi, nebănuite.

CONVERSATI A

Este o metodă verbală de învăţare cu ajutorul întrebărilor şi al

răspunsurilor. Bazându-se pe cuvânt este o metoda de cunoaştere imediata.



Conversaţia euristică – de descoperire – îl conduce pe copil la cunoştinţe

noi prin întrebări asupra altor cunoştinţe dobândite deja. Pentru că rezolvarea nu

poate fi sesizată dintr -o data de copil, adultul îl conduce prin întrebări; el atrage

atenţia asupra unor elemente importante pentru înţelegere si astfel îl ajuta sasesizeze noi relaţii, sa contureze probleme mai restrânse a căror rezolvare

simplifica explicaţia integrala. Dacă întrebările adultului sunt prea simple,

efortul de înţelegere este redus, iar contribuţia conversaţiei la descoperirea

cunoştinţelor este redusă.

Conversaţia de verificare – examinatoare urmăreşte sa evidenţieze

gradul, de însuşire a anumitor cunoştinţe. Întrebările condiţionează calitateacunoaşterii copilului prin adunarea conţinutului de idei la principiile euristice,

prin accesibilitatea lor, prin corectitudinea şi calitatea formei lor. Folosite corect,

întrebările gradează dificultăţile şi sistematizează, conduc pe copil spre sinteze.

Conversaţia-joc are la origine nevoia copilului de a-şi afirma

posibilitatea de a pune întrebări. El ne va adresa uneori mai multe zile la rând o

între bare care i-a reţinut atenţia, sau va încerca sa prelungească la nesfârşit oconversaţie gratuită.

Convorbirile dintre educatoare si copii pot fi făcute cu un singur copil, cu

un grup mic sau cu întreaga grupa. În convorbirile cu întreaga grupa, riscurile de

îndepărtare de interesele copilului de formalism si neparticipare sunt mari.

Deosebite obligaţii îi revin educatoarei în antrenarea repetată în dialog a

copiilor timizi sau recalcitranţi.

JOCUL

Jocurile didactice, organizate conform cerinţelor psihologice învăţării,devin o metodă activă şi eficientă de instruire şi educare. „Jocul este o asimilarea realului la activitatea proprie, oferindu-i acestei activităţi alimentaţia necesarăşi transformând realul în funcţie de multiple trebuinţe ale eului. Iată de ce, toatemetodele active de educare a copiilor mici cer să li se furnizeze acestora unmaterial ajutător pentru ca, jucându-se, ei să reuşească să asimileze realităţile



intelectuale care, fără aceasta, rămân exterioare inteligenţei copilului” – J.Piaget.

O contribuţie importantă la pregătirea copilului pentru şcoală şi-o aduc jocurile didactice pentru dezvoltarea limbajului. Se ştie că mediul familial

exercită o influenţă cultural-educativă binefăcătoare asupra dezvoltăriilimbajului copilului şi în mod deosebit, asupra dezvoltării limbajului acestuia.Cu toate acestea, realitatea confirmă că influenţele exercitate de mediul familialsub acest aspect sunt încă deosebit de variate. În consecinţă, fie datorită acestor influenţe, fie datorită unor întârzieri sau defecţiuni în vorbirea copiilor laintrarea lor în grădiniţă, diferenţele semnalate în dezvoltarea limbajului sau avocabularului acestora sunt încă deosebit de sesizabile. Aceste diferenţieriaccentuate se menţin până la intrarea copilului în şcoală, mai ales pentru cei ce

nu frecventează zilnic grădiniţa. Ori, între limbaj şi gândire există ointerdependenţă binecunoscută. Aceste diferenţieri în domeniul dezvoltăriilimbajului situează copiii în poziţii diferite, sub aspectele deosebit de complexeale activităţilor instructiv-educative. Una dintre sarcinile majore ale grădiniţeiinstructiv-educative o constituie omogenizarea relativă a dezvoltării limbajuluicopiilor, în aşa fel încât la intrarea în şcoala primară, să posede noţiunile strictnecesare însuşirii cunoştinţelor de bază prevăzute de programa şcolară.

Dezvoltarea limbajului se realizează atât în activităţile specifice

dezvoltării vorbirii, cât şi în cadrul întregului program din grădiniţă. Procesul de influenţare asupra dezvoltării limbajului copiilor începe la

grupa mică ţinându-se seama de caracterul concret al limbajului, dificultăţile de pronunţie, vocabularul redus şi alte particularităţi psihice cum sunt: gândireaconcretă, atenţia instabilă, memoria individuală.

Dezvoltarea vorbirii copiilor se realizează în mod treptat, prin lărgirearelaţiilor verbale cu cei din jur, în condiţiile manifestării de către copii acuriozităţii de cunoaştere a obiectelor, a însuşirilor acestora, pe de o parte şi a

atitudinii interogative referitoare la originea şi cauza unor fenomene, pe de altă parte. În întregul proces de cultivare a limbajului, atât în activităţile specifice,cât şi în toate celelalte împrejurări se urmăreşte:

formarea deprinderilor de vorbire corectă (sub aspect fonetic,lexical, gramatical, coerentă şi expresivă);

îmbogăţirea şi activizarea limbajului şi a gândirii, dezvoltarealimbajului monologat şi dialogat, însuşirea simbolurilor ver bale cu caracter generalizator, în funcţie de particularităţile de vârstă;

formarea deprinderii de exprimare adecvată a gândurilor, ceea cecontribuie la pregătirea lor pentru activitatea instructiv-educativă din şcoală;



trecerea treptată de la limbajul concret - situativ la limbajulcontextual, pe măsură ce copilul depăşeşte limitele experienţei senzoriale,însuşirea treptată a structurii gramaticale a limbii materne în practica vorbirii,îmbogăţirea vocabularului în condiţiile comunicării continue cu persoanele din

jur; prevenirea şi corectarea defectelor de pronunţie, în cadrul muncii

individuale, cu grupuri mici de copii, precum şi în cadrul activităţii dedezvoltare a limbajului cu întreaga grupă de copii.

Cel mai eficient mijloc de realizare a acestor sarcini îl constituie joculdidactic. Jocurile didactice pot fi folosite atât pentru consolidarea şi precizareacunoştinţelor, cât şi pentru verificarea şi sistematizarea lor, pentru deprindereaunei pronunţii corecte, pentru îmbogăţirea sau consolidarea vocabularului,

pentru formarea vorbirii corecte şi coerente.

Jocurile didactice destinate dezvoltării limbajului contribuie, în maremăsură, la dezvoltarea acuităţii auditive a auzului fonematic. Ele solicită

perceperea corectă a sunetelor, descifrarea compoziţiei sonore sau semnalarea prezenţei sau absenţei unui anumit sunet într -un cuvânt. Asemenea sarcini pot fiînfăptuite prin jocurile: „Cine face?”, „Ce se aude?”, „De-a trenul”, „Repetăce spune”, „Cu ce sunet începe?” etc.

Dezvoltarea auzului fonematic este strâns legată, şi de sarcina deosebit deimportantă privind corectarea defectelor de vorbire, întrucât cauza principală a

acestor defecte o constituie tocmai slaba dezvoltare a auzului fonematic. În acestsens, jocurile enumerate pot aduce o contribuţie de seamă nu numai la

perceperea clară şi corectă a sunetelor corespunzătoare, ci şi pentru corectarea pronunţiei defectuoasă acestora, solicitând copiilor audierea lor cu atenţie şireproducerea lor corectă.

O altă sarcină pe care o îndeplinesc jocurile didactice destinate dezvoltăriilimbajului se referă la clarificarea şi precizarea unor noţiuni, sarcină ce serealizează concomitent cu cele care se referă la îmbogăţirea vocabularului şi

activizarea lui. Cum am mai spus, jocul antrenează intens copilul în stimularea şiexercitarea vorbirii în direcţia propusă, fără ca el să conştientizeze acest efort.Astfel prin intermediul jocului didactic se fixează şi se activizează vocabularulcopiilor, se îmbogăţeşte pronunţia, se formează noţiuni, se însuşesc construcţiigramaticale.

În scopul îmbogăţirii vocabularului copiilor cu substantive proprii, care sădenumească numele lor, al fraţilor, al părinţilor, al educatoarelor (la grupele micişi mijlocii), apoi la grupa mare, nume de localităţi importante din judeţ, din ţară,

ale unor forme de relief sau obiective socio-economice cunoscute de copii,



numele ţării, ale unor personalităţi istorice, se pot organiza şi desfăşura diverse jocuri didactice cum ar fi: „La cine s-a oprit jucăria?”(recunoaşterea şidenumirea membrilor grupei din care fac parte), „ Familia mea” (numirea

părinţilor, fraţilor, surorilor), „Unde s-a ascuns scrisoarea?” (denumirea corectă

a adresei de acasă, de la grădiniţă, a unor muzee, magazine, oraşe etc). Cele mai multe jocuri didactice sunt destinate îmbogăţirii lexicului

copiilor cu substantive comune ce denumesc: obiecte şi fenomene perceputedirect în natura înconjurătoare şi în viaţa socială, nume de obiecte necesare înviaţă şi activitatea lor, principalele încăperi cu obiectele necesare, părţilecomponente ale corpului, obiecte de igienă personală, îmbrăcăminte,încălţăminte, alimente, mijloace de locomoţie, anotimpurile şi fenomenelespecifice lor, animale domestice şi sălbatice, plante cunoscute şi unele părţi

componente ale acestora, unele aspecte ale muncii, ale vieţii sociale desfăşuratede părinţii lor.

La grupa mare se acordă prioritate cuvintelor care exprimă aspectecomportamentale, sări afective, relaţii sociale şi noţiuni cu un grad mai mare degeneralizare, trăsături de caracter, norme de comportare, sentimente etc.

De asemenea, la grupa mică se pot organiza jocuri didactice diverse princare se urmăreşte:

identificarea şi denumirea obiectului de îmbrăcăminte,

corespunzător acţiunii efectuate de educatoare (jocul „Cu ce se îmbracă păpuşa?”),

recunoaşterea şi denumirea corectă a părţilor corpului omenesc,executarea unor acţiuni specifice (jocul „Spune ce face păpuşa?”),

recunoaşterea şi denumirea unor obiecte de veselă, alegerea lor înraport de utilitate (jocul „Să servim musafirii”),

recunoaşterea şi denumirea jucăriilor (jocul „Sacul lui MoşCrăciun”),

denumirea unor profesii, materiale, unelte, produse ale muncii

(jocul „Stop”), denumirea unor mijloace de transport şi a mediului de deplasare

(jocul „Cu ce plecăm în vacanţă?”), denumirea unor fructe, legume, alimente (jocul „Ghiceşte ce a

cumpărat vecina”), denumirea diferitelor animale, a hranei lor (jocul „Caută-ţi hrana). Toata cunoştinţele de limbă sunt date într -o organizare concentric –

cantitativă, adăugându-se pe niveluri de vârstă, componente ale aceleiaşi probleme abordate la grupele următoare, se reiau şi se aprofundează într -o prezentare concentric superioară, prin sporirea gradului de generalizare şi



abstractizare a cunoştinţelor, fiecare parte de vorbire este reluată şi însoţită de precizări şi recomandări clare cu privire la cunoştinţele şi jocurile care serecomandă, pe grupe de vârstă.

Dar jocul didactic contribuie la îmbogăţirea lexicului copiilor preşcolari şi

cu diferite adjective; la grupa mică accentul cade pe însuşiri privind culoarea(roşu, galben, albastru, alb, negru), pe raporturi dimensionale (mare, mică);însuşiri gustative (dulce, acru), olfactive, termice sau anumite calităţi morale(leneş, harnic, mincinos).

La grupa mijlocie se are în vedere îmbogăţirea vocabularului cu adjectiveşi adverbe care se referă la însuşiri privind culoarea, raporturi dimensionale,raporturi cantitative, trăsături de caracter, însuşiri gustative, olfactive, termice.

La jocurile didactice, se are în vedere formarea deprinderii de a folosi

corect gradele de comparaţie pozitiv şi comparativ ale adjectivelor, formulând propoziţii scurte în urma sesizării relaţiilor ce se pot stabili între două obiecte„Cum este?”.

Jocurile didactice ce se organizează la grupele mari şi pregătitoare ausarcini didactice mai complicate:

recunoaşterea şi denumirea diferitelor culori şi nuanţe, raportareaacestora la obiecte cunoscute („Ce culoare se potriveşte?”),

descoperirea numelui colegului după descrierea unor însuşiri fizice

şi morale („ Recunoaşte colegul de grupă”), recunoaşterea unor personaje din poveştile cunoscute, precizând

trăsăturile fizice şi morale ale acestora („ Recunoaşte personajul ”). Jocurile didactice contribuie din plin la îmbogăţirea lexicului sub aspectul

achiziţionării de noi cuvinte, al consolidării şi activizării lor, sarcină deosebit deimportanţă la această vârstă a marilor acumulări. Se pot organiza diferite focuricare pot să opereze cu diferite antonime, ştiut faptul că preşcolarul îşi precizeazămai uşor sensurile cuvintelor pe care le diferenţiază prin contrast „ Răspunderepede şi bine” (precizarea şi activizarea vocabularului cu unele cuvinte – adjective – substantive – cu sens contrar, găsirea antonimelor unor cuvinte,formularea unor propoziţii cu acestea).

Pentru precizarea sensului unor cuvinte – omonime, se pot desfăşuradiferite jocuri cum ar fi: „ La televizor ”, (se denumesc obiectele expuse şi sealcătuiesc propoziţii cu ele: toc – broască; cocoş; căţel; ochi etc.).

Îmbogăţirea vocabularului cu cuvinte sinonime se poate realiza cu mareeficienţă tot prin intermediul jocului didactic: „Cum este?” (expunerea unor scurte poveşti despre anumite animale cunoscute prin observarea directă, şi din



poveşti, fabule, în care să se folosească în fraze succesive dif erite sinonime:vulpe hoaţă, şireată, vicleană, precizând sensul lipsit de sinceritate.

Ştiind că numărul sinonimelor ca şi al cuvintelor polisemantice în limbaromână este foarte mare şi sunt mai greu sesizabile la vârsta preşcolară, este

necesar un bogat material concret, intuitiv în desfăşurarea unor astfel de jocurididactice.

În ceea ce priveşte folosirea corectă a pronumelui, la grupa mică suntrecomandate jocuri – exerciţii destinate pronumelui personal şi a celui de

politeţe: „Cine a primit mingea?” (înlocuirea numelui colegului din grupă şi aleducatoarei cu pronumele personale şi de politeţe).

La grupa mijlocie se adaugă însuşirea pronumelor posesive şi a celor demonstrative. Jocul didactic „Cine ţi-a dat jucăria?” contribuie la formarea

deprinderii copiilor de a folosi corect diferitele pronume personale şidemonstrative în funcţie de relaţiile ce se stabilesc între membrii jocului, aceştianu au voie să folosească numele copilului care oferă jucării, ci să-l desemnezefolosind pronumele personal sau demonstrativ corespunzător.

La grupa mare se completează pronumele demonstrativ „celălalt,cealaltă” şi se recomandă folosirea unor pronume relativ-interogative: care, cine

ce şi nehotărâte: cineva, ceva, unul altul, fiecare, oricine. Acestea se pot însuşinumai prin exerciţii în cadrul jocurilor didactice („Cine este?”, „Cine sunt?”).

Prin anumite jocuri didactice se urmăreşte îmbogăţirea vocabularului cunumerale cardinale şi ordinale; la grupa mică se însuşesc numeralele cardinale:unu, doi, trei şi ordinale corespunzătoare: primul, al doilea, al treilea.

La grupele mare şi pregătitoare copii se familiarizează şi cu numeraleledistributive: câte doi, câte zece, în cadrul jocurilor didactice utilizându-se şiversuri care au un accentuat caracter ludic, fiind atractive prin umorul lor, prinritmicitate şi muzicalitate.

Jocul didactic contribuie şi la îmbogăţirea vocabularului cu cuvinte ce

denumesc acţiuni (verbe): la grupa mică accentul cade pe acţiunile copilului înfamilie, pe stradă, pe acţiunile adultului şi ale animalelor cunoscute. Astfel joculdidactic „Cine este şi ce face?” pune accent pe activizarea vocabularului cucuvinte ce denumesc fiinţe cunoscute şi acţiunile acestora („câinele latră,câinele roade un os, câinele muşcă, câinele fuge, stă la pândă”).

La grupa mijlocie se continuă procesul de îmbogăţire şi activizare avocabularului copiilor cu verbe care denumesc atribuţii ale membrilor familiei,ale altor adulţi, iar al grupa mare elementul de noutate este legat de denumirea

efectelor unor fenomene ale naturii („Găseşte cuvântul potrivit”).



Se pot folosi exerciţii- joc pentru precizarea înţelesului unor antonime,sinonime şi folosirea lor corectă în propoziţii şi fraze.

Anumite jocuri didactice contribuie la îmbogăţirea vocabularului copiilor cu cuvinte – adverbe referitoare la locul unde se petrece acţiunea, la timpul când

se desfăşoară şi la modul cum aceasta se realizează. Exerciţiile de vorbire raţional dozate judicios îmbinate cu elemente de

joc, contribuie din plin la îmbogăţirea vocabularului, dar şi la realizarea corectăa acordului între diferite părţi de vorbire, exprimarea corectă a gradelor decomparaţie, folosirea corectă a timpului verbelor.

Jocul didactic contribuie atât la îmbogăţirea vocabularului, activizarea şiexersarea lui; cât şi la însuşirea unei exprimări clare, coerente, corecte din punctde vedere gramatical, la cultivarea independenţei în vorbire şi stimularea

creativităţii în exprimarea orală. Deci, prin jocul didactic se asigură înţelegerea, fixarea sau repetarea

anumitor cunoştinţe în mod plăcut, fără ca interesul celor care comunică săscadă. Jocul se constituie ca activitate fundamentală la vârsta preşcolară. J.Piaget denumeşte jocul ca fiind un anumit tip de activitate, înţeleasă ca unexerciţiu funcţional.

modalitati de realizare a educarii limbajului la prescolari

Documents