Modalitatea de Plata a Despagubirilor in Cadrul Raspunderii Civile Delictuale

Categoria datoriilor de valoare.Modalitatea de plata a despagubirilor in cadrul raspunderii civile delictuale si posibilitatea modificarii cuantumului acestora dupa pronuntarea hotararii judecatoresti definitive si irevocabile prin care au fost acordate. 1.Aspecte introductive

Una dintre cele mai importante clasificari ale obligatiilor , dupa criteriul obiectului lor, este in prezent cea care le imparte in obligatii in natura si obligatii pecuniare, clasificare dezvoltata cu precadere sub influenta conjuncturilor economice si fluctuatiilor monetare din secolul XIX.In timp ce obligatiile in natura sunt raporturi obligationale care au ca obiect orice prestatie pozitiva cu exceptia celei de a plati o suma de bani, precum obligatia de a preda un bun cert, de a presta un serviciu, particularitatea obligatiilor pecuniare consta in faptul ca aceastea presupun intotdeauna plata sau remiterea unei sume de bani: obligatia de a plati pretul unui bun, obligatia de a restitui suma de bani imprumutata.Trasaturile obligatiilor pecuniare in raport cu obligatiile in natura sunt de o importanta covarsitoare in ceea ce priveste determinarea regimului juridic aplicabil fiecarei categorii.Astfel, obligatiile in natura pot fi obligatii de mijloace sau de rezultat, in timp ce obligatiile pecuniare sunt intotdeauna de rezultat.Daca debitorul intarzie in executarea prestatiei in natura, pentru angajarea raspunderii sale este necesar ca creditorul sa faca dovada existentei si valorii prejudiciului, iar, in lipsa unei clauze penale, intinderea daunelor interese moratorii se stabileste exclusiv de catre instanta de judecata.Prin contrast, angajarea raspunderii debitorului care executa cu intarziere o prestatie de a plati o suma de bani nu presupune dovedirea culpei acestuia , a existentei sau intinderii prejudiciului, iar daunele interese moratorii sunt stabilite prin lege, daca partile nu au prevazut o clauza penala.In timp ce obligatiile pecuanire pot fi intotdeauna executate silit in natura, iar neexecutarea acestora nu poate genera plata de catre debitor a unor daune interese compensatorii, obligatiile in natura pot fi rareori executate silit in natura lor specifica, fiind cel mai adesea executate prin echivalent banesc si atragand intotdeauna plata de daune interese compensatorii.Din punct de vedere al temei abordate, cea mai importanta disctinctie intre cele doua categorii de obligatii consta in faptul ca obligatiile in natura nu sunt in principiu afectate in mod direct de fluctuatiile monetare, in timp ce obligatiile pecuniare, in special cele cu executare succesiva sau afectate de un termen sau o conditie, sunt de regula afectate de instabilitatea economica si financiara.In acest sens, dupa momentul nasterii raportului juridic, intre prestatiile partilor pot interveni dezechilibre importante, astfel incat una dintre parti sufera o paguba imprevizibila.In caz de fluctuatii monetare, reechilibrarea obligatiilor pecuniare poate interveni pe cale legala, prin clauze contractuale de indexare sau clauze de hardship.Partile raportului juridic pot de asemenea recurge , printr-un acord de vointa in acest sens, la reevaluarea creantelor si datoriilor, astfel incat sa inlature efectele daunatoare ale pagubelor imprevizibile generate de cresterea sau scaderea exagerata a puterii de cumparare a banilor.In masura in care in unele cazuri legiuitorul se abtine de la readaptarea pe cale legala a obligatiilor, iar partile nu stipuleaza clauze de indexare sau de hardship si nici nu convin asupra reechilibrarii prestatiilor, se pune problema admisibilitatii revizuirii obligatiilor si a reevaluarii lor pe motiv de impreviziune, pe cale judecatoreasca.In virtutea principiului nominalismului monetar, conform caruia in obligatiile pecuniare, puterea de plata a banilor ramane neschimbata, chiar daca puterea lor de cumparare s-a modificat pana la momentul scadentei datoriei, doctrina si practica judiciara a considerat in mod constant ca instantele de judecata nu sunt competente sa procedeze la reechilibrarea prestatiilor, tendinta atenuata insa ulterior de teoria valorista.Unul dintre fenomenele cele mai marcante ale epocii moderne este fara indoiala devalorizarea monetara.Constatarea ca ceea ce este destinat a servi drept masura tuturor lucrurilor nu beneficiaza de imuabilitatea metrului-etalon a bulversat raporturile juridice obligationale.Instabilitatea monetara a avut ca prim efect instituirea unui sistem preventiv, partile legand intr-o prima faza valoarea monedei de un indice de referinta, un etalon, recurgand la inserarea in contracte a unor clauze de indexare.Desi initial parea inadmisibil, cu timpul a aparut si asa zisul sistem curativ, de vindecare, fiind recunoscuta treptat , pe plan doctrinar si jurisprudential, posibilitatea judecatorului de a interveni si de a modifica o conventie.2.Nominalismul monetar

In conditiile pretinsei stabilitati monetare absolute din secolul al XIX-lea, Codul Civil francez din 1804, ca si cele care l-au urmat, printre care si Codul civil roman din 1865, au consacrat, ca o expresie juridica a acestei stabilitati, nominalismul monetar, conform caruia in obligatiile pecuniare puterea de plata a banilor ramane neschimbata, chiar daca puterea lor de cumparare s-a schimbat de la data nasterii obligatiilor pana la data scadentei, debitorul datorand doar suma nominalizata in contract, iar creditorul fiind tinut a primi aceasta suma.Rationamentul care a stat la baza acestui principiu al nominalismului monetar a fost acela ca stabilitatea monetara este absoluta, iar banii, ca unitate de masura a valorii tuturor lucrurilor, trebuie sa aiba o valoare constanta, invariabila in timp.Codul civil roman prevede nominalismul monetar cu privire la contractul de imprumut de sume de bani, in art.1578( art.1895 C.Civ.francez): ,,1) Obligatia ce rezulta din un imprumut in bani este totdeauna pentru aceeasi suma numerica aratata in contract. 2)Intamplandu-se o sporire sau o scadere a pretului monedelor, inainte de a sosi epoca platii, debitorul trebuie sa restituie suma numerica imprumutata si nu este obligat a restitui aceasta suma decat in speciile aflatoare in curs in momentul platii.Cu alte cuvinte, imprumutatul datoreaza intotdeauna numai cantitatea stipulata contractual de insemne monetare, raportata la cursul legal la data platii, iar sporirea sau scaderea pretului monedelor survenita intre data imprumutului si data platii acestuia nu are nici o influenta asupra obligatiei debitorului.Respectand orientarea franceza, atat practica judiciara cat si doctina romana au erijat stipulatia legala cu caracter de exceptie, cu referire expresa la contractul de imprumut de bani din art.1578 C.Civ. in principiul nominalist, care a devenit dominant in materia obligatiilor pecuniare, intemeiat pe caracterul de ordine publica al legilor care guverneaza sistemul monetar.Astfel, valoarea nominala a banilor este absolutizata, iar valoarea lor reala si existenta fluctuatiilor monetare este ignorata.

In contextul instabilitatii vietii economice si al fluctuatiilor monetare, caracterul imperativ al art.1578 C.Civ a fost pus la indoiala.In dreptul francez, jurisprudenta a contribuit la statuarea valorii supletive a acestuia , prin acceptarea de catre instante a valabilitatii clauzelor stipulate de parti pentru a se pune la adapost fata de riscurile deprecierii monedei.Dupa indelungate controverse, s-a admis ca in temeiul unei clauze de indexare sau de hardship exprese, aplicarea principiului nominalismului poate fi inlaturata, in baza autonomiei de vointa a partilor.Statuarea caracterului supletiv a echivalat faptic cu condamnarea acestui principiu, decadenta acestuia fiind justificata pe teorii precum cea a impreviziunii, pe analiza economica a contractului sau pe considerente de justitie contractuala.Prin urmare, nominalismul monetar pare a fi consacrat de contemporaneitate cu valoare supletiva, intr-o materie dublu speciala: el guverneaza exclusiv domeniul contractual, fiind prevazut de art.1578 C.Civ. intr-un cadru precis determinat, cel al contractului de imprumut de bani.Pe langa consacrarea caracterului supletiv , doctrina a mai subliniat si falsitatea ecuatiei potrivit careia orice moneda ramane egala siesi, indiferent de durata de circulatie, astfel ca si in plan juridic s-a impus cu necesitate analiza aspectelor multiple ale monedei, in contextul devalorizarii monetare.Desi acceptiunea juridica clasica asupra monedei este cea de instrument de plata, realitatea raporturilor patrimoniale a demonstrat insa ca bunul se schimba contra unei valori.Valoarea este exprimata printr-o suma de bani care sa permita, la un moment dat, dobandirea altor bunuri echivalente, ceea ce releva functia de moneda de cont.Pe langa functia banilor de mijloc de plata ( de circulatie, de stingere a obligatiilor), rolul lor de masura a valorii a fost cel care a condus la regandirea raporturilor patrimoniale.Astfel, teoria obligatiilor s-a vazut nevoita sa ia in considerare o dubla perspectiva a monedei: din punct de vedere al rolului sau juridic, aceasta constituie un mijloc de liberare, de lichidare sau de stingere a datoriilor, insa in acceptiunea economica ea confera detinatorului sau o putere de cumparare.

3. Datoria de valoare.Valorismul monetarIn contextul prezentat mai sus s-a conturat teoria valorista cu privire la moneda si la obligatiile pecuniare, potrivit careia nu poate si nu trebuie absolutizata identitatea unitatilor nominale cu valoarea venala.Ori de cate ori aceasta a suferit modificari, suma de bani trebuie reevaluata pentru a avea aceeasi putere de cumparare ca si cea initial avuta in vedere de parti.Valorismul exclude echivalenta monetara de indata ce valoarea reala a unitatii monetare a suferit alterari de fapt sau de drept.Prin urmare, in intentia clara de a scoate unele obligatii pecuniare de sub actiunea nominalismului monetar a fost creata categoria datoriilor de valoare.Datoria de valoare desemneaza acea obligatie a carei marime sau intindere este stabilita la valoarea unui bun sau a aunor bunuri, exprimata intr-o suma de bani, suma care este supusa oricand modificarii sau recalcularii, in situatiile in care nu mai reprezinta acea valoare din cauza fluctuatiilor monetare.Categoria datoriilor de valoare a fost creata de doctrina germana interbelica, avand ca finalitate practica restabilirea echivalentei dintre bani si valoarea reala carora acestia trebuie sa le corespunda, deoarece s-a observat ca frecvent obligatiile care se sting prin plata unei sume de bani pornesc initial de la o valoare( cea a unui bun reprezentand contraprestatia intr-un contract sau a unuia imposibil de restituit in natura).Mecanismul datoriei de valoare consta in a recunoaste ca, cel putin in unele situatii (cu precadere in cazul faptelor juridice, care scapa prevederii partilor), continutul obligatiei este determinat de o valoare, exprimata adecvat de o suma de bani in momentul platii sau un altul cat mai apropiat de acesta.Desi se stinge prin plata unei sume de bani, datoria de valoare este insensibila la fluctuatiile monetare, intrucat cuantumul sumei nu este determinat nominal din momentul nasterii obligatiei, ci este atasat unei valori.Astfel ca, spre deosebire de obligatiile pecuniare, cunatificate ab initio printr-o cantitate determinata de unitati monetare, aceste obligatii includ in continutul lor o valoare care dobandeste expresie monetara concreta in functie de momentul in care intervine evaluarea ei.Asadar, in interiorul datoriilor de valoare, banii nu constituie obiectul obligatiei, acestia avand doar rolul secundar de instrument de plata.Suma de bani reprezinta ecranul unui obiect mai profund care este o anumita valoare.Cuantumul primar al acestei obligatii este dat de valoare, iar suma de bani nu face altcevadecat sa o lichideze, sa o stinga.Cuantumul monetar al obligatiei nu trebuie considerat ca masura absoluta si indiscutabila a acesteia, intinderea obligatiei fiind data de fapt de o valoare pe care suma de bani nu face decat sa o actualizeze si sa o obiectiveze in vederea stingerii prin plata, in solutione.In acest fel, valorismul se opune nominalismului monetar.Pentru a scapa de corsetul nominalismului monetar, doctrina germana a procedat la circumscrierea acestei categorii de obligatii, incluzand in cadrul datoriilor de valoare obligatii precum: obligatia de reparare a unui prejudiciu; obligatia de restituire in care se aplica principiul repunerii partilor in situatia anterioara ( rezolutiunea contractului, nulitatea actului juridic); obligatia de restituire nascuta din imbogatirea fara justa cauza.sfera acestor obligatii a fost extinsa de catre doctrina franceza, inclusiv pe cale legislativa, si cu privire la alte obligatii, precum: obligatiile asa-zise alimentare (obligatia de intretinere, obligatia de plata a rentei viagere); obligatiile de restituire in caz de revocare sau de nulitate a donatiei facute de un sot celuilalt sot pentru achizitionarea de bunuri; obligatia coproprietarului de a-i plati celuilalt coproprietar cheltuielile facute cu ameliorarea sau sporul de valoare a bunului aflat in coproprietate; obligatiile ocazionate de raportul si reductiunea liberalitatilor in materie succesorala.Notiunea datoriilor de valoare a fost preluata din dreptul francez si de catre literatura juridica din tara noastra, fiind prezentata sumar in contextul clasificarii generale a obligatiilor civile.O aplicatie a categoriei datoriilor de valoare o constituie obligatia de intretinere, care atunci cand se executa prin echivalent banesc are ca obiect valaorea bunurilor si serviciilor necesare traiului obisnuit al creditorului, bunuri si servici precum alimente, imbracaminte, lucuinta, asistenta medicala.Asa fiind, intretinatorul are in aceasta situatie o datorie de valoare., valoarea datorata creditorului exprimandu-se printr-o suma de bani care este modificata, la fiecare scadenta periodica, in functie de evolutia pretului bunurilor si serviciilor in intervalul de timp pentru care se face plata.De asemenea, datoriile de valoare pot fi evidentiate si in cadrul raspunderii civile delictuale, in special cu referire la efectele devalorizarii monetare asupra obligatiei de reparare a prejudiciului prin despagubiri banesti.Ideea datoriilor de valoare pleaca de la o observatie evidenta in cazul raspunderii civile delictuale, guvernate de principiul repararii integrale a prejudiciului. In cazul acesteia, obligatia de reparare a unui prejudiciu ar avea natura unei obligatii de a face, persoana responsabila , in loc sa fie obligata la a da victimei o despagubire, fiind obligata sa faca ceva pentru ca aceasta sa fie repusa in situatia anterioara, indiferent de costul final.Chiar daca aceasta obligatie de a face se realizeaza intr-o obligatie pecuniara, pana la momentul remiterii sumei de bani ea este masurata de prejudiciul suferit si fara a avea o expresie monetara actuala.Debitorul nu datoreaza atat o suma de bani, cat valoarea unei prestatii, moneda nefiind decat un mijloc imperfect de executare.Cuantumul obligatiei de reparare este direct atasat de o valoare, si anume cea a prejudiciului.Moneda nu apare in aceasta ipoteza ca element constitutiv al obligatiei, ci doar o exprima, facilitand stingerea acesteia.4.Modalitatea de plata a despagubirilor in cadrul raspunderii civile delictuale.Posibilitatea modificarii cuantumului acestora dupa pronuntarea hotararii judecatoresti definitive si irevocabile prin care au fost acordate.Unul dintre domeniile in care teotria datoriei de valoare isi gaseste cea mai frecventa si necontestata aplicare este cel al repararii prejudiciului cauzat prin fapta ilicita.Raspunderea civila este guvernata de principiul repunerii victimei in situatia in care se afla anterior faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, astfel ca stabilirea despagubirilor echivalente nu este controlata de nominalism, ci de necesitatea acoperirii juste si integrale a prejudiciului.In masura in care prejudiciul nu este iremediabil, repararea se face in natura, astfel incat victima sa se regaseasca in starea de dinaintea producerii acestuia.Daca insa prejudiciul este definitiv si repararea in natura este imposibila, singura solutie consta in obligarea la plata de despagubiri victimei, sub forma daunelor interese, care reprezinta echivalentul pecuniar al pierderii suferite.Datoria de valoare s-a nascut pornind de la considerarea obligatiei de reparare a prejudiciului ca fiind originar fixata in valoare.Deoarece principiul acoperirii integrale si juste a prejudiciului este frecvent subminat de deprecierea monedei, jurisprudenta romana a fost constant preocupata de stabilirea daunelor interese astfel incat suma sa corespunda cuantumului prejudiciului, acoperindu-l integral, indiferent de momentul concret in care survine repararea sa.In acest fel, a fost statuata expres posibilitatea de a determina exact monetar ,creanta de despagubire ulterior pronuntarii hotararii care a statuat asupra valorii sale.

Datoria de valoare nu este o creatie doctrinara noua, fapt demonstrat de numeroase spete in acest sens.Intr-o speta, se arata ca ,,actiunea pagubasului, neavand drept obiect, in ultima analiza, decat o valoare ce reprezinta echivalentul daunei, aceasta valoare capata expresie numai in conditiunile momentului, cand intervine hotararea judecatoreasca, intre timp ea putand sa sufere variatiuni, de care urmeaza sa raspunda debitorul, desi fara nici o vina sub acest unghiu, dar pentru ca prejudiciul a ramas neschimbat.Unele hotarari ale instantelor fac aplicatia mecanismului datoriilor de valoare, identificand prejudiciul si intinderea acestuia din ziua pronuntarii hotararii, dar exprimandu-le printr-o valoare in functie de care se va determina suma de bani la momentul platii efective.In dreptul nostru ,despagubirile sunt acordate victimei fie global, sub forma unei sume de bani totale, care trebuie achitata de indata si in intregime, fie sub forma unor prestatii periodice, la diferite intervale de timp.

Despagubirea globala se acorda de regula pentru repararea unor prejudicii actuale care s-au produs anterior, dintr-o data si integral.Acest caracter global se pastreaza si in situatia in care instanta esaloneaza plata, acordand paratului mai multe termene de gratie.Dimpotriva, atunci cand se pune problema repararii unor prejudicii viitoare cu caracter de continuitate, precum vatamarea sanatatii sau a integritatii corporale cu consecinta diminuarii sau pierderii capacitatii de munca, despagubirile se acorda de regula sub forma de prestatii periodice.Aceasta deoarece intinderea totala a unui prejudiciu continuu si viitor este imposibil de stabilit cu anticipatie.Pana in prezent, pe baza unei practici constante a instantelor romane, in doctrina de specialitate s-a apreciat ca intinderea despagubirilor acordate global in principiu nu poate fi modificata.De aici rezulta faptul ca doar despagubirile acordate sub forma de prestatii periodice pot fi modificate de catre instanta, deoarece acestea au un caracter provizoriu, depinzand de mentinerea prejudiciului si pentru viitor in limitele existente la data pronuntarii hotararii prin care au fost stabilite de catre judecator.Modificarea ulterioara a despagubirilor acordate pentru repararea prejudiciilor viitoare, stabilite sub forma de prestatii periodice este admisa chiar si in cazul devalorizarii monedei nationale, adica a scaderii puterii de cumparare a banilor, deoarece este necesara pastrarea unei concordante intre paguba si despagubire.Astfel, s-a motivat ca despagubirea acordata pentru cauzarea unei incapacitati de munca trebuie sa reprezinte echivalentul prejudiciului actual.De aceea, se va putea modifica ori de cate ori intervine o schimbare a bazei de calcul- a retributiei actualizate sau a pensiei- pentru ca suma primita sa reprezinte intotdeauna diferenta de castig de care cel care a fost prejudiciat a fost privat. Obligatia de reparare exista nu doar pentru paguba produsa la data cand a avut loc fapta ilicita, ci si pentru paguba ce reprezinta o prelungire directa si neindoielnica a prejudiciului initial.Compensarea baneasca a prejudiciului reprezinta o obligatie pecuniara, care constituie insa doar expresia monetara a unei valori care numai asa poate fi stinsa.Potrivit art.1386 al.1 din Noul Cod Civil, stabilirea despagubirilor se poate face si este recomandabil sa se faca in primul rand prin acordul partilor, iar atunci cand acest lucru nu este posibil, prin justitie, prin hotarare judecatoreasca, la cererea victimei. Conform art.1386 al.3 NCC,,daca prejudiciul are caracter de continuitate, despagubirea se acorda sub forma de prestatii periodice iar, conform art.1387 al.2 ,,despagubirile pentru pierderea sau nerealizarea castigului din munca se aocrda, tinandu-se seama si de sporirea nevoilor de viata ale celui prejudiciat, sub forma de prestatii banesti periodice.Cu toate acestea, pentru motive temeinice, la cererea victimei, instanta poate acorsa despagubirea chiar si in asemenea cazuri, sub forma unei sume globale(art.1387 al.2 teza finala).Cu privire la posibilitatea modificarii cuatumului despagubirilor dupa pronuntarea hotararii judecatoresti prin care au fost acordate, art.1386 al.3 NCC prevede ca ,, despagubirea, indiferent de forma in care s-a acordat, va putea fi sporita, redusa sau suprimata, daca dupa stabilirea ei prejudiciul s-a marit, s-a micsorat sau a incetat.Rezulta asadar ca in lumina reglementarilor Noului Cod Civil, numai despagubirile stabilite global pentru prejudiciile actuale si care s-au produs nu pot sa fie modificate printr-o noua hotarare judecatoreasca.In schimb, despagubirile pentru prejudiciile viitoare, indiferent ca sunt stabilite in suma globala sau sume periodice, vor pute fi modificate pentru a se pastra echilibrul necesar intre paguba produsa si despagubirea destinata a o repara .Art.1386 al.2 NCC pune capat controverselor referitoare la determinarea momentului stabilirii despagubirilor care exista in literatura de specialitate, precum si practicii neunitare in materie, cuantumul reparatiei prin echivalent urmand a se stabili intotdeauna, daca prin lege nu se prevede altfel, in raport cu valoarea prejudiciului la data producerii acestuia.O alta solutie ar fi fost de preferat, in sensul stabilirii acestor despagubiri la valoarea prejudiciului la data pronuntarii hotararii judecatoresti, deoarece numai asa se poate da pe deplin efect principiului repararii integrale a prejudiciului, victima avand posibilitatea restabilirii , la pretul zilei, a situatiei patrimoniale avute inainte de a fi fost pagubita.Cu toate acestea, art.2164 al.2 NCC pastreaza principiul nominalismului monetar in ceea ce priveste contractul de imprumut, stabilind ca ,,n cazul n care mprumutul poart asupra unei sume de bani,mprumutatul nu este inut s napoieze dect suma nominal primit, oricare ar fi

variaia valorii acesteia, dac prile nu au convenit altfel.

Practica judiciara romana, desi a promovat hotarari interesante prin care a admis reevaluarea unor creante, in cazul devalorizarii monetare ognora cu desavarsire aceasta noua categorie de obligatii, care in doctrina si jurisprudenta tarilor din Vestul Europei constituie o notiune cunoscuta si invocata de peste trei decenii.Spre exemplu, unul dintre proiectele de codificare europeana in materia dreptului civil face referire expresa la datoria de valoare, cunoscuta cel putin in dreptul german, francez, spaniol, in apecial in materia complexa a restituirilor.Art. 160.3 al Anteproiectului de Cod European al Contractelor prescrie ca restituirile trebuie sa se faca in forma specifica, exceptand situatiile in care restituirea in natura ar fi excesiv de oneroasa, imposibila juridic, sau lipsita de interes pentru creditor, fata de starea bunului obiect al restituirii.In aceasta ipoteza, se va plati o suma d ebani in mod rezonabil echivalenta, prin acordul partilor sau stabilita de judecator ca o datorie de valoare.Recunoasterea datoriilor de valoare ca o categorie distincta de obligatii este o necesitate pentru dreptul civil roman, mai ales pentru a putea justifica competenta instantelor de judecata , precum si a executorilor judecatoresti de a proceda la reevaluarea baneasca a unor creante, care ese imperios necesar sa fie scoase de sub incidenta daunatoare pentru circuitul civil al principiului nominalismului monetar.In concluzie, progresul jurisprudential si doctrinar a constat in a afirma ca repunerea celui pagubit in starea anterioara nu se poate realiza decat tinand seama de valoarea pagubei din momentul pronuntarii hotararii judecatoresti defititive; in general este vorba despre hotararile instantelor de apel de recurs, care procedeaza la aprecierea valorii pagubei la momentul cand statueaza in cazurile in care, prin introducerea cailor de atac, se solicita expres controlul judecatoresc asupra problemei alterarii valorii prejudiciului, fie intrinsec, fie datorita fluctuatiilor monetare.SPETE

SPETA 1

Prin actiunea intentata la 9 martie 2012, A l-a chemat in judecata pe B, solicitand instantei sa dispuna anularea contractului de antrepriza, incheiat intre parti, pentru leziune. In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca suma pe care s-a obligat sa o plateasca paratului, in temeiul contractului de antrepriza, este mult mai mare decat valoarea prestatiei pe care paratul s-a obligat sa o execute. Din probele administrate, se retine ca la 10 octombrie 2011, A si B au incheiat un contract prin care A s-a obligat sa-i plateasca lui B suma de 10000 euro, pentru repararea acoperisului casei sale. Din expertiza efectuata de instanta, se retine ca valoarea prestatiei paratului este de 6000 euro, atat la momentul incheierii contractului, cat si la momentul introducerii cererii de chemare in judecata.

a)Ce va hotari instanta?

b)Dar daca la momentul incheierii contractului, A ar fi avut 17 ani si 8 luni si ar fi incheiat contractul fara acordul prealabil al ocrotitorului sau legal, ce ar hotari instanta?

a)In cazul majorilor, in cazul leziunii, trebuie sa se dovedeasca 2 elemente: cel subiectiv si cel obiectiv. De asemenea, trebuie sa se indeplineasca 3 conditii concomitent:

1 stareade nevoie sau lipsa de experienta/cunoastere a reclamantului;

2 faptul ca paratulstiade lipsa de cunoastere/experienta sau starea de nevoie

3 faptul ca paratulprofitade lipsa de cunoastere/experienta sau starea de nevoie

. Aceste 3 conditii trebuie dovedite prin probe certe, nu prin presupuneri rezultate din disproportia mare.

In speta nu exista elementul subiectiv si nicielementul obiectiv(deoarece leziunea nu e mai mare de jumatate din valoarea prestatiei din expertiza).Instanta va respinge actiunea ca neintemeiata.

In cazul majorilor, leziunea are 2 elemente: un element subiectiv si unul obiectiv. Cel subiectiv consta in intentia unei parti de a profita de lipsa de experienta/cunoastere/nevoie a celeilalte parti. Proba acestui element subiectiv nu s-a facut in speta. Nu s-a dovedit nici faptul ca reclamantul s-ar fi aflat la momentul incheierii contractului intr-o stare de nevoie sau ca ar fi fost lipsit de pregatire sau de experienta si nici ca paratul ar fi profitat de o asemenea stare a paratului. In ceea ce priveste elementul obiectiv, acesta consta in diferenta mare intre valorile prestatiilor partilor, in sensul ca leziunea trebuie sa fie mai mare decat jumatate din valoarea prestatiei lezate. Aceasta inseamna ca diferenta intre valorile prestatiilor partilor (in speta de 4000 euro) ar fi trebuit sa fie mai mare decat jumatate din valoarea prestatiei reclamantului (in speta5000 euro). Din aceste motive, nu exista nici elementul obiectiv.

b)* este act de administrare, deoarece prin reparatia acoperisului, se asigura a folosinta normala a casei.

I.In cazul minorului, nu se cere elementul subiectiv.Nu este act de conservare, deoarece nu reiese din dovezi ca situatii ar fi fost urgenta;

Nu este act de dispozitie, pentru ca nu se instraineaza bunul.

Instanta va admite cererea si va dispune anularea contractului pentru leziune. In cazul minorilor, pentru existenta leziunii, este necesara doar existenta elementului obiectiv. Se cere ca obligatia minorului sa fie excesiva in raport cu starea patrimoniala a minorului, avantajele pe care actul incheiat i le aduce sau imprejurarile cauzei ( ansamblul circumstantelor ). In speta, este indeplinita conditia existentei elementului obiectiv, fiindca obligatii minorului de 10000 euro este excesiva in raport cu avantajul de 6000 euro pe care i-l adSPETA 2Printr-o actiune intentata la 05.04.2012 A l-a chemat in judecata pe B solicitand instantei sail oblige la plata sumei de 30 000 euro.In motivarea cererii reclamantul a aratat ca suma solicitata reprezinta o diferenta de pret pe care paratul nu a platit-o.

B a formulat cerere reconventionala solicitand instantei sa dispuna reducerea pretului stabilit intre contractul incheiat intre parti cu 35%.In motivarea acestei cereri, paratul a aratat ca pretul stabilit a devenit prea mare in raport cu valoarea apartamentului vandut.

Din probele administrate rezulta ca la 15.10.2011 A i-a vandut lui B un apartament cu 60 000 euro.

30 000 euro s-au platit in ziua incheierii contractului urmand ca diferenta sa se plateasca in termen de doua luni.Printr-o notificare adresata lui A la data de 15.03.2012 , B i-a solicitat sa renegociee contrctul , A nu a dat niciun raspuns. Din expertiza efectuata de instanta reiese ca valoarea apartamentului in discutie a scazut ca urmare a influentei crizei economice , iar diferenta de 25% ca urmare a unor imprejurari concrete zonei din care era apartamentul.

a)Ce va hotari instanta?

Instanta va admite cererea de chemare in judecata si va respinge cererea reconventionala caneintemeiata.In speta nu sunt indeplinite urmatoarele conditii de aplicare a teoriei impreviziunii:

1)incercarea debitorului de a renegocia contractul nu a intervenit inainte de scadenta obligatiei sale, prin implinirea termenului suspensiv de 2 luni ca urmare a neexecutarii obligatiei de plata a diferentei de 30 000 euro,culpa debitorului se prezuma;daca s-ar admite renegocierea contractului dupa data scadentei s-ar incalca principiul potrivit caruia nimeni nu poate invoca propria culpa pentru a obtine protectia unui drept;

2)obligatia debitorului trebuie sa devine excesiv de oneroasa ca urmare a schimbarii exceptionale , imprevizibile a imprejurarilor existente in momentul incheierii contractului.Or, continuarea crizei economice si scaderea valorii apartamentului nu e o schimbare exceptionala si nici imprevizibila fata de momentul incheierii contractului , cu atat mai mult cu cat cele 2 imprejurari se manifestasera cu mult timp inaintea incheierii contractului.Doar acele imprejurari concrete care au dus la scaderea valorii apartamentului cu 25% sunt imprevizibile, dar aceasta scadere nu face ca obligatia de plata a pretului sa devina excesiv de oneroasa.

b) Dar daca partile ar fi stabilit ca diferenta de pret sa se plateasca in termen de6 luni?

Solutia va fi aceeasi pentru motivul 2) de la punctul a).

I.Albu, Probleme actuale privind obligatiile pecuniare, Revista romana de drept, nr.8/1983, p.9-15.

Liviu Pop, Cateva consideratii generale referitoare la categoria datoriilor de valoare, in Dreptul, nr.9/1994, p.64-65.

L.Pop, Drept civil. Teoria generala a obligatiilor, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2000, p.6.

A se vedea Gr.Giurca (I), Gh.Beleiu (II), Teoria impreviziunii- rebus sic stantibus- in dreptul civil, in Dreptul, nr.10-11/1993, p.29-36; I.Albu, Probleme actuale privind reevaluarea judiciara a creantelor, indexarea conventionala a obligatiilor pecuniare si indexarea dobanzilor, in Dreptul, nr.1/1994,p.44-54.

Felicia Rosioru, Datoriile de valoare, principiu reformator al obligatiilor pecuniare, in Dreptul, nr. 4/2006, p.148-149.

L.Pop., Drept civil roman.Teoria generala a obligatiilor, Editura Lumina Lex, Bucurestri, 1998, p.72; I.Albu, Probleme actuale privind reevaluarea judiciara a creantelor, op.cit.,p.46-47.

I.Albu, Probleme actuale privind reevaluarea judiciara a creantelor , op.cit.,p.46-47.

Felicia Rosioru, op.cit,p.149-150.

C.Hamangiu, N.Georgean, Codul Civil adnotat, vol IX, Editura Alcalay, Bucuresti, 1934, p.231.St.Stancescu, F.Stamu, Opiniea separata la decizia Curtii de Apel Bucuresti nr.114 din 12 aprilie 1944 (I), in Pandectele romane, 1945, p.47.

D.Alexandresco, Principiile dreptului civil roman, Tipografi Curtii Regale, Bucuresti, 1926, p.455-456.;C.Hamangiu, I.Rosetti-Balanesu, Al.Baicoianu, Tratat de drept civil roman, vol.II,Editura Nationala, Bucuresti, 1929, p.1018.

Cas.III,2 nov.1938, in Pandectele Romane, 1945,partea I, p.41 si 43.; Cas.III,13 oct. 1941, in Pandectele Romane, 1945, partea I,p.43.

Felicia Rosioru, op.cit,p.151.

Intr-o interpretare strict literala, textul de lege nu a fost niciodata aplicat nealterat, deoarece art.1578 C.Civ. roman dispune: ,, obligatia ce rezulta dintr-un contract de imprumut de bani este intotdeauna pentru aceeasi suma numerica aratata in contract, or, prin simpla plata a dobanzii, pretul indispensabil al folosirii capitalului, dispare identitatea intre suma efectiv restituita si suma numerica aratata in contract.

L.Pop., Drept civil roman.., p. 68.

Al.G.Ilie, Nota la sentinta civila nr.322 din 11 ianuarie 2001 a Judecatoriei sect.1 Bucuresti, in Pandectele Romane, nr.3/2001, p.160-167.

Felicia Rosioru, op.cit,p.153

I.Albu, Probleme actuale privind obligatiile pecuniare,op.cit.,p.9.

Potrivit M-E Burzo, op.cit., teza valorista are in sistemul nostru juridic si textul de lege pe care sa se intemeieze, art.1579 al.3 C.Civ roman, prin care am depasit litera si spiritul legiuirii franceze ce ne-a servit drept model.

Fr. Terre, Ph.Simler, Y.Lequette, Droit civil.Les obligations, Dalloz, Paris, 1996,p.1121-1122.; M-E Burzo, Efectele devalorizarii monetare, op.cit.,p.219-227; I.Albu, Contractul si raspunderea contractuala, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1994, p.175.

L.Pop, Cateva consideratii generale..., op.cit,p.66.

M-E Burzo, op.cit,p.219.

Fr. Terre, Ph.Simler, Y.Lequette, op.cit.,p.1122.

I.Albu, Drept civil.Introducere in studiul obligatiilor, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1984, p.121; Idem, Drept civil.Contractul si raspunderea contractuala, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1994, p.175.

A se vedea M-E Burzo, op.cit,p.219-227.

Felicia Rosioru, op.cit,p.158.

Fr. Terre, Ph.Simler, Y.Lequette, op.cit., p. 998-999.

M.Eliescu, Raspunderea civila delictuala, Editura Academiei, Bucuresti, 1972, p.466-469; L.Pop. Aspecte teoretice si practice privind repararea prejudiciului prin echivalent banesc in cadrul raspunderii civile delictuale,, in ,,Dinamica relatiilor sociale reglementate de lege, oglindita in teoria si practica dreptului, Centrul de Stiinte Sociale, Cluj=Napoca, 1988, p.194-203.

M-E Burzo, op.cit,p.251.

Decizia nr.20 din 5 aprilie 1948 a Curtii de Apel Oradea, in Justitia noua, nr.7/1948, p.206.

Spre exemplu, in cazul vatamarii integritatii corporale, necesitand inlocuirea periodica a unei proteze medicale pentru membrul inferior, un tribunal militar l-a obligat pe inculpat la plata sumei de bani necesara procurarii acesteia, la valoarea protezei de la fiecare scadenta(Tribunalul Militar de Mare Unitate Cluj, sent.penala nr.173/1992, citata de M-E Burzo, op.cit., p.215)

L.Pop, Reglementrile noului Cod civil cu privire la repararea prejudiciului n cazul rspunderii civile delictuale, n Dreptul, nr. 6/2010, p.33-34.

A se vedea Plenul Tribunalului Suprem, dec. de indrumare nr.16 din 25 iulie 1964, Culegere de decizii 1964, p.34.

M.Eliescu, op.cit., p.464-465.

C.Statescu, Raspunderea civila delictuala pentru fapta altei persoane, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1984, p.162-175.

Tribunalul Salaj, dec.civ.nr 137/1991, in Dreptul, nr.7/1992, p.83-84.Instanta a apreciat ca exista situatii in care suma acordata ca despagubire sub forma unor prestatii periodice nu mai reprezinta echivalentul prejudiciului suferit, astfel fiind cazul agravarii infirmitatii partii vatamate, a prejudiciului aparut ulterior pronuntarii hotararii sau a scaderii simtitoare a puterii de cumparare a monedei nationale.Rezulta ca si in cazul devalorizarii monedei nationale, echilibrul dauna-despagubire, exprimat in bani, se impune a fi refacut pentru a repune pe cat posibil partea vatamata in situatia anterioara.

M-E Burzo, op.cit: ,,atunci cand moneda (..) a suferit o schimbare radicala in continutul ei functional, (..) toate valorile trebuie sa urmeze cursul acesteia (..) pe baza ca nu valoarea prejudiciului s-a schimbat, ci numai moneda, instrumentul ei de pretuire.

L.Pop, Reglementrile noului Cod civil.., op.cit., p.34-35.

C.Statescu, op.cit.,p. 162-163.

L.Pop, Reglementrile noului Cod civil.., op.cit., p.24 ;M.Eliescu, op.cit.,p. 467.

Curtea Suprema de Justitie, s.com, dec.nr.21/1994, in Dreptul, nr.6/1995, p.85-86.;Curtea de Apel Brasov, s.civ., dec.nr.408/R/1995, in Culegere de practica judiciara a Curtii de Apel Brasov pe anul 1995, Brasov, 1996, p.18.

Academie des Privatistes Europeens, Code Europeen des contrats, coordinateur Giuseppe Gandolfi, 2-eme edition, Milano, Dott.A.Giuffre Editore, 2001.

L.Pop, Cateva consideratii,op.cit.p.68.

PAGE 12