moartea ca rit de trecere

7/28/2019 Moartea CA Rit de Trecere

1/11

Moartea ca rit de trecere. Conceptia despre suflet.Inca de la inceputul lumii oamenii au perceput moartea ca pe un prag1, o linie de

demarcatie intre lumea reala si cea spirituala, intre componenta materiala a existentei sicea de comuniune, de pasire in univers. Aceasta fiind stabilita, urmatoarea premisa de lacare vom incepe discutia este aceea ca nimic nu variaza mai mult in functie de popor, de

varsta, de sex, de pozitia socialaa individului decat riturile funerare. Totusi, inextraordinara diversitate de detalii, pot fi gasite unele note dominante, ele putand chiar ficategorisite. Mai mult, riturile funerare se complica prin faptul ca un acelasi popor aredespre lumea de dincolo conceptii diferite si contradictorii (rezultat al imbogatiriipermanente a tezaurului religios, cum este si cazul romanilor, un popor in continuaexpansiune de-a lungul istoriei sale) care se suprapun, ceea ce are repercursiuni asuprariturilor; si prin faptul ca omul este considerat a fi alcatuit din mai multe elemente, carenu au aceeasi soarta dupa moarte: corp, forta vitala, suflet-respiratie, suflet-umbra, suflet-animal suflet-sange etc. Unele din aceste suflete supravietuiesc pentru totdeauna saupentru un timp, altele mor.

O componenta importanta a ritualului funerar este doliul. Acesta reprezinta o

perioada de prag pentru cei aflati in viata, in care se intra prin rituri de separare si dincare se iese prin rituri de reintegrare in societatea generala (rituri de ridicare a doliului).In timpul doliului, rudele celui mort alcatuiesc o societate speciala, un fel de purgatoriu altrupului2, situata intre lumea celor vii, pe de o parte, si lumea mortilor, pe de alta parte,societate pe care viii o parasescmai devreme sau mai tarziu, in functie de gradul deinrudire cu mortul. Cutumele doliului depind astfel de gradul de inrudire si suntsistematizate dupa modul, specific fiecarui popor, de a considera aceasta inrudire.Vaduvul sau vaduva sunt cei ce apartin un timp mai indelungat acestei lumi speciale, dincare nu pot iesi decat prin rituri specifice si doar atunci cand nu mai exista nicio banuialaca ei ar mai putea apartine de o astfel de lume. Riturile de ridicare a tuturor interdictiilorsi a tuturor regulilor de doliu trebuie considerate deci rituri de reintegrare in viata sociala,

fie restransa, fie generala. In timpul doliului viata sociala era suspendata pentru toti ceiaflati in aceasta situatie; daca defunctul era persoana importanta din domeniul public,suspendarea afecta intraga societate.

In riturile funerare, perioada de prag se marcheaza mai intai din punct de vederematerial, prin pastrarea mai mult sau mai putin indelungata a cadavrului sau a sicriului incamera mortuara (priveghi) sau in vestibulul casei. Dar aceasta nu reprezinta decat oforma atenuata a unei intregi serii de rituri ale caror importanta si universalitate o vomdiscuta ulterior, aplicata modelului roman.

Ideologia funerara este sectorul cel mai conservator al religiozitatiiromanearhaice. In universul populatiilor latine nu exista o distinctie precisa intre notiunile dedivin si divinitate, zeii nu erau dotati cu o individualitate in sensul mitologiei clasice.

Inainte de asimilarea miturilor grecesti si intemeierea Romei, populatiile italiceorganizate in societaea gentilica, practicau doar riturile familiale si exprimaureligiozitatea lor in sfera privata, concentrata pe rituri legate de principalele momente alevietii:casatoria si obiceiurile de inmormantare. Astfel se continua linia familiala indimensiunea ei religioasa, a stramosilor si a spiritelor protectoare ale casei si ale

1 Cf. A v gennep2 Asemeni purgatoriului din religia catolica in care salasluieste sufletul pana la accederea in Rai sau in Iad

1


2/11

descendentilor (Manes, Lares, Penates, Vesta). Familia cu valorile ei fundamentale siimplicit casa erau centrul religiozitatii romane.

Conceptia romanilor despre moarte este exprimata in forma ei cea mai autenticade riturile funerare, in care sunt reunite religia, dreptul si familia, tot ceea ce constituiaorgoliul suprem al familiei romane. Pana in perioada clasica, schemele ceremoniei

funerare, codificate in epoca arhaica, par sa fi suferit modificari doar in ceea ce privesteredimensionare exceselor si reglemntarea la nivel juridic. Ceea ce ramneca o constantapermanenta este rolul important al familiei si in special al femeii, care, in faza privata afuneraliilor, indeplineste in desfasurarea riturilor actiunile de manifestare a pietatii fata dedefunct, in virtutea functiei ei de element esential al propriei familii, data de sistemuljuridic si de rolul ei in societatea romana. Exteriorizarea riturilor, chiar latura lorspectaculara, sunt justificate astfel de fondul afectiv, care facea din funeralii ocaziamanifestarii sperantei intr-o viata viitoare, alaturi de cei apropiati.

Credinta intr-o alta viata, dincolo de moarte, se prezinta in lumea romana ca unamestec nediferentiat, in care idei naive din epoca preistorica stau alaturi, in antichitateatarzie, de teoriile astrologice si de populatia mixta a Imperiului, de sclavi, de imigranti si

mai cu seama de deplasarile trupelor militare, intr-un imperiu pacificat si unificat; inacelasi spatiu, conceptiile filosofice asimilate de catre paturile sociale culte, coexista cuvechile traditii.

Aceste forme de cult si idei religioase au fost modificate de influenta greaca sierusca (despre care am vorvit in capitolul anterior), precum si de patrunderea credinteloraltor populatii italice. Intr-o perspectiva istorica generala, evolutia ideologiei funeraretrebuie privita si in relatie cu fondul mitic latin, anterior perioadei regalitatii (cand Romadevine capitala religioasa a Latinumului) si, mult dupa aceea, in ultimele secole aleRepublicii, cu procesul de elenizare, intensificat dupa razboaiele punice. In ceea cepriveste influenta etrusca , este vorba de un amplu proces inceput odata cu instaurarea sidominatia monarhiei etrusce la Roma, cand se produce ruptura cu tot trecutul italic care

pastra caracteristicile indo-europene. Daca exceptam imprumuturile etrusce si grecestidar si tinem seama de absenta unei mitologii originale sau de slaba inclinatie psreimaginar a romanilor, observam ca in conceptia lor eshatologica, moartea era consideratao lege universala nepersonificata, iar numarul divinitatilor funerare era destul de redus.

Peste acest fond al credintelor populare s-au suprapus conceptiile elenice despreHades si despre destinul diferit al defunctilor hotarat de normele unei judecati a vietiipamantene, precum si influenta doctrinelor filosofico-religioase (doctrina pitagoreica).Teoria transmigrarii sufletelor, si mai cu seama acea latura a ei care asigura posibilitateaca dubluldefunctlui sa ramana in contact cu supravietuitorii prin aparitii frecvente, ofereao baza doctrinala cultului stramosilor, element atat de viu al religiei romane, si explicamai bine sensul prezentei si protectiei lor asupra familiilor si a orasului Roma.

Ideea persistentei sufletelor in vazduh (care in conceptia pitagoreicilor reprezentazona cea mai apropiata de pamant a atmosferei, era plina de suflete invizibile, care seindreptau spre luna sau intrau in alte corpuri, in functie de gradul lor de purificare)reprezinta o interpretare diferita fata de conceptia supravietuirii in intunericulmormantului sau in imparatia lui Pluton, diferenta ignorata de mentalitatea populara,dupa care sufletul nu era condamnat sa ramana izolat in mormant, ci pastra o oarecare

2


3/11

sensibilitate, materialitate si libertate3. In proiectul sau de legislatie civila, Ciceropropunea ca marile personalitati sa fie eroizate prin asimilarea cu figurile mitice, ridicatela rangul de zei pentru virtutile lor; sufletele tuturor sunt nemuritoare, acele ale oamenilorcurajosi si buni sunt divine.

Atitudinea fata de moarte se reduce pe de o parte la reactia individula si pe de

alta, la incercarea de eludare a sortii de muritor prin elaborarea unor credinte si sperantevane. Moartea reprezinta o trecere, nemurirea depinde de capacitatea de intelegere ainfinitului universului si de a parcurge cu mintea spatiile si timpul. Destinul fericit dupamoarte consta in contemplarea astrelor si a planetei noastre: Imagineaza-ti cat destralucitor este fulgerul produs de reunirea luminii atator astri. Nicio umbra nu va tulburaseninul; fiecare regiune a cerului va straluci in mod egal; ziua si noapte se vor urma inpartile inferioare ale atmosferei. Atunci vei spune ca ai trait in intuneric, cand inplenitudinea fiintei tale vei vedea in toata spendoarea ei lumina pe care azi o vezi in modconfuz prin stramtele cai ale ochilor si pe care totusi o admiri de la departare;imagineaza-ti cum ti se va arata acea lumina divina cand o vei completa la izvorul ei.4

Patrunderea masiva a religiilor orientale in ultimele secole ale Republicii, aduce

cu sine noi prescriptii pentru obtinerea unui destin fericit dupa moarte. Ceremoniileinitiatice, printr-o moarte si inviere simulate, dadeau adeptilor speranta de a deveninemuritori si divini, tutelati in viata si salvati in lumea de dincolo. Se afirma cultele carepromit mantuirea prin reinviere. Printre acestea figureaza cultele grecesti de originearhaica, al demetrei si al lui Dionysos, cultul frigian al Cybelei si cel egiptean al lui Isissau al lui Serapis (asimilat lui Osiris)5, in forme complet elenizate. In al doilea rand seimpun cultele solare de origine siriana si religia iraniana a lui Mitra, interpretata de stoicica o alegorie a conflagratiei universale.

In procesul de sincretism al religiilor din perioada elensitica, practicile acestorculte conservau unele forme ale credintelor arhaiceanimiste, ca aceea a arborilorinsufletiti de o forta divina. Astfel, se credea ca pinul era animat de un fluid cald, care il

mentinea vesnic verde; impodobit cu violete si fasii albe imitand modul in care seinfasurau cadavrele, era purtat un simbol al imortalitatii , intr-o procesiune asemanatoarecortegiului funerar simuland moartea lui Attis pe Palatin, templul Cybelei, cu prilejulceremoniei desfasurate in fiecare an pe 22 martie. Aceasta traditie este un exemplu desincretism intre vechile traditii si noile religii: atributele funerare ale pinului, arborefunest considerat in epoca romana simbolul mortii, primesc in contextul ceremonial osemnificatie opusa prin referinta la mitul reinvierii lui Attis.

Mai tarziu, primele maniefestari ale crestinismului primitiv,au evidentiat celedoua mentalitati coexistente in societatea romana, realizand sinteza dintre conceptia culta,exprimata de ideile filosofice stoice, progresul spiritual fata de practicile superstitioase sicea populara, prezenta in persistenta unor elemente pagane intretinute de cultulMisterelor, care erau o forma de religiozitate, dar nu in mod necesar spirituala, formeoptionale individuale intr-un context religios ce capata aspecte oficiale, alaturi detraditiile arhaice.

3 Cf Cicero citand pe Ennius (Annales,24,I): Era o conceptie inradacinata la gentes primitive latine, cadupa moarte persista facultatea de a simti si ca la sfarsitul vietii omul nu este distrus pana la anihilarecompleta4Epicurius XVII-XVIII5 In lumea greco-romana, Isis primeste atributele htonice si infernale ale Demetrei si Persefonei, iar Serapiseste asimilat lui Pluton. In riturile de initiere, revenirea la viata a divinitatii se extindea si asupra adeptilor;

3


4/11

Ritul funerar.Dupa credintele latinilor, defunctul era primit in lumea mortilor de divi parentes,

Manii. Acesta cobora sub pamant pentru a trai acolo, impreuna cu stramosii, mentinand

obiceiurile si exigentele cotidiene si in mod constant se reintorcea printre cei vii. Riturilereligioase, aveau scopul de a fixa sufletul in mormant (domus aeterna), si erau oindatorire principala a familiei. Obligatia de a inmormanta mortii era confirmata siindreptatita de sentimentul religios depietas, si de unitatea familiei: e lucru de mareimportanta a avea aceleasi traditii stramosesti, a avea aceleasi rituri sacre, morminte incomun6.

Mormantul era considerat res religiosa,prin referinta la divinitatile venerate defiecaregens si la credinta in puterea magico-religioasa exercitata de mort asupra loculuiunde se odihnea. Ritul inhumarii, specific inca din perioada arhaica pentru Roma sispatiul italic, este legat de conceptul de impuritate(contaminatio). Pana la inmormantare,mortul, si cu el intreaga familie, ramaneau intr-o stare de impuritate. Numai dupa

inhumare defunctul intra in lumea mortilor si trecand in randul zeilor Mani, putea sa sebucure de drepturile acestora (deorum Manium iura), iar sacralitatea mormantului eraconferita de aceasta apartenenta la divinitati. Semnificatia religioasa a ritului inhumarii siimportanta acestuia sunt consfintite de traditia arhaica datand din vremea regelui Numa,legislatorul religios al Romei, dupa care erau considerati inmormantati numai cei care aufost inhumati, intrucat locul unde a fost ars corpul nu are niciun atribut religios. Formulesacre ca sit tibi terra levis, arhaica rugaciune liturgica devenita prin uz simpla formularituala, erau menite sa fixeze sufletul in mormant. Trupul neinmormantat constituia oimpuritate pentru pamant, care devenea blestemat.

Privarea de inmormantare este o incalcare a legilor stabilite de vechiul dreptpontifical cu privire la drepturile funerare. Un destin funest ii astepta pe cei exclusi de la

acestea, deoarece nefiind primiti in lacasurile Manilor, nu-si alfau odihna si, transformatiin spirite, dadeau tarcoale in jurul mormintelor. La Roma, inmormantarea era negatanumai sinucigasilor si criminalilor. Celor morti in naufragii sau pe pamant strain, lipsitide funeralii, de lacrimile familiei si amenintati de uitare, li se facea o inmormantaresimbolica (cenotafuri); se obisnuia sa se arunce un pumn de pamant si ritul funerar erainsotit de formula animam sepulcro condimus (ingropam sufletul in mormant), ca sa nudevina larvae adica spirite ce revendicau dreptul de a avea un mormant. In absentarudelor, riturile funerare erau indeplinite de oricare alta persoana care le fusese apropiata,chiar si de catre sclavi, in acceptiunea de atunci a familiei romane, in care erau inclusi siacestia. Putem deci, mentiona aici ca exemplu, citand din scrierile autorului grec,Plutarch sfarsitul si ritualul de inmormantare de care a avut parte Pompei: n acest timp,

Pompeius luase de mn pe Philippus, pentru ca s se ridice mai uor, Septimius primul id pe la spate o lovitur de sabie, dup el au scos sbiile Salvius i apoi Ahillas. IarPompeius, trgndu-i cu amndou minile toga pe cap, nerostind nici un cuvntnedemn de el i nefcnd nici un gest, ci numai gemnd, a rezistat cu trie la lovituri.Trise cincizeci i nou de ani, sfrindu-i viaa cu o zi dup data naterii.(...) Aceia autiat capul lui Pompeius, iar corpul l-au aruncat gol de pe luntre i l-au lsat pentru ceicare aveau nevoie de o astfel de privelite. Lng el a rmas Philippus, pn cnd s-au

6 Cicero,De officis

4


5/11

surat de privit.. Dup aceea, scldnd corpul n mare i nvluindu-l cu o tunic de a lui,dar cu altceva nimic, i privind rmul, a descoperit rmiele unei luntrevechi, darncptoare pentru un cadavru gol i care nu era ntreg, i l-a fcut un rug care eranecesar. n timp ce e strngea i aducea aceste resturi de corabie, un roman btrn, caresttea n fa i care, cnd era tnr, fcuse primele expediii militare cu Pompeius, a zis:

Cine eti tu omule, care i nchipui c ngropi pe Pompeius Magnus?. Acela i-arspuns:Sunt un libert. Btrnul i-a spus:Dar aceast fapt bun nu va fi numai a ta.Primete-m i pe mine s fiu prta, ca la o pioas descoperire, pentru ca s nu dojenescntru totul viaa mea printre strini, ci dup attea amrciuni am dat i peste prilejul de aputea s ating i s pun cu minile mele pe rug, pe cel mai mare imperator al romanilor.

De o astfel de nmormantare a avut deci parte Pompeius. Iar a doua zi, LuciusLentulus, netiind de cele ntmplate, dar navignd din Cipru i fiind adus de corabielng rm, cnd a vzut rugul unui mort, iar Philippus stnd lng rug, l-a ntrebat: Cinei-a ndeplinit destinul i zace aicea? Apoi, stnd puin i gemnd a zis:Poate tuPompeis Magnus?. i dup cteva clipe, debarcnd i fiind capturat, a fost ucis. Acestaa fost sfritul lui Pompeius. Rmiele lui Pompeius i-au fost aduse Corneliei, care le-a

nhumat n apropierea proprietii Albane

7

.Cealalta credinta de inhumare pe care o aveau romanii era incineratia. Se procedala aceasta in special pentru cei cazuti pe campul de lupta, in doua moduri: bustum (groapain care se ardea cadavrul si peste care se aseza pamantul) sau arderea pe ustrinae, dupacare erau inmormantate oasele. Un ritual cu totul deosebit, care dovedeste coexistentacelor doua uzante si importanta inhumarii, era inmormantarea unei parti taiate din os ( osresectum), parte metonimica a cadavrului, inainte de arderea acestuia, deoarece numai dinacel moment mormantul putea fi considerat consacrat.

Obiectele ritualice, cu care erau inmormantati defunctii, priveau mai multbanchetul ritual (silicernium) sau cel dupa noua zile de la inmormantare (cenanovemdialis), decat credinta ca ar fi servit mortului in noua lui forma de existenta.

In ceea ce priveste doliul, durata acestuia era reglementata in functie de varstadecedatului, maximum pana la zece luni pentru adulti si deloc pentru copiii mai mici detrei ani.

Ritualul minutios al inmormantarii propriu-zise (funus), poate fi inteles sireconstituit cu ajutorul descrierilor realizate de catre istoricii greci. Plutarch ne istorisestemomentu mortii lui Sylla astfel: Sylla nu numai c i-a prevzut moartea, dar, ntr-unfel, a i scris despre ea. ntr-adevr, el a terminat de redactat cartea a 22-a a Memoriilorcu dou zile nainte de a muri. i el nsui spunea c haldeii i preziseser c va trebui sduc o via frumoas i s se prbueasc n culmea succeselor. El nsui spunea c fiulsu i s-a artat n vis cu puin nainte de moartea Metellei, stnd ntr-o hain srccioasi rugnd pe tatl su s nceteze grijile i mergnd cu el la mama sa Metella, s triasccu ea n linite. Totui Sylla n-a ncetat de a se ocupa de treburile obteti. ntr-adevr, cuzece zile nainte de a muri, mpcnd pe aceia care erau n vrajb n cetatea Dicaiarheia,le-a scris o lege dup care s se guverneze. Cu o zi nainte de moarte, aflnd c dregtorulGranius, care-i datora poporului o anumit sum de bani, nu i-o restituise, ci ateaptmoartea lui, l-a chemat la el n camer i, punnd n jurul lui pe sclavi, le-a poruncit s-lnbue, iar lui Sylla, care striga i se agita, i s-a spart abcesul i a nit un uvoi desnge. Dup aceea prsindu-l puterile i petrecnd o noapte rea, a murit, lsnd doi copii

7 Plutarch, tr. Rom. p.322-323

5


6/11

n fa de la Metella, iar Valeria a nscut o feti, dup moartea lui, pe care au numit-oPostuma, pentru c romanii numesc postumi pe copiii care se nasc dup moartea tatlui .Apoi, funeraliile si onorurile de care a avut parte sunt istorisite cu multa atentie de acelasiautor astfel: Muli oameni au pornit i s-au strns n jurul lui Lepidus, cu gndul de a seopune ca rmiele pmnteti ale lui Sylla s aib parte de ngrijirea legiuit. Dar

Pompei, dei era mniat pe Sylla (pentru c el, singurul dintre prieteni, fusese trecut cuvederea n testament), ndeprtndu-i pe unii prin rugmini i favoruri, iar pe alii prinameninri, a trimis corpul la Roma i a oferit nmormntrii, linite i onoare. Se zice cfemeile i-au adus o aa mare cantitate de aromate, nct, n afar de cele dou sute zeceamfore de aromate care au fost aduse, meterii au fcut din alte aromate o statuie foartemare a lui Sylla i chiar chipul unui lictor din libanot de mare pre i din cinamon. Ziua,de diminea, era nnourat, i oamenii se ateptau s cad ploaie i, dup aceea, cu greuau ridicat mortul, pe la ora 9 a zilei. Dar suflnd un vnt puternic spre rug i and focultot mai mult, doar ce au apucat s duc corpul, s se consume rugul i s se sting focul,c a i nceput s se dezlnuie o ploaie toreniak care a durat pn noaptea, astfel c s-aprut c norocul lui i-a urmat corpul pn cnd a fost nmormntat. Statuia lui se afl pe

cmpul lui Marte i se spune c el nsui a scris inscripia care, n rezumat, spune c, niciun prieten nu l-a ntrecut n binefaceri i nici un duman n frdelegi.Pe cat se poate deduce din documentele arheologice, literare dar si juridice,

ritualul funerar avea scopul, asa cum am afirmat si mai sus, de a aseza definitiv defunctulin noua sa lume. Familia era protagonista aspectelor religioase ale funeraliilor, carepriveau credintele si riturile, prin actiuni savarsite inca de dinainte de moartea fizica sipana la depunearea in mormant, aducerea de sacrificii, efectuarea banchetului funerar sifazele urmatoare de purificare. In cadrul familiei exista o reglementare bine stabilita inimpartirea atributiilor ontre femei si barbati, precum si in ceea ce priveste vestimentatia.Acest ritual complex era reprezentat de o serie de comportamente simbolice, de insotire sitotodata de despartire, care defineau in timpul parcurgerii lor situatia de alteritate a

defunctului si unitatea familiei.In ultimele clipe ale vietii, cand bolnavul era in pragul mortii, era intins jos pepamant, iar unul din cei mai apropiati membrii ai familiei ii intercepta cu un sarut ultimarespiratie apoi ii inchidea ochii. Imediat veneau in jurul lui toti membrii familiei care ilstrigau pe nume. Acest ultim gest de recunostinta purta numele de conclamatio. Urmaupregatirile pentru expunerea mortului: cadavrul era spalat cu apa calda si uns cu substantefrumos mirositoare, imbracat cu haine de sarbatoare si asezat pe un pat mortuar special cepurta numele de lectus tunebris, acesta fiind pozitionat in atrium. De asemenea i se puneao mica moneda sub limba, aceasta simbolizand plata pe care trebuia sa o dea luntrasuluiCharon care urma sa il treaca peste apele raului Stix din infern. In casele celor saraciaceste pregatiri erau facute de catre femeile membre ale familiei in timp ce in casele celormai instariti exista un asa numit serviciu de pompe funebre din care faceau parte oamenispecial instruiti pentru aceast ritual de pregatire in scopul trecerii in lumea de dincolo.Acestia purtau o denumire speciala depollinctores.

Oamenii saraci si copiii mici erau de obicei inmormantati in aceeasi zi, mai ales intimpul noptii, obicei denumit sifunus plebaium saufunus acerbum. Pe de alta parte insacei mai instariti erau inhumati numai dupa cateva zile, numai dupa ce in jurul cadavruluiacoperit cu un val se asezau felinare si candelabre aprinse, iar pe el se depuneau flori si

6


7/11

cununi. La anumite intervale, femeile din casa veneau in jurul lui si il boceau, zgariindu-si fata, lovindu-si pieptul si sfasiindu-si vesmintele.

Decesul era anuntat rudelor, prietenilor si cunoscutilor prin intermediul unuicrainic-indicere funus-care le comunica totodata si ziua si ora funeraliilor; dar acest lucruse facea numai in cazul in care defunctul era o persoana marcanta si funeraliile urmau sa

se desfasoare cu toata stralucirea, acestea purtand numele defunera indictiva. Acestea sefaceau pe cheltuiala familiei si a rudelor-funus privatum-pe cheltuiala statului-funuspublicum. Cortegiul funerar-pompaj- era precedat de cantareti din flaut, corn si trompeta.Dupa ei urmau purtatorii de torte, bocitoarele, care scoteau tipete de durere si din cand incand intonau bocete-naeninae.

La nmormntarea unor personaje de vaz erau angajai, dansatori i actori(mimi), care dansau i fceau glume pe seama mortului sau l ironizau cu anumite aluziila unele fapte ale lui din timpul vieii. Astfel, Suetoniu relateaz c la moarteampratului Vespasian un astfel de actor, purtnd masca defunctului i imitndu-i mersul,l ironiza pentru zgrcenia lui.

Dup acetia, i puin naintea sicriului, cnd defunctul era membru al unei familii

nobile, urma procesiunea strmoilor. Mtile acestora, care, cum am vzut, erau aezatede obicei n anumite edicole din ncperile ce se aflau alturi de atrium, erau acumpotrivite pe feele unor oameni mbrcai n haine de srbtoare i avnd nsemnelemagistraturilor celor mai nalte pe care acesta le obinuse n via (consul, praetor etc). Lanceput toi acetia erau purtai eznd pe o platform nalt ; mai trziu ei stteau npicioare pe un car. n urma lor veneau purttorii de panouri mari pe care erau notate, ncuvinte sau simboluri, rangurile i faptele mai de seam ale defunctului.

Urma sicriul cu mortul cu faa descoperit, aa ca s poat fi vzut de toi ; lprecedau lictori mbrcai n haine negre i cu fascii, iar dup el urmau membrii familiein haine de doliu, femeile cu prul despletit i scond ipete de desperare.Dac mortul ndeplinise nalte magistraturi n stat, cortegiul se oprea n Forul roman n

faa Curiei ; purttorii mtilor strmoilor se aezau pe scaune de senatori(sclla curulis)

n jurul tribunei rostrale (rostra), de unde fiul, o rud mai apropiat a defunctului sau,uneori, din ncredinarea senatului, un personaj de vaz fceau elogiul funebru aldefunctului (laudatio funebris).

Izvoarele literare citeaz nc din primele veacuri ale republicii i pn trziu nepoca imperiala asemenea elogii funebre rostite n For n cinstea celor care i-au ctigatmerite fa de stat. n decursul timpului s-au nregistrat unele abateri de la vechiulprincipiu, cci a nceput s se fac i elogiul femeilor care, precum se tie, nu ocupaunalte magistraturi publice. Potrivit unor date mai sigure, femeile din epoca republicancare au fost socotite vrednice la nmormntare de un elogiu funebru aparin familiei luiCezar ; aa au fost : Iulia, vduva lui Marius i mtua lui Cezar, Cornelia, soia lui, fiicalui Cinna, creia Cezar nsui i-a fcut elogiul, n care a ridicat n slvi politica lui Mariusi a lui Cinna, Iulia, sora lui, bunica lui August, i Iulia, fiica lui, soia lui Pompei. nsecolul I e.n. a devenit obinuit elogiul femeilor din familia imperial, precum i al celordin familiile nobile.

Dup terminarea elogiului, cortegiul se ndrepta spre locul de nmormntare.Existau dou rituri de nmormntare la romani : incinerarea i nhumarea. Cei sraci eraunhumai ; n epoca republican i pn la nceputul imperiului incinerarea era rezervatpentru cei bogai i pentru cei care ndepliniser nalte magistraturi n stat. n epoca

7


8/11

imperial s-a impus tot mai mult ritul nhumrii i pentru reprezentanii claseistpnitoare, ncepnd cu mpraii nii.

Daca se opta pentru incinerare, dupa stingerea rugului, familia aduna cenusa, sidupa inchiderea mormantului se pronunta formula ilicet, care marca sfarsitul ceremoniei.Rudele apropiate dadeau ultimul salut: salve aeternum/aeternuma vale, (momentul

separarii) si ramaneau la mormantul consacrat, luand parte la banchetul ritual dedicatdivinitatilor mortilor (silicernium/cena feralis), care avea caracter purificator pentruparticipantii la riturile funerare. Dupa inmormantare, o masca de ceara colorata si foarteasemanatoare cu imaginea defunctului, era asezata in coltul cel mai vizibil al casei.

Solidaritatea familiei se manifesta si in riturile ulterioare de purificare, deoarecese considera ca starea de impuritate a mortului se rasfrangea asupra intregii familiiconsideratefunesta/funestata.

Dar, oricare ar fi fost ritul de nmormntare, ea se fcea n afara fiei de terencare nconjura zidurile Romei (pomoerium). nrnormntarea nuntrul zidurilor erainterzis nc de pe timpul Legii celor XII table ; puine au fost excepiile care s-au fcutn cursul timpului. Astfel, n afar de vestale, care beneficiau de o favoare special, se

cunosc n epoca republican cteva cazuri, cum sunt acelea ale membrilor familiilorValeria i Fabricia care aveau morminte din timpuri strvechi n Forul roman, ns detimpuriu au renunat la acest drept. Mai frecvente erau, mai ales din ultimul secol alrepublicii i nceputul imperiului, mormintele n Cmpul lui Marte, unde se aflau deexemplu mormintele lui Sulla, al consulilor Hirtius i Pansa, czui n lupta de la Mutinadin anul 43 .e.n., mausoleul lui August i mormntul lui Agrippa. De asemenea, dupmrturia lui Eutropiu8, Traian a fost singurul dintre mprai nmormntat n ora ; cenualui a fost pus ntr-o urn de aur i aezat la baza coloanei ridicate de el n Forul care-ipoart numele.Procesul funerar la Roma a cunoscut si practici singulare in apoteozele imperialeincepand cu Caesar, trecut in randul zeilor ca descendent al lui Aeneas. In privinta

ritualului funerar de care acesta a avut parte dupa uciderea sa din 15 martie 44 a.Chr nerelateaza pe larg istoricul Appianus astfel: Cnd Piso aduse trupul lui Cezar n for, omulime nesfrit alerg cu arme n mini pentru paz, iar trupul fu aezat, n strigtelemulimii, cu o pomp mrea n faa n faa tribunii rostrate. Din nou se auzir pentrumult vreme plnsete i bocete, iar cei narmai i izbeau armele ntre ele. i oameniincetul cu ncetul, fur cuprini de prere de ru c au votat amnistia. Antonius, vznd caa stau lucrurile, nu pierdu timp ci fiind ales s rosteasc elogiul funebru, ca consulpentru un consul, ca prieten pentru un prieten i rud pentru o rud, (cci era rud cuCezar dup mam), folosindu-se din nou de prefctorie, vorbi astfel: Nu se cuvine,ceteni, ca elogiul funebru pentru un brbat aa de mare s fie fcut de mine, unulsingur, ct se cuvine s fie fcut de patria ntreag. De aceea voi da citire tuturordecretelor pe care le-ai votat ntru cinstirea lui cnd era nc n via, cci noi toi la fel,i senatul i poporul i-am admirat calitile. n felul acesta socot c o s vorbesc pringlasul vostru, nu al lui Antonius. i ncepu s citeasc cu nfiare mndr i ndurerat,accentund fiecare parte i apsnd mai des pe acelea care l divinizau, numindu-lsacrosanct i inviolabil, printe al patriei, binefctor sau conductor cum nu mai e altul.La fiecare din acestea, Antonius, ndreptndu-i privirea i mna spre trupul lui Cezar,arta contrastul dintre vorbe i fapte. El nsoea fiecare parte cu cteva cuvinte amestecate

8E u t r o p i u , Epitome, VIII, 5.

8


9/11

cu jale i indignare. Acolo unde decretul l numea printe al patriei, adug:Iat dovadasimului lui de dreptate!. Acolo unde l numea sacrosanct i inviolabil, neprtinitor fade oricine i-ar cuta un refugiu n el, zise: Nu altul care s se fi refugiat la el, ci chiar el,cel inviolabil i sacrosanct pentru voi, a fost dat morii, dei nu a primit prin silnicie ca untiran aceste onoruri i nici nu le-a cerut. Ct de slugarnici ne-am dovedi noi, dac am

acorda onoruri unora care nu le merit i nici nu le cer. Dar voi, ceteni de bun credin,ne luai aprarea, cci vedei c nu suntem slugarnici, ci i acuma la fel cinstim pe celmort.

Apoi citi din nou jurmntul fcut de toi c, din toate puterile, vor pzi pe Cezari trupul lui; iar dac cineva va unelti mpotriva lui, s fie dai pieirii cei care nu-l vorrzbuna. Aici, ridicnd glasul i ntinznd minile spre Capitoliu, zise: Eu o, Jupiter alstrmoilor i voi zei! sunt gata s-l rzbun, aa cum am jurat sub blestem. Dardeoarece colegii mei socot c hotrrile luate vor fi spre folosul nostru, eu doresc s fieastfel. n rndurile senatorilor se auzir murmure: era clar c vorbele lui Antonius pe eii inteau. Atunci Antonius schimb vorba i, ca s-i mguleasc, zise: Se pare, ceteni,c cele ntmplate nu se datoresc ctui de puin unui om, ci unui zeu. Noi trebuie s

lum n considerare ce se petrece acuma, nu ce a fost. O primejdie cum nu se poate maimare se apropie, dac nu e chiar aici. De aceea s nu ne lsm tri n vechile luptepolitice din trecut, ca s nu fie nimicit orice rmi a nobilimii din Roma. S-l nsoimdeci pe acest om sacru, pn la lcaul fericiilor, cu ndtinatul cntec de laudi cubocete.

Dup ce zise acestea, ca un apucat, i sumec mbrcmintea i, strngnd-o njurul brului ca s-i poat mica mai uor minile, se aez n faa patului funerar ntr-oatitudine teatral. i plec capul spre pat i l ridic iar; apoi ncepu un cntec n care lproslvea pe un mort ca pe un zeu ceresc. i ca s ntreasc credina c Cezar a ajunszeu, ridic minile spre cer, pomenind de-a valma i cu vorbe rzboaiele lui, luptele,izbnzile, provinciile anexate patriei, przile trimise la Roma, artndu-i admiraia

pentru fiecare fapt i strignd fr ncetare: Singur el a ieit nenvins din toate luptele.Tu zise - , singur tu ai rzbunat patria de ocara cea veche de trei sute de ani,ngenunchind neamurile slbatice, singurele care au nvlit n Roma i singurele care i-aupus foc. i multe altele mai zise, ca i cum ar fi fost inspirat. Apoi i schimb glasul ntnguire, din mndru cum era, i-l boci i-l plnse, ca pe un prieten cruia i-a fost dat osoart nedreaprt. i se ruga zeilor s-i ia lui sufletul, pentru a-l nvia pe Cezar.Lsndu-se de tot prad durerii, dezgoli trupul lui Cezar i ncepu s agite n vrful uneisulii haina sfiat i plin de snge a dictatorului. Atunci poporul, ca un cor, relu plinde jale bocetele cntate de Antonius i dup durere l npdi din nou mnia. Dupcuvntri, coruri, cntar alte bocete dup datina strmoeasc i iari nirar faptele luii tristul lui sfrit. Prea c nsui Cezar vorbea prin bocete, spunnd ctor dumani le-afcut bine i la care anume, iar cnd veni vorba despre ucigai mai zise cu mirare:Deaceea i-am lsat n via, ca s m omoare? Poporul nu mai putu rbda: socotea caabsurd faptul c toi ucigaii lui, cu excepia doar a lui Decimus, fuseser prizonieri ailui luiai din partidul lui Pompei, iae el, n loc s-i pedepseasc, i-a ridicat la magistraturii i-a pus conductori de provincii i armate i tocmai ei au uneltit mpotriva lui, iar peDecimus, Cezar l-a socotit chiar demn s-l adopte ca fiu.

Cu aceast stare sufleteasc se aflau oamenii i erau ct pe aci s se ncaiere, cndcineva nl deasupra patului o statuie de cear nfind pe Cezar, cci leul fiind ntins

9


10/11

n cosciug nu se putea vedea. Statuia era ntoars cu ajutorul unui mecanism, n toateprile: se putea vedea douzeci i trei de rni fcute cu slbticie pe ntreg trupul i pefa. Poporul nu mai putu rbda o att de jalnic nfiare i ncepu s suspine; apoinconjurndu-l ddur foc senatului unde fusese ucis Cezar. Iar pe ucigai, care de multvreme fugiser, se puser s-i caute, cutreiernd pretutindeni; i att de mare le era furia

priciuit de mnie i durere, nct pe tribunul plebei Cinna, datorit potrivirii de nume cupreatorul Cinna cel care vorbise n adunare mpotriva lui Cezar -, fr s mai stea sasculte c-i potrivire de nume l sfiar cu slbticie, nct nici o bucat din trupul sunu fu gsit ca s fie nmormntat. Apoi pornir s dea foc i la casele celorlali. Lampotrivirea drz a acestoras i la rugminile vecinilor, renunar de a mai pune foccaselor, dar ameninar c vor veni cu arme n ziua urmtoare.

Ucigaii fugir pe ascuns din ora. Iar oamenii se ntoarser la cosciugul luiCezar, l luar i l duser n Capitoliu, pentru a-l nmormnta ca pe ceva sfntn templu ipentru a-l aeza printre zei. Fiind oprii de preoi, l duser din nou n for, la locul undeodinioar era palatul regilor, strnser lemne i bnci cte se gseau n mare numr n for,precum i alte lucruri de acest fel i le cldir cu o pomp deosebit, ba unii i mai

puser deasupra coroanele i multe rspli osteti; apoi le ddur la toate foc irmaser cu toii ntreag noaptea n jurul rugului. Pe locul acela fu aezat mai nti unaltar, iar acuma se afl templul lui Cezar nsui, care e cinstit ca un zeu. Cci, ntr-adevr,fiul lui adoptiv, Octavius, schimbndu-i numele n acela de Cezar i pind la conducerepe urmele lui, a ntrit i mai mult domnia care dinuie i acum domnie ntemeiat deCezar i a pus s i se aduc tatlui su cinstire de zeu. i n vremea noastr, urmndu-ipilda, romanii cinstesc la fel cnd mor pe cei care au aceast domnie n afar de cei caresunt tirani sau au fcut fapte reprobabile, ei care mai nainte nu nngduiau s li se zicregi nici celor care i guvernau.

n chipul acesta i gsi sfritul Caius Cezar n zilele ce se cheam idele luiMarte, cam pe la mijlocul lunii Florarului nostru.

Onorurile acordate lui Julius Caesar imediat inaintea asasinarii sale ne sugereazafaptul ca stia si a fost de acord cu statutul sau de zeu sau ceva similar; avea, deexemplu, dreptul de a avea un preot specific cultului sau (flamen) sau sa i seinfrumuseteze casa cu un fronton (asemeni unui templu) si sa i se plaseze imaginea inceremoniile obisnuite inchinate zeilor. La scurt timp dupa moartea sa, i-au fost atribuitealte caracteristici ale statutului sau divin: altare, sacrificii, temple, iar in 42 a.Chr. undecret formal de zeificare, ce il transforma in divus Julius. Inca din momentul in care aufost acordate, aceste drepturi, dar in special cele dobandite inainte de moarte au fost incentrul dezbaterilor. La intrebarea care se pune intotdeauna, daca Caesar a devenit zeusau nu inainte de moarte, daca este zeu sau nu, nu putem obtine un raspuns clar. Cusiguranta, atat scriitorii romani cat si savantii moderni ofera de obicei raspunsuri diferitesi contradictorii. Unii sustin cu tarie faptul ca a fost, altii ca nu, dar luat impreuna acesteraspunsuri ne confera certitudinea ca este imposibil de stabilit o categorie pentru Caesar:divinitate sau fiinta umana?

10


11/11

11

moartea ca rit de trecere

Documents