Moara cu noroc de Ioan Slavici

Nuvela Moara cu noroc face parte din volumul de debut al sciitorului, Novele din popor publicat în anul 1881. Este o nuvelă psihologică, pentru că înregistrează de-a lungul evoluţiei personajelor modificările psihologice ale acestora, în paralel cu derularea conflictelor narative.

I. Tema nuvelei, în ansamblu este, degradarea umană ca situaţie ireversibilă în raport cu dorinţa acumulării unei averi inestimabile şi necuvenite. Acestei teme îi este complementar şi orgoliul personajului principal (Ghiţă) ca element isurmontabil în declanşarea şi finalizarea conflictului narativ, dar şi motivele aferente: al căutării norocului; al hanului; al personajului demonic.

II. Incipitul nuvelei este unul de tip anticipativ, deşi construit pe un mesaj moralizator. Rostit de vocea narativă al cărei rol este atribuit bătrânei, mama Anei, incipitul anunţă finalul tragic al nuvelei comentat tot de vocea narativă ca instanţă moralizatoare. De altfel, vocea bătrânei rosteşte sentinţele morale care, în tragedia greacă, erau invocate de corul tragediei reprezentând vocea peotului sau vocea conştiinţei morale a poporului.

III. Subiectul nuvelei se tensionează treptat (de-a lungul momentelor) pe momentele subiectului: În expoziţiune, familia lui Ghiţă se mută de Sf Gheorghe la Moara cu noroc. Câştigau bine, pentru că oamenii veneau şi plăteau cinstit. În intrigă, apare Lică Sămădăul, şeful porcarilor, om primejdios de a cărui tovărăşie depindea existenţa cîrciumarului. Sămădăul îi porunceşte lui Ghiţă să monitorizeze tot ce se petrece la han. În desfăşurarea acţiunii, Ghiţă este obligat de Sămădău să fie părtaş la câştigul lui necinstit, plătind în schimb cu liniştea familie şi cu siguranţa acesteia. În urma jafurilor şi a crimelor comise, Lică este eliberat, fiind închişi pe viaţă doi tovarăşi de-ai săi, Buză Ruptă şi Săilă Boarul. După proces, având bani furaţi care îl puteau incrimina, Sămădăul face un pact cu Ghiţă pentru ca acesta să-i schimbe banii, hangiul primind jumătate din câştig. În punctual culminant, Ghiţă realizează ca Ana l-a înşelat cu Lică şi hotârâşte să-şi omoare soţia. Între timp Lică se întoarce la moară cu Răuţ şi cu Păun după şerparul uitat cu toate dovezile în el şi Ghiţă este împuşcat de Răuţ după ce o înjunghie în inimă pe Ana. După moartea celor doi soţi, Sămădaul porunceşte să fie găsiţi toţi banii şi hanul să fie incendiat. Deoarece ploua şi calul lui Lică era obosit, Sămădaul nu mai poate ieşi din pădure şi, urmărit de Pintea, pentru a nu fi prins, el se sinucide lovindu-se cu capul de un copac. Deznodământul: A doua zi, bătrâna şi cei doi copii ajung la han şi găsesc doar o grămadă de cenuşă. Crezând că fulgerele au incendit hanul şi că aşa le-a fost dat copiilor ei, bătrâna pleacă cu cei doi nepoţi mai departe.

IV. Perspectiva narativă este cea obiectiva (“din spate”), naratorul fiind omniscient. Relatează evenimentele la persoana a III-a, iar ca cenzură moralizatoare, apelează la o voce exterioară, cea a bătrânei, atribuindu-i rolul corului din tragedia antică.

V. Structura nuvelei: nuvela are 17 capitole notate cu cifre romane simple, fără subtitluri. Nuvela se desfăşoare pe un singur plan narativ, cel al degradării personajului principal, pe fondul căruia se dezvoltă două conflicte puternice: primul interior (psihologic) şi cel de-al doilea exterior (social).

VI. Lumea descrisă în Moara cu noroc este cea specifică satului transilvănean de la jumătatea secolului al XIX-lea, o lume aprigă, mercantilă, lipsită în primul rând de apărare şi de lege, dar şi de bucuria şi seninătatea de a trăi, îndârjită în lupta acerbă pentru înavuţire.

VII. Cronotopul (timpul şi spaţiul)

Timpul îşi modifică funcţia narativă pe parcursul acţiunii. Dacă iniţial este în favoarea personajelor, în acord cu prosperitatea şi fericirea familiei, pe parcursul amplificării conflictelor narative, timpul se precipită în defavoarea tuturor personajelor şi conduce la finalul tragic al nuvelei. În ce priveşte timpul desfăşurării evenimentelor, acţiunea este iniţiată primăvara, de Sf Gheorghe şi finalizată la un an, de Paşte.

Spaţiul, ca şi timpul, influenţeză dezvoltarea conflictelor narative. Plasarea hanului dezvăluie de la început şi existenţa unor locuri „rele” în împrejurumile lui. Un element anticipativ al toposului este prezenţa celor cinci cruci care parcă străjuiesc hanul: „cinci cruci stau înaintea morii.

Dacă la început spaţiul era unul benefic, pe parcursul acţiunii toposul se modifică acumulând conotaţii negative. Viziunea naratorului asupra spaţiului este întotdeauna de sus în jos, de la ansamblu la detaliu şi de la dreapta la stânga, pentru a accentua dimensiunile terifiante ale împejurimilor hanului şi consecinţele prezenţei forţelor malefice într-un astfel de topos.

VIII. Conflicte narative: Conflictele nuvelei se dezvoltă pe diferenţele dintre mediile sociale ale celor două personaje Ghiţă şi Lică Sămădăul. Primul, venit dintr-un mediu familial, moral, cu scopul de scăpa de sărăcie la „moara cu noroc”, al doilea, care nu poate fi supus de nicio lege morală sau socială. Dacă iniţial părea că între cele două personaje nu poate fi tocmeală, ulterior, Ghiţă tentat din ce în ce mai mult de banii obţinuţi ilegal, intră în jocul malefic propus de Sămădău. Se declanşează astfel cele două tipuri de conflicte: cel interior (care macină pe Ghiţă, prins între ispita banilor şi rolul de cap al familiei, de care se distanţează treptat) şi cel exterior dintre cele două personaje în al căror sfârşit tragic este implicată şi Ana, soţia lui Ghiţă sedusă de Lică Sămădăul care vrea să-l lecuiască pe cărciumar de slăbiciunea pentru o singura femeie (aşa cum odinioară încercase cu Pintea).

In conluzie, nuvela „Moara cu noroc” este o nuvela realista, psihologica specifica viziunii lui Ioan Slavici asupra satului transilvanean la inceputul secolului XX.