Misteriul CrăciunuluiAstăzi vedem cum omenirea a fost deviată de la Iisus Christos, pentru care nu exista deosebire de clase, de popoare, de rase, pentru care nu exista decât o singură omenire, cum au fost deviate gândurile, simţirile omenirii actuale spre ceea ce fusese depăşit prin Misteriul naşterii lui Iisus Christos, spre forţele naturale care se află la baza apariţiei omului, cu diferenţierea omenirii în clase, în popoare, în rase. Şi dacă poporul iudeu venera un singur Iahve când a apărut Iisus Christos, popoarele mai noi s-au întors la numeroşi Iahve! Căci ceea ce venerează în prezent popoarele ‒ chiar dacă nu se mai folosese denumirile vechi ‒ ceea ce ele venerează în aşa fel încât le separă în naţiuni, încât se duşmănesc ca naţiuni, sunt aceşti Iahve. Şi noi asistăm la războaiele sângeroase în care se confruntă popoarele şi la faptul că fiecare invocă pe Christos. În realitate însă nu Christos este cel pe care se bazează popoarele, ci Iehova, nu Iehova unicul, ci un Iehova. Oamenii s-au întors pur şi simplu la el. Ei au uitat că prin faptul că s-a înaintat de la principiul Iahve la principiul Christos s-a produs un progres. Fapt este că apelează adeseori la ceea ce este numai un Iahve ca fiind Christos, printr-o minciună interioară a simţirii, aşadar; în fond, fac abuz de numele lui Christos. În prezent, se face abuz de numele lui Christos şi noi nu găsim adâncimea adevărată a simţirii de care avem nevoie pentru a percepe din nou în mod corect Misteriul Crăciunului dacă nu ne este clar cum trebuie să căutăm calea pentru a regăsi acest sentiment faţă de Iisus Christos. Avem nevoie de o nouă înţelegere a ceea ce ne-a fost transmis prin tradiţie şi referitor la naşterea lui Iisus Christos. Christos, Iisus, este vestit la două categorii de oameni, care, evident, reprezintă în sine aceeaşi umanitate, la sărbătoarea cosmică a Crăciunului: păstorilor sărmani, inculţi, care nu dispun decât de raţiunea umană naivă şi de dispoziţia sufletească naivă şi înţelepţilor din răsărit, adică din ţinutul înţelepciunii. El le este vestit printr-o înălţare supremă la înţelepciunea lor, la o citire în stele. Aşadar, Iisus Christos se anunţă unor suflete simple de păstori şi înţelepciunii supreme a înţelepţilor magi din ţinutul oriental. În acest eveniment al vestirii lui Iisus Christos, pe de o parte către păstorii naivi, pe de altă parte către cei mai mari înţelepţi ai lumii, se află cel mai profund sens.Calea spre Misteriul Crăciunului trebuie găsită din nou. Trebuie să devenim, în contact cu natura, la fel de cucernici cum erau în inimile lor păstorii. Trebuie să devenim, în vederea noastră interioară, atât de înţelepţi cum ajunseseră magii prin observarea planetelor şi a stelelor în spaţiu şi în timp. Trebuie să dezvoltăm în interacţiunile noastre cu lumea exterioară ceea ce naivii păstori au dezvoltat în inimile lor ‒ atunci vom găsi calea corectă spre o simţire profundă a lui Christos, spre o înţelegere plină de iubire a lui Christos. Atunci vom găsi calea spre Misteriul Crăciunului. Atunci ne va fi îngăduit să aşezăm, ca gânduri şi cu simţiri corecte, alături de pomul originar din Paradis staulul care nu ne vorbeşte numai despre felul cum a intrat omul în lume prin forţe naturale, ci cum numai prin renaştere el poate deveni conştient de fiinţialitatea sa omenească deplină.Cel ce vorbeşte, în prezent, despre Misteriul Crăciunului trebuie să aibă responsabilitate faţă de omenire, deoarece se adresează viitorului. Trăim timpuri grave, în care este clar că trebuie să redevenim din nou oameni, în sensul corect.

Noi încă nu am cucerit ceea ce înţelepciunea magilor interiorizase pe deplin, ceea ce pioşenia păstorilor lăsa să curgă în lumea extrerioară. Problema socială stă în faţa porţilor existenţei umane cu cerinţe teribile. Ea a adus lucruri înspăimântătoare în ultimii ani; ea devine din ce în ce mai ameninţătoare şi numai sufletele adormite pot să ignore ce va veni. Europa se pregăteşte să devină un morman de moloz al culturii. Ea nu se va putea ridica din starea sa haotică dacă oamenii nu vor găsi posibilitatea ca în coexistenţa socială să dezvolte din nou omenie adevărată. Ei nu vor realiza aceasta decât dacă-şi vor adânci şi interioriza sentimentele, devenind atât de cucernici în contemplarea naturii cum erau păstorii când, prin forţele lor interioare, îngerul le-a vestit revelarea zeilor în cer şi a păcii pe Pământ. Numai cu aceste forţe constrângi viaţa socială şi numai atunci când ceea ce este văzut în depărtările spaţiului şi în succesiunea timpului se mută în interior astfel încât omul vede unitar adevărata esenţă a Spiritului lumii, când chinezul vede, la fel ca americanul şi europeanul, un acelaşi Soare. Ar fi ridicol dacă chinezul ar pretinde un Soare pentru sine, locuitorul din centrul Europei un alt Soare, francezul un altul, englezul un altul! Aşa cum Soarele este unul singur, tot astfel şi fiinţa solară care poartă omul este ceva unitar.Dacă privim în depărtările spaţiale găsim o invitaţie la unificarea umanităţii. Să analizăm şi cele mai profunde, intime taine ale omului; şi aici aflăm invitaţia la unificare a umanităţii. Ceea ce apare aici, afară, chiar şi ce este cel mai spiritual, nu vorbeşte de diferenţierea omenirii, ceea ce vorbeşte în cea mai mare profunzime nu pomeneşte de diferenţierea omenirii. Păstorilor, acea voce pe care au auzit-o prin intermediul inimii lor le vesteşte că divinitatea se revelează din fenomenele îndepărtate ale Universului şi că prin preluarea divinităţii în sufletul propriu se poate face pace între oamenii care sunt de bunăvoinţă. Acest lucru trebuie să fie vestit umanităţii mai noi din întreaga ambianţă a existenţei naturale. Magilor de la răsărit, tainele stelelor le-au spus că aici, pe Pământ, s-a născut Iisus Christos. Acest lucru trebuie să i se vestească omenirii actuale din ceea ce se poate revela în interiorul ei.Avem nevoie de o cale nouă. Din nou ni se adresează vocea: Schimbaţi sensul, priviţi într-un mod nou mersul lumii! Dacă se va percepe în mod corect mersul omenirii căreia îi aparţinem noi înşine, vom găsi calea spre acea taină care s-a revelat atât păstorilor cât şi înţelepţilor, şi care se va revela vederii noastre interioare, vederii noastre exterioare. Dacă adâncim vederea interioară a lumii şi vederea exterioară a lumii în mod suficient, dacă putem face aceasta, dacă găsim înţelepciunea interioară a magilor care să ne îndrume, aşa cum înţelepciunea exterioară i-a condus pe ei din răsărit, dacă găsim înţelepciunea exterioară care să ne conducă în smerenie cum i-a condus pe păstori, atunci vom privi din nou cu sentimente interioare corecte spre ceea ce se află în Misteriu: că pentru toţi ‒ fără deosebire ‒ s-a născut fiinţa care apoi a devenit Christos.Noi trebuie să regăsim taina Crăciunului lui Iisus, şi trebuie s-o regăsim în timp ce cultivăm în noi acele lucruri despre care ar trebui să se vorbească în prezent. Trebuie să găsim lumina Crăciunului în noi înşine, aşa cum au aflat păstorii lumina îngerului pe câmp, şi, ca şi magii de la răsărit, trebuie să găsim steaua prin forţa a ceea ce este adevărata ştiinţă a spiritului. Atunci ni se va deschide

calea unică spre taina Crăciunului. Trebuie să recunoaştem că ea ne aminteşte de renaşterea omului.Dacă vom face ca taina Crăciunului să renască printre oameni, vom înţelege corect şi taina renaşterii entităţii umane. Cu siguranţă, vom înţelege corect copilul culcat în iesle, dacă vom desluşi cuvintele pe care, în prezent, vrea să ni le adreseze: Treziţi în voi lumina Crăciunului, şi lumina Crăciunului vă va apărea clar şi în lumea exterioară, vouă şi semenilor voştri.Rudolf Steiner