Mircea Eliade

N. 13 martie 1907 , BucurestiD. 22 aprilie 1986 Chicago

Elemente de biografie

• Mircea Eliade a fost un gînditor și scriitor român. Filozof și istoric al religiilor, Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite.

• Născut în București, a fost fiul lui Gheorghe Eliade și al Jeanei născută Vasilescu. A avut o soră, Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu. Familia s-a mutat între Tecuci și București, în ultimă instanță, stabilindu-se în capitală în 1914, și și-a achiziționat o casă pe strada Melodiei, în apropiere de Piața Rosetti, unde Mircea Eliade a locuit pînă tîrziu în adolescență.

• După terminarea învățămîntului primar la școala de pe strada Mîntuleasa, Eliade devine elev al Colegiului Spiru Haret fiind coleg cu Arșavir Acterian, Haig Acterian, Petre Viforeanu, Constantin Noica și Barbu Brezianu.

• Devine interesat de științele naturii și de chimie, ca și de occultism, și a scris piese scurte pe subiecte entomologice. În ciuda tatălui său care era îngrijorat de faptul că-și pune în pericol vederea și așa slabă, Eliade citește cu pasiune. Unul dintre autorii preferați este Honoré de Balzac.

• Interesul față de cei doi scriitori l-a dus la învățarea limbilor italiană și engleză, în particular începe să studieze persana și ebraica. Este interesat de filosofie și studiază lucrările lui Vasile Conta, Marcus Aurelius și Epictet, citește lucrări de istorie și în special pe Nicolae Iorga și B.P.Haşdeu. Prima sa operă a fost publicată în 1921 Inamicul viermelui de mătase

• Începînd din 1957, Mircea Eliade se stabilește la Chicago, ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea "Loyola". Reputația sa crește cu fiecare an și cu fiecare nouă lucrare apărută, devine membru în instituții ilustre, primește mai multe doctorate honoris causa.

• La 11 mai 1966 devine membru al Academiei Americane de arte și științe. Cîțiva ani mai tîrziu vizitează Suedia şi Norvegia şi participă la Congresul de istorie a religiilor.

• În anul 1977 Mircea Eliade primește premiul Bordin al Academiei Franceze. Iar în anul 1985 devine Doctor Honoris Causa al Universităţii din Washington.

• În ultimii ani de viață, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, Eliade a continuat să lucreze editînd cele 18 volume de enciclopedia religiilor, adunînd contribuții pentru ultimul volum de istoria credințelor și proiectînd un compendiu al lucrărilor sale de istoria religiilor care să apară sub forma unui mic dicționar.

• Mircea Eliade a murit la vîrsta de 79 de ani, la 22 aprilie 1986, la Chicago, a fost incinerat la Capela Rockfeller din Hyde Park.

Sacru si profan

Cuvînt înainte la editia franceză

“ Această lucrare a fost scrisă în 1956, la sugestia profesorului Ernesto Grassi, pentru o colectie de cărti de buzunar pe care o initiase la editura Rowohlt: Rowohlts Deutsche Enzyklopädie. A fost deci gîndită si scrisă pentru marele public, ca o introducere generală în studiul fenomenologic si istoric al faptelor religioase.

Ne am hotărît să primim provocarea, încurajati fiind de exemplul ‑fericit al lui Georges Dumézil. Savantul francez publicase în 1949, sub titlul L’Héritage indo européen à Rome (Gallimard) rezultatele cercetărilor sale ‑privind ideologia tripartită indo europeană si mitologia romană; cititorul ‑avea astfel la dispozitie, sub forma unor lungi citate si a unor rezumate, esentialul din cele sapte volume publicate timp de opt ani… “ …

• Teoria despre sacru, subîmpărţită în mai multe elemente: sacrul ca element fundamental al conştiinţei, nu stadiu în evoluţia ei; recuperarea sacrului; ireductibilitatea sacrului; irecognoscibilitatea sacrului manifestată prin camuflarea sacrului în profan şi ocultarea sacrului de către profan; imanenţa sacrului; sacrul ca metaistoric, ca realitate ultimă, ca Dumnezeu; sacrul ca mod de a fi în lume; relaţia dialectică dintre sacru şi profan, o relaţie de opoziţie axiologică, dar de complementaritate ontologică.

• Profanul văzut ca hierofanie, ca manifestare a sacrului.• Teoria despre hierofanie cu cele două funcţii de bază: manifestarea sacrului în

profan şi transformarea profanului în sacru; Iisus Hristos ca hierofanie supremă în creştinism;

Idei religioase şi concepţii filosoficeîn opera ştiinţifică a lui Mircea Eliade

• Istoria religiilor este o parte a istoriei universale, a istoriei culturii si civilizatiei, caci homo faber, cum sublinia Mircea Eliade, a fost totodata homo ludens, sapiens si religiosus; s-a constatat faptul ca sacrul a fost si este un element structural al constiintei omului.

• Mircea Eliade preciza in jurnalul din 1959: ”Religia este intr-adevar rezultatul caderii, al uitarii, al pierderii starii de perfectiune primordiala. In Paradis, Adam nu cunostea nici experienta religioasa, nici teologia, adica doctrina asupra lui Dumnezeu. Inainte de pacat nu exista religie.”

• Elementele principale ale religiei care fac obiectul religiilor sunt:- credinta intr-o forma suprema (monoteism), sau in mai multe fiinte superioare (politeism), sau intr-o forma superioara adorata intre alte divinitati ca si cand ar fi unica (henoteism);- un numar de invataturi cu privire la fiinta suprema sau la fiintele superioare si la indatoririle religioase si morale ale credinciosilor;- forma oarecare de cult intern (teama, iubire, nadejde, etc.) si extern (sacrificii,rugaciuni, cantece, dansuri, etc.)Istoria religiilor este acea ramura a istoriei generale care se ocupa cu descrierea si caracterizarea tuturor religiilor, sub toate formele pe care aceasta le-a luat in decursul vremurilor. In general, se intelege prin Istoria religiilor studiul vast al relatiilor religioase, precum si al structurii specifice a vietii religioase.

Bibliografia lui Mircea Eliade• Romane Maitrey (1933) Intoarcerea din rai ( 1934 ) Huliganii ( 1935 ) Domnisoara Christina (1936 ) Nunta in cer ( 1938 ) Romanul adolescentului miop ( 1969 ) Noapte de sanziene ( 1971 ) Batranul si Birocratul ( 1974 )• Nuvele Secretul doctorului Honigberger ( 1940 ) Un om mare ( 1945 ) Douasprezece mii de capete de vite ( 1952 ) Fata capitanului ( 1955 ) O fotografie veche de 14 ani ( 1959 ) Podul ( 1963 ) Adio ! … ( 1965 ) Pe strada Mantuleasa ( 1968 ) La tiganci ( !969

• Opere memorialistice Jurnal Memorii ( 1991 ) Jurnal portughez si alte scrieri Incercarea labirintului• Opere Stiintifice Yoga: Essai sur les origines de la mystique indienne (1936) Cosmologie și alchimie babiloniană (1937) Comentarii la legenda meșterului Manole (1943) Traité d'histoire des religions (1949) Le Sacré et le Profane (1956) Aspects du mythe (1963) Le mythe de l'éternel retour (1969) Le Chamanisme et les Techniques archaïques de l'extase (1974)

Realizat de elev Ioana MoldovanContinut: www.wikipedia.ro

www.referat.rowww.carti-online.rowww.humanitas.rowww.ziarulnatiunea.rowww.scribd.rowww.istoria.md

Poze: www.google.ro/imaginiwww.cinemagia.ro

Va multumesc