MIHAI RU

CALUL I NOI (publicat n Jurnalul SF Nr. 2/1992)

Editura electronic Equinox

2011

1

Bum!

Ce a fost, a fost. Acum, cu toii urmrim calul.

Calul alerga n toate direciile, descumpnit de libertate. Se oprea, i lsa

capul n jos i ncepea iar s alerge. Nu avea nici coam i nici piele. Craniul

prelung i fr ochi prea n cutarea unui smoc de iarb neagr.

Oasele clreului se blngneau ncurcate n cuca coastelor.

Cu toii locuiam n case: crematorii mici, fr etaj i fr parter, ce i

fumegau venic zidurile. Ferestrele sprijinite de niciunde erau pline de cei ce

urmreau calul.

Vntul uiera printre coastele calului, apoi ptrundea prin ferestrele larg

deschise, spulbernd oamenii n grmjoare.

Era noapte, cci ziua lipsea.

Calul gsi, n sfrit, un spaiu cu flori. Flori frumoase cu muguri negri

explodnd n petale de plumb, cu tulpini de grafit, flori totui.

Mnca nestul. Mncam i noi. Mncam cenua unul altuia, privindu-ne n

negrul ochilor cum lucete smoala existenei.

Cmpia este poate rocat. Noi tot negri suntem, negri i poate mori.

A nceput s plou. Apa este ruginit i gndurile scrie. Rugina are gust

de rugin i ne spal topindu-ne n rulee de Noi".

Cuvintele nu mai sunt dect nite bule ce se sparg de buza crpat a

solului.

n picturi ne strecurm n hrube, unde cei orbi triesc doar din muzica lor

i zboar. Sunt liliecii din oameni ce zboar cu aripi de ngeri. Lor nu le plac caii. Le

place doar s se izbeasc de bolile hrubelor cutnd lumina ochilor orbi. Bolile

sunt, de fapt, podele i ei nu sunt ei, sunt doar umbrele unor visuri.

Am fcut i noi aripi, dar nc nu am nvat s clrim cerul ntre picioare

ca pe o gloab.

Ne atrn ochii n sus, nfipi n pmnt ca nite rdcini ce sug ntunericul.

Pcat de cai, de lun i stele. Aici blegarul este proaspt. Blegarul este ca

i ieri: moale, afnat, aburind.

- sfrit -