mihai alexandru - cintind cu europa

of 97/97
MIHAI ALEXANDRU CÂNTÂND CU EUROPA EDITURA MARINEASA TIMISOARA

Post on 24-Sep-2015

18 views

Category:

Documents

4 download

Embed Size (px)

DESCRIPTION

CARTE

TRANSCRIPT

  • MIHAI ALEXANDRU

    CNTND CU EUROPA

    EDITURA MARINEASATIMISOARA

  • Am fost o singura data - n aceasta viata - la Istanbul. Nu cabisnitar; nici ca delegat de firma; cu att mai putin ca turist. Asa-i ca nu puteti gasi un alt motiv? Ei bine, am fost acolo sacnt. Daca va gnditi la turneul unei institutii de cultura, iar n-atighicit. Pentru ca am plecat pe cont propriu, doar cu nevasta,avnd fiecare n rucsac cte o mapa cu partituri. Urma sa nentlnim acolo cu altii veniti ca si noi, adica doi-trei de prinfiecare tara a Europei, pentru a ne uni vocile n cea maiextraordinara aventura a solidaritatii pe care am trait-o vreodata:corul international numit sugestiv Vox Europae. De ce tocmain Turcia? Raspunsul la aceasta ntrebare va fi lung.

    nainte de toate, marturisesc ca acest drum la Istanbul ansemnat pentru mine un pelerinaj. Nu n sens religiospropriu-zis, ci cu un nteles cultural mai larg. Pelerinajul estecalatoria initiatica spre un loc consacrat. Acolo, pe puntea dintrecele doua jumatati ale lumii vechi, s-a pus la cale destinulnostru. De cnd ne stim romni, indiferent ca i-am zis Stambul,Constantinopole, Tarigrad, Bizant, din acel tarmure a rasaritsoarele istoriei noastre, fie la clopotul utreniei, fie la chemareamuezinului. Mai apoi soarele nostru s-a mutat la Moscova. Nusunt ironic eu, istoria nsasi e ironica. Dupa turcirea orasuluisfnt al lui Constantin, vulturul bicefal a binevoit sa zboare din adoua Roma spre a treia. Nu-i vina lui Lenin, asta nu s-antmplat din cauza lui desi lui i-ar fi placut sa creada asa ceva.Poate chiar credea. Deci, dupa cruce si semiluna, a venit steauarosie. Putea sa ne vina orice, nsa e clar ca ceva trebuia sa nevina. Pentru ca n-am depasit nca idolatria, adica vrstacopilariei spirituale, vrsta jucariilor. nainte avuseseram altejucarii: taurul, berbecul, lupul... Cnd l-am mpuscat subacuzatia de genocid, pe cel care a ncercat sa ne cadoriseasca ostea prea mare, o jucarie mai grea dect puteam duce, am facut-ocu iluzia ca pasim ntr-o vrsta mai nalta. Dar sta scris n Cartea

  • Vietii ca cine ridica sabia, de sabie va pieri. Atunci sa neaducem aminte ca stra-parintele Burebista a ramas n istoriepentru ca a sters de pe fata pamntului neamuri ntregi. Asta arnsemna ca suntem deja condamnati deoarece sngele de peminile parintilor cere sngele fiilor? Cain, primul nascut dinfemeie, e si primul criminal. nsa el si-a gasit o justificare de-adreptul pioasa: si-a ucis, adica, fratele din prea mare dragostepentru Creator. Si, de la el ncoace, suntem mnjiti, nu avem ceface. E legea karmei - cum i zic unii acestui cerc vicios.Pacatuim deoarece vechiul pacat l contine n sine pe cel nou.Singurul pansament pentru constiinta noastra - caci o avem -este sa gasim o motivatie ct mai pioasa, asemeni lui Cain. Apoisa ne resemnam n fata fatalitatii: pacatul ni se trage de la Adamdeci face parte din natura umana. Iata ca au trecut doua mii deani de cnd un Glas din Nazaret ne-a nvatat cum se poate iesi desub legea karmei - caci se poate. L-am auzit? L-am auzit,desigur, dar nu eram atenti, fiind ocupati cu jucariile noastre:taurasi, berbeci, bastonase, stelute, clicare... Ne-am nveselit caam mai primit nca o jucarie - crucea - si ne-am vazut maideparte de joaca. Fratilor, mergeti la Stambul! Niciunde nu sevede mai bine ca acolo ce copii suntem. Si cnd va veti ntoarcecu lectia nvatata, gata cu joaca!

    Am plecat din Constanta cu un autobuz jegos si plin defumatori din aceia cu multe sacose si putine maniere - obisnuitiiliniei. Instalatia de climatizare nu a functionat si nimic nu s-aputut deschide ntruct a plouat cu galeata tot drumul. Apa totusisi-a gasit cale spre capetele si spinarile noastre desi Ozlem-babane-a asigurat ca are numai autocare de lux. De asemenea nu afunctionat faza lunga; si nici stergatoarele de parbriz. Deci s-amers ncet. Totusi, soferul ar fi fost capabil sa ne duca ladestinatie si legat la ochi dupa attia ani de condus bisaptamnalpe acelasi drum. Ne-a mirat ca a schimbat numerele denmatriculare la trecerea frontierei, dar ne-am lasat n seama

  • experientei lui ndelungate. La drept vorbind, ne era cam teamade bandele de haiduci bulgari costumati n militieni, despre carese povesteau attea. Deci n-am nchis ochii toata noaptea, nsade vazut n-am vazut nimic din Bulgaria dect granicerii de lafrontiera cu Turcia, care au crezut ca autobuzul nostru transportavite si ne-au tratat ca atare. Am rasuflat usurati cnd am trecut,n fine, de bariera turca, dupa o ora pierduta din cauza uneiblonde dulci care avea interdictie de a intra n Turcia, dar pna laurma pestele ei a reusit sa-l convinga pe ofiterul obstructionistca doua sute de dolari ar fi o cautiune satisfacatoare. Noi trebuiasa prindem o repetitie chiar n acea dimineata si calatoria nudecurgea deloc conform orarului, lucru care nu era de natura sane bucure. Dupa ce am iesit din zona muntoasa, ne-am angajatpe autostrada Edirne-Istanbul, un drum superb si de foarte bunacalitate, a carui priveliste a nceput sa ne risipeasca proastadispozitie, mai ales ca autobuzul a prins viteza. Alta viata! Pemasura ce ne apropiam de Istanbul lumina crestea si am ncercatsa-mi aliniez gndurile spre zone mai pozitive. M-am relaxat cts-a putut si am nceput sa fac ce fac de obicei cnd ma ndreptspre un loc nemaiatins, spre o noua experienta: sa ma rog. Nu tinsecret faptul ca acest tip de rugaciune creaza un fel de covornevazut care mi se ntinde dinainte, pe care pot sa pasesc nsiguranta desi - recunosc - nu ntotdeauna am suficientancredere. Stramosii nostri, n naivitatea lor spirituala, faceauceva echivalent: chiar daca plecau cu intentii agresive,cotropitoare asupra altor neamuri, cautau sa mbuneze prinritualuri bine stabilite pe zeii locurilor respective. Poate n-ar firau daca manualele de istorie ar oferi ca lectura textulangajamentului solemn rostit de nsusi mparatul Traian,pontifex maximus, catre entitatile tutelare ale Daciei, la trecereaDunarii. Astfel de formule s-au folosit - spun analele romane -cu ocazia campaniilor mpotriva galilor, ibericilor, africanilor,maurilor si altor ginti sau cetati n fata carora reusita putea veni

  • doar prin colaborarea puterilor divine.Spuneam ca naintasii antici au manifestat naivitate

    spirituala. Dar noi, care rumegam de doua milenii mesajul cristicfara a reusi sa-l digeram, noi cu ce-i ntrecem? Noi nu ne maibatem capul; intram cu bocancii n spiritul altor locuri si timpuri.Adica suntem complet inconstienti de energiile perturbatoare pecare lipsa noastra de armonie interioara sau incompatibilitatea legenereaza si le propaga oriunde si oricnd. Evident, pentruaceasta nici nu ne cerem iertare. Naivitatea celor vechi s-arconcretiza prin credinta lor doar n mici, izolate licariri dinLumina divina, pentru ca atta putea sufletul lor sa vada.

    Dar Tata e Unul. Si toti fiii suntem frati. n momentulacesta ma ndrept spre Stambul, cuibul dusmanului national,dusmanului emblematic, dusmanului natural. Fratele meu. Pedrumul acesta s-a dus Brncoveanu Constantin... Voi prindechiar n Istanbul ziua de 16 august, zi de praznic mucenicesc. Sima rog pentru iertarea calailor. Fratii mei. Si a victimelor. miamintesc ca la intrigile Brncoveanului era sa cada nepretuitulcap al lui Dimitrie Cantemir chiar nainte de a da neamului sauattea comori de ntelepciune. Dar le-a dat deopotriva sidusmanului. Prieten. Frate. Oare eu atunci ce as fi facut? Fug deispita acestei ntrebari si ma rog mai departe. Cartierele noi dinvestul metropolei apar rnd pe rnd. Se tot perinda, de o parte sicealalta a autostrazii. Nu se mai termina. Auzisem ca Istanbulcuprinde zece milioane de locuitori si nu crezusem. Acum mantreb ct va fi orasul acesta peste douazeci de ani. Terenul evalurit, diferentele de nivel sunt accentuate. Parca fiecare cartiere construit pe un munte. n dreapta apare marea. Apoi dispare.Alte cartiere noi. Interesant: unele nu sunt locuite desi finisajele,spatiile verzi, caile de comunicatie se afla n perfecta stare. Oareor fi fost construite pentru generatia urmatoare?

    Si iata pe coama dealului din fata zidurile Bizantului. Adican-am de unde sa stiu daca sunt zidurile Bizantului, totusi le

  • recunosc. nca falnice. nca mnjite de snge. Crestin simusulman. Simpla lor vedere mi provoaca un soc emotional.Am impresia ca nu eu ma ndrept spre ele, ci ele se napustescasupra mea. Bizant!

    Strabatem liniile basbuzucilor. n fata lor, spremiaza-noapte - cortul rosu cu auriu al cuceritorului; la nicijumatate de kilometru de zidul dinafara care n-a cazut, desitunurile bat n el de sase saptamni ncontinuu. De subMesoteichion pna la Marmara locul e cuprins de trupele dinAnatolia. Isak Pasa, om imprevizibil si neprieten al sultanului,dar valoros ostean, mparte comanda lor cu Mahmud, un grecrenegat, capabil de orice exces de zel fata de sultan. Ca oricerenegat. Datorita unor sfatuitori ca el sultanul nu a ridicatasediul, desi uriasa armata turca fusese umilita n mai multernduri de catre garzile crestine de pe meterezele inexpugnabile.

    Pe masura ce ne apropiem cu viteza de poarta acumdeschisa simt cum ma apasa pe umeri vina ntreaga a tuturorcelor ce au lovit aceste zduri. Senzatia creste vertiginos. Devinevecina cu panica. Cer iertare cu disperare. Timpul se dilata, selungeste... nu stiu ct. Tunel. La capatul lui: o alta realitate; oalta lume. E pace. E lumina. E viata. Suntem ndaratul ziduluitriplu. Stiu ca undeva n stnga trebuie sa fie Knk Kilisse -biserica sngelui - strada din fata ei a fost un ru de sngeatunci. Dar nu mi vine n gura gustul sngelui. Coborm spreAksaray. Simt cum covorul nevazut mi se ntinde dinainte, nsaparca e asternut pe aer, nu pe sol ferm. Iar ma ncearcanecredinta. Parca a fost prea usor. nca n-am nvatat ca trebuiepur si simplu sa primesc si sa multumesc pentru tot.

    nainte de a pune piciorul pe pamntul care, poate, nici nuse poate atinge, att de gros si de consistent e stratul de memoriece-l nvaluie, ofer din toata inima, cu toata dragostea, tot ce estemai luminos n mine tuturor bunilor si dreptilor din acestelocuri, de oricnd, fratii mei.

  • Coborm din autobuz ntr-un loc urt, murdar, raumirositor, plin de noroi. Deasupra zac nori grosi care apasacerul. n jur: figuri ntunecate, grabite sa-si verifice marfa, sa-sinumere banii. Pna sa ne dumirim, suntem asaltati deschimbatori de valuta, mici comercianti, ofertanti de tot felul deservicii. Agresivi, tuciurii, mustaciosi. Toti vorbesc aproaperomneste si nu se dau dusi cu una cu doua. Ca sa nedescotorosim de insistentele lor iesim repede din acel loc,semannd cu curtea din dos a unui depozit de materiale, nsa nuiesim pe directia corecta si nimerim ntr-o fundatura undeinstinctul meu de orientare colapseaza. As vrea sa ajung ntr-ostrada cu autobuze, tramvaie sau asa ceva, nsa ne ratacimprintre niste cladiri care nu ne ofera dect peretii din spate, goi simurdari. Pustiu. Ar trebui sa ne ntoarcem unde ne-a lasatautobuzul si sa iesim pe drumul corect n oras, dar nu-mi vine.Bjbim fara sa ntlnim nici un om, nici o pravalie n care saputem cere informatii. Nu e un cosmar, suntem treji, n mijloculIstanbulului. Dupa un gang ngust, dam, n fine, ntr-o straduta.Un taxi opreste prompt n fata noastra. Mi se pare suspect cataxiul sa vina nechemat si fac semn ca nu-mi trebuie. Pleaca.Mariana nu pricepe de ce l-am refuzat. De fapt, nici eu nu stiu.nsa imediat apare altul. Prudent, i arat hrtia pe care e scrisadestinatia noastra si ntreb ct ma costa n dolari. M-am gnditca, dupa obiceiul bucurestenilor, taximetristul ar putea sa neplimbe jumatate de zi si sa ne taxeze corespunzator. Dar omulne-a spus ca e o cursa de circa sapte dolari si, stnd de vorbaastfel, am remarcat ca, desi avea o mutra la fel de fioroasa ca aprimilor turci ntlniti, un suflet simplu si cald salasuiantr-nsul. O rupea pe englezeste; ne-a prezentat locurile pe undetreceam, noi i-am povestit cu ce treaba venim. Am trecut Cornulde Aur si am urcat spre nord. Nu cunostea partea asta a orasului.A oprit si a ntrebat lumea, a parcurs un itinerar cam ciudat, darasa era dirijata circulatia. Un paienjenis de stradute cu sens unic,

  • n care se pare ca singura lege este sa-ti gasesti singur calea ceamai scurta. Privind afara mi s-a parut ca Istanbulul seamana nmulte privinte cu anumite parti din Bucuresti.

    Am ajuns. Nu aveam nici o lira - acolo preturile secalculeaza n dolari, pentru a nu pierde timp cu puzderia dezerouri, dar de platit platesti n lire. Eram ntelesi cu Hseyin,principalul organizator, ca ne va plati el taxiul la sosire si nevom socoti pe urma. Am sunat. Nimeni. Am batut la poarta, amstrigat - inutil n zgomotul strazii. Soferul a facut acelasi lucru,ba chiar s-a dus si a telefonat la numarul pe care i l-am aratat;pna la urma a reusit sa-l scoata din repetitia care deja ncepusepe Marc, presedintele fundatiei Vox Europae. Amabilitatea sirabdarea soferului m-au uimit. Adica era de-a dreptul prietenosdesi a pierdut atta timp pentru noi si s-a agitat att. Mai bine deun sfert de ceas, ct s-a straduit sa ne dea cuiva n primire, nune-a taxat. A glumit si ne-a ncurajat mereu deoarece ne-a vazutcam speriati. Ne-am despartit foarte cordial. A fost primul nostruprieten din Istanbul.

    Edificiul n care am patruns avea mai multe intrari, iar ceafolosita uzual se afla pe alta strada. Cladirea era, ati dedus acum,enorma si ni s-a spus ca adaposteste unul dintre cele maiprestigioase licee din Istanbul. De ce au optat organizatoriipentru aceasta solutie? Deoarece n una si aceeasi cladire aveamtotul: cazare, masa, sali de repetitie si de studiu, ba chiar si salade spectacole, mijloace de comunicatie, terenuri de sport si totce intra la capitolul petrecerea timpului liber. Pentu noi, a locuintr-un internat scolar, cu sase paturi n camera, un grup sanitarcomun suna meschin caci stiam cum arata un internat acasa. Lacti bani am auzit ca au investit sponzorii turci n aceastaactiune, mi facusem socoteala ca vom locui mai confortabil.Stiam, dintr-o veche traditie, ca Istanbulul nu este prea curat,oricum turcii par mai nespalati dect noi...

    Am parcurs holuri placate cu marmura stralucitoare, cu

  • ferestre largi si multe plante exotice. Totul foarte modern, foartenou si suspect de curat. Ni s-a spus ca n acest liceu au nvatatpersonalitati ale Turciei contemporane, iar eu nu pricepeam cndau avut timp sa devina personalitati caci liceul parea abia dat nfolosinta. Am ucat cele cinci etaje cu ascensorul. Auziti: internatcu ascensor! Holul de la ultimul etaj era la fel de placat cumarmura, la fel de alb si stralucitor ca si cel principal de laintrare. Poate aveau o armata de femei de serviciu sau propriantreprindere de salubritate.

    E adevarat ca de ce ma temeam nu am scapat: eram chiarsase ntr-o camera cam strmta. nsa mobilierul, din lemn natur,parea proaspat iesit din fabrica si s-a dovedit extrem deconfortabil si functional. Lenjeria de pat era mai de calitate dectcea pe care o folosim acasa desi noi stiam - din piata - ca turciiau marfa proasta. Ni s-a spus ca statul turc pune mare accent peeducatie, pe formarea noilor generatii, n care investeste cuprisosinta. Turcilor le place sa aiba multi copii si, fara unputernic suport din partea administratiei, cresterea lor n conditiicivilizate ar fi o problema, tinnd cont de venitul mediu alparintilor. Sigur ca orice popor si iubeste copiii, dar n Turciamoderna politica statului laic pune n centrul sau... etc, etc. Maiauzisem asa ceva; pe vremea cnd construiam societateasocialista multilateral dezvoltata. Dar aici se si vedea cevaconcret, nu era doar nvatamnt politic.

    Ne-am aranjat lucrurile prin dulapuri si am plecat la baie.Era un singur grup sanitar pe etaj, lnga scari. Cei din capatulopus al cladirii aveau ce clampani din papuci n fiecaredimineata pentru a ajunge acolo! Speram sa fie aici, n Turcia,veceuri turcesti; sa nu trebuiasca sa-mi pun fundul dupa cine stiecine... Starea igienica a grupului sanitar m-a lasat mut. Asadotari, asa curatenie impecabila nu credeam ca-s posibile dectn elegantele toilette din restaurantele nemtesti. Si noi eramultimii sositi, altii utilizau spatiul deja de cteva zile. Parca

  • acum ar fi fost receptionat. Conform uzantei n Vox totul eran comun. Lipsa totala de discriminare n functie de vrsta, natie,sex se aplica si la baie. Asta ne-a stnjenit un pic la nceput, nsane-am adaptat.

    Pentru ca organizatorii stiau ca vom sosi n acea dimineata,micul dejun ne-a asteptat. Am cobort la demisol, unde cantinascolii fusese amenajata pe principiul suedez. Meniul dedimineata, etalat spre autoservire pe o masa foarte lunga, nboluri si platouri de toate formele si marimile, ne punea la greancercare. Aveam mai multe feluri de pine; oua, rosii, ardei,castraveti, varza dulce si acra, alba si rosie; masline verzi,masline rosii, masline negre; mezeluri nenumarate; cascavaluri;brnza dulce, sarata, fermentata; lapte dulce, lapte acru, iaurturide diferite concentratii, culori si gusturi; paste si creme deneidentificat; salate asortate; biscuiti si prajiturele; puding, orezcu lapte, crema de zahar ars; pepene galben, pepene rosu,piersici, struguri, prune, mere, pere; ceai, cafea cu cofeina sifara, apa minerala, sucuri din orice. Puteai lua din oricare, orict.Asta nu s-a ntmplat n chip festiv, doar n prima zi; ci nfiecare dimineata. Gustam n fiecare zi din cte ceva, sa lecunosc pe toate. Chiar apetitul scandinavilor, imaginatiafrancezilor, mofturile elvetienilor erau depasite. Am auzit nemtisi olandezi declarndu-se uimiti de asa regim si regretnd ca,dupa ce se vor ntoarce acasa, se vor plictisi la masa. Noi ce samai zicem?

    Iar personalul cantinei era de o amabilitate, de obunavointa, de o prietenie cum nu mai ntlnisem n sferaserviciilor. Satisfaceau orice pretentie absurda, cu bucuria ca auputut face ceva pentru oaspetele lor. De-a dreptul suspect!

    Ne-am ntors ghiftuiti n camera sa ne odihnim, n sfrsit,dupa noaptea chinuitoare si dupa micul dejun epuizant. Pe laprnz, ne-au trezit colegii de camera, care se ntorceau de larepetitia de dimineata. Ne-am mbratisat ca niste prieteni vechi

  • caci asa ne-am simtit din prima clipa. Cei patru erau: olandezulTheo, decanul de vrsta al echipei si trezorierul fundatiei deciomul cel mai important; unguroaica Edit, proaspata lui sotie; oelvetiana alba, grasa si frumoasa, care disparea n ficare noaptesi dimineata nu puteam s-o tragem jos din pat; slovena Marijana,mama a doi copii, femeie de succes n afaceri si artistamultitalentata. De Theo aveam sa ne apropiem n mod deosebit.Ne-a luat sub aripa lui, purtndu-ne de grija n toate felurile.Datorita lui integrarea noastra n grup a fost foarte usoara, amavut acces la toate informatiile necesare si am beneficiat defacilitati financiare exceptionale pe toata durata turneului.Nevasta-mea a comunicat cu nevasta-sa chiar mai bine dect el,avnd amndoua aceeasi limba materna. Si a reusit, ct timpne-am aflat laolalta, sa ndulceasca raporturile celor doi soti carese iubeau, nsa diferentele de vrsta, de mentalitate, de stil deviata le dadeau grele batai de cap n convietuire. Am fostaproape mereu mpreuna si discutnd tot timpul am reusit saanihilam multe denivelari dintre noi si ei, dintre ei, si chiar sidintre noi. Theo este un ntelept, trecut prin viata si fript de ea demulte ori. Desi am avut mult folos din relatia privilegiata cu el,la urma ne-a multumit pentru tot sprijinul pe care l-a gasit n noi.Poate se referea la cel sufletesc. n orice caz, n-a facut-o doar dinpolitete.

    Cu ocazia mesei de prnz, copioasa ca si cea de dimineata,l-am cunoscut pe Hseyin, omul caruia i datoram sosireanoastra n Turcia. Vorbisem de cteva ori cu el la telefon nainte,mi facuse impresia unui om sobru, echilibrat, chiar greoi, sigurpe sine, genul pe care viata nu-l poate lua prin surprindereniciodata. Si iata o aparitie foarte diferita: scund si ndesat, darcu contururi delicate si miscari gratioase, cu piele neagraaproape ca a unui african de la Ecuator si ochii veseli siprietenosi, afisnd mereu un zmbet cnd bonom cndsmecheros, oricnd pus pe sotii - un piticot simpatic. Dar foarte

  • rational, exact, eficient. Era un om de afaceri desavrsit subacest aspect de soricel jucaus. El ne scutise de taxa de partiparepasnd-o sponzorilor, se oferise sa ne finanteze calatoria cuavion, pna la urma retinuse - la preferinta noastra - cabina pevaporul care s-a defectat chiar cnd trebuia sa plece cu noi dinConstanta (asa am ajuns sa apelam la autobuz). Se preocupasefoarte serios sa stie sigur ca venim si, odata veniti, sa ne fie bine.Ne-a facut sa ne simtim un fel de invitati speciali, se interesazilnic daca suntem O.K., daca am dori ceva anume. Poate asafacea cu toti, n calitatea lui de gazda si de principal responsabilpentru tot ce se ntmpla acolo.

    Repetitiile, n care am intrat din n acea dupa-amiaza, durautoata ziua, cu o pauza de somn dupa prnz. Dirijorul aparea nblugi sau n tinuta lejera, ridica mna si spunea: Page twenty,please. Deschideam dosarul cu partituri la piesa respectiva si secnta direct cu text. Cum asa? Fritz, dirijorul fara bagheta, aveao putere absoluta asupra acelei masini de cntat. Nu ridica voceaniciodata, manifesta o politete desavrsita. Daca un pasaj numergea, l reluam cu calm si de cte zece ori, daca era nevoie.Dupa fiecare ratare zmbea: It was very good, but...Bunavointa si bunavoia lui nu aveau capat. Si nu era un dirijoramator. Preda dirijatul la Conservatorul din Aachen, a scris cartide specialitate. Caldura sufletului sau se revarsa nvaluindu-ne;nu numai prin ochii mari si mereu curiosi, nu numai prinzmbetul alinator sau expresia optimistmului incurabil, nu doarprin gesturile armonioase si perfect coordonate. Ci prin toataprezenta sa. n fata unui astfel de conducator toti ne simteammai buni, mai armoniosi, mai nalti. A-l respecta si a ne respectaunii pe altii facea normal parte din sinea fiecaruia. Nu m-am maisimtit asa n fata vreunui sef. Fiecare indicatie, fiecare propozitieo pronunta ntr-un fel magic, ca pe un basm. Pentru el, n muzicatotul este luminos, curat, nmiresmat. Si nu puteai face altfel.Scotea din noi minuni. De pilda, daca nu reuseam sa pronuntam

  • corect textul, ne cerea sa cntam fara sa privim partitura, ci ochiilui. E miraculos ce iesea. Obisnuit nu se nvata nimic pe de rost,n scena cntam dupa partitura. Dar concentrndu-ne asupra lui,nu mai trebuia sa ne uitam n note. Ne hipnotiza! De ne-ar ficerut sa-l cntam pe Brahms n chineza, am fi reusit, precis. nconcert m-am lasat cu totul pe mna lui, cu ochii n ochii lui. Erao fericire sa cnti asa. Uneori si permitea sa se joace cu noi, nearata fotografii de familie, ne povestea lucruri frumoase. n viataprivata avea faima de Don Juan. Normal, nu puteai sa nu-lndragesti. Am gasit timp sa discut cu el de mai multe ori. linteresa folclorul. I-am vorbit mult despre cel romnesc, pe carenu-l prea cunostea. La despartire i-am daruit o caseta cu muzicadin Maramures, pe care o dusesem acolo sa fac propaganda.Mi-a dat impresia ca e cel mai pretios cadou pe care l-a primit nviata lui. Cred ca fara un om ca el, nici ideea de Vox Europaesi nici realizarea ei n-ar fi fost cu putinta.

    E momentul sa precizez ca doar ctiva din membrii coruluierau muzicieni profesionisti. nsa cei mai multi citeau la primavedere, chiar direct cu text. Acesta era rezultatul educatieimuzicale din familie, cunostintele de acest nivel fiind parte aunei culturi generale la care noi, romnii, cu programele noastrescolare stufoase, nu am reusit sa ajungem. Pentru ca acesticamarazi din toata Europa si-au construit cultura generala acasa,din proprie dorinta sau la initiativa parintilor, adica au facut-ointeresat si eficient, nu prin constrngerea unui sistem denvatamnt rigid, a unor profesori nepasatori ori incompetenti.Dar n Romnia populara a-ti da copilul la ore de muzica s-aconsiderat ca e un obicei burghez si din casele romnilor audisparut pianele, viorile, flautele. Iar acum, cnd vrem saredevenim burgheji, treaba e mult prea complicata.

    Nefiind expert n solfegiu, mi era foarte greu sa tin pasul,nsa faceam eforturi. Jumatate din program cuprindea muzicaeuropeana clasica, romantica si contemporana, iar cealalta

  • jumatate era dedicata compozitorilor tarii gazda. Aceasta parte apus probleme aproape tuturor ntruct dirijoarea turca - o femeieenergica si temperamentala - alesese multa muzica popularaturceasca, dificila pentru urechea celor ce n-au stat, ca noi,veacuri n sir cu semiluna n coasta. Ei, dar repertoriul gazdelora pus probleme mai ales ca text. Si asta nu pentru ca a trebuit sacntam n limba turca, ci pentru ca n-am putut sa nu reactionamemotional la mesajul pe care l aveam de transmis.

    Credeam ca stiu destule despre sufism. Citisem cte ceva.Dar cu acest Yunus Emre nu m-am mai ntlnit. Caci aveam deinterpretat un oratoriu al compozitorului contemporan AdnanSaygun, pe versuri de Yunus Emre. Aveam la dispozitietraducerile textului n engleza si franceza. Despre arta poetica alui Yunus nu mi-am putut face o parere, cele doua traduceri fiinddestul de departate ca expresie. nsa mesajul era teribil de clar sisimplu de receptat.

    Singurul adevar cert al fiintei este moartea; de care nuputem fugi si nu ne putem ascunde. Singura noastra avere estesufletul; si nici acela nu e al nostru. La moarte, trebuie sa-lrestituim Celui de la care l-am primit. Ce e omul atunci?Raspunsul l gasim la Yunus exact ca n Biblie; n Ecleziast, nPilde, n Psalmi. Sa nu uitam: poetul este musulman. Si dacatotul este desertaciune, ce rost are viata asta? Are ea un pret?Aici poetul face loc filozofului: nu conteaza cum traim, ci pentruce traim. Daca Dumnezeu a lasat sufletul sa coboare pe pamnt,sa intre ntr-un corp, adica n ceea ce numim viata, aceasta nu seface fara rost. Care sa fie rostul? Multi gnditori si punntrebarea, mai ales n epoca moderna. Yunus a dat raspunsuldeja de secole: sufletul are misiunea de a restaura stareaoriginara, pura, dinainte de pacat. Adica de a reconstruiParadisul. Si el vine aici deoarece Paradisul e aici. Nu trebuiesa-l cautam aiurea. Un susur de izvor, o petala de floare, unrasarit de luna... iata licariri ale Paradisului. Uneori l percepem

  • pentru o clipa, dar ne scapa mereu. Pentru a-l redobndi nutrebuie actionat practic n nici un fel exterior. Paradisul nu poatefi reparat, sau curatat, sau reconstruit. Deci orice efort este inutil,orice ambitie n van. Trebuie doar sa permitem puritatiioriginare sa se exprime iar n noi. Asta nu se face cu lucrulbratelor sau cu efortul mintii. Dar cum?

    Haideti sa cadem la pace, sa ne punem de acord,Aceasta este calea cea usoara -Sa iubim si sa fim iubiti

    Asemanarea ntre suportul oferit de Yunus lui Saygun si celal lui Schiller pentru Beethoven se bazeaza pe o aspiratiecomuna, cu toata distanta n spatiu si timp. La o traducere mailibera, versurile lor ar suna la fel.

    Singurul dusman este cel launtricDeci sa nu urm niciodata pe nimeni,Sa vedem ca toti suntem unul

    Iisus din Nazaret ne-a spus acelasi lucru. n mai putinecuvinte. Poate din cauza asta n-am nteles. Yunus Emre a vazutca n-am nteles si a ncercat sa ne demonstreze facnd risipa deelocinta:

    Din naltul cerurilor cu Iisus,De pe culmea Sinaiului cu Moise,Alaturi de suferindul Iov,mpreuna cu iubitul Tau Mohamedti chem numele, Doamne.

    Asa ceva putea sa scrie un musulman la ora cnd Europacrestina trimitea mpotriva lui cruciade!

  • Nu e mai putin adevarat ca, dupa sapte sute de ani, n plinsecol XX, stranepotii lui Yunus Emre, bravi ostasi ai lui Allah,trimiteau familiei poze nfatisndu-i falosi alaturi de piramide decapete de armeni ortodocsi. n plin secol XX, armata turcadecapita orase ntregi si vindea copiii de crestini ca sclavi. Amvazut cu ochii mei fotografii care dovedesc aceste fapte. Cam nacea vreme, la Izmir ncepea cariera celui mai proeminentcompozitor al Turciei moderne: Ahmed Adnan Saygun.Oratoriul pe care trebuia sa-l cntam suna straniu cnd l-amstudiat separat, pe partide. Dar a venit si repetitia cu ansamblul.Armonia era att de ciudata nct trebuia sa fim foarte atentifiecare la partea lui. Necazul era ca cele doua diviziuni de altistenu se sincronizau si dirijoarea a fost nevoita sa lucreze ctevaminute numai cu glasurile feminine. Nu era un pasaj cu cuvinte,doar vocalize, cu melisme dificile. Am stat cuminte sa maodihnesc. S-a reluat de multe ori pentru ca nu mergea ceva sifetele nu-si dadeau seama de ce. Pna la un moment dat cnd, nsfrsit, pasajul a mers snur. Eram, ntr-adevar, impresionat detext, dar acum vreau sa ma refer la muzica. Ascultnd acelfragment fara a cnta n acelasi timp partea mea, am simtit cummi urca ceva uscat din piept spre gt si ma nec. Mi-am ridicatprivirea spre tavan si acesta a nceput sa tremure. Am iesit. Mi-afost jena sa plng n fata dirijoarei. Mai trziu am explicat, ntr-oengleza mai mult sau mai putin cursiva: Acesta este un cntecfoarte trist din cauza ca ne arata ct de departe suntem deDumnezeu. Desi El este mereu cu noi.

    Oratoriul lui Saygun reuseste exact mecanismul psihic altragediei clasice grecesti: te duce spre catharsis dndu-ti cusufletul de toti peretii. Are doua finaluri, unul dupa altul. Stiu cace am spus nu e firesc, nsa e corect. Cnd toata lumea e ravasitacomplet, se urla un final criminal pentru gtlej, care e explozia,descatusarea att pentru ascultator ct si pentru interpreti. Bubas-a spart si urmeaza sa cazi, sa-ti pierzi cunostinta. Dar Saygun

  • nu te lasa asa. El mai vine cu o alifie, cu pansamentul. O scurtasecventa senina, aeriana, ireala. Versul final este: Allah Sanasundum elim, cu acuta finala n pianisimo. Adica Spre Tine,Doamne, mi ntind minile si ai senzatia, cntnd, ca ntinziminile efectiv si prin ele sufletul ti se scurge ncet, usor spreDumnezeu.

    Dupa asta nu se mai poate cnta nimic si urmeaza pauza.Publicul are o reactie ciudata. Ne priveste pierdut si, daca dupaprimul final se repezise sa aplaude, acum ramne prostit nscaune, cu privirile pierdute n gol. Dupa pauza venea calupul decntece populare turcesti. Pentru vestici, acestea erau denecntat. Corul a fost ntarit cu vreo zece angajati ai filarmoniciidin Ankara. Nu stiu cum ar fi sunat partea asta fara ei. Cumodestie remarc ca cei ctiva veniti din estul Europei nu amavut dificultati deosebite. Folclorul balcanic luat n ansambluvadeste mari asemanari cu cel turcesc. Stiu, si turcii se pretindbalcanici, ceea ce e partial adevarat. Totusi cultura lor e desorginte asiatica. Elementele muzicii rituale bizantine, caretaseaza straturile adnci ale muzicii noastre populare, factrecerea ntr-un mod neasteptat de cursiv spre muzicadistrugatorilor Bizantului. Iar daca am sta sa izolam ce esteasiatic n muzica turceasca, tot nu ne-ar suna foarte strain. Laurma urmei, am stat la aceeasi masa vreo cinci secole. Ei aumncat, noi am servit. Dar acum folosul e al nostru, avantajserviciu, pentru ca noi stim ce le place lor. Ei nu stiu mai nimicadespre noi. Nici de altele. Si-au primit haraciul si si-au facutsiesta. Abia acum ncep sa deschida ochii. Si cauta modele nlumea care, ntre timp, dincolo de ei, a evoluat.

    Am avut ocazia sa ne ntlnim cu cei mai bogati - deci ceimai importanti - oameni din Turcia, succesorii marilor dregatoriai naltei Porti. Aratau exact ca n Dinasty. Erau perfecti. Erausuperbi. Erau doar niste suporturi stas pentru elegantele lor hainesi pentru pretioasele lor bijuterii. Interiorul?! Ne-au sponzorizat

  • ntr-un mod impresionant, au facut donatii colosale la concerte,au organizat festivitati uriase... numai ca sa arate cta importantadau culturii europene, dupa care tnjesc desi nca nu o nteleg.Daca pna n secolul trecut nnebuneau de dorinta de a cuceriEuropa, acum sunt n stare de orice pentru a convinge Europa sabinevoiasca a-i cuceri pe ei. Disperarea lor de a se europenizatsnea din fiecare gest, din fiecare vorba. Numai ca, pe ct dereceptivi erau la muzica lor, pe att de rigizi si ermetici isimteam cnd cntam Schubert, Brahms, ba chiar la melodiilelui John Lennon. Mai bine de o ora, ct tine sectiunea de muzicaeuropeana, cntam doar pentru placerea noastra; ei, care ocupauprimele rnduri, ne taiau efectiv comunicarea cu restul salii unde,poate, s-ar fi gasit ctiva melomani care sa fie apti de a primi ceoferim noi din ce-i al nostru si ne reprezinta.

    Ma gndesc ca si noi, romnii, am cam deviat, din cauza desuprasarcina, n chestiunea cu intrarea n Europa, care edisperarea nationala numarul unu. Nu cred totusi ca vom ajungela aspectele grotesti ale clasei suprapuse din Turcia. Suntoptimist pentru simplul fapt ca noi suntem n Europa. Apoi, desiavem si noi turcii nostri, care ncearca sa tulbure apele, suntemun popor mai ponderat, mai rezonabil.

    Repertoriul gazdelor ne-a mai pus ntr-o situatie critica. Sedorea cu strasnicie includerea n program a unui cntec despreAtatrk, parintele Turciei moderne. Se stie ca acest barbat ascos efectiv Turcia din barbaria de care nu reusise sa sedebaraseze nici dupa ce Imperiul Otoman ramasese o amintirevaga. Exterminarea armenilor nu e dect o dovada a neputinteide a evolua. Opera lui Atatrk a fost mai mult dect uriasa, eas-a dovedit vitala pentru poporul sau... numai ca a fost preabrusca, brutala pentru mentalitatea ntepenita a locului. Si pretulrealizarii ei ramne nca foarte ridicat. Fara Atatrk, poate caTurcia ar fi astazi ceva mai rau dect Algeria; deci el meritarespect. Dar si respectul asta are o masura. Cntecul ales era un

  • mars la unison, usor de cntat pentru ca textul l racneau cei dinAnkara. Oricum, el continea mai mult onomatopee. Adica ceeace la noi s-ar zice hei rup!. Nici nu ne-a interesat traducereacelor cteva cuvinte; ntruct melodia tembela era exact cecntam n copilarie tovarasului Stalin. Tipic si inconfundabil.Cei ctiva estonieni au trntit partiturile si au jurat ca ei asa cevanu cnta. Au nceput sa njure comunismul, dictatura, inclusiv peAtatrk, pe care-l considerau Stalin al Turciei. Dirijoarea anghetat. Aceasta reactie a bulversat pe toata lumea. Theo, ncalitatea lui de decan de vrsta si membru fondator al corului, ancercat sa tempereze spiritele. S-a sfatuit cu Marc ntre patruochi. Apoi a venit si la noi sa ne ceara parerea - doar veneam totdintr-o tara ex-comunista, ca si estonienii. I-am spus fara jena sifara menajamente ca am exact aceeasi opinie ca ei si n-as puteasa cnt asa ceva. Macar de-ar fi o melodie mai frumoasa, catextul nu m-ar deranja. Problema a devenit grava. S-a convocat osedinta pe tema asta. Reprezentantii nostri au discutat cureprezentantii gazdelor. Seara ni s-a comunicat ca deciziafundatiei, la ntelegere cu organizatorii, este sa se cnte acelAtatrk song. Pentru gazde era extrem de importatnt. A-irefuza ar fi fost o decizie politica. Or, corul nostru este apolitic.Iar cine nu vrea sa cnte, e liber sa taca pe parcursul acelorminute.

    Cumplita - pentru noi - a fost reactia publicului n concerte.n momentul cnd, dupa zeci de ra-ri-ram si hei-aman-hei,s-a pronuntat numele parintelui iubit, lumea s-a ridicat si anceput sa ovationeze. Miliardarii din primele rnduri, acoperitide aur si tepeni ca niste cutii de conserve, bateau din palme nritm si scandau cu disperare A-ta-trk! Tr-ky-ie!. Ceausescupe-ce-re era exact acelasi lucru. Exact acelasi lucru. Amrenuntat sa cnt desi ncepusem. Vesticii erau foarte bine dispuside reactia publicului. Nu mai patisera asa ceva. Nu ntelegeau dece noi si estonienii ne-am ngalbenit. Din pacate, nu am reusit

  • sa-i lamurim. Mecanismul dictaturii, mpilarii, siluirii era cevastrain de cliseele lor mentale. Tot asa nu puteau pricepe de ce nuvenim cu ei la Swiss Hotel pretextnd ca piscina e prea scumpa,cnd biletul costa doar 13 marci germane.

    Ajunsi aici, ar fi momentul sa aruncam o privire pesterepublica Turcia, mostenitoare a mai multe opulente imperii careau strns, cndva, bogatiile lumii. n primul rnd, sintagma statlaic eu nu o pot pricepe. E ca o scoica pe care nu o pot deschidesa aflu ce-i nauntru. Vad prin ce se deosebeste un om laic de unom al bisericii, nsa nu pot pricepe un stat laic cnd acesta sedefineste ca democratic. Am vazut ce este o republica islamica -e cazul Iranului - si m-am lamurit cam ce ar fi statul religios. Darcare sa fie particularitatea asa-zisului stat laic fata de un altstat normal guvernat? Urmasii lui Atatrk nu au reusit sa malamureasca.

    n prezent Istanbulul este un oras european, pe drept cuvnt.Civilizatia occidentala este la ea acasa. Cartierul n care ne-aucazat era chiar unul dintre cele mai elegante. Ma simteam ca nFrankfurt, sau n Berlin... aproape nici o diferenta. Iar acest gradde civilizatie urbana nu se manifesta doar pe dinafara. n birouri,n locuri publice, n locuinte totul era O.K. Au si ei blocuri, darcum poate sa arate un hol de bloc! Ma gndesc cu regret caTimisoara, cu toata traditia ei central europeana, nu va ajunge laun astfel de standard de civilizatie nici n douazeci de ani. Sitotusi, de cinci ori pe zi vazduhul Istanbulului e sfsiat destrigatele muezinilor din sute de geamii, amplificate electronicastfel nct sa acopere zgomotul aglomeratei metropole. Turciise strng ca o armata disciplinata si si fac mataniile cu origurozitate masinala. Si atunci cum ramne cu statul laic? Elar fi ceva n analogie cu ceea ce la noi s-a numit omul nou.Tineretul Istanbulului priveste islamismul cu dispretul omuluinvatat fata de taranul analfabet. Am ncercat sa discutam desprereligia lor cu ctiva tineri intelectuali turci. i stnjenea

  • subiectul. Aveau aceeasi atitudine ca si a noastra pe vremeamaterialismului dialectic si istoric. Se eschivau. Parca am fi fostspioni, provocatori. Fusesera temeinic ndoctrinati ca religienseamna terorism, cu argumentele activistilor nostri dinperioada instaurarii dictaturii proletare. Nu ncercau sa vadamacar critic, daca nu obiectiv, ce ar fi bun si ce ar fi cu adevaratrau n religia parintilor lor. Ei au fost facuti atei si cu asta s-aeliminat problema. Dar pe planul constiintei situatia e la fel ca sipe plan geografic. Ce se afla la vedere, arata cum trebuie. nsadincolo de Istanbulul europenizat, Asia geme de ntuneric, desaracie, Asia crede n Allah si poarta hangerul la bru. Cu marefereala ni s-au soptit aceste lucruri. Pentru ca noi intentionam sapornim pe cont propriu ntr-un cuprinzator tur al Turciei, s-ocunoastem mai amanuntit. Atunci am fost sfatuiti sa nu neabatem de la traseele turistice bine stabilite, pentru a nu aveasurprize neplacute, Aveam sa vedem, la ctiva kilometri destatiunile luxoase de pe malul Mediteranei, oameni traind nconditiile evului mediu, hranindu-se cu turte de faina uscate lasoare, fierbnd-si ceaiul cu balega de camila, adapostindu-se nruine sau pur si simplu n corturi. Statul european, republicalaica sunt valabile n orasele de pe principalele cai decomunicatie si n zonele frecventate de turistii straini. n rest,Turcia nca traieste agonia marelui imperiu prabusit. De aceeapolitia si armata sunt att de temute si actioneaza att de brutal side compact. Statul laic este o utopie ca si victoria finala acomunismului. Iar reprimarea credintei este criminala simpotriva naturii chiar daca se ndeplineste la porunca unuidictator luminat ca Atatrk. Am ncercat sa-i linistim peprietenii nostri turci ca instinctul lor religios, nca neatins, nu eceva de care sa se rusineze si sa se chinuie sa-l ascunda doarpentru ca asa sunt instruiti la nvatamntul politic al lor.Le-am spus, din propria noastra experienta de persecutati dinacest punct de vedere, ca omul fara Dumnezeu e ca smochinul

  • fara soare. Toti suntem ngroziti de terorismul islamic. nsareligia, care poate lua forme aberante, nu se confunda cucredinta. Religia este doar un nvelis, un set de norme stabilitede oameni cu anume interese, n esenta politice. Pe cnd credintaeste trasatura noastra divina, fara de care am fi doar obiectenensufletite. Iar credinta nu se refera la un X sau la un Y, ci laUnul. Acela e creatorul. Si aici am facut propaganda crestina,speculnd frica lor educata fata de aspectul criminal alfundamentalismului. Daca Dumnezeu este Tatal, ce tata poatedori uciderea copiilor sai? O religie care se impune cu sabia nupoate fi adevarata; ea nu poate veni de la Dumnezeu. Dumnezeune-a dat viata; a ucide nseamna a anihila viata. Uciderea,indiferent de motiv, este actul contrar Creatiei, este gestulsuprem mpotriva lui Dumnezeu. Cuvinte grele pentru turci, carecred ca Mohamed este adevaratul profet si instrumentulconvertirii este sabia. Desigur, un muftiu ne-ar fi putut raspunde,nsa partenerii de discutie nu aveau nici cea mai superficialaeducatie religioasa. Ei stiau, conform traditiei, ca Iisus dinNazaret a hulit cnd a afirmat ca este fiul lui Dumnezeu. Turciil-ar accepta pe Issa ca profet ntruct a spus si lucruri adevarate,dar nu pot concepe sa-l vada pe Atotputernicul ntr-un fiu alomului, nascut din femeie. Atunci sa ocolim acest punct - le-ampropus - desi el este adevarul nostru esential, si sa analizam doarmesajul lui Iisus. Mesajul Lui se reduce la un singur cuvnt:iubire. Versurile lui Yunus, pe care le cntam, asta spun desiYunus a fost un musulman dintre cei mai importanti. Si dacaatunci, n acele timpuri ndepartate, islamul era att de aproape -ca filozofie - de crestinism si att de tolerant cu toate religiilealtor neamuri, cum de s-a putut ajunge la glorificarea crimei caact de credinta?

    Aici lucrurile se complica. Acei mistici superbi erau arabi.Turcii sunt doar un trib sarac si napastuit din Asia, care, mnatide nevoie si munciti de un complex colectiv de inferioritate, nu

  • au gasit alta solutie de supravietuire dect sa accentuezenvatatura profetului Mohamed n partea care le convenea. Simnati de acest complex si narmati cu aceasta ideologie auajuns sa supuna lumea prin sabie. Legile lor sunt clare. Adevarultrebuie adus la cunostinta tuturor popoarelor. Cei care i se opun,nu sunt vrednici sa-l primeasca. Deci li se va da cu forta, iardaca nici asa nu merge, vor fi eliminati. Dar oare crestiniicatolici nu au facut acelasi lucru n America, n Africa, ninsulele ndepartate? Ba chiar n Bizant, centrul lumii crestine!?

    La urma urmei, cu ce e mai buna o religie dect alta?Religia nu este dect o realitate de suprafata. Partea vizibila. Eanu este dect gestul spre Dumnezeu. Gestul lui Toma de a pipairana Mntuitorului. Credinta este altceva. Ea este realitateaprofunda. Ea nu se vede. Ea nu se face. Ea este, n mod absolut.Pentru ca religia nu-i dect un lucru al oamenilor; credinta este aDomnului, dupa cum cnta psalmistul ntr-un glas cu dervisul.Omul religios merge la templu n ziua rnduita, urmeazaprocedura rnduita tot de oameni, iar a doua zi si ucide frateleconform acestei rnduieli, creznd ca o face n numeleDomnului. Omul credincios nu vatama nimic din ce a creatDomnul. El iubeste lumea ntreaga ca pe un singur suflet. Sicunoaste, chiar fara a stii, ca toti sunt unul si Unul e n toti. Cumsa ridici mna asupra Lui? Credinciosul nu e obligatoriu crestin,sau obligatoriu musulman, sau obligatoriu budist, ori apartinndneaparat unei religii anume. El l are, simplu, pe Dumnezeunauntru. Prin aceasta el este fiu al lui Dumnezeu. Dar numai unsingur profet, din cti cunoastem, a afirmat raspicat acest lucrusi l-a sustinut pna la capat: Iisus din Nazaret. De aceeaconsideram noi ca el este Cristosul. De fapt, Adevarul estepretutindeni si oricine se poate apropia de El. Multi au facut-o,chiar fara a cunoaste Crucea. Credinta lor i-a mntuit, iar nucutare doctrina religioasa.

    Ei, daca practica ar fi asa usoara ca teoria! Politicosi,

  • amfitrionii nostri ne lasau sa debitam. Dupa attea secole de taiatcapete, e greu sa deprinzi altceva. Ateismul pe care dorea sa-limprime n ei Atatrk e monstruos si mpotriva firii, dar el avazut ca ar fi singura solutie pentru a-i spala de sngele deminile istoriei lor.

    Dirijoarea era cea mai deschisa la dialog pe aceasta tema.Ne-a povestit ca familia ei a emigrat din Bulgaria, ca urmare apersecutiilor nationale si religioase. Ea este o musulmanaconvinsa. Dar nu merge la geamie sa se roage si nu duce o viatareligioasa practica. Religia ei este doar o conceptie de ordinintim. Auzeam n fiecare zi muezinul, de la masa, lucru care nuo emotiona n nici un fel. Era, s-ar putea zice, o musulmanateoretica. Tinea la statul ei social care o obliga sa afisezeateismul politicii statului. Si iar m-am gndit ca la noi fusese lafel sub dictatura. Ne-a spus ca e stnjenita de faptul ca turcii suntnca sub tutela culturii arabe si asta se vede cel mai bine nbiserica, unde limba de cult e araba. Se considera umilita nnumele ntregului popor turc. Subiectul o irita vizibil; se revoltaexploziv, fiind o temperamentala. n contrast cu dragalasa eifiica, o adolescenta rationala si atee, produs tipic al educatieimoderne. Nu stia ca n Romnia se slujeste n limba nationala sia fost surprinsa si bucuroasa ca nu mai folosim slavona. I-amspus ca nici n biserica catolica nu se mai foloseste latina desiavem catolici de attea limbi. Apoi i-am povestit cum m-amcasatorit eu, ortodox, cu o catolica. Si i-am demonstrat ct desuperficial si cusut cu ata alba e conflictul interconfesional lanoi. Bisericile au interese lumesti chiar si n lumea crestina - bachiar mai mult dect n cea musulmana -, nsa oamenii au suflet,unii au chiar si minte, deci si dau seama de unde vine raul.Toleranta religioasa si nationala din Banatul nostru i se pareaincredibila dupa experienta perioadei bulgaresti a copilariei. Celmai important lucru a fost sa ne punem de acord ca toleranta,orict de imperfecta, este o solutie mult mai buna dect ateismul

  • general. Iar deasupra tolerantei s-ar afla iubirea neconditionata,acel concept la care doar putini alesi au ajuns, desi au trecutdoua mii de ani aproape de cnd marele nvatator a indicat Caleaspre ea, astfel nct sa o vada si orbii.

    O splendida ilustrare a acestei concluzii aveam sa o traiescdupa o saptamna, la Antalya. Hoinaream prin oras, lesinati, pe40 C desi fuseseram avertizati sa nu iesim din hotel ca e preacald pentru noi. Dar doream sa vedem si sa aflam ct mai multe.Umblnd fara harta si fara tinta, am nimerit n cartierul mizerabilunde locuieste saracimea. Case de lemn constnd dintr-o singurancapere, cu perdele n loc de usi, ca sa nu intre mustele, n carenu se afla dect un fel covoare, perne si niste lavite joase pelnga pereti. ntr-un colt, o momie mbrobodita pna peste ochifierbe ceaiul sau mncarea, pruncii se tavalesc prin jur sau prinpraful din fata pragului, fara sa-i deranjeze pe barbati, care zacpe jos ct e ziua de lunga, n semintunericul odaii fara geamuri.Beau ceai, fumeaza, joaca zaruri, clevetesc ori doar se odihnescde atta transpirat. Daca unul vine ntr-o zi cu un ban acasa, nziua aceea e bogat, face chef. Daca nu e post. Cum traiesc nrestul zilelor, din ce, nu stiu. Au, totusi, gaini, capre. La muncanu-i mna nimeni. E prea cald. Copii fac unul dupa altul, ca asavrea Allah. Ce mannca? Allah stie. Mor? Asa a fost sa fie.Asta-i lumea de cnd e ea lume. Nimic nu se poate schimba. Ladoar ctiva metri se nalta hoteluri superbe, cu aer conditionat,instalatii satelit, marea e brazdata de iahturi somptuoase si desalupe rapide, dar astea nu-i ating, toate astea pentru ei nu exista.Sunt vedenii, accidente, pareri, ispite.

    Treceam printre cocioabe toropit de caldura, cu impresia caasa ceva nu poate fi adevarat, ca am adormit si visez lnga osoba ncinsa. Aveam sentimentul ca am iesit din timp, ca peacest tarm nu se ntmpla rasarituri si apusuri, anotimpuri, doaracest potop de lumina sta si va sta pe strazi si pe case pentrutotdeauna. Eu nsumi ma miscam foarte lent, cumva atemporal,

  • nu paseam ci ma scurgeam ca o ceara la vale, complet anesteziatde caldura, de mirosul de smochin ncins, de trandafir, de ceai,de toate parfumurile Asiei topite laolalta n acest aer cleios careintra nu pe nari ci prin toti porii dilatati. Am urmat ca hipnotizatsunetul unui ney, pn m-am trezit nauntrul uneia dintre aceleascunzatori care nici nu se puteau numi case. Aici era mairacoare, nu ma batea soarele n cap. Gazda mi-a oferit un loc sama asez si abia atunci am realizat obraznicia de a patrunde acoloneinvitat. Nevasta-mea era si ea stnjenita, nsa nauntru maierau doua femei tinere, nvelite n traditionalul cearsaf si citinddintr-o carte. Pe masura ce ma adunam, priveam n jur. Peretiierau acoperiti cu citate, fie pe foi, fie scrise direct pe tencuialaalba. Fiind scrise n turca si n araba, nu le puteam ntelege, darsub ele se distingeau nume ca Omar Kayam, Saadi, Hafez si altiipe care nu-i cunosteam. Erau dovezi ale gustului gazdei pentruce a avut mai frumos si mai bun gndirea si simtirea islamica.Pejos se gaseau cutii si lazi cu tot felul de mici obiecte vndute decomerciantii de suveniruri, dar aceste obiecte prezentau oparticularitate ciudata: erau rupte, sparte, incomplete; rebuturisau resturi de suveniruri. Apoi cantitati mari de scoici, melci,goange uscate si alte vietati ale Mediteranei. Iar n colturi:mormane de carti. Muzica aceea absolut naucitoare se degajadintr-un casetofon vechi, hrbuit. Alaturi, mi zmbea din toatainima un barbat tuciuriu, mustacios, slinos, stirb, urt ca un duhrau. nsa dincolo de urtenia lui teribila, o caldura duioasa vibradatatoare de liniste, de pace, de bucurie. Atta iubire nu serevarsa din toti turcii pe care-i ntlnisem pna acum, luati la unloc. Nu vorbea englezeste si nici o alta limba cunoscuta mie.Cteva cuvinte turcesti am nvatat si eu si Mariana, nsainsuficiente pentru a lega o conversatie. n mod ciudat, cu omulacela ne ntelegeam perfect. Am nteles ca ne invita sa neconformam imboldurilor noastre naturale fara nici o retinere.M-am ndreptat spre o cutie cu cochilii caci mi plac si nu mai

  • vazusem attea la un loc. Am gasit un melc care parca mi s-alipit de palma cnd l-am cuprins. Melcul acela avea sa-mi spunaceva. L-am ascultat. Si iar timpul a ncetat n jur. Am vazut doar,ca prin ceata, mna turcului care o nchidea pe a mea n jurulcochiliei aceleia, de parca ar fi consimtit la o unire tainica ntremine si vietatea marina. Am realizat ca mi-a daruit-o. Mi-amrevenit ca dintr-un vis si am nceput sa discutam. Ficare pelimba lui. Am aflat ca e poet, cartea pe care o citeau fetele escrisa de el, casa lui e un fel de club al fanilor, un fel debiblioteca unde oricine poate intra sa citeasca versurile lui ori alemarilor poeti ai Orientului, pe care el i admira si se straduiestesa-i continue. Rasfoindu-i cartea, ne-am ntlnit cu multe dincuvintele oratoriului lui Saygun. Nu era pagina pe care sa nuntlnesti iubire, sau prietenie, sau splendoare divina. I-ampovestit ca si eu sunt scriitor, ca am aceleasi gusturi poetice signdesc la fel. Ce nu aveam eu era acea caldura a iubirii carenvaluia acel om permanent, chiar cnd si ngaduia sa facasmecher cu ochiul catre cele doua cititoare naucite. La urmaurmei si acelea erau lucrarea Creatorului. Care a facut aceastalume frumoasa si placuta sufletului si trupului omului, ctavreme omul mai stie sa se bucure de tot ce-i n jur. Pacatul aparedoar cnd aceasta bucurie e ciuntita. Atuci se naste vina. Ladrept vorbind, pacatul vine dupa ea, ca o consecinta, si nuinvers, cum crede toata lumea. Omul vorbea ca un sfnt, ca unFericit. I-a daruit Marianei o bratara din fire de piele si pietricelecolorate. Am stiut, desi nu ne-a zis, ca nu-i un obiect neutru, ciunul impregnat cu energii benefice, ceea ce numim n modtrivial talisman. Am simtit nevoia sa-i ofer si eu ceva. Am dusmna la buzunar. Atunci a facut singura greseala: A crezut cavreau sa-i platesc si a protestat oprindu-mi mna din gestulnceput. Pna la urma l-am lamurit ca nu asa am gndit, ci vreausa-i las o amintire. Am vazut ca avea un panou de catifea pe careprinsese cu ace fotografiile celor dragi, imortalizarea unor

  • momente importante din viata, citate la care tinea n moddeosebit. Am vrut sa-i las o poza sau un mesaj, ceva care sapoata sta pe acel panou. Atunci m-a uimit iar. Mi-a spus ca,pentru el, o bucatica din inima mea este deja acolo si a facutgestul de a o prinde cu un ac imaginar. n plan nevazut, tot cespunea era real. Nu numai vorbele, ci si minile lui manevraudeopotriva informatii simbolice si energii efective. Am scos,totusi, o agenda n care aveam acte si alte lucruri marunte,printre care o iconita de care nu ma desparteam niciodata,primita de la o mnastire din Vlcea. Era un obiect sfintit carencepuse sa faca parte din mine dar altceva nu aveam sa-i ofer.Problema grea era ca ma aflam n fata unui mahomedan, care orespecta pe Miriam aproape ca pe o sfnta, nsa nu-i acceptacalitatea de Mama a lui Dumnezeu. Am nceput sa-i explic cadesi l numim n moduri diferite, Dumnezeu e unic si n Elcredem amndoi. Stiu ca ei nu sunt de acord cu reprezentarifigurative ale Divinitatii, dar pentru crestini... etc, etc. Pna cndomul m-a ntrerupt, cu multa delicatete, si m-a lamurit ca nu ecazul sa-i explic nimic. ntelege darul meu si e foarte fericit sa-lprimeasca. A pus icoana Fecioarei acolo unde mai nainteagatase inima mea si a privit-o cu dragoste si smerenie. Eum-am simtit cumva contrariat. Oare sa fie locul acelei imaginiaici, ntre pagni? Oare nu vrajmasul m-a pacalit si m-andemnat sa fac un asemenea dar? Apoi mi-am amintit ca peacest loc mai stralucesc nca urmele pasilor sfintilor apostoliPetru si Pavel si zice-se ca ar fi ajuns chiar Fecioara n carne sioase spre sfrstul vietii Sale pamntesti. Oare, de la asezareaislamului, o mai fi vreo icoana crestina n acest centru de primrang al raspndirii nvataturii lui Iisus? Ba nu, bine am procedat.Faptul ca musulmanul a acceptat sa expuna n casa lui, la vedere,icoana noastra, mi s-a relevat ca o victorie a spiritului asupraratiunii corupte si a materiei robite de vrajmasul ntunecat.M-am simtit, la urma, mprospatat, mpacat, mbogatit. Deci am

  • strns mna acelui frate si ne-am vazut mai departe de vizitareaAntalyei. cu genunchii tremurnd de emotie. Am realizat, nsfrsit, ca noi am vorbit pe limba noastra si el pe a lui. Atuncicine a tradus? Oare s-a manifestat acolo n noi, ca si altadata,harul apostolic al comunicarii n limbi?

    Vom readuce vorba despre Antalya; acum sa ne ntoarcemla repetitiile de la Isik Lisesi. Ritmul era istovitor. Ziua demunca ncepea cu o sedinta de voice opening. Nu era preaplacut sa faci aplecari, torsiuni, salturi cu micul dejun copiosnca n gusa, asadar am cam tras chiulul n primele zile. Pnacnd am constatat ca doar noi, romnii si estonienii nesustrageam de la aceasta parte a programului. Adicareprezentantii fostelor tari comuniste. Ca sa nu gndeasca sivesticii astfel, ne-am calcat pe comoditate si am intrat n rnd.Estonienii - nu! Ei erau nenduplecati. De fapt, dupa cantitatilede vodca pe care le consumau n fiecare noapte, era de mirare caprindeau prima repetitie a zilei. Ceea ce am respectat la ei a fostcalmul si linistea din camera lor, jovialitatea si politetea de lacare nu abdicau chiar cnd abia se mai tineau pe picioare. Nui-am auzit strignd, vorbind urt, rznd prea tare. Clatinndu-sete invitau sa bei cu ei, iar daca-i refuzai nu era nici o suparare.Nimeni nu a avut nici cea mai mica neplacere din cauzaebrietatii lor. Iar cnd cntau, chiar nu le mai puteai reprosanimic. Basii erau impresionanti prin plinatatea sunetului siadncimea registrului. Ne-au nvatat, desi pentru artistii liriciastea sunt secrete profesionale, tehnicile lor de coborre a vocii.

    ncalzirea cuprindea att exercitii obisnuite unei sedinte decanto, ct si tehnici complexe de sugestie si autosugestie nvederea realizarii omogenitatii grupului. Procedurile deomogenizare ncepeau cu transmiterea roata a unui mesaj printot grupul, asezat n cerc. Apoi se trecea la comunicarea peperechi. M-am trezit pereche cu Stefan, un neamt tipic, stabilitn Elvetia. Despre Stefan se spuneau lucruri cam ciudate. Se stia

  • ca se drogheaza, ca are pasiuni bizare, ca e rece, ca nu areprieteni, ca nu comunica. Nu-si explica nimeni ce l tine n Vox.E adevarat ca avea o voce buna; nsa nu avea spirit de gasca,lucru indispensabil. Mari, finlandeza care conducea openingul,ne-a relaxat profund apoi ne-a pus sa executam pur si simplutehnici de E.S.P. Stefan se afla cu spatele la mine. Am vazutmprejurul lui platosa groasa care i obtura capacitatea de adarui; apoi norul vscos care-l tinea rece; apoi toate acele petebizare... Mngindu-l cu minile fizice si raschetndu-l totodatacu instrumentele subtile corespunzatoare, am smuls de pe elacele mizerii. ntre timp m-am rugat intens pentru vindecareaacestei fiinte care merita, ca oricare alta, sa se poata mntui, saajunga la ntelegerea adevarului. Dupa cteva minute de efortconcentrat am simtit ca el ncepe, ncearca sa faca acelasi lucrupentru mine. Nu stiu cte perechi au reusit sa realizeze aceasta.Dar stiu ca, de atunci, Stefan s-a lipit de mine, a devenitperechea mea sufleteasca din acea adunare. Comunicareaverbala cu el a mers tot asa greu ca si nainte, nsa l simteam sistiam ca si el ma simte la fel de aproape. La sfrsit, dupancheierea turneului, despartirea de el avea sa fie cea mai grea.mbratisarea acelui neamt rece si dur ca un vrf al Alpilor, m-astrivit. Fizic si afectiv.

    Deci ne aflam n sala cincizeci de insi adunati din vreodouazeci de state europene. Efectivul total al formatiei VoxEuropae trece acum de doua sute de membri. Totul a nceput niarna lui 1982, cnd ctiva tineri germani si scandinavi, aflati nAustria la schiat, au ncercat sa cnte mpreuna cntece deCraciun. Dirijorul Fritz ter Wey, tnar si el, aflat pe aproape, anchegat grupul si i-a venit ideea de a nfiinta un cor alcatuit dincetateni ai statelor Uniunii Europene. Fiecare membru fondatorsi-a chemat, din anul urmator, prieteni cu calitati vocale; apoi aufost invitati prieteni ai prietenilor pna s-a ivit necesitatea unormasuri organizatorice, ansamblul fiind destul de mare. Asa a luat

  • nastere Fundatia Vox Europae cu sediul la Leiden, orasul natalal lui Rembrandt si al lui Marc, actualul presedinte. S-au atrassponzori, s-a stabilit un regulament de functionare, atributiunileadministrative nu au fost ncredintate unor profesionisti dinafara, ci totul e realizat de membrii corului. Si treaba mergeperfect desi cotizatiile se achita n toate valutele europene si,uneori, se ivesc probleme bancare. Calitatea de membru sedobndeste n urma unui test de aptitudini si cunostintemuzicale. Exista un consiliu director ales prin vot, care nu esteremunerat, ba chiar are datoria sa compenseze eventualelesincope financiare. La acest capitol apar, uneori, suparari, nsanimeni nu a ridicat vreodata tonul la cineva. Atmosfera de grupeste ceva ce numai aici, n Vox, se poate ntlni. Toti ne spunempe numele mic. Totusi fiecare respecta pe fiecare, nu ne tragemde sireturi. Bine-nteles ca s-au stabilit si strnse priteniipersonale, s-au ncheiat chiar casatorii internationale, darcamaraderia universala primeaza neexistnd ceea ce se cheama,n alte colective, bisericute. Dificultatile, problemele suntrezolvate, daca e cazul, prin efort comun. Sinceritatea si spiritulde ntr-ajutorare sunt legi aici. Aproape ca nu exista piedica denenvins, suparare peste care sa nu se treaca. Deseori m-amgndit ca acest grup ar fi un fel de confrerie de supraoameni, osocietate apartinnd unui stadiu viitor al omenirii; un model decum ar trebui sa functioneze societatea umana pentru ca aceastalume sa nu mai fie o vale a plngerii. Pare ciudat ca unii dintreacesti adevarati frati, rentorsi pe la casele lor, la locurile lor demunca - deci n afara de Vox - sunt oameni obisnuiti,manifestnd toate slabiciunile si defectele omenesti. Prin cemiracol, atunci, fiecare ntrunire a corului i transfigureaza petoti conform unui statut ontologic mult mai nalt?

    Din numarul total, doar un nucleu de vreo cincizeci seaduna n fiecare vara undeva n Europa. Rnd pe rnd, tarile dinnord sau sud, din vest sau (mai recent) est ne sunt gazde. Un

  • meeting dureaza cam doua saptamni. n prima, se pune lapunct repertoriul acelei veri. Timpul fiind scurt, concentrarea emaxima si eficienta, uluitoare. Exercitiile de dimineata, calitatileexceptionale ale dirijorului fac ca n acele cteva zile sa seajunga la definitivarea unui program de doua ore, interpretat lacote artistice proprii ansamblurilor profesioniste. Caseteleimprimate stau marturie. n a doua saptamna au loc concerte norasele mai nsemnate ale tarii organizatoare. Prin astfel deforma de turneu membrii formatiei au ocazia sa ia contact curealitatile locului, sa cunoasca tot mai mult din aceasta marepatrie comuna care se numeste Europa. Schimbul de informatieprilejuit de deplasarea corului este nepretuit ca mijloc decunoastere reciproca, de ntelegere a celuilalt. Am spus formade turneu caci nu e vorba doar de o deplasare n spatiu de la unconcert la altul. Fiecare loc e cercetat cu curiozitate, programulturistic bogat bazndu-se pe interesul cultural. Nu sunt doarvizionate peisaje si strnsi de mna bastinasi. Au loc schimburiculturale, corul fiind cnd protagonist, cnd spectator lamanifestarile organizate n reciprocitate de catre gazde, tocmaicu scopul de a-si defini culoarea lor n mozaicul european.

    n structura unui concert al Voxului se disting trei parti: ocolectie de piese diverse din creatia compozitorilor consacrati,condusa de dirijorul permanent al corului; un program consistentsub bagheta unui dirijor din tara gazda, alcatuit din operaconationalilor sai, n limba tarii; o parte speciala n cadrul careiamici formatii alcatuite din reprezentantii cte unei regiunieuropene ofera publicului cele mai frumoase cntece ale zoneide unde vin. Tinnd cont de faptul ca n scena fiecare interpretse prezinta n costumul popular specific provinciei natale, parcaaceasta sectiune e cea mai atractiva si mai gustata de publicul deoriunde. Misiunea de ambasada culturala e pusa aici cu cea maiplacuta eficienta n slujba ideii de integrare europeana. Aici esteschitat simbolic acel teritoriu fara bariere, fara gratii, fara vize,

  • unde fiecare cunoaste, ntelege si respecta pe fiecare. Deoareceorice problema particulara are implicatii globale si rezolvariletrebuie sa vina din colaborare. O idee nu e, de cele mai multeori, suficienta. Sunt necesare mai multe pentru a se contura ceamai buna solutie. Pentru a aparea mai multe idei, sunt necesaremai multe capete. Gnditoare. Care sa nu judece la fel. Acesta emesajul pentru cei care, n loc sa priceapa ca unirea face putere,obiecteaza cu teoria pierderii identitatii.

    n societatea Vox Europae colaborarea e perfecta ca ntr-ocomunitate utopica, nsa fiecare este el nsusi ntruct altfel,orice proiect de acest tip esueaza. Istoria ne-a nvatat deja cauniformizarea, nivelarea, nregimentarea duc n mod necesar laaneantizarea sistemului. Moartea termica a universului. Cum demai sunt unii care nu nteleg asta? Dar sa nu facem politica, nueste n spiritul Voxului. Daca initial intentia era sa se reprezintedoar Comunitatea Economica Europeana, dupa 1989 au nceputsa fie solicitate voci din fostele state comuniste. Intrarile nu s-aufacut deodata pentru a nu strica omogenitatea. Criteriul cel maifair-play s-a considerat a fi cel geografic, adica de la vest la est -ultimii sositi fiind bulgarii. Evident, largirea spre rasarit nasteprobleme si aici. Cotizatia anuala, taxele de participare,cheltuielile curente nu sunt la ndemna noilor veniti. Solutia afost sa se esaloneze contributiile banesti pe etaje de venitnational. Asta nseamna, desigur, stratificarea grupului decistricarea omogenitatii, chiar daca drepturile sunt aceleasi. Cndn program e stabilita vizitarea unui muzeu la care biletul deintrare costa ceva dolari, iar romnii se desprind din grup sub unpretext oarecare, nu e bine; se afecteaza nsusi spiritul de echipa.De asemenea, cnd toata lumea se destinde, dupa un concert,ntr-un local de noapte unde se lasa salariul pe o luna al unuiprofesor din Romnia, respectivul profesor pe unde sa scoatacamasa? S-a luat masura ca toate activitatile de ansamblu, chiarcele de recreere, sa se programeze riguros, n functie de

  • posibilitatea efectuarii platilor n prealabil, de catre sponzori saudin bugetul fundatiei. E o solutie buna, nimeni nu trebuie sabage mna n buzunar ct ne gasim mpreuna. Dar ntr-o seara,dupa repetitie, doua suedeze ti bat la usa si ti propun sa mergicu ele la un bar din apropiere ntruct te vad prima oara la unVox meeting si vor sa stie cine esti si ce fel de oameni traiesc ntara de unde vii. Cum sa le explici ca nu-ti poti permite sa leplatesti nici o apa minerala? Ele stiu care-i problema si teasigura ca esti invitatul lor... lucru care te umileste orictadiplomatie ar pune ele la bataie. Trebuie sa-ti calci pe inima si sarecunosti: astia suntem, atta putem. No problem - ti seraspunde. Se cunoaste nivelul de trai din Romnia. Dar asta nutrebuie sa fie un motiv de separare, de excludere ori demarginalizare. Echipa europeana ar fi incompleta fara noi, iarmembrii ei trebuie sa aibe acelasi statut. Din punct de vederecalitativ. Iar n ce priveste cantitatea, acolo se pot opera retusari,compensatii. Este ca la fotbal - mi se explica -, toti ceiunsprezece jucatori sunt necesari. Fiecare vine cu contributia saspecifica. Deci fiecare are particularitatile sale, care fac casalariile sa difere. Din punctul lor de vedere, salariul platitromnilor sau ungurilor e mai mare desi contributia lor nu e maimare dect a celorlalti. nsa acestea sunt necesitatile noastre siacest pret trebuie platit pentru a avea echipa ntreaga.Sentimentul de jena ramne, totusi, n sfera contactelorpersonale, cnd constati ca esti invitat ba de unul, ba de altul,parca prin rotatie, la o cafea sau un ceai, de parca s-ar fi vorbitntre ei. Iar n Istanbul oferta e enorma. Tentatia, uriasa.

    Dupa trei zile de repetitii intensive, eu am concluzionat caam aderat la Vox din greseala. Nu sunt apt. Nevasta-mea, caprofesoara de muzica, n-are dect sa prinda radacini aici,cntatul e meseria ei. Eu, nsa, am sa consider experienta astadrept o ncercare nereusita. Nu credeam ca a cnta n corpresupune un asemenea efort. Desi turcii ne supraalimentau si ne

  • asigurasera tot confortul, gtlejul meu nu facea fata. Am hotartsa nu mai particip la repetitii. Am fost luat urgent la depanatde Brigitta, o belgianca superba, descinznd dintr-o vechefamilie nobila flamanda si de Hanna, tiroleza foarte blonda sifoarte alba domiciliata n nordul Italiei, logodnica taciuniuluiHseyin cu care facea un cuplu ca ziua cu noaptea. M-auconsolat, m-au dadacit, mi-au dat prajiturele si ceai cu miere,nsa m-au avertizat ca n anii precedenti repetitiile fusesera simai dure. E timp putin de repetat si trebuie sa ne mobilizamexemplar, nu sa ne vaicarim si sa abandonam. Mai multexercitiu pe parcursul anului, mai mult studiu vor rezolva ntimp aceasta situatie explicabila pentru un debutant. Dar,surpriza! Aproape toata lumea era n aceeasi stare. Aproape totierau epuizati, aerul umed si nabusitor al Istanbulului i rapusese.Ca atare, s-a schimbat programul. Dirijorii au priceput ca avemnevoie de o pauza si, dupa ce trei zile nu iesisem din cladirealiceului, de pe terasa caruia admiram doar seara trziu Bosforulsi primul pod catre Asia, n ziua a patra am pornit ntr-un tur alIstanbulului. Sa fiu sincer, aceasta a fost ziua pentru care ameritat sa batem atta drum. Fabulosul Stambul!

    Ce simplu trebuie sa fie pentru un ignorant sa debarce nportul dintre doua continente. Dar cnd te duci acolo stiind ce teasteapta... Focarul civilizatiei Europei orientale nu-i dect untrg mai mare pentru foarte multi compatrioti. Fie aici, fie nSerbia, fie n Ungaria bisnitarul romn ajunge dupa o noapte decalatorie puturoasa, ntr-un autobuz ntesat si mbcsit. El tragela cel mai prapadit hotel de pe cea mai murdara strada din celmai mizerabil cartier, unde nu se poate odihni apoi iese cunoaptea-n cap sa lupte pentru a scoate profit dintr-o marfa decalitate proasta, treaba n care trebuie sa fie mai cine dect toatapleava Asiei, toata tiganimea Yugoslaviei, toata mojicimearusofona. Permanent terorizat de mafiile locului, umilit deautoritati, jecmanit de vamesi sau chiar tlharit la drumul mare,

  • expus la accidente deci n permanenta stare de alerta, cum sa-sipoata un astfel de om sa-si bucure ochiul, sa-si delecteze mintea,sa-si rafineze spiritul ntre comori cu care el nu vine n contactchiar daca se freaca de ele toata viata - nu zilnic, dar macar odata pe saptamna? ntr-o privinta, acest specimen este deinvidiat: el nu are complexe. Pentru el lumea e mica si nimicnu-l poate bulversa; totul se poate cuantifica si ce nu curge aici,pica dincolo. Valoarea unui lucru rezulta din cantitatea dematerial si numarul de ore lucrate, fie ca-i vorba de o rigola, fiede a opta minune a lumii. Astfel de oameni trec zilnic graniteleRomniei. n numar mare. Pentru neamurile din jurul nostru,acestia sunt romnii. Am stiut mereu despre turci ca suntprimitivi, salbatici, cu apucaturi periculoase, ca Istanbulul e uncuib al coruptiei si al perversitatii. Asa o fi fost cndva. Acum,nsa, ncep sa pricep de ce turcii ne considera pe noi lumea atreia, desi suntem mai europeni dect ei, si ne privesc de lanaltimea stapnului de sclavi. Tot ce cunosc ei despre romnieste jegul apocaliptic de la Balkan Pazar, unde sosec autobuzele,sau de pe platoul de la Bayazit, unde se desfasoara efectivcomertul. Mediile interesate au construit cliseul potrivit caruia,daca romnii n-ar avea acest debuseu, ar muri de foame. Cumramne atunci cu compatriotii nostri care au salarii bunicele, darsi petrec week-endul prin pietele de dincolo de frontiere pentrua-si dota casele cu gresie italiana sau cu instalatii electronicejaponeze sau cu mobilier stil?! Nu disperarea, nici mizeria nu-imna, ci pofta de cstig nelimitat. Sarmanii!

    Dupa ce calatorisem spre Istanbul n conditiile pe carele-am prezentat mai nainte, iata ca pornim n turul orasuluintr-un autocar cu covor pe jos, fotolii de catifea, curat si aranjatca o casa unde se asteapta musafiri deosebiti. Ghidul arata cascos din cutie, nu-i brunet si vorbeste patru limbi n afara deturca materna. Exprimarea lui e corecta, eleganta, nu-si permitefamiliarisme sau licente cu clientii, chiar daca stie ca sunt artisti.

  • Totusi, nu e rigid nici ntepat. Glumeste chiar n timp ce numara.Ne expune pe scurt istoricul orasului. Zice ca numele Cornuluide Aur vine de la luciul ce se asterne pe fata apei la ceasulapusului. Eu stiam ca vine de la comorile negustorilor armeni sigenovezi, locuitori ai cartierelor de pe maluri. Se zice ca acestia,oameni avnd comertul n snge, strngeau averi uriase, pe carele ngropau n preajma casei, nendraznind sa le investeasca orisa le cheltuie deoarece stapnirea otomana fiind cu ochii pe ei,le-ar fi confiscat totul.

    Ne-am ndreptat direct spre piata Sultan Ahmet, centrulturistic al orasului. Pentru a-l nauci pe vizitator chiar de lanceput, palatul Topkapi este primul obiectiv de pe lista oricaruighid. Desi am ajuns cu o ora naintea deschiderii, platforma dinfata portii Bab-i-Salaam era ntesata de lume. Grupuri dechinezi, americani, africani sau chiar australieni se tineau deghidul local ca puii dupa closca, ntr-o nghesuiala de concertrock sau meci cu miza. Abia dupa doua ore am patruns dincolode zidul de incinta. Verificati corporal, cautati n bagaje, obligatisa respectam un anume traseu si orar prin palat, vesticiivociferau si nu ntelegeau sa se conformeze, ceea ce sporeavacarmul si nvalmaseala. Grupurile se cam destramau siamestecau n atari conditii, regruparile si apelurile pe aleilepalatului dnd o nota militareasca distractiei. Vazusem ncopilarie filmul cu furtul vestitului hanger de aur. Stiam ca aicisunt expuse comorile celui mai bogat imperiu eurasiatic,inclusiv diamantul Cuiller, tronul sahului Nadir si o gramadade alte giuvaericale legendare.

    Turul obiectivului ncepe, surprinzator, cu bucatariile. Ouriasa aripa a palatului destinata doar burtii! Una mie doua sutede bucatari trebaluiau aici. nseamna ca se gatea ct pentru unoras ntreg. Si chiar s-o fi mncat cndva din tonele de vase deportelan, de argint, de sticla daruite de vasali sau prieteni aisultanului din toate colturile lumii? Primele sali contin attea

  • minunatii nct, dupa putin timp, intri ntr-o stare de incapacitatesenzitiva, treci anesteziat, blazat pe lng orice. S-ar spune caapare o reactie de aparare la contactul cu frumosul, cauzata desuprasolicitarea mecanismului admiratiei. Asa se explica vitezacu care se parcurg ultimele ncaperi, ocolirea vitrinelor preaaglomerate, Abia iesind de acolo n parcul cu smochini uriasi,trandafiri si alte plante necunoscute omul si revine n simtiri si-imultumeste lui Dumnezeu ca pe fata pamntului mai sunt sipomi si flori si ierburi, nu doar blide, strachini si pahare.

    Dupa cteva minute de nedescris, n care umbra copacilorseculari te umple de bucurie, urmeaza vizitarea haremului adicaa aripii palatului rezervata n exclusivitate familiei domnitoare.Prost aleasa cronologia aceasta a traseului. De ce? ncaperilesunt minunat decorate si luminate daca sunt destinate sultanuluisi beizadelelor. nsa spatiile n care si treceau viata femeile, sutede detinute din toate partile Europei, Asiei si Africii, inspiraoroare. Pazite de eunuci narmati, nghesuite mai rau dectocupantii unui camin de nefamilisti, cu odai fara ferestre - pentrua nu fi tinta a nici unei priviri -, mnate ca vitele de catre sultanamama si victime sigure ale favoritelor tematoare de a-si pierdepozitiile, ori ale minciunilor oricarei slugi intrigante, cele maifrumoase fete din lume putrezeau de vii n ntunericul celorctiva metri patrati de odai unde erau depozitate pe viata ntreziduri nalte si sinistre dincolo de care abia se zareste o bucatade cer. Gratii, lanturi, usi de fier, paznici narmati pna-n dinti,orificii ascunse pentru spionare si supraveghere. Singuratate sifrica. Asta am simtit pna n maduva oaselor parcurgnd acelecoridoare nguste unde lumina soarelui n-a patruns niciodata.Singuratatea si frica s-au depus pe pereti, pe podele, auimpregnat definitiv aerul, au creat o aura imposibil de anihilat.Caci am simtit iar nevoia sa ma rog n acel spatiu malefic, samai usurez un pic din povara acelor trecute vremi de pagnism -nu de pagnismul religios vorbesc acum, ci de pagnismul n

  • sine al vremilor, al oamenilor - nsa toata iubirea si compasiuneaunui suflet orict de curat si de puternic nu poate fi acolo maimult dect o luminita plpind n ntuneric. Scris este ca luminava straluci n ntuneric si ntunericul nu o va putea nvinge... darde cta lumina va fi nevoie pentru ca ntuneric sa nu mai fie?Am vazut femei si copii iesind de acolo palizi, bolnavi,intoxicati. Se asezau pe iarba tremurnd terminati sau cautautoaleta sa vomite. Ghidul explica mai departe ca, din armata denenorocite, mama sultanului - cea mai puternica persoana dinimperiu - alegea, n functie de criteriile ei, un grup dedouasprezece destinate nsamntarii. Acelea erau mbaiate,parfumate, bine hranite, frumos mpodobite. Pe celelalte,sultanul nici nu le stia. Avea el destule alte treburi pe cap. ntreacestea douasprezece ncepea o lupta pe viata si pe moartepentru a produce pe viitorul sultan. Fiecare dintre ele ar fi fost nstare de orice pentru a fi pe placul eventualei soacre si a-i fi creatun avantaj spre a urca mai grabnic n cel mai pretios pat alimperiului. De buna seama, un spermatozoid al sultanului erabiletul nemuririi pentru oricare dintre aceste disperate. nsa decele mai multe ori, a fi printre campioane devenea echivalent cucondamnarea la moarte ntruct invidia celor ramase pe dinafaraducea frecvent la omoruri platite, repede musamalizate, iar aceeadintre nvingatoare care purcedea grea trebuia imediat lichidatade rivalele coalizate. Caci daca ar fi nascut baiat, ar fi devenitmai mare peste toate celelalte, viitoare conducatoare aimperiului. E de mirare ca se mai nasteau printi la Topkapi, cuattea comploturi femeiesti. Dar pericolul nu se sfrsea nici dupanasterea eventualului mostenitor caci acela ar fi trebuit eliminatn folosul altuia. Asta se stia. De aceea, pentru a-si asiguraprogenitura, sultanul smulgea copilul de frageda vrsta dinbratele mamei si l ncredinta unei paze strasnice. Sa ncercam sane imaginam soarta acestor nenorocite si n cazul cnd umbralui Allah pe pamnt prefera sa-si satisfaca poftele trupesti cu

  • baieti. Adica numai cu baieti. Cazuri din acestea au fostnenumarate, ele au ramas n folclor. ntregul harem soma atunci,toate sperantele si ambitiile acelea se consumau n isteriinabusite deseori cu iataganul sau cu latul gdelui. De cele maimulte ori, perpetuarea dinastiei era exclusiv meritul mameislavitului stapn, care putea aranja orice, chiar si aparitia unuiurmas la tron. Fata de imaginea romantica pe care oricine o aredespre harem, realitatea de la fata locului e sinistra, edeprimanta. Iesind din acel infern, am multumit iarasi ca pot sapasesc liber pe iarba, ca am dreptul sa fiu prajit de soare siracorit de vnt. Dupa cum am vazut, nu orice muritor abeneficiat de aceste privilegii aici, n aceasta replica otomana araiului. Si am nceput sa-mi fotografiez, fara noima, nevastaprintre arborii nfloriti, ghirlandele de plante necunoscute, tufeleluxuriante de pe pajistile dintre pavilioane. Sa fi fost ocompensatie peste veacuri?

    Am mai vazut acolo tezaurul. Sa zica oricine ce-o vrea, miemi-a fost lehamite de atta aur, de attea nestemate. Toate eraufrumoase, nu contest. Dar a pune attea la un loc, n asemeneacantitati si la asemenea dimensiuni, mi s-a parut ceva de un prostgust gretos, de un prost gust nesimtit. Mutrele maruntilorjaponezi care se striveau sa prinda un loc de unde sa poata filmacte un exponat... ochii iesiti din orbite ai cte unei cucoaneoricum sugusata de lanturi si coliere si bratari... prostratia siextazul attor armate de imbecili care se calcau n picioare si sifurau aerul de respirat pentru a ajunge sa-si lipeasca nasurile degeamurile vitrinelor... n una dintre ultimele sali, prin care amtrecut fara sa ma uit nici la stnga nici la dreapta, am aflat ca segasea un fragment din craniul Sfntului Ioan Botezatorul. Fiindmontat n aur, turcii l-au expus printre bijuterii. Nu s-ar puteazice ca ei nu stiau ce sunt acelea moaste. Tot n Topkapi sepastreaza obiectele personale ale profetului Mohamed si chiar oamprenta a piciorului sau n sol, pietrificata. Daca ei, desi

  • iconoclasti, venereaza asa ceva, precis ca au putut ntelege cevaloare spirituala au pentru crestini sfintele moaste ale celui maimare dintre cei nascuti din femeie. Dar cnd au jefuit si austricat biserica n care se gaseau, pe ei nu-i interesa, ca si pestruti, dect ce straluceste. Faptul ca Patriarhia ortodoxa nu ancercat pna n ziua de azi sa le rascumpere da de gndit. Oareacelea sunt cu adevarat moastele sfntului sau doar asa credturcii? Din acea multime de vizitatori doar noi, ortodox sicatolica, am zabovit n fata acelei vitrine. Nu stiu de ce mai ntim-am mirat, pe urma n-am simtit nimic. Oricum, vizita lapalatul sultanilor mi daduse deja lectia pe care trebuia s-o nvataici: mare este lucrarea Domnului, urma pasarii n vazduh erezultatul stradaniei omenesti.

    Lectia asta o primesti la fiecare pas n acest Stambul cenu are pret si asemanare,e ntre doua mari precum un chihlimbar,ce daca-l pui pe un cntartrage mai mult dect un soare - zice poetul. Si la ce i-au

    folosit ntreitele ziduri? Turcul prost a adus mpotriva lor un tunct o corabie. Ce nu le-a spart. Pna la urma au fost trecute tiptil,printr-o portita. Si de la portita aceea s-a tras prabusirea unuistralucit imperiu. Zidurile ntreite mai nfrunta si azi... ce?

    Apoi, iata catedrala ntelepciunii Divine. Ieri bisericacrestina; azi geamie; mine...? Se zice ca Iustinian ar fi visat-o,iar apoi cei o suta de arhitecti si zece mii de zidari autransformat cu mare fidelitate acest vis n realitate concreta. Cedemon l-o fi mpins pe mparat sa exclame n fata monumentuluiterminat Solomon, te-am nvins!? mparatii nu gasesc nScriptura versetul care spune ca mai usor trece camila prinurechea acului dect bogatul pe poarta raiului. Iustinian si-asatisfacut nu numai imensul orgoliu construind buricul bisericiicrestine, dar a crezut ca astfel si va spala minile mnjite desngele celor patruzeci de mii de rasculati trecuti prin sabie de

  • generalul sau Belizarie. Pentru a realiza proportia, sa amintim calupta pentru cucerirea Constantinopolului, cu tot cu macelul ce aurmat intrarii turcilor n cetate, s-a soldat n total cu trei mii devictime. n acea zi strazile s-au transformat, scriu cronicile, nruri de snge. Atunci n ce o fi transformat unsul Domnului,Iustinian, orasul dupa nfrngerea revoltei Nika? Nu stia el casngele cere snge? Multe nu a stiut nteleptul mparat alcrestinilor ramas n istorie ca un ctitor si reformator. Nu a stiut,probabil, nici ca slavitul sau predecesor care a pus fundatiaSfintei Sofii, marele si sfntul Constantin, nu a ajuns nger alDomnului nici asemenea Fiului, cum i profetisera episcopiidupa ce si-a ucis fiul, sotia, nepotul, cumnatul - ca sa nu-ipomenim dect neamurile. Si poate asa se explica graba siinsistenta cu care maritii monarhi au convocat si au condusconcilii unde si-au luat precautia de a decreta ca nu au nimic deplatit pentru faptele lor, nimic de reparat, nici o oala sparta delipit, deoarece Christos ne-a rascumparat pe cruce toate pacateletrecute si viitoare deci accesul lor n ceruri, unde vor fi tot regi, edinainte garantat. Dumnezeu sa-i ierte pe toti si sa-i rasplateascadupa mare mila Sa!

    Nu-i de mirare ca, avnd astfel de antecedente, orasul care arezistat la saptesprezece asedii ale barbarilor a ajuns sa fie pustiitde fratii crestini de la Roma. Acesta a fost de fapt singurul jaf detrei zile al Constantinopolului. Au smuls fratii catolici sfinteleicoane din ramele de aur si argint, au apucat odoarele toate dincasa Domnului, le-au topit sa bata moneda si sa se ntoarca nApus bogati din expeditia vitejeasca mpotriva pagnatatii. Ei auspurcat templul cladit pe snge, nu basbuzucii care doar n ctevaceasuri au luat tot ce se mai putea lua din cea mai stralucitacetate a lumii; caci atta mai ramasese dupa trecerea aparatorilorcredintei adevarate.

    O legenda povesteste ca mai multi batrni, laolalta cufemeile si copiii ce nu erau apti de rezistenta armata n fata

  • osmanlilor, s-au refugiat si s-au baricadat n interiorul bisericiicreznd ca acel spatiu va ramne, printr-un miracol, neviolat depagni. Au platit cu vietile lor naivitatea, n timp ce episcopii,att cei greci ct si cei catolici, pentru prima si ultima oarampreuna, i mpartaseau n ambele rituri, de-a valma. Pe candturcii si croiau drum prin multime cu iataganele, ctiva preoti auridicat sfintele potire si au intrat cu ele n zidul dinspre miazazial altarului, care zid s-a nchis n urma lor si nu-i va slobozi iarafara dect n ziua cnd Sfnta Sofia va redeveni bisericacrestina. Ortodoxa? Catolica? Poate greco-catolica? Legenda nuspecifica. n aceeasi zi Mehmet a intrat calare n uriasa cladire sia poruncit sa nu fie stricata, ci transformata n geamie. Atatrkn-a vrut-o nici geamie. El a facut-o muzeu.

    Cum de permite Dumnezeu toate acestea? Iata o ntrebarepe care si-o pun n fiecare zi acei sarmani care au citit Genezade zeci de ori fara sa nteleaga ca Adam a avut libertatea de agusta din toate poamele gradinii, desi nu toate i erau bune, siTatal stia ce va urma.

    Asemeni celei mai mari biserici crestine - Sf. Petru dinRoma - si Hagia Sofia se sprijina pe coloanele de diverse culori,lungimi si grosimi rapite acelor superbe temple antice de petarmul Marii Egee, unde s-au cristalizat liniile directoare aleculturii europene. Coloanele albe de la Milet sau Letoon,vestitele coloane verzi rezultate din demolarea templuluiArtemisei din Efes - una dintre minunile lumii antice - staumarturie barbariei de care au dat dovada, n timpurile cuviosilormparati, primele generatii de crestini de dupa persecutiilesuferite din partea romanilor politeisti si idolatri. Tot ce a fostmonument antic a servit drept cariera de piatra sau depozit demateriale pentru constructorii epocilor urmatoare, nsa furiaconsecventa cu care primii crestini slobozi au distrus edificiilede cult ale parintilor lor ne demonstreaza ct de greu i esteomului - si nu doar omului de atunci - sa se patrunda de adevarul

  • simplu, elementar revelat prin ncarnarea Verbului.Necazul cel mai mare a fost ca nu am putut sa ma rog acolo.

    Am ncercat de nenumarate ori, n diferite puncte ale naveicentrale, n fata altarului, ntre coloane, dincolo de ele. Am vrutsa ncerc si sus, pe galerie. Urcnd pe panta n spirala situata ngrosimea zidului, mi-am dat seama cum au putut sa dispara aceipreoti n perete. Nu ctiva preoti ci un ntreg detasament decavalerie, cu cai cu tot, s-ar putea adaposti n spatiile dininteriorul zidurilor. Cte ncaperi si cai de comunicare secretes-or mai afla ascunse n ntreg complexul, cred ca nici unpatriarh nu a cunoscut vreodata n totalitate. Turcii autransformat-o imediat n geamie deci nu a mai fost posibilacercetarea. Astazi, Sfnta Sofia, despre care credem ca stimtotul, s-ar putea sa puna probleme de acelasi tip ca mareapiramida de la Gizeh. Asa cred eu ca trebuie citita legenda. Deciam ajuns sus, n zona centrala a galeriei, si acolo am reusit oclipa de reculegere. nsa cuvintele care s-au naltat din fiinta meanu erau ale mele. Altcineva ncerca sa... M-am oprit, mai ales caceilalti din grup ma chemau jos, sa iesim si sa pornim spreurmatorul obiectiv, doar aveam un orar de respectat. A trebuit sacobor n graba. Port nca regretul ca nu am reusit poate sa ajut...pe cine? Recunosc ca m-am si temut. Stiu ce pacat grav e sa telasi dominat de frica. Dar acolo nu am reusit sa-mi asigurprotectia propriei mele fiinte spirituale. Vibratiile spatiuluiactionau asupra mea ca n acel cosmar n care cineva vine sa maucida si eu deschid gura sa strig dupa ajutor, nsa oricte eforturisupraomenesti as face, din gtul meu nu porneste nici un sunet.Sa fie acest cosmar al meu intuitia pedepsei vesnice a aceleientitati care a ncercat sa strige prin mine? Si poate ncearcamereu, cu fiecare vizitator nsufletit de gnduri mai pioase dectale turistilor obisnuiti, care vin doar ca sa caste gura la pereti sisa fotografieze.

    Recunosc acum ca m-am aflat ntr-o stare de nervi

  • neobisnuita pe parcursul acestei vizite. Chiar si acum acea starerevine, cnd mi reamintesc. Spuneam mai sus ca, n general,oamenii intra cu bocancii n spiritul altor locuri si timpuri. Uniiam reusit sa descaltam acesti bocanci. Nu e suficient. Ba e chiarpericulos. Cnd pasesti descult pe jar, de cele mai multe ori tefrigi. Deci, pentru nceput, e necesara abilitatea de a gasi drumuloptim, pe lnga zonele cele mai ncinse. Mersul prin foc e o altaetapa. Am suferit mai multe basici n talpa n Turcia si numaieu sunt de vina. Pentru cei nedeprinsi cu sensul figurat alvorbelor trebuie sa relatez o ntmplare foarte concreta de pemalul Mediteranei. Am cobort sa ma scald ntr-o zonastncoasa, abrupta deoarece pe plaja amenajata accesul sepermitea doar contra cost. n acel loc salbatic si neprimitor sebalaceau doar doi copilasi din aceia care la noi s-ar numi copiiai strazii. Caci au si turcii asa ceva, vremurile cnd cantitateade urmasi constituia motiv de mndrie au cam trecut si la ei.Cnd au vazut pe unde am de gnd sa intru n apa, copiii mi-aufacut semne disperate sa ocolesc prin alta parte. Locul era dificil,nsa copilasii n-au de unde sa stie ca m-am descurcat eu n apemai adnci si mai tulburi - am gndit. Credeam ca ei vor sa-miindice un loc mai propice pentru lansare, ceea ce nu era cazul laexperienta mea de fost marinar. Am intrat deci printre stncilealunecoase, pline de vegetatie prin locul pe unde porniseminitial. Imediat m-a ars ceva la talpi, de am sarit ca mingea. Amiesit cu eforturi mari de acolo caci talpile ma dureau cumplit. Odurere paralizanta, care urca pna n bazin. Semana cu o criza desciatica de jos n sus. Cnd mi-am cercetat talpile, erau pline despini de arici de mare. Acei spini au nsusirea de a se afundasinguri n carne si, datorita structurii lor aparte, nu pot fi scosi cuacul, ca orice aschie. Nu pot fi scosi nicicum. Am sciopatat osaptamna pna cnd fiecare spin a generat n jurul sau cte opunguta cu puroi care spargndu-se, spinul era eliminat natural.Nu doresc nimanui acea suferinta. Daca as fi ascultat de copii...

  • Si iar intervine simbolul: copiii sunt puri, n ei cunoasterea enealterata, necorupta. Stiam asta. Si atunci? Orgoliul! Orgoliulca tu stii. Orgoliul ca tu poti. Orgoliul ca tu faci. Niciodata,orict ne-am stradui, nu vom reusi sa cerem suficient iertare.Pentru tot ce avem impresia ca stim. Pentru tot ce ne nchipuimca putem. Pentru tot ce ne amagim ca facem noi. Si atunci, sanadajduim... e singura cale; calea ntreita a virtutii.

    Bine-bine, a transformat Mehmet Cuceritorul biserica ceamare n geamie, i-a ridicat patru minarete de unde glasulmuezinului sa proclame adevarata credinta, totusi Aya Sofia edurata de minile ghiaurilor, care se nchina unui profetmincinos. Prea mare pentru a fi darmata, nesatisfacatormodificata, cladirea cea uriasa i statea binecredinciosului sultanAhmet ntiul ca un os n gt. Daca Mohamed a putut sa taie ndoua luna de pe cer si sa ascunda o jumatate n mneca, atunci el, Ahmet, umbra lui Allah pe pamnt, de ce n-ar putea zidiadevaratului Dumnezeu un lacas mai mare dect alnecredinciosilor, cel mai mare lacas al Domnului din cele doualumi? n materie de orgoliu, stapnii musulmani ai vechiuluiBizant i depasesc pe naintasii lor crestini. Ahmet i-a comandatgradinarul Mehmet, discipol al legendarului arhitect Sinan, omoschee nu doar mai mare dect Aya Sofia, dar avndminaretele de aur. Ct ar fi costat asa ceva, Ahmet n-avea idee.Constructorul si-a dat seama pe data ca neonorarea ntocmai acomenzii sultanului l va costa viata. Desi se distinsese prinlucrarile de la Kaaba, locul cel mai sfnt al islamului, Mehmet atremurat sapte ani pna cnd, de voie de nevoie, a ajuns la orareceptiei. La solemnitate sultanul, cel mai pios din toata istoriaTurciei, a aparut cu o podoaba capilara nfatisnd piciorulprofetului, n semn de umilinta. Dar, cnd a d