Cunoaştere cotidiană (preştiinţifică) şi cunoaştere ştiinţifică.

Cunoaşterea cotidiană sau numită şi comună este cea pe care omul o realizează în virtutea

înzestrării sale nativ-naturale sub presiunea şi în limitele experienţei sale de viaţă obişnuită. Ea

generalizează tocmai această experienţă şi nu este precis conturată, nedispunând de obiective

proprii şi clar definite. Se dovedeşte spontană şi impură, lipsită de sistematicitate, precizie şi

rigoare, în măsura în care mijloacele întrebuinţate sunt preponderent intuitive (observaţia),

angajând prea puţin reflexivitatea critică şi manifestând un interes scăzut faţă de testarea

rezultatelor sale. În cunoştinţele obţinute pe această cale se amestecă eterogen elementele

esenţiale şi cele neesenţiale, obiective şi subiective, intelectuale şi afective, constructive şi

valorizatoare, explicative şi pseudoexplicative.

Rod al unei specializări crescînde şi utilizînd un arsenal metodologic variat şi – în genere –

eficace, cunoaşterea ştiinţifică reprezintă un demers cognitiv explicit ce urmăreşte atingerea unor

scopuri precise, trecînd dincolo de fenomenalitate şi aparenţă, spre a descinde în universul

profund al esenţei şi necesităţii, descoperind cauze şi legi ce guvernează realitatea studiată,

explicînd-o şi controlînd-o. Aspirînd la un grad înalt de sistematicitate şi raţionalitate, rigoare şi

obiectivitate, ambiţionează să se detaşeze de simţul comun, de orice nuanţă psihologică

personală, de convingerile, prejudecăţile sau autoritatea subiectului. Autoreflexivă şi critică,

instrumentează tehnici specifice de testare a cunoştinţelor, îşi supune demersurile unor severe

exigenţe logice şi experimentale. Produsele ei îmbracă forma conceptelor, ideilor, ipotezelor şi

teoriilor ştiinţifice exprimate într-un limbaj specializat (nu rareori simbolic) şi expuse de manieră

preponderent demonstrativ-deductivă sau prin modelări abstracte.

CUNOAŞTEREA COMUNĂ  CUNOAŞTEREA ŞTIINŢIFICĂ 

ESTE ÎNTÂMPLĂTOARE, DEZORGANIZATĂ NU

ESTE CUPRINSĂ ÎNTR-UN CORP SISTEMATIC DE

CUNOŞTINŢE.

ARE ÎNTOTDEAUNA UNCARACTER

SISTEMATIC– TEORII ŞTIINŢIFICE

RIGUROS STRUCTURATE ŞI

ACCEPTATE DE COMUNITATEA

OAMENILOR DE ŞTIINŢĂ.

ESTE TACITĂ SAU IMPLICITĂ MULTE EXPLICAŢII

ALE VIEŢII SOCIALE SUNT NEJUSTIFICATE, FIIND

„DE LA SINE ÎNŢELESE”, „EVIDENTE” ÎN CIUDA

LIPSEI ORICĂREI DOVEZI

REZULTATELE CUNOAŞTERII

ŞTIINŢIFICE SUNT ÎNREGISTRATE ÎN

BAZA UNOR NORME METODOLOGICE

BINE DEFINITE ŞI VERIFICABILE

PERMANENT

ESTE SUBIECTIVĂ,EMOŢIONALĂ ŞIPASIONALĂ.

DEPINDE DE INTERESELE, TRĂIRILE, VALORILE ŞI

CONVINGERILE OAMENILOR. ACELAŞI FENOMEN

SOCIAL POATE FI EXPLICAT ŞI INTERPRETAT

DIFERIT DE PERSOANE DIFERITE.

ESTE OBIECTIVĂ – SE BAZEAZĂ

PERMANENT PE INSTRUMENTE DE

MĂSURARE

ESTE ADESEA SELECTIVĂ,FALS

GENERALIZATOARE OAMENII SELECTEAZĂ DIN

MULTITUDINEA FENOMENELOR PE CARE LE

OBSERVĂ DOAR INFORMAŢIILE CARE LI SE PAR

UTILE SAU CARE CONFIRMĂ AŞTEPTĂRILE LOR

PREALABILE, IGNORÎND MULTE ALTE

INFORMAŢII.

ESTE CENTRATĂ PE GĂSIREA DE

DOVEZI.

EVITĂ GENERALIZĂRILE PRIPITE.

SE BAZEAZĂ DE MULTE ORI PE PREJUDECĂŢI ŞI

ESTE INFLUENŢATĂ DE SOCIETATE.

FOLOSEŞTE INSTRUMENTE

SPECIFICE PENTRU A CONSTRUI

EXPLICAŢII ALE FAPTELOR

ABORDATE.

ESTE DE MULTE ORI CONTRADICTORIE ACELAŞI

FENOMEN SOCIAL ESTE JUDECAT ŞI EXPLICAT

DIFERIT DE PERSOANE DIFERITE SAU DE

ACEEAŞI PERSOANĂ

NU ARE CONSTRUCŢII

CONTRADICTORII. CHIAR DACĂ

EXISTĂ TEORII ALTERNATIVE – CARE

EXPLICĂ DIFERIT ACELEAŞI FAPTE

SOCIALE – ELE NU SUNT INTERN

CONTRADICTORII

ESTE ÎN UNELE CAZURI INCONSISTENTĂ ÎN

TIMP

NU ESTE INCONSISTENTĂ ÎN TIMP

Conceptele de motodologie, metoda, tehnica si procedeu in psihologie

Metodologie

(gr. Methodos = cale, mijloc si logos = ştiinţa). Prin Metodologie înţelegem ansamblul

metodelor folosite într-o ştiinţa anumită al cărui fundament îl constituie sistemul celor

mai generale legi si principii ale ştiinţei respective.Me todo log i a e s t e o pa r t e a

f i l ozo f i e i c a r e s e ocupă cu ana l i z a t eo re t i c ă a metodelor folosite in ştiinţa moderna;

este ştiinţa despre metodă.Me todo log i a s e p ro f i l e ază ca domen iu i n f i l ozo f i a

mode rnă p r i n Bacon s i Descartes, dar devine o preocupare sistematică abia in secolul al

XIX – lea, odată cudezvoltarea intensă a ştiinţelor experimentale

Metoda este legata de explicatie si reprezinta un mijloc de descoperire a unui aspect al

adevarului si cauta sa raspunda la intrebari de tipul “cum?”. Ambiguitatea termenului este data

atat de diferentele de nivel la care se situeaza metodele in cercetare, de amploarea explicatiilor pe

care acestea le comporta, cat si de diversele momente ale procesului de cercetare carora li se

aplica. In general, prin metoda de cercetare se înţelege calea, itinerariul, sau programul după care

se reglează acţiunile individuale şi practice în vederea atingerii unui scop. Metodele au un in

principal un caracter instrumental şi de actiune, dar si de informare si interpretare, fiind ghidate

atat de concepţia generală a cercetătorului, cat si de principiile teoretice de la care porneşte si pe

care-si fundamenteaza demersul de cercetare. Metoda (grec. methodos = cale, mijloc, mod de

expunere) reprezintă sistemul de reguli şi principii de cunoaştere şi de transformare a realităţii

obiective. În ştiinţele socio-umane, termenul de metoda se foloseşte în accepţiuni foarte variate,

asociindui-se când un sens prea larg (metoda statistică, metoda experimentală), când unul prea

îngust (Chelcea, 2001). M.Grawitz (1972, apud Chelcea) remarca faptul că în ştiinţele umane

noţiunea de metoda este ambiguă utilizându-se fie la singular (metoda comparativă, etc.), fie la

plural (metode de culegere a datelor, etc.). Metoda este utilizata în funcţie de o metodologie şi

presupune ,,înlănţuirea ordonată a mai multor tehnici” (Friedman, 1961, apud Chelcea) care, la

rândul lor, vor fi operaţionalizate în moduri de utilizare sau procedee aplicate instrumentelor

concrete de investigare. Spre explicitare, drumul de la teoretic la empiric sau traseul

operţionalizării este lămurit de S. Chelcea în următorul exemplu: ,,dacă ancheta reprezintă o

metodă, chestionarul apare ca tehnică, modul de aplicare... prin autoadministrare, ca un

procedeu, iar lista propriu-zisă de întrebări (chestionarul tipărit) ca instrument de investigare’’.

La fel am putea detalia şi în ceea ce priveşte metoda observaţiei în cazul unei anchete de

explorare: ca tehnică ar putea figura în acest caz ,,observaţia participativă’’, un procedeu pentru

acest tip de observaţie ar fi

Tehnica (grec. tekne = procedeu) este definită drept “ansamblu de prescripţii metodologice

(reguli, procedee) pentru o acţiune eficientă, atât în sfera producţiei materiale, cât şi în sfera

producţiei spirituale (tehnici de cunoaştere, de calcul, de creaţie), precum şi în cadrul altor

acţiuni umane (tehnici de luptă, sportive, etc.)” (Dicţionar de filosofie, 1978). Si-n acest caz,

definiţia dată termenului de “tehnica” în ştiinţele sociale şi comportamentale este destul de

ambigua si aceasta pentru că in principal nu se fac distincţiile cuvenite între metode şi tehnici sau

tehnici şi procedee. În majoritatea cazurilor, pentru depăşirea dificultăţii de identificare a

metodelor si, respectiv, a tehnicilor de cercetare, lucrările apar sub titlul ”Metode şi tehnici”

(Chelcea, 2001). Transand destul de clar problema, Chelcea (2001) defineşte tehnicile de

cercetare ca fiind subsumate metodelor si referindu-se strict la demersul operaţional al abordării

fenomenelor de studiu. Astfel, se poate spune ca aceleiaşi metode îi sunt subordonate mai multe

tehnici, iar fiecare tehnică poate fi aplicată în modalităţi diferite.

Procedeul este definit drept “maniera de acţiune”, de utilizare a instrumentelor de investigare,

iar instrumentele de cercetare sunt unelte materiale de care se foloseşte cercetatorul pentru

cunoaşterea ştiinţifică a fenomenelor (fişa de înregistrare, aparat, etc.) “Metodele, tehnicile,

procedeele şi chiar instrumentele de investigare, se subsumează perspectivei teoretico-

metodologice, astfel încât autonomia lor nu este decât relativă” (Chelcea, 2001). Recurgerea la o

modalitate sau alta de cercetare ţine, de adecvarea ei la specificul domeniului şi la obiectivele

urmărite. Respectarea cerinţei adecvării priveşte toate elementele, fie acestea metode, tehnici şi

procedee de lucru, fie forme de instrumente de cercetare.

Conceptele de motodologie, metoda, tehnica si procedeu in sistemul judiciar

Metodologia juridica - ansamblu de factori (notiuni, principii, criterii metodologice) care

explica raporturile si legaturile dintre diversele metode de cercetare a fenomenului juridic.

Obiectul metod. juridice este insasi stiinta dr. prin prisma modalitatilor de cercetare. Continutul

metod. rezulta din sistemul factorilor metodologici, respectiv notiunile, principiile si criteriile

metodologice. Rolul metodologiei este de a analiza metodele de cercetare stiintifica a dr.

Metodele cercetarii stiintifice juridice

A: Metoda logica: suma procedeelor tehnicilor si metodelor cu caracter gnoseologic, care pun

cercetatorul in ipostaza de a descifra structura si dinamica raporturilor stabilite intre

componentele sist jur analizat existent in societate in momentul realizarii demersului de

cercetare. (gnoseologia - stiinta despre cunoastere)

Deductia in drept este dominata in intregime de silogismele de subsumare. Athanase Jose

considera ca:,, tehnica juridica si retorica sunt o alta obarsie a logicii".Dreptul este o stiinta

eminamente deductibila.

Logica utilizata este cea: a)formala (silogismul);b) deontica (parte a logicii ce analizeaza

propozitii ce contin norme).Intr-un sens restrans, logica juridica priveste logica normelor iar intr-

un sens larg, are in vedere elementele constructive de argumentare juridica. Aplicarea logicii

formale in aprecierile privind fenomenele juridice ce circumscrie logicii deontice, ca logica a

obligatiei si normelor.

B:Metoda comparativa: Comparatia este operatiunea prin care se urmareste constatara si

fixarea elementelor identice sau similare ori a elementelor divergente dintre doua sau mai multe

fenomene. Comparatia este de 2 feluri:a) afirmativa; b) contrastanta.

Conditii ce trebuie indeplinite cumulativ pentru a realiza in mod corect comparatia a doua sau

mai multe institutii juridice:a) se compara numai ce este de comparat; b) comparatia a 2 institutii

jurid. Nu trebuie sa se faca izolat in afara contextului legal si a celui social general in care

institut. comparate sunt incadrate. Termenii supusi comparatiei trebuie priviti in contextul social,

politic, eco si cultural din care au evoluat; c) cercetarea unor institutii jurid. Trebuie realizata

luandu-se in considerare toate izvoarele de drept care opereaza in sist jurid comparate; d) instit.

comparate trebuie apreciate tinandu-se seama atat de sensul si continutul pe care il au in

momentul realizarii comparatiei cat si de sensul si continutul pe care l-au avut pe cuprinsul

intregii lor evolutii in timp

C: Metoda istorica: Istoria cuprinde toate genurile de manifestari desi si cele anume juridice.

Ca stiinta, ea este un mod de explicare a lumii (anume a modului succcesiv), iar aceasta

explicatie o realizeaza utilizand metoda inferentei, prin care se urmareste sa se stabileasca

adevaruri individuale, inca necunoscute, prin intermediul adevarurilor individuale, dinainte

cunoscute. Aceasta este, dupa parerea lui Xenopol, logica succesiunii, ca logica a istoriei.

Observam ca, intrucat in istorie avem de-a face numai cu adevaruri particulare, individualizate in

timp, au mai mica aplicatie atat metoda deductiei (larg folosita in drept), care pleaca de la o

premisa generala, cat si metoda inductiei, prin care ne ridicam de la adevaruri particulare la idei

generale.

D: Metoda sociologica: Existenta dreptului este intim legata de viata sociala. Toate fenomenele

juridice sunt fenomene sociale. Intalnirea dintre sociologie si drept s-a petrecut in conditiile in

care, la o suta de ani de la aparitia, la 1804, a Codului civil francez s-a constata o anumita

ramanere in urma a legilor fata de evolutia societatii, o anumita "intarziere culturala". Cel care

pune bazele cercetarii sociologice a dreptului este juristul german Eugen Erlich, in lucrarea sa

aparuta in 1913. Cercetarea sociologica a dreptului pune in lumina faptul ca intre fenomenele

sociale exista unele care au caracter juridic deosebit - legile, activitatea jurisdictionala ,

activitatea administrativa - denumite uneori si fenomene juridice primare. Exista insa si

fenomene juridice secundare, in care elementul juridic este mai putin evident - responsabilitatea

sociala, statutul si rolul individului. Metoda sociologica poate fi utilizata de legiuitor pentru a-si

procura informatii in legatura cu masura in care legea este respectata si in ce proportie isi gaseste

suport din partea sentimentului juridic comun.

E: Metodele cantitative: In general, metodele cantitative aplicate in drept au meritul

incontestabil de a contribui efectiv la perfectionarea reglementarilor juridice, la sporirea

eficientei lor sociale, precum si la imbunatatirea activitatii practice de realizare a dreptului. Orice

rezerva, orice prejudecata cu privire la utilizarea acestor metode trebuie inlaturate.

In planul evidentei legislative, calculatorul, in baza programelor informatice, ofera datele

necesare in vederea aprecierii exacte a corelatiilor dintre reglementari, realizand recensamantul

exhaustiv al normelor ce pot intra in conflict, incompatibilitatile si distorsiunile posibile.

Cibernetica juridica s-a impus in ultimii ani in mod puternic datorita faptului ca s-a acceptat

faptul ca dreptul este un proces complex de comunicatii in care si-a gasit loc aplicarea logicii

simbolice si a metodelor stiintifice de masurare (jurimetria).

Bibliografie

http://www.luciantrasa.ro/doc/mtcp.pdf

https://ro.scribd.com/doc/51327264/Curs-Metodologia-Cercetarii

http://www.scritub.com/stiinta/drept/Metodele-cercetarii-stiintific93752422.php

Introvert Extrovert Senzorial Intuitiv Afectiv Reflexiv Perceptiv Judicativ

Preferinţa noastră pentru lumea exterioară

X

Preferinţa noastră pentru lumea interioară

x

Realist, cu simţ practic, rezonabil. XEste impersonal şi obiectiv când alege

x

Preferă să ducă lucrurile la bun sfârşit

x

sunt mai relaxaţi şi nu au o viaţă prea organizată

x

Se conformează instrucţiunilor; atent la detalii

X

Priveşte lucrurile din unghi logic şi raţional.

x

Are imaginaţie, e închlinat spre reflecţie.

x

Ia decizii sub influenţa raţiunii

x

Adesea se simte presat

x

de timp şi vrea să încheie ce a început.Observă detaliile, dar uneori nu are perspectiva întregului

x

În

majoritatea

cazurilor,

rămâne ferm

pe poziţie

x

Dă mare importanţă trecutului

x

Deschis X

În majoritatea cazurilor, rămâne ferm pe poziţie.

x

E mai flexibil şi refuză programele fixe; se adaptează cu uşurinţă la orice schimbare

x

Rezervat x

Organizat x

Preferă să

lase lucrurile

să decurgă

firesc, o dată

cu fluxul

x

vieţii