Metode orientale de epilatde Click News(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Secret al frumuseţii femeilor din antichitate, epilarea după reţete orientale nu a fost dată uitării. Folosite intensiv de doamnele şi domnişoarele din ţările Orientului, metodele au fost „împrumutate” în Occident şi în restul lumii, iar femeile se declară mulţumite de rezultate.

Reţetele transmise din generaţie în generaţie sunt, în general, foarte simple şi eficiente, acesta fiind unul dintre motivele pentru care au fost adoptate de femeile din întreaga lume. Dacă rezultatele aparatului de ras ori ale epilatorului nu vă mai mulţumesc şi nu cunoaşteţi o cosmeticiană de încredere, problema îndepărtării părului nedorit de pe corp nu este una fără soluţie. Dimpotrivă, o puteţi rezolva chiar acasă, graţie unei reţete cosmetice orientale, care cu siguranţă vă va seduce.

 

Ceara orientală, o reţetă cosmetică dulce

Cunoscută şi sub numele de „epilare cu zahăr”, această metodă funcţionează după acelaşi principiu ca şi epilarea cu ceară caldă. Cel mai mare avantaj este acela că vă puteţi prepara „materia” primă chiar acasă, reţeta fiind una cât se poate de simplă. Topiţi trei cubuleţe într-un bol, apoi adăugaţi două pahare de apă amestecată cu lămâie. Vărsaţi caramelul obţinut pe un blat de plastic, pentru ca amestecul să se răcească puţin, apoi omogenizaţi pasta. Următorul pas este să aplicaţi acest amestec pe pielea curată şi uscată, lăsându-l să acţioneze timp de câteva secunde. Îndepărtaţi apoi pasta de pe piele cu o mişcare energică şi gata! Problema a fost rezolvată.Fără îndoială, această metodă de epilare este dureroasă, pentru că pasta de zahăr smulge firele de păr din rădăcini, nu doar le taie, aşa cum se întâmplă în cazul epilării cu cremă sau când folosiţi aparatul de ras. Căldura pastei poate înroşi pielea, însă acest efect este trecător. Aşa-numita ceară orientală nu trebuie să fie nici prea rece, pentru că există riscul să nu poată fi întinsă uniform, dar nici fierbinte, ca să nu ardă epiderma. Pentru a fi sigură că metoda dă rezultatele dorite fără a afecta negativ pielea, este recomandat ca după epilare să presăraţi pudră de talc pe locul proaspăt epilat. În plus, după epilare este foarte important să hidrataţi pielea cu uleiuri sau loţiuni delicate de corp. În schimb, nu este recomandat să folosiţi alcool (deodorant sau parfum), pentru a nu irita pielea şi mai mult.

 

Metoda epilării cu aţă

Această metodă este cunoscută de mii de ani şi este folosită la scară largă de femeile din bazinul Mării Mediteraneene. Din fericire, a fost „importată” şi în Statele Unite şi Europa, fiind preferată de multe doamne şi domnişoare care au încercat-o. Dacă aţi auzit de pensatul cu aţă, atunci

trebuie să ştiţi că principiul este acelaşi: firele de păr sunt îndepărtate cu ajutorul a două fire de aţă, mânuite cu îndemânare de specialişti. Cu toate că poate fi considerată o excentricitate în domeniul cosmeticii, epilarea cu aţă este o tehnică rapidă, puţin dureroasă şi igienică, şi care, în plus, prezintă avantajul de a limita creşterea firelor de păr sub piele. Dacă vă hotărâţi să încercaţi această metodă de epilare, soluţia este să mergeţi la un cabinet cosmetic unde există un estetician care practică această tehnică. Este foarte greu să utilizaţi metoda respectivă acasă, pentru că este nevoie de dexteritate şi experienţă.Avantajul epilării cu aţă este acela că are acelaşi efect ca şi epilarea cu ceară: părul nu creşte timp de două săptămâni, pentru că firul este smuls, nu tăiat. Dezavantajul este că firul de păr trebuie să fie suficient de lung pentru a fi prins între cele două fire de aţă, deci este posibil ca, din punct de vedere estetic, această metodă să nu fie convenabilă. Tocmai de aceea, tehnica este folosită în principal pentru pensarea sprâncenelor şi pentru epilarea axilei.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Frumusete/2010-01-23/Metode-orientale-de-epilat#ixzz2Q9DpFG4G

Istoria frumuseţii Maria Besciu - jurist, doctorand în istoria medicinei

Celebra şi frumoasa Cleopatra a fost prima femeie care a scris un manual de îngrijire a frumuseţii femeilor. Cleopatra folosea mâlul Nilului pentru a-şi încreţi părul, iar din mâl şi urină îşi prepara măști cosmetice. Aflaţi totul despre multiplele mijloace de înfrumuseţare oferite de natură încă din Antichitate.

Ustensile primitive

Machiajul cu pudră colorată are o vechime 10.000 de ani, iar ustensilele pentru machiaj şi recipientele ce se închideau ermetic - 5000 de ani î.Hr. Oamenii primitivi foloseau albitele (marnă şi var), negrul (cărbune de lemn, minerale de mangan) şi toată gama de nuanţe ale ocrului. Vasele de ulei (din tigvă), lopăţelele pentru aplicarea sulimanului, sticluţe de os, borcănaşe cu căpăcele existau chiar din perioada glaciară - s-au găsit astfel de mărturii în grote. În mormintele paleolitice s-au găsit piepteni de os şi ace de păr, iar la Muzeul British din Londra pe exponate (mumii) se constată că lacul de unghii era cunoscut oamenilor din acea perioadă.

Egiptul antic

Tratamente corporale

Strălucirea umerilor Cleopatrei era dată de folosirea scoicilor pisate şi a alabastrului. Cleopatra prefera albastrul marin pentru pleoapa superioară şi verde pentru pleoapa inferioară. În 1372 î.Hr., egiptenii de viţă nobilă se spălau cu apă minerală. Foloseau o mască corporal din argilă, iar corpul era exfoliat cu nisip şi uleiuri esenţiale. După baie, masajele se efectuau cu uleiuri vegetale de palmier, măsline şi ierburi parfumate. Se îmbăiau frecvent în lapte şi aplicau măşti cu ou.

Tratamente pentru faţă

Feţele erau unse cu un preparat din ocru galben, linia decolteului fiind fardată cu albastru. Aveau grijă ca fardurile să fie mereu parfumate şi proaspete. Pomeţii şi decolteul erau pudrate cu pudră aurie. Pleoapele inferioare se trasau cu khol negru, care avea scris pe recipient data expirării. Verdele era culoarea popular pe lângă turcoaz, argile roşii brune sau violete.

Parfumul

Parfumul preparat de Cleopatra, după Plutarh, era un amestec de miere, vin, planta henne, smirnă, diferite rădăcini, lemn de trandafiri, trestie mirositoare, crocus, boabe de ienupăr, măcriş, iar acest preparat se numea „kiphe”.

Igiena dentară

Pentru curăţirea dinţilor se foloseau beţişoare de lemn, gura se parfuma prin mestecarea grăunţelor de mirt, iar strălucirea dinţilor era dată prin frecarea unui bastonaş de fildeş înmuiat într-un amestec de coji de ou, cărbune şi sidef.

Ritualuri de înmormântare

Egiptenii sulemeneau faţa palidă a mortului. În mormântul unei femei puneau borcănaşul cu suliman şi tibişirul cu care se colora. În încăperea funerară a reginei Hetepheres, mama faraonului Kheops, a fost găsită o cutie de manichiură artistic executată, alăturată cosmeticalelor. În mormintele femeilor din Sahara, egiptologul Shaw a descoperit o trusă din trestie cu instrumente pentru fardarea ochilor. Texte vechi menţionează că femeile egiptene îşi acopereau corpul cu farduri, după baie, şi se machiau cu mixturi complete. Pentru buze se foloseau rujuri în formă de creioane.

Grecia antică

Grecoaicele purtau părul lung răsucit în zulufi şi cu ajutorul panglicilor şi eşarfelor realizau diverse pieptănături. Sclavele erau întotdeauna tunse scurt. Preţul unei sclave depindea de priceperea acesteia la pieptănatul şi aranjatul stăpânei. Îşi spălau părul cu must de mere. Pentru ten foloseau creme pentru albit tenul, farduri şi vopsele pentru sprâncene şi gene. Creioanele de miniu de plumb sau rădăcinile plantei „olcea” erau folosite pentru vopsitul obrajilor, iar buzele şi pleoapele erau umbrite cu cărbuni. Sprâncenele erau înnegrite cu funingine sau stibiu pisat mărunt.

Se parfumau din belşug şi aveau truse de oglinzi, agrafe, pensete, flaconaşe etc. Deja consumul de parfum era un viciu, parfumau vinul cu violete şi trandafiri, îşi ungeau părul cu parfum, lăsau să zboare în încăpere porumbei stropiţi cu parfum (aripile erau unse cu esenţă). Înţeleptul Solon şi filosoful Socrate s-au ridicat împotriva acestor abuzuri. Combaterea epidemiilor o făceau arzând plantele aromate. În Sparta şi Atena antică, machiajul era permis numai curtezanelor. Femeile după baie se masau cu ulei de măsline, îşi periau părul şi dinţii. Igiena şi exerciţiul erau vitale, fiind recomandate şi de Hipocrate, „părintele medicinei”.

Roma antică

La masă, romanii stropeau capetele invitaţilor cu apă de trandafiri. Împăratul Caligula se pare că a cheltuit o avere pe trandafiri - 4.000.0000 de sesterţi. Popeea, soţia lui Nero, utiliza „masca pentru soţ”, care era preparată din făină de secară cu ulei parfumat şi era îndepărtată prin spălarea cu lapte de măgăriţă. Săpunurile erau parfumate cu ulei de roze, iar pentru păr preparau unguente care se folosesc şi astăzi. Patricienele îşi exfoliau pielea cu nisip şi ulei, iar apoi se epilau cu ceară. Foloseau meşe de păr pe care le ondulau şi le decolorau cu amestecuri din plante. Femeile romane utilizau pudră de aur pentru păr şi obraji, iar din excremente de crocodil făceau măşti pentru faţă. Purtau coc, părul împletit sub formă de rulouri pe frunte, îl înnodau pe

spate, fixându-l cu ace de metal sau fildeş şi agrafe. Îşi făceau zulufi cu fierul de frezat. O dată cu prinderea primelor prizoniere teutone capturate de legiunile romane, femeile au recurs la tunderea acestora şi la confecţionarea perucilor blonde. Cezar, care avea chelie, o acoperea cu o coroană de lauri şi tot în vremea lui a apărut moda culorii roşuarămiu. Forma perucii se schimba şi ea o dată cu moda. În Bizanţ, pentru decolorarea părului se spălau cu leşie şi extrase vegetale.

Frumuseţea, în scrierile timpului

În Renaştere apar mai multe tratate în care femeia este considerată cea mai frumoasă creaţie, având ca ideal pe zeiţa Venus. Agnola Firenzerola a scris “Tratatul de frumuseţe al femeilor”, iar în 1539 Augusto Nifo dedică Jeannei de Aragon lucrarea „Frumuseţe şi iubire”.

Chiar Machiavelli confirma că o femeie nu poate fi frumoasă decât dacă are braţele “lungi, cu vene bine definite şi terminate cu degete graţioase”. Iar părul trebuia să fie “blond, de culoarea aurului sau a mierii, strălucitor precum soarele, foarte lung şi să se reverse în bucle răsfirate pe umeri”.

În celebrul Papirus Ebers întâlnim formule de creme, formule pentru apă de gură şi aplicaţii pentru întărirea dinţilor. Soţia primului rege al Egiptului, Ses, a scris prima reţetă cosmetică aflată pe pereţii vechilor clădiri egiptene.

Frumoasa Cleopatra a întocmit un formular care a fost distrus în incendiul Bibliotecii din Alexandria, dar Criton, medical lui Traian, a reprodus textul. Criton public şi el un formular cosmetic, pierdut şi reprodus de medicul Galenus, cel care a întemeiat arta şi ştiinţa preparării medicamentelor. Frumoasa Aspasia a publicat precepte pentru conservarea sănătăţii şi frumuseţii.

Ştiaţi că... 

... în Antichitate, femeile îşi colorau în roşu corai cu ajutorul sucului de kufra vârful degetelor, palmele, degetele de la picioare, chiar şi vârful sânilor? Kufra, cunoscută sub numele de henee, avea un parfum deosebit. Frunzele acestei plante erau pulverizate şi amestecate cu o vopsea extrasă dintr-un copac indian, catesu. Turcoaicele îşi vopseau părul în roşu.

Herodot (484-425 î.e.n.) aminteşte că femeile sciţilor foloseau un lemn mirositor cu care frecau corpul, iar etiopiencele aveau obiceiul de a-şi albi pielea cu gips.

„În arta de a iubi”, nu mai puţin celebrul Ovidiu, în cartea a III-a, a descries întrebuinţarea unor preparate cosmetice, un adevărat cod al cochetăriei. Cosmeticele lui Ovidiu (4 e.n.) constituie al doilea cel mai vechi formular de reţete cosmetice şi tot el ne vorbeşte despre moda părului blond la Roma.

În 1635, la Paris s-a deschis primul salon de coafură pentru damele înaltei societăţi, numit Champagne, iar acolo se obţineau bucle lejere sau cocuri sofisticate.

În Spania, idealurile frumuseţii se regăseau în culorile alb şi roşu, obţinute însă din substanţe toxice. Dar nu conta prea mult, iar regina lui Ludovic al XIV-lea era “supranumită” viermele oribil, din cauza acestei nocive rutine de frumuseţe, după spusele lui Diderot. Amanta regelui Henric al II-lea, Diane de Poitiers, care a decedat în 1566, la vârsta de 66 de ani, ar fi murit otrăvită lent de aurul pe care îl absorbea cu scopul de a rămâne tânără, arată un studio al unor cercetători de la spitale pariziene, publicat de British Medical Journal.

Scriitorul Brantôme, contemporan al Dianei de Poitiers, scria despre această că era, în ultimii săi ani de viaţă, la fel de proaspătă ca la vârsta de 30 de ani, cu pielea neobişnuit de albă şi că îşi punea zilnic aur în apa de băut, ca elixir pentru tinereţe.

În perioada romantismului, machiajul era permis, însă numai atâta timp cât imita natura. Această filozofie se regăseşte şi în Evul Mediu, dar din motive biblice, pe când frumuseţea romantică era minimalist din motive estetice. În această epocă erau la modă pălăriile împodobite cu panglici şi flori şi decolteele adânci. “Încă mai este permis să visezi sub o pălărie albastră, dar să plângi sub o pălărie roz este inacceptabil”, spunea un journalist al timpului.

Pasta de dinţi

Prima referinţă legată de pasta de dinţi vine din Egipt, unde într-un manuscris se recomandă o amestecătură de sare, piper, frunze de mentă şi flori de iris. La începutul anilor 1800 periuţa de dinţi se folosea numai cu apă, dar apoi au apărut pudrele care multe erau făcute în casă, cu cretă, cărămidă pulverizată şi sare. Până în 1900, pasta de dinţi din apă oxigenată şi praf de copt era combinaţia recomandată. În 1896, în New Zork, compania Colgate a făcut prima pastă de dinţi în tuburi deformabile similare cu cele pentru acuarele. De abia în 1950 pasta de dinţi cu fluor a primit aprobarea, chiar dacă fluorurile au fost introduse încă din 1914. Ingredientele în ziua de azi sunt variate: enzime, vitamine, plante medicinale, apă de gură, apă oxigenată, clorură de zinc şi arome: de mentă, caisă, ananas, miere de albine, caramel, ghimbir, scorţişoară, vanilie, portocale, dar există şi pasta fără arome, aşa cum există şi pasta multicoloră care nu dă nici un beneficiu funcţional în plus consumatorului.

În secolul al XX-lea, principalele trucuri şi produse de înfrumuseţare erau: vopseaua de păr, pudra, rujul, fardul de ochi. Începutul imperiului cosmetic al zilelor noastre a fost un pas decisiv în evoluţia personală a femeii şi a frumuseţii acesteia. În 1911, revista “Vogue” sublinia că „turcoaicele folosesc henna pentru a-şi mări şi accentua ochii”.

Rimelul

Primul rimel a fost inventat la sfârşitul sec. al XIX-lea de impresarul francez Eugene Rimmel. Dar rimelul modern (din praf de cărbune amestecat cu vaselină şi petrol), s-a ivit în anul 1913, creatorul fiind T.L. Wiliams, un chimist, care a plecat de la o cremă folosită de sora lui pentru a-şi colora genele. Chemând-o Mabel, firma s-a numit mai târziu Maybelline. Rimelul a fost promovat într-o reclamă pe coperta revistei “Vogue”, iar Helenei Rubinstein îi revine meritul tubului modern şi periuţei aplicatoare apărute în 1957.

Deodorantul

Dacă egiptenii pentru a evita transpiraţia la nivelul subraţului aplicau scorţişoară şi dacă primul deodorant de marcă din lume „Mum” a apărut în 1888, fiind creat de un inventator anonim din Philadelphia, a venit rândul primul brand modern de antiperspirant, EverDry, în 1903, care însă a fost declarat destul de repede medicament de FDA, deoarece după câteva ore de utilizare apăreau găuri în îmbrăcăminte. Apoi, în 1950, Hellen Barnett Diserens a reuşit să producă deodorantul cu bilă, iar primul deodorant aerosol a fost lansat în 1965.

Franţa

În domeniul cosmeticelor Franța menţine supremaţia mai ales în domeniul parfumurilor, reţetele fiind considerate şi păstrate ca secrete de stat. Peruchierul Dinet a inventat peruca pentru bărbaţii care aveau chelie, iar după Revoluţia franceză a apărut tunsoarea Titus. Pe vremea lui Ludovic al XV-lea faţa se machia abundent şi se lipeau aluniţe mici de diverse forme (probabil astupau semnele lăsate de variolă); se pudra abundent părul. Purtarea perucilor în Franţa datează din vremea lui Henric al II-lea, obicei păstrat şi astăzi în Anglia. Pe vremea lui Ludovic al XIV-lea au existat 200 de peruchieri oficiali ce erau plătiţi cu sume exorbitante.

În timpul reginei Maria Antoaneta femeile purtau coafuri foarte complicate, buclele erau împletite cu flori, funde, panglici, iar uneori cu machetele unor corăbii. Maria Antoaneta era obsedată să aibă un ten alb. Tenul alb se obţinea din straturi groase de pudră albă făcută din grafit alb şi talc sau os pulverizat combinat cu ulei de balenă sau ulei vegetal.

Ondularea părului cu fierul se datorează lui Raoul Marcel, în 1872, căruia i-a fost ridicată o statuie drept recunoştinţă, dar ondulaţia permanentă revine lui Karl Nessler, care, nefiind înţeles nici în Germania, nici în Anglia, a trebuit să emigreze în America.

În ţara noastră - sulemenitul (în turceşte sulumen) a fost introdus după 1820. Formularul cosmetic din 1858 prevede reguli ale mijloacelor de înfrumuseţare. La Paşti se înroşeau obrajii cu coji de ouă roşii sau cu „creasta cocoşului” sau „coada cocoşului” (rizomul unei plante). Frunzele roşii de răchită, sfecla, brânduşa de primăvară, cerneala roşie diluată în oţet, bulbul de ceapa ciorii etc. aveau aceeaşi destinaţie. Chibriturile stinse marcau aluniţele, sprâncenele şi pleoapele se înnegreau cu dopuri arse, funingine sau cărbune de tulpină de busuioc.

Ştiaţi că...

... tipul ideal al frumuseţii feminine este considerată femeia franceză?

Frumuseţea sfârşitului de secol

În următorii ani, machiajul pune accent pe ochi, gene false, khol negru şi mascara în exces. În anii ’70, pentru prima dată în istoria frumuseţii, machiajul nu este supus sau constrâns de modă. Stilul propriu de machiaj permite exprimarea personalităţii. Vor predomina nuanţele intense, albastrul electric pentru ochi, tonuri puternice de roşu pentru buze şi cărămiziu pentru pomeţi. Tendinţa generală este naturalul, în special în machiaj. Faimosul machiaj “nude” câstigă din ce în ce mai multe adepte, în detrimentul culorilor puternice care au marcat anii ‘80. Carolyn Bessette Kennedy devine emblema sfârşitului de secol prin machiajul său avangardist: ten diafan, buze roşii, mate şi ochi discret rimelaţi. Anii ’90-2000 au reprezentat o adevărată explozie în ceea ce priveşte machiajului. Femeilor le este permis să poarte orice culoare doresc, nu mai sunt restricţii. Machiajul este conceput în aşa fel încât să fie cât mai uşor de purtat şi de folosit.

Frumusetea de-a lungul timpuluiBy Horia on decembrie 3, 2010       1 Votes

Muza de inspiratie pentru artisti, subiect inepuizabil pentru oamenii de stiinta, frumusetea feminina s-a aflat dintotdeauna in centrul preocuparii umane. In ce epoca din istoria lumii regasim insa frumusetea absoluta? S-a inventat oare vreo oglinda fermecata care ar putea sa ne plimbe de-a lungul timpului si sa ne spuna: da, ea este cea mai frumoasa femeie nascuta pe pamant vreodata? Nu chiar…

Fiecare veac si-a construit propriile tipare de frumusete, a hranit mituri fascinante, a descoperit trucuri de perfectiune si a reinventat valoarea cuvantului frumusete. Cum sa alegi cea mai frumoasa femeie din lume dintre miile de zeite, regine, imparatese, amazoane, top modele, actrite sau splendori anonime? Este practic imposibil… Exista insa nume asociate cu eternul feminin, exista femei asociate cu o anumita forma arhetipala de exprimare a frumusetetii. Cine nu a auzit de ochii incondeiati ai Cleopatrei sau de tenul ireal de alb al gheiselor? Frumusetea feminina a avut micile ei retete de succes si nu trebuie sa subestimam niciodata dorinta femeii de a se pune in valoare. Nici acum o mie de ani si nici in ziua de astazi…

Ritualuri de frumusete au existat inca din antichitate, in mormintele din Egipt descoperindu-se adevarate truse de machiaj complexe. De asemenea, in 1372, egiptenii bogati foloseau pentru igiena corporala zilnica apa minerala din izvoare si isi aplicau masca de argila pe intreg corpul de pe malurile nisipoase ale Nilului. Masti de exfoliere aplicate pe trup erau obtinute dintr-un amestec de uleiuri esentiale si nisip. Ritualul de curatare era urmat de ungerea trupului cu uleiuri

obtinute din maslin sau palmier la care se adaugau plante frumos mirositoare. Scopul lor era de a hidrata pielea si de a o feri de razele puternice ale soarelui, dandu-i in acelasi timp suplete si stralucire.

Egiptenii se mai rasfatau si prin baile cu lapte. Legenda sau nu, despre Cleopatra, regina Egiptului, se credea ca se imbaia in lapte de magarita. Machiajul egiptenilor ramane o sursa de inspiratie pentru cei mai indemanatici machiori ai vremurilor de astazi: pe pleoapa inferioara se trasa o dunga neagra cu khol negru pentru a scoate in evidenta profunzimea privirii, iar pleoapele superioare erau fardate in nuante vii de albstru, turcoaz, verde sau violet. Cleopatra folosea o combinatie de albastru marin si verde si isi alungea genele cu Khol dizolvat, echivalentul rimelulului din ziua de astazi. In exteriorul ochilor, erau aplicate codite alungite spre tample. O femeie era considerata fascinanta daca isi aplica pe decolteu pudra de culoarea aurului.

In Sparta si Atena, machiajul era permis doar curtezanelor, insa cu timpul acesta s-a transformat intr-o adevarata arta. Femeile isi uneau sprancenele cu praf de carbune, iar buzele se pictau in rosu. Romanii, in schimb, aveau un cult al parfumului si al ingrijirii pielii, baile publice reprezentand adevarate institutii de infrumusetare. Se purta tenul alb sau in nuante de roz, iar in perioada de inceput a imperiului roman, femeile nobile isi epilau tot corpul cu ceara, aplicau mese false in par pe care le aranjau cu ajutorul fierului incins. Parul era decolorat cu o infuzie obtinuta din mai multe plante.

Stiati ca in Evul Mediu femeile erau considerate frumoase daca aveau o frunte inalta, iris in nuante ce aminteau de bijuteriile emailate si sprancene micute si subtiri? Pentru ca natura nu ne inzestreaza in mod egal, femeile din Evul Mediu isi indepartau parul aflat la baza fruntii pentru a da impresia de inalt. O frunte inalta, lata si lucioasa era considerat drept semn de distinctie. Pentru a reda stralucirea ochilor, femeile din acesta perioada se foloseau de sucul de lamaie. In ciuda dogmelor religioase care interziceau acest lucru, unele femei isi schimbau nuanta parului apeland la sulfura de arsenic. Foarte interesant, dar periculos in acelasi timp, parul nedorit de pe corp era epilat cu un amestec chimic pe baza de mercur.

In Renastere, frumusetea constituia combinarea a trei culori: rosu, alb si negru. Pielea, dintii si mainile trebuiau sa fie izbitor de albe, buzele, obrajii si unghiile erau considerate atractive daca erau rosii, iar ochii, sprancenele si genele erau considerate feminine daca aveau culoarea neagra. Pentru ca se purta talia foarte ingusta si soldurile voluptoase, femeile se foloseau de corset pentru a-si subtia talia. Femeile venetiene obisnuiau sa poarte decolteuri adanci si adorau sa-si pudreze sanii, curtezanele utilizand pudra pentru intreg corpul. Pentru mai mult farmec, isi pictau alunite false pe obraz.

In secolul XVIII, femeile au renuntat la rosul violent aplicat pe obraz in favoarea rosului galbui sau chiar a movului, a rozului si a portocaliului. Daca pana atunci se aplica concentric doar pe pometi, fardul de obraz a inceput sa fie utilizat si in jurul ohilor, mascand cearcanele. Pudra era aplicata cu darnicie si pe fata si pe zona gatului. In perioada clasica a Frantei, o coafura inseamna o opera de arta, stylingul de astazi inspirandu-se din metodele neobisnuite prin care femeile se infrumusetau. Cocurile erau de o lungime colosala si erau imbogatite cu numeroase accesorii care de care mai ciudate, de la panglici si voaluri pana la …papusi., cum purta ducesa de Chartres.

Ce nu face o femeie ca sa fie frumoasa? Daca astazi putem apela la chirurgia estetica pentru a ne corecta sau modela corpul, femeile din secolul XVIII foloseau corsetele inca din copilarie. Chiar daca acestea duceau la deformarea coastelor si la modificarea unor organe interne… Si pentru ca paloarea obrazului era on fashion in perioada romantismului, otetul era baut in cantitati impresioanante de catre femei. In Tarile Romane, formularul cosmetic al lui Stefan Fodor, aparut in 1858, povesteste despre obiceiul femeilor de la tara de a-si vopsi fata si buzele cu foita rosie umezita.

Deoarece fardurile nu erau foarte raspandite si nu erau accesibile oricui la inceputul secolului XX, femeile de rand foloseau pe post de fard funinginea obtinuta prin afumarea unei farfurioare cu ajutorul unei lumanari aprinse. Genele erau puse in evidenta cu ajutorul unui creion gras, substituent al dermatografelor de astazi, in invelisul lor de lemn. Machiajul era purtat in schimb cu incredere de protagonistele filmelor mute. Tenul foarte alb era pus in valoare de pleopele fardate intr-o nuanta de gri inchis spre negru. Pentru ca fondul de ten nu se inventase inca, enigmatica actrita Greta Garbo se pudra cu o pudra intr-o nuanta foarte deschisa O aplica pe ten,

o stergea apoi cu puful, ulterior aplica un alt strat. Pudra adera astfel foarte bine pe piele si dadea impresia de natural.

Acum, in plin secol XXI, produsele de ingrijire si infrumusetare nu mai reprezinta o enigma pentru nimeni. Sunt la indemana oricarei femei, sunt din ce in ce mai sofisticate si se preteaza oricarui gust si nevoi. Practicile infrumusetarii au incetat sa mai reprezinte apanajul nobililor, un lux al claselor sociale de sus, un secret bine-pazit sau un stigmat al curtezanelor. Au devenit obicei si necesitate.

Metode de epilare, din vechime si pana astazi    

RealsimpleAnunturi GoogleEpilare Definitiva IPLwww.Nomasvello.roLa 3 zone platite, a 4-a e gratuita Sunati acum pentru programare!Obiecte cultmagazinbiserica.ro/Candele, Cadelnite, bisericesti Evanghelii, Chivot, Cruce, Icoane

Storcatorul de stiri - Superstitiile romanilorCum sting moldovenii o masina in flacariOrchestra transforma cantecul lui Justin Bieber intr-o opera de artaTaximetristul varcolacIndepartarea parului in exces a fost o preocupare inca din timpul oamenilor de Neanderthal, care practicau forme primitive de tuns si epilat pentru a evita paduchii sau pletele prea lungi ce ii incurcau, spre exemplu, in timpul vanatorilor de mamuti.

In prezent, cele mai multe dintre femei isi epileaza parul de pe axile, picioare, din zona inghinala si chiar de pe antebrate. In plus, si unii barbati se epileaza subrat sau chiar si pe picioare ori torace.

Conform health.howstuffworks.com, iata cateva metode de indepartare a parului nedorit, incepand de la cele primitive pana la cele moderne.

1. Abraziunea

Aceasta metoda era practicata de egiptenii antici, greci si romani. Se crede ca foloseau obiecte abrazive, cum ar fi piatra ponce, sau obiecte ascutite pentru taierea parului. Piatra ponce era frecata de piele pentru a marunti si indeparta parul. Aceasta piatra este utilizata si astazi, insa pentru a indeparta celulele moarte de pe piele.

2. Epilarea cu ata

Threading-ul sau epilarea cu ata este o tehnica antica ce incepe sa castige popularitate si in prezent. Procedeul este mai putin dureros decat smulgerea firelor cu ceara, aparatul de epilat sau penseta, insa nu poate fi practicat decat la un salon de cosmetica. Metoda este folosita in special in India si Orientul Mijlociu. In Romania este abia la inceput de drum.

3. Epilarea cu ceara din zahar

Aceasta metoda este mai blanda decat epilarea cu ceara propriu-zisa deoarece produsul se lipeste doar de firele de par, nu si de piele. Metoda a fost folosita prima data de vechii egipteni, ca si threading-ul, a inceput sa castige teren si in zilele noastre. Irita mai putin pielea si se poate folosi la o temperatura mai scazuta decat ceara.

Produsul din zahar poate fi gasit si in unele magazine, dar poate fi preparat si in casa in urmatorul mod: se stoarce sucul de la o lamaie intr-o cratita si se adauga un pahar cu zahar, amestecandu-se bine pana cand zaharul se topeste; recipentul se pune apoi pe foc si se amesteca continuu pana cand produsul incepe sa fiarba si se formeaza o crema de culoare maroniu-galbuie. Se lasa apoi sa se raceasca, dar nu foarte mult, si se foloseste ca si ceara propriu-zisa.

4. Epilarea prin electroliza

Aceasta tehnica presupune introducerea unui ac subtire de metal la radacina firului de par prin care se transmite un impuls de curent electric pentru aproximativ un minut, distrugandu-se astfel firul de par. Daca electroliza este efectuata corect, rata de success a indepartarii parului este de suta la suta. Metoda asigura indepartarea permanenta a parului.

5. Epilarea cu laser

Si aceasta este tot o tehnica ce indeparteaza definitiv parul. Epilarea cu laser nu doare deloc, in urma acesteia ramanand cel mult o iritatie pentru cateva ore, in cazul in care este efectuata corect. In plus, intr-o sigura sedinta pot fi eliminate firele de par de pe zone intinse. Singurul inconvenient este costul, destul de piperat.

Ingrijirea pielii este un capitol foarte important pentru fiecare din noi, deoarece pielea este cel mai mare organ al omului. Am discutat pana acum despre curatarea si hidratarea pielii, dar pentru ca aceasta sa fie fina si placuta la atingere, e nevoie ca si parul ce creste pe mare parte din ea sa fie indepartat. Acest lucru se poate face prin epilare (prin smulgerea firului de par din radacina) sau depilare (retezarea firului de par), dar in continuare voi folosi doar cuvantul epilare.

Inca din Antichitate, femeile obisnuiau sa se epileze cu diverse creme ce contineau ingrediente foarte ciudate, precum arsenicul sau cu ajutorul unor instrumente foarte ascutite, care asigurau o piele fina pentru intreaga zi. Au existat si perioade in istorie cand parul de pe corp era lasat sa creasca datorita unor convingeri religioase sau, in unele state, fiind interzis de catre conducatorii acestora. In prezent, este permis si, chiar, indicat sa te epilezi, dand dovada de ingrijire a corpului si de feminitate.

Sunt sigura ca deja cunosti unele metode de epilare, insa, nu stiu daca ai cunostinte si despre avantajele sau dezavantajele aduse de acestea. Hai sa trecem in revista metodele ce pot fi aplicate acasa si sa vedem ce metoda ti se potriveste tie.

Epilarea cu ceara este o metoda foarte buna pentru indepartarea parului de pe portiuni mari de piele si asigura o piele fina timp de 2-3 saptamani. Dupa epilare, firele de par vor creste mai fine, mai subtiri si vor avea o radacina mai sensibila. Pentru a putea aplica aceasta metoda e nevoie sa lasi parul sa creasca aproximativ jumatate de centimetru, astfel incat sa poata fi smuls. Daca esti o persoana putin rezistenta la durere, acest tip de epilare s-ar putea sa nu fie cel mai potrivit, existand riscul de a nu suporta durerea produsa de smulgerea firelor de par din radacina.

Epilarea cu zahar este o metoda asemanatoare cu cea de mai sus, dar prezinta avantajul ca, zaharul fiind o substanta solubila in apa, sa fie mult mai usor de curatat. Intensitatea durerii si timpul in care pielea ramane fina pot fi la fel ca si la epilarea cu ceara.

Exista posibilitatea de a te epila si cu penseta, daca ai rabdarea necesara, avand in vedere ca este foarte consumatoare de timp, firele de par fiind indepartate unul cate unul. Pe baza acestui principiu, au fost inventate aparatele epilatoare, care sunt foarte eficiente si usor de utilizat, fiind mai putin dureroase decat epilarea cu ceara sau cu zahar. Pielea ramane fina timp de 1-2 saptamani, in functie de tipul de epilator.

O metoda comoda si nedureroasa este utilizarea cremelor epilatoare.  Inainte de folosirea unei astfel de creme, e bine sa testezi pe o bucatica mai mica de piele, deoarece in compozitia ei poate avea substante ce irita pielea sensibila. Principiul de actiune este dizolvarea firelor de la suprafata pielii, ele putand fi apoi indepartate odata cu crema aplicata. Epilarea in acest mod nu necesita mult timp, dar si eficienta sa este doar de cateva zile.

O modalitate rapida, nedureroasa si ieftina este utilizarea aparatului de ras. Din pacate, este nesesar ca in fiecare zi, sau la 2 zile, procedura sa fie repetata. De asemenea, firele de par cresc mai des si radacina acestora tinde sa devina mult mai puternica. Este indicata folosirea cremei sau gelului de ras si nu a sapunului atunci cand utilizezi aparatul de ras.

Pentru a te asigura ca nu iti raman fire de par sub piele, e bine sa folosesti o metoda de exfoliere. Poti gasi cateva informatii despre moduri de exfoliere chiar aici.

In acest articol dorim sa va prezentam un scurt ghid de epilare, dar si mici trucuri care va vor ajuta sa aveti parte de o epilare perfecta.

Epilarea – scurta istorie

De-a lungul timpului, indepartarea parului din anumite zone ale corpului a reprezentat un subiect controversat. Epilarea este un procedeu preistoric.

Fiecare cultura si-a dezvoltat propriile norme sociale legate de prezenta sau absenta parului pe corp, norme care s-au schimbat de la o epoca la alta. Unele standarde pot fi valabile atat pentru persoanele de sex feminin, cat si pentru cele de sex masculin, iar persoanele care nu se supun regulilor impuse de societate in ceea ce priveste parul de pe corp vor fi privite diferit de catre ceilalti membri ai comunitatii. In unele cazuri, epilarea este influentata de estetica, moda, sexualitate, religie sau motive medicale.

Inca din Antichitate, femeile erau foarte preocupate de acest aspect, recurgand la diverse metode pentru a scapa de parul nedorit de pe corp. Atat femeile din Grecia antica, Imperiul Roman sau Egipt, in special cele din inalta societate, foloseau o ceara speciala si o lama foarte bine ascutita pentru a scapa de parul nedorit de pe picioare, aceasta practica facand parte din ritualul zilnic de ingrijire. Femeile din Egiptul antic obisnuiau sa renunte si la parul de pe cap, iar femeile din Imperiul Roman renuntau la parul de pe intregul corp.

In Evul Mediu, femeile din Europa nu prea recurgeau la tehnici de epilare, dupa care au aparut lame de ras mult mai accesibile si diferite creme.

Dezvoltarea tehnologiilor a adus cu sine aparitia epilatoarelor, care sunt mai performante de la an la an, si chiar posibilitatea inlaturarii definitive a parului nedorit de pe corp cu ajutorul unei interventii cu laser.

Ghid de epilare

Uneori se face confuzie intre termenul epilare si termenul depilare. Prin epilare se intelege smulgerea firului de par din radacina, pe cand depilarea presupune doar retezarea firului de par sau topirea acestuia cu diferite produse.

Indiferent de anotimp, chiar daca mergeti la palja si va expuneti corpul, chiar daca mergeti la schi si stati infofolite in caldurosul costum, epilarea trebuie sa faca parte din ritualul de ingrijire al fiecarei doamne si domnisoare.

Epilarea picioarelor dureaza cel mai mult, deoarece acestea reprezinta cea mai intinsa suprafata de pe care dorim sa inlaturam parul. Pentru epilarea picioarelor se poate folosi epilatorul sau ceara, fie calda, fie rece, insa ambele proceduri pot fi dureroase in cazul in care nu are loc o pregatire in prealabil. O baie fierbinte este ideala inainte de epilare pentru ca apa calda va dilata porii, iar actiunea smulgerii firelor de par din radacina nu va mai fi chiar atat de dureroasa. In apa puteti adauga cateva picaturi de ulei de masline care vor hidrata pielea si ii vor conferi elasticitate. Mai mult decat atat, puteti folosi si un exfoliant pentru corp, deoarece acesta va

scoate la suprafata firele crescute pe sub piele. In cazul in care nu dispuneti de acest exfoliant, puteti recurge la unul natural si foarte eficient, si anume zatul de cafea.

Urmatorul pas in ghidul de epilare al picioarelor il constituie indepartarea parului in sine. Procedeul poate fi mai putin dureros daca ati urmat pasul anterior, iar efectele vor fi de durata.

Un ultim pas il reprezinta hidratarea. Aplicati un strat gros de crema hidratanta dupa epilarea picioarelor si acestea vor ramane catifelate pentru un timp indelungat.

Epilarea inghinala este un procedeu mai dureros. Ceara este cea mai indicata pentru aceasta zona foarte sensibila. Epilatorul poate provoca mici leziuni.

Epilarea pubiana poate fi un proces destul de dificil si dureros. Inainte de epilarea propriu zisa este bine sa faceti o baie fierbinte pentru a inmuia firele de par. Este de preferat sa se foloseasca ceara, deoarece aceasta procedura este mai rapida. Epilarea acestei zone da rezultate mult mai bune si pe o durata mai mare fata de procesul depilarii. Aceasta zona necesita o ingrijire deosebita atat inainte de epilare, cat si dupa aceasta.

Epilarea axiala este, de asemena, un procedeu destul de dureros. Inainte de aplicarea produsului, fie ceara calda, fie ceara rece, sau de folosirea epilatorului, indepartati urmele de orice deodorant. Epilarea axiala nu este comuna doar doamnelor, ci si domnilor. Mare atentie, deoarece in zona axiala se afla glandele sudoripare care se pot inflama foarte rapid mai ales dupa epilare.

Epilarea mainilor nu este un procedeu foarte complicat. Foarte rar apar fire crescute pe sub piele. De aceea, un prim pas inainte de epilare este inmuierea firelor de par. Se poate folosi orice tip de ceara sau aparatul epilator. Dupa epilare, pot aparea mici iritatii, de aceea este bine sa hidratati foarte bine pielea si sa evitati expunerea la soare pentru cateva ore.

Urmand acest mic ghid de epilare al diferitelor zone, veti avea parte tot timpul de o piele fina, stralucitoare si sanatoasa.

http://healthy.kudika.ro/articol/healthy~dieta-alimentatie/26349/dieta-army-incredibilul-regim-al-armatei-israeliene/pagina-2.html