30.09.2008

CURSUL NR. 1

MICRO ŞI MACRO ECONOMIE

A. Analize cantitative ale fenomenelor micro şi macroeconomice

Există două niveluri de analiză: microeconomic şi macroeconomic.

Economia: - studiază comportamentul economic al oamenilor.

- este o ştiinţă (in)exactă.

60% din fenomenele economice sunt la nivel de macroeconomie.

B. Metode de cercetare a fenomenelor micro şi macroeconomice

Economia – termeni de origine greacă: - oikos – casă

- nomos - lege

Ştiinţa economiei – ştiinţa gospodăriei (cetate, oraş), proprietate, patrimoniu.

Avem de-a face cu fenomenul de psihoeconomie.

Economia politică este mai vastă decât cea economică.

Evoluţia economiei politice se datorează evoluţie economiei.

Economia: noţiuni = variabile economice (prin ce măsurăm ce se întâmplă la nivel

de piaţă - firmă).

Micro şi macro – termeni greceşti – multitudine de agenţi economici din interiorul

unei ţări

Componente esenţiale ale legilor economice:

- formarea preţului de echilibru

- cererea

- oferta

- preţul de piaţă

Căderea indicelui = fenomen economic.

Procesul economic: cauza producerii fenomenelor economice.

Exemplu: fenomen economic pozitiv: creşterea salariilor.

Evoluţia vieţii economice poate fi percepută cu ajutorul fenomenelor economice

(micro şi macroeconomice), acestea reprezentând de fapt manifestarea exterioară a

realităţii economice şi care poate fi percepută de oricine.

Înţelegerea corectă a proceselor economice este de regulă rezultatul unei activităţi

de cercetare, care apelează la o serie de metode. Astfel, o bună parte din metodele de

cercetare sunt împrumutate de la alte ştiinţe, dar ştiinţa economică şi-a construit propriile

ei metode de cercetare.

André Marechal: „Metodele fiecărei ştiinţe depind de matura ei.”

Economia = ştiinţă socială

Metoda cantitativă → statistică (pentru profit) – cifrele sunt o sinteză.

Metodele de la alte domenii trebuie adaptate.

Cea mai relevantă metodă de cercetare o constituie unitatea (sinteza) → inducţie –

deducţie (relaţia de complementaritate) → 2 în 1.

Inducţia reprezintă acel raţionament care se bazează pe trecerea de la particular la

general, adică trecerea de la observarea unor fenomene economice din realitate la

formularea unor concluzii teoretice generale.

Deducţia reprezintă acea operaţiune mentală care presupune trecerea de la

general la particular, adică prin intermediul ei se porneşte de la manifestarea unor legităţi

economice generale în scopul soluţionării cazurilor particulare.

Analiza inducţiei-deducţiei presupune parcurgerea obligatorie a următorilor etape:

1) observarea atentă a faptelor şi fenomenelor economice dispersate şi care în

aparenţă sunt nesemnificative sau întâmplătoare;

2) stabilirea corelaţiilor şi a posibilităţilor între fenomenelor economice

observate anterior;

3) verificarea raportării corelaţiilor stabilite la realitatea înconjurătoare (în ce

măsură acestea au corespondent în practică).

În cercetarea fenomenelor micro şi macroeconomice se operează cu noţiuni,

concepte ce poartă denumirea de variabile economice, ele fiind de fapt componente

esenţiale ale teoriilor economice.

În cea mai mare parte variabilele economice pot fi măsurate cantitativ:

- preţul

- inflaţia

- cererea

- oferta

- şomajul

- dobânda

- salariul

Variabilele economice se prezintă într-o multitudine de forme dintre care cele mai

relevante sunt:

1. Variabile endogene: se petrec în interiorul sistemului economic şi în cea mai

mare parte evoluţia lor este determinată de cauze economice.

Exemplu: evoluţia preţului de piaţă în interiorul sistemului economic în funcţie de

raportul cerere – ofertă.

2. Variabile exogene: sunt influenţate în cea mai mare măsură de cauze

exterioare sistemului economic, dar care influenţează evoluţia sistemului economic.

Exemplu: cauzele naturale; condiţiile naturale pot influenţa preţul de piaţă al

produselor agricole.

3. Variabile de flux: studiază evoluţia fenomenelor şi proceselor economice, în

viaţa de zi cu zi acestea au o dimensiune temporară.

Exemplu: evoluţia veniturilor băneşti ale agenţilor economici.

4. Variabile de stoc: se studiază fenomenele şi procesele economice la un

moment dat.

Exemplu: cantitatea de monedă de care dispune un agent economic (banii de la

ciorap).

Procesul de identificare şi definire a variabilelor economice trebuie însoţit de:

- formularea de ipoteze cu privire la evoluţia variabilelor;

- elaborarea de previziuni şi prognoze ce derivă din ipotezele formulate

anterior;

- verificarea raportării previziunilor formulate la realitatea practică.

Analiza fenomenelor micro şi macroeconomice porneşte de la abordarea ştiinţei

economice ca ştiinţă pozitivă, pe de o parte, şi ca ştiinţă normativă, pe de altă parte.

Economia pozitivă are în vedere descrierea şi interpretarea fenomenelor

economice prezente, precum şi formularea unor prognoze cu privire la evoluţia

economiei.

Economia normativă îşi asumă rolul de a formula soluţii pentru evoluţia

favorabilă a fenomenelor prin intermediul politicilor micro şi macroeconomice (se ia

decizia).

→ legile economice nu se schimbă

1700 – legea formării preţului pe raportul cerere – ofertă.

14.10.2008

Continuare curs 1

Sistemul economic în ansamblul său poate fi analizat şi interpretat prin prisma

stabilităţii endogene (produse din interiorul sistemului) şi stabilităţii exogene (create prin

măsuri din afara sistemului).

Conceptul de stabilitate endogenă a fost formulat de economiştii clasici: Adam

Smith, Th. Robert Math, J. Baptiste Say, Leon Wahns

În viziunea acestora, piaţa economică e guvernată de aspiraţiile naturale ale

oamenilor precum libertate şi bunăstare, astfel încât ei promovează cele mai bune acţiuni

şi decizii în scopul satisfacerii propriilor interese.

Sistemul se autoechilibrează de la sine prin acţiunea forţelor pieţei (forţelor

invizibile).

Stabilitatea exogenă e formulată de economişti moderni (J. M. Keynes), care

studiază sistemul economic în stare de dezechilibru, asupra căruia trebuie să se intervină

cu măsuri din exterior.

Aceste două filozofii ale stabilităţii sistemului economic sunt rezultatul a două

forme de gândire:

- prospectivă (ex-ante) – porneşte de la analiza cauzelor ce au produs fenomenul

în scopul explicării corecte a efectelor produse (se mai numeşte cauză - efect);

- retrospectivă (ex-post) – se ocupă cu măsurarea şi evaluarea dezechilibrelor din

sistem (inflaţie, şomaj, falimente economice) ca să fie siguri de existenţa lor şi pentru a le

justifica.

Soluţionarea dezechilibrelor economice se poate realiza în două feluri:

- eliminarea cauzelor care le-au generat pentru a aduce sistemul într-o

nouă formă de echilibru, prin promovarea reformelor economice

necesare;

- menţinerea instituţiilor existente, atenţia fiind concentrată asupra

efectelor, situaţie ce conduce la crearea unui echilibru artificial → mod

de gândire „efect – contraefect”.

De regulă, validitatea unei teorii economice se apreciază atât prin forma ei de

exprimare, cât şi prin prisma conţinutului acesteia, deoarece se poate întâmpla ca o teorie

să fie corectă din punct de vedere al formei de prezentare, dar falsă din punct de vedere al

conţinutului şi al aplicaţie practice → nu are un caracter ştiinţific.