43

numărul 2/2009Arta de a tr^i în siguran]^Alarma

METODA ARBORILOR DE DEFECTĂRI PENTRU DEFINIREA ZONELOR VITALE DE SECURITATEConf.univ.dr. Gheorghe ILIEDrd. Teodor Sorin ILIE

(continuarea numărului trecut)

Identificarea obiectivelor

Identificarea obiectivelor reprezintă un proces spe-cific de identificare (selecţie, localizare şi evaluare) a elementelor (evenimentelor) care, potrivit unui crite-riu, pot provoca

disfuncţionalităţi sau alte manifestări cu consecinţe negative.

Lărgirea analizei şi agregarea elementelor care provoacă disfuncţionalităţi în timp, în spaţiu sau struc-tural conduc la stabilirea unor zone de maximă vul-nerabilitate, a căror protecţie devine obligatorie. Se identifică astfel zonele vitale, fără de care procesele nu pot supravieţui.

fiecare secţiune suma probabilităţilor ameninţărilor să fie egală cu 1, iar probabilitatea pe zone (Pz) în cazul în care acestea sunt ameninţate de elementele cuprinse

Ca proces recursiv, identificarea obiectivelor are cel puţin trei etape (fig.6), în abordarea cărora se pleacă de la împotriva cui trebuie protejat (against to protect – atp), la ce trebuie protejat (what to protect – wtp) şi se termină cu cum anume este real protejat (how to really protect – htrp).

Prima etapă este etapa analizei preliminare, în care se iau în considerare ameninţările generale, speci-fice şi întâmplătoare asupra procesului (sistemului) şi se ordonează descrescător, într–o matrice (fig.7) cu trei secţiuni (G, S, Î), în funcţie de mărimea probabiităţii (posibilităţii) de producere. Pentru o mai bună definire a ameninţărilor, caracteristicile cunoscute ale acestora se consemnează la rubrica special definită.

Dacă se lucrează cu probabilităţi, se impune ca pe

în toate trei secţiuni, se calculează conform ponde-rilor acordate fiecărei secţiuni, în funcţie de specificulproceselor analizate: pz = kg x pgz + ks x psz + kîpîz,cu condiţia ca kg + ks + kî = 1.

Pentru încadrarea întregii secţiuni în nivelurile de posibilităţi, se calculează posibilitatea normată a secţiunii ca fiind, de exemplu, posibilitatea secţiunii generale:

Σ pii = 1

N

pg =

unde pg este posibilitatea normată a secţiunii generale;

N - numărul ameninţărilor cuprinse în matri-cea respectivă;

pi - posibilitatea de producere a ameninţării iÎn funcţie de strategia de securitate adoptată

(minimală, suficientă, acoperitoare sau sigură), se

44

numărul 2/2009 Arta de a tr^i în siguran]^Alarma

poate stabili un prag de selecţie a ameninţărilor (0,15% ÷ 0,03%) care nu se elimină din matrice, dar se ia în calcul la stabilirea obiectivelor ameninţate.

Etapa a doua este cea a stabilirii obiectivelor ameninţate, în care se determină atât obiectivele ameninţate, cât şi felul şi nivelul de ameninţare.

Plecând de la matricea ameninţărilor, se stabileşte obiectivul unde ameninţările devin efective. De pildă, dacă una din ameninţări este furtul, se identifică toate materialele sau produsele a căror valoare poate consti-tui obiectivul unei astfel de ameninţări. Identificarea materialelor şi produselor este urmată de stabilirea locului (zonei) în care acestea sunt dispuse, precum şi a căilor pe care se poate ajunge la ele. Dacă este vorba

Ordonarea obiectivelor în matricea lor de iden-tificare se poate face şi după alte criterii, dintre care menţionăm: ponderea funcţională, nivelul de fiabili-tate, nivelul de siguranţă, categoria informaţiilor protejate, valoarea obiectivelor, materialelor sau pro-duselor protejate, probabilitatea ori logica producerii evenimentelor nedorite, dispunerea şi înlăturarea căilor de acces etc.

Etapa a treia (fig.9) reprezintă etapa determinării zonei vitale a proceselor (sistemelor), care presupune:

– determinarea zonei obligatorii de protecţie;

– determinarea caracteristicilor de definire a zonelor: ameninţările şi vulnerabilităţile asociate.

Caracterizarea zonei vitale (fig.10) presupune o

analiză recursivă bazată pe caracterizarea în detaliu a ameninţărilor obiectivelor cuprinse în zona vitală, avându–se în vedere următoarele aspecte:

– caracteristicile ameninţărilor şi nivelul probabilităţii (posibilităţii) concretizării acestora;

– sursele ameninţărilor; – elementele care facilitează concretiza-

rea ameninţărilor (din mediu) şi vulnerabilităţile care favorizează transformarea acestora în atacuri;

– consecinţele concretizării ameninţărilor;– nivelurile de risc gestionat;– posibilităţile de contracarare sau de întârziere

a producerii evenimentelor nedorite;– modalităţile de atenuare a consecinţelor pro-

ducerii evenimentelor nedorite.

de sabotaj, se identifică, de asemenea, elementele care pot fi sabotate (distruse, întrerupte funcţional etc.), după care urmează stabilirea, şi în acest caz, a locului (zonei) de dispunere a acestora.

În urma analizei complete, pentru fiecare ameninţare se determină locurile (zonele) de vulnera-bilitate, care se înscriu în matricea obiectivelor vizate de ameninţări (fig.8). Înscrierea obiectivelor în matrice se face în ordinea descrescătoare a probabilităţilor (posibilităţilor) sumă ale ameninţărilor asociate. La cal-culul sumei se ţine seama de apartenenţa ameninţării la una dintre cele trei secţiuni şi, deci, şi de ponderea ei.

45

numărul 2/2009Arta de a tr^i în siguran]^Alarma

Definirea nivelului necesar de protecţie (fig.11) a zonei vitale se bazează pe aspectele de sinteză care caracterizează fizic, funcţional, informaţional şi inteli-gent-uman zona vitală, astfel:

– locul zonei vitale în obiectivul (sistemul) anali-zat

– funcţionalitatea zonei vitale şi ponderea aces-teia în funcţionalitatea obiectivului (sistemului)

– structura de resurse materiale, informaţionale, umane, precumm şi valorile fizice şi morale ale aces-tora

– structura vulnerabilităţilor– protecţia strategiei de securitate pentru zona

vitală.

Arborele funcţionalităţii vitaleArborele funcţionalităţii vitale este reprezentarea

structurală a elementelor funcţionalităţii zonei vitale şi a legăturilor dintre acestea. Pentru exemplificare, în fig.12 este reprezentat arborele funcţionaltăţii vi-tale pentru un proces industrial cu foc continuu. Eve-nimentul primar este parametrul fundamental care caracterizează funcţionalitatea zonei vitale, constituită ca subsistem, sau starea finală în care se stabilizează obiectivul (sistemul) în timpul funcţionării acestui sub-sistem. Dacă în această situaţie sistemul este caracte-

rizat de un vector parametric sau de mai mulţi para-metrii, arborele de defectări se desfăţoară ca atare. Parametrul fundamental al procesului este menţinerea fluidităţii magmei, concretizată printro anumită den-sitate şi temperatură. Evenimentele intermediare sunt reprezentate pe niveluri funcţionale ierarhice, iar cele primare pe un singur nivel. Codificarea îndeplineşte

criteriul de apartenenţă. În acest exemplu, criteriul nivelului ierarhic funcţional este mai puţin edificator. Definirea evenimentelor este de tip mixt, utilizându–se atât atribute funcţionale, cât şi denumiri de elemente.

A fost aleasă această soluţie pentru a i se demon-stra posibilitatea de utilizare, deşi definirea omogenă este mai recomandată. Excluzând totuşi unele

46

numărul 2/2009 Arta de a tr^i în siguran]^Alarma

elemente, care, şi în acest caz al funcţionalităţii vitale, pot fi considerate redundante, graful critic asociat funcţionalităţii vitale este prezentat în fig. 13.

Fiecare element funcţional are un anumit nivel de fiabilitate şi o pondere în funcţionarea generală a sistemului. În funcţie de aceste două caracteristici, se

stabileşte riscul asociat şi apoi se determină şi riscul de zonă. Pentru elementele din fig.13 s–au stabilit pon-derile, s–au evaluat riscurile elementelor primare şi s–au determinat, prin însumare ponderată, riscurile de proces şi cele ale zonelor considerate vitale. Pentru a uşura calculul, numărul celor k elemente de amestec s–a redus la 3. Alături de calculul fiecărui element, s–au reprezentat ponderea şi riscul acestuia sub forma:

(continuarea în numărul următor)